MINISTERUL EDUCAŢIEI al REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA: Biologie şi Pedologie

Departamentul: Biologie și Ecologie

Lucru individual

Tema: Caracteristica mediului aerian în urboecosistem

A efectuat:

Studenta ciclul II anul-I

Andronache Zinaida

A verificat:

Dr.conf. univ.

Cuharscaia Liudmila

Chișinău,2015

Cuprins:

1. Ce reprezintă mediul aerian.2. Poluarea. Surse fixe de poluare în urboecosistem3. Poluarea. Surse mobile de poluare în urboecosistem4. Poluare aerului în urboecositemul Chișinăului.

4a) Influenţa gazelor nocive, emise în aer asupra sănătăţii omului.

1. Mediul înconjurǎtor este format din patru mari elemente: atmosfera, hidrosfera, litosfera şi biosfera. Atmosfera este un înveliş gazos, fragil şi aproape transparent care reprezintǎ un factor esenţial al existenţei vieţii pe Pǎmânt. Ea furnizeazǎ aerul pe care îl respirǎm zi de zi, regleazǎ temperatura şi filtreazǎ radiaţiile solare periculoase. Privitǎ din spaţiu, atmosfera, este asemenea unui voal subţire albastru, şi este menţinutǎ de gravitaţie pentru a nu se dispersa în spaţiul cosmic. Groasǎ de aproximativ 1000 de km de la nivelul mǎrii, ea ne protejeazǎ şi de meteoriţii din spaţiu. Compoziţia atmosferei este un amestec de circa 10 gaze dintre care componentele principale, dupǎ volum, sunt azotul (78%), oxigenul (21%) şi argonul (0,93%), gaze care controlează temperatura şi compoziţia chimicǎ a atmosferei. Existǎ de asemenea cantitǎţi mici din alte gaze: dioxid de carbon, neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon, la acestea adǎugându-se proporţii variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%). În ultimii ani cercetǎrile ştiinţifice au arǎtat cǎ structura chimicǎ a atmosferei este în schimbare din cauze naturale sau antropogene (provocate de activităţile omului), de aceea atenţia este focalizatǎ asupra impactului activitǎţii umane asupra atmosferei. Omenirea prin activitǎţile ei contribuie la creşterea cantitǎţii de gaze poluante eliminate în atmosferǎ, contribuind astfel şi la încǎlzirea globalǎ, la distrugerea stratului de ozon şi la multe alte dereglǎri ale mediului natural

Aerul atmosferic reprezintă un amestec fizic, şi nu un compus chimic de gaze, datorită cărui fapt, în cazul unui conţinut procentual practic constant de părţi componente ale aerului la diferite înălţimi, în urma modificării densităţii atmosferei, se schimbă concentraţiile şi presiunea lor parţială. Aerul este sursa principală de oxigen, este necesar organismului pentru procesele de oxidare şi de menţinere a vieţii. Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine decompoziţia normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune provoacătulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viaţǎ al florei şi faunei. De aici rezultǎ că – pentru a fi considerate poluante – substanţele prezente în atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de viaţǎ de pe Pǎmânt.

Principalele substanţe ce contribuie la poluarea atmosfericǎ sunt: oxizii de sulf şi azot, clorofluoro-carbonii, dioxidul şi monoxidul de carbon; aceştia fiind doar o parte din miliardele de tone de materiale poluante pe care le genereazǎ în fiecare an dezvoltarea industriei, şi care afecteazǎ ecosistemul.

De cele mai multe ori (dacă nu de fiecare dată), problema poluării rămâne o dezbatere la nivel teoretic care ne sperie şi nu, care aparent ne preocupă, dar în realitate ne lasă indiferenţi pentru că nu ne afectează în mod direct sau destul de vizibil încât să luăm măsuri. Bucureştiul este unul dintre marile oraşe afectate de poluarea masivă. În 2008 a fost situat chiar pe primul loc în topul celor mai poluate oraşe din Uniunea Europeană, depăşind atunci Sofia, Atena, Roma. În 2012 ocupă locul 2, iar în ceea ce priveşte spaţiile verzi pe cap de locuitor – deşi peste Paris şi Madrid - se situează sub majoritatea celorlalte capitale. Mai mult, în Bucureşti se înregistrează anual, 92 de zile cu depăşiri ale nivelul admis de poluare – comparativ cu limita prevăzută de normele europene de 35 de zile. Din acest punct de vedere, capitala României este depăşită doar de Sofia. Nici în celelalte oraşe mari, din România şi din lume, situaţia nu este mai optimistă. Organismul nostru se luptă zilnic cu dominaţia unor microparticule, care îşi fac de cap peste tot în jurul nostru, sub formă de praf ce pătrunde mai profund sau mai puţin profund în plămâni. Acest praf foarte fin, de dimensiunea unei bacterii, este cel mai periculos pentru că poate pătrunde cu uşurinţă în celulele tractului respirator. Apoi, ne confruntăm cu praful de dimensiuni mai mari (de 6/8 ori mai mic decât grosimea unui fir de păr) ce conlucrează la afecţiunile cardiace şi respiratorii din ce în ce mai întâlnite. Responsabil pentru cea mai mare parte dintre impurităţile din aer este traficul rutier, după care, la fel de importante, centralele electrotermice, industria, şantierele de construcţie şi unele instalaţii de încălzire a locuinţelor particulare. La nivel european, studiile au arătat că în medie, peste 50% din populaţia marilor oraşe europene trăieşte într-un context în care 150 de metri de străzi sau drumuri sunt utilizate de 10.000 de vehicule pe zi. Îngrijoraţi de numărul mare de spitalizări cauzate de afecţiuni respiratorii şi cardiace, reprezentanţii Uniunii Europene au solicitat ca, până în 2013, “fiecărui locuitor să îi revină 26 de metri pătraţi de spaţiu verde”.

2.Poluarea. Sursele fixe de poluare

Poluarea aerului este generată în special de folosirea energiei şi de activităţile de transportare. Urbanizarea, dezvoltarea industriei şi a transportuluiprovoacă emisii cu concentraţii mari de substanţe poluante în atmosferă, emisiicare duc la efecte nocive asupra naturii şi a tuturor organismelor vii. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa 70% din populaţia urbanăa lumii respiră aer poluat şi doar circa 10% din populaţia lumii respiră aer, calitatea căruia este în limitele acceptabilităţii.

Poluarea industrialǎ

Industria termoenergeticǎ eliminǎ în atmosferǎ poluanţi cum ar fi: praful (cenuşǎ,

particule de cǎrbune nears, zgurǎ), oxizii de sulf şi de azot, iar în cantitǎţi mai mici: hidrocarburi, funingine, sulfaţi şi acizi organici. Toţi combustibilii uzuali (pǎcurǎ, cocs, cǎrbune) conţin cenuşǎ provenitǎ din substanţele solide necombustibile. În mod normal combustibilii gazoşi sau cei distilaţi nu conţin impuritǎţi solide, dar în condiţii de ardere necorespunzǎtoare ei produc funingine. Partea vizibilǎ a emisiilor este concretizatǎ prin fum care, în funcţie de natura combustibilului şi felul combustiei are culori diferite. De exemplu, la arderea cǎrbunelui inferior, de la care rezultǎ multǎ cenuşǎ, fumul este de culoare gri albicioasǎ. La arderea incompletǎ a cǎrbunelui şi a produselor petroliere se eliminǎ mult combustibil nears, iar fumul capǎtǎ o culoareneagrǎ.

Termocentrala din cartierul Rǎcǎdǎu al oraşului Braşov polueazǎ considerabil aceastǎ parte a oraşului. Odatǎ cu evoluţia continuǎ a capacitǎţilor de producţie de energie electricǎ va creşte proporţional şi volumul poluanţilor emişiîn aer. Deasemenea şi dezvoltarea economicǎ a combustibililor superiori va duce la creşterea utilizǎrii combustibililor inferiori şi odatǎ cu aceştia şi a cantitǎţii poluanţilor emişi. Mǎsurile luate trebuie sǎ fie pe mǎsura acestui raport. Centralele electrice moderne, de mare capacitate (peste 5 000 MW) sunt asemenea unor laboratoare, depozitarea, transportul şi toate manipulǎrile se fac automat, pneumatic, cu instalaţii ermetice, iar evacuarea cenuşii se face pe cale umedǎ. Combustia este verificatǎ şi reglatǎ permanent astfel încât sǎ fie cât mai completǎ, ceea ce face ca randamentul arderii sǎ fie mare, iar în gazele de combustie sǎ nu mai existe poluanţi. Dupǎ ardere pulberile sunt reţinute în instalaţii de captare, iar restul de gaze sunt evacuate la mare înǎlţime.

Industria siderurgicǎ produce o importantǎ poluare a atmosferei, în special local. În aceastǎ industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile prime care degajǎ în atmosferǎ atât poluanţi solizi (praf de minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi poluanţi gazoşi (compuşi ai sulfului şi carbonului). Datoritǎ noilor tehnologii introduse pentru fabricarea fontei şi a oţelului, şi datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea din aceastǎ industrie a devenit din ce în ce mai complexǎ. Principalii poluanţi sunt: prafurile şi particulele fine, fumurile, în special cele roşii ale oxidului de fier şi bioxidul de sulf. Raza de rǎspândire a acestor poluanţi ajunge uneori la mai mulţi kilometri. Combinatul de la Hunedoara, deşi are o capacitate de producţie mai mare decât cel de la Reşiţa, produce o poluare mai redusǎ, din cauza condiţiilor mai favorabile de autopurificare. Combinatul din Reşiţa este dezavantajat de topografia zonei, fiind aşezat într-o vale îngustǎ şi sinuoasǎ, ce favorizeazǎ acumularea poluanţilor. Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice cunoscute încǎ din cele mai vechi timpuri. Multe dintre acestea posedǎ anumite proprietǎţi fizicochimice care le favorizeazǎ

rǎspândirea sub formǎ de aerosoli, ceea ce faciliteazǎ poluarea pe suprafeţe mari. Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ mari grupe: grele (cupru, zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) şi uşoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu). În afarǎ de particulele solide, metalurgia neferoasǎ produce şi importante emisii de gaze toxice, în special vapori de mercur şi compuşi de sulf. Dintre poluanţii din metalurgia metalelor neferoase grele cel mai important este plumbul, deosebit de toxic şi cu proprietatea rǎspândirii la mari distanţe. La început constituit din vapori, el se oxideazǎ şi se transformǎ în oxid de plumb care, prin încǎrcare electricǎ, se poate aglomera şi poate sedimenta.

Metalurgia metalelor neferoase uşoare este caracterizatǎ în special prin industria aluminiului şi a beriliului. În cazul prelucrǎrii primului se emanǎ în aer acid fluorhidric şi fluoruri. Din prelucrarea beriliului ajung în aer particule în concentraţii reduse, dar deosebit de toxice. Poluanţii atmosferici rezultaţi din aceastǎ industrie sunt: beriliul metalic, oxidul, sulfatul, fluorura, hidroxidul şi clorura de beriliu

Industria chimicǎ are ca poluanţi principali emisiile de gaze, dar foarte rar se întâmplǎ sǎ se facǎ numai eliminǎri ale acestora, de cele mai multe ori ele fiind amestecate cu particule solide sau lichide. Pentru a vedea amploarea pe care o are poluarea chimicǎ asupra atmosferei, trebuie sǎ ştim cǎ, din cele 5 milioane de substanţe înregistrate pânǎ în 1990, 30 000 sunt fabricate la scarǎ industrialǎ. Perfecţionarea proceselor tehnologice a dat o largǎ dezvoltare chimiei organice la care poluarea cu gaze şi vapori este mult mai diversǎ, mai puternicǎ şi mai periculoasǎ decât poluarea cu particule solide. Dupǎ cercetǎri fǎcute în SUA, se constatǎ cǎ în timp ce eliminarea de fum, cenuşǎ şi praf industrial însumeazǎ o masǎ de 12x106 t/an, eliminarea de oxizi de sulf şi diverşi vapori depǎşeşte 60x106 t/an, iar eliminarea de oxid de carbon, singurǎ are aproximativ aceeaşi valoare. În majoritatea cazurilor gazele eliminate în atmosferǎ sunt reprezentate de substanţe toxice mai nocive decât particulele solide. Prin interacţiunea chimicǎ a acestor substanţe din aer cu diversele forme fizice ale apei, precum şi ale altor substanţe şi prin intervenţia unor catalizǎri fizico-chimice rezultǎ substanţe chimice foarte toxice. Dintre acestea cele mai importante ar fi: oxizii sulfului şi ai carbonului, sulfurǎ de carbon, hidrogen sulfurat, acetonǎ, formaldehide, cloropren, dicloretan, tetraetil de plumb etc.

Industria petrolului este necesarǎ deoarece creazǎ o sursǎ importantǎ de energie, însǎ pe cât este de necesarǎ, pe atât de periculoasǎ este din punct de vedere ecologic. În funcţie de compoziţia petrolului, rafinarea este un procedeu complex ce constǎ din separǎri, distilǎri, desulfurǎri, procese în urma cǎrora se emit

numeroşi poluanţi (hidrocarburi, oxizi de sulf şi de carbon, aldehide, acizi organici, amoniac etc.). Petrolul şi substanţele rezultate din prelucrarea acestuia contribuie deasemenea la apariţia smogului. Se estimeazǎ cǎ anual, în urma deversǎrilor petroliere accidentale, în oceane pǎtrund pânǎ la 200 000 de tone de ţiţei. Cantitǎţi şi mai mari provin în urma proceselor de extracţie, transport şi prelucrare. În afara dezastrului ecologic astfel format, evaporarea în atmosferǎ este destul de intensǎ, astfel circa 25% din pelicula de petrol se evaporǎ în câteva zile şi pǎtrunde în aer sub formǎ de hidrocarburi.

În concluzie, nu existǎ ramurǎ industrialǎ care sǎ nu polueze cu: fum, pulberi, vapori, gaze,

deşeuri toxice etc. şi de aceea, înaintea amplasǎrii şi funcţionǎrii unui obiectiv industrial este necesar sǎ se stabileascǎ cu precizie riscurile potenţiale pentru mediu înconjurǎtor şi sǎ se impunǎ mijloace eficiente de protejare a acestuia.

3. Surse de poluare mobile

O altǎ sursǎ importantǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele de transport. În aceastǎ categorie intrǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc. Cea mai mare pondere de gaze ce polueazǎ aerul provine însǎ de la autovehicule, datoritǎ în primul rând numǎrului foarte mare al acestora. În numai o jumǎtate de secol (1930-1980), de când au început sǎ se foloseascǎ, numǎrul lor s-a înzecit, ajungând ca, în SUA, numǎrul lor sǎ ajungǎ unul la douǎ persoane. În Los Angeles numǎrul lor este de unul pentru fiecare persoanǎ. Cum majoritatea autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (93 % în SUA) se poate înţelege rolul lor deosebit de important în poluarea oraşelor (tot în SUA s-au evaluat 76,6x106 t/an substanţe toxice ce ajung în atmosferǎ). Indiferent de tipul motorului autovehiculele polueazǎ aerul cu oxizi de carbon şi de azot, hidrocarburi nearse, oxizi de sulf, aldehide, plumb, azbest, funingine etc. Dacǎ am reveni astăzi la tracţiunea animalǎ, atmosfera oraşelor ar deveni nepoluatǎ; dar pentru a înlocui caii putere cu “caii fizici” care sǎ asigure tracţiunea, poluarea produsǎ de grajduri ar fi îngrijorǎtoare. Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de gazele de eşapament. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în primele 2 minute de funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament.

Poluarea produsǎ de avioane prezintǎ caracteristici specifice combustiei şiextinderii zborului în stratosferǎ. Particularitǎţile stratosferei accentueazǎ poluarea, din cauza rarefierii aerului. Agenţii poluanţi au un timp mai lung de acţiune, iar vaporii de apǎ rezultaţi sunt solidificaţi în cristale fine de gheaţǎ, ce

formeazǎ o nebulozitate ce diminueazǎ radiaţia solarǎ. S-a calculat cǎ la traversarea Atlanticului se consumǎ 0,12 kg carb urant pe pasager şi kilometru; la un zbor de 6000 km aceasta înseamnǎ 720 kg carburant pentru fiecare pasager şi eliminarea în atmosferǎ a 900 kg vapori de apǎ şi peste 1000 kg CO2. Cu toate acestea avioanele produc o poluare mai redusă decât alte mijloace de transport, datoritǎ utilizǎrii de turbine cu gaz şi a unui combustibil înalt rafinat.

Vapoarele utilizeazǎ motoare cu ardere internǎ şi produc o poluare specificǎ acestora, asemenea autovehiculelor, iar locomotivele folosesc motoare Diesel electrice care emit cei mai puţini poluanţi dintre toate vehiculele.

4.Poluare aerului în urboecositemul Chișinăului.

În ţara noastră, unde situaţia economică este dificilă, cel mai mult poluează aerul atmosferic transportul auto: suma poluanţilor emişi de autotransport este mult mai mare decît suma poluanţilor de la sursele staţionare. Îndeosebi, acest lucru este caracteristic pentru oraşe. Spre exemplu, în mun. Chişinău transportului auto îi revin 93% din toate emisiile de gaze nocive în atmosferă, în mun. Bălţi – 94,2% şi în mun. Cahul – 96%. În medie pe ţară transportului auto îi revin 87,5% di volumul sumar al substanţelor nocive emise în aerul atmosferic. Majorarea numărului unităţilor de transport influenţează negativ asupra stării bazinului aerian. Situaţia se acutizează şi din cauza că în ţară se importă şi se utilizează autovehicule vechi, termenul de exploatare al cărora este mai mare de 5-7 ani.

4 a) Influenţa gazelor nocive, emise în aer asupra sănătăţii omului.

Principala sursă de poluare a aerului atmosferic în Republica Moldova,

îndeosebi în localităţile urbane, este transportul auto. Se ştie că un automobil

pe parcurs de un an utilizeazăun volum de aer curat egal cu volumul necesar pentru respiraţia a 100 de oameni. Gazele de eşapament ale automobilelor conţin: oxid de carbon, hidrocarburi, oxizi de azot, funingine, bioxid de sulf, compuşi ai plumbului, benz-α-pirenă, aldehide şi metale grele. Să examinăm influenţa gazelor nocive emise în atmosferă asupra organismului omului. Oxidul de carbon (CO) este foarte otrăvitor. Acest gaz fixează hemoglobina din sânge. Primele simptoame ale intoxicării grave sunt durerile de cap şi ameţelile, ulterior persoana intoxicată îşi pierde cunoştinţa. Toxicitatea extremă a oxidului de carbon, lipsa culorii şi mirosului de acest gaz, absorbţia foarte slabă de către cărbunele activat al măştii antigaz obişnuite – toate acestea transformă oxidul de carbon într-un gaz foarte periculos. În caz de intoxicaţiecu acest gaz primul lucru, ce se recomandă este aerul liber şi curat.

Oxizii de azot ( NOx) cu excepţia protoxidului de azot, sunt otrăvitori. Otrăvirea cu aceste gaze este periculoasă prin faptul că căile respiratoare se irită slab şi simptoamele mai evidente şi grele (boli în piept, respiraţie greoae ş. a.) vin mai târziu, abia peste câteva ore după ce a fost inspirat gazul. În cazul otrăvirilor cronice se observă dereglări ale funcţionării inimii, catarul căilor respiratoare, tuse cu sânge şi distrugerea dinţilor. Ca măsuri de primă asistenţă medicală urgentă în cazde otrăviri acute se utilizează laptele proaspăt, care se bea din abundenţă, respiraţie artificială cu oxigen, prelucrarea căilor respiratoare cu camfor. Bioxidul de sulf (SO2) , chiar şi în concentraţii mici, formează un gust neplăcut în cavitatea bucală şi irită mucoasă din ea. Inspiraţia aerului ce conţine mai mult de 0,2 % bioxid de sulf provoacă răguşeală, o respiraţie greoae şi pierderea rapidă a cunoştinţei. Intoxicarea cronică duce la pierderea poftei de mâncare şi inflamarea căilor respiratorii. Plumbul (Pb) este toxic în toateformele. Cel mai periculos este pentru copii de până la 6 ani, fiindcă frânează dezvoltarea mintală şi creşterea copiilor. Compuşii plumbului atacă sistemul nervos central al omului, dereglează funcţiile organelor interne. Din cauza acestor compuşi suferă şi sistemul reproductiv al omului. Evident că şi volumul consumului de combustibil care se utilizează în ţară creşte din an în an şi concomitent sporeşte cota emisiilor poluante de la autovehicule care constituie în medie circa 88 % din volumul sumar de poluanţi ai aerului atmosferic. Mărimea calculată a emisiilor de la transportul auto a constituit în anul 2004 circa 150 de mii de tone

Controlul ecologic de Stat al surselor staţionare de poluare aerului

Circa 85 % din sursele staţionare de poluare a aerului atmosferic aparţin

sectorului energetic. Celelalte 15 % revin surselor de poluare din industria de construcţii şi alimentară. Majoritatea întreprinderilor din categoriile menţionate dispun de instalaţii de purificare a aerului de particulele solide sau desfumegătoare. Însă nici una dintre sursele staţionare nu este utilată cu dispozitive de desulfurizare a gazelor sau cu sisteme de denitrificare a lor. În sectorul energetic principalele surse de poluare la întreprinderi sunt cazanele de încălzire şi producere a energiei electrice – de exemplu SA „ CET-1”, SA „ CET-2”, etc. În industria de construcţii şi alimentară, în afară de aceste surse, există şi altele, cum ar fi:

- sectoare de uscare a cărămidei, sistemul de pompare a cimentului ş. a.

( SA „ Macon” etc.);

- moara de făină calcaroasă, secţia

de producere a cimentului ( SA „ Ciment”, or. Rezina);

- luminatoare de ventilare a cuptoarelor, secţiile de pregătire şi amestec a componenţilor ( ÎS „ Fabrica de sticlă din Chişinău);

- acumulatorul central de praf, ventilarea încăperilor, linia de preparare a

tutunului, aspiraţia amestecătoarelor de tutun, ( SA „ Tutun-CTC”).

Laboratorul ecologic central mai mulţi ani ţine la control emisiile poluante

de la sursele staţionare de poluare de la principalele întreprinderi poluatoare a aerului din mun. Chişinău: SA „ Termocom”, sursele staţionare a Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Industriei. Totodată, au fostcontrolate cazangeriile care lucrează cu gaze naturale, combustibil lichid şicombustibil solid. Nu toate cazangeriile care funcţionează cu combustibil solid sunt înzestrate cu desfumegătoare. S-a constatat că la cazangeriile din s. Cricova şi Vatra lipsesc autorizaţiile de funcţionare.

5. Măsurile care trebuie intreprinse pentru protejarea aerului.

1. Este necesar de elaborat şi aprobat un nou set de standarde care să devină baza asigurării aplicării standardelor în viitorul cel mai apropiat. Standardele trebuie să fie compatibile cele în vigoare în ţările, membre ale UE, şi trebuie să satisfacă protocoalele Convenţiei privind poluarea transfrontalieră a aerului la distanţe lungi.

2. La momentul actual laboratoarele ecologice ale Inspectoratului Ecologic de Stat cât şi cele departamentale nu dispun de un echipament complet adecvat pentru a asigura efectuarea sistematică şi completă a monitoringului surselor de poluare a aerului.

3. Controlul emisiilor în aerul atmosferic trebuie să fie revăzut în scopul de a obţine rezultate cât mai complexe şi veridice. Aceasta se referă la sursele staţionare de poluare şi la sursele mobile.

4. În scopul minimalizării impactului negativ al transportului asupra aerului atmosferic, considerăm necesar de a reveni la organizarea posturilor ecologice de control în localităţile urbane şi pe drumuri, de a asigura lucrul efectiv a acestor posturi în scopul trecerii la standardele europene pentru toate tipurile de transport.

5. Este binevenită trecerea la folosirea gazului comprimat şi lichefiat în calitate de combustibil pentru transportul auto.

6. Una din cauzele poluării aerului atmosferic cu gaze nocive este şi indiferenţa populaţiei faţă de necesitatea verificării periodice a stării tehnice şi ecologice a mijloacelor de transport auto.

7. În localităţile urbane este necesar de utilizat cât mai pe larg transportul electric (troleibuze, tramvaie), iar pe viitor şi electromobilele.

Bibliografie:

1. Gh. Duca, I. Stoleru, A. Teleuţă. „ Starea factorilor de mediu din RepublicaMoldova”. Grafema-Libris, 2003

2. http://www.ziare.com/articole/poluare+orase+mari3. http://www.cpnt.ro/download/Poluarea%20Aerului.pdf4. http://stirileprotv.ro/stiri/social/bucuresti-ca5. http://www.clima.md/files/CercetareSC/Publicatii/Mediul%20Ambiant

%20nr%203%20Iunie%202005%20Copacinschi%20et%20al.pdf