CAP. I. ONTOGENEZA SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos derivă din stratul ectodermal, care alături de mezoderm şi endoderm se constituie deja din a 2-a săptămână gestaţională.

Principalele faze ale ontogenezei cerebrale în perioada embrionară cuprind în ordine succesivă:

1. neurulaţia2. formarea veziculelor cerebrale (prozencefalizarea)3. neurogeneza (maturaţia)

1. Neurulaţia (Figura: Neurulaţia) se produce din ziua 14 până în ziua 30 de gestaţie(g) şi constă în formarea şi închiderea tubului neural, care anterior plutea sub formă de placă neurală în lichidul amniotic. Treptat, în săptămâna a 3-a placa neurală începe să se lărgească şi să se invagineze înspre mezoderm şi endoderm, pentru a se închide formând tubul neural. Defectele de neurulaţie determină în patologie disrafiile (anencefalie, encefalocel, meningo-cel, spina bifida etc.).

2. Începând din zilele 25-30 de gestaţie (g) şi continuând până în zilele 80-90 gestaţionale, urmează faza de formare a emisferelor cerebrale (prozencefalizarea) (Figura: Prozencefalizarea). Înainte ca partea caudală să fie deplin dezvoltată, partea anterioară a primei somite cervicale începe să se evagineze şi să formeze flexiuni şi cavităţi, fiecare cu anumite semnificaţii în dezvoltarea ulterioară. Iniţial se produc 3 evaginări: prozencefalul (creierul anterior), mezencefalul (creierul mijlociu), şi rombencefalul (creierul posterior). Cu timpul, pe părţile laterale ale prozencefalului apar alte 2 evaginări - veziculele optice - din care apoi se vor dezvolta nervii optici şi o parte din globii oculari. În ziua 36, prozencefalul se divide în diencefal (posterior) şi anterior in 2 vezicule telencefalice, care ulterior devin cele 2 emisfere cerebrale. Simultan se formează şi cavităţile

1

telencefalice, care pe parcurs formează ventriculii cerebrali. În acelaşi timp cu divizarea creierului anterior (prozencefalul), se divide şi cel posterior (rombencefalul) în 2 structuri: una anterioară, constituind viitoarea punte şi cerebelul şi una posterioară - viitorul bulb şi începutul măduvei spinării. Cavităţile corespunzătoare devin ventriculul IV. Mezencefalul rămâne neschimbat, din el dezvoltându-se pedunculii cerebrali şi lama cvadrigeminală. Creşterea şi dezvoltarea continuă şi spre luna a 3-a. Concomitent, coarda spinală se extinde caudal, odată cu dezvoltarea coloanei vertebrale. Agresiunile de orice tip sau perturbarea acestei importante etape de

2

3

formare a sistemului nervos induce malformaţii morfologice majore ca: holoprozencefalia, arinencefalia, agenezia de corp calos etc.

3. Neurogeneza, care începe între săptămânile 8-10g şi continuă şi după naştere, constă în proliferarea şi migrarea neuronilor. Multiplicarea neuroblaştilor în zonele germinative periventriculare din prima jumătate a sarcinii face ca stocul total de neuroni să fie constituit definitiv spre 20 săptămâni de gestaţie (excepţie fac neuronii granulari din cortexul cerebelos şi din fascia dentată din hipocamp). La ultima lor mitoză neuronii migrează de-a lungul unor ghizi gliali, conform unei determinări genetice, pentru a constitui placa corticală. Ultimii neuroni care migrează se aşează în partea cea mai externă, aşa încât straturile externe ale cortexului se vor dezvolta mai târziu decât cele profunde. Anomaliile din perioada neurogenezei pot produce

4

reducerea migrării (microencefalie, agirie, lisencefalie), dezordini în locul ocupat de neuroni în cortexul cerebral (displazii celulare) sau aglomerări în substanţă albă de neuroni care nu mai ajung la locul lor predestinat din scoarţa cerebrală (heterotopii). În perioada dintre lunile 3-9g (perioada fetală) sistemul nervos intră într-o fază distinctă şi importantă de dezvoltare numită perioada de maturaţie, care nu se încheie decât după câţiva ani de la naştere. În luna a 3-a, sistemul nervos central (SNC) este deja schiţat în structura sa generală. Deşi în formă rudimentară, există toate componentele creierului, măduvei spinării şi a celor 2 organe de simţ - ochiul şi urechea, strâns legate de dezvoltarea sistemului nervos. Ulterior apar conexiuni între ventriculii laterali, ventriculul 3 se reduce în mărime şi se diferenţiază comisurile interemisferice (corpul calos, trigonul şi comisura albă anterioară). În a 2-a perioadă de maturaţie, care acoperă ultimele 20 săptămâni, se produce creşterea cerebrală, legată pe de o parte de multiplicarea celulelor gliale, începutul mielinizării şi creşterea prelungirilor celulare (axonii). Paralel se maturizează sistemul enzimologic cerebral.

Macroscopic apar primele rudimente ale scizurilor care se conturează net abia spre sfârşitul perioadei (luna 4g.- scizura silviană, luna 5g.- scizura Rolando, luna 6g.- scizura calcarină şi şanţurile principale ale lobilor frontal şi temporal). La sfârşitul lunii 8g. sunt formaţi toţi lobii cerebrali.

La nivel microscopic, în perioada fetală începe un proces foarte important pentru dezvoltarea sistemului nervos central deoarece între procesul de mielinizare şi dezvoltarea funcţiilor specifice SNC există un paralelism linear.

Mielinizarea este considerată principalul indicator al maturizării sistemului nervos. Ea continuă şi după naştere (3 ani 1/2) după un program foarte strict înscris în genom. Astfel, există o ordine a mielinizării diverselor fascicule, cele ascendente fiind mielinizate înaintea celor descendente. Mielinizarea este precedată de o marcată proliferare a celulelor gliale care sintetizează mielina (oligodendroglia). Se constituie o adevărată unitate funcţională neuron – nevroglie. Mielinizarea începe de la structurile mai vechi filogenetic şi se termină la ultimele apărute pe scara evoluţiei. Având în vedere că structura creierului este, în mare, formată în perioada fetală, aspectele patologice ce se

5

produc în această perioadă de dezvoltare rezultă în special din procese distructive, ischemice sau infecţioase şi nu realmente malformative.

În perioada postnatală, începând de la naştere se consideră că macroscopic emisferele cerebrale sunt bine conturate, dar procesul de maturare continuă chiar într-un ritm mai accentuat. Maturarea este un proces complex şi de durată mare, aspect specific ontogenezei umane. Pentru funcţiile neurologice maturarea se încheie în jurul vârstei de 10 ani, iar pentru funcţiile psihice în jurul vârstei de 14 - 16 ani. Astfel, greutatea creierului la nou-născut este de 320 - 340g, ajungând la greutatea adultului (1300-1450g) abia la 12- 15 ani; aspectul exterior al creierului ajunge să fie comparabil cu al adultului abia la 1,5 ani. Cerebelul se maturizează mai târziu, ajungând ca la vârsta adultă abia la 7 - 10 ani. Neuronii existenţi deja în formulă completă de la naştere (14 - 22 miliarde) se maturizează şi ei în continuare (corpul celular, prelungirile neuronale, sinapsele), realizând circuite tot mai complexe. Celulele gliale se dezvoltă în primele 6 luni postnatal (în special în luna a 6-a) şi ajung la maturitate funcţională în jurul vârstei de 2 - 3 ani. Treptat apar noi sinapse, neuronii se interconectează, realizând o reţea vastă de "complexe funcţionale" care integrează progresiv, pe etape diferitele funcţii motorii sau psihice.

La naştere sistemul nervos nu este total dezvoltat funcţional, asigurând doar funcţiile de supravieţuire localizate în trunchiul cerebral (nou-născutul este o fiinţă subcorticală, dar în plin proces maturaţional - Evans 1987 citat de V. Foişoreanu 1998). Treptat, se achiziţionează noi funcţii ce duc spre o corticalizare progresivă care implică unirea structurilor vechi cu cele noi şi o ierarhizare funcţională, cu o subordonare a structurilor inferioare faţă de cele superioare.

Trebuie ştiut faptul că întregul proces de maturare nu are loc decât sub influenţa stimulilor din mediul extern care trebuie însă să intervină într-o perioadă bine determinată pentru fiecare structură în parte denumită "perioadă critică", de unde importanţa cunoaşterii dezvoltării sistemului nervos uman.

6