TURA PREŢUL ABONAMENTENTELOR PE AN s

Pentru învăţători, preoţi, studenţi şi săteni 200 Lei autorităţile săteşti . 300 « instituţii particulare şi de stat. . 400 «

Iar delà 500 de lei în sus, pentru sprijinitorii acestei foi. •

„LUMINEAZA-TE ŞI VEI FI : VOIEŞTE ŞI VEI PUTEA,,

C. A. ROSETTL

Director : Generalul NICOLAE PETALA

R E D A C Ţ I A , STR. REGALA No. 16. B U C U R E Ş T I 25 N O E M B R I E 1 9 2 8 ADMINISTRAŢIA STR. REGALA No. 16 ANUL VIU, Nr. 254 . Apare în fiecare Duminică

UITE CA 5 E PUTU SI ASA !

Până acum ziarele noastre, când aveau de povestit de vre-o mare nenorocire, îi zicem «dezastru^ sau «catastrofă» : de pildă, de «dezastrul delà Messina», «catastrofa delà Recea*. Deşi nici «dezastru », nici «catastrofă» nu Sunt vorbe româneşti şi deci «u puteau fi în ţe lese uşor, cu toate acestea se p l imbau s lobode prin limba românească şi n imenea nu se gân-fjea că s'ar fi putut şi fără ele.

Cu toate acestea oameni i îşi mai aduc aminte câte o-datá că se poate şi fără a-ceastă năvală de c u v i n t e străine şi încep cu vorbe româneşti ceiace odată povesteau cu vorbe de împrumut de aiurea. Iată că, mai de curând, iar a venit veste despre o mare nenorocire petrecută departe : Izbucnirea vulcanului ETNA din Sicilia. Deci din nou «dezastru» şi «catastrofă». Nu, de data asta s'a mai zis şi altfel. Ziarul «Universul» (16 Noemvrie a.c), dând pe pagina întâia înfăţişări şi povestiri despre acea nenorocire, nu-i zice nici «dezastru», nici «catastrofă», ci a găsit cuvântul care se afla în l imba noastră şi care se putea întrebuinţa într'o asemenea împrejurare : îi zice «Prăpădul din Sicilia».

Ei vezi ! Se g ă s e a cuvântul în l imba noastră, c u v â n t destul de puternic şi care mergea aici, dar pe care Românii l -au ocol i t atâta vreme. Ne p a r e bine c ă i descoperim şi z icem : «numai de-ar merge dâra aşa !» şi : «fie mulţi înainte !» Căci vezi, răul este intrat adânc şi nu se gândesc oameni i că ar fi vremea să se apuce de îndreptare. Multora li se pare că e mai «pe boierie» să ia vorbe sunătoare şi deci se lefălesc cu e le şi nu-şi fac grijă de a căuta vorba ro-mâneasc. Desfacerii de căsătorie, în loc să-i z ică «despărţenie», care e cuvânt de bună obârş ie lat inească, îi zic «divorţ» ! adică pentru care nevoie ? Este cu ceva mai bun ca «despărţenie» ? Ferească D u m n e z e u ! Dar s'a pornit ş ivoiul grăirii «pe bo ierie», carele, de foarte multe ori, e mai multă dovadă de prostie.

Dar de ce, când e omul beat, ziarele scriu că cutare a fost găs i t în stare de «e-brietate»? Ebrietatea nu-i be. ţie ? şi nu e beţia vorbă mai înţeleasă decât ebrietatea ? Apoi atunci de ce păcătosului de beţiv, care trebuie cunoscut pe numele lui de o m netrebnic, îi mai poleieşte nemernicia beţ ivănească cu o vorbă frumoasă Ia sunet zicându-i «ebrietate» ? Nu-i mal bine să-i zici cu toată asprimea vorbei de beţiv şi beţiei Deci iată că beţivii sunt a c u m alintaţi, prin fereala de a li se mai zice beţivi, ci a pomeni numai că se află în stare de ebritate !

Dar hoţii prin spargere ? Uite că se îngreuiază ziariştii de a le mai zice «spărgători» şi scriu despre ei că «au comis furt prin efracţie* ! Iaca mă ! după ce că s hoţi, îi mai pl imbă prin fracţiunile şl fracţiile din aritmetică ! Spune-Ie v e r d e că sunt spărgători !

Aceste vorbe însă s e întî lnesc mai d e s ípr in ziare şi poate că s'a deprins lumea cu ele, deşi mulţi nu le-or fl înţe

legând, iar alţii pe jumătate. Dar sunt altele care pătrund acum şi, fără îndoia lă , că cei mai mulţi cititori n'au să le înţe leagă, lată, în articolele foarte frumos scrise ale d o a m n e i SANDA MATEI, pe care le citim în ziarul «Uni versul», găs im, în ace laş număr delà 16 Noemvrie a. c , cuvântul «puizează». Apoi a ş întreba e u : Câţi oare au să înţe leagă cuvântul acesta ? Şi doar ce iace spunem prin tr'însul Românul spune de atâtea ori în vremea zilei, dar prin alt cuvânt. Unde d o a m n a Matei a scris «puizează ». R o m â n u l zice «scoate», că doar asta îns e a m n ă «puizează». Deci vedeţi că mai sunt o groază de cuvinte care poftesc să-şi facă şi ele culcuş între noi. Noi însă trebuie să fim atât de înţelepţi încât să le poftim frumos afară. Să stea binişor în l imba lor franţuzească şi să şi facă slujba aco lo , dar să nu se încerce să se furişeze şi la noi.

Mai pe la începutul acestui an. d. C. BACALBAŞA, care scrie de s la «Universul»,scria, într'un articol, c u v â n t u l «noseabond». Deci iar mă întreb : Dar oare câţi l-or fi îuţe les? Eu 1 am înţeles , fiindcă 1 ştiu din franţuzeşte. Dar pentru D u m n z e u l să cerem o a m e n i l o r să ştie franţuzeşte ca să înţe leagă ce scriem noi pe româneşte !

Apoi aflaţi, oameni buni, că «noseabond» în seamn ă «greţos» şi parcă e destul de tare cuvântul «greţos» şi n'o să ne facă mal bună treabă ca el cuvântul «noseabond» .

Ce vorbă trainică şi mult grăitoare e vorba «mărturisesc» ! Şi e vorbă de viţă bună, din graiul vechiu al greci lor luminaţi şi care a trecut apo i şi în l imba strămoş i lor noştri R o m a n i i Cu toate acestea , eu a m auzit odată pe un ofiţer ferindu-se de vorba aceasta şi, în loc de «am mărturisit», a z i s pe franţuzetşe «am a v u a t ' . A p o i era mai b ine? De u n d e ?

De aceia să ne dezmeticim odată şi, dacă a m văzut că, pentru multe cuvinte străine, pe care le întrebuinţam o-dată, găs im a c u m şl cuvinte româneşti , să ducem înainte firul acesta , părăsind dorul de a vorbi pe boierie şl a ne face că ş t i m franţuzeşte.

Cui îi arde de l imbă străină, s'o înveţe pe aceia şi s'o vorbească bine. A şti limbi străine, e frumos şl folositor. Dar fiecare lucru la locul lui. Când vorbeşti româneşte , să fie l imba ta ; când vorbeşti franţuzeşte^ să fie franceză. Căci eu a m auzit înfumuraţi de aceşt ia care vorbesc franţuzeşte pe stradă şi fac greşeli de franceză. Lucrul îl a-rată şi d. DAN BĂDĂRĂU, în cel mai nou număr din revista «Viaţa Românească» . Arată că franţuziţii noştri nu vorbesc bine franţuzeşte. Deci nici franţuzeşte, nici româneşte ?

Iată pentru ce trebuie s ă lucrăm sănătos , în orice o-gor n e a m apuca de lucru : bine pentru l i m b a românească şi bine pentru cea franţuzească, dacă ne apucăm de ea.

Arhim. SCRIBAN.

Alcoo l i smul

M. S. Regina Maria în lunca Dunărei. (Din Excursiunea pe Dunăre).

S T O L I I D O B R V E C H I Am cetit şi încă citesc din ce

s'a scris despre Dobrogea cu prilejul serbărilor d e l à sfârşitul lunei trecute.

Ne interesează pe toţi viaţa ei, întru cât e a noastră.

In ceia ce mă priveşte, am crescut între Dunăre şi Marea Neagră, şi am tot acolo părinţri, fraţii şi surorile mele.

Intr'adevăr, cum scrie Părintele Profesor Scriban în articolul «Literatura Dobrogei», din numărul 251, nu s'a amintit de tot ce s'a scris în legătură cu Dobrogea.

Şi, după cum ne-a arătat Prea Cuvioşia Sa, multe lucruri fiu-moaşe şi cari n'ar trebui uitate, au fost lăsate la o parte.

Cu această ocaziune însă ţiu să arăt că se impunea să se a-mintească de apostolii ei, cel puţin de acei a căror activitate, care se confundă cu însăşi viaţa lor, pentru binele Dobrogei a început delà punerea în aplicare a legii regretatului Tache Ionescu, ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

Este vorba de apostolii, cari au fost obligaţi de acea lege să se hirotonisească numai pe seama unei parohii din Dobrogea, şi înapoi să nu se mai întoarcă.

Inchipuiţi-vă dar cum tinerii seminarişti de acum 35 ani şi ne-hirotonişiţi încă până în 1893, de unde or fi fost, trebuiau să treacă Dunărea şi să rămână în Dobrogea dacă doreau să ducă viaţă de preot al ţării Româneşti.

Pe acelaş ogor dar sau întâlnit mulţi tineri preoţi între 20—25 ani veniţi din Moldova, Oltenia şi Muntenia.

Nu cunoşteau pe nimeni. Lipsea calea ferată. Viaţa era grea. Ce era doar de satele Dobrogei pe acea vreme ? — Populaţia era f. rară, bisericile şi şcoalele la fel.

Cu toate acestea preoţii au dus o luptă aşa cum Cicerone a spus cândva :

«Mă lupt pentru altarele noastre, pentru căminurile noastre . . . . . căci ele apără oraşul mult mai cu putere prin religiune decât prin întăriturile lor».

Aceşti preoţi împrăştiaţi în toată Oobrogea veche au avut rolul nu numai să ridice biserici, dar să şi înjghebeze sate româneşti, vorbind şi simţind limba ţării.

Ei au înfiinţat sate model cu străzile drepte, casele ridicate cu faţa la stradă, iar grajdurile în fundul curţii. Tot ei au înfiinţat bănci populare. De asemenea, au a d u s cântăreţi de biserică din stânga Dunării, căci nu se găseau decât pe ici—colo câte un transilvănean, care cânta bisericeşte neştiind că muzica bisericească n'are mai mult de opt glasuri.— Prin multe sate, tot preoţii o făceau şi pe dascălii de biserică.— Dacă In multe sate nu existau biserici, apoi casele de rugăciuni

erau locaşurile In cari preoţii

făceau slujba în zilele de sărbătoare.

Eram mic, căci e mult de atunci, dar mi-aduc aminte cum în satul meu Peştera de lângă Medgidia, toaca era înlocuită de moş Petrea Peteu venit din Săcele prin un fier de plug, сзге anunţa oamenii să vină la slujba ce se făcea într'o casă de rugăciune. Aşa a mers viaţa religioasă în satul meu, ca şi în alte sate, mulţi ani.

In 1898 —. 1902 s'a ridicat o biserică falnică cum nu prta sunt în oraşele noasire. Meritul este al preotului la a cărui sfat şi perseverenţă parohienii au contribuit fiecare din averea sa. Nici un a j u t o r nu s'a dat delà nimeni afară din parohie decât 2000 lei delà Prefectura Judeţului 1 Cu toate acestea biserica s'a ridicat din piatră-cioplită, cu trei turle, din care cel din mijloc nu prea are asemenea lui — ca mărime. Frumuseţea acestui locaş dumne-zeesc a manifestat-o regretatul fost ministru, Haret la 1905, cum şi foştii episcopi ai Dunărei de jos : Partenie, Pimen şi Nifon, cari cari şi-au exprimat admiraţia prin aceia, că au spus: locul acestei biserici s'ar cuveni în mijlocul Capitalei 1 Preotul ei—în tinereţea vieţei când a început-o, trăeşte şi azi, de o viaţă petrecută în muncă şi greutăţi.

Şi, câţi slujitori ai altarului n'au

dus aceiaş luptă în Dobrogea veche ? Mulţi din ei nu mai trăesc, dar mulţi sunt încă în viaţă.

Programul serbărilor Dobrogei nu trebuia oare să grăiască de aceşti pioneri ai culturei?l

Este adevărat că azi aveji în Judeţele T u 1 c e a şi Constanţa unele locaşuri divine în sate mult mai frumoase, de cât multe din cele din stânga Dunărei.

Toate se datoresc straduinţii acestor preoţi şi ascultării paro-hienilor lor veniţi din Ardeal, şi din judeţele Munteniei; Brăila, Ialomiţa, Buzău, Râmnic-Sărat etc.

A fost dar o muncă depusă zi de zi cu care aceşti aceşti apostoli se mândresc şi care cu riscul de a-şi perde sănătatea şi chiar viaţa, şi au legat toată fiinţa lor.

Deci, «munca lor—într'adevăr — isvor de bucurie şi fericire este, şi aducătoare de s u f l e t spre mântuire».

Şi, dacă de multe s'a pomenit odată cu serbările Dobrbgei, de ce să nu se fi amintit şi de opera acestor apostoli, cari din tinereţe şi-au luat toiagul întru predicarea Evangheliei şi a dragostei de neam, într'o provincie lipsită pe acea vreme de toate, ba chiar şi de oameni, cu care—graţie—mai ales preoţilor azi nn mândrim?!

Mi-am făcut o datorie creştinească şi de român.

C. Rotaru, Braşov.

Gine a urmărit zi lnic ce iace scriu g a z e t e l e noastre , a observat acum c â t e v a z i le scris, despre un nou mijloc de îmbogăţire încercat de n i ş te evrei şi anume : Carol Pascal , Vexler şî Last, mari depozitari de băuturi din Bucureşti . Aceşt ia nemulţumindu-se cu cîşt igul din v înzarea vinului şi rachiului, au început să-I a m e s t e c e .

Alcoolul era ames teca t mai înainte cu apă şi apoi ca să-i dea o tărie oarecare, spre a nu fi cunoscut de băutori, îi turnau fel de fel de otrăvuri. Aceas ta s'a descoperi t în jud. Iaşi în Coţuşna şi Coşnalenca, unde după cum am mai a-nunţat în g a z e t a noastră, 7 persoane au murit în mod misterios . Făcându-se cercetări de către medici, s'a constatat că a c e s t e persoane au fost otrăvite cu rachiu.

De aici a l te cercetări , cari au dus la rezultatul , că tot alcoolul a c e s t a a fost adus din Bucureşti , delà depozi te le din Calea Grlviţei a le evreilor Carol Pascal , Vex ler şi Last . Băuturi din a c e s t e a mai s înt încă şi la alţi cîrciumari n e descoperiţ i încă.

Pe noi însă nu ne prinde mirarea că s'au întâmplat a-s e m e n e a lucruri, pentruca dacă sau luat măsuri contra altor otrăvuri, cari Introduse în corpul omului duce Ia a-ce laş rezultat , la moarte , apoi trebuia să s e ia măsuri şi contra alcoolismului, c a r e face pustiiri mari în sa te l e noastre , sau cel puţin controlat.

Astfe l e cazul cu stupef i ante le (morfina şi cocaina) ; s e luase măsuri foarte aspre contra acelora, cari le vor mai întrebuinţa şi cu toa te a c e s t e a am v ă z u t scr is , că tot s'au mai descoper i t pe la Galaţi şi în Ardeal, familii din înalta soc ie ta te , cari îutre-buinţau ast fe l de otrăvuri.

Vedeţ i dar, că la noi nu prea s e pune bază pe a s e m e nea ordine, pe astfe l de legi .

In America s'a dus o luptă întinsă contra alcoolului, care a dus la rezul tate foarte bune, a ş a că astăz i acolo nu s e mai face nici un abuz de a c e s t e băuturi .

Universul cu data de 19 Noemvrie a. c. ne arată că o doamnă s'a dus în America

cu o sticlă cu şampanie spre a-şi bo teza un aeroplan. A-junsă acolo şi scoţind sticla cu şampanie spre a-şi boteza aeroplanul, autorităţi le i-au spart st icla sub motivul că sînt oprite orice băuturi a lcoolice. Iată deci rezultatele aduse în America.

Aceleaş i lupte, s e duc şi în câ te -va ţări din Europa. Aşa în Austria, Germania, Elveţia şi Norvegia, unde de curînd s'au deschis sute de restaurante, nu s e v inde nici un fel de băutură alcoolică, afară de apă şi ceai . Ce lucru bun ş i sănătos ?

Acum v e d e m că din toate a c e s t e lupte contra alcoolismului duse în ţări mai înde părtate , s'au molipsit şi ro~ mînii, căci iată că în congresul funcţionarilor comerciali din toată ţara, ce s'a ţinut Duminică 18 Noemvrie la Bucureşti , în Sala „Dacia" pe Ungă alte chest iuni , a fost pusă şi lupta contra alcoolului.

V e d e m dar, că înşişi funcţionarii comercial i văd răul p e care îl aduce alcoolul şi luptă contra lui.

Luînd însă fo loase le pe care l e aduce alcoolul» v e d e m că e l e s înt zero şi deci s e poate trăi şi fără e le . Iată ce cet im într'o gaze tă , o informaţie ce am dat-o şi noi în numărul 225 a. c.

„Ca un rezultat al propagande i desfăşurate de b iserica Mirăuţilor. prin inspectorul misionar Dr. Tarangul ş i preotul Coclici, s'a celebrat o nuntă în comuna Sf. l l ie din Jud. Suceava , unde nu s'a întrebuinţat alcool . Nuntaşii au fost totuş i bine dispuşi, au glumit şi au cîntat frum o a s e c î n t e c e rel ig ioase , sf irşindu-se pe trecerea într'o însufleţire mare".

Dacă ast fe l s tau lucrurile, de c e să nu azvîrlim aces t rău din mijlocul nostru ? Acum avem timp, cît nu e târziu, căci băuturi otrăvite mai sînt încă la cîrciumari, cari pe l îngă că înebunesc pe băutor, apoi î l mai şi orbesc şi-1 şi omoară.

Ar trebui luate măsuri aspre contra acestora, nu ca banul nostru să îmbogăţească în mod nec ins t i t pe cîrciumari.

Să luăm deci aminte.

Diac. V. FUSSU

Un Prieten al literaturii noastre : A, Klug Până mai dăunăzi literatura

românească era restrânsă numai în graniţele ţării noastre. Comorile artiştilor români rămâneau în îngustimea teritorului autohton Iară ca să lunece în depanări. Popoarele civilizate nu cunoşteau cum trebue poporul român pentruca nu li se puneau la îndemînă arta acestui neam. Şi să ştie că popoarele rămân nemuritoare numai prin arta lor.

Era o concepţie modestă : că avem literatura unui popor tânăr şi stăm de o parte. Talentul viguros şi puternic se răspândia numai pentru s e t e a sufletului românesc.

Nici o trăsătură cu lumea civilizată, în înţelesul că şi operele noastre să le aşezăm în cartea literaturii universale, să dăm însemnătatea cuvenită operelor literare, ca ele să fie răspândite în graiul mai multor naţiuni.

Gândirea genială a lui Eminescu şi alte talente covârşitoare ca ale lui Vlahuţă, Deîavrancea şi alţii, nu puteau să rămâe multă vreme în cuprinsul limbii creatoare, ci şi-au întins splendoarea şi în farmecul graiului altor popoare. Era firesc să se îmtâmple aşa. Ambasadorii din alte părţi dăduseră şi de vraja izvorului de artă cu originea românească dar cu fondul nemuritor al lumii întregi.

Şi spre bucuria unui neam, vedem că operele de seamă încep să fie tălmăcite în limbile euio-pene.

Ne vor cunoaşte şi mai mult englejii, irancejii, germanii, italienii, spaniolă, cehoslovacii şi

C u g e t ă r i alţii. Prietenii literaturii noastre se înmulţesc. Şi acestora trebue să le arătăm desăvârşita dragoste.

Un astfel de prieten al literaturii noastre, cunosc şi în persoana profesorului Alfred Klug din Cernăuţi Fiind cetăţean romîn iar de naţionalitate germană, D-sa contribue la ridicarea nouei sale patrii, mai mult dacât u n e l e excelenţe trecătoare pe la minis tere, Căci acest profesor erudit dar modest, îşi întrebuinţează truda binefăcătoare : în o aprn-piere desăvârşită între cultura românească şi cea germană, începând chiar din cuprinsul României, germanii—cetăţenii noştri vor vedea că există o cultură şi literatură românească, nu mai prej,)s de ale altor noroade cu tradiţie veche de civilizaţie. . Şi pe când în coloanele tipăriturilor româneşti e o revărsare şi de nămol sufletesc, pe de altă parte prietenii literaiurii noastre, muncesc fără reclamă şi 'şi chel-tuesc din banii lor pentru apropierea sufletească dintre naţiunile conlocuitoare în aceiaşi patrie.

Profesorul A. Klug, publică în foiletoanele ziarelor nemţeşti din Cernăuţi, fragmente din literatura românească. D-sa a tradus poezii de ale lui Eminescu, nuvele de ale lui Cezar Petrescu şi acum lucrează la tălmăcirea în limba lui Schilier a romanului Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu.

Astfel de prieteni ca profesorul Klug, rămân în cadrul recunoştinţă naţionale,

C C. R.

Ne lipseşte totdeauna timpul necesar ca să ajungem să ne împlinim visul.

OGO

Ne iubim pios Idealul, dar el nu ne iubeşte de loc.

Fericirea este un compus de atâtea piese că totdeauna l i p s e ş t e una.

000

Nimeni nu i aşa de fericit sau nenorocit cum îşi închipuie. 000

Fericirea este excepţia vieţei. 000

Fii convins că singurele tale comori sînt acelea pe cari Ie porţi în suflet.

000

Sacrificând totul pentru datorie, sigur că ajungi la fericire. 000

Nici aurul, nici mărirea nu ne dă fericirea. 000

Orice fiinţă, chiar cea mai umilă, are idealul său. 000

Cel mai mare IDEAL este ADEVĂRUL. 000

Oamenii nu sînt fericiţi decît atît cît sînt înţelepţi şi prevăzători.

Culese de Maria Apostol i

2 « C U L T U R A P O P O R U L U I *

Cum vin oamenii la Dumnezeu

„Ce sâ fac, ca să moştenesc viata de veci?" Cu aceste cuvinte se adresă

pe timpuri, un oarecare tânăr bogat Mântuitorului pentru a afla ce trebue să facă aici pe pământ ca să câştige viaţa de veci.

Şi atunci ca şi azi sufletul omului, bogat sau sărac, era frământat de permanenţa unei fericiri eterne şi deci fiecare căuta să şi-o asigure nu numai aici ci şi dincolo de mormânt.

Pentru aceasta omul, din orice categorie socială ar face parte, trebue să lucreze anumite fapte ca să poată moşteni şi viaţa de veci.

De felul cum ascultăm şi împlinim poruncile lui Dumnezeu aici depinde moştenirea vieţii pe care o dorea şi tânărul din evanghelia de azi.

Dar în această scurtă şi miezoasă istorioară, evanghelistul a prins în mod minunat starea sufletească a unei categorii de oameni şi anume a bogaţilor plini de îngâmfare cari numai de ochii lumii se arată plini de interes faţă de bunurile vecinice ; sufletul fiind vecinie legat de avuţiile ce şi-au adunat.

Tânărul fariseu despre care ne vorbeşte evanghelia de azi, bogat fiind, avusese toată posibilitatea să păzească legea. Mândru de aceasta el se îndreaptă către Mântuitorul şi- L întrebă : < Invăţătorule, bun, ce să fac, ca să moştenesc viaţa de veci ? .

Fosta această întrebare sinceră sau acest tânăr ca şi fariseul din templu, voia să arate că el păzeşte poruncile ducând o viaţă nepătată, şi deci doria să stoarcă admiraţia celor din jur ?

Mântuitorul, care cunoştea cele mai ascunse intenţiuni ale omului, înţelegând şi sufletul acestui tânăr, care se apropia de El ca de un om oarecare, îi zice, mustrându-1, oarecum :

«Ce mă numeşti b u n ? Nimeni nu este bun fără numai unul D u m n e z e u .

In ce priveşte partea doua a întrebării referitoare la moştenirea vieţii de veci, Mântuitorul s p u n e tânărului să păzească poruncile: să nu u-cidă, să nu f u r e , să nu curvească, să nu mărturisească strâmb, să cinstească pe tatăl său şi pe mama sa.

Poruncile acestea cuprind întreaga viaţă morală şi tânărul spune că pe toate le-a păzit.

Iar ca o culme a îngâmfării sale întrebă din nou : Ce încă să fac ?

Această întrebare te face să crezi, că într'adevăr acest tânăr bogat se interesa de

împărăţia lui Dumnezeu şi doria să facă orice sacrificiu numai să o poată câştiga.

Dar când Mîntuitorul îi zice să-şi vândă averile, să le împartă săracilor şi luându-şi crucea să-I urmeze lui, tânărul îşi plecă capul şi întristat se depărtează.

Toată mândria lui de împlinitor al legii fusese rănită.

Să-şi vândă averile, să le împartă săracilor şi luându-şi crucea să urmeze lui Hristos erau lucruri pe care el nu le putea înţelege.

El se aştepta să fie lăudat şi dat spre exemplu mulţimii.

Ca un trăsnet căzură asupra tânărului ultimile cuvinte ale Mântuitorului.

Să-şi vândă averile, să pă-răseassa viaţa aceia luxoasă, ospeţele copioase, sä se despartă el de plăcerile unui trai comod e r a ~ c e v a imposibil. Inima lui era robită de bogăţii, era prizonieră poftelor şi cu greu se putea decide pentru o nouă viaţă spirituală care cere lepădare de sine, cere exerciţii de virtute spre întărire, cere jertfă.

Dar, azi oaie, în lumea noastră creştină bogaţii sunt ei oare mai aproape de Hristos cu inima decât tânărul acesta? Doresc ei cu mai multă sinceritate viaţa de veci ? Sunt ei gata de jertfe cari să le asigure moştenirea unei asemenea vieţi ? Să ia aminte cu toţii că bogăţiile nu formează scopul acestei vieţi, ci ele sunt un mijloc prin care omul poate să-şi mântue mai uşor sufletul dacă ştie să ie întrebuinţeze, alintând cu ajutorul lor şi durerile celor nevoiaşi.

Mântuitorul nu condamnă averea ci reaua ei întrebuinţare, căci bogaţii atunci ca çi acum în loc să caute să facă lucruri bune, erau mândri, nă-dăjduiau spre avuţia nestătătoare, se desfătau şi se des-mierdau fără a se gândi că avuţiile nu vor folosi în ziua judecăţii dacă nu sunt însoţite şi de fapte de milostenie.

Felul de purtare al tânărului bogat ca şi al bogaţilor în general îl face pe Mântuitorul să exclame: «Mai uşor este pentru cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu ».

Cel bogat în avere se cade să fie bogat şi în fapte bune, căci celui ce are mult i se cere mult. Nimeni să nu creadă că dacă nu face nici un rău nimănui poate să se mântue. Nu e destul a păzi poruncile ca tânărul din evanghelia de

D O B R O G E X C U R S I U N E A R E G A L A DIN 1 9 2 6

3)

D E FARMACIST C O L O N E L

G H . G R I N Ţ E S C U Membru al Academie i Franceze d e Botanică.

Şi de un desiş de nepătruns de Rugi ce-ţi dă impresia unui ţinut sălbatic acoperit de o ve-getaţiune plângătoare ca de Liane. Ruinele neinundate sunt umbrite de Stejar (Querqus pedun-culata) ; Carpen (Carpinus dui-nensis) ; Arţar (Acertataricum) ; Ulm (Ulmus campestris ; Sânger Cornus sanguinea) ; Verigariu Ramnus catharica ; Căli Vibur-num opulus) etc., iar pe locurile umede şi joase sunt alee întregi de Margarete (Lucanthemun uli-ginosum), Sparanghel de mare, Asparagus maritimus ; Rutişor (Thalictrum commutatum), pe lângă apă întâlnim Chenopodium blitoides şi multe alte plante interesante pentru flora noastră.

De la Dervent pe stânga se întind imense terenuri inundate numită «Balta de sus», care ţine până în apropiere de Hârşova,

iar pe dreapta rămâne în urmă Raşova, Cochirleni, apropriindu-ne din ce în ce de Cernavodă. După ce am trecut o parte din «Balta de jos» zăreşte în depărtare, pe deasupra sălciilor, o linie neagră ca o punte de trecere de la un mal la altul.

Cotim, şi la dreapta şi Ia stânga prin zigzagurile făcute de apă, apropiindu-ne tot mai mult de a-cea linie cenuşie, care din ce în ce devine tot mai mare când de după un cot stâncos ne apare în faţă maestos şi suspendat frumosul pod delà Cernavodă, singura verigă de leagătură între cele două uscaturi atât de scumpe nouă. Drumul ce-1 facem, cu drept cuvânt, este un film, căci în fie-care minut tabloul se schimbă şi care mai de care este mai frumos ; aici apă întinsă, gârle, lacuri, grinduri de lăstari sau

azi ci trebue să şi jertfeşti din avutul ce ai pentru a face cât mai mult bine.

Pentru bogat ca şi sărac, împărat sau nemernic, nu există decât o singuri cale ce duce la mântuire.

Deosebirea e că unora deşi li se cere mai mult o pot urma mai uşor, pe când alţii trebue să îndure multe sufe-rinţi ca să nu se abată din drumul cel drept.

Avuţia e primejdioasă pentru cei ce nu caută delà început să o stăpânească şi să facă din ea un mijloc de desăvârşire a întregei sale fiinţi.

Cei ce au fost dăruiţi de bunul Dumnezeu cu avere să ia aminte că şi ei ca şi cei săraci au aceiaşi intrare şi ieşire în lume. Plânsul i-a însoţit pe toţi Ia naştere. Goi au venit în lume şi goi vor pleca. Nimic din ceace au nu vor putea lua cu ei în mormântul gol şi rece.

Bogăţia putrezeşte, hainele le rod moliile, aurul şi argintul ruginesc şi această rugină va roade şi trupurile celor ce au trăit în uzur fără a se gândi şi la cei sărmani. Numai singură averea sufletească prezintă adevărata calcare inatacabilă care aduce mântuirea. Prin cea dintâi să ne străduim a câştiga pe cea din urmă care ne duce la viaţa de veci.

Acest sfat îl dă Mântuitorul tânărului bogat care doria viaţa vecinică. Frate creştine urmează-1 cu hotărâre. Nu te întrista ca acel tânăr. Jertfa pe care o f a c i acum îţi va aduce bucurii însutite.

Păzeşte poruncile, dar pentru desăvârşirea ta, din prisosul pe care-1 ai dă şi celor suferinzi.

Totodată, frate creştine, mai ia aminte că a vinde averile mai înseamnă a lepăda delà tine tot ceia ce e rău, ca minciuna, ura, nedreptatea, gândul rău, superstiţia, egoismul etc., ca din prisosurile tale sufleteşti să poţi veni în ajutor săracilor, nu în ale traiului, ci săracilor spirituali, cari demult aşteaptă un pic de dragoste de mângâere, de adevăr şi dreptate.

Aşa l u c r â n d vei putea moşteni viaţa de veci după care suspină inima ta.

Pr. D. D. Ach im eseu

-»»- Cetiţi şi răspândiţi

La 4 Noemvrie a. c , a fost dezvelit, la Parcul „Carol" din Bucureşti, chipul turnat în aramă al D-rului htrati, cel care a ridicat acea frumoasă grădină, din pustiul care era mai nainte a-colo. Cu acest prilej, s'a vorbit şi s'a scris despre ceice a fost Dr. Istrati, bărbatul viu şi inimos, setos de lucru şi care şi-a însemnat fiinţa sa în sânul neamului românesc prin fapte multe şi vrednice.

Dar aici voim să pomenim de o lăture a fiinţei sale care s'a pomenit mai puţin. Este vorba despre ce citim în Adevărul (4 Noemvrie a. c ) , din condeiul D-rului Ygrec, care scrie obişnuit în acel ziar.

In tinereţea sa, D-rul Istrati nu credea în Dumnezeu. După cum spune un profesor universitar fost asistent a 1 lui (Dr. Ygrec nu-i dă numele), Dr. Istrati „era atunci un ateu convins şi propaga chiar ateismul ex-cathedra".

„Dar astea toate nu l-au împiedicat să devie în anii din urmă-ca şi amicul său Hajdău—Spiritist. Ca şi la Hajdău spiritismul

lui Istrati îşi avea origina într'un puternic şoc 1 ) sufletesc primit cu prilejul morţii unui copil iubit".

Iată faptul pe care 1 însemnăm aici, ca să nu se uite, şi care ne p u n e încă odată înaintea chestiunii : Cum ajunge omul la Dumnezeu ? Una din căi, este şi aceesta, prin care Dr. Istrati a ajuns la o asemenea încrediEţare, ca mulţi alţii înaintea lui. încercările vieţii pun pe oameni în faţa altor puteri decât cele cuprinse numai cu mintea, din cărţi, şi atunci se vede că multe păreri teoretice nu mai ţin de ea.

In cazul lui Istrati, al lui Hajdău şi al altora, puterea care i-a mişcat spre credinţa în Dum-nezeu a fost iubirea către copiii lor. De aici se înţelege ce mare putere este iubirea şi că ceiace numim noi convingere ştiinţifică se moaie în faţa marei puteri a iubirii. Deci prin iubire mult mai curând înţelegi pe Dumnezeu, fiindcă şi El este iubire. Bine a spus Sf. Ioan Evanghelistul că Dumnezeu este dragoste.

Arhim. SCRIBAN.

De vorbă cu ţăranii

şi preoţi i

1) P e româneşte : izbire, lovitură. Nota A. S.

F O L K L Ó R Cântece poporane

Foae verde a rugului, Pe lunciţa Metrului,

« Pe sub poala codrului Aud glasul cucului. Cucul cântă, eu ascult ; Mă gândesc, un'să mă duc, După mândra s'o sărut. Cucul cântă, umbra-i deasă Şi mândruţa mea-i frumoasă. Ea mă stringe strins în braţă, Eu mi-o sărut cu dulciaţă. Şi numai doresc de-acasă, De copii şi de nevastă.

Ileana Gr. Blioiu Băcliţeşti—Mehedin{i

Insă gura ei frumoasă O cam ţine pe acasă !

*

Frunzuleană de scaieţi Jucaţi bine măi băieţi, Că pe urmă fetele, Ne-ar întoarce spetele...

Aurel I. Codreanu învăţător

Foae verde mărăcine, Eu cunosc vara când vine, Pe fluturi şi pe albine, Pe mirosul câmpului, Pe vărsatul codrului, Când e tufa ca paraua, Lăstarul ca andreaua. Unde calci, urmă nu faci ; Unde şezi, nu te mai vezi.

Zaharia i. Petre Marman-Mehedurti

Ţiganul şi cireşile

Ţiganul plecase cu nişte cireşe la naşi-său. Vrea să-i le ducă de cinste. Pe drum a mâncat una câte una până când acolo ajunge 'nfraistă cu o singură cireaşă.

Naşi său l-întreabă: — Ce-i aia măi fine ? — Cireaşă nasule. — Şi cum se mănâncă:? — Huite-aşa, aruncând-o în

gură. I. N. Dumitrescu Bistriţa

Hore sau strigături Fata cafnu vrea să joace Să se ducă unde-i place. Să nu mai stea cu noi, C'altfel facem război...

Frunzuliţă busuioc, Nu ţineţi hora pe loc. Frunzuleană de mărar, Bateţi din picior mai rar !

*

Fetei lelei Smărăndiţa Cei aş mai fura guriţu.,

Oameni buni, s'ngurii voştri prieteni mai de aproape sunt aceştia, pentrucă ei tră-esc în mijlocul vostru, vă cunosc viaţa, şi mai presus de toate sunt ridicaţi din opincă.

Ei sunt copiii Dv. purtând în sângele lor sănătatea ţăranului care nu ştie alta de cît să răstoarne brazda şi să se roage lui Dumnezeu.

Ei după ce au isprăvit şcoala primară din sat, au hoinărit pe toate meleagurile din împrejurimi, au umblat cu preotul pe la Bobotează, au făcut toate ghi.iuşiile, într'o bună zi şi-au luat rămas bun de la farmecul satului unde au copilărit, şi au intrat în şcoala normală sau seminar.

Aici au învăţat carte ; mintea li s'au subţiat şi s'au întors iar într'o bună zi, după ani, ca învăţători sau preoţi, de cele mai multe ori, tot în satul pe care l'au dorit mult când erau departe de el. Şi, în toţi anii de învăţătură, a-ceste vlăstare ale timpurilor voastre, o clipă n'au uitat i-coanele prinse în mintea lor. Au luat în suflete tot ffarme-cul cerului şi al pământului de ţară, dar şi toată durerea care au văzut o în căruţele scunde, fără noroc. Şi cu cât trecea vremea cu atât în simţirea lor se măcinau toate neajunsurile ale acelor lăsaţi pe ogoare, ale acelora cari sunt apăsaţi de toată lumea pentrucă sunt ţărani, cei mai mulţi nu ştiu carte şi sunt o turmă bună de jupuit. Aşa, că în-torcându-se acasă, preoţii şi învăţătorii, nu au alt gând bun de cât să ridice pe gospodari la stare bună, să aibă căsuţa lor îndestulată, cu ce trăi ei cum se cade şi copiii. Satele bogate odată dar sărăcite cu munca, să fie iar aşa cum au

Femeia leneşă

— Fă, femeie, eşti bolnava, De te văd aşa trândavă ? Căei de treburi nu te apuci Prin vecinii mereu te duci-

— Bărbate, fără păcat, Eu să-ţi spun adevărat : Lunea, Marţea n'am lucrat Mai decând m'am măritat ; Mercurea n'am îndrăznit, Că e rău pentru trăznit ; Iar Joia n'am apucat, Că mi-a dat popa păcat ; Vinerea la târg plecai ; Sâmbăta spălai, căleai ; Duminica mă gătii, Şi din horă nu lipsii.

Auzită delà Niţă Ţuţuianu Pr. G. Dimitriu-Cernica

fost, cu şezători în ele, cu zile de sărbătoare, cu belşug, cu voe bună şi mai presus cu oameni cu carte.

De aceea, oameni buni ascultaţi întotdeauna de aceşti prieteni ai voştri. Şi ca să scăpaţi de toate grijile, de toate nevoile, nu va rămâne de cât să nu eşiţi din cuvîn-tul preoţilor şi al învăţătorilor. Pentrucă ei vă vor binele ei sunt stâlpii satelor ; prin ei se ridică România nouă şi puternică, şi tot prin ei viaţa spre mai bine, Şi bine i-a numit lumea : apostoli. Toată viaţa acestora e închinată satelor. Fiecare preot şi învăţător isca ca sătişorul în care e el, oamenii să fie înstăriţi, să nu-i înşele nimeni şi copiii să fie trimişi la şcoală, căci mântuirea şi alungarea întunericului minţii se înfăp-tueşte numai prin şcoală.

Preoţii şi învăţătorii sunt acei cari se nasc şi închid ochii în mijlocul vostru. Ei nu au altă ţintă pe lume de cât pricina voastră.

Oameni buni, nu vă potriviţi Ia nimeni care trece, prin cotlonul vostru, de cât la preotul şi învăţătorul ce-1 aveţi şi să ştie tot pasul. Oare când aveţi vre-o nedreptate nu vă duceţi la ei ? Oare când aveţi o judecată nu întrebaţi de ei ? Oare când vii bolnav un copil nu vă îndreptaţi şi la preot să se roage lui Dumnezeu ? Oare când vine o dare grea nu vă duceţi la învăţător să întrebaţi ce o mai fi şi asta ? Vedeţi dar că viaţa voastră e legată de a preoţilăr şi învăţătorilor. Numai cu ei, mână în mână, în bună înţelegere şi să ascultaţi de staturile lor, veţi învinge prin viaţă la o soartă mai bună. Fratele Costache

S M E R E N I A Se spune că un distins te

olog fiind întrebat odată care socoate el că ar fi virtutea de căpetenie a bunului creştin.

El a răspuns : «smerenia» şi cu adevărat, dintre toate virtuţile, ea singură împodobeşte pe adevăratul creştin.

De câte ori văd o femee mândră purtând cununa de glorie a tinereţii, un om de afaceri sătul de îndestulare privind cu mândrie în jur, înalţi demnitari aşteptând să li se tămâieze înaintea paşilor lor; îmi apare înainte, din negura vremilor, chipul unui rege.

«Canut cel Mare; rege al «Danemarcei şi al Engliterei «temut în lupte, măreţ în fapte «şi plin de înţelepciune, se «plimbajodată cu suita pe mac i u l mării. Curtenii vorbeau despre măreţele fapte şi dom-«nia înţeleaptă a regelui.

«Atunci unul din ei îşi ri-«dică glasul şi zise :

«O, tu stăpâne a două îm

părăţii, ce putere în lume este mai mare ca a ta ? U

«Regele nu răspunse, ceru «însă să i se aducă un scaun «•şi se aşeză - pe malul mării «privind cu nesaţiu refluxul. «Undele veneau din ce în ce «mai aproape, atunci regele «strigă :

— O ! mare, nu este putere «mai mare ca a mea,opreşte-ţi

j valurile, ca să nu atingă pi-! «cioarele stăpânului tău.» ! « Dar, undă după undă, lovea ! «ţărmul şi curând valurile ; «ajunseră la picioarele regelui. I «Atunci el se sculă zicând :

- «Vedeţi ce slabă este j «puterea mea în lume? ! Eu ; «nu pot să fac valurile să mă ! «asculte. Lăsaţi lauda şi mă-\ «rirea pentru cel de sus. Lui ] «numai, şi nu creaturilor Lui, ; «se cuvine slavă, căci El sin

gur e Atotputernic». «Şi din ziua aceia se spune

«că el nu a mai pus coroana i «pe cap. I. Iliescu Palanca

păduri bătrâne, fâneţe ori întinderi imense de stuhării (stufării) maluri joase, boturi de deal abrupte, ori stâncoase de un colorit alb ori roşcat, în care loveşte apa spumegând taine, ca în pereţi stâncoşi delà Hârşova de sus, unde se mai vâd şi azi urmele care ne vorbesc de un castel Genovez

Trecând în aceleaşi urale, cotim după un alt perete stâncos şi drept, pe care se zăreşte o cruce. Este crucea ce reaminteşte pe cei înecaţi cu şalupa „Tro-tuşul».

Ziua este frumoasă, un aer răcoritor bate pe punte şi parcă zarea ce se perde spre munţii buzăului pare năbuşită şi încearcă să prevestească ploaia mult a-şteptată în acele părţi secetoase Vasul înaintează şi în depărtare se zăreşte vârful Turcoaia, apoi din ce în ce se desemnează la orizont culmea munţilor Greci şi apoi ai Măcinului. Silueta lor a-pare din ce în ce mai frumoasă vârf după vârf ca: Căprăriile, Pricopan, Suluc, Caramlàul, Cheia şi Tabule ce se înşiră pierzân-du-se în direcţia Galaţilor. Panorama ce se deschide te încântă, alte gânduri îp' vin, alte

sentimente mai nobile, mai frumoase încep să te stăpânească, fie că ai mai văzut aceste locuri fie că nu.

Ne apropiem de Brăila. Portul se zăreşte din depărtare şi în luciul apei se vede pe dreapta şi pe stânga un zid de siluete cu sute de vârfuri ascuţite, pe care fâlfâie mii de steaguri şi steguleţe, sunt vapoarele de toate formele şi mărimele, cari din ce în ce devin mai mari, mai frumoase. Sirenele încep să şuere, vasele de râzboiu bubuie, iar Yachtul cu Familia Regală pe bord înaintează printre şiruri de nesfârşite urale.

A. S. Principele Nicolae sosit aci se sue pe Yacht pentru a lua parte la restul călătoriei. Muzica cântă «Trăiască Regele» iar apa este tăiată în dreapta şi în stânga noastră de nenumărate vapoare încărcate de lume, a-propiindu-se de Yacht, doritoare de a vedea pe buna lor Regină. Timpul este o clipă şi de şi ai vrea să fie mai lung, cu atât este mai scurt şi în aceleaşi u-rale, în aceleaşi cântece de slăvire pentru Auguştii noştrii Suverani, părăsim Brăila, pentru a intra în liniştea dulce din fru

mosul loc delà gura canalului Filipoiu.

Seara este adorabilă. In timpul mesei ca şi la toate mesele trecute, M. S. Regele vesel şi încântat, pare foarte mulţumit de frumuseţea zilelor trecute. M. S. Regina, veşnic visătoare cu surâsul pe buze, face ca fie care clipă să fie mai plăcută şi discu-ţiunile mai interesante.

A. S. Principesa Ileana, îngrijorată de cei suferinzi se preocupă de lansarea unui apel către popor, ca S'o ajute în a clădi un pavilion bolnavilor delà Spitalul Militar .Regina Elisabeta' care totuşi, ademenită de frumuseţea acestei seri din Filipoiu şi însoţind pe M. S. Regina dimpreună cu A. S. Principele Nicolae, fac o plimbare cu şalupa în braţul Măcinului. Nu mult mai târziu o ploae binefăcătoare se lasă şi spre ziuă încetează.

Zorile zilei 23 Mai, s'au revărsat de mult, soarele luceşte ca la două suliţi deasupra dealului Turcoaia, şalupele gata de plecare, îmbarcă pe M. S. Regina, A. S. Principesa Ileana, A. S. Principele Nicolae şi Comandor Koslinski, apoi în acea de a doua iau loc M. S. Regele

A. S. Principesa Elena, Romulus P. Voinescu, d. Cămărăşescu, Subsemnatul şi Comandor Păiuş. Luând calea pe gârla Filipoiul (lungă de 24 km) şalupele înaintează una după alta, lăsând la o parte casa pescăriei cu fostul chioşc Regal (ce se reclădeşte) şi mergem până la lacul unde se leagă lacul Şerban şi Filipoiul.

Lăsăm şalupele şi cu două lotci plecăm spre lacul Şerban. Drumul din gura Filipoiului până în lac, este un adevărat bule-^ r d umbrit pe drearita şi pe stânga de uriaşi plopi şi sălcii ce par născute din apă şi care îşi împreunează crăcile.

Lacul Şerban este o mare de apă, bogat în peşti, plin de [păsări ca : Jidani (Nycticorax gri-seus), Chirighiţe (Sterna hirundo) şi Pescari (Larus ridibundus) precum şi rari vulturi rătăciţi, mişunând cu toţii prin vârful marilor sălcii de pe marginea lacului. Ca plantă plutitoare s'au văzut ; Ciuline (Trapa natans) Plu-tica (Limnanthemum nymphoi-des), etc. ч

După o scurtă plimbare, M. S. Regele cât şi A. S. Principele Nicolae ca buni ţintaşi rostogo

lesc spre apă câteva exemplare de Jidani urmărind şi un frumos vultur, care presimţind ce-1 aşteaptă se mută îndată ce ne a-propiam. Orele fiind aproape 15 şi timpul trecând aşa de iute, cu regret o pornim înapoi Ia Casa pescăriilor, unde ne aştepta tradiţionala ciorbă pescărească şi crapul la proţap. Masa este decorată şi pe ea zac nenumărate petale de Nufăr (Nimphaea alba) recoltat din această gârlă: iar M. S. Regina şi A. S. Principesa Elena purtau frumoase ramuri de Myosotis palustris, tot din acest loc.

M. S. Regina şi A. S. Principesa Elena, întrebându-mă de numele popular al acestor ramuri de Myosotis cu floricelele azurii ca cerul împestriţate cu roz şi alb. am răspuns :

— «Majestate, orăşenii o numesc «Myosotis"

— «Da ! dar poporul" ? — „Poporul Majestate, i-a dat

frumosul nume de „Nu mă uita» Majestatea Sa continuă : Nu

mă uita» şi A. S. Principesa Elena zice: Ce frumos nume : «Nu mă uita».

(Va urma).

«CULTURA P O P O R U L U I » 3.

Tâlcuirea Legi lor Cele trei Domnite *) Despre primirea

moştenirei Să zicem că a murit Ion'

şi moştenirea se cuvine fiului său Vasile. Acesta, ca ori şi ce fel de moştenitor, nu-i ţinut de lege să primească numai de cât moştenirea, dacă nu-i vine la socoteală. Dacă Ion ar fi lăsat o avere de o mie de lei, şi ar avea datorii de plătit de două mii de lei, pentru ce şi ar mai bate capul Vasile să primească o moştenire, din care n'ar trage nici un folos, şi ar avea numai supărări ! Prin urmare, un moştenitor poate ori să primească, ori să refuze o moştenire ce i s'ar cuveni. Vasile, însă' n'ar putea şti, la moartea lui Ion, dacă datoriile sunt mai mari decât a-verea de moştenire, şi dacă îi convine sa primească sau nu moştenirea. Aceasta ar putea s'o ştie numai făcând un inventar (o catagrafie) de a-verea mortului. Pentru facerea acestui inventar, legea îi dă timp de trei luni. Şi după facerea inventarului, mai are încă 40 de zile, pentru a se gândi dacă primeşte ori nu moştenirea.

Legea îngădue unui moş- j Statului au de îndeplinit a tenitor să se hotărască şi mai numite formalităţi, târziu, ce face cu moştenirea ; După lege, şi după cum

- - de Artur Gorovei

de moştenitor, atunci se zice că a primit moştenirea în mod expres. Iar dacă, fără a scrie nici odată asemenea lucruri, Vasile săvârşeşte un fapt pe care n'ar putea să-1 facă alt cineva care nu ar fi moştenitor, atunci se zice că a primit moştenirea în mod tacit. De pildă : vinde lâna unor oi ale mortului, ori primeşte delà cineva o ^ datorie pe -care avea s'o încaseze mortul.

Cel ce primeşte o moştenire sub beneficiu de inventar, trebue să facă o anume declaraţie la judecată.

Când cineva renunţă la o moştenire, adică se leapădă de ea, partea cuvenită lui trece la ceilalţi moştenitori. Urmaşii unui moştenitor care renunţă, n u l pot reprezenta niciodată, adică n'au nici un drept la acea moştenire.

Nimeni nu poate să renunţe la moştenirea unei persoane care este încă în viaţă.

Dacă moare o persoană care n'are nici un moştenitor, sau dacă acei cărora li s'ar fi cuvenit acea moştenire renunţă la ea, moştenirea o ia Statul, şi anumiţi slujbaşi ai

timp de 30 de ani se poate gândi dacă o primeşte ori nu ; dar termenele acestea de 3 luni şi 40 de zile, au alt rost : până ce nu va trece acest

se şi cuvine, şi creditorii, a-dică acei cari capătă împreună o moştenire, trebue să plătească toate datoriile şi sarcinile moştenirei, fiecare în

!-/».. Şi 'n clipa aceasta iată că se zăria venind domniţa cea mai mică — «iată pentru ce-ţi spun aceeaş între-bare» — răspunse domniţa cea mai mare, arătând spre surioara care sosise. Şi împăratul auzind acestea, a tresărit ca şi cum fantoma neagră i-ar fi mângâiat fruntea cu mâna-i de ghiaţă, şi cu glasul aproape stins a întrebat pe domniţa cea mai mică : «ei bine, copila mea, tu ştii ce trece mai repede în viaţa asta ?». Şi domniţa, privind în depărtare, a răspuns: „iubirea e mai puternică decât tinereţea".

— «Da, surioară, simt c'aiarăi primăvară, dar mie nu 'mi place primăvara, mie m i e d r a g ă toamna. Ea e singura care nu minte ; ea e singura care ne spune că irumuseţea cu timpul se vestejeşte ; că oricât de puternici am fi, încetul cu încetul, îmbătrânim ; că şoaptele de iubire sunt zadarnice ca şi viaţa, zadarnică şi ea ca tot ce e trecător. Mie mi-e dragă toamna, ea e singura prietenă mângâetoare».

*

Aveţi carne de

Eri, am tăiat

Ordonanţa. vacă ?

Măcelarul. numai boi.

Ordonanţa. — Atunci nu iau. Dom'plutonier, mi-a spus: «Măi Marine, cumpără 5 kg. carne de vacă ? Nu pot călca ordinal !

Şi zilele treceau şi într'o zi domniţa cea mai mare, fiind împreună cu celelalte surori, îi spuse tatălui său : ctată, tu ştii ce trece în viaţa asta mai repede ?». Şi tot ea îi răspunse : «nimic nu trece, în viaţa asta, mai repede decât tinereţea, şi nu uita că o-mul are o singură tinereţe 1». Şi atunci domniţa mijlocie tremurând — cum tremură frunza plopilor seara — a întrebat: «tată, e-a-devărat ce spune surioara mai mare ?». Şi împăratul a răspuns : «da, copila mea, e-adevărat ce spune surioara mai mare!». Şi cele trei surori au gălbenit cum îngălbenesc frunzele toamna. Dar în aceeaş clipă domniţa cea mai mică a auzit pe cineva şoptin-du-i : «iubirea e mai puternică decât tinereţea». A auzit pe cineva şoptindu-i atât de încet, încât a crezut că e numai o părere, dar glasul atunci a repetat : „iubirea e mai puternică decât moartea".

Şi zilele treceau şi primăverile înfloreau şi primăverile îşi scuturau miresmele şi toamna îşi întindea hlamida-i de aur peste întreagă natura şi 'n sufletul celor două domniţe mai mari, florile iubirei se veştejiseră demult, căci buruiana otrăvitoare a în-doelei crescuse pretutindeni trium-fătoare iar în sufletul celei mai mici, florile iubirei înfloreau pururi, asemenea florilor eterne.

Şi zilele treceau şi într'o zi — o zi ca toate celelalte zile — la curtea împăratului cu cele trei domniţe era sărbătoare mare, sărbătoare cum nu mai fusese şi cum nu va mai putea fi niciodată, căci cele două domniţe mai mari îşi sărbau nunta cu doi principi streini, îşi serbau nunta în aceeaş zi, o zi careva trece ca toate celelalte zile.

Iar în cealaltă împărăţie braţele de lier ale celor trei feciori tăiau drumuri de sânge, purtând aci învinse, aci învingătoare stindardele împărăţiei, până când, într'o zi, cei doi feciori mai mari de împărat isbutiră să dărâme zidurile plutitoare de piatră, dar sfărâmaţi şi dânşii de prăvălirea dărâmăturilor.

* * *

Şi zilele treceau şi mâna nevăzută a timpului, în părul de aur al domniţei celei mai mici arunca pulbere de argint; ofilea trandafirii obrajilor; brăzda linii subţiri şi adânci pe frunte a-i ne-

Şi zilele treceau şi primăverile înfloreau şi primăverile îşi scuturau miresmele şi 'ntr'o zi — o zi ca toate celelalte zile — dangătul clopotelor întregului o-raş, ca nişte pasări de pradă, cu aripele de aramă, brazdă văzduhul, căci peste ochii domniţei celei mai mari se cobora adâncă noapte fără de sfârşit.

Şi nu trecu mult şi toamna îşi întinse hlamida-i de aur peste întreaga natură, şi dangătul clopotelor întregului oraş brazdă văzduhul şi mai puternic şi-a doua domniţă adormi somnul cel negru şi fără de vise.

Şi zilele treceau şi 'n cealaltă împărăţie feciorul cel mai mic de împărat obosise luptând de-atâta amar de vreme şi poate-ar fi obosit pentru totdeauna dacă cineva nu i-ar fi şoptit : «iubirea e mai puternică decât tinereţea».

* * * Şi zilele treceau şi cele două

domniţe mai mari dormeau a-cum împreună în cavoul împărătesc şi'n fiecare noapte se deşteptau din somn şi cea mai mare grăia : «surioară, oare noi veşnic vom dormi aici, iar primăverile vor înflori pururi şi pururi îşi vor scutura miresmile ? Surioară, tu simţi c'afară-i primăvară? O, ce mult am iubit eu primăvara ! Sunt singurele zile când te simţi tânără şi frumoasă ; când fără să vrei întinzi braţele să cuprinzi cu ele întreaga lume; când toţi bărbaţii îţi par că sunt tineri şi puternici ca nişte zei ; când parfumul florilor şi cântecul pasărilor sunt şoapte de iubire ; când şoaptele de iubire sunt porumbei albi, mângâindu-ţi gândul cu a-ripele calde şi line ca o adiere de seară. Surioară, tu simţi c'afară-i primăvară ?».

* * * Şi zilele treceau şi primăverile

înfloreau şi primăverile îşi scuturau miresmele şi toamna îşi întindea hlamida-i de aur peste întreaga natură, şi iată că într'o zi — o zi ca toate celelalte zile — dangătul clopotelor întregului oraş brazdă văzduhul şi mai puternic atât de puternic că frunzele şi florile tresăriră ca bătute de vânt şi-a treia domniţă fu culcată şi ea în cavoul împărătesc.

Şi zilele treceau şi câte trele surori dormeau acum împreună, şi 'n fiecare noapte se deşteptau din somn şi cea mai mare grăia celei mai mici : «surioară, îţi mai aminteşti când spuneam că nimic nu trece, în viaţa asta, mai repede decât tinereţea şi că omul n'are decât o singură tinereţe ?». Şi surioara cea mai mică răspundea : «iubirea e mai puternică decât tinereţea»,

Şi atunci surioara mijlocie grăia celei mai mici : „surioară, tu niciodată nu vei cunoaşte fiorul sărutărilor şi farmecul dulce şi dureros al strâgerilor în braţe. Noi care le-am trăit, de abia ne-aducem aminte ca şi cum le-am fi visat». Şi surioara cea mai mică răspundea: „iubirea e mai puternică decât moartea".

* * Şi zilele treceau şi cele trei

domniţe dormeau d e mult în cavoul împărătesc. Şi iată că 'ntro zi — o zi ca toate celelalte zile — porţile cavoului deodată se deschiseră ca prin farmec.

— «Iată am venit !» răsună glasul puternic aJ arhanghelului. Şi ce\e trei domniţe, deşteptate din somn, tresăriră de groază.

— «Iată-am venit !», răsună şi mai puternic glasul arhanghelului. Şi domniţa cea mai mică, recunoscând glasul feciorului celui mai mic de împărat, se sculă din mormânt şi 'naintă s p r e dânsul. Şi în urma lor porţile cavoului se închiseră deodată ca prin farmec.

* * *

Şi zilele treceau şi primăverile înfloreau şi primăverile îşi scuturau miresmele şi toamna îşi întindea hlamida-i de aur peste întreaga natură, şi cele două domniţe mai mari dormeau singure în cavoul împărătesc.

AI. T. Stamatiad.

*) Din volumul de'parabole, care a apărut de curând: «Cetatea cu porţile închise». Operă premiată de Societatea Scriitorilor Români. Ediţia II. Editura „Cultura Românească", Bucureşti, Str. Pitagora 18. Exemplarul 35 Lei.

Colecţia de folklór medical APA. După analizele lui G e r h a r t z în organismul unui

făt de trei luni apa constitue 94°/o din greutatea corpului. La naştere e 66—69 % şi 58% la vârsta adultă.

T U B E R C U L O Z A . Prin vaccinare contra tuberculozei cu vaccinul B. C. G. (Bacii biliat Calmette-Guérin) a fost făcută chiar de Calmette în 1921, unui copil care născut într'un mediu tuberculos era ca şi condamnat Ia moarte, azi, după 7 ani este sănătos. Vaccinarea antituberculoasă cu vaccinul B. C. G. s'a aplicat şi Ia noi în diferite oraşe, la copii. S'a observat că mortalitatea de la 21 la sută a scăzut la 4 la sută (de tuberculoză vorbind). Medicii din Australia încă nu sunt convinşi de valoarea acestei vaccinări şi au refuzat aplicarea ei, la copiii din Australia.

GRIPĂ. Denumirea de gripă datează din 1776.

PETELE de pe hainele de culoare închisă, se curăţă perfect cu bilă (fiere) de bou amestecată cu o parte apă caldă. Deasemeni cu apa în care a fiert fasolea uscată, boabe.

ORBII, delà noi din ţară, se ridică la trista sumă de 8948, dintre care 5482 sunt bărbaţi, iar 3466 femei după provincii:

Oltenia are 967 orbi Muntenia « 1615 Moldova « 1313 « Basarabia « 1225 Bucovina « 486 « Transilvania « 2482 « Banatul « 517 a Dobrogea « 343

Din suma generală de orbi, 356 sunt orbi de război, 1223 sunt născuţi orbi, 249 au orbit între 1—12 luni de viaţă. (După buletin, statistic al M. Săn.)

ANTROPOMETRIE. Cel mai înalt om din lume azi (1928) este John Van Albert din Amsterdam. Are T. 2.80 m.

Material câştigat de Dr. Od. APOSTOL

Documente pentru I s t o r i a

Cu ocazia cercetării documentelor , necesare întocmirii monografie i bisericii din Vâlcele Jud. Trei Scaune, s'au

găsit o serie de acte scrise cu litere chirilice, foarte bine păstrate, pe care le dăm mai jos.

Transcrierea e făcută de PREOTUL ILIE PASTINĂ

Preot şi învăţător în susnumita comună

lată ce cuprinde documentul :

Pictură de pe părete din biserica din Vatra-Moidoviţa (Bucovina). Înfăţişează ocuparea Constantinopolului .

Acest l ocaş sfânt este ridicat în secolul al 17 lea.

G â n d u r i . . . Dintre toate viciile cel mai uricios, cel mai periculos, este mîndria.

Rugăciunea este respiraţia sufletului; deci cine nu se roagă nu trăieşte. *

* * Indulgenţa este dispozlţiunea de a suporta greşelile oamenilor,

şl a le ierta ; este unuljdln caracterile cele mai binevoitoare, a unei virtuţi strălucite.

Ad. D. F-

P r e a luminate Doamne Episcope, Noao prea milostiv S t ă p â n sufletesc

Lipsa cea nemerginită ce este de un preot statornic aicea în Borghizu Elio pata-kului, atât pentru noi, cât şi pentru streinii cei mulţi de credinţa noastră pravoslavnică a răsăritului carii în toată vara pe vreme de 4—5 luni în sumă de 6 până la 7 sute de suflete vin bolnavi pentru câştigarea tămăduirii la acest izvor.

Este din destul cunoscut atât Mării Tale cât şi Măriilor Sale D. D. pământeşti cei, întâi posesori de aicea Graf Neme, Ianoş Foispanu, II. Varmeghii şi Fibirău Mau-ver Mihály, dintre care Măria-Sa Dom nu Groff Nemes s'au milostivit pentru înteme-erea la loc cuvincios a altei Biserici în locul Bisericuţei care se află slabă de tot şi neîntocmită de a primi întâi atâţia suflete, într'un vârf de deal a ne făgădui şi loc atât pentru Biserica, cât şi pentru casă de preot.

Noi pentru întemeerea a-cestor două, am şi găsit mai mulţi binevoitori dintre neguţătorii Braşoveni şi din Boe-rii Ţării rumâneşti dintre cari unii au şi dat ajutoriu si alţii ar da, cât nu numai Biserică de frunte ci şi casă bine întocmită cu alte ajutorinţe pe seama preotului s'ar putea râdica. Insă pricină pentru care această fericită şi cu totul multor doritoare faptă nu să poate duce întru împlinire iaste, că noi suntem oameni cuprinşi cu slujbe domneşte şi alte greutăţi si neputinţe şi paroch în loc care să ne fie purtătoriu de grije în treaba aceasta, încă nu avem iară Protopopul locului Ivan, Geja, de o parte iaste depărtat, iară de alta nu are cunoştiinţă şi îndrăzneală către binefăcătorii streini, care să făgăduesc a ne da ajuto

riu întru ridicarea Bisericii şi casii Popeşti şi nici aicea au prilej, fiind de ea depărtat ar da ajutorul înşini şi pentru acea având noi toată credinţa în Prea Cinstitul Domn Protopop a 2-lea a Braşovului Alexie Verza a ne în-plini dorirea noastră în toate părţile până la ridicarea de plin a unei Biserici ncuă şi casă Popeşti în locul cel de Măria Sa Domnul Graff făgăduit, umiliţi şi cu lacrimi ne rugum să te milostiveşti şi din partea Mării Tale a împărtăşi în scris puteria şi volnicia lăudatului protopop, ca după pofta noastră să iscăluiască atât banii, carii se află de către unii alţii feluriţi creştini daţi şi iară fără nici un capăt întro parte şi întro alta risipiţi, cât şi cele ce se vor mai da de la cei-ce au cuget a ne' sprijini cu ajutoriu a-le primi şi după adu-nariea unei sume îndestulate spre ridicarea unei Biserici în forma planului făcut tot lăudatul protopop până în sfârşit să ne fie purtătoriu de grijă şi mână de ajutoriu.

Care milostivire nădăjduin-du-o întru aşteptarea părin-teştei rezoluţii până la moarte suntem a Mării Tale.

Umiliţii fii :

Ilie Casaş Georghe Iosivoi Georghe Muţii Stan Mutiu Ion Muţii junior George Caşeoi Andrei Socaciu Georghe Staicu Ion Muţii Gojinau Georghe Maslat George Dan George Socaciu George Axentie Achim Axentie David Kasoş Nicolae Mămăligoi In numele a 93 familii ne

unite din Borghizu Elipota-kului.

4. «CULTURA P O P O R U L U I '

I N F O R M A T I U N I Din Ţară

In ziua de 18 Noemvrie a. c. la Bucureşti în sala Dacia s'a ţinut congresul funcţionarilor comerciali din întreaga ţară, fiind de faţă D-nii Răducanu Ministrul Muncii şi D. R. Ioaniţescu, Subsecretar de stat la Interne.

Pe lângă alte chestiuni s'a cerut închiderea cârciumelor de Sâmbătă seară, până Luni dimineaţa, cât şi oprirea vânzării alcoolului din cereale prin desfiinţarea fabricilor de spirt oprindu-se numai două fabrici pentru nevoile medicinale.

«30

La Focşani, Duminică 18 Noembrie, a. c. s'a desvelit monumentul marelui patriot Nicolae Filipescu. Au vorbit cu această ocazie, aducând laude dispărutului, D-nii General Al. Averescu, Argetoi-anu, Sever Bocu, Ministrul Banatului şi alţii.

000

Duminica trecută în fata staţiei Ghidighici a avut loc inaugurarea monumentului ridicat în amintirea înfrângerii bolşevicilor, de către trupele armatei române în anul 1918. Monumentul este construit din piatră de granit roşu şi din iniţiativa D-lui General Scărişoreanu Romulus, comandantul Corpului 3 armată,

ooo

S'au luat măsuri ca în toate regiunile înfometate să se facă ajutoare. Astfel s'a format o comisiune pentru repartizarea ajutoarelor unde se va simţi nevoia.

ooo Acarii de pe la gări tot nu

s'au învăţat, căci iată ce carambol a mai fost:

Acceleratul de Chişinău a deraiat la intrarea în staţia Tutova. Sânt mulţi răniţi, dar uşor. Vina este acarul, care a schimbat acul în timpul când trenul mergea încă.

ooo

Serbările Unirii Ardealului ce urmau a fi în ziua de 1 Decembrie a. c. s'au amânat pentru la primăvară, când se vor sărbători într'un mod mai deosebit.

ooo In Bucureşti s'a pus Ia cale

ridicarea unui monument al lui Tudor Vladmirescu.

< 000

Duminică 25 Noembrie a c. va fi la Brăila desvelirea monumentului eroinei Ecate-rina Teodoroin.

000 Consiliul naţional al femei

lor a ridicat în centrul capitalei, un frumos local. în care femeia va găsi : hrană, asistenţă medicală, va găsi apărarea în faţa legii, biblioteci, etc. Această clădire a costat 8 milioane jumătate.

000

I. P. S. Mitropolit Pimen al Moldovei a intervenit la Ministeiul de Interne de a împiedeca într'o măsură cât mai mare, vânzarea alcoolului la ţară.

I. P. S. Sa a mai rugat să se aplice legea repausului duminical la sate, spre a sili populaţia să meargă la biserică nu la cârciumă.

La 28 Noembrie a. c , Societatea foştilor l u p t ă t o r i (Fidac-ul) îşi va serba a zecea Aniversare a creierii sale.

Aseastă Societate îşi va serba ziua aceasta în fiecare an, şi sânt rugaţi a lua parte toţi foştii luptători membri ai Fidac ului.

Din Străinătate

Din Italia ne vine ştirea ca vulcanul Vezuviu şi Etna sînt în erupţiune, cauzând pagube foarte mari.

Etna a acoperit câteva sate cu lavă.

ooo In Anglia a fost un ura

gan puternic timp de 2 zile, care a cauzat pagube foarte mari.

Au fost şi victime omeneşti.

Din Roma vine ştirea (vezi Universul, 16 Noemv. a. c.) că Papa Piu XI va începe o mişcare împotriva luptelor cu boxul, fiindcă îl socoteşte drept o rămăşiţă a năravurilor sălbatece de altă dată şi ; ca ceva potrivnic legilor ome- | neşti şi bisericeşti. ;

Are toată dreptatea şi noi \ îi dorim izbândă. Abia a a-juns boxul şi la noi şi a început a face pustiiri prin vătămările pe care le aduce trupului. Mulţi ies schilodiţi din luptele cu boxul, după cum am citit mai multe cazuri de curând în ziarul Curentul 17 N o t m v . a. c. şi pe care le vom arăta şi noi mai în larg pentru ştirea tuturor.

ooo

Populaţia din Ucraina s'a răsculat contra bolşevicilor.

Răscoala e susţinută de Cazacii de la Don, cari au alcătuit mai multe detaşamente comandate de foşti ofiţeri. Aceste trupe au dat o serie de atacuri contra instituţiilor bolşevice şi funcţionarilor.

DIN TURCIA

1. învăţământul . In anul 1924, învăţământul pri

mar a iost predat în 4.770 şcoli la 337.718 elevi : aceste cifre se ridicau în 1927 la 6.060 şcoli şi 423.263 elevi. Şcolile din cartier, întreţinute de hogi sau de membrii clerului, au fost înlocuite peste tot prin şcoli moderne, în număr îndestulător ; singure, câteva sate îndepărtate mai junt încă lipsite, însă această stare de lucruri nu va mai ţinea mult. 1.179 de şcoli au fost construite şi un specialist austriac conduce lucrările. Cursurile de adulţi au dat învăţătură primară la 45.000 persoane, din care 9.000 din Constantinopol ; pentru acei cari nu ie urmează, au fost făcute conferinţe. O sumă de 2.500.000 lire, împărţită pe cinci ani, va fi prevăzută în bugetul C-polii pentru noile şcoli. Orfelinate vor fi înfiinţate în satele prea sărace pentru a se putea contribui la cheltuelile şcolare.

Datoria unei democraţii este de a învăţa poporul (ziarul Mi-iliet 2-V) ; aşa năzueşte ministrul învăţământului public, Nedjati bey ; el a declarat, în iaţa Adunării Naţionale, că voeşte să facă pentru toţi maximum de instrucţiune în m i n i m u m de timp [ikdam Ю-Ѵ).

Liceul din Galata — Icray nu se potriveşte întru nimic cu cele mai bune şcoli din Europa ; biblioteca, conferinţele, casa de a-jutoare, atelierile de tâmplă rie, materialul său, merită toate laudele. Pentruce profesorii săi, toţi foarte buni, nu sunt deajuns plătiţi ? {Djumhuriet 26-V). 250.000 de lire sunt prevăzute în buget pentru excursie în Europa a studenţilor, însărcinări de misiuni şi de delegaţii la Congrese ; Mi-lliet din 5 şi 13-V cere ca să fie folosite în chipul cel mai drept.

O mare serbare a fost dată la Facultatea de Medicină pentru a 41-a aniversare a intrării în slujbă a profesorului Bessim Eu-mer paşa. Principesa afganistană Meliha a fost de faţa ; ea a a-plaudat cu căldură pe vestitul medic {Djumhuriet, 19 V).

2. Educaţia şi viaţa naţio-nafă.—Asociaţia pentru protecţia copilului şi-a ţinut şedinţele la Angora şi a luat sfârşit la 16 Mai. Prezidentul, doctorul Fouad bey, a refuzat o gratificaţie de 5000 lire ce i s'a oferit : ea va sluji de a se creia o grădină de capii, care va purta numele donatorului. Milliet. (19 I V.)

Închinat naţiunii şi statului organic, Djumhuriet din 6-V, se sileşte să dovedească că acest din urmă este proba energiei unui popor din Turan, şi o credinţă

I arzătoare în viitor : lucrurile au fost bine prefăcute.

Insă noţiunea are nevoie de o ; ! elită; pentruca s'o formeze, să \

folosească vocaţiunile, trebue să j ! urmeze pilda Europei Djumhuriet \ \ din 6 - V I . 1

I «Semiluna-Roşie», din I—VI, j denunţă ca o primejdie naţională i I individualismul.

3. Femenismul . Ziarul Milliet din 16—Vi, în-

chină un articol de fond rolului femeii în viaţa politică. Cercetând, cu amănuntul atitudinea sa în Anglia,—unde o lege de curând îi dă dreptul de vot la 25 ani, socoteşte că femeia, având o educaţie politică îndestulătoare va aduce mari servieii ţării.

D I N R U S I A

1. Comunism şi religiune.

Presa din provincie arată desvoltarea, din ce în ce mai mare, a activităţii religioase în massele poporului. Această activitate este, îndeosebi, «neliniştitoare» în regiunea din Nordul Rusiei şi în provincia Leningrad. Propaganda religioasă prinde, câteodată, un caracter de luptă împotriva comunismului şi se constată chiar zdruncinări în sânul partidului, mai ales printre tinerii comunişti, dându-se foc şcolilor sovietice din Novgorod. Un corespondent al ziarului «Pravda» arată că, în nenumărate regiuni din provincia Leningrad, iau desvoltare, neîncetat comunităţile religioase, a căror număr s'ar ridica la 2.669.

In ţinutul Novgorodului, se arată că se construesc biserici noi şi că există o mişcare mare a călugărilor ; datorită iniţiativei lor, un număr de mănăstiri, din provincia Leningrad, au fost transformate în ateliere. Împărţiţi în comunităţi, în echipe de lucrători, călugării, astfel acoperiţi, se ocupă de propaganda contra bolşevicilor. In acelaş timp, corespondentul crede de datoria ca să arate prezenţa în monastiri a portretelor principilor şi ţarilor.

2. Activitatea sectelor în Rusia.

Organizaţia comunităţilor religioase sectare se urmăreşte cu metodă în provincia Leningrad. Lărgirea cadreloi agitatorilor sectari şi recrutările se fac ,în paguba organizaţiilor comuniste. Pregătirea viitorilor propagandişti este obiectul grijilor, în deosebi, a comunităţii care reuşeşte.* câteodată, să trimită în străinătate pe candidaţi pentru a se întări în studiile lor. Propaganda sectară, şi prin urmare anticomunistă, se e-xercită nu numai la sate, ci deasemeni în | fabrici şi 'n o-raşe. Aşa, de pildă la fabrica Marty din Leningrad, mişcarea religioasă, deslănţuită de cei alipiţi la secte, ia proporţii considerabile. Cărţi şi broşuri de propagandă, — chemând pe lucrători să se înscrie în organizaţiile religioase sectare, — au fost împărţite la uzina Halturin din Leningrad. Se citează cazuri în cari oameni politici, institutori s'au ridicat ca răsvrătitori.

De altfel, cu deosebire în ţinutul Tşerepovet, institutorii au făcut propagandă pentru zidiri de biserici. Corespondentul ziarului «Pravda» deplânge sărăcia mare a cadrelor de agitatori atei, lipsa banilor pentru a se da lupta contra religiunii ; el se plânge, deopotrivă de nepăsarea membrilor partidului şi a tinerilor comunişti.

3. Congres bisericesc la Kharkov.

Vorbind despre Congresul j bisericesc, care se ţine în a- | cest timp la Khaskov, cores- ! pondentul ziarului «Komso-nolskaia Pravda» scrie:

Străzile din Kharkov rea- j mintesc pe cele din Kiev în trecut, atunci când, din toate părţile vin, în acest oraş, pentru pelerinagiile de Laura, sute de reprezentanţi ai clerului», j

Corespondentul nu-i puţin surprins să vadă îndrăsneala» fiilor bisericii cari la Congres, \ au hotărât să ceară guver- j nului autorizaţia pentru în- ! văţământul religiunii (în şcoli). !

4. F r o n t u l a n t i r e l i g i ö s la P a s t i l e r u s e ş t i .

Apropierea sărbătorilor Pastelor în Rusia a lda t loc la o înrăutăţire de propagandă antireligioasă pe «frontul antireligiös». Această reînoire de activitate a organizaţiilor atee este motivată de faptul că lupta contra religiunii n'ar fi dat, decât în prezent, rezultate bune.

Această constatare şi aprindere religioasă care, din toate părţile, se manifestă printre credincioşii burghezi şi lucrători, care după presa Sovietelor, ca să fie luate măsuri. —Trebue, zice ziarul «Pravda din Mcscova» ca propaganda antireligioasă să fie făcută de toţi membrii partidului, fără excepţie. Mobilizarea tinerilor comunişti fiind ordonată pentru sărbătorile P a s t e l o r , propaganda antireligioasă s'a făcut în cluburi, în şalele de cinematograf ş i în stradă. Conferinţe, a s u p r a temelor antireligioase, au fost organizate la Moscova, Leningrad, Kharkov, Teşkent, etc. In săptămâna Patiinelor, retrageri cu torţe şi cu muzică şi întovărăşite de jocuri, au avut loc la Leningrad. In noaptea Pastelor, peste tot, trebuia să fie consfinţită, în douăsprezece locuri din oraş, reprezentărilor cinematografice de ordin religios. La ţară, în sate toate forţele intelectuale trebuiau să fie mobilizate pe frontul antibolşevic, delà învăţători până la medici.

Sărbătorii Pastelor trebuia să-i fie opusă sărbătoarea «cea dintâi brazdă» şi întrunirile, la care trebue să fie poftiţi ţăranii, vor fi ţinute în biblioteci.

La Taşkent, vor fi serbări antireligioase, în timpul cărora vor fi cetite rapoarte şi apoi anunţate î n « Pravda Vostoka».

Făcând o socoteală a elementelor atee, «Pravda» din Leningrad, declară că numărul celulelor se ridică în acest oraş la 286 cu 12.000 de membri. Numărul atelier, în întreagă U. R. S. S., s'ar ridica, după evaluarea făcută la o conferinţă a asociaţiei atee din Leningrad, la 200.000.

Făcând o apropiere între acţiunea antireligioasă în U-krania şi propaganda religioasă a organelor de presă, « P r a v d a » din Moskova so-coate că aceasta din urmă este în stare de inferioritate. Se pare, într'adevăr, că numărul gazetelor consfinţite de cler pentru propagandă religioasă, este de 11 în loc de 6 ca în 1926. Tirajul acestor unsprezece atinge 36.000 e-xemplare. Mai mult, «Pravda» consideră că tirajul foilor volante, broşurilor, cărţilor de rugăciune, calendarelor religioase n u i mai jos de patru milioane, sumă considerabilă faţă de tiragiile de foi antireligioase cari delà 85.000 în 1926, au scăzut la 10.000 în 1927. Dintr'o anchetă organizată într'o şcoală din Moscova cu scopul să se cunoască starea actuală a sentimentelor religioase a elevilor, se vădeşte zice « Komsonolskaia Pravda», că din 34 elevi din grupa I-a 23 profesau dispoziţii religioase ; din 23 din grupă VII, 17 aveau dispoziţii religioase,

«Pravda» consfinţeşte un şir de articole luptei contra «supravieţuirilor» cultului nopţii Pastelor şi carnavalului din Leningrad, organizat de tinerii comunişti contra ideologiei creştine a sărbătoarei Pastelor. Articolele sunt însoţite de caricaturi atee şi de clişee.

«Krasnaia Gazeta» din Leningrad, publică un articol \ semnat Vasilenko sub titlul «Hristos a înviat? — Nu, Hristos n'a înviat!» In acest articol, D-1 Vasilenko face o expunere asupra teoriei vieţii şi morţii, silindu-se să tăgăduiască nemurirea sufletului şi învierea trupurilor. El încheie zicândusă la fraza sa

cramentală pe care o rosteşte fiecare creştin ortodox, în Rusia, în ziua Pastelor : Hristos a înviat» el trebue să răspundă : «Nu, n'a înviat» ! Organul Ukranian din Kiev, «Proletarska Pravda» închină luptei contra religiunei un lung articol de fond ; el a-tacă violent Biserica şi clerul ori cărei confesiuni în care el vede un duşman al regimului, un duşman al proletariatului şi al culturii. Articolul se isprăveşte cu un a-pel către toate elementele atee şi revoluţionare pentru a combate influenţa religioasă.

«Mai multă atenţiune pe frontul antireligiös, e nevoe cât mai mare, ca niciodată, de a mobiliza toate forţele Statului pentru lucrul antireligiös».

« Posliednia Novosti » din Paris publică un articol închinat frontului religios în întregime lui şi luptei antireligioase, care se urmăreşte de ani de zile pe teritoriul U. R. S. S. Organul d-lui Miliukov se sileşte să arate reînvierea activităţei sentimentului religios în Rusia şi teama ce el inspiră conducătorilor delà Moscova

Caracterizând starea de faţă a sentimentelor poporului, organul democratic rus scrie :

«Masele muncitorilor şi ţăranilor sunt obosite de propaganda pentru l u p t a de clase, de cuvântări incediare care predică obligaţia urii contra tot ceace este opus partidului comunist. Negăsind răspuns la aspiiaţiile lor, în formele crude şi fără suflet ale învăţământului comunist, massele populare sunt, natural, atrase pe calea sentimentului religios. Această foamete duhovnicească împinge pe lucrători şi ţărani să caute un răspuns pentru chestiunile lor, înainte de toate, pe lângă Biserica Ortodoxă care în decursul veacurilor, a condus viaţa duhovnicească a poporului rus. Reînvierea sentimentului religios, dragostea de slujbele de cult, recunoaşterea direcţiunii spirituale a Bisericii, toate aceste semne de o renaştere a religiunii şi Bisericii, se aminteşte aproape în fiecare zi în ziarele sovietice şi înfricoşează, în chip serios, pe şefii guvernului comunist. Neliniştiţi de arătările acestei reînvieri, uneltitorii din Kremlin caută pe vinovaţii cari, prin îngăduinţa sau greşelile lor, au provocat creşterea şi desvoltarea întinsă a sentimentului religios în popor.

5. Antisemitism.

Presa Sovietelor arată cu nelinişte valul de antisemitism care în timpul din urmă, ameninţă să se transforme în progromuri. In faţa unui şir de fapte,—care s'ar fi produs în diferite locuri ale pământului sovietic şi de încercări curat antisemite care s'ar fi manifestat în sânul tineretului comunist — un front nou, un front de luptă contra antisemitismului, v i n e să fie proclamat. «Pravda din Moscova» închină un, ş i r de articole luptei contra antisemitismului în care caută cauzele în viaţa economică a ţării.

Organul comunist atribue acestei stări de spirit concurenţei din comerţ unde se întâlneşte «nepmanul» ; el reaminteşte existenţa acestei concurenţe pe terenul de şomaj între funcţionari, (deşi numărul acestora din urmă sunt evrei) în chestiunea crizei de locuinţă, etc.

In cea mai mare parte a cazurilor, unde se manifestă aceste încercări, < Pravda se sileşte să arunce răspunderile asupra vechiului regim ; ea citează un anumit număr de cazuri în care evreii la uzină şcoală, în administraţiile sovietice sau în organizaţiile partidului comunist au fost obiectul violenţelor sau batjo

curilor, sau altor fapte de împotrivire. Organul de mai sus şi toată presa Uniunii povestesc fapte care s'au întâmplat la Institui geodezig din Kharkov şi a cărui victimă a fost un student evreu.

Fapte de acest fel sunt de opotrivă arătate în gazeta «Rul» din Berlin, mai ales Ia căminul studenţilor din Tolkaşev, ce atârnă de Institutul geodezic şi la Biela Tserkova, la câteva sute Km. de Kiev. *

In urma acestor fapte, au fost luate măsuri, în primul rând contra administraţiei Institutului. Prin hotărârea colegiului partidului comunist rectorul Institutului, Dl. Bot-sokov, a fost destituit şi aspru dojenit : secretarul celulei comuniste, Dl. Kirnosov, a fost îndepărtat din Institut cu dojana aspră. Dojane severe s'au făcut, deopotrivă, membrilor partidului comunist şi urmăriri au fost făcute contra câtorva studenţi, cari manifestaseră dispoziţiuni antisemite.

Din rev. «Foi et Vie» de Eon. Corneliu Grumăzescu Direct. Semin. din Edineti.

! O BIBLIOGRAFIE

„ V I A Ţ A A G R I C O L A " revistă ce apare de 2 ori pe lună

No . 19 Octombrie Anul 19 Această revistă este a Societăţii Agronomilor din România Mare. Cuprinde articole semnate de : Dr. G. Cipăianu, Ing. agr. N cov ; I. Botez, Dr. I. Matasaru, Ilie Popescu, Gh. I. Savin, E. Grinţescu şi Popescu Severin. — Conţine material bogat, demn de cunoscut, scris pe o hârtie bună. Preţul unui număr din revistă 20 lei Redacţia, str. C. A. Rosetî 35

Bucureşti (I) Abonamentul anual al revistei este de : 500 lei instituţiile publice ; 400 lei particulari şi membrii activi; 300 lei pentru membrii aderenţi ai S4C. Agronomilor.

Citiţi şi răspândiţi

„Cultura Poporului'' Colţul Agricultorului

Cum s'au răspândit cartofii in F r a n ţ a In Franţa cartofii au fost a

duşi în anul 1616 şi dintr'odată au ajuns la mare cinste, dar nu pentru mult timp. Au fost pregătiţi, ca o mâncare rară, la masa regelui, dar nimeni n'a încercat să-i cultive.

— E o plantă de peste mare, obişnuesc s'o mânânce Ьэегіі, dar pentru noi nu se potriveşte ! aşa vorbeau ţăranii francezi.

Dar în 1769 s'a întâmplat în Franţa foametea. N'a rodit pâinea. Lumea era nenorocită. S'a făgăduit o mare răsplată aceluia care va găsi altceva de hrană în loc de pâine. Răsplata s'a dat unui învăţat, Parmeutier. Dânsul arătase mijlocul de a dobândi scrobeala din plante, din care înainte de el nu se putea iace. Din această scrobeala pregăteau o fiertură bună de mâncare — dar acest mijloc, puţin putea a-juta miilor de nenorociţi : când era să se facă atâta scrobeala, ca să se hrănească toată lumea.

Dar ţăranii nici nu voiau să audă de «mărul de pământ veninos».

— Ce fel de venin să fie în cartofi? — întreba Parmeutier. Vecinii noştri mânâncă cartofi şi-i laudă, iar noi francezii, o ţinem într'una că au venin!

S'a apucat de cercetat ce părţi hrănitoare sau veninoase se găsesc în cartofi, n'a găsit nici un pic de venin şi a tipărit o carte despre asta.

— Dar totuşi te pomeneşti că lumea de rând nu mă va crede, se gândi Parmeutier.

Dacă s'ar pune să apere cartofii oamenii mai cu stare, feţele înalte şi ar începe ei să-i cultive şi să-i mănânce, atunci ar vedea toţi că cartoiii nu sunt vătămători.

Dar cum să atragă luarea de seamă a feţelor înalte ?

Parmeutier era un om cuuos-cut. Chiar regele de atunci Ludovic al XVI îl cunoştea bine. Iată că la dânsul s'a şi dus o-dată Parmeutier.

— Majestate — îi zice el ; — aveţi lângă oraş o parte de pământ nisipos, unde nimic nu se face. Dacă mi l'aţi da mie, voi încerca să p u n acolo cartofi. Cartofii sunt aproape ca şi pâinea. Vor izbăvi ţara de foamete.

Dar oare poate creşte ceva pe nişte pământuri nisipoase ? întrebă regele, cu un zâmbet neîncrezător.

— Voi încerca Majestate. Regele i-a dat partea de pă

mânt. Parmentier a arat ogorul sterp şi a pus cartofii nepreţuiţi.

Cartofii au crescut şi au înflori: de irlmu e. De bucurie Par

meutier a rupt un buchet de flori şi a plecat la curtea regală să facă regelui un dar din flori frumoase de cartoşi. Domnii şi doamnele delà curte îşi băteau joc de smintitul care voia să dăruiască regelui nişte floricele.

La ce-i trebuesc regelui aceste flori ? Are să le arunce. Dar regele a primit cu bunăvoinţă buchetul şi l'a pus pe piept. După aceea regina la o mare sărbătoare, a venit cu flori de cartofi puse, în părul frumos peptănat pe cap. Şi iată că aceeaşi domni şi doamne delà curte, care îşi băteau joc de smintitul Parmentier, acuma au început unul după după altul să poarte flori de cartofi.

Ce fel de cartofi ? Ia să mergem să vedem a-

ceastă minune. Şi o mulţime de oameni din

împrejurimi veneau să privească ogorul lui Parmeutier.

Iar Parmeutier a poruncit strajii pe care o pusese, să nu lase pe nimeni să se apropie.

Te pomeneşti că mi fură cuiburile de cartofi zicea el.

Te pomeneşti că-mi vor scoate lujerii din pământ şi-i vor pune la el. Cătaţi de păziţi într'una.

Dar noaptea paznicii plecau pe acasă. Odată vin ei dimineaţă la pază, când colo de pe ogor sunt scoase o mulţime de tufe.

Vin în fugă la Parmeutier şi spun. Credeam că se va supăra, dar el zice plin de bucurie. Slavă Domnului 1 Au luat pe ascuns, deci i-au trebuit lujerii mei, vor sa ie pună, nu se mai tem, nu le mai socot vătămătoare. Eu deaceea numai v'am şi pus să păziţi ca să stârniţi interesul norodului. Nu-mi pare rău de loc de cuiburile scoase.

Nu degeaba s'a bucurat Parmeutier. Tufele de cartofi s'au i-vit ba la unii ba la alţii.

Au crescut cartofi şi pe ogorul lui Parmentier. Feţele simandicoase aşteptau cu interes, cînd vor începe să scoată cartofii.

Şi iată au început a scoate. Lucrătorii scot, iar boerii stau, privesc şi se miră câţi cartofi sunt sub fiecare tufă I Parmeutier a făcut o masă. A poftit o mulţime de oaspeţi. A pregătit toate mâncările din cartofi, chiar şi rachiul era făcut din cartofi.

De atunci încetul cu încetul, toi mai mult şi mai mult au început a se arăta cartofii |pe o-goarele francezilor. Dar Parmeutier multă vreme încă nu se liniştea. Timp de patruzeci de ani dearândul a vorbit şi a scris cu stăruinţă despre planta sa iubită până când s'a încredinţat pe deplin că nu mai pot fi uitaţi în ţara sa cartofii.

Ion Oh. Lueescu

Tipografia „CORPULUI DE JANDARMI", Bucureşti.

(Va urma)