ORIGINEA CAPITALISMULUI

INTERPRETĂRI ISTORIOGRAFICE

(Marx, Weber, Braudel)

CARL MARX – CAPITALUL

Pune la baza dezvoltării capitalismului apariția capitalului. Capitalul îl definește ca o

sumă de bani care se folosesc pentru a cumpăra marfă pentru a o vinde în vederea obținerii

altor bani, iar suma de bani obținută din vînzarea mărfii este mai mare decît suma cu care a

fost cumpărată aceasta, adică există un profit. Banii care nu sunt utilizați în comerț și nu sunt

investiți în vederea obținerii profitului nu sunt considerați capital. Pentru ca banii să producă

alți bani este necesar ca ei să fie investiți, de obicei în materie primă și în unelte. Un alt factor

al producției capitaliste este forța de muncă. Forța de muncă prelucrează materia primă și

produce marfă de uz, de o calitate și valoare ce depășește valoarea materiei prime și a muncii

luate împreună. Acestea sunt vîndute și se obține un capital mai mare decît cel inițial, iar

capitalul obținut astfel poate fi utilizat pentru atragerea unui număr mai mare de muncitori

pentru producerea mărfii respective, care permite și specializarea mai intensă, ceea ce duce la

creșterea calității și cantității mărfii, și respectiv, iarși la creșterea capitalului inițial.

MAX WEBER – ETICA PROTESTANTĂ ȘI SPIRITUL CAPITALISMULUI

Definește capitalismul ca acțiune economică bazată pe urmărirea profitului, în urma

unor calcule raționale: se calculează cît trebuie investit și care va fi profitul; într-un sistem în

care este asigurată libertatea personală și proprietatea privată. El nu consideră că doar

protestantismul a fost factorul care a rezultat dezvoltarea capitalismului, ci pornind de la unele

date statistice care arătau că chiar în aceeași țară cu religii mixte protestanții sunt mai

calificați, argumentează influiența protestantismului asupra dezvoltării acestuia. O altă

observației pe care el o face este că numărul studenților protestanți îl depășește pe al celor

catolici.

În afaceri, penntru a obține credit este foarte important să fii cunoscut ca un om corect,

care se ține de promisiune și întoarce banii la timp, dar și harnic, onest, punctual, cumpătat –

virtuți care predomină la protestanți. În secolul al XVIII-lea muncitorii metodiști erau

persecutați și respinși de tovarășii lor, iar ceea ce îi ajuta să reziste și să fie cît de cît acceptați

pînă cînd lumea s-a obișnuit cu ei erau valorile protestante puse în practică. Speculanții și

aventurierii nu au reușit în afaceri, ci dimpotrivă, cei crescuți la școala grea a vieții, calculați

1

și îndrăzneți, temperați, iscusiți și devotați – care le permiteau să înfrunte opunerea pentru

inovație din partea majorității.

Ideea de vocație la fel a influiențat creșterea productivității economice. Termenul

vocație a fost introdus pentru prima oară de către Martin Luther, dar a fost dezvoltat și pus în

practică de către calviniști. Aceștia considerau că există oameni care sunt aleși de Dumnezeu

și vor fi mîntuiți, iar alții sunt damnați. Omul nu are nici o influență asupra acestei decizii, dar

pentru a demonstra că este ales, trebuia să se comporte corespunzător, de parcă ar fi.

Totodată, protestantismul a spulberat ideea atît de puternic predicată anterior, că a

cîștiga bani și a fi bogat e sărac, dimpotrivă, cîștigarea banilor și utilizarea corectă a acestora

era privită ca o binecuvîntare, lenea și sărăcia ce reieșea din aceasta fiind considerate

păcătoase.

FERDINAND BRAUDEL – DINAMICA CAPITALISMULUI

Acesta susține că economiile univers tipice reprezintă matrițele capitalismului

european și mondial, iar capitalismul actual nu este în esență deosebit de cel preindustrial.

Părțile interdepente ale oricărui ansamblu social nu evoluează la unison, ci în ritmuri

diferite, în funcție nu numai de nivelul la care se situează fiecare, ci și de specificul și

vechimea lor.

Mereu există un pol sau cîțiva, care domină periferiile mai slab dezvoltate, și care se

deplasează mereu dintr-un loc în altul.

Braudel consideră că Weber face o eroare, aducînd exemplul orașelor neprotestante

din Italia: Veneția, Genova și Florența. Religia se adaptează la noile necesități economice, iar

faptul că liberatatea omului vine după reformă este o concluzie pripită.

2