Călătoria magică a cărţii

Cartea este un obiect magic, care ne poartă spre templul învăţării, stârnindu-ne imaginaţia, deschizându-ne uşa spre cunoaşterea şi înţelegerea lumii. Este de fapt cheia universului, pe care ţi-l poţi construi şi reconstrui aşa cum vrei.

Însă, o carte, până în momentul în care este citită, iar paginile sale sunt răsfoite de către un iubitor de lectură, are de parcurs un drum lung.

Totul începe pe raftul unei biblioteci. O rază de soare îi mângâie cotorul. Ea se trezeşte uşor şi deschide ochii. În tăcerea cărţilor din jurul ei, părea stingheră asemenea unui simplu obiect rătăcit. Coboară de pe raft şi iese afară din bibliotecă. Pe stradă, maşinile circulau cu viteză, iar toţi oamenii mergeau grăbiţi. Era convinsă că nimeni nu o va observa.

Deci, ieşise. Totul era zgomotos, totul se mişca non-stop. Totul era diferit faţă de biblioteca în care stătuse atâta timp. Merge puţin şi observă mulţimea de culori din jur. Soarele era parcă, prea luminos, oraşul prea mare. Cum va găsi drumul spre inima cititorului pe care-l căuta?

Aşa că, se gândi puţin. Cine îndrăgea cărţile cel mai mult? Copii? Şi unde erau copii? La şcoală. Deci se gândeşte unde este cea mai apropiată şcoală din zonă. Peste două străzi. Fără să mai stea pe gânduri, porneşte la drum. Traversează două treceri de pietoni, având grijă la semafor. Mai merge puţin, reuşind să se strecoare printre picioarele grăbite ale trecătorilor, însă cu grijă, să ne se îndoaie nici o pagină.

Ajunge în faţa şcolii. Pauza tocmai începuse. Cartea se aşează pe banca din curtea şcolii. Copii treceau pe lângă ea, dar nimeni nu o observa. Însă, un copil o priveşte atent şi o răsfoieşte. Cartea este pe placul lui! Începe imediat să o citească. Abia acum cartea se simte folositoare, paginile i se făceau roşii ca focul, iar ea înţelege că aventura sa nu a fost „un mare labirint ruinat”: