Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Facultatea de Litere

Criza Brent Spar

Coordonator:

Lect. univ. dr. Cârtiță-Buzoianu Cristina

Student:

Proca Eugenia

CRP, anul II

Bacău, 2014

Criza Brent Spar a companiei Shell UK

Brent Spar a fost un rezervor care alimenta vapoarele situat în Marea Nordului, operat şi

deţinut de Shell Marea Britanie. Shell era considerată compania cea mai responabilă în

problemele mediului. În anul 1991, firma producătoare de produse petrochimice

concluzionează că rezervorul necesită reparaţii capitale care sunt prea scumpe fără să fie

amortizate. Septembrie 1991, rezervorul Brent Spar din Marea Nordului este scos din

funcţie. În octombrie sunt demarate studiile de îndepărtare a rezervorului. Studiul

Universităţii din Aberdeen confirmă rezultatele cercetării de un an de zile – scufundarea

lui Brent Spar este soluţia optimă pentru mediu. Departamentul de Comerţ şi Industrie al

Marii Britanii, derulează studii externe, independente, care ajung la acelaşi rezultat.

Aşadar, în decembrie 1994, guvernul britanic anunţă intenţia de a aproba

scufundarea rezervorului. Dezbaterea, din punct de vedere legal, intră în sfera publică.

Shell începe să discute problema cu autorităţile locale. În tot acest timp, activiştii

Greenpeace ocupă abuziv rezervorul Brent Spar. Germania începe să protesteze. În mai

1995, activiştii sunt îndepărtaţi de pe rezervor, însă subiectul cunoaşte o abordare foarte

largă în mass media, încât opoziţia se amplifică foarte mult şi atinge cel mai înalt nivel,

ajungându-se ca la Conferiţa Mării Nordului de la Esjberg să fie susţinută ideea

abandonării instalaţiilor petroliere pe uscat. Deşi Shell începe să remorcheze rezervorul

către o locaţie sigură din punctul de vedere al impactului asupra mediului, opinia publică

din Europa se opune cu şi mai multă vehemenţă. Cancelarul Kohl îşi prezintă public

protestul în cadrul Summitului G7 pe 15 iunie.

Încep boicotarea produselor Shell din Germania, datorită relatărilor defomate de

Greenpeace cu ajutorul mass-media. Oamenii încep atacul asupra benzinăriilor din

Germania. În tot acest timp, primul ministru al Marii Britanii apără compania. Însă, Shell

cedează presiunii opiniei publice şi abandonează proiectul scufundării Brent Spar şi

hotărăşte remorcarea acestuia pe uscat, fără a anunţa primul ministru britanic înaintea

discursului acestuia din Camera Comunelor. Rezultatul este unul singur – Shell este

catalogată drept o adunătură de laşi, iar ziarele englezeşti reacţionează negativ la această

mişcare.

2

Concluzii: compania Shell a fost prejudiciată extrem de tare din punct de vedere

financiar (boicotul produselor, scutirea voluntară la impozit – 11 milioane de lire sterline,

46 de milioane de lire – dezmembrarea pe uscat, faţă de 11 milioane scufundarea) şi al

imaginii – Shell devine o companie nesigură şi toate eforturile de menţinere a unei

imagini de firmă responabilă faţă de mediul înconjurător este distrusă în 3 ani, fără a mai

fi recuperată nici în ziua de azi. Industria este puternic afectată datorită legilor

internaţionale care vor interzice scufundarea instalaţiilor petroliere.

La 6 ani distanţă de eveniment un search pe Google la numele Brent Spar

dezvăluie 66.600 de rezultate, cele mai multe fiind cu referire directă la acţiunea

Greenpeace şi la rezultatul acesteia. O căutare după numele Shell dezvăluie în primul

rând paginile oficiale ale companiei, explicaţia ştiinţifică a cuvântului Shell, subsidiarele

companiei şi Brent Spar. Aşadar evenimentul şi, implicit, numele vor rămâne în memoria

colectivă a angajaţilor Shell ca o gaură neagră de care nu pot scăpa mult timp de acum

încolo. Nimănui nu i-a mai păsat de comunicatele de presă sau de poziţia guvernelor care

au militat împreună cu Shell la ieşirea din criză şi la scufundarea rezervorului. Opinia

publică a fost puternic influenţată şi manipulată de Greenpeace prin mass-media şi prin

intermediul zvonurilor defăimătoare.

Scurt istoric

1976 - Brent Spar este construit și intră în funcțiune.

Septembrie 1991- Brent Spar își încetează funcționarea.

1991–93 - Shell examinează opțiunile și efectuează evaluarea riscurilor și

impactului asupra mediului. În urma acestor evaluări compania decide să

scufunde Brent Spar la North Feni Ridge în Marea Nordului.

Februarie 1994 – consultanța de mediu independentă Aberdeen University și

Industrial Services susțin alegerea scufundăriila la mare adâncime a tancului

petrolier. Shell începe consultanța formală cu organizațiile de conservare a

mediului și pescuitului, în urma căreia este înaintat planul de scufundare.

Decembrie 1994 – guvernul Marii britanii aprobă planurile de scufundare.

3

Aprilie–mai 1995 – activiștii Greenpeace ocupă platforma pentru a preveni

scufundarea. Greenpeace International organizează boicotarea produselor și

serviciilor Shell.

30 aprile 1995 - Greenpeace presupune greșit că Brent Spar încă conține 5500 de

tone de petrol.

5 mai 1995 – guvernnul Marii Britanii aprobă licența de scufundare pentru Shell

UK.

9 mai 1995 – Ministerul Mediului din Germania se declară împotriva planului de

scufundare a tancului petrolier.

11 iunie 1995 - Shell UK începe remorcarea Brent Spar către locul de scufundare

de mare adâncime din oceanul Atlantic.

15 iunie 1995 – cancelarul german Helmut Kohl își exprimmă nemulțumirea

priministrului britanic John Major în cadrul Summitului G7.

14 iunie 1995 – 20 iunie 1995 – protestatarii din Germania amenință să distrugă

200 de stații de benzinărie ale companiei Shell. 50 de stații sunt deteriorate

substanțial, 2 sunt bombardate iar o stașie este ciuruită cu gloanțe.

26 iunie 1995 – 30 iunie 1995 – 11 state cer moratoriu pentru scufundarea în

mare a instalațiilor dezafectate și întrunirea comisiilor de la Oslo și Paris contrar

pozițiilo Norvegiei și Angliei.

7 iulie 1995 – Norvegia permite acostarea Brent Spar în Erfjord în timp ce Shell

își reconsideră opțiunile.

12 iulie 1995 - Shell UK împuternicește consultanța independentă norvegiană

Det Norske Veritas (DNV) să conducă o verificare a conținutului Brent Spar și să

investigheze acuzațiile celor de la Greenpeace.

5 septembrie 1995 - Greenpeace admite că acuzațiile potrivit cărora Brent Spar ar

conține 5500 de tone de petrol sunt nefondate și își cere scuze de la compania

Shell.

18 octombrie 1995 – DNV prezintă rezultatele ancetei pe care a desfășurat-o,

aprobând inventarul inițial al Brent Spar. DNV susține că cantitatea de petrol

afirmată de Greenpeace a fost „mult supraestimată”.

4

29 ianuarie 1998 – Shell anunță că Brent Spar va fi eliminat, dezafectat pe uscat

și folosit drept fundație pentru un nou terminal de feribot.

23 iulie 1998 – statele member OSPAR își fac public acordul pentru ca în viitor

înlaturarea tancurilor petroliere să se efectueze pe uscat.

Februarie 1999 – Știrile BBC de la ora 9 difuzează interviul cu fostul ministru al

mediului al partidului Conservator John Selwyn-Gummer, în care acesta îi acuză

pe combatanții Greenpeace de afirmații false și inducerea publicului în eroare, și,

drept rezultat, cauzând daune întregii mișcări de mediu.

10 iulie 1999 – dezmembrarea Brent Spar este finalizață și primele etape ale

construcției terminalului de feribot sunt începute.

25 noiembrie 1999 – BBC își cer scuze official de la Greenpeace pentru

difuzarea acuzațiilor lui Gummer.

„Poziția Shell drept a unei întreprinderi europene majoră a devenit de neconceput. Brent

Spar a dobândit o semnificație simbolică în urma rolului pe care l-a jucat în impactul

său asupra mediului. În consecință, compania Shell s-au confruntat cu critici publice din

ce în ce mai intense, mai ales în nordul Europei continentale.Mulți politicieni și miniștri

au fost în mod deschis ostili și câțiva au pledat pentru boicotul consumatorilor. Au fost

înregistrate violențe asupra stațiilor de benzinp Shell, însoțite de amenințări la adresa

personalului companiei”.

5