Cautandu-l pe Alah.pdf

29
7/23/2019 Cautandu-l pe Alah.pdf http://slidepdf.com/reader/full/cautandu-l-pe-alahpdf 1/29 Nabeel Qureshi a început să studieze Biblia pentru a o contesta şi, în cele din urmă, ajunge, în mod surprinzător, să Îl cunoască pe Isus. Sunt impresionat de vestea publicării poveştii unice şi palpitante a vieţii sale şi ştiu că veţi  îmbărbătaţi şi atinşi de povestea lui. Chiar este o carte pentru vremurile de azi şi trebuie citită, indcă diversele concepţii despre lume şi viaţă trebuie să e supuse testului adevărului. Ravi Zacharias autor şi vorbitor O carte utilă, cu o poveste palpitantă. Nabeel Qureshi aduce argumente abil construite în favoarea Evangheliei şi prezintă portretul unei familii musulmane deosebite şi a moştenirii acesteia, fără să alarmeze şi să acuze aşa cum se întâmplă adesea în lumea de azi dornică de senzaţional. Recomand oricui această carte, fără rezerve – îţi îmbogăţeşte mintea şi suetul şi te face să-i întorci lă după lă. Josh D. McDowell autor şi vorbitor Nabeel prezintă tânjirea din inimile a milioane de musulmani din întreaga lume. Această carte trebuie citită de toţi cei ce  îşi doresc să le împărtăşească musulmanilor nădejdea lor în Cristos. Fouad Masri preşedinte şi director executiv, Crescent Project Actuală, frapantă, revigorantă şi uneori sfâşietoare, povestea vieţii lui Qureshi îşi merită miile de volume. Ar trebui citită de musulmani şi de toţi cei cărora le pasă de prietenii şi semenii lor musulmani. Os Guinness autor şi critic social Povestea vieţii lui Nabeel Qureshi este una dintre puţinele mărturii cu caracter unic pe care le-am auzit vreodată. Întreprindererea lui reuneşte câteva trăsături de excepţie: o minte sclipitoare, o sinceritate extraordinară, un studiu personal şi disponibilitatea de a merge pe urma mărturiilor

Transcript of Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 1: Cautandu-l pe Alah.pdf

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 129

Nabeel Qureshi a icircnceput să studieze Biblia pentru a ocontesta şi icircn cele din urmă ajunge icircn mod surprinzătorsă Icircl cunoască pe Isus Sunt impresionat de vestea publicării

poveştii unice şi palpitante a vieţii sale şi ştiu că veţi icircmbărbătaţi şi atinşi de povestea lui Chiar este o carte pentruvremurile de azi şi trebuie citită indcă diversele concepţiidespre lume şi viaţă trebuie să e supuse testului adevărului

Ravi Zacharias

autor şi vorbitor

O carte utilă cu o poveste palpitantă Nabeel Qureshi aduce

argumente abil construite icircn favoarea Evangheliei şi prezintăportretul unei familii musulmane deosebite şi a moşteniriiacesteia fără să alarmeze şi să acuze aşa cum se icircntacircmplăadesea icircn lumea de azi dornică de senzaţional Recomand oricuiaceastă carte fără rezerve ndash icircţi icircmbogăţeşte mintea şi suetulşi te face să-i icircntorci lă după lă

Josh D McDowell

autor şi vorbitor

Nabeel prezintă tacircnjirea din inimile a milioane de musulmanidin icircntreaga lume Această carte trebuie citită de toţi cei ce

icircşi doresc să le icircmpărtăşească musulmanilor nădejdea lor icircnCristos

Fouad Masri

preşedinte şi director executiv Crescent ProjectActuală frapantă revigorantă şi uneori sfacircşietoare povestea

vieţii lui Qureshi icircşi merită miile de volume Ar trebui citită demusulmani şi de toţi cei cărora le pasă de prietenii şi semeniilor musulmani

Os Guinness

autor şi critic social

Povestea vieţii lui Nabeel Qureshi este una dintre puţinelemărturii cu caracter unic pe care le-am auzit vreodatăIcircntreprindererea lui reuneşte cacircteva trăsături de excepţieo minte sclipitoare o sinceritate extraordinară un studiupersonal şi disponibilitatea de a merge pe urma mărturiilor

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 229

indiferent unde icircl conduc Studiul său conduce la cruce şi laIsus Cristos cel icircnviat din morţi

Gary R Habermasdistins profesor cercetător Liberty University

Icircn căutarea sa după adevăr Nabeel Qureshi pavează drumulpentru un studiu analitic al crezurilor disecacircnd argumentelecreştine şi islamice citacircnd numeroase hadithuri şi texte creştinetimpurii astfel icircncacirct cititorul poate să vadă o progresie logicăa analizelor Dar este şi o saga emoţionantă şi sfacircşietoare avieţii unui tacircnăr musulman crescut icircn Occident o biograecaptivantă imposibil de sdat

James M Tour profesor de chimie informaticăinginerie mecanică şi ştiinţa materialelor Rice University

Oricine caută să icirci icircnţeleagă pe vecinii sau colegii săimusulmani trebuie să citească această carte Suntem icircntr-ocălătorie dinăuntru icircn afară Suntem introduşi icircn adacircncurilespiritualităţii familiarizaţi cu dragostea şi onoarea unei familiişi cu modul icircn care bdquovederdquo şi bdquosimterdquo o persoană icircn căminulunor musulmani cucernici Este o carte profundă care ne

icircnfăţişează diferenţele majore icircntre crezurile evanghelice şi celeislamice O recomand din toată inima

Dr Stuart McAllister director regionalThe Americas Ravi Zacharias International Ministries

Această carte ne furnizează povestea fascinantă a convertirii

unui tacircnăr din comunitatea musulmană Ahmadiyya care l-acăutat cu tot dinadinsul pe Allah şi s-a icircndrăgostit de CristosCred că această carte poate o icircncurajare puternică pentru toţicreştinii de a se ruga pentru musulmani ca eisă-L găsească pe Isus Cristos

Mark Gabrielautor şi ex-lector Al-Azhar University Cairo

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 329

Căutacircndu-l pe AllahL-am găsit pe Isus

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 429

Catildeutacircndu-l pe Allah

L-am gatildesit pe Isus

Călătoria spre Cristos a unui musulman cucernic

Traducere de Raluca Mirăuţă

Nabeel Qureshi

Casa Cărţii Oradea2015

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 529

Ediţia originală a cărţii a fost publicată cu titlul Seeking Allah Finding JesusCopyright copy 2014 Nabeel A QureshiPublicată cu permisiune din partea The Zondervan Corporation LLCun imprint al HarperCollins Christian Publishing Inc

Toate drepturile rezervate

Toate drepturile asupra ediţiei icircn limba romacircnă aparţin editurii Casa CărţiiOrice reproducere sau selecţie de texte din această carte este permisă doarcu aprobarea icircn scris a editurii Casa Cărţii Oradea

Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isusde Nabeel Qureshi

Copyright copy 2015 Casa CărţiiOP 2 CP 30410670 OradeaTelFax 0259-469 057 0359-800761 0728-874975E-mail infoecasacartiirowwwecasacartiiro

Traducerea Raluca MirăuţăEditarea Fidelia StroieTehnoredactarea Vasile GabrianCorectura Timeia PopCoperta Marius Bonce

Tiparul executat la Metropolis srl str Nicolae Jiga 31 Oradea

TelFax 0259-472 640

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomacircnieiQureshi Nabeel

Căutacircndu-l pe Allah l-am găsit pe Isus NabeelQureshi trad Raluca Mirăuţă - Oradea Casa Cărţii 2015 ISBN 978-606-732-027-5I Mirăuţă Raluca (trad)

2

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 629

Cartea aceasta le este dedicată părinţilor mei

Ammi și Abba dragostea fără de sfacircrșit pe care mi-o purtaţi chiar

și atunci cacircnd simţiţi că am păcătuit icircmpotriva voastră este icircntrecutănumai de dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Săi Mă rog ca icircntr-o zi să icircnţelegeţi că dragostea Lui este cu adevărat

necondiţionată și că El ne-a dăruit tuturor iertareaȘi mă mai rog ca icircn ziua aceea să acceptaţi răscumpărarea Sa

pentru a putea iarăși o familieVă iubesc din toată inima

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 729

Cuprins

Cuvacircnt-icircnainte 13 Mulţumiri 15Introducere 17

Prolog 21

Partea 1 Chemat la rugăciune1 Rugăciunile părinţilor mei 302 Credinţa unei mame 343 O comunitate de patru 384 Cartea desăvacircrşită 415 Povestiri despre profet 466 Neprihănit prin rugăciunea ritualică 557 Diversitatea icircn islam 608 Calea Sharia 679 Visele drept-credincioşilor 7210 Luna binecuvacircntării 78

Partea 2 Ambasador al islamului

11 A treia cultură 8612 Musulmanii icircn Occident 9013 Leşinuri şi substituiri 9614 Tatăl este mai mare decacirct Isus 10315 Porţile raiului şi ăcările iadului 10816 Tradiţii de mare preţ 11317 Semne pe cer 117

18 Onoare şi autoritate 12219 Religia păcii 129

Partea 3 Noul Testament pus la icircncercare20 Devenim fraţi 13621 Mi se deschid ochii 141

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 829

22 Evoluţia textuală 14723 Problema veridicităţii revine icircn discuţie 153

Partea 4 Ajung la fondul problemei24 Teste de turnesol 16225 Crucicarea teoriei leşinului 16826 Un musulman la biserică 17827 Seara dezbaterii 187

Partea 5 Isus ndash Mesia muritor sau Fiu divin al lui Dumnezeu28 Genetica şi Isus 198

29 Isus icirci creează pe tacircmplari 20330 Fiul divin al lui Dumnezeu 21031 Polemici şi imaginea timpurie a lui Isus 216

Partea 6 Pledoaria pentru Evanghelie32 Tensiune şi Trinitatea 22233 Rezonacircnd cu Trinitatea 226

34 Macircntuirea pusă icircn cumpănă 23135 Evaluarea Evangheliei 239

Partea 7 Adevărul despre Mahomed36 Din nou despre Mahomed 24437 Profetul fără cusur 25238 Tăinuirea violenţei 25739 Muhammad Rasul Allah 263

Partea 8 Snţenia Coranului40 Pledoaria pentru Coran 26841 Coranul știinţa și bucailleismul 27242 Hadithurile și istoria Coranului 27743 bdquoAcelea care se aă sub stăpacircnirea dreptei lorrdquo 283

Partea 9 Credinţa sub semnul icircndoielii44 Raţiune şi revelaţie 29045 Preţul icircmbrăţişării crucii 29346 Eu sunt aproape caută și vei găsi 29747 Un cacircmp de cruci 299

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 929

Partea 10 Călăuzit de macircna lui Dumnezeu48 Descifrarea viselor 30449 Uşa stracircmtă 312

50 Scara de ieşire din moschee 31651 Vremea pentru jale 31952 Cuvacircntul vorbește 32353 Icircl găsesc pe Isus 326

Epilog 331Note 335

Glosar 342

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1029

Cuvacircnt-icircnainte

Atunci cacircnd am decis icircmpreună cu asociatul meu icircn lucrareMark Mielberg să m gazdele unei emisiuni radio transmisesimultan pe mai multe canale naţionale sub titlul Unpacking

Islam icircn care aveam să-i educăm pe creștini cu privire la cre-zurile și motivaţia musulmanilor primul expert pe care ne-amgacircndit să icircl invităm a fost prietenul nostru Nabeel Qureshi

Știam că acest tacircnăr musulman-devenit-creștin licenţiat icircnmedicină religie și apologetică era bine informat și reuşea să icircșiexprime clar şi articulat opiniile Și icircntr-adevăr a vorbit cum nuse poate mai bine icircn cadrul emisiunii ajutacircndu-ne cu o scurtă

privire de ansamblu asupra islamului și povestind istoria fasci-nantă a călătoriei sale de la islam la credinţa icircn CristosIcircnsă mai impresionat am rămas de ceea ce s-a icircntacircmplat după

evenimentul cu pricina Nabeel și ceilalţi participanţi au ieșit icircnholul bisericii pentru a răspunde icircntrebărilor venite din parteapublicului O femeie s-a icircndreptat spre microfon și a icircntrebatbdquoCare credeţi că sunt lucrurile pe care eu ca musulman ar trebui

să le știu despre Mohamedrdquo Femeia părea contrariată de celeauzite icircn timpul emisiuniiAm văzut cum Nabeel cuplează pe loc icircntr-o treaptă de viteză

superioară A icircnceput să dezbată problema islamului cu o profun-zime pe care numai un alt musulman cucernic ar putut-o apreciape deplin extrăgacircndu-și ideile din rezervorul aparent fără fund alformaţiei și al experienţei personale Iar atunci cacircnd icircmpreună cu

ceilalţi experţi a icircnceput să se roage cu fervoare pentru femeia res-pectivă m-a mişcat compasiunea lui sinceră faţă de ea ndash născutăfără icircndoială din amintirea propriilor sale frămacircntări colosale dinvremea cacircnd icircncepuse să pună la icircndoială islamul

Seara aceea nu a făcut decacirct să-mi adacircncească respectul pro-fund și admiraţia pentru Nabeel pe care icircl cunoscusem cu cacircţiva

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1129

14 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

ani icircnainte prin intermediul unor prieteni comuni Mă bucurcă și dumneavoastră veţi avea ocazia să icircl icircntacirclniţi icircn paginile

următoare povestind despre acea dorinţă sinceră după adevărcare l-a purtat icircntr-o căutare sinuoasă ndash ba chiar supranaturală ndashde răspunsuri

Veţi cunoaște ce icircnseamnă ca o persoană afundată icircn culturamusulmană să riște totul pentru a descoperi adevărata identitatea lui Dumnezeu Este o poveste foarte personală despre prietenifamilie și credinţă icircmbinată cu incursiuni icircn islam care vă vor

ajuta să icircnţelegeţi lumea musulmană icircntr-un mod cu totul diferitDacă sunteţi creștin veţi căpăta icircn urma lecturii o percepţie

actualizată despre cum aţi putea să-i iubiţi mai mult pe musul-mani și să le vorbiţi despre Domnul

Dacă sunteţi musulman vă avertizez de la bun icircnceput veţidescoperi că crezurile dumneavoastră de căpătacirci sunt puse subsemnul icircntrebării printr-un șir de raţionamente incisive cu fun-

dament istoric și printr-o analiză fermă Icircnsă dacă citiţi cu minteadeschisă sunt icircncredinţat că icircn scurt timp veţi ajunge să-l con-sideraţi pe Nabeel un prieten căruia icirci pasă de dumneavoastră

icircndeajuns cacirct să vă icircmpărtășească ceea ce a icircnvăţat el icircnsuși și săvă convingă să faceţi un pas icircnainte icircn călătoria spirituală icircn careaţi pornit

Sunt convins că Dumnezeu l-a determinat pe Nabeel să-și

icircnceapă căutările nu dintr-un oarecare motiv abstract ci datoritămarii iubiri pe care i-o poartă lui și celor care vor aa povesteasa Este o saga ce trebuie citită pretutindeni de toţi aceia carepun preţ pe adevăr și tacircnjesc să Icircl cunoască pe Dumnezeu icircn modpersonal Citind cartea veţi vedea cum Dumnezeu Se va folosi depovestea vieţii lui Nabeel pentru a recongura povestea vieţiidumneavoastră

Lee Strobelautorul cărţilor Pledoarie pentru Cristos și Pledoarie pentru

credinţa creștină

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1229

Mulţumiri

Sunt recunoscător pentru oamenii extraordinari pe careDumnezeu i-a adus icircn acest proiect pentru a-mi oferi călăuzireși asistenţă Aș dori să icircncep prin a le mulţumi prietenilor mei

dragi și familiei mele care au citit și au comentat fragmente dincarte Icircncurajarea și sfaturile lor au cacircntărit inestimabil de multAș vrea să le mulţumesc icircn mod special lui Carson Weitnauerși surorii mele scumpe Baji pentru comentariile lor ample pemarginea textului oferite atunci cacircnd aveam mai multă nevoie

Le mulţumesc de asemenea lui Mark Sweeney și lui MadisonTrammel pentru prietenia lor şi pentru competenţa lor profesio-

nală dovedită icircn tot timpul cacirct au lucrat cu sacircrg alături de minepentru a transforma cartea aceasta icircntr-o realitate

Fără icircndoială că una dintre cele mai mari binecuvacircntări alecărţii de faţă este aportul multor minţi sclipitoare Le rămacircn icircnda-torat următorilor Lee Strobel Dan Wallace Ed KomoszewskiRob Bowman Keith Small Gary Habermas și Josh McDowellpentru contribuţia lor pătrunzătoare și onestă Sunt nespus de

binecuvacircntat chiar și numai cunoscacircndu-i ca să nu mai spun că icirci consider pe toţi prieteni dragi

Mai am şi faţă de Abdu Murray un dram de recunoștinţă nuatacirct icircn ce priveşte contribuţia sa cacirct icircn ce priveşte tovărăşia șisprinul lui spiritual de la depărtare Resimţind el icircnsuși luptatrecerii de la islam la creștinism cu cacircţiva ani icircnainte de minegacircndurile sale au avut o greutate inestimabilă Icircl consider fratelemai mare pe care nu l-am avut niciodată

La fel mentorarea mea de către Mike Licona de-a lungul ani-lor m-a ajutat să-mi dezvolt gacircndirea și să cresc icircn plan acade-mic Fără el mare parte din lucrarea mea ndash ca să nu mai spun dincartea aceasta ndash nu ar existat

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1329

16 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

O altă persoană al cărei impact se răsfracircnge mult dincolo decontribuţia sa la acest proiect este David Wood Icirci rămacircn veș-

nic icircndatorat pentru icircndeplinirea cu credincioșie a chemării dea prezenta Evanghelia unui musulman tacircnăr și zelos icircn ciudatuturor dezacordurilor Dea Domnul ca prietenia și lucrarea icircncare suntem implicaţi amacircndoi să nu e decacirct icircnceputul

Dacă există o persoană fără de care nu s-ar scris aceastăcarte atunci aceea este Mark Mielberg S-a implicat icircncă dinprima fază de cacircnd mi-a sugerat să o scriu şi pacircnă la găsirea

unui agent alegerea editurii redactarea cărţii și-a adus apor-tul la conţinutul cărţii şi s-a ocupat de promovarea ei pe piaţăhellipMă icircntreb cacirct din cartea aceasta icircmi aparţine mie de fapt Markmentorarea și prietenia ta desăvacircrșită sunt o reală inspiraţie șimă silesc să dau tot ce am mai bun icircn mine Nu voi reuși nicio-dată să icircţi mulţumesc icircndeajuns

Nu icircn cele din urmă aș vrea să icirci mulţumesc lui Michelle

mireasa mea Niciodată nu voi icircn stare să te răsplătesc așa cumse cuvine pentru că ai suportat săptămacircni lungi de despărţirepentru ca eu să pot scrie această carte pentru că ai citit-o cu sacircrgpacircnă tacircrziu icircn noapte pentru dragostea ta neșovăielnică pentruun om căzut și pentru că nu te-ai placircns cacirctuși de puţin de toateacestea Ce bine totuși că avem viaţa icircnainte timp icircn care să-midau silinţa

Tuturor prietenilor și rudelor mele care și-au adus aportulla zămislirea și susţinerea acestei cărţi aș vrea să le spun că leapreciez nespus ajutorul Mă rog ca Domnul să vă răsplăteascăcu aceeași măsură

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1429

Introducere

Te salut dragul meu prietenPaginile ce urmează cuprind gacircndurile mele personale și cele

mai puternice amintiri ale mele icircnsăși inima mea turnată icircn tuș

şi hacircrtie Citind această carte vei pătrunde icircn cercul familiei șial prietenilor mei vei lua parte la fericirea tinereţii mele petre-cute icircn sacircnul islamului și vei lupta alături de mine icircn conictulcultural generat de statutul meu de american născut icircn credinţamusulmană Aruncacircnd o ocheadă peste umărul meu vei ajungesă cunoști caracterul ofensator al creștinismului icircn ochii musul-manilor vei icircncepe să te frămacircnţi cu privire la aspectele istorice

ale Evangheliei și vei simţi cum mi se clatină pămacircntul subpicioare atunci cacircnd icircncep să au cacircte ceva despre adevărurileascunse ale islamului Citind notele din jurnalul meu vei vedeacum Tatăl nostru m-a chemat icircn cele din urmă la Isus prin viziuniși vise și vei martorul metamorfozei sinelui meu sub inuenţaDuhului Sfacircnt

Citind această mărturie vei călători alături de mine prin viaţă

și vei ajunge să mă cunoști icircndeaproape devenindu-mi cu ade-vărat un prieten drag

Scopul acestei cărţiCartea de faţă icircnsă este mai mult decacirct mărturia mea personalăAm conceput-o avacircnd icircn minte trei scopuri

1 Să dăracircm zidurile dăruindu-le cititorilor nemusulmani

perspectiva din interior asupra a ceea ce se petrece icircn inimași icircn mintea unui musulman Frumuseţea mistică a islamu-lui care icircncacircntă milioane de oameni nu poate icircnţeleasăpe deplin prin simpla povestire a unor icircntacircmplări Totușimă rog ca pătrunzacircnd icircn lumea mea să ajungi să-l icircnţelegipe vecinul tău musulman pentru a putea să icircl iubești ca pe

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1529

18 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

tine icircnsuţi Primele două secţiuni ale cărţii sunt scrise icircnde-osebi icircn lumina acestui scop iar dacă icircţi par proislamice

să știi că nu fac decacirct să servească scopului pe care l-amurmărit și anume acela de a transmite dragostea pe careo simţeam altădată faţă de fosta mea credinţă

2 Să te echipeze cu anumite adevăruri și cunoștinţe caredovedesc temeinicia argumentelor cuprinse icircn pledoa-ria pentru Evanghelie prin contrast cu cea icircn favoareaislamului Istoria atestă categoric pilonii fundamentali

ai Evangheliei moartea lui Isus pe cruce icircnvierea Sa dinmorţi și aserţiunea Sa că este Dumnezeu Icircn felul acestaistoria a pus sub semnul icircntrebării teologia mea musul-mană clădită pe stacirclpii fundamentali ai islamului origineadivină a Coranului și statutul de profet al lui MahomedStudiind islamul icircn detaliu ceea ce am descoperit mi-aclătinat lumea din temelii nu am niciun temei să cred căMahomed sau Coranul ne dezvăluie vreun adevăr despreDumnezeu Cu toate că această carte este mult prea scurtăpentru a-ţi putea icircmpărtăși toate faptele și argumentelepe care le-am aat de-a lungul anilor părţile 3ndash8 prezintăo schiţă a ceea ce am ajuns treptat să icircnţeleg și istorisescmodul cum descoperirile respective m-au condus tot maideparte de islam către Isus

3 Să descrie imensele frămacircntări lăuntrice prin care trecmusulmanii care se icircncleștează icircn luptă cu Evangheliainclusiv sacriciile și icircndoielile care icirci icircncearcă După cumvei vedea icircn părţile 9 și 10 icircn toiul unor asemenea lupteobișnuiește Dumnezeu să atingă oamenii icircn mod nemlo-cit prin viziuni și vise

Cum să citești această carteProlog Caută să citești și această parte icircnainte de a trece maideparte

Glosar Pe măsură ce citești cartea vei ajunge să cunoști mulţitermeni islamici I-am denit pe ecare icircn parte atunci cacircnd i-am

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1629

19Introducere

folosit pentru prima dată icircn text și icircn plus se vor regăsi deniţi icircn glosar

Contribuţiile experţilor Acestea sunt cu adevărat comorileascunse ale cărţii După ecare secţiune există un link referitorla contribuţia unui expert Mulţi erudiţi de la evangheliști pro-lici și pacircnă la un cercetător renumit icircn problema Coranuluiplini de compasiune faţă de musulmani și plini de racircvnă pen-tru Evanghelie și-au adăugat cu mărinimie glasurile la aceastălucrare icircmprumutacircndu-i ceva din credibilitatea lor academică

și din observaţiile lor icircncercate Mai mult decacirct atacirct trei dintreacești experţi au jucat un rol personal icircn călătoria mea spre IsusIcircţi recomand să citești ecare contribuţie imediat după secţiuneacorespunzătoare Iată lista colaboratorilor

bull Abdu Murray avocat apologet și fost musulman șiit șiautor

bull Mark Mielberg autorul unor cărţi de succesbull Dr Daniel B Wallace profesor de studii nou-testamentarebull Michael Licona profesor asociat de teologie și autorbull J Ed Komoszewski profesor de studii biblice și teologice

și autorbull Robert M Bowman Jr cercetător și autorbull Dr David Wood director al Acts 17 Apologetics

bull Rev Dr Keith Small consultant pe problema manuscri-selor coranice și autorbull Dr Gary Habermas directorul departamentului de loso-

e și teologie din cadrul Liberty Universitybull Josh McDowell evanghelist și apologet apreciat la nivel

mondial autor

Notă asupra naraţiunii biograce De cacircnd am intrat icircn epocadigitală observ cu regret și din ce icircn ce mai des că oameniiimpun standarde nepotrivit de stricte asupra naraţiunilor bio-grace Prin icircnsăși natura sa naraţiunea biogracă trebuie să-șiaroge anumite libertăţi icircn ce privește istoria pe care o prezintăpublicului Te rog să nu te aștepţi la o acurateţe fotogracă

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1729

20 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

Nu aceasta este intenţia cărţii de faţă iar pentru a atinge stan-dardele cerute ar trebui să avem icircn faţă o icircnregistrare video cu

durata de douăzeci și doi de ani care icircn mare parte ar plictisi-o icircngrozitor pacircnă și pe mama mea

Pasajele pe care le redau icircntre ghilimele sau cu linie de dialogsunt doar aproximări Cacircteva dintre conversaţii sunt de faptrezumatul a ceea ce s-a petrecut pe parcursul mai multor icircntacircl-niri Icircn unele situaţii icircntacircmplările sunt mutate altundeva pe axatimpului pentru a-și găsi locul icircntr-un anumit subiect Alteori

unele dintre persoanele prezente la discuţie nu mai sunt men-ţionate icircn naraţiune pentru ca textul să cacircștige icircn claritate Toateaceste instrumente sunt rești pentru naraţiunile biogracede fapt sunt rești și pentru creșterea randamentului de memo-rare a celor citite Te rog să lecturezi cartea precum și naraţiunile

biograce la care face ea referire icircn cheia amintită

BenedicţieMă rog ca Domnul să te binecuvacircnteze nu doar icircn timp ce par-curgi cartea aceasta ci și atunci cacircnd vei implementa ceea ce ai

icircnvăţat și vei călca pe urmele Sale și ale poporului Său Fie caDumnezeu Domnul și Macircntuitorul nostru care poate să facănespus mai mult decacirct cerem sau ne icircnchipuim noi să lucreze icircntine spre gloria Sa răspacircndind icircn lume adevărurile Sale aducă-

toare de fericire și anume macircntuirea și viaţa veșnică pentru toţicei care cred icircn Isus și Icircl urmează pe El Fie ca El să inuenţezelumea prin tine prietenul meu drag ajungacircnd la cei pierduţicare au nevoie disperată de El chiar și la familia și la prieteniimei Fie ca Dumnezeu să realizeze acest lucru preschimbacircndu-ne

icircn permanenţă după chipul Său cel plin de har și de adevăr șiprintr-o revărsare miraculoasă a Duhului Său celui Sfacircnt Mă rog

toate acestea icircn numele lui Isus Amin

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1829

Prolog

Icircn căutarea lui Allah

Zac cu faţa la pămacircnt icircntr-o vastă sală de rugăciune musulmanăzdrobit icircnaintea lui Dumnezeu Icircntreg ediciul concepţiei meledespre lume tot ce am știut vreodată a fost demolat icircncetul cu

icircncetul pe parcursul ultimilor ani Astăzi lumea mea s-a pră- bușit cu un zgomot asurzitor Zac icircn ruine căutacircndu-l pe Allah

Ecoul unor pași se pierdea icircn depărtare pe culoarele moscheii icircn vreme ce seara unei zile de vară se apropia de sfacircrșit Ceilalţi

icircnchinători plecaseră deja spre a-și petrece noaptea acasă alăturide familiile lor icircnsă gacircndurile mele continuau să gonească nebu-nește Fiecare bră din inţa mea se lupta cu sine Cu frunteaapăsată de podea și cu inima bubuindu-mi icircn piept mintea meacerceta icircndelung ecare cuvacircnt pe care buzele mele icircl șopteau icircncovorul colbăit

Nu erau cuvinte noi Fusesem icircnvăţat să rostesc fraza respec-

tivă icircn limba arabă de 132 de ori icircn ecare zi icircncă dinainte de a șticum mă cheamă Era vorba de sajda fragmentul din rugăciunileritualice icircn care musulmanii se umilesc icircnaintea lui Allah glori-cacircndu-i măreţia Pacircnă acum cuvintele icircmi izvoracircseră mereu cuușurinţă de pe buze icircnsă astăzi lucrurile stăteau altfel Icircn vremece buzele mele duceau la bun sfacircrșit ritualul icircnvăţat pe dinafarămintea mea punea sub semnul icircntrebării tot ceea ce credeam că

știu despre DumnezeuSubhana Rabbi al-ala

Slăvit este Domnul meu cel Preaicircnalt

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 1929

22 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

Slăvit este Domnul meuhellip Cine este Domnul meu Cine ești TuDoamne Ești oare Allah Dumnezeul părinţilor și al strămoșilor mei

Ești Dumnezeul căruia m-am icircnchinat dintotdeauna Dumnezeulcăruia familia mea i s-a icircnchinat dintotdeauna Fără icircndoială că tu l-aitrimis pe Mahomed 1 ca mesager ultim al tău pentru omenire și ne-aidat Coranul ca icircndrumar nu-i aşa Tu ești Allah Dumnezeul islamu-lui nu Ori poate eștihellip Am ezitat luptacircndu-mă cu blasfemia pecare eram pe cale să o rostesc Și dacă totuși blasfemia aceea eratocmai adevărul

Sau poate ești IsusInima icircmi icircngheţă indignată parcă pe mintea mea pentru

că mă expusese riscului de a ajunge icircn iad Allah niciodată nuaș icircndrăzni să arm că un om a devenit egal cu tine Te rog să măierţi și să te icircnduri de mine dacă asta am spus de fapt pentru că altulmi-a fost gacircndul Niciun om nu este deopotrivă cu tine Ești innit maimare decacirct toată creaţia Totul se pleacă icircnaintea ta Allah subhanahu

warsquotala2Nu ce am vrut de fapt să spun este că tu o Allah ești atotputernic

Firește că poţi intra icircn creaţie dacă aceasta ţi-ar voia Ai intrat icircnlumea noastră Ai devenit om Și omul acela a fost Isus

O Allah Biblia nu poate avea dreptate nu-i așaCa și cum aș trăit icircn două universuri temporale paralele

buzele mele continuau să se roage sajda icircn vreme ce mintea mea

se lupta neobosită cu propriile gacircnduri Expresia icircn limba arabămai trebuia rostită de două ori pentru ca sajda să e completă

Subhana Rabbi al-ala

Icircnsă cum se poate ca Allah cea mai măreaţă inţă dintre toate să

intre icircn lumea aceasta Lumea noastră este murdară și păcătoasă nu-iun loc potrivit pentru Cel care merită toată slava și lauda Și cum să-mitreacă măcar prin cap că Dumnezeu Creatorul măreţ și minunat ar

pătrunde icircn lume trecacircnd prin vaginul unei femei Audhu billah 3

cacirct de dezgustător Să e nevoit să mănacircnce să obosească să transpireși să sacircngereze iar icircn cele din urmă să e răstignit pe o cruce Nu pot

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2029

23Prolog

să cred așa ceva Dumnezeu merită innit mai mult Măreţia Sa estecu mult mai presus de asemenea lucruri

Dar dacă pentru El măreţia aceasta nu este la fel de importantă precum sunt copiii Săi

Bineicircnţeles că suntem importanţi icircn ochii săi dar Allah nu are

nevoie să moară pentru a ne ierta Allah este atotputernic și el poatelesne să ne ierte dacă alege să o facă El este al-Ghaar și ar-Rahim4

Iertarea se revarsă din icircnsăși inţa sa Ce are a face venirea icircn lumeaaceasta pentru a muri pe o cruce cu păcatele mele Chiar nu are nicionoimă ca Allah să moară pe cruce Dacă el a murit atunci cine a rămassă conducă universul Subhanallah5 el nu poate muri Acest fapt face

parte din slava sa Nu e nevoie de șaradele astea El poate să ierte pur

şi simplu de acolo de pe tronul săuDar cum se mai poate spune că Allah este drept dacă bdquoar ierta pur și simplurdquo icircntr-o manieră arbitrară Dumnezeu nu este arbitrarEl este drept la modul absolut Cum ar putea să e drept dacă ar iertadupă bunul său plac Nu nu se poate ca el bdquosă ierte pur și simplu dacăalege să o facărdquo Pedeapsa pentru păcatele mele trebuie plătită

Ridicacircndu-mă din poziţia prosternută icircn care mă aam și așe-

zacircndu-mă icircn genunchi sprinit pe călcacircie am recitat takbir Allah-hu-akbar

Dumnezeu este măreţ

Dumnezeule știu că icircn realitate tu chiar eşti măreţ icircnsă pe alocuriceea ce ne icircnvaţă Sfacircntul Coran numai măreţ nu poate numit Icircmieste foarte greu să icircnţeleg lucrurile acestea Allah Te rog icircndură-tede mine Nu vreau să mă icircndoiesc de tine și invoc mila ta pentru lipsamea de cunoaștere și icircnţelegere Te rog Allah ca toate aceste icircndoieli alemele să nu-ţi stacircrnească macircnia Probabil că am răstălmăcit eu undevalucrurile căci nu se poate cu niciun chip ca tu care ești atacirct de bun șide iubitor să rostit unele dintre poruncile pe care le găsesc icircn Coran

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2129

24 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

Am descoperit multă violenţă și dispreţ pe paginile lui pe paginile uneicărţi pe care am citit-o și am iubit-o icircn ecare zi pentru că este cuvacircn-

tul tăuDar poate că vrei să icircmi arăţi că totuşi Coranul nu este cuvacircntul

tău Multe dintre lucrurile pe care le-am icircnvăţat despre el s-au dovedit false Mi s-a spus că conţinutul său nu s-a schimbat cacirctuși de puţinicircnsă hadithurile și istoria dovedesc că nu așa stau lucrurile Mi s-aspus că icircn el se cuprinde o cunoaștere supranaturală asupra știinţei șiasupra viitorului dar cacircnd te-am rugat să mă ajuţi să descopăr aceste

lucruri cu propriii mei ochi nu am găsit nimic de felul acesta Foartemulte dintre lucrurile pe care credeam că le știu despre Coran sunt

pur și simplu neadevărate Oare aceasta este realmente cartea TaOh Allah ai milă de mine

Cine ești tu

At-tahiyyatu lillahi was-salawatu wat-tayyibatu As salamu

lsquoalayka ayyuha n-nabiyyu wa rahmatullahi wa barakatuh Assalamu lsquoalayna wa-rsquoala lsquoibadi llahi salihin

Toate laudele rugăciunile și lucrurile bune i se datorează luiAllah Pacea lui Allah e peste tine o profetule laolaltă cu icircndu-rarea și binecuvacircntările lui Pacea să e peste noi și peste toţislujitorii neprihăniţi ai lui Allah

Te preamăresc Allah Negreșit că toate onorurile ţie ţi se datoreazăIcircnsă sunt atacirct de multe lucruri pe care nu le icircnţeleg De ce icircn rugăciunemă adresez lui Mahomed Doar el nu poate să mă audă Este mortNu ar trebui să mă rog vreunui om e el chiar profetul Și de ce invoc

pacea asupra lui Nu sunt eu mlocitorul său Ştiu prea bine că acestecuvinte au fost recitate pentru prima oară pe cacircnd era icircn viaţă dar dece ar avea nevoie cel mai icircnsemnat profet al tău ca cineva să se roage și

să ceară pacea asupra lui Nu ai putut să-i dăruieșţi tu siguranţă și pace Dacă el profetul nu poate avea siguranţă și pace ce nădejde icircmimai rămacircne mie

Urmacircnd tradiţia profetului și icircndrumările părinţilor meimi-am icircndreptat degetul arătător icircnspre ceruri recitacircndproclamaţia

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2229

25Prolog

Ashhadu alla ilaha illa llahu wa ashhadu anna Muhammadanlsquoabduhu wa-rasuluh

Mărturisesc că nu este nimeni altul vrednic de icircnchinare decacirctAllah și mărturisesc că Mahomed este slujitorul și trimisul său

O Allah ai milă de mine Cum să mărturisesc că Mahomed este trimisul tău Era atacirct de ușor pacircnă acum Ammi m-a icircnvăţat să-liubesc pe Mahomed pentru că a fost cel mai mare om care a trăitvreodată și niciun altul nu i se aseamănă nici pe departe M-a icircnvăţat

că a fost dovedit belșug de generozitate că mila lui era fără seamăn iariubirea lui pentru omenire neicircnchipuit de mare Mi s-a spus că nici-odată nu pornea război decacirct pentru a apăra ummah6 și că s-a luptat

pentru a ridica statutul femeii și al celor asupriţi A fost liderul militardesăvacircrșit omul de stat inegalabil și că a fost un adept exemplar al lui

Allah A fost al-Insan al-Kamil omul desăvacircrșit A fost Rahmatu-lilalameen personicarea icircndurării lui Dumnezeu pentru icircntreaga lume

Icircmi era ușor să depun mărturie că un asemenea om este Rasul Allah trimisul lui DumnezeuDar acum știu adevărul despre el și este prea mult ca să pot ascunde

sub covor Ştiu despre prima lui revelaţie despre raidurile asupra cara-vanelor despre mireasa-copil pe care și-a luat-o despre căsătoria luicu Zainab despre magia neagră aruncată asupra lui despre otrăvirileasasinatele torturile la care a recurshellip

Gacircndurile mele icircşi icircncetiniră mersul pe măsură ce se apro-piau de unica chestiune pe care pur și simplu nu reușeam să otrec cu vederea Şi cum este posbil ca Mahomed preaiubitul meu

profet să icircngăduithellip așa cevaPotopită de empatie mintea mea s-a icircndepărtat treptat de

rugăciuni Icircncă mă frămacircntam enorm cu privire la ceea ce des-coperisem icircn timp ce investigam Coranul Cum a putut face așa

ceva Icircmi icircnchipuiam parcă aievea icircntreaga oroare din punctulde vedere al victimelor Dacă ar fost vorba despre propria meafamilie Cum rămacircne cu vestita milă a profetului

Icircmi imaginez că mă au acolo sub cerul aprins al deșertuluichiar icircn clipa cacircnd se petreceau acele icircntacircmplări Simt cum mănăpădește macircnia icircn timp ce trec icircn revistă ceea ce mai rămăsese

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2329

26 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

din poporul meu Sacircnge și moarte Cacircţiva soldaţi tineri se stre-coară nerăbdători printre cadavre apropiindu-se de Mahomed

Icirci aduc la cunoștinţă dorinţele lor barbare și icirci cer călăuzireMahomed se roşeşte tot și icircncepe să nădușească Primește o reve-laţie din partea lui Allah7 Cacircnd le aduce la cunoștinţă soldaţilorcele aate feţele acestora se icircntind icircntr-un racircnjet răutăcios Se facnevăzuţi icircn corturile lor nerăbdători să treacă la treabă Allahtocmai icircși dăduse acordul pentru acţiunile lor Cacircteva clipe dom-nește tăcerea

Din senin un zgomot insuportabil străpunge cerul pustiei șisuetul meu

Era mama mea ţipacircndDeschid brusc ochii revenind pe dată la realitate Tot icircn mos-

chee mă aam rugacircndu-mă mai departe salaat Repulsia cople-șitoare faţă de Mahomed se ciocni dintr-odată cu mustrările decuget care mă cuprinseră pe loc Mă purtasem cu nerușinare faţă

de Allah Mahomed rămacircnea profetul meu Lui icirci jurasem supu-nere Mersesem prea departe

Cum puteam să mai continui icircn felul acesta Astaghrullah8

Am terminat icircn grabă restul rugăciunilor ritualice icircntorcacircn-du-mi la sfacircrșit capul spre dreapta și spre stracircnga

Assalaamo alaikum wa rahmutallah

Pacea și icircndurarea lui Allah e peste tine

După un timp de răgaz mi-am lăsat capul să cadă icircn palmeLacrimile icircmi icircnceţoșau privirea Rugăciunile ritualice se icircncheia-seră și venise vremea să rostesc rugăciunea inimii mele

Doamne am nevoie de pacea Ta Te rog icircndură-Te de mine șidă-mi pacea de a Te cunoaște pe Tine Nu mai știu cine ești icircnsă

știu că nimic icircn afară de Tine nu contează Tu ai creat lumea tu icircidai un sens e icirci denești Tu scopul e rămacircne fără scopTe rog Dumnezeule Atotputernic spune-mi cine ești Te

implor pe Tine numai pe Tine Numai Tu mă poţi salva Las lapicioarele Tale tot ce am icircnvăţat și-Ți dăruiesc icircntreaga mea viaţăIa tot ce voiești e că este vorba de bucuria mea de prieteni

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2429

27Prolog

de familie sau chiar de icircnsăși viaţa mea Dar icircngăduie să Te ampe Tine Doamne

Luminează Tu calea pe care trebuie să umblu Nu-mi pasăcacircte obstacole am de trecut pe drum peste cacircte prăpăstii trebuiesă sar sau din cacircte să mă caţăr afară sau printre ce spini va trebuisă pășesc Călăuzește-mă pe calea cea bună Iar dacă acesta esteislamul arată-mi icircn ce fel este el adevărat Dacă este creștinis-mul dă-mi ochi să văd Arată-mi Doamne care este calea Ta casă pot merge pe eardquo

Fără să-mi dau seama pacea și icircndurarea lui Dumnezeu pen-tru care mă rugasem cu disperare aveau să se pogoare icircn curacircndasupra mea El era pe cale să-mi dăruiască călăuzire supranatu-rală prin vise și viziuni schimbacircndu-mi pentru totdeauna inimași traiectoria vieţii

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2529

P983137983154983156983141983137 983089Chemat la rugăciune

Icircntreg edificiul concepției mele despre lumetot ce am știut vreodatăhellip

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2629

C983137983152983145983156983151983148983157983148 983089

Rugăciunile părinţilor mei

Odată cu revărsatul zorilor icircn lumea islamică voci răsunătoarevestesc ridicarea soarelui peste linia orizontului Credinţele fun-damentale ale musulmanilor sunt proclamate icircn repetate racircnduride pe acoperișurile caselor și din minarete icircncepacircnd cu takbir

Allah-hu-akbar

Ashado an-la illaha il-Allah Ashado an-na Muhammad-ur-Rasool Allah

Allah este măreţMărturisesc că nu este niciun alt dumnezeu icircn afară de AllahMărturisesc că Mahomed este trimisul lui Allah

Este icircnceputul adhanului chemarea la rugăciune Chemarea

le reaminteşte musulmanilor să-și dedice viaţa lui Allah icircncă dinclipa cacircnd se trezesc De la rugăciunile ocazionale icircnvăţate pe derost și pacircnă la ritualurile zilnice elaborate musulmanii cucernicisunt cufundaţi icircn pomenirea lui Allah și icircn derularea tradiţiilor

islamice Adhanul icirci cheamă pe musul-mani rezonează cu ei icirci grupează icirciaduce laolaltă icircn prosternare comună

icircnaintea lui AllahUnui observator din afară i-ar putea

părea că adhanul icircnsuși despică icircn două cerul nopţii despărţind icircntunericul de zi și insuacircnd viaţă pe meleagurile musulmane și icircn oamenii care le locuiesc

Adhan chemareamusulmană larugăciune

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2729

31Rugăciunile părinţilor mei

Astfel nu-i de mirare că musulmanii folosesc adhanul nudoar pentru a se trezi unul pe altul la o nouă zi ci și pentru a

se readuce unul pe altul la viaţă Unul dintre hadithuri ndash o tra-diţie a profetului Mahomed ndash spune că ecare copil musulmanar trebui să audă adhanul la naștere Cacircnd am venit pe lumetatăl meu mi-a şoptit icircncetișor adhanul la ureche ducacircnd astfelmai departe cuvintele pe care tatăl său le șoptise la racircndul luicu douăzeci şi opt de ani icircn urmă După cum o cerea tradiţiaacestea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit

Familia mea a acordat icircntotdeauna o importanţă deosebităurmării hadithurilor La urma urmelor ne numim Qureshi iarQureshi este seminţia din care a făcut parte Mahomed Cacircnd amcrescut şi am ajuns să icircnţeleg prestigiul numelui nostru l-am

icircntrebat pe tatăl meu dacă moștenisem acest nume de la profetmdash Abba chiar suntem adevăraţi Qureshi la fel ca Mahomed

Mi-a răspunsmdash Jee mera beyta Asta icircnseamnă icircn limba urdu bdquoDa ul meurdquo Mahomed

nu a avut niciun u care să supravieţuit dincolo de anii copilă-riei dar noi suntem descendenţii lui Hazrat Umar

Umar a fost unul dintre cei patru calif oameni pe care suniţii icirci consideră succesorii lui Mahomed aleși prin călăuzire divinăSpiţa noastră de neam este una cu adevărat nobilă nu-i de mirarecă familia noastră era macircndră de moș-tenirea sa

Atunci cacircnd tatăl meu a părăsitPakistanul icircn anii rsquo70 a făcut-o motivatde dragostea pentru familia și pentrumoștenirea sa Era animat de dorinţa

de a oferi o viaţă mai bună părinţilorși fraţilor săi Ajuns icircn Statele Unites-a icircnrolat icircn Marină după icircndrumă-rile fratelui său mai mare Ca marinartrimitea bani acasă la ecare salariuchiar dacă uneori nu mai rămacircnea cu

Hadith cuvintele șifaptele lui Mahomedconsemnate icircn tradiţie

Urdu limba vorbită icircnPakistan

Calif poziţia de

lider suprem almusulmanilor deobicei titlul facereferire la unul din ceipatru succesori ai luiMahomed

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2829

32 Căutacircndu-l pe Allah L-am găsit pe Isus

nimic Abia după cacircţiva ani a reușit să se icircntoarcă icircn Pakistan icircntr-o scurtă vizită doar după ce căsătoria sa cu mama mea

fusese aranjată Ammi mama mea dusese și ea o viaţă de devoţiune faţă de

familia și religia sa Era ica unui misionar musulman Tatăl eicăruia eu icirci spuneam Nana Abu se mutase icircn Indonezia icircmpreunăcu bunica mea Nani Ammi la scurt timp după ce se căsătoriserăpentru a chema oamenii la islam Acolo s-a născut mama meaapoi și cele trei surori ale sale Cum Nani Ammi lucra pentru

a-și icircntreţine familia iar Nana Abu lipsea deseori ind plecat icircnmisiune mama mea a jucat un rol important icircn creșterea surori-lor ei mai mici și icircn educarea lor privind calea islamului

La vacircrsta de zece ani Ammi s-a icircntors icircn Pakistan icircmpreunăcu surorile ei și cu Nani Ammi Familia ei a fost primită icircn comu-nitate cu un imens respect pentru că icircși icircndeplinise cu supunerechemarea de a misionară Cum Nana Abu era icircn continuaremisionar activ icircn Indonezia și se icircntorcea icircn Pakistan numai icircnconcediu responsabilitatea lui Ammi icircn cămin de a se icircngri deceilalţi a crescut A avut cinci fraţi și surori pe care trebuia să-isupravegheze și să-i icircngrească Din acest motiv cu toate că aabsolvit liceul printre primii din promoţia sa și i s-a oferit o bursăpentru a studia medicina ea a refuzat-o De vreme ce Nani Ammi

icircși petrecea mare parte din timp lucracircnd ca voluntar la birourilelocale ale jamaatului ea avea nevoie de ajutorul lui Ammi acasă

Nani Ammi icircnsăși și-a petrecut practic icircntreaga viaţă sacri-cacircndu-se pe calea islamului Nu doar că era soţie de misionardar la fel ca Ammi fusese la racircndul său copil de misionar Senăscuse icircn Uganda unde tatăl ei slujea ca medic invitacircndu-itotodată pe oameni la islam Crescută ca ică de misionar făcacircnd

apoi tranziţia spre rolul de soţie demisionar și petrecacircndu-și ultimii ani icircn putere slujind jamaatul ea cacircștigaserespectul comunităţii și se bucura de oaleasă consideraţie Prin toate acesteaNani Ammi a fost cred principalul

Jamaat termenul arabpentru adunarefolosit de obicei cusensul de bdquogruprdquo saubdquodenominaţierdquo

7232019 Cautandu-l pe Alahpdf

httpslidepdfcomreaderfullcautandu-l-pe-alahpdf 2929

33Rugăciunile părinţilor mei

model al lui Ammi iar Ammi nu dorea altceva decacirct să ducă maideparte această moștenire icircn viitoarea sa familie

Așa se face că deși pe atunci nu știam acest lucru bărbatulcare mi-a șoptit adhanul la ureche era un tacircnăr altruist și iubitorce purta nobilul nume Qureshi Femeia care privea scena era icăde misionari cu experienţă icircn icircngrirea persoanelor și icircnsueţităde dorinţa vie de a sluji islamul Eu eram al doilea copil al lorul lor icircntacirci născut Iar ei mă chemau la rugăciune

Page 2: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 3: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 4: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 5: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 6: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 7: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 8: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 9: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 10: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 11: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 12: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 13: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 14: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 15: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 16: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 17: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 18: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 19: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 20: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 21: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 22: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 23: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 24: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 25: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 26: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 27: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 28: Cautandu-l pe Alah.pdf

Page 29: Cautandu-l pe Alah.pdf