CALITĂŢILE MEMORIEI

Ca o componentă centrală a sistemului psihic uman, memoria pune în evidenţă oserie de calităţi, pe baza cărora se poate realiza în plan aplicativ, în activitatea depsihodiagnoză, determinarea eficienţei ei. Principalii indicatori după care apreciem eficienţa instrumentală generală a ei sunt: 1.întinderea repertoriului {tezaurului);2. fidelitatea; 3.exactitatea;4.promptitudinea;5.mobilitatea

Intinderea repertoriului se exprimă prin cantitatea totală şi diversitatea modală acunoştinţelor şi experienţelor acumulate şi păstrate în stare funcţională satisfăcătoare.Cu cât are valori mai ridicate, cu atât se poate spune că memoria este mai eficientă, eapermiţând abordarea şi rezolvarea mai rapidă şi cu rezultate bune a unui volum maimare şi mai eterogen de sarcini, şi invers. O memorie bogată devine astfel un factor facilitator în orice gen de activitate pe care o poate întreprinde o persoană, după cum omemorie slabă şi săracă se poate transforma într-un handicap sever, cu repercusiuniputernic negative asupra capacităţii generale de adaptare şi acţiune.

Determinarea ca atare a repertoriului memoriei este în general dificilă şipretenţioasă. Ea, totuşi, se poate efectua folosind în acest scop teste complexe,denumite de „informaţie generală".

Fidelitatea reflectă gradul de compatibilitate calitativă, logico-semantică dintre input-u] stocat anterior şi ceea ce se păstrează şi se reproduce ulterior. Memoria ar deveni contraproductivă, dezadaptativă, dacă ceea ce s-ar păstra şi s-ar reproduce nu ar corespunde deloc cu ceea ce a fost înregistrat sau memorat în mod real. Rezultatulalterării fidelităţii este confabulajia, în cadrul căreia subiectul reproduce cu totulaltceva decât a memorat anterior, el fiind însă convins că reproducerea lui este întrutotul fidelă, conformă cu realitatea.

Pentru a fi utilă în reglarea şi eficientizarea activităţii, memoria trebuie să posede ofidelitate pe măsură, altminteri din factor optim izator se transformă în factor perturbator

Exactitatea corelează pozitiv cu fidelitatea, dar înseamnă ceva mai mult decâtaceasta. Anume, ea reclamă păstrarea şi reproducerea unui material (informaţii) fărămodificări semnificative de conţinut şi de formă. Luată ca atare, cel mai pregnant ea serealizează în cadrul memoriei mecanice, care, aşa cum am văzut, presupune o înregistrare şi redare aidoma a materialului, chiar dacă înţelesul şi legăturile lui logiceinterne nu sunt dezvăluite. In cadrul memoriei logice, unde intervin activ operaţiile deanaliză, comparaţie, interpretare, reorganizare etc, exactitatea capătă un sens mai larg,de corespondenţă semantică între „intrare" şi „ieşire".

Promptitudinea exprimă raportul dintre momentul lansării „apelului" dereactualizare a unei informaţii sau amintiri şi momentul în care informaţia sauamintirea respectivă apare pe scena internă a cunoştiinţei. Cu cât distanţa dintre celedouă momente este mai mică, cu atât promptitudinea va avea un nivel mai ridicat, şiinvers. De regulă, o memorie poate fi considerată promptă, dacă reactualizareainformaţiei necesare se face în timp util, adică, dacă atunci când este eeforată mai poatefi folosită eficient pentru rezolvarea sarcinii date sau atingerea scopului propus.Promptitudinea este condiţionată, în primul rând, de nivelul pragului de eeforare la carese păstrează informaţia şi, apoi, de starea psihofiziologică generală a subiectului înmomentul dat şi de factorii ambientali.

Mobilitatea exprimă calitatea memoriei de sistem semideschis, adică de a se aflaşi de a realiza în permanenţă schimburi informaţionale şi energetice cu sursele externe.Graţie acestei însuşiri, conţinuturile şi structurile actuale ale sistemului mnezic se îmbogăţesc şi se perfecţionează din punct de vedere funcţional prin achiziţia continuăde informaţii şi experienţe noi. Astfel, în funcţie de dinamica evenimentelor în planextern, precum şi de dinamica motivelor şi scopurilor activităţii, se modifică şi configuraţia repertoriului

1

memorativ: elementele aflate în momentul actual în primplan trec în momentele următoare în plan secundar, în vreme ce altele, aflateactualmente în plan secundar, trec în momentele următoare în prim plan.

Opusă mobilităţii este rigiditatea, care, atunci când depăşeşte o anumită limită,duce la anchilozarea sistemului mnezic, la funcţionarea lui contra timp, în dezacord cusensul şi tendinţa schimbărilor din plan obiectiv

2