CASA CU O MIE DE OGLINZI

Cu mult timp în urmă, într-un orăşel din Dacialand, exista o casă cunoscută sub numele de

“Casa cu o mie de oglinzi”.

Într-o zi, un căţeluş mititel, vesel din fire, aflând de această casă, s-a hotărât să o viziteze.

Bucuros că a ajuns la destinaţie, sărind fericit pe scări, a intrat în casă. S-a uitat pe hol dând din

coadă, cu urechiuşele ciulite de emoţie, când ce să vezi! Surpriză! S-a trezit că era privit de alti

o mie de căţeluşi fericiti şi prietenoşi care dădeau din coadă ca şi el. A zâmbit şi a primit înapoi o

mie de zâmbete, la fel de calde şi prietenoase. Era normal, doar era casa celor o mie de oglinzi.

Când a plecat, s-a gândit: “Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez şi

altădată!”.

În acelasi orăşel, alt câine, care nu era la fel de fericit şi prietenos ca primul, s-a hotărât şi el

să viziteze casa. A urcat cu teamă scările, apoi, cu coada între picioare şi cu capul plecat, a intrat

în casă. Când a văzut o mie de câini neprietenoşi uitându-se la el, s-a speriat de i s-a zbârlit părul

pe spate, mârâind şi arătându-şi colţii. Când ceilalţi o mie de câini din oglinzi şi-au arătat şi ei

colţii, a fugit speriat. Odată ieşit afară, s-a gândit: “E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo

niciodată!”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi. Lumea este ca o oglindă. Dacă vei arăta lumii o mutra

acră, lumea îţi va arăta, la fel, o mutra acră; dacă vei zâmbi, lumea îţi va zâmbi şi ea. Mai mult,

dacă vei arăta lumii întotdeauna caracterul tău frumos, lumea şi viaţa îţi vor arăta partea

frumoasă.

FEREASTRA

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţă din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon.

– Ce cearceafuri murdare întinde vecina noastră în balcon…! Cred că are nevoie de un nou săpun… Poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut. Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.

După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:

– Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţându-o altă vecină??

Soţul ei îi răspunse:

– Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat eu geamurile casei noastre!

Şi în viaţă este aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar. Atunci am vedea mai clar puritatea sufletească a celorlalţi…

Avionul

Te afli într-un avion care se prăbuşeşte. Atunci când luminile de urgenţă se aprind, iar măştile cu oxigen coboară din plafon, persoana de lângă tine intră în panică deoarece masca de oxigen corespunzătoare locului respectiv nu a coborât. Ce faci? Îi dai masca ta, riscând astfel să rămâi fără oxigen şi în scurt timp să mori sau îl laşi în voia sorţii? Dacă alegi opţiunea de a împărţi masca, să faceţi cu rândul, asta va duce foarte rapid la moartea amândurora. Probabil că opţiunea s-ar simplifica dacă persoana respectivă este o rudă apropiată, dar ce ai face dacă aceasta este o persoană străină?

Lagărul

Te afli închis într-un lagăr. Un gardian sadic este pe cale de a-ţi spânzura fiul care a încercat o evadare cu puţin timp în urmă. Acesta vrea ca tu să fi cel care va împinge scaunul de sub el. Dacă nu faci asta, gardianul îţi va omori fiul plus încă doi deţinuţi. Ce faci în situaţia asta?

Barca de salvare

Într-o barcă de salvare ce în mod normal era proiectată să ţină doar şapte persoane, se aflau 20 de oameni. Asta era singura barca de salvare care a rămas întreagă în urma coliziunii unui vapor cu un aisberg. Având în vedere că se apropia o furtună, pentru ca cineva să supravieţuiască, era necesar ca barca să devină mult mai uşoară. În aceste condiţii, căpitanul a concluzionat că singurul lucru care trebuie făcut este acela de a împinge în mod forţat unele persoane din barcă trimiţându-le practic la moarte. El a gândit că aceste persoane dacă rămâneau în continuare în barcă, cu siguranţă aveau să moară deoarece barca era prea grea şi urma să se scufunde, murind astfel şi toate persoanele din aceasta. Unii nu au fost de acord cu această decizie, argumentănd că dacă rămâneau împreună şi mureau împreună, nimeni nu mai era astfel responsabil pentru moartea lor.

În cele din urmă, căpitanul a luat decizia ca cei mai puternici să rămână, iar ceilalţi să fie sacrificaţi, deoarece era necesar să se vâslească încontinuu dacă vroiau să scape cu viaţă de acolo. După vreo două zile de vâslit într-un ritm alert, aceştia au fost descoperiţi şi salvaţi de către echipele de salvare. Căpitanul a fost judecat, fiind responsabil pentru moartea persoanelor sacrificate. Dacă aţi fi făcut parte din juriul care l-a judecat, ce decizie aţi fi luat?

Accidentul

Eşti medic pe o ambulanţă. Aceasta este prima care ajunge la locul unui accident. Pe masură ce te apropii tot mai mult, realizezi că maşina implicată în accident este a soţiei tale. Temându-te de ce este mai rău, alergi într-un suflet până la maşină şi observi că soţia ta este prinsă în aceasta împreună cu un bărbat. Cu toate că abia era conştientă, aceasta văzându-te, şopteşte cu vlagă stinsă „Imi pare rău...”.

Cu toate că pe moment nu realizezi, îţi dai seama apoi din privirile ei că bărbatul din maşină este de fapt amantul acesteia. Văzând gravitatea situaţiei în care se afla, reuşeşti să îţi revi din şocul provocat de accident şi de infidelitatea soţiei, şi să încerci să-i ajuţi.

Soţia ta are nevoie de îngrijiri medicale urgent, dacă nu este foarte posibil să nu supravieţuiască. Amantul ei sângerează abundent de la o rană aflată la gât, având nevoie ca fluxul de sânge să fie oprit imediat. Îţi ia doar câteva minute pentru a opri fluxul de sănge dar, din păcate, soţia ta nu dispune de aceste minute. Dacă în schimb alegi să îţi ajuţi soţia, bărbatul din maşină va sângera pănâ când va muri.

Ce decizie iei? Pe cine alegi să salvezi?

Alegerea lui Sophie

In romanul „Alegerea lui Sophie” scrisă de William Styron, o femeie poloneză, Sophie Zawistowska, este arestată de trupele Nazi şi trimisă în lagărul de la Auschwitz împreună cu cei doi copii ai săi. Când ajunge acolo, deoarece nu era evreică, acesteia îi se acordă „onoarea” de a alege care dintre copii va fi dus la camera de gazare, altfel îi vor omori pe amândoi. În agonia indeciziei, ea hotărăşte ca fetiţa mai mică să fie cea sacrificată, gândind că baiatul este mai mare şi mai puternic, astfel având mai multe şanse de supravieţuire.

Sophie pierde contactul cu fiul ei şi nu află niciodată ce s-a întâmplat cu acesta. După mai mulţi ani, măcinată de faptul că a trebuit să aleagă dintre cei doi copii, aceasta se sinucide. Întrebarea este, ar fi trebuit să se simtă vinovată?