Romanul modern subiectivUltima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu

Romanul modern subiectiv – repere teoreticeRomanul modern subiectiv apare în literatura română după primul război mondial. El

este construit cu o deplină libertate imaginativă. Romancierii moderni proclamă romanul deschis, liber în mişcările sale, ceea ce dă

romanului asemănare perfectă cu viaţa.Trăsături:

Ca tematică, romanul modern subiectiv este unul analitic, investigând trăirile psihologice ale eroilor cantonaţi în social. Se acordă o atenţie sporită mediului citadin.

Personajele sunt indivizi singulari care se găsesc în situaţii limită specifice. Ele au un caracter complex şi reacţii imprevizibile.

Predominante sunt conflictele interioare, din conştiinţa personajelor. Acţiunea nu este mereu cronologică, uneori ea are un caracter discontinuu, cu

reveniri în timp şi cu anticipări. Naratorul îşi pierde omniscienţa, el are o cunoaştere limitată a întâmplărilor.

Este şi personaj, relatează întâmplările în mod subiectiv, la persoana I. Naraţiunea subiectivă impune formula jurnalului şi dezvoltă ca mod de

expunere monologul.Reprezentanţi:În literatura universală: Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut Virginia Woolf – Valurile James Joyce – UliseÎn literatura română:Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Patul lui ProcustHortensia Papadat Bengescu – Concert din muzică de BachAnton Holban – O moarte care nu dovedeşte nimicMircea Eliade – Maitreyi

Date despre autorCamil Petrescu (1894 – 1957) este unul dintre promotorii înnoirii literaturii române.

În concepţia sa, literatura trebuie să se sincronizeze cu filosofia şi cu celelalte domenii ale cunoaşterii. El a fost influenţat de următorii:

Scriitorul francez Stendhal – Roşu şi negru Scriitorul francez Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut Filosoful francez Henri Bergson care propune cunoaşterea pe calea intuiţiei

Concepţia despre literatură: Proza tradiţională este considerată depăşită Literatura este văzută ca mijloc de cunoaştere Autenticitatea: ilustrarea realităţii prin propria conştiinţă a personajului narator

1

Substanţialitatea: punerea în prim-plan a sentimentelor (iubirea, gelozia, orgoliul) Naraţiunea la persoana I Relativismul: multitudinea punctelor de vedere în jurul aceleiaşi probleme Luciditatea: personajele au permanent tendinţa de a analiza şi de a se autoanaliza Anticalofilismul: reducerea sau chiar eliminarea figurilor de stil în proză

Geneza romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de războiRomanul, apărut în două volume în 1930, a cunoscut o elaborare îndelungată.

Punctul de plecare l-a constituit jurnalul de front al combatantului Camil Petrescu. Geneza romanului trebuie căutată în preocuparea autorului de a scrie despre război. Prima variantă s-a numit Romanul căpitanului Andreescu, iar alta s-a numit Proces-verbal de dragoste şi de război. Tema o constituie drama omului lucid, însetat de cunoaştere absolută prin intermediul iubirii şi al războiului.Compoziţia

Din punct de vedere compoziţional, romanul cuprinde două părţi: prima este o relatare a iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi soţia sa Ela, iar partea a doua cuprinde jurnalul eroului aflat pe frontul primului război mondial. Deşi distincte, cele două părţi ale romanului sunt unificate de prezenţa unei singure conştiinţe (care se autodefineşte în raport cu lumea înconjurătoare şi care narează întâmplările la persoana I) precum şi de un artificiu de compoziţie (scena iniţială de la cantina ofiţerilor).

Caracterizarea personajului principal

1. Drama iubiriiŞtefan Gheorghidiu este un personaj problematic, un intelectual (student la

Facultatea de Filosofie), un tip orgolios, avid de cunoaştere absolută atât prin dragoste cât şi prin război.

Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, trăită sub semnul incertitudinii, este narată la persoana I, începând cu fraza: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală”. Acesta este începutul drumului spre căutarea adevărului. Suferinţa lui capătă dimensiuni cosmice, în consens cu nevoia sa de absolut. Căsătorit cu cea mai frumoasă studentă în care crede a fi găsit idealul feminin, Ştefan Gheorghidiu cunoaşte o schimbare radicală a existenţei moştenind o parte a averii bogatului unchi Tache. În noul context, viaţa mondenă capătă pentru Ela o importanţă deosebită. Conştient de chinul său lăuntric, eroul adună progresiv semne ale neliniştii şi îndoielilor sale interioare şi le disecă minuţios. Viaţa îi devine curând o tortură, iar el părăseşte Universitatea. Plimbarea la Odobeşti declanşează criza de gelozie şi incertitudinea iubirii, el punând la îndoială fidelitatea Elei. Elemente exterioare banale declanşează reacţii interioare în planul conştiinţei. Compania domnului G., avocat obscur dar bărbat monden, acordată Elei, amplifică suspiciunile lui Ştefan Gheorghidiu. Personajul suferă nu numai din amor propriu rănit, din neputinţă şi deziluzie, ci mai ales pentru că trebuie să se prefacă, să se dedubleze.

2. Drama războiului

2

Experienţa războiului constituie pentru Ştefan Gheorghidiu un moment decisiv, un punct terminus al dramei intelectuale. Războiul apare din perspectiva directă a combatantului, ca în romanul Mănăstirea din Parma de Stendhal, fără scene eroice. Războiul înseamnă noroi, arşiţă, foame şi mai ales frică, fiind descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii. Faptele sunt narate cu exactitatea unui jurnal de front.

Ştefan Gheorghidiu devine un alt om în primele ceasuri de război. Gelozia rămâne undeva departe în urmă şi devine lipsită de însemnătate. Jurnalul său de front conturează o personalitate complexă, confruntându-se cu moartea, dar mai ales cu propriul sine. Eroul nu încetează să facă asociaţii de o luciditate neobosită. Drama iubirii este acum definitiv intrată în umbră. Naratorul personaj îşi prezintă starea de spirit înainte de a participa la luptă: el speră că va supravieţui şi de această dată. Războiul este cumplit; sunt surprinse vizual şi auditiv fenomene şi fapte extinse parcă la nivel cosmic.

Ştefan Gheorghidiu înţelege că nu merită să sufere atât din cauza iubirii deoarece lucrurile trăite în război îl fac să privească viaţa cu alţi ochi.

Analiză psihologicăÎn drama Jocul ielelor un alt personaj al lui Camil Petrescu, Gelu Ruscanu,

afrimă: „Câtă luciditate atâta existenţă şi deci atâta dramă”. Este o formulă care rezumă viaţa şi aspiraţiile lui Ştefan Gheorghidiu din romanul studiat.

Întâlnim o disociere între trăire (specifică Elei) şi conştiinţă (specifică lui Ştefan Gheorghidiu). Eroul este de o sensibilitate „năzdrăvană”, un ins hipersensibil. Memoria sa reactualizează în manieră proustiană întâmplări trecute, dar conştiinţa selectează faptele, le înlănţuie într-o coerenţă interioară pentru a conduce la dezvăluirea adevărului.

Artă narativă şi stilNaratorul are o cunoaştere limitată a întâmplărilor. Este şi personaj, relatează

întâmplările în mod subiectiv, la persoana I.

3