Cererea de Chemare in Judecata

9
Cererea de chemare în judecată Conform art. 109 Cod procedură civilă “oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente” . Aşadar, cererea reprezintă actul de procedură prin care partea se adresează instanţei pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat, manifestarea de voinţă a celui interesat de a- şi afirma o pretenţie şi de a-şi exercita dreptul său de a reclama, punerea în mişcare a acţiunii civile şi, de aceea, este actul iniţial al procesului civil. Deci, cererea de chemare în judecată nu se confundă cu acţiunea civilă, ci reprezintă una din formele ei de manifestare şi anume, aceea prin care instanţa se investeşte. Încă din dreptul roman, necesitatea formulării cererii de chemare în judecată este justificată şi prin două principii: - nemo judex in sua causa potest (nimeni nu poate fi judecător în propria sa cauză); - judex ne procedat ex officio (judecatorul nu se sesizeaza din oficiu). Cuprinsul cererii de chemare în judecată Conform art. 112 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată, trebuie să cuprindă următoarele elemente: 1. Numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi după caz numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere 1

description

Cererea de Chemare in Judecata

Transcript of Cererea de Chemare in Judecata

Cererea de chemare n judecat

Conform art. 109 Cod procedur civil oricine pretinde un drept mpotriva unei alte persoane trebuie s fac o cerere naintea instanei competente.

Aadar, cererea reprezint actul de procedur prin care partea se adreseaz instanei pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat, manifestarea de voin a celui interesat de a-i afirma o pretenie i de a-i exercita dreptul su de a reclama, punerea n micare a aciunii civile i, de aceea, este actul iniial al procesului civil.

Deci, cererea de chemare n judecat nu se confund cu aciunea civil, ci reprezint una din formele ei de manifestare i anume, aceea prin care instana se investete.nc din dreptul roman, necesitatea formulrii cererii de chemare n judecat este justificat i prin dou principii: nemo judex in sua causa potest (nimeni nu poate fi judector n propria sa cauz);

judex ne procedat ex officio (judecatorul nu se sesizeaza din oficiu).

Cuprinsul cererii de chemare n judecat

Conform art. 112 Cod procedur civil, cererea de chemare n judecat, trebuie s cuprind urmtoarele elemente:

1. Numele, domiciliul sau reedina prilor ori pentru persoanele juridice, denumirea i sediul lor, precum i dup caz numrul de nmatriculare n registrul comerului sau de nscriere n registrul persoanelor juridice, Codul fiscal i contul bancar. Reclamantul are, deci, obligaia s arate att numele i domiciliul su, ct i numele i domiciliul prtului, iar instana este datoare s verifice dac prtul nu este fictiv.

2. Calitatea juridic n care prile stau n judecat atunci cnd nu stau n numele lorpropriu.

6

O parte poate sta n proces personal sau prin reprezentantul su. n cazul n care una sau amndou prile particip la proces prin intermediul reprezentanilor lor legali sau convenionali, n cererea de chemare n judecat, trebuie s se specifice aceast situaie. n cazul n care prile stau n proces n numele lor, personal, n cererea de chemare n judecat nu se menioneaz nimic, calitatea de titular al dreptului la aciune a reclamantului se prezum.

Neindentificarea de ctre reclamant a calitii de reprezentant al unei persoane, atunci cnd soluioneaz n numele acesteia, duce la prezumie c el particip n proces n numele su propriu.

Indicarea calitii juridice n cazul persoanelor juridice, trebuie fcut att prin artarea numelui i prenumelui conductorilor lor, ct i prin artarea numelui i prenumelui reprezentantului convenional (consilierului juridic).

3. Numele i calitatea celui care reprezint partea n proces, iar n cazul reprezentrii prin avocat, numele acestuia i sediul profesional.

Exist cazuri n care o persoan particip n proces att n numele ei propriu, ct i ca reprezentant al unei alte persoane, ca de exemplu, cazul cauzrii unui prejudiciu unui minor i a tutorelui su. n asemenea cazuri, cel care reprezint trebuie s indice n cererea de chemare n judecat faptul c, el particip n proces ntr-o dubl calitate: reclamant n nume propriu i ca reprezentant al unei alte persoane.n fiecare dintre aceste cazuri, cnd o persoan acioneaz n proces n numele unei alte persoane, ea trebuie s alture la cererea de chemare n judecat, dovada mputernicirii sale (art. 83 Cod procedur civil).

4. Obiectul cererii de chemare n judecat l constituie preteniile reclamantului fa de prt.Aceasta poate fi: o sum de bani; restituirea unui bun; anularea unui contract; schimbarea unei anumite stri (aciunile privind starea i capacitatea persoanelor etc.). Obiectul cererii de chemare n judecat trebuie s fie determinat i evaluat n bani, atunci cnd aceasta este cu putin.Determinarea obiectului cererii de chemare n judecat este necesar pentru urmtoarele considerente: fixeaz limitele procesului; n jurul preteniilor formulate purtndu-se ntreaga activitate procesual a celor dou pri; constituie un element necesar al dispozitivului hotrrii;

constituie unul din elementele cu ajutorul crora se poate face individualizarea aciunii;

- determin n anumite cazuri competena teritorial sau material a instanei, ca de pild, n cazul aciunilor imobiliare, care trebuie introduse la instana locului imobilului.Determinarea obiectului cererii i evaluarea lui prezint importan i n ceea ce privete determinarea taxelor de timbru i a stabilirii cheltuielilor de judecat.

n lege se precizeaz c artarea valorii o face reclamantul. Prtul poate contesta preuirea reclamantului, i, n acest caz, valoarea obiectului cererii urmeaz a fi determinat de instan pe baza probelor prezentate de pri.

Dup cum se arat n lege, evaluarea obiectului se va face numai atunci cnd preuirea este cu putin. Cnd obiectul aciunii nu este susceptibil de a fi evaluat, ca de pild, n cazul aciunilor privitoare la starea i capacitatea persoanelor, nu se cere indicrea valorii.

Obiectul cererii de chemare n judecat trebuie s fie ntotdeauna licit i posibil. Nu se vor putea pretinde lucruri ilicite cum ar fi restituirea unui lucru care nu se mai afl n circuitul civil.

5. Artarea motivelor de fapt i de drept pe care se ntemeiaz cererea

Motivarea n fapt i n drept constituie unul din elementele importante ale cererii de chemare n judecat, contribuind, alturi de celelalte elemente, la fixarea cadrului procesului.Artarea motivelor de fapt const n relatarea succint a faptelor din care - reclamantul i deduce preteniile sale fa de prt.Motivele de drept cuprind indicrea de ctre reclamant a temeiului juridic pe care i bazeaz preteniile. Motivarea n drept nu oblig pe reclamant la indicrea exacta a textului de lege n care se ncadreaz faptele care au generat conflictul. Este suficient o simpl enunare a ctorva date care s permit instanei s dea aciunii calificarea juridic corespunztoare.

6. Artarea dovezilor pe care se sprijin fiecare capt de cerere

Este necesar indicarea mijloacelor cu care reclamantul tinde s-i dovedeasc preteniile sale pentru cunoaterea de ctre instan a faptelor care au generat conflictul. Pe de alt parte, indicrea de ctre reclamant a dovezilor este necesar pentru a da posibilitatea prtului de a-i pregti aprarea. n acest scop dup caz, reclamantul va trebui s alture la cerere copii, certificate de pe nscrisurile de care nelege s se serveasc, n attea exemplare ci pri sunt n proces, plus cte o copie pentru instan.Trebuie s se indice numele i adresa martorilor, iar n cazul cnd nelege s se foloseasc de mrturisirea prtului s cear nfiarea n instan (interogator).

7. Semntura

Semntura reclamantului, este ultima condiie impus de art. 112 Cod procedur civil, privitoare la cererea de chemare n judecat. Semntura reprezint acordul reclamantului la cuprinsul cererii.

Cu privire la forma cererilor, sunt modificri aduse Codului de Procedura Civil prin Legea 76/2012.La art. 143, care se refer la condiiile generale ale formei cererilor, sunt noi dispoziii, astfel ca la alin. (1) se adaug faptul ca cererea va cuprinde, dac este cazul, si adresa electronic sau coordonatele care au fost indicate in acest scop de pri, precum numrul de telefon, numrul de fax ori altele asemenea.

Dup alineatul (1) se introduc dou noi alineate, alineatele (1^1) si (1^2), cu urmtorul cuprins:

(1^1) Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanelor judectoreti pot fi formulate i prin nscris in forma electronica, dac sunt indeplinite condiiile prevazute de lege.(1^2) Dispoziiile alin. (1^1) sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul in care prezentul cod prevede condiia formei scrise a sustinerilor, apararilor sau a concluziilor prilor ori a altor acte de procedura adresate instanelor judectoresti.

Referitor la modalitatile de comunicare, la articolul 149, din Codul de Procedura Civil, dup alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu urmtorul cuprins: "In scopul obtinerii datelor si informatiilor necesare realizarii procedurii de comunicare a citatiilor, a altor acte de procedura, precum si indeplinirii oricarei atribuii proprii activitatii de judecata, instanele au drept de acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare detinute de autoritati si institutii publice. Acestea au obligatia de a lua masurile necesare in vederea asigurarii accesului direct al instanelor la bazele de date electronice si sistemele de informare detinute.

Legea 76/2012 aduce cateva modificri i in ceea ce priveste sesizarea instanei de judecata. Astfel, la art. 187 din Legea 134/2010 se adauga dup alineatul 1, un nou alineat, alineatul 1^1, care arat c procesul ncepe prin inregistrarea cererii la instan, in condiiile legii.

i in articolul urmtor, 188, Legea 76/2012 aduce uoare modificri, in sensul ca alineatul 3, care se refer la sesizarea instanei cu dezbaterea procedurii succesorale, care este condiionat de faptul ca reclamantul va depune o ncheiere emisa de notarul public cu privire la verificarea evidentelor succesorale prevazute de Codul civil. In acest caz, nendeplinirea procedurii prealabile va fi invocata de catre instan, din oficiu, sau de catre prt.

Anterior Legii 76/2012 acest alineat, dispunea - ca i in Codul de Procedura Civil inca in vigoare, la art. 109, alin. (4) - ca nendeplinirea procedurii prealabile va fi invocata nu numai de catre prt, ci i de catre instan, din oficiu.

Diferena ntre vechea i noua reglementare nu este foarte mare, dar prin noua lege se pune accentul pe rolul activ al judectorului, fa de reglementarea anterioara, unde accentul cadea mai mult in sarcina prtului.La art. 189, care se refer la cuprinsul cererii de chemare in judecata, literelor a), b) i e) li s-a adaugat fiecareia din ele, cte o nou propozitie, anume Dispoziiile art. 143 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile.Dispoziiile art. 189, i cele ale art. 143 alin. (1) teza a II-a din Noul Cod de Procedura Civil corespund arhicunoscutelor art. 112 i art. 82 alin. 1 teza a II-a din vechiul Cod de Procedura Civil.

Legea 76/2012 aduce modificri reglementrilor privind modurile de depunere a cererii de chemare in judecatNoutatea o reprezint faptul c, aa cum se prevede la art. 194 din Legea 134/2010, se vor primi i cereri scanate i trimise prin posta electronica sau nscris in forma electronic, pe lng cererile depuse personal sau prin reprezentant, cele sosite prin posta, curier sau fax, asa cum prevedea textul initial al legii.