CARACTERIZAREA LUI ILIE MOROMETE

Romanul “Morometii”de Marin Preda este alcatuit din doua volume, publicate la doisprezece ani distanta: primul in 1955, iar cel de-al doilea in 1967. Desi modalitatea artistica si problematica celor doua volume difera, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea staului romanesc intr-o perioada de criza (in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial).

Titlul, “Morometii”, asaza tema familiei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei din Silistea-Gumesti sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. Astfel ca romanul unei familii este un “roman al deruralizarii satului”, o fresca a vietii rurale a vremii.

Perspectiva naratorului obiectiv se completeaza prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, in primul volum, si Niculae, in cel de-al doilea), ca si prin cea a informatorilor (personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relateaza ulterior altora: Parizianu povesteste despre vizita lui Moromete la Bucuresti). Efectul este limitarea omniscientei.

Primul volum este structurat in trei parti, cu o actiune concentrata, care se desfasoara pe parcursul verii, cu trei ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prima parte, de sambata seara pana duminica noapte, contine scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina, taierea salcamului, intalnirea duminicala din poiana lui Iocan, hora. Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti. Partea a treia, de la seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu fuga feciorilor.

In volumul al doilea, structurat in cinci parti, se prezinta viata rurala intr-o perioada de sfert de veac, de la inceputul anului 1938, pana spre sfarsitul anului 1962.

Personaj principal al romanului, Ilie Moromete reprezinta un tip de taran aparte in literatura romana: un spirit reflexiv, contemplativ, inteligent, ironic, din acest motiv fiind numit de critica literara “taran-filozof”.

Personaj exponential, al carui destin exprima moarte unei lumi, “cel din urma taran” reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si familie. Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat, tragic.

Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete: mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din prima casatorie (Paraschiv, Nila, Achim), izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea; apoi conflictul pentru pogonul Catrinei, sotia sa, care aduce ruptura definitiva in volumul al doilea; ura pe care i-o poarta sora lui, Maria (Guica), pentru

ca s-a recasatorit, spulberandu-I astfel sperantele de a avea o batranete asigurata, ura pe care l-eo transmite fiilor mari.

Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete si Niculae, fiind cauzat de dorinta fiului de a studia. In volumul al doilea, acest conflict trecepe primul plan, pentru ca tatal si fiul reprezinta doua mentalitati diferite.

Personajul este caracterizat in mod direct de narator in debutul capitolului al X-lea din primul volum: “era cu zece ani mai mare decat Catrina si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”

Autocaracterizarea realizata in finalul volumului al doilea scoate in evidenta libertatea individului in ciuda constrangerilor istoriece: “Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta.”

Caracterizarea indirecta, ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele, gandurile personajului, actiunile la care participa, dar si din relatiile cu celalalte personaje, evidentiaza trasaturile lui.

Ilie Moromete este un om respectat in sat. are prieteni, pe Cocosila si Dumitru lui Nae, pentru care opinia lui conteaza; este abonat la ziar. Discutiile despre politica, in poiana lui Iocan, nu incep decat in prezenta lui, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza evenimentele. Moromete este sfatos, ii place sa discute, iar acest lucru o deranjeaza pe Catrina, care se revolta adesea (“lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi, Ilie! Toata ziua stai de vorba si bei tutun!”)

Ironia, putearea de a face haz de necaz reprezinta trasatura esentiala a lui Ilie Moromete, iar exemple in acest sens sunt numeroase. Lui Niculae care intarzie sa vina la masa ii spune la un moment dat: “Te dusesi in gradina sa te odihnesti ca pana acum statusi!” Lui Nila I se adreseaza la fel de sarcastic, atunci cand acesta il intreaba de ce taie salcamul: “Ca sa se mire prostii.”

Disimularea este trasatura lui esentiala. Semnificativa in acest sens este comedia pe care o joaca in fata agentilor fiscali, care-I stricasera placuta discutie de duminica. Intrand in curte, trece pe langa cei doi agenti ca si cum acestia ar fi invizibili, striga la Catrina, despre care stie ca se afla la biserica si la un Paraschiv inexistent. Le spune apoi ca nu are bani, le cere o togara si numai dupa ce Jupuitu e gata sa ii ridice lucrurile din casa,moromete se hitaraste sa scoata banii: “De ce nu vrei sa intelegi ca n-am? Ia ici o mie de lei…mai discutam noi! Ce crezi ca noi fatam bani?”

Spirit contemplativ si inteligent, Moromete priveste existenta cu detasare, ca pe un miracol de contemplat. In intamplarile cele mai simple el descopera ceva deosebit, o nota inveselitoare, o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde. Calatorind la munte ca sa vand cereale, Moromete povesteste la intoarcere niste fapte extraordinare. Insotindu-l mai tarziu

pe tatal sau intr-o calatorie asemanatoare, Niculae ramane dezamagit: Intamplarile sunt banale, oamenii lipsiti de farmec, munteanca tanara care-l tulburase pe tatal sau I se pare o taranca oarecare, prin nimic deosebita de o femeie din Silistea-Gumesti.

Atitudinea fata de pamant si aceea fata de bani este strans legata de darul contemplatiei. Spre deosebire de taranul lui Rebreanu, dornic de a dobandi pamantul care inseamna demnitate sociala si umana, Moromete trebuie doar sa-l pastreze. Pamantul este facut sa dea produse, iar produsele sa hraneasca membrii familiei si sa acopere cheltuielile casei.

Autoiluzionarea: Moromete are iluzia ca poate comunica in familia lui, ca nevasta si copiii il inteleg, ca gesturile si framantarile lui isi gasesc ecou si in sufletele lor. Desi isi iubeste copiii si le vrea binele, isi cenzureaza orice manifestare fata de ei. Ilustrativa, in acest sens, este scena serbarii scolare la care Niculae ia premiul intai, desi tatal, neinformat, se astepta sa ramana repetent. Solitudinea copilului, criza de friguri care il cuprinde in timp ce incerca sa spuna o poezie, toate acestea ii produc lui Moromete o emotie puternica, iar gesturile de mangaiere sunt schitate cu multa stangacie. Lipsa unei reale comunicari cu familia reprezinta cauza dramei lui Moromete.

Cand afla ca fii lui (Nila, Achim si Paraschiv) sunt hotarati sa-l paraseasca, Moromete trece printr-un zbucium launtric. Taranul ramane insa lucid si ironic in discutia pe care o are cu Scamosu, consateanul care ii aduce la cunostinta planul fiilor sai: “De ce sa fugiti, fratioare? le-as fi spus. Incet nu puteti sa mergeti?”

In volumul al doilea, Ilie Moromete intra intr-o zona de umbra. Isi pierde prestigiul de altadata, autoritatea lui in sat se diminueaza, familia nu-l mai asculta, vechii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi I se par mediocri, incapabili sa poate o discutie inteligenta.

In ciuda transformarilor sociale la care asista, Ilie Moromete nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie “sa dispara”.

Moartea lui Moromete in finalul romanului simbolizeaza stingerea unei lumi, a staului traditional. Ultima replica a personajului exprima crezul sau in viata, libertatea morala: “Domnule…eu totdeauna am dus o viata independenta.”

In concluzie, consider ca personajul principal din romanul “Morometii” reprezinta un tip aparte de taran in literatura romana, cu o serie de calitati care il fac memorabil. Dimensiunea tragica a personajului confruntat cu istoria se proiecteaza pe doua coordonate fundamentale: “cel din urma taran”asista neputincios la disparitia satului traditional, cu valorile lui, iar tatal nu poate opri instrainarea propriilor copii si destramarea familiei. Destinul sau este simbolic pentru lumea pe care o reprezinta.