Buburuza, mamaruta sau gargarita, cum vreti sa ii spuneti, e probabil cea mai indragita si cunoscuta insect din lume. Reprezentari ale ei putem vedea pe obiectele decorative, tricouri, articole publicitare si multe altele, semn ca acest micut gandacel are mare trecere la public. Si cum sa nu aiba, cand este atat de gingasa si frumos colorata si in plus este de mare ajutor gradinarilor. Mamaruta este cel mai eficient insecticid natural, un cadou oferit de Mama Natura oamenilor.

Frumoasa gargarita traieste peste tot in lume si are un loc al ei in traditia oricarui popor. Poezii, catece si superstitii ii sunt inredintate. In traditia romaneasca se spune ca este un semn bun, de noroc, atunci cand o buburuza se aseaza pe tine. Daca o alungi sau o strivesti, te va urmari ghinionul. Copiii iau buburuza in palma si rostesc urmatorul catecel: Mamaruta, ruta/Suie-te-n carura/Si te du la moara/Zboaraaa!  Ca prin minune, imediat ce ultima silaba a catecului a fost rostita, insecta se avanta in vazduh.

Inca din Evul Mediu, mamaruta este iubita de tarani. Se spune ca atunci o plaga mare a pus stapanire pe terenurile agricole si toate culturile erau in primejdie. Oamenii s-au rugat la Fecioara Maria sa ii ajute si atunci au aparut buburuzele, care au curatat plantele de daunatori. Si nu a fost prima oara in istorie cand gargaritele au ajutat oamenii sa isi protejeze recoltele. 

Se spune ca astfel si-a capatat buburuza numele de ladybug (gandacul doamnei) in limba engleza. Se mai zice de asemenea ca ca rosul reprezinta mantia Fecioarei Maria, iar punctele negre sunt patimile sale. In Marea Birtanie i se spune ladybird (pasarea doamnei) intrucat zboara asemeni un pasari in vazduh. Iar in Germania se cheama Marienkafer, adica gandacul Mariei.

Dincolo de mituri si arta populara, gargarita este o insect interesanta si aparte.

In lume exista peste 5000 de specii de buburuze, toate apartinand familiei Coccinellidae, de dimensiuni cuprinse intre 1 si 10 mm. Corpul este ovalar, sub forma de dom, cu extremitatea  cefalica orientate in jos. Partea superioara, elitrele, este dura, chitinoasa si ascunde cele doua aripi. Elitrele sunt cele care au facut gargarita celebra: au un colorit de fond rosu intens, ce contrasteaza cu cele 7 puncte negre dispuse din loc in loc. Aceasta este descrierea buburuzei-cu-sapte-puncte, specia cel mai des vazuta la noi, insa in lume exista gargarite colorate si in galben, portocaliu sau negru, cu sau fara puncte, ba chiar linii sau alte forme geometrice. Capul, antenele si cele 6 membre sunt de culoare neagra.

In timpul zborului, aripile mamarutelor bat de aproximativ 85 de ori pe secunda, adica  5100 de batai pe minut. 

Desi atragator pentru noi, coloritul gargaritei este respingator pentru pradatori. Niciun pradator nu va uita prima sa interactiune cu o mamaruta. Asta deoarece buburuza secreta din articulatiile picioarelor un lichid galbui, urat-mirositor si rau la gust, care alunga atacatorii. De fiecare data cand o pasare sau un paianjen va mai vedea o insecta rosie, va stii sa o evite, calitate numita aposematie.

Buburuzele pe cat de dragalase par, pe atat sunt de feroce. Majoritatea speciilor sunt carnivore, consumand cu placere afide (paduchi-de-plante) si multe alte insecte consumatoare de vegetale. Din acest motiv, gargaritele sunt primite cu bratele deschise de gradinari. Un adult poate consuma pana la 50 de afide pe zi, iar larva, aflata in crestere, mananca cateva sute de paduchi-de-plante zilnic. Pe langa carne de insecta, mamarutele mai pot consuma si polen, ciuperci de plante, nectar etc. In lume exista cateva specii de gargarite care sunt exclusiv vegetariene, iar din nefericire acestea sunt daunatoare pentru culturile agricole.

Ciclul de viata al unei buburuze dureaza un an. Pe durata iernii, insectele intra in diapauza (hibernare). Se retrag sub frunzele uscate, sub scoarta copacilor sau crapaturile constructiilor oamenilor, uneori cateva sute de indivizi in acelasi loc. Se considera ca adultii din anul precendent marcheaza cu feromoni locurile bune de hibernat, pentru ca urmasii sa stie unde sa se adaposteasca. 

Primavara, buburuzele sunt printre primele insecte care revin la viata, animate de caldura placuta a soarelui. Pleaca in cautarea plantelor bogate in paduchi si incep sa isi refaca fortele.

Femelele depun ouale minuscule si glabene, pe dosul frunzelor, in mijlocul coloniilor de afide. O femela depune pana la 2000 de oua intr-un an. Larvele iesite din oua o saptamana mai tarziu, vor avea sub nasul lor toata hrana de care au nevoie. In cazul in care hrana este saracacioasa, primele larve eclozate vor consuma ouale infertile sau cele intarziate.

Larvele de gargarita nu seamna deloc cu parintii lor. Sunt lunguiete, moi, cu numerosi tepi si ridicaturi pe corp, asemeni unor mici aligatori. Iar agresivitatea si apetitul lor este pe masura, devorand fiecare afida pe care o prind. Dupa 3-4 metamorfoze, larva construieste un cocon pe spatele frunzelor sau pe tulpini si intra in urmatoarea etapa cea de pupa. Dupa cateva zile pupa paraseste coconul si arata ca o buburuza adult, insa coloritul ei este galben pal, iar elitrele sunt moi. In doar o zi, mantia rosie este imbracata si astfel s-a nascut o noua generatie de mamarute. Dimeniusiunea adultului poate varia, chiar si in cadrul aceleiasi specii. Ea depinde in mare masura de cat de bine s-a hranit larva si cat de mult a crescut.

Numarul de puncte de pe elitrele buburuzei nu arata varsta ei, ci mai degraba specia din care apartine. In definitiv, toate mamarutele traiesc doar 1 an.

Să facem cunoştinţă cu prietena grădinarului —Buburuza!

DE LA CORESPONDENTUL DIN MAREA BRITANIE

ÎN MAREA BRITANIE, această micuţă insectă colorată este cunoscută sub numele

deladybird, care înseamnă pasărea doamnei. În ţara noastră, i se spune buburuză sau

mămăruţă. Deşi gândacii nu se numără printre insectele noastre preferate, buburuzele fac

excepţie, fiind, de obicei, privite cu drag. Ele îi fascinează pe copii, iar grădinarii şi

agricultorii le primesc cu braţele deschise. De ce sunt ele atât de îndrăgite?De ce sunt îndrăgite

În general, buburuzelor le place la nebunie să mănânce afide, sau păduchi-de-plante

(vezi fotografia din stânga), nişte insecte minuscule, cu corpul moale, care devorează

culturile din grădini şi de pe câmp. Unele buburuze adulte pot consuma în timpul vieţii lor

mii de afide; chiar şi larvele lor au mare poftă de mâncare. În plus, buburuza se hrăneşte cu

multe alte insecte dăunătoare. Există specii care se ospătează chiar cu diverse ciuperci ce

atacă plantele. Prin urmare, nu ne miră de ce grădinarii şi agricultorii îndrăgesc buburuza!

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, păduchele australian (Icerya purchasi) a fost adus

întâmplător în California (SUA). Acest dăunător s-a înmulţit aşa de repede, încât ameninţa

să distrugă toate livezile de citrice şi industria aferentă. Ştiind că, în ţara lui de origine, acest

păduche nu punea în pericol culturile, un entomolog a mers în Australia să-i caute

duşmanul natural. Acesta era gândacul Rodolia cardinalis, din familia buburuzelor. Au fost

aduse în California cu vaporul circa 500 de exemplare, iar într-un an păduchele aproape că

dispăruse. Astfel livezile de citrice au fost salvate.Un an din viaţa unei buburuze

Micuţele buburuze, atât de îndrăgite, sunt fie rotunde, fie ovale, corpul lor având formă

semisferică. Deşi au o nepotolită poftă de mâncare, majoritatea nu depăşesc 12 mm în

lungime. Delicatele aripi posterioare cu care zboară sunt acoperite de elitre, aripi tari

lucioase, cu modele colorate, după care recunoaştem buburuzele. Când insecta vrea să

zboare, elitrele se deschid în sus, şi astfel ea poate da din aripi. Deşi, în general,

buburuzele sunt cunoscute ca fiind roşii cu puncte negre, cele aproximativ 5 000 de specii

se diferenţiază printr-o varietate de combinaţii de culori. Unele sunt portocalii sau galbene

cu puncte negre. Altele sunt negre cu puncte roşii. Există şi buburuze fără puncte, iar unele

au dungi sau pătrăţele cum sunt cele de pe tabla de şah.

Ciclul de viaţă al multor specii nu durează mai mult de un an. Iarna, exemplarele adulte

hibernează în locuri uscate, ferite. Când vremea se încălzeşte, ele se trezesc şi încep să

zboare în căutare de plante pline de afide. După împerechere, femela depune pe partea de

dedesubt a unei frunze, lângă o rezervă bună de afide, un ciorchine de ouă galbene

minuscule (vezi fotografia din dreapta). Din fiecare ou iese o larvă cu şase picioare care

seamănă mai mult cu un mic aligator fioros (vezi fotografia din stânga, de pe pagina

anterioară, centru jos), din care nu te-ai aştepta să iasă o buburuză. Întrucât mănâncă

întruna afide, larva creşte în scurt timp aşa de mult că nu mai încape în piele, iar după ce

năpârleşte de mai multe ori, se prinde de o plantă şi produce învelişul de pupă. În interiorul

pupei, larva continuă să crească, până când în final iese adult. La început are corpul moale

şi fără culoare şi de aceea rămâne pe plantă până când acesta i se întăreşte. Punctele

caracteristice apar într-o singură zi.

Duşmanii nu vor să aibă de-a face cu colorata buburuză. Când este ameninţată,

buburuza împroaşcă de la încheieturi un lichid galben, urât mirositor şi cu un gust îngrozitor.

Prădătorii, cum ar fi păsările sau păianjenii, nu uită niciodată prima lor întâlnire cu

buburuza. Culorile ei vii le amintesc mereu de neplăcuta întâlnire!

O buburuză care dă multă bătaie de cap

O specie de buburuză, iniţial folosită la combaterea dăunătorilor, se dovedeşte a fi ea

însăşi un fel de dăunător. Harmonia axyridis, numită şi buburuza asiatică multicoloră,

trăieşte în pace alături de alte specii de buburuze în habitatul ei natural din nord-estul Asiei.

Întrucât se ştia că are o poftă de mâncare ieşită din comun hrănindu-se nu numai cu afide,

ci şi cu alţi dăunători ai plantelor, această buburuză a fost introdusă recent în America de

Nord şi în Europa. Din nefericire însă, ea a ajuns o ameninţare pentru buburuzele de aici

mâncându-le toată mâncarea. Mai grav, când sursa ei de hrană preferată se epuizează şi

pentru că nu are duşmani naturali, flămânda insectă începe să devoreze buburuzele

indigene şi alte insecte folositoare agriculturii. Entomologii sunt îngrijoraţi cu privire la

viitorul buburuzelor, prezicând chiar dispariţia unor specii. În plus, această buburuză

asiatică devine tot mai nepopulară deoarece se înfruptă cu lăcomie din fructele coapte, gata

de cules, şi pentru că toamna, ca să scape de frigul iernii, invadează casele.

Există alte câteva specii de buburuză care se hrănesc cu importante plante de cultură în

loc de insecte dăunătoare agriculturii. Din fericire însă, marea majoritate sunt o bucurie

pentru grădinari.

Invitaţi-le în grădină!

Cum puteţi atrage buburuzele în grădina voastră? Plantele cu flori sunt o sursă

îmbietoare de polen şi nectar. Un petic de pământ plin de buruieni, dar şi o farfurie cu apă

pot fi o ispită pentru ele. Dacă este posibil, nu folosiţi pesticide. Câteva frunze moarte lăsate

pe plante ori pe sol în timpul iernii le pot oferi buburuzelor locuri plăcute de hibernare. Nu

striviţi orice gândăcel sau ouă pe care le găsiţi în grădină. Aţi putea ucide chiar următoarea

generaţie de buburuze!

Nu uitaţi că veţi putea ţine dăunătorii departe de grădină, fără a apela la pesticide, cu

ajutorul doar a câtorva dintre aceste drăgălaşe insecte. Dacă veţi avea grijă de ele, vă vor

răsplăti. Buburuzele sunt o dovadă, printre multe altele, a înţelepciunii Creatorului, aşa cum

a spus şi psalmistul: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu

înţelepciune. Pământul este plin de operele tale!“ — Psalmul 104:24.