CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573...

41
CAMERA DE CONTURI CONSTANȚA RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2013 la nivelul județului CONSTANŢA I. PREZENTARE GENERALĂ 1. Sfera şi competenţele de activitate Curtea de Conturi exercită funcţia de control/audit financiar asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. Curtea de Conturi are competenţa de a exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice. Sub aspectul domeniului de activitate , în conformitate cu prevederile art. 22 şi 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, şi ale pct. 12 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, (RODAS), acţiunile specifice desfăşurate de Curtea de Conturi se referă la: a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete; b) constituirea şi utilizarea celorlalte fonduri publice componente ale bugetului general consolidat; c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe; d) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale; e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile administrative autonome, de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de către organismele autonome de asigurări sociale ale statului; f) situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică; g) constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viaţă şi de muncă; h) alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii de Conturi.

Transcript of CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573...

Page 1: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CAMERA DE CONTURI CONSTANȚA

RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2013

la nivelul județului CONSTANŢA

I. PREZENTARE GENERALĂ

1. Sfera şi competenţele de activitate

Curtea de Conturi exercită funcţia de control/audit financiar asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. Curtea de Conturi are competenţa de a exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice.

Sub aspectul domeniului de activitate, în conformitate cu prevederile art. 22 şi 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, şi ale pct. 12 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, (RODAS), acţiunile specifice desfăşurate de Curtea de Conturi se referă la:

a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete;

b) constituirea şi utilizarea celorlalte fonduri publice componente ale bugetului general consolidat;

c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe;

d) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile administrative autonome, de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de către organismele autonome de asigurări sociale ale statului;

f) situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică;

g) constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viaţă şi de muncă;

h) alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii de Conturi.

Page 2: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 22 ddiinn 4411

Sub aspectul categoriilor de entităţi care intră în competenţa de verificare a Curţii de Conturi, prevăzute la art.23 şi art.24 din lege, în acţiunile de control/audit desfăşurate de aceasta se cuprind:

a) statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome;

b) Banca Naţională a României;

c) regiile autonome;

d) societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;

e) organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru;

f) alte persoane decât cele prevăzute la art. 23 din lege (persoane juridice, indiferent de forma de proprietate şi fizice), care:

- beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a altor instituţii publice;

- administrează, în temeiul unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;

- administrează şi/sau utilizează fonduri publice, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării şi/sau utilizării acestor fonduri.

Sub aspectul tipului de acţiuni de verificare, Curtea de Conturi efectuează:

a) acţiuni de control la:

- instituţiile publice prevăzute la art.23 şi art.25 alin.(1) din lege, pe parcursul execuţiei bugetare şi pentru perioadele expirate, după caz;

- alte persoane prevăzute la art.23 (altele decât instituţiile publice), la art.24 şi art.29 alin.(2) şi (3) din lege.

b) misiuni de audit financiar, în conformitate cu prevederile art.26 din lege, asupra conturilor de execuţie ale bugetului general consolidat, respectiv:

- contul general anual de execuţie a bugetului de stat;

- contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat;

- conturile anuale de execuţie a fondurilor speciale;

- conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, ale municipiului Bucureşti, ale judeţelor, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale municipiilor, ale oraşelor şi comunelor;

- contul anual de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului;

- conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice autonome;

- conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale şi de la bugetele fondurilor speciale, după caz;

- conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;

- contul general anual al datoriei publice a statului;

Page 3: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 33 ddiinn 4411

- conturile anuale de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile;

- alte conturi de execuţie a unor bugete prevăzute de lege.

c) misiuni de audit al performanţei utilizării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, atât la finalul, cât şi pe parcursul desfăşurării proiectelor, programelor, proceselor sau activităţilor supuse verificării, potrivit prevederilor art.21 alin.(2) şi art.28 din lege.

Acest raport prezintă rezultatele activităţilor de audit şi control desfăşurate în perioada 1 ianuarie–12 noiembrie 2014, de către Camera de Conturi Constanţa, asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, în conformitate cu Programul de activitate pe anul 2014, aprobat de Plenul Curţii de Conturi, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

2. Domeniul supus auditării

Potrivit datelor transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Judeţului Constanţa, în anul 2013, structura şi execuţia bugetului pe ansamblul judeţului se prezintă astfel:

Structura şi execuţia bugetelor componente ale bugetului general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale (BGCUAT) din judeţul Constanţa pentru anul 2013:

mii lei

Venituri (încasări)

Cheltuieli (plăţi)

Excedent/ Deficit

1. Bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţului 1.695.547 1.674.211 21.336

2. Bugetele instituţiilor publice și activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii

381.142 373.059 8.083

3. Bugetele împrumuturilor externe 0 0

4. Bugetele împrumuturilor interne 144.557 -144.557

5. Bugetele fondurilor externe nerambursabile 104.302 105.626 -1.324

Se constată că veniturile bugetelor locale formate din impozite, taxe, alte venituri, cote şi sume defalcate din impozitul pe venit, subvenţii precum şi sume primite de la UE realizate la finele anului 2013 sunt în sumă de 1.695.547 mii lei.

Menționăm că începând cu 01.01.2011 atât veniturile cât şi cheltuielile bugetului local se defalcă pe două categorii:

secţiunea de funcţionare

secţiunea de dezvoltare

La 31.12.2013 veniturile secţiunii de funcţionare au fost în sumă de 1.290.349 mii lei (76,10% din total venituri), iar la secţiunea de dezvoltare s-au înregistrat încasări în sumă de 405.198 mii lei, ceea ce reprezintă 23,90% din total venituri.

Plățile din bugetului local au fost în sumă de 1.674.211 mii lei, din care: 72,52% reprezintă cheltuielile secţiunii de funcţionare, iar 27,48% reprezintă cheltuielile secţiunii de dezvoltare.

Page 4: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 44 ddiinn 4411

Bugetului local s-a încheiat cu un excedent în an de 21.336 mii lei, format din 76.194 mii lei la secţiunea de funcţionare şi un deficit de 54.858 mii lei la secţiunea de dezvoltare.

Informații privind execuția sintetică a veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale pe anul 2013 agregate pe ansamblul județului Constanţa

Bugetul local pe ansamblul judeţului Constanţa cuprinde totalitatea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi bugetul propriu al judeţului Constanţa, așa cum sunt definite de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

a. Veniturile bugetelor locale

În conformitate cu prevederile art.5 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, veniturile bugetelor locale se constituie din venituri proprii (formate din impozite taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit), sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subvenţii primite de la bugetul de stat și de la alte bugete, donaţii şi sponsorizări iar, potrivit art.23 al aceluiași act normativ, ordonatorii de credite ai bugetelor locale, răspund de elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu, precum și de urmărirea modului de realizare a acestuia.

Potrivit datelor transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Judeţului Constanţa, în anul 2013, la venituri, prevederile bugetare anuale definitive ale bugetelor locale au însumat 2.176.716 mii lei, în timp ce încasările realizate au fost în valoare de 1.695.547 mii lei, ceea ce reprezintă un procent de 77,9% din prevederile bugetare anuale definitive.

Sintetic, execuţia veniturilor bugetelor locale pe anul 2013 la nivelul judeţului Constanţa se prezintă astfel:

mii lei

Prevederi inițiale

Prevederi definitive

Încasări % încasări din

prevederi inițiale

% încasări din prevederi

definitive

1.Venituri din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri

470.096 697.717 517.528 110,1 74,2

2.Cote și sume defalcate din impozitul pe venit

458.512 514.643 512.826 111,8 99,6

3.Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată

427.173 452.374 449.429 105,2 99,3

4.Subvenţii de la alte nivele ale administrației publice

128.308 196.657 119.909 93,5 61,0

5.Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăţilor efectuate și prefinanțări

221.996 315.324 95.855 43,2 30,4

VENITURI - TOTAL (1+2+3+4+5) 1.706.085 2.176.715 1.695.547 99,4 77,9

Grafic, structura veniturilor încasate la bugetele locale ale comunelor, oraşelor municipiilor şi judeţului pentru anul 2013 se prezintă astfel:

Page 5: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 55 ddiinn 4411

31%

30%

26%

7%6%

Venituri din impozite, taxe,contribuţii, alte vărsăminte,alte venituri

Cote și sume defalcate din impozitul pe venit

Sume defalcate din taxa pevaloarea adăugată

Subvenţii de la alte nivele ale administrației publice

Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăţilor efectuate și prefinanțări

Rezultă astfel că 61% din veniturile totale încasate reprezintă venituri proprii ale administraţiei publice locale, iar 39% - sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi subvenţii primite de la bugetul de stat şi din alte surse.

Pe ansamblul bugetelor locale, în cifre absolute veniturile nu au fost realizate în sumă de 481.169 mii lei, ceea ce reprezintă un procent de 22,1 % din prevederile bugetare definitive.

b. Cheltuielile bugetelor locale

La nivelul judeţului Constanţa, pentru anul bugetar 2013, în bugetele locale, sumele prevăzute definitiv a se efectua, în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective, au fost de 2.217.663 mii lei, nivelul plăţilor efectuate fiind de 1.674.211 mii lei, adică un procent de 75,5 % din prevederile bugetare anuale definitive:

mii lei

Prevederi

inițiale Prevederi definitive

Plăți efectuate

% plăți din prevederi

inițiale

% plăți din prevederi definitive

1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7

2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

3. Dobânzi 12.212 13.965 12.495 102,3 89,5

4. Subvenţii 66.301 93.695 70.276 106,0 75,0

5. Fonduri de rezervă 784 0,0 0,0

6. Transferuri între unități ale administrației publice

107.543 140.534 112.881 105,0 80,3

7. Alte transferuri 28.892 34.525 24.883 86,1 72,1

8. Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

190.627 370.008 124.791 65,5 33,7

9. Asistență socială 65.714 70.373 62.698 95,4 89,1

10. Alte cheltuieli 14.276 21.606 20.208 141,6 93,5

11.Cheltuieli de capital 327.802 373.899 257.752 78,6 68,9

12. Operaţiuni financiare 84.446 86.912 66.862 79,2 76,9

13. Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent

-5.956 -5.956 -5.956 100,0 100,0

CHELTUIELI-TOTAL (1+…+13) 1.802.750 2.217.663 1.674.211 92,9 75,5

Page 6: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 66 ddiinn 4411

Din datele prezentate privind execuţia bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se scot în evidenţă următoarele:

a) Veniturile bugetelor locale au fost realizate în proporţie de 77,9% din prevederile definitive, din care:

- Veniturile proprii au fost realizate în proporţie de 85%;

- Veniturile din subvenţii de la bugetul de stat, cote şi sume defalcate din TVA au fost realizate în proporţie de 87,7 %

- Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăţilor efectuate - au fost realizate în proporţie de 30,4%.

b) Cheltuielile bugetelor locale realizate au reprezentat 75,5% din prevederile definitive, din care:

- Cheltuieli curente - 76,8% din prevederile definitive;

- Cheltuieli de capital - 68,9% din prevederile definitive;

- Cheltuieli financiare (rambursări de împrumuturi, dobânzi, comisioane) – 76,9% din prevederile definitive.

c) Din raportarea veniturilor proprii la cheltuielile bugetare totale rezultă că, pe ansamblul bugetelor locale, în faza de programare s-a prevăzut un grad de autofinanţare de 54,67 % iar în execuţie s-a realizat 61,54%.

Comparativ cu prevederile definitive, cheltuielile bugetare totale realizate (plăţile efectuate) în anul 2013 de unităţile administrativ-teritoriale au fost în proporţie de 75,5%, în cifre absolute rezultând o diminuare a acestora faţă de prevederi cu suma de 543.452 mii lei.

Grafic, structura plăţilor efectuate din bugetele locale ale comunelor, oraşelor municipiilor şi judeţului pentru anul 2013 se prezintă astfel:

Page 7: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 77 ddiinn 4411

II. PREZENTAREA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII CAMEREI DE CONTURI CONSTANŢA DESFĂŞURATE LA NIVELUL JUDEȚULUI

1. Informații relevante cu privire la rezultatele activității Camerei de Conturi Constanța

La nivelul Camerei de Conturi Constanţa, prin Programul de control şi audit al Curţii de Conturi pe anul 2014, s-a prevăzut desfăşurarea unui număr total de 80 misiuni de audit/control la ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Constanţa, la regii autonome aflate sub autoritatea unităţilor administrativ teritoriale, societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar al unităţilor administrativ teritoriale, alţi agenţi economici de interes local, precum şi filiale, sucursale şi alte astfel de structuri ale acestora, supuse controlului Camerei de Conturi Constanţa, astfel:

Total

din care:

Audit financiar

Acțiuni de control

Audit al performanței

1.Acțiuni desfășurate la nivelul județului 80 25 47 8

2.Certificate de conformitate 0 0 0 0

3.Rapoarte de control/audit 62 25 29 8

4.Procese verbale de constatare 29 25 0 4

5.Note de constatare 31 27 3 1

6.Decizii emise 52 25 23 4

7.Măsuri dispuse prin decizii 348 248 94 6

De asemenea, s-a efectuat verificarea realității argumentelor invocate de conducerea entității în susținerea solicitării de prelungire a termenului stabilit în decizie pentru un număr de 4 entităţi și verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie pentru un număr de 24 entităţi.

Astfel, din totalul de 80 de acțiuni programate a se efectua în anul 2014, 47 reprezintă acțiuni de control (59%), 25 sunt acțiuni de audit financiar (31%) și 8 acțiuni (10 %) de audit al performanței:

Page 8: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 88 ddiinn 4411

La data întocmirii prezentului raport sunt în curs de execuție/valorificare, conform Programului anual de activitate, un număr de 12 acţiuni cu privire la verificarea modului de gestionare si utilizare a mijloacelor materiale și bănești precum și asigurarea integrității patrimoniului public și privat al UAT.

Din totalul de 80 acțiuni prevăzute în programul de activitate pe anul 2014 a se efectua la entitățile de subordonare locală, până la data de 12 noiembrie 2014 s-au realizat 68 acțiuni, gradul de realizare fiind de 85%.

Nu s-a emis certificat de conformitate pentru nici unul din conturile de execuţie bugetară auditate întrucât s-au constatat abateri de la legalitate care au determinat erori financiare.

Pentru abaterile de la reglementările legale în domeniile financiar, contabil şi fiscal au fost stabilite 348 măsuri prin 52 decizii comunicate entităţilor verificate.

2. Informații privind categoriile de entități verificate la nivelul județului

Camera de Conturi Constanţa exercită funcţia de control şi audit asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public la nivelul unităţii administrativ - teritoriale a judeţului Constanţa, asupra unui număr de 388 entităţi, din care au fost programate a fi verificate un număr de 74 entităţi.

Structura entităţilor, avute în vedere la elaborarea programului anual de control şi/sau audit, precum şi cea a entităţilor controlate şi/sau auditate, se prezintă astfel:

Categorii de entităţi verificate la nivelul Entități existente

Entităţi verificate

% unităţilor administrativ-teritoriale

1.Ordonatori de credite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, din care:

330 93 28,2

1.1. ordonatori principali de credite, din care: 71 42 59,2

- consilii județene 1 1 100,0

- municipii 3 2 66,7

- orașe 9 7 77,8

- comune 58 32 55,2

1.2. ordonatori secundari de credite 0 0 -

1.3. ordonatori terţiari de credite, din care: 259 51 19,7

- verificați prin acțiune distinctă x 17 -

- verificați odată cu ordonatorul principal de credite x 34 -

2. Regii autonome de interes local 5 2 40,0

3. Societăţi comerciale de interes local 48 13 27,1

4.Alte entități 5 0 0,0

TOTAL 388 108 27,8

Page 9: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 99 ddiinn 4411

Gradul de cuprindere în acţiunile de control/audit programate în anul 2014, a entităţilor de interes local ale judeţului Constanţa şi care intră în competenţa de verificare a Camerei de Conturi Constanţa, este de 27,8 %, astfel:

- 59,2 % din totalul ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale,

- 19,7 % din totalul ordonatorilor terţiari de credite ai bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi

- 25,9 % din totalul regiilor autonome aflate sub autoritatea unităţilor administrativ teritoriale, societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar al unităţilor administrativ teritoriale, alţi agenţi de interes local, precum şi filiale, sucursale şi alte astfel de structuri ale acestora.

De menţionat că unităţile de învăţământ (în număr de 183) sunt în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale (U.A.T.) astfel că acestea reprezintă peste 47% din totalul entităţilor de subordonare locală aflate în sfera de cuprindere a Camerei de Conturi Constanţa. Unităţile de învăţământ fac obiectul verificărilor în cadrul misiunilor de audit financiar efectuate la U.A.T.-uri.

3. Structura și sumele estimate ale abaterilor constatate

Urmare acțiunilor de control și audit desfășurate în perioada 1 ianuarie 2014-12 noiembrie 2014 la unitățile administrativ-teritoriale ale județului Constanța și la entitățile din subordinea acestora, au fost constatate abateri care au avut consecințe în neîncasarea a 17.532 mii lei venituri suplimentare și crearea unor prejudicii în sumă de 186.158 mii lei.

De asemenea, au fost constatate şi consemnate în actele de control, şi abateri care nu au determinat producerea de prejudicii sau venituri suplimentare, reprezentând o valoare de 238.909 mii lei.

mii lei

Estimări abateri constatate

Accesorii Total estimări

1.Venituri suplimentare 14.772 2.760 17.532

2.Prejudicii 179.673 6.485 186.158

3.Abateri financiar-contabile 238.909 0 238.909

Total sume 433.354 9.245 442.599

4. Sumele estimate ale abaterilor constatate la nivelul entităţilor verificate

Urmare acţiunilor de control/audit efectuate au rezultat abateri care au generat neîncasarea unor venituri la bugetele publice în sumă de 17.532 mii lei, efectuarea unor cheltuieli nelegale în sumă de 186.158 mii lei și a unor abateri cu caracter financiar-contabil, în sumă de 238.909 mii lei, la nivel de entități verificate, situația fiind următoarea:

Page 10: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1100 ddiinn 4411

mii lei

Nr crt.

Entitatea Venituri

suplimentare Prejudicii

Abateri financiar contabile

1 U.A.T.J. CONSTANȚA 1.947 39.234 78.832

Activitatea proprie 1.947 39.063 78.723

DIRECȚIA PUBLICĂ JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR CONSTANȚA

0 12 0

UNITATEA DE ASISTENȚĂ MEDICO SOCIALĂ AGIGEA

0 159 109

2 U.A.T.M. CONSTANȚA 7.834 3.355 0

3 U.A.T.M. MANGALIA 0 0 63.767

4 U.A.T.O. CERNAVODĂ 2 1.680 0

5 U.A.T.O. EFORIE 1.671 171 582

Activitatea proprie 1.671 171 57

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 EFORIE NORD

0 0 525

6 U.A.T.O. HÂRȘOVA 0 0 0

7 U.A.T.O. MURFATLAR 0 491 0

8 U.A.T.O. NĂVODARI 5 114 0

9 U.A.T.O. NEGRU VODĂ 72 266 9.161

Activitatea proprie 72 266 8.998

Liceul Teoretic Negru Vodă 0 0 163

10 U.A.T.O. TECHIRGHIOL 4 12 0

11 U.A.T.C. 23 AUGUST 9 213 0

12 U.A.T.C. ADAMCLISI 75 504 0

13 U.A.T.C. AGIGEA 0 0 0

14 U.A.T.C. ALBEȘTI 66 166 4.241

Activitatea proprie 66 166 470

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION CREANGĂ" ALBEȘTI

0 0 3.771

15 U.A.T.C. ALIMAN 0 176 0

16 U.A.T.C. BĂRĂGANU 0 163 0

17 U.A.T.C. CERCHEZU 180 86 0

Activitatea proprie 180 84 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MARIN VOINEA" CERCHEZU

0 2 0

18 U.A.T.C. CIOCÂRLIA 0 31 0

19 U.A.T.C. COGEALAC 0 89 0

20 U.A.T.C. CORBU 145 0 0

21 U.A.T.C. COSTINEȘTI 0 0 0

22 U.A.T.C. CRUCEA 184 3.146 1.584

Activitatea proprie 175 3.146 0

LICEUL TEHNOLOGIC CRUCEA 9 0 1.584

Page 11: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1111 ddiinn 4411

23 U.A.T.C. CUMPĂNA 0 9 50

24 U.A.T.C. CUZA VODĂ 420 506 148

Activitatea proprie 420 506 148

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CUZA VODĂ 0 0 0

25 U.A.T.C. DELENI 0 23 0

26 U.A.T.C. DOBROMIR 0 355 0

Activitatea proprie 0 354 0

LICEUL TEHNOLOGIC "RADU PRISCU" DOBROMIR

0 1 0

27 U.A.T.C. GÂRLICIU 9 92 0

28 U.A.T.C. GHINDAREȘTI 67 4.058 178

Activitatea proprie 67 4.058 178

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "S. A. ESENIN" GHINDAREȘTI

0 0 0

29 U.A.T.C. GRĂDINA 406 340 0

Activitatea proprie 406 340 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GRĂDINA 0 0 0

30 U.A.T.C. ION CORVIN 0 326 0

31 U.A.T.C. ISTRIA 60 37 9.228

Activitatea proprie 60 23 9.228

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ISTRIA 0 14 0

32 U.A.T.C. LUMINA 131 505 4.517

Activitatea proprie 125 448 4.269

ȘCOALA GIMNAZIALĂ LUMINA 6 26 90

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL LUMINA

0 31 158

33 U.A.T.C. MIHAIL KOGĂLNICEANU 0 33 0

34 U.A.T.C. MIRCEA VODĂ 46 913 858

Activitatea proprie 46 903 61

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MIRCEA VODĂ

0 10 797

35 U.A.T.C. OSTROV 139 242 77

Activitatea proprie 139 242 77

LICEUL "REGELE CAROL I" OSTROV 0 0 0

36 U.A.T.C. PANTELIMON 121 737 111

Activitatea proprie 121 737 111

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PANTELIMON

0 0 0

37 U.A.T.C. PECINEAGA 0 176 0

38 U.A.T.C. RASOVA 0 104 0

39 U.A.T.C. SARAIU 1.435 120 0

Activitatea proprie 1.435 120 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE MARALOI SARAIU

0 0 0

40 U.A.T.C. SILIȘTEA 129 64 168

Page 12: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1122 ddiinn 4411

Activitatea proprie 129 64 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SILIȘTEA 0 0 168

41 U.A.T.C. TUZLA 0 423 530

Activitatea proprie 0 422 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 TUZLA 0 1 530

42 U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN 177 1.194 7.563

Activitatea proprie 174 1.194 0

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VALU LUI TRAIAN

1 0 3.594

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "VICEAMIRAL IOAN MURGESCU" VALU LUI TRAIAN

2 0 3.969

43 BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ "I. N. ROMAN" CONSTANȚA

0 0 0

44 CANTINA DE AJUTOR SOCIAL PALAZU*)

45 CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CONSTANȚA*)

46 CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ "ALBATROS" CONSTANȚA

0 0 0

47 CENTRUL ȘCOLAR PTR. EDUCAȚIE INCLUZIVĂ "DELFINUL" (SC. SPEC. NR. 1) CONSTANȚA*)

48 CENTRUL ȘCOLAR PTR. EDUCAȚIE INCLUZIVĂ "MARIA MONTESSORI" (SC. SPECIALA NR. 2) CONSTANȚA

0 0 0

49 CLUB SPORTIV STUDENȚESC "ȘTIINȚA" CONSTANȚA*)

50 DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI EXPLOATĂRII FILMELOR CONSTANȚA*)

51 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV "NICOLAE ROTARU" CONSTANȚA*)

52 LICEUL TEHNOLOGIC "C A ROSETTI" CONSTANȚA*)

53 LICEUL TEHNOLOGIC "GEORGE EMIL PALADE" CONSTANȚA*)

54 LICEUL TEHNOLOGIC "GHEORGHE DUCA" CONSTANȚA*)

55 MUZEUL DE ISTORIE NAȚIONALĂ, ARHEOLOGIE, ARTĂ ȘI TRADIȚIE CONSTANȚA*)

56 REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA

348 125.604 52.054

57 REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE CONSTANȚA (RADET)

0 0 0

58 REGIA AUTONOMĂ DE EXPLOATARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT CONSTANȚA

0 0 0

59 S.C. "ADMINISTRAREA PARCULUI INDUSTRIAL MANGALIA" S.R.L.

233 0 0

Page 13: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1133 ddiinn 4411

60 S.C. AGIGEASERV UTIL S.R.L. AGIGEA 0 213 0

61 S.C. ALBEMOLD S.R.L. ALBEȘTI 0 0 666

62 S.C. CLEAN CONTROL I.T.C. S.R.L. CONSTANȚA

25 0 0

63 S.C. CONFORT URBAN S.R.L CONSTANȚA*)

64 S.C. EDILITAR LOCAL TUZLA S.R.L. 0 48 0

65 S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD 284 37 704

66 S.C. GHINDĂREȘTI EDIL S.R.L. 3 0 0

67 S.C. GOSPODARIA LUMINA S.R.L. 45 81 2.812

68 S.C. GOSPODARIE COMUNALĂ VALU LUI TRAIAN

4 0 0

69 S.C. SARAIU-PROGRES, DEZVOLTARE, SERVICII S.R.L.

0 0 0

70 S.C. UTILITĂȚI PUBLICE - GOSPODĂRIA COMUNALĂ S.R.L. CERNAVODĂ

521 3 0

71 S.C. UTILITĂȚI PUBLICE CERNAVODĂ S.R.L.

57 18 654

72 SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT MANGALIA

678 0 131

73 SERVICIUL PUBLIC DE IMPOZITE ȘI TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL CONSTANȚA

0 0 293

74 TEATRUL DE STAT CONSTANȚA*)

Total sume 17.532 186.158 238.909

*) acțiunea se află în procedură de valorificare

III. OBIECTIVELE URMĂRITE ȘI PRINCIPALELE CONSTATĂRI REZULTATE DIN ACȚIUNILE DE AUDIT/CONTROL DESFĂȘURATE LA NIVELUL UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE

Urmare acţiunilor de control/audit efectuate au rezultat abateri care au generat neîncasarea unor venituri la bugetele publice, efectuarea unor cheltuieli nelegale sau abateri cu caracter financiar-contabil, în următoarele domenii:

a) Elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget pe anul 2013, precum şi autorizarea, legalitatea şi necesitatea modificărilor aduse bugetului aprobat

S-au constatat abateri în valoare de 76.077 mii lei, cele mai întâlnite fiind:

Nereguli privind modul în care a fost întocmit și aprobat bugetul de venituri și cheltuieli :

Supraevaluarea veniturilor estimate, prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat inițial și în cel aprobat definitiv, cu suma de 75.048 mii lei, abatere constatată la U.A.T.J. CONSTANȚA și la U.A.T.C. CRUCEA;

Page 14: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1144 ddiinn 4411

Execuția bugetul de venituri și cheltuieli, pe anii 2012 și 2013, nu s-a încadrat în prevederile aprobate, înregistrându-se depășiri ale cheltuielilor cu suma de 654 mii lei, abatere constatată la S.C. UTILITĂȚI PUBLICE CERNAVODĂ S.R.L.;

Neîntocmirea și neaprobarea unui buget de venituri și cheltuieli pe anii 2012-2013, nedefinirea și aprobarea criteriilor de performanta specifice și obiectivelor cuantificabile privind reducerea plăților, reducerea pierderilor, creșterea profitului, a cifrei de afaceri, precum și creșterea productivității muncii, condiții ce trebuiau prevăzute în contractele de mandat, stabilite în corelație cu strategia de administrare a consiliului de administrație și a planului de management al directorilor, abatere constatată la S.C. GOSPODARIE COMUNALĂ VALU LUI TRAIAN S.R.L. și la S.C. GHINDĂREȘTI EDIL S.R.L.;

Nerespectarea condițiilor legale privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice, a indicatorilor economici la S.C. GOSPODARIE COMUNALA VALU LUI TRAIAN S.R.L.;

Pentru anii 2012 și 2013, deși s-a întocmit și a fost supus spre aprobare bugetul de venituri și cheltuieli, acesta nu a respectat structura prevăzută de lege, în sensul că fundamentarea bugetului nu s-a realizat în funcție de gradul de realizare a veniturilor proprii programate, calculat ca raport procentual între încasări și program, abatere constatată la S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L.;

Bugetul de venituri și cheltuieli al S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD nu a respectat forma și structura prevăzută de lege și nu a fost supus spre aprobarea Consiliului Local al Orașului Eforie;

Nu s-a întocmit bugetul de venituri și cheltuieli la S.C. EDILITAR LOCAL TUZLA S.R.L. și la S.C. CLEAN CONTROL I.T.C. S.R.L. CONSTANȚA.

La elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli nu au fost luate masuri pentru inventarierea masei impozabile în vederea identificării corespunzătoare a tuturor impozitelor și taxelor datorate de contribuabilii care dețin bunuri impozabile - abatere constatată la U.A.T.C. GRĂDINA și la U.A.T.C. GHINDĂREȘTI.

Execuţia bugetară nu s-a prezentat în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către consiliul local, cu scopul de a se redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, astfel încât la sfârşitul anului să nu se înregistreze plăţi restante și arierate:

Nu s-a prezentat în ședință publică, spre analiza și aprobare de către autoritatea deliberativa în lunile aprilie, iulie și octombrie, pentru trimestrul expirat, și cel târziu în decembrie 2013, pentru trimestrul al patrulea, execuția bugetara întocmita pe cele doua secțiuni cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetara locala, astfel încât la sfârșitul anului sa nu se înregistreze plăți restante la U.A.T.C. SARAIU și la U.A.T.C. CRUCEA;

Nu au fost respectate prevederile Legii finanțelor publice locale nr.273/2006, în sensul că, la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2013, nu au fost redimensionate creditele bugetare în funcție de nivelul veniturilor încasate, consecința fiind înregistrarea unor plăți restante la data 31.12.2013, abatere constatată la U.A.T.O. EFORIE, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI și la U.A.T.C. SILIȘTEA;

U.A.T.C. Cuza Vodă nu a diminuat volumul arieratelor conform cerințelor art.49 alin.(13^2) din Legea nr.273/2006, motiv pentru care, în anul 2013, s-a aflat în criză

Page 15: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1155 ddiinn 4411

financiară.

Nepublicarea pe internet a informațiilor cerute de lege:

S.C. Ghindărești Edil SRL și S.C. GOSPODĂRIA COMUNALĂ VALU LUI TRAIAN S.R.L nu au publicat pe pagina proprie de internet hotărârile Adunării Generale, situațiile financiare, raportările trimestriale, raportul anual de audit, contrar prevederilor legale;

Nu a fost activată pagina de internet proprie, în vederea respectării obligației privind publicitatea pe internet a unor documente de interes public, abatere constatată la U.A.T.C. CRUCEA.

b) Exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare

Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare la entităţile verificate s-au constatat abateri financiar contabile cu privire la modul de înregistrare a veniturilor, cheltuielilor, a bunurilor din patrimoniu, modul de constituire a provizioanelor, etc., în sumă de peste 68.928 mii lei, care au influenţat exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare.

La REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA s-au constatat abateri de natură financiar-contabilă, în sumă estimată de 40.502 mii lei, după cum urmează:

Au fost contabilizate situații de plata aferente serviciilor prestate și lucrărilor executate în baza contractului nr.736/2004 și a actelor adiționale încheiate cu Consiliul Județean Constanța (CJC), pentru care Regia nu a emis facturi. Astfel, RAJDP Constanţa nu a emis facturi, iar CJC nu a prezentat în situaţiile sale financiare creanţe în valoare de 28.141 mii lei, cu consecinţe directe asupra nivelului plăţilor restante şi al arieratelor.

Nu s-au constituit și nu s-au înregistrat venituri, în sumă de 6.629 mii lei, aferente cheltuielilor cu subvențiile primite de la Consiliul Județean Constanța, subvenții care au fost utilizate pentru plata dobânzilor, asigurărilor și a altor cheltuieli financiare, legate de derularea contractelor de leasing financiar încheiate de Regie.

Constituirea nejustificata ca datorii a unor provizioane pentru clienți neîncasați de peste 270 de zile, în suma de 5.732 mii lei, în condițiile în care, separat de acestea, Regia a constituit și ajustări pentru deprecierea creanțelor. Astfel, RAJDP Constanța a estimat în proporție de 100% că nu încasează facturile emise acestor clienți și a înregistrat pe cheltuieli atât la nivelul anului 2010, cât și în anul 2011, valoarea totala a facturilor respective, contribuind la diminuarea obligației privind vărsămintele din profitul net.

Abateri de natură financiar contabilă au fost identificate la mai multe entități verificate și s-a constatat că acestea au fost determinate, în principal, de următoarele aspecte:

Efectuarea unor înregistrări contabile eronate cu privire la venituri:

U.A.T.C. OSTROV nu a înregistrat în contabilitate facturile aferente perioadei 2012-2014, în sumă de 77 mii lei, ce au fost emise către RAJDP Constanța, reprezentând redevența datorată pentru terenul concesionat;

Page 16: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1166 ddiinn 4411

Nu s-a înregistrat în evidența contabilă taxa specială pentru furnizarea apei., abatere constatată la U.A.T.C. GRĂDINA;

Entitatea nu a emis facturi și nu a înregistrat veniturile aferente lucrărilor, în sumă de 29 mii lei, la data la care situațiile de lucrări au fost confirmate de către beneficiar, constatându-se că facturile au fost emise cu o întârziere de 9 luni de la data finalizării lucrărilor, abatere constatată la S.C. ALBEMOLD S.R.L. ALBEȘTI.

Existența unor neconcordante între datele din lista de rămășiță privind impozitele și taxele aferente bugetului local pentru anul 2013 (care trebuie sa aibă la bază datele din documentele justificative pe plătitori) și datele din evidenta contabila, abatere constatată la U.A.T.O. EFORIE și la U.A.T.C. GÂRLICIU;

Neînregistrarea în contabilitate a provizioanelor, în sumă totală de 2.472 mii lei, s-a constatat în cazul mai multor unități de învățământ din subordinea unităților administrativ teritoriale verificate, respectiv: ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 EFORIE; ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VALU LUI TRAIAN; ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 TUZLA; ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MIRCEA VODĂ.

Efectuarea unor înregistrări contabile eronate cu privire la amortizare și alte cheltuieli:

U.A.T.O. NEGRU VODĂ a procedat la calcularea și înregistrarea eronată în contabilitate a amortizării aferente rețelei de canalizare, care reprezintă un bun ce aparține domeniului public al U.A.T.O. Negru Vodă, creând astfel un impact în situațiile financiare, prin denaturarea rezultatului patrimonial cu suma de 633 mii lei;

S-au efectuat plăți în sumă de 61 mii lei, care au fost înregistrate direct la cheltuieli, deși extinderea rețelei de iluminat public, achiziția unui sistem monitorizare video și achiziția unor rafturi pentru arhiva entității se încadrează în categoria bunurilor de natura mijloacelor fixe și obiectelor de inventar, abatere constatată la U.A.T.C. MIRCEA VODĂ;

Deficiente privind organizarea și conducerea evidentei contabile și nerespectarea prevederilor legale privind calculul amortizării activelor fixe corporale și necorporale, aflate în patrimoniul instituției, au fost constatate la: U.A.T.O. EFORIE, U.A.T.C. GRĂDINA, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI, Școala Gimnazială „Ion Creanga” Albești; U.A.T.C. ALBEȘTI și la S.C GOSPODĂRIE LUMINA S.R.L.

Lipsa evidenței sau efectuarea unor înregistrări contabile eronate cu privire la bunurile din patrimoniu:

Înregistrarea eronată în evidența contabilă a unor bunuri de natura mijloacelor fixe, ca obiecte de inventar sau neînregistrarea unor bunuri în evidența contabilă sintetică sau analitică, au fost constatate la U.A.T.O. EFORIE, U.A.T.C. CRUCEA, U.A.T.C. OSTROV, U.A.T.C. CERCHEZU, U.A.T.C. ALBEȘTI, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI, U.A.T.C. DOBROMIR, S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L., S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD, S.C. ALBEMOLD S.R.L. ALBEȘTI;

Imobilele care compun UNITATEA MEDICO SOCIALĂ AGIGEA, în valoare de 109 mii lei, au fost înregistrate în contabilitate în patrimoniul unității, deși aceasta nu avea calitatea de proprietar, ci numai de administrator, concomitent constatându-se înregistrarea și în patrimoniul U.A.T.J. Constanța, abatere constatată la U.A.T.J. CONSTANȚA;

Page 17: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1177 ddiinn 4411

Nu s-a înregistrat în evidența contabilă și în patrimoniul public al unității administrativ teritoriale, islazul comunal în suprafață de 1.288,24 ha, abatere constatată la U.A.T.C. SARAIU;

Nu au fost respectate prevederile legale privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia - nu au fost luate masuri pentru atestarea prin hotărâre de guvern a bunurilor din domeniul public al UAT, abatere constatată la U.A.T.O. EFORIE;

Modificările intervenite în creșterea/diminuarea fondului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și a fondului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al unității administrativ teritoriale, s-au realizat fără documente justificative care să ateste felul și conținutul înregistrării în evidența contabilă, abatere constatată la U.A.T.C. CERCHEZU;

Neefectuarea unor înregistrări contabile cu privire la bunurile transferate unităților de învățământ:

Neaplicarea prevederilor legii privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, în sensul transmiterii dreptului de administrare al bunurilor către instituțiile de învățământ, abatere constatată la U.A.T.O. EFORIE;

Valoarea totală a clădirilor și terenurilor transmise de către unitățile administrativ teritoriale în administrarea unităților de învățământ nu este prezentată în balanța de verificare a unității de învățământ, abatere constatată la: U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI, U.A.T.C. ALBEȘTI, U.A.T.C. CRUCEA, U.A.T.C. GRĂDINA;

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 SILIȘTEA nu a evaluat și nu a înregistrat în evidența contabilă terenurile agricole în suprafața de 18,7 hectare, în sumă estimativă de 168 mii lei, situate în extravilanul satului Siliștea și Țepeș Vodă, conform titlurilor de proprietate emise de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Nerespectarea prevederilor legale cu privire la întocmirea situațiilor financiare:

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 PANTELIMON nu a întocmit pe anul 2013 situațiile financiare, conform cerințelor legale, și nici nu s-a realizat corespunzător evidențierea în contabilitate a angajamentelor legale de plătit și a angajamentelor bugetare;

Situațiile financiare la 31.12.2013 nu reflectă situația reală a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute de U.A.T.C. CUZA VODĂ, iar acestea nu sunt însoțite de politicile contabile adoptate de entitate și nici de note explicative; entitatea nu respectă principiul contabilității de angajamente, astfel încât operațiunile patrimoniale ale instituției să fie înregistrate în evidențele contabile și să poată fi urmărite sistematic și cronologic, pe măsură ce tranzacțiile și evenimentele se produc.

c) Organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern) la entităţile verificate

Au fost constatate abateri în ceea ce priveşte sistemele de management şi control intern al modului de organizare și monitorizare al controalelor interne, ale activităţii de control financiar preventiv propriu, organizării activităţii de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor, toate acestea având impact în modul de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor publice, după cum urmează:

Nerespectarea prevederilor legale privind modul în care a fost organizat și implementat sistemul de control intern/managerial:

Nu s-a implementat corespunzător codul controlului intern, nu a fost instituit

Page 18: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1188 ddiinn 4411

Registrul riscurilor, nu s-au întocmit proceduri pentru toate activitățile, nu au fost actualizate sarcinile de serviciu ale salariaților în funcție de cerințele legislative și de obiectivele specifice entității, abatere constatată la: U.A.T.O. NĂVODARI, U.A.T.O. EFORIE, U.A.T.C. LUMINA, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI, U.A.T.C. PANTELIMON, S.C. SARAIU-PROGRES, DEZVOLTARE, SERVICII S.R.L, S.C. ALBEMOLD S.R.L. ALBEȘTI;

Nu au fost definite și aprobate criteriile de performanță specifice și obiectivelor cuantificabile privind reducerea plăților, reducerea pierderilor, creșterea profitului, a cifrei de afaceri, precum și creșterea productivității muncii, condiții ce trebuiau prevăzute în contractele de mandat, stabilite în corelație cu strategia de administrare a consiliului de administrație, abatere constatată la: SC GHINDĂREȘTI EDIL SRL, S.C. ALBEMOLD S.R.L. ALBEȘTI, iar la S.C. CLEAN CONTROL I.T.C. S.R.L. CONSTANȚA, situațiile financiare ale nu au fost supuse auditului statutar.

La REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA s-au constatat următoarele abateri:

Nu a fost organizat controlul intern, constatându-se că pentru îndeplinirea obiectivelor generale ale acestuia, conform reglementarilor legale nu au fost elaborate și implementate controale de prevenire și detectare a oricăror forme de corupție, fraudă sau diverse încălcări ale regulilor, în conformitate cu prevederile secțiunii de control intern din OMFP nr.3055/2009, iar la nivelul Consiliului de Administrație al RAJDP Constanța nu s-a constituit Comitetul de Audit, conform cerințelor art.10 din OUG nr.109/2011;

Preşedintele Consiliului de Administraţie al RAJDP Constanţa este una și aceeași persoană cu Directorul General al RAJDP Constanţa, astfel încât, în condițiile în care mandatul Președintelui Consiliului de Administrație al Regiei a expirat la data de 09.07.2013, s-a constatat că nici Consiliul Județean Constanța (CJC), în calitate de autoritate tutelară și nici Consiliul de Administrație nu au luat măsuri pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.60 din OUG nr.109/2011, în sensul desemnãrii reprezentantului autoritãții tutelare în baza selecției prealabile efectuatã de o comisie constituită la nivelul CJC.

Nerespectarea prevederilor legale privind modul de organizarea şi/sau exercitare a controlului financiar preventiv propriu au fost constatate la următoarele entități: ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 EFORIE, U.A.T.C. SILIȘTEA, S.C. UTILITĂȚI PUBLICE CERNAVODĂ S.R.L., S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L., S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD, S.C. EDILITAR LOCAL TUZLA S.R.L, S.C. "ADMINISTRAREA PARCULUI INDUSTRIAL MANGALIA" S.R.L.

Nu au fost aprobate norme proprii privind organizarea angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor publice și nu a fost organizată evidenţa angajamentelor bugetare şi legale la următoarele entități: ȘCOALA GENERALĂ SARAIU și la U.A.T.C. GÂRLICIU.

d) Modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege

Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare, la entităţile verificate s-a constatat atât neîncasarea unor venituri suplimentare estimate în sumă de 17.532 mii lei, după cum urmează:

Nestabilirea, neînregistrarea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri în sumă estimată de 7.818 mii lei, provenind din următoarele surse: impozitul/taxa pe clădiri,

Page 19: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 1199 ddiinn 4411

taxele pentru certificatul de urbanism și autorizația de construcție și impozitul/taxa pe teren:

La U.A.T.M. CONSTANȚA s-au identificat bunuri retrocedate către persoane care, ulterior, nu și-au îndeplinit obligațiile legale referitoare la declararea clădirilor în vederea impunerii. De asemenea, Pavilionul Expozițional, complex aflat în patrimoniul Consiliului Județean Constanța, nu a fost declarat și înregistrat în evidentele fiscale în vederea impunerii acestuia, în condițiile în care în spatiile construite și pe terenul aferent se desfășoară activități comerciale, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă de 4.983 mii lei;

Agenții economici din subordinea U.A.T.M. CONSTANȚA, respectiv, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) și Regia Autonoma de Transport în Comun (RATC) Constanța, nu plătesc impozit pe clădiri și taxa pe terenurile primite în administrare, spatii în care își desfășoară activitățile și pentru care conform prevederilor Codului fiscal se datorează impozite și taxe locale, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă de 1.829 mii lei;

Ca urmare a neurmăririi încasării taxei pentru certificatul de urbanism, precum și a termenelor de expirare a autorizațiilor de construire emise de autoritățile locale, nu au fost încasate venituri estimate în sumă totală de 233 mii lei, abateri constatate la: U.A.T.C. CERCHEZU în sumă de 129 mii lei, U.A.T.C. MIRCEA VODĂ în sumă de 39 mii lei, U.A.T.C. LUMINA în sumă de 21 mii lei, U.A.T.M. CONSTANȚA în sumă de 19 mii lei, U.A.T.O. EFORIE în sumă de 16 mii lei, U.A.T.C. 23 AUGUST în sumă de 5 mii lei, U.A.T.O. TECHIRGHIOL în sumă de 4 mii lei;

Au fost estimate venituri suplimentare în valoare totală de 156 mii lei, constatate la U.A.T.C. ADAMCLISI care nu a procedat la calcularea, înregistrarea în evidenta financiar contabila și încasarea majorărilor de întârziere, în sumă de 75 mii lei, pentru creanțe fiscale ale bugetului local provenind din impozit pe teren extravilan persoane fizice neachitat în termenul legal, iar U.A.T.C. SILIȘTEA nu a evidențiat, urmărit și încasat unele venituri din impozit pe clădiri, taxe teren și impozit pe teren extravilan, în sumă de 81 mii lei;

Neincluderea în contractele de asociere și închiriere a obligației fiscale privind declararea și plata taxei pe teren și pe clădiri, a condus la nedeclararea în vederea impunerii a construcțiilor folosite pentru realizarea de activități economice din contractele de asociere - venituri din impozitul pe clădiri nedeclarat, pe perioada de prescripție., abatere constatată la SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT MANGALIA, în sumă de 153 mii lei;

Nu s-au stabilit, înregistrat, urmărit și încasat taxe pe terenurile concesionate și închiriate, având destinația pășune, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă totală de 137 mii lei, abatere constatată la U.A.T.C. OSTROV – 124 mii lei și la U.A.T.C. CERCHEZU – 13 mii lei;

La U.A.T.C. CRUCEA nu s-au încasat venituri în sumă de 125 mii lei din taxa pe clădirile unor persoane juridice care au încheiat contracte de închiriere a unor imobile aparținând domeniului public al entității;

La U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN nu s-a încasat corect impozitul pe clădiri datorat de către contribuabilii persoane fizice, atât pentru deținerea mai multor locuințe, cat și pentru clădirile nerecepționate la termenul stabilit în autorizația de construcție, care întrunesc elementele constitutive ale unei construcții, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă de 92 mii lei;

Page 20: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2200 ddiinn 4411

Nu s-a procedat la stabilirea, înregistrarea, urmărirea și încasarea unor creanțe fiscale ale bugetului local provenind din impozite și taxa pe teren, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă totală de 58 mii lei la: U.A.T.C. ISTRIA în sumă de 25 mii lei, U.A.T.C. CERCHEZU în sumă de 18 mii lei, la U.A.T.C. CRUCEA în sumă de 9 mii lei și la U.A.T.C. ALBEȘTI în sumă de 6 mii lei;

La U.A.T.O. NEGRU VODĂ s-au constatat venituri neîncasate în sumă de 34 mii lei, provenind de la persoane juridice care nu au fost luate în evidență ca plătitori de impozite și taxe, cum este cazul Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Diana de Callatis” Mangalia și contribuabililor care nu au procedat, în ultimii 3 ani, la reevaluarea activelor fixe corporale, sau care au finalizat și au recepționat construcții în cursul anului 2013, dar nu au declarat imobilele în vederea impunerii;

Pentru bunurile din proprietatea U.A.T.C. LUMINA, aflate în administrarea S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L., societatea nu a plătit taxa pe clădiri/construcții și taxa pe teren, de la data folosinței/dării în administrare, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă de 18 mii lei.

Nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri în sumă estimată de 923 mii lei din impozite/taxe pe mijloacele de transport:

Nestabilirea, neevidențierea, neurmărirea și neîncasarea unor venituri reprezentând impozit pe mijloacele de transport auto, pentru autovehiculele înmatriculate și nedeclarate de proprietari în vederea impunerii, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă totală de 903 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.M. CONSTANȚA - 879 mii lei și la U.A.T.O. EFORIE - 24 mii lei,

Nestabilirea, neevidențierea, neurmărirea și neîncasarea unor venituri reprezentând impozit pe mijloacele de transport pe apă - la U.A.T.O. EFORIE, în sumă de 11 mii lei;

Nu s-a stabilit, urmărit și încasat taxa pentru utilajele agricole deținute de către contribuabili la U.A.T.C. ISTRIA , în sumă de 5 mii lei;

Nevirarea la bugetul local al UATC VALU LUI TRAIAN, a impozitului pe mijloacele de transport utilizate de S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.R.L., pentru realizarea de activități economice, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă de 4 mii lei.

Nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri în sumă estimată de 1.327 mii lei, provenind din redevențe și/sau chirii pentru concesiunea și/sau închirierea unor bunuri/servicii:

La U.A.T.J. CONSTANȚA s-a constatat nestabilirea și neurmărirea cotei de 50% din veniturile din chirii, încasate, ca urmare a închirierii bunurilor din domeniul public aflate în administrare la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei” și Fundația „Fantasio” (care dețin în administrare spații aflate în proprietatea Consiliului Județean Constanta și din cadrul cărora, administratorii au încheiat la rândul lor contracte de închiriere cu diverse persoane), stabilindu-se venituri suplimentare neîncasate în sumă de 588 mii lei;

Page 21: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2211 ddiinn 4411

Nu s-au calculat și nu s-au înregistrat în contabilitate penalități pentru plata cu întârziere a chiriilor de către locatarii unor spații închiriate, în sumă totală estimată de 246 mii lei, abatere constatată la: S.C. "ADMINISTRAREA PARCULUI INDUSTRIAL MANGALIA" S.R.L., în sumă de 233 mii lei, la S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L. în sumă de 10 mii lei și la U.A.T.O. EFORIE, în sumă de 3 mii lei;

Nu s-au calculat penalități pentru neplata la termen, potrivit prevederilor din contracte, a redevențelor și chiriilor la U.A.T.C. CORBU, în sumă de 145 mii lei;

Nu s-a stabilit, urmărit și încasat redevența în sumă totală estimativă de 104 mii lei, datorată conform prevederilor contractului de delegare a gestiunii serviciului de apa și canalizare încheiat de unități administrativ teritoriale cu SC RAJA SA, abatere constatată la: U.A.T.C. LUMINA - 35 mii lei, U.A.T.C. ISTRIA - 30 mii lei, U.A.T.O. NEGRU VODĂ - 27 mii lei, U.A.T.C. CERCHEZU -12 mii lei;

U.A.T.C. PANTELIMON nu a înregistrat, urmărit și încasat conform prevederilor contractuale, redevența și nu a calculat penalități de întârziere de 0,1%/zi, datorată de unele societăți comerciale care exploatează cariere de piatră, motiv pentru care au fost estimate venituri suplimentare în sumă de 86 mii lei;

La U.A.T.C. LUMINA, veniturile din concesiuni nu au fost actualizate în funcție de rata inflației, cu consecințe directe asupra sumelor încasate la bugetul local, stabilindu-se venituri suplimentarea în sumă totală estimativă de 67 mii lei;

Nu au fost urmărite și încasate unele redevențe și chirii, estimate la valoarea totală de 63 mii lei, datorate de persoane fizice și juridice și nici nu s-au calculat majorările de întârziere aferente, abatere constatată la: U.A.T.C. CRUCEA - 31 mii lei; U.A.T.C. PANTELIMON - 22 mii lei, U.A.T.C. GÂRLICIU - 8 mii lei și U.A.T.O. CERNAVODĂ - 2 mii lei;

S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L. nu a virat către U.A.T.C. Lumina venituri în sumă de 17 mii lei, reprezentând cota parte din valoarea chiriei facturată și încasată din activitatea de închiriere a unor spatii;

Nu s-a stabilit și nici nu s-a încasat redevența în sumă totală estimativă de 11 mii lei, datorată pentru serviciul de salubritate concesionat de unități administrativ teritoriale, abatere constatată la: U.A.T.C. MIRCEA VODĂ - 7 mii lei, U.A.T.C. LUMINA - 2 mii lei, U.A.T.C. CRUCEA - 2 mii lei;

Pentru serviciile prestate de S.C. ALBEMOLD S.R.L. ALBEȘTI în scopul administrării pășunii comunale a U.A.T.C. ALBEȘTI, s-a constatat că nu există un contract de delegare de gestiune încheiat în conformitate cu prevederile legale.

Nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri în sumă estimată de 1.915 mii lei pentru activitățile de exploatare/excavare:

U.A.T.C. SARAIU nu a prevăzut în hotărârile Consiliului Local privind stabilirea impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, cuantumul taxei de excavare, exploatare cariera, în sumă de 1.435 mii lei;

Nu s-au calculat și încasat taxe de excavare/exploatare cariere, în sumă totală estimativă de 480 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.C. CUZA VODĂ - 420 mii lei, U.A.T.C. GRĂDINA - 34 mii lei, U.A.T.C. PANTELIMON - 13 mii lei, U.A.T.C. OSTROV - 13 mii lei.

Page 22: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2222 ddiinn 4411

Nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri din contracte de asociere, în sumă estimată de 589 mii lei:

La SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT MANGALIA au rezultat venituri suplimentare în sumă totală de 272 mii lei, deoarece nu a fost facturată o creanță dintr-un contract de asociere în participațiune reziliat, contract care s-a constatat că a fost încheiat în lipsa unei evaluări a terenului dat în asociere. Pentru neplata creanțelor la scadență, s-a constatat că nu au fost facturate penalitățile de întârziere datorate din contracte de asociere și închiriere, într-un număr de 5 cazuri, veniturile fiind estimate la suma de 11 mii lei; iar pentru creanțele aferente unui număr de 16 dosare aflate pe rolul instanței de judecata, nu au fost facturate penalitățile de întârziere până la momentul solicitării în instanță, veniturile fiind estimate la 261 mii lei;

SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT MANGALIA nu a procedat la calcularea taxei pentru ocuparea domeniului public,în cazul unor contacte de asociere a căror valabilitate a încetat în perioada 2009-2013, în condițiile în care asociatul secund nu a predat terenul liber de sarcina asociatului prim, abaterea fiind estimată la suma de 253 mii lei;

La U.A.T.M. CONSTANȚA nu s-au încasat venituri în sumă de 64 mii lei de la Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice Constanța, care a încheiat cu o societate comercială un contract de asociere în participațiune pentru exploatarea în comun a unor spații, conținutul economic al contractului fiind închiriere și nu de asociere în participațiune, motiv pentru care bugetul local nu a încasat cel puțin 50% din suma încasata de RADET.

Nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri în sumă estimată de 47 mii lei din tariful de gestionare a faunei de interes cinegetic:

Nu a fost stabilită, evidențiată și încasată suma de 36 mii lei din tariful de gestionare a faunei de interes cinegetic împreună cu accesoriile aferente, pentru suprafața de 9.181 ha, situată pe raza unității administrativ-teritoriale, exploatată de către Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bendis, abaterea fiind constatată la U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN;

Nu a fost înregistrată, evidențiată și încasată contravaloarea tarifului de gestionare a fondului cinegetic de la Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Bendis, în calitate de titulară a contractului de gestionare a fondului cinegetic aflat pe raza U.A.T.O. NEGRU VODĂ, pentru suprafața de 1.615 ha (teren arabil și pășune), astfel că nu s-au stabilit venituri suplimentare în sumă de 11 mii lei.

Nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri în sumă estimată de 2.652 mii lei din taxele speciale pentru salubritate și apă:

Nestabilirea și neîncasarea taxei pentru serviciile de salubritate prestate în folosul comunității, în sumă totală estimativă de 2.318 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.O. EFORIE - 1.614 mii lei, S.C. UTILITĂȚI PUBLICE-GOSPODĂRIA COMUNALĂ S.R.L. CERNAVODĂ - 520 mii lei; la U.A.T.C. GHINDĂREȘTI - 66 mii lei; U.A.T.C. ALBEȘTI - 60 mii lei, U.A.T.M. CONSTANȚA - 58 mii lei;

Page 23: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2233 ddiinn 4411

Nestabilirea, neevidențierea, neurmărirea și neîncasarea veniturilor din taxa specială pentru apă la U.A.T.C. GRĂDINA, în sumă de 334 mii lei;

Diverse alte venituri stabilite suplimentar în sumă estimată de 1.894 mii lei după cum urmează:

La U.A.T.J. CONSTANȚA nu a fost începută executarea silita a creanțelor deoarece nu au fost predate la executare silită hotărârile judecătorești definitive și irevocabile din perioada 2009 - 2011, având drept consecință prescrierea unor debite, în sumă totală estimativă de 1.359 mii lei;

La REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA Nu s-au calculat, conform prevederilor contractuale și nu s-au înregistrat în contabilitate, penalitățile aferente facturilor neîncasate în termen, în sumă totală de 348 mii lei și, în consecință, nu s-au aplicat masurile pentru recuperarea în timp util a debitelor restante;

La S.C. UTILITĂȚI PUBLICE CERNAVODĂ S.R.L. s-a aprobat nelegal, începând cu data de 01.10.2011, reducerea suprafețelor de facturare cu 75%, pentru salariații societății care sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare, în sumă de 57 mii lei;

Nu s-au stabilit și încasat venituri din eliberarea sau vizare autorizațiilor de funcționare pentru activitatea „Baruri și Restaurante”, în sumă totală estimativă de 57 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN, în sumă de 46 mii lei și la U.A.T.C. CRUCEA, în sumă de11 mii lei;

La U.A.T.C. SILIȘTEA amenzile contravenționale înregistrate în evidenta fiscala, în sumă de 48 mii lei, nu au fost urmărite și încasate în interiorul termenului de prescripție;

La S.C. CLEAN CONTROL I.T.C. S.R.L. CONSTANȚA veniturile aferente amenzilor încasate din activitatea de control, în sumă totală de 25 mii lei, nu au fost virate la bugetul local.

Principalele abateri de natură financiar-contabilă constatate cu privire la modul de stabilire, urmărire şi încasare a veniturilor fiscale și nefiscale:

Nu au fost raportate informații corecte privind drepturile constatate din anii precedenți, iar informațiile privind totalul drepturilor constatate nu sunt în concordanță cu datele înregistrate în evidența tehnico-operativă și cu cele din evidența financiar-contabilă, abatere constatată la U.A.T.C. GHINDĂREȘTI;

Nu au fost aplicate măsurile de executare silită, conform prevederilor legale, abatere constatată la: U.A.T.O. EFORIE, U.A.T.O. TECHIRGHIOL, U.A.T.C. CUZA VODĂ, U.A.T.C. DOBROMIR, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI, U.A.T.C. GÂRLICIU, U.A.T.C. GRȘDINA , U.A.T.C. ISTRIA , U.A.T.C. LUMINA, U.A.T.C. PANTELIMON, U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN.

Page 24: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2244 ddiinn 4411

e) Calitatea gestiunii economico-financiare

Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare la entităţile verificate s-a constatat plăţi nelegale estimate în sumă totală de 186.158 mii lei şi abateri financiar contabile în sumă de 93.904 mii lei, după cum urmează:

e.1) efectuarea nelegală a unor plăţi pentru drepturi de personal, în sumă de 7.072 mii lei, cele mai reprezentative fiind următoarele:

La REGIA AUTONOMĂ JUDETEANĂ DRUMURI ȘI PODURI (RAJDP) CONSTANȚA s-a constatat angajarea şi efectuarea în perioada 2011–2013, a unor cheltuieli nelegale în sumă de 1.493 mii lei pentru acordarea de tichete cadou, fără ca pentru aceste cheltuieli să existe prevederi bugetare aprobate;

La U.A.T.O. CERNAVODĂ s-au constatat tichete de masă acordate nelegal în sumă de 1.640 mii lei;

Plata nelegală a unor „drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă” în sumă totală de 1.332 mii lei la: U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN (486 mii lei), U.A.T.C. CUZA VODĂ (354 mii lei), U.A.T.C. DOBROMIR (275 mii lei) și la U.A.T.C. MIRCEA VODĂ (217 mii lei);

Drepturi acordate nelegal au fost constatate și la U.A.T.C. ADAMCLISI în sumă de 498 mii lei (indemnizație de hrana, stimulent pentru ținută, prime, tichete cadou, stimulente), la U.A.T.C. OSTROV - 242 mii lei (pentru acoperirea unei părți din masa de prânz și ajutor bănesc de sărbători), la U.A.T.C. LUMINA - 223 mii lei (spor pentru realizarea unor programe finanțate din fonduri europene, suplimente salariale, spor de vechime), la U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN - 138 mii lei (drepturi speciale personalului din cadrul Politiei Locale), la U.A.T.J. CONSTANȚA - 118 mii lei (indemnizații pentru pensionare, căsătorie, naștere, deces, etc.), la U.A.T.C. TUZLA - în sumă de 88 mii lei (indemnizație concediu de odihna, spor de conducere, spor pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă), la U.A.T.C. CRUCEA (creşteri salariale acordate eronat în sumă de 10 mii lei), etc.

UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO - SOCIALĂ AGIGEA, entitate subordonată UATJ Constanţa, a plătit nelegal drepturi de personal în sumă estimată de 159 mii lei ca urmare a nerespectării prevederilor privind organizarea şi efectuarea gărzilor;

A fost acordat nelegal sporul pentru condiții vătămătoare în sumă totală de 87 mii lei la U.A.T.C. GHINDĂRESTI, U.A.T.C. TUZLA și U.A.T.C. CUZA VODĂ;

Au fost acordate nelegal prime în sumă totală de 107 mii lei la: U.A.T.C. DOBROMIR (67 mii lei) U.A.T.O. NEGRU VODĂ (13 mii lei), DIRECȚIA PUBLICĂ JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR CONSTANȚA (12 mii lei), etc.

Au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 20 mii lei pentru acordarea sporului de control financiar preventiv la U.A.T.O. NEGRU VODĂ și U.A.T.C. MIRCEA VODĂ;

Drepturi de natură salarială plătite unor persoane care deţin funcţii de demnitate publică (primar, viceprimar), în sumă totală de 223 mii lei la: U.A.T.C. TUZLA (126 mii lei), La U.A.T.C. MIRCEA VODĂ (31 mii lei), la U.A.T.C. GHINDĂREȘTI (25 mii lei), U.A.T.C. SILIȘTEA (20 mii lei), U.A.T.O. TECHIRGHIOL (12 mii lei), U.A.T.C.

Page 25: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2255 ddiinn 4411

DOBROMIR (6 mii lei), U.A.T.C. CUZA VODĂ (5 mii lei) și U.A.T.C. GÂRLICIU (3 mii lei);

Plăți nelegale pentru munci ocazionale în sumă de 257 mii lei la U.A.T.C. GRĂDINA (233 mii lei) și la U.A.T.C. CUZA VODĂ (24 mii lei);

Plăți nelegale pentru participarea la comisii de licitații în sumă de 68 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.C. LUMINA (51 mii lei), U.A.T.C. MIRCEA VODĂ (11 mii lei) și U.A.T.C. CUZA VODĂ (6 mii lei);

Efectuarea unor plăți nelegale pentru administratorii S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD (12 mii lei, ca urmare a nerealizării indicatorilor stabiliți) și S.C. UTILITĂȚI PUBLICE - GOSPODĂRIA COMUNALĂ S.R.L. CERNAVODĂ (3 mii lei, pentru acordarea de tichete cadou);

La S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD s-a constatat plata nelegală a unor drepturi salariale achitate cenzorilor, în sumă de 25 mii lei, care au fost angajați cu contract individual de munca, deși potrivit legii ei se supun regulilor mandatului prevăzute de Codul Civil;

La S.C. UTILITĂȚI PUBLICE CERNAVODĂ S.R.L. salariații societății care nu sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare au beneficiat nelegal de ajutor de încălzire în sumă de 18 mii lei;

La U.A.T.O. NEGRU VODĂ s-au plătit nelegal asigurări de viață în sumă de 19 mii lei, beneficiarii polițelor de asigurări de viață fiind angajații serviciului economic din cadrul entității.

Unele din plățile nelegale reprezentând drepturi de natură salarială care exced prevederilor legale, intră sub incidența prevederilor art. 2 din Legea nr. 124 din 23 septembrie 2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice potrivit cărora: ”Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.”

e.2) efectuarea nelegală a unor plăţi pentru achiziţia de bunuri, servicii și lucrări, în sumă estimată de 179.086 mii lei, din care cele mai reprezentative sunt:

La UNITATEA ADIMISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL CONSTANȚA s-au efectuat plăți nelegale estimate în sumă de 38.945 mii lei, determinate în principal de :

Efectuarea, în perioada august-decembrie 2013, de plăţi necuvenite cu titlul de subvenţie către RAJDP Constanţa, în sumă estimată de 11.761 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 1.882 mii lei, fără a exista solicitări din partea RAJDP C-ţa privind necesitatea acestei subvenţii aşa cum prevede art. 9 din Legea nr.15/1990;

Efectuarea de plăţi fără bază legală în sumă estimată de 10.453 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 496 mii lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice, către asociaţii şi cluburi sportive, finanţarea şi plăţile fiind efectuate de către Consiliul Județean Constanţa numai în baza Hotărârilor Consiliului Județean Constanța;

Efectuarea de plăţi nelegale în sumă estimată de 4.080 mii lei, la care se

Page 26: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2266 ddiinn 4411

adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 617 mii lei reprezentând achiziţie de bunuri imobile (un număr de 25 apartamente situate în Stațiunea Mamaia, pentru medicii care au fost transferați din altă localitate la Spitalul Județean de Urgență Constanța) fără ca entitatea să îşi poată exercita dreptul de folosinţă asupra respectivelor imobile, aşa cum a reieşit din documentele încheiate între vânzător şi cumpărător;

Efectuarea de plăți nelegale în sumă estimată de 2.283 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 366 mii lei, reprezentând finanţări nerambursabile pentru acţiuni culturale acordate unor asociaţii şi fundaţii numai în baza Hotărârilor Consiliului Judeţean;

Efectuarea către RAJDP Constanța de plăţi nelegale în sumă de 915 mii lei la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 177 mii lei, reprezentând „cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi”, fără a exista documente justificative în acest sens, respectiv documente de intrare, documente prin care să se confirme realitatea efectuării lucrării, precum şi alte documente din care să reiasă realizarea activităţii de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi în vederea atingerii scopului programului;

Efectuarea către S.C. DOMENIUL PUBLIC ȘI PRIVAT S.R.L. CONSTANȚA de plăţi nelegale estimate în sumă de 627 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 101 mii lei, reprezentând închirierea unui număr de 11 autoturisme necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către personalul entităţii, cu încălcarea normativului stabilit prin O.G. nr.80/2001 privind dotarea cu autoturisme;

Efectuarea de plăţi nelegale în sumă estimativă de 373 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 60 mii lei, reprezentând rechizite şcolare recepţionate şi nedistribuite din perioada 2011-2013;

Efectuarea de plăţi nelegale în sumă estimată de 405 mii lei, reprezentând amortizare decontată nelegal către S.C. DOMENIUL PUBLIC ŞI PRIVAT JUDEŢEAN (DPPJ) SRL CONSTANŢA pentru activele corporale preluate de către SC DPPJ SRL în vederea efectuării de reparaţii capitale sau modernizări urmând ca, la terminarea lucrărilor, acestea să fie cedate proprietarilor de drept (unităţilor administrativ-teritoriale de la care imobilele au fost preluate în baza hotărârilor de consiliu şi a protocoalelor de predare-primire);

Efectuarea către RAJDP Constanța, de plăţi nelegale în sumă estimată de 258 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 83 mii lei pentru programul ”Caravana estivală”, reprezentând cheltuieli de achiziţionare sisteme de irigat ce nu fac parte din obiectul acestui program şi cu depăşirea creditelor bugetare afectate acestei destinaţii;

Efectuarea către RAJDP Constanța, de plăţi nelegale în sumă estimată de 256 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 48 mii lei reprezentând servicii de proiectare privind amenajare obor tradiţional în localităţile Cobadin, Negru Vodă şi General Scărişoreanu, facturate şi decontate dublu;

Efectuarea de plăţi nelegale în sumă estimată de 232 mii lei reprezentând servicii de monitorizare a informaţiilor difuzate de televiziuni cu privire la activitatea instituţiei, monitorizarea fiind efectuată şi de către un angajat din cadrul compartimentului de comunicare al instituţiei, potrivit atribuţiilor din fişa postului;

Efectuarea de plăţi nelegale în sumă estimată de 3.077 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 395 mii lei, reprezentând cheltuieli cu

Page 27: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2277 ddiinn 4411

reclama şi publicitatea unor informaţii care nu fac parte din categoria informaţiilor de interes public, pentru care potrivit prevederilor legale există obligativitatea comunicării din oficiu.

La REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA s-au constatat plăți nelegale estimate în sumă de 124.111 mii lei, prejudiciind bugetele unităților administrativ teritoriale cu care a avut relații contractuale, astfel:

A plătit integral suma de 26.588 mii lei pentru lucrări la obiectivul de investiţii „Modernizare drum judeţean DJ 392, Pecineaga - Amzacea, km 9+980 – 22+ 040”, fără ca lucrările să fie recepţionate, deoarece acestea nu îndeplinesc condiţiile de calitate, constatându-se la data controlului că drumul este impracticabil şi deteriorat sută la sută;

A procedat la majorarea nejustificată a costului lucrărilor, cu suma totală de 15.340 mii lei, la unele obiective de investiţii privind consolidarea, reabilitarea şi modernizarea unor drumuri judeţene şi comunale, prin elaborarea unor devize ofertă cu preţuri mari prezentate Consiliului Județean Constanța, pentru ca, ulterior, lucrările să fie subcontractate sau cesionate la preţuri mai mici, altor operatori economici. Această situație a fost întâlnită la următoarele obiective de investiții: „Consolidare sistem rutier prin reciclare la rece „in situ” DJ 222 Mihail Kogălniceanu – Cuza Vodă (19,595 km)”; „DJ 224 Medgidia Tortomanu – Siliștea (21,585 km)”; „DJ 381 Ciocârlia de sus - Valea Dacilor – Medgidia (13,12km)”; „DC 63 Siliştea – Țepeş Vodă (6,150 km)”; „DC 61 Seimeni – Siliştea (8,370 km)”; „Modernizare DJ 394 - 23 August-Pecineaga km 0+000 - 7+ 200 (7,200 km)”; „Reabilitarea unor tronsoane de drum judeţean (DJ 381, DJ 308,DJ 391)” pe traseul DN 22C (Medgidia - Ciocârlia de Sus - Lanurile - Mereni -DN 38 - Topraisar);

A efectuat cheltuieli nejustificate, în valoare totală de 2.200 mii lei, pentru lucrări executate pe un tronson cu o lungime de aproximativ 1,6 km din DJ 381 (km 22+000 - 35+100), drum județean care, ulterior, a fost substituit (scos din circuit) de Autostrada A2. De menționat este faptul că, Regia avea obligaţia să verifice traseul pe care urmau să se realizeze lucrările la Autostrada A2, pentru a constata dacă lucrările de la obiectivele aflate în administrare nu se intersectează cu cele de la autostrada A2, cu atât mai mult cu cât lucrările au avut loc aproximativ în aceeaşi perioadă;

A procedat la majorarea nejustificată, cu suma de 1.757 mii lei, a costurilor la obiectivele de investiţii „Modernizare şi reabilitare DJ 394, km 0+000 - 7+ 200” și „Reabilitare DC 63 Siliştea – Țepeş Vodă - km 0+ 000 – 6+150”, ca urmare a majorării cantitative a articolelor de deviz beton asfaltic BAD 25 şi beton asfaltic BA 16, utilizate pentru turnarea covorului asfaltic necesar în cadrul categoriei de lucrări „amenajare sistem rutier”;

A efectuat plăți fără contraprestație, în sumă de 627 mii lei, pentru servicii cu utilaje facturate de S.C. TEL DRUM S.A., în cadrul lucrării „Consolidare „in situ” DC70 – DN2A Crişan”, pentru perioada iulie – august 2012, în condițiile în care, în urma controlului, s-a constatat că lucrarea fost realizată și plătită de fapt în perioada aprilie – iunie 2012;

A efectuat plata dublă a lucrărilor de proiectare, în sumă de 382 mii lei, la obiectivul de investiții DJ 381 „Consolidare sistem rutier prin reciclare la rece „in situ” și refacerea îmbrăcămintei asfaltice Ciocârlia de Sus – Valea Dacilor – Medgidia (13,12 km)”.

În perioada 2011-2013, a prejudiciat patrimoniului U.A.T.J. Constanța şi al unităţilor administrativ teritoriale comunale, cu suma de 17.152 mii lei, prin angajarea

Page 28: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2288 ddiinn 4411

lucrărilor de împădurire şi înfiinţare perdele de protecţie a drumurilor în baza programelor derulate de U.A.T.J. Constanţa şi plata din fonduri publice a acestora. În urma controlului, s-a constatat că RAJDP Constanţa, în fapt, a cesionat către S.C. ROM COMAN S.R.L. executarea şi finalizarea lucrărilor de împădurire, lucrări atribuite prin încredințare directă de către Consiliul Județean Constanța. Din cauza iniţierii de către managementul RAJDP Constanța a unor activităţi care exced obiectului principal de activitate pentru care a fost organizată şi înfiinţată Regia, entitatea a angajat cheltuieli şi a efectuat plăţi pentru lucrări de împădurire şi de întreţinerea a acestora în condiţiile în care, în lipsa unui proiect tehnic, nu puteau fi realizate lucrări de calitate care să conducă la aducerea la starea de masiv a plantaţiilor înfiinţate, situaţie în care 70% din suprafeţele declarate în acte ca fiind împădurite, de fapt nu au fost împădurite sau au fost împădurite parțial, motiv pentru care lucrările nu se vor concretiza în bunuri de natura mijloacelor fixe care să majoreze patrimoniul public al unităţilor administrativ teritoriale.

În perioada 2011-2013, a angajat cheltuieli şi a efectuat plăţi din fonduri publice, în sumă de 3.166 mii lei, pentru înfiinţare de livezi, conform Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţilor de pomi fructiferi, fără ca aceste cheltuieli de natura investiţiilor să fie confirmate în privinţa realităţii şi exactităţii plăţilor, prin bunuri de natura mijloacelor fixe (plantaţii de pomi fructiferi), înregistrate ca atare în evidenţa contabilă a U.A.T.J. Constanţa. S-a constatat că pomii fructiferi, au fost achiziționați de Regie și au fost daţi integral în consum, prin distribuirea către diverse persoane fizice şi juridice din judeţul Constanţa, fără ca această activitate să aibă la bază rezultatele cercetărilor efectuate în baza programului județean și să se obțină asigurarea înființării unor livezi în zonele țintă identificate.

A procedat la majorarea nejustificată, cu suma de 1.244 mii lei, a costului lucrărilor la obiectivele „Amenajare şi modernizare oboare şi târguri tradiţionale”, ca urmare a înregistrării pe costuri a unor cheltuieli, în condiţiile în care execuţia lucrărilor a fost cesionată în totalitate unui agent economic. De menționat este faptul că terenurile pe care s-au construit oboarele aparţin domeniului public administrat de unităţile administrativ teritoriale din judeţul Constanţa, iar beneficiarii şi, implicit, responsabilii integrităţii patrimoniului ce decurge din construcţia acestor oboare, sunt unitățile administrativ-teritoriale în cauză, motiv pentru care s-a constatat că modalitatea de dare în administrare a acestor terenuri către Consiliul Județean Constanța şi, ulterior, către RAJDP Constanța, a fost aplicată numai pentru ca, în acest mod, să se ajungă la varianta încredinţării directe a lucrărilor către Regie, iar aceasta, la rândul ei, să cesioneze lucrările unui agent economic.

A angajat cheltuieli şi a efectuat plăţi duble în sumă de 112 mii lei pentru servicii de proiectare târg tradiţional în comuna Independenţa (56 mii lei) şi târg tradiţional în orașul Băneasa (56 mii lei);

În perioada 2011-2013, a angajat cheltuieli pentru servicii de întreținere manuală în secţiile RAJDP şi a efectuat plăţi nejustificate în sumă de 6.840 mii lei pentru servicii constatate ca neexecutate, în urma rezultatului diferenţei dintre numărul mic de zile/om declarate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa de către societatea prestatoare, S.C. ROM COMAN S.R.L., și numărul mult mai mare de zile/om, facturate de S.C. ROM COMAN S..R.L către RAJDP Constanţa;

A angajat cheltuieli şi a efectuat plăţi nejustificate din fonduri publice, în sumă de 716 mii lei, pentru servicii constatate ca neexecutate, reprezentând montarea unui număr de 550 solarii, pe raza mai multor unități administrativ teritoriale din județul Constanța. Exemplificăm în acest sens faptul că, din verificarea efectuată cu privire la numărul de zilieri angajați în perioada 20.12.2012–27.12.2012 de către SC Rom Coman SRL, în calitate de executant solarii, s-a constatat că societatea a avut o singură raportare

Page 29: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 2299 ddiinn 4411

de 20 de zilieri, doar în data de 20.12.2012, rezultând astfel că era practic imposibil ca un număr de 550 de solarii să fie montate în data de 20.12.2012, în 34 de locații din județ;

În perioada 2011–2013, a efectuat plăți în suma de 5.122 mii lei, reprezentând contravaloarea motorinei cu care au fost alimentate utilajele şi mijloacele auto închiriate de la diverşi furnizori de servicii, fără documente justificative legal întocmite, care să ateste realitatea serviciilor prestate;

A plătit nelegal suma de 850 mii lei, reprezentând penalităţi de întârziere datorate în baza sentinţelor civile definitive și irevocabile, pentru debite restante neachitate în termen, în conformitate cu prevederile contractelor de cesiune lucrări încheiate de Regie cu S.C. GETRACONS S.R.L. şi cu S.C. VILLAGE TOUR S.R.L., societăți care au executat lucrări pe raza unor unități administrativ teritoriale din județ;

A angajat cheltuieli şi a efectuat plăţi nelegale, în sumă de 13 mii lei, pentru achiziționarea a 454 pachete de semințe de lavandă, fără ca aceste cheltuieli să fie justificate în privința necesității și oportunității, ținând cont de obiectul de activitate al Regiei și de programele derulate de aceasta. În acest context, s-a constatat că RAJDP Constanţa şi-a diversificat activitatea într-un domeniu care nu este conform cu legislația în vigoare și cu scopul pentru care a fost înfiinţată de Consiliul Judeţean Constanţa şi care nu este prevăzut în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Regiei;

În perioada 2011-2013, prin cuprinderea sumelor destinate finanţării ratelor de leasing financiar aferente achiziţiilor de utilaje şi mijloace auto realizate de Regie, în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate de către U.A.T.J. Constanţa, s-a constatat că, de fapt, au fost efectuate plăți nelegale, în valoare totală de 28.873 mii lei, cauzate de schimbarea destinaţiei fondurilor alocate prin Anexa nr.6 la legile bugetare anuale, cu titlul de „Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale”. Destinaţia legală a acestor sume viza de fapt finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, iar alocarea era pentru unităţile administrativ-teritoriale, după consultarea primarilor și se realiza prin hotărâre a consiliului judeţean;

A angajat şi a efectuat cheltuieli nejustificate, în sumă de 7.829 mii lei, pentru servicii de închiriere utilaje şi mijloace auto plătite unor agenți economici din București și din Constanța, în situaţia în care s-a constatat că aceştia nu au avut activitate în perioada 2011–2013, nu au raportat prestări servicii către RAJDP Constanța şi nu au deţinut active imobilizate de natura celor care fac obiectul contractelor de servicii închiriere utilaje şi mijloace auto;

A angajat și a efectuat plăți nelegale, în sumă de 3.508 mii lei, pentru executarea unor lucrări de natura investiţiilor privind „modernizare şi reabilitare complex „Herghelia Mangalia, judeţul Constanţa”, lucrări finanţate din bugetul U.A.T.J. Constanţa pentru un obiectiv care nu aparține domeniului public al judeţului, acesta fiind, în fapt, un bun aflat în proprietatea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. Astfel, s-a constatat că nu a fost operat un transfer de proprietate care să aibă la bază o fundamentare tehnică, juridică, sau în legătură cu teritorialitatea, în baza căreia să se realizeze o lucrare de natura investiţiilor, prevăzută ca atare în bugetul judeţului, ci doar una economică de cheltuire a fondurilor din bugetul judeţean, prin încredințarea directă a lucrărilor către RAJDP Constanța, în condiţiile în care obligaţia legală de efectuare a lucrărilor de modernizare şi amenajare a hergheliei aparţinea ROMSILVA;

A angajat cheltuieli şi a efectuat plăţi nelegale, în sumă de 1.792 mii lei, din bugetul U.A.T.J. Constanţa pentru „amenajare maluri, execuţie drum acces Lac Corbu”, la un obiectiv care nu face parte din domeniul public al judeţului, acesta fiind în proprietatea

Page 30: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3300 ddiinn 4411

unui agent economic privat, respectiv S.C. RIG SERVICE S.R.L. Acest fapt contravine prevederilor legale care au stat la baza înființării Regiei, ca unitate de interes public județean sub autoritatea Consiliului Județean Constanța, pentru îndeplinirea principalului obiect de activitate, respectiv: „construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor şi a podurilor de interes judeţean.”

La UNITATEA ADIMISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL CONSTANȚA s-au constatat plăți nelegale estimate în sumă de 3.355 mii lei reprezentând:

Efectuarea de cheltuieli nelegale reprezentând finanțare nerambursabilă pentru promovarea stațiunii Mamaia prin organizarea unor activități recreative și distractive în cadrul evenimentului ”Fashion TV Summer Festival Mamaia 2013”, fără respectarea angajamentului din propunerea financiară încheiată cu S.C. FTV RO S.R.L. CONSTANȚA - în sumă de 1.918 mii lei;

Efectuarea de plăţi nelegale reprezentând cheltuieli de exploatare (cu combustibil, reparaţii şi forță de muncă) efectuate pentru utilizarea unui număr de 11-48 de autoturisme preluate prin contracte de leasing sau contracte de comodat - în sumă de 1.381 mii lei. Atât în cazul contractului de leasing, cât și în cazul contractelor de comodat, autoturismele au fost conduse de angajați ai U.A.T.M. CONSTANȚA cărora le-au fost atribuite autoturismele pentru utilizare în interes de serviciu, precum și de 15 conducători auto preluați în baza unui contract de prestări servicii de asigurare personal încheiat cu S.C. HERARCONI S.R.L. CONSTANȚA. Cheltuielile de exploatare a autoturismelor pe anul 2013 și în perioada 01.01.2014 – 31.05.2014 au fost efectuate pentru plăţi cu carburanți, reparații și forță de muncă preluată pe bază de contract, prestările de servicii fiind efectuate contrar prevederilor legale în vigoare referitoare la limitarea consumului de carburanți și a numărului de autoturisme pentru toate instituțiile publice, inclusiv pentru primăriile municipiu de județ (se prevede un număr de 5 autoturisme cu un consum lunar pe autoturism de 125 litri benzină/motorină) ;

U.A.T.M. Constanța s-a angajat să susțină financiar realizarea proiectului „Sărbătoarea recoltei și vinului dobrogean 2013”, prin punerea la dispoziția beneficiarului a sumei de 200 mii lei pentru cheltuieli ocazionate de organizarea evenimentului. Din borderoul justificativ financiar al evenimentului prezentat de Fundația „Fantasio Constanța” și însușit de instituție, rezultă că a fost acceptată o factură reprezentând materiale publicitare „ZIUA RECOLTEI”, deși efectuarea unor astfel de cheltuieli este interzisă, abaterea fiind estimată la suma de 56 mii lei.

La UNITATEA ADIMISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA CRUCEA s-au constatat plăți nelegale estimate în sumă de 2.849 mii lei reprezentând:

Plata integrală către RAJDP CONSTANȚA a lucrărilor la obiectivul de investiţii ”Consolidare sistem rutier prin reciclare „in situ” şi protecţie cu tratament bituminos DC 79, DN2A Crişan, L=4 Km”, drumul care a avut recepţia finală la 31.12.2013, dar care în urma inspecției pe teren s-a constatat că era degradat în mare parte, astfel că prejudiciul a fost estimat la 1.908 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 488 mii lei;

Plata nelegală a unor lucrări neefectuate reprezentând împăduriri şi plantare perdele de protecţie a drumurilor comunale de către RAJDP Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, în sumă estimată de 172 mii lei la care se adaugă majorări de

Page 31: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3311 ddiinn 4411

întârziere aferente în sumă de 45 mii lei;

Plata nelegală a contravalorii lucrărilor de organizare de şantier pentru obiectivul de investiţii ,,Întreţinere şi reparaţii drumuri Localitatea Crişan şi Şiriu, Comuna Crucea”, fără să existe documente care să justifice aceste cheltuieli, în sumă estimată de 85 mii lei la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 45 mii lei;

Acceptarea la plată a unor lucrări care nu sunt efectuate sau care nu întrunesc condiţiile de acceptare la plată pentru obiectivul de investiţii „Împrejmuire, parcare şi amenajarea exterioară a centrului de îngrijire persoane vârstnice, Sat Stupina, Comuna Crucea”, în sumă estimată de 74 mii lei la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 13 mii lei;

S-a constatat achiziția nelegală de pomi fructiferi, care au fost distribuiți gratuit unor persoane fizice din comună - în sumă de 7 mii lei;

Plăți nelegale în beneficiul unor familii, numai în baza Dispoziției primarului care prevedea acordarea de produse alimentare, în lipsa unei hotărâri a consiliului local - în sumă de 6 mii lei;

Entitatea nu a întreprins măsuri de executare silită a creanțelor bugetare prevăzute de normele legale și nu a luat măsuri de întrerupere a termenului de prescripție, rezultând un prejudiciu în sumă de 6 mii lei.

La UNITATEA ADIMISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA GHINDĂREȘTI s-au constatat plăți nelegale estimate în sumă de 3.828 mii lei reprezentând :

Lucrări neefectuate și decontate, respectiv o stație de epurare achiziționată de constructor în 2012 și lăsată în custodie la furnizor, fără confirmarea unității administrativ teritoriale, în calitate de beneficiar – prejudiciu în sumă de 3.292 mii lei;

Proiectul tehnic întocmit de executantul contractului încheiat de entitate în anul 2011 privind „proiectarea, execuția, finalizarea și remedierea oricăror defecte ale lucrărilor „canalizare, stație de epurare, înlocuire rețea de alimentare apă potabilă, sursa de alimentare cu apă potabilă din subteran, înmagazinare și distribuție în localitatea Ghindărești, județul Constanța” nu a propus o soluție tehnică viabilă, acceptând amplasamentul obiectivului într-o zonă inundabilă, așa cum a propus U.A.T.C. GHINDĂREȘTI. Stația de epurare achiziționată de constructor figurează, conform unui proces verbal de custodie, că ar fi fost lăsată în custodie la furnizorul acesteia, dar nu există confirmarea conducerii entității, în calitate de beneficiar, cu privire la acest aspect. Din inspecția la fața locului a obiectivului ”Stație de epurare” s-a constatat că, de fapt, construcția nu există, este turnată doar o platformă de beton, iar lucrările sunt sistate. De asemenea, s-a constatat că bazinul de apă de 300 mc, obiectiv din cadrul aceluiași proiect, nu este folosit, este acoperit de buruieni, nu este racordat la instalația electrică, este inundat datorită faptului că nu este etanșat, iar instalația de supraplin este montată prea jos și nu permite umplerea la nivel. Astfel, au fost constatate prejudicii în sumă totală de 2.670 mii lei, la care s-au calculat accesorii în sumă de 622 mii lei.

Atribuirea prin încredințare directă a construcției unui nou puț, fără respectarea procedurilor legale, fără autorizație de construire emisa de primărie și fără a avea acordurile obligatorii care stau la baza emiterii acesteia - în sumă de 378 mii lei;

Plata organizării de șantier către RAJDP Constanța, fără documente justificative

Page 32: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3322 ddiinn 4411

- în sumă de 49 mii lei;

Dirigenție de șantier încasata pentru lucrări și servicii confirmate dar neefectuate - în sumă de 48 mii lei;

Contractarea și plata unor bunuri și servicii constând în elaborarea unei lucrări cu titlul ”Strategie locală", cheltuială care nu a fost aprobata în Consiliul Local și care, în plus, prezintă date incorecte, în cuprinsul lucrării fiind identificate denumirile altor unități administrativ teritoriale și achiziția de costume populare, fără justificarea avansului acordat - în sumă de 43 mii lei;

A fost executat un proiect tehnic pentru un puț nou; angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata contractului nu respectă criteriile de eficiență; nefiind oportună achiziția proiectului, astfel că întreaga valoare a contractului este prejudiciu adus bugetului local în sumă de 16 mii lei;

Achiziționarea a trei imprimante la suprapreț în sumă de 2 mii lei.

La UNITATEA ADIMISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA PANTELIMON s-au constatat plăți nelegale estimate în sumă de 661 mii lei reprezentând :

Lucrări de plantare de puieți decontate către RAJDP Constanța și lucrări de întreținere a plantației fără a avea la bază toate documentele justificative necesare efectuării plății, respectiv situații de lucrări, precum și alte documente care să ateste că lucrările de plantare au fost executate potrivit prevederilor contractuale – prejudiciu în sumă de 461 mii lei;

S-au decontat, fără temei legal, investiții realizate la sediul de Poliție Pantelimon, clădire ce se află în patrimoniul Ministerului Administrațiilor și Internelor – Inspectoratul de Poliție al Jud. Constanța - prejudiciu în sumă de 191 mii lei;

Unele dintre sume încasate de la persoanele fizice și juridice la compartimentul de impozite și taxe din cadrul U.A.T.C. Pantelimon, nu au fost înregistrate în registrul de casa și nici nu au fost depuse la Trezorerie – prejudiciu în sumă de 9 mii lei.

La UNITATEA ADIMISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ALBEȘTI s-au constatat plăți nelegale estimate în sumă de 124 mii lei reprezentând :

Cheltuieli nelegale cu energia electrică consumată de persoane fizice din localitate, cheltuieli care nu sunt legate de activitatea entității (energia electrică consumată la casa parohială, energia electrică consumată de cetățenii din cartierul de locuințe Albești, IAS și pompa de apa din satul Coroana) - în sumă de 95 mii lei;

Plata unui avans fără realizarea lucrării aferentă contractului având ca obiect ,,prestarea de servicii de proiectare arhitecturala (proiectare PUG teritoriul administrativ) Comuna Albești”; s-a constatat că documentația PUG nu a fost realizată și predată Primăriei, drept pentru care avansul acordat este nelegal - în sumă de 29 mii lei.

Page 33: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3333 ddiinn 4411

Au mai fost constatate plăți nelegale estimate în sumă totală de 2.920 mii lei, din care:

- plăți nelegale estimate în sumă totală de 2.396 mii lei, reprezentând servicii de consultanță în următoarele domenii: implementarea sistemelor de control intern managerial; financiar; consultanță în domeniul inventarierii patrimoniului; achiziții publice; servicii pentru completarea de date în carnetele de muncă; servicii privind întocmirea și certificarea situațiilor financiar contabile; servicii de audit public intern; diverse alte servicii de consultanță (servicii privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare); verificarea zilnică a registrului de casă, verificarea unei lucrări de investiții deja realizată, consultanță în vederea întocmirii documentației de licențiere ca operator, în condițiile în care entitatea nu este operatorul care urma sa fie licențiat; servicii de audit statutar.

Plățile nelegale au fost constatate la următoarele entități: U.A.T.C. ION CORVIN (326 mii lei), S.C. AGIGEASERV UTIL S.R.L. AGIGEA (213 mii lei), U.A.T.O. NEGRU VODĂ (193 mii lei), U.A.T.C. ALIMAN (176 mii lei), U.A.T.C. PECINEAGA (176 mii lei), U.A.T.C. BĂRĂGANU (163 mii lei), U.A.T.C. LUMINA (158 mii lei), U.A.T.O. EFORIE (132 mii lei), U.A.T.C. SARAIU (120 mii lei), U.A.T.C. RASOVA (104 mii lei), U.A.T.C. COGEALAC (89 mii lei), U.A.T.C. GÂRLICIU (83 mii lei), U.A.T.C. CERCHEZU (79 mii lei), U.A.T.C. PANTELIMON (76 mii lei), U.A.T.C. CUZA VODĂ (59 mii lei), U.A.T.C. MIRCEA VODĂ (50 mii lei), U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN (40 mii lei), U.A.T.C. MIHAIL KOGĂLNICEANU (33 mii lei), U.A.T.C. CIOCÂRLIA (31 mii lei), U.A.T.C. DELENI (23 mii lei), U.A.T.C. ISTRIA (23 mii lei), S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L. (20 mii lei), S.C. EDILITAR LOCAL TUZLA S.R.L. (16 mii lei), U.A.T.C. CUMPĂNA (9 mii lei), U.A.T.C. GHINDĂREȘTI (4 mii lei).

De menționat că, la data angajării cheltuielilor aferente serviciilor contractate, unele entități înregistrau plăți restante, din care arieratele dețineau o pondere însemnată. Astfel, s-a constatat că ordonatorii principali de credite nu au ținut cont de prevederile art.14, alin.(8) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, conform cărora aceștia pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent. Pe cale de consecință, în perioada analizată, entitățile au contractat împrumuturi de la Ministerul Finanțelor pentru stingerea arieratelor, în condițiile în care s-a constatat că volumul cheltuielilor angajate și plătite pentru diversele servicii de consultanță concurau cu sumele înregistrate ca arierate.

Din analiza documentelor puse la dispoziție de către entitățile controlate, s-a constatat că acestea au angajat servicii se audit public intern, de tipul auditului de regularitate, fără să țină cont de prevederile OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, prin care au fost abrogate acele articole care permiteau entității publice care nu avea organizat serviciul de audit public intern sau nu avea angajat auditor public extern, să contracteze servicii de acest gen cu persoane fizice și juridice autorizate.

A fost constatat caracterul nelegal al angajării cheltuielilor de natura celor prezentate, atât prin prisma faptului că nu a fost respectat cadrul legal, cât și prin faptul că activitățile de monitorizare a operațiunilor desfășurate în numerar prin registrul de casă, de monitorizare a operațiunilor privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice, a achizițiilor publice, precum și pentru efectuarea inventarierii, sunt activități care se derulează în mod curent de către personalul cu atribuții specifice, angajat în cadrul entității. În plus, s-a constatat că, în mod frecvent, documente justificative care au stat la baza angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor pentru serviciile prestate, fie nu există, fie sunt aferente altor perioade, fie nu sunt în concordanță cu obiectul contractului încheiat. O mare parte dintre documentele întocmite de prestatori, în mod special cele referitoare la sistemele de control intern au constat doar în listarea unor acte normative, deși cele mai multe entități aveau încheiate contracte pentru furnizarea și actualizarea softului informatic de furnizare în timp real a legislației.

Page 34: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3344 ddiinn 4411

- depășirea consumului legal de combustibil, în sumă totală de 299 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.C. CRUCEA (239 mii lei), U.A.T.C. LUMINA (19 mii lei), U.A.T.C. ALBEȘTI (13 mii lei), U.A.T.C. GRĂDINA (11 mii lei), U.A.T.C. TUZLA (9 mii lei), U.A.T.C. GHINDĂREȘTI (7 mii lei), U.A.T.C. 23 AUGUST (1 mii lei);

- servicii de protocol decontate nelegal, în sumă de 115 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.O. CERNAVODĂ (37 mii lei), U.A.T.C. GRĂDINA (35 mii lei), U.A.T.C. TUZLA (17 mii lei), U.A.T.C. GHINDĂREȘTI (4 mii lei);

- servicii de publicitate decontate nelegal, în sumă totală de 90 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.C. CRUCEA (44 mii lei); U.A.T.C. ALBEȘTI (29 mii lei); U.A.T.C. CUZA VODĂ (8 mii lei); U.A.T.C. GRĂDINA (8 mii lei) și la U.A.T.C. 23 AUGUST (1 mii lei);

- prestări servicii ecarisaj (gestionare câini fără stăpân), în sumă de 20 mii lei, abatere constatată la U.AT.O. NEGRU VODĂ, pe fondul unei fundamentări necorespunzătoare a necesitații și oportunității contractării și monitorizării serviciilor prestate.

Sumele primite din Fondul de rezervă de la bugetul de stat nu au fost utilizate pentru destinațiile pentru care au fost primite, creându-se astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 1.880 mii lei, abatere constatată la: U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN (530 mii lei), U.A.T.C. MIRCEA VODĂ (525 mii lei); U.A.T.O. MURFATLAR (491 mii lei); U.A.T.C. 23 AUGUST (211 mii lei) și de către U.A.T.C. GHINDĂREȘTI (123 mii lei).

e.3) alte abateri în ceea ce priveşte calitatea gestiunii economico financiare care nu au creat prejudicii

S-au constatat abateri de natură financiar-contabilă, în sumă totală estimată de 93.904 mii lei, cele mai reprezentative fiind următoarele:

La UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL CONSTANȚA, abateri în sumă de 3.675 mii lei determinate în principal de:

Nerespectarea principiului bunei gestiuni în ce privește angajarea de cheltuieli: derularea Programul ”rechizite școlare” în afara perioadei de derulare și pentru cheltuieli ce nu sunt cuprinse în program, au condus la efectuarea de cheltuieli neeconomicoase estimate în sumă de 3.128 mii lei;

Efectuarea de cheltuieli neeconomicoase în sumă de 547 mii lei, reprezentând cheltuieli cu prestări servicii de consultanta, în condițiile nerespectării principiului bunei gestiuni.

Abateri identificate la REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA, care nu au determinat prejudicii, dar care au influențat calitatea gestiunii economico-financiare, au fost estimate în sumă totală de 11.552 mii lei, după cum urmează:

Serviciile de pază aferente obiectivelor proprii ale RAJDP Constanța, pentru care Regia a plătit în perioada 2010-2013 suma de 4.094 mii lei, s-a constatat că sunt prestate de către S.C. DIVIZIA DE PAZĂ S.R.L., societate înființată, în afara cadrului legal, de către Direcția de Pază a Județului Constanța, în calitate de ordonator terțiar de credite în subordinea Consiliului Județean Constanța. S.C. DIVIZIA DE PAZĂ S.R.L. a devenit partener contractual cu Regia, ca urmare a novării contractului de prestări servicii încheiat în anul 2006 între Direcția de Pază a Județului Constanța și RAJDP

Page 35: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3355 ddiinn 4411

CONSTANTA. Prin acceptarea novării contractului, RAJDP CONSTANŢA nu a făcut altceva decât să contribuie la eludarea cadrului legal aferent achizițiilor publice și la finanţarea pe criterii discreţionare a unei entităţi private, respectiv, S.C. DIVIZIA DE PAZĂ S.R.L. CONSTANȚA;

Din cauză că, în perioada 2011-2013, Regia a utilizat pentru plata dobânzilor, asigurărilor și a altor cheltuieli specifice leasingului financiar, sume care au fost înregistrate direct în cheltuielile curente ale perioadelor respective, fără însă a se proceda și la înregistrarea veniturilor corespunzătoare de compensare, în timpul controlului s-a stabilit că în urma recalculării veniturilor compensatoare în suma totala de 6.629 mii lei, RAJDP Constanța datora un impozit pe profit în suma totala de 1.061 mii lei, care nu a fost înregistrat și virat la bugetul statului;

În perioada 2011-2013, prin diminuarea rezultatului net al Regiei a fost influențat calculul obligațiilor suplimentare privind vărsămintele din profitul net la bugetul local cu suma de 6.397 mii lei, ca urmare a constituirii nejustificate a unor provizioane.

La UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘUL NEGRU VODĂ, abateri în sumă de 8.365 mii lei determinate în principal de:

Înregistrarea și evidențierea eronată a unor bunuri care aparțin domeniului public al U.A.T.O. Negru Vodă, reprezentând echipamentele și instalațiile aferente rețelei de apă și canalizare, în fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al entității - în sumă de 5.603 mii lei;

În privința bunurilor rezultate în urma investiției derulate de Consiliul Județean Constanța pe raza U.A.T.O. Negru Vodă, reprezentând târg și obor tradițional, s-a constatat că acestea deși au fost recepționate, nici până la data efectuării auditului nu au fost retransmise în administrarea entității, pentru a fi înregistrate, în fondul bunurilor din domeniul public - în sumă de 2.724 mii lei;

În privința suprafețelor împădurite de Consiliul Județean Constanța pe raza U.A.T.O. Negru Vodă, prin programul județean derulat cu RAJDP Constanța, din documentele puse la dispoziția echipei de audit și din deplasarea în teren, s-a constatat că pe raza U.A.T.O. Negru Vodă nu a fost realizată nicio activitate de împădurire. Mai mult decât atât, HCL nr.37/27.07.2011 privind darea în administrarea Consiliului Județean Constanța a suprafeței de 210 ha pentru împădurire, a fost ulterior anulată prin HCL nr.32/31.07.2012, astfel încât nu mai există nici un act normativ emis de consiliul local pentru transmiterea terenului în vederea realizării lucrărilor în cauză;

S-a asigurat în mod direct plata unor investiții pentru unități de cult situate pe raza U.A.T.O. Negru Vodă, constând în instalații termice, sumele alocate afectând astfel execuția bugetară a activității proprii, în condițiile în care lucrările vizau obiective care nu se afla în proprietatea unității administrativ teritoriale - în sumă de 38 mii lei;

Nu este instituit registrul-oferte și registrul-contracte pentru bunurile concesionate din domeniul public al U.A.T.O. Negru Vodă, iar contractele încheiate nu au un caracter unitar, nerespectându-se modelul contractelor adoptat conform prevederilor legale.

Page 36: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3366 ddiinn 4411

La UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA LUMINA, abateri în sumă de 1.590 mii lei determinate în principal de:

Plăți reprezentând ”construcție sediu poliție” și ”construcție piață agroalimentară” în condițiile în care nu au fost respectate prevederile legale cu privire la calitatea în construcții, respectiv nu s-a procedat la recepția lucrărilor pe faze determinante, iar decontarea lucrărilor s-a realizat în baza unor situații de plată emise de către S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L., în calitate de executant, situații de plată care nu concordă cu devizele ofertă din documentația tehnico-economică întocmită de către proiectant. În aceste condiții, U.A.T.C. LUMINA a decontat lucrări în valoare de 887 mii lei pentru realizarea obiectivelor de investiții fără respectarea prevederilor legale;

Efectuarea unor cheltuieli pentru prestarea unor servicii medicale, fără ca din documentele justificative anexate la factură să rezulte că acestea au fost prestate conform contratului întocmit , abaterea constatată fiind în sumă de 244 mii lei;

U.A.T.C. LUMINA a procedat la încheierea unor contracte concesiune care în fapt se numesc asocieri în participațiune. Obiectul contractelor de asociere în participațiune constă în exploatarea unei cariere în scopul comercializării pietrei, natura contractului fiind pur comercială, nefiind îndeplinite condițiile legale cu privire la asocierea consiliilor locale cu persoane juridice în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local. În condițiile în care asocierea în participațiune nu este fundamentată pentru realizarea unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, U.A.T.C. Lumina nu face decât să dispună cu privire la un bun pe care îl administrează, cu încălcarea prevederilor legale;

Nerespectarea prevederilor legale privind modul în care sunt administrate bunurile din domeniul public al U.A.T.C. Lumina de către S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L., societate al cărei acționar unic este Consiliul Local Comuna Lumina;

Entitatea a efectuat, în anul 2013, plăți pentru serviciile de salubritate, în sumă de 703 mii lei, iar veniturile încasate din taxa de salubritate au fost în sumă de 244 mii lei, rezultând astfel că au fost efectuate cheltuieli ineficiente în suma de 459 mii lei, fără a fi încasate taxele aferente.

S-a constatat nerespectarea prevederilor legale cu privire la inventarierea patrimoniului la următoarele entități: U.A.T.O. NEGRU VODĂ, U.A.T.O. CERNAVODĂ, U.A.T.O. EFORIE, U.A.T.C. CUZA VODĂ, U.A.T.C. DOBROMIR, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI, U.A.T.C. GRĂDINA, U.A.T.C. LUMINA, U.A.T.C. MIRCEA VODĂ, U.A.T.C. SARAIU, S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD, S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L., S.C. SARAIU-PROGRES, DEZVOLTARE, SERVICII S.R.L.

S-a mai constatat nerespectarea prevederilor legale cu privire la evaluarea/reevaluarea bunurilor din patrimoniu, astfel că nu au fost reflectate în contabilitate bunuri în valoare totală de 66.767 mii lei la următoarele entități: U.A.T.M. MANGALIA, U.A.T.O. CERNAVODĂ U.A.T.O. EFORIE, U.A.T.C. CRUCEA, U.A.T.C. CUZA VODĂ, U.A.T.C. GHINDĂREȘTI, U.A.T.C. GRĂDINA, U.A.T.C. LUMINA, U.A.T.C. OSTROV, U.A.T.C. SARAIU, U.A.T.C. SILIȘTEA.

Page 37: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3377 ddiinn 4411

f) Alte informaţii legate de aplicare de amenzi contravenţionale, sesizarea unor instituții de specialitate

f.1) Aplicarea unor sancţiuni contravenţionale:

Urmare nerespectării prevederilor legale în vigoare, în cazul a 12 entități au fost aplicate un număr de 12 amenzi contravenţionale, în sumă totală de 63,8 mii lei, după cum urmează:

La U.A.T.C. CRUCEA au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 12 mii lei, întrucât nu s-a prezentat în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autoritatea deliberativă în lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie 2013, pentru trimestrul al patrulea, execuţia bugetară întocmită, şi nu au fost diminuate lunar arieratele cu 5 % faţă de luna anterioară, nu s-a procedat la reevaluarea tuturor activelor fixe corporale și s-a depășit consumul de carburanți;

La U.A.T.C. CUZA VODĂ au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 11 mii lei, întrucât ordonatorul de credite al bugetului local al UATC Cuza Vodă nu a luat masurile necesare în vederea diminuării volumului arieratelor cu cel puțin 5% și nu a procedat la reevaluarea activelor fixe corporale;

La U.A.T.C. CUMPĂNA au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 10 mii lei, întrucât la data angajării cheltuielilor cu serviciile privind implementarea Sistemului de control intern managerial, entitatea înregistra plăți restante în sumă totală de 4.928 mii lei, în condițiile în care se pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului , respectiv a arieratelor din execuţia anului curent;

La U.A.T.C. GÂRLICIU au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 10 mii lei, nu a prezentat în ședințe publice, spre analiză și aprobare, execuția BVC pe secțiunile dezvoltare și funcționare, în vederea redimensionării cheltuielilor în raport cu gradul de încasare a veniturilor și ca urmare a nerespectării principiului de execuție bugetară prevăzut de Legea 273/2006, art. 49 (13) referitoare la obligația ordonatorilor de credite de a diminua volumul arieratelor cu cel puțin 5 %, calculat la soldul lunii anterioare;

La U.A.T.C. GRĂDINA au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 7,3 mii lei, ca urmare a neaplicării măsurilor de executare silită a creanțelor bugetare, nu s-a procedat la efectuarea reevaluării bunurilor din patrimoniu, de natura construcțiilor și terenurilor, efectuarea unor plăți nelegale cu salariile, depășirea consumului de carburanți și nerespectarea procedurilor de publicitate pe site a bugetelor unităților administrativ-teritoriale;

La U.A.T.C. ISTRIA au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 3 mii lei, întrucât nu au fost respectate prevederile art.23 alin.(2) lit.b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, de urmărirea modului de realizare a veniturilor;

La U.A.T.C. VALU LUI TRAIAN au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 3 mii lei, întrucât nu au fost respectate modul de stabilire, urmărire și încasare a veniturilor UATC Valu lui Traian.

La U.A.T.C. DOBROMIR au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 3 mii lei, întrucât nu au fost aplicate toate procedurile legale de executare silită a creanţelor bugetului local în cadrul termenului legal de prescriere, în conformitate cu prevederile Titlului VIII, Cap. VIII din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Page 38: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3388 ddiinn 4411

La U.A.T.C. SILIȘTEA au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 1,5 mii lei, pentru că nu au fost luate masuri pentru redimensionarea creditelor bugetare cu ocazia rectificărilor prevederilor inițiale ale bugetelor;

La U.A.T.O. CERNAVODĂ au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 1 mii lei, ca urmare a neefectuării reevaluării;

La U.A.T.C. PANTELIMON au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 1 mii lei, întrucât entitatea a decontat fără a avea baza legala, unele investiții realizate la de Politie Pantelimon, clădire ce se afla în patrimoniul Ministerului Administrațiilor și Internelor – Inspectoratul de Politie al Jud. Constanta;

La U.A.T.C. SARAIU au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 1 mii lei, pentru neefectuarea reevaluării patrimoniului.

f.2) Sesizarea unor instituții specializate ale statului:

Urmare nerespectării prevederilor legale în vigoare s-a procedat la sesizarea unor instituții de specialitate după cum urmează:

La U.A.T.J. CONSTANȚA s-a solicitat un control de specialitate către Direcția Generală Antifraudă Fiscală în ce privește relația contractuală a Consiliului Județean Constanța, pentru achiziția de rechizite școlare în cadrul Programului Rechizite școlare pentru școlari și preșcolari 2009-2013;

La REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA s-au solicitat controale specializate către:

- AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE în vederea efectuării unui control și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în domeniu, deoarece s-a constatat că entitatea utilizează frecvent cesiunea contractelor de lucrări, ca modalitate de evitare a aplicării procedurilor de atribuire prevăzute de OUG nr.34/2006;

- DEPARTAMENTUL ANTIFRAUDĂ CONSTANȚA pentru verificarea desfășurării activităților desfășurate de unele dintre societățile comerciale cu care RAJDP Constanța a încheiat contracte de prestări servicii și/sau execuție lucrări;

La U.A.T.C. CRUCEA s-a solicitat către INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CONSTANŢA un control de specialitate cu privire la efectuarea vărsămintelor şi a contribuţiilor către bugetul de stat, în cuantumul şi la termenele legale privind munca ocazională pentru care entitatea a efectuat plăţi pentru diverse activităţi (cosit iarba, curățire după inundaţii, decolmatat fântâni, curăţat coşuri, pază ocazională, vidanjat fose septice la şcoli, debitat lemne, reparat podeţe, etc.) fără a se reţine impozit pe venit;

La U.A.T.C. GRĂDINA s-au solicitat controale către:

- INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CONSTANȚA privind respectarea prevederilor legislației muncii în ceea ce privește încheierea contractelor individuale de muncă și desfășurarea raporturilor de muncă deoarece, în cursul anului 2013, entitatea a efectuat angajări în baza unor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, încheiate succesiv (de regulă pe 5 zile), pentru un număr de aproximativ 102 persoane, constatându-se că U.A.T.C. Grădina a evidențiat, în mod eronat, în statele de plată această categorie de salariați ca fiind personal zilier, în condițiile în care forma juridica de angajare este cea prevăzută de Legea 53/2003 privind Codul muncii și nu de Legea

Page 39: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 3399 ddiinn 4411

52/2011 privind desfășurarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Analizând obiectul prestației a reieșit că întreg personalul contractual angajat pe perioadă determinată este încadrat în funcția de muncitor, iar locul de desfășurare a activității este la sediul primăriei, fără a se specifica concret felul muncii prestate, nefiind întocmite fișe de atribuțiuni; au fost constatate neconcordanțe între numărul de zile pentru care este încheiat contractul de muncă și perioada confirmată prin pontajele zilnice; pontajele nu au fost întocmite pe baza unor documente de certificare a prezenței la locul de muncă (condica de prezență, foaie de prezență zilnică și nu sunt înregistrate ora începerii și ora terminării zilei de muncă etc.).

- AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE privind faptul că ordonatorul principal de credite se afla în relație de rudenie de gradul I cu un funcționar public, salariat al aparatului propriu de lucru al primarului, încadrat în funcția de consilier juridic.

La U.A.T.C. LUMINA s-au solicitat controale către:

- INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII CONSTANȚA un control de specialitate cu privire la lipsa verificării calității execuției lucrărilor de construcții efectuate de UATC Lumina, pentru investițiile reprezentând ”construcție sediu poliție”, în valoare de 700 mii lei, și ”construcție piață agroalimentară”, în valoare de 187 mii lei. S-a constatat că lucrările au fost realizate fără să se procedeze la recepția lucrărilor pe faze determinante, iar decontarea lucrărilor s-a realizat în baza unor situații de plată emise de către S.C. GOSPODĂRIA LUMINA S.R.L. în calitate de executant, situații de plată care nu concordă cu devizele ofertă din documentația tehnico-economică întocmită de către proiectant.

- AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE, deoarece s-a constatat că nu au fost respectate prevederile legale cu privire la modul de organizare și desfășurare a procedurilor de atribuire și administrare a contractelor de lucrări încheiate pentru realizare piață agroalimentară și sediu poliție în Comuna Lumina. Lucrările au fost contractate prin încredințare directă și nu prin aplicarea unei proceduri de achiziție prevăzută de art. 18 din OUG nr. 34/2006, în condițiile în care valoarea estimată a lucrărilor de construcții-montaj, conform devizului general, este de 260.700 euro pentru piața agroalimentară și de 146.766 euro pentru sediu poliție, valori care depășesc pragul de 100.000 euro prevăzut de art.19 din OUG 34/2006 pentru achizițiile directe de lucrări;

La S.C. CLEAN CONTROL I.T.C. S.R.L. CONSTANȚA s-a solicitat un control de specialitate către DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI, întrucât s-a constatat că entitatea nu a întocmit bugetul de venituri și cheltuieli și, implicit, nu l-a înaintat spre aprobare Consiliului Local Municipal Constanța, așa cum este prevăzut la art.53 din Legea nr.5/2013 a bugetului de stat pe anul 2013;

La S.C. EFO PUBLISERV S.A. EFORIE SUD s-a solicitat un control de specialitate către DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI, BIROUL DE INSPECȚIE ECONOMICO-FINANCIARĂ CONSTANȚA, ca urmare a nerespectării prevederilor OG 26/2013 (actualizată) privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, motivat de faptul că la întocmirea și realizarea bugetului de venituri și cheltuieli entitatea a depășit prevederile bugetare aprobate la Titlul ”Cheltuieli de personal”;

La S.C. UTILITĂȚI PUBLICE CERNAVODĂ S.R.L. s-a solicitat un control de specialitate către DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI, BIROUL DE INSPECȚIE ECONOMICO - FINANCIARE CONSTANȚA, întrucât execuţia bugetul de venituri şi cheltuieli pe anii 2012 şi 2013 nu s-a încadrat în prevederile aprobate, înregistrându-se depăşiri ale cheltuielilor, în condiţiile în care majorarea acestora nu s-a făcut în limita veniturilor încasate, peste nivelul programat.

Page 40: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 4400 ddiinn 4411

IV. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Urmare acţiunilor de control/audit efectuate pentru anul bugetar 2013, se desprind următoarele concluzii:

managementul defectuos al fondurilor publice a determinat crearea unor prejudicii la nivelul UAT-urilor, a determinat acumularea de arierate la nivelul UAT- urilor, care poate avea consecințe în blocarea fondurilor de către Trezorerie şi intrarea în criză financiară sau în insolvenţă;

încheierea de angajamente legale înainte de stingerea plăţilor restante, înregistrate la finele anului anterior, angajarea și efectuarea de cheltuieli fără prevederi bugetare, obligaţii de plată facturate și neînregistrate în contabilitate;

contabilizarea unor facturi în momentul efectuării plății și nu la data producerii fenomenului economic, nerespectându-se astfel principiul contabilității de angajamente;

necunoaşterea de către personalul cu atribuţii în domeniu a legislaţiei specifice entităţilor respective referitoare la materia impozabilă, a realităţii datelor înscrise în declaraţiile de impunere, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor din impozite şi taxe locale, necalcularea şi neînregistrarea în conturile de creanţe a majorărilor de întârziere datorate ca urmare a neachitării în termenul legal a obligaţiilor şi neaplicarea procedurilor de executare silită;

controalele interne sunt slab implementate, determinat de necunoaşterea legislaţiei, de numărul redus de personal pentru realizarea separării atribuţiilor, creându-se astfel premisele unor utilizări neeconomicoase de fonduri publice şi ceea ce este şi mai grav posibilitatea efectuării unor plăţi nelegale;

interpretarea eronată a prevederilor legale cu privire la salarizarea personalului din instituţiile publice, şi în general, a legislaţiei privind efectuarea cheltuielilor publice;

numărul de personal relativ redus la unele entităţi şi nivelul scăzut de pregătire profesională cu consecinţe în implementarea sistemelor de control intern, de organizarea a evidenţelor financiar-contabile, efectuarea de înregistrări contabile eronate, cât şi înregistrarea în evidenţa contabilă de operaţiuni fără documente justificative, şi de întocmire a situaţiilor financiare;

acceptarea la plată a unor situaţii privind lucrări neexecutate;

acceptarea pentru decontare a unor documente care nu conţin informaţiile necesare pentru a certifica realitatea sumelor solicitate;

decontarea de mai multe ori a unor servicii;

compartimentele de audit public intern ca mijloc de realizare a unui management performant în multe entităţi, nu sunt organizate urmare a lipsei personalului de specialitate, iar acolo unde aceasta structură este constituită, activitatea este efectuată de către un singur auditor intern şi prezintă, pe lângă riscul curent al întreruperii activităţii, şi imposibilitatea exercitării activităţii de supervizare a modului în care se desfăşoară misiunile de audit intern, imposibilitatea realizării unui program de asigurare şi de îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit public intern.

Măsurile dispuse ca urmare a acţiunilor de control/audit efectuate

În urma analizei actelor de audit şi control, au fost emise decizii prin care au fost dispuse măsuri pentru:

aplicarea măsurilor prevăzute de lege pentru încasarea impozitelor şi taxelor locale şi a veniturilor proprii (din chirii, concesiuni,etc.);

Page 41: CAMERA DE CONTURI CONSTANȚARapoarte_Locale_2013\CONSTANTA... · 1.Cheltuieli de personal 425.573 447.539 437.348 102,8 97,7 2.Bunuri şi servicii 484.536 570.563 489.973 101,1 85,9

CCAAMMEERRAA DDEE CCOONNTTUURRII CCOONNSSTTAANNȚȚAA

RRAAPPOORRTT PPRRIIVVIINNDD FFIINNAANNȚȚEELLEE PPUUBBLLIICCEE LLOOCCAALLEE PPEE AANNUULL 22001133 LLAA NNIIVVEELLUULL JJUUDDEEȚȚUULLUUII CCOONNSSTTAANNŢŢAA

PPaaggiinnaa 4411 ddiinn 4411

recuperarea prejudiciilor create de acordarea în condiţii nelegale a unor drepturi de personal, plata nelegală a unor situaţii de lucrări supraevaluate şi/sau a unor lucrări neexecutate precum şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestora;

efectuarea inventarierii elementelor de activ, a datoriilor şi a capitalurilor proprii, reevaluarea activelor fixe şi calcularea amortizării potrivit prevederilor legale;

întocmirea situaţiilor financiare anuale pe bază de date corecte,

organizarea sistemelor de control intern astfel încât să asigure reducerea riscurilor care pot să afecteze realizarea obiectivelor şi realizarea unui management eficient al fondurilor publice.

Recomandări formulate

Pornind de la cele prezentate în raport, este necesar ca activitatea la nivelul entităţilor din sfera finanţelor publice locale să fie îmbunătățită prin:

o mai mare responsabilizare a ordonatorilor de credite (conducători ai UAT-urilor) în fundamentarea necesităților de resurse și în alocarea fondurilor;

completarea cadrul legal şi sancţionarea contravenţională pentru neînregistrarea tuturor operaţiunilor economico-financiare la momentul efectuării acestora, în mod cronologic și sistematic, pentru efectuarea corespunzătoare a operaţiunii de inventarierea anuală, nerespectarea principiilor și regulilor bugetare;

o mai bună fundamentare a veniturilor proprii ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, bazată pe constatarea, evaluarea și inventarierea materiei impozabile, în funcție de care se calculează impozitele, taxele și alte venituri ale bugetelor locale, în scopul evaluării corecte a acestora și creşterea gradului de colectare a creanţelor;

întărirea controlului cheltuielilor bugetare, pentru respectarea legalității și regularității și creșterea eficienței, eficacității și a economicității în utilizarea fondurilor publice;

precizarea și delimitarea responsabilităților specifice ale angajaților implicați în procesul execuției cheltuielilor bugetare în fiecare fază: angajare, lichidare, ordonanțare, plată;

o mai bună administrare a patrimoniului atât din perspectiva evidenței, cât și din perspectiva evaluării și inventarierii acestuia;

evaluarea sistematică și menținerea la un nivel acceptabil a riscurilor asociate îndeplinirii obiectivelor entităților și întărirea capacității structurilor de control intern din cadrul entităților publice de a preveni, detecta și înlătura abaterile de la legalitate și regularitate.