1

Anul II Nr. 2 (14) Februarie 2015

Buletin de ISTORIA PRESEI Director:

CONSTANTIN POENARU

ISSN 2359 – 778X ISSN-L 2359 – 778X

Din sumar: ● Congresul Naţional de Istorie a Presei, Oradea, 24-26 aprilie 2015 ● Gazete străine în bibliotecile cărturarilor vâlceni din sec.XVII-XIX (II) ● Între Povestea vorbii '91 şi Cultura Ars Mundi (Oglinda lui P.Cichirdan) ● Buletin de Istoria Presei - Premiul UZPR pe 2014 pentru “Presa online”

● Gazeta Siebenburgische Zeitung, editată de apropiaţi ai împăratului Rudolf al II-lea, pentru Transilvania, la Nurnberg în 1581.

● Primul ziar de pe teritoriul României de astăzi şi primul de limbă germană din afara spaţiului german,

apărut la 18 aprilie 1771 la Timişoara.

2

Anul II Nr. 2 (14) Februarie 2015

Buletin de ISTORIA PRESEI

Publica ie lunară a Centrului Român de Istorie a Presei, primul institut particular de studii şi cercetări, creat oficial la 24 ianuarie 2014

Răspundem Cititorilor

● Ion Soare (Rm. Vâlcea): Mulţumesc pentru urările de continuitate la împlinirea unui an de apariţii lunare. Spui că te-ai “întristat niţel doar la constatarea că în paginile revistei nu există mai multe semnături (nici măcar în caseta redacţională).” De ce ? 1. Publicaţia noastră este un Buletin, nu o Revistă de studii, iar menirea sa – şi la noi şi în străinătate – este de a informa, de a semnala anumite manifestări, de a lansa teme noi de cercetare, de a facilita schimbul de date şi opinii între pasionaţii de Istoria presei. 2. BIP este redactat în întregime de mine, aşa cum se întâmplă cu multe publicaţii din străinătate care nu sunt constrânse de chingile clasificării şi atestării ştiinţifice impuse de obţinerea anumitor norme şi grade didactice universitare. 3. Şi totuşi – avem vreo zece colaboratori, unii cu mai multe studii de mare întindere publicate în revistă.. 4. Şi să nu uităm: noi cei grupaţi în jurul BIP suntem toţi nişte „amatori”, în sensul lui Schliemann, arheologul amator autodidact descoperitorul Troiei. Noi iubim Istoria Presei din pasiune, nu ca sarcină de serviciu. 5. Nu împărtăşesc fariseismul şi grandomania care umplu casetele redacţionale cu zeci de nume “sonore” (acad., prof.univ.dr., preşedinţi şi directori de institutuţii), oameni care nu au nicio legătură cu activitatea revistei respective, habar nu au de conţinutul materialelor publicate şi nici nu ştiu cine sunt mulţii colaboratori. 6. Dacă te aşezi lângă un baschetbalist de 2 metri nu înseamnă că devii la fel de înalt şi de bun jucător ca el. ● Vali Corduneanu (Germania): Dacă voi fi sănătos voi scoate BIP cât voi trăi. Şi cât va mai exista Internet. Desigur, am nostalgia tiparului pe hârtie. Dar sunt nume-roase ziare şi reviste, unele cu “ştaif”, de la noi sau din străinătate, care nu mai apar decât pe net. Sper că voi găsi oameni în judeţe care să ni se alăture.Cât priveşte ziarul Românul, se pare că îl cercetează şi va scrie despre el universitarul Dumitru Vlăduţ de la Timişoara. ● Anca Ionescu (Bucureşti): Te-am înscris deja printre participanţii la Tabăra de vară de cercetare de la Şirineasa şi m-aş bucura dacă vei prezenta şi o comunicare la Seminarul de Istoria presei.

● Petre Cichirdan (Rm.Vâlcea): Sunt de acord cu tine, culorile fistichii ale revistelor glossy şi chiar ale ziarelor de astăzi nu au calitatea şi nobleţea paginilor de ziar alb-negru de altădată. În altă ordine de idei, nu trebuie să scrii neapărat despre Istoria presei ca să o iubeşti şi să o sprijini. Tu, de exemplu, ai putea foto-grafia unele gazete existente la Arhivele Statului din Rm.Vâlcea, pe care să le scanezi şi să le includem în Arhiva online a Centrului de Istoria Presei. ● Daniela Stancu (Sibiu)): Ne face şi nouă plăcere să aflăm că există interes pentru revista noastră la Serviciul de publicaţii periodice al Bibliotecii Judeţene ASTRA, una dintre cele mai mari şi mai vechi din Transilvania. Ar fi util să publicăm o sinteză a publi-caţiilor periodice aflate în colecţiile Bibliotecii ASTRA. ● Liviu Papuc (Iaşi), Marian Petcu (Bucureşti), Maria Danilov (Chişinău) : Vă aştept în august la Tabăra de cercetare şi la Simpozionul de la Şirineasa. ■■■ Fenia Driva (Călimăneşti): Vă aştept amintirile legate de prezenţa scriitorilor - gazetari la revistele literare - veniţi la Casa de odihnă a scriitorilor de pe malul Oltului. Ştiu că aveţi autografe de la ei obţinute cu prilejul participării acestora la manifestările orga-nizate la Biblioteca locală. Aştept şi observaţii cu privire la gazetele (ne)incluse în Istoria jurnalismului din România în date.

Către Cititori! Vă aşteptăm gândurile, opiniile, sugestiile,

criticile şi colaborările cu cea mai mare dragoste. Fi i alături de noi! Fiecare informa ie despre trecutul publica iilor sau ziariştilor, al radio TV sau tipografiilor constituie încă un grăunte uriaş pus la temelia Istoriei Presei.

NU UITA I: Ne pute i citi zilnic şi pe site-

ul culturaarsmundi.ro.

3

ediţiaăaăVIII-a - PRESAăCULTURAL

Oradea, 24-26 aprilie 2015

Oradea, care sărbătoreşte anul acesta împlinirea a 150 de ani de la apariţia revistei locale Familia, cea în paginile căreia a debutat în 1866 poetul Mihai Eminescu, găzduieşte între 24-26 aprilie a.c. cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei. Evenimentul aduce în atenţia şi dezbaterea participanţilor tema “Presa culturală” cu diversele sale aspecte, obiectivul major al Congresului fiind acela de “a stimula interesul comunităţii ştiinţifice în privinţa istoriei presei, de a încuraja cooperarea şi crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu, precum şi de a asigura un cadru de dezbatere academică privind problemele cu care se confruntă.”

Organizatori: Asociaţia Română de Istorie a Presei, în colaborare cu Universitatea din Oradea şi având ca parteneri: Muzeul “Iosif Vulcan” din Oradea, Revista Familia şi Direcția Judeţeană pentru Cultură Bihor.

Conferinţa inaugurală va fi susţinută de către acad. Nicolae Edroiu, director al Institutului de Istorie „George Bariț” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Consiliulăştiinţific: Preşedinte de onoare: acad. Nicolae Edroiu

Membri: Prof. univ. dr. Ilie Rad, prof. univ. dr. Ion Zainea, conf.

univ. dr. Marian Petcu, conf. univ. dr. Silvia Grossu,

conf. univ. dr. AureliaăL puşan, conf. univ. dr. Gabriela Rusu-P s rin, conf. univ. dr. R duț Bâlbâie, lector univ.

dr. Vasile Ilincan, lector univ. dr. C t linăNegoiț , dr.

Lucian Ciupei, Ioan Moldovan, director revista Familia

Comitetul organizatoric: Prof. dr. Ion Zainea, prof. dr. Mihai Drecin, prof. dr. Ioan

Simuț, conf. dr. Gabriel Moisa, lect. dr. Ioan Laza, lect. dr.

Florin Ardelean, drd. Carmen Brehoi şi drd. Menesi Beata,

de la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiințe

Politice şi Ştiinţele Comunicării, Facultatea de Litere, Şcoala Doctorală de Istorie, Universitatea din Oradea

Propuneri tematice:

● Micromonografii de reviste culturale ● Figuri de publicişti ● Aspecte (de natură economică, socială, politică, culturală, religioasă) oglindite în presa culturală ● Polemici de idei în revistele culturale de ieri şi de azi ● Programe şi politici editoriale în revistele de cultură ● Metabolismul presei culturale: identitate, evoluţii şi tendinţe ● Grafica şi fotografia în presa culturală ● Presa culturală şi Internetul ● Jurnalismul cultural şi/sau critică literară ● Presa culturală şi cenzura (în perioada inter-belică, în comunism) ● Criza de statut a revistelor culturale în perioada postdecembristă ● Revista culturală “Familia” din Oradea

Condi ii de participare şi informa ii preliminare: Propunerile trebuie trimise organizatorilor în format electronic (MS Word,

Times New Roman, 12p./1,5r.) pe una din adresele: ionszainea@yahoo.com; carmenbrehoi@yahoo.com; menebea@yahoo.com

şi trebuie să cuprindă: un abstract (între 300 şi 500 de cuvinte), un scurt CV şi formularul de înscriere ataşat invitaţiei. Conferinţa se va desfăşura pe secţiuni, iar prezentarea nu trebuie să depăşească 15 minute. Data limită pentru

trimiterea rezumatelor este 30 martie 2015. Decizia de acceptare sau nu a intervenţiei va fi anunţată prin e-mail până la 5 aprilie 2015.

Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi selectate printr-un proces de peer-review şi publicate ulterior într-un volum colectiv la o editură recunoscută. Termenul limita pentru trimiterea textului integral al intervenţiei, pe una din adresele: ionszainea@yahoo.com; carmenbrehoi@yahoo.com; menebea@yahoo.com, este 15 mai 2015. Trebuie respectate condiţiile minime pentru redactarea textelor: MS Word, Times New Roman, 12p./1,5r., max. 15 pagini, imaginile în format jpg trimise separat de text.

DE RE INUT: Se percepe taxă de participare în valoare de 50 RON, urmând ca organizatorii să asigure materialele promo ionale şi masa participan ilor. Taxa se achită în momentul înscrierii, la primirea mapelor. Cheltuielile cu transportul şi cazarea revin fiecărui participant, informa ii privind posibilită ile de cazare urmând a fi puse la dispozi ie în timp util.

4

Foto: Petre Cichirdan

Gazete străine în bibliotecile

cărturarilor vâlceni din secolele XVII-XIX

(Partea II)

*

Constantin Poenaru

*** La fel ca Nicolae Iorga, Adrian Marino remarcă dorin a multor domnitori români de a fi informa i direct de la

sursă, din „gazeturile străine”, despre mersul evenimentelor (politice, comerciale sau mondene) din „Europa luminată”, drept pentru care îşi vor prevedea cheltuieli speciale în bugetele domneşti pentru procurarea de ziare sau reviste din alte ări16

. Mihai Racovi ă, domn în Moldova între 1703-1705, 1707-1709,1715-1726 şi în ara

Românească între 1730-1731, 1741-1744, solicita mai ales gazete poloneze, căci avea probleme cu regele Sobieski şi ara Leşească, în timp ce Constantin Mavrocordat, domnitor între 1730-1769 de şase ori în ara Românească şi de patru ori în Moldova, “exemplu tipic de mare cititor de ziare şi căr i occidentale”, afla ştirile publice din gazetele din Olanda, Colonia, Lipsca, Viena şi Mantova. Cât priveşte pe Grigore al III-lea şi al IV-lea Ghica, aceştia preferau gazete în limbile germană şi franceză, deşi unele apăreau la Londra sau Utrecht. To i au adoptat un regim liberal privitor la importul de gazete şi căr i străine.

La Biblioteca Academiei Române se află mai multe sute de exemplare din aceste ziare şi reviste, cumpărate şi consultate la vremea respectivă de cititorii români. Printre acestea se regăsesc: Journal des savants (Paris, 1665), Acta eruditorum (Leibzig, 1682), Nouvelle de la République des lettres (Amsterdam, 1684), Veridica raccolta de giornali di Buda (Vene ia, 1686, cu men iunea pe foaia de titlu „Ex Libris Constantin Cantacuzeni), Il corriere ordinario (bisăptămînal, care apărea la Viena), Journal littéraire (Haga, 1713).

Nu to i domnii din Principate erau însă deschişi schimbului de informa ii, considerând libertatea presei ca o amenin are personală asupra rămânerii la tron. Astfel, în primăvara anului 1795, primind de la consulul austriac la Bucureşti o listă de oferte ale tipografiilor de la nord de Carpa i, domnitorul Alexandru Moruzi îi transmitea sec mitropolitului că “gazeturi nu sunt primite”17. De altfel, încă de pe la 1780 germanul Sulzer, secretarul domnesc al lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782), scria că “În Valahia gazeturile sosesc numai domnului şi secretarului lui şi nimeni n-are voie să se apropie de ele”18

. Într-o rememorare a celor petrecute la începutul secolului al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu sublinia:“Nu sunt cincizeci de ani de când în Principate nu străbăteau poate cinci jurnaluri franceze şi două germane; şi acestea încă abia se citeau în casele a câ iva boieri şi cu deosebire în cabinetul domnilor, care erau îndatora i de către Poarta Otomană de a aduna ştiri din toate păr ile Europei şi de a le împărtăşi la Constantinopol”.19

La 28 ianuarie 1798, speriat că nu veneau gazetele comandate, paharnicul Barbu Ştirbei, cel care a construit ini ial biserica Mântuleasa din Craiova, îi scria lui kir Hagi Pop: „Mul i de aici, din boeri, din negu ători au scris pentru gazeturi, au şi dat bani,şi nu le-au mai venit; s-au auzit o vorbă că pă gazetari i-ar fi închis, dar nu putem şti, cu adevărat este sau nu: dum[nea]ta poate să ştii de va fi aşa, şi cum că s-ar fi oprit cele greceşti, să nu se mai dea afar[ă]. Ci te poftesc pă dumn[eata], fă un mijloc şi îmi trimite nem eşti de aici, din Sibii: ştiu că mul i obicinuesc de au gazeturi, mai vârtos chir Enache, cumnatul dum[itali], trebue să aibă; plăteşte dum[neata], şi îm trimite doaă, trei partide, de la Ghenarie, şi aici înnainte fă dumn[eata] rănduială de-mi trimite totdeauna”20

. În lipsa unor ziare şi reviste locale – primul ziar, intitulat Vâlcea, apărând la Râmnic abia în iunie 187621

- boierii, negustorii şi cărturarii vâlceni îşi potoleau setea de informare apelând la publica iile periodice care se tipăreau în străinătate. Pentru aceasta, ei apelau la serviciile binecunoscutei Case de Comer Hagi Pop din Sibiu, care avea legături cu mai toate oraşele din Vestul Europei în care apăreau ziare şi reviste, dar şi cu tipografiile din Sibiu şi Braşov. Astfel, în timp ce mitropolitul Dosoftei al Moldovei traducea din izvoare greceşti şi slavone şi tipăreşte, între 1682-1686, cele patru volume din Via a şi petrecerea svin ilor în limba română, la 1684, Episcopul Ştefan al Râmnicului (1673-1693) adresează o scrisoare craibirăului din Sibiu prin care îl roagă să îi trimită un Calendar ce se tipărea acolo, se pare, în limba română încă din 168222

. Binecunoscutul cronicar muntean Radu Popescu (cca.1655-1729) era fiul vistierului Hrizea, executat din ordinul domnitorului Şerban Cantacuzino, în 1680 la Snagov, de unde şi ura viitorului cronicar împotriva partidei

5

cantacuzineşti, alimentată şi de căsătoria sa cu fata marelui ban Gheorghe Băleanu. Implicat într-un complot dejucat împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu, pe la anul 1700, este pedepsit de acesta “pu ină vreme cu închisoare”, apoi este iertat şi i se dau unele dregătorii mărunte. Aşa ajunge în 1701 ispravnic pentru strângerea haraciului în Vâlcea, iar în 1703 este numit ispravnic la Vel Ocna din Râmnic, adică la Ocnele Mari23

.

Cunoscător de greacă, latină, turcă şi slavonă, Radu Popescu şi-a dovedit şi reale calită i de diplomat, fiind folosit în acest sens de Constantin Brâncoveanu la începuturile domniei, cea mai grea misiune fiind aceea din 1689 când se duce în Transilvania şi are convorbiri cu generalul Heissler. Însărcinarea dată este încununată de succes. Contactul cu lumea transilvană, puternic influen ată de Occident, îi prilejuieşte şi cunoaşterea unor foi volante şi ziare care veneau la cur ile princiare, din care află noută ile politice şi economice de care avea nevoie în negocierile sale diplomatice. Când se apucă să scrie forma finală a cronicii sale intitulată Istoriile domnilor ărîi Rumâneşti, (1290-1728), pentru datele privind evenimentele petrecute în ultimii ani se foloseşte, fără îndoială, şi de cele citite – cum spune Nicolae Iorga

24– de prin “gazeturile”, “avisurile” şi “istoriile” lui Vodă. Ceea ce înseamnă că avea acces la biblioteca domnitorului Brâncoveanu şi chiar la Foletul Novel, redactat de Ioan Românul, în care se găseau compila ii după multe căr i şi publica ii occidentale. Foletul novel este un “calendar cuprinzând pronosticuri politice, previziuni cu caracter astrologic şi meteorologic, alcătuit în ara Românească între anii 1693-1703. A fost întocmit probabil la cererea lui Constantin Brâncoveanu de unul dintre secretarii domnului, italianul Giovanni Candido Romano, predecesor la curtea din ara Românească, al lui Anton Naria Del Chiaro”25

. Romano îşi semnează traducerea de “Foglietti novelli” cu

pseudonimele Ioan Romanul sau Ioan Frâncul. Chesarie, episcop de Râmnic între 1773-1780, este o figură emblematică a culturii române din secolul al XVIII-lea, care a fost denumită de Nicolae Iorga, în semn de omagiu, “Epoca lui Chesarie”. Avea studii serioase făcute la Academia domnească din Bucureşti, cu unul din cei mai celebri dascăli de elineşte, Alexandru Turnavitu. Cunoştea latina, elina, neogreaca, slavona şi franceza26

. Poartă o coresponden ă bogată cu negustorul Hagi Pop din Sibiu, din care aflăm că episcopul îi cerea acestuia să-i trimită căr i şi reviste pe care el nu şi le putea procura direct, deşi apelează şi la prietenul său transilvănean Ioan Molnar-Piuariu. Departe de a fi un cărturar izolat într-o provincie valahă fără posibilită i reale de informare asupra mersului vie ii şi culturii moderne apusene, Chesarie Halepliu, cunoscut mai ales sub numele de Chesarie de Râmnic sau Râmniceanul, solicită şi primeşte de la intermediarul său sibian mai multe gazeturi sau “Mercurii” fran uzeşti, între care şi un Mercure historique, littéraire et politique. Este vorba de un supliment al revistei Mercure de France, fondată la sfârşitul secolului al XVII-lea de către Donneau de Visé sub forma unui săptămânal, intitulat Mercure Galant, care îşi propunea să ofere publicului cititor ultimele noută i de la cur ile europene şi să îl delecteze cu diverse istorioare şi poeme literare. După venirea la conducerea publica iei a scriitorului Jean-François Marmontel, în 1758, aceasta devine mult mai serioasă, atrăgându-şi colaborarea unor nume prestigioase precum D’Alembert, Condorcet, Voltaire sau La Harpe

27. De aici, poate, şi interesul deosebit al episcopului vâlcean fa ă de Enciclopedia lui Diderot şi D’Alembert

(Dictionnaire raisonée de science, des arts et des métiers), pe care o solicită insistent lui Hagi Pop. În locul ei va primi însă Journal encyclopédique de libre propagande philosophique, în jurul căruia se grupaseră mul i dintre criticii vehemen i ai bisericii catolice Tot în acel an 1778, nemul umit, Chesarie reclamă că i s-au trimis “Mercurii” care se cheamă “littéraire et politique”, or el era interesat doar de partea “politique”.

Profesorul I.D. Lăudat crede că “lecturile acestea profane, în care răsunau ecouri ale filozofiei iluministe, neobişnuite pentru o înaltă fa ă bisericească, trădează un spirit stăpânit de o remarcabilă curiozitate intelectuală”, iar concep ia organicistă a istoriei la Chesarie “poate fi de natură teologică, dar poate să reprezinte şi influen a ideilor lui Montesquieu, pe care le găsea în publica iile urmărite de el cu atâta interes”28

. Al i cercetători, precum

Mihai Mitu, îl consideră pe episcopul cărturar apărând în predosloviile Mineielor sale “ca unul dintre primii noştri filozofi ai istoriei, ca istoric al neamului românesc şi culturii române, ca un mare erudit, bun cunoscător al culturii antice, al filozofiei Secolului Luminilor”29

. După moartea neaşteptată a lui Chesarie în 1780, ultimele şase volume ale Mineielor pregătite pentru tipar de acesta vor apărea sub îngrijirea urmaşului său Filaret, care îşi va pune numele pe foaia de titlu. În perioada cât va păstori episcopul cărturar (martie 1680 - septembrie 1692), de sub teascurile tipografiei râmnicene vor mai ieşi şi alte căr i, precum Cazania, Molitvelnicul, Catavasierul, Antologhionul, Penticostarul, Liturghierul, Octoihul etc. Om instruit, căci frecventase Academia grecească de la Sf. Sava din Bucureşti, viitorul mitropolit, va duce la bun sfârşit traducerea căr ilor începute de Chesarie, arătându-se interesat, ca şi ilustrul său predecesor, de gazete străine, solicitând “Mercurii” fran uzeşti30

.

6

Nu numai oamenii cu preocupări cărturăreşti sunt interesa i să fie la curent cu ştirile aduse de „gazeturile” străine, dar şi negustorii şi boierii cu oarece func ii administrative. Aceasta arată, pe de o parte, curiozitate fa ă de ceea se petrecea prin alte locuri, ca şi un început, timid, de instruire managerială prin împărtăşirea din experien a unor dregători cu func ii asemănătoare din alte ări. În bogatul său volum de Scrisori de boieri şi negustori olteni şi munteni către Casa de nego sibiană Hagi Pop, Bucureşti, 1906, Nicolae Iorga dă mai multe asemenea exemple. La 23 mai 1796, Constantin Socoteanu, abia numit ispravnic de Vâlcea, cere Casei de Comer Hagi Pop din Sibiu canari şi, fără zăbavă, „gazete”. Constantin Socoteanu, căruia rudele şi cunoscu ii îi spuneau Dinu, era căsătorit cu Stanca, sora lui Dimitrie Greceanu, şi locuia în Râmnic, în „casele sale cele mari”. Iorga spune că se îngrijea de aducerea de canari şi că ei din străinătate pentru a-i da la „boierii cei mari de care avea nevoie”, strădanie răsplătită se pare cu func ia de ispravnic al Gorjului în 1804 şi de căminar al Craiovei în 1808. Stolnicul Constandin Brăiloiu din Craiova s-a refugiat o vreme în Vâlcea din cauza ciumei din 1795 şi a marelui incendiu din anul următor care au făcut mii de victime printre locuitorii din Bănie, dar şi din cauza jafurilor cetelor de turci conduse de vestitul Pasvant Oglu (Pazvante Chiorul). Aflat la Râmnic, uită spaimele îndurate cu ceva timp în urmă şi revine la preocupări mai domestice. Astfel, la 9 octombrie 1798, îi aminteşte lui Constantin Hagi Pop din Sibiu că lunile trecute l-a rugat „pentru neşte săpun ce scriu gazetele că au ieşit pentru spălat cocoanele pe obraz”. Aceasta arată nu doar o citire atentă a publica iilor respective (neprecizate în scrisoare), dar şi prezen a unor forme incipiente de reclamă comercială. Un alt craiovean, paharnicul Nicolae Brăiloiu, fiul logofătului Dumitrache Brăiloiu, se află şi el în aprilie-mai 1822 la Rîmnic, de unde solicită iar gazete celor din Sibiu, după ce la 1 ianuarie, din Craiova, le trimisese felicitări la început de an, dar şi pentru „gazetele de Francfort, fran ozăşti”.

Stolnicul Ioan Lahovari, din Râmnic, fiul căminarului Iordache Lahovari, cere şi el, prin scrisorile din 7 august 1822 şi 10 mai 1823, procurarea, între alte lucruri, şi de gazete, iar vel serdarul Titu Bengescu, fiul clucerului Gheorghe Bengescu din Craiova

31, refugiat ca atâ ia al i boieri la Râmnic, scrie la 16 martie 1822 că “Dum[nea]lui coconu Costache Samurcaşi, Caimacamu, voeşte a să aşăza în numărul celor ce iau gazeturi, însă dă Francfort”. Prin veştile, nu numai din domeniul comercial, ci şi politic, pe care le transmitea periodic coresponden ilor săi din ara Românească, Casa de comer Hagi Pop din Sibiu îndeplinea practic rolul unui birou de strângere de informa ii, aşa cum apăruseră încă de la sfârşitul secolului al XV-lea la Leibzig, Vene ia şi alte oraşe comercile, dar şi de oficiu de abonamente pentru diverse ziare şi reviste. La rândul său, “cabinetul” tipografului Ioan Gött din Braşov era abonat pentru cititorii săi la 50 de publica ii literare şi politice32

. Primele abonamente la periodice străine prin poşta română aveau să fie însă făcute abia din martie 1869, după intrarea în vigoare a Conven iei poştale între România şi Austria, când s-au desfiin at birourile poştale austriece care func ionaseră până atunci pe lângă consulatele sau agen iile-starostii austriece din Bucureşti, Iaşi, Gala i, Craiova şi alte oraşe mai importante33.Tot de atunci se puteau face abonamete şi la presa din ară, care începuse să apară în mod regulat. ____________________________ 16

Vezi Adrian Marino, Libertate şi cenzură în România. Începuturi, Ed. Polirom, Iaşi, 2005.

17 V.A. Urechia, Istoria românilor, tom II, ed.Gutenberg, Bucureşti, 1892, p.421, apud Marius Oprea, Plimbare pe uli a tipografiei,

Ed. Funda iei Culturale Române, Buc. 1996, p.181. 18

Cf.N.Iorga, Istoria românilor prin călători, Ed.Eminescu, 1981, Bucureşti, p.385. 19 Mihail Kogălniceanu, Jurnalismul românesc în 1855, în “România literară”, an.I, nr.1, 1855. 20

Nicolae Iorga, Scrisori de boieri şi negustori olteni şi munteni către Casa de nego sibiană Hagi Pop, Bucureşti, 1906, p.35. 21

Alfons Melinte, Primele ziare tipărite la Rm.Vâlcea, în “Orizont” (Rm.Vâlcea), an.I, nr.33 din 20 septembrie 1968, p.9. 22

Cf. Istoria literaturii române, (colectiv), vol.I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1964, p.339. 23Dic ionarul literaturii române de la origini până la 1900, (colectiv Iaşi), Ed.Academiei, Bucureşti, 1969, p.693. 24

Nicolae Iorga, Istoria literaturii române, 1926, p.176. 25 Dic ionarul literaturii române de la origini până la 1900, (colectiv Iaşi), Ed.Academiei, Bucureşti, 1969, p.372. Vezi şi Alexandru Odobescu, Foletul Novel şi calendarele lui Constantin Vodă Brâncoveanul, studiu publicat în Revista română, 1861, vol.I, p.657-678, şi reprodus în Opere, vol.II, Ed. Academiei, 1967, p.90-109. 26 George Ivaşcu, Istoria literaturii române, vol.I, Bucureşti, 1969, p.291-292. 27

Christian Delporte, Histoire du journalisme et des journalistes en France, PUF, 1995, p.7. 28 I.D.Lăudat, Istoria literaturii române vechi, Partea a III-a, EDP, Buc.1968, p.85 şi 87. 29

Mihai Mitu, Oameni şi fapte din secolul al XVIII-lea românesc (cap. Chesarie de Râmnic între Pitagora şi… Ioan Barac), Ed. Atos, Bucureşti, 1999, p.127. 30

Istoria literaturii române, (colectiv), vol.I, Ed.Academiei, 1964, p.714. 31

Ioan C.Filitti, Catagrafie oficială a to i boerii ării Româneşti la 1829, în “Revista Arhivelor”, nr.5, anul 1928-1929, p.338. 32 Gh.Bogdan.Duică, Ioan Barac, p.22-23. 33 Dem. Paşşalega, Primele abonamente la periodice străine făcute prin poşta română (1869), în “Ramuri”, nr.11 (257), 15 noiembrie 1985, p.15.

7

Între Povestea vorbii 21 şi Cultura Ars Mundi

(„Oglinda” lui Cichirdan)

* Constantin Zărnescu

upă revolu ia Română din 1989, au apărut în municipiul Râmnicu Vâlcea numeroase publica ii: reviste, edituri, periodice, gazete, foi satirice, cotidiene („efemeride” - este sinonimul grecesc al

cuvântului ziar) în frunte cu primul cotidian particular din România: Curierul de Vâlcea (întemeiat pe mai vechiul Orizont), şi din suplimentele culturale ale căruia a apărut „Curierul literar şi artistic pentru românii de pretutindeni”, o institu ie culturală de un recunoscut prestigiu, apărând cultura scrisă (condus de scriitorul şi jurnalistul Ioan Barbu); Reporter (avându-l redactor şef pe Alex Parolea Moga); Experiment, Şapte zile, Alternativa, Alutus, Lumina Lumii, (revistă de cultură teologică, editată de Episcopia Râmnicului, avându-l redactor şef pe Ioan Şt. Lazăr); apoi

ân arul (George Achim), Via a Vâlcii (direc ionată de Petre Tănăsoaica); Vocea Vâlcii (Romeo Popescu), Vâlcea City şi Curierul de Râmnic (Silviu Popescu); Info Puls (condus de Constantin Tanislav); Monitorul de Vâlcea (Suplimentul cultural şi artistic avându-l director pe Mircea Monu), Publicitatea 1... Nu în ultimul rând editurile care au (şi) imprimerii proprii: Almarom, Regal, Filmar, Antim Ivireanul, Intol Press, Conphys, Adrianso, Bibliostar, Silviana etc.

Şi înainte de 1989 cultura (în spe ă „rezisten a prin cultură”) supravie uise, în periodice apreciate precum Vâlcea literară, revistă a Societă ii literare „Anton Pann”, condusă de dramaturgul şi publicistul Doru Mo oc, unindu-i ambi ios pe „scriitorii olteni din întreaga ară” („Filială” a Uniunii Scriitorilor, la a cărei înfin are în septembrie 1983 au fost de fa ă Dumitru Radu Popescu, preşedinte, Dinu Săraru şi criticul N. Manolescu).

Pe lângă poe i, prozatori, publicişti, reporteri, traducători, figurau acolo şi cronici despre realizările unor artişti plastici reconoscu i, expozi ii personale de grup: pictură, grafică, imagini ale unor monumente sculpturale, de for public etc.

Revolu ia din decembrie 1989 (prăbuşirea regimului totalitar şi a dictaturii) a impus pe lângă drepturile fundamentale ale omului (şi) o explozie fără precedent a libertă ilor de expresie, dar şi instituirea unei „cenzuri economice”, impuse de noile condi ii şi de „luxul tiparului”. Au apărut, tot astfel, o serie de institu ii, cu desăvârşire noi - ale audiovizualului, precum Vâlcea Unu (condusă de Emilian Frâncu şi Wili Cosmescu); Etalon (condusă de Iulian Margu); Radio Horion (al lui Ioan Horia Horăscu); Metronom (Chirca).

Odată cu apari ia Internetului (1996) şi inven ia cotidienelor şi revistelor „on-line”, cultivând noi genuri publicistice, scurte, aproape teleprogramatice, în stare să înlocuiască editorialul, atitudinea, opinia, precum este „Twitter-ul”, iată, cultura scrisă (existând ca imprimare, tiraj, tipăritură, pe suport de hârtie) a intrat într-o acerbă criză, numită de „vizibilitate”, „un con de umbră”, concurată fiind de multe ori agresiv, neloial şi chiar vulgar, de diversele genuri şi forme, noi, ale Audio-Vizualului.

În Vâlcea, au apărut, pe lângă „filialele” Antenelor, ProTVeului, România Tv, şi „Global Art Fusion”, „Interferen a Artelor”, „Public TV” (ultimele trei, Dragoş Comănescu şi Petre Cichirdan, 2005).

Informa ii fierbin i, oferite de specialiştii şi oficialită ile Consiliului European, cu prilejul derulării programului „Riga-Capitală Culturală Europeană” - 2014, au re-impus conceptul de apărare şi conservare a „valorilor culturii”, întreprinse, prin timp, de carte şi presa tipărită.

Sărbătorind 500 de ani de existen ă, fascinantă, a „Galaxiei Gutenberg” (cea dintâi carte în arabă, poloneză, letonă; şi cea dintâi tipăritură „Torah” în Riga, la 1514!); primele Biblii în limbile na ionale, în Europa, - toate aceste aniversări au impus un înoit deziderat cultural-european: „Imprimeria digitală” - „A doua naştere a erei Gutenberg!”

Cum a intervenit, însă, în actul cultural, care nu trebuie confundat cu jurnalismul ieftin ori „publicistica politică diurnă”, în cazul complexei vie i spiritual-religioase a Râmnicului Vâlcii, un propagator al „Interferen ei Artelor”, aşa cum este poetul, cronicarul literar şi muzical, prozatorul şi sculptorul Petre Cichirdan - redactorul şef al publica iilor vâlcene Povestea vorbei, Forum 10, Seniorii, şi directorul revistei de analiză şi atitudine culturală

D

8

Cultura vâlceană şi al revistei on line Cultura Ars Mundi (reviste ale asocia iilor intelectualilor: Forumul Cultural al Râmnicului, Asocia ia Seniorilor şi ECOSTAR 21)?

Om cu studii tehnice (politehnist), însă şi discipol în ucenicia şi studen ia sa al sculptorului Constantin Lucaci şi al legendarului profesor Leca Morariu, al pictorului Emil Ştefănescu (Râmnicu Vâlcea) şi Victor Gaga (Timişoara), Petre Cichirdan a debutat ca poet, fiind, în aceeaşi vreme, autor de design (industrial) şi sculptură cibernetică (execu ie pe maşini cu comandă numerică a unor forme „sculpturale, aerodinamice”, în cadrul Intreprinderii de Avioane Craiova); vezi volumele Transfigurări, Caietul gri şi Carmine, în care se găsesc mărturii-explica ii-copii după documente ale timpului. Traducător (libretist) al poeziei „arhaice”, din Carmina Burana, el are permanente preocupări care in de civiliza ia sunetului şi a lemnului: cronica muzicală şi sculptura în lemn, dar şi de simbolurile profund religioase, cultivate în pictura sa pe sticlă şi lemn.

Cichirdan a preluat cea mai veche revistă „antonpannească” a spa iului spiritual-vâlcean: Povestea vorbei, în 2006. S-a „înhămat,” cum s-a spus atunci, după Revolu ie, la o „institu ie aflată în pericol - Cultura scrisă”. Povestea vorbei este o fericită expresie a proverbialului Anton Pann, pentru că descinde din ideea cardinală a strămoşilor latini: „verba volant!”. Ea a devenit o „lege” a Audio-Vizualului universal de astăzi: vorba, oralitatea vie - care călătoreşte, circulă, „zboară” mai rapid decât cuvântul tipărit (întârziind în imprimerie, depozitat în chioşcuri, librării, edituri, biblioteci ş.a.). Prima şoaptă sacră a Bibliei, „cuvântul lui Dumnezeu,” s-a văzut concurată agresiv şi vijelios, de multe ori neloial, pe unde, de către cine?... s-a spus (şi pronun at) în diverse chipuri; iată unul din ele: „Galaxia...Marconi”!...

Graficianul, publicistul, sculptorul Cichirdan a avut drept colaboratori permanen i oamenii Forumului Cultural al Râmnicului, o societate de elită, de intelectuali, dărui i condeiului, de diverse profesii: medici, avoca i, militari, ingineri, filologi şi istorici, preo i, arhitec i, muzicieni etc. Ceea ce le era „oprimat”, restrâns, interzis, cenzurat, înainte de 1989 (împreună cu Constantin Poenaru a lucrat la revistele samizdat create de acesta:1968 - 1971), le este îngăduit, permis, îndeplinit, azi - o fascina ie, devo iune, dragoste - fa ă de „litera sfântă, tipărită!”, mântuitoare!

Povestea vorbii 21 (devenită din 2012) şi Cultura vâlceană cuprind, în general, toate rubricile clasice: editorial, cronică, recenzie de carte, reportaj, interviu, poezie, proză, note de călătorie, teatru, polemici şi traduceri, şi, nu în ultimul rând, muzica-sublima artă a sunetului educat.

Cu toate acestea (contradic ii între presa scrisă şi vorbită) a apărut, la Petre Cichirdan, o evolu ie surprinzătoare, spectaculoasă, în stare să împace, să concilieze, să aproprie cultura scrisă şi tipărită de cultura audio-vizuală. Cu ziarul şi cartea în mână, urmărim pe Cultura Ars Mundi interpretarea concertului, imagini din expozi ii recent recenzate!

Într-o eră a unei rapidită i (promptitudini) fără precedent, a variilor tehnici digitale, computere, copiatoare, telefonie celulară, alte aparate ultrasofisticate, sateli i - toată lumea trăieşte, participă, comite act cultural; ideea unei expresii „volante”, universale şi humoreşti: absolut toată lumea...fotografiază, filmează, cântă, călătoreşte, valsează pe undele audio-video (v. şi expresia filosofică banalizată: lumea ca Teatru, ca Voin ă şi Reprezentare; lumea ca scketch şi show!).

Domnişoare de onoare, secretare, alte fete cu fi e şi burlăci e, amante tentante, paparazzi, persoane „intrigante” in în dreptul frumoşilor ochi aparate-bijuterii şi ... eternizează clipe, momente şi schi e!... Vedem - vizualizăm, chiar şi la buletine de ştiri, imagini surprinse de amatori, unele teribile, „în direct”, dar şi imagini „prinse” de aparatele unor firme de supraveghere în sta iile Peco, sau chiar la semafoare! Unele sunt anonime, insidioase, vulgare, ori „catastrofale”, afectând „emo ional” spectatorul.

Suntem, în concluzie, copleşi i, asfixia i, îneca i - într-un „ocean de imagini”. Unele idei surprinse sunt efemere, virtuale, murind „în faşe”; altele ajung „probe”chiar pe mesele procurorilor, ori judecătorilor...

Un om cu adevărat cult va sim i, însă, obsidional, nevoia unui ochi (şi priviri) educate, formate, profesionalizate; rafinamentul şi perfec iunea profesionalismului! Astfel, întâlnindu-l pe Petre Cichirdan, cu mai multe pricini şi prilejuri culturale, l-am putut observa şi studia, aproape ca pe un „artist la lucru”, publicist şi „personaj literar”.

Redactorul şef, poetul şi editorialistul Culturii vâlcene s-a transformat şi într-un reporter audio-vizual, cu adevărat profesionalizat. O enormă muncă, în teren, un ochi educat, care utilizează imaginea/cuvântul în aceeaşi vreme; mi s-a părut, cu certitudine, o iubire în actul cultural şi publicistic contemporan, o împlinire şi realizare, demne de cel mai înalt interes. La Festivalul „Vlad epeş, între mit şi realitate” (2009, Aref-Argeş), P. Cichirdan a operat filmări complexe ale conferin elor, atitudinilor şi concluziilor unor istorici de seamă, precum „americanul” Radu Florescu; apoi Constantin Vergatti, Constantin Rezachevici ş.a., din care a tipărit, în revistele girate de el, diverse fragmente, polemici, atitudini, orale (prelucrate, alert, cu mijloacele „interferen ei genurilor”.

9

La Festivalul „Cerurile Oltului”, omagiindu-l pe ilustrul scriitor, prelat şi fost diplomat Valeriu Bartolomeu Anania (organizat de dl. Ioan Barbu, cu concursul acad. Mihai Cimpoi, în anul 2012, la Rm. Vâlcea), Petre Cichirdan a operat filmări (reportaje) „en detail”, nu doar asupra conferin elor, ci şi lansărilor de carte, inaugurării unor expozi ii de grup, mese rotunde etc. Aşijderi: la Simpozionul na ional „Vasile Militaru”, de la Ocnele Mari (Vâlcea), în cadrul Academiei de sub pământ”, filmând, în amănunt, la expunerile invita iilor, premiile, recitalurile, vizitarea închisorii prăbuşite (şi a salinei noi), până la cimitir (mormântul poetului, slujba ortodoxă) ş.a.

Ultima oară (şi e în discu ie, ceea ce am observat noi), la Simpozionul Na ional „Ansamblul Brâncuşi de la Tg. Jiu, la 75 de ani,” d.sa a înregistrat „audio-video” conferin ele, luările de pozi ie şi atitudinea unor Victor Ponta-prim ministrul, Philippe Gustin-ambasadorul Fran ei la Bucureşti, Lilian Zamfiroiu-directorul Institutului Cultural Român; scriitori, brâncuşiologi, istorici de artă, precum Sorana Georgescu-Gorjan. Idei, unele spectaculoase, îndrăzne e, sclipitor orale (retorice), intrând în numerele revistelor pe nov-dec. 2013, în coloanele Povestii vorbii 21, ca informa ii culturale, fierbin i, accesibile publicului, dincolo de nivelul „sec”, „uscat”, „academic”.

La Concursul Na ional de Satiră şi Umor: Epigrama - „Povestea vorbei” (Rm. Vâlcea, nov. 2013), au trecut de pe peliculă, în paginile tipărite, „voci” şi „condeie”, „dueluri satirice”, epigrame memorabile şi mini-conferin e, închinate unui „gen literar antic, latin”, care a ajuns la fel de „sclipitor” până în zilele noastre; re inând numele unor maeştri, precum Ştefan Cazimir, George Corbu, Nicolae Dragoş, Traian Dobrinescu, Petre Gigea, Nichi Ursei, ale căror expuneri retorice au trecut în coloanele revistei Cultura vâlceană, precum texte, fragmente, reportaje, informa ii fierbin i „culturale”,„vizualizând” un melanj între cultura audio-vizuală şi cea scrisă (tipărită), formându-se „încrângături”, forme noi, la limita dintre editorial şi interviu, expunere-confesiune, reportaj-opinie-idei „incandescente”, „aventuri” (orale) ale relatării (şi opiniilor „diverse”).

Direc ionând Povestea vorbii 21 şi Cultura vâlceană dl. Petre Cichirdan a întreprins un efort publicistic excep ional, aproape costisitor (func ie de multitudinea evenimentelor), şi o face, până azi, în actualitatea imediată. Institu ii ale culturii scrise (clasice), revistele merg la cititori, în biblioteci, şcoli etc. Însă, paralel cu ele, se cultivă şi o arhivă digitală (filmată-un depozit de „documente” - ale epocii) de un interes imens, în urma eforturilor sale de reporter în teren. Această rela ie scris-audiovizual este o inova ie!... Func ionează, aşadar (şi) pe Internet, ca o complexitate de expresie, de fierbinte „priză”, în contemporaneitate, „acumulând” valori publicistice, culturale, ştiin ifice, până la aspectul educa iei şi politicului.

Undeva, aici, poetul, graficianul, publicistul, cu studii inginereşti, propagator al culturii tipărite (poezie, proză, reportaj), realizează şi un aspect apreciabil al stării civiliza iei (numită „a imaginii”); îngemănarea Literei (Cuvântului) cu Imaginea (ikon, care a dat în limba română cuvântul „Icoană!”). „Conflictul”, prin veacuri, despre care vorbise şi Sfântul Augustin, în opera sa De civita dei, între „imaginea profană” (politică) şi „întâietatea cuvântului biblic” a apărut (îl putem „vizualiza”, azi), luând forme insidioase şi agresive. (Lucrurile s-au observat şi în culturile neo-protestante, care ignoră iconografia sacră de pe murii catedralelor ortodoxe şi catolice, înlocuind-o cu „polifonia vocilor” şi predicilor „nedesăvârşite”, „anonime”.)

Sub ochii noştri, la Tg. Jiu şi Craiova (în 18-20 februarie 2014), tot cu prilejul unor importante evenimente legate de brandul Brâncuşi (studen ia, educa ia sa, în cadrul Şcolii de arte şi meserii, din capitala Băniei), l-am surprins la lucru pe Petre Cichirdan. O conferin ă expusă oral concentrat, esen ial, diferă infinit de un text lung, doct şi complicat. Şi mai este ceva: în antichitate se numea Retorică (arta oratoriei), ignorată de numeroşi artişti şi politicieni în secolul trecut, XX. Am receptat voci „spectaculare” şi memorabile şi altele monotone, „anodine”, „aritmice”. E o deplasare importantă de „accent”, impusă de vijelioasa amploare a audiovizualului contemporan. Cine nu are voce, ritm, fluen ă, sonan ă se dă la fund! Aşa s-a impus, acolo, şi Mihai Sporiş, un alt om de cultură, făcând parte din elitele Râmnicului...

Într-o cronică literară, pe care i-am dedicat-o în revista Scrisul Românesc, la romanul lui P. Cichirdan - Oglinda, am surprins „noută ile” audio (vizualului), ca temă de proză. Ideea e stendhaliană chiar şi astăzi: „romanul e o oglindă, purtată de-a lungul unui drum”!

În romanul Oglinda descoperim „inteligen a” „vie ilor”, „artelor” şi „lumescului”. „Ne reflectăm în oglindă, fiindcă nu putem înlătura uitarea, emo ia-asupra timpului, scurs; şi nici starea poetică, visarea-cele ce înso esc, permanent, demersul nostru”.

„Arhiva” digitală a dlui Petre Cichirdan, trăind şi expunându-se în chip virtual, online e, în compara ie cu circula ia revistelor, la îndemâna oricui, iubitori de noi fapte culturale, pe internet, la Cultura Ars Mundi (o adevărată institu ie creată şi condusă de cei doi Cichirdani, Simion-Petre şi Bogdan). Astfel, îmi închipui de ce un cunoscut critic litarar a întrebat, la Craiova, la festivită ile „Brâncuşi”, pe un tânăr brâncuşiolog din Bucureşti:

„Dumneavoastră figura i? Vă regăsi i? Sunte i în Oglinda lui Petre Cichirdan?”

10

STUDII ● CERCETĂRI ● EVENIMENTE ■■■ Monseniorul Pamfil Carnatiu – primul crainic român la Radio Vatican. În toamna anului trecut s-au împlinit cinci ani de la trecerea în eternitate (7 septembrie 2009) şi 105 ani de la naşterea (17 octombrie 1919, Cisteiu de Mureş – Alba) a monseniorului Pamfil Carnatiu, vrednic de pomenire slujitor al Bisericii Greco-Catolice. Îi evocăm astăzi figura luminoasă în acest Buletin de Istoria Presei pentru că a fost nu doar un pilduitor Om al Bisericii, ci şi primul crainic, din martie 1947, al emisiunilor în limba română de la Radio Vatican, devenind apoi şi primul responsabil al redacţiei române. Acel prim program în limba română din martie 1947 a avut un caracter experimental şi a fost prilejuit de discursul rostit de Papa Pius al XII-lea cu privire la Conferinţa de la Paris pentru pace în Europa, după anii grei ai războiului. La sfârşitul lunii decembrie din acelaşi an emisiunile au căpătat un caracter regulat, ele devenind chiar zilnice peste un an. După 1950 a început să fie transmisă în direct, în fiecare duminică şi în zilele marilor sărbători, Sfânta Liturghie în ritul bizanţului roman al Bisericii Greco-Catolice. Monseniorul Pamfil Carnatiu a fost si un colaborator al revistei Buna Vestire, “organ de zidire creştină” care a apărut la Roma din 1962. ■■■ „Presa românească în colecţiile bibliotecii: ultimele decenii ale sec.XIX şi primele decenii ale sec.XX. Contribuţii bibliografice”, Fascicula 1 (B l i,ă 2012). Aşa se intitulează lucrarea apărută sub egida Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi, în colecţia „Vestigia semper adora”. Ea este alcătuită de Elena Scurtu, Ana Nagherneac şi Dorina Cosumov şi cuprinde circa 2050 de notiţe bibliografice privind articolele publicate în trei dintre cele mai importante reviste româneşti ale sfârşitului de sec.XIX şi începutul sec.XX, deţinute în fondurile acestei prestigioase instituţii academice. Este vorba de Convorbiri literare (însă doar anii 1879-1936, din perioada de apariţie 1867-1944), Revista Fundaţiilor Regale (anii 1934-1940, deşi ultimul număr este din 1947) şi Viaţa Românească (1912-1940, deşi primul număr este din 1906).După cum se vede, bibliografia publi-caţiilor respective nu acoperă întreaga perioadă de apariţie a acestora. Cele 277 de pagini sunt struc-turate pe domenii mari de ştiinţă şi sunt destinate cercetătorilor, bibliotecarilor, cadrelor didactice şi studenţilor, cu precădere cei de la Filologie, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. În colecţiile de Carte rară de la Universitatea din Bălţi se află şi alte reviste româneşti, precum Boabe de Grâu, Buciumul român, Cercetări literare sau Buletin linguistique,

Dacoromania, Luceafărul, Revue historique du sud-est Europeen, Пр бу и şi altele. Pentru buna informare a celor interesaţi, să amintim că despre Revista Fundaţiilor Regale şi Convorbiri literare au mai fost publicate două bibliografii separate: Convorbiri literare: bibliografie, de C.Pompilian şi H.Zalis, Nora Almosnino şi Niculae Gheran, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975; Revista Fundaţiilor Regale. Indice bibliografic adnotat de Rodica Calcan şi Horia Popescu, coordonator Anca Podgoreanu, BCU, Bucureşti, 1995. ■■■ Radioă Europaă Liber ă – remember. Sâmbătă 27 decembrie 2014 postul TV Digi 24 a transmis o emisiune documentară realizată de Emil Hurezeanu pe marginea filmului Război pe calea undelor al regizorului Alexandru Solomon dedicat vestitului post de radio de la Munchen. Fost redactor al postului Radio Europa Liberă, dl.Hurezeanu a focalizat emisiunea pe evocarea transmisilor efectuate în zilele Revoluţiei din decembrie 1989, aducând în sprijin mărturiile audio şi video, multe chiar de atunci, ale unor redactori şi directori cu care a lucrat. Aceştia au arătat cu câtă reţinere dădeau pe post veştile obţinute cu mare greutate despre situaţia de la Timişoara, căci le era aproape imposibil să le verifice din două-sau trei surse independente, cum cere adevărata deontologie jurnalistică. Liviu Tofan, fost director al Departamentului de Ştiri, spunea că s-a reuşit digitizarea a circa 300 de emisiuni, unele din anii '50. Benzile de magnetofon originale, ca şi transcriptul multora se află depozitate la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford din SUA, iar majoritatea emisiunilor „De vorbă cu ascultătorii” se află la Budapesta. Aviz cercetătorilor în domeniu. ■■■ Ionă Cucuă şiă fotografiaă alb/negru. TRVR 1 a redifuzat în seara de vineri 6 martie a.c. o emisiune realizată şi prezentată de Marina Constantinescu în 2003 despre celebrul fotoreporter Ion Cucu. Născut la 29 august 1937, undeva prin Rahova bucureşteană, Ion Cucu a încercat să urmeze Facultatea de Medicină, dar a fost dat afară pentru că tatăl său era la Canal. Încearcă la Teatru, dar nu reuşeşte, şi atunci este trimis de Ministerul Sănătăţii ca asistent medical (urmase o şcoală în domeniu) în raionul Băbeni-Bistriţa din Vâlcea, unde cere să lucreze într-un sat de munte. Aici începe să facă fotografii printre ciobani şi forestieri, pe care le trimite la diverse ziare centrale. Prin 1960 este chemat la Bucureşti şi încadrat fotoreporter la Scânteia tineretului. După vreo zece ani se transferă la Uniunea Scriitorilor, unde va realiza o adevărată Istorie a literaturii române în imagini, prin mii de fotografii, dar numai alb/negru, singu-rele care conferă „calitate şi nobleţe” actului artistic.

11

■■■ Revista catolică,VasileăLucaciuăşiăEminescu. Poetul George Vulturescu, redactorul-şef al revistei Poesis din Satu Mare, publică în România literară, nr.8 din 20 februarie a.c., articolul O pagină „anti-eminesciană”, uitată, a lui Vasile Lucaciu, pus sub genericul M. Eminescu – 165.

El pleacă de la o aserţi-une incriminatoare din Corpusul receptării critice a operei lui M.Eminescu. Sec. XIX,vol.II, Ed.Saecu-lum I.O., Buc., 202, p.414 şi încearcă să lămureas-că totul plecând de la situaţia creată de apariţia în 1891, la Blaj, a „studiului critic” al canonicului Alexandru Grama despre marele nostru Poet. Atât în articol

cât şi în notele de subsol, G.Vulturescu aduce o serie de clarificări despre Revista catolică în al cărei fascicol III-IV, 15-28 februarie 1891 a apărut textul lui V.Lucaciu, căci revista e greu de găsit în colecţii integrale. Numeroasele surse bibliografice consultate şi redate in extenso (Lucian Predescu, Valeriu Achim, Gabriel Vasiliu) nu clarifică însă îndeajuns perioadele şi locurile de apariţie, care sunt etapizate corect în Dicţionarul presei româneşti (1731-1918) de Georgeta Răduică şi Nicolin Răduică (Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1995): „Satu Mare (sept.-dec.1885), Baia Mare (ian.-mart.,oct.1886-nov.1887),Siseşti (Lacfalu) (ian.1889-iul.1891, 1 mai 1903-1 mart.1905)”. Date sunt preluate după Publicaţiile periodice româneşti, tom.II, 1969, care le-a descris după colecţia de la Biblioteca Academiei, cota P.II 751. ■■■ Buletin de Istoria Presei prezentat din nou la Colocviileă deă Mar i. Marți, 27 ianuarie a.c., la Centrul Socio-Cultural „Jean- Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, a avut loc Salonul literar - Colocviile de Marţi – „Revelațiile Memoriei”. În faţa a peste 40 de oameni, unii veniţi de la Slatina, am prezentat ultimele numere apărute ale Buletinului de Istoria Presei, expunând şi câteva exemplare tipărite pe hârtie. ■■■ Începuturileă preseiă filateliceă româneşti. Primele periodice consacrate filateliei au apărut către sfârşitul secolului XIX. Unul dintre acestea a fost Timbrophilo, subintitulat „Jurnal philathelisticu român”, şi a apărut lunar, în limbile română şi franceză, la Bucureşti, la 1/13 ianuarie 1881. Încă două numere în februarie şi martie. A urmat în 1890 Timbrofilul, „Organ al timbrologiei în România”, devenit din 1892 „Organ al Societăţii române de Timbrologie”. A apărut până în martie 1893, în câte 4 pagini, cu multe articole în lb.franceză.

C R ILEăPRIETENILORăNOŞTRIăGAZETARI ■■■ Marinela Preoteasa, Ultimul zbor (Plachet ădedicat ă mareluiă poetă na ională Nichitaă St nescu),ăEd. CuArt, 2013. Marinela Preoteasa este redactor-şef al revistei Scurt circuit oltean, fondată în 1994, şi care apare la Slatina. Acolo îşi desfăşoară şi acti-vitatea literară, fiind şi preşedinta Ligii Scriitorilor Filiala Olt. Volumul cuprinde versuri emoţionante inspirate de prezenţa eterică a “poetului Necuvintelor” în viaţa noastră literară, dar şi sensibile poeme de dragoste târzie, de evocare nostalgică a primelor îndrăgostiri. ■■■ Gheorghe Smeoreanu, Sfârşitul presei şi ultimul ziarist. Jurnal 2010-2014, Ed. Aius, Craiova, 2014. Cartea reprezintă o întoarcere a poetului Smeoreanu la uneltele profesiei sale de bază, jurnalistica (e red.şef. la Criterii, realizator la Vâlcea TV). Însemnările diaristice sunt doar un pretext pentru a-şi pune în valoare resursele eseistice estompate, din păcate, mult prea adesea de avatarurile unei munci trepidante de ziarist angajat în tranşeele realităţii crude. Parafrazând oarecum “Sfârşitul istoriei” al lui Fukuyama, gazetarul vâlcean încearcă să acrediteze ideea, reală de altfel, că Istoria este una şi aceeaşi, indiferent dacă te prinde în hora ei în State, în Africa de Sud sau în România, la Bucureşti sau în provincie.

■■■ Sf.Ana – m n stireaă ctitorit ă deă un ziarist. Pe Dealul Moşului, lângă Orşova, drept mulţumire că a fost salvat de la moarte în luptele din primul război mondial, la care a participat ca tânăr sublocotenent, cât şi în memoria eroilor camarazi căzuţi pentru apărarea pământului românesc, marele ziarist Pamfil Şeicaru (1894-1980) a ridicat între anii 1936-1939 Mănăstirea Sf. Ana, care poartă numele mamei sale. Era director al ziarului Curentul din 1928 şi fost deputat în Parlamentul României. A condus ziarul Bucovina din Cernăuţi şi a participat la editarea revistei Gândirea. În august 1944 a părăsit România şi s-a stabilit la Madrid, pentru vreo 30 de ani, publicând o ediţie trimestrială a ziarului Curentul. Ultimii ani i-a petrecut la Dachau (Bavaria). El a contribuit cu bani şi la ridicarea Mausoleului eroilor de la Mărăşeşti, ca şi a altor monumente. Este şi autorul lucrării Istori presei, apărută în 2007 la editura Paralela 45 din Piteşti.

12

Buletin de Istoria Presei - premiat la categoria “Presa online”

Un comunicat al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, postat pe site-ul acesteia, a anunţat care sunt câştigătorii Premiilor UZPR pentru anul 2014: “Ca în fiecare an, un juriu alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, a ales cele mai bune producții de presă scrisă și on-line, de radio și televiziune, prilej de confirmare a valorilor jurnalismului românesc. Un convingător număr de materiale media prezentate în competiția organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști a demonstrat că și în 2014 s-au produs lucrări de calitate pentru istoria presei românești. Noile nume de jurnaliști, realizatori, scenariști și regizori, se vor bucura, suntem

siguri, de recunoaștere pe un termen lung. Premiile au fost decernate luni, 9 martie, ora 18,00, într-un cadru festiv asigurat de Institutul Cultural Român din Capitală, un partener al UZPR în realizarea a numeroase proiecte culturale de mare pestigiu.” Marele Premiu a revenit lui Neagu Udroiu pentru volumul “Condeie, voci, chipuri. Presa românească – pagini de istorie”, iar Premiul de excelenţă în jurnalism lui Ovidiu Nahoi, pentru documentarul „Bugeac: la Răsărit de Europa”. S-au mai acordat premii pentru Presa scrisă (Ion Bădoi, Opinia Teleormanului), Presa audio (Cristina şi Mircea Popi, Radio Helsinki din Graz), Presa video (Miron Manega, Naşul TV), un Premiu al tinereţii (Doina Sîrbu, Opinia studenţească), unul pentru Carte de presă (Ion Marin pentru volumul “Adevărul și corupția în serial”) şi două Premii speciale ale juriului (Nicolae Rotaru - pentru impresionanta sa activitate scriitoricească și jurnalistică şi Mădălin Necşuţiu – ziarul Curentul pentru analizele din “Kiev Post”). Nominalizaţi în această companie selectă, am avut plăcuta surpriză de a primi Premiul III la categoria “Presa on-line” pentru portalul “Buletin de Istoria Presei”, alături de Ion Petrescu (locul I) şi Ion Măldărescu (locul II). Această recunoaştere oficială a muncii noastre tenace, pasionate şi riguros ştiinţifice vine după numai un an de activitate, cu apariţii lunare, primite cu interes de cititori. Suntem bucuroşi să constatăm că eforturile noastre financiare şi redacţionale, făcute aproape de unul singur, sprijinite de contribuţiile articliere benevole (adică neplătite!) ale prietenilor noştri colaboratori, au fost apreciate nu doar de cei care lucrează în zecile de biblioteci judeţene şi universitare cărora le-am trimis Buletinul lună de lună, sau de cercetătorii din domeniul Istoriei presei ale căror adrese de e-mail le-am avut pentru a le transmite şi lor revista noastră, - dar şi de un juriu de gazetari pus să aleagă între mai mulţi concurenţi. Mărturisim că nu ne-am dorit niciodată să intrăm în competiţie cu cineva, în afară de noi înşine, în dorinţa firească de autodepăşire zilnică, pentru îmbunătăţirea calităţii materialelor publicate şi a felului de a fi prezentate în revistă. Credem cu tărie că cercetarea ştiinţifică nu este o întrecere între mai mulţi competitori, ci poate doar un lung maraton de rezistenţă în care fiecare participant caută să scoată un rezultat cât mai bun, spre binele întregii comunităţi umane. Premiul acordat de UZPR este totuşi o confirmare că BIP se află printre publicaţiile de top.

Director: CONSTANTIN POENARU

Redacţia: C. P. 5-50, 053020 Bucureşti, 5 ● tel. 0745/95.29.81

Adresa de contact online: ccpoenaru@gmail.com