Ce Se Vorbește Pe Străzile Din Rusia Despre Putin

5
Ce se vorbește pe străzile din Rusia despre Putin Acum 7 ore Eliza Berzescu Features Rusia 1 AddThis Button END SHARE: FACEBOOKTWITTERPINTERESTGOOGLE+ Ar exista o soluție destul de simplă la criza din Ucraina, și anume ca Putin să fie dat jos de la putere, precum fostul președinte ucrainean, prin voința și manifestul poporului. Ar avea rușii destule motive, nu neapărat în ce privește Ucraina, ci mai ales în ce privește corupția instituționalizată. Acasă la el, toată lumea știe că Putin e personajul negativ, pentru că e și foarte transparent în această privință. Însă, dincolo de asta, care sunt sentimentele rușilor față de personaj? Conform unui sondaj realizat de Centrul Levada, duse par vremurile de doar acum câțiva ani, când rușii ieșeau în stradă să protesteze împotriva cenzurii, a alegerilor frauduloase, a limitării libertăților de care se bucură occidentalii. Astăzi, 80% dintre ruși sunt de acord cu ce face președintele, un procent pe care l-am mai văzut doar la începutul primului mandate. Ce cred de fapt rușii despre Putin În perioada 2013-2014, procentul celor care aprobă acțiunile lui Putin a crescut cu un record de 30%, arată și sondajele Gallup. Ceea ce arată că, deși pe scena mondială Putin este din în ce mai disprețuit, în Rusia se pare că este din ce în ce mai iubit. Iar pe măsură ce Putin este din ce în ce mai iubit cresc totodată sentimentele negative față de Occident. Aproximativ 81% dintre ruși au o opinie proastă sau foarte proastă despre Statele Unite, în timp ce atitudinile negative față de statele europene s-au dublat față de ianuarie 2014. Nu ar mai trebui să ne mirăm atunci că două treimi dintre ruși au o opinie negativă și față de Ucraina. Ce e și mai ciudat este că pe măsură ce sancțiunile economice impuse Rusiei de către țările occidentale au crescut, pe atât a

description

istorie

Transcript of Ce Se Vorbește Pe Străzile Din Rusia Despre Putin

Page 1: Ce Se Vorbește Pe Străzile Din Rusia Despre Putin

Ce se vorbește pe străzile din Rusia despre Putin Acum 7 ore Eliza Berzescu Features Rusia 1 AddThis Button END SHARE: FACEBOOK ���TWITTER ���PINTEREST ���GOOGLE+ Ar exista o soluție destul de simplă la criza din Ucraina, și anume ca Putin să fie dat jos de la putere, precum fostul președinte ucrainean, prin voința și manifestul poporului. Ar avea rușii destule motive, nu neapărat în ce privește Ucraina, ci mai ales în ce privește corupția instituționalizată. Acasă la el, toată lumea știe că Putin e personajul negativ, pentru că e și foarte transparent în această privință. Însă, dincolo de asta, care sunt sentimentele rușilor față de personaj? Conform unui sondaj realizat de Centrul Levada, duse par vremurile de doar acum câțiva ani, când rușii ieșeau în stradă să protesteze împotriva cenzurii, a alegerilor frauduloase, a limitării libertăților de care se bucură occidentalii. Astăzi, 80% dintre ruși sunt de acord cu ce face președintele, un procent pe care l-am mai văzut doar la începutul primului mandate. Ce cred de fapt rușii despre Putin În perioada 2013-2014, procentul celor care aprobă acțiunile lui Putin a crescut cu un record de 30%, arată și sondajele Gallup. Ceea ce arată că, deși pe scena mondială Putin este din în ce mai disprețuit, în Rusia se pare că este din ce în ce mai iubit. Iar pe măsură ce Putin este din ce în ce mai iubit cresc totodată sentimentele negative față de Occident. Aproximativ 81% dintre ruși au o opinie proastă sau foarte proastă despre Statele Unite, în timp ce atitudinile negative față de statele europene s-au dublat față de ianuarie 2014. Nu ar mai trebui să ne mirăm atunci că două treimi dintre ruși au o opinie negativă și față de Ucraina. Ce e și mai ciudat este că pe măsură ce sancțiunile economice impuse Rusiei de către țările occidentale au crescut, pe atât a

Page 2: Ce Se Vorbește Pe Străzile Din Rusia Despre Putin

scăzut numărul rușilor care se arată îngrijorați de această situație. Conform studiului Levada, 66% dintre ruși nu sunt îngrijorați de efectele sancțiunilor, 65% nu sunt îngrijorați de faptul că Rusia este izolată de comunitatea internațională, iar 78% dintre ruși sunt de acord cu măsurile de contra-atac luate de Putin. De fapt, 58% dintre respondenți sunt convinși că situația din Ucraina se explică doar prin faptul că Vestul este ostil Rusiei, pe care a pus presiune. Aproximativ 64% consideră că situația din estul Ucrainei este rezultatul intervenției din partea Vestului, iar 20% consideră că este rezultatul politicilor adoptate de guvernul de la Kiev. Pare incredibil, însă doar 3% au răspuns că este rezultatul interferenței Rusiei. Mai mult decât atât, jumătate dintre ruși știu că Rusia sprijină activ forțele pro-ruse din estul Ucrainei, și 55% cred că ar și trebui să facă asta. Aceste procentaje nici nu par atât de mari, dacă luăm în considerare că 63% dintre ruși nici măcar nu cred că președintele Poroșenko are legitimitate, iar 71% cred că guvernul de la Kiev nu avea niciun drept să înceapă operațiuni anti-tero în estul țării. Și pentru ca portretul să fie complet, 75% dintre ruși nu cred că Rusia ar trebui să își asume vreo responsabilitate pentru masacrul din Ucraina. Încă, mințiți cu televizorul Rezultatele sondajului reflectă izbitor de mult retorica pe care Vladimir Putin o folosește pentru a explica situația din Ucraina, mutând toată vina pe Vest, care a vrut să extindă teritoriul NATO și care nu ar respecta legile internaționale, punând Ucraina în poziția de a alege între Rusia și Europa. Acesta este și motivul pentru care sociologii centrului Levada deduc că aversiunea rușilor față de occidentali se explică prin propaganda la care recurge mass-media publică din Rusia, care diseminează sistematic retorica președintelui, împreună cu relatări foarte agresive despre țările occidentale. Problema constă atât în faptul că guvernul controlează mass-media, un lucru știut de ani de zile, dar și în faptul că 93% dintre

Page 3: Ce Se Vorbește Pe Străzile Din Rusia Despre Putin

ruși au stat la curent cu evenimentele din Ucraina, uitându-se la televizor. A doua sursă primară de informații sunt prietenii, familia și vecinii, astfel încât doar 17% ajung să citească și știri online și doar 12% se informează de pe rețelele sociale. Ca și comparație, dintre cei 64% de adulți americani care stau pe Facebook, 30% dintre ei folosesc rețeaua de socializare ca sursă de știri, conform unui sondaj Pew din 2013. Mai mult decât atât, „datorită” unei lungi tradiții de cenzură, rușii și-au dezvoltat abilitatea de a citi printre rândurile oricărui raport jurnalistic și de-al interpreta conform propriilor idei preconcepute, explică Boris Kolonitskii pentru New York Times. „În mod obișnuit, rușii nu cred nicio informație oficială, tocmai pentru că este oficială, iar asta este la fel de valabil și când provine din Vest”, spune el. Trecutul și cultura anti-revoluționară Propaganda mass-media nu este însă singurul factor de vină pentru lipsa de reacție a rușilor față de acțiunile evident greșite ale liderului lor. Adevărata problemă constă tocmai în faptul că evidența stă în ochii fiecăruia, iar ceea ce este evident pentru occidentali nu este evident și pentru ruși. Diana Bruk, autoare născută în Rusia, dar crescută în SUA, explică într-un articol pentru Vice din ce este formată bandana care acoperă ochii rușilor. Printre diferențele de substanță între Vest și Rusia ar fi faptul că țările occidentale funcționează pe o polaritate dreapta-stânga/ alb-negru, în care se fac multe generalizări bazate pe prejudecăți (ex: toți rușii care îl susțin pe Putin sunt homofobi radicalizați), în timp ce rușii văd lumea mai degrabă în nuanțe de gri, adoptând ideea că nu există un răspuns universal la toate problemele și că s-ar putea să nu existe un răspuns deloc. Adevărul stă la mijloc. Desigur că în Rusia sunt și destule persoane care îl preferă pe Putin pe baza unei afinități care de obicei ține de masculinitate, și care nu au neapărat motive raționale pentru asta, dar în același timp există și rușii anti-Putin, de obicei mai educați, dar care se disociază de Rusia și se consideră mai degrabă

Page 4: Ce Se Vorbește Pe Străzile Din Rusia Despre Putin

europeni. Între aceste categorii opuse, pe care Bruk le consideră extreme, se poziționează o majoritate semi-pro Putin, care este formată din tabăra „Cui îi pasă?” și tabăra „Măcar e mai bun decât cel dinainte!” Și în Rusia, ca și în alte țări marcate de corupție, lipsa de interes față de sfera politică a transcendentat dintr-o apatie emoțională, într-o adevărată ideologie, ceva de neînțeles pentru societatea americană, care este profund politizată. „Trebuie să înțelegi că Rusia e o țară care a trecut de la un șir de țari la unul de dictatori. Așadar, oamenilor nu le pasă de politică, pentru că nu au nicio amintire despre un timp în care ei să fi avut vreo influență,” explică Bruk. Oamenii tind să creadă că dacă rușii nu protestează împotriva unui lucru, înseamnă că sprijină acel lucru, însă nu este așa. Ba din contră, nu doar că rușii nu au o cultură a activismului, ci protestele sunt considerate vulgare, acte care dau în vileag insecuritatea unor oameni ce vor doar să atragă atenția. Și un studiu Gallup din 2011 arată că din 130 de țări, SUA are cel mai mare scor la angajamentul civic, în timp ce Rusia este la polul opus. De asemenea, revoluțiile nu aduc amintiri prea frumoase în mintea rușilor. Acțiunile lui Boris Elțîn au adus ideii de revoluție conotații negative și a făcut ca stabilitatea să devină un principiu politic fundamental în Rusia, explică Kolonitskii. Nu în ultimul rând, trebuie ținut seama și de realitatea de la firul ierbii, care ne întoarce din nou la perspectiva gri, din care rușii tind să privească lucrurile. Bruk dă aici exemplul bunicii ei care trăiește, ca o largă majoritate, în sate izolate înghețate în timp, unde nu există internet, semnal pentru telefon și toaletă în casă. Viața acolo se învârte în jurul creșterii animalelor, mersului la piață penru a vinde ceva legume sau lactate făcute în casă și problemelor care afectează traiul de pe o zi e alta. Filozofia de viață e simplă: „Când sunt cartofi e o zi bună, când nu sunt e o zi proastă”. Când a întrebat-o despre Putin, Bruk s-a simțit deodată conștientă și rușinată de viața bună din New York, care îi permitea să își pună astfel de probleme. Despre răspunsul bunicii ei spune că este caracteristic celor din provincie, unde suportul pentru Putin

Page 5: Ce Se Vorbește Pe Străzile Din Rusia Despre Putin

este oarecum automat: „Dragă, eu nu știu astfel de lucruri. Nu suntem invadați de naziști și există alimente la magazin, deci, în ce mă privește, cred că face o treabă bună”.