Asa cum Edmund Husserl afirma: "Europa spirituala îsi are un loc de nastere bine determinat. Cu aceasta nu am avut în vedere o tara în sens geografic, cu toate ca este vorba si de un anumit teritoriu, ci un loc de nastere spiritual într-o natiune, respectiv în oameni individuali si grupuri umane ale acestei natiuni. Este natiunea greaca antica, apartinînd secolelor VIII si VII î. Chr. În ea se înfiripa o atitudine de un fel deosebit, una exemplara, fata de lumea înconjuratoare, se realizeaza în mod consecvent o bresa în directia unui tip cu totul nou de configuratii spirituale, luînd repede proportiile unei forme culturale sistematic închisa; Grecii au numit-o filosofie." (Edmund Husserl, Criza umanitatii europene si filosofia, Ed Paideia, 2003)

          Din punct de vedere geografic, Europa este continentul penultim în ordinea marimii, ocupînd 10,4 milioane kilometrii patrati. El era locuit, în 1990, de 787,7 milioane de oameni. Marginit de Oceanul Atlantic, de Marea Mediterana, Oceanul Arctic, Marea Neagra, Marea Caspica si Muntii Urali, Europa preia o cincime din suprafata terestra a Pamântului. Printre trasaturile cele mai proeminente ale acestei suprafete sunt de amintit, înaintea celorlalte, caracterul jos al reliefului, marimea mijlocie a înaltimilor, buna distributie a apei în sânul ei, varietatea climaterica generata de continua interferenta a curentiilor polari, curenti tropicali, complexitatea remarcabila a vegetatiei.

          Dar unificarea europeana angajeaza nu numai o conotatie geografica, usor de stabilit a Europei. Ea pune în joc de la bun început, o conotatie istorica a termenului, care împleteste într-un mod foarte complicat aspecte geografice, aspecte culturale si aspecte politice.

          Fiecare ne simtim ca facînd parte dintr-o comunitate etnica a unui stat. În ce masura ne simtim apartinînd unei etnii, unui stat si în acelasi timp, unui continent? O astfel de întrebare poate fi satisfacuta de acum nu doar cu ipoteze plauzibile ci cu raspunsuri precise, deoarece Comunitatea Europeana a trecut în ultimul deceniu la aplicarea sistematica a sondajelor de opinie în materie. Eurobarometrul din 1990 a aratat, de pilda, ca în fiecare din tarile Comunitatii efectivul suporterilor integrarii europene este cu mult mai mare decât cel al adversarilor ei. Astfel, în urma unor sondaje de opinie se poate admite ca "mândria nationala" nu exclude "mândria europeana", dar nu se poate sa nu admitem ca exista o identificare emotionala cu patria traditionala mult mai puternica decât cea cu Europa. Eurobarometrul arata însa un progres, uneori încet, dar sigur, al identificarii emotionale europene, încât se poate admite ca, în cazul acestor identificari, nu avem de a face cu constante absolute, ci cu marimi variabile (este drept, variabile pe intervale mari).

          Însa, starea la un anumit moment a opiniei nu este niciodata singurul indicator al posibilitatiilor unei situatii. Institutiile ce asigura cadrul rationarii publice si elitele ce pot functionaliza rolul considerabil al institutiilor reprezinta o parte esentiala a posibilitatiilor si sunt un factor esential în directionarea unor evolutii. Aceste institutii sun existente si active, elitele profesionale si politice angajate sunt în curs de crestere, în întreaga Europa. În actiunile lor pe directia unificarii europene, grupurile de specialisti si politicieni ce desfasoara o actiune proeuropeana se pot sprijini în masura crescînda pe categoriile în curs de largire a populatiei: oameni ce practica turismul, care percep avantajele relaxarii frontierelor si comunicarii între servicii; muncitori, personal ethnic, în general personal calificat, care se bucura de largirea pietei de desfacere a produselor, ca si a pietei de recrutare a fortei de munca; populatia scolara care fructifica posibilitatea mobilitatiilor neîngradite în timpul studiilor; birocrati ce activeaza în institutiile europene; intelectuali care vad în unificarea europeana o sansa pentru generatiile actuale de a-si remodela existenta.

          Actiunea în serviciul unificarii europene are însa nevoie de clarificari conceptuale. Dintr-un punct de vedere ele nu pot sa nu înceapa cu întrebarea: pâna unde se întinde propriu-zis Europa? Se stie, unificarea europeana a luat startul în Europa Occidentala. Ea a dus la înfaptuirea sub mai multe aspecte a "micii Europe".

          Problema apartenentei la Europa trebuie abordata, din mai multe motive, cu mijloace teoretice mai precise. Aceasta nu numai pentru a evita naivitatile unor intelectuali, nutriti de laudabile ratiuni istorice si morale, care sunt tentati sa vada Europa pretutindeni între Atlantic si Siberia, sau aventurile teoretice ale unor politicieni, nutriti de comprehensibile ratiuni tactice, care postuleaza o Europa de la Atlantic la Urali. Exista înca un motiv astazi, demn de luat în seama. Este vorba de graba unor curente nationaliste de din tarile Europei Rasaritene, care au sesizat întarirea tendintei proeuropene în aceste tari si a presiunii internationale în favoarea ei, de a decreta "apartenenta la Europa" chiar în conditiile în care ele cultiva noua ideologie a national-comunismului. Acesta dorind europenizare, dar fara nici o rationalizare în prealabil.

          Daca consideram, nu putem, de altfel, sa nu o facem, institutiile ca obiectivare a culturii, atunci putem adduce întreaga discutie privind apartenenta la Europa pe terenul culturii. Adaugînd însa de la început, ca prin cultura întelegem aici mai mult decât idei filosofice, simboluri artistice, teorii stiintifice si programe ideologice. Cultura înseamna toate acestea, desigur, dar împreuna cu încorporarea lor în forme ale trairii sociale a vietii umane. Cultura însemnînd producerea întelegem aici mai mult decât idei filosofice, simboluri artistice, teorii stiintifice si programe ideologice. Cultura înseamna toate acestea, desigur, dar împreuna cu încorporarea lor în forme ale trairii sociale a vietii umane. Cultura însemnînd producerea si circulatia de produse ale reflectiei, sentimentului, cercetarii, imaginatiei, cu un cuvânt, ale vietii spirituale. Împrejurarea ca un om asimileaza, în cazul cel mai bun, asimileaza si produce idei, simboluri, constatari, proiecte, face din el un om cultivat. În procesul unificarii europene este însa angajat un concept al culturii individuale, dar si un concept al culturii împartasite în comun de multimile structurate ale individualitatiilor, si în primul rand acest concept. Putem spune, cu suficienta sustinere din partea faptelor, ca aflam indivizi de acelasi nivel cultural în diferite comunitati nationale europene, darn u toate comunitatile încorporeaza în structurile institutionale aceleasi valori sau nu toate o fac în aceeasi masura. Sub alt aspect privind lucrurile, cultura europeana s-a delimitat de culturile asiatice, în raport cu care s-a format, tocmai prin faptul ca a obiectivat în comportamente si institutii cultura spirituala.

          La întrebarea "În ce consta cultura europeana? Care sunt caracterele ei specifice?", Raspunsul se da în general pe baza istoriei culturii europene, printr-o combinatie cu ceea ce a fost si ce este în afara Europei: la început Asia, apoi Africa si America de Sud, acum Asia si America, mai ales. În orice caz, Europa a început sa defineasca în conditiile pericolului otoman si totdeauna ea se întelege pe sine raportata la ceva diferit de ea. Se considera drept perioada de nastere a Europei relevante astazi secolele 11-12, când, exterior, dar si interior, continental nostru consacra o ordine culturala distincta. "Secolul a 12-lea poate fi socotit cu deplina justificare drept primul secol al unei noi Europe. De-a lungul sau a devenit perceptibil pentru prima oara specificul istoriei europene: controversa conditionata politic, religios, spiritual-cultural, social si economic, dintre parteneri care au aceeasi origine."  Însa, specificul a fost preluat de multe ori în termenii "istoriei spiritului" profilata în secolul trecut si concentrata asupra autodesfasurarii spiritului si a raporturilor pur spirituale. Formula a esuat

datorita faptului ca a reusit sa apostuleze o viziune negeneralizabila asupra istoriei spiritului si sa izoleze spiritual de dinamica sferelor autonomizate ale societatii moderne (economie de piata, tehnica de productie bazata pe aplicarea stiintei, stiinta factuala, ce recurge la explicatii  nomologice, în serviciul dezlegarii de probleme tehnice etc.). Evident, oamenii de actiune (politicieni, întreprinzatori, birocrati) au nevoie de un alt concept al Europei decât cel elaborat pe baza istoriei spiritualitatii.

          Adesea, însa, ei se satisfac cu un concept pur ethnic al apartenentei culturale la Europa si, nu o data cu el, cu un concept reductive al Europei. Conform acestuia, Europa înseamna participare la aliante politice, blocuri militare, organizatii economice nominalizate. În definitive, orice concept, inclusive cel al Europei sau al unificarii europene trebuie sa se lase reperat în aranjamente institutionale sau, cel putin, în reguli de actiune si norme de comportament. Dar Europa este legata nu numai de stari de fapt, ci si de idealuri definitorii. Ca urmare, "ceea ce este gândit propriu-zis cu Europa trebuie sa se afle între idealismul nebulos si comunitatea de interese pur pragmatice. Numai daca ea este mai mult decât unul sau cealalta, Europa poate prezenta pentru o lunga perioada un scop în acelasi timp real si ideal al unei actiuni politice impregnate moral.

Există cel puţin trei beneficii clare ale integrării în UE: a)securitatea (economică, strategică, a resurselor); b) prosperitatea (a participa în acest cadru select este un avantaj); c) obţinerea unui standard de civilizaţie superior. Nici un stat membru nu a pierdut aceste beneficii după integrare, cel mult a beneficiat mai puţin decât alţii. Din punctul de vedere a unor politicieni, se poate vorbi de o criză de comunicare în privinţa integrării în Uniunea Europeană, care este percepută ca o instituţie “dură”, mai ales în ceea ce priveşte activitatea Comisiei Europene.

Măsurile luate până acum, sunt practic insuficiente, deoarece fondurile europene sunt încă greu de accesat, fapt datorat lipsei de responsabilitate a organismelor statului. Parteneriatele între guvern, sindicate şi patronate lipsesc. Fiecare are o percepţie diferită asupra lucrurilor şi nu acceptă puncte de vedere diferite. Întâlnim şi o lipsă acută de dialog între specialiştii ministerelor. Ar trebui să existe o dezbatere între societatea civilă, sindicate, mediul universitar, mediul de afaceri şi guvern.Integrarea trebuie făcută la toate nivelele societatii (politic, economic, social, etc.). E nevoie de o campanie serioasă de informare pentru a putea absorbi fondurile europene şi găsită, în acelaşi timp, o cale de mijloc între mirajul european şi eurosecpticism, dar de-abia în 2009 se vor observa primele efecte. Nu guvernul s-a integrat în Uniunea Europeană, ci populaţia, ale cărei aşteptări, dacă vor fi amăgite, se va ajunge la o creşterea mare de suspiciune. Din punctul de vedere al unora, Europa trebuie să devină un mod de a gândi în viaţa de zi cu zi.

În concluzie, conceptul de integrare europeană trebuie să fie foarte bine definit prin totalizarea tuturor perspectivelor.

Auzim în discursul multor politicieni din România și nu numai, expresii care fac referire la faptul că suntem cetățeni europeni și că avem anumite drepturi. Imediat aflăm ce înseamnă de fapt cetățenia europeană și care sunt principalele drepturi de care beneficiem. Cetățenia europeană este definită prin articolul 17 al Tratatului de constitutire a Comunității Europene care spune: „ este cetățean al Uniunii Europene orice persoană având naționalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv”.

Cetățenia Uniunii Europene vine în completarea celei naționale (se suprapune și nu substituie cetățenia națională), lucru care asigură unele drepturi cetățeanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care acesta are rezidența (nu doar în țara de proveniență așa cum se întâmpla înainte). Ea are la bază un set de principii comune ale statelor membre menționate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: principiul libertății, principiul democrației, al statului de drept, al respectării drepturilor omului și libertățile fundamentale și drepturi specifice acordate cetățeanului european (al liberei circulații și drepturi civice). Ulterior, la 1 mai 1999, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, se adaugă dreptul la informație și protecția consumatorilor. Același tratat interzice discriminarea pe bază de naționalitate. Cetățenia europeană include drepturi, obligații precum și participarea la viața politică a Uniunii precum și cimentarea imaginii și identității Europene.

Ce inseamna sa fii european?Auzim în discursul multor politicieni expresii care fac referire la faptul că suntem cetățeni europeni și că avem anumite drepturi. Imediat aflăm ce înseamnă de fapt cetățenia europeană și care sunt principalele drepturi de care beneficiem. Cetățenia europeană este definită prin articolul 17 al Tratatului de constitutire a Comunității Europene care spune: „ este cetățean al Uniunii Europene orice persoană având naționalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv”.

Cetățenia Uniunii Europene vine în completarea celei naționale (se suprapune și nu substituie cetățenia națională), lucru care asigură unele drepturi cetățeanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care acesta are rezidența (nu doar în țara de proveniență așa cum se întâmpla înainte). Ea are la bază un set de principii comune ale statelor membre menționate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: principiul libertății, principiul democrației, al statului de drept, al respectării drepturilor omului și libertățile fundamentale și drepturi specifice acordate cetățeanului european (al liberei circulații și drepturi civice). Ulterior, la 1 mai 1999, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, se adaugă dreptul la informație și protecția consumatorilor. Același tratat interzice discriminarea pe bază de naționalitate. Cetățenia europeană include drepturi, obligații precum și participarea la viața politică a Uniunii precum și cimentarea imaginii și identității Europene.

Care sunt principalele drepturi pe care le avem ca cetățeni europeni?

Dreptul la libera circulație în celelalte state membre ale Uniunii Europene

Dreptul la vot si dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European și la alegerile locale în statul de rezidență (așadar, dacă de exemplu vă aflați în Bordeaux, Franța puteți vota și candida la alegerile locale de acolo și la cele europene)

Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terț de protecția consulară din parte autorităților diplomatice ale unui stat membru, în cazul în care statul din care provine nu are reprezentanță diplomatică sau consulară in statul terț respectiv (care a fost dezvoltat mai pe larg în articolul de săptămâna trecută)

Dreptul de petiție în fața Parlamentului European (care a fost descris în articolul din 4 aprilie)

Dreptul de a apela la Ombudsmanul European (o instituție similară Avocatulului Poporului de la noi) pentru verificarea cazurilor de administrare defectoasă din partea instituțiilor europene

Alte drepturi ale cetățenilor Uniunii Europene sunt:

Dreptul de a contacta și de a primi un răspuns de la oricare organizație și instituție europeană în una din limbile oficiale ale Uniunii Europene

Dreptul de a acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene și ale Comisiei Europene în limita raționilor de interes public sau privat (se aplică oricărei persoane fizice sau juridice cu sediul în unul din statele membre)

Dreptul de acces egal la Serviciului Civil European ( aparat care se ocupă cu implementarea deciziilor Comisiei Europene, cunoscut sub numele de EPSO)

Bibliografie:

"Filosofia Unificarii Europene"- Suport de Curs Universitatea de Vest Vasile Goldis, Filiala Zalau

http://prodidactica.md/files/prof_ro.pdfhttp://europa.eu/index_ro.htm

Milăşan Flavius- Despre Europa