Caracteristica generală a transportării încărcăturilor de construcţie

În construcţii pentru transportul sarcinilor se utilizează transportul terestru, pe apă şi aerian. Peste 90% din transporturi Ia obiectelor de construcţie se realizează cu maşini auto, pe calea ferată, prin conducte. Alegerea tipului de mijloc de transport se face în funcţie de caracterul şi cantitatea încărcăturii transportate, de distanţa la care se transportă şi de timpul necesar pentru livrarea lor.

Transportul auto este cel mai utilizat mijloc de transport. Cu ajutorul lui sarcinile în construcţii sunt livrate pe şantiere iară reîncărcare. Mai mult de 82% de transportări ale pământului, materialelor de construcţii, elementelor cu lungime mare, elementelor de construcţie, utilajului tehnologic se execută cu mijloace auto, tractoare şi autotractoare. Cheltuielile destinate transporturi auto constituie 12...15% din costul lucrărilor de construcţii-montaj. ajungând în unele cazuri şi la valori nai mari.

Transportul auto se împarte în transportul de uz general şi specializat. Din categoria mijloacelor de transport de uz general fac parte camioanele, remorcile, semiremorcile cu platforme deschise cu obloane laterale nerabatabile. precum şi auto-remorcherele utilizate pentru transportul tuturor tipurilor de încărcături, în afară de cele lichide fără ambalaj. Mijlocul de transport auto sau autoremorcherele cu remorcă sau semiremorcă se numeşte autotren. Mijloacele de transport specializate sînt: autocamioanele, remorcile şi semiremorcile necesare transportului unui anumit fel de încărcături (ţevi, ferme, panouri, unităţi, de încărcături în containere, etc.). Utilizarea mijloacelor de transport specializate asigură o eficienţă superioară a transportului, păstrarea calităţii unităţilor de încărcătură transportate, introducerea unor metode perfecţionate în organizarea şi conducerea procesului de transport.

Transportul pe calea ferată. Acesta asigură transportul materialelor de construcţie şi utilajului tehnologic la obiectivele de construcţie pe distanţe mai mari de 200 km. Cu acest tip de mijloc de transport se efectuează transporturi în incinta carierelor, tehnologice şi în exterior. Transportarea sarcinilor pe calea ferată are loc în vagoane de uz general (vagoane descoperite cu pereţi înalţi, acoperite, platforme) şi de construcţie specială (cisterne, vagoane, autodescărcătoare). Alegerea tipului de vagon se face, având în vedere păstrarea integrităţii încărcăturii transportate, operaţiunile de încărcare-descărcare, necesitatea cântăririi maselor, etc. Capacitatea de încărcare a vagoanelor unui tren este determinată de capacitatea admisă de încărcare a fiecărui vagon. Încărcarea osiei vagonului de pe şina nu trebuie să depăşească 220 kN pentru căile ferate ale Ministerului Căilor de Comunicaţie şi poate să depăşească 220 kN pentru căile ferate ale întreprinderilor, carierelor si uzinelor.

Transportul pe apă. Pe această cale transportul materialelor se face cu nave fluviale şi maritime. Navele fluviale se folosesc pe căile fluviale interne între porturile fluviale şi maritime in scopul transportului sarcinilor la construcţia de obiective mari din zona litoralului sau la construcţii portuare speciale, de unde pot îi reîncărcate în mijloace de transport auto sau pe calea ferată. Navele de mărfuri fluviale în funcţie de existenţa echipamentului de forţă pot fi cu autopropulsie şi fără autopropulsie. Navele cu autopropulsie se împart în nave de mărfuri uscate şi tancuri petroliere. Capacitatea lor de încărcare ajunge până la 1000 t. Navele fără autopropulsie se împart în şlepuri şi secţii. Aceste secţii din convoi se deplasează prin împingere, iar şlepurile tot prin împingere şi remorcare.

Transportul fluvial intern poate asigura, mai ales prin utilizarea navelor cu capacitate mare de încărcare, un volum considerabil de transport cu cheltuieli comparativ mai mici la km de cale navigabilă faţă de cele ale transportului auto sau pe calea ferată. în acest fel se descongestionează considerabil calea ferată, mai ales dacă se încarcă vagoanele cu marfă sezonieră.

Transportul aerian (avioane pentru mărfuri, elicoptere, dirijabile). Acest tip de transport se utilizează în special pentru zonele greu accesibile ca Siberia de Vest, Nordul Extrem, din lipsă de căi de transport terestre sau navigabile, sau în situaţii când utilizarea lor e imposibilă, datorită condiţiilor climatice.

Cele mai utilizate sunt elicopterele, încărcarea se face în interiorul fuzelajului, iar sarcinile agabaritice pe un sistem exterior de agăţare. Capacitatea de încărcare, raza de zbor şi viteza depind de masa de decolare a elicopterului. Acestea se împart în clase. Elicopterele de diferite clase au început să fie utilizate tot mai mult la execuţia obiectelor înalte (turnurilor de televiziune, releelor de transmisie, coşurilor de fum. etc.), precum şi la montarea pe fundaţii n coloanelor, reactoarelor, stâlpilor de linii electrice. Ele sunt echipate cu un sistem exterior de agăţare, iar pentru realizarea lucrărilor de montaj cu o cabină suplimentară din care pilotul operator comandă elicopterul şi operaţiile de montare a construcţiilor. Masa maximă de decolare a elicopterului este de cca. 43 t, iar masa maximă a încărcării pe sistemul exterior de agăţare este de 11 t.

Conveierele şi instalaţiile pentru transport pneumatic sunt mijloace de transport cu care se transportă materiale în vrac, încărcături cu bucata, amestecuri de beton şi mortar. în instalaţiile pentru transport pneumatic materialul mărunt sau pulverulent este deplasat prin conducte cu jet de aer în suspensie sau în containere speciale, în care se găseşte materialul. Proprietatea multor materiale pulverulente de a căpăta mobilitate la saturarea lor cu aer este importantă pentru transportul lor cu transportoare de ciment, autotransportoare pentru ciment, precum şi pentru alte mijloace de transport utilizate în acest scop.

Autocamioane, tractoare, autoremorchere

Cu autocamioanele, tractoarele, autoremorcherele şi mijloacele de transport realizate spre a fi remorcate şi

semiremorcate de uz general şi speciale, se efectuează principalele transporturi ale materialelor în construcţii. În afară de aceasta autocamioanele, tractoarele şi autoremorcherele sunt folosite şi ca mijloace de tracţiune ale maşinilor de construcţii remorcate şi semiremorcate, precum şi ca şasiu de bază pentru macarale, excavatoare, buldozere, încărcătoare, instalaţii de foraj, maşini comunale şi altele.

Autocamioanele, tractoarele, autoremorcherele se fabrică în serie, de aceea multe unităţi de alcătuire se folosesc pe scară largă în construcţia diferitor maşini de construcţii.

Autocamioanele. Principalele componente ale autocamionului din producţia de masă sunt motorul 1, bena 2 şi şasiul 3 (fig.1).

Şasiul include transmisia, cadrul de susţinere pe care este instalat motorul, cabina, puntea din faţă şi din spate cu roţi pe pneuri, suspensia elastică, ce uneşte punţile cu cadrul de susţinere, mecanismul de comandă şi instalaţia electrică. După construcţia benei se deosebesc automobile de uz general şi specializate. Automobilele de uz general au benă în formă de platformă nebasculantă deschisă, cu obloane rabatabile pentru transportul diferitelor tipuri de încărcături, cele specializate - pentru transportul unui anumit fel de încărcătură. În afară de aceasta, autocamioanele se clasifică şi după tipul motorului, adaptabilitate, capacitatea de încărcare şi alţi factori. Pentru autocamioane se folosesc motoare cu ardere internă, care lucrează pe benzină sau gaz (cu carburatoare), cu combustibil greu (motoare Diesel), şi turbomotoare. Motoarele Diesel au o răspândire predominantă, turbomotoarele sunt folosite la autocamioane cu capacitate de încărcare foarte mare. În funcţie de capacitatea de încărcare puterea motoarelor automobilelor de uz general atinge 60...220 kW, iar ale autoremorcherelor 500 kW.

După adaptabilitate automobilele se împart în automobile de drum, destinate pentru exploatarea pe toate drumurile reţelei de drumuri comune, cu o adaptabilitate ridicată şi superioară pentru toate tipurile de drumuri chiar şi în afara drumurilor (de carieră). Automobilele cu adaptabilitate ridicată şi superioară în funcţie de tipul sistemului de deplasare se împart în automobile pe roti, pe roti şi şenile, pe pernă de aer şi automobile amfibii. Automobilele de carieră sunt utilizate în construcţii şi în zonele de exploatare a resurselor minerale de la suprafaţă la care infrastructura drumului (bază) are o construcţie specială.

Parametrul principal, care determină construcţia automobilului, este sarcina pe axe. Normativele pentru circulaţia rutieră stabilesc sarcina limită pe o axă a automobilului la 100 kN pentru drumurile cu îmbrăcăminte perfecţionată şi la 60 kN pentru reţeaua de drumuri generale. Aceste cerinţe nu se referă la automobilele de carieră. Pentru asigurarea capacităţii înalte de trecere şi a cerinţelor de sarcină pe axă camioanele şi automobilele de tracţiune se fabrică cu două, trei şi mai multe axe motoare conducătoare . Astfel de automobile au o mare răspândire. Remorcile şi semiremorcile se împart în remorci tractate de automobil cu ajutorul unei biele de cuplare (cu una, două şi mai multe osii), remorci de transportat încărcături de lungime mare, semiremorci tractate de autoremorchere. Autoremorcherele se fabrică pe baza şasiului de camion, dar cu ampatament scurt. Pe cadrul portant al acestui automobil se fixează placa de reazem cu instalaţia le cuplat şi scaunul 4, care preia încărcătura de la semiremorcă şi transmite forţa de tracţiune, dezvoltă de motorul automobilului.

După capacitatea (tona) de încărcare camioanele se împart în automobile cu capacitate mică, mijlocie, mare şi foarte mare (automobilele de carieră). Capacitatea de încărcare a celor mai răspândite camioane este de: 6500-14500 kg.

Tractoare pe şenile şi cu roţi. Sunt utilizate la transportul încărcăturilor mari pe drumuri de pământ şi temporare. Ele se folosesc cu remorci cu obloane laterale şi cu descărcare automată, precum şi cu maşini de construcţii remorcate şi suspendate (screpere, buldozere, excavatoare, macarale de instalat ţevi şi a.).

Tractoarele pe şenile exercită o presiune mică pe pământ şi au forţă de tracţiune mare. De aceea ele au o capacitate de trecere mai înaltă decât cele cu roţi. Viteza lor maximă de deplasare e de 12 km/oră. Tractoarele cu roţi au capacitate de manevrare şi viteză de deplasare mai mare -b40 km/oră. Presiunea pe pământ a maşinilor cu roti e de 0,2...0,35 MPa, a celor pe şenile 0,1 MPa. Parametrul principal al tractoarelor este efortul maxim la cîrlig, după care se împart în clase. Efortul maxim la cîrlig se măsoară la viteza de 2,6...3 km/oră pentru tractoare pe şenile şi de 3.0...5 km/oră pentru cele cu roţi. Efortu1 la cîrlig al tractoarelor pe şenile este aproximativ egal cu masa lor, al celor cu roti - 0,5...0,6 din masă.

Industria produce tractoare agricole de clasele de tracţiune 6, 9, 14, 20, 40, 50, 60, 90, 150 şi 250 kN şi industriale de clasele de tracţiune 0, 150, 200, 250, 350, 500 kN. Tractoarele industriale se fabrică de diferite modificări, adică ţinînd cont de instalarea pe ele a organului de încărcare, echipamentului de buldozer, de afânare, de macara ş. a. Puterea motoarelor tractoarelor atinge 800 kW iar uneori e şi mai mare. Tractorul e compus din şasiu, transmisia de putere. propulsorul cu şenile ori cu roţi şi comandă. În plus toate tractoarele sunt dotate cu un sistem hidraulic pentru acţionarea organului de lucru suspendat sau remorcat.

La tractoarele pe roti cu pneuri şi şasiu articulat fiecare semişasiu se reazemă pe o punte motoare şi de comandă. Întoarcerea semişasiului din fată, fată de cel din spate se execută cu ajutorul a doi cilindri hidraulici la un ungi de până la 40° în ambele părţi. Tractoarele de acest tip posedă o manevrabilitate mărită în comparaţie cu tractoarele cu osia din fată manevrabilă. Transmisia de putere a tractorului pe şenile se deosebeşte fundamental de transmisia de putere a automobilului. Aici lipseşte diferenţialul, iar virarea maşinii se efectuează la frânarea uneia din şenile. Transmisiile de putere ale tractoarelor sunt mecanice, hidromecanice şi electrice.

Transmisia mecanică a tractorului pe şenile se compune din: ambreiajul de fricţiune cu discuri , cutia de viteze, arborele cardanic, angrenajul conic, ambreiajul lateral de fricţiune cu frânele cu bandă, reductoarele de bord cuplate cu rotile de antrenare a lanţului. Pe rama de şenile sînt montate rotile de lanţ conduse cu dispozitivul de întindere al lanţului de şenilă. Reductoarele de bord măresc momentul de torsiune al roţilor de antrenare a lanţului. Ambreiajele laterale cu fricţiune reprezintă ambreiaje de fricţiune cu multe discuri, care asigură în poziţie blocată deplasarea rectilinie a tractorului. Schimbarea direcţiei de deplasare se obţine la decuplarea parţială sau totală a unui din ambreiajele cu frânarea concomitentă a discurilor conduse cu frâna cu bandă. Frînele cu benzi se folosesc de asemenea la frînarea ambelor şenile la deplasare în pantă şi ca irîne de parcare. Pentru reglarea lină şi continuă a vitezei în diapa -zon larg. în funcţie de sarcina exterioară, transmisia de putere este prevăzută cu un reductor hidraulic de viteză, care permite funcţionarea la viteze reduse (pină la 1 km/oră).

Transmisia mecanică a tractorului