CAP. XIII VIAŢA CULTURALĂ ŞI MUZICALĂ Despre viaţa culturală a igrişenilor nu ne-au rămas izvoare scrise decât de la sfârşitul secolului al XIX-lea, datorită venirii la Igriş, a tânărului învăţător Petru Arsiciu, care în a doua lună după sosirea sa la Igriş, începe instruirea unui cor bărbătesc. Nu este exclus ca şi predecesorii săi, învăţătorii Vasiliu Micşa, Panaiot Boarescu şi Moisă Creţu, să fi avut preocupări culturale, dar cred că acestea s-au limitat doar la activităţi culturale desfăşurate în cadrul şcolii. Cu circa 10 ani înaintea învăţătorului Petru Arsiciu, a venit la Igriş notarul comunal Ioan Tripa (24.05.1851 – 19.09.1915) originar din Sinitea, (azi Sintea Mică) din judeţul Arad, care avea şi studii teologice şi care era un mare iubitor de cultură şi un mare român. Că aşa a fost, stă dovadă volumul său de poezii, publicat de Tipografia diecezană din Arad, în anul 1882, intitulat „POESII”. Autorul acestui volum de poezii avea doar 31 ani. Iată două poezii din acest volum: A FI ROMÂN I M N A fi român adevărat Doamne! A ta-naltă fire E-un lucru binecuvântat Este plină de-o mărire E darul de la Dumnezeu Veşnică, strălucitoare E simţul sufletului meu! Ca şi focul cel de soare! Doamne din mărirea Ta A fi român, dar renegat Dă şi la naţiunea mea! E cel mai ticălos păcat, E baterea lui Dumnezeu, Braţul Tău puternic, tare Blestemul cel mai rău şi greu Ţine lumea-n admirare Pe cei răi îi depărtează Eu tot aceea îmi doresc Pe cei buni îmbrăţişează Ca num-atâta să trăiesc Doamne din puterea ta Cât voi avea un simţ curat Dă şi la naţiunea mea! Să fiu român adevărat Vocea Ta cu tonul blând Şi dacă doar în al meu sân Când s-aude răsunând S-ar stinge simţul de român Împăraţi, regi şi popoară Şi aş cădea-n acel păcat Ţi se-nchină şi Te-adoară Să fiu şi eu un renegat Doamne dă din vocea Ta Dă şi la naţiunea mea! Atunci, atunci pe-acest pământ Să nu am loc nici de mormânt Ochiul Tău unde priveşte Şi-ajungă-mă blestemul greu Toate-ncântă, fericeşte Să pier bătut de Dumnezeu! Toate cresc şi înfloresc Şi pe tine Te măresc! Bun eşti Doamne, tu-i veghia Şi peste naţiunea mea! Fiind un bun român, notarul Ioan Tripa a fost îndrăgit şi respectat de igrişeni, astfel că la apelul făcut de o mână de ţărani doritori de cultură, în 19 februarie 1911, înfiinţează Societatea de lectură şi cântări „Plugarul”, membrii fondatori fiind teologul-notar Ioan Tripa şi ţăranii Ioan Jebelean, Petru Crista, Constantin Jicu, Ilie Fumor, Ioan Galu, Dionisie Jebelean şi Dimitrie Suciu. Aprobarea statutului acestei societăţi a întâmpinat mari greutăţi din partea ministerului de interne maghiar; abia în şedinţa din 28 august 1912 se comunică membrilor societăţii vestea îmbucurătoare a aprobării statutului. Văzând neştiinţa de carte, cât şi o stare de indiferenţă privind sentimentul naţional, la unii dintre locuitori, membrii societăţii, în şedinţa din 12 ianuarie 1913 au hotărât:

a) În fiecare seară, să se ţină cursuri de aritmetică pentru membri, această sarcină revenind domnilor Ioan Scăunaş, Gheorghe Galu, Ilie Fumor şi V. Crista.

b) Cursuri de alfabetizare şi deşteptarea sentimentului naţional, spre realizarea căruia visau cu toţii, sarcina revenindu-i lui Ioan Jebelean.

În data de 6 septembrie 1915 s-a stins din viaţă, în etate de 64 ani, mentorul societăţii „Plugarul”, notarul Ioan Tripa, fiind înmormântat în cimitirul din partea de vest a localităţii, fiind condus la locul de veşnică odihnă de foarte mulţi igrişeni. Izbucnirea războiului mondial a întrerupt activitatea societăţii „Plugarul” în perioada 14 mai 1914 – 14 septembrie 1919. După această dată societatea de lectură şi cântări îşi reia activitatea, or-ganizând mai multe serbări, din venitul cărora s-a cumpărat „drapelul tricolor” al societăţii şi s-a contribuit cu sume de bani pentru construirea bisericii de la Mărăşeşti şi pentru „Monumentul solda-tului necunoscut”. În şedinţa din 10 decembrie 1922 se aduc mulţumiri scrise, savantului Nicolae Iorga pentru donarea a 50 cărţi societăţii „Plugarul”. În luna decembrie 1924 se înfiinţează Societatea culturală „Mihai Eminescu”, a elevilor igrişeni, având ca preşedinţi pe Andrei Jebelean, învăţătorul Vasile Dăian şi elevul Terenţiu Jiva, iar ca secretari pe Gavril Jebelean şi Ilie Jebeleanu. În anul 1927 ia fiinţă societatea religioasă „Sf. Gheorghe”, directorul societăţii fiind preotul Virgil Negru, preşedinte studentul teolog Andrei Jebelean, iar secretar liceanul Ilie Jebeleanu. Între anii 1928-1932, membrii societăţii „Mihai Eminescu” au făcut, în fiecare vară, turnee în comunele Saravale, Secusigiu, Beba Veche, etc, prezentând piese de teatru, recitări de poezii şi scurte conferinţe cu caracter cultural şi educativ. Membrii acestei societăţi au prezentat conferinţe cu subiecte de actualitate şi în Igriş. Astfel Ilie Jebeleanu a conferenţiat desopre probleme de sănă-tate, Andrei Jebelean despre cultură, iar Terenţiu Jiva despre starea economică a României Mari. În primăvara anului 1925, igrişeni angajează pe dirijorul şi compozitorul ţăran Nistor Miclea , din Mercina, judeţul Caraş, să reorganizeze corul şi să înfiinţeze o fanfară. Igrişeni participă cu entuziasm, atât în cadrul corului, care a ajuns la 180 membri, cât şi în cadrul fanfarei cu 32 membri. Prin înfiinţarea acestor două formaţii, viaţa culturală a igrişenilor a luat o mare amploare. Au loc numeroase serbări cu ocazia sfintelor sărbători de Paşte, Rusalii, Crăciun, precum şi în alte ocazii. Cu ocazia sfintelor sărbători corul dădea răspunsurile la Sf. Liturghie şi participa împreună cu fanfara la procesiunile religioase. Cu bani adunaţi cu ocazia serbărilor a fost angajat un instructor de dansuri populare din comuna Nădlac, care i-a învăţat pe igrişeni „căluşerul”. Primul vătaf al „că-luşerului” a fost Moisă Miloş, apoi I. Mioc, iar în anul 1930, Valerie Minda. La 1 aprilie 1929, coriştii igrişeni au organizat o serbare şi au hotărât, împreună cu preotul Virgil Negru, ca banii adunaţi cu ocazia acestei serbări să fie folosiţi pentru ridicarea monumentului eroilor căzuţi în războiul mondial. Sfinţirea monumentului a avut loc în anul 1930. (1) La această sfinţire a participat şi Sever Bocu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc al jude-ţului Timiş Torontal. Preotul Virgil Negru a prezentat cu ocazia sfinţirii monumentului eroilor, realizările igrişenilor în cei zece ani de la unirea cea mare. Igrişeni mai aveau totuşi o dorinţă neînplinită. Este vorba de ridicarea unui edificiu pentru Casa naţională. Până la construirea Căminului cultural serbările aveau loc mai mult în aer liber, atunci când timpul era prielnic, iar în timpul iernii sau timp nefavorabil, în săli de clasă mai spaţioase în clădirea şcolii, iar când se prevedea un număr mai mare de spectatori se folosea magazia din clădirea de la numărul 811, în care era improvizată şi o scenă şi care era şi iluminată corespunzător, cu lămpi cu petrol. În prezent magazia este în proprietatea lui Valerie (Lele) Scăunaş, şi a servit până în anul 2005, ca brutărie. Horile, sau „jiocul”din duminici şi sărbători se desfăşurau în faţa pridvorului (acum desfiinţat) fostei primării. Mai târziu, când a fost dezafectată fosta moară a lui Adolf Pauker, care se afla în casa de la nr. 612, azi în proprietatea Zamfirei Jicu, „jiocul” s-a desfăşurat şi în acest spaţiu. Hotărârea construirii Casei naţionale (Căminul cultural) a fost luată în anul 1932. Iniţial s-a fixat o contribuţie de 100 lei pentru un lanţ (0,58 ha.) de teren arabil şi a început construcţia, care a ajuns până la jumătate. Apoi, prin anul 1934, Consiliul comunal în frunte cu primarul Vichentie Minda au luat hotărârea de a cultiva cu trifoi şi lucernă 300 lanţe din cele 700 deţinute de primăria din Igriş în zona denumită „Sub Nădlac”. Trifoiul şi lucerna au fost vândute în mare parte celor din

Nădlac şi din vânzare s-au obţinut 900.000 lei, din care circa 250.000 lei sau folosit pentru terminarea construcţiei Căminului cultural, care a costat aproape 500.000 lei. (3) La data de 21 mai 1937 a avut loc inaugurarea Căminului cultural „Igrişanul”, în prezenţa prefectului judeţului Timiş-Torontal, dr. Dimitrie Nistor, a primarului Vichentie Minda, a Consi-liului comunal şi a numeroşi igrişeni. Cu această ocazie prefectul a donat suma de 30.000 lei şi 1000 de cărţi, toate fiind legate în coperţi cartonate. Clădirea Căminului cultural a fost proiectată de către renumitul arhitect Victor Vlad din Timişoara, iar construcţia a fost realizată de o firmă de con-strucţii din Arad. Igrişenii au fost mândri de noua lor realizare şi aveau şi motiv, deoarece clădirea Căminului cultural era una dintre cele mai frumoase şi spaţioase, în comparaţie cu clădirile similare din localităţile învecinate. De acum serbările şcolare, spectacolele, sau concertele corului şi fanfarei, precum şi horile din duminici şi sărbători aveau un minunat loc de desfăşurare. Până la instalarea curentului electric, iluminarea sălii de spectacole a Căminului cultural s-a făcut pentru scurt timp cu lămpi de petrol, iar apoi a fost cumpărată o instalaţie de iluminare deosebit de eficientă, numită „Petromax”, care funcţiona pe baza pulverizării benzinei sub presiune, într-un spaţiu de mărimea unui bec electric, unde aceasta ardea, dând o lumină albă, care reuşea să ilumineze întreaga sală. Lampa era ancorată cu un cablu prevăzut cu scripeţi, cu ajutorul căruia putea fi coborâtă pentru aprindere şi apoi urcată până aproape de tavanul sălii. În timpul celui de al doilea război mondial activitatea culturală s-a redus simţitor. Semnalăm totuşi o serbare a elevilor de liceu, organizată de către învăţătoarea Florica Pantea şi directorul şcolii, înv. Traian Matei, în data de 15 august 1942. Cu ocazia acestei serbări a fost jucată piesa „De-ale lui Păcală” rolurile fiind jucate de către următorii: Ioan Nicolescu (Păcală), Dimitrie Galu (Guran), Liubomir Marcovici (Bubi), Gavril Lugojan (Ploscă), Simeon Brindescu (Stan), Ionel Marcovici (Iţic), Simion Ţăranu (primarul Tanda), Arcadie Nicolescu (Gheorghe), Dumitru Jebe-lean (Manda), Floare Pecican (Maranda), Maria Crista (Aniţa), Carolina Roşu (Liliana). După încheierea războiului activitatea culturală începe să-şi revină. Astfel, sub îndrumarea inimosului învăţător Ştefan Sucigan (originar din comuna vecină Şeitin), ia fiinţă la data de 6 iulie 1947, Societatea de lectură „Ioan Tripa”, care avea ca membri pe următorii elevi de liceu: 1.Preşedinte Arcadie Nicolecu 9.Cenzor Ionel Marcovici 2.Vicepreşed. Mărioara Crista 10.Cenzor II Sofia Galu 3.Secretar Axente Cionca Membrii 6.Arcadie Ionescu 12.Vasile Micşa 4.Secretar II Carolina Roşu 1.Ana Brindescu 7.Petru Ionescu 13.Cornelia Miloş 5.Bibliotecar Partenie Murar 2.Florea Cernescu 8.Dumitru Jebelean 14.Petru Minda 6.Bibliotec.II Florica Crista 3.Stelian Fizitea 9.Livia Jebelean 15.Anton Müler 7.Casier Mihai Stoicănescu 4.Maria Galu 10.Mircea Jiva 16.Valeriu Sârbu 8.Locot.sport. Irimie Munteanu 5.Simion Galu 11.Marta Matei 17.Floare Ţerigar În afara şedinţelor din cadrul societăţii, membrii acesteia au desfăşurat şi alte activităţi culturale. Astfel, sub îndrumarea doamnei preotese Ana Vancu, membrii societăţii au organizat mai multe spectacole, în sala Căminului cultural, prezentând următoarele piese de teatru: „O noapte furtu-noasă” de I. L. Caragiale, „Iancu Jianu” de Bucura Dumbravă, „Doctor fără voie” de Moliere. În piesa „O noapte furtunoasă” rolurile principale au fost jucate de: Mihai Sârbu – Rică Venturiano, Florica Crista – Veta, Mărioara Băcşan – Ziţa, Arcadie Nicolescu – Jupân Dumitrache, Gavril Lu-gojan – Ipingescu, Simeon Brindescu – Chiriac. În aceste spectacole se recitau poezii şi se cântau romanţe. Florica Crista (căsătorită Stroe) cânta romanţele „În fânul de curând cosit” şi „Pasăre nevinovată”, fiind acompaniată la acordeon de Ioan Nicolescu, iar Mihai Sârbu recita poezii în grai bănăţean, una dintre acestea fiind „Ăl mai tare om din lume”. Preocupări artistice au avut şi liceenii şi studenţii din perioada 1955 – 1965, dar acestea s-au limitat la organizarea de spectacole, care aveau în program câte o piesă de teatru, un grup vocal, solişti vocali şi recitatori de poezii în grai literar şi în grai bănăţean. Astfel de spectacole au fost organizate atât în Igriş, cât şi în unele din localităţile învecinate, cum ar fi Saravale, Secusigiu, Şeitin şi altele.Unul din animatorii acestor spectacole a fost Ioan (Nelu) Jiva. Dintre cei care au

participat la realizarea acestor spectacole putem aminti pe următorii: Ioan I. Munteanu, Ioan P. Munteanu, Mircea Fizitea, Ţerigar Antiţa, Găleancu Partenie, Ioan (Nela) Micşa, Ioan Miu, Maria Jebelean, Floare Jiva, Maria Jiva, Ioan (Nică) Jebelean, Fumor Trăilă, Florea Jebelean. Cu ocazia unui astfel de spectacol, prezentat într-o duminică seara, în sala căminului cultural din Secusigiu, autorul acestei lucrări a recitat, în grai bănăţean, poezia „Controla” de Petru E. Oancea (cunoscut şi sub numele de Tata Oancea). În cuprinsul poeziei există următoarele versuri: Dar mi-am luat, să nu vă rîgeţ, tăman două lubeniţă Le vingea o unguroane, d-alea cu sucna pistriţă Da nu dulşi, da nu tu coapce, cu miezu roşu ca macu Dă să mânşi măi, ca viţălu, până-ţ pocneşce stomacu. Spectacolul a decurs normal, iar artiştii amatori igrişeni au fost răsplătiţi cu aplauze. Într-una din zilele următoare deplasării la Secusigiu, când tata a venit de la muncă, îmi adresează următoarea întrebare: „Ce ai spus tu la Săcusâji, că mi-o spus un om la holdă, că ţ-ai bătut jioc dă săcusâjeni”? Eu i-am explicat că am recitat poezia „Controla” lui Tata Oancea, poezie pe care am mai recitat-o şi la Igriş, pe care şi tata o auzise. În final am realizat ce s-a întâmplat. Probabil că spectatorul supărat, era cultivator de lubeniţă (secusigenii fiind renumiţi cultivatori de lubeniţă), dar mai mult ca sigur că nu auzise până atunci poezia lui Tata Oancea şi a crezut că eu am vrut să-mi bat joc de secusigeni, când de fapt mie nici prin gând nu mi-a trecut aşa ceva. Voi prezenta mai jos un „Proces verbal” al Societăţii literare „Ioan Tripa”, din 20 iulie 1947, extras din caietul cu procese verbale al societăţii, păstrat prin grija secretarului acesteia, regretatul ec. Axente Cionca:

. Până la realizarea electrificării, în anii 1955-1956, singurul mijloc de culturalizare erau unele conferinţe ţinute fie de cadrele didactice din sat, de medic, sau de echipe de conferenţiari venite de la oraş. Până la acea dată un număr foarte mic de igrişeni deţineau aparate de radio cu baterii, sau cu galenă. După electrificare numărul acestora a crescut simţitor, astfel că şi igrişenii au avut acces la cel mai răspândit mijloc de informare şi culturalizare din acel moment. Un alt mijloc de răspândire a culturii erau şi proiecţiile de filme. Anterior electrificării aceste proiecţii de filme se făceau de către „caravanele cinematografice”, care circulau pe camioane, fiind

înzestrate cu aparate de proiecţie şi cu un motor cuplat cu un generator electric, care producea curentul electric necesar. Proiectarea filmelor se făcea fie în aer liber, la lăsarea întunericului, fie în sala mare a Căminului cultural. În anul 1960 a primit şi Căminul cultural din Igriş un aparat de proiecţie a filmelor. Primul operator cinematografic a fost Teodor Lipinescu (cunoscut cu porecla de Todor lui popa), originar din Toracu Mare, din Banatul jugoslav, stabilit în Igriş în anul 1946. După stabilirea sa în Igriş, a profesat meseria de tâmplar, dar era un om inventiv şi a deprins cu uşurinţă şi meseria de operator cinematografic. La scurt timp după apariţia cinematografului, în anul 1962, apar în Igriş şi televizoarele. Primii deţinători de televizoare au fost Ioan Utfineanţu (Nică lui Robu) şi Vasile Ţăranu. Cea de a doua parte a acestui capitol o voi dedica vieţii muzicale a igrişenilor. Nu am găsit do-cumente scrise despre viaţa muzicală a igrişenilor anterioare anului 1892, anul întemeierii corului bărbătesc din Igriş. Dar dacă mă gândesc bine, cred că igrişenii secolului XIX trebuie să fi avut pre-ocupări în acest domeniu. Altfel nu se poate explica faptul că, la numai o lună după sosirea învăţă-torului Petru Arsiciu în Igriş, să fie rugat de igrişeni să înceapă instruirea corului, iar după numai trei luni de la începerea instruirii, să poată da răspunsurile la Sf. Liturghie din duminica Sf. Paşte. Că igrişenii iubeau foarte mult muzica şi cântul, stă ca dovadă înfiinţarea fanfarei în anul 1925, când este angajat la Igriş, ca dirijor de cor şi fanfară, renumitul dirijor şi compozitor ţăran Nistor Miclea din localitatea Mercina, judeţul Caraş-Severin, care, sosit în Igriş la începutul lunii martie, reuşeşte ca în paralel cu instruirea corului să instruiască şi o fanfară compusă din 32 membri, fiind prezent cu ambele formaţii, la 11 octombrie 1925, la desvelirea bustului poetului Mihai Eminescu, la Sânnicolau Mare. Şi urmaşii igrişenilor din a doua jumătate a secolului XX se străduiesc să continue tradiţia muzicală a predecesorilor, astfel în toamna anului 1951 ia fiinţă prima orchestră a Igrişului, înfiinţa-tă din iniţiatiava lui Ioan Crista (Bolocan). În paginile care urmează voi prezenta în amănunt fiecare din formaţiile muzicale din Igriş.

Foto nr.1 Notarul Ioan Tripa întemeietorul Societăţii de lectură şi cântări „Plugarul”.

Foto nr.2 Trei foşti membri marcanţi ai So- Foto nr. 3 Fostul secretar al Societăţii cietăţii culturale „Mihai Eminescu”, Gavril literare „Ioan Tripa”, ec. Axente Cionca, Jebeleanu (secretar), Andrei Jebeleanu (la prin grija căruia s-a păstrat caietul cu mijloc, preşedinte), Ilie Jebeleanu (secretar) procesele – verbale al societăţii.

Foto nr. 4 O parte din elevii de liceu care au jucat în piesa „De-ale lui Păcală”(15.08.1942) De la st. spre dr. pe bancă: Floare Pecican, Dimitrie Galu, înv. Florica Pantea, directorul şcolii înv. Traian Matei, Maria Crista, Ioan Nicolescu, Carolina Roşu. În picioare: Ionel Marcovici, Gavril Lugojan, Simion Ţăran, Arcadie Nicolescu, Dumitru Jebelean, Liubomir Marcovici.

Foto nr. 5 Elevi de liceu care au jucat în piesa „Pentru patrie” (vara 1942) De la st. spre dr. pe bancă: Carolina Roşu, Ana (Nuţa) Minda, Florica Pecican, înv. Florica Pantea, directorul şcolii înv. Traian Matei, Sofia Brindescu, Maria Crista, Elena Moaşă. În picioare: Arcadie Nicolescu, Simion Ţăranu, Dimitrie Galu, Gavril Lugojan, Ioan Nico- lescu, Liubomir Marcovici.

Foto nr. 6 Clădirea Căminului cultural „Igrişanul”

ÎNFIINŢAREA CORULUI Cât de mare a fost dorinţa igrişenilor de a se exprima prin cântarea corală ne-o spune însuşi întemeietorul corului, tânărul învăţător Petru Arsiciu, în materialul autobiografic intitulat „Spicuiri din istoricul familiei noastre.” Iată ce ne istoriseşte învăţătorul Petru Arsiciu: Am ocupat postul de învăţător la Igriş în ziua de 6 decembrie 1891. Ocupând acest post şi însufleţit fiind spre muncă şi progres, deşi aveam o şcoală împopulată cu peste 80 de elevi, am adunat tinerimea adultă şi am înfiinţat un cor bărbătesc de 40-50 persoane. Pe timpul acela corurile erau rare ca şi corbii cei albi. Am făcut aceasta şi pentru motivul că igrişenii cereau ca viitorul dascăl să fie conducător de cor. Eu în privinţa aceasta având o largă cunoştinţă şi iubitor de muzică şi cântare, sus numitul cor l-am instruat şi condus astfel că la paştile din anul 1892, a cântat corul în biserică, adunându-se întreaga comună spre a asculta acordurile înălţătoare cătră Dumnezeu. Acest cor, pentru concerte şi alte festivităţi, l-am transfor-mat în cor mixt, compus din 60-70 persoane, pe carele l-am instruat şi condus fără întrerupere, în mod gratuit, timp de 15 ani. Cu ocaziunea concertelor, împreunate cu teatru şi emulări de căluşeri, am primit mai de multe ori din partea corului remuneraţii modeste în bani, şi odată din partea ascultătorilor, un ceas de argint, aducându-le pe cale ziaristică adânca mea mulţumire. Ca învăţător am căutat să-mi fac datorinţa cu trup şi suflet, cu cea mai mare punctualitate, atât în şcoală cât şi în biserică, sădind în sufletul celor de sub conducerea mea, dragostea de neam, lege şi patrie. Nu aceste litere moarte dovedesc activitatea mea, ci mai mult faptele afirmate prin spuse-le poporului. Dumnezeu a îndeplinit dorinţa igrişenilor prin numirea lui Petru Arsiciu ca învăţător în comuna lor, făcându-le cel mai frumos cadou, prin începerea activităţii sale în ziua de Sf. Nicolae. N-a trecut de la numirea sa decât o lună şi câteva zile şi aflăm dintr-o însemnare a coristului Dimitrie Brindescu, tenor, că instruirea corului a început la data de 19 ianuarie 1892. Iată ce nota acest corist pe o filă cu portativ (foto nr.10): Chorul vochal din Igriş, s-au început în 19 Ianuarie, anul 1892. Şi l-au început Petru Arsiciu învăţiatori. Subştitut şi eu, pe un an, pentru a vedea purtarea lui. Şi a avut purtare bună că a rămas învăţiatori. Aici au scris Dimitrie Brindescu chorist Te I (n.a. tenor I). În zilele de 19, 20, şi 21 septembrie 1903, cu ocazia sfinţirii bisericii ortodoxe române din Sânnicolau Mare, a avut loc o mare serbare, însoţită de manifestări culturale. S-a organizat un concurs de coruri şi o „Reuniune a învăţătorilor din regiune”. Despre igrişeni se spune că au venit cu peste 200 de trăsuri. (4) La data amintită mai sus dirijorul corului din Igriş era tot învăţătorul Petru Arsiciu şi am convin-gerea că la această manifestare corul igrişenilor a avut o prestaţie foarte bună, având deja o vechime de 11 ani sub bagheta dirijorului lor. După ce a condus corul timp de 15 ani, învăţătorul Petru Arsiciu predă bagheta de dirijor tână-rului său coleg Gheorghe Farca, venit la Igriş de la Bencecu Român (azi Bencecu de Jos.) La începutul anului 1908 conducerea corului este preluată de către învăţătorul Gheorghe Farca, care va conduce corul până în 18 decembrie 1910, când în urma ivirii unui post de învăţător în localitatea sa natală, Sânnicolau Mare, se mută acolo. După plecarea învăţătorului Gheorghe Farca, activitatea de dirijor al corului este preluată de către unul din cei mai destoinici corişti, ţăranul Ioan Jebelean, fost membru al corului încă de la în-fiinţare. Ioan Jebelean va conduce corul până în anul 1925. În timpul primului război mondial., corul şi-a redus mult activitatea, mulţi dintre membrii săi mergând pe front. În acea perioadă activitatea corului s-a desfăşurat mai mult în cadrul bisericii. La data de 9 ianuarie 1925, la iniţiativa preotului Virgil Negru, Consiliul parohial al bisericii or-todoxe din Igriş, hotărăşte reorganizarea corului, în care scop se angajează să dea tot sprijinul moral şi material pentru angajarea unui dirijor. În şedinţa din 25 ianuarie 1925, Consiluil parohial a hotărât să angajeze pe ţăranul dirijor şi compozitor Nistor Miclea din Mercina, ca să instruiască un cor mixt şi 4 dirijori, pentru care numi-

tul va fi remunerat cu 4000 lei lunar şi întreţinerea completă (hrană şi locuinţă) pe toată durata an-gajării. Dirijorul Nistor Miclea (n..21.03.1886) îşi începe activitatea la începutul lunii martie 1925, în-fiinţând un cor mixt de 180 persoane şi instruind ca dirijori pe Ioan Cionca (n. 07.03. 1890), Eftimie Galu (n. 11.12.1900) şi Ghenadie Cionca (n. 20.08.1905). Coriştii igrişeni dau dovadă de multă disciplină şi dăruire astfel încât la Sf. Paşte, în 19 aprilie 1925, corul a dat răspunsurile la Sf. Liturghie, iar a doua zi a Sf. Paşte a participat la un spectacol care a avut în program: 1. Piesa de teatru: Nevasta mea, fie îngerii cu ea de Nicolae Ţintaru 2. Piesele corale: Românii (marş) de Nistor Miclea Pe cărare sub un brad de Dumitru Chiriac Fă, doamne, o cărăruşă de Nistor Miclea La data de 7 iulie 1925 corul îşi alege primul său comitet, având ca preşedinte pe Partenie Găleancu, iar ca secretar pe Ioan Utfineanţu. Tot atunci s-a hotărât ca cei trei dirijori instruiţi de Nistor Miclea, să conducă corul cu săptămâna, iar corişti să fie amendaţi cu 10 lei pentru fiecare ab-senţă. La 15 august 1925 corul se prezintă în public, într-un nou spectacol, la care participă şi fanfa-ra militară a Regimentului 93 infanterie, din Arad. Bunul renume de care s-au bucurat corul şi fanfara din Igriş, instruite de Nistor Miclea, a făcut ca acestea să fie invitate la Sânnicolau Mare, cu prilejul sfinţirii monumentului genialului poet Mihai Eminescu, la 11 octombrie 1925. Corul Igrişului, format din 180 persoane, a participat alături de corurile din Beba Veche, Comloşu Mare, Pesac şi corurile „Doina” şi „Carmen” din Sânnicolau Mare (în total 500 de corişti) la interpretarea piesei corale „DOINA”, compusă de compozitorul Sabin Drăgoi, pentru cor mixt, pe versurile lui Mihai Eminescu (punctul 5 din programul oficial, iar la punctul 8 din program, corul mixt din Igriş a interpretat piesa corală compusă de Nistor Miclea pentru cor mixt, pe versurile poeziei „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”). După programul oficial a avut loc şi o întrecere între corurile participante. Corul din Igriş a prezentat în concurs piesele corale: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, pe versurile poeziei lui Mihai Eminescu şi „Plugarii”, pe versurile poeziei lui Octavian Goga, ambele fiind compoziţiile lui Nistor Miclea. Comisia de concurs a corurilor a fost formată din: Sabin V. Drăgoi, Octavian Goga, Ion Minu-lescu şi Constantin Nedelcu. Iată ce găsim notat în cartea lui Teodor Bucurescu, „Eminescu în Banat, la Sânnicolau Mare”, la pagina 105: „Toate corurile participante au fost premiate cu premiul I şi Diploma de onoare, pentru că au participat la desvelirea monumentului lui M. Eminescu şi au cântat frumos. Corului din Igriş i s-au dat şi lei 2500”. Un document inedit a fost întocmit şi semnat de 36 membrii ai corului din Igriş, la data de 4 ianuarie 1926, al cărui conţinut este următorul: „Noi, subsemnaţii, pentru menţinerea ordinei în corporaţiunea noastră de cântări, pentru păstrarea liniştii şi pentru propagarea sentimentului de iubire faţă de această corporaţiune, ne angajăm să intrăm voluntar, pe timp nelimitat, membri în Comitetul de disciplină, iniţiat de Comitetul nostru de conducere. Pentru satisfacerea acestui angajament facem următoarea declara-ţie: - prin care declarăm sărbătoreşte, pe cuvântul nostru de onoare, că vom fi ascultători condu-cătorilor noştri, ori care ar fi aceia, şi ne vom supune poruncilor lor;

- că vom premerge cu pildă la toate cele mai sus amintite, atât în timpul prelegerii, cât şi în decursul Serviciului Divin în Sfânta Biserică, precum şi în tot locul, la petreceri şi la excursiuni în alte sate. Pe cei neascultători îi vom dojeni şi în cazul cel mai rău, îi vom propune Comitetului de conducere pentru excludere. În sfârşit, fiecare dintre noi, care depăşeşte cele cuprinse în această declaraţie, va pierde în primul rând cinstea sa faţă de corporaţiune, şi totodată demni-tatea de a mai fi membru al Comitetului de disciplină.

Înţelegând cele cuprinse în această declaraţie, o întărim prin semnătura noastră proprie.” Igriş, la 4 ianuarie 1926

Efta Galu Ioan Micşa Pascu Blaju Dimitrie Matei Rusalin Şoşdean Florea Casapu Martin Micşa Arcadie Roşu Ioan Cionca Dionisie Crista Ioan Ionescu Ioan Utfineanţu Ghenadie Cionca Solomon Chepeţan Ioan Nicolescu Eftimie Brindescu Ioan Jebelean Prodan Ardelean Petru Micşa Constantin Ţăran Fanu Micşa (mic) Mihai Micşa 275 Isaia Muntean Mihai Casapu Arcadie Micşa (Lică) Ioan Crista 342 Florea Micşa Ioan Gheţa Arcadie Micşa (Celigă) Valerie Ionescu Todor Bistrian Cuzman Nicolescu Ilie Opriş Valerie Fumor Fanu Micşa Ilie Fumor La data de 25 septembrie 1927 corul susţine un concert în Igriş, având în program pisele corale: Pui de lei de Ioan Vidu Lugojana de Ioan Vidu Cheruvic de Nistor Miclea Imnul Astrei de Iacob Mureşianu Mândră ţară e Banatul de Iosif Velceanu La fântână de Augustin Bena La acest concert, corul s-a prezentat bine pregătit şi disciplinat La concertul festiv organizat la Timişoara, în 13 mai 1928, cu prilejul inaugurării Teatrului Comunal din Timişoara, în prezenţa Înaltei Regenţe, corul din Igriş a obţinut „Diploma comemora-tivă”. La această inaugurare, corul din Igriş a fost dirijat de Nistor Miclea şi a interpretat piesele corale: „Cântece poporale” de Nistor Miclea şi „Pup de flori” de Iosif Velceanu. La 20 mai 1929, s-a organizat la Alba Iulia o serbare naţională cu prilejul împlinirii a zece ani de administraţie românească în Ardeal şi Banat, Sever Bocu fiind preşedintele Comitetului de organizare a acestei serbări. Între participanţi a fost şi corul din Igriş, alături de corurile din Chesinţ (dirijat de Nistor Miclea), Jadani, Ghilad, Seceani, Utvin, Uliuc, Lipova, Saravale şi altele. (5) Până la declanşarea celui de al doilea război mondial, corul mixt a avut o activitate susţinută, atât pe tărâm cultural cât şi religios. Dintre cei trei dirijori instruiţi de Nistor Miclea, au continuat să dirijeze corul, cea mai lungă perioadă de timp, Eftimie Galu şi Ghenadie Cionca. După scurt timp dirijorul Ioan Cionca s-a dedicat doar cântării în strană. În anul 1938 dirijorul Ghenadie Cionca se angajează ca muncitor la Atelierele C.F.R. din Timişoara, unde activează ca membru al corului „Lyra” al C.F.R.-lui, cântând la compartimentul başi, având o frumoasă voce. După plecarea compozitorului şi dirijorului Filaret Barbu de la conducerea corului „Lyra”, conducerea corului este preluată de către dirijorul Ghenadie Cionca, pentru 3 ani. În timpul celui de al doilea război mondial corul îşi întrerupe activitatea, mulţi dintre corişti fiind plecaţi în război, sau concentraţi. Despre această perioadă avem referinţe de la domnul profesor Simeon Brindescu. Iată ce ne relatează domnia sa: „În această perioadă, eu am fost elev al Şcolii Normale din Timişoara şi în timpul Sfintelor săr-bători de Crăciun, am adunat colegii de şcoală din sat, am învăţat colinde, căutând să păstrăm această frumoasă datină. La început am fost mai puţini, apoi grupul s-a mărit, devenind un cor bărbătesc mai mare, care a început să dea şi răspunsurile la Sf. Liturghie, în Biserica ortodoxă. Pe lângă noi, în majoritate tineri, s-au alăturat şi săteni mai vârstnici ca: Ioan Galu, Eftimie Brindescu, Solomon Chepeţan, Ioan Gaşpar, Ioan Micşa, Partenie Muntean şi alţii. În ianuarie 1946 am organizat şi o serbare la Căminul cultural, cu sala arhiplină, cu un succes de neuitat.” Acest cor bărbătesc a mai sporit ca număr şi a continuat activitatea până după anul 1990. În anul 1951, prin dislocarea unui număr de 79 familii în Bărăgan, corul bărbătesc suferă mari pierderi, dar sub atenta îndrumare a dirijorului Eftimie Galu, îşi continuă activitatea. În afara corului bărbătesc se înfiinţează în această perioadă şi un cor mixt, format din tineri şi tinere, care a fost instruit de Dimitrie Jebelean (membru al corului bărbătesc), îndrumat de dirijorul Eftimie Galu. Acest cor mixt şi-a desfăşurat activitatea doar pe tărâm cultural, iar la revenirea dislocaţilor din Bărăgan, acest cor se desfiinţează, unii din membrii săi, bărbaţi, intrând în corul bărbătesc.

În anul 1956 se întorc din Bărăgan familiile dislocate, astfel se reîntregeşte corul bărbătesc şi sub îndrumarea dirijorului Eftimie Galu reiau repetiţiile, coriştii manifestând o mare dorinţă de a cânta. Cu această dorinţă în suflete şi instruindu-se continuu, au atins un nivel de pregătire deosebit, astfel că în anul 1967 pregătesc un spectacol cu ocazia anivesării a 75 de ani de la înfiinţarea corului, iar în 9 şi 10 august 1969, participă la Bucureşti, la finala pe ţară a corurilor săteşti şi ocupă un meritoriu loc III. Duminică, 9 aprilie 1972, la Sf. Paşte, autorul acestei lucrări a înregistrat la magnetofon, în Bi-serica Ortodoxă din Igriş, Sf. Liturghie oficiată de preotul Eftimie Şoşdean (05.08.1907 – 30.12.1994), iar răspunsurile la Sf. Liturghie au fost date de corul bărbătesc din Igriş , dirijat de Eftimie Galu. Corul a avut ca solişti vocali pe basul Ghenadie Cionca şi pe tenorii Mihai Micşa (n. 6 mai 1934) şi Gavril Jicu (27.10.1942 – 05.05.1984). În anul 2001 această înregistrare a fost transpusă pe compact disc (C.D.), oferind astfel urmaşilor noştri un document sonor, pe care ascultându-l să-şi dea seama cum au înţeles înaintaşii lor să-L laude pe Dumnezeu prin cântarea corală. La 15 aug. 1992, din iniţiativa preotului Ioan Jurca (născut la Cadar, jud. Timiş, la 03.08.1953) a avut loc, la Igriş, sărbătorirea centenarului corului bărbătesc, cu următorul program festiv: 10.00 – 12.00 Oficierea Sfintei Liturghii în Biserica ortodoxă 12.00 – 13.00 Ceremonia sfinţirii noului steag al corului la 100 ani de la înfiinţare. 13.00 – 15.30 Masa frăţească 16.00 Program artistic susţinut de corul din Igriş şi elevii şcolii, pe terenul de sport „Mureşul”, într-un cadru natural deosebit. După parastasul pentru dirijorii şi coriştii decedaţi şi ceremonia sfinţirii noului steag al corului au rostit cuvântări: preotul Ioan Jurca, care a mulţumit corului pentru activitatea depusă pe tărâm religios şi dirijorul Florea Crista, care a adus un pios omagiu întemeietorului corului, învăţătorul Petru Arsiciu, precum şi celui de al doilea întemeietor al corului, dirijorul şi compozitorul ţăran Nistor Miclea. Înainte de începerea programului artistic, domnul prof. Simeon Brindescu, fiu al Igrişului, a prezentat principalele momente din activitatea corului, de la întemeiere , până la aniver-sarea centenarului. În cadrul programului artistic, corul a prezentat trei piese corale: Foaie verde de trifoi de Nistor Miclea Ştefan, Ştefan, domn cel Mare de Ioan Vidu Pui de lei de Ioan Vidu Autorul acestei lucrări a fost prezent la festivităţile ocazionate de sărbătorirea centenarului şi a înregistrat pe casetă audio principalele momente. La aniversarea celor 100 de ani de la înfiinţarea corului au fost prezenţi 32 corişti şi dirijorul Florea Crista. De la acel eveniment şi până în anul 2002, când corul ar fi trebuit să sărbătorească 110 ani de la înfiinţare, numărul coriştilor s-a redus simţitor, decedând aproape jumătate din numărul lor, inclusiv dirijorul Florea Crista. În aceste condiţii n-a mai avut loc nici o sărbătorire. Cu gândul la anii de glorie ai corului din localitatea mea natală, Igriş, am început să adun date şi fotografii privind activitatea acestui cor, pentru a le înmănunchia în această lucrare, care să rămână mărturie despre felul cum au înţeles înaintaşii nostri să-L slăvească pe Dumnezeu prin cântarea co-rală şi să activeze pe tărâm cultural, şi cu câtă dragoste şi pasiune au făcut acestea. Îmi sună şi acum în urechi acordurile cântecelor religioase cântate de cor, sau intonate de fanfară, pe care le ascultam în copilărie, cu ocazia procesiunilor religioase din ziua a doua a Sf. Paşte sau Rusalii. Îmi plânge inima de durere, când văd că toate acestea au rămas doar o frumoasă amintire. Fie ca anii care vor veni să aducă renaşterea vieţii culturale şi spirituale a satului românesc, aşa cum a fost odinioară.

FOTO NR. 6 CORUL DIN IGRIŞ ÎN ANUL 1970, LA LUGOJ

FOTO NR. 7 CORUL DIN IGRIŞ LA FESTIVALUL CORAL ZONAL, LUGOJ 1970, PE MALUL TIMIŞULUI, LÂNGĂ BUSTUL LUI ION VIDU

FOTO NR. 8 CORUL DIN IGRIŞ, ÎN CURTEA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, LA SF. PAŞTE, ÎN 06.04.1980

FOTO NR. 9 CORUL DIN IGRIŞ LA ANIVERSAREA A 100 ANI DE LA ÎNFIINŢARE, LA 15 AUGUST 1992, PE TERENUL DE SPORT „MUREŞUL”

Voi prezenta în continuare numele coriştilor doar la fotografiile la care am putut afla numele tuturor coriştilor. FOTO NR. 3 CORUL MIXT DIN IGRIŞ, ÎN ANUL 1953 Jos: Ioan Zamfir, Florea Gaşpar, Partenie Chepeţan Rândul 1: Elisabeta Olaru, Verona Vasiloiu, Aurora Nicolescu, Floare Bistrian, Ioan Chepeţan (di- rijor), Eftimie Galu (dirijor), Dimitrie Jebelean (dirijor), Vioara Jebelean, Maria Gaşpar, Ana Ionescu, Eva Zamfir, Maria Jebelean Rândul 2: Floare Micşa, Ana Cocoş, Maria Chepeţan, Magdalena Wirth, Sofia Jicu, Maria Micşa, Zamfira Micşa, Ana Gaşpar, Marta Matei, Maria Gheţa, Maria Călugăru, Ana Minda Rândul 3: Ioan Munteanu, Sofia Miu, Aurora Micşa, Sofia Bistrian, Ana Orghidan, Ana Radu, Elisabeta Chepeţan, Aurica Ionescu, Floare Ionescu, Ana Mic, Maria Bloju, Sofia Ţeri- gariu, Florea Vânăţescu Rândul 4: Vasile Gheţa, Ioan Molcuţ, Constantin Matei, Gheorghe Orghidan, Dimitrie Jebelean, Petru Gaşpar, Ioan Cionca, Florea Micşa, Petru Gaşpar, Ioan Radu, Teodor Popovici, Petru Multz, Ştefan Gaşpar, Cuzman Micşa Rândul 5: Simion Micşa, Vasile Micşa, Petru Renich, Florea Cernescu, Petru Crista, Dimirie Cri- şan, Ioan Repede, Gheorghe Roşu, Arcadie Matei, Efta Matei, Ioan Munteanu, C-tin Zamfir, Arcadie Munteanu FOTO NR. 5 CORUL DIN IGRIŞ ÎN SALA SINDICATELOR DIN BUCUREŞTI Rândul 1: Gavril Ţerigariu, Florea Gaşpar (+), Gavril Jicu (+), Ioan Zamfir, Ghenadie Micşa, Ioan jos Nicolescu (+), Gheorghe Roşu (+, acoperit de dirijor), Ilie Chepeţan (+), Ioan Chepeţan (+), Gavril Ionescu (+), Vasile Gheţa, Florea Micşa (+), Ioan Munteanu (+) Rândul 2: Eftimie Galu, dirijor (+), Florea Tăran (+), Valeriu Crista, Valeriu Chepeţan (+), Florea Gheţa, Ioan Munteanu (+), Ioan Radu (+), Ioan Brindescu (Ceana,+), Ioan Crista, Fanu Gaşpar (+), Dimitrie Nicolescu, Florea Vânăţescu (+), Ioan Brindescu Rândul 3: Mihai Micşa, Efta Brindescu, Florea Crista (+), Ioan Cionca, Petru Micşa (+), Pascu Cionca, Dimitrie Munteanu, Dimitrie Jebelean (+), Petru Roşu, Dionisie Crista, Florea Crista (Bolocan +), Ioan Micşa (+) FOTO NR. 8 CORUL DIN IGRIŞ LA SF. PAŞTE, ÎN 06.04.1980 Rândul 1: Efta Brindescu, Valeriu Chepeţan (+), Valeriu Crista, dirijorul Eftimie Galu (+), preot jos Ioan Jurca, dirijor Florea Crista (+), Gheorghe Stănescu (epitrop+), Vasile Gheţa, Ioan Chepeţan (+) Rândul 2: Arcadie Miu (+), Mihai Cernescu (+), Florea Ţăran (+), Partenie Crista (+), Dimitrie Miu (+), Mihai Micşa, Ioan Brindescu, Ioan Micşa (+), Florea Micşa (+), Ioan Munteanu (+) Rândul 3: Ioan Cionca, Ghenadie Micşa, Arcadie Ionescu (+), Dimitrie Nicolescu, D-trie Munteanu Rândul 4: Florea Militaru (crâsnic+), Ioan Scăunaş (+), Constantin Matei, Gavril Jicu (+), Valeriu

Scăunaş, Petru Roşu, Fanu Gaşpar (+), Mihai Roşu (+), Gavril Ionescu (+) Ioan Crista Rândul 5: Ioan Zamfir, Ioan Radu (+), Ioan Nicolescu (+) FOTO NR. 9 CORUL DIN IGRIŞ, LA ANIVERSAREA A 100 ANI DE LA ÎNFIINŢARE, LA 15 AUGUST 1992, PE TERENUL DE SPORT „MUREŞUL”. Rândul 1: Constantin Crista, Mihai Simion, preotul Ioan Jurca, Directorul postului de radio Timi- şoara Ilie Dobrici, Partenie Crista (+), Ioan Ţerigariu, Gheorghe Roşu (+), Vasile Ghe- ţa Rândul 2: Preotul Gh. Sutac (din Sânnicolau Mare), Constantin Matei, Gheorghe Jicu (+), Vale- riu Chepeţan (+), Florea Ţăran (+), prof, Simeon Brindescu, dirijorul Florea Crista (+) Ioan Munteanu (+), Dimitrie Munteanu, Arcadie Gheţa, Ioan Munteanu (+) , Florea Vânăţescu (+), Ioan Micşa Rândul 3: Florea Gheţa, Efta Brindescu, Ioan Funar, Ghenadie Micşa, Ioan Radu (+), Ioan Zamfir (acoperit), Cuzman Micşa, Dumitru Miu (+), Ioan Jebelean (din Jamu Mare, acoperit), Pascu Cionca, Ioan Crista, Fanu Gaşpar (+), Partenie Chepeţan, Dionisie Cri- ta, Ioan Brindescu NOTĂ. Coriştii, după a căror nume este aşezat semnul (+), erau decedaţi, la 31 decembrie 2002.

FOTO NR. 10 Notarea făcută de tenorul I Dimitrie Brindescu, privind înfiinţarea corului.

DIRIJORII CORULUI DIN IGRIŞ PETRU ARSICIU (15.12.1869 – 06.10.1944) Întemeietorul corului

Petru Arsiciu s-a născut în comuna Pecica din judeţul Arad. Tatăl Ioan Arsiciu era originar din Lipova, fiind de profesie cojocar. Devenind maistru cojocar, s-a stabilit în Pecica, unde s-a căsătorit cu Elena Cismaş. Petru Arsiciu a mai avut două surori şi doi fraţi, care au decedat, având vârste între 20 şi 26 ani. Mama sa , Elena, a decedat în anul 1873, când Petru avea doar 4 ani, din cauza unei pneumonii. Redau în continuare din însemnările lui Petru Arsiciu: „Dumnezeu însă, prin bunătatea şi înţelepciunea lui nemărginită, şi tată al orfanilor, a sădit în mine iubirea de şcoală şi de biserică, cari m-au condus la o viaţă nouă. În vârstă de 6 ani am început a cerceta şcoala primară din Pecica, la învăţătorul Eftici, apoi am terminat clasa VI-a la învăţătorul Ardelean, de unde am trecut la şcoala economică, condusă de învăţătorul-

teolog, Cimponeri. Am arătat stimă şi supunere faţă de toţi. După terminarea şcolii de economie, iubind cartea şi învăţătura, tata m-a înscris în toamna anului 1885, la pedagogia din Arad, fiind găzduit la internat. Pedagogia am terminat-o în anul 1889, cu calcul genearal „bun”. Venind acasă am suferit de friguri aproape un an de zile, din care cauză am stat acasă până în vara anului 1890, când am trecut ajutător în cancelaria inspectorului şcolar Archip Muntean, din mănăstirea Hodoş-Bodrog, unde aveam cost, cuartir şi lumină. De acolo, în luna septembrie 1890, am trecut ca învăţător ajutător, pe lângă bătrânul învăţător Vasile Simonovici, la şcoala primară din Bătania, unde aveam întreaga proviziune şi puţini bani. Pe acel timp – în conformitate cu dispoziţiile V. Conz. – (n.a. Veneratului Consistoriu), fiecare absolvent de pedagogie trebuia să facă practică un an de zile, şi numai după aceea am avut dreptul a ne prezenta la depunerea examenului de cualificaţiune. La examenul de la şcoala primară din Bătania, am avut comisar consistorial pe învăţătorul I. Eftici din Pecica. În urma acestui examen m-am prezentat la Ven. Conz. din Arad, pentru depunerea examenului de cualificaţiune, peste care am trecut cu succes bun la 2 septembrie 1891. După ce am primit diploma dăscălească, cariera am continuat-o tot la şcoala din Bătania, de unde în luna octombrie 1891, am recurs la postul vacant de la şcoala primară din Igriş, judeţul To-rontal, pe care l-am primit prin ord. 376 din 18/30 noiembrie 1891, şi l-am ocupat la 6 dec. 1891”. Învăţătorul Petru Arsiciu a condus corul din Igriş , timp de 15 ani, după care s-a dedicat, trup şi suflet, învăţământului, ocupând şi funcţia de director şcolar până la 1 septembrie 1933, când se pen-sionează după 42 ani de activitate, fiind cel mai longeviv învăţător până în prezent. La data de 1 octombrie 1933, la rugămintea fiului Octavian şi ficei Melania, se mută la Timişoara, pe strada Horia nr. 4. Acestă casă a existat până în anul 2004, când a fost demolată. Ulti-mii ani de viaţă i-a trăit în cartierul Elisabetin, pe strada Ioan Vasi nr. 15 (azi strada Cozia nr. 15). S-a stins din viaţă în 6 octombrie1944 şi a fost înmormântat în cimitirul din strada Cosminului. A fost stimat şi iubit de igrişeni, încă de la instalarea sa ca învăţător. Toate generaţiile de elevi au avut pentru dânsul numai cuvinte de laudă. Fie-i memoria binecuvântată !

GHEORGHE FARCA (18.01.1884 – 16.03.1922)

Fiu de ţăran din Sânnicolau Mare, Gheorghe Farca îşi face studiile primare în localitatea natală. Iubind cartea îşi continuă studiile la Preparandia din Arad. După absolvire ocupă primul post de învăţător, la data de 1 octombrie 1903, în localitatea Berechiu din judeţul Arad. Stă aici până la 15 mai 1904, iar de aici se mută la şcoala din Bencecu Român (azi Bencecu de Jos), judeţul Timiş, unde rămâne până la 31 dec. 1907. Ivindu-se un post de învăţător la Igriş, ocupă acest post la 1 ianuarie 1908, până la 18 dec. 1910. În perioada cât a stat la Igriş, a preluat de la învăţătorul Petru Arsiciu şi conducerea corului mixt. Devenind liber un post de învăţător în localitatea sa natală, pleacă de la Igriş şi ocupă acest post. Îşi continuă activitatea la şcoala din Sânnicolau Mare, până la plecarea sa pe front, în anul 1915. În timpul războiului cade prizonier în Polonia. În-cearcă să evadeze, dar este prins şi este atât de rău

bătut, încât îşi pierde graiul şi rămâne imobilizat, fără să mai poată umbla. După terminarea războiului ajunge acasă, dar cu sănătatea grav afectată, mai trăieşte doar trei ani şi jumătate. Învăţătorul Gheorghe Farca a avut doi fii. Unul din copii a murit tânăr, iar al doilea, Tiberiu Farca (1915 – 30.09.1980), a făcut studii teologice devenind preot şi a slujit în Saravale, fiind apoi şi protopop. Fie-i memoria binecuvântată ! IOAN JEBELEAN (11.08.1872 – 16.02.1955)

Ioan

În luna ianuarie 1892, când învăţătorul Petru Arsiciu a început instruirea primului cor al Igrişului, Ioan Jebelean a fost unul dintre tinerii corişti având vârsta de 19 ani. Era fiu de ţăran, absolvent a 6 clase primare, dar de mic copil a avut înclinaţie către literatură, istorie şi muzică. După ce învăţătorul Petru Arsiciu s-a retras, în 1907, de la conducerea corului, l-a urmat timp de trei ani învă-ţătorul Gheorghe Farca, după care conducerea corului a fost preluată de Ioan Jebelean, zis şi Ioan Bergianu. El a deprins de la tânărul învăţător Petru Arsiciu, unele din tai-nele dirijatului. Cu excepţia celor 4 ani din timpul războ-iului mondial, când corul a avut o activitate mai redusă, mulţi dintre membrii săi fiind plecaţi pe front, Ioan Jebe-lean a condus corul până în anul 1925. Ioan Jebelean a fost şi primar al Igrişului, precum şi deputat în parlamen-tul României, din partea Partidului Naţional Tărănist.

Ioan Jebelean a scris poezii în grai bănăţean, dar şi în grai literar. Din păcate caietele cu poeziile sale s-au pierdut. Am reuşit totuşi să găsesc trei din poeziile sale, din care două le voi prezenta mai jos: MODA LA BANAT

CÂNTEC DE SLAVĂ

Fie-i memoria binecuvântată !

Banul, firul şî mătasa Încă una m-am zuitat S-o-ncuibat în toată casa Pune ai, şiapă, păştănac În căsuţa dă român Româna-i cu bani pă cap S-o făcut luxul stăpân Înschimbată uneori Ai văzut tu, mă, Ioane Ca-n zîle dă sărbători Bani pă cap la v-o nemţoane ? Apoi dacă flămânzăşce O nemţoane mai săracă Vine-acasă şî prânzăşce În mătasă nu să-mbracă Mămăligă cu oloi Nişi nu vinge porcu gras Chisăliţă dîn ciortoi Să-l acheţă la grumaz Şî păsulă năprăjîtă Dar ea lucră şî trugeşce Curechi acru fără pită Tăt bănuţu-l ocroceşce. Şî uneori câce-o răgică Cum să faşie primăvară Cumpărată dîn piaţ Neamţu-i cu nemţoanea-afară Dă l-afurisîtu neamţ.

Eroi cu bun renume Cununi de pietre scumpe Noi Vouă ne-nchinăm Şi de mărgăritar Şi astăzi rugăciune Vom pune zile multe La ceruri înălţăm Pe-al Vostru sfânt altar Pe Voi să Vă primească Româna naţiune În raiul cel ceresc V-acopere cu flori Pe toţi să vă păzească Şi pe mormânt Vă pune Soborul îngeresc Drapelul trei culori Acolo să trăiţi Cu sfinţii fă odihnă În sânul lui Avram Doamne, robilor Tăi Căci Voi ne-aţi întregit Şi tu Maică prea sfântă Moşia lui Traian Te roagă pentru Ei Viaţă şi mărire În veci să odihnească La cer aţi dobândit Eroii preamăriţi Şi veşnic amintire În patria cerească Aicea pe pământ. Să doarmă liniştiţi.

NISTOR MICLEA (21.03.1886 - 25.05.1966)

În afara Banatului a mai instruit coruri şi fanfare în Nădlac şi Mizil. Nistor Miclea vine la Igriş, la începutul lunii martie 1925 şi instruieşte după propria-i mărturisire (notată în jurnalul ţinut de fiica sa ,Victoria), „cel mai puternic cor mixt, for-mat din 180 persoane”. La Sfintele Paşte, în 19 aprilie 1925, corul mixt a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar în ziua a doua a Sf. Paşte corul participă la primul spectacol, care a avut în program şi trei piese corale şi anume: Românii marş de Nistoe Miclea Pe cărare sub un brad de Dumitru Chiriac Fă, doamne, o cărăruie de Nistor Miclea. În perioada cât a stat la Igriş, Nistor Miclea a înfiinţat şi prima fanfară a Igrişului. În afară de activitatea dirijorală, Nistor Miclea a fost şi un talentat compozitor. În perioada cât a stat la Igriş a compus pentru serbarea de dezvelire a bustului poetului Mihai Eminescu, care a avut loc la Sânnicolau Mare, la 11 octombrie 1925, două piese corale, interpretate de corul mixt al igrişenilor, format din 180 persoane. Piesele au fost următoarele:

1. Ce-ţi doresc eu, ţie, dulce Românie pe versurile lui Mihai Eminescu 2. Plugarii pe versurile lui Octavian Goga

Nistor Miclea a compus peste 30 piese corale, marşuri, doine şi hore pentru fanafară, precum şi cântece bisericeşti. Pentru meritele sale de dirijor şi compozitor, Nistor Miclea a fost decorat de doi regi ai României: Regele Ferdinand l-a decorat în anul 1924 cu „Răsplata muncii pentru Biserică” clasa II-a Regele Mihai I l-a decorat în anul 1929, cu “Ordinul Coroana României” în grad de cavaler

Fie-i memoria binecuvântată !

Coriştii igrişeni au avut norocul să fie instruiţi de diri-jorul şi compozitorul ţăran Nistor Miclea, din Mercina, ju-deţul Caraş Severin, unul din cei mai iscusiţi dirijori şi compozitori ţărani. Nistor Miclea a urmat cursurile şcolii primare din Mercina, îndrăgind de tânăr cântarea corală. La 15 ani devine membru al corului din Mercina, învăţând în paralel să cânte la toate instrumentele folosite de fanfară. După efectuarea stagiului militar preia conducerea fanfarei din Mercina, de la predecesorul Nistor Mioc. La 26 ani era deja atât dirijor de cor cât şi de fanfară în Mercina. După primul război mondial începe să instruia-scă coruri şi fanfare în numeroase sate bănăţene, între care amintim: Izvin, Belinţ, Berlişte, Ciuchici, Ticvanul Mare, Folea, Comloşu Mare, Igriş, Jadani, Chesinţ

EFTIMIE GALU (11.12.1900 – 15.10.1983)

Fie-i memoria binecuvântată ! Alături de dânsul s-au format câţiva dintre dirijorii de mai târziu. Între aceştia putem aminti pe Florea Crista, Dimitrie Jebelean şi Ioan Chepeţan. Pentru o scurtă perioadă de timp a instruit două coruri bărbăteşti, la Semlac şi Şiştarovăţ, fiind suplinit acasă de cei ce aveau să-l urmeze. Fie-i memoria binecuvântată ! GHENADIE CIONCA (20.08.1905 – 15.05.1989)

“Lyra”, la compartimentul başilor, dar dovedeşte şi te- meinice cunoştinţe dirijorale, astfel că după plecarea dirijorului şi compozitorului Filaret Barbu la Lugoj, Ghenadie Cionca preia conducerea corului „Lyra”. Deşi nu mai activa ca dirijor, în anul 1952 este trimis de Clubul C.F.R. la un curs de perfecţi- onare la Cluj, pe care îl absolveşte cu brio. După pensionare, în anul 1965 se reîntoarce la Igriş şi activează atât ca dirijor cât şi corist. La concursul de coruri săteşti, din luna august 1969, de la Bucureşti, dirijează în alternan- ţă cu Eftimie Galu, corul ocupând locul III pe ţară. Fie-i memoria binecuvântată !

Fiu de ţărani din Igriş, Eftimie Galu a iubit de mic copil cântarea corală. Primele clase primare le-a urmat în localitatea natală, iar ultimele la şcoala din Periam. După alipirea Bana-tului la România, şi în Igriş a început o puternică mişcare cul-turală. În acea perioadă, dirijorul corului din Igriş era Ioan Je-belean, Tânărul Eftimie locuia vis a vis de acest dirijor şi cân-tând în corul condus de acesta, a deprins de tânăr unele din tainele dirijatului. Aşa se explică faptul că atunci când a fost adus Nistor Miclea la Igriş, unul din cei trei tineri propuşi a fi instruiţi ca dirijori, a fost şi Eftimie Galu. Eftimie Galu a condus corul Igrişului din anul 1925 până în anul 1983. Până în anul 1938 a dirijat mai ales corul, dar după plecarea dirijorului Ghenadie Cionca la Timişoara, a dirijat atât corul cât şi fanfara. În toată perioada sa de activitate s-a bucurat de stima şi respectul coriştilor săi.

Fiu de ţărani din Igriş, Ghenadie Cionca s-a apro-piat de tânăr de cântarea corală, aceasta fiindu-le insu-flată încă din clasele primare de către învăţătorul Petru Arsiciu. Când a ajuns la vârsta fecioriei a devenit membru al corului, având o frumoasă voce de bas. La venirea dirijorului şi compozitorului Nistor Miclea la Igriş, deşi Ghenadie Cionca nu împlinise încă 20 de ani, a fost unul din cei trei tineri propuşi pentru a fi instruiţi de Nistor Miclea, ca dirijor. Activează cu pasiune, mai ales ca dirijor al fanfa-rei, până în anul 1938 când pleacă la Timişoara şi se angajează ca muncitor la Atelierele C.F.R. După sosirea la Timişora activează în corul

IOAN CIONCA (17.03.1890 – 28.01.1961)

FLOREA CRISTA (09.05.1923 – 15.12.1994)

un foarte bun notist. Dacă asculta o piesă corală, sau o melodie populară, care i-a plăcut în mod deosebit, o punea în scurt timp pe note. Avea o frumoasă voce de tenor şi era un bun orator, fapt care i-a determinat pe colegii săi să-l poreclească „şpicăru”. A făcut parte şi din a doua generaţie de fanfarişti, cântând la trompetă, tatăl său Constantin (zis Gincu), făcând parte din prima generaţie. Spre regretul colegilor şi coriştilor săi, precum şi a tuturor igrişenilor, se stinge din viaţă la numai 71 ani şi odată cu el, rămânând fără dirijor, se stinge treptat şi activitatea corului din Igriş. Fie-i memoria binecuvântată !

Fiu de ţărani din Igriş, învaţă cele 6 clase primare în locali-tatea natală, avându-l ca învăţător pe Petru Arsiciu. Ca şi alţi tineri bănăţeni, emigrează la vârsta de 19 ani în S.U.A., dar se întoarce în Igriş la vârsta de 27 ani. După termi-narea războiului, activează în cadrul corului, fiind un bun tenor. La venirea dirijorului Nistor Miclea la Igriş, Ioan Cionca avea 35 ani şi a fost unul din cei trei aleşi pentru a fi instruiţi ca dirijori.La început dirijează corul prin rotaţie cu ceilalţi doi diri-jori, iar apoi se retrage din activitatea de dirijor şi se distinge ca un bun cântăreţ bisericesc.O bună perioadă de timp a fost angajat al primăriei din Igriş, ca subnotar. Fie-i memoria binecuvântată !

Ca şi predecesorii săi şi Florea Crista s-a născut în Igriş, fiind fiu de ţărani. Dragostea pentru cântarea corală i-a fost sădită în suflet de către întemeietorul corului, învăţătorul Petru Arsiciu, după cum aminteşte însuşi Florea Crista în cuvântarea sa, cu ocazia aniversării a 100 ani de la întemeierea corului, la 15 august 1992. Iată ce a spus dirijo-rul Florea Crista cu acea ocazie: „Cu toate că nu sunt chiar aşa bătrân, vreau să vă spun că am avut fericirea să îl cunosc personal pe întemeietorul corului din Igriş, învăţătorul Petru Arsiciu, fiindu-i elev în ultimul său an de activitate. L-am cunoscut ca un om destoinic şi energic, atât în ceea ce privea învăţământul cât şi în munca culturală şi muzicală”. Florea Crista a fost foarte pasionat de muzică şi a fost

DIMITRIE (TRUŢ) JEBELEAN (22.03.1924 – 11.10.1980)

Corul mixt se desfiinţează, astfel că o parte din corişti încep să activeze în corul bărbătesc. Dimitrie Jebelean revine şi el în corul bărbătesc, dar pentru o perioadă de timp pleacă în co- muna vecină Şeitin, unde instruieşte fanfara, el fiind şi membru al fanfarei din Igriş. Din pă- cate se stinge la numai 56 ani, fiind regretat de toţi colegii cât şi de către săteni. Fie-i memoria binecuvântată ! PETRU MICŞA (20.04.1922 – 17.12.1976)

Fie-i memoria binecuvântată !

Ca şi colegul său Florea Crista, şi Dimitrie Jebe-lean a avut ca învăţător pe Petru Asiciu. Şi el a fost fiu de ţărani din Igriş şi a absolvit 7 clase în comuna natală. Ca o curiozitate, patru dintre dirijorii corului din Igriş au locuit pe aceiaşi stradă. Este vorba de Ioan Jebelean, Eftimie Galu, Ghenadie Cionca şi Di-mitrie Jebelean. Dimitrie Jebelean a activat de tânăr ca bariton în corul condus de E. Galu. La 29 ani, D. Jebelean în-drumat de Eftimie Galu, instruieşte un cor mixt, for-mat din tineri între 17 şi 30 ani. După anul 1956, când o parte din membrii corului bărbătesc se întorc din Bărăgan, corul vechi îşi reia activitatea.

Fiu de ţărani din Igriş, Petru Micşa a făcut parte din ge-neraţia dirijorilor Florea Crista şi Dimitrie Jebelean. A fost membru al corului încă din tinereţe. Arta dirijatului şi-a însuşit-o în timpul stagiului militar. După revenirea din armată, redevine membru al corului bărbătesc, iar în anul 1948 se exprimă şi ca dirijor, pregătind împreună cu corul Sf. Liturghie compusă de compozitorul Gheorghe Cucu. În ani care au urmat a mai dirijat corul prin rotaţie cu colegii săi, când se întâmpla ca dirijorul titular să fie in-disponibil. Se stinge din viaţă mult prea timpuriu, la nu-mai 54 ani spre regretul colegilor şi al sătenilor.

IOAN CHEPEŢAN (25.08.1922 – 09.03.1999)

SIMEON BRINDESCU (16.02.1925)

În anul 1946 s-a înfiinţat la Timişoara, Opera Română. Studentul Simeon Brindescu se prezintă la concursul pentru cor şi este angajat la 15 noiembrie 1946, făcând parte din membrii fondatori ai acestei instituţii. În cadrul Facultăţii de Muzică urmează în paralel cu secţia Peda- gogică şi cursurile Secţiei de vioară. La absolvirea Institutului de Artă din Timişoara, nu se an- gajează în învăţământ ci rămâne angajatul Operei Române din Timişoara, până în anul 1985, când se pensionează. În perioada când a fost elev în clasele superioare, la Şcoala Normală, mai ales în perioada vacanţelor, a desfăşurat activităţi culturale împreună cu ceilalţi elevi igrişeni plecaţi la studii, organizând spectacole atât în Igriş, cât şi în localităţile învecinate. În aceiaşi perioadă a înfiinţat un cor cu tineri din sat, cor cu care colindau în perioada Sfintelor sărbători de Crăciun, ulterior ataşându-se acestor tineri şi săteni mai vârstnici. Ulterior acest cor a dat şi răspunsurile la Sf. Liturghie în zilele de duminici şi sărbători * * *

Tatăl lui Ioan Chepeţan, Solomon Chepeţan, a fost membru al corului mixt, înfiinţat de Nistor Miclea în anul 1925, iar în ianuarie 1926 a fost ales ca membru în Comi-tetul de disciplină al corului. Ioan Chepeţan a urmat încă din tinereţe exemplul tată-lui său, devenind membru al corului. Ca şi colegii săi de generaţie, amintiţi mai sus, s-a iniţiat şi el în tainele dirija-tului, dar a dirijat corul doar sporadic Fie-i memoria binecuvântată !

Domnul prof. Simeon Brindescu s-a născut în Igriş şi a urmat cursurile şcolii primare din sat, în perioada 1932 – 1937. În anul 1937 se înscrie la Şcoala Normală din Timişoara, pe care le absolveşte în anul 1945, obţi-nând diploma de învăţător, fiind repartizat în învăţămînt. Nu s-a prezentat la post, întrucât dorea să urmeze Con-servatorul de muzică. Datorită situaţiei existente după război, examenul de admitere la Conservatorul „Gheor-ghe Dima” din Cluj, se ţine abia la începutul anului 1946. Reuşeşte la examenul de admitere şi se înscrie la Secţia Pedagogică, dar urmează cursurile doar un trime-stru şi se transferă la Institutul de Artă, înfiinţat în anul 1946 la Timişoara, unde urmează cursurile Facultăţii de Muzică, Secţia Pedagogică, pe care a absolvit-o în 1949.

Se cuvine să amintesc şi numele soliştilor corului din Igriş: Ersilia Gheţa soprană (1889-1982, mama Anei Gheţa)), Ioan Cionca tenor (1890-1961), Eftimie Galu tenor (1900-1983), Florea Matei tenor (1901-1982), Ghenadie Cionca bas (1905-1989), Ana (Nuţa) Mărienuţ soprană (1912-1995), Ioan Tripşa tenor (1913-1995), Ana Gheţa (Lupu) soprană (1920-2006), Petru Micşa(Bălică) bariton (1922-1976), Florea Crista tenor (1923-1994), Dimitrie (Truţ) Jebelean bari-ton (1924-1980), Florea Gaşpar tenor (1930-1970), Renich Petru tenor (1933-1981), Cornelia Cionca (Neli lu Bădău) soprană (1933-2008), Ana (Chiţa) Găleancu soprană ( 1932 ), Mihai Micşa (Poghici) tenor (1934), Dimitrie (Tia) Nicolescu tenor (a lu Cotolic,1938), Gavril Jicu (1942-1984). Cel puţin jumătate din cei amintiţi mai sus ar fi putut să facă carieră ca solişti vocali, dacă ar fi urmat studii muzicale. Doar tenorul Ioan Tripşa a făcut asemenea studii şi a fost solist al Operei din Timişoara. Subcapitolul „Întemeierea corului” nu aş fi reuşit să-l realizez fără ajutorul: - Domnului prof. Simeon Brindescu, care mi-a oferit fotografii din colecţia dirijorului Eftimie Galu, socrul domniei sale, precum şi material documentar în legătură cu activitatea corului. - Doamnei Georgeta Arsiciu, nepoata învăţătorului Petru Arsiciu (întemeietorul corului), de la

care am primit fotografia învăţătorului, precum şi date despre viaţa şi activitatea sa. - Domnului ec. Martin Staia, director economic la „S.C.Electrica” Timişoara, de la care am primit

material documentar despre viaţa şi activitatea dirijorului şi compozitorului ţăran Nistor Miclea. - Preotului Ioan Jurca din Sânandrei (care a servit în Igriş în perioada 1978 – 1994), care mi-a

oferit în repetate rânduri, informaţii despre activitatea corului. - Mătuşii Vioara Crista, care mi-a oferit fotografii din colecţia dirijorului Florea Crista, soţul său. - Unchilor mei, Efta şi Ioan Brindescu, membrii ai corului, care mi-au oferit fotografii şi mi-au

dat numeroase relaţii despre membrii corului. - Ing. Doru Miu, vărul meu, care mi-a tehnoredactat lucrarea pe calculator (în anul 2002). - Tuturor le mulţumesc din inimă.

AMINTIRE DE LA ANIVERSAREA CENTENARULUI CORULUI (15 august 1992) De la stânga spre dreapta: ing.Florea Jebelean (autorul lucrării), Efta Brindescu,

prof. Rodica Jebelean (soţia autorului), jurist Traian Brindescu (fiul lui Efta), Ioan Brindescu. Faima de buni cântăreţi a igrişenilor a fost dusă, chiar în perioada de glorie a corului din Igriş, de către studenţii Terenţiu Jiva şi Ilie Jebeleanu în cadrul „Corului studenţilor bănăţeni din Bucureşti” în care cei

doi au activat în toată perioada cât au studiat în Bucureşti. Peste ani, un alt urmaş al igrişenilor ing. Marius Mihalca (nepotul preotului Eftimie Şoşdean), devine, prin concurs, angajat al corului „Ioan Românu” din cadrul Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, ca tenor.

CORUL STUDENŢILOR BĂNĂŢENI DIN BUCUREŞTI (1931) Al treilea de la stânga spre dreapta, pe rândul de jos este Ilie Jebeleanu, student la Medicină, iar al cincilea este Terenţiu Jiva, student la Academia comercială.

CORUL „IOAN ROMÂNU” AL FILARMONICII „BANATUL”, TIMIŞOARA. Al treilea din rândul III, de la stânga spre dreapta, ing. MARIUS MIHALCA.

ÎNFIINŢAREA FANFAREI Primele fanfare din Banat au fost înfiinţate în localităţile cu populaţie de origine germană. Cu trecerea timpului şi românii bănăţeni au îndrăgit muzica interpretată de fanfară. Aflăm astfel că la Mercina s-a înfiinţat o fanfară în anul 1892, de către dirijorul Nestor Mioc, iar între anii 1909 - 1920 această fanfară a fost dirijată de către Nestor Miclea. Fanfara din Mercina mai activează şi în prezent, fiind dirijată de Cornel Bunda, dar având o formaţie mai redusă decât fanfara veche. Am dat ca exemplu localitatea Mercina, deoarece de aici vine la Igriş, în primăvara anului 1925, renumitul dirijor de cor şi fanfară şi compozitor, Nistor Miclea. În paralel cu instruirea corului, N. Miclea începe şi instruirea fanfarei. Ca dirijori ai fanfarei sunt aleşi Eftimie Galu şi Ghenadie Cionca, care au fost instruiţi şi ca dirijori de cor. După terminarea instruirii Eftimie Galu dirija cu precădere corul, iar Ghenadie Cionca , fanfara. După plecarea lui Ghenadie Cionca, în anul 1938, la Timişoara, dirijorul Eftimie Galu preia şi dirijarea fanfarei. Redau în continuare numele componenţilor primei fanfare a Igrişului (Foto nr1): Jos. Valerie Brindescu, Ioan Nicolescu, Arcadie Ionescu R 1: Mihai Nicolescu, Irimie Munteanu, Constantin Ţăranu, Solomon Chepeţan, Preotul Virgil Negru, dirijorul Ghenadie Cionca, Chiril Ionescu, Partenie Găleancu , Florea Matei, Mihai Micşa R 2: Traian Brindescu, Ioan Tripşa senior, Ioan Micşa, Sever Matei, Ioan Utfineanţu, Gavril Nicole-scu, Arcadie Micşa R.3 Ioan (Niţu) Tripşa junior, Gavril Cionca, Pavel Crâsta, Partenie Crista, Constantin Crista, Achim Roşu, Ioan Găleancu, Teodor Ardelean Notă: Pe toba mare este scris: „SĂ TRĂIASCĂ FANFARA DIN IGRIŞ, LA MULŢI ANI, ŞI DUBAŞU” Toţi membrii acestei fanfare au fost ţărani români, provenind din toate păturile sociale. Instrumentele pentru fanfară au fost cumpărate din Viena, fiind toate noi şi de foarte bună calitate. Pentru cumpărarea lor s-au primit 50.000 lei din Fondul cultural judeţean, 50.000 lei de la Biserica ortodoxă, ca împrumut, şi 10.000 lei de la comună. Împrumutul de la biserică s-a restituit treptat, garant fiind fiecare membru al fanfarei. Cel mai tânăr membru al fanfarei era Valerie Brindescu, iar între cei mai vârstnici au fost Florea Matei, Ioan Utfineanţu, Ioan Tripşa senior şi Mihai Nicolescu . Deşi iau pentru prima dată cunoştinţă cu notele muzicale, igrişenii reuşesc în decurs de 6 luni să-şi însuşească atât notele muzicale cât şi un repertoriu variat, atât laic cât şi religios. Din cartea „MERCINA - Repere culturale”- semnată de preotul Ioan Doru Găvădină şi econo-mistul Martin Staia aflăm următoarele: „Nestor Miclea a înfiinţat şi instruit la Igriş o fanfară puternică cu 32 instrumentişti. În anul 1925 participă în Sânnicolau Mare la desvelirea bustului poetului Mihai Eminescu. La acest eveniment a dirijat corul din Igriş, care a interpretat compoziţiile sale „Ce-ţi doresc eu ţie, scumpă Românie” şi „Plugarii” de Octavian Goga. Tot aici s-a aflat în fruntea fanfarelor reunite din Chesinţ şi Igriş (64 persoane), cu care a defilat prin localitate, iar seara fiecare fanfară a cântat câte un potpuriu românesc.” Notă: Cu privire la numele de botez al dirijorului Miclea, am păstrat numele de Nistor, căci aşa l-am găsit notat şi în cartea lui Teodor Bucurescu, „EMINESCU în Banat, la Sânnicolau Mare”, dar şi în însemnările preotului Andrei Jebelean. Participarea la evenimentul amintit mai sus a fost prima ieşire a fanfarei la un eveniment cultural important, în afara localităţii. Din păcate nu s-a păstrat o fotografie cu fanfara de la evenimentul din 11 octombrie 1925, de la Sânnicolau Mare. Am primit însă o fotografie de la dr. Leon Jebeleanu, care îi prezintă pe fanfariştii igrişeni în faţa Univesităţii din Bucureşti, având pe verso semnătura dr. Ilie Jebeleanu (pe atunci elev la Liceul Moisă Nicoară, din Arad) şi anul 1928. Îndrumat de prof. dr. Ioan P. Munteanu, am căutat ziarul „Voinţa Banatului” (Colecţia pe anul 1928) şi am aflat că duminică 25 martie 1928 a avut loc la Bucureşti o mare adunare, organizată de Partidul Naţional Ţărănesc, la care s-a cerut

demisia guvernului liberal, şi unde au fost prezenţi 100.000 participanţi, între care şi fanfara din Igriş. (Foto nr.2) În articolul intitulat „Bănăţenii la mormântul Eroului Necunoscut”se menţionează: „Contribuţia Banatului în marile mişcări naţionale a fost înălţătoare. La marea întrunire de du-minică, la Bucureşti, bănăţenii au răspuns mai mult decât se aştepta. Renumitele lor fanfare, care înălţau sufletele pe vremuri, şi azi s-au grăbit să dea coloritul unei adevărate sărbători naţionale”. Credem că prezenţa fanfarei Igrişului la acest eveniment s-a datorat igrişenilor, Dr. Vasile Galu, Constantin Jicu şi Ioan Jebeleanu, membrii marcanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc din acea vreme. Evenimentele amintite mai sus, a făcut ca fanfara Igrişului şi dirijorul ei Ghenadie Cionca să fie remarcate. Numai aşa ne putem explica alegerea lui Ghenadie Cionca, de către compozitorul Vadim Şumsky, ca dirijor a unei formaţii de 40 fanfarişti bănăţeni. Iată ce spicuim din cartea lui Vasile Vărădean, „Cântecul la el acasă”, editată de Mitropolia Banatului în anul 1987: În primăvara anului 1934 cântăreţii bănăţeni au fost invitaţi la Bucureşti la Expoziţia - târg: „Munca noastră românească”. Invitaţia a venit din partea compozitorului Mihail Jora, directorul artistic al Expoziţiei. Au fost aleşi, de către prof. Iosif Velceanu şi compozitorii Sabin Drăgoi şi V. Şumsky, să reprezinte Banatul: Corul din Mercina dirijat de Vidu Guga, format din 50 corişti şi o fanfară compusă din 40 fanfarişti, cei mai buni din jurul Timişorii, dirijată de ţăranii Ghenadie Cionca din comuna Igriş şi Nicolae Miţiga din comuna Pădureni. Înaintea plecării la Bucureşti a avut loc un spectacol la Timişoara, în sala Teatrului comunal, în 8 mai 1934. Fanfara a cântat „Cimpoiaşul din Banat” de Iosif Velceanu, „Pe loc” şi „Brâu” de Tiberiu Brediceanu si „Ardeleana”de Vadim Şumsky. Serbarea din Bucureşti a avut loc la data de 10 mai 1934. Atât corul din Mercina cât şi fanfara condusă de Ghenadie Cionca şi Nicolae Miţiga au fost în-delung aplaudate şi apreciate de familia regală, membrii guvernului, personalităţi din domeniul culturii şi artei, precum şi de un numeros public, aflaţi în spaţioasa arenă a Expoziţiei, plină până la refuz. Serbarea s-a încheiat cu o horă bănăţeană cântată de „Fanfara Banatului” şi coriştii din Mercina, horă în care s-a prins întreaga asistenţă, legănându-se în ritmul de doi pe patru, plin de nobleţe, al horei din Banat. De la serbarea ţinută la Bucureşti, la 10 mai 1934, nu s-a păstrat nici o fotografie. Avem însă informaţii de la fiul lui Mihai Micşa, numit tot Mihai, că în fanfara dirijată de Ghenadie Cionca, în anul 1934, la Bucureşti, s-au aflat şi trei igrişeni, şi anume: dirijorul Eftimie Galu la cinele, Mihai Micşa la toba mică şi Chiril Ionescu la trompetă.Din discuţiile purtate cu câţiva dintre fiii primilor fanfarişti am aflat că fanfara Igrişului a fost invitată, alături de alte fanfare din Banat, şi la Palatul regal din Belgrad. Este posibil ca această invitaţie să fi avut loc tot în anul 1934, întrucât la serbarea din 10 mai, de la Bucureşti, a fost invitată şi regina Marioara, căsătorită cu regele Alexandru I al Jugoslaviei. Reginei i-a plăcut probabil prestaţia fanfarei bănăţenilor, aşa încât au invitat, la Belgrad, câteva fanfare din Banat. Cred că invitaţia a avut loc în vara sau spre sfârşitul verii anului 1934, deoarece în data de 9 octombrie 1934, regele Alexandru I a fost asasinat împreună cu ministrul de externe al Franţei, Louis Barthou, la Marsilia. Din păcate nici de la acest eveniment cultural nu am găsit nici o fotografie. În fotografia nr.3 îi vedem pe igrişeni la o festivitate desfăşurată la 1 iunie 1945, la Timişoara. Redau numele câtorva din membrii fanfarei care au luat parte la festivitatea respectivă: Mihai Micşa, la cinele (în faţă), Irimie Munteanu, Pavel Crâsta, Gavril Cionca şi Ioan Casapu, la clarinet şi Valeriu Brindescu la flaut (în rândul întâi), Ioan Matei la trompetă (cu pălărie), iar în rândul trei se mai află Constantin Crista la trompetă şi Partenie Crista la bas fligorn, iar în ultimul rând Teodor Ardelean la tubă. Mişcările politice de după al doilea război mondial nu au fost pe placul igrişenilor. Cu toate acestea fanfara a existat şi în perioada 1945 - 1950, având componenţi din prima şi a doua generaţie. În fotografia nr. 4 se află membrii din prima şi a doua generaţie, iată numele lor: R.1: Ioan Nicolescu, Valerie Brindescu, Petru Jebelean, Irimie Munteanu, Pavel Crâsta, Ioan Casapu, Florea Crista, Partenie Găleancu, Florea Matei, Florea Micşa

R.2: Florea Utfineanţu, Ştefan Micşa, Ioan Micşa, Simion Nicolescu, Partenie Munteanu, Petru Micşa, Teodor Ardelean, Partenie Crista R.3: Ioan Găleancu, Ioan Chepeţan R.4: Arcadie Miu, Gavril Ionescu, Ioan Matei Aşezat pe scaun: dirijorul Eftimie Galu, iar în dreapta sa fetiţa Doina Cionca. Dintre membrii fanfarei prezentaţi în fotografia nr.4, în 18 iunie 1951 au fost dislocaţi în Bără-gan următorii: Irimie Munteanu, Ioan Casapu, Partenie Găleancu, Florea Utfineanţu, Ştefan Micşa, Ioan Micşa şi Ioan Găleancu. Ultima generaţie de fanfarişti a fost instruită de dirijorul Eftimie Galu, după dislocarea celor 79 familii în Bărăgan şi a fost formată din tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani. (Foto nr. 5) Această formaţie de fanfară a activat doar până în anul 1965, după care se desfiinţează, deşi toţi membrii săi locuiau în Igriş. Nu a fost vorba de o desfiinţare impusă de cineva, ci pur şi simplu de retragerea din activitatea culturală a membrilor acestei formaţii. Tinerii membri ai fanfarei din perioada 1951 -1965, nu mai aveau entuziasmul înaintaşilor lor. Şi nu este de mirare. Este suficient să comparăm condiţiile socio – economice în care a luat fiinţă prima fanfară, cu cele din perioada amintită. Membrii celei de a treia genearaţii de fanfarişti, trăiseră perioada cotelor obligatorii, a obligativităţii înscrierii în Gospodăria Agricolă Colectivă şi a lucrului în colectiv, precum şi a slabei plăţi pentru munca depusă în G.A.C. În condiţiile date ei nu mai puteau să aibă entuziasmul înaintaşilor lor. În plus repertoriul interpretativ impus nu mai semăna deloc cu repertoriul vechii fanfare. Minunatele procesiuni religioase din ziua a doua a Sf. Paşte, sau Rusalii, au fost interzise. Ceea ce s-a întâmplat în acei ani la Igriş, s-a întâmplat în majoritatea satelor din România. Prezint mai jos numele membrilor ultimei formaţii de fanfară: Rândul de jos: Vasile Micşa, Petru Gaşpar, Florea Vânăţescu (+) Rândul 1: Teodor Popovici (+). Ioan Zamfir, Gheorghe Orghidan (+). Mihai Micşa, dirijor Ioan Chepeţan (+), dirijor Eftimie Galu (+), învăţătorul Alexandru Lăzărescu (+), dirijor Dimitrie Jebelen (+), Florea Gaşpar (+), Petru Renich (+), Ioan Cionca, Petru Prodan Rândul 2: Vasile Gheţa, Petru Crista(+), Dimitrie Jebelean, Nicolaus Schulde, Partenie Chepeţan, Florea Micşa, Petru Gaşpar (+), Ioan Repede (+) Rândul 3: Dimitrie Crişan, Arcadie Matei, Ioan Munteanu (+), Peter Multz (+ ), Şt. Gaşpar (+)

FOTO NR.1 PRIMA FANFARĂ A IGRIŞULUI, ÎN CURTEA BISERICII ORTODOXE, ÎN ANUL 1931.

FOTO NR.2 FANFARA DIN IGRIŞ, ÎN FAŢA UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI, LA 25 MARTIE 1928.

FOTO NR. 3 FANFARA DIN IGRIŞ, LA TIMIŞOARA, LA 1 IUNIE 1945.

FOTO NR. 4 FANFARA DIN IGRIŞ ÎN CURTEA ŞCOLII , ÎN ANUL 1948, CU MEMBRII DIN PRIMA ŞI A DOUA GENERAŢIE.

FOTO NR . 5 ULTIMA FORMAŢIE DE FANFARĂ A IGRIŞULUI, ÎN ANUL 1953

ÎNFIINŢAREA ORCHESTREI Ca şi în alte localităţi din Banat în afară de cor şi fanfară a existat şi la Igriş câte o „bandă de lău-tari”ai cărei membri erau de regulă ţigani. O astfel de bandă era formată dintr-un primaş, care cânta la vioară (laută, cum îi spuneau igrişeni), un bracist care cânta la violă, sau brace şi un contrabas (broan-că). La Igriş, în anii copilăriei mele într-o asemenea bandă mai era şi un acordeonist. Înainte de anul 1940 era o bandă formată din lăutarii Toni şi Natu, ambii ţigani şi a mai existat un interpret la clarinet, la care igrişeni îi spuneau „Clănetuşu”(acesta a fost tatăl lui Fleicu, pescarul). După anul 1940 a mai fost „banda” lui Păscuţ şi Mita, primul cânta la vioară, iar al doilea la acor-deon. Aceşti lăutari cântau la „jioc” în duminici şi sărbători precum şi la balurile care se organizau cu diverse ocazii. Melodiile de joc erau: ardeleana, sorocul, pe loc , pe doi paşi, lenţa, bradul, sârba, da-ntoarsa, crucea , căluşerul (pe melodia Banu Mărăcine), hore. Până la construirea căminului cultural, în anul 1937, „jocul” se desfăşura sub cerul liber, în faţa primăriei, iar o perioadă s-a desfăşurat şi în magazia de cereale, din casa Zamfirei Jicu. În unele din localităţile învecinate Igrişului erau prin anii 1945 - 1950 orchestre având câte cinci, sau chiar mai mulţi membri şi care erau deja bine cunoscute. Astfel era orchestra lui Arcadie din Semlac. Cu anumite ocazii astfel de orchestre erau invitate să cânte şi la Igriş şi era o adevărată plăcere să le asculţi. În acea perioadă se formase la Igriş a treia generaţie de fanfarişti, formată din tineri între 15 şi 25 de ani. În toamna anului 1951, patru dintre aceşti tineri, la care s-au mai ataşat un violonist (elev de Şcoală normală), doi acordeonişti şi un toboşar, se hotărăsc să formeze prima orchestră a Igrişului. Redau mai jos numele membrilor acestei orchestre şi instrumentele la care au cântat; în ordine de la stânga spre dreapta, după cum sunt aşezaţi în foto nr.1: Nicolaus Schulde la trombon (n. 24.03.1929, plecat în R.F.G., la Nürnberg) Constantin (Ginuţ) Brindescu la vioară (n. 18.08.1937) Remus Todos la acordeon (04.03.1933 - 1982) Ioan Crista la clarinet şi saxofon, şeful orchestrei (23.07.1929 - 05.12.1997) Adrian Todos la tobe (04.03.1933 - 1991) Peter Multz la acordeon (27.04.1933 - 16.12.1997) Gheorghe Orghidan la taragot ( 30.09.1930 - 22.10.1993) Teodor Popovici la flaut (04.03.1933 - 19.10. 1997) Acesată orchestră a cântat în toate duminicile şi sărbătorile la „jocul” care avea loc în sala mare a căminului cultural, la balurile care se organizau cu diferite ocazii şi la nunţi. Repertoriul orchestrei nu se limita doar la dansurile populare, ci cuprindea şi numeroase melodii de dans modern cum ar fi: vals, tangou, fox-trot, vals lent şi altele. Orchestra îşi păstrează componenţa arătată mai sus, până în toamna anului 1958, când violonistul Constantin Brindescu se căsătoreşte şi pleacă la Secusigiu. Îşi continuă activitatea fără violonist încă câţiva ani, după care se retrag din formaţie, Ioan Crista, Teodor Popovici, N. Schulde şi Peter Multz. Orchestra îşi continuă activitatea în formula Gheorghe Orghidan la taragot, Remus Todos la acordeon şi Adrian Todos la tobe, până la decesul lui Remus Todos. La formaţia redusă se ataşează şi tânărul Ioan Scăunaş, iar ulterior aceştia se unesc cu trei instru-mentişti din Saravale şi unul din Periam, care se mută apoi la Sânpetru Mare. Iată şi numele componenţilor acestei orchestre combinate prezentată în foto nr. 2: Rândul 1: Remus Todos, acordeon; Adrian Todos, tobe; Gheorghe Orghidan, taragot (toţi din Igriş) Rândul 2: Nicolae Cica, acordeon (din Saravale); Florea Izvineanţu , saxofon (din Saravale); Petru Leahu, saxofon (din Sânpetru Mare), Ioan Scăunaş, saxofon (din Igriş, în prezent în Chicago, S.U.A.) şi Milan Vincu, acordeon (din Saravale) Această orchestră a cântat în formaţia arătată mai sus, doar la nunţi, botezuri sau alte ocazii. Dintre toţi membrii acestei orchestre, cea mai spectaculoasă evoluţie a avut-o Ioan Scăunaş, care a devenit instrumentist şi dirijor secund al orchestrei Ansamblului „Hora Banatului”, înfiinţat în pri-

măvara anului 1977, în cadrul „Casei Tineretului” din Timişoara, de către renumitul dirijor Gheorghe Galetin, originar din Cenad, care a fost conducătorul ansamblului şi dirijorul prim al orchestrei. Membru al acestei orchestre a fost şi fratele lui Ioan Scăunaş, Mihai Scăunaş. Acest ansamblu a făcut mai multe deplasări în străinătate. La o deplasare făcută în anul 1982, în Austria, fraţii Scăunaş iau hotărârea de a rămâne în străinătate. Rămân pentru scurt timp în Austria după care emigrează în S.U.A. şi se stabilesc la Chicago. Acolo, ei înfiinţează orchestra „Valahia”, având următoarea com-ponenţă: Ioan Scăunaş - taragot, clarinet şi saxofon Mihai Scunaş - taragot, clarinet şi saxofon Dorina Scăunaş - orgă Mihai Scăunaş, Elena Marian şi Florin Găvojdean solişti vocali. Renumitul violonist, regretatul Efta Botoca, a fost invitatul lui Ioan Scăunaş, la Chicago, în peri- oada când se afla în formaţia lui Gheorghe Zamfir, şi a primit în dar de la Ioan Scăunaş o casetă audio cu doine şi jocuri populare bănăţene interpretate de orchestra „Valachia”. Prin bunăvoinţa lui Efta Bo-toca, pe care autorul acestor rânduri l-a cunoscut personal, am intrat în posesia unei copii ale acestei casete, pe care o ascult, de fiecare dată, cu mare plăcere. În afară de fraţii Scăunaş, mai trebuie să amintesc de încă doi igrişeni care au devenit instrumenti-şti. Este vorba de Ioan (Nelu) Micşa (n. 25.04.1965) care cântă la acordeon şi orgă electronică şi Petru Alin Mărcucean (n. 16.02.1968), care cântă la saxofon. Nelu Micşa l-a avut ca instructor pe Gheorghe Galetin, iar Alin Mărcucean a început instruirea cu Ioan Crista (întemeietorul orchestrei din Igriş) la vârsta de 13 ani., împreună cu alţi copii din Igriş, dar şi-a desăvârşit instruirea tot cu Gheorghe Galetin, în cadrul Clubului „Constructorul” din Timişoara. Nelu Micşa a activat în cadrul Ansamblului Casei Tineretului din Timişoara, condus de Doru Haiduc, apoi în orchestra Ansamblului „Bănăţeana” al Clubului „Constructorul” condusă de Gheorghe Galetin, precum şi în orchestra Ansamlului „Bănăţeana” a Clubului C.F.R. din Timişoara, condusă tot de Gheorghe Galetin. Alin Mărcucean a fost şi el membru al orchestrei Ansamblului „Bănăţeana” al Clubului „Constructorul” între anii 1987 – 1991, iar apoi în cadrul orchestrei Ansamblului „Bănăţeana”, a Clubului C.F.R. din Timişoara între anii 1991 – 1993. A mai colaborat cu ansamblurile „Doina Timişu-lui”, „Rapsodia Sudului” şi „Datina”, toate din Timişoara. A participat în anul 1989, la Tulcea, la Fes-tivalul „Flori de mai”, fiind ocupantul locului I, apoi la Deva în 1990 şi la Constanţa în 1991. Sper ca în viitorul nu prea îndepărtat să organizăm la Igriş o întâlnire cu fiii satului, pe care şi-o doresc foarte mulţi fii ai Igrişului, la care să ne onoreze cu prezenţa şi Ioan Scăunaş cu orchestra sa şi să ne bucure cu minunatele noastre doine şi melodii de joc din Banat, în amintirea frumoaselor vremuri când corul, fanfara, sau orchestra din Igriş, umpleau de bucurie inimile igrişenilor.

Foto nr. 1 Sorocul lui Vişa (Dumitru Jebelean, zis Truţ lui Vişa)

Foto nr. 2 Orchestra Igrişului înfiinţată în anul 1951

Foto nr. 3 Orchestra din anul 1976

Foto nr. 4 Dirijorul Gheorghe Galetin, la acordeon, împreună cu fraţii Ioan şi Mihai Scăunaş, la taragot

Foto nr. 5 şi 6 Fraţii Ioan şi Mihai Scăunaş împreună cu orchestra „Hora Banatului” în Parcul Rozelor din Timişoara

Foto nr. 7 Ioan Micşa, la acordeon Foto nr. 8 Petru Alin Mărcucean

Foto nr. 9 Petru Alin Mărcucean împreună cu orchestra de muzică populară „Bănăţeana”, a Clubului Constructorul, în anul 1990.(al cincelea de la dr. spre st.)

Foto nr. 10 Un grup de elevi igrişeni, instruiţi de Ioan Crista (Bolocan) în anul 1981. De la st. spre dr.: ? , Alin Mărcucean, Alin Radosav, Mihai Nicolescu, Pupa Muntean, Doina Popa, Nelu Micşa, Alina (Ana) Micşa, Viorica Zamfir, Florin Nicolescu, Ionel Nicolescu, Ştefan Doru Funar,(mascat de instructor), instructorul Ioan Crista (Bolocan), pe scaun Virgil Gaşpar.

Foto nr. 11 Melodii de joc din Igriş, notate de dirijorul Gheorghe Galetin