Caracterizarea lui Ș tefan-Vod ă din romanul ” Fra ț ii Jderi”

Fara a fi personajul principal al romanului, fara a fi direct implicat in actiune, figura lui Stefan domina intreaga desfasurare epica, fiind o prezenta continua nu numai prin vorbele si faptele sale, ci mai ales prin ceea ce spun si gandesc despre el supusii sai.

Portretul lui Stefan este complex: Stefan apare in mai multe ipostaze:

domn om politic, bun diplomat om al Renasterii titor si iubitor de cultura

Portretul fizic este concis, alcatuit din trasaturi esentiale, care sugereaza calitati morale. Portretul realizat de Sadoveanu aminteste de portretul cronicarului Grigire Ureche: Voda Stefan, calcand atunci in al patruzecelea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde, taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus… Se vorbeste prin sate despre Maria sa ca-i om nu prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta spranceana.

Obrazul ars de vantul de primavara: neodihna, agitatia permanenta a domnitorului pentru treburile tarii.

Mustata usor caruntita: numeroasele griji si framantari ale domnitorului

O puternica strangere a buzelor: un carecter darz, hotarat

O privire verde, taioasa: capacitatea de a patrunde in esenta lucrurilor, si in sufletul oamenilor. Se pare ca intreaga forta interioara a domnitorului izvoreste tocmai din aceasta privire, care ii supune pe cei din jur si ii sileste sa-i asculte.

Groaznic cand isi incrunta spranceana: asprimea si impulsivitatea domnitorului necrutator cu cei rai.

Sadoveanu imbina caracterizarea directa cu cea indirecta. Din vorbele oamenilor se contureaza profilul unui domn drept, care pedepseste abuzurile si face dreptate celor multi si asupriti: Maria sa a facut o randuiala in tara… fiecare traieste la locul sau in pace. Au fost taiati lotri si s-au linistit drumurile; negutatorii nu mai au de nicaieri sminteala. Iar dregatorii domnesti sunt mai putin grasi decat inainte, avand ceva mai multa truda. Porunci tari au iesit de la Maria sa.

Stefan cel Mare intemeieaza o nuoa ierarhie sociala, care nu se bazeaza pe avere si rang, ci numai pe merit personal: Maria sa nu inceta de la o vreme sa suie in trepte oameni noi, pretuindu-i numai dupa vrednicie. La alte vremuri trebuiau alti oameni. Bataliile jertfei cereau inimi arse de credinta.

De pe astfel de pozitii democratice, domnitorul duce o politica antiboiereasca, limitand puterea marilor boieri, si pedepsind nedreptatile acestora: S-a facut lumina si dreptate in tara Moldovei si boierii cei falosi si pantecosi si-au plecat grumazul si s-au supus.

Calatorii straini prin Moldova remarca iscusinta domnitorului care are o oaste platita dintre cele mai bine organizate. Astfel calugarul Gerolamo remarca chibzuinta strategica putin obisnuita fruntilor incoronate.

Chiar de la inceputul domniei Stefan isi da seama ca este necesar sa concentreze intreaga putere in mainile domnului pentru a pune capat anarhiei, luptelor pentru putere: Razboiul meu il am cu aceasta tara fara randuiala. In tara asta umbla neoranduielile ca vanturile. Am gasit in tara asta si multi stapani. Nu trebuie sa fie decat unul.

In toate situatiile Stefan se straduieste sa fie drept, nepartimitor: Judetul nostru nu se va clati niciodata din cumpana dreapta.

Impresia calatorilor straini este ca Stefan e omul cel mai potrivit pentru epoca respectiva, reprezentand cel mai bine aspiratiile si interesele neamului sau. intre domnitor si supusii sai circula un sentiment de iubire si pretuire: Dumnezeu a trimis tarii la timp pe barbatul dorit de morti si astepatat de vii. Simteam din cei mai multi o comuniune calda cu printul lor si o iluminare sufleteasca.

Portretul domnitorului intelept se completeaza cu imaginea conducatorului iscusit, care stie sa pregateasca si sa castige victoria impotriva turcilor.

O alta ipostaza este aceea de om al Renasterii, protector al artei, titor de manastiri si cunoscator al vechilor texte. Astfel se spune despre Stefan ca a baut apa intelepciunii din aceeasi fantana rasariteana, din care s-a adapat apusul. Deci Stefan s-a format in monarhi si dascali ai Bizantului. Domn prevazator si bun diplomat, incearca sa realizeze o alianta aniotomana.

Personajul devine mai convingator si prin faptul ca cunoaste si momente de nehotarare, de indoiala. Sentimentele celor din jurul sau sunt de respect si iubire.

Personajul principal, prezent în toate cele trei volume ale romanului Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu, dominând epoca, dar şi lumea operei, este Ştefan cel Mare, tipul eroului exemplar. Intenţia romancierului este vizibilă din primele pagini ale cărţii şi constă în realizarea unui portret total al celui mai de seamă domnitor din istoria Moldovei. Ştefan a însemnat stabilitate, securitate, prosperitate, progres, înflorire pe toate planurile, mulţumire generală. Epoca sa rămâne, în devenirea noastră ca fiinţă naţională, un etalon autentic.

Cel care deschide seria portretelor făcute lui Ştefan este Grigore Ureche, cu Letopiseţul Ţării Moldovei, în care consacră spaţii largi figurii domnitorului şi influenţei exercitate de acesta în epocă şi în posteritate. Cronicarul îşi organizează materialul epic pe trei momente distincte. La început, prin acumulare de evenimente (războaie, alianţe, ctitorii etc.), realizează o caracterizare indirectă a voievodului, cu accent pe portretul său moral.

Urmează moartea lui Ştefan, anunţată de tot felul de semne ale naturii, şi testamentul lăsat de acesta urmaşilor. Al treilea moment constă în sanctificarea eroului pe criteriul vitejiei şi reliefarea reacţiei naturii la această moarte istorică. Portretul făcut de Ureche rămâne punctul de plecare pentru toată literatura cu tematică istorică având în centru epoca lui Ştefan: „Fost-au acestu Ştefan-vodă om nu mare de stătu, mânios şi degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat. De multe ori la ospeţe omoria fără judeţiu, almintrilea era om întregu la fire, neleneşu şi harnic în războaie”.

În romanul Fraţii Jderi, Ştefan este înfăţişat într-o lumină nouă, de prinţ al Renaşterii, de erou civilizator, care ştie să impresioneze nu numai prin meşteşugul războaielor, ci şi prin cultura şi deschiderea lui europeană. Pentru supuşii săi, Ştefan este deopotrivă părintele, patriarhul, sfătuitorul, tatăl, justiţiarul, războinicul etc., într-o sinteză de trăsături excepţionale, în mod evident hiperbolizate de autor. Chiar şi în rarele episoade când este absent din naraţiune, Ştefan o domină prin spiritul său, risipit pretutindeni în Moldova.

Preluând de la Montesquieu tehnica relatării din perspectiva străinului, Sadoveanu proiectează în reacţia solilor veneţieni ce vizitează ţara propria viziune asupra domniei lui Ştefan. Aceştia sunt impresionaţi în primul rând de fastul de la curte, de organizarea armatei, dar şi de personalitatea domnitorului, ce este la curent cu politica Europei, pe care doreşte chiar să o consolideze prin alianţe.

Aşa cum se poate observa în fragmentul ce deschide romanul, poporul vede în Ştefan un salvator, un idol, un trimis al providenţei. Portretul fizic este construit prin mijloacele caracterizării directe făcute de către narator: „Vodă Ştefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustaţa uşor cărunţită. Avea o puternică strângere a buzelor şi o privire verde tăioasă. Deşi scund de statură, cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, păreau că se uită la el de jos în sus”.

Portretul moral se construieşte gradat, prin consemnarea unor detalii semnificative şi urmărirea reacţiei mulţimii la apariţia sa. Cei mai mulţi veniseră la hramul mănăstirii pentru a-l vedea şi fiecare îşi manifestă uimirea în felul său, deşi mulţimea reprezintă un personaj colectiv: bărbaţii îşi descoperă capetele, femeile ţipă de emoţie şi sfială, unii se grăbesc să-i ajute pe oamenii mănăstirii să creeze un cadru potrivit primirii, o femeie naşte.

Impactul voievodului asupra oamenilor este urmărit în detaliu de scriitor, ca o dovadă a măreţiei acestuia şi a legăturii puternice cu poporul. Fragmentul arată că Ştefan era nu doar respectat, ci şi iubit de oameni. Câteva din gesturile sale sunt simbolice şi anunţă marile transformări, politica de schimbare pe care o va duce Ştefan de acum înainte: pune numele înălţare copilului nou-născut şi se oferă să-l boteze şi să-i poarte de grijă, aşa cum conduce poporul şi se îngrijeşte de destinul său. Numele însuşi, înălţare, conţine sugestia progresului, a înălţării sub aspect economic şi moral a Moldovei. Ştefan îi găseşte deja un loc, spunând că-l va face vânător domnesc.

Se interesează de oamenii simpli, îi întreabă de unde vin şi cine sunt, cunoscând astfel de aproape viaţa acestora. Ridică spada asupra mulţimii, ca semn al puterii şi totodată al binecuvântării. Domnia sa se va desfăşura sub semnul crucii, al dreptăţii, al idealurilor de bine. Nu-l pierde din ochi pe Alexăndrel, dorind astfel să-i cultive şi fiului său aceleaşi valori în care crede. Le oferă exemple oamenilor, fiind el însuşi un model pentru ceilalţi. Sadoveanu îl înfăţişează în acest scurt fragment din cel puţin trei unghiuri: monarh, părinte, om politic al timpului.