Istoricul J. F. Brown a identificat sase cauze principale ale esecului regimurilor comuniste europene. Prima, „cea mai evidenta si atotcuprinzatoare”, ar fi esecul general al acestor regimuri, un esec de continuu de patruzeci de ani, care a subliniat din ce in ce mai mult incompatibilitatea dintre interesele Uniunii Sovietice si aspiratiile natoionale ale tarilor pe care aceasta si le subordonase dupaAl Doilea Razboi Mondial.

A doua cauza este o consecinta directa a primei: esecul, mai ales cel economic, a subliniat lipsa de legitimitate a comunismului, care nu-si mai poate tine promisiunile de bunastare economica si armonie sociala. De asemenea, esecul economic a stimulat si consolidat opozitia si a unit populatia impotriva regimului: intelectuali, studenti, muncitori, toti incep sa conteste regimul.

O a patra cauza ar fi faptul ca elita comunista, provocata de opozitie si intimidata de propriul sau esec, si-a pierdut increderea in propria abilitate de a conduce si, inca si mai important, vointa de a folosi forta pentru a-si pastra puterea (ca in 1956 sau 1968). Ultimele doua cauze tin de factori externi: mai intai, dezghetarea si dezvoltarea relatiilor cu Occidentul si impactul valului reformator din URSS din timpul lui Mihail Gorbaciov. Acest nou lider de la Kremlin, prin viziunea sa reformatoare, i-a demoralizat si paralizat (prin denuntarea doctrinei Brejnev) pe conservatorii comunisti: acestia nu au stiut cum sa faca fata unui lider sovietic liberal, care urmarea schimbarea sistemului pe care ei il aparau („so the East European conservatives bargained for everything except a liberal Soviet leader”).

Daca Brown vine cu o explicatie ce ia in considerare mai multi factori, alti istorici au preferat sa se concentreze doar pe anumite cauze. Robin Okey, spre exemplu, pune accentul pe importanta pierderii legitimitatii. Potrivit acestuia, legitimitatea regimurilor s-a pierdut in stadii de-a lungul celor patruzeci de ani de comunism. Mai intai, regimurile comuniste au pierdut legitimitatea morala, prin excesele staliniste care demonstreaza ca ideologia comunista nu inseamna moralitate superioara, asa cum pretindea. Urmeaza legitimitatea politica, prin interventiile sovietice din 1956 si 1968, care arata ca independenta si suveranitatea statelor comuniste e o iluzie, si ca ele sunt victimele imperialismului sovietic. In cele din urma, se pierde legitimitatea economica, aceasta fiind picatura care a umplut paharul: regimurile comuniste ar fi putut supravietui daca s-ar fi sustinut economic. Dar din momentul in care esecul economic al regimurilor socialiste devine evident, la fel si ideea ca ele nu pot fi imbunatatite, soarta comunismului a fost pecetluita.

Okey analizeaza caderea regimurilor comuniste pornind de la o teorie privind colapsul unui sistem. Acest proces presupune la randul sau doua procese concomitente, care pot fi identificate si in cazul prabusirii regimurilor comuniste din Europa: mai intai, cresterea vointei si/sau puterii celor condusi de a contesta legitimitatea statu-quo-ului (ceea ce se traduce prin aparitia si consolidarea miscarilor de opozitie) si, in paralel, descresterea puterii si/sau vointei conducatorilor de a pastra statu-quo-ul, adica ezitarile elitei comuniste de a mai recurge la forta pentru a reprima opozitia. Asta s-a intamplat, in tarile comuniste din Europa, pe parcursul anilor ’80 (cu exceptia, nefericita, a Romaniei): opozitia si societatea civila se dezvolta treptat si capata din ce in ce mai multa putere, iar liderii comunisti nu mai stiu cum sa-i faca fata si, in cele din urma, cedeaza, scriu cei de la istoriesitucltura.ro.

Vladimir Tismaneanu explica aceasta capitulare a elitelor comuniste prin faptul ca pana si ele si-au pierdut increderea si speranta ca sistemul poate fi salvat. Confruntati cu gravele probleme economice (la acest capitol, doar Cehoslovacia statea ceva mai bine) si cu schimbarile radicale de la Moscova, liderii comunisti au incetat sa mai vada in ideologia comunista o sursa de inspiratie si motivatie. Odata ce si-au pierdut angajamentul ideologic, comunistii nu mai aveau niciun motiv sa sprijine, cu pretul reprimarii violente a opozitiei populare, sistemul comunist.