CAND ROMANESCdocumente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gandromanesc/1935/BC… · GÂND ROMÂNESC...

CAND ROMANESC

•

ANUL III. MAWUNIE 1935

GÂND ROMÂNESC

CRITICA DECORATIVĂ

O ipoteză plausibi lă afirmă că decoraţia este cea mai veche îndeletnicire ar t is t ică a omului. Apropiată de joc, mai mult decât a l te forme a l e artei , decoraţia a trebuit s ă apa ră într 'un moment când în sufletul omenesc nu lucrau decât ce le mai simple şi e le mentare motive. Mai înainte de a r idica temple şi pa la te , vechiul om a l preistoriei sgâr ia pereţi i grotelor în c a r e locuia, îşi împodobea a rmele şi apl ica ornamente fixe şi mobile propriului său corp. Via ţa istorică a artei s 'a îmbogăţit necontenit ou motive culese din domeniile cele mai var ia te a l e existenţei sociale . Etnologii sunt a s tăzi de acord a recunoaşte că a r ta rel igioasă sau eroică reprezintă produsul unei evoluţii mai înaintate a civil izaţiei . Motivele ex t ra -estetice au pătruns necontenit în a r t ă şi conţinutul ei s'a îmbogăţit treptat. A r t a fără conţinut, s implă emanaţ ie a unui instinct p las t ic elementar, este forma ei cea mai timpurie. Astfel, deşi curente a p ă rute în decursul ultimului secol a u propus norma unei ar te purificate de orice conţinut şi redusă la unica e i valenţă estetica, idealul acestui purism art is t ic trebue mai de grabă căutat l a începutul societăţilor omeneşti. Decoraţia primitivilor r ea l i zează acest idea l cu o pl inătate care nu l a să nimic de dorit. Disociat de ce le la l t e interese spiri tuale a l e omului şi, în aceas tă situaţie, sust rase desvoltări i lui generale, unele din formele decorative manifestă o trăinicie uimitoare. Astăz i încă, ţărani i unor popoare civi l izate desemnează pe vasele, mobilierul sau uneltele lor motive decorative care da tează din neolitic. Ală tu r i de inovaţii dintre cele mai capricioase, propagate mai cu seamă prin industriile ar t is t ice moderne, se continuă astfel xin curent decorativ arhaic, a cărui lungă persistenţă pa re a fi sfidat catacl ismele istoriei. Nepreţuite sunt manifestări le acestui arhaism decorativ! Ele sunt documentele venerabilei s tăruinţe pe acelaş i pământ a unui grup omenesc, dovezile relat ivei lui omoge-neităţi în timp şi adevăra te le lui titluri de nobleţe.

Oricât am admira insă permanenţa unor forme decorative şi vechimea talentului care le susţine, nu putem aproba afirmaţia de sine

258 G Â N D R O M Â N E S C

a acestui dar în toate împrejurări le . Sunt regiuni a le ar tei în care singura înzestrare decorativă nu mai poate fi suficientă. Cine vrea să scrie romane sau să picteze mari pânze de compoziţie, folosin-du-se numai de valori le decorativului, trebue la un moment dat să se isbească de puţ inătatea mijloacelor sa le . Alteori efectul este dea-dreptul grotesc. Când ceri unei căr ţ i idei, o viziune originală despre lucruri, sentimente puternice şi umane şi nu găseşti decât cuvinte frumos puse unele lângă al tele, a şa cum se a l te rnează culorile pe vasul de lut ieşit din mâinile unui naiv meşter popular, impresia recoltată este dintre cele mai penibile. Ea se agravează atunci când un text, de la ca re nu aştepţi nici decum sensaţii artistice, ci cunoştinţe mai limpezi şi mai adânc elaborate, nu-ţi oferă în schimb decât inutile arabescuri sonore.

Este curios că trebue să facem constatări a tâ t de simple. Chipul în care se scriu as tăz i a tâ tea căr ţ i sau articole de revistă, face însă necesară amintirea principiilor celor mai elementare. Necontenit am fost isbit de felul cu totul nesubstanţial a l acestor producţii l i terare, de înspăimântătoarea lor l ipsă de idei, de mediocritatea sau confuzia unor gânduri care se disimulează sub o frazeologie împodobită. Vechiul artist decorativ a l primelor societăţi omeneşti mi-a apărut adeseori în locul criticului sau gânditorului pe care-1 puteam aştepta dela timpul nostru. Este drept a spune că acest exces arhaic m'a întâmpinat mai ra re ori, atunci când am parcurs studii le unor autori formaţi în disciplina uneia dintre special i tă ţ i le ştiinţifice. Deprinderea observaţiei exacte şi a formulării precise, împrumută stilului o demnitate, l a care a r putea râvni mulţi dintre l i teratorii noştri. Dimpotrivă, în materie de studii l i terare, umflătura stil ist ică t inde s ă câş t ige un la rg teren, favorizată de superstiţ ia vulga ră c ă despre a r t ă şi frumos este nimerit să te exprimi folosind toate podoabele artei şi a l e frumuseţii. Este aci o confuzie între obiect şi medi ta ţ ia teoretică asupra lui, care dovedeşte cât de înapoiate sunt puterile discriminării în inteligenţa, autorilor despre care ne ocupăm. Rău l t inde într 'acestea să câştige teren şi dacă o nouă îndrumare nu se va produce, se poate formula temerea că în curând nu vom mai putea citi nicio pagină de bun simţ despre problemele artei şi a l e l i teraturi i . Este necesar deci a stabili noţiunea „criticei decorative", împreună cu toate judecăţ i le de valoare pe ca re ea le impune, mai înainte de a l ă sa să se răspândească păre rea c ă acest fel de crit ică este singura ei modalitate. Ne vom folosi în acest scop de recentele articole a l e d-lui Vladimir Streinu, publicate în revista Fundaţii lor Rega le (II. 4, 5 ) , articole care mi-au a t ras atenţ ia prin locul pe care unul din e le binevoeşte să-1 acorde, modestei mele activităţi . Am ră s -

G Â N D R O M Â N E S C 259

puns acestui articol în revista „Vremea", din 18 Mai a. c , fără să pot istovi acolo toate obiecţiile pe care contribuţiile d-lui Streinu mi le sugerau. M ă văd deci nevoit s ă revin, cu a tâ t mai mult, cu cât de da ta aceas ta discuţia poate lua un caracter mai principial.

Critica decorativă se caracter izează mai întâiu prin refuzul de a se „supune l a obiect". întocmai ca orice lucrare teoretică, lucrarea cr i t ică trebue să discute o materie cu intenţia de a obţine noţiuni limpezi cu privire la ea şi nu cu aceea de a pune în lumină imaginaţ ia ş i mij loacele stilistice a le scriitorului. Critica decorativă se abate î n să dela acest principiu atât de firesc şi impresia care rezultă, face pa r t e din categoria tuturor aşteptări lor neîmplinite, a gândurilor r a ta te , a sforţărilor cari nimeresc în gol. Când aştepţi dela un text preciziuni şi idei şi nu obţii decât imagina unui om fudul, care rosteşte cuvinte mari şi rotunjeşte fraze sunătoare, impresia care se constitue nu poate fi decât comică. Deschizi car tea cu speranţa că vei întâlni un gând mai c la r decât ace la apărut minţii ta le , un nou ra port între lucruri, rectificarea unui loc comun şi nu întâmpini decât un ins care paradează , având aerul c ă î ţ i s t r igă: „Priviţ i-mă ce fermecător sunt, cât de bogată este imaginaţ ia mea, ce figuri poetice noui apar sub condei! Ah, cât sunt de interesant!" Trebue să spunem că felul de a, scrie al d-lui Streinu nu este liber de aceas tă vani ta te cu totul femenină.

Presupuneţi că autorul nostru are să refere despre o încercare re la t ivă la un poet dificil, s ă spunem Ion Barbu. Vani ta tea referentul u i nu numai că îl împiedică de a-şi uita împodobita sa fiinţă, pentru a nu judeca decât pe poet şi pe criticul său; ea îl îndeamnă să afişeze din capul locului o atitudine de superioritate care îl face să sugereze cititorului că orice întreprindere cri t ică este imposibilă în ce pr iveşte poesia, taina del icată a aces te ia scăpând operaţii lor anal izei . In definitiv, este şi aceas ta o părere şi nu una dintre cele mai noui. Iraţionalismul poesiei a devenit un loc comun, de când păr intele iesuit Bouhours a ară ta t , în secolul al XVII-lea, că farmecul cu care ne vorbesc operele poeţilor se resolvă într 'un misterios „nu ştiu ce" , un je ne sais quoi. Problema poate fi discutată, dar numai în termenii proprii desbaterilor teoretice, căci este vorba ac i de una din cele mai interesante probleme cu privire la funcţiunile şi posibili tăţile ^spiritului. Pentru aceas ta a r fi fost însă necesară o examinare atentă a lucrurilor, mai împovărătoare decât sumara lor resolvare printr 'o imagine poetică. Şi nu este vorba numai de o imagine rap idă şi oarecum întâmplătoare, menită să sprijine intuitiv o idee bine gândită. Este vorba de o întinsă alegorie, de un inextricabil gal imatias poetic care acopere şi sufocă mizerabila idea în-


chircită, bare zace jla fund. „O experienţă personală, scrie dl . Streinu, a cărei intărâtare singur o cunosc, ma făcut să desnădăj-duesc de a putea vreodată privi poezia în marii ochi limpezi de căprioară a înălţimilor. Când o presimţeam, totdeauna neîmblânzită, înarmându-mă cu cele mai complicate prevederi, căutam să-i astup fugile cu ocoluri, ale căror lungimi de cerc le reduceam riguros până ce vântul, fie că fujgera prin tufărişul inextricabil, fie că, în'centrul calculat ai trudnicelor] încercuiri, constatam că lăsase lăcomiei omeneşti — cum, nu ştiu — culcuşul cald, cu mirosul tare al trupului dispărut. Poezia este o să.bătăciune care nu doarme. Vânătorii consumaţi ajung însă la dulci perversiuni fără nocivitate, la salvatoare substituiri de scop, ascultând cu plăcere, în recompensa ţintei irealizabile, cornul1 pădurilor, sarabanda de hăetueli şi ecouri ale acestui hal la l i , întârziind cu privirea pe tufişul vibrator în care veşnic se disimulează vânatul". Ce-aţi înţeles din toate acestea, iubiţi cetitori? Pa l ida constatare generală că misterul poetic este in-sesisabil mi se pa re prea puţin şi nu merită a tâ ta desfăşurare de forţe. Intemeerea lui teoretică sau verificarea lui în cazul special a l încercări i mele despre Ion Barbu lipsesc cu desăvârşire . Nici cu definiţia alegorică, potrivit că re ia poezia este o „sălbătăciune care nu doarme", nu putem fi mulţumiţi. Sigur este că aţi constatat că dl . Streinu nu este stăpân peste înţelesul cuvintelor pe care le întrebuinţează cu a tâ ta exces. Astfel, când compară agi ta ţ ia care se stârneşte cu ocazia unei vânători cu o sarabandă, autorul crede desigur c ă acest vechi dans spaniol se desfăşura într'un ritm precipitat. S impla cercetare a micului Larousse l -ar ifi putut informa că : „sarabanda se scria în trei timpi, într'o mişcare mei înceată decât a menuetului. Am spus însă că una din caracter is t icele criticei decorat ive este refuzul supunerii la obiect. Adevărul lucrurilor nu-1 interesează pe dl. Streinu, ci numai propria sa figuraţie, deopotrivă cu a cântăreţului care apăsându-şi mâna pe inimă, indică sediul pas iunilor şi centrul furtunos al vieţii sa le .

Metoda figurativă este cea mai r e a din câte poate întrebuinţa l i teratura teoretică. Sunt deosebiri esenţ ia le între intuiţiile imaginaţiei şi mersul discursiv a l gândirii . Ar i i l e lor nu se pot acoperi în întregime. Din aceas tă pricină, scriitorul ca re vrea să exprime idei de oarecare complexitate prin imagini, trebue să le diformeze pe acestea din urmă în asemenea măsură, încât efectul nu devine mai puţin comic. Ascultaţi-1 deci pe dl. Streinu, în a l douilea din articole le citate, încercând să lămurească felul în care „conceptul modern de poezie" s'a transmis dela Edgar Al l an Рое, prin Baudela i re şi Mal larme, până la Valery . „Firul scump al acestei alte tradiţii, din

G Â N D R O M Â N E S C 2 6 1

mâinile preoţeşti şi uscate de delirium tremens, ale lui Edgar Al.an Рое, este răsucit mai departe de Baudelaire, care, descoperindu-i într'un moment arhimedic împletitura de „vis exact", îl desface şi aruncă torenţial ca o beteală mai întăiu pe braţele lui Malarme, iar apoi pe acelea ale lui Paul Valery şi peste toată poezia franceză contemporană". Aceas tă lungă per ioadă nu spune nimic. Imposibil de aflat din ea cum s'a transmis „conceptul modern a l poesiei" dela Edgar Рог ia Va le ry şi cum s'a transformat s t răbătând etapele intermediare . Ideea rămâne într'un vag absolut. Judeca t ă după conţinutul ei, per ioada d-lui Streinu nu este deci decât o simplă f lecăreală. Dar este cel puţin bine construită sau măcar posibilă imaginea care susţine aceas tă nă lucă ideologică? Examinată cât de sumar, ea apare ca o absurditate, a lcătui tă din abuz de termeni, cunoştinţe nemistuite şi reprezentări imposibile. Căci ce poate fi acest fir care scapă din mani le lui Рое, este răsucit de Baude la i re şi aruncat apoi torenţial ca o beteală pe braţele lui M a l l a r m e ? Un singur fir din care se poate desface o beteală întreagă şi încă una care cade torenţial este o imagine demnă să figureze în ace l Sottisier universel, necesar a fi întocmit, pentru a demoraliza pe toţi velei tar i i l i terar i a i vremii noastre.

Ne întrebăm cu groază dacă n'au revenit vremurile „beţiei de cuvinte", pe care în 1873 Maiorescu o caracter iza într'o cercetare de mare oportunitate.

Revenim la păre rea expr imată a tâ t de uşuratic, despre imposibi l i ta tea oricărei cercetăr i teoretice asupra poesiei. Mulţumit peste m ă s u r ă de alegoria sa kinegetică, dl. Streinu o reia l a sfârşitul art icolului în ca re îşi propusese să anal izeze lucrarea pe care am consacrat-o lui Ion Barbu. „Precum am căutat să arăt la început, scrie d-sa, destinul criticii literare pare a fi ca din evoluţiile prin pădurea misterelor poeziei să se aleagă cu o cunoaştere metodică a tuturor esenţelor de lemn, niciodată însă cu nuditatea palpitantă, în mâini, a vânatului. Poate că aceasta este însăşi condiţia „poeziei", de a scăpa ca un iepure printre picioarele vânătorului'. Puţin lucru a înţeles dl. Streinu din „condiţia poesiei"! Pă re rea sa este aceea a tuturor impresioniştilor cari scr iau în jurul lui 1900. Vreme de moleşeală, de leneşă degustare a bunurilor adunate în mare abundenţă! Inteligenţa se putea demite, în timp ce simţurile sătule se delectau de spectacolul unei lumi disolvate în fluidităţi necaptate. Noua vigoare a omului doreşte acum rea l i tă ţ i mai consistente şi se află, descinzând sub suprafaţa mobilă a lucrurilor, în adâncimea structurii lor raţiona le . A l t ă dată puteam visa mulţumiţi de noi; as tăzi vrem s ă cunoaştem, impunându-ne osteneli şi rigori incomode. Cum şi le-ar fi putut asuma şi cum le-ar fi putut aprecia la alţi i , scriitorul care în


locul instrumentelor de precizie a le gândirii , mânueşte custura cu care naivul meşter decorator îşi c res tează une l te le? Şi cum a r fi putut face altfel scriitorul care din firea complexă a poesiei n 'a înţeles decât că este ,,ca un iepure care scapă \printre picioarele vânătorului"?

T U D O R V I A N U

PENTRU LINIŞTE . . .

Târiş , sub cerul scund, Tot mai afund, Caut răspuns Pururea ascuns . . .

Va fi descătuşare grea, Ori numai întoarcere — moartea m e a ? Ultima răscruce Unde m ă va duce?"

Dacă în fiece cl ipă mor, Câte puţin şi uşor, Unde m ă adun Din nou şi mai bun?

Cine conduce pământul nomad? Cine culege stelele car i c a d ? Toate minunile din câmp, de-afar ' , Unde ajung, după ce d i s p a r ? . . .

Pentru linişte şi pentru chin, Pentru vieţi le car i p leacă şi vin, Pentru zvonul din suflet ş i -d in porumbişti, Trebuie, Doamne, să exişt i !

G H E R G H I N E S C U V A N I A

TOAMNĂ

Toamnă tristă ca un regret, înfiorată de-al morţii mister, Din nou ai scris pe frunze'n făget Cu arabescuri de aur şi fier;

Amurgur i cu frunţi violete Adaogă farmec trist şi nou Morţii sărbătoreşt i discrete, Cerului solemnităţi de cavou.

In crânguri de fontă şi aramă, In plânsul frunzişului ruginit, In renunţarea ce-1 destramă, Cheie cântecului am găsit .

DUALITATE

In mine, pa la t vrăjit , Muzeu cu obsesii vechi, Rele şi bune ursitoare au topit Mai multe destine perechi.

Pe rând, om din pământ Şi sburător) printre astre, Când am început să cânt Plânseseră 'n căder i şi dezastre.

Cântecul pă rea un cântec strein: Sonorităţi şi catifele line,


Nici urmă de cenuşe şi venin; A m început să mă caut pe mine.

Intr'o zi m'am certat cu Pan; I-am spart naiul de trestie, cupa de argi lă . A m r â s neastâmpăru-i teluric şi van, Pat ima grea ce-i a rdea în pupilă .

Sa tan — orgie a gândului viu — M ă dăruesc pentru veacuri ţie, Că ursitoarele au vrut s ă fiu Un mare vis sau o mare nebunie!

O cl ipă visul a sclipit î na l t prestigios şi van. Azi ;pe pr imăvara lui am zări t Adânc săpată copita lui Pan.

IUBIRE VECHE

Vra ja acelei vechi primăveri Era tr isteţea din ochii tă i ; Şi astăzi, ca în violete seri M ă înfior de aceleaşi văpăi .

Tu ştii că 'n violete amurguri Floarea regretului s'a deschis, Tristă ca ochii cu care turburi Chemând în trecut şi în vis.

Tu-mi pari un vis din acele 'ntomnări, Cu fantasme albe şi vagi Crescut prin stratificate u i tăr i ; — Trenă de mister după tine atragi .

Gânduri, lianic, insinuant sue Pe porţile reveriei deschise Şi 'ncercuiesc imaginea ta — statue Cioplită din vechi blocuri de vise.

IONEL B Ă L A N

ALMA MATER*)

v i

D. Văleanu mai stătu încă trei zile l a Cluj . Cercetă câţ iva amici politici, pe care îi cunoscuse la cameră şi făcu o vizită premierului care îşi avea domiciliul la Cluj . Pr imirea bună de care s'a bucurat, i-a schimbat puţin dispoziţia, I s'a dat să în ţe leagă că l a vii toarea remaniere i se va încredinţa un portofoliu. Servici i le sa le aduse partidului erau în sfârşit recompensate. Dar va mai avea el energia de odinioară ca să facă faţă cer inţelor? Fenomenul politic nu mai exercita asupra lui mirajul de a l t ăda tă . Dorul de înfăptuiri lunecase pe al doilea plan. Ceeace simţea ca o real i ta te mai puternică decât orice eveniment politic, era sufletul său, a cărui povară abia a simţit-o . înainte,; încât puteai presupune că e inexistentă şi de care as tăzi ar fi dorit s ă se scape. Ce instrument s lab a l naturii este omul!

Porni tăcut din P ia ţ a Teatrului spre hotel. Trebuia să întâlnească pe Per ic le să-şi ia r ămas bun. După masă va lua primul tren spre Bucureşti. I s'a urît de Cluj . Poate în a l t ă s ta re sufletească ar fi găsi t vreo distracţie în acest oraş în care oamenii se culcau seara la ora zece. In hă rmăla ia capitalei se va simţi mai bine.

Traversă s t rada spre ca lea Regele Ferdinand şi întâlni pe fiul său cu Mircea, care veneau din par tea opusă.

— Te-am căutat la hotel, tată. Vrei să pleci a s t ăz i ?

— Sunt aşteptat la Bucureşti. Prin absenţa mea mi-am cam negl i ja t afacerile.

Mircea îi întinse un ziar şi-i a r ă t ă un pasagiu.

— Cred c ă e bine să Vă grăbiţi. In vii toarea formaţiune veţi figura şi Dv. Uitaţi ce scriu z iare le!

D. Văleanu citi flegmatic articolul care-1 viza şi înapoie gazeta. Zise nepăsător:

*) începutul în n r e l e din Mart i e şi A p r i l i e 1 9 3 5 .


— Nu trebue să mă grăbesc. Premierul e la Cluj , şi m'a informat deja asupra intenţiilor ce le a re cu mine.

— Şi primeşti, t a t ă ? întrebă Pericle însufleţit. •— Trebue să m ă jertfesc, răspunse d. Văleanu batjocoritor. — Atunci nu vei uita să faci rost lui Mircea de o bu r să? — Va fi unul dintre primele mele acte de guvernământ. Mircea voia să refuze aceas tă favoare, însă d. Văleanu îi z ise : — Nu fi modest, căci n 'ai să răzbeşti departe ou modestia. Nu

e nicio i legal i ta te s ă procur o bursă unui student eminent, când a tâ ţ i a imbecili se lăfăesc în s t ră inăta te şi ne fac numele de râs , Am avut ocazia să mă conving de aceas ta la faţa locului. De altfel şi Hen-riet ta m'a rugat să interviu ca să obţii o bursă.

Mircea roşi. împătur i jurnalul pentru a^şi face de lucru şi î l vâr î în buzunar.

— E frumos din par tea ei, dar n 'aş vrea să datorez nimănui manie ascunsă, gelozie? Nu ştia precis ce e. In orice caz nu putea

— Vei datora totul muncii d-tale, r ipostă d. Văleanu. Ce ţ a r ă prefer i? Desigur Germania, căci acolo se face chimie temeinică.

— Franţa, tată , interveni repede Pericle. A ş vrea să fim împreună, chiar dacă n a r e să facă chimie ca în Germania.

D. Văleanu se întunecă. O amintire neplăcută, un rest de duşmănie ascunsă, gelozie? Nu ştia precis ce e. In orice caz nu putea fi gelos pe Mircea Corbu. Era sub demnitatea lui. Şi-apoi lucrur i le au luat a l t ă întorsătură. Inchee convorbirea:

— Am să vă trimit pe amândoi în Franţa . Acum la revedere. M ă duc să-mi a ran jez bagajul . Nu mai e nevoe să veniţi la ga r ă .

— Eu de fapt trebue să fiu la laborator după masă, zise Mircea .

— Nu vrei să petreci vacanţa Crăciunului la noi? întrebă d. Văleanu.

— îmi pare rău, dar nu pot. Părinţ i i mei mă aş teaptă şi trebue să le fac o bucurie, măcar în ziua de Crăciun.

D. Văleanu plecă, iar Mircea şi Pericle se întoarseră l a Cămin. După masă Per ic le conduse pe ta tă l său la gară. Când rămase singur, se simţi indispus; totul părea gol în jurul lui. Ta tă l său a dus cu el o parte din sine. Oraşul era pustiu, Via ţa monotonă şi cenuşie. Mircea era la laborator. Cu ce să-şi omoare timpul până deseară, ca să scape de pesimismul care a pus stăpânire pe e l ? Ii veni o idee. Luă autobusul până în ca lea Moţilor şi coborî l a Căminul Studentelor.

— Cheamă, te rog, pe d-şoara Dănulescu, zise portarului. Acesta porni încet spre fundul curţii, executând ordinul. După


o aşteptare de câteva minute, ea veni îmbrăcată gata, zâmbitoare şi cu o expresie de bucurie în priviri. Per ic le simţi c ă i se risipeşte melancolia. Un obraz ca acesta vesel, care trece pe lângă problemele existenţei cum ai trece cu trenul printr 'o gară, a re efect liniştitor.

A m venit să vă invit la teatru pe deseară, zise el încurcat. — Iţi mulţumesc, dar deseară nu pot veni. N'avem eşire de la

Cămin. — îmi pare foarte rău . — Mie mai mult ca d-tale, pentruca te-ai obosit până aici fără

rezultat. Dar dacă îţi face plăcere , ne putem plimba puţin. A m şi a şa un drum până la c r o i t o r e a s ă . . .

In geamul din spre s t radă al Căminului câteva fete se îngrămădiră curioase să vadă cu cine p leacă colega lor. Mat i lda le privi sfidătoare, înfruntându-le cu semeţie. P ă r e a a le spune:

— Sunteţi invidioase, o ştiu. Dar n'aveţi să puneţi voi mâna niciodată pe un astfel de băiat. Cavaler i i voştri nu sunt aristocraţ i ca al meu.

Simţea o dorinţă nebună de a-1 lua de braţ şi a se plimba cu el în văzul lumii.

Când esi dela croitoreasă, se îndreptară spre Corso, deşi Pe ricle ar fi dorit s ă evite mulţimea. Mat i lda trebuia însă să-ş i i a porţ ia; îi p l ăcea eă vadă oameni şi să fie văzută de ei. La reîntoarcerea acasă , ea î i zise luându-1 uşor de braţ:

— Te rog nu-mi mai zice Domnişoară. — Cum să vă z ic? — Mat i lda . — Şi mie Pericle. Mat i lda pufni în râs .

— Ce nume ciudat! Mi se pare că a m învăţat la şcoală despre un oarecare Pericle, dacă nu mă înşel, chiar la istorie. N'a fost un împă ra t ?

— A fost mai mult decât un împărat , răspunse Pericle zâmbind. Un secol întreg a purtat pecetea influenţei sale .

— Foarte bine, dar cum ai a juns l a numele lu i ? — Un capriciu al ta tă lui meu. — Ţi se potriveşte acest nume. Nu m'aş putea împăca cu gândul

să te cheme Ion sau Nicolae. La poarta Căminului se despărţ i ră . Pericle se întoarse acasă

înviorat. A uitat pe Henrietta, sau e numai o s tare chinestezică? In orice caz Mat i lda era o fată vioaie, care te făcea să uiţi necazurile.


VII

Ceaiuri le de Duminecă a le „Car i tă ţ i i" e rau frecventate mai a les de studenţi. S a l a Prefecturii era adeseori neîncăpătoare pentru perechile de dansatori ce veneau odată pe săp tămână să-şi dest indă picioarele pe luciul parchetului. A t răgea îndeosebi intimitatea acestor serate, care îngăduia fiecărui student sărac să se prezinte l a ele în haine cât de modeste. Se făceau cunoştinţe, era rost de întâlniri, căci timpul de Decemvrie nu mai favoriza pl imbări le prin câmp sau pe s t radă. Numai la aceste serate puteai strânge în braţe femeea care-ţi p lăcea , fără să comiţi vreun act ilicit, căci aceste îmbrăţ işăr i purtau egidă oficială.

Per ic le 1-a adus şi pe Mircea la ceaiul „Cari tă ţ i i" . S tă t ea cu el tăcut la o masă. Mat i lda , care se afla cu ei, fu lua tă mereu la dans. Ea ar fi dorit s ă danseze cu Pericle, însă acesta era ignorant în materie . Ca filosof n 'avea la ce-i folosi dansul; totuşi în acest moment regreta c ă nu-1 cunoaşte.

într 'un colţ a l să l i i o domnişoară se uita mereu l a Mircea. Era bine îmbrăcată, într'o rochie de seară, decoltată, cu părul strâns spre ceafă. Mircea nu o recunoscu imediat; privind mai atent, îşi dădu seama că o mai văzuse undeva. î ş i reaminti de un hala t negru şi îndată i se contura imaginea precisă a împrejurări i în care a cu-noscut-o: era preparatoare l a Institutul de chimie. A văzut-o în două rânduri urmărindu-i experienţele cu atenţie. Era voinică de statură, tăcută, serioasă. Mircea o salută şi ea răspunse la salut. N'a văzut-o dansând şi nu înţelegea ce căuta în aceas tă societate, care nu i se potrivea firii sa le .

In pauză, când o întâlni întâmplător, o întrebă: —- Aţ i venit să vă risipiţi colbul experienţelor l a s e r a t ă ? — N'am venit să mă distrez, însoţesc pe sora mea. Dar ce cauţi

d-ta a i c i ? — Eu mă plictisesc. — Eşti doar în societatea unei domnişoare simpatice! Mircea tăcu, deşi avea un răspuns pe limbă. Se mulţumi să schi

ţeze o strâmbătură, care reda fără cuvinte riposta caustică ce a r fi voit s ă servească. S e înclină zâmbind şi eşi pe coridor să se răcorească . O fată bună aceas tă preparatoare, cum se numea numai? Avea un nume ciudat unguresc. Şt ia că se scrie cu „y" l a sfârşit şi că numele ei de botez era Irma. Era o fată muncitoare şi serioasă — atribute car i îi p lăceau lui Mircea. In comparaţie cu Henrietta, aceas tă femee nu mai avea însă nici o importanţă în ochii lui; nici o femee întâlnită până acum nu se asemăna cu ea.

G Â N D R O M A N E S C 269

Se reîntoarse în s a l ă . Mat i lda , de departe, flutura un zâmbet de scuză pentru Pericle, prin care voia să -ş i exprime pă re rea de r ă u că se af lă în vârtejul dansului. Dar temperamentul ei nu putea rezista ispitei: totuşi priviri le ei îl urmăreau. Când Mircea luă pe Pericle şi-1 duse să-1 prezinte Irmei, aceste priviri deveniră neliniştite.

Irma, care se af la singură, se bucură de venirea lor. Vorbea o românească curentă, dar cu un uşor accent unguresc.

— Care e sora Dv.? — întrebă Mircea, plimbându-şi pr ivirea prin sală , pentru a descoperi un obraz ce seamănă cu al ei.,

— O fetişcană abia scăpată de la „Marianum". E balică. Când va trece pe aici v'o a ră t .

— Numai din cauza ei sunteţil a i c i ? Precum văd, jucaţ i rol de mamă.

Irma zâmbi; îi p lăcea comparaţia. Pericle se simţi imediat a t ras de persoana ei, însă Irma pă rea a da o mai mare atenţie lui Mircea. Sora ei se ivi pe neaşteptate şi conversaţia fu întreruptă. Era cu adevăra t o fetişcană; părea să a ibă numai şaisprezece ani, î ş i t â ra cav a l e r i i după ea şi se opri turburată când se a f lă în faţa figurei distinse a lui Pericle şi a privirilor reci şi scrutătoare a le lui Mircea .

— Aceas ta e sora mea Margit , zise Irma cu simplitate. Mircea strânse o mână fină şi del icată , în timp ce studia obrazul

catifelat, în care s t ră luciau două priviri aprinse. Era tipul adevă ra t unguresc despre care i se vorbise. Dificultatea de a se exprima era mai mare la ea. Vorbea prost româneşte, dar frumuseţea e i desarma şi nu i-o puteai lua în nume de rău.

— Pe lângă sora Dv. aş i îndeplini bucuros rolul de mamă, zise Mircea în glumă.

— N'ai să răzbeşti cu ea, ripostă Irma. E foarte răsfă ţa tă şi neascultătoare.

— Tocmai asta îmi place. Dacă ar asculta şi ar face totul după tipic, n 'ar trebui să veniţi cu ea şi n 'ar mai fi nici ea interesantă. Ordinea e bună în natură; acolo fără ea n'ai putea face experienţele de chimie cu care ne batem capul. In v ia ţă însă, disordinea a t rage mai mult. înţeleg neprevăzutul, spontanul . . .

Pericle observă ironic: — - începi să adopţi teoriile mele. Recunoşti deci c ă iraţionalul

e mai puternic decât raţ iunea voastră, a savanţilor, cu care mecanizaţi fenomenele?

Cavalerul lui Margit , care nu pricepea nimic din conversaţie, dădea semne de nerăbdare. Margi t se întoarse către Pericle şi-1 întrebă:


— Dv. nu dansa ţ i? — Aş dansa bucuros, dar nu ştiu, răspunse Pericle. — E foarte uşor de învăţat. — Nu-şi mai pierde nimeni timpul cu mine să mă înveţe, şi

cred că nici eu nu mai am răbda re l a aceasta . — Eu v 'aş învăţa bucuros, zise ea naiv, roşind. — Mulţumesc, domnişoară, dar n a ş vrea să mă fac de r â s în

public. — Nu aici, ci la noi acasă . Nu-i a şa Irma că domnii pot veni

să ne v a d ă ? Sora ei o privi aspru, cu o privire mustrătoare: — De unde ştii c ă le va face p lăcere să vină l a noi? — Nouă ne va face mare plăcere , zise Mircea, însă nu ştiu

dacă ea va fi împăr tăş i tă şi de d-voastră. — Te rog să crezi că da, spuse Irma, luminându-se l a chip. Do

ream şi a ş a să te întreb ceva asupra unei formule pe care n'o înţeleg. La Institut nu îndrăznesc s ă te deranjez, căci eşti a ş a de serios! Nu vorbeşti cu nimeni.

— In cal i tate de preparatoare mă puteţi întreba oriunde ceea ce nu vă este lămurit .

— Dar eu aş vrea să te întreb ceva şi în cal i ta te de prietenă. — Atunci va trebui să vin la d-voastră, căci la Institut nu se

pot t rata astfel de probleme. Muzica încetase şi Mat i lda se duse la locul ei. Negăsind pe Pe

ricle, deveni indispusă. Nu-i convenea să-1 vadă făcând incursiuni pela vecini. El veni l a ea, cât ce o zări . Ea îşi trecu de două ori cu ruj pe buze şi privi în oglindă busumflată. S e r idică deodată ş i zise:

— M ă doare grozav capul. Vrei să eşim pe cu loar? Pericle îi aşeză paltonul pe umeri şi eş i ră pe culoar, unde se

mai răcoreau câteva perechi, căci că ldura în s a l ă devenise insuportabilă .

VIII

Vacanţa Crăciunului a trecut fără vreun eveniment deosebit. Reîntorşi la Cluj , Mircea şi Pericle nu-şi schimbară felul de viaţă . Ziua erau la cursuri, seara împreună.

Se duceau tocmai la Irma şi Margit, cari locuiau pe str. Elisa-beta; voiau să le ia la cinematograf. In vila cochetă, ca re răspândea lumina becurilor prin fereşti, fură bine primiţi. Afară era un ger aspru şi că ldura din odae le venea bine. Mama Irmei, o <femee în eiate, le servi prăj i turi . Fetele se îmbrăcară şi când fură gata, a p ă -


rură vesele şi zâmbitoare, în mantale le lor de blană. Margit să rea nebunatică, pl ină de bucurie că i s'a îngăduit s ă meargă la cinematograf seara la ora nouă. Mai era însă şi o a l t ă bucurie, asupra că reia nu voia să insiste.

— La ce cinematograf mergeţ i? le întrebă mama lor. — La „Select", răspunse Irma grav, numai aici găseşt i filme

serioase. — Tare aş vrea să merg la „Carmen", exc lamă Margi t nostal

gic, ca şi când ar fi dorit să i se împlinească cea mai arzătoare dorinţă.

— La „Carmen" la operă, sau la cinema „Carmen"? — La cinema „Carmen' . — Vrei să te vâr i în, promiscuitatea a c e e a ? Fui, Margi t ! Urmă un potop de cuvinte ungureşti, din ca re Mircea şi Pe

r ic le nu înţelegeau decât a tâ t că erau puse în apl icare severe precepte de educaţie. Margi t nu se l ă s ă mai prejos, ci ripostă în româneşte:

M ă ţineţi tot fetiţă mică de şcoală, M'am săturat . Vreau să cunosc şi eu viaţa. De ce sunt înscrisă la Universitate, ca să rămân tot sub tu te lă?

— Dacă vorbeşti astfel a i s ă rămâi acasă . Irma o privi neîndurătoare, ceeace înfrânse îndărătnicia sorei

sale. — Dar ce e la „Carmen" de luaţ i a tâ tea măsuri de precau-

ţ iune? întrebă Mircea când fură în s t radă , — E un cinematograf de periferie, unde pe lângă că se joacă

filme proaste,' ma i e şi un public dubios. — Nu-i adevăra t , publicul e bun, repl ică Margit . Se duc şi stu

denţi la acest cinematograf. — De ce ţineţi să mergeţi l a „Carmen"? — o întrebă Pericle. — Pentrucă a r e o atmosferă nostimă. Colegele mele mi-au spus că

de câteori se face lumină în pauze — trebue să ştiţi c ă aici e pauză după fiecare act — se sună de trei ori, pentru a preveni perechile îndrăgostite de acest eveniment.

— Mircea râse, dar Irma se supără . Margi t o tuli cu câţiva paşi înainte, urmată de Pericle, pentru a nu auzi mustrăr i le sorei s a l e .

— E copilă, nu trebue s ă v ă supăra ţ i pe ea, zise Mircea înveselit.

— 0 copilă needucată, care mă face de râs , — Nicidecum, Ii s tă foarte bine să fie a ş a cum este, E p l ină de

viaţă şi cu totul l ipsi tă de ipocrizie. Pe s t radă lumea zgribulită a le rga spre casă . F r igu l , a lunga tre-


cătorii, injectându-i cu o mobilitate neobişnuită. Nasurile înroşite se ascundeau în blănuri şi şoşonii scâr ţă iau pe zăpada îngheţată. Autobuzele uruiau zgomotos, plesnind de pavaj lanţul dela roţi. Din localuri ţâşnea abur ca ld şi miros de mâncare.

Ajunseră la „Select", unde-i întâmpinară reclame luminoase. La ghişeul de bilete abia reuşiră să parvină. Pericle — omul de bani gata, cum îi spunea Mircea în bătaie de joc, — le procură bilete şi in t ra ră în sa lă . î ş i croiră drum printre scaune, găsindu-şi un loc cam pe la mijloc. După ce se desbrăcară de paltoane, se aşezară . Mircea începu o discuţie ştiinţifică cu Irma, explicându-i anumite procedee de ana l iză chimică, Irma ascul ta atentă, cu ochii aţintiţ i asupra lui şi cu figura serioasă.

— Femeea aceasta suportă bine o discuţie ştiinţifică, gândi Mircea, în timp ce expunea schematic formule şi principii. Nu sunt totuş sigur dacă meri tă să discuţi cu o femee probleme? De ce să faci pe savantul, când a i putea foarte bine face pe îndrăgost i tul?

Imaginea Henriettei puse capăt nedumeririi . Irma îl înţelegea. Era serioasă, devotată; un creer ştiinţific bine construit. Dar n 'avea darur i le Henriettei: feminitatea turburătoare. Ii l ipsea inteligenţa suplă, capabi lă de a se vârî în cele mai complexe situaţiuni, ironia fină, frumuseţea dominatoare, care absoarbe totul în jurul ei.

Lumina se stinse. Câteva acorduri de muzică mecanică anunţau începerea jurnalului sonor. Noutăţi din lumea în t reagă îşi făcură apar i ţ ia pe ecran, lăsând să defileze odată cu evenimentele internaţionale şi personali tăţ i le de frunte de pe scena mondială. A lă tu r i de figura încruntată de boxeur a lui Mussolini, apă ru Si r Austen Cham-berlain, înalt, măsurat şi cu totul britanic în înfăţişare. Campionii diverselor echipe de hockey, rugby, football, water pollo, golf, e rau prezentaţi ca nişte eroi naţionali a i ţări lor respective. Urmă un Mi-ckey Mouse. Când începu piesa, dispoziţia în public e ra creată . Lunga poveste de dragoste era urmări tă cu evlavie de spectatori. Mircea înghiţi câteva scene, dar l ă s ă repede capul în pământ. Eterna poveste, i r ea l ă şi cu amănunte puerile, era cu totul nepotrivită firii sale . Americanii aceşt ia făceau din amor un obiect de exploatare indust r ia lă!

Prefera un film de cow-boy, unde dacă nu găsea nimic de seamă, afla cel puţin tipuri americane, aşa cum i-a creeat natura şi mediul lor.

Veni pauza. Mircea eşi cu Irma în hali , căci nici ea nu p ă r e a p rea încântata de film. Pericle rămase cu Margit' în sa lă . Făcu senin vânzătorului de bomboane şi cumpără ciocolată.

— Ţi-a plăcut filmul, d-le V ă l e a n u ? îl întrebă Margit . — Răspunsul meu depinde de a l d-tale, zise Pericle. — Eu ţi-am cerut părerea d-tale, nu o pă re re în funcţie de a mea.


— Nu pot să am o părere personală când sunt cu d-ta. îmi p lace ceeace îţ i p lace şi d-tale.

— Cu un cuvânt filmul te^a plictisit, însă refuzi să o spui din complezenţă. A m să-1 întreb pe d. Corbu când va veni, să văd dacă el e tot a tâ t de curtenitor ca d-ta.

Când se ivi Mircea, ea îl întrebă fără s ă - i l ase t imp să se gândească:

— Nu-i a şa c ă e foarte bun filmul, d-le Corbu? — O tâmpenie, făcu Mircea, schiţând o gr imasă. Margi t pufni în r â s .

—- D-ta nu eşti gentil ca prietenul d-tale.

— Ce fel de vorbe sunt astea, Marg i t ? — interveni Irma aspru. — Vorbe de c lacă , d ragă soră. A u însă semnificaţie, căci e le

caracter izează două temperamente.

IX

In s a l a No. 4 a Facul tă ţ i i de li tere se ţ inea cursul de istoria filosofiei. Pericle, aşezat în banca a treia, l ângă Mat i lda , frunzărea caietul acesteia, corectând unele nume pe care ea le scrisese greşit . El nu lua niciodată note; l e găsea oricând l a vreo fată conştiincioasă, care reproducea exact cuvintele profesorului. Pentru examen e ra suficient să ci tească odată cursul, pentru a-ş i fixa l inia mater ie i t ratate , iar pentru rest se bizuia pe lectura lui a s iduă şi întinsă. Avea un re -zervoriu din care putea scoate oricând cunoştinţe pentru examene.

In uşă apă ru ră studenţi şi studente, cu servieta în mână, car i după ce aruncau o privire de recunoaştere asupra celor din sală , urcau încet spre fundul ei, aşezându-se în băncile libere. S a l a se umplu repede, venind studenţi chiar şi de la a l t e special i tă ţ i , căc i acest curs e ra atractiv., Profesorul vorbea pe înţelesul tuturor; expunerile sa le erau străbătute de un înal t suflu etic.

Cum stătea aplecat, Pericle nu observă p e Margi t ca re se s t recură pe nesimţite lângă el. Când îşi întoarse capul şi o zări , fu surprins. In rochia ei închisă, cu părul buclat, e ra o a r ă t a r e delicioasă. Mat i lda holbă ochii încruntată, însă Margi t nu se sinchisi de ea . S e ins ta la comod, aşezându-şi servieta a lă tur i .

— M ă laş i să stau lângă d- ta? A m fugit de la cursul de s lavis t ică pentru ca să pot as is ta şi eu la istoria filosofiei. Ş t iam că te găsesc aici.

Mat i lda îş i făcea de lucru nervoasă, răsfoind filele caetului . Luă creionul şi sub pretextul că notează ceva în caiet, mâzgăl i printre

2


rânduri cuvintele: „Cine-i boanghina a s t a " ? Pericle roşi. Se întoarse speriat spre Margit . Din fericire, aceas ta nu observă nimic.

— V ă cunoaşteţ i? zise el cu glas tremurător. D-şoara Szemery, d-şoara Dănulescu.

0 încl inare înţepată din cap din par tea Mat i ldei şi un zâmbet copilăros, cochet, din par tea lui Margit . Pericle simţi că-1 trec nădu-şel i le .

— Atâ t de t ânără şi a tât de impertinentă! gândi Mati lda, simţind gelozie în suflet.

în t rebă cu glas ta re : — La ce special i tate eşti, dudue? — Română şi istorie. — Cum văd a i timp să te abaţi şi pe la al te cursuri, — Atunci când simţi o trebuinţă, laş i pe a le ta le şi te abaţ i pe

la a l te le . Totdeauna, e mai bun ceeace nu-i a l tău. — Hm. Mitit ica nu-e proastă! gândi Mat i lda , plimbându-şi pri

vi rea dealungul gâtului ei alb. î ş i muşcă buzele şi exc lamă cu necaz: — Ce-i de nu mai vine profesorul? — Intr 'adevăr azi se cam lasă aşteptat, răspunse Pericle, gă

sind pr i le jul de a spune şi el ceva. Niciodată n 'a venit a ş a de târziu. Urmă o tăcere penibilă, în ca re nu se auzi decât zumzetul stu

denţilor, car i discutau sau conversau între ei. Profesorul apăru . Se aşeză la catedră şi începu să vorbească mai întâiu încet, apoi într 'un crescendo patetic, izbutind să creeze în auditori o s tare sufletească capabi lă de a primi adevărur i le desvălui te . F igura sa aducea mai mult cu a unui profet sau visător, decât cu aceea a unui gânditor. Vibrăr i le ca lde a l e vocei t rezeau până şi pe cel din urmă adormit din fundul să l i i .

Timp de un ceas atenţi i le încordate u rmăreau pl imbarea prin metafizică, cu sufletul ahtiat. Când soneria de deasupra uşei zbâr-r ă i , anunţând terminarea orei, profesorul închee conferinţa şi studenţii se împrăşt iară , mutându-se în a l t ă s a l ă , unde se ţ inea a l t curs.

— Nu vii să asculţi un curs de istoria un ive r sa l ă? întrebă Margi t pe Pericle. E foarte frumos.

— îmi pa re rău, dar nu pot, răspunse Pericle, care se a f la între două focuri. Am de aran ja t ceva încă înainte de masă.

— Atunci ne revedem deseară . Vii la noi cu prietenul d-tale, nu-i a ş a ?

Per ic le bâlbăi un „da" şi Margit p lecă zburdalnică, cromdu-şi drum printre studenţii şi studentele ce staţionau pe culoar, Mat i lda , indispusă, întinse mâna.


— La revedere. — P lec i? — N'am ce să mai fac aici. Cursuri le mi s'au terminat. Glasul ei era schimbat. Pericle zise în grabă: — Vin şi eu. Nici eu nu mai am cursuri.- Putem face o tură pe

Corso. — Astăz i n 'am chef de plimbare. Dar mă poţi conduce, dacă

vrei, până la cămin. Coborîră scări le în tăcere, Mat i lda se opri la uşa portarului şi

parcurse fugitiv lista scrisorilor. Nevăzându-şi numele, porni fără v lagă spre eşire, împingând uşa cu două aripi, care se închise cu zgomot în urma lor. In curtea Universităţii întâlni pe Manea, care duse mâna la pălărie) zăpăcit . Mat i lda nu-1 mai văzuse de a s t ă toamnă; în faţa unei concurenţe a tâ t de puternice se retrase, ceeace nu-1 împiedeca să rămâie prieten cu Pericle, ca re altfel era „un băiat bun". S tângăcia lui nu-1 părăs ise nici acum, însă departe de a stârni râsul Matildei , ca în a tâ tea rânduri, ea simţi de a s t ăda t ă un fel de simpatie pentru el.

— Ne putem da mâna, constată ea în gândul ei. II opri. — Ce mai faci, d-le M a n e a ? — Mulţumesc, d-şoară, bine. — Nu te-am văzut de un veac. — Sunt foarte ocupat. Am avut colocvii şi acum mă pregătesc

pentru fundamental. — Ai putea totuşi să-ţ i faci mai mult timp liber. De ce nu vii

oda tă să mă vezi? Şti i foarte bine unde stau. Manea nu răspunse. Cu ochii în pământ, fixa un punct negru în

zăpadă . Mat i lda îi întinse mâna dezolată. Paşi i lui răsunau trist pe pavajul de p ia t ră .

Pe s t radă era multă lume, căci gerul slăbise şi soarele scotea lumea din casă. Mi ra ju l primăverii plutea în aer , pe feţele zâmbitoare şi vesele a le trecătorilor.

Pericle duse pe Mat i lda acasă şi se reîntoarse abătut în centrul oraşului. Nu schimbase cu ea, pe s tradă, nici două cuvinte. Unde e ra vioiciunea ei de a l t ă d a t ă ? N'ar fi crezut niciodată că o bucureşteancă, veselă şi nepăsătoare, căre ia îi p lace să se plimbe şi să se îmbrace cu şic, ar putea avea o preferinţă. Aceas tă nouă situaţie îi impunea şi lui un examen serios al conştiinţei.

F a ţ ă de Mat i lda , nu nutrea decât un sentiment de prietenie şi colegial i ta te; faţă de Margi t simţea ceva mai mult. Era femeia de


a l t ă r a să , cu tot farmecul neprevăzutului. Blondă, cu ochii albaştr i ş i cu o s tranie v ra jă , o fetiţă fără experienţă, ca re avea accese de îndrăznea lă ş i un dor nebun de viaţă . Verişoara lui avea desigur tot ce-i trebuia pentru a fi o femee fatală, însă aceas tă micuţă Margi t , ca re s'a a taşa t de el atât de spontan, era delicioasă. Dar ce va face cu M a t i l d a ? In ce încurcătură s 'a vârî t! Numai o minte l impede c a a lui Mircea îi va putea da un sfat.

S e îndreptă spre laborator spre a-1 lua, căci se apropia ora mesei .

(Urmează) IONEL N E A M T Z U

ION VLASIU ICOANA

М I т

Astăzi , mâini de l a l ea ai deschis, Popas fluturilor de catifea. Ară t a r e crescută din vis, Ş i din l iane limpezi, de stea —

Apoi, mădulare le de cristal s a u pierdut Până 'n inimile nuferilor de a t las — Până când floare te-ai făcut — Intru purul mater iei popas.

Mâine a i să fii i a răş i nouă, împrăş t i a tă în ierburi şi'n tină; — A i s ă fii peste picuri de rouă, Rotunji tă 'n cristaluri, lumină. —

Culorile în orbite secrete, Au s ă curgă în arcuri pe cer, Inălţându-te 'n curcubee încete, Prelungită, prin ploi, în eter.

Mâine ai s ă creşti l ângă mine Elast ică 'n cărnuri de pom; Şi -a i s ă treci, bogată, prin vine De frunză, rotunjind fructe din om.

Te văd în toate formele, pură Trecere d e undă şi duh — Zămislind din tine natură, Veşnieă'n pământ şi'n văzduh.

Y V O N N E R O S S I G N O N

SĂRBĂTOARE

Un clopot nevăzut ş i-a scuturat în zare Petalele-i sonore din turnul de lumină; Fiori de mântuire plutesc peste hotare, Din patru lumi, pământul, îngenunchiat se'nchină.

Tări i le coboară pe aripi moi de îngeri Şi două braţe albe purcese peste spaţii Dau binecuvântarea mormintelor de plângeri , Strângând la sân durerea atâtor constelaţii.

Haotic prind să geamă adâncuri revolute; Al ta re le să a rdă cenuşa pocăiri i Şi 'n prosternarea humii, stau veacurile mute: 0 cruce răst ignită la capul omenirii.

NOSTALGIE

M'a prins un dor de freamătul pădurii Cu plopi uitaţi pe dâmb la scă ldă toare ; De paşi pierduţi pe brazdele-arătur i i Şi zări de foc aprinse'n ploi de soare!

M 'a prins un dor de ul i ţa bătrână Cu Feţi-Frumoşi în basmul şezătorii; De tânguiri în fluer la fântână Şi de iubiri pe iazuri le morii!

280 GÂND R O M Â N E S C

M'a prins un dor şi sufletul mă doare! Din ţarina copilăriei mele Toţi paşi-mi semănaţi peste ogoare I-au pigulit convoi de păsă r i grele!

FURTUNA

Bat crengile salcâmilor în vânt, Pe ceruri sure cresc şi se 'ntretae Porniri ucigătoare de cuvânt Aprinse 'n fumegări de vâ lvă tae .

O clipă stau şi s trălucesc zigzaguri In biciuiri satanice de u ră ; Se tremură văsduhuri le 'n jghiaburi Şi forfotesc în noaptea grea de sgură.

Sclipir i de foc prin întuneric orb Dau iureş mânioase şi străpung; Un trăsnet scurt şi-adâncurile-1 sorb In vuetul de urlete, prelung.

In prăbuşiri, cad bulgări i de noapte, Cu sgomot surd pădur i le se frâng Şi 'n freamătul solstiţiilor coapte, Cuprinsurile cerurilor plâng.

ION MOLE A

Din v o l u m u l Funigei ce v a apărea în edi tura „ R a m u r i "

PAULA MODERSOHN—BECKER

Puţine mâini feminine au stăpânit penelul cu a tâ ta măestrie ca a le Paulei Modersohn. Ea poate fi socotită cu drept cuvânt una dintre cele mai mari, dacă nu cea mai mare, pictoră a Germaniei. O profundă, aproape tragică sensibilitate, unită cu puterea vizionară a mari lor ei ochi întrebători, o r idică la ra re înălţ imi a l e artei . Caracteris t ica întregii ei ar te este o continuă şi puternică tendinţă spre simplicitate, simplicitate, care are însă în urma ei toată complexitatea lucrurilor. Aceas tă simplicitate este cea mai sigură marcă a adevăra tului artist . Sufletul ei duios şi timid, dar în acelaş i timp îndrăgit de viaţă, caută subiecte în armonie cu sentimentele sa le . Copiii predomină în tablouri le sa le . Aproape toţi sunt copii să rac i şi necăjiţi purtând pe chip umilinţa precoce şi în ochii mari deschişi — atât de asemănători cu ai art istei — melancolia tristelor predestinări . Pau la Modersohn înţelege aceste suflete stinghere, cari poartă uneori în adâncul lor tristeţi inexplicabile şi mai presus de toate ştie să le iubească. Copiii, întocmai ca animalele, simt instinctiv simpatia şi se dăruesc deschis color cari îi iubesc. In tablourile ei, aceste mici modele o privesc cu ochii mari, uimiţi de a tâ ta simpatie. Simţim că ei sunt copii fără părinţi, lipsiţi de dragoste şi umili ca nişte câini fără s tăpâni . Al ţ i des-moşteniţi ai soartei se adaogă la seria subiectelor sale . Bătrâni , uscaţi de o viaţă de privaţii şi de muncă aspră, femei tinere, da r îmbătrânite de griji, pe toate ştie să le în ţe leagă cu aceeaşi dragoste şi înduioşare. O incomparabilă armonie de culori în naturi le moarte o a şează între cei mai mari pictori ai acestui gen. Culorile pe car i le întrebuinţează sunt vii şi puternice, dar combinate cu un gust atât de subtil, cu o tranziţie atât de desăvârşi tă dela una la alta, încât sunt o adevăra tă mângăere pentru ochi.

Pentru a ajunge la o t reaptă atât de îna l tă în a r ta ei, Pau la Modersohn a trebuit să fie însufleţită de o arzătoare dorinţă de perfecţionare. Ea iubeşte pictura mai presus de orice în viaţă . Mai mult decât ar ta ei, am vrea să scoatem în evidenţă minunatele ei însuşiri sufleteşti: marea ei bunătate, entuziasmul ei continuu pentru ar tă şi


frumos, veselia, dar mai presus de toate dragostea ei profundă pen-t iu viaţă . Acest complex de însuşiri fac din Pau la Modersohn un exemplar omenesc de o r a r ă nobleţe. Minunata melodie a scurtei sale vieţi nu e decât o continuă năzuinţă spre bine şi frumos. Scrisorile şi însemnări le din jurnalul ei oglindesc sentimentele ei, între cari predomină dragostea pentru ar tă şi pentru natură: „ în t reaga mea fiinţă este luminată, pătrunsă, ameţi tă , îmbătată de lumina lu-nei pe alba zăpadă . Era aşezată greu pe toate crengile şi ramuri le . 0 linişte adâncă era în jurul meu, în carie cădea zăpada de pe copaci. Un fâsâit uşor şi i a răş i tăcere. Aceas tă de nedescris dulce împletire de r aze de lună şi de eter cu zăpada fină, care mă înconjura. Natura vorbia cu mine şi eu o ascul tam tremurând de fericire. A t r ă i " 1 ) . . . „Iar a trecut o zi frumoasă, iar mi-e sufletul voios, întind braţele şi mă înfioară voluptatea vieţii".

„Modelul meu pentru nud, femeea-Rubens, nu a venit. Atunci făcui o plimbare în amurg, afară la livezile inundate. Amurgul îmi pătrunse puternic sufletul şi mă apăsa greu şi înăbuşitor. Mă simţeam binecuvântată de Dzeu. Oare nu este un dar, aceas tă minune de a simţi totul în aşa m ă s u r ă ? Şi sunt însetată după mai mult, mai mult, neobosită voiu năzui înainte cu toate puteri le mele. S ă pot să creez odată ceva, în care să fie tot sufletul meu. Nu va fi ceva mare, dar va fi ceva dulce, feciorelnic, aspru şi totuşi rugător . . . " .

Un suflet atât de delicat sensibil trebuia să cunoască şi îndoiala şi neliniştea: „Lumea e sură împrejurul meu şi cerul priveşte posomorit. Visând încet, murmură apa. Aduce nelinişte în sufletul meu. Ră tăc iam pe subt mesteacăni. S tă teau într'o goliciune pură.

Ridicau spre cer ramuri le lor goale şi implorau fericire în rugă fierbinte. Dar cerul priveşte posomorit şi ei s tau tăcuţi şi se întristează încet, încet, cu mâinile pios împreunate. A trăi — a respira —• a simţi — a visa — a t ră i" .

„Mă cuprinde misterul tuturor. Mă aşez pe pământ şi t a c Apa fâşăe şi aduce nelinişte sufletului meu. Tremur. In pini a tâ rnă picuri strălucitori. Sunt oare l a c r i m i ? "

Simţuri le ei a tât de fine, intuiţia ei de femee şi de art is tă o fac să presimtă sfârşitul ei prematur: „Astăzi, în timp ce pictam, îmi veniră tot felul de gânduri şi vreau să le notez pentru cei cari îmi sunt dragi. Stiu, mi voiu t ră i prea mult. Dar oare aceasta e ceva t r i s t? O sărbătoare e oare mai frumoasă, fiindcă e mai lungă? Şi viaţa mea este o sărbătoare, o sărbătoare scurtă şi intensă. Simţurile mele de-

M Paula M o d e r s o h n - B e c k e r , Briefe und Tagebuchblătter. Hrsg. u. b iographisch eingefiihrt v o n S. D. Ga l lw i t z , 1 2 . A u f l . Ber l in , K . Wol f f , 1 9 2 0 .

284 GÂND ROMÂNESC

vin din ce în ce mai fine, caşicum ar trebui să primesc totul în mine în puţinii ani cari îmi sunt încă daţi. Mirosul meu este acuma uimitor de fin. Fiecare respiraţ ie îmi revelă prezenţa teilor, a grâului copt, a fânului şi rezedelor. Şi sorb totul în mine. Şi dacă va înflori încă pentru mine iubirea, înainte de a pleca, şi dacă voiu fi pictat trei tablouri bune, atunci voiu pleca bucuroasă cu flori în mâini şi în p ă r . . . "

In momentul în care scrie aceste rânduri, Pau la Modersohn are 24 de ani. Ea mai a re de trăit 7 ani. Deşi perfect sănătoasă şi îndrăgostită de viaţă, profunda ei legătură cu natura îi revelă misterul de nepătruns al morţii. Câtă senină resemnare în acceptarea inevitabilului şi ce frază admirabilă , deamnă de un mare poet: „Este oare o sărbătoare mai frumoasă, fiindcă e mai l u n g ă ? "

Pau la Becker s'a născut în 8 Februarie 1876 la Dresda. Copil ă r i a ei fericită şi-o petrece în bătrânul oraş hanseatic Bremen. Dorinţa de a deveni pictoră se accentuează în timpul unei vizite la nişte rude din Anglia , unde începe pr imele lecţii . Dar mai înainte, trebue să-ş i dea examenul de învăţătoare. In 1896 îşi continuă formaţ ia ar t i s t ică la Berlin, dar încercări le ei sunt încă p rea mult sub influenţa profesorilor săi.

După doi ani, Pau la se duce la Worpswede. In acest sat mic, înconjurat de mlaştini, departe de Bremen, răsună mai profund melodia mişcătoare a vieţii sale.; Aici soarbe ea cu tot sufletul ei ardent liniştea peisagiului, puterea culorilor sale , greutatea norilor şi lumina s trăluci toare a amiezii. In acest sat t răeşte o întreagă colonie de artişti , cari au a t ras de ja asupra lor ochii lumei. Visătorul şi desenatorul de basme Vogeler, Otto Modersohn, viitorul soţ a l Paulei , profesorul ei Fritz Mackensen, Overbeck, Hans am Ende, Vinnen, sculptora Clara Westhoff, ca re va deveni soţia lui Rilke, — şi într'o zi apare şi acesta, nemuritorul poet, — toţi trăesc într'o strânsă legătură prietenească. Aic i t răeşte şi Paula, creând, căutând, dăruindu-se adevărului şi îndrăzneli i aproape naive a intuiţiilor sa le şi total subjugată de farmecul acestui loc.

Dar spiritul ei neliniştit şi dorinţa de a se perfecţiona o mână la Par is . Primele ei scrisori a ra t ă o adevă ra t ă groază de via ţa tumultuoasă a marelui o raş : „Sunt la Par is . Am plecat în noaptea anului nou" (1900) . . . „Am călători t şaptesprezece ore şi acuma trăesc în tumultul acestui mare oraş. Totul v â j ă e şi a l e a r g ă în jurul meu într'o atmosferă ceţoasă şi umedă. Mul tă , multă murdărie, lăuntrică, profund lăuntrică. M ă îngrozesc uneori. îmi pare că mi-ar trebui mai mult decât puterea mea ca să t răesc aici, o putere brutală . Dar numai câteodată îmi pare aşa. Alteori mă simt luminos de clar şi


de blând. Simt cum se naşte în mine o lume nouă, A ş vrea să creez figuri pioase cu surâsul blând şi fericit, cari r ă tăcesc prin livezi, pe marginea apei. Totul să fie pios şi bun. Ş i iubesc culoarea. Ş i ea trebue s ă mi se dăruiască. Ş i iubesc a r ta . Ii s lujesc în genunchi şi ea trebue să fie a mea".

In curând cade, însă, şi ea sub farmecul marelui oraş şi-i simte sufletul puternic şi pasionat.

Intre timp prima ei expoziţie la Bremen fusese foarte r ău primită de critică, căci ea nu a a ră t a t niciodată să lucreze de dragul publicului. Acest eşec departe de a o descuraja, î i măreş te dorinţa de perfecţionare.

Se părea că destinul vrea să-i împlinească şi a doua dorinţă înainte de a-i curma firul vieţii. In 1901 Pau la se mări tă cu Otto Modersohn. Iubirea pasionată cu care ea intră în căsătorie, cedează însă cu încetul deziluziei. F ă r ă îndoială, soţul ei este un om foarte de treabă, un artist de rasă , dar doi oameni vor rămâne întotdeauna doi. Şi Pau la ajunge la concluzia că omul e de cele mai multe ori singur în faţa vieţii. Ea nu va înceta niciodată să aibă o profundă prietenie pentru soţul ei, misterul iubirii însă, pe ca re îl aşezase, probabil, pe un plan prea înalt, a fost pentru ea o decepţie.

In 1903 şi 1905 e a t rasă din nou de s t ră lucirea Parisului . Prin Rainer Măr i a Ri lke, îl cunoaşte pe Rodin, care face asupra ei o adâncă impresie.

„Ar trebui să vii şi tu aici, scrie ea lui Otto Modersohn. Sunt mai multe motive pentru aceasta, da r îţi numesc numai unul, unul mare, pe cel mai mare: Rodin. Ar trebui să a i impresia acestui om şi a întregii opere a vieţii sale, pe care a strâns-o în jurul său în mulage. Aceas tă mare artă, care cu o putere de voinţă de necrezut se desface ascunsă, şi l inişt i tă până l a o pl ină înflorire".

In anul 1906, ea vine pentru ultima oară la Par is pentru mai multe luni. Este hotărâtă să nu mai t ră iască decât pentru ar tă . Cu o mare durere în suflet, 1-a părăs i t pe soţul ei, care o iubeşte la nebunie şi pe ca re şi ea îl mai iubeşte, cu toată decepţia dragostei ei. Ea simte, însă, că ar ta nu admite un rival , c ă pentru a o s tăpâni în întregime, trebue să i-se dăruiască în întregime. Ri lke scrie în acest timp soţiei s a l e despre ea : „Sâmbătă am fost circa trei ore împreună cu Pau la Becker; am luat dejunul cu ea l a Jouver şi am făcut un drum împreună. E cura joasă şi tânără , şi cum mi s 'a părut, pe o cale bună care merge în sus, s ingură cum e şi fără nici un ajutor".

Iubirea credincioasă a soţului ei, sfârşeşte prin a o înduioşa pe Paula şi ea se întoarce la el, la Worpswede. In ace laş i timp destinul

286 G A N D R O M Â N E S C

ei se apropie de împlinire. In 2 Noembrie t ânăra feniee dă naştere unei fetiţe. După trei săptămâni ea se scoală pentru întâia oară. In mijlocul prietenilor ei, ea şade într'un jilţ, rezemată de perini. Ochii ei sunt încă mări ţ i de suferinţă, dar lucesc de bucuria maternităţ i i . Deodată ea zice: „Ce păca t" şi se stinge ca o f lacără suflată de vânt.

S 'a încheiat o viaţă scurtă, o v ia ţă simplă, dar cât de pl ină de bucurie, de frumos, de muncă şi de tot ce e mai înalt. Ochii mari, înduioşători, s 'au îmbătat de poezia culorilor, sufletul cald şi pasionat a vibrat puternic de sublima muzică a vieţii.

Pau la Modersohn nu apar ţ ine nici unei şcoli. Ea îşi expr imă uneori admiraţ ia pentru opera câte unui pictor, dar aceste expresi i devin din ce în ce mai rare. Ea simte că trebue să înainteze pe un drum neumblat, pe care o mână toate aspira ţ i i le sa le . Intr'o scrisoare către Karl von der Heydt, Ri lke descrie astfel felul ei de a picta: „Mai interesant decât toate (la Worpswede) a fost, însă, că am găsit pe soţia lui Modersohn într'o evoluţie cu totul proprie a picturii sale, pictând drept înainte şi fără consideraţie, lucruri car i sunt foarte gen Worpswede şi pe cari totuşi nu le -a putut vedea şi picta încă nimeni. Pe acest drum cu totul propriu ea se atinge bizar cu Van Gogh şi direcţ ia lui" .

Afară de înrudirea cu Van Gogh, se poate observa şi o uşoară influenţă a lui Cesanne şi Gauguin pentru cari Pau la a re o mare admiraţ ie . Totuşi în contrast cu Francezii , dela cari a învăţat mult, ea rămâne în tot felul ei de a gândi o Germană. „Mai aproape de mine sunt popoarele nordice, nu atât prin felul expresiei lor, cât prin spiritul cu care creează" . Ca toţi Germanii, ea preţueşte mai mult caracteristicul decât frumosul, fondul decât forma. Mai mult decât esteticul, ea caută adevărul .

Totul în pictura ei este culoare, o culoare adâncă, neobicinuit de impresionantă. Figuralul se pierde în marea bogăţie a culorii. Totuşi, de cele mai multe ori aceas tă senzuali tate trece pe un plan mai înalt, spiri tualizat . Odată i se pa re c ă a găsit ceeace căuta, ţinta spre care năzuia. „In tabloul „Bărbaţ i pe malul măr i i " de J e a n Pierre exis tă un colţ mic, care exprimă lucrul spre care tind, o putere de strălucire adâncă şi ; : colorată a amurgului, s t rălucire de culori în umbră, s trălucire f ă ră soare ca pr imăvara şi toamna la Worpswede . . . " .

Un mare loc ocupă în tablourile Paulei Modersohn autoportretele. Aceas ta nu înseamnă, însă, că artistei îi p lace să-ş i fixeze trăsătur i le dintr'un foarte explicabil amor propriu, ci ea caută ca în-ţelegându-se pe sine însăşi, s ă poată înţelege lumea. Pentru ea lumea este o oglindă a fiinţei sale . Ea nu înţelege moralul, a şa cum


îl înţelege mulţimea. Moralul care nu e în ea însăşi, nu a re nici o însemnătate pentru ea. Se l a să condusă de o voce lăuntr ică pe care o recunoaşte întotdeauna ca pe cea adevăra tă , voce neînşelătoare, incoruptibilă, vocea admirabi lă a unui suflet armonios. Ea urmează aceas tă voce şi s i leşte fiecare cl ipă să- i dea ce are mai frumos. Cu toată adânca ei seriozitate avem întotdeauna impresia, chiar în momentele sa le dureroase, că viaţa ei este o continuă căutare de bucurie.

In această scurtă descriere a vieţii şi operii unei mari artiste am vrut să a t ragem atenţia publicului românesc asupra unei opere puţin cunoscute l a noi, dar mai mult decât aceas ta să prezintăm o figură a tâ t de ra ră în zi le le noastre de crudă şi să lbat ică nesocotire a înaltelor idealur i omeneşti. Ea a meritat, fără îndoială, ca portretul ei s ă fie fixat şi în limba română, chiar dacă cei car i a u făcut aceasta nu au talentul sculptorului, care i -a aşezat un monument pe mormânt, nici geniul poetului, care în versuri zguduitoare i-a p lâns moartea prematură (R i lke ) .

(Ber l in) .

GRETEL HOHENADEL şi DORIN P O P E S C U

VOTA DACI (RUGĂCIUNEA UNUI DAC de EMINESCU)

Mors cum haud exstabat nec quicquam al iud sine morte, Nec nucleus lucis qui vi tam suppeditaret; Cum baud hodie exstabat, nec cras, neque heri, neque semper, Unum etenim omnia erat, totumque erat irategrum et unurn; Cum terra, aether, caelum, unversus mundus, erant in Illorum numero quae haud unquam usquamve fuere; Tune Tu solus eras , quare mecum ipse requiro: Quisnam est i i le deus, quem corde humili veneramur?

Ante dii quam esserat, solus deus exstitit i i le ; Gurgite l impharum ex scinti l lae vim addidi t i i l e ; I i le animam dat dis et mundo prospera fata; I i le hominum generi fons est fecunda salutis . Sursum corda! Deum cantus modulis celebrate Nam mors i i le est mortis et est reparat io vitae.

I i le dedit mi ocuilos spectarem ut fulgura isolis Et mihi blanditi is pectus mulsit pietat is ; Percepi in strepitu ventorum eius gradum et eius — Carminis in numerius-blandum versum auribus hausi Omnibus insuper his hoc additamentum ab eo oro: Aeternam introitum mi indulgeat in requietem!

Detestetur eum qui me miserabitur usque Et benedicat ei qui me vexabit acerbe; Cuiviscunque ori mi illuserit, praebeat aures ; Incutiat manibus vim me iugulare para t is Optimus atque inter mortales i i le, meo qui Suppositum lapidem cervici abstulerit, esto!

GÂND ROMÂNESC 289

Faxi t consumam depulsus ab omnibus aevum, Lumina dum lacrimis persensero sicca futura, Quemlibet infensum mihi in omni nascier orbe, Me usque adeo redigi ut haud ipsum agnoscere possim; Sensum tormentis torpere mihi atque dolore, Matr i me quam habui caram maledicere posse: Quando atrox odium mihi amor videbitur esse, Forte dolorem obliviscar morierque licebit.

Exlex, advena, tune, fuero si lumine cassus, Me in trivium iaciant, indignum, turpe cadaver; Cingas, Magne Pater , cara fronten illi corona Qui, ut mihi cor rumpat, canum instigaverit agmen Atque hominem, lapides qui jecerit in faciem mi, Carum habeas at eum digneris luce perenni!

Sic modo quod dederis fortunam vivere in aevo Нос, Pater , ipse tibi grates exsolvere quibo. Munera te ut poscam, frontem et genu flectere nolo; Malim adducere te ad potius maledicta odiumque — Persentire tuo spiramine me exanimari A t q u e in supremam cladem evanescere mundi!

Trad. de ŞT. BEZDECHI

IDEALUL CLASIC AL OMULUI*)

Lipsa de aderenţă a culturii noastre la clasicism rămâne o lacună pe care nimic, niciodată n'o va putea umplea. Nu mi se pare exagera t a spune că orientări le cele mai recente şi chiar ace lea de negaţie violentă nu-şi dobândesc înţelesul lor deplin şi nu pot fi si tuate just decât prin raportarea lor la normele clasicismului ca l a unele care prin caracterul lor de permanenţă şi de general i tate r ămân statornice îndreptare în ritmul de flux şi reflux al epocilor şi curentelor de cultură. Nu se poate accentua îndeajuns şi cu destulă păre re de r ău acest lucru atunci când vedem că, în timp ce în Occident învăţământul clasic continuă s ă fie unul din suporturile cele mai considerate a le pregătir i i intelectualului şi în opera atâtor scriitori cul tura clasică, departe de a fi un decor zadarnic, apa re ca o mare lecţie de economie şi sobrietate, l a noi nestabil i tatea capricioasă şi eclectismul pulverizant a l programelor şcolare, scot, an după an, serii de tineri foarte cochet instruiţi care ştiu de toate, dar n 'au simţul esenţialiâui, şi în l ipsa acestuia se bizue pe îndemnurile amăgitoare a le unui mimetism al cărui avantaj de moment: uşurinţa as imi lăr i i noutăţilor de ult ima oră — se răzbună prin desfiinţarea controlului încordat, prin lenta distrugere a gustului de a merge pe l inia maximei dificultăţi. Exemplele streine nu ne-au învăţat şi nu ne învaţă nimic, sporadicele atingeri cu marea zestre comună a umanităţii (cronicarii moldoveni, Budai-Deleanu, de ex.) au rămas fără continuare, nefructificate şi neînţelese în adevăra ta semnificaţie a monumentalităţi i lor. Faptul de a fi coincidat în momentul r ă să r i tului nostru l i te rar cu romantismul francez, de a fi fost, în bună parte, epifenomenul acestui romantism, apare , în ordinea în care ne gândim aici, ca un dezastru prelungit până astăzi. Mult iple consi-deraţiuni de limbă şi stil, de atitudine în faţa vieţii ar putea adever i amănunţit aceas tă constatare sumară pe care nu e momentul de a o examina aici în toate ar t iculaţ i i le ei.

*} P e m a r g i n e a căr ţ i i d- lui Tudor Vianu (Bucureşt i , 1 9 3 4 , Ed. V r e m e a ) .


Cartea d-lui Vianu e s t răbătută de credinţa în valoarea normativă a clasicismului. In compunerea ei, după mărtur ia din prefaţă, autorul a fost că lăuzi t de convingerea că „întărirea temeliilor c la sice a l e culturii noastre este unul din mij loacele care o pot a p ă r a cu mai mult succes de primejdii le care o ameninţă din a tâ tea direcţi i ." O amplă confruntare a mental i tăţ i i antice cu cea ştiinţifică modernă serveşte drept introducere şi c re iază cadrul în care trebue să aşezăm cele şase studii ce urmează. Pornind dela cele trei concepţii asupra omului, stabilite de М а х Scheler (concepţia iudeo-creştină, ideea antică şi ideea ştiinţifică modernă) , d. Vianu se opreşte la idealul clasic a l omului, căutând să a ra te care este „gradul de vi ta l i ta te" al acestuia din urmă şi ce rol de orientare i se poate rezerva în haosul de astăzi . Căci deşi istoriceşte elaborarea acestui ideal se local izează într 'o epocă determinată, prin esenţa lui spiritualistă, prin ideea de unitate — rod al funcţiunii elementare a spiritului şi implicând virtuţile corelative a l e originalităţii , armoniei, măsuri i şi renunţării , idealul clasic e o „structură e ternă" şi prin cele două tipuri omeneşti create de el : al înţeleptului şi al eroului, el a ridicat două ţinte spre care aspiraţ i i le omenirii trebue să tindă necontenit.

Nimic nu poate da, în adevăr, un punct de sprijin mai solid pentru vremurile de azi decât exemplul lui Goethe care a adunat imense bogăţii de sbucium şi experienţe şi le -a turnat în t ipare de suverană frumuseţe calmă, oferind astfel omenirii fuziunea de unică amploare şi armonie între viziunea herakl i t ică şi cea e lea t ică a lumii. Studiul întitulat „Goethe şi timpul nostru" este de fapt o cercetare a ritmului de al ternanţă a l acestor două modalităţ i a le culturii, cu concluzia t rasă în favoarea celei din urmă, nu însă în sensul întoarcerii l a trecut şi nu prin nesocotirea etapelor parcurse, ci prin însumarea acestora într'o nouă sinteză, mai cuprinzătoare şi mai puternică. Neo-tomismul şi fenomenologia lui Husserl, în ordinea intelectuală, fascismul i ta l ian şi sovietismul rusesc, în ordinea etică şi socială, par a reprezenta aceas tă ul t imă poziţie a spiritului european. In zarea încă tulbure a epocei noastre, opera lui Goethe, cu miturile forţelor deslănţuite (Goetz von Berlichingen, Prometeu şi Mohamed) de o parte, cu recunoaşterea valorii disciplinei, a l imităr i i şi a special izări i (Torquato Tasso, Ifigenia în Taurida, Wilhe lm Meister) pe de alta, se îna l ţă ca o coloană de lumină bogată şi de neînchipuită actual i tate. Predilecţ ia cu care d. Vianu s tăruie asupra contribuţiei spiri tului antichităţii în formarea personali tăţ i i lui Goethe, asupra studiului şi efortului susţinute de poet pentru rea l izarea acelei plenitudini de v ia ţă care ne umple de uimire,

292 GÂND ROMÂNESC

defineşte încă odată înclinaţia neoclasicistă a scriitorului român. Trebue subliniat că acest spirit clasicizant nu e o simplă manieră de ocazie, ci o organică atitudine de viaţă , având o serie de corespondenţe în prefer inţe le l i terare, în luciditatea formulări lor şi în ţ i nuta calmă, obiectivă şi demnă a stilului.

Nu e decât firesc ca această dispoziţia temperamentală să-1 fi dus la cercetarea esteticei lui V a l e r y şi la analiza sumbrei concepţii de v iaţă a lui Vas i le Pârvan. Dacă în r igoarea matematică, duşmană oricărei exuberanţa, cu care cel dintâi îşi construeşte poemele, d. Vianu vede o esenţială t răsă tură a clasicismului, opusă acelei r e p r e zentări a unei „împăcări fericite cu lumea" ce, comod dar greşit, se leagă, în general, de noţiunea clasicismului, pesimismul eroic pe care Pârvan 1-a profesat, e un imn patetic închinat eticei clasicismului, etică urmată pe drumuri de aspră şi orgolioasă singurătate de cel ce a formulat-o şi lăsată moştenire generaţii lor ce-i urmează şi cărora le revine datoria de a face ca substanţa ei de nobleţe să fie absorbită în circulaţia de sânge a culturii româneşti.

In expunerea sistemului lui Benedetto Croce, întreprinsă în spiritul metodei filosofului italian, adică în strânsă legătură cu evoluţia vieţii acestuia, d. Vianu nu lipseşte a accentua deasemenea v a l o a r e a de exemplu a gândirii crociene. Căci această gândire care îmbină intuiţionismul cu raţionalismul abstract, individualul cu generalul, filosofia cu istoria şi conceptul moral cu cel al economicului, e s t r ă bătută de un anumit patos al conştiinţiozităţii, şi probităţii şi deşi ea dărâmă atâtea din poziţiile consacrate, spiritul de măsură care s tăpâneşte toate îndrăznel i le ei şi le adună într'o sinteză, ţine de cea mai autentică tradiţ ie clasică.

Volumul de care vorbim aici şi care în a fară de studiile ce am încercat să analizăm mai cuprinde o expunere a problematicei etice din teatrul lui Ibsen şi o' prezentare a lui Nietzsche, cu semnificative rezerve faţă de tensiunea excesivă a filosofului german, poate p ă r e a în a d e v ă r „inactual" — cum crede autorul însuşi, în prefaţă . Inactual pentru atmosfera scrisului nostru de azi, încărcată de aburii lirismului atâtor confesiuni. Pentru noi, această „inactualitate" e măsura obiectivitătii şi rezistenţii, deci a valori i însăşi a cărţii , iar distanţa care-i caracterizează stilul şi care nu e decât atât cât trebue pentru a permite urmăr irea liniei pure a gândirei, e o t r ă s ă t u r a aristocratică la care ar trebui să aspire orice scris filosofic.

I. CHINEZU

CRONiCA LITERARĂ

M I T Ş I I S T O R I E

— N O T E IN M A R G I N E A L U I „ A V R A M I A N C U " D E L U C I A N B L A G A -

Mitul este o problemă crucială, atât în filosofia, cât şi în arta lui Lucian Blaga. Numeroşii lui comentatori au insistat adeseori asupra sensului mitic al aproape tuturor dramelor lui; iar întrucât priveşte iocul pe c a r e acest concept îl ocupă în cugetarea lui, vă rog să citiţi celebrul pasaj din Cenzura transcendentă, în care acest cuvânt cu înţelesuri jucăuşe este analizat cu pătrundere de maestru. Cu cât opera lui Lucian Blaga se rotunjeşte , cu atât mitul se instalează mai suver a n în ea, cu atât interpretarea pe care i-o dă el se lămureşte — întrucât se poate vorbi de lămurirea unei noţiuni, în care elementul mistic are o par te atât de însemnată.

Nicăiri însă ca în Avram Iancu1), proaspăta lui dramă, de un succes f ă r ă precedent pe scena Teatrului Naţional din Cluj , Lucian Blaga nu ne introduce atât de adânc în alchimia mitului, a cărui taină îl preocupă de atâta vreme. Vom încerca să urmărim puţin acest p r o ces de transubstanţial izare mitică, prinzând astfel unul din multiplele aspecte ale acestei tragedii, smulsă din viaţa sbuciumată a A r d e a lului .

Mitul este formula prin care cei simpli răspund mari lor întrebări a le existenţei. Folklorul tuturor popoarelor este un furnicar de mituri. Folklorul românesc n'a rămas nici el mai p r e jos în această privinţă. In sondagiile repetate pe care le-a făcut în adâncuri le lui, Lucian Blaj^a a descoperit per le le câtorva mituri de r a r ă frumuseţe, p e care le-a scos la suprafaţă, le-a poleit cu arta lui, le-a adâncit ca nimeni altul. E destul să amintim mitul Meşterului Manole, care a vrăj i t pe atâţia dintre scriitorii noştri, fără ca să fi putut vreunul să-1 dăruiască cu înţelesuri şi luciri atât de bogate ca poetul arde lean în cunoscuta lui dramă. Eu cred că între îndeletnicirile pe care Lucian Blaga le iubeşte mai mult este această colecţionare de mituri. El se bucură de ele tot aşa de mult când le descopere întregi, ca şi atunci când din amfora sfărroată de pasul vremii n'au mai rămas decât cioburile. Ate l i eru l lui de poet şi gânditor trebuie să fie plin de e le . Blarfa nu se mulţumeşte însă numai cu titlul de colecţionar. El >e încunjură cu ele nu numai pentru a le admira şi a le pune în v a -

Ц S i b i u , 1 9 3 4 , T i p . „ D a c i a T r a i a n ă " .


loare, ci şi pentru a-şi însuşi technica lor miraculoasă. In a l ia ju l mitului poezia şi gândirea îşi discută întâietatea. Chiar dacă una biruie, cea la l tă nu este exclusă niciodată cu desăvârşire . Aceeaş i luptă, cu împăcări grandioase, se petrece şi în opera lui Lucian B laga . Iubirea pentru mit porneşte deci din însăş i structura lui sufletească.

Au trecut, cred, aproape zece ani de când Lucian Blaga a a t ras atenţia, într 'unul din substanţialele sale esseuri, asupra unui crâm-peiu mitic din poezia noastră populară, neremarcat îndeajuns până la el. E vorba de pasărea fără odihnă, care se preface în om, din ce le câteva versuri, r ămase din cine ştie ce ba ladă străveche. Odată descoperit, motivul n'a r ămas închis, ca o floare presată , în esseul amintit, ci 1-a răsădi t în sufletul său creator, unde, după ce a fost hrănit şi cu elemente venite de aiurea, a rodit îmbelşugat. Rodul u l tim şi cel mai însemnat este Avram Iancu1).

Eroul acestei drame a lui Lucian Blaga, descinde din mitul pa-serei şi, după ce tragicul i-a devastat sufletul, se întoarce ia răş i în el. Mitul este cadrul de argint al povestei amare a lui Avram Iancu, sculptat cu măestrie, ca acele cadre de argint, care fac podoaba icoanelor bizantine.

Povestea e lua tă din istorie, mitul din folklor. Problema grea care se punea artistului era acordarea lor în a şa măsură , încât mitul să se recunoască în istorie şi istoria în mit, ca într'o oglindă. O comparaţie între Meşterul Manole şi Avram Iancu cred că este foarte instructivă în aceas tă privinţă. In întâia din cele două drame istoria şi mitul s 'au contopit, cu veacuri înainte, în cunoscuta ba ladă popula ră . Poetul n 'a făcut al tceva decât a adâncit elementele date, l e -a situat pe planul dramatic, le-a legat de o anumită interpretare a concepţiei româneşti despre lume. El şi-a aşezat apoi acţiunea în t impuri străvechi — „timp mitic românesc" îi spune el — în care fantezia sa putea să mişte nestânjenită, ca'n basm, ascultând doar de legi le estetice. In Avram Iancu lucrurile se prezintă altfel. Real i ta tea istorică nu se oferea poetului concrescută cu mitul paserei care s a făcut om. Erou până în măduva oaselor, Avram Iancu a fost un generator de legende, ca şi Horia. „ încă n 'ai împlinit douăzeci şi cinci de ani, domnule prefect, şi ai întrat în l egendă" — îi spune locotenentul Gratze, în drama lui Lucian Blaga . El era virtual mitic dela cel dintâiu pas în istorie. Nu cunosc însă nici o legendă care să-1 coboare dintr'o „pasăre măias t ră" , aşa cum se întâmplă în Avram Iancu; şi cred că nici autorul n'a cunoscut. Apropierea între istorie şi l e gendă este, de as tădată , opera lui. Personajul istoric, a cărui t ragedie o purta de mult cu sine, s'a întâlnit în fantezia lui cu fragmentul mitic al pasăre i maestre şi 1-a a t ras cu putere magnetică.

O a l t ă dificultate era în mater ia lul istoric al dramei, care, fiind destul de recent şi cunoscut în liniile lui mari, nu putea fi interpretat cu prea multă libertate. Lucian Blaga nu s'a temut însă de istorie, ci a coborît în rea l i ta tea ei cea mai autentică, ridicând-o pe planul mi-

i ) In l e g ă t u r ă cu a c e s t m o t i v al „ p a s e r e i m i s t i c e " t r e b u i e p u s e şi p o e z i i l e , . P a s e r e a s f â n t ă " d in Lauda Somnului (p. 2 0 — 2 1 ) şi „ S t ă in c o d r u f ă r ă s l a v ă " d in La cumpăna apelor (p . 70) .


t i c 1 ) . Avram Iancu este cea mai rea l i s tă dintre dramele sa le . Până când în celelal te drame personagiile-simbol erau numeroase, în Avram Iancu numai Baba (Mama Păduri i ) se mişcă exclusiv pe planul aer ian al simbolului. E adevăra t c ă şi ce le la l te personagii au o aureolă simbolică mai mult sau mai puţin bogată. Pentru a da un singur exemplu, nu este oare Avram Iancu un simbol, fără pereche în l i teratura noastră, al căpitanului care porunceşte, fiindcă simte în el vocaţ ia de a porunci, care este ascultat orbeşte, fiindcă din întreaga lui fiinţă se desprinde autoritatea, simbol a l eroului care se supune destinului său istoric până la jertfa propriei v ie ţ i? Valoarea lui simbolică nu este însă o construcţie abstractă a autorului, ci se desprinde ca un abur ca ld , din faptele lui, din viaţa lui care freamătă puternic în cele zece tablouri. In Avram Iancu Lucian B laga a coborît din văzduhul simbolurilor unde eram obişnuiţi să-1 căutăm în dramele lui, între oameni, l ăsând faptelor acestora sarc ina de a crea acele semne înal te a le existenţei, de care el nu se va putea despărţi niciodată, fiindcă fac par te din idealul său artistic. Din aceas tă coborîre, din aceas tă îmbibare de umanitate eu cred că drama lui a câştigat. Pentruca drama, mai mult decât ce le la l te genuri l i terare, drama pe care vrem să o dăruim scenei, nu să ne desfătăm numai cu cit irea ei între cei patru pereţi ai camerei noastre, este v ia ţă declanşată puternic, pasiune şi luptă arzătoare. A ş a am cunoscut-o pe culmile ei cele mai înal te : t ragedia antică şi drama shakespeareană, neatinse încă, asemenea piscurilor Himalaiei.

Dar să privim şi mai de aproape aceas tă osmoză între mit şi istorie care se petrece în Avram Iancu. întreg prologul se desfăşoară pe plan mitic. In cursul lui se întâmplă miracolul: pasă rea măiastră , ca re veghează din veac destinele Moţilor, se întruchipează în Iancu. Aceas tă metempsichoză autorul nu ne-o impune însă nouă, bieţi intelectuali care nu mai credem în mituri. Nouă ne oferă doar poezia ei; credinţa în ea o l a să celor simpli din dramă, care au plămădit, povestea cu închipuirea lor virgină. Baba, aceas tă „mamă a păduri i" , care este duhul însuşi al acestor munţi, al că ru i accent este pronunţat local tocmai pentru a dovedi cât de mult se identifică cu spiritul pământului, vede mai l impede decât toti pa să rea care s tă de s t ra jă . In ea cred apoi fetele „muntariţe", care îi cântă în versuri a r ă t a rea ; apoi Moţii. Unul dintre aceşt ia nici nu ştim dacă crede ori nu. In închinarea lui că t ră pasă re — ca de altfel în întreaga lui înfăţişare — gluma ironică se amestecă cu seriozitatea. In atmosfera încărcată de misterul paser i i măiestre apare Iancu. El „sare pe drum de la mare înălţime, de pe stâncă". Ţâşnirea lui în scenă este uluitoare pentru Moţii şi Moaţele, care privesc scrâşnind la cei doi jandarmi unguri, care duceau legat pe unul dintre ai lor. ,,Aţi fost mai mulţi decât ei, cât mai r ă b d a ţ i ? . . . S ă fulgere coasele şi topoarele! . . . Eu sunt căpitanul vostru. v . Nu întrebaţi, nu vorbiţi! Fiţ i gata c ă bate ceasul! . . " Acestea sunt repl icele Iui scurte, fulgerătoare. Să nu ne mirăm deci

*) Izvorul istoric al dramei lui este moricgraf'a dlui Si lviu Dragomir, Avram Iancu, Bucureşti , 1924. Numeroase epizoade şi persofiagii pot fi identificate sau apropiate de cele din această carte.

296 GÂND ROMÂNESC

când Moaţele îl văd ,,ca un arhanghel", „înalt ca tulnicul". Pasărea măias tră dispare acum din zare. Moţii din scenă pot crede că Iancu a coborît din ea. Autorul nu ne-o spune aceasta direct, ne lasă numai să o bănuim. întreg acest tablou este de altfel încărcat cu sugestii, pe care regizorul trebue să fie destul de isteţ pentru a le pune în valoare , creind astfel o atmosferă generatoare de mit.

Coborîrea din legendă s'a făcut. Urmează acum ca eroul să-şi merite nimbul mitic. In întreagă drama el nu face altceva, decât şi-1 răscumpără prin faptă şi jertfă . Mitul e lăsat apoi în zare, ca amintirea unei aurore. El va încheia drama. In cursul ei nu e amintit direct decât o singură dată, în epizodul cu Ilie, dela începutul tabloului al III-lea (faza I) . Acest Ilie este un Moţ simplu, care luptă în cetele Iancului şi care îşi adoră căpitanul ca pe o zeitate. „Uriaş pe dinafară, copil pe dinăuntru" — cum îi spune Iancu — legenda paserii a făcut puternică impresie asupra lui. A j u n s în faţa Craiului Munţilor el v r e a să se dumirească de adevărul ei. Când Iancu îi spune: „Uită-te la mine, Ilie. Seamăn eu a v u l t u r ? " — Semeni! —îi răspunde el, cu neclintită convingere. El vine în scena, pe care se desfăşoară istoria, ca un sol al celor mulţi, de dincolo de hotarul ei, în sânul cărora se p lămădeşte mitul.

Cu mitul se încheie apoi drama. După ce tragicul s'a consumat, Iancu, cu mintea turbure acum, crede el însuşi în legenda în care l-au învăluit Moţii, „Mie mi-e destul — spune el. Eu mă d u c . . . eu mă duc unde stăpâneşte fiara şi tăcerea. Erji , Părinte , aici e munte le ! Aici am fost pasăre şi m'am făcut om. Voi ziceţi că nu vă aduceţi aminte, dar eu ş t i u . . . A c u mi-e deajuns, acu nu mai vreau să fiu om. A c u mă duc iar în p ă d u r e . . . mă duc în p ă d u r e . . . să mă schimb . . , Muma pădurii , muma noastră, acu mă fac pasăre . . ."

Dar dacă mitul nu e amintit direct el se simte mereu aproape. Iată, de pildă, acest tablou întâi, cu puternice ecouri de baladă haiducească, cu Iancu, care poartă la brâu fluerul la stânga şi pistolul la dreapta, cu Erj i crâşmăriţa, care ne aduce aminte de atâtea Ani ţe crâşmăriţe , cu „Ianoş, Simon, Ghiuri şi încă odată Ianoş", cei patru gardişti unguri, cari formează parcă împreună un vers , cu murgul Iancului, care mănâncă fân şi flori din perna fetei pentru a se mai abate pe la crâşma ei, cu joc de dragoste şi moarte, cu pocnete de pistol şi salturi în noapte pe fereastră. Un pas i-ar trebui numai eroului pentru a fi iarăşi în mit. Poate tocmai fiindcă e atât de aproape mitul din prolog, autorul a îmbibat atât de tare acest tablou cu mot ive de baladă, care este treapta cea mai apropiată de mit.

S c ă p ă r ă r i l e de energie, eroismul neînfrânt al lui Iancu, din tablourile următoare , îl ridică şi-1 impun tot mai mult deasupra muritorilor de rând, în şirul celor slăviţi în legende. Până şi pentru bătrânul său tată el nu mai este A v r ă m u ţ , cum îl alinta de obiceiu, ci Iancu cel preamări t de Moţi. Momentul acesta, când tatăl-moşneag sărută mâna fiului-erou, făgăduindu-i că pentru îndeplinirea ultimei lui dorinţe: de-a aduce pe împăratul în munţi, îşi va vinde şi casa şi plugul şi icoana, tot ce i-a mai rămas , este o culme a dramei, care cheamă mitul cu putere. Şi ea nu e singură. Deaceea transf igurarea

GAND ROMÂNESC 297

din tabloul ultim a lui Iancu ne pare mai mult decât o viziune a unei minţi rătăci te . Dacă în prolog mitul ne-a dat mai mult un fior poetic, în tabloul din urmă fiorului acestuia i se adaugă cel uman provocat de tragic. V r a j a mitului ne-a cucerit acum pe toţi. . .

ION B R E A Z U

CRONICA SOCIOLOGICĂ

D. G U Ş T I , S O C I O L O G I A M I L I T A N S * )

Ce este Sociologia Mil i tans?

A c u m câţiva ani, Julien Benda a publicat în editura Nouvelle Reuue Francaise o carte de profundă gândire filosofică şi socială, „La trahison des Clercs", саге a deslănţuit o serie de discuţii aprinse, în această carte, Jul ien Benda face elogiul oamenilor de gândire (Les Clercs) , a filosofilor, a înţelepţilor, cari încă dela Platon, erau singuri socotiţi vrednici sâ conducă destinele popoarelor. In antiteză cu aceştia, Ju l i en Benda plasează pe oamenii de acţiune (Les Laics), cari nu se învârt în sferele înalte ale unor morale ideale şi eterne, ci trăesc pe pământ, se amestecă în noroiul luptelor cotidiane şi al intereselor, de cele mai multe ori, lipsite de orice scrupule. Autoru l propovădueşte necesitatea reînvierii unei etici idealiste, în împărăţia căreia gânditorii şi înţelepţii omenirii să trăiască neîntinaţi şi să indice precepte de viaţă muritori lor de rând. Gânditori i şi savanţii să nu se mai coboare din climpul lor, din acest domeniu al cercetări lor şi speculaţiilor înalte. Amestecul lor în luptele politice echivalează cu t r ă d a r e a însăşi a misiunii lor de apostoli.

Se întâmplă însă că se naşte o reacţiune puternică împotriva acestei concepţii neoplatoniciene, de esenţă utopică. 0 seamă de autori au scris împotriva acestei scindări a vieţii sociale şi a omului în două directive etice şi în două temperamente: etica idealistă şi morala eternă faţă de viaţa politică, a înţeleptului idealist faţă de omul de acţiune.

Atunci Jul ien Benda a răspuns printr'o nouă carte întitulată: «La Fin de l'Eternel", în care caută să-şi lămurească păreri le , a r ă tând că dacă morala înţelepţi lor (Les Clercs) face p a r t e din sfere prea înalte, este prea idealistă şi deci ireală , utopică, în schimb mora la oamenilor de acţiune (Les Laics) prea mult s'a scufundat în adâncimea real i tăţ i lor josnice. Câtă vreme cei dintâi planează numai în lumea valor i lor absolute, sunt adevăraţ i i arhangheli păzitori ai civilizaţiei, cei din urmă. elementele cari primejduesc permanent orânduirea cea înaltă, pură, trăesc — e a d e v ă r a t — în vârte ju l con-

Ц Introducere in sociologia politică, I. E d i t u r a I n s t i t u t u l u i S o c i a l R o m â n . Buc . 1 9 3 4 . X I I . 6 1 4 p .


cret a l vieţii sociale, care este adevăra ta real i tate , dar sunt conduşi de preceptele unei etici barbare. Aci Ju l i en Benda, făcând o însemna tă concesiune din intransigenţa primei lui cărţi, propune colaborarea permanentă între cele două tipuri sociale: primii ar reuşi să coboare din sferele valorilor absolute, din împără ţ ia unei morale utopice şi, potrivindu-şi preceptele reali tăţ i lor sociale, ar încerca să real izeze aci câte ceva din valorile eterne. Cei din urmă, l a rândul lor, s 'ar înobila sub influenţa învăţături i înţelepţilor. Acesta ar fi echilibrul care trebue creat, singurul care as igură desăvârş i rea continuă a civilizaţiei.

# # #

Sociologia şi psihologia au a ră ta t de a tâ tea ori că un gânditor absolut şi un om de acţiune pură sunt două tipuri abstracte în real i tate inimaginabile. Fiecare gânditor este dublat de omul de acţiune, căci chiar dacă nu ia par te personal l a acţiune, prin forţa ideo-dina-mică a gândiri i sale , creiază acţiunea. Şi cine crează, acţionează, cine vede primejdia, o comunică lumei întregi; cine simte durerea, ţ ipă ; cine constată, t rage concluzii şi concluzia este cea mai puternică expresie a oricărui silogism. Concluzia, oricât de filosofică ar fi ea , a re o putere dinamică, îndeamnă la acţiune, sau este acţiunea însăşi . Ş i invers: nu exis tă acţiune, care să nu fi parcurs măcar suteran (în inconştient) drumul descris. Acţiune nesistematică, pornită numai din curentul reflex al coloanei vertebrale, nu exis tă în stadiul-om. Gândirea şi acţiunea este un sistem totalitar, acţ iunea şi gândirea sunt două categorii abstracte, în real i tate nedespărţ i te .

#

Sociologia Militans este opera unui om, care a înţeles imposibil i ta tea divizării celor două categorii, care a înţeles că nici măca r parale l ismul sau armonizarea suprapusă a celor două categorii, nu este posibilă. Autorul Sociologiei Mili tans a coborît din sferele înalte, aducând cu sine întreg bagajul speculativ al valorilor absolute şi caută să le aplice real i tă ţ i i sociale. Nu este un filosof idealist, dar nici un politician în accepţia ac tua lă a cuvântului. Este un cercetător al real i tă ţ i i şi un om de acţiune sui-generis. Nu este un politician profesionist, creaţie hibridă a democraţiei, ca şi revoluţionarul profesionist, c rea ţ ia epocilor prerevoluţionare. Amândouă aceste tipuri trebue şi tind să dispară . Dl. Guşti, în în t reaga s a car ieră , a parcurs drumul dela cercetarea real i tă ţ i i sociale, la acţiunea de reformă. Acesta este drumul sociologului dublat de adevăratul om de acţiune: reformatorul social.

Dl. Guşti, în cariera sa de sociolog, a trecut repede peste disecţ ia verticală, anatomică, a real i tă ţ i i sociale şi a purces l a u rmăr i rea real i tă ţ i i sociale în plină funcţiune dinamică, indicând în cursul observări i fiziologice, deadreptul şi leacul vindecător: reforma.

# * *

In ce priveşte geneza sociologiei sale, Dl. Guşti se poate încadra perfect în l inia predecesorilor, cari au bătători t drumul acestei ştiinţe


la noi. Dela Eliade şi Conta până la Xenopol şi Iorga, sociologia la noi a parcurs două drumuri parale le , din care Dl. Guşti a ştiut să-şi culeagă argumente deopotrivă de "importante pentru stabil irea acestei ştiinţe: filosofia socială şi filosofia istoriei. Generaţ ia Dlui Guşti a parcurs ambele aceste drumuri, car i astăzi în Dsa se întâlnesc în forma superioară a unei sinteze largi şi definitive. Originea filosofică a sistemului său se observă din studiile sale din t inereţe 1 ) . Din această epocă datează problema definirii legilor fundamentale a le sociologiei, încercare de a pr inde în definiţie factorul esenţial, care constitue chiagul oricărei asociaţii de oameni. Dacă pentru Comte a fost principiul evolutiv, care împingea spiritul omenesc să treacă din faza teologică şi metafizică în cea pozitivistă, dacă pentru Marx a fost principiul economic şi sistemul de producţie, dacă pentru Loria a fost principiul densităţii populaţiei şi lupta de clasă, pentru Kidd principiul religios şi pentru Tarde cel de imitaţie şi i n v e n ţ i e . . . , pentru Dl. Guşti motorul primordial , care organizează societatea în plină evoluţie, ar fi principiul vo luntar . Aces t principiu a putut fi descoperit numai după ce sociologul a scrutat fluviul social în plin mers al dinamicei sale evolutive şi p r o gresive. Voinţa socială este un factor viu, care nu există şi nu iese la iveală la analiza statică a structurii anatomice a mecanismului social. Cu metoda aceasta se poate studia numai materia, s tructura moleculară a societăţii, nu şi principiul viu al coeziunei şi al circulaţiei. Iată de ce o asociaţie spontană încă nu este o societate. Iată de ce, voinţa socială este un principiu organizator, care s tructural i -zează şi dă formă. Dacă principiul de coeziune la Tarde era imitaţia, noi putem conchide totuşi, că voinţa socială este mult mai înrudită cu principiul constrângerii sociale preconizat de Durkheim, care a a r ă tat foarte bine de altfel, c ă ,,fă,ră îndoială fiecare fapt social este imitat, el are o tendinţă de a se generaliza, dar fiindcă este social, prin urmare obligatoriu. Puterea sa de expansiune este nu cauza, ci consecinţa caracterului său sociologic". Voinţa socială, este principiul organizator al progresului, care la Eliade Rădulescu acţiona oarecum după un principiu asemănător cu acela al teoriei quantelor, un principiu, care, în linia şerpuitoare a progresului, avea şi puncte —• dacă nu identice, ca în faimoasa teorie a lui „ricorsi" — totuşi asemănătoare . Conta a dus mai departe această teorie a evoluţiei intermitente, teorie, care t r ă d a influenţa pozitivismului prea mecanist. Primul, care a sesizat la noi forţa dinamică a maşinei sociale, care este evoluţia, a fost Xenopol. „Natura — spune el — a început cu o singură serie de transformări , aceea a materiei neînsufleţite. Cu timpul se adaugă o a doua, aceea a materiei vii; şi că tre sfârşitul acestor două serii de transformări , o a treia, care trebuia să înlocuiască pe amândouă, aceea a spiritului, întovărăş i pentru câtva timp ultimele lor manifestări". Xenopol a avut intuiţia forţei generatoare a evoluţiei: ,,un popor progresează, pentrucă suma cunoştinţelor, a talentelor lui, a oamenilor lui de elită sporeşte şi pentrucă capitalul

!) Ex. „Egoismus und Altruismus", apoi: „Introducere la cursul de istoria filosofiei greceşti, etică şi sociologie". . . etc.

300 GÂND ROMÂNESC

intelectual al naţiunii se măreşte încontinuu". Latura dinamică a progresului, Xenopol a definit-o în legea succesivităţii faptelor istorice (serii istorice); câtă vreme fenomenele de repetiţie, dau legi, cari nu sunt altceva decât o analiză transversa lă (deci statică) a istoriei, faţă de noţiunea seriilor, cari sunt apariţ ia fluentă, longitudinală a istoriei. Xenopol critică încercarea sociologilor de a studia formele primitive, existente actual, ale triburilor şi de a scoate din aceste studii comparative, legi valabile pentru definirea evoluţiei genera le a societăţii omeneşti, Nimeni nu şi-a dat seama mai bine decât el, că evoluţia nu se poate imagina nici măcar sub ferma unei pânze învârti te în sul, pe care un pictor celebru, M a r e l e Creator , o desface permanent sub ochii noştri. Aceas tă imagine este tot o concepţie statică: însemnează că pânza a fost pictată în trecut, din eternitate. Evoluţia trebue imaginată însă sub forma unei pânze, care se pictează actual, permanent şi dela sine. Ast fe l nici un moment din viaţa omenirii nu este identic cu un altul şi nici unul nu poate fi socotit o va loare minus faţă de un altul anterior. Evoluţia este un permanent adaus, este o noţiune pozitivă.

Din concepţiile predecesori lor săi, Dl. Guşti a făcut o sinteză de cunoscător transversal şi longitudinal al societăţii. Numai un pas mai era până la formularea problemelor fundamentale în sociologie: a cadrelor (cosmologic, biologic, psihologic, istoric) şi a manifestărilor (economic, spiritual, juridic şi politic). La prima vedere, genetic, noţiunea de cadru pare a fi o noţiune de trecere dela static la dinamic (la manifestări) . Cadrul , pare a fi fondul cosmologic şi social (mediul), pe care se zămislesc şi cresc, alcătuiri le societăţilor omeneşti. Aceas tă supoziţie cade atunci, când ne gândim, că şi cadrele trebue intuite ca ceva viu, cari pot fi transformate în acelaş timp în manifestări. Exemplu: păpurişul neexploatat, sălbatic din bălţ i le Dunării , sunt cadru cosmologic, în orice caz bogăţii naturale , un factor economic în stare latentă. Clădind pe împrejurarea favorabilă a na-vigabilităţii Dunării, apoi pe factorul al imentar (raţe sălbatice, pă sări de baltă, şi pescuitul în stil mare) , pe forţa energetică a apei D u n ă r i i . . . s'ar putea clădi uzine, fabrici de hârtie, etc. . . . manifestări economice de primul rang. Dar bogăţiile în stare organizată, de exploatare (ex. bogăţiile, pe cari ni le -ar oferi exploatarea bălţilor Dunării, sau bogăţiile miniere ale ţări i ) , la rândul lor pot deveni cadre. Căci economicul în stare latentă, după exploatare poate deveni manifestare, care la rândul ei poate rămâne cadru pentru o manifestare de ordin mai înalt: o civilizaţie în toată complexitatea ei. Exemplu, în jurul industrializării din Delta Dunării, s'ar putea ridica o civilizaţie întreagă: şcoli tehnice de specialitate locală (fabricarea hârt ie i ) , academii şi şcoli de pictură locală, poezie maşinistă, muzică mecanică (simfonii, care să sintetizeze exuberant într'o polifonie superioară sgomotul industriei din dela Dunării şi melodiile sinistre ale va lur i lor Mări i Negre, etc. e t c ) .

Numai aşa putem înţelege de ce salari i le sunt mai mari la mun-


citorii organizaţi în sindicate puternice, cu o conştiinţă de clasă foarte adâncă. Conştiinţa colectivităţii şi solidaritatea socială este un factor nou, care complică alcătuirile simple. Se pune însă întrebarea: ţine de cadre sau de manifestări? Noi răspundem: şi de unul şi de cealaltă, depinde de unghiul de perspectivă. Iată cum înţelegem noi interdependenţa acestor elsmente, cari trebue să fie supuse unei permanente încrucişări. Ele sunt linii de forţă, cari nu trebue întinse paralel, static, fără legătură cauzală, ci dinamic şi interdependent. O astfel de concepţie sociologică, în însăşi esenţa sa, este ceva viu, care îşi trage seva din doctrinele predecesorilor, se ridică înalt, prin colaborarea tuturor sistemelor de pân'acum şi se cristalizează defi-ritiv în perspectiva timpului. însăşi sociologia gustiană, nu este altceva, decât sinteza cea mai perfectă a tuturor afluenţilor sociologici, cari s au concentrat în alvia cea mare a timpului: în sociologia Bucu-reştianâ. Sociologia rurală este dovada cea mai evidentă. Nu s'ar fi putut naşte cu atâta anvergură, decât în România, ţară „eminamente" rurală. Dar sociologia rurală Bucureştiană îşi are structura ei specifică şi diferă radical de structura sociologiei rurale americane, de pildă. Sorokin şi Zimmerrnan1), în sociologia lor rurală studiază viaţa rurală a ţăranilor-ferm'.eri, o viaţă, care diferă radical de cea a ţăranilor noştri. Dar sociologia rurală Bucureştiană ţine de cadre sau de manifestări? Ad absurdum, am putea să punem infinite întrebări de soiul acesta. In orice caz şcoala de sociologie rurală dela Bucureşti naşte organic din solul românesc şi serveşte — tot organic — de fundament structural pentru anumite manifestări, cari nu s'au cristalizat încă, în mod conştient poate, în mintea nici unui cercetător din această şcoală.

Dar ne întrebăm, de ce şcoala sociologică de sub şefia Dlui Guşti, nu are şi o secţie de sociologie urbană? Nu este evidentă oare evoluţia tuturor ţărilor spre o permanentă urbanizare? Nu este oare imperios necesară desăvârşirea modului de exploatare a solului nostru, crescendo până la industrializarea în siil mare a agriculturii? Nu se observă oare mai ales în statele, cari au încheiat aproape acest ciclu al progresului de urbanizare, o tendinţă de nivelare, dacă nu de absorbţie completă, a asperităţilor dintre sat şi oraş?

Sub influenţa ideilor lui Le Play şi Desmotins, a luat naştere în Anglia o asemenea şcoală sociologică, iniţiată de cercetările întinse ale profesorului şi sociologului Geddes. Pornind din oraşul Edinbourgh, unde se află reşedinţa şeoalei, s'au întreprins o serie de cercetări de urbanistică, menite să fie îndrumătoare pentru toate şcolile de scciologie de pe glob. Au studiat de pildă, vechea cetate a Edintourghului. Este adevărat, că profesorul Geddes a fost ajutat in primele sale cercetări chiar de sociologul Desmolins, al cărui elev fusese, şi de marele geograf Reclus. In 1 9 1 0 a putut să prezinte la o expoziţie din Londra (Town Planning Exhibition) cel mai monumental plan de urbanistică, pe care îl poartă cu sine în anii ce urmează, în interesanta expoziţie ambulantă de urbanistică, prin oraşele Edin-

i) V e z i : Sorokin si Zimmermami : S o u r c e B o o k in R u r a l S o c i o l o g y ş i e x t r a s u l î n t r ' u n s i n g u r ' v o l u m de 652 p. •. P r i n c i p l e s of R u r a l - U r b a n S o c i o l o g y .


bourgh, Belfort, Dublin, Paris , Gand (1913) şi apoi în Indii. Printr 'un sistem special de s tandardizare a notaţiilor, făcea mai întâi o scrutare a mediului geografic şi a condiţiunilor economice, care au chemat la viaţă oraşul respectiv. Studiază forţele economice, car i dictează în cursul veacurilor (din epocile preistorice chiar) , forma de desvoltare a oraşelor, apar i ţ ia şi dispari ţ ia arterelor, naşterea şi moartea diferitelor car t iere sau a oraşelor chiar, toate sub influenţa imperativă a forţelor cosmice şi economice. Oraşul Edinbourgh şi toate oraşele din Anglia, au trecut prin forma de structură feudală (străzi strâmte, locuite, de nobili şi latifundiari, case c lădi te înalt, ca astfel să servească şi ca cetăţ i de apă ra re împotriva năvăli tori lor sau a luptelor de s t r adă ) , iar astăzi poartă în modul cel mai evident pecetea intereselor artistice şi sociale a le vieţii hiperindustriali-zate. Sociologul Guşti ar face cel mai mare serviciu ţăr i i şi Institutului său, dacă ş i-ar trimite un elev, cel mai destoinic, să se specializeze în Angl ia în aceas tă ramură a sociologiei, pentruca la întoarcere să desăvârşească Institutul, creind şi aceas tă secţie.

# # *

Adevăra ta Sociologie Mili tans o găsim însă în Cap. II. Aci se af lă concretizată în conferinţe, studii şi rapoarte întreaga concepţie sociologică a Dlui Guşti pusă în formă pract ică de organizare şi apl icare .

Platon a susţinut undeva, că e bine să punem în fruntea statelor pe filosofi. Platon n'a înţeles pe filosofi în definiţia pejorat ivă a profesorilor de catedră, ci pe înţelepţii în accepţiunea cea mai adâncă şi mai l a rgă a cuvântului, a ş a cum este Masa ryk , pe care B. Shaw 1-a indicat ca cel mai bun preşedinte pentru o eventuală Federa l izare a Statelor Europei şi pe care Dl. Guşti — ciudat — în car tea de faţă îl s tudiază cu deosebită atenţie, îl preamăreşte , ca şi când şi l-ar fi a les de ideal .

In acest capitol sunt o serie de studii, cari stau în s t rânsă conexiune: dela par t idele politice, dela problema naţiunilor, până l a problema Societăţii Naţiunilor, a Statelor Unite a le Europei şi la problema păci i şi a războiului.

Pornind dela situaţia precară a economiei vechiului continent, care este fărâmiţat într'o puzderie de state, cari se duşmănesc de moarte, Europa, care după războiu a rămas datoare vândută mai a les Statelor Unite a l e Amer ice i 1 ) şi a că re i cultură şi gospodărie prezintă o serie de anomalii îngrijorătoare, Dl. Guşti a studiat toate aceste probleme, a servit cele mai autorizate informaţiuni statistice, economice şi politice.

Aci Dl. Guşti este un adevă ra t sociolog european. Problema Constituţiei chiar, s tudiată şi discutată în cadrele I. S. R., este pusă tot în stil european, de către un om, care şi-a dat seama încotro trebue să meargă Europa, dacă vrea să-şi păstreze esenţa specifică, cultura şi pacea.

M S t r i g ă t u l lui S t r e s s e m a n n şi a n c h e t a r e v i s t e i „ R e v u e d e s V i v a n t s " ( N o v . 1 9 2 9 ) : Les Etats-Unis achitent l'Europe?

O Â N D R O M Â N E S C 3 0 3

Insă real i tăţ i le sociale ale Europei sunt îngri jorătoare . Politiceşte, Europa este cea mai primejdioasă zonă vulcanică a războaielor. Intr' un timp foarte scurt au izbucnit o serie întreagă: la 1871 r ă z boiul franco-german; la 1 8 7 7 războiul ruso-turc; la 1 8 8 5 războiul sârbo-bulgar; la 1 8 9 7 războiul greco-turc; la 1 9 1 2 războiul balcanic; la 1 9 1 4 războiul mondial şi la 1920 războiul ruso-polonez 1 ) .

Ce este de făcut? S e impune o federal izare a Sta te lor Europene. Propuneri le făcute sub influenţa politicei internaţionale a lui Briand şi sub influenţa congreselor prez idate de utopicul şi inimosul austriac Coudenhove-Kal lerg i 2 ) , au rămas nişte desiderate în s tare de visuri clădite în nouri. Lipseşte ceva din aceste propuneri de organizare, oricât de concrete ar fi ele, lipseşte ceva din cunoaşterea real i tăţ i i , ceva care puroiază şi sângerează undeva adânc, ceva care nu s'a descoperit încă, sau dacă s'a descoperit, atunci este neglijat în mod conştient sau inconştient, chiar de către inimoşii propagatori ai ideii de federal izare .

Desigur, problema federal izări i evoluează din an în an, A l t f e l a pus-o Kant , altfel se punea pe vremea lui Montesquieu, căruia îi p lăcea să vadă în Europa un stat mare cu o mulţime de provincii, a l t fel se punea acum nu demult, pe vremea lui Briand şi cu totul altfel se pune azi. Imediat după războiu se credea, că germenii neînţelegerii rezidă în însăşi liniile trasate de că tre tratate le de pace:

a) nemulţumirea şi spiritul de revanşă al statelor învinsej b) problema cronică a minorităţi lor creiate prin noua configu

raţ ie a state lor bazate pe principiul naţionalităţi lor. As tăz i problema se complică însă cu trebuinţa de regrupare a

ţări lor din cauza suprapopulări i (Italia şi Germania) şi de expansiune economică a statelor (Germania şi I tal ia) . Dar problema astăzi este şi mai complicată. Criza economică s'a accentuat vertiginos. Mizeria fierbe în cazanul statelor, vapori i de presiune aruncă câte puţin acoperământul şi lasă să se v a d ă haosul căscat rânj i tor al anomaliilor, cari clocotesc într'un sistem de v iaţă politică şi economică complect defectat.

Capitolul, admirabil alcătuit în 1930, în 1 9 3 5 trebue să aibă o continuare, care să cuprindă şi evoluţia problemei. Iată de ce, cre dem noi, chiar şi ultima p a r t e a volumului, capitolul care t ra tează politica culturii, trebue să urmeze după un capitol care a r trata mai întâi real i tăţ i le economice şi internaţionale ale epocei din urmă. Ultimii ani au scos la iveală probleme care n'au existat nici când şi n'au fost puse pentru nici un gânditor. Exemplu: începutul de reorganizare a băncilor (despre primele falimente şi primele fuzionări v o r beşte deja Dl. Guşti) , încercări le de concentrare şi redresare a capitaluri lor mari, a sistemelor de producţie, încercări le de dirijare p la nificată a economiei statelor (Roosevelt şi al II-lea plan al lui Sta l in) , structura nouă, pe care o va lua societatea industrial izată şi cul tura

г ) V e z i Sociologia Militans, p . 2 5 8 . 2 ) E x . i n f o r m a ţ i i l e de a n e m i c ă î i c u r a j a r e d e s p r e c o n g r e s u l P a n e u r o p e a n ,

ţ i n u t în z i l e l e de 1 6 — 1 9 M a i а. c. l a V i e n a sub p r e ş e d i n ţ i a a c e l u i a ş i C o u d e n h o v e - K a l l e r g i .

304 GÂND ROMÂNESC

supramodernă sub influenţa inevitabilă şi generalizantă a maşinis-mului.

Iată de ce Sociologia Militans trebue să fie în permanentă corespondenţă cu problemele, pe cari le scoate mereu, Ici suprafaţă oceanul progresului social. Iată de ce Sociologia Militans, sociologia cea mai vie — e adevărat — trăeşte cu o intensitate fosforescentă problemele sociale, dar este ameninţată să se consume prea repede. Sociologia generală, apoi sociologia popoarelor primitive, sociologia religiilor, e t c , nu sunt ameninţate să devină în aşa scurtă vreme inactuale. Evoluează şi ele, fără îndoială, cum a evoluat de pi ldă problema sociologică a sinuciderii dela Durkheim la Halbwachs, dar nu evoluează în tempo atât de rapid, ca problemele Sociologiei Militans.

Poate că la noi în ţ a r ă nu se putea face altceva deocamdată decât aşa cum a avut intuiţia şi instinctul să procedeze sociologul Guşti. Ce probleme se vor pune în v i i tor? Dsa, cu instinctul său de electroscop, care înregistrează cu cea mai mare fineţe electricitatea din atmosferă, va şti. Poate că în cercetări le Dsale şi ale Institutului său va înregistra încă vre-o câteva probleme, pe cari le va examina şi le va cerceta conform imperativelor timpului. Dl. Guşti este ca Generalul Kutusoff, învingătorul lui Napoleon, care a ştiut să util izeze şi să culeagă roadele tuturor erori lor de strategie şi a împrejurăr i lor necunoscute de împărat .

Sociologia este ştiinţa societăţii. Este ştiinţa, care caută să descopere legile progresului social. Progresul social — s'a dovedit îndeajuns — nu este niciodată regres social. Prin urmare în viitor, suntem siguri, Dl. Guşti va lua în studiu şi va impune spre cercetare în Institutul său. probleme de cea mai acută actualitate, de cea mai adâncă v irulenţă şi de cea mai modernă esenţă: probleme, cari ţin de ziua de mâine şi de poimâine. A stabilit legi, acum trebue să p r e v a d ă viitorul.

De altfel într'o notiţă din subsolul ultimului dintre capitolele sale mai importante 1 ) , promite să facă acest lucru în viitorul cel mai apropiat. Aci , în această ult imă parte a operei sale monumentale, Dl. Guşti, după ce trece în rev is tă toate sistemele de organizare socială: comunism, socialism, anarhism, sindicalism şi b o l ş e v i s m . . . , după ce face o revizuire critică a terminologiilor, din a căror confuzie, crede Dsa, nasc de cele mai multe ori anomaliile curentelor contradictorii şi luptele opoziţioniste, anunţă cu o fineţe prognostică de vizionar şi de „nostalgic" continuarea „studiului real i tăţ i lor sociale" în vederea permanentei reforme sociale, anunţ, care figurează sub formă de p r o gram în fruntea prezentei lucrări , în fruntea Institutului Social Român şi în pre fa ţa „Arhivei".

Societatea actuală evoluează într'un ritm nou, mult mai rapid, într'un ritm, care modifică gândurile şi acţiunile noastre. Organizaţia actuală a societăţii a creiat prin industrialismul fatal, pe care 1-a deslănţuit, trebuinţe şi gusturi inutile şi concomitent o mora lă debordantă şi plină de excese. Maşinismul a provocat şi continuă să p r o voace o adâncă metamorfoză mora lă în om. Valor i l e se organizează

i ) C a p . IV. S i s t e m e P o l i t i c e , p . 4 6 9 .


în falangă după al te principii ierarchice decât pân acum. Pasiuni şi virtuţi noui ţâşnesc din inimile oamenilor. Spiritul vechiu se sufocă în mâinile industrialismului, care ne încinge în cercuri de foc, viteza ucide germenul tardivităţ i i temperamentelor, cari au conturat sistemele şi doctrinele de ieri. Reforma de azi desminte reforma de ieri. Ritmul cel nou stimulează rapid şi schimbă radical astăzi, ceeace ieri ni se p ă r e a etern şi imuabil. Viaţa socială prezentă, în aparenţă creşte sgomotos par'că împotriva spiritului. In real i tate există şi creşte în umbra ritmului actual un spirit nou, un spirit gigantic, poate mai exuberant şi mai estetic, ca cele părăs i t e în urmă.

Societatea actuală se teme de reformă, are groază de orice schimbare şi suferă de progresofobie. Societatea actuală speră, că spiritul o va salva dela permanenta reformă, noi credem, că reforma permanentă va salva spiritul.

O S C A R J'IANU

CRONICA ŞTIINŢIFICĂ

F U N C Ţ I A C R E A Z Ă O R G A N U L ?

S'ar crede că spui un loc comun, când răspunzi afirmativ la chestiunea aceasta. Născută într'o epocă p ă t a t ă de toate păcate le enciclopediştilor — documentaţia superficială, generozitatea în p r o ducerea hipotezelor, goană spre concluzii generale — ideea a avut un succes ieftin care s'a perpetuat până în zilele noastre, când, în urma osârdiei vulgarizatorilor, se consideră ca un fapt câştigat şi „pozitiv", (cuvânt cu care marele public califică cu plăcere deosebită tot ce are aerul că este dintr'un laborator) .

Ceeace bate mai puţin la ochi, e că „legea" aceasta, a cărei paternitate şi-o împart Buffon, Goethe şi Lamarck, a rămas aşa zicând neverif icată până în ziua de azi.

Intr'adevăr, polemica celebră pe tema aceasta între Cuvier şi Geoffroy de St. Hilaire s'a petrecut dela început până la capăt pe planul hipotezelor („presupuneţi o specie animală, care în cutare împrejurăr i face cutare lucru", etc.) şi rezultatul se datoreşte exclusiv dialecticei mai rutinate a lui Cuvier; pentru desvoltarea ul ter ioară a biologiei, acest episod n'are nici o importanţă.

Polemica între darvinienii adversar i şi lamarckienii part izani ai legii" nu diferă prea mult de cea pomenită mai sus. E a d e v ă r a t că

între timp cunoştinţele de sistematică şi de anatomie comparată se îmbogăţiseră simţitor, dar metoda experimentală în biologie era în faşă, şi nici un fapt de adaptare a unui organ la cerinţele funcţiunii nu se petrecuse sub ochii celor cari luau par te la polemică. Anatomia comparată nu le punea la dispoziţie decât rezultatul final al adaptării, care comporta cu aceeaşi uşurinţă interpretăr i diverse. C ă un organ oarecare a luat forma pe care o are sub influenţa adaptăr i i sau a selecţiunii naturale , era de fapt greu de precizat când nu l-ai văzut


născându-se, şi poate nu ştii nici la ce serveşte. (S 'ar pă rea pa ra doxal, dar discuţia aprinsă în jurul formării organelor bizare a l e unor peşti din fauna abisală a oceanelor e un exemplu semnificativ pentru felul în care se purta polemica. Căci aceşti peşti, adaptaţ i presiunilor mari, sunt aduşi la suprafaţă în agonie sau morţi şi nimeni n'a văzut funcţionând organele în chestiune).

In acest s tadiu se găseşte chestiunea în momentul primei încercăr i de-a utiliza mater ialul furnizat de fapte simple, curente, în locul ciudăţeniilor vânate peste nouă ţări . Acest moment e însemnat de apar i ţ ia lucrări i lui \V. Roux: — D e r K a m p f d e r T e i l e i m O r g a n i s m u s.

Roux transpune în organismul izolat ideile malthusiene a le lui Darwin. Organismul dispune de o canti tate de hrană în mod normal deficitară; vor fi deci celule, cari, neîndestulate, sufăr şi sfârşesc prin a dispărea mai mult sau mai puţin. S ta rea de funcţiune intensivă constitue în lupta aceasta pentru hrană un moment favorabil; organele, car i funcţionează intensiv, vor fi deci mai bine hrănite şi se vor des-volta mai mult, pe socoteala celor rămase în nefuncţiune.

îmi propun să nu discut decât baza experimentală a ideilor lui Roux. — Favorizarea nutriţiei unui ţesut prin activitatea intensivă e un fapt empiric banal; afluxul de sânge în organele cari lucrează, îl i lustrează deajuns. S ă vedem însă mai deaproape observaţiile cari au sugerat ideea lui Roux.

Aceste fapte începuseră să devină curente în epoca lui prin extensiunea chirurgiei osoase, datorită erei pasteuriene, la al căre i început ne găseam. Roux re levă că structura unui os spongios — prototipul e capul femurului — e adapta tă în mod perfect funcţiunii, pe care el i-o atribue osului, anume rezistentei la deformare. Ştiut fiind din mecanică, că un solid prezintă o rezistenţă mai mare unei forţe care-1 solicită în sensul axei, decât unei forţe tangenţiale, e de fapt isbitoare orânduirea lamelelor osoase în capul femurului, car i toate sunt orientate în sensul forţelor cari în mod normal, prin staţiunea în picioare, apasă asupra osului.

O asemenea orânduire, n 'ar însemna nimic. Ceeace e cu mult mai demonstrativ e faptul că aceeaşi structură se reface în os după o fractură. Dosul regenerat e la început masiv, dar prin resorbirea celor la l te lamele îşi recâşt igă structura primitivă. Ma i mult decât atât, un os transplantat în locul al tuia — în zilele noastre e de domeniul chirurgiei curente — îşi modifică structura şi sfârşeşte prin a se asemăna tot mai mult osului în locul căru ia se găseşte. In fine, în punctul unei fracturi nemobilizate osul nu se regenerează, ci se formează o art iculaţ ie.

In esenţă acestea sunt experienţele de bază uti l izate de Roux în desvoltarea ideilor sale . S ă le vedem în lumina cunoştinţelor ac tuale .

E firesc ca practica chirurgiei osoase desvoltate enorm dela Roux încoace să ne modifice ideile asupra chestiunii. Experienţele de t ransplantare de oase s a u refăcut întocmai cu oase luate dela a l te specii animale, cu oase fixate în alcool, cari deci nu mai aveau nici o ce lu lă vie, chiar cu oase zdrobite cu piul i ţa (observaţiile lui Richard-


son asupra grefelor de imobilizare în tuberculoza ver tebra lă ) . Aceste observaţii deconcertante pentru cine admite că osul transplantat se fixează pur şi simplu în locul unde îl pui, au justificat întrebarea pusă de Leriche şi Policard în a lor „Physiologie de Г os", anume: dacă osul pe care-1 regăseşti în locul t ransplantăr i i e de fapt cel pe care l-ai pus acolo.

Studii le acestor doi autori au demonstrat c ă un os transplantat e invadat de celulele conjunctive; osul care- i ia locul se formează la faţa locului în ţesutul conjunctiv, care ut i l izează pentru aceasta sărurile de calciu aduse de grefă. După Leriche şi Policard, pentru formarea unui os nu sunt necesare decât:

a ) ţesut conjunctiv t ânăr b) săruri de calciu c) imobilitate perfectă. Se înţelege de ce osul regenerat seamănă cu cel pe care-1 înlo-

cueşte, l iniile cari reprezintă direcţia forţelor mecanice exerci tate asup ra unui os fiind liniile unei mobilităţi minime! In punctul acela, în condiţiile mecanice date, nu se poate naşte a l t os, nu pentrucă exci taţ ia funcţională a r favoriza lamele le cari persistă, ci pentrucă ea împiedecă formarea celorlal te. Posibilitatea de a diferenţia un os din orice ţesut conjunctiv tânăr e demonstrată de apar i ţ ia ţesutului osos într 'o cicatrice de laparotomie, unde în mod normal nu exis tă os. Aici ţesutul conjunctiv fixează sărur i le de calciu din sânge a căror exis tenţă Roux o ignora încă.

In rezumat, legea excitaţiei funcţionale subsistă în întregime, dar îşi schimbă domeniul din teoriile evoluţioniste în cazul par t icular a l fiziologiei osului, Osul, după Leriche, nu e un organ aparte, ci o diferenţiere a ţesutului conjunctiv care nu e legată de desvoltarea embrionară, ci se poate repeta oricând. In ce priveşte al te organe, a căror desvoltare urmează un determinism mai îngust, lucrăr i recente, l a cari subsemnatul ş i -a avut par tea lui de contribuţie, au demonstrat l ipsa de importanţă a stimulaţiei funcţionale. Că aceste lucrăr i înlo-cuesc un sistem ideologic complet cu explicaţ i i fragmentare, aces ta — după cum am avut pr i lejul s'o relevez în acest loc — nu e un fapt care să ne supere.

ION I. C O M Ş A

CRONICA P L A S T I C Ă

ION VLASIU

Sculptura se desvoltă spaţial întreţinând două planuri de preocupare plast ică," posibile; primul, ace la al raportului dintre mase şi ambianţa tridimensională, al doilea, ace la născut prin problema delimitări i materiei brute prin mater ia transfigurată în formă.

Domeniul spinos de teoretizare p las t ică începe acolo unde surpr indem efortul sculpturei de-a doza acest ultim proces de trans-substanţial izare.


Glosăm aceste lucruri cu ocazia expoziţiei sculptorului Ion Vlasiu.

A r t a plastică pe care ne-o oferă acest sculptor e mult ipolară şi oarecum derutantă atunci când căutăm prea facil descoperirea firului conducător, a „formulei chee" pentru sculptuia sa.

Pentru Vlasiu, fenomenul sensibil, care îi crează domeniul de posibile construcţii plastice, este mirajul polimorf şi poliritmic al materiei .

Defineam cândva ca „ritm" şi „ritmic", în plastică, s tructural iza-rea spre o periodicitate de pulsaţii dinamice. E posibil că defectul unui asemenea sistem să fie necesitatea prea riguroasă de-a ne apropia de opera de a r t ă plastică prin apriorismul temporie dar în cazul sculpturii lui Vlasiu, atitudinea aceasta e necesară.

Decupajul artificial pe care l-am schiţat se re f eră la rea l i zăr i l e sale plastice în care singularizarea sculpturală capătă s tructură de acord.

Există un specific Vlasiu. S'ar putea defini ca efortul de s tăpânire suplă şi profundă a materiei în fluiditatea ei structurală, în nuanţarea de supracromatism pe care-o închide potenţial şi care poate, la un moment dat, să alimenteze organizarea spre formă.

Fenomenul de „formă" pare să însemne pentru I. V. expres ia sensibilă rezultată din trecerea şi conformarea unui proces interior de necesitate de expresie prin esenţialul materiei.

Bine înţeles că procedeul închide posibilităţi ex traord inare tocmai datorită acestei ciudate subordonări calitative pe care instinctul creator al sculptorului o institue.

Când scriem aceste lucruri ne gândim la acele „caractere ' (no. 2 8 — 3 2 ) din expoziţia lui Vlasiu.

Lucrări le concepute în acest fel, e lucidează evoluţia, pe p lan interior, a sculptorului, şi construesc suportul celorlalte aspecte a le sculpturii lui I. V.

Sunt în ar tă două atitudini mari, etern confruntate şi iremediabil divergente. A r t a care pleacă dela conceptul abstract de frumos şi a r t a care ancorează în fenomenul vital al imentându-se din posibilităţ i le sale brute de exuberanţă.

Ca un cunoscător în linii mari a sculpturii lui Vlasiu, cred că undeva, în evoluţia sa, tendinţa de abstractizare a obsedat pasager pe acest barbar pasionat al vieţii. Desigur că infailibilitatea tendinţelor nedozabile l-au readus în planul celălalt .

In sculptura lui Vlasiu, există o continuă „impregnare vi tală". Aspectul acesta e atât de fundamental încât paralel ismul creat în linii mari în momentul când sculptura nu e decât volum şi echilibru architectonic, se poate urmăr i până la ultimul element de comunicare între artist şi creaţia sculpturală, atunci când legătura se rezolvă în dozare de lumină şi de umbră.

S'a spus că felul cum sculptura lui V. întrebuinţează constitutiv clar-obscurul creiază un caracter ambiguu, pictural, sculpturii «a le . Aserţ iunea era falsă, cred, şi reprezintă o consideraţie „din capătul discuţiei" — căci, în pictură, dozarea luminei e suportată de materie într'un plan pe când în sculptură, substratul umbrei şi luminei nu


poate fi decât forma care e transmaterie . S ă amintim pentru elucidare: Capul Didei, Omul, Nina, etc.

Un ultim aspect pe care vrem să-1 subliniem este acela al spaţiului în sculptura lui Vlasiu, Cum fiecare artă are dimensiunile sale categoriale, sculptura e independizată prin sistemul său propriu dimensional. Atunci când încercăm să pr ivăm sculptura lui Vlas iu de elementul temporic, izbim edificiul unitar al real izări i lui plastice.

Explicaţia vine desigur din conţinutul ritmic al sculpturilor lui. Fiecare bucată are o ambianţă de durată care-o impregnează. Aceas ta e poate una din cele mai personale caracteristice a le lui Vlasiu.

Desigur că rel iefurile decorative care din punct de vedere sculptural sunt un gen minor, ajung la o expresie neobişnuită datorită magiei temporice de care dispune Vlasiu. (Vezi no. 3 9 — 4 0 — 4 1 — 4 2 ) .

Atunci când sculptorul Vlasiu desemnează, sensibilitatea sa se situează pe un plan în care posibilităţile sunt mult mai repede saturate de tensiunea iîe expresie. Temperamental , desenul e tot aproape de artist şi se pare că viziunea plastică a lui Vlas iu caută să înglobeze linia în ceeace numeam problema ritmului.

In timp ce sculptura noastră a ajuns la decorativismul hieratic şi sec al unei decadenţe impresionant de goală, expoziţii de va loare plast ică aşa ca aceea a sculptorului Vlasiu vor crea o divergenţă de atitudine şi mentalitate pentru cei care sunt sau se instituesc amatori de artă , publicul.

S E R G E D A R V A

M I Ş C A R E A C U L T U R A L Ă

C ă r ţ i si R e v i s t e 1 >

TUDOR VIANU, Ion Barbu. Bucureşti, Cultura Naţională, 1935.

întrebarea principală ce se poate pune în legătură cu această carte este următoarea: Izbuteşte ea să dea toate elementele necesare pentru justa înţelegere a poeziei d-lui Barbu şi pentru integrarea ei în conspectul general al liricei româneşti? Autorul monografiei avea să urmeze, cu alte cuvinte, îndoita cale a unei exegeze a structurii intime a poeziei d-lui Barbu şi pe aceea a stabilirii unei reţele cât mai întinse de analogii necsare — aceasta din urmă tot pentru a înlesni definirea specificului creaţiei poetului studiat.

Nu văd pe un al doilea care ar fi putut face cu atâta competenţă această lucrare de estetică şi de istorie literară pe care a întreprins-o d. Tudor Vianu. Stăpân pe o vastă informaţie şi pe cele mai pătrunzătoare mijloace de investigaţie pe care îndelunga familiarizare cu abstracţiunile i le pune la îndemână, d. Vianu e călăuzit în drumul său de o mare simpatie pentru poezia înconjurată până a-cum de o neînţelegere compactă, D-sa reuşeşte să ruineze — fără emfază, şi fără artificii de dialectică „diabolică", ci printr'o demonstraţie clară, mlădioasă şi de ireproşabilă ţinută academică, — întregul zid de rezerve şi obieciţuni ce se ridică, pe temelii de confort spiritual împotriva acestei poezii de subtilă intelectualitate. Stabilind trei etape în evoluţia poetului (1919—1920: parnasian,

1920—1924: narativ, pitoresc, 1924— 1929: ermetic), d. Vianu arată că această linie abruptă nu e lipsită, totuşi, de continuitate. Un temperament intelectual, o tensiune metafizică circulă prin toate aceste trei faze atât de antagoniste ca manieră. Centrul studiului îl ocupă, fireşte, analiza ultimei faze, a ciclului „Joc secund", în care poetul şi-a realizat mai personal aspiraţiile sale de a cristaliza în vers lumea de esenţe ideale. Bogate incursiuni în filosofie, luminarea fenomenului românesc prin exemple streine, cercetarea atentă a resorturilor artei lui Barbu (imagini, resurse folklorice, abstracţiuni, eliptism) sfârşesc prin a desăvârşi imaginea poetului profund original care va intra în conştiinţa l iterară românească prin această carte a d-lui Vianu.

Ion Chinezu

DIE GLEICHWERTIGKEIT DER EUROPAISCHEN RASSEN UND DIE WEGE ZU IHRER VERVOLLKOM-MUNG. (Echivalenţa raselor europene şi mijloacele pentru perfecţionarea lor). Operă redactată de Prof. univ. Dr. Karel Weigner în colaborare cu colegii săi dela Universitatea cehă din Praga: I. Maly, I. Mateigka, H. Pelc, A. Brozek, V. Ruzicka. Editura Academiei de ştiinţă şi arte din Praga. Orbis, 1935 Pag. 167. Preţul 25 cor. cehoslov.

Publicaţia conţine următoarele capitole: Introducere de K. Weigner. I. Mateigka: Istoria problemei inegalităţii ori a echivalenţei raselor europene. II. Brozek:.

G Â N D R O M Â N E S C 311 Noţ iunea b io log ică a rase i . III. M a t e i g k a :

S t a d i u l de azi al cunoşt inţe i r a s e l o r eu

r o p e n e . IV. M a l y : E c h i v a l e n ţ a r a s e l o r eu

r o p e n e din punct de v e d e r e c o r p o r a l . V .

M a t e i g k a : Ech iva lenţa r a s e l o r europene

în p r i v i n ţ a s p i r i t u a l ă V I . R u z i c k a : î m

b u n ă t ă ţ i r e a s tăr i i p o p o r u l u i p r i n igiena

rase i or i p r i n eugen ie? V I I . A s u p r a pos i

b i l i t ă ţ i l o r p e r f e c ţ i o n ă r i i genului omenesc

pr in r e g u l a r e a mediu lu i de v i a ţ ă cu a j u

toru l medicinei soc ia le . VII I . î n s e m n ă t a

tea educaţ ie i f izice p e n t r u î m b u n ă t ă ţ i r e a

Tasei.

V o l u m u l i n t e r e s e a z ă pe special iş t i i din ce le mai d i f er i t e r a m u r i a l e şt i inţei . Noi îl v o m examina numai din punct de v e d e re al şt i inţei a r t e l o r , l ă s â n d pe specialişti i din ce l e la l t e domeni i să-ş i spună cuv â n t u l a u t o r i z a t în p r i v i n ţ a c e l o r l a l t e prob leme .

Cap i to lu l p r i m ne i n f o r m e a z ă a s u p r a i s tor i cu lu i problemei . C r e d i n ţ a in inegal i t a t e a r a s e l o r omeneşt i este s t răveche . H i p p o k r a t e s , P la ton , Diodor a tr ibue inega l i ta t ea mediului , mai a l e s cl imei . M o n -tesquieu ii d ă f o r m u l a r e a şt i inţ i f ică în 1748 . In opoz i ţ i e cu ei, Gobineau a t r i b u e ( 1 8 5 3 ) ap t i tud inea or i n e a p t i t u d i n e a in c iv i l i za ţ i e nu mediulu i , ci r a s e l o r r e s pec t ive . După S o u f f r e t (1892) in f luenţa cl imei şi a p ă m â n t u l u i este numai secund a r ă , mul t ip l i c i t a t ea c iv i l i za ţ ie i a r e ca pr inc ip iu f u n d a m e n t a l deoseb irea însuşir i l o r de r a s ă . El nu r e c u n o a ş t e s u p e r i o r i t a t e a unei r a s e . C h a m b e r l a i n ( 1 8 9 9 — 1 9 0 4 ) c r e d e în s u p e r i o r i t a t e a i n t e l e c t u a l ă a rase i germanice , i ar s u p e r i o r i t a t e a F r a n c e z i l o r şi I t a l i e n i l o r o a tr ibue a m e s tecului cu sânge german. M. G r a n t ( 1 9 1 6 ) r e c u n o a ş t e in f luenţe le mediu lu i într 'o m ă s u r ă mai m a r e , s căzând ast fe l î n s e m n ă t a tea rase i , r e c u n o a ş t e s u p e r i o r i t a t e a rase i n o r d i c e în trecut , nu şi în prezent , şi sup e r i o r i t a t e a în a r t ă a rase i ţ ă r i l o r de m i j loc a s u p r a c e l o r l a l t e d o u ă r a s e europene ; nord ice şi a lp ine . (Germ. de sud şi A u s t r i a ) . G u n t h e r ( 1 9 2 2 ) p r e a m ă r e ş t e ca sup e r i o a r ă r a s a nord ică . Hit ler ( 1 9 2 6 — 2 7 ) p r o s l ă v e ş t e pe A r i ani şi susţ ine că ceeace a d m i r ă m azi în ş t i inţă şi a r t ă este p r o

dusul c â t o r v a p o p o a r e , p o a t e or ig inar

unei s ingure rase . Din t a b ă r a c o n t r a r ă ,

S a l l e r (1927) c o n s i d e r ă c u l t u r a ca o com

b inaţ i e f er i c i tă a d i f e r i t e l o r r a s e , pe c a r e

t rebue să o p ă s t r ă m .

III. M e d i u l şi în genera l in f luenţe le ex t e r i o a r e nu sunt in s t a r e să schimbe ge-not ipul ( t ipul de r a s ă moş ten i t ) , des igur pot însă da or i lua ceva indiv idulu i , m o di f icând e x t e r i o r u l . R a s e l e nu se p i e r d p r i n amestecul u r m a ş i l o r , ci dau as t fe l combinaţ i i noui . N a ţ i o n a l i t a t e a şi r a s a nu sunt l egate d e o l a l t ă . A p a r ţ i n e r e a la o r a să nu p o a t e fi l e p ă d a t ă , ci numai a n a ţ iona l i tă ţ i i , î n c r u c i ş ă r i l e î n t r e r a s e î n d e p ă r t a t e dau fizic şi psihic r e z u l t a t e n e f a v o r a b i l e , deşi uneor i sunt impecab i l e ; n i c i o d a t ă insă înr i ucişări e rase i Oi e u r o pene nu p r o v o a c ă u r m ă r i n e f a v o r a b i l e , din contra : p o p u l a ţ i i l e de r a s ă p u r ă cu t o a t e d i f er i t e l e l o r însuşir i nu p r o d u c f o r mele cele mai s u p e r i o a r e a l e cu l tur i i o m e neşti . M a r ţ i a l doreş t e p e n t r u F r a n ţ a înc r u c i ş a r e numai cu p o p o a r e a v â n d c a l i t a t ea de a se absorb i şi f ă r ă a p r e j u d i c i a c a r a c t e r u l .

IV. In genera l din punct de v e d e r e fizic nu se p o a t e vorb i de s u p e r i o r i t a t e a unei r a s e , mai puţ in de s u v e r a n i t a t e a uneia d i n t r e r a s e l e a lbe . F r u m u s e ţ e a r a se lor es te o chest ie de gust şi ch iar d e modă. S t r a t z d ă în tâ ie ta tea păru lu i b lond, însă r e m a r c ă şi f r u m u s e ţ e a c r e i a t ă p r i n c o n t r a s t e şi combinaţi i . O deoseb ire în t r e c a p a c i t a t e a de muncă c o r p o r a l ă a r a se lor nu ex is tă .

V. R a s e l e e u r o p e n e sunt deosebi te din punct de v e d e r e sp ir i tua l . S e crede , că p o p o a r e l e r o m a n i c e se dist ing p r i n ta l en t ar t i s t i c , ce le germanice p r i n spir i t de în t r e p r i n d e r e şi d o r u l de luptă , ce le s l a v e p r i n sârgu inţă . „Mai slab se a r a t ă d e o sebir i l e n a ţ i o n a l e în inte lect , mai p u t e r nic p r i n c a r a c t e r or i t e m p e r a m e n t . D a r c h i a r în a c e a s t ă p r i v i n ţ ă in f luenţa mediului b a t e la ochi". F e l u l v ie ţ i i , a l imenta ţ ia , ocupaţ ia , c l ima, j o a c ă un m a r e r o l . G u n t h e r o b s e r v ă că n a t u r a î n t u n e c a t ă a omului n o r d i c se învese l e ş t e în sud.

Gob ineau crede în s u p e r i o r i t a t e a r a -

3 1 2 G Â N D R O M Â N E S C

sei nord ice mai a les în p r i v i n ţ a sp ir i tu lui . T e r m e n u l biologic de r a s ă n o r d i c ă nu e s te ident ic cu cel l inguist ic de a r i a n ; A r i a n i i or ig inar i nu au a p a r ţ i n u t t ipului nord ic . Este sigur că ex i s tă un r a p o r t î i i tre n a t u r a f iz ică şi psihică a r a s e l o r , d a r c a l i t ă ţ i l e s p i r i t u a l e nu depind de î n ă l ţ i m e a corpulu i , nici de p igmentare , or i f o r m a craniului , e t c , ci s tau in legăt u r ă cu const i tuţ ia somat ică , îna inte de t o a t e cu f o r m a şi c a p a b i l i t a t e a creeru lu i , des igur în c o l a b o r a r e cu hormoni i şi cu s is temul c a r d i o v a s c u l a r , etc. Lipsa s ă n ă tă ţ i i c o r p o r a l e nu e x c l u d e gen ia l i ta tea ' Dosto iewski , Chopin, S c h i l l e r e r a u tuber -culotici , B e e t h o v e n a v e a t a t ă şi bunică a lcoo l i c i , He lmhol tz era r a c h i t i c în co p i l ă r i e .

Mani fe s ta ţ i i s u p e r i o a r e a le inte l igenţei sunt pos ib i le numai in anumite împ r e j u r ă r i şi într 'un anumit mediu. Hol l -m a n n spunea la 1 8 9 2 : „Toate r a s e l e eur o p e n e sunt deci, î n t r u c â t am a j u n s să p ă t r u n d e m p â n ă azi în secre tu l na tur i i r a s e l o r , egal d o t a t e pentru or ice p r o b l e mă a cul tur i i" . Şi autor i i publ icaţ ie i susţ in e c h i v a l e n ţ a r a s e l o r e u r o p e n e in p r i v i n ţ a capac i tă ţ i i f izice şi psihice. De a-mestecul r a s e l o r e u r o p e n e şi s c ă d e r e a in nu-măr a r a s e l o r p u r e nu trebue să temem c iv i l i za ţ ia . S e p a r e că î n c r u c i ş a r e a r a s e l o r e u r o p e n e f a v o r i z e a z ă n a ş t e r e a t a l e n t e l o r s u p e r i o a r e şi a geni i lor . C e n t r e l e din car i au porn i t mişcăr i noui c u l t u r a l e şi po l i t i ce în cursul v r e m u r i l o r s a u schimbat mereu, dupăcum a d e m o n s t r a t W i r t h în 1 9 1 2 , insă aces te centre e r a u a şeza te î n t o t d e a u n a aco lo , u n d e a e x i s t a t un putern ic amestec de p o p c a r e şi rase , ca în India, Egipt, G r e c i a , Roma, Bizanţ , E u r o p a c e n t r a l ă , A r a b i a , I ta l ia , F r a n ţ a , G e r m a n i a , în t impul mai nou A m e r i c a de nord . Chiar în aceeaş ţ a r ă c e n t r e l e de î n f l o r i r e c u l t u r a l ă se d e p l a s e a z ă cu t impul.

V I . Un p o p o r este din punct de v e d e - »

biologic u n amestec a l r a s e l o r şi a l a-

mestecului lor . După R u z i c k a un p o p o r

a r e nevoe de eugenie, nu de igiena rase i .

U l t i m e l e două cap i to le se ocupă de m i j -

loce le medic inei soc ia le şi a l e educa ţiei fizice.

Contr ibuţ ia a u t o r i l o r este de folos pentru e l u c i d a r e a p r o b l e m e l o r estet icei şi a l e is torie i a r t e l o r . Publ ica ţ ia , a l e căre i i m p o r t a n t e r e z u l t a t e l e -am r e p r o d u s , a r e o e x p u n e r e obiec t ivă , concentra tă , uşor de înţe les p e n t r u or ic ine . In z i l e l e n o a s t r e când p r o b l e m e l e rase i se d i scută cu p a siune, a p a r i ţ i a l u c r ă r i i nu poate fi de cât b ineveni tă , ea p o a t e fi p r i v i t ă ca un m a n u a l al p r o b l e m e l o r r a s e l o r europene . P e n t r u noi, R o m â n i i arde len i , pub l i ca ţ ia ne s e r v e ş t e c â t e v a p r e ţ i o a s e î n v ă ţ ă m i n t e in lupta c u l t u r a l ă şi po l i t i că cu vecini i fudul i . Nu ex i s tă r a s e i n f e r i o a r e in Eur o p a ! F a ţ ă cu î n c e r c ă r i l e lui P o s t a de a a tr ibui mediu lu i fizic şi psihic mai m a r e ro l decât rase i , cu scopul de a boteza ca ungurească a r t a p o p o a r e l o r din U n g a r i a , a v e m aici c o n f i r m a r e a spec ia l i ş t i lor înce p â n d cu Gob ineau şi S o u f î r e t şi cont i nuând azi cu M a t e i g k a şi a l ţ i i , că in f luenţe le e x t e r i o a r e şi mediul nu sunt în s t a r e să schimbe genot ipul , că r a s a înseamnă mai mult decât mediul . Totuşi man i f e s ta ţ i i le s u p e r i o a r e a le a r t e i sunt pos ibi le numai în anumite î m p r e j u r ă r i f a v o r a b i l e . Din cauza a s u p r i r i l o r şi a sărăc ie i p o p o r u l u i r o m â n din A r d e a l , nu din cauza i n f e r i o r i tă ţ i i lui, îi l ipsesc monumente l e g r a n dioase . S p r e m â n g â i e r e a n o a s t r ă însă, la comanda a c e l o r R o m â n i car i a u fost r i dicaţ i — ce-i d r e p t cu sacr i f ic iu l p i e r d e ri i n a ţ i o n a l i t ă ţ i i — în nobi l imea s u p e r i o a r ă , s'au cre ia t ce le mai m ă r e ţ e monumente. Deşi n a ţ i o n a l i t a t e a s'a p i erdut , c a l i t ă ţ i le de r a s ă r o m a n i c ă : iubirea a r t e i s'a p ă s t r a t , f i indcă n a ţ i o n a l i t a t e a se p o a t e l e p ă d a nu însă şi c a l i t ă ţ i l e de r a s ă . Ioan Huniade, M a t e i Corv inu l , Dragfi , Kendef i , J o s i k a , Nopcea, etc. au fost mari mece-naţ i ai a r t e i : o dovedesc caste lu l din Hunedoara , monumentu l ar t i s t i c cel mai însemnat al Trans i lvan ie i , C o r v i n e l e r e gelui Mate i , b i ser ic i le şi cas te l e l e z id i te de fami l i i l e Dragfi , Kendef i , J o s i k a , Nopcea, etc.

Coriolan Petranu

GÂND ROMÂNESC 313

R E V U E DE T R A N S Y L V A N I E (No. 4, anul 1 9 3 4 ) .

Cu n u m ă r u l recent a p ă r u t , r e v i s t a de ser ioasă d o c u m e n t a r e şi de ob iec t ivă inf o r m a r e a s t r ă i n ă t ă ţ i i , a s u p r a d i f e r i t e l o r a spec te de netemeinie ie in drept şi în fapt, a rev iz ion i smulu i , Revue de Tran-sylvanie î n r e g i s t r e a z ă pr imul său an de ex is tentă . U n moment p e n t r u or ice publ i caţ ie ; în cazul de f a ţ a el m e r i t ă cu a t â t mai mult să fie semnala t , cu cât ne găsim în p r e z e n ţ a unei publ icaţ iuni a căre i l ipsă a fost adânc r e s i m ţ i t ă — ani de a rându l , — de acei ce v e d e a u cum în fa ţa metod i cei şi p e r s e v e r e n t e i o fens ive rev iz ion is te , numai noi d i n t r e cei in teresa ţ i d irec t e ram l ips i ţ i de un o r g a n şti inţif ic , r e d a c t a t într'o l imbă de î n t r e b u i n ţ a r e u n i v e r s a l ă , care să r ă s p u n d ă , să in formeze sau să combată . Deaceea in i ţ ia t iva P r o f e s o r u l u i S i l v i u Dragomir de la C l u j , — c e r c e t ă t o r neobosit în domeniul i s tor ie i A r d e a l u l u i , publ ic i s t mi l i tant in l ă m u r i r e a p r o b l e m e lor aduse la o r d i n e a zilei de r e p e t a t e l e a t a c u r i rev i z ion i s t e şi de specu larea , a d e seori in teresa tă , a chestiunii m i n o r i t ă ţ i l o r noas tre , — de a fi pus baze le aceste i pub l i ca ţ iun i de l imbă franceză , a fost cu d r e p t cuvâcntl p r e ţ u i t ă d c o r i c i n e se gândeş te l a o p e r a de c o n s o l i d a r e n a ţ i o n a l ă . S p r i j inul m a t e r i a l al „ A s t r e i " , s e l e c t a r e a unui g r u p de c o l a b o r a t o r i , a d â n c spec ia l i zat în p r o b l e m e l e t r a t a t e , d i n t r e p r o f e s o r i i Uni -\ e r s i t ă ţ i i c l u j e n e si d i n t r e t i n e r e l e e le mente f o r m a t e în d i f er i t e l e Ins ' i tute aceste i U n i v e r s i t ă ţ i i , au înlesnit des făşur a r e a cu succes a in i ţ ia t ive i academic ia nului S i l v i u Dragomir . A s t ă z i , d u p ă un an de a p a r i ţ i e , ce le patru f rumoase , substanţ ia le şi d o c u m e n t a t e n u m e r e a l e Revis te i , f o r m e a z ă un v o l u m de 540 pagini, a căru i vnitate este î n t r ' a d e v ă r i m p r e s i o n a n t ă : toate s tudi i le , note le şi cron ice le publ i cate p l e d e a z ă teza îndreptăţirii unităţii noastre naţionale, a netemeinic ie i r e v i z ionismului maghiar , când el a t a c ă c l a u zele t e r i t o r i a l e a l e T r a t a t e l o r ce au cons a c r a t a c e a s t ă u n i t a t e n a ţ i o n a l ă , şi a l o ia l i tă ţ i i cu c a r e S t a t u l r o m â n a înţe les să t r a t e z e prob lema m i n o r i t ă ţ i l o r ,

*

î n t r ' a d e v ă r , cum se anunţa în Pretată pr imulu i număr , Revue de Transyl-vanie t r e b i r a — in intenţ ia f o n d a t o r i l o r , — să a j u n g ă la d e m o n s t r a r e a n e r ă s t u r n a -bi lâ a d r e p t u r i l o r n o a s t r e i m p r e s c r i p t i bi le a s u p r a integr i tă ţ i i t e r i t o r i a l e a S t a tului în treg i t ; d e m o n s t r a r e p e n t r u r e s t a b i l i rea d inco lo de f r o n t i e r e a unui a d e v ă r , p r e z e n t a t în lumina documente lor , p e n t r u c ă aco lo se î n c e a r c ă cu neobos i tă s t r ă d u i n ţ ă , p r i n r u m e r o a s e î e şi v o l u m i noase l e publ icaţ i i r ev iz ion i s t e , c o n v e r t i r e a opinie i publ ice occ identa le , acest fac tor d ă t ă t o r de ton în po l i t i ca i n t e r n a ţ i o n a l ă . De aci a r e z u l t a t o î n t r e i t ă g r u p a r e a m a t e r i a l u l u i , t o t d e a u n a a les şi r i g u r o s ver i f i ca t ; a) une le studii au u r m ă r i t să a r a t e i n f e r i o r i t a t e a in trecut a e l ementului românesc din A r d e a l u l subjugat , l u p ta p e n t r u u n i t a t e a n a ţ i o n a l ă , j u s t i f i c a r e a actului i s tor ic din 1 9 1 8 ; b) a l t e l e au căuta t să p r e z i n t e s i tuaţ ia a c t u a l ă a m i n o r i t ă ţ i l o r T r a n s i l v a n i e i — in c a d r u l r eg imului de pro tec ţ iune , — sub aspectu l ei şco lar , bisericesc , economic, e t c , f ă c â n d să se ev idenţ i eze t o t d e a u n a deoseb irea e v i d e n t ă de t ra tament , i n t r e m i n o r i t ă ţ i l e de o d i n i o a r ă a l e Ungar ie i imper ia l i s t e , înt r e m i n o r i t ă ţ i l e de astăz i a le Ungar ie i , S t a t naţional — cum a c r e a t - o t r a t a t u l de la Tr ianon , — şi m i n o r i t ă ţ i l e R o m â niei în treg i te ; c) în fine, într 'un al t r e i -lei c ic lu de studii , Revue de Transylvanie a o fer i t o p r e ţ i o a s ă d o c u m e n t a r e p e n t r u c o m b a t e r e a rev iz ion ismului t e r i t o r i a l , a t â t in ceeace p r i v e ş t e a r g u m e n t e l e de drept pe c a r e aces ta le invocă, cât şi în p r i v in ţa s t ă r i l o r de fapt postbel ice , tendenţ ios invoca te de p r o m o t o r i i r e v i z i o nismului .

A c e s t u i obiectiv, r iguros u r m ă r i t în nu-m e r i l e a n t e r i o a r e , se î n c a d r e a z ă şi num ă r u l de fa ţă . A s t f e l , Prof . Ioan L u p a ş c e r c e t e a z ă p r o b l e m a p â n ă as tăz i insuf i -cien! s tud ia tă a r a p o r t u r i l o r d i n t r e î m p ă r a t u l Iosif I I - l ea şi Horia, căp i tanu l r e vo lu ţ i e i d in a. 1 7 8 4 , cău tând să s tab i l eas că p a r t e a de r ă s p u n d e r e a î m p ă r a t u l u i


h a b s b u T g i c în d e c l a n ş a r e a mişcăr i i ţ ă r ă neşti din A r d e a l .

Este o d o c u m e n t a t ă c e r c e t a r e c a r e r e p r e z i n t ă omagiul aceste i publ icaţ iuni , la a 1 5 0 - a c o m e m o r a r e a R e v o l u ţ i e i lui Hor ia . Prof. S i l v i u Dragomir p r e z i n t ă un lu minos tablou al „Convenţ i e i ş c o l a r e d int r e R o m â n i a şi J u g o s l a v i a (din M a r t i e 1 9 3 3 ) , r a t i f i c a t ă şi de c u r â n d i n t r a t ă în v i g o a r e , a c c e n t u â n d a s u p r a însemnătă ţ i i ei p e n t r u p r o m o v a r e a r e l a ţ i i l o r amica l e d i n t r e cele d o u ă S t a t e , Membr i ai Micei în ţe l eger i , ca şi a s u p r a notei de p r o g r e s ce ea aduce , în c a d r u l a n g a j a m e n t e l o r simi lare . Un d o c u m e n t a t tab lou al „Des-v o l t ă r i i c e n t r e l o r u r b a n e în T r a n s i l v a n i a " , însoţ i t de e locvente graf ice , pub l i că un spec ia l i s t în mater ie , D r u l S a b i n M a -nui lă .

Prof. C o r i o l a n P e t r a n u cerce tează — publ i când c o m u n i c a r e a sa la al V I I - l e a Congres al ş t i in ţe lor i s tor i ce ( V a r ş o v i a 1 9 3 3 ) — „ p a r t e a de contr ibuţ i e a ce lor t re i n a ţ i o n a l i t ă ţ i a l e Trans i lvan ie i , în f o r m a r e a c a r a c t e r u l u i său ar t i s t i c"; o a n a l i z ă a „Transhumante i p ă s t o r i l o r d in T r a n s i l v a n i a " — in l u m i n a d o c u m e n t e l o r bogat invocate , —- face d. L a u r i a n S o m e ş a n ; i a r „ C â t e v a a spec te a l e agr i cu l ture i T r a n s i l van ie i" publ i că d. N. Său le scu .

S e r i a de Note, Cronic i şi Recenzi i , a lese şi de a c t u a l i t a t e , c o m p l e c t e a z ă acest num ă r .

*

Şi in v i i t or , Revue de Transylvanie v a trebui să cont inue p r o g r a m u l anunţa t . U t i l i t a t e a ei v a fi d e o p o t r i v ă pre ţu i tă , p e n t r u c ă cu toa te insuccese le de po l i t i că e x t e r n ă din u l t imi i doi ani U n g a r i a r e v i z ion i s tă cont inuă să a l imenteze o a g r e s i v ă campanie c o n t r a s ta tutu lu i t e r i t o r i a l şi pol i t ic din E u r o p a C e n t r a l ă .

Dar , cum centrul de p r o p a g a n d ă r e v i z ionis tă p e r s i s t ă în spec ia l în S t a t e l e - U -ni te şi A n g l i a ; — in S t a t e l e - U n i t e însuşi s ena toru l B o r a h p a r e a fi câşt igat p e n t r u r e v i z u i r e a T r a t a t u l u i de la Tr ianon , i a r în A n g l i a , n u m e r o a s e sunt moţ iun i l e r e v iz ion i s te depuse în C a m e r a Comune lor , — o ed i ţ i e engleză a pr imulu i vo lum

(anul I) a aceste i s er ioase publ i ca ţ iun i , ca şi o a c c e n t u a r e încă a r a s p â n d i r e i ei pes te grani ţe , ar fi desigur de cel mai m;;re io los . Nici un fel de scuză nu a r putea just i f ica l ipsa unor fondur i m a t e r i a l e , c a r e a r serv i indiscutabi l un i n t e r e s genera l şi naţ ional , ameninţa t încă să f ie compromis , p r i n d e n a t u r a r e a a d e v ă r u l u i .

Gearge Sofronie

î n s e m n ă r i S Ă P T Ă M Â N A C Ă R Ţ I I din acest a n

a avut , pe cât se p a r e , o v a l o a r e mai r e dusă decât în anul trecut , din punctu l d e v e d e r e al u n o r r e z u l t a t e prac t i ce . A l i p sit pos ib i l i ta tea unui contac t d i rec t î n t r e ace ia cari , p r i n f r ă m â n t a r e de gândur i şi sent imente , sunt p lă smui tor i i căr ţ i i şi înt r e publ icul m a r e , consumatoru l ob i şnui t şi cel mai p r e ţ u i t a l acestui fel de m a r f ă . Edi tor i i şi l i b r a r i i ş i -au făcut totuşi d a t o r i a , dând cuveni tu l r a b a t c u m p ă r ă t o r i l o r de căr ţ i d in r ă s t i m p u l c e l o r şapte z i le şi, uneor i , a d ă o g â n d şi un autograf a l a u t o rulu i , s p r e mai m a r e îndemn la c u m p ă r a r e .

S a u p r o d u s însă, cu acest p r i l e j , t re i man i f e s tăr i p r i n c a r i c a r t e a şi s cr i i tor i i î r ş i ş i au r e c o l t a t un n e p r e ţ u i t câşt ig m o r a l , menit să a d u c ă cu sine şi pe c e l a la l t câştig, la fel de i m p o r t a n t . A c e s t e momente r a r e t r e b u e încres ta te , ca să r ă m â n ă document al v r e m i i şi să s e r v e a s c ă d r e p t mot iv de mai m u l t ă î n c r e d e r e î n pos ib i l i tă ţ i l e v i i t o a r e .

#

Întâ iu l se d a t o r e ş t e Rege lu i , care u r m ă r e ş t e s ta torn ic un gând din t inere ţe , năzuind să fie cu a d e v ă r a t „ v o e v o d u l cu l tur i i româneş t i" . î n a l t a p r e ţ u i r e ce S 3 d e s p r i n d e din c u v â n t a r e a cu c a r e R e g e ' e a i n a u g u r a t s ă p t ă m â n a cărţ i i este, în a c e laşi t imp, şi cea mai d r e a p t ă r e c u n o a ş t e r e a muncii i s t o v i t o a r e a s cr i i t or i l or .

„ P r ă z n u i r e a cărţ i i — a spus M. S . — c a r e este şi t rebue să fie t o t d e a u n a o t r a d i ţ i e s f â n t ă a in te l ec tua l i tă ţ i i r o m â neşti , este o p r ă z n u i r e a gândului şi a suf le tului în tregulu i nos tru neam.


Oamenii sunt trecători, faptele lor chiar sunt trecătoare, dar gândirea lor rămâne veşnic ca o pecete a timpurilor".

G â n d u l Regelui nu s'a o p r i t însă numai la a c e a s t ă a p r e c i e r e de o r d i n gener a l . Cu toi a t â t a h o t ă r î r e a î m b r ă ţ i ş a t şi a spec tu l concret a l problemei , spunând:

„Dar p e n t r u a putea a v e a o l i t e r a t u r ă c a r e să fie u t i l ă poporu lu i , t r e b u e d a t ă ş i a c e l o r a c a r e produc pos ib i l i ta tea de a o face. O l i t e r a t u r ă u ş o a r ă , adesea nu la înă l ţ imea c e r i n ţ e l o r m o r a l e , este un lucru c a r e se r ă s p â n d e ş t e mai uşor şi se p r o duce mai uşor , decâ t aceea c a r e t r e b u e să fie a d e v ă r a t u l gând al f i ecăru ia şi c a r e mai presus de toa te să fie ch intesenţa gândului întregulu i p o p o r şi suf le tului neamului".

Iar c o n s t a t a r e a aceas ta se încheia p r i n -tr 'un d a r regesc , subl iniat , în mod a t â t de opor tun , pr in tr 'un apel a d r e s a t în trege i ţ ă r i :

„ P e n t r u a putea face un început a l căminului s cr i i tor i lor , U n i u n e a fundaţ i i l or mele v a v ă r s a Soc ie tă ţ i i s c r i i t o r i l o r o sumă de 2 mi l ioane lei.

Dar să h ă r ă z e a s c ă Dumnezeu acestui neam a t â t a suflet ca aces t e x e m p l u să fie u r m a t şi de a l ţ i i !"

A doua m a n i f e s t a r e d e m n ă de re ţ inut a ven i t din p a r t e a celui c a r e a v e a obligaţ ia să t ă l m ă c e a s c ă r e a l i t a t e a da tă , f i ind i n t e r p r e t u l ce lor ce t răesc din m â n u i r e a conde iu lu i şi mai a le s pentru a c e a s t ă înde le tn ic ire . D. N. M. Condeescu, p r e ş e d in te l e Soc i e tă ţ i i S c r i i t o r i l o r , a subl iniat a p ă s a t un a d e v ă r pe c a r e cu toţi i îl s imţim, d a r care n'a fost ros t i t încă cu a t â t a t ă r i e :

„ Intre for ţa c r e a t o a r e şi î n t r e aceea a maşinii , c a r e p r o d u c e în s love t i p ă r i t e fructul gândului , s tau s f o r ţ ă r i inegal r ă s p lă t i t e .

Interesul p e n t r u l i t e r a t u r a n o a s t r ă e t r e a z numai în c â t e v a categori i sociale .

Rev i s t e l e n o a s t r e sunt susţ inute cu ba -lo!ane de oxigen. L i t e r a t u r a ţ ă r i i r o m â n e ş t i ,

cu tot t recutu l g lor ios , nu şi-a dobândi t locul care i se cuvine . Ş i totuşi p o p o a r e l e t ră ie sc pr in pa tr imoniu l sp i r i tua l l ă s a t din g e n e r a ţ i e în generaţ ie" .

î n t r ' o a n u m i t ă ca tegor ie soc ia lă , şi a n u m e aceea c a r e deţ ine m i j l o a c e l e şi gustul , in teresu l p e n t r u c a r t e a r o m â n e a s c ă încă nu s'a deş tepta t . C a r t e a s t r ă i n ă , cu deosebire cea f ranceză , de ţ ine încă p r i matul . Din ace leaş i m o t i v e r e v i s t e l e n o a s tre nu găsesc un s p r i j i n necesar , ce a r fi în f i rea l u c r u r i l o r , în ex i s t en ţa lor p r e cară , e log ia tă totuşi , în mod p la ton ic , Ia toate ocaz i i l e .

#

D. min i s tru С Anghe le scu , în s fârş i t , a subl iniat c e a l a l t ă cauză ce stă în ca lea des facer i i c ă r ţ i i r o m â n e ş t i în m ă s u r a v a lor i i ei şi pe p o t r i v a înt insului ţ ăr i i d e as tăz i . Este p r e ţ u l e x a g e r a t de m a r e al hârt i e i .

Nemulţumiţ i cu un câşt ig normal , s t ă pâni i aceste i m a t e r i i p r i m e , asoc iaţ i cu d e ţ i n ă t o r i i puter i i po l i t i ce , a u t r a n s f o r m a t h â r t i a într 'un ar t i co l de lux, î n c a s â n d ş a p t e p r e ţ u r i p e n t r u o m a r f ă ce a r t rebui să fie la noi mai i e f t ină decât o r i u n d e . Efec te le acestei s tăr i de lucrur i se r ă s frâng în r â n d u l întâ i tot a s u p r a m â n u i t o r i l o r de condei , nevoi ţ i , în m a j o r i t a t e a cazur i lor , să facă muncă de robi p e n t r u o ident ică r e m u n e r a ţ i e .

F ă c â n d u - s e , in aces t sens, ecoul unei nemul ţumir i genera le , M i n i s t r u l i n s t r u c ţ iuni i pub l i ce ş i -a câş t igat d r e p t u l Ia r e cunoşt inţa întrege i ţ ă r i .

S T A G I U N E A de c u r â n d înche ia tă a T e a t r u l u i Naţ iona l din C l u j a avut o ca l i t a t e ce se cuvine să fie s e m n a l a t ă . P e n t r u în tâ ia d a t ă , se p a r e , de când e x i s t ă a c e a s t ă ins t i tu ţ i e se încheie o s tagiune cu un r e p e r t o r i u f o r m a t în cea mai m a r e p a r te din piese româneş t i . S ' a r p ă r e a c iudat să ne m â n d r i m cu un fenomen ce a r t rebui să formeze cazul obişnuit . Totuşi , a d e v ă r u l este că încă şi as tăz i r e p e r t o r i u l t e a t r e l o r n o a s t r e se compune în m ă s u r ă p r e c u m p ă n i t o a r e din t r a d u c e r i făcute d in


toa te l imbile şi, în r â n d u l întâi , d in l im

ba franceză . Fenomenul acesta e comun

t u t u r o r t e a t r e l o r , p a r t i c u l a r e şi n a ţ i o n a l e

d e o p o t r i v ă , şi numai p r i n excepţ i e se a-

junge uneor i la r e a l i z a r e a unui r e p e r t o r i u

în c a r e l i t e r a t u r a d r a m a t i c ă autohtonă

să nu mai d e ţ i n ă locul al doi lea .

De sigur că piese le româneş t i montate în a c e a s t ă s tagiune nu sunt de v a l o a r e egală . A u t o r i ver i f i ca ţ i în a t â t e a r â n d u r i au s tat a l ă t u r e a de îndrăzne ţ i debutanţ i a c ă r o r c a r i e r ă e nes igură . A u fost r e p r e zenta te piese vechi ce nu pot în frunta c e r i n ţ e l e unui r e p e r t o r i u p e r m a n e n t şi l u c r ă r i ined i te menite sa r ă m â n ă ca nişte momente g lor ioase a l e mişcăr i i n o a s t r e t e a t r a l e . Cum însă nici r e p e r t o r i u l s tră in nu este i reproşabi l - şi e x p e r i e n ţ e s'au făcut des tu le aici la C l u j , caşi în a l t ă p a r t e , nici din acest punct de v e d e r e nu putem b l a m a l i t e r a t u r a d r a m a t i c ă a u tohtonă.

A c e a s t ă cu a t ă t mai mult cu cât d o u ă luc r ă r i din a c e a s t ă ser ie au format , î m p r e u n ă cu S f â n t a Ioana de B. S h a w , puncte l e cu lminante a l e stagiunii , ca v a l o a r e ar t i s t i că . î n t â i a este piesa d-lui V i c t o r P a p i l i a n , , A l t G l a s " , a tâ t de or ig ina lă ca mot iv şi a t â t de d r a m a t i c ă în s t r u c t u r a ei concisă şi e senţ ia lă , iar a doua, d r a m a de p r o f u n d e r e z o n a n ţ e a d-lui Lucian B l a ga „ A v r a m Iancu", în c a r e v iz iunea poetu lu i a f ixat , în c a d r e larg i de simbol, dest inul unui personag iu pe umer i i căr u i a se s p r i j i n ă un veac din i s tor ia p o

porului r .cs tru. S ă notăm şi a m ă n u n t u l că a m â n d o u ă

piese le aces tea au fost m o n t a t e acum p e n t r u în tâ ia da tă , f i ind p r e z e n t a t e Teatru lu i în manuscr i s .

Olimpiu Boitoş

DIN SESIUNEA de primăvară a Academiei Române desprindem, în clipa în-cheerii nrului de faţă, câteva momente puuiv3su; алоэ tot atâtea bucurii pentru)

revista noastră:

Lui Luc ian Blaga i s'a decernat, in urma raportului profesorului Sextil Puşca-riu, premiul Hamangiu de 100,000 pentru activitatea sa literară. Omagiul academic acordat celei mai complexe personalităţi a vieţii noastre literare de azi, onorează înalta Instituţie de cultură.

In aceeaşi sesiune, noul colaborator al revistei noastre, T u d o r Vianu , autorul excelentului Tratat de Estetică, despre care vom vorbi în paginile noastre, a fost ales membru corespondent al Academiei.

In sfârşit să amintim că d. Ş t e f a n Pasca , membru al grupării noastre a fost premiat cu 50,000 de lei pentru o lucrare de toponomie ce va apărea în editura Academiei.

Nu putem să nu subliniem importanţa alegerii profesorului clujan, A l e x a n d r u L a p e d a t u , de preşedinte al marelui aşezământ de cultură. 0 veche tradiţie ardeleană care a lăsat o dâră luminoasă in viaţa Academiei primeşte, prin această alegere, o nouă confirmare.

O. R.

B U L E T I N U L ASTREI

Ş O I M I A D A II.

D e s p ă r ţ ă m â n t u l C l u j al A s t r e i a o r g a nizat în ziua de 10 Mai din aces t an a doua „ Ş o i m i a d ă ' , în po iana deb . Тора Mică, u n d e s'a d e s f ă ş u r a t şi în tâ ia mani fes ta ţ i e de acest fel, în anul trecut . M a i mul t e mii de ţ ă r a n i au ven i t din sa te le învec inate ca să ascu l t e cuvântu l inte lect u a l i l o r şi să v a d ă c o n c u r s u r i l e de corur i şi s p o r t i v e o r g a n i z a t e cu acest p r i l e j .

A u p a r t i c i p a t sate le A ş c h i l e u l - M i c , B e -r:nd, Ticu, G â r b ă u , Aşchile'.ii M a r e , Zim-bor, S â n c r a i u l A l m a ş u l u i , Т о р а Mică , V u l t u r e n i şi A d e l i n u l .

După un scurt serv ic iu divin, of iciat de un sobor de preoţ i în f runte cu p r o t o p o pul V. Cosma, au u r m a t c u v â n t ă r i l e oca z iona le , începând cu aceea a d- lui p r o t o pop Cosma. D. luliu Haţitganu, p r e ş e d i n t e l e d e s p ă r ţ ă m â n t u l u i , a v o r b i t mai a les d e s p r e neces i ta tea sent imentulu i n a ţ i o n a l şi d e s p r e b ine facer i l e educaţ ie i Şo imi lor . D. Ion Agârbiceanu a a r ă t a t apoi, într'un l imbaj în f lor i t şi pe înţe lesul poporu lu i , faze le p r i n c i p a l e din i s tor ia poporu lu i nostru, o p r i n d u - s e mai mult a s u p r a însemnătăţ i i zilei de zece Mai .

In restul zilei , a t â t îna inte cât şi după masă, s'au d e s f ă ş u r a t d e m o n s t r a ţ i i l e ar t i s t i ce şi spor t ive , la s fârş i t d i s t r i -buindu-se premi i comunelor car i s'au dist ins la f i ecare d i n t r e aceste mani fe s taţ i i .

La concursu l de corur i mixte s'au a-c o r d a t u r m ă t o a r e l e premi i :

Premiul I, c o n s t a t a t o r din o cupă de argint , o b ib l io tecă de la d. p r e f e c t al j u deţului pentru Casa Naţ iona lă şi bani,

s'a dat comunei S â n c r a i u l A l m a ş u l u i . P r e m i u l II, s'a dat comunelor Zim-

boru şi Ticu. Zimboru a pr imi t o bibl i o t e c ă de la pre fec tu l judeţu lu i p e n t r u C a s a Naţ iona lă .

P r e m i u l III, s'a dat c o m u n e l o r A ş c h i -leul M a r e şi G â r b ă u .

U r m e a z ă apoi premiu l IV, p e n t r u comuna V u l t u r e n i , V . p e n t r u Ber ind , Т о р а M i c ă şi A ş c h i l e u l Mic.

La concursul c o r u r i l o r ş c o l a r e p r e m i i l e s'au dat d u p ă cum u r m e a z ă :

S â n c r a i u şi Ticu, premiu l I, V u l t u r e n i şi G â r b ă u II, Тора M i c ă III, A ş c h i l e u l Mic şi A d a l i n u l IV.

Premiu l cos tumelor a fost câşt igat de colonia Ticu.

P e r m i u l p e n t r u dansur i n a ţ i o n a l e s'a dat comunei Тора Mică .

La concursul de fugă, a u fost premiaţ i şoimii F o d o r I, P e t r e a n II, Nistor III, Bocean IV, P ă d u r a r V.

P r e m i i l e de sa l t , s'au dat şo imi lor Bu-dişan şi P e t r e a n .

S E C Ţ I I L E L I T E R A R E - Ş T I I N Ţ I F I C E

s'au în truni t în ş ed in ţă p l e n a r ă de s fâr ş i t de an, ca de obiceiu, în ziua de 21 M a i . Ş e d i n ţ a a fost condusă de d. luliu Mol-dovan, p r e ş e d i n t e l e A s t r e i , care a c a r a c t er i za i a c t i v i t a t e a sec ţ i i lor în u l t imul an . D. pre şed in te a reamint i t c e r c e t ă r i l e ce s'au făcut sub egida A s t r e i , în B a n a t şi în Secu ime , p e n t r u s tab i l i rea f a c t o r i l o r car i e x p l i c ă regresu l biologic şi d e mograf ic a l popu la ţ i e i româneş t i din a-ceste regiuni , a r ă t â n d şi m ă s u r i l e p r e c o n iza te p e n t r u s t ă v i l i r e a aces tora . S'au cetit apoi pe r â n d r a p o a r t e l e s i n g u r a t i c e l o r


secţi i , i ar la s fârş i t d. Ion Agârbiceanu, s e c r e t a r u l genera l al secţ i i lor , a ce t i t un r a p o r t genera l .

S'a r e m a r c a t în deosebi r a p o r t u l secţiei m e d i c a l e şi de e d u c a ţ i e f izică, c a r e de c â ţ i v a ani de ţ ine locul de f r u n t e p r i n a c t i v i t a t e a ce o d e s f ă ş o a r ă . Deasemenea a fost r e l e v a t ă f r u m o a s a a c t i v i t a t e a secţ ie i i s tor ice .

D. A g â r b i c e a n u a a d u s la cunoşt inţa a d u n ă r i i proec tu l înf i inţăr i i unui s tudio de r a d i o emis iune la C l u j , c a r e se t r a t e a z ă acum î n t r e p r i m ă r i a l o c a l ă şi soc i e ta tea de r a d i o emis iune de la Bucureş t i . D a c ă a c e a s t ă idee se v a rea l i za , A s o c i a ţ i u n e a ar a v e a o nouă pos ib i l i ta te d e in tens i f i care a p r o p a g a n d e i c u l t u r a l e .

La p r o p u n e r e a d- lui preşed inte , d. S i l v i u D r a g o m i r a fost î n c r e d i n ţ a t cu r o s t i r e a confer inţe i f e s t ive în c a d r u l a d u n ă r i i g e n e r a l e a A s t r e i , c a r e în anu l aces ta v a a v e a loc la S a t u - M a r e , in ziua de 1 4 S e p t e m v r i e .

A S T R A L A HOTIN

O r g a n i z a ţ i a din Hot in a „ A s t r e i " este f ă r ă î n d o i a l ă p r i n t r e ce le mai a c t i v e d int r e n u m e r o a s e l e nuc lee ce s'au înf i inţat p e p ă m â n t u l B a s a r a b i e i . M e r i t u l , suntem convinş i , îi r e v i n e în în treg ime d r u l u i Ion Bordeianul, d i r e c t o r u l sp i ta lu lu i d in l oca l i ta t e , c a r e conduce aces t d e s p ă r ţ ă m â n t . D. B o r d e i a n u l este un cunoscut publ ic ist c a r e a t i p ă r i t o mul ţ ime de b r o şur i de p r o p a g a n d ă med ica lă , u n e l e de o v a l o a r e p e r s o n a l ă ce a fost r e c u n o s c u t ă de îna l t e c e r c u r i ş t i inţ i f ice . A c t i v i t a t e a ce o d e s f ă ş o a r ă în c a d r e l e A s o c i a -ţ iuni i n o a s t r e este, deci, o c o n t i n u a r e a une i munci susţ inute cu s t ă r u i n ţ ă şi entuziasm, pentru c a r e cele mai bune elogi i sunt î n d r e p t ă ţ i t e .

Un mer i t deosebit a r e d. B o r d e i a n u l p e n t r u felul cum a şt iut să-ş i asocieze t o a t e energ i i l e c r e a t o a r e d in Hotin şi, cu concursu l a u t o r i t ă ţ i l o r loca le , s ă d e s f ă ş o a r e un frumos p r o g r a m de ac t iv i ta t e .

Hotinul a r e acum un a teneu p o p u l a r , bo tezat cu numele mare lu i b a s a r a b e a n

Bogdan Petr i ce i cu Haşdeu, unde se o r g a n izează f e s t i va lur i ar t i s t i c e şi de p r o p a g a n d ă c u l t u r a l ă .

La unul din aces te f e s t i va lur i , din cursul lunii A p r i l i e , d. B o r d e i a n u l a a r ă ta t pe l arg i s tor icu l şi i m p o r t a n t e l e r o s tur i c u l t u r a l e a l e A s t r e i , a n u n ţ â n d în a c e laş i t imp că o r g a n i z a ţ i a l o c a l ă îşi p r o p u ne să a c o r d e b u r s e e l e v i l o r de l iceu v e ni ţ i d e l a sate . P r o f e s o r u l M a c a r i c i u c a d e s v o l t a t apoi o c o n f e r i n ţ ă s u b s t a n ţ i a l ă d e s p r e p a t r o n u l a teneului , i ar r e s t u l p r o g r a m u l u i a fost complec ta t cu d e c l a -măr i şi puncte d e muzică v o c a l ă şi ins t r u m e n t a l ă . U n loc i m p o r t a n t a a v u t în p r o g r a m corul condus de j u d e c ă t o r u l I. K a i n d l .

Ş C O A L E L E Ţ Ă R Ă N E Ş T I DIN S A C U I M E

Ideea ş c o a l e l o r ţ ă r ă n e ş t i a fos t a p l i c a t ă şi de d e s p ă r ţ ă m i n t e l e din S ă c u i m e a le A s t r e i .

A s t f e l , a funcţ ionat în p r i m ă v a r a a-ceas ta o ş c o a l ă ţ ă r ă n e a s c ă la G h e o r gheni, c a r e a d u r a t t imp de tre i s ă p t ă mâni . M e r i t u l în f i in ţăr i i ei este a l ze lo sului in te l ec tua l c a r e conduce acest des p ă r ţ ă m â n t , d. Teodor Chindea, d i r e c t o r u l l i ceulu i din l oca l i ta t e .

C u r s u r i l e au fost p r e d a t e , in a f a r ă de d. Chindea , de dni i : I. Duma, Pr . Ioan Beju , A . Nagy, L. E lekes , Gh . P a s a t , Gh. Ciuchi, Gh. C r i ş a n şi N. P a l d ă u .

î n c h i d e r e a c u r s u r i l o r s'a făcut în ca d r u l unei f es t iv i tă ţ i , la c a r e au luat p a r te c o r p u l p r o f e s o r a l , e levi i şi o mul ţ ime de inte lectual i , în f runte cu şefii a u t o r i tă ţ i l or l oca l e .

D. T e o d o r Chindea , p r e ş e d i n t e l e d e s p ă r ţ ă m â n t u l u i , luând cuvântu l a r a t ă munca de zece ani a „ A s t r e i " p e n t r u r i d i carea p o p o r u l u i r o m â n din A r d e a l . F a c e apoi i s tor icul şcoale i ţ ă r ă n e ş t i in c a d r e l e , .As tre i" , ins i s tând a s u p r a i m p o r t a n ţ e i aces te ia p e n t r u d e s v o l t a r e a r a ţ i o n a l ă a agr i cu l ture i româneş t i şi, deci, p e n t r u p r o p ă ş i r e a economiei na ţ iona le .

In numele ţ ă r a n i l o r a r ă s p u n s Ţ e p e l u ş


Petru , c a r e mul ţumeşte „ A s t r e i " p e n t r u g r i j a ce-o p o a r t ă să ten i lor şi mul ţumeş te în spec ia l d e s p ă r ţ ă m â n t u l u i Gheorghen i şi d- lu i T. Chindea , p e n t r u munca ce-o depun.

U r m e a z ă î m p ă r ţ i r e a premi i l or . S'au d a t f iecărui curs is t : un cuţ i t de a l to i t , un f e r e s t r â u p e n t r u a r b o r i , o f o a r f e c ă de t ă ia t crengi şi o greb lă de f ier. F i ecăru ia , apoi , un pachet de c ă r ţ i agr ico le şi o di p l o m ă pr in c a r e se cons ta tă f r e c v e n t a r e a c u r s u r i l o r .

O a l t ă ş coa lă ţ ă r ă n e a s c ă a funcţ ionat în M i e r c u r e a - C i u c , o r g a n i z a t ă de d e s p ă r ţ ă m â n t u l local a l A s t r e i , pe care -1 conduce d. Petre Paşnicii, p r i m - p r e ş e d i n t e de Tr ibuna l .

C u r s u r i l e acestei scoa le s a u închis în ziua de 1 4 A p r i l i e , în c a d r u l unei fes t iv i tă ţ i ce s'a d e s f ă ş u r a t în p r e z e n ţ a unui

publ ic numeros . D i r e c t o r u l c u r s u r i l o r , p r e o t u l Isidor Vlad, a făcut cu acest p r i l e j o înt insă d a r e de s e a m ă d e s p r e înf i inţ a r e a şi m e r s u l a c e s t o r c u r s u r i , a r ă t â n d m a t e r i i l e din p r o g r a m şi e logi ind pe p r o fesor i i car i l e - a u p r e d a t .

După aceea î m p a r t e d i p l o m e l e e l i b e r a t e de A s t r a ce lor ce au abso lv i t cursur i l e , precum şi câ te un mănunch iu de căr ţ i , în mod gratu i t , r u g â n d pe e lev i să r ă s p â n dească scr isul r o m â n e s c în sa te l e lor .

Ia cuvântu l şi d. V a i e r Oţetea , p r e f e c tul jude ţu lu i iar , l a s fârş i t , d. P e t r e P a ş -nicu, p r e ş e d i n t e l e d e s p ă r ţ ă m â n t u l u i , r o s teş te o a v â n t a t ă c u v â n t a r e p l ină d e în demnuri p a t r i o t i c e şi m o r a l e .

Din p a r t e a curs i ş t i l or r ă s p u n d e ţ ă r a n u l P e t r u P r e s a n , a d u c â n d mul ţumir i c e lor ce l e -au d a t cunoş t in ţe noui şi a s i g u r â n -du-i în ace laş i t imp că s ă m â n ţ a a r u n c a t ă ele ei a căzut în p ă m â n t bun şi v a rod i îmbelşugat .

AM PRIMIT LA REDACŢIE .•

loan Frama, P r o b l e m a Universităţ i i săseşti şi a instituţiei c e lor şapte juzi. Sibiu, 1 9 3 5 . „ C a r t e a Românească" .

Paul Constant, Zugrăve l i . Colecţ ia «Pământ şi suflet oltenesc". C r a i o v a , 1935 . Licit Pop, Un filosof al i s torie i : A l , X e n o p o l . Publicaţi i le g r u p ă r i i intelectuale „Thesis".

S ib iu , 1 9 3 5 . Al. Başturescu, Săgeţ i . Ep igrame , epitafe, m a d r i g a l e . Bucureşti , „Bucovina". Anuarul XV al l iceului de stat „Gh . Lazăr" din Sibiu A n u l şco lar 1 9 3 3 — 1 9 3 4 . P u

blicat de Gh I. Nicolescu, d irec tor . Sibiu, 1 9 3 5 . „Dacia T r a i a n ă " . Ephemeris Dacoromâna, (Şcoala R o m â n ă din Roma) VI . R o m a , 1935 . Libr. di S c i -

enze e Lettere . Al. Lascarov - Moldovamt, Omul c a r e tace . Bucureşt i . Editura „ A d e v ă r u l " . George Sofronie, Stat naţional şi reviz ionism sub reg imul Societăţi i Naţiuni lor . E x

tras din „ G â n d Românesc" К о . 4, 1935 . C luj , C a r t e a Românească . Id., R a y m o n d P o i n c a r e şi Louis B a r t h o u cons tructor i ai nouii ordini internaţ ionale .

C lu j , 1935 . Tipografia Naţională. M. Ar. Dan, E p i g r a m e . Timişoara. Tip. Ё. U h r m a n n . Gib. I. Mthăescu Donna A l b a . R o m a n . Bucureşt i . Ed. „Cul tura Românească" .

Editura Naţionala - Ciornei pre? intă , cu ocazia „Săptămâni i C ă r ţ i i " : Mihail Sadoveanu, Fraţii Jderi . Roman istoric. Cesar Petrescu, Luceafărul . (Romanul vieţii m a r e l u i nostru poe t Mihai Eminescu).

V o l u m u l I. Axei Munthe, O c a r t e de demul t despre oameni şi animale . In româneş te de D. A r i a n . Roger l'ercel, Căpi tan C o n a n . R o m a n (Premiul G o n c o u r t 1 9 3 4 ) . T r a d u c e r e de M i

hail Sebastian.

Eugen Pohonţu, A l e x a n d r u A . Macedonsk i . Bucureşt i . „Bucovina". George Strat, Evoluţia economiei româneşt i în cursul ultimului v e a c . Bucureşt i 1 9 3 5 .

(Extras din r e v . L ibertatea ' ) . Id., Intervenţionismul statului, l imitele sale şi m u n c a naţională. Bucureşt i . „Bucov ina" . Mia Marian, Simţiri păgâne . N u v e l e . Timişoara, 1935 . Tip. „Ţara".

320 GÂND ROMÂNESC

Nicolae Lupii, Rel igia s trămoş i lor . Blaj , 1 9 3 5 . Tip. Seminarulu i . Iiiliu Maior, Din v ia ţa v e c h i l o r creştini . Blaj, 1934 . Tip. Seminaru lu i . In memoria lui G. Bogdan-Duică, (broşură t ipărită de Facultatea de Litere din

Clu j , cu c o l a b o r a r e a d - l o r N. D r ă g a n u , S. Puşcar iu , 1. Breazu şi I. C r ă c i u n ) . C lu j , 1 9 3 5 . C a r t e a R o m â n e a s c ă .

Revista Istorică Română, V o l u m u l I V . A n u l 1934 . Bucureşt i , 1935 . I m p r i m e r i a Naţ iona lă .

Olimpiu Boitoş, Contribuţi i la istoria misiunii lui A . Panu în A p u s (1864) . C l u j , 1 9 3 5 . C a r t e a R o m â n e a s c ă .

R E V I S T E Şl Z I A R E :

Viaţa Ilustrată (Sibiu) Mai . Vremea (Bucureşti) . L'Europe Centrale (Praha) . Clasa IV'B. (Cluj) M a i t i e — A p r i l i e . Munca Personală (Ploeşti) A n u l I N r . 1. Adevărul Literar şi Artistic (Bucureşti) . Glas Românesc (Odorhe iu) . Solia Dreptăţii (Orăştie) . Avântul (Petroşani) . Cruciada Românismului (Bucureşti) . Solia (Orăştie) . Rânduri (Fânaţă—Bihor) A p r i l i e . Erdelyi Szemle (Cluj) A p r i l i e . Cuget Moldovenesc (Bălţi) M a r t i e — A p r i l i e . Revue de Transylvanie (Cluj ; Ianuarie — M a r t i e . Siebenbiirgische Vierteljahrschrift (Sibiu) Ianuar i e—Iunie . Ideea Naţională (Buzău). Gazeta Ilustrată

(Cluj) M a r t i e — A p r i l i e . Lumea Militară Ilustrată (bucureşti) Maiu . Caseta Ciucuhii. Fruncea (Timişoara). Satul şi Şcoala (Cluj) M a r t i e — A p r i l i e . Plaiuri Săcelene A p r i l i e —Mai . Arhivele Olteniei ( C r a i o v a ) Ianuarie — A p r i l i e . Moldova Literară ( R ă dăuţi) Ianuarie — A p r i l i e . Hotarul ( A r a d ) A p r i l i e . Gazeta Maramureşului (Sighet) . Unirea (Turnu Măgure le ) . Căminul (Focşani) I a n u a r i e — M a r t i e . România dela Mare (Constanţa), bcânteia (Turnu M ă g u r e l e ) . Societatea de Mâine (Bucureşti) M a r t i e — A p r i l i e . Orientări (Moineşti) M a r t i e . Acţiunea Buzăului. Glasul Muncitorului Român (Recita). Gândirea (Bucureşti) Mai . Revista Fundaţiilor Regate (Bucureşti) Mai . Lotus (Bucureşti) A n . I. N r . 4 — 5. Manifest (Iaşi) A n u l II. N r . 4 . Libertatea (Bucureşti) . Ştiinţă şi Progres (Tg . -Mureş ) Mai . Orion (Rădăuţi) Mai . Începuturi ( G h e o r g h e n i J M a r t i e ' - A p r i l i e . Korunk (Cluj) Mai . Transilvania (Sibiu) M a r t i e — A p r i l i e . Gândirea Economică (Cernăuţ i ) M a i u - I u n i e . Cuvântul Poporului (Sibiu). înainte (Deva). Noi (Cluj) 1 0 M a i u . Unirea Poporului (Blaj). Luminătorul ( B u c u reşti) 1 2 Maiu . Kimondom ( A r a d ) 12 Maiu. Era Nouă (Sf. G h e o r g h e ) M a r t i e . Gândul Vremii (laşi) 1 5 Maiu. Făt Frumos (Cernăuţi) I a n u a r i e — A p r i l i e . Blajul A p r i l i e . Viaţa Românească (Bucureşti) M a r t i e — A p r i l i e . Carpaţii (Cluj) 1 5 Maiu . Buletinul

sanitar (Municipiul Cluj) A n . I. N r . 1. Arta si Omul (Bucureşti) Ianuarie — A p r i l i e . Pagini Literare (Turda) 15 Maiu . Ideea Românească (Bucureşti) A n u l I. Nr. 1. Convorbiri Literare (Bucureşti) M a r t i e — M a i .

G Â N D R O M Â N E S C A N U L III. No. 5 - 6 . M A I - I U N I E 1935

C U P R I N S U L :

Tudor Vianu, Critica decorativă. Gherghinescu Vania, Pentru linişte . . . (versuri). Ionel Bălan, Toamnă. — Dualitate. — Iubire veche (versuri). I. Neamtzu, Alma Mater (urmare). Yvonne Rossignon, Mit (versuri).

Ion Molea, Sărbătoare. — Nostalgie. — Furtună (versuri). Grelei Hohenadel şi Dorin Popescu, Paula Modersohn-

Becker. Şt. Bezdechi, Vota Daci (Rugămintea unui dac, de Eminescu).

Traducere. Ion Chinezu, Idealul clasic al omului.

C R O N I C I

C R O N I C A L I T E R A R Ă . Ion Breazu, Mit şi istorie (note în marg i nea lui Avram Iancu, de Lucian Blaga).

C R O N I C A S O C I O L O G I C A . Oscar Jiana, D. Guşti, Sociologia mi-litans.

C R O N I C A Ş T I I N Ţ I F I C A . Ion I. Comşa, Funcţia crează organul? C R O N I C A P L A S T I C A , Serge Darva, Ion Vlasiu.

M I Ş C A R E A C U L T U R A L A C Ă R Ţ I ŞI R E V I S T E . Tudor Vianu, Ion B a r b u (Ion Chinezu) ; Die Gleich-

wertigkeit âer Europăischen Rassen und die Wege zu ihrer Vervollkommung ( C o r i o l a n Pe tranu) s Revue de Transylvanie ( G e o r g e Sofron ie ) . — ÎNSEMNĂRI :

Săptămâna cărţii. — Stagiunea Teatrului Naţional (Olimpiu Boitoş). — Dela Academia Română (G. R.).

B U L E T I N U L A S T R E I Şoimiada II. — Secţi i le şt i inţ i f ice- l i terare. — A s t r a la Hotin. — Şcoa le l e ţărăneşti

din Secu ime .

R E P R O D U C E R I A R T I S T I C E Ion Vlasiu: I coană (p. 2 7 7 ) . — Desen (p. 2 8 1 ) .

Tipografia „ C a r t e a R o m â n e a s c ă " C l u j , C a l e a D o r o b a n ţ i l o r No . 14

C E N Z U R A T ЫЕ1 g Q - - _

CAND ROMANESCdocumente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gandromanesc/1935/BC… · GÂND ROMÂNESC...

Documents

Transcript of CAND ROMANESCdocumente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gandromanesc/1935/BC… · GÂND ROMÂNESC...