caracterizare.Ghită

5/11/2018 caracterizare.Ghit - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/caracterizareghita 1/6

Moara cu noroc – de I. Slavici

Caracterizare de personaj

Repere Dezvoltarea reperelor

1. Integrarea autorului într-operioadă

2. Problematica nuvelelor luiSlavici

3. Încadrarea în tipologii

4. Portretul moral (prinraportare la conflict, acţiune,spaţialitate)

Epoca „marilor clasici” a însemnat o situare a literaturii noastre pe onouă treaptă a valorii, dezvoltarea sinuoasă a acesteia fiind probată prinopere de o consistenţă ideatică incontestabilă. Iar dacă liricul şi-a găsitîntruchiparea perfectă în creaţia lui Eminescu, dramaticul – în comediilelui Caragiale, epicul s-a deversificat graţie contribuţiei lui Creangă(basmele şi „Amintirile din copilărie”), respectiv Slavici. Vocaţiarealistă a lui Slavici şi complexitatea viziunii artistice au fost redate prin romanul Mara, dar mai ales în volumul Novele din popor, în careautorul surprinde multiple fenomene de viaţă şi cercetează pătrunzătorexistenţa socială în universul rural. Cu o deplină veridicitate, printr-oviziune eliberată de orice sentimentalism, Slavici surprinde lupta pentru

existenţă, raporturile de clasă, contradicţiile de interese economice, şaşază în centrul unor nuvele oameni care luptă pentru păstrarea valorilormorale sau pur şi simplu pentru un trai mai bun. Considerându-l penuvelistul ardelean „un Balzac al satului românesc”, criticul D. Micuafirma că „eroii săi sunt oameni ambiţioşi, harnici, întreprinzătorirăzbătători, plini de vigoare, clocotitori de sănătate. [...]. Ei acapareazăavuţia fie prin muncă încăpăţânată, sălbatică, fie prin acumulare primitivă, prin violenţă, ferocitate, ciocniri sângeroase, în tot cazul, nu pe căi ocolite, ci prin asalt făţiş, la lumina zilei, expunându-s primejdiilor, riscându-şi existenţa”. Parveniţii sau avarii lui Slavici nusunt nişte multiplicări ale unor tipologii reprezentate deja de către alţi

mari realişti, ci forţe a căror acţiune este explicată de autor nu doar prin plasarea într-un context social, ci mai ales printr-o luptă interioară puternică şi voinţă de fier. „Moara cu noroc” evidenţiază concepţiamoralizatoare a autorului şi reprezintă o valoroasă operă care surprinde procesul dezumanizării sub impulsul dorinţei de înavuţire.Ghiţă este personajul central al operei amintite (în jurul său seconstituie firul epic), veridic, complex, reprezentând tipologia realistă aavarului. Statutul social este modificabil, căci la începutul nuvelei Ghiţăeste un cizmar dintr-un sat ardelenesc, nemulţumit de traiul preasărăcăcios. Ceea ce mai târziu la Rebreanu se va consolida ca motivaţie

a dorinţei de a strânge avere este acum doar pretext, căci Ghiţă trăieştesentimentul de inferioritate, în ciuda faptului că sărăcia reprezintă, aşacum bătrâna considera, o virtute care menţine echilibrul interior alomului şi liniştea vieţii. Ghiţă reprezintă însă o altă generaţie, de aceeaare un simţ pragmatic acut, judecând lucrurile în perspectivă: „...sărămânem aici, să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblătoată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, îşiduc cizmele în mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la



soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaşi, iară d-ta latustrei. Iacă liniştea colibei.” Pentru Ghiţă sărăcia este echivalentă culipsa demnităţii, dar în această primă opţiune nu putem distinge încă patima înavuţirii. Motivaţia nu îl categoriseşte ca fiind avar, este chiaaltruistă, căci el doreşte să ofere o viaţă mai bună familiei. Îşi modifică

foarte curând statutul, luând în arendă hanul Moara cu noroc şi devinecârciumar. În această nouă ipostază, Ghiţă este acelaşi cap al familiei preocupat de bunăstarea acesteia. Este foarte harnic şi priceput, iar hanule foarte apreciat mai ales pentru calităţile hangiului. Bun familist, blândşi înţelegător, trăieşte în armonie cu restul familiei. Clipele de răgaz şi le petrece cu Ana şi cei doi copii. Aflat pe acest tărâm al făgăduinţei, Ghiţăar putea fi socotit un întemeietor dacă şi-ar păstra toate aceste calităţimorale. Dar degradarea sa este implicită dacă luăm în considerarestrămutarea din sat, locul ocrotitor, pentru a parcurge un drum simbolicstrăbătând păduri, lăsând în urmă sate şi locurile bune (semne alecivilizaţiei stabile), pentru a ajunge acolo unde locurile sunt rele. Acest

traseu aminteşte de o coborâre în Infern sau în păcatul greu al patimii şial crimei. Spaţiul acesta are o istorie a lui, omul a încercat să oconvertească amplasând în această pustietate o moară şi apoi un han, darnu a reuşit. Spaţiul acesta blestemat este duşmanul omului, nu este un„noroc”, îl depersonalizează şi îl dezumanizează, transformându-l într-un rob al eroului metalic. Apariţia la han a lui Lică Sămădăul tulburăarmonia acestei familii. Cele două înfruntări dintre Lică şi Ghiţă devinepisoadele semnificative pentru noua ipostază a hangiului, care devineacum omul lui Lică.

Prima dată Lică vine pe neaşteptate, refuză să stea de vorbă cu bătrâna sau cu Ana pe care o ignoră cu desăvârşire. Dialogul dintre el şi

Ghiţă este mai curând un duel verbal între două forţe la fel de puterniceLică deţine forţa răului, pe când Ghiţă deţine forţa omului cinstit, careştie să-şi apere onoarea. Replicile sunt foarte scurte, uneori tăioase, plinede subînţelesuri, pentru că fiecare doreşte să transmită propriul mesajLică vrea să ştie dacă noul cârciumar e dispus să-i devină supus, iarGhiţă vrea să dea de înţeles că nu are veleităţile necesare pentru aceastaBătrâna, care se amestecă în vorbă, dă planurile peste cap, involuntar, înfavoarea lui Lică. Din această cauză acesta se şi comportă ca şi cum ar fistăpânul, căci descalecă şi intră în han, făcând semn cârciumarului să-urmeze. Ajunşi faţă în faţă, Lică se autocaracterizează şi acceptă că esteun om de temut, apoi cere să i se spună cine trece pe acolo şi cu ce

treabă şi dispare înainte ca Ghiţă să poată reacţiona. După plecareaSămădăului, prevăzător, hangiul merge la Ineu, tocmeşte o slugăcumpără pistoale şi doi câini pe care îi dresează. A doua oară Lică vinetot pe neaşteptate, anihilează câinii şi îi vorbeşte lui Ghiţă pe un tonrăspicat, emiţând alte pretenţii. Ghiţă nu este însă de acord cu aceastăsubordonare necondiţionată şi răspunde aspru „că înţelegere cu de-a silanu se poate”. Pentru a-l stăpâni definitiv, Sămădăul loveşte în cele douăslăbiciuni ale cârciumarului pe care deja le intuise: patima înavuţirii şi



5. Degradarea interioară,Încadrarea în tipologiaavarului

familia. Cere să i se dea cheile de la toate sertarele şi ia din banii găsiţcât pofteşte, fără a număra sau a da în scris, apoi pune să i se aducăfemeia şi copiii. Este momentul când se constituie conflictul nuveleicare are o dublă esenţă. Remarcăm mai întâi un conflict exterior, întreGhiţă şi Lică, primul neacceptând subordonarea, celălalt impunând-o cu

forţa, dar şi unul interior, psihologic. Din acest moment, personajul vatrăi o dramă lăuntrică sfâşietoare, oscilând între dorinţa de a se îmbogăţirapid şi fără muncă multă şi dorinţa de a scăpa de sub tirania lui Lică.

La început, Ghiţă acceptă cârdăşia cu Sămădăul din teama de anu-şi pune familia în pericol, dar foarte curând, această frică estesubstituită cu tentaţia înavuţirii rapide şi fără efort. El acceptă să intre înafacerile murdare ale Sămădăului şi devine părtaş la faptele reprobabileale acestuia. Vrând iniţial să-şi ţină soţia departe de aceste fărădelegi decare este perfect conştient, Ghiţă devine tot mai străin de aceasta Nuvela urmăreşte procesul îndepărtării de familie în paralel cu cel aldegradării morale a hangiului. De fapt, înstrăinarea de Ana este un

efect al patimii banului. Ghiţă începe să mintă, dar Ana îl cunoaşte prea bine şi, din teama de a nu fi descoperit, începe să o evite. Răspundeevaziv la întrebările soţiei, iar atunci când ea devine prea insistentăGhiţă are accese de furie. Devine taciturn şi brutal, iar chipul îi estemereu întunecat. De altfel, portretul fizic, destul de inconsistendeoarece acumulează doar expresivităţi şi mimică, este subordonaintenţiei psihologice. Semnele incomunicării sunt din ce în ce maevidente, căci Ghiţă preferă să tacă şi să ocolească răspunsurile cerutede soţie. În egală măsură este conştient de răul pe care şi-l face şi pecare îl provoacă şi celorlalţi, dar respinge soluţia Anei de a pleca de lahan şi insistă să mai rămână. Dovada clară a setei de înavuţire este chiar

răsturnarea sistemului valoric, deoarece familia nu mai reprezintăvaloarea supremă, ci banul. Gândurile îi trădează această nouă esenţă,căci ajunge să gândească faptul că i-ar fi fost mult mai bine dacă nu ar fiavut nevastă şi copii, aceştia devenind pentru el o povară. Planurile deviitor pe care le face, chiar dacă includ şi ceilalţi mebri, sunt direcţionatecătre acumularea de bani. Ipostaza primă de soţ şi tată model devin maicurând termeni de comparaţie pentru aceast nou chip al cârciumaruluiAre atitudini tipice avarului, cum ar fi încercarea de a se feri de ceilalţi(chiar şi de cei foarte apropiaţi) sau bucuria resimţită atunci când seîncuie singur în cârciumă şi numără banii obţinuţi. Naratoruextradiegetic îşi urmăreşte personajul pas cu pas şi îi evidenţiază

reacţiile la vederea banilor sau a bunurilor acumulate pe căi necinstiteTurma de porci începe să sporească, iar Ghiţă priveşte cu satisfacţie şiseninătate. Totodată trăieşte un puternic complex de vinovăţie, caredevine chiar resortul acţiunilor şi trăirilor sale divergente.Are şmomente ale adevărului când recunoaşte că a devenit un ticălos, dar pune totul pe seama unui destin nedrept. În faţa Anei îşi recunoaşteslăbiciunea, dar o motivează prin faptul că aşa l-a lăsat Dumnezeu. Esteimplicat involuntar în jefuirea unui arendaş şi în uciderea unei femei şi a



6. Relaţia cu celelaltepersonaje

unui copil şi începe să conştientizeze pericolul în care se află atât el, câtşi familia. Îşi pierde şi credibilitatea în ochii comunităţii, căci Lică aregrijă să vorbească tare şi în aşa fel încât oricine să-şi dea seama deadevăratele relaţii. Este închis şi i se dă drumul pe chezăşie, iar la proces jură strâmb, dând dovadă de imoralitate şi laşitate. Are momente de

sinceritate şi de remuşcare, când cere iertare Anei şi recunoaşte că a pierdut totul. În virtutea aceluiaşi complex de vinovăţie, încearcă orăscumpărare, dar degradarea sa interioară nu îi permite să sereabiliteze, iar pactul cu Pintea nu are valoarea unei reveniri de parteadreptăţii şi a binelui, ci este mai curând o dovadă a dorinţei derăzbunare. Treapta supremă a dezumanizării sale este atinsă atuncicând o foloseşte pe Ana drept momeală, apoi o ucide. Este însă şi el ucisde către oamenii Sămădăului, iar scena are un tragism dostoievskian. Pede o parte, incapacitatea de a ierta şi crima îl aruncă în ultimul cerc alInfernului, pe de altă parte, gestul poate fi interpretat ca o încercaredisperată de a o salva pe Ana din acest chin al păcatului, o unificare în

moarte sub semnul dragostei reînviată şi exprimată acum cu durere„Nu-ţi fie frică, îi zise el înduioşat; tu ştii că-mi eşti dragă ca luminaochilor...”Toate aceste trăsături sunt evidenţiate la nivelul relaţiilor cu celelalte personaje. Relaţia cu Lică este cea mai complexă şi hotărâtoare. Dealtfel, Lică marchează nefast destinul tuturor celor cu care intră încontact. Ana îi intuieşte de la prima vedere esenţa malefică, iar Ghiţă vaajunge la aceeaşi concluzie, de aceea îi spune în faţă: „Tu nu eşti om,Lică, ci deavol”. Chiar Sămădăul nu se fereşte să-şi recunoască esenţa.În mod simbolic, el reprezintă răul absolut. Bun cunoscător aoamenilor, Lică ştie cum să utilizeze slăbiciunile celorlalţi, pe care le

transformă într-o armă de partea sa. Chiar de la sosirea la han, Licăintuieşte dorinţa lui Ghiţă de a se îmbogăţi, şi condiţionând-o otransformă în obsesie. Îl dezumanizează complet şi îi anulează personalitatea. Atâta timp cât este cinstit, Ghiţă are putearea de a i seopune (scena primei confruntări). În momentul în care acceptă să intreîn jocul murdar al lui Lică, devine tot mai slab, voinţa îi este anuhilatăcăci răul stăpâneşte prin teamă. În momentul în care conştientizează că a pierdut tot ce avea mai drag iar teama este înlocuită de ură şi dorinţă derăzbunare, Ghiţă îşi regăseşte forţa interioară. Totuşi nu îl înfruntă direct pe Sămădău, iar acesta dispare doar prin intervenţia forţei divineRelaţia cu Ana punctează treptele dezumanizării. Instantaneele de

familie demonstrează acest lucru. In calitatea sa de om cinstit, Ghiţă estedevotat familiei. Nu ia decizii singur, ci consultându-se mereu cu AnaEste tandru, grijuliu şi îşi găseşte răgazul necesar pentru a fi alături dede familie, care primează în scala sa de valori. Motivat de dorinţa de a-iasigura un trai mai bun, Ghiţă devine omul subjugat banului. Anaintuieşte acest lucru, tot astfel cum intuieşte şi că Lică este un omnelegiuit. Dar Ghiţă este tot mai preocupat de înavuţire, iar Ana se simte părăsită. Încearcă să-şi ajute soţul, să-i pătrundă gândurile, dar acesta o



7. Modalităţi decaracterizare

8. Concluzii

evită iar apoi o respinge brutal, aruncând-o în braţele lui Lică. Oîndeamnă să joace cu el, că „doar nu o să-i ia ceva din frumuseţe”, înciuda faptului că ştia că Anei îi este teamă de Sămădău. Transformareasuferită de hangiu este radicală, iar Ana ajunge să nu-şi mai recunoascăsoţul. Dragostea şi respectul sunt înlocuite cu dispreţul profund

mărturisit lui Lică: „Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e decât muiereîmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa”.Relaţia Ghiţă – comunitate este de asemenea relevantă pentru problematica dezumanizării. În calitate de cârciumar harnic şi cinstitGhiţă este foarte apreciat. Lumea vine cu drag la han şi apreciazădăruirea hangiului, căci drumeţul se simte tratat ca un prieten vechi, nuca un om oarecare. De aceea nimeni nu mai spune că poposeşte la„Moara cu noroc” ci „la Ghiţă”. După ce cârciumarul acceptă condiţiileimpuse de Lică, este privit ca fiind omul acestuia şi ca atare tratat cuneîncredere. De altfel, Lică are grijă de acest aspect şi vine la han când elume multă, îi vorbeşte lui Ghiţă ca unui tovarăş al său şi suficient de

tare cât să fie auzit şi de ceilalţi. Ghiţă conşţientizează că lumea îl blamează atunci când este ridicat de Pintea şi dus la Ineu. Privirilemustrătoare sunt aproape imposibil de suportat, iar oprobiul va fdeclanşat în momentul în care depune mărturie falsă în favoarea luiLică. Este un fel de recunoaştere publică a cârdăşiei cu Lică.

Complexitatea personajului derivă şi din modalităţile decaracterizare propuse de autor. Caracterizarea indirectă este predominantă, căci imaginea personajului se constituie treptat, prinacumulări de fapte, gesturi, frământări interioare şi prin limbajCaracterizarea directă completează această imagine. Lică îl consideră unom de nădejde, adică o persoană potrivită pentru a-i pune în aplicare

planurile necinstite: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tăuşi eşti om cu minte: dacă te-aş avea tovarăş pe tine, aş râde şi de dracuşi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă ştiu alăturea cuun om ca tine”. Ana la început îl apreciază, pentru ca apoi să îşimărturisească dispreţul. Pintea este uluit de tăria morală şi de setea derăzbunare a hangiului. Autocaracterizarea conţinută în monologuri oferăviaţă interioară personajului.

Ghiţă demonstrează disponibilitatea lui Slavici de a sondamişcările interioare şi de a surprinde zonele obscure ale psihicului umanşi de a reprezenta nuanţat conflicte multiple. În esenţă, personajul dăexpresie unor asemenea conflicte antagonice: dragoste şi bani, bun-simţ

şi corupere inerioară, eul uman pieritor şi pustietatea uniformizatoare devieţi.

Subiect tip III – examen de bacalaureat

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:



- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare laconflictul/conflictele nuvelei studiate;

- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvenţenarative şi/sau prin citate comentate;- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sautemanuvelei în construcţia personajului pentru care ai optat.

caracterizare.Ghită

Documents

Transcript of caracterizare.Ghită