Cariotipul

7
Cariotipul reprezintă totalitatea cromozomilor unei celule sau ai unui individ, specifică unei anumite specii. Prin extensie, termenul cariotip desemnează reprezentarea fotografică a cromozomilor unei celule. În medicină, examenul cariotipului permite punerea în evidenţă a aberaţiilor cromozomiale (anomalii privind numărul sau structura cromozomilor). Cromozomii sînt consideraţi purtătorii materiali ai informaţiei ereditare. Ei reprezintă unităţi structurale compacte, permanente, alcătuite din acizi nucleici şi proteine, localizaţi în nucleul celulelor şi conţinînd gene. Oamenii au între 20 000 şi 25 000 de gene care determină caracteristici precum culoare ochilor sau a părului; de asemenea aceştea direcţionează creşterea şi dezvoltarea fiecărei părţi a corpului. Astfel, cromozomii au un un rol esenţial în viaţa celulei (organismului), asigurînd transmiterea caracterelor ereditare celulei-fiice (descendenţilor). Fiecare cromozom din celulele somatice este format din două cromatide, care sunt unite printr-o constricţie primară, numită centromer . Capetele terminale ale cromozomilor se numesc telomere . Ele protejează partea terminală a ADN-ului de degradarea enzimatică şi blochează posibilitatea fuzionării cromozomilor.

description

Diversitatea cariotipului la organisme

Transcript of Cariotipul

Page 1: Cariotipul

Cariotipul reprezintă totalitatea cromozomilor unei celule sau ai unui individ, specifică unei anumite specii. Prin extensie, termenul cariotip desemnează reprezentarea fotografică a cromozomilor unei celule. În medicină, examenul cariotipului permite punerea în evidenţă a aberaţiilor cromozomiale (anomalii privind numărul sau structura cromozomilor).

Cromozomii sînt consideraţi purtătorii materiali ai informaţiei ereditare. Ei reprezintă unităţi structurale compacte, permanente, alcătuite din acizi nucleici şi proteine, localizaţi în nucleul celulelor şi conţinînd gene. Oamenii au între 20  000 şi 25 000 de gene care determină caracteristici precum culoare ochilor sau a părului; de asemenea aceştea direcţionează creşterea şi dezvoltarea fiecărei părţi a corpului.Astfel, cromozomii au un un rol esenţial în viaţa celulei (organismului), asigurînd transmiterea caracterelor ereditare celulei-fiice (descendenţilor).

Fiecare cromozom din celulele somatice este format din două cromatide, care sunt unite printr-o constricţie primară, numită centromer . Capetele terminale ale cromozomilor se numesc telomere . Ele protejează partea terminală a ADN-ului de degradarea enzimatică şi blochează posibilitatea fuzionării cromozomilor.

• Numărul şi forma cromozomilor variază în funcţie de specie.

Page 2: Cariotipul

Cariotipul unor specii de organisme:Cariotipul Specia

(scurtă caracterizare)•

*Cariotipul vitelor*• Vitele si caprele au cite

60 de cromozomi, care sunt aproximativ identice, cu excep ia țcromozomilor X i Y. șCromozomul X la vite este sub-metacentric (la capre - acrocentric) i șcromozomul Y la vite este mult mai mare decît la capre. La ovine sunt acelea i diferen e, doar ș țcă mai au i trei fuziuni șcentrimetrice.

*Cariotipul calului*• Calul are 64 de

cromozomi, grupa i în ț32 de perechi. Din fiecare pereche, un cromozom este mo tenit de la mamă iarș celălalt de la tată. Fiecare pereche este identică, spre deosebire de cea formată din

Page 3: Cariotipul

cromozomii sexuali.

*Cariotipul pisicii*• Cariotipul pisicii este

la fel alcatuit din 19 perechi de cromozomi, adica 2n=38.

*Cariotipul cîinelui* • Cîinele are 78 de cromozomi (2n=78) acrocentrici.

*Cariotipul oarecelui*ș

• Cariotipul unui oarece șeste format din 40 de cromozomi acrocentrici , dar există regiuni geografice unde popula ia țacestei subspecii se caracterizează prin cromozomi metacentrici i șnumarul diploid redus. Acest fapt este datorat muta iei numiteț fuziune centrită sau transloca iaț Robertsoniană, în care doi cromozomi acrocentrici omologi se unesc la nivelul centromerilor pentru a forma un cromozom metacentric.

*Cariotopul liliacului*• Cariotipul liliacului 17

perechi de cromozomi, adica 2n=34.

Page 4: Cariotipul

*Cariotipul bobului de fasole*• Cariotipul bobului

(Vicia Faba) este de 2n=12 cromozomi.

Cariotipul altor organisme

• Furnica (femelă) - 2

• Furnica (mascul) - 1

• Cimpanzeu - 48

• Cartof – 48

• Găina = 78

• Iepure = 46

Page 5: Cariotipul

Cariotipul uman: Organismul uman are 23 perechi de cromozomi: 22 autozomi şi doi cromozomi sexuali (la femei 22+XX, la bărbaţi 22 + XY). Fiecare celulă din organism posedă deci 46 cromozomi, cu excepţia celulelor sexuale,care au jumatate din setul cromosomial (ovulul: 22 +X, spermatozoidul: 22+X sau 22+Y). La unirea dintre spermatozoid si ovul va rezulta o celula cu un set complet cromosomial (44+XX sau 44+XY).Orice modificare numerica la nivelul autozomilor umani are consecinţe grave, deoareace aceştia au dimensiuni mari şi deci va fi afectat un număr mare de gene. Cele mai cunoscute aberaţii cromozomale ale autosomilor sunt: monosomiile (lipsa unui cromozom ) care antrenează moartea timpurie a embrionului, cele mai frecvente fiind trisomiile (prezenta unui cromozom suplimentar).

Concluzie:

In final,putem deduce un lucru important,si anume – fiecare organism,are un numar si o forma a

cromozomilor individuala, specifica unei specii anumite.

Page 6: Cariotipul

Genetica.Clasa a XII-a

Page 7: Cariotipul