Capitolul 14Pariu

In drumul spre casa, mii de ganduri si indoieli imi treceau prin cap. Unele de care nici macar nu voiam sa imi aduc aminte, ca sa nu mai pomenesc de posibilitatea ca s-ar putea intampla.

Imi aminteam de pasii ei grabiti catre el, zambetul lui multumit privind-o...Mi-am inchis ochii, incercand sa mi le sterg din minte pe toate.

M-am straduit sa ma concentrez la drum, la verdele de nuante diferite, pe care le vazusem de atatea ori incat stiam unde se afla fiecare. Am tras adanc aer in piept, de mai multe ori. Asta ma ajuta putin, insa nici pe jumatate de cat aveam eu nevoie.

Nu aveam deloc dispozitia sa merg la vanatoare, dar daca continuam sa ma comport asa, aveam sa ma dau de gol mai mult decat era necesar. Si singurul lucru de care mai aveam nevoie acum erau predicile lor. Eram atat de incarcat de emotii, nenumarate temeri, toate diferite, si nu stiam cum sa ma descarc. Aveam nevoie sa ii strang trupul cald si fragil la pieptul meu, aveam nevoie sa fie langa mine, sa imi promita ca nu ma va parasi niciodata. Ea. Doar ea putea sa ma faca sa ma simt o fiinta vie, sa pot sa uit de toate macar putin. Acum, ca nu imi era alaturi, ma simteam pustiit. Si nu faceam decat sa ma las prada indoielilor si nesigurantei mele.

Peisajul incepea sa se schimbe, semn ca ma apropiam de intrarea in Forks.

Mi-am aruncat ochii prin masina si am observat un obiect mic si negru in spatiul din fata locului pasagerului. Era telefonul Bellei.

-Minunat...am mormait, maraind scurt, sunetul rasunand in incaperea mica.

Acum nu mai puteam sa dau de ea pana cand nu ma suna sa vin sa o iau de acolo. Cat de mult se mai putea inrautati ziua de azi?

Nu gaseam nicio portita de iesire din situatia asta nenorocita care devenea mai greu de scos din radacini in fiecare zi.

Odata intrat in micul univers verde, zeci de voci rasunau in capul meu. De parca nu era destul de zgomotoasa si confuza mintea mea, fara altele cu grijile lor.

Era frustrant sa nu te poti refugia niciodata in propria persoana, unde majoritatea oamenilor se simteau cel mai in siguranta. Dar a trebuit sa imi amintesc din nou ca nu eram om, in ciuda lucrurilor care pacaleau pe oricine, chiar si pe mine uneori.

Am parcat in fata casei, fara sa ma mai obosesc sa duc masina in garaj. La urma urmei, este cateva ore aveam sa o folosesc din nou. Ore...parea cat o eternitate. Si speram ca totul sa fie in regula si sa nu innebunesc pana atunci.

Carlisle si Rose erau concentrati in ceea ce faceau, adica asa voiau ei sa para. Imi aruncau ocheade scurte pline de ingrijorare si de mila. Uram sa starnesc mila. Eram dezgustat de mine insumi ca eram slab, ca nu puteam face fata la un lucru, care, in aparenta, parea usor de suportat. Mai ales pentru un vampir. Aici se contraziceau cele doua parti din mine. Cea umana, pe care speram sa se mai gaseasca inca inauntrul meu, si cea nemuritoare.

Desi ma straduisem sa par in largul meu, esuasem lamentabil, si nu am pacalit pe nimeni. Nici macar nu stiam de ce ma mai straduiam.

Esme se apropie de mine si imi mangaie parul cu aceeasi afectiune materna ca intotdeauna.

Va fi bine, mi-a spus cu un zambet.

Nu am vorbit, pentru ca nu stiam daca eram in stare, sau cum va suna vocea mea. Asa ca am dat scurt din cap o data. Apoi a alergat sa ii prinda din urma pe ceilalti.

Prezenta ei reusea sa ma calmeze de fiecare data, macar putin.

Orele treceau la fel de greu ca zilele, iar fiecare secunda ramasa ma tortura ca picatura chinezeasca.

Festinul se rezumase momentan la doua caprioare mature si un pui. Am baut sangele cald si sarat, care imi aluneca pe gat, facandu-ma sa ma simt mai bine.

Puteam sa gandesc mai limpede acum, pentru ca nu mai eram insetat deloc. Dar am continuat sa beau, pana cand am simtit ca nu mai puteam inghiti niciun strop. Mi-am lins buzele de sangele ramas. Ma simteam mai satul ca niciodata, ca atunci

cand am intalnit-o pe Bella pentru prima oara. Si ca atunci cand fugisem ca un las in Denali, speriat de mica fata cea noua cu par saten, ale carei ganduri erau o enigma pentru mine, la fel ca in ziua de azi, la fel ca intotdeauna.

Motorul Volvo-ului torcea pe drumul inapoi catre Forks. Nu vorbisem de mult timp, si nici nu simteam nevoia. Suportasem prea mult zgomot pentru nimic. Intotdeauna fusesm tipul ciudat si singuratic, pe care toata lumea il privea pe ascuns, oriunde mergea.

M-am uitat la ceas, numarand orele care trecusera. Putine, in comparatie cu lucrurile care imi invadau mintea.

Cum nu puteam sa vorbesc cu Bella, trebuia sa ii fac o vizita lui Charlie ca sa iau numarul...lui Jacob. Ceva imi spunea ca zilele in care varcolacul si viitorul meu socru ma vedeau, nu erau unele dintre cele mai bune pentru ei. Am ranjit, hotarat sa nu las corcitura aia sa obtina ce vrea, cel putin, nu asa usor. In fond, Bella ma iubea pe mine. El era prietenul ei cel mai bun. Deocamdata. Si imi promisesem ca voi face tot posibilul ca situatia sa ramana asa.

Mi-am simtit telefonul vibrand in buzunarul blugilor. Am tresarit cand am vazut numarul.

-Bella? am spus eu, rasufland usurat, si vorbind pentru prima oara. Ai lasat telefonul... iarta-ma.

Pentru ce naiba imi ceream scuze?-Te-a lasat Jacob acasa? m-am straduit sa nu-i rostesc

numele cu repulsie. Ca sa nu o supar, nu din cine stie ce consideratie fata de el.

Insa eram atat de fericit sa o aud din nou si sa stiu ca si ea ma voia, incat nu imi mai pasa de el.

-Da, confirma ea. Vii sa ma iei, te rog? ma ruga cu o voce aspra, enervanta.

-Imediat. Ce s-a intamplat? am intrebat-o suspicios.-Vreau sa se uite Carlisle la mana mea. Cred ca mi-am rupt-

o.Nu m-am panicat prea tare pentru ca lucrurile astea erau

tipice pentru Bella. Nici ea nu era ingrijorata in privinta asta, ci mai degraba enervata, dintr-un motiv pe care nu il stiam.

-Ce s-a intamplat?Probabil cazuse pe undeva sau alunecase.-L-am lovit pe Jacob, spuse cu mandrie.

Niciodata nu fusesm mai incantat ca ma inselasem cu privire la modul in care se ranise. Poate eram paranoic si nesigur si nu se intamplase niciunul din lucrurile la care ma gandisem acum ceva timp. Cuvintele ‘’lovit’’ si ‘’paranoic’’ mi se pareau frumoase acum.

-Buun.. am laudat-o eu. Desi imi pare rau ca te-ai ranit.-As fi vrut eu sa-l ranesc pe el, a oftat nemultumita. Nu i-am

facut niciun rau.-Pot sa repar eu asta, m-am oferit, mai mult decat incantat,

in timp ce zambeam.-Speram ca ai sa zici asta.Am asteptat o secunda ca sa imi dau seama daca glumea

sau vorbea serios. In tonul ei nu se distingea niciun pic de umor, asa ca am luat-o ca pe ceva serios. Dar nu prea ii statea Bellei in obicei sa vorbeasca asa.

-Nu e genul tau sa spui din astea. Ce a facut atat de grav?-M-a sarutat, spuse furioasa.In acel moment am simtit si eu furie clocotindu-mi prin

vede, prin fiecare por al pielii. As fi putut folosi expresia cu clocotitul sangelui, dar nu eram o persoana care poseda asa ceva.

Mi-am reprimat un marait, apasand mai tare pe acceleratie, in drumul spre casa ei.

-Cainele mai e acolo?, am intrebat eu cu sila despre el.-Da, imi raspunse sec.-Sunt chiar dupa colt, i-am spus, apasand pe butonul rosu

dupa aceea, deja zarindu-i casa.Am franat puternic pe strada.Am asteptat in fata usii, auzindu-i pasii pe lemnul podelei.-Da-mi sa vad, i-am zis.I-am luat mana si i-am palpat-o cu degetele. Sub piele se

simtea osul care nu era in pozitia potrivita. Iar incheietura ii era umflata. Insa am incercat sa o ating cu multa grija, ca sa nu o doara mai mult.

-Cred ca ai dreptate, e rupta. Sunt mandru de tine. Ai pus ceva forta in lovitura asta, am felicitat-o, zambindu-i strengareste.

-Cata am avut. Se pare ca nu indeajuns de multa.Era dezamagita ca nu reusise sa pocneasca un varcolac la

fel de solid cat un vampir. Amuzant.-Ma ocup eu de asta, i-am promis.

Mi-am dres vocea, strigandu-l pe Jacob, fara sa tradez vreun sentiment de furie.

Gata, gata... nu te stresa atata. Doar pentru ca nu este blocata in timp ca tine nu inseamna ca nu are voie sa vada ce ii place si ce nu.

In casa mea nu va avea loc o bataie. Ce ar crede cei de la sectie.?

-Nu vreau batai pe aici, ati inteles? Desi vorbi la plural, Charlie ma fixa doar pe mine cu privirea. Pot sa ma duc sa imi pun insigna daca asta-mi va face cererea mai oficiala.

-Nu va fi necesar, l-am asigurat, fara sa il privesc. L-am scanat din cap pana in picoare pe Jacob, care parea foarte satisfacut de el insusi.

De ce dracului era multumit cand stia ca obtinuse ce voia cu forta, ca unul dintre acei obsedati?

-De ce nu ma arestezi pe mine, tata? Eu sunt aiai care imparte pumni in stanga si in dreapta.

Devenea ridicol. Chiar trebuia amestecat si Charlie in chestia asta? De parca un vampir si un vacolac bolnav nu erau de ajuns.

-Vrei sa depui acuzatie, Jake?-Nu. Sunt dispus sa rezolv asta oricand.

Nu vei putea sa obti niciodata acelasi efect asupra ei. I-a placut.. dar nu vrea s-o recunoasca de fata cu tine. Chiar nu intelegi ca nu exista comparatie intre mine si tine? Atat de mult te doare adevarul?

Am pufnit dezgustat. Copil prost. De ce sa o fortez pe Bella sa faca ceva ce nu vrea, pentru orgoliu?

-Tata, nu ai pe aici vreo bata de baseball pe undeva in camera? Vreau sa o imprumut pentru un minut, intreba Bella, privindu-l amenintator- daca ea putea fi asa, dar se straduia – pe Jacob.

-Gata, Bella! o avertiza Charlie.-Hai sa mergem sa se uite Carlisle la mana ta inainte sa

ajungi la puscarie, i-am spus, luand-o de dupa umeri, conducand-o pana la usa.

-Bine, ofta ea, parand ca si cand trebuia sa plece de la o petrecere.

Am iesit impreuna din casa, spre masina mea care inca avea motorul pornit si usile deschise. Pana la urma, cine sa fure un Volvo in Forks? Era cel mai pasnic oras din care vazusem vreodata.

Am auzit pasi in urma mea.-Ce faci? Esti nebun?-Lasa-ma o clipa, Charlie. Nu-ti face griji, vin imediat.

Bine, hai sa discutam asta fara specatori nedoriti. Care e de fapt problema ta?

L-am lasat in pace si am ajutat-o pe Bella sa urce in masina. I-am aruncat o privire, incercand sa ii zic ca nu e nimic in neregula.

Apoi m-am intors cu fata spre trotuar, unde ma astepta varcolacul.

-Nu am sa te ucid, pentru ca lucrul acesta ar supara-o pe Bella.

-Nu stiu ce sa spun, spuse ea. Statea cu capul scos pe geamul deschis al masinii, urmarindu-ne discutia.

-Te-ar deranja maine dimineata, am asigurat-o eu, vorbindu-i bland si mangaindu-i fata calda cu degetele. Daca ii mai faci rau vreodata, am inceput cu fata catre Jaco – si nu-mi pasa a cui a fost vina; nu-mi pasa daca se impiedica pur si simplu sau daca ii cade un meteorit din cer in cap – daca mi-o dai inapoi intr-o conditie mai putinperfecta decat i-am lasat-o, vei alerga cu doar trei picioare. Intelegi corcitura?

Ma simteam ciudat sa vorbesc despre Bella de parca ar fi fost vreo proprietate privata, dar altfel nu prea puteam sa ii explic cainelui ce vreau de fapt.

-Cine crezi ca mai vine aici?Am ignorat-o pe Bella, pentru ca stiam mai bine decat ea

insusi ca il va ierta. Insa advertismenul meu ramanea inca valabil. -Si daca o mai saruti vreodata, iti voi rupe eu falca in locul

ei, i-am zis, incheindu-mi atentionarile.-Si daca vrea ea? Imi arunca el motivul in fata, mandru ca

gasise o portita de scapare.-Daca asta isi doreste ea, atunci eu nu ma voi opune, i-am

spus, ridicand din umeri si incercand sa par relaxat. Desi muschii mei incepeau sa se incordeze putin. Ai putea totusi sa astepti

pana iti spune ea ca vrea, in loc sa ai incredere in propria interpretare a limbajului trupului – dar e fata ta.

-Ai vrea tu, i-a taiat-o Bella.In mintea lui bolnava se derulau aceleasi imagini, scena

sarutului. Bella statea neclintita, asteptand ca el sa se opreasca, insa corcitura continua si mai entuziasmat decat inainte, gandindu-se cat de minunat ar fi sa isi intemeieze o familie si sa isi fie alaturi unul altuia.

-Da, ar vrea, i-am confirmat.-Ei bine, daca ai terminat sa imi rascolesti prin cap, spuse

Jacob, dandu-si seama ca ii citeam mintea, de ce nu te duci sa ai grija de mana ei?

Am ranjit. Reusisem sa il enervez, ceea ce era un mare pas inainte.

-Inca ceva. SI eu voi lupta pentru ea. Ar trebui sa stii asta. Nu iau nimic de bun si voi lupta de doua ori mai mult decat tine.

-Bun. Nu are niciun haz sa bati pe cineva care nu lupta, imi arunca el vorbele, crezand ca ma jigneste in vreun fel. Insa acuzatiile lui erau nefondate. Am luptat pentru Bella din prima secunda. Am lupatat sa o tin in viata, in siguranta, mai mult decat oricine.

-Ea este a mea. Nu am spus ca voi lupta corect-Nici eu.-Succes atunci, i-am spus cu o voce rece.-Da, fie sa castige cel mai bun barbat.M-am abtinut sa nu rad la auzul fatalizarii ultimului cuvant.

El era foarte departe ca macar sa duca la sfarsit cerintele ce trebuiau indeplinite ca sa devii un barbat.

Apoi ma ignora, uitandu-se fix la Bella.-Sper sa se vindece repede mana ta. Chiar imi pare rau ca

te-ai ranit.Ea isi intoarse fata in pamant, fara sa ii spuna nimic.

Trecuse foarte mult timp de cand Bella fusese asa de suparata. Si speram ca ea sa nu il ierte asa de usor. Recunosc.

-Cum te simti? Am intrebat-o.-Suparata.-Ma refeream la mana ta, i-am spus chicotind.-Am avut rani si mai grave, zise indiferenta. Pe ea nu o

deranja rana, ci modul in care le dobandise, si situatia.Mi-am adus aminte de ranile grave pe care le suferise.

Toate din cauza mea.-Adevarat, am recunoscut oftand.

Minute mai tarziu, o discutie in contradictoriu ma intampina, in loc de urarea Bun venit acasa.

-Eu pariez pe cel putin 20. Crede-ma, sunt total lipsiti de autocontrol. Cand simt aroma, cedeaza fara sa stea pe ganduri. Si la cum e Bella, care nu se poate tine nici o zi pe picioare fara sa pateasca ceva, cred ca va fi slaba, indiferent cat de mult se chinuie Edward. Nu o sa poata sa stea langa ea tot timpul.

-Ai incredere, bro. Va rezista. Imi faci cinste cu un grizzly daca am dreptate.

-S-a facut.