UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

DEZINTEGRAREA URSS

– NEGOCIERI ŞI RECONSTRUCŢIE

ÎN SPAŢIUL SOVIETIC -

Coordonator ştiinţific:

Absolvent:

Andrei Mihaly Pasztor

Cluj-Napoca

2015

1

CUPRINS

INTRODUCERE...........................................................................................................................1

Capitolul I. SFÂRŞITUL RĂZBOIULUI RECE ŞI REPERCUSIUNILE ASUPRA BLOCULUI SOVIETIC...............................................................................................................4

1.1 Politicile de reconstrucţie: Glasnost şi Perestroika...........................................................8

1.2 Declinul şi dezintegrarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste..............................13

Capitolul II. NEGOCIERI DE RECONSTRUCŢIE ÎN SPAŢIUL SOVIETIC..................19

2.1 Comunitatea Statelor Independente şi rolul formării alianţei......................................19

2.2 Perspectivele actuale ale Rusiei în raport cu Europa şi UE...........................................27

Capitolul III. STUDIU DE CAZ – CRIZA DIN UCRAINA ŞI IMPACTUL ASUPRA SISTEMULUI EUROPEAN DE SECURITATE.....................................................................33

3.1 Premisele crizei...................................................................................................................34

3.2 Descompunerea Sistemului European de Securitate în urma crizei din Ucraina........43

CONCLUZII................................................................................................................................50

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................51

2

INTRODUCERE

Dezintegrarea URSS Negocieri si Reconstructie in Spatiul Sovietic .

Am ales aceasta tema datorita evolutiei istorice a evenimentelor petrecute in Rusia , care nu putea ramane la nesfârșit sub forma unei reconstructii importante la scara planetara , datorita Va fi demonstrat faptul că cele două state au adoptat o atitudine de realism politic în ceea ce priveşte subiectul şi mai ales în alegerea metodei pentru soluţionarea acestuia.faptului ca statul a adoptat o atitudine de realism politic .

In ceea ce privește subiectul temei si alegerea metodei pentru abordarea si solutionarea acestuia;

Este o lucrare avind domeniul studiat cu tema istorica, obiectiva , bazindu se pe cercetari reale.

Obiectivul lucrării a fost să demonstreze că, ţinând cont de valenţele geopolitice şi geostrategice ale zonei şi urmărind cursul istoric al evenimentelor din cele mai vechi timpuri până în prezent, statele care şi-au disputat aria în cauză au avut tot timpul interesul egoist de a-şi extinde autoritatea asupra zonei.Obiectivul lucrarii este de a se demonstra valența geopolitica si geostrategica ale fostei URSS si actuala Rusie, urmărind Cursul istoric de la terminarea Razboilui rece si pana in prezent, disputa economico-politica-militra pentru reconstructie avind interesul egoist spre extindere dornica de autoritate si hegemonie asupra zonelor de interes .Metodoligia utilizata cercetarii este una cantitativa se realizea pe baza unor informatii complete, luarea unor decizii corecte, necesare procesarii si interpretarii de date statistice, care au dezvoltat un proces îndelungat

Subiectul propus este unul relativ nou, pentru că, deşi face obiectul a numeroase articole

de presă, luări de poziţie, declaraţii mai mult sau mai puţin oficiale, mai ales de factură recentă,

cercetările academice complexe ale problemei lipsesc apoape în întregime, cărţile care abordează

subiectul putând fi numărate pe degetele de la o mână. Subiectul Propus este unul relativ nou,

desi este obiectul unor numeroase articole de presă, luări de Pozitie, declarații mai mult sau

mai putin Oficiale, cu cercetările Academice aferente ale problemei .

Cărțile abordează subiectul din erspectiva oferită care este una inedita complexa,

încercând să acopere toate aspectele situației.

Momentele cheie istorice ale studiului de caz sunt interpretabile cu corelarea de teorii

aparținând curentului realist, relevant pentru înțelegerea evenimentelor recente la care au fost

folosite o serie de teorii .

Ipoteza cercetării de faţă are drept scop demonstrarea faptului că , deşi soluţia, pe care cele două

state au agreat-o pentru rezolvarea diferendului, nu este una violentă, este o soluţie care se

încadrează în principiile realismului politic deoarece a dus, în cel mai scurt timp posibil, la

atingerea interesului naţional, egoist – soluţionarea disputei diplomatice şi de ce nu, extinderea

teritoriului naţional maritim. Abordarea mea asupra acestei teme foloseste ca cercetăre a Aşa

cum am enunţat deja, u n alt obiectiv al lucrării a fost să evidenţieze faptul că România şi

3

Ucraina, în calitatea lor de state democratice, nu puteau lăsa nerezolvată această dispută

bilaterală care le afecta relaţiile diplomatice.un obiectiv al lucrarii care ar fi ‘ Reconstructia

fostuli spatiu Sovietic’ de stat, reconstructive care nu poate ramane nerezolvată, aceasta dispută

hegemonica a Rusiei si care datorita totalitarismului Rusesc pune la indoiala Relatiile

diplomatice. Ce poate fi mai natural şi realist, pe de o parte, decât dorinţa a două state vecine de

a avea o graniţă, fie ea şi maritimă, bine delimitată şi stabilită.

A fost de asemenea interesant de observat cum metodele folosite de aceste state pentru

obţinerea interesului lor zonal au evoluat în timp, ajungându-se de la soluţii mai mult sau mai

puţin autoritare şi violente, la o soluţie mai mult decât civilizată şi democratică, aceea a apelului

la medierea unui for internaţional juridic. Este interesant de observat cum principiile Metodele

folosite de aceste stat pentru obținerea intereselor in zona au evoluat in Timp, ajungându-se de

la soluții mai mult sau mai putin violente, si la o solutie mai mult decat civilizată .

Lucrarea are mai multe elemente de noutate: reconstrucţia istorică din cele mai vechi timpuri şi mergând până la unele evenimente desfăşurate post Haga; Lucrarea cuprinde trei elemente cheie explicate pe parcsul a trei capitole care contin fiecare cite doua subcapitole cum ar fi: capitolul I care descrie dezintegrarea URSS, analizarea reconstructiei URSS din perspective istorică a Rusiei facindu-se comparatie si plecind de la terminarea Razboiului Rece explicindu-se detaliat factorii care au dus la dezintegrare , atit prin primul capitol cit si prin cele doua subcapitole.

capitolul II. Negocierea si reconstructia in spatiul Sovietic, abordarea acestor evenimente

si explicarea atit prin teorii ale realismul politic al elementelor cit si al pilonilor teoretici, unele

dintr-e acestea reprezinta atit o noutae cit si un mod de cunoastere in sfera evenimentelor.

capitolul III este studiul de caz: problemele actuale dintr e Rusia si Ucraina relatind criza din Ucraina

Capitolul I : Sfirsitul razboiului rece si repercursiunile asupra blocului sovietic ; cu subcapitolele aferente :1. politicile de reconstructie Glasnost si Perestroika , 2.Declinul si dezintegrararea Uniunii Sovietice

Capitolul II: Negocieri de Reconstructie in Spatiul Sovietic.; cu subcapitolele aferente: 1 Comunitatea Statelor Independente si rolul formarii aliantei, 2.Perspective actuale ale Rusiei in raport cu Europe si UE.

Capitolul III. Sstudiu de caz : Criza din Ucraina si impactul asupra sistemului European de Securitate; cu subcapitolele aferente :1. premisele crizei 2. Descompunerea sistemului European de securitate in Urma crizei din Ucraina.

In ceea ce priveste redactarea poate intimpina unele proble cum ar fi ; Acest demers este

important pentru că, aşa cum am menţionat şi mai sus, nu a existat o tratare largă a subiectului în

lucrări de specialitate cel puţin relativ obiective (situaţie generată de regimul comunist recent

depăşit dar şi de lipsa surselor de informare). Pornind de la clasificările oferite de aceştia au fost

utilizate informaţii descoperite în cadrul documentelor oficiale şi al arhivelor publice. Pornind de

4

la clasificările Oferite sunt utilizate Informații descoperite in Cadrul Documentelor Oficiale si al

Arhivelor publice.

In acestÎn acest sens au fost studiate documente din cadrul Arh ivelor Ministerului

Afacerilor Externe, pentru partea de recontrucţie a traseului politico juridic al Insulei Şerpilor.

sens sunt studiate documente din Cadrul Arhivelor Ministerului Afacerilor Externe, pentru

Partea de Dezintegrare , iar Partea de Negocieri si Reconstructie, cit si studiul de caz respectic

Ucraina, se va folosi Biblioteca Octavian Goga, si cea Judeteana realizindu-se din materiale de

specialitate, pPrecum şi documentele oficiale ale pledoariilor care au fost prezentate în proces,

disponibile pe site-ul Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, pe site-ul Ministerului

Afacerilor Externe, precum şi într-o culegere coordonată de Bogdan Aurescu şi publicată de

Academia Română.recum si din documente oficiale .

Au furnizat informaţii valoroase şi cărţile apărute despre Insula Şerpilor, chiar dacă

numărul acestora este foarte mic. Cărțile apărute despre Dezintegrarea URSS, si numarul

acestora este De un real folos pentru perioada desfăşurării procesului de la Haga s-au dovedit a

fi cele două cărţi ale Agentului României, Bogdan Aurescu.de real Folos..Literatura de

specialitate a constituit de asemenea un excelent suport pentru fundamentarea argumentaţiei

teoretice.

Literatura de specialitate a constituit de asemenea o excelenta zona suport a fundației

argumentației teoretice.

Potrivit lui Kenneth Bailey documentele mai pot fi clasificate şi drept „documente

primare, adică acelea realizate de persoane care au trăit anumite experienţe de viaţă cu referire la

subiect, şi documente secundare, cele realizate de persoane care nu au fost prezente la

evenimentele descrise” Potrivit documentelor lui Henry Kissinger, Samuel Huntington, Michael

Strumer , Pierre Milza, Serge Berstein sunt documente care pot fi clasificate și Drept

"documente primare.

Presa a reprezentat şi ea o sursă importantă de informaţii. Presa a reprezentat și ea o sursa

importanta de Informații. Articolele din presă s-au pretat unui nivel foarte mare de atenţie având

în vedere gradul destul de ridicat de subiectivism care poate apărea uneori în prezentarea

subiectului.din articolele presă.

În vederea analizării documentelor enumerate a fost folosită, în principal, metoda de

analiză directă care presupune, în special, utilizarea în mod nemijlocit a informaţiei conţinută în

documente. În vederea analizării Documentelor se poate enumera , în principiu, Metoda de

analiza Directa, îngrijirea presupune, în special utilizarea in mod a informatiei conținută în

Documente. Unele dintre documente au impus însă folosirea metodei de cercetare indirecte, care

5

presupune ca informaţiei să i se ofere o interpretare deosebită, mediată de contextul istoric în

care documentul a fost elaborat.

Tehnica de analiză folosită a fost aceea a analizei calitative. Tehnica de Analiza folosită

este aceea a unei analize cantitative de În cazul acestei tehnici extragerea informaţiei din

documente nu face apel la instrumente deosebite, ci se folosesc cele obişnuite şi normale:

remarcarea apariţiei unor informaţii, comparaţii privind conţinutul documentelor diverse,

detaşarea ideilor dintr-un text, reconstituirea contextului social-istoric în care sa elaborat

documentul, etc. Această modalitate de analiză a fost aplicată pentru fiecare moment important

al studiului de caz.extragerea a informatiei din documente.

Sa dezvoltat un nivel mare de atentie in vedere gradului ridicat de îngrijire si de real

interes subiectiv.

Conceptele de baza fiind unele teoretice,si transpuse in practica sub forma de scriere care

argumenteaza pozitia mea ca si scriitor al acestei lucrari, cu o descriere critica a acestei teme.

Ambele capitole cuprind subcapitole şi subpuncte care evidenţiază principalele

evenimente, interpretări ale acestor evenimente, alte elemente esenţiale.Capitolele

cuprind sub-capitolecare evidențiază principalele evenimente, interpretari ale acestor

evenimente si elemente esențiale, si au continuitate unele cu celelalte .

Concluziile au fost cele care încheie lucrarea, evidenţiind modul în care obiectivele acesteia

au fost dem onstrate. Concluziile sunt ca îngrijire si încheie lucrarea, evidențiind

modul îngrijire si obiectivele acesteia .

6

Declaraţie

Prin prezenta declar că Lucrarea de licenţă cu titlul: Dezintegrarea URSS Negocieri si Reconstructie in Spatiul Sovietic .este scrisă de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învăţământ superior din ţară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului: toate fragmentele de text reproduse exact, chiar şi în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele şi deţin referinţa precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alţi autori deţine referinţa precisă;

rezumarea ideilor altor autori deţine referinţa precisă la textul original.

Cluj-Napoca, data Absolvent Prenume Nume _________________________

(semnătura

7

Capitolul I. SFÂRŞITUL RĂZBOIULUI RECE ŞI REPERCUSIUNILE

ASUPRA BLOCULUI SOVIETIC

Termenul de “război rece” este datat încă din veacul XIV, fiind folosit de către scriitorul

spaniel Don Juan Manuel pentru a putea prezenta divergentele dintre islam şi creştinism. Un alt

aspect pe care l-a sintetizat este acela că războaiele reci şi cele fierbinţi se diferenţiază în

principiu prin maniera prin care se încheie: “Războiul care este extrem de crud şi foarte fierbinte

se sfârşeşte fie cu moarte, fie cu pace, în timp ce un război rece nu aduce nici pace şi nici nu

conferă onoare acelora care l-au iniţiat”.1

Opiniile istoricilor şi analiştilor cu privire la cauzele ce au determinat izbucnirea

războiului rece sunt distincte în funcţie de concepţia politică şi ideologica:

Ameninţarea rusească – Conform acestei teorii, toate divergentele şi conflictele militare

au fost cauzate de către URSS şi de politica sa de expansiune care făcea obiectul

ideologiei leniniste, având ca scop victoria internaţională a socialiştilor contra

capitaliştilor.Cu alte cuvinte, statul este vinovat pentru toate conflictele care apar în

cadrul relaţiilor internaţionale.

Imperialismul american – este similar variantei mai sus prezentate, doar ca Washington

este privit ca fiind izvorul raului, factor decisiv al noţiunii de capitalism impulsiv şi

agresiv. Iarăşi, răspunderea este oferită acţiunilor unui singur stat, pe când partea adversă

face eforturi pentru evitarea conflictului2

Teoria superputerilor – iniţiată de China în jurul anilor 1960 pentru a dovedi îndepărtarea

Rusiei de reală concepţie a marxist-leninismului, ce are la bază o înţelegere mutuală şi un

dualism indubitabil intre superputeri, având ca obiectiv conducerea lumii. Această teorie

subliniază detaşarea dintre Moscova şi Beijing, în acelaşi timp reprezintă şi o proiecţie a

lipsei de securitate chineze.3

1 Martin McCauley, Rusia, America si Razboiul Rece 1949-1991, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 33.2 Petru Ilut, In cautarea de principii, Editura Polirom, Bucuresti, 2013, p. 120.3 Adrian Alexe, Sfirsitul lumii libere, Editura Aldo, Bucuresti, 2009, p. 45.

8

Teoria cursei înarmărilor – prin crearea armei nucleare se atinsese proporţii care ofereau

o imagine generală de haos. Tocmai din acest motiv, oprirea cursei înarmărilor şi

propovăduirea dezarmării erau socotite ca fiind singura cale paşnică de încetare a

războiului. Aceasta ideologie era îmbrăţişată de către statele care pledau pentru pacea

internaţională.4

Teoria nord-sud – Cei care au promovat această teorie, au considerat că singurul război

adevărat a fost acela dintre nord şi sud, dintre statele bogate şi cele sărace, dintre ţările

puternice şi cele slabe. Concurenta pentru locul dominant în cadrul lumii a treia este

considerată ca fiind izvorul tuturor divergenţelor.5

Teoria vest-vest – Politica internaţională este dominată de numeroase conflicte între ţările

capitaliste bogate, conflictul dintre Rusia şi SUA fiind doar un nor de fum menit să

camufleze adevăratul război care este acela dintre SUA, Japonia şi Uniunea Europeană.

Baza celui de al doilea război rece se găseşte în divergentele din ce în ce mai agresive

dintre ţările capitaliste prospere, care nu fac altceva decât să exacerbeze conflictele din

lumea a treia.6

Teoria intrastatala – Strategia internă a statelor influenţează în mod direct politica externă

a acestora. Modificările în cadrul politicii externe sunt în strânsă relaţie cu diferenţele

rapoartelor de forţe interne, de ivirea unor dificultăţi economice, precum şi de modificări

în cadrul aspectului social. Reprezentaţii politicii utilizează diverse contexte şi

evenimentele mondiale în vederea rezolvării unor conflicte din interior, dar şi pentru a

obţine anumite avantaje, detronând competitorii naţionali, în cadrul luptei pentru putere7.

Teoria conflictului de clasa – este formată în baza analizării marxiste a conflictuluiu de

clasă, ca fiind stimulentul principal al schimbării. Tensiunile ce se produc reprezintă

rezultatul regresului şi a expresiei sociale, divergentele generate intre capitalişti şi

comunişti se proliferează în cadrul conflictelor ce apar între cele două super puteri;

atitudinea revoluţionară prezenta şi în lumea a treia face trimitere şi la implicarea în

ecuaţie a super puterilor.8

4 Joseph S. Nye, Descifrararea conflictelor internationale, Editura Antet, Bucuresti, 2005, p. 143. 5 Paul Hirst, Razboi si putere in secolul XXI. Statul, conflictul military, si sistemul international, Editura Antet, Bucuresti, 2009, p. 85.6 Ilie Badescu, Ion Mihailescu, Geopolitica Integrare Globalizare, Editura MicaValahie, Bucuresti, 2007, p.228.7Henry Kissinger, Diplomacy, Editura ALL, Bucuresti, 2007, p.668.8Adrian Alexe, Sfirsitul Lumii Libere, Editura Aldo Press, Bucuresti, 2009, p. 56.

9

Viziunea ortodoxă sau tradiţionala – este alocată ideologiei mai sus menţionate a

ameninţării ruseşti. Blocul sovietic a fost întotdeauna în ostilitate faţă de Occident şi a

colaborat cu acesta doar atunci când a avut nevoie. URSS-ul a fost prin esenţă, o ţară

expansionistă.9

Viziunea revizionistă – reprezintă un alt tip de strategie asemenatoare teoriei cu privire la

imperialismului american mai sus prezentat.10

Interpretările postrevizioniste – această teorie încearcă să evite prevederile cauzei unice

ca fiind sursa stării conflictuale, îndepărtând în acest fel toate slăbiciunile celor două teze

anterioare. Ideologia ortodixiei oferă foarte puţină atenţie necesitaţilor legitime de

securitate ale Rusiei, pe când revizionismul nu are ca obiectiv evidentirea schimbărilor ce

survin în manierele ruseşti de analizare şi abordare a diferitelor probleme ce au condus

către importante modificări în adrul politicii SUA.11

În urma încheierii celui de a doilea război mondial, omenirea a cunoscut conturarea a doi

mari poli ai puterii internaţionale: URSS şi SUA.Anularea alianţelor la finalul conflagraţiei

mondiale a pus în relaţie directă pe cele două super puteri. Exceptând rivalitatea acerbă între

acestea, conflictul are la bază şi o antiteză a ideologiilor –capitalismul american şi comunismul

din URSS-.Intreaga istorie a secolului XX este concentrate in jurul conflictelor ruso-

americane,fiecare dintre aceaste doua super puteri incearca sa isi implementeze propriile sale

ideologii si conceptii de conducere.

Lucrarea de fata are ca obiectiv în primul capitol obţinerea unui răspuns cert cu privire la

întrebarea: Dacă prăbuşirea URSS-ului s-a datorat colapsului intern sau Statele Unite i-a grăbit

dezintegrarea? Ori conform declaraţiei lui Robert Gates, fostul conducător al CIA-ului, ce

afirma:” Am câştigat noi, sau doar au pierdut ruşii”?

Căderea Zidului Berlinului – simbol al bilateralităţii statului german, al Europei şi a lumii

a creat condiţiile favorabile apariţiei unui gol. Echilibrul de forţe suferind numeroase modificări,

dezintegrarea URSS-ului şi odată cu acesta s-au pierdut şi alianţele “prietene”, au oferit “mingea

la fileu” Statelor Unite în vederea obţinerii supremaţiei internaţionale.

9 Ioan Scurtu, Politica si viata cotidiana in Romania in secolul al xx lea, Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2011, p.303. 10 Florin Constantiniu, De la Razboi fierbinte la Razboi rece , Editura Corint, Bucuresti, 1998, p. 95.11 Florin Girz, Nato. Globalizare sau disparitie: de la razboi rece la pacea pierduta, Editura Odeon, Bucuresti, 1995, p. 33.

10

O atitudine atotcuprinzătoare releva noi provocări pentru contextul internaţional: “una

economică, din partea statelor Pacificului; una demografică, exercitată de Africa de Nord şi Asia;

alta ideologică, din partea integrismului islamist. Se mai adaugă terorismul, el însuşi proteiform

şi pentru Europa Occidentală, afluirea terifiantă a săracilor lumii şi, mai ales, a celor ai Europei

de Est şi ai lumii ruseşti”12

Noile provocări ivite se completează demersurilor şi modalităţilor conservatorilor din

SUA, acestiia fiind speriaţi de varianta plauzibilă unei mobilizări generale naţionale, fac apel la

terorişti pentru a se impune din punct de vedere decizional.

Finalul Războiului Rece este în concordanţă cu expansiunea politică a lui Mihail

Gorbaciov, care odată venit la conducere, a pierdut încet dar sigur” contactul cu resorturile

propriei societăţi”13. Ideologia conform căreia, fostul preşedinte rus a prezentat noua directiva

sovietică este greşită din start, marele istoric şi sovietolog francez Francoise Thom, oferind o altă

interpretare, e fapt cea realistă şi concretă, asupra bazei revigorării societăţii sovietice.

Acesta a susţinut că: “La câteva zile după moartea lui Stalin, Beria supune atenţiei

Prezidiului un proiect de perestroika, prevăzând printre altele lichidarea la termen a Gulagului,

emanciparea mediilor de informare, reunificarea Germaniei; program care, dacă ar fi fost

adoptat, ar fi dus la destrămarea partidului comunist”14.

Noi concepte cu privire la imaginea societăţii libere şi lipsite de constrângerea dogmelor

şi regulilor, încep să prindă contur. Istoricul britanic de renume Timothy Garton Ash, considera

anul 1979 ca fiind prologul unei epoci comuniste de tip sovietic, prezentând prima expediţie a

Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia.

In acest context,acesta a afirmatcă: “Atunci s-a văzut prima oară acea masivă, susţinută şi

totuşi profund paşnică şi disciplinată manifestare de uniune socială, mulţimea paşnică ridicându-

se împotriva Partidului-Stat, lucru care a constituit atât pecetea distinctivă cât şi principalul

catalizator al schimbărilor din 1989, în toate ţările, cu excepţia României”15.

12 Martin Mc Cauley, op.cit, p. 6.13 Henry Kissinger, op. cit, p. 7. 14 Francoise Thom, Sfârşiturile comunismului, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 20.15 Timothy Garton Ash, Anul adevărului.Revoluţiile din 1989. Între trecut şi viitor, Editura Polirom, Iaşi, 1999, pp. 123-124.

11

1.1 Politicile de reconstrucţie: Glasnost şi Perestroika

Marile modificări ce au condus către prăbuşirea comunismului din întreaga lume,

exceptând Cuba şi Coreea de Nord, au început din interiorul sistemului, adică din URSS.În

privinţa Poloniei, se poate afirma că acest lucru nu este atât de evidenţiat deoarece aici regimul

comunist nu a putut fi instaurat în toată regulă, dăinuind doar o “formă goală”, pecand în

celelalte state el era însă destul de pregnant.

Până la un anumit nivel, în cadrul celorlalte ţări din estul Europei şi din centru, Glasnost-

ul şi Perestroika au fost considerate ca fiind o ideologie impusă “de sus” şi nicidecum un răspuns

al autorităţilor sovietice cu privire la rezolvarea problemelor reale. Aceste politici au fost într-

adevăr o tentative de a solutiona diversele probleme cu care se lupta comunismul la nivel

internaţional.

Moscova era centrul informaţiilor provenite din cadrul întregului bloc sovietic, tot aici

efectuându-se şi analizele specific rezolvării problemelor naţionale, specialiştii dându-şi seama

cât de dificil devenise de condus sistemul. Conducătorii statelor din zona central-estica a Europei

puteau conştientiza că doar o parte pe care o reprezenta ţara lor ar fi veriga slabă, pe când şefii de

la Kremlin ştiau de fapt că nu doar fiecare stat în parte are probleme, ci întregul sistem se afla

efectiv în colaps.

Cu excepţia Chinei, URSS a fost singurul stat communist cu adevărat suveran, întrucât

decizia cu privire la începerea reformelor a reprezentat un demers raţional al şefilor partidelor

politice. Deşi se ştia din interior ca sistemul se afla într-un colaps evident, autorităţile de la

Kremlin au preferat să adopte strategia muşamalizării în mod intenţionat a contextului intern şi

internaţional pentru o lungă perioadă de timp. Conform relatărilor foştilor reprezentanţi ai

conducerii de la Kremlin, încă din anul 1984 se punea imperios problema schimbării, afirmându-

se ca:” totul e putred şi că nu se poate trăi mai departe aşa”.16

Încă de pe atunci, se concretizase deja un grup de reformatori care urmau să preia

întreaga putere, chiar de la începutul perioadei lui Gorbaciov au existat diferite opinii conform

cărora, fostul preşedinte rus ar fi fost manipulate de anumite grupuri ce aveau interese dubioase.

Însă din perspectiva capitalelor Europei de Est, singurul conducător al grupurilor reformiste a

fost secretarul general al PCUS, Mihail Gorbaciov.17

16 Martin Malia, Tragedia sovietică. Istoria imperiului rus comunist 1917-1991), Varşovia, 1998, Editura Polirom, Iasi, 2013, p. 450.17Silviu Marian Miloiu, Dan Margarit, O Istorie a Europei Nordice si Baltice, Editura Cetatea de scaun, Bucuresti, 2005, p. 110.

12

În prima parte a anilor ’80, fabricile de armament consumau tot mai multe resurse care

din perspectiva noii conduceri, puteau fi folosite pentru refacerea economiei şi sporirea nivelului

de trai al oamenilor. Tot de aici au luat naştere ideile de promovare şi susţinere a păcii şi

dezarmării. Sovieticii făceau eforturi uriaşe pentru a fi consideraţi iniţiatorii acestui “trend” -

încă din aprilie 1985 a fost stopată amplasarea de rachete pe spaţial RGD-ului şi Cehoslovaciei-,

asupra căruia popoarele occidentale au răspuns favorabil.18

Reducerea în mod treptat a presiunii menţinute şi exercitate în anii trecuţi prin

interdemiul cursei înarmărilor, a oferit prilejul URSS-ului să îşi redirecţioneze economia spre

industria uşoară şi spre sporirea serviciilor destinate populaţiei, dar aceste eforturi nu s-au

concretizat întrucât era vorba doar despre părţi dintr-o reformă deja tardiva.

Aceste “reforme” au creat un moment de normalitate pentru populaţie şi pentru partidele

politice, un răgaz ce a creat condiţiile necesare aplicării reformelor politice atât de utile, acestea

au prins contur încă din anul 1986, când doctrina lui Brejnev nu se mai bucura de popularitate. A

fost lansat apelul de a efectua modificări esenţiale în contextul expansiunii socialismului şi al

reluării ideologiilor lui Lenin, considerat promotorul liberalizării politice.

Tot în acest context a apărut şi ideea transparentei,” glasnost” în limba rusă, care avea să

pună bazele procesului de democraţie. Profesorul Mark Kramer susţinând că teoretic şi practice,

cel puţin până în anul 1989, URSS nu a renunţat încă la ideea de a apăra şi susţine comunismul

din partea Europei de Est, afirmând despre preşedintele Gorbaciov ca:” niciodată nu a afirmat

ceva de la distanţă în comparaţie cu omologii săi din partea est europeană”.19

Între timp, autoritatile sovietice s-au confruntat cu o problemă care încă nu se

materializaze.La început, prezentarea glasnostului nu a creat mari probleme interne sau externe,

instituţiile făcând eforturi de a camufla diverse informaţii cu privire la dezastrul nuclear faţă de

opinia publică, dar a fost limpede că informaţiile circulă atât de repede chiar şi în contextul

monopolului totalitar asupra poporului.20

Dezastrul de la central nucleară de la Cernobal a grăbit modificările, astfel încât în luna

iunie a anului 1986, Gorbaciov a organizat o întâlnire cu secretarii partidelor în care s-a utilizat

pentru prima oară cuvântul” Perestroika” -reconstructie-, care mai târziu avea să devină baza

întregului proces de schimbare.21

18Razboi si Putere in secolul XXI: Statul conflictul militar si sistemul international, Editura Antet, Bucuresti, 1999, p.85.19 Vladimir Tismăneanu, Inceputul sfarsitului. Revolutiile din 1989 si renasterea Europei, New York, 2012, Editura Renasterea, Bucuresti, 1995, p. 176.20 Mihaela Miroiu, Ideologii Politice Actuale, Editura Poliro, Bucuresti, 2012, p. 142.21 Hele Carrere d’Encausse, Triumful natiunilor sau sfirsitul imperiului sovietic, Editura Remember, Bucuresti, 1993, p.132.

13

Conceptul de liberalizare politică a avut ca punct de plecare schimbările de membrii –

încă din timpul conducerii lui Gorbaciov au fost schimbaţi peste 90 % din membrii partidului,

chiar mai mult decât în anii 1930 în timpul perioadei epurarilor-precum şi extinderea ariei de

discuţii în cadrul şedinţelor de partid sau alte ocazii similare.22

O altă amprentă a liberalizării a constat în eliberarea treptată din închisori a adversarilor

şi a disidenţilor, chiar în unele situaţii s-a permis ca aceştia să presteze diverse forme de

activitate. Cel mai cunoscut protestatar în acest context a fost fizicianul Andrei Saharov, căruia

în 1986 i s-a emis ordinul de reşedinţa forţată în oraşul Gorki, iar după întoarcerea sa la

Moscova, i s-a dat voie să îşi reia activităţile în cadrul institutului unde lucrare.

La finele anului 1988, fizicianul în cadrul unei călătorii în Europa Occidentală s-a întâlnit

cu politicienii statelor respective, convingându-i să susţină politica de reconstructive a

perestroikei.Pe lângă el, şi alte personalităţi marcante au propovăduit această concepţie de

reorganizare statală a URSS-ului. Disidenţii au avut o influenţă destul de nesemnificativă asupra

societăţii, dar oprirea persecuţiilor a reprezentat un răsunet pozitiv răspândit în Occident.23

În anul 1987 s-au pus bazele apariţiei de grupări de intelectuali sau de activişti ce

susţineau socialismul, că mai apoi în 1988 acestea au colaborat în vederea conturării unor

organizaţii de masă. Tot în 1988 au fost pus bazele Frontului Perestroikăi Estoniene, Mişcării

Lituaniene pentru Perestroika iar pre finalul anului a fost înfiinţat Frontul Naţional Estonian.

La început, aceste organisme erau limitate doar în a promova ideile susţinute de oamenii

lui Gorbaciov, dar mai apoi acestea au început să progreseze spre direcţia sustineii acelor

republici, iar apoi au inbratisat ideea independenţei şi a anularii pactului Ribbentrop-Molotov.

Apariţia acestor forme în acelaşi timp cu doctrina glasnost au reprezentat un cadru favorabil

exprimării dorinţelor de revendicare naţională în cadrul fiecărei republici, nu doar în cele din

Europa.

Autorităţile sovietice nu sprijineau naţionaliştii şi nici dorinţele nomenclaturii locale care

îi susţineau pe aceştia. Ideea de descentralizare a fost creată tocmai de către aceste fronturi

naţionale, dar şi prin slăbirea totală a relaţiilor dintre Moscova şi exterior, moment ce avea să

pună presiune asupra existenţei imperiului sovietic.24

Aşadar în anul 1989, URSS reprezenta pentru regimurile comuniste din zona Europei

central-estica nu doar sursa politică pentru schimbările majore, ci şi un model de stat demn de

urmat.În ceea ce priveşte Kremlinul, a fost îmbrăţişata adoptarea politicilor perestroika şi

22 Włodzimierz Marciniak, Imperiul jefuit. Prăbuşirea Uniunii Sovietice şi apariţia Federaţiei Ruse, Editura Polirom, Bucuresti, 2013, ,p.128.23 Stelian Tanase, Miracolul revolutiei. O istorie politica aregimurilor comuniste, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, p.61.24 Adam Michnik, Restauratia de catifea, Edirtura Polirom, Iasi, 2001, p. 234.

14

glasnost întrucât se credea că va conduce la întărirea şi la progresul comunismului la nivel

internaţional şi nicidecum la prăbuşirea sa, devenind o realitate la finele anului.

Atâta timp cât autorităţile şi instituţiile URSS-ului încă mai deţineau rolul de

conducător al statului, şi nu erau chiar secate de luptele interne, s-au pus bazele introducerii

programelor glasnost şi perestroika şi în cadrul statelor-satelit, încercându-se în această situaţie

să ofere un impuls conducerii locale dar şi aparatului lor de conducere a statului şi a partidului.

Fiind proaspăt instalat în fotoliul de conducător al URSS-ului, Mihail Gorbaciov nu a fost

privit cu foarte mare simpatie de către omologii săi din statele Europei Centrale şi Estice.Un

prim motiv al antipatiei ar fi faptul că aceştia se temeau de schimbările care puteau conduce la

pierderea întregii puteri şi la schimbarea şi înlocuirea cu oameni noi.

Însă, ei nu aveau o perceptive de ansamblu asupra contextului economic al statului şi nu

erau convinşi în întregime ca politicile glasnost şi perestroika sunt cu adevărat utile. Tocmai din

acest motiv, liderii statelor-satelit considerau perestroika ca fiind o reală ameninţare nu numai la

adresa poziţiei lor, cât şi asupra sistemului în ansamblu lui, lucru ce s-a adeverit până la urma

ducând la destrămarea întregului imperiu sovietic.

Nu este limpede însă momentul în care au conştientizat ei ca perestroika şi glasnost vor

duce în final la căderea comunismului general, dar mulţi dintre ei ştiau această chestiune

dinainte. Această presupunere era îmbrăţişată în mare parte şi de membrii partidelor din statele

ce aveau ca regim comunismul.25

Tocmai din această cauză, încă de la începutul mandatului de preşedinte al URSS, Mihail

Gorbaciov a întâlnit un mare zid al neîncrederii ce avea să ia forma unei ostilităţi nemărginite.De

remarcat este ca în toate limbile statelor din zona estică şi centrală a Europei, cele mai

importante ideologii politice, glasnost şi perestroika erau folosite în cadrul limbii ruse sau într-o

nuanţă cât mai apropiată, spre exempu în limba maghiară se foloseau cuvintele” pereszstrojka şi

glasznoszty”, rar discutându-se despre restructurare sau despre reconstrucţie.26

Unicul stat în care instituţiile administrative şi conducerea îmbrăţişau prevederile

perestroikei şi a glasnostului a fost Polonia. Încă din anii ’80, în cadrul acestei ţări s-a profitat de

existenţa unei crize ce nu avea nicio cale de rezolvare. Introducerea legii marţiale şi apoi

abandonarea acestei măsuri au creat anumite avantaje politice, precum diminuarea puterei

opoziei, introducerea fenomenului de teama în rândul populaţiei care încerca să se revolte contra

sistemului.27

25 Nadia Anghelescu, Introducere in islam, Editura Enciclopedica, Bucxuresti, 1993, p. 79.26 Ioan Mihai Pacepa, Mostenirea Kremlinului. Rolul spionajului in sistemul communist de guvernare, Editurea Venus, Bucuresti,1993, p. 287.27 Constantin Hlihor, Geopolitica si Geostrategia in analiza relatiilor internationale contemporane, Editura Universitatii Nationale de Aparare Carol I, Bucuresti, 2005, p. 85.

15

Tot în această perioadă a anilor 1980, comunismul era în mare parte epuizat, lipsit de

orice “prevedere” în privinţa Poloniei, ducând în final la căderea partidului de guvernare, încât

perestroika şi glasnost s-au ivit exact ca o reactive firească a conducerii URSS faţă de

gestionarea crizei, care în statul polonez era mult mai pregnantă în comparatie cu celelalte state.

Tocmai din acest motiv s-a ajuns la o înţelegere mai aprofundată a concepţiilor lui Gorbaciov...28

28 Ibidem

16

1.2 Declinul şi dezintegrarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste

Prăbuşirea regimului instaurat de sovietici a modificat radical contextul politico-

economic la nivel internaţional.A reprezentat cel mai mare conflict de interese de după cel de al

doilea război mondial, aşa cum a fost considerat a fi războiul rece. Unei singure persone i se

poate atribui încetarea războiului rece, Mihail Gorbaciov, dar nici acest aspect nu este considerat

a fi cel mai important eveniment pentru care Gorbaciov a fost declarat responsabil.

Finalul războiului rece a reprezentat doar o consecinţă a altui eveniment important în care

a fost menţionat, fiind vorba despre căderea regimului comunist în URSS, precum şi

dezintegrarea URSS-ului în sine. Acţiunile petrecute de după anii “89 au adus Naţiunile Unite

după o lungă perioadă de absentă, iarăşi în nucleul politicii internaţionale.29

Consiliul Securităţii a obţinut atribuţii în ceea ce priveşte capacitatea decizională, lucru

necunoscut până în acea perioadă. Iniţiativele au fost luate de către URSS, scriitorul Helmut

Volger afirmând că: “Până la sfârşitul anilor optzeci, posibilităţile Naţiunilor Unite - şi mai ales

cele în domeniul menţinerii păcii şi a soluţionării conflictelor - fuseseră relativ limitate, pentru

căOrganul decizional al ONU, Consiliul de Securitate, fusese practic în imposibilitate de a lucra

din pricina deficitului de colaborare dintre super-puterile SUA şi URSS. Chiar dacă după criza

dinCuba, cele două mari puteri reuşiseră să coopereze într-o mică măsură, această cooperare a

fostMereu întreruptă de tot felul de alte probleme.”30

O misiune eşuată a Consiliului de Securitate este aceea în care nu a putut media în mod

eficient divergentele din Afganistan sau în Războiul din Golf intre Iran şi Irak, întrucât în cele

două mari conflicte erau implicate cele două super puteri: URSS reprezenta agresorul, SUA avea

rolul de a oferi arme afganistanilor, iar în ceea ce priveşte conflictul dintre Irak şi Iran, cele două

ţări erau principalii furnizori de arme.31

În acest caz, iniţiative şi soluţiile erau oferite de Uniunea Europeană, UE afirmând: “De

exemplu, Consiliul de Securitate nu a fost în stare să medieze în mod eficient în conflictul din

Afganistan sau în Războiul din Golf între Irak şi Iran, pentru că în cele două conflicte erau

implicate ambele mari puteri: în conflictul din Afganistan, URSS-ul era agresorul iar SUA, ţara

care livra arme grupărilor de rezistenţă afgane, iar în războiul dintre Iran şi Irak, cele două state

erau în egală măsură furnizori de armament.

29 Sven Bernhard Gareis, Johannes Varwick,Natiunile Unite, Macmillan, Editura Polirom , Iasi, 2005,p.20.30 Sergiu Tamas, Geopolitica, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1994, p.114. 31 Jean Francois Soulet, Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pina in zilele noastre, Editura Polirom,Iasi, 1998, p. 298.

17

De abia modificarea radicală a cursului politicii ONU faţă de URSS în contextul apariţiei

noului concept de politică externă a lui Gorbaciov, la care s-a răspuns după o iniţială ezitare, a

făcut posibilă şi o schimbare fundamentală a activităţilor Naţiunilor Unite. Cea mai puternică

expresie a noului curs politic al URSS s-a regăsit într-un discurs ţinut de Gorbaciov la 7

decembrie 1988 în faţa Adunării Generale a ONU. El s-a pronunţat în favoarea unei consolidări a

ONU, subliniind noile provocări şi posibilităţi.”32

Fostul preşedinte al SUA, George H.W Bush, îmbrăţişa ideologiile Naţiunilor Unite,

conform cărora acestea au rolul suprem de a asigura din nou ordinea mondială, preşedintele

susţinând că: “Extinderea treptată a competenţelor Consiliului de Securitate asupra unor procese,

care cu doar puţini ani înainte ar fi căzut sub incidenţa prevederilor Cartei care interziceau

implicarea ONU, a fost urmărea şi în acelaşi timp şi premisa pentru crearea unei noi generaţii de

misiuni de menţinere a păcii.

Între anii 1988 şi 1992 au fost constituite 14 noi misiuni, mai multe decât în toate cele

patru decenii de existenţă a Organizaţiei. Doar în anul 1993 au existat şase intervenţii de

menţinere a păcii şi, în ciuda unui moratoriu de la mijlocul anilor 90, numărul misiunilor ONU

de menţinere a păcii a crescut până în 2001 la un număr de 54”33

La sfârşitul unui veac ce a fost caracterizat de o luptă acerba intre regimurile politice

totalitare şi cele democratice, prin dezintegrarea comunismului din Europa estică ce a fost

posibilă după căderea regimurilor de tip fascist, acestea îi oferă Europei pentru prima oară în

întreaga sa istorie, o imagine neverosimilă a popoarelor care o compun prin îmbrăţişarea

aceloraşi valori şi principii:

Statul de drept

Drepturile omului

Libertatea

Pe parcursul deceniilor, secolelor şi a conflictelor care le-au marcat, bătrânul continent

european „conştientizează” că în afara diferenţelor lingvistice şi tradiţionale, popoarele sale sunt

dependente de o civilizaţie comună, care încă din trecutul îndepărtat greco-roman până la o

tehnologie industrială mai mult sau mai puţin eficientă, parcurgând creştinismul (bizantin său

roman), prin diversele modele artistice ale perioadei medievale, ale Renaşterii, Barocului,

Clasicismului, prin imboldul Revoluţiei Franceze sau a ideologiilor naţionaliste, o privesc în

întregime şi la modul direct.34

32 Helmut Volger,Istoria Națiunilor Unite, Centrul Federal pentru Educație Politică din Bonn, 1995, Editura Politica, Bucuresti, 2004, p.9.33 Sven Gareis, John Varwick, Națiunile Unite. Sarcini, instrumente și reforme, Bonn, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003, p.125.34Nicolae Frigioiu, Social-democraţia europeană în secolul XX, Ed. Institutului de Teorie Socială, Bucureşti, 1998, p.45.

18

Perioada anului 1989 a presupus parcurgerea unei alte etape istorice a Europei, conturata

de progresul revoluţiilor sociale din zona centrală şi estică, ce a avut repercusiuni precum

trecerea statelor ce au fost încorporate într-un sistem socialist cu o economie centralizată,

precum şi un stat subordonat concepţiei care susţinea lupta de clasă, la o percepţie liberă asupra

economiei, condusă de prevederile pieţei ce presupun statul de drept în care democraţia

reprezintă nucleul de creare a caracterului uman precum şi a drepturilor şi libertăţilor

cetăţeneşti.35

Revenind consacraţi istorici ce s-au dedicat studierii istoriei Europei, au analizat întregile

acţiuni de pe continentul european ce au condus către schimbare, astfel o primă sintetizare releva

faptul că: „Vreme de patruzeci de ani, s-ar fi părut că există două Europe, care nu mai evoluau în

acelaşi univers, apoi, brusc, în timp ce sistemul uneia a triumfat, al celeilalte s-a prăbuşit. 36

Celor ce-şi manifestaseră scepticismul – adică aproape tuturor oamenilor – în faţa

«Europei de la Atlantic la Ural» a generalului de Gaulle şi a «Casei comune» a lui Gorbaciov

istoria le demonstrează o dată mai mult că nimic nu e definitiv jucat, că nu există sfârşit al

istoriei” şi conchide întrebându-se „Oare nu tocmai în clipa în care europenii – prin unul dintre

paradoxurile de care istoria e avidă – erau cel mai convinşi de perenitatea acestor două Europe,

ea poate – dincolo de necesarele inerţii legate de prea marea diferenţă dintre părţile sale – să-şi

descopere calea spre regăsirea unicităţii sale?”

Alte studii afirma că: „Se pare că Europa, în primul rând cea de Est, dar şi cea de Vest,

prin efectele unei reacţii în lanţ le cărei consecinţe sunt greu de măsurat, a intrat, în cursul

ultimilor ani, într-o nouă etapă a istoriei sale. La originea acestei schimbări se află două

evenimente (politica mâinii de fier pe care Ronald Reagan o impune partenerilor săi din Est în

domeniul tehnologiei de vârf şi al armamentului nuclear şi apariţia în fruntea Uniunii Sovietice a

lui Mihail Gorbaciov, cu obiectivele sale privind restructurarea – Perestroika şi transparenţa –

Glasnost – n.a.) strâns legate între ele, care sunt declanşate mai mult de evoluţia şi iniţiativele

celor două superputeri decât de acţiunile europenilor, chiar dacă consecinţele acestora privesc în

mod direct statele şi populaţiile de pe bătrânul continent37”.

Situaţia internaţională care a găzduit aceste modificări sociale din anii ‚89 este amplu

detaliat în cadrul unor lucrării importante ale unor analişti de prim rang ale politicii şi

diplomaţiei veacului XX, aici fiind incluşi şi doi foşti consilieri ai biroului pentru securitate a

foştilor preşedinţi ai SUA.Referindu-se la această situaţie, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier

al preşedintelui Jimmy Carter, susţinea că: „Ultimul deceniu al secolului XX a fost martorul unor

răsturnări dramatice în politica mondială. Pentru prima oară în istorie, o putere non-eurasiatică s-

35 Zbigniev Brezezinski, Marea tabla de sah, Editura Universul Enciclopedic, Bucuresti, 2000, p. 63.36 Armand Gosu, Despre Holocaust si Comunism, Editura Polirom, Bucuresti, 2003, p. 438.37S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei, Ed. Institutul European, Iaşi, 1998, vol. V, pp.374-375.

19

a impus nu numai ca principal arbitru în relaţiile de putere din Eurasia, dar şi ca supremă

putereîn lume. Destrămarea şi prăbuşirea Uniunii Sovietice au fost ultima treaptă în ascensiunea

rapidă a unei puteri din emisfera vestică – Statele Unite ale Americii – că singură şi, de fapt,

prima putere cu adevărat globală”

Conform istoricilor, referindu-se la faptul că schimbarea s-a produs datorită influenţei

marilor puteri -SUA şi URSS-, Henry Kissinger afirma că: „Această extrem de importantă

schimbare s-a desfăşurat sub semnul a doi colaboratori destul de improbabili. Ronald Reagan

fusese ales ca reacţie la o perioadă de aparentă retragere a Americii pentru reafirmarea

adevărurilor esenţiale tradiţionale ale excepţionalismului american. Gorbaciov, care se ridicase

până la cea mai înaltă poziţie prin luptele brutale din interiorul ierarhiei comuniste, era hotărât să

revigoreze ceea ce el considera a fi o ideologie sovietică superioară. Reagan şi Gorbaciov au

crezut fiecare în victoria finală a propriei tabere”.38

Concluzia diplomatului în privinţa rolului pe care l-au avut cei doi mari conducători în

cadrul schimbărilor ce au marcat finalul secolului XX, a fost înţeleasă şi de către cetăţenii

diverselor state ale Europei care, profitând de contextul general din acea perioadă, au participat

la procesul istoric internaţional de transformare ce a reprezentat preludiul acţiunii de unificare a

ţărilor de pe bătrânul continent european.

Revenind la motivele care au dus la destrămarea URSS-ului, se poate aminti că la data de

14 martie 1990, a avut loc anularea articolului 6 din Constituţia URSS, ce a produs haos general

întrucât prin abolirea articolului, PCUS devenea astfel unicul partid politic eligibil din URSS.39

Faptul că Borin Elţân a fost ales preşedinte al RSFSR la data de 29 mai 1990, va adânci şi

mai rău lupta pentru afirmarea statului şi a poporului rus. Se considera că Federaţia Rusă va fi

moştenitoarea URSS-ului iar următoarea organizare a teritoriului sovietic va presupune o

confederaţie liberă, condusă de Rusia, pecand Mihail Gorbaciov trebuie înlăturat pentru că

reprezintă un obstacol.40

Analizând toate eforturile lui Gorbaciov de a reforma URSS la toate nivelurile şi de a

spori progresul ideologiilor de perestroika, jurnalistul Mandeville, în cadrul ziarului” Le Figaro”

a afirmat că: “Încetineala datorată vechilor obiceiuri şi, mai ales, absenţa unei definiri clare şi

unanime a roluluiPartidului în noul context creat de perestroika au anihilat, în bună parte, aceste

eforturi.

38 Vladimir Drebentsov, Criza financiară și consecințele sale pentru economia Rusiei, Editura Springer, Heidelberg, 2008, pp. 153-157.39 Samuel Huntinghton, Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucuresti, 1997, p.241.40Pascal Lorot,Perestroika, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p.104.

20

În pofida declaraţiilor oficiale şi a măsurilor luate, birocraţia Partiduluicontinuă să ceară

să gestioneze ea totul şi să domine, refuzând orice transfer efectiv de responsabilitate, orice

împărţire a puterii cu vreun stat autonom sau cu noile organizaţii înfiinţate de societatea civilă”41.

Noul preşedinte al RSFSR, Borin Elţân, la data de 20 iulie 1991 a dat ordin prin care să

fie stopata activitatea internă a partidelor politice în cadrul administraţiei şi a întreprinderilor.

Conducătorii URSS şi sovieticii încep să se teamă de elanul spre indepedenta a organismelor

autohtone, în numar de 21, avânt ce a fost încurajat şi direcţionat de către oamenii lui Mihail

Gorbaciov, foşti comunişti, dar: “Pe de altă parte, în drumul ei spre democraţie, Rusia pare să fie

depăşită de un mare număr de republici. Ţara este stăpânită de mari temeri, de spaime

apocaliptice, de psihoza comploturilor. “Mâna forte”, al cărei mit a apărut în vara anului 1989,

stârneşte frica, dar este şi dorită. Se caută trădători. Periodic, lumea este înspăimântată de

zvonurile despre lovituri de stat”42, afirmaţia fiind făcută de Francoise Thom cu privire la

evenimentele ce au anticipat lovitura de stat din august 1991.

Evenimentele ce s-au petrecut după reîntoarcerea lui Gorbaciov din zona Crimeei la

Moscova, la 22 august 1991, au oferit Occidentului ideea că principiile şi concepţiile

democratice au triumfat. Dar în realitate, conducătorii fostei clase sovietice au fost înlocuiţi de

“oamenii de rezervă” din al doilea eşalon al PCUS, iar conceptul de privatizare a constat în

acapararea fostului sector public de ofiţeri ai KGB şi de conducătorii sovietici.43

Deja la 8 decembrie 1991, liderii Rusiei, Bielorusiei şi ai Ucrainei au constatat că URSS

s-a desfiinţat şi nu mai exista ca şi subiect de drept şi realitate geopolitică şi strategică. Tot în

acelaşi an se pun bazele Comunităţii Statelor Independente, intre fostele state ale URSS-ului.În

întâlnirii de plecare a lui Gorbaciov la data de 12 decembrie 1991, acesta a declarat jurnaliştilor

prezenţi la faţa locului că: “Separarea unui organism în mai multe părţi nu oferă niciodată şi

nicăieri o asanare, nici echilibru creator, nici pace. (...) Diferente neîntrerupte, confruntări şi

războaie civile vor clocoti pe teritoriul Rusiei şi se vor extinde în permanenţă în conflicte

mondiale.

Iar această perioadă va fi absolut inevitabilă, căci puterile din întreaga lume, europeni şi

asiatici, îşi vor înveşti banii, interesele comerciale şi calculele strategice în micile state nou

create. Ele îşi vor face concurenţă şi vor încerca să domine punctele cheie.

În plus, vecini imperialişti vor aspira la supremaţia directă sau ascunsă asupra noilor

formaţiuni neorganizate şi neapărate, şi trebuie să ne pregătim să-i vedem pe cei ce au disecat

Rusia încercând să-şi desfăşoare experienţa ostilă şi necuviincioasă, chiar în haosul post-

41 Pascal Boniface, Relatiile est-vest intre anii 1945-1991, Editura Institutul European, Iasi, 1998, p.2042 Robert Cooper, Destramarea natiunilor. Ordine si haos in sec. XXI, Editura Universul Enciclopedic, Bucuresti, 2007, p.85.43Martin Mc. Couley, op.cit, p.6.

21

bolşevic, prezentând-o în mod fraudulos ca pe triumful suprem al libertăţii, al democraţiei şi al

federalismului.

Două posibilităţi se deschid: fie va apărea o dictatură naţională rusă şi va prelua frâiele

guvernului pentru a conduce Rusia spre unitate, oprind toate mişcările separatiste din ţară, fie că

ea nu va apărea şi se va instaura un haos inimaginabil cu deplasări ale populaţiei, răzbunări,

pogromuri, dezastrul transporturilor, şomaj, foamete, frig şi anarhie”44

Dezmembrarea Uniunii Sovietice se va petrece într-un mod progresiv, urmărindu-se două

obiective:

Neînregistrarea niciunei schimbări de graniţe intre republicile fostului URSS.

Minorităţile ruseşti să rămână în interiorul acestora, în acest fel se evita revoluţii

massive din partea populaţiei.

Astfel, la 25 decembrie 1991, URSS a încetat să mai existe, iar în urma dezintegrării

acesteia, au apărut o serie de state, dintre care Federaţie Rusă avea să devină centrul atenţiei în

perioada secolului XXI.Începe astfel perioada lui Boris Elţân, ce a generat mari conflicte şi

fivergente economice, politice şi sociale, scriitorul şi dizidentul anticommunist, Aleksandr

Soljeniţân, să afirme: “«Chestiunea rusă» la sfârşit de secol XX se pune pentru poporul nostru în

termini fără echivoc: a fi sau a nu fi”.45

44Andrei S.Graciov, Naufragiul lui Gorbaciov, Editura Nemira, Bucuresti, 1995, pp.190-191.45Aleksandr Soljeniţîn,Chestiunea rusă la sfârşit de secol XX, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p.172.

22