Ce inseamna sa fii fericit?

Probabil ca nu exista concept filozofic mai analizat decat acesta: fericirea. Ea a preocupat inca din zorii gandirii abstracte creierele intelepte ale umanitatii. „Fericirea este sensul si scopul vietii, intreaga finalitate a existentei“, spunea Aristotel.Pe urmele acestuia, Spinoza medita ca „ceea ce vor toti, este o perpetua si adevarata fericire.“ „Dar ce este fericirea daca nu armonia dintre om si viata pe care o duce?“, i-ar raspunde Albert Camus, cu experienta existentialismului lipsit de iluzii al modernilor.Daca ar fi sa continuam dialogul filozofilor, meditatia lui Jung vine natural, sa completeze cu viziunea revolutionara a psihanalizei, opiniile despre fericire: „O viata fericita nu poate exista fara o anume cantitate de intuneric.

Cuvantul <> si-ar pierde sensul daca nu ar fi echilibrat de tristete. Este mult mai bine sa luam lucrurile asa cum vin, cu pace si seninatate...“In aceeasi linie de gandire, filozoful englez Bertrand Russell, un logician pentru care concretetea si perfecta justificare a conceptelor statea la baza teoriilor, spunea ca „a te lipsi de anumite lucruri pe care le vrei, face parte indispensabila din fericire.“

Parca raspunzand direct acestei idei, scriitorul rus Alexandr Soljenitin vine cu experienta lagarului si a „fericirii obligatorii“ cu care comunismul a vrut sa acopere un continent:

„Nimeni nu ar trebui sa conduca oamenii catre fericire, pentru ca si aceasta este un idol al pietei…“ Uluitor cat de mult se aplica aceste cuvinte si celor din contemporaneitate, aflati sub presiunea „euforiei perpetue“, asa cum o numeste inspirat romancierul francez Pascal Bruckner.

Ce ne face totusi fericiti?

Din aceste dialog transcultural reiese ca exista fericiri (si in sens biblic) le fel de multe si de complexe pe cat sunt contextele sau indivizii. Nu exista un singur tip dominant de comportament sau o idee de baza care sa garanteze intrarea in acest palat al deliciilor.

In ultima vreme, fericirea este studiata cu instrumentele economiei, neurostiintelor si sociologiei. Asta inseamna ca acest cuvant astract incepe sa aiba cateva dimensiuni operationale concrete, sa „semene“ a valoare masurabila.

Fericirea este „colorata“ cultural, temperamental, national. In Happiness. Lessons from a New Science (2006), lordul Richard Layard, cunoscut economist britanic si filozof al fericirii natiunilor, spunea ca, in medie, oamenii nu sunt mai fericiti in ziua de azi decat erau cu 50 de ani in urma.

Si mai surprinzator, nu tarile de la care ne-am astepta la un record de fericire (SUA, Marea Britanie, in general statele dezvoltate) ar fi in pole position. Dimpotriva, depresia a crescut ca incidenta in ultimele decenii in natiunile cele mai afluente.

Asta inseamna ca PIB-ul unui popor nu este, nici pe departe, asociabil cu coeficientul de fericire nationala. Banii nu sunt garantul starii de bine, si acest lucru este testat si exprimat tot mai clar si mai sonor de catre economistii si sociologii contemporani.La mijloc este un mecanism subtil, pe care psihologii care se ocupa cu studiul fericirii il numesc „adaptare hedonica“. Acest fenomen psihologic insemna, pur si simplu, ca oamenii se adapteaza la stari de bine pe care nu le mai percep ca fiind intense si noi, revenind la un nivel anterior, relativ constant, de satisfactie subiectiva.

Am experimentat cu totii aceasta senzatie atunci cand am achizitionat o masina noua sau numai o haina pe care o doream, o casa sau ceva mai putin semnificativ.

Asadar, achizitiile, posesiunile, intra sub influenta perfida a aceste „mori hedoniste“, cum o numeste si Sonia Lyubomirsky, profesoara de psihologie la Harvard.Lyubomirsky este una dintre autoritatile inatacabile ale teoriilor asupra psihologiei fericirii, si concluziile sale arunca in aer multe dintre cliseele cu care gandim de obicei.

„Nu stim ce ne face fericiti, ce ne aduce placere, implinire; ca urmare, uneori, luptam pentru lucruri care nu ne fac fericiti“, scrie ea in Cum sa fii fericit. O abordare stiintifica pentru a obtine viata pe care ti-o doresti (Ed. Amsta, 2010).

Layard completeaza: „Banii sunt importanti numai cand ii scot pe oameni din neagra saracie. Fericirea tinde sa ajunga la medie din nou, pe masura ce te imbogatesti“. Moara hedonista mai are o particularitate perfida: este valabila intotdeauna si nimeni nu-i scapa.  „Omul se adapteaza oricarei placeri; numai stimularea suplimentara ii creste nivelul de fericire; cand situatia se stabilizeaza, se va reveni din nou la nivelul mediu de fericire“, scrie Layard. Si, culmea, este valabil si daca schimbarea este in rau! Cu alte cuvinte, nivelul nostru subiectiv, personal si temperamental de fericire este foarte stabil.

Sonia Lyubomirsky spune ca aproximativ 50% din starea noastra de bine pe termen lung tine de factorii prestabiliti (genetic), 10% de circumstante (uluitor, in conditile in care tindem sa credem ca situatia, contextul in care suntem, tara sau epoca ne fac sa fim deprimati sau, dimpotriva, infloritori) si 40% din actiunile noastre concrete intreprinse pentru a ne maximaliza coeficientul de multumire.

Viziunea aceasta pragmatica, experimentala si masurata statistic, este cu adevarat revolutionara.

Nu mai plutim in determinarea unui cuvant (care, totusi, ne determina pe toti), ci putem aprecia si vizualiza o strategie de maximizare a fericirii.

De aici si pana la „fericirea in 10 pasi“ pe care o predica volumele de self help e cale lunga totusi. Trebuie sa aflam ce ne face fericiti pe noi, persoane unice si irepetabile, pentru a gandi un plan.

Constantele unei ecuatii cu multe necunoscute

Sir Richard Layard spune ca sunt aproximativ sapte elemente ale vietii, pe care el le numeste „The Big 7“, pe care putem miza pentru a avea o existenta buna: relatiile de familie, situatia financiara relaxata, comunitatea si prietenii, sanatatea buna, libertatea si valorile personale, pe care sa reusim sa le traim fara a ne fi contrazise. A saptea ar fi munca.Intentionat, am lasat acest Alfa si Omega al vietii la final, desi este un fapt cardinal al unei existente bune. Contrar opiniei comune, nu viata lipsita de sarcini si provocari duce la starea subiectiva de bine pe termen lung, nu odihna fara intrerupere si divertismentul permanent sunt cheia fericirii.

Dimpotriva, plictiseala poate fi extrem de stresanta, fapt la care se adauga sentimenul de inutilitate, de lipsa de valoare personala, de lipsa de putere de a influenta mediul.

Acest ultim fapt este o constanta fundamentala a sanatatii psihice umane. Asadar, o slujba buna e bratara de aur.

Inca un cliseu demolat: copiii nu ne „salta“ pe culmi nivelul subiectiv de fericire. Parentalitatea poate insemna mult stres, iar studiile in domeniu arata ca oamenii sunt mai fericiti la doi ani dupa nasterea unui fiu ori fiice, dupa care curba fericirii revine la nivelul de dinainte.

Aici, multi vor reactiona, spunand ca viata le-a fost esential schimbata de un copil. Sigur ca a fost, numai ca vorbim de studii facute pe decenii, nu pe perioada copilariei mici, cand cel mic e dulce si controlabil (intrebati-i pe parintii de adolescenti!).

Referitor la valori, s-ar putea adauga un amendament dedicat poporului roman de azi: nu, nu imoralitatea duce la satisfactie si implinire, desi tabloul social actual ne-ar face sa gandim astfel.

In medie, mentioneaza Richard Layard, cei cu simt moral mai ridicat se descurca mai bine, chiar si din punct de vedere economic, pentru ca ei inspira incredere si primesc acces la mai multe resurse. Dar, evident, vorbim aici de o medie (mare) de timp…

Obsesia fericirii

Traim intr-o epoca in care a fi fericit e aproape o obligatie. Depresia este stigmatizata, cel trist este considerat incapabil sa faca fata propriilor probleme, oamenii fericiti sunt mai populari, cei tristi inhiba si sunt evitati.Cu toate acestea, tristetea este o realitate. Saracie, conflict, somaj, boala, etc. Sunt mai evidente cauzele nefericirii decat cele ale fericirii.

Mai usor ne dam seama de ceea ce ne streseaza decat de ceea ce ne aduce bucurie (desi un exercitiu constant de constientizare, o „lista“, scrisa, completata si recitita periodic, de lucruri pozitive, poate avea un efect puternic asupra psihicului).

A sti sa fii recunoscator pentru ceea ce ai, a te dezvata de carcoteala si nemultumire, a exersa deschiderea catre lume si observatia activa a mediului tau, indiferent cat de steril si sarac si lipsit de satisfactii pare la prima vedere, iata ceea ce merita sa ne umple timpul de dimineata pana seara.

Asadar, putem fi fericiti, si asta depinde de ceea ce facem. Chiar daca am mostenit un genotip care ne predispune la depresii profunde, putem alege pentru noi (sau pentru copiii nostri, educandu-le atitudinea pozitiva) sa nu le exprimam.