Călătoria cărţii

„Am o carte albă cu file grele de noapte”. Ştiu că, odată ce o voi deschide voi pătrunde într-un univers magic, un univers foarte îndepărtat, dar totuşi mai apropiat decât ai crede.

Cartea mă aşteaptă pe birou. Mă apropii şi o deschid sfioasă. Citind primele pagini mă simt tot mai atrasă de această carte minunată. Deja simt că mă aflu acolo, în inima lecturii, şi parcă simt cum fiecare pagină îmi şopteşte ceva, ceva neînţeles dar atât de familiar şi de dulce…Apoi adorm…

Deodată mă aflu în faţa unei uşi imense, decorată cu motive florale. Mă apropii. Pe această uşă sunt scrise cuvinte, propoziţii, fraze, poate chiar romane întregi. Fără a sta pe gânduri deschid uşa şi, spre surprinderea mea, pătrund într-o simplă cameră.

Razele de soare care pătrund prin fereastră luminează caietul de pe birou, la care se află un bărbat care scrie încontinuu. Îl salut, nu-mi răspunde. Poate nu mă aude. O grămadă de foi mototolite privesc cu tristeţe spre acel bărbat. Condeiul său aluneca pe foaia albă ca prin magie.

Scriitorul mai ridica din când în când ochii de pe foaie. El privea în gol, iar în ochii lui se vedea cerul nopţii şi stelele care scânteiau şi luna care lumina totul, peisaje mirifice din toate colţurile lumii. Era ceva nemaipomenit! Apoi, el scrie din nou iar cuvintele sale, după ce vor străbate ani şi ani vor deveni, în mod sigur, celebre şi cunoscute de toţi.

Lăsându-l pe scriitor să-şi scrie operele, mă îndrept spre uşă. În acel moment, scriitorul îmi mulţumeşte. Înainte să mai pot spune ceva, mă trezesc în camera mea, unde eram înainte de a se întâmpla toate acestea.

Se pare că a fost un vis. Dar pe birou se află un condei identic cu cel al scriitorului. Oare să nu fi fost un vis?