CAP 5. - Concurenta Comerciala Neloiala

Capitolul 5Concurenţa comercială neloială

CONŢINUT

5.1. Noţiunea de concurenţă neloială şi cadrul legal de reglementare (la nivel naţional şi comunitar)

5.2. Concurenţa neloială pe piaţa internă

5.2.1. Formele de manifestare ale concurenţei neloiale pe piaţa internă

5.2.2. Răspunderea juridică pentru comiterea actelor de concurenţă neloială pe piaţa internă

5.3. Concurenţa neloială pe piaţa internaţională

5.3.1. Cadrul economic şi juridic

5.3.2. Dumpingul la export şi import

5.3.3. Subvenţiile

5.3.4. Răspunderea juridică pentru dumping şi subvenţii

5.3.5. Regimul juridic al ajutorului de stat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 143/1999 modificată prin Legea nr.603/2003

OBIECTIVE:Parcurgerea acestui capitol va facilita însuşirea următoarelor noţiuni:

concurenţa neloială pe piaţa internă;

concurenţa neloială pe piaţa internaţională;

dumpingul la import şi export;

aspecte relevante privitoare la formele ajutoarelor de stat.


5.1. Noţiunea de concurenţă neloială şi cadrul legal de reglementare (la nivel naţional şi comunitar)

Legea nr.11/1191 privind combaterea concurenţei neloiale modificată defineşte concurenţa neloială ca fiind „orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii”.

Sunt sancţionate asemenea acte sau fapte pornind de la faptul că aşa cum se dispune în art. 1 coroborat cu art.3 din Legea nr.11/1991, comercianţii „sunt obligaţi” la desfăşurarea activităţii lor comerciale cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale”, în caz contrar fiind atrasă răspunderea civilă, contravenţională ori penală”, după caz.

Aceeaşi lege apreciază ca fiind contrare uzanţelor comerciale cinstite acele fapte de utilizare în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici precum: neexecutarea unilaterală a contractului; folosirea unor proceduri neloiale sau a abuzului de încredere; incitarea la delicte şi la achiziţionarea de secrete comerciale de către terţi care aveau cunoştinţă că atare achiziţii implică asemenea practici, menite să aducă atingere poziţiei comercianţilor concurenţi pe piaţă (art. 11 lit. a din Legea nr. 11/1991 modificată).

Secretul comercial este definit tot în aceeaşi lege în art. 11 lit. b ca fiind informaţia ce, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor ei, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit de acest gen de informaţie şi care capătă o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând cont de circumstanţe pentru a o menţine în regim de secret.

Analizând aceste dispoziţii legale se poate concluziona că, concurenţa neloială îşi face apariţia într-un domeniu în care competiţia este premisă prin lege, dar ea trebuie manifestată cu mijloace oneste. În cazul concurenţei neloiale un act ce este permis de principiu este realizat prin exercitarea în mod abuziv a unui drept. Acest gen de competiţie urmăreşte atragerea prin mijloace neoneste a clientelei agentului comercial lezat.

Conform art.135 alin.2 lit. a din Constituţia României, statul român are obligaţia de a asigura protecţia concurenţei loiale.

În doctrină concurenţa neloială a fost definită şi ca fiind comiterea, în domenii deschise competiţiei economice, a unor fapte ce contravin legii şi uzanţelor cinstite ale activităţii comerciale, cu scopul atragerii clientelei unor comercianţi rivali de pe piaţa relevantă, producându-le prejudicii materiale, morale ori doar eventuale”16.

În plan comunitar Convenţia de Uniune de la Paris, pentru protecţia proprietăţii industriale, din 20 martie 1883 a stabilit prin art. 10 bis §1 că statele membre „sunt obligate să asigure cetăţenilor uniunii o protecţie

16 O. Căpăţână - Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa neloială pe piaţa internă şi internaţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 15

DREPTUL ASIGURĂRILOR 67


efectivă împotriva concurenţei neloiale”, iar în art. 10 bis §2, că este act de concurenţă neloială orice act contrar practicilor cinstite în domeniul industrial sau comercial. În art. 1 ea impune ca obligaţie ţărilor ce fac parte U.E., reprimarea concurenţei neloiale şi asigurarea protecţiei efective a cetăţenilor asupra concurenţei neloiale.

Această Convenţie impune statelor membre să interzică prin acte materiale interne:

afirmaţiile sau indicaţiile a căror folosire, în exerciţiul comerţului, este capabilă să ducă în eroare publicul cu privire la natura, caracteristicile, modul de fabricare, capacitatea de întrebuinţare ori cantitatea mărfurilor;

afirmaţiile false, în exerciţiul comerţului, menite să discrediteze întreprinderea, produsele ori activitatea industrială ori comercială a unu concurent;

orice faptă de natură să creeze, prin orice mijloc, confuzie cu întreprinderea, produsele , ori activitatea industrială sau comercială a unui comerciant.

Practic, statele membre au obligaţia de a sancţiona acele acte ce au ca efect eliminarea concurenţei, cât şi cele care distorsionează concurenţa de la scopul ei licit.

România a ratificat această Convenţie prin Decretul nr.1177/1968.

În legislaţia română, pentru a se îndeplini aceste cerinţe s-au adoptat numeroase prevederi menite să garanteze existenţa liberă a concurenţei. În ultimii ani au fost adoptate Legea nr.11/1991 pentru combaterea concurenţei neloiale şi Legea nr.21/1996 privind concurenţa, acestea pentru a se înlătura şi preveni abuzurile şi excesele de pe piaţa mărfurilor şi serviciilor.

Aceste două legi speciale împreună cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Codului de procedură penală formează cadrul legal de reglementare a concurenţei neloiale în plan intern.

Pentru formele specifice relaţiilor comerciale internaţionale cadrul legislativ privitor la concurenţa neloială este reprezentat de:

reglementările adoptate în baza G.A.T.T. (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ);

Acordurile europene referitoare la comerţul şi asocierile dintre statele Comunităţilor Europene.

În materie de concurenţă neloială au apărut reglementări şi în statele din Centrul şi Vestul Europei, dintre care menţionăm:

1. În Germania - o lege specială pentru înăbuşirea concurenţei neloiale a apărut încă din 1986, iar în anul 1909 a intrat în vigoare o altă lege nouă menită să combată această concurenţă.

2. Franţa şi Italia - sancţionează concurenţa neloială pe plan civil, având ca fundament răspunderea delictuală, iar ca o completare a



reglementărilor civile, sunt aplicate prevederile legii penale şi reglementări privitoare la proprietatea industrială;

3. Anglia - nu are o lege specială pentru combaterea concurenţei neloiale, ci actele de această natură sunt sancţionate potrivit legii penale sau a reglementărilor privind răspunderea pentru acte ilicite cunoscute sub numele „Law of Torts”.

4. În Ungaria - în 1990 a fost înlocuită legea aplicabilă în materie din 1984, cu Legea nr. 86 din 5 decembrie a anului menţionat.

5. Bulgaria - a adoptat în 1991 o lege privind protecţia concurenţei care cuprinde şi dispoziţii referitoare la concurenţa neloială.

6. În Polonia - a fost adoptată o lege anti-trust având ca model legea germană.

5.2. Concurenţa neloială pe piaţa internă5.2.1. Formele de manifestare ale concurenţei neloiale

pe piaţa internăFormele de concurenţă neloială pot fi de natură contravenţională şi

infracţională aşa cum se constată din dispoziţiile legale ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. În această lege, în articolele 4, şi 5 sunt enumerate şi definite acele fapte şi acte considerate contravenţii şi infracţiuni şi totodată sunt prevăzute şi sancţiunile ce le sunt aplicabile celor care le comit.

Enumerarea contravenţiilor şi infracţiunilor din textele de lege menţionate este limitativă. Din dispoziţiile Legii nr.11/1991 însă, se poate concluziona că organele judiciare competente legal sesizate vor putea califica drept fapte ori acte de concurenţă neloială şi alte comportamente decât cele prevăzute în art. 4 şi 5 din lege, dacă acestea se dovedesc a fi contrare uzanţelor cinstite. Dar, acestor atitudini şi comportamente le va putea fi aplicată însă răspunderea civilă, în baza prevederilor cu caracter general ale art. 1 - 3 din Legea nr.11/1991.

Formele contravenţionale de concurenţă neloială prevăzute în art. 4 din Legea nr. 11/1991 (lit. a - h) sunt materializate prin anumite acte şi fapte care se pot comite de către salariaţi ori de către comercianţii persoane fizice sau juridice prin reprezentanţii legali ai lor, în exercitarea activităţii lor pe o piaţă anume.

În doctrină - aceste fapte ce concurenţă neloială contravenţionale şi penale enumerate în Legea nr.11/1991 au fost clasificate după criterii precum frecvenţa lor şi procedeele folosite în:

publicitate neonestă;

confuzia cu semnele distinctive ale comerciantului rival de pe piaţa relevantă;

denigrarea comerciantului rival;

dezorganizarea întreprinderii comerciantului rival prin atragerea de personal, spionaj etc.



acapararea agresivă a clientelei unui comerciant rival.

Infracţiunea de concurenţă neloială poate fi realizată în una din formele expres prevăzute în art. 5 alin.1 lit. a - g din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

5.2.2. Răspunderea juridică pentru comiterea actelor de concurenţă neloială pe piaţa internă

Potrivit art. 3 din Legea nr.11/1991, nerespectarea obligaţiei de a exercita activitatea comercială cu bună credinţă, conform uzanţelor cinstite şi aşa cum o cer respectarea intereselor consumatorilor şi concurenţa loială. antrenează faţă de comercianţi, după caz, răspunderea civilă, contravenţională ori penală.

A. Răspunderea contravenţională va fi antrenată faţă de acei comercianţi - persoane fizice sau juridice - care comit una sau mai multe fapte contravenţionale dintre cele expres şi limitativ prevăzute în art. 4 lit. a - h din Legea nr. 11/1991.

Aceşti comercianţi vor putea fi sancţionaţi contravenţional( în cazurile prevăzute de lege) cu amenzi în cuantum ce poate varia de la 1.000 lei la 15.000 lei, conform prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr.11/1991. De altfel, aşa cum o prevede acest text de lege, cuantumul amenzilor contravenţionale va fi actualizat de guvernul României funcţie de rata inflaţiei.

Sancţiunea aplicată trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei comise, avându-se în vedere împrejurările în care fapta s-a comis, modul şi mijloacele de săvârşire a ei, scopul urmărit, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale contravenientului.

Organele constatatoare ale contravenţiilorAşa cum se prevede în art. 4 al Legii nr.11/1991, contravenţiile se

constată de personalul de control împuternicit în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice, din oficiu sau la sesizarea părţii vătămate.

Cuprinsul actului de constatareConstatarea contravenţiei se face printr-un proces verbal care

trebuie să cuprinsă: data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost comisă, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor de natură a servi la aprecierea gradului de pericol al faptei şi la evaluarea eventualelor pagube produse; indicarea prevederilor legale (actului normativ) prin care se stabileşte şi sancţionează contravenţia; posibilitatea achitării în 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ - dacă acesta prevede o atare posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi că plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a comis fapta (Decizia Consiliului Concurenţei nr.953/2006).

Prin procesul verbal de contravenţie va fi aplicată şi sancţiunea (clar individualizată) şi despăgubirea, dacă este cazul.



Procesul verbal de contravenţie va fi lovit de nulitate dacă nu va include una dintre menţiunile:

numele, prenumele şi calitatea agentului constatator;

numele şi prenumele contravenientului (a denumirii şi sediului persoanei juridice);

fapta comisă şi data la care s-a comis;

semnătura agentului constatator.

OBSERVAŢIE:Atunci când aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, se va aplica amenda pentru fiecare dintre ele în parte, prin acelaşi proces verbal de contravenţie, iar suma amenzilor aplicate nu va putea depăşi dublul maximului prevăzut pentru fapta cea mai gravă.

Când la comiterea aceleiaşi contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecărui participant în parte

Procesul verbal se va comunica imediat contravenientului. Dacă el nu este de faţă, comunicarea va trebui făcută în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

Dacă acest proces verbal nu a fost atacat în termenul legal stabilit,are caracter de titlu executoriu.

Dacă procesul verbal încheiat nu a fost comunicat în termenul legal, atunci va opera prescripţia executării amenzii. Totodată, dacă amenda nu va fi achitată într-o perioadă de un an de la aplicare, şi-n acest caz se va prescrie executarea amenzii.

Procesul verbal va putea fi atacat cu plângere în termen de 15 zile de la înmânare sau comunicare.

Plângerea va putea fi:

formulată de partea vătămată - doar în ceea ce priveşte despăgubirea;

formulată de cel căruia îi aparţin bunurile, altul decât contravenientul - doar cu privire la măsura confiscării,

depusă la judecătoria în a cărui rază teritorială s-a comis contravenţia, aceasta având competenţa de a o soluţiona.

Împotriva soluţiei date la plângerea formulată există o singură cale de atac, cu caracter extraordinar, şi anume cea a recursului, care poate fi exercitată în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Instanţa competentă a judeca recursul este tribunalul - secţia de contencios administrativ.



Executarea sancţiunii aplicate şi a măsurilor luate prin procesul verbal de contravenţie este de competenţa organului din care face parte agentul constatator atunci când nu s-au exercitat căi de atac.

Dacă acestea s-au exercitat, competenţa revine judecătoriei care a soluţionat plângerea, ca instanţă de executare.

B. Răspunderea penalăÎn cazul răspunderii pentru infracţiunile de concurenţă neloială, va fi

antrenată răspunderea penală a autorilor, conform art.5 alin. 1 din Legea nr.11/1991, iar sancţiunile penale ce se pot dispune vor fi: Închisoarea (de la 6 luni la 2 ani) sau amenda penală (de la 2500 lei la 5000 lei).

Răspunderea penală este atrasă în cazul comiterii infracţiunii de concurenţă neloială prin crearea de confuzie cu numele ori semnele distinctive ale unui comerciant, sau cu mărfurile pe care acesta le oferă, urmare a folosirii unor menţiuni false referitoare la brevetele de invenţii, originea sau caracteristicile lor, numele comerciantului sau producătorului , cu scopul de a induce în eroare alţi comercianţi sau clientela, cât şi în cazul practicilor anti-concurenţiale.

Instanţa competentă pentru a trage la răspundere penală şi a sancţiona infracţiunile de concurenţă neloială va respecta şi va pune în aplicare prevederile Codului de procedură penală (privitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a celei civile alăturate acesteia). Totodată se vor avea în vedere şi dispoziţiile legii speciale cuprinse în art. 6 din Legea nr.11/1991 conform cărora „persoana care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim şi, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislaţiei în vigoare”, art. 9, 10 şi 11 privitoare la răspunderea celor care au comis asemenea infracţiuni, şi la aspectele asupra cărora instanţa competentă se va putea pronunţa.

Conform art. 7 alin.1 din aceeaşi lege, competenţa de soluţionare a acţiunilor izvorâte dintr-un act de concurenţă neloială, revine tribunalului locului săvârşirii faptei ori în raza teritorială a căruia se află sediul pârâtului sau inculpatului, iar în lipsa unui sediu, competenţa o va avea tribunalul domiciliului pârâtului sau inculpatului.

În cazul comiterii de infracţiuni de concurenţă neloială acţiunea penală va fi pusă în mişcare la plângerea părţii vătămate sau la sesizarea organelor competente (aşa cum se prevede în art. 8 alin.1 din Legea nr.11/1991)

Potrivit art. 13 din Legea nr. 11/1991, dispoziţiile legii speciale la care ne referim se completează cu prevederile Codului de procedură penală sau de procedură civilă, după caz.

5.3. Concurenţa neloială pe piaţa internaţională5.3.1. Cadrul economic şi juridic



Circulaţia mărfurilor şi serviciilor între diferite state au drept scop satisfacerea nevoilor consumatorilor din acestea, ţinând cont de faptul că importul are ca obiect bunuri ce lipsesc de pe piaţa locală, iar prin export se valorifică surplusul de mărfuri proprii dintr-un stat pentru a completa sectoarele cu probleme dincolo de graniţele acestuia.

Cu scopul de a fi realizate profituri tot mai mari se recurge tot mai des la desfacerea în mod nemijlocit a propriilor mărfuri pe pieţe străine, într-o competiţie dură cu producătorii locali.

În acest context ( de concurenţă la nivel mondial) lupta neonestă la care recurg agenţii economici foarte puternici din alte state s-a constatat că nu poate fi oprită prin folosirea unor mecanisme de protecţie pentru garantarea respectării principiului liberului schimb, fiind necesare utilizarea unor mijloace noi de combatere a tendinţelor agresive, ale competiţiei externe. S-au creat astfel de mijloace prin dispoziţii legale atât la nivel internaţional, cât şi naţional, de fiecare stat în parte.

Printre practicile nepermise utilizate în relaţiile economice internaţionale menţionăm:

denigrarea ori confuzia cu un alt comerciant (persoană fizică sau juridică);

dezorganizarea altei întreprinderi prin modalităţi precum coruperea specialiştilor cu experienţă cea mai vastă ori spionajul economic.

Unele dintre practicile condamnabile întâlnite în sfera relaţiilor internaţionale (ce se pot întâlni şi pe piaţa internă, însă mai rar) dobândesc anumite trăsături specifice determinate de relaţiile comerciale dintre state. Printre aceste practici condamnabile se numără şi dumpingul şi subvenţiile de stat. Acestea două aduc perturbări în circuitul comercial interstatal.

În România, concomitent cu desfiinţarea şi a ultimelor subvenţii de stat atribuite pentru unele produse de larg consum şi cu liberalizarea preţurilor locale, s-au creat condiţii favorabile unui nivel competitiv produselor venite de peste hotare.

În aceste condiţii s-a dovedit necesară protejarea agenţilor economici naţionali, preîntâmpinarea şi oprirea concurenţei neloiale la import, prin introducerea unor reglementări în dreptul nostru intern.

În plan internaţional, reglementările internaţionale sunt menite să garanteze stingerea practicilor neloiale în cadrul relaţiilor economice internaţionale. Printre aceste reglementări cele mai importante sunt cele adoptate în baza Acordului17 G.A.T.T. - acord multilateral încheiat la Geneva în 1947, asupra principiilor referitoare la tarifele vamale şi politicile comerciale ale ţărilor semnatare.

5.3.2. Dumpingul la export şi import

17 la care am făcut referire în capitolul 2 al cursului nostru, pag.43 -45



În cadrul operaţiunilor de export şi import efectuate în condiţii neloiale, cel mai des întâlnit fenomen negativ este reprezentat de dumpingul de mărfuri şi servicii.

În literatura juridică de specialitate sunt utilizate şi definite mai multe înţelesuri ale noţiunii de „dumping” şi anume:

1. Dumpingul de mărfuri - privit ca o formă extremă a concurenţei ce constă în vânzarea de mărfuri la preţuri cu mult mai mici decât preţurile pieţei şi chiar sub nivelul costurilor de producţie, în scopul pătrunderii pe piaţă, acaparării acesteia şi a înlăturării concurenţei.

În sfera relaţiilor internaţionale dumpingul rezidă în livrarea şi în alte ţări de mărfuri la un nivel inferior valorii normale, respectiv cu mult sub preţurile pieţei şi sub costurile de producţie. Din politica de dumping la export diferenţa de preţ rezultată este compensată de multe ori prin obţinerea de prime de export şi subvenţii de la bugetul de stat ori va fi recuperată ulterior, după învingerea concurenţei, prin majorarea preţurilor18.

2. Dumpingul de serviciiŞi serviciile pot face obiectul concurenţei internaţionale. Dumpingul

de servicii este tipul de dumping care este practicat în relaţiile internaţionale în sfera serviciilor. Aceste relaţii au luat o mare amploare în prezent însă, cu toate acestea, dumpingului de servicii nu îi sunt destinate prevederi legale speciale nici interne, nici internaţionale.

3. Dumpingul valutar - reprezintă o devalorizare în mod voit, deliberat, a monedei naţionale sub valoarea reală a ei, cu scopul de a ieftini exporturile respectivului stat.

La ora actuală acest tip de dumping a fost interzis în mod expres prin dispoziţiile statutare ale Fondului Monetar Internaţional.

4. Dumpingul socialScăderea preţului produselor pentru export mai poate fi realizată şi

ca efect al unor factori cum ar fi salarii mai reduse decât în ţara de destinaţie (import), impozite mai mici, durata mai lungă a orarului zilnic sau săptămânal de muncă, contribuţii mai mici pentru asigurări sociale, preţuri pentru produsele alimentare reduse prin subvenţii de la buget ş.a. Aceşti factori nu creează prin acţiunea lor adevăratul dumping, a cărui trăsătură caracteristică rezultă din faptul că preţul de export este mai mic decât preţul pe care consumatorul trebuie să-l plătească pe piaţa internă a ţării care exportă.

5.3.3. SubvenţiilePrin subvenţie, potrivit Dicţionarului economic şi financiar, se înţelege

acea sumă acordată cu titlu definitiv în favoarea unei persoane publice sau private, în scopul atenuării sau compensării unei cheltuieli ori pentru încurajarea unei anumite acţiuni. În sens mai restrâns acest termen se referă

18 Mugur Isărescu, Dumping în “Dicţionar juridic de comerţ exterior”, Bucureşti, 1986, p.163 - 164



la transferurile efectuate de o colectivitate publică în favoarea unor alte colectivităţi publice, a unor instituţii sociale, ori a unor întreprinderi19.

Doctrina a statuat că subvenţiile sunt ajutoare pe care statul le acordă întreprinderilor, în forme diverse, pentru a stimula prin aceasta producţia sau exportul20.

Practic subvenţiile pot fi de două tipuri: subvenţii la export şi subvenţii interne.

Subvenţiile pot conferi exportatorului posibilitatea de a vinde la preţuri pe care fără aceste ajutoare nu le-ar fi putut practica. Totodată, ele îl pot determina pe posibilul importator din ţara unde se acordă subvenţia să renunţe la importuri şi să prefere produsele interne subvenţionate.

Oricare dintre cele două cazuri sunt apreciate ca fiind practici de comerţ neloial şi piedici netarifare în efectuarea comerţului.

Efectul produs de subvenţii constă în modificări aduse curentelor comerciale, modificări ce nu s-ar fi produs fără acest ajutor.

Indiferent de forma în care sunt acordate, subvenţiile încalcă principiul nediscriminării, fundamental în sistemul G.A.T.T. Ele încalcă deontologia concurenţei oneste determinând pe piaţă inegalităţi între agenţii economici concurenţi. Subvenţiile la export produc discrepanţe în defavoarea produselor vândute fără subvenţii pe piaţa din străinătate, întrucât acestea din urmă sunt cert mai scumpe.

Subvenţiile interne, care vin în beneficiul doar a anumitor producători sau de care beneficiază numai unele categorii de mărfuri, cauzează inegalităţi evidente între agenţii economici, funcţie de primirea sau neprimirea de ajutoare băneşti din partea statului ori altor autorităţi publice.

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.) defineşte subvenţiile ca reprezentând „orice formă de protecţie a veniturilor sau de susţinere a preţurilor, care are ca efect direct sau indirect să crească exporturile unui produs de pe teritoriul acelei părţi contractante” (art. XVI lit. A, pct. 1 din G.A.T.T.).

Codul anti-subvenţii al G.A.T.T. în completare, prevede care sunt subiectele de drept de la care pot proveni aceste subvenţii, menţionând că „subvenţiile pot fi acordate de orice autoritate publică sau orice organism public de pe teritoriul unui semnatar (...), în limitele teritoriului lor” (art. 7 din Cod).

Se poate constata, ţinând cont de efectele negative produse, că atât reglementările G.A.T.T., prevederile Comunităţii Economice Europene, cât şi legislaţia noastră internă, manifestă o toleranţă mai mare faţă de ajutoarele financiare acordate de stat cu caracter intern (atât timp cât au o sferă de aplicare generală, cum ar fi în special cele date producătorilor piscicoli sau agricoli) în raport cu subvenţiile acordate la export. Pentru acestea din urmă sunt reglementate măsuri contra tuturor categoriilor acestora în scopul de a elimina posibilele discriminări între agenţii economici.19 Bernard and Colli, Vocabular economic şi financiar, Editura Humanitas, 1994, pag. 36420 O. Căpăţână, op. cit., Editura Lumina Lex, Bucureşti 1996, p.111



Scopul direct al subvenţiilor , potrivit literaturii noastre juridice , constă în expansiunea comerţului exterior prin creşterea şi diversificarea exporturilor proprii.

Scopul indirect este oprirea sau discriminarea drastică a importului de produse asemănătoare, similare, ce pot fi procurate în condiţii mai favorabile pentru consumatorii de pe piaţa internă.

5.3.4. Răspunderea juridică pentru dumping şi subvenţii

Faptele de concurenţă neloială ce se manifestă fie sub forma dumpingului, fie sub cea a subvenţiilor afectează prin efectele lor, interesele economiei naţionale sau cele ale unor pieţe relevante din acea ţară unde se realizează comercializarea, în afara raporturilor ce au loc nemijlocit între părţile operaţiunii în cauză.

Din acest motiv, aceste fapte de concurenţă neloială intră în sfera răspunderii extracontractuale, atât în cadrul relaţiilor economice interne, cât şi în cel al raporturilor juridice de comerţ internaţional şi cooperare economică internaţională ( cu un element de extraneitate).

Reprimarea faptelor de dumping şi de subvenţii la export parcurge în sistemul G.A.T.T. preluat de prevederile C.E.E. şi de legislaţia ţării noastre, sub aspect procedural aceleaşi faze şi anume:

1. Prima fază are ca obiect furnizarea plângerii de unul sau mai mulţi agenţi economici lezaţi şi examinarea ei de organul competent sub aspectul admisibilităţii ei.

Plângerea: trebuie să fie expresia intereselor unei ramuri de producţie

lezate din ţara de import şi să dovedească interesele unei proporţii majoritare din ramura de producţie lezată din ţara de import. Ca o condiţie de formă, trebuie formulată în scris.

poate fi formulată de o întreprindere ori de o grupare de mai multe întreprinderi ce acţionează în nume propriu, cât şi de petenţi ce-i reprezintă pe alţii, în numele cărora lucrează.

Organul competent din ţara de import poate porni ancheta şi din oficiu.

În cazul României organul competent a lua măsurile necesare de apărare împotriva actelor de dumping şi subvenţii este Comisia pentru taxe antidumping, taxe compensatorii şi măsuri de salvgardare, ce funcţionează în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului.

2. A doua fază este cea a investigării.

Acum sunt administrate probele referitoare la condiţiile responsabilităţii exportatorului străin suspectat de dumping ori a celui ce beneficiază de subvenţii.

3. A treia şi ultima fază este constituită de soluţionarea plângerii.



Plângerea poate primi una din următoarele soluţii:

poate fi respinsă ca nefondată;

poate fi apreciată ca întemeiată şi atunci măsurile adoptate pot fi diverse, putând consta în: încheierea unui angajament amiabil cu exportatorul neloial; aplicarea de sancţiuni, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru încheierea unui angajament amiabil. Astfel, comisia va institui taxe anti-dumping ori compensatorii cu scopul de a repara prejudiciul produs. Sumele acestor taxe vor deveni venituri la bugetul public al statului în a cărui economie s-au produs prejudicii generate de faptele de concurenţă neloială.

Cele două categorii de măsuri sunt măsuri de apărare , care au ca scop repararea prejudiciului cauzat.

Pe lângă acestea, ţara de import mai este îndreptăţită, pentru a-şi proteja economia proprie, să aplice măsuri de salvgardare ce pot consta în: restricţii la import şi în suprataxe vamale.

Măsurile de salvgardare pot fi dispuse independent de existenţa unei subvenţii ori a unui dumping, în cazurile când economia respectivei ţări este invadată de mărfuri de pe ale pieţe.

5.3.5. Regimul juridic al ajutorului de stat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 143/1999 modificată prin Legea nr.603/2003

Ajutorul de stat este definit în art. 2, alin. 1 din Legea nr.143/199 ca reprezentând orice măsură de sprijin acordată de stat sau de unităţile administrativ - teritoriale, indiferent de formă, care distorsionează ori ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producţiei anumitor bunuri, a prestării anumitor servicii sau afectează comerţul pe care România şi statele membre ale Uniunii Europene îl practică, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurenţial normal.

Conform art. 2 din Legea nr. 143/1999 sunt considerate admise, doar pe baza avizului Consiliului Concurenţei categoriile următoarelor ajutoare de stat:

cele cu caracter social - ce se acordă consumatorilor individuali, cu condiţia ca acestea să fie date fără discriminare în ceea ce priveşte provenienţa produselor;

cele ce au ca scop înlăturarea efectelor produse de dezastre naturale ori de evenimente excepţionale.

Ajutoarele de stat pot consta în:

într-un transfer de fonduri publice către o anumită unitate economică;

în renunţarea la unele venituri viitoare - sigure ori numai posibile - care garantează beneficiarilor un folos de natură economică



sau financiară pe care nu l-ar fi dobândit în lipsa ajutorului de stat.

Aşa cum se prevede în art. 2 alin.4 din Legea nr. 143/1999, este necesar ca foloasele economice obţinute în condiţiile primirii unui ajutor de stat, să dea în fapt un ajutor real anumitor regiuni, agenţi economici, producţiei anumitor bunuri sau prestării anumitor servicii.


CAP 5. - Concurenta Comerciala Neloiala

Documents

Transcript of CAP 5. - Concurenta Comerciala Neloiala