GAGA LORENA GABRIELA

GRUPA 213

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE

A UNIUNII EUROPENE

Carta reprezinta un document care a reunit, pentru prima data in istoria Uniunii Europene, drepturile fundamentale aplicabile la nivelul acesteia si a fost adoptata de catre Consiliul European de la Nisa in decembrie 2000.

Elaborarea unei astfel de Carte a fost decisa in cadrul Consiliului European de la Koln din 3-4 iunie 1999, considerandu-se la acel moment ca drepturile civile, politice, economice si sociale ale cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene ar trebui consolidate intr-un document unic tocmai pentru a le conferi „o mai mare vizibilitate”.

Proiectul de Carta a fost redactat de un organism special infiintat, denumit Conventie. Componenta acestuia, dar si modul de lucru au fost stabilite de catre Consiliul European de la Tampere din 15-16 octombrie 1999. Aceasta Conventie urma sa fie formata din 62 de membri: 15 reprezentanti ai sefilor de stat sau de guvern, 30 de reprezentanti ai parlamentelor nationale (cate doi din fiecare stat membru), 16 reprezentanti ai Parlamentului European si un reprezentant al Comisiei Europene.

Conventia a fost prezidata de catre Roman Herzog, fost presedinte al Republicii Federale Germania si a fost asistata, in calitate de observatori, de catre doi reprezentanti ai Curtii de Justitie si ai Consiliului Europei. De asemenea, au fost audiati membri ai Comitetului Economic si Social, ai Comitetului Regiunilor, Ombudsmanul European, reprezentanti ai tarilor din Europa Centrala si de Est, experti si reprezentanti ai organizatiilor non-guvernamentale.1

Lucrarile au inceput la 17 decembrie 1999, iar proiectul de Carta a fost adoptat de catre Conventie la inceputul lunii octombrie a anului 2000, Consiliul European de la Biarritz din 13-14 octombrie 2000 adoptandu-l in unanimitate si inaintandu-l Parlamentului European si Comisiei Europene.

1 Selejan - Guţan Bianca, Protecţia europeană a drepturilor omului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008

S-a cerut Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene si Comisiei Europene sa aprobe Carta. Parlamentul European si-a manifestat in continuare vointa, in sensul acordului, in data de 14 noiembrie 2000, iar Comisia la 6 decembrie.

In cadrul Consiliului European de la Nisa din 7-9 decembrie 2000, membrii Conventiei, in numele institutiilor pe care le reprezentau, au semnat si recunoscut oficial Carta. Tot in cadrul acestui Consiliu, s-a hotarat neincorporarea Cartei in tratate , mai ales din cauza unor opozitii destul de puternice din partea unor state membre, ceea ce a determinat ramanerea acesteia doar la nivelul de document politic. 2 In schimb, s-a hotarat ca ar fi mai utila examinarea problemei statutului juridic in cadrul dezbaterilor privind viitorul Europei.

Cu toate acestea, Carta producea deja efecte politice (referiri cu privire la ea pot fi regasite in rapoartele privind situatia din Austria dupa intrarea la guvernare a partidului lui Jorg Haider), normative (acestea reies din angajamentele Parlamentului European si Comisiei Europene de a considera Carta ca element de referinta in adoptarea legislatiei comunitare) si chiar jurisdictionale (in deliberarile Tribunalului de Prima Instanta se regasesc dispozitii ale Cartei, dar si in concluziile avocatilor generali, care asigura audierea preliminara a litigiilor deduse in fata Curtii de Justitie a UE).3

In acest sens, Consiliul European de la Laeken, din Belgia, din 14-15 decembrie 2001, a propus infiintarea unei Conventii , denumita „Conventia privind viitorul Europei”. Aceasta a fost prezidata de presedintele Frantei, Valery Giscard d’Estaing, si a dezbatut si problema integrarii Cartei in dreptul european.4

In cadrul discursului sau de deschidere, Valery Giscard d’Estaing a propus, ca obiectiv final, realizarea unei Constitutii pentru cetatenii europeni.

In data de 13 iunie 2003, Conventia Europeana a propus un proiect de Constitutie pentru Europa care a fost adoptat de Consiliul European de la Salonic din 19-20 iunie 2003, textul definitiv al Proiectului de Tratat instituind o Constitutie Europeana fiind remis oficial presedintelui Consiliului European, Silvio Berlusconi, la 18 iulie 2003.

A urmat un intreg demers care a constat in gasirea unor modalitati de incorporare a Cartei in Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, precum si a unor modalitati de aderare a Uniunii Europene la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar si a consecintelor care ar fi rezultat din aceasta.

2 Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Olanda.3 http://www.drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista-stiintifica/carta-drepturilor-fundamentale-a-UE-2010-12-06.pdf4 Alaturi de presedintele Conventiei, au facut parte si vicepresedintii G.Amato (prim ministrulItaliei) si J.L Dehaene (prim ministrul Belgiei), alti 105 membri reprezentand guvernele siparlamentele nationale ale statelor membre si candidate.

In cursul anului 2004, liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord in ceea ce priveste Constitutia, si astfel, aceasta a fost aprobată in cadrul Consiliului European din 17-18 iunie 2004. Faptul ca in cuprinsul Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa ar fi putut fi cuprinsa carta, putea fi privit ca o garantie viitoare a valorilor nationale asa cum sunt reflectate in ea.

Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa a fost semnat la 29 octombrie 2004 la Roma şi urma sa intre in vigoare dupa ce ar fi fost ratificat in unanimitate.

Acest proces de ratificare a intampinat insa dificultati, astfel ca Franta si Olanda au respins prin referendum ratificarea tratatului, motiv pentru care s-a hotarat abandonarea lui in favoarea unui nou tratat.

A urmat o perioada de reflexie de aproximativ doi ani pana in data de 23 iunie 2007 cand sefii de stat sau de guvern, reuniti in Consiliul European, au decis convocarea unei noi conferinte interguvernamentale in vederea elaborarii unui Tratat de reforma, pana la sfarsitul anului 2007.

Solutia de compromis s-a concretizat in aparitia unui nou act comunitar, si anume Tratatul de la Lisabona semnat pe 13 decembrie 2007 si intrat in vigoare pe 1 decembrie 2009. Odata cu intrarea in vigoare a acestui tratat, Cartei i s-a conferit aceeasi forta juridica obligatorie ca si cea a tratatelor. De asemenea, in articolul 1 se precizeaza si faptul ca forta juridica a Cartei nu determina o extindere a competentelor institutiilor europene.

Carta nu a fost inclusa in tratat, ci era cuprinsa intr-o Declaratie a Tratatului de la Lisabona, motiv pentru care, pentru a-i conferi o mai mare importanta juridica, aceasta a fost proclamata public la 12 decembrie 2007, la Strasbourg.

Carta are ca scop protejarea drepturilor fundamentale ale indivizilor, iar, in acest scop, ea cuprinde intr-un singur text, ansamblul drepturilor sociale, economice si politice de care vor beneficia toti cetatenii europeni, fiind singurul text de acest fel la nivel international. In acelasi timp, Carta drepturilor fundamentale ofera o mai mare claritate si vizibilitate drepturilor fundamentale, instaurand securitate juridica la nivelul Uniunii Europene.

Bibliografie

1. Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011

2. Selejan- Guţan Bianca, Protecţia europeană a drepturilor omului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008

3. Stoica Marcela Monica, Mecanisme europene de protectie a drepturilor omului. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – o perspectiva istorica si juridica

4. europa.eu