Cartea nunţii

Pîrvu CătălinBăzăvan Tiberiu

Maria CătălinŞtefan Valentin

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”Clasa a IX-a B

„Cartea nunţii... este romanul a două lumi, una ultraarhaică şi alta ultramodernă... Iată un spectacol cu atât mai sesizant, cu cât şi contrastul e mai artistic şi mai minuţios studiat şi care facedin «Cartea nunţii» unul din valoroasele documente ale societă-ţii noastre contemporane. Poezia citadină, în care dna Hortensia Papadat-Bengescu si d-l Camil Petrescu au dat paginiclasice, îşi adaugă astăzi acest roman ancorat puternic în inimaBucuresţilor moderni.” ( Perpessicius, „Menţiuni critice”, vol. V, 1946 )

Cuprins

„Cartea nunţii” – un roman realist

Universul diegetic şi realitatea

Încă din primul capitol al romanului se observă intenţia naratorului de a construiun univers diegetic fidel realităţii timpurilor respective. Ruta trenului în care Jim şi „domnişoara” se află este precizată: „Trenul lăsase de mult valea Târnavei şi se îndrepta spre zonele reci ale Braşovului.” (...)

„Jim îşi luă trench-coat-ul pe mână şi uşoara, unica valiză, şi când vagonul intra în umbra şi larma hamalilor albastri din Gara de Nord, care se repezeau spre scări, chemaţi cu strigăte ener- gice – «Hamal! Hamal!» - sări toate treptele deodată şi se amestecă în mulţime.”

Toponimele concrete continuă şi în celelalte capitole, astfel, o refacere a traseuluilui Jim este posibilă: „Ion Marinescu, zis şi Jim, fu lăsat de trăsură în faţa casei preistorice din str. Udricani, pe vremea când lăptarii colindă curtile cu bidoanele, iar împărţitorii de jurnale înfig «Universul» în clanţa uşii.”

Universul diegetic şi realitatea

Strada Udricani, locaţia „Casei cu Molii”Ziarul „Universu”, care publică şi astăzi.

Universul diegetic şi realitatea

Bucureştiul interbelic a fost o veritabilă sursă de inspiraţie, suficientă pentru aproiecta o lume în care realitatea şi ficţiunea se îmbină într-un amestec omogen. „După trei ani de lipsă din ţară, Bucureştii i se părură uimitor de mordenizaţi.(...) Palatul Asigurării Generale se ridica în chipul unui masiv de sare babilonică spre cer, transformând bulevardul, împreuna cu palatele Ciclop şi Lido, în arteră de mare metropolă. (...) Micul zgârie-nori în fier şi blocuri de piatră al Palatului Societăţii de telefoane aruncase pe porţiunea strâmtă a Căii Victoriei o umbră de Broadway.”

Totuşi, în capitolul „O partidă de nataţie” acţiunea se mută la malul Mării Negre: „Marea era liniştită şi albastră, şi nu mai sulurile lungi de pânze spumoase ce se desfăceau pe stâncile digului cu plesnituri surde acuzau oscilaţia apei. (...) Intrară cu toţi în spuma apei, Jim şi Medy curajoşi, Dora despicând valul cu muchiile trupului, Lola cu mici ţipete de fior din cauza răcelii apei."

Universul diegetic şi realitatea

Palatul Societăţii de Asgiurări Generale - 1927