Capitolul 1. Elemente turistice privind potentialul turistic

Turismul reprezintă un fenomen economico – social propriu civilizaţiei moderne,

puternic ancorat în viaţa societăţii şi, ca atare, aflat într-o relaţie de intercondiţionalitate

cu aceasta. Astfel, tendinţele înregistrate în evoluţia economiei mondiale, atât cele

pozitive exprimate de sporirea producţiei şi, pe această bază, a prosperităţii generale, de

intensificare a schimburilor internaţionale şi lărgirea cooperării dintre state, de

industrializare şi terţiarizare, cât şi cele negative precum crizele sau perioadele de

recesiune economică, extinderea sărăciei şi şomajului, inflaţia, deteriorarea mediului au

influenţat cantitativ şi strucural activitatea turistică, stimulând călătoriile şi diversificând

orientarea lor spaţială.

Ascensiunea turismului vazut ca un corolar al timpurilor moderne nu poate fi oprită.

Societatea actuală, dominată incontestabil de stres, reclamă cu necesitate nevoia de

turism, ca activitate de recreere şi refacere a capacităţii de muncă.

1.1. Definitii, concept si clasificare a turismului

Turismul este, în primul rând “o formă de recreere alături de alte activităţi şi formule

de petrecere a timpului liber”; el presupune “mişcarea temporară a oamenilor spre

destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul petrecut

la acele destinaţii”; de asemenea, în cele mai multe situaţii, el implică efectuarea unor

cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.

Exprimat, în general prin ansamblul activităţilor, relaţiilor şi măsurilor determinate

de organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement sau în alte scopuri, turismul se

manifestă ca un fenomen economico-social complex, rezultat din integrarea mai multor

subdiviziuni (ramuri distincte) ale economie şi este vorba despre activitatea din hoteluri,

şi restaurante, transporturi, agenţii de voiaj şi touroperatori, domenii angajate direct şi în

principal în servirea turiştilor, ca şi din telecomunicaţii, cultură şi artă, sport, sănătate şi

altele, implicate în mai mică măsură şi indirect în această privinţă .

In domeniul turismului se utilizează o serie de termeni şi concepte specifice cum ar

fi noţiunile de turism, turism intern şi internaţional, turist, cerere turistică, ofertă turistică,

industrie turistică etc.

Una dintre cele mai cuprinzătoare definiţii date turismului, general acceptată pe

plan mondial este aceea a profesorului elveţian doctor W. Hunziker: „turismul este

ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara

domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire

permanentă şi activitate lucrativă oarecare” .

The Shorter Oxford English Dictionary” (Oxford, 1950) defineşte turismul ca fiind:

„teoria şi practica din sfera călătoriilor, călătoria fiind de plăcere” iar turistul drept „cel

care face un tur sau mai multe tururi, în special cel care face aceasta pentru recreere; cel

care călătoreşte de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru

obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare.”

Terminologia elaborată de Organizaţia Mondială a Turismului se prezintă astfel:

Turismul – cuprinde activităţile desfaşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi

sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă

consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau

alte motive;

Turism intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc numai în

interiorul acesteia;

Turism receptor (inbound tourism) - non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;

Turism emiţător (outbound tourism) – rezidenţii ţării date care călătoresc în alte

ţări;

Turism naţional – constituit din turismul intern şi turismul receptor;

Turism internaţional – alcătuit din turismul receptor şi cel emiţător;

Turist – orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei

sale obişnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive

principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate la

locul vizitat

Tipul de turism defineşte esenţa fenomenului şi apare ca o sumă de însuşiri fundamentale

ce se intercondiţionează pe un anumit spaţiu, pe o perioadă de timp deteminată.

Încercarea de diferenţiere a activităţilor turistice şi clasificarea lor în tipuri şi forme este

diferită în literatura de specialitate.

Poser distinge 5 tipuri de turism (de tratament, de recreere vara, de sporturi de iarnă, de

recreere la distanţă scurtă, de tranzit).

Pe acelaşi spaţiu geografic se pot practica mai multe tipuri de turism în funcţie de

resursele de care dispune spaţiul respectiv. Aceasta este o tendinţă a turismului actual.

În prezent se disting mai multe tipuri de turism:

- Turism de recreere şi agrement – este la îndemâna tuturor turiştilor proveniţi din medii

sociale diferite. În special populaţia urbană este atrasă de natură, în timp ce populaţia

rurală participă mai puţin. Este un tip de turism practicat de toate grupele de vârstă, dar

mai ales de populaţia de vârstă matură şi de tineri. Durata este variabilă predominând

turismul de durată scurtă (week-end) sau medie, se efectuează la distanţe diferite în

funcţie de posibilităţile materiale ale turiştilor. Scopul principal al turismului de recreere

este schimbarea peisajului, care se poate considera şi atunci când evadezi dintr-o natura în

alta.

- Turismul de îngrijire a sănătăţii (balnear sau curativ) – îşi are originile în timpurile

antice, când oamenii cunoşteau şi exploatau proprietăţile curative ale apelor minerale şi

termale, ale curei heliomarine, nămolurilor. Este considerat cel mai vechi tip de turism, la

care participă mai mult persoanele învârstă. Prin amenajările corespunzătoare, are

avantajul că se practică tot timpul anului şi poate fi organizat corespunzător capacităţilor

de cazare. Se desfăşoară pe distanţe medii si lungi, în strânsă legătură cu durata

concediului de odihnă şi eficacitatea tratamentului curativ. Are nevoie de o infrastructură

specializată şi de dotări speciale (săli de proceduri, de gimnastică medicală, saune, băi,

nămoluri, etc.) precum şi de un personal calificat, ceea ce ridică costul serviciilor.

- Turismul cultural – cuprinde persoanele care vizitează obiective turistice aparţinând

patrimoniului cultural. Se adresează anumitor categorii de populaţie (elevi, studenţi,

intelectuali); atrage populaţia urbană şi rurală; durata este limitată la un timp scurt sau

mediu. Acest tip de turism este practicat frecvent de turiştii aflaţi în tranzit, care nu

utilizează prea mult infrastructură turistică. Fluxurile de turişti amatori de turism cultural

se îndreaptă spre oraşele mari ale lumii recunoscute prin arhitectura veche a clădirilor,

prin muzee sau prin concentrări de obiective turistice variate (Veneţia, Florenţa, Atena,

Roma, Paris, Londra, Beijing, Tokio, New York).

- Turism educaţional – cuprinde activităţile turistice organizate în scopuri educative, in

general pentru grupa de vârstă tânără.

- Turismul social – reflectă stratificarea socială (veniturile diferite ale populaţiei),

pentru populaţia cu venituri mici (sau cu handicap) anumite organisme (sindicate, case de

ajutor) sociale oferă înlesniri pentru a putea fi cuprinşi în activitatea turistică. Dezvoltarea

acestui tip de turism a fost posibilă datorită democratizării turismului (apariţiei turismului

de masă organizat).

- Turismul de tip complex – rezultă din asocierea pe acelaşi teritoriu a celorlalte tipuri.

Este cel mai realist întâlnit în practică, cuprinzând un mare număr de turişti de toate

vârstele şi profesiile, fiind practicat în special în perioada vacanţelor şi concediilor. Acest

tip are nevoie de o ofertă foarte largă, de o infrastructură şi servicii diversificate.

Un element major al atractivităţii îl constituie specificul gastronomic al unei regiuni. Sunt

cunoscute expoziţiile şi festivalurile generate de sărbătoarea vinului, a berii şi a altor

băuturi, precum şi a unor sortimente culinare. Producţia de vinuri constituie pentru

anumite ţări o atracţie turistică de sine stătătoare (Franţa, Spania, Italia). Particularităţile

locale ale sortimentelor de vinuri renumite oferite turiştilor în pivniţe de degustare şi

vânzare, creează fluxuri turistice continue.

- Turismul pentru cumpărături (Shopping) – se practică în special în regiunile turistice

renumite, în marele oraşe cu galerii şi centre comerciale, în magazine mici renumite

pentru anumite produse.

1.2. Locul şi rolul turismului în viaţa economico-socială

Industria turistică cuprinde o varietate de activităţi şi ramuri ale economiei a căror

funcţie comună este satisfacerea nevoilor turiştilor. Există o convergenţă de păreri în

literatura de specialitate privind rolul major al turismului în consumul omului modern şi

deci, în randul activităţilor menite să acopere acest consum. Turismul ca activitate

comercială valorifică atât output-ul unor ramuri ale producţiei materiale cât şi cel al

sectorului serviciilor. Ştiinţa economică este preocupată de realizarea unei utilizări optime

a resurselor limitate, multe dintre ele rare sau chiar unice.

În ultimele decenii, pe plan mondial, economiile moderne au dat câştig de cauză

dezvoltării serviciilor. Structura şi rolul acestora s-au amplificat în mod continuu şi

ascendent, contribuind în mod deosebit la reorientarea forţei de muncă spre sectorul

terţiar şi dezvoltare regională. Turismul este consumator de resurse naturale, umane şi

culturale, de servicii directe şi indirecte fiind la rândul său iniţiator de servicii proprii.

Prin conţinutul şi funcţiile lor, serviciile din turism răspund atât industriei de profil cât şi

celor ale consumatorilor .

In prezent, turismul se situează printre cele mai de seamă componente ale

economiei mondiale, participând cu aproape 12% la realizarea produsului mondial brut,

cu circa 11% la ocuparea forţei de muncă, fiind cel mai important capitol al comerţului

internaţional şi mobilizând circa 11% din cheltuielile de consum ale populaţiei. Nu pot fi

ignorate efectele negative generate de dezvoltarea necontrolată a turismului, mai ales

asupra palierelor sociale şi de mediu, chiar daca turismul este adesea privit ca o formă

inofensivă a dezvoltarii industriale comparativ cu alte industrii.

Calitatea deosebită a turismului în realizarea unor efecte sociale şi economice

presupune următoarele:

Valorificarea superioară a resurselor turistice;

Dinamizarea schimburilor economice şi sociale;

Accelerarea acţiunilor de amenajare a teritoriului şi îmbunătăţirea

infrastructurii generale;

Mijloc activ de educaţie şi instruire, în utilizarea timpului liber şi a

îmbogăţirii orizontului informaţional şi cultural;

Înţelegerea nevoii de participare şi susţinere a acţiunilor de protecţie a

mediului inconjurător.

Turismul contribuie la valorificarea superioară a resurselor sau la dezvoltarea unor

zone mai puţin bogate în resurse capabile să asigure dezvoltarea unor întreprinderi sau

industrii prelucrătoare, dar bogate în resurse turistice naturale sau antropice.

Călătoriile şi turismul constituie una dintre principalele surse de creare de locuri

de muncă într-un numar mare de ţări, aproximativ un total de 101 milioane de persoane,

adică un lucrător din 16 în lume se află în sectorul serviciilor din turism. Impactul

economic al turismului şi al călătoriilor este considerabil, fiind la originea a circa 7% din

investiţiile mondiale de bunuri şi echipamente, investiţia iniţială din turism incluzând

investiţii în hoteluri, restaurante, zone comerciale, porturi, aeroporturi ş.a.

Turismul contribuie cu peste 150 miliarde USD la încasările fiscale, ca urmare a

faptului că turiştii plătesc uneori (pe lângă costul serviciilor turistice) taxe indirecte cum

ar fi taxe de aeroport, de obţinere a vizelor, cheltuieli vamale etc. Turismul, una dintre

marile industrii ale lumii, are un impact sesizabil asupra balanţei de plăţi a multor ţări

(posibilitate de echilibrare şi creare a unui sold pozitiv), prin aportul de valută obţinut din

participarea acestora pe piaţa turistică internaţională.

Veniturile sale au o proporţie semnificativă în economia multor ţări şi este una din

cele mai mari producătoare de locuri de muncă. Contribuţia sa la PNB, angajarea şi

dezvoltarea regională sunt bine documentate şi spre deosebire de alte sectoare, este

prevăzut să crească în importanţă în următoarele decenii ca urmare a creşterii timpului

liber.

1.3. Clasificarea potentialului turistic

În sens larg, potenţialul turistic al unui teritoriu reprezintă ansamblul elementelor

naturale, economice şi cultural – istorice, care prezintă anumite posibilităţi de valorificare

turistică, dau o anumită funcţionalitate pentru turism şi deci constituie premise pentru

dezvoltarea activităţii de turism. (G Erdeli, 1996)

Un teritoriu interesează din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse

turistice naturale sau antropice, acestea fiind privite ca atracţii turistice sau resurse

turistice.

Potenţialul turistic reprezintă oferta turistică potenţială a unui teritoriu care împreună cu

baza tehnico – materială şi cu infrastructura generală şi turistică formează oferta turistică

reală (efectivă) sau patrimoniul turistic.

Varietatea resurselor turistice, specificul, influenţa lor în activitatea turistică duc la

delimitarea a două categorii de potenţial turistic, şi anume: natural şi antropic.

Potenţialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul

natural prin componentele sale: relief, condiţii climatice, ape, vegetaţie şi faună, cât şi

modificările acestora din urmă.

STRUCTURA POTENŢIALULUI TURISTIC

Componentele potenţialului turistic

Potenţialul turistic are un rol important în dezvoltarea şi diversificarea activităţilor

turistice, de aceea, a apărut necesitatea stabilirii unor criterii de clasificare a atracţiilor

turistice.

Cea mai utilizată clasificare este realizată după conţinutul potenţialului turistic:

• Potenţial antropic;

• Potenţial natural.

Potenţialul turistic natural cuprinde elementele oferite de cadrul natural –

relief, climă, reţea de ape, vegetaţia ş.a., urmărind atragerea fluxurilor de turişti în

vederea petrecerii vacanţelor.

Relieful reprezintă un element de atracţie turistică de sine stătător, reprezentat prin tip

(vulcanic, carstic, glaciar), trepte şi atitudini, toate acestea realizând cadrul propice

practicării drumeţiilor şi alpinismului, cât şi de petrecere a vacanţelor.

Clima este reprezentată de tipul şi volumul precipitaţiilor, mărimea temperaturilor

înregistrate, perioadele cu soare etc.; creează condiţii propice schierii, curelor heliomarine

ş.a.

Reţeaua de ape, reprezentată de apele curgătoare şi cele stătătoare, ape minerale şi

termale, creează cadrul adecvat pentru pescuit, cure heliomarine, sporturi nautice etc.

Vegetaţia prin bogăţia şi diversitatea speciilor, existenţa speciilor florale rare, dă

posibilitatea practicării unor forme particulare ale turismului: cercetare ştiinţifică,

vizitarea rezervaţiilor naturale.

Fauna, sub aspect turistic, prezintă importanţă prin valoarea sa cinegetică şi estetică.

Potenţialul turistic antropic cuprinde creaţiile omului de-a lungul timpului, concretizate în

elemente de cultură, istorie, artă şi civilizaţie, care prin caracteristicile lor atrag grupurile

de turişti.

Structura potenţialului antropic cuprinde elementele:

• vestigii arheologice şi monumente de artă (cetăţi, castele, statui, biserici);

• etnografie şi folclor (obiceiuri şi tradiţii, port popular, muzică şi dansuri populare ş.a.);

• instituţii şi evenimente cultural-artistice (muzee, case memoriale, târguri şi expoziţii);

• realizări tehnico-economice şi ştiinţifice contemporane (porturi, poduri şi viaducte,

baraje şi lacuri de acumulare);

• aşezări umane (oraşe, sate turistice).