Perioada anilor interbelici va ramane in istoria Capitalei ca o veritabila varsta de aur

1. Cinematograful avea un succes fulminant in Bucureşti. Au fost deschise zeci şi zeci de săli în care se proiectau filme. În paginile ziarelor, la rubrica numită „calendarul zilei“, erau menţionate peste 30-40 de cinematografe în Bucureşti care ofereau filme.

Intrarea Romaniei in razboi, in anul 1941, aduce Bucurestiului o perioada grea, bombardamentele trupelor aliate provocand distrugeri multor cladiri, unele de importanta istorica, altele obiective industriale.Viața cultural-socială a Bucureștiului ajunge la un nivel fără precedent, confirmând porecla de „mic Paris” (sau „Paris al Balcanilor”, deși improprie din punct de vedere geografic). Accesul la cultură al bucureștenilor, deși centralizat într-un perimetru restrâns din suprafața orașului, însumează spectacole de teatru și muzicale, proiecții cinematografice, o ofertă bogată a editurilor și a bibliotecilor, toate acestea într-o atmosferă amintind pe cât posibil de modelele din apusul european. De asemenea, se construiește noțiunea de lux, într-o măsură comparabil cu cel occidental. Educația înregistrează progrese, iar atmosfera publică este una bine manierată, cultivată; pe de altă parte, problema analfabetismului nu este încă rezolvată.            Ca o consecinţă a creşterii populaţiei capitalei în perioada interbelică, se măreşte şi suprafaţa oraşului. Nu în aceeaşi proporţie, deoarece de la 5.614 hectare în 1918 ea atinge 7.800 hectare în anul 1939, aşadar se măreşte cu aproximativ 39%

Cât despre radio, în ziarul „Adevărul“ din 4 iulie 1929, în articolul „Radiofonia la sate“ semnat de Jean Bart, se arată că „Prin instalarea marelui post de emisiune de la Băneasa, radiofonia română trece întrâo nouă fază, în care trebuie să-şi valorifice puterea de răspândire a culturii în massele populare. (...) Ca să treacă radiofonia din starea de simplă distracţie, cerută de curiozitatea

amatorilor, la utilizarea ca instrument de cultură populară, terenul trebue pregătit din vreme. Una dintre cele mai gingaşe chestiuni care se ridică este alcătuirea unui program pe care să-l poată asculta şi mistui ţăranul adult şi analfabet“.

Viaţa culturală este deci caracteristică unei metropole europene.

Perioada interbelică a fost şi una de emancipare a femeii. Ea

începe să se impună şi în unele domenii profesionale rezervate

mai înainte bărbaţilor: medicină, avocatură etc. Preocupările

pentru modă devin frecvente, atât din dorinţa de frumos cât şi din

cea a etalării statutului social. În epocă se spunea că rochia unei

femei este oglinda prosperităţii soţului. Tot acum, în ton cu moda

apuseană, fetele îmbracă pantaloni şi se tund băieţeşte.

Costumele populare româneşti sunt îmbrăcate doar la baluri sau

serbări câmpeneşti. Arta de a fi frumoasă înseamnă pentru femei

în aceste vremuri şi a face sport, a-ţi petrece cât mai multă vreme

în natură: pielea bronzată, odinioară semn al „condiţiei umile”,

devine acum un semn al reuşitei sociale. Pentru întreţinerea

frumuseţii femeile apelează tot mai mult la coafor, croitoreasă,

manichiuristă etc.