Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3....

9
Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008 APM Constanţa 2009 208 Capitolul 8.SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE 8.1. Introducere Principalul scop al noii politici comunitare în domeniul substanţelor şi preparatelor chimice este dezvoltarea durabilă şi asigurarea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii, securităţii omului şi a mediului înconjurător prin menţinerea şi dezvoltarea competitivităţii industriale, prin prevenirea fragmentării pieţei comunitare şi prin dezvoltarea unui sistem unic pentru substanţele chimice noi şi pentru cele existente. Legislaţia europeană în domeniul managementului produselor chimice a fost amendată în mod semnificativ, iar industria va trebui să facă faţă unor responsabilităţi mai mari decât înainte pentru asigurarea fabricării şi utilizării de produse chimice în conformitate cu standarde înalte de protecţie a sănătăţii umane şi securităţii mediului. Unele substanţe chimice vor dispărea, cel mai probabil, deoarece companiile nu vor considera că merită să plătească pentru a le înregistra şi testa. Studiile efectuate arată că aproximativ 20% din chimicalele comercializate astăzi (dar a căror cerere este redusă) vor dispărea de pe piaţă, deoarece producătorii nu vor mai investi în înregistrarea lor. Sistemul de control REACH integrează şi principiile Sistemului Global de Armonizare (GHS – Global Harmonised System for Chemicals Classification) care reprezintă baza programelor globale de securitate a substanţelor şi preparatelor chimice. Regulamentul REACH (Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene de Chimicale şi de modificare a Directivei 1999/45/CE şi abrogarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 793/93 şi a Regulamentului Comisiei (EC) nr. 1488/94 ca şi a Directivei Consiliului 76/469/CEE şi a Directivelor Comisiei 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2002/21/CE) introduce un sistem global de control al substanţelor chimice şi se aplică pentru substanţele chimice produse, importate şi introduse pe piaţă, precum şi pentru preparatele şi articolele care le conţin. Astfel, producătorii şi importatorii sunt obligaţi să înregistreze substanţele produse/importate în cantităţi mai mari de 1 tonă, mai puţin cazul in care acestea sunt exceptate. 8.2. Informatiile referitoare la substanţele chimice ca atare sau în preparat conform Ordinului MMGA nr. 1001/MEC nr. 552/2005 – nu este de competenta APM Operatorii economici au avut obligaţia raportării, către ANPM, a informaţiilor cu privire la substanţele chimice ca atare sau în preparat conform prevederilor Ordinului comun 1001/552/2005. Menţionăm că, acest ordin a fost abrogat de H.G. 1408/04.11.2008 (privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase). 8.3. Importul şi exportul anumitor substanţe şi preparate periculoase (PIC) România a aderat la Convenţia de la Rotterdam, adoptată la 10 septembrie 1998, prin Legea nr. 91 din 18 martie 2003. Convenţia de la Rotterdam are ca scop încurajarea împărţirii responsabilităţilor şi cooperarea dintre părţi, în domeniul comerţului internaţional cu anumiţi produşi chimici periculoşi, pentru a proteja sănătatea populaţiei şi mediul, de eventuale daune şi pentru a contribui la utilizarea raţională a acestora, facilitând schimbul de informaţii referitoare la caracteristicile lor, instituind un procedeu

Transcript of Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3....

Page 1: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 208

Capitolul 8.SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE

8.1. Introducere Principalul scop al noii politici comunitare în domeniul substanţelor şi preparatelor

chimice este dezvoltarea durabilă şi asigurarea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii, securităţii omului şi a mediului înconjurător prin menţinerea şi dezvoltarea competitivităţii industriale, prin prevenirea fragmentării pieţei comunitare şi prin dezvoltarea unui sistem unic pentru substanţele chimice noi şi pentru cele existente.

Legislaţia europeană în domeniul managementului produselor chimice a fost amendată în mod semnificativ, iar industria va trebui să facă faţă unor responsabilităţi mai mari decât înainte pentru asigurarea fabricării şi utilizării de produse chimice în conformitate cu standarde înalte de protecţie a sănătăţii umane şi securităţii mediului. Unele substanţe chimice vor dispărea, cel mai probabil, deoarece companiile nu vor considera că merită să plătească pentru a le înregistra şi testa. Studiile efectuate arată că aproximativ 20% din chimicalele comercializate astăzi (dar a căror cerere este redusă) vor dispărea de pe piaţă, deoarece producătorii nu vor mai investi în înregistrarea lor.

Sistemul de control REACH integrează şi principiile Sistemului Global de Armonizare (GHS – Global Harmonised System for Chemicals Classification) care reprezintă baza programelor globale de securitate a substanţelor şi preparatelor chimice. Regulamentul REACH (Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene de Chimicale şi de modificare a Directivei 1999/45/CE şi abrogarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 793/93 şi a Regulamentului Comisiei (EC) nr. 1488/94 ca şi a Directivei Consiliului 76/469/CEE şi a Directivelor Comisiei 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2002/21/CE) introduce un sistem global de control al substanţelor chimice şi se aplică pentru substanţele chimice produse, importate şi introduse pe piaţă, precum şi pentru preparatele şi articolele care le conţin.

Astfel, producătorii şi importatorii sunt obligaţi să înregistreze substanţele produse/importate în cantităţi mai mari de 1 tonă, mai puţin cazul in care acestea sunt exceptate.

8.2. Informatiile referitoare la substanţele chimice ca atare sau în preparat

conform Ordinului MMGA nr. 1001/MEC nr. 552/2005 – nu este de competenta APM Operatorii economici au avut obligaţia raportării, către ANPM, a informaţiilor cu

privire la substanţele chimice ca atare sau în preparat conform prevederilor Ordinului comun 1001/552/2005.

Menţionăm că, acest ordin a fost abrogat de H.G. 1408/04.11.2008 (privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase).

8.3. Importul şi exportul anumitor substanţe şi preparate periculoase (PIC) România a aderat la Convenţia de la Rotterdam, adoptată la 10 septembrie 1998,

prin Legea nr. 91 din 18 martie 2003. Convenţia de la Rotterdam are ca scop încurajarea împărţirii responsabilităţilor şi cooperarea dintre părţi, în domeniul comerţului internaţional cu anumiţi produşi chimici periculoşi, pentru a proteja sănătatea populaţiei şi mediul, de eventuale daune şi pentru a contribui la utilizarea raţională a acestora, facilitând schimbul de informaţii referitoare la caracteristicile lor, instituind un procedeu

Page 2: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 209

naţional de luare a deciziilor, aplicabil importului şi exportului acestora şi asigurând comunicarea acestor decizii, Părţilor la Convenţie.

Regulamentul (CE) nr. 689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind exportul şi importul de produse chimice periculoase, se aplică:

a) anumitor produse chimice care prezintă risc care fac obiectul procedurii de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză în conformitate cu convenţia, denumită în continuare „procedura PIC”;

b) anumitor produse chimice care prezintă risc care sunt interzise sau supuse unor restricţii severe în cadrul Comunităţii sau a unui stat membru;

c) produselor chimice exportate, în ceea ce priveşte clasificarea, ambalarea şi etichetarea acestora.

Lista cu deciziile naţionale privind importul de substanţe/produşi sub incidenţa Procedurii internaţionale - PIC poate fi consultată pe site-ul Ministerului Mediului.

În judeţul Constanţa, pe parcursul anului 2008, nu au fost identificaţi operatori economici importatori şi exportatori de substanţe şi preparate chimice periculoase aflate sub incidenta Regulamentului EC nr. 304/2003 (privind exportul şi importul produşilor chimici periculoşi, înlocuit de Regulamentul 689/2008).

8.4. Prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest Conform prevederilor H.G. 124/2003 (privind prevenirea, reducerea şi controlul

poluării mediului cu azbest) de la 1 ianuarie 2007 au fost interzise toate activităţile de comercializare şi utilizare a azbestului şi a produselor care conţin azbest.

La nivelul judeţului Constanţa au fost identificaţi 149 de deţinători de produse cu azbest, în principal aceştia având pe amplasamente acoperişuri, pereţi cu azbest şi conducte cu azbest (tabelul 8.4.1.).

Produse cu azbest existente la nivelul judeţului Constanţa Tabel 8.4.1. Număr

deţinători Pereţi cu azbest (mp)

Acoperişuri cu azbest(mp)

Materiale de izolaţie termicǎ

(mp)

Articole cu azbest (kg)

Conducte azbociment (m)

149 11964 370463,69 0 11033,7 77529

Sursa raportări ale operatorilor economici

Cantitatea de deşeuri cu conţinut de azbest generată în anul 2008 a fost de

215,63 tone, din care au fost eliminate prin depozitare 214,76 tone. Cantităţile de deşeuri cu conţinut de azbest Tabel 8.4.2.

Număr generatori

Cantitate de deşeuri generată (t)

Cantitate eliminată (t)

Mod de eliminare

Stoc la 31.12.2008 (t)

6 215,63 tone 214,76 depozitare 37,83

Sursa raportări ale operatorilor economici

8.5. Substanţe reglementate de Protocolul de la Montreal (ODS) Principalele activităţi industriale în care sunt utilizate ODS–urile sunt:

• întreţinerea şi alimentarea echipamentelor de refrigerare şi de aer condiţionat, sub forma agenţilor de răcire (CFC–uri);

• curăţarea şi degresarea suprafeţelor metalice sau a componentelor electronice, ca solvenţi ( CCl4 sau halonii);

Page 3: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 210

• producţia de spume, inclusiv cele de poliuretan în spray sau rigide (HCFC); • producţia agenţilor de stingerea incendiilor (HCFC) • dezinfecţia solurilor şi a depozitelor de cereale, cu bromura de metil

Regulamentului 2037/2000 reglementează producţia, importul, exportul, plasarea pe piaţă, utilizarea, recuperarea, reciclarea, regenerarea şi distrugerea clorofluorocarburilor, altor clorofluorocarburi complet halogenate, halonilor, tetraclorurii de carbon, 1,1,1 – tricloretanului, bromurii de metil, hidrobromofluorocarburilor şi hidroclorofluorocarburilor.

În România, cadrul legal pentru eliminarea ODS-urilor este Hotărârea de Guvern nr. 58/2004 pentru aprobarea Programului Naţional de eliminare treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon, având ca scop actualizarea pe termen scurt a unei strategii de eliminare eşalonată şi fezabilă a ODS-urilor rămase în utilizare în România.

Strategia privind substanţele utilizate în instalaţiile frigorifice de uz casnic, comerciale şi industriale este de a elimina echipamentele frigorifice care folosesc CFC (CFC12, CFC11 etc) şi de a le înlocui cu echipamente care utilizează HCFC sau alţi agenti non-ODS (HCFC 134a, HC 600a, amoniac, etc.)

La nivelul judeţului Constanţa în anul 2008 conform raportărilor operatorilor economici au fost utilizate 7673,68 kg agenţi frigorifici şi 17984,015 kg solvenţi (tabelul 8.5.1.). Situaţia utilizării agenţilor frigorifici este reflectată în figura 8.5.1

Substanţe reglementate de Protocolul de la Montreal (ODS) Tabel 8.5.1. Tip ODS Agenţi frigorifici (kg) Agenţi spumare (kg) Solvenţi (kg) Alte utilizări (kg)

CFC 0 - - -

HCFC 1081,7 - - -

Ag ecologici 6591,98* - - -

CCl 4 - - 0,875 -

Solvenţi alternativi - - 17983,14 - Sursa: raportări ale operatorilor economici *Din cantitatea de 6591,98 kg agenţi ecologici utilizată, cantitatea de 3003,95 kg o reprezintă amoniac utilizat ca şi agent frigorific.

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

kg

HCFC agenti ecologici

Series1

Figura 8.5.1.

Page 4: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 211

8.6. Biocide (utilizare, import, export) Directiva 98/8/CE privind plasarea pe piaţă a produselor biocide a fost transpusă

în România, prin H.G. 956/2005. Conform acestei directive produsele biocide sunt substanţe active şi preparate conţinând una sau mai multe substanţe active condiţionate într-o formă în care sunt furnizate utilizatorului, având ca scop să distrugă, să împiedice, să facă inofensivă, să prevină acţiunea sau să exercite un alt efect de control asupra oricărui organism dăunător, prin mijloace chimice sau biologice.

În conformitate cu prevederile H.G. 956/2005 (privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare) autoritatea competentă pentru reglementarea regimului produselor biocide pe teritoriul României este Ministerul Sănătăţii. Pentru îndeplinirea acestor atribuţii pe teritoriul României s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Produse Biocide, organism fără personalitate juridică care funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii.

Biocidele sunt utilizate pentru dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, cât şi în industria textilă, industria pielăriei, industria cosmetică, industria vopselelor, industria materialelor de acoperire, industria alimentară, operaţii de igienizare şi de purificare a apei. Produsele biocide la care se aplică prevederile hotărârii de guvern menţionată mai sus sunt clasificate în 23 de tipuri de produse biocide din următoarele grupe principale:

- dezinfectanţi şi produse biocide în general - conservanţi - pesticide nonagricole - alte produse biocide

Autoritatea competentă a întocmit Registrul naţional al produselor biocide, inventariate la nivel naţional, pe baza informaţiilor date de producătorii sau importatorii de produse biocide. Situaţia biocidelor utilizate, în anul 2008, în judeţul Constanţa este reflectată în tabelul 8.6.1.

Situaţia biocidelor utilizate în anul 2008 Tabel 8.6.1.

Număr utilizatori Cantităţi utilizate in 2008 (tone)

4 38,3115 Sursa raportări ale operatorilor economici utilizatori de biocide

8.7. Poluanţi organici persistenţi Poluanţii organici persistenţi sunt substanţe organice cu grad ridicat de toxicitate

şi persistenţă (rezistă la degradarea chimică, biologică şi fotochimică), sunt semivolatile, au solubilitatea scăzută în apă şi ridicată în mediile grase (bioacumulare în ţesuturile grase din organismele vii), pot avea efecte toxice acute şi cronice asupra sănătăţii umane şi speciilor animale.

Cele mai importante categorii de POP sunt: • pesticidele: aldrin, clordan, DDT, dieldrin, endrin, heptaclor, mirex ,

toxafen • substanţele chimice industriale: hexaclorbenzen, bifenili policloruraţi

(aprox. 129 compuşi) • produsele secundare: dioxinele şi furanii, obţinute neintenţionat în urma

reacţiilor chimice şi a proceselor de combustie. Surse de POP–uri se regăsesc în patru sectoare economice importante:

agricultură, industrie, transporturi şi energie, la care se pot adăuga alte surse ce includ

Page 5: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 212

aşezările umane cu depozite de deşeuri sau incineratoare. Pentru eliminarea acestor produşi periculoşi în luna mai 2001, a fost adoptată convenţia de la Stockholm, România devenind parte a acestei Convenţii odată cu ratificarea acesteia prin Legea 261/2004.

În anul 2008 prin H.G. 561/2008 a fost stabilit cadrul instituţional necesar aplicării Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 850/2004 privind poluanţii organici persistenţi. Ministerul Mediului este autoritatea competentă pentru coordonarea măsurilor necesare aplicării Regulamentului (CE) nr. 850/2004.

Prin H.G. 1497/2008 a fost aprobat Planul naţional de implementare a prevederilor Convenţiei privind poluanţii organici persistenţi aferent perioadei 2008-2013.

Obiectivele-cheie ale acestui plan sunt: 1. eliminarea stocurilor de pesticide şi a deşeurilor care conţin sau sunt

contaminate cu POP (cu excepţia bifenililor policloruraţi - PCB); 2. eliminarea stocurilor existente de PCB; 3. eliminarea poluanţilor care prin proprietăţile lor pot fi incluşi în categoria

POP; 4. interzicerea producerii de POP care urmează a fi incluşi în anexele la

Convenţia de la Stockholm; 5. dezvoltarea durabilă a agriculturii; 6. dezvoltarea producerii şi utilizării substanţelor cu efecte reduse asupra

mediului, care vor fi folosite pentru combaterea vectorilor bolilor şi/sau a artropodelor care produc daune;

7. îmbunătăţirea performanţelor privind protecţia mediului în sectorul energetic;

8. îmbunătăţirea performanţelor privind protecţia mediului în sectorul transporturi;

9. îmbunătăţirea managementului transporturilor în sectorul urban; 10. îmbunătăţirea performanţelor privind protecţia mediului în sectorul

industrial; 11. reducerea efectelor asupra sănătăţii umane şi a mediului generate de

emisiile de POP provenite de la incinerarea sau coincinerarea deşeurilor. În judeţul Constanţa, la nivelul anului 2008, 22 operatori economici deţin

echipamente ce conţin compuşi desemnaţi (bifenili policlorurati). În anul 2008, operatorii economici au predat spre eliminare 5,61 tone echipamente ce conţin PCB.

8.8. Produse pentru protecţia plantelor Produsele fitosanitare sunt reglementate de Directiva 79/117/CEE privind

interzicerea introducerii pe piaţă şi folosirii produselor care conţin anumite substanţe active care a fost transpusă în legislaţia românească prin Ordinul comun nr. 396/707/1944/2002 al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului (privind interzicerea utilizării pe teritoriul României a produselor de uz fitosanitar conţinând anumite substanţe active).

Sub denumirea de produse de uz fitosanitar sunt cuprinse toate produsele de natură chimică, biologică sau biotehnică, destinate prevenirii pagubelor cauzate de agenţii patogeni, dăunători, buruieni şi alte organisme dăunătoare culturilor agricole şi vegetaţiei forestiere, precum şi produselor agricole depozitate. Sub aceeaşi denumire sunt cuprinse şi alte produse, precum cele cu efect regulator de creştere, cu efect desicant, repelent, adjuvant, sinergic, inclusiv capcanele feromonale, chromo-atractive sau fago-atractive, alte produse a căror utilizare are ca scop îmbunătăţirea stării fitosanitare a culturilor agricole, vegetaţiei forestiere şi a produselor depozitate.

Page 6: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 213

În anul 2008, au fost utilizate în tratamentul culturilor agricole 428,05 tone produse de protecţia plantelor (fungicide, erbicide, insecticide). Consumul de produse de protecţia plantelor este reflectat în tabelul 8.8.1. si în figura 8.8.1.

Cantităţile de pesticide utilizate în anul 2008 Tabel 8.8.1.

Cantitate totală de pesticide (t substanţă activă) , din care:

Insecticide (t) Fungicide (t) Erbicide (t)

428,05 46,96 250,48 130,61

Sursa: Unitatea fitosanitară Constanţa

0

50

100

150

200

250

300

tone

Insecticide Fungicide Erbicide

Figura 8.8.1.

Conform raportărilor operatorilor economici au fost eliminate 4,59 tone deşeuri de

pesticide, cea mai mare parte din această cantitate fiind predată către S.C. SETCAR S.A. Brăila. Cantităţile de deşeuri de pesticide eliminate în anul 2008 Tabel 8.8.2.

Cantitate eliminată (t) Stoc la 31.12.2008 (t)

4,59 7,86

Sursa GNM- Comisariatul Judeţean Constanţa şi raportări ale operatorilor economici

În anul 2008, a fost realizat inventarul operatorilor economici care au produs,

utilizat, importat Endosulfan. Situaţia privind utilizarea endosulfanului, în perioada 2005-2007, este reflectată în tabelul 8.8.3. şi în figura 8.8.2. Situaţia privind utilizarea endosulfanului în perioada 2005 – 2007 Tabel 8.8.3.

An Număr utilizatori Cantitate utilizată (kg)

2005 11 5705

2006 28 6016

2007 26 3938 Sursa: Unitatea fitosanitară Constanţa

Page 7: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 214

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

kg

2005 2006 2007

Cantitate endosulfan utilizată

Figura 8.8.2.

România beneficiază de măsuri tranzitorii referitoare la utilizarea, după data

aderării, a stocurilor de produse de protecţie a plantelor (PPP) ce conţin substanţe active retrase de pe piaţa Uniunii Europene în conformitate cu Regulamentului Comisiei Europene nr. 2024/2006 publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 384 din 29.12.2006. Perioada de gratie de 12 luni acordată în baza Regulamentului CE nr. 2024/2006 pentru produsele de protecţia plantelor conţinând substanţele: amitraz, atrazin, benomil, endosulfan, kasugamicin şi simazin a expirat la 31 decembrie 2007. Începând de la 1 ianuarie 2008, în conformitate cu legislaţia în vigoare, utilizarea produselor conţinând aceste substanţe active a fost interzisă.

8.9. Evaluarea riscului asupra mediului reprezentat de produsele biocide şi pentru protecţia plantelor (nu este de competenta APM)

8.10. Metale grele - mercur, nichel, cadmiu, plumb În anul 2008 a fost realizat inventarul operatorilor economici care desfăşoară

activităţi cu metale restricţionate ( Hg, Cd, Cr, Ni, Co, As) şi compuşi ai acestora, conform prevederilor H.G. 347/2003 (privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase).

Situaţia privind cantitatea de mercur şi de compuşi ai acestuia utilizată în anul 2008 Tabel 8.10.1.

Mercur utilizat (kg) Mercur total pe stoc la 01.01.08 (kg)

Metalic În compuşi Metalic În compuşi

5,1 5,47 314,43 35,778

Sursa raportări ale operatorilor economici

Page 8: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 215

Situaţia privind cantitatea de nichel şi de compuşi ai acestuia utilizată în anul 2008 Tabel 8.10.2.

Nichel utilizat (kg) Nichel total pe stoc la 01.01.08 (kg)

Metalic În compuşi Metalic În compuşi

0 11444,25 9003,15 12338,8922

Sursa raportări ale operatorilor economici

Situaţia privind cantitatea de cadmiu şi de compuşi ai acestuia utilizată în anul 2008

Tabel 8.10.3.

Cadmiu utilizat (kg) Cadmiu total pe stoc la 01.01.08 (kg)

Metalic În compuşi Metalic În compuşi

0 25,01 22,95 41,78

Sursa raportări ale operatorilor economici

Situaţia privind cantitatea de plumb şi de compuşi ai acestuia utilizată în anul 2008

Tabel 8.10.4.

Plumb utilizat (kg) Plumb total pe stoc la 01.01.08 (kg)

Metalic În compuşi Metalic În compuşi

13,52 12,63 126,62 61,26

Sursa raportări ale operatorilor economici

Modul în care au fost gestionate deşeurile cu metale grele este reflectat în tabelul 8.10.5. şi în figura 8.10.1. Situaţia deşeurilor cu metale grele gestionate în anul 2008 Tabel 8.10.5.

Deşeuri cu generate (kg) Cantităţi de deşeuri cu conţinut de metale grele gestionate (kg)

Metalic În compuşi Reciclat Incinerat Depozitat Exportat Altele Pe stoc

425,66 0 5,12 0 0 215,62 204,91 Hg

221,87 0 59,49 0 0 6,58 155,79

Ni

1 0 0 0 0 1 0,68

2 0 0 0 0 2 0,41 Cd

9 0 2,49 0 0 9 2038,52

13,39 19,59 0 0 0 2 3,07 Pb

12,69 0 0,48 0 0 10 12,79

Sursa raportări ale operatorilor economici

Page 9: Capitolul 8.SUBSTAN ŢE ŞI PREPARATE CHIMICE …pesticide.marenostrum.ro/Download/VII.Rapoarte/3. Raport Constanta... · produselor biocide, ... Autoritatea competent ă a întocmit

Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2008

APM Constanţa 2009 216

6%

20%

74%

deseuri reciclate

deseuri incinerate

alte metode de gestionare

Figura 8.10.1

8.11. Introducerea pe piaţă a detergenţilor Prin Hotărârea de Guvern nr. 658/2004 au fost stabilite unele măsuri pentru

asigurarea aplicării Regulamentului nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind detergenţii, amendat de Regulamentul 907/2006. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au fost desemnate ca autorităţi competente pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 648/2004.

În judeţul Constanţa, au fost importate 39,1 tone detergenţi şi au fost produse 121,85 tone detergenţi. Cantităţile de detergenţi importate/produse în anul 2008 sunt reflectate în tabelul 8.11.1. şi în figura 8.11.1. Cantităţile de detergenţi importate/produse în anul 2008 Tabel 8.11.1.

Nr. importatori Cantitate importată în 2008 (kg)

Nr. producători Cantitate produsă în 2008 (kg)

2 39102 3 121850 Sursa raportări ale operatorilor economici

0

20000

40000

60000

80000

100000

120000

140000

kg

Cantitate importată în 2008 Cantitate produsă în 2008

Figura 8.11.1.