Caritate/ filantropieCaritatea a reprezentat/ reprezintă un act de bunătate/ milă creştină faţă de cei

aflaţi în nevoie în general şi în stare de sărăcie îndeosebi. La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii (Judaism, Creştinism, Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin dragostea faţă de ‘aproapele tău’. Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna unul din rolurile jucate de orice religie, ele fiind prezente încă din antichitate, şi constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi, săraci/ dezavantajaţi cu alimente, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire ‘medicală’ în aşezăminte special amenajate pentru aceştia fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor religioase. Rolul caritabil al religiei (şi al bisericii creştine în special) continuă să fie încă unul manifest, el ne-estompându-se, dar începând cu secolul XVIII el este dublat de acţiunile filantropice, când funcţiile carităţii religioase au fost asumate/ preluate parţial de către societatea civilă/ indivizi particulari şi chiar de către stat (activitate ulterior transformată într-una sistematică, organizată conform unor reglementări, şi care poartă numele de ‘stat al bunăstării’). Filantropia reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a celor aflaţi în nevoie, însă este puţin mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă, având în unele cazuri drept scop promovarea/ asigurarea bunăstării indivizilor.

În perioada pre-modernă, în Europa a existat o reţea elaborată de aziluri pentru săraci, spitale pentru infirmi şi orfelinate, a căror finanţare era asigurată prin donaţiile celor bogaţi şi prin colecte bisericesti.

Odată cu apariţia şi dezvoltarea statelor moderne europene, guvernele au înlocuit treptat instituţia religioasă ca agent caritabil/ filantropic primar.

În perioada modernă acţiunea caritabilă/ filantropică de asigurarea a bunăstării celor în nevoie este preluată de organizaţiile non-profit (de exemplu United Way din SUA, fundată in 1887, iniţial sub numele de Community Chests).

Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante odată cu trecerea de la “statul spectator” la “statul providenţă” (Dogan & Pelassy, 1992). Sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX găseşte statul “surghiunit de către burghezie în rolul de spectator” (Dogan & Pelassy, 1992) şi puţin mai târziu statul îşi asumă şi rolul se ‘jandarm’ pentru a păstra ordinea ca un bun ce privilegia pătura celor bogaţi. Apare însă o ‘libertate anarhică’ ale cărei inconveniente determină trecerea statului în rolul de ‘arbitru’, ceea ce presupunea faptul că el “îi alină pe răniţi şi opreşte braţul care loveşte prea tare. În această funcţie de patronaj, asistenţa oficializează caritatea, fără a-i modifica prin aceasta spiritul. În ospicii, spitale publice sau orfelinate, statul se substituie ordinelor religioase pentru a asigura supravieţuirea celor nevoiaşi”. (Dogan & Pelassy, 1992). Treptat, acţiunea caritabilă/ filantropică este puternic dublată de noile acţiuni ale ‘statului tutore’ şi, după cel de-al doilea război mondial – ale ‘statului providenţă’crsistalizat în statul bunăstării sociale.

Din punct de vedere al teorie egalităţii şanselor, caritatea este privită diferit funcţie de abordare. Cele mai influente teorii în această direcţie au fost elaborate de John Rawls (1971) – teoria justiţiei cafavorabilitate/   oportunitate  (fairness) şi Nozick Robert (1974, 1977) - teoria justiţiei ca împuternicire (entitlement). Aceste două teorii argumentează convingător, din puncte de vedere distincte însă, în ce măsură intervenţia socială în beneficiul săracilor este justificată sau nu. Teoria

lui Rawls recomandă îndreptare/ echitate/ re-construire socială (social redress) în beneficiul săracilor, în timp ce teoria lui Nozickrecomandă ajustări şi rectificări doar prin transferul voluntar de resurse dinspre persoanele cu resurse abundente către săraci. Intervenţia statului în folosul copiilor şi al tinerilor care sunt dependenţi şi care sunt din punct de vedere economis şi social dezavantajaţi, se justifică prin teoria lui Rawls - a justiţiei ca favorabilitate/ oportunitate, dar nu şi prin teoria lui Nozick - teoria justiţiei ca împuternicire. Caritatea / filantropia reprezintă unica modalitate de re-aranjare (redress) în folosul celor dezavantajaţi din perspectiva teoriei lui Nozick, deoarece implicarea statului în crearea de oportunităţi special pentru cei săraci şi redistribuirea prin transfer este fundamental injustă.

  

Bibliografie: 

1.        Dogan Mattei & Pelassy Dominique, 1992, Economia mixtă. Jumătate capitalistă jumătate socialistă, Ed. Alternative, Bucureşti.

2.        Nozick Robert, (1974, 1977), Anarchy, State and Utopia, Basic Books, New York.3.        Rawls, John, 1971, A Theory of Justice, MA: Belknap, Cambridge.4.        Microsoft® Encarta® Online Encyclopedia 2000, "Philanthropy."

 Adrian Dan

FilantropieDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Filantropie este un termen care a apărut prin secolul XVIII și provine din greacă φίλος, phílos -

prieten și άνθρωπος, ánthropos - om (în traducere „prietenie sau dragoste față de oameni”).

Cuprins

  [ascunde] 

1   Definire

2   Filantropi români

3   Vezi și

4   Legături externe

[modificare]Definire

Filantropia este o formă de comportare și convingere care se manifestă prin credința în bunătatea oamenilor,

persoanele filantrope își închină viața și avutul în mod altruist pentru a servi celor nevoiași ca de exemplu

călugărița catolică de origine albaneză Maica Tereza. Filantropii acționează după credința creștină de iubirea a

aproapelui tău fără a se gândi de a fi recompensați material. Ca filantropi se pot aminti: Paul Newman, Andrew

Carnegie, Jean Paul Getty, Brooke Astor, Daniel K. Ludwig, Agnes E. Meyer, Eli Broad, Max

Schmidheiny și Bill Gates. In anul 2006 Warren Buffett un miliardar american a donat în acțiuni filantropice

suma de 37,4 miliarde de dollari. Intemeietori și reprezentanți ai filantropismului sunt considerați „Johann

Bernhard Basedow” (1724-1790), Joachim Heinrich Campe (174-1818), „Ernst Christian Trapp” (1745-1818) și

„Christian Gotthilf Salzmann”