ELEMENTE TEHNICE DE INOT

Principalele elemente tehnice sunt: plutirea, alunecarea, respiraţia acvatică şi procedeele de înot. Procedeele de înot – craul, spate, bras şi delfin – sunt însuşite când elementele tehnice de bază sunt bine consolidate.ASPECTE PRIVIND BIOMECANICA ÎNOTULUI Principiul lui Arhimede guvernează plutirea acvatică. Conform acestui principiu „un corp scufundat într-un fluid este împins vertical, de jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea fluidului dislocat de corp”. Referindu-ne la corpul uman, mărimea portanţei hidrostatice şi plutirea (flotabilitatea) depind de:• greutatea corpului • volumul părţii scufundate • fazele ciclului respirator • poziţia corpului • densitatea corpului

densitatea lichidului Poziţionarea corpului pe o anumită axă faţă de suprafaţa apei, plutirea, se realizează în poziţie verticală sau orizontalăPlutirea verticală presupune executarea unor mişcări alternativ descendente de braţe şi picioare, pentru menţinerea capului peste nivelul apei. Plutirea orizontală se poate executa din decubit ventral sau dorsal, numindu-se în termenii înotului sportiv plutire pe piept, respectiv plutire pe spate. După învăţarea tehnicii de plutire pe apă sunt însuşite alunecarea şi procedeele tehnice– La plutirea pe piept poziţia adoptată este decubit ventralÎn plutirea pe spate poziţia este decubit dorsalExerciţii pentru învăţarea plutirii:• pe uscat – pe o saltea, adoptarea poziţiei de plutire;• în apă – plutire verticală cu sprijinul mâinilor pe şanţul sparge val sau susţinut

de instructor/terapeut;• acelaşi exerciţiu cu ridicarea alternativă a mâinilor de pe marginea bazinului ;• plutire verticală cu sprijinul mâinilor pe şanţul sparge val şi apoi ridicarea lor

simultană – picioarele execută mişcări alternativ descendente pentru echilibrarea corpului şi menţinerea feţei peste nivelul apei;

• plutire verticală cu şi fără ajutor din partea instructorului;• plutire orizontală, pe piept, din sprijin pe sparge val;

1

ALUNECAREA PE APĂ Alunecarea reprezintă deplasarea înotătorului prin apă în poziţie orizontală, fără a executa mişcări cu braţele sau cu picioarele. Avansarea se realizează prin:autopropulsie, când înotătorul se împinge în peretele bazinului şi alunecă;propulsie, când instructorul sau un coleg asigură deplasarea înotătorului prin apă.Ca şi plutirea, alunecarea poate fi realizată din decubit ventral sau dorsal, numindu-se alunecare pe piept, respectiv alunecare pe spate.Asemănările dintre cele două tipuri de alunecare sunt:poziţia întinsă a corpului pe apă, cu braţele şi picioarele apropiate pentru asigurarea unui profil hidrodinamic;încordarea musculaturii spatelui şi a abdomenului.RESPIRAŢIA ACVATICĂ Inspiraţia şi expiraţia sunt acte involuntare, dar pot fi influenţate şi conştient, fiind reglate de celulele nervoase din bulbul rahidian, unde se află centrul respirator. În funcţie de cantitatea de oxigen şi dioxid de carbon din sânge, de aici pornesc stimulii către musculatura respiratorie. În apă, funcţia respiratorie are dublu rol:fiziologic, legat de necesitatea aprovizionării cu oxigen;fizic, care determină gradul de plutire şi poziţia corpului. Poziţia orizontală a corpului, presiunea apei asupra toracelui şi coordonarea respiraţiei cu mişcările braţelor, determină o modalitate specifică de respiraţie. Pentru a înota este necesară cunoaşterea respiraţiei acvaticePROCEDEUL CRAUL

Mişcările de picioare Numite şi lovituri sau bătăi, mişcările de picioare permit înălţarea pe apă,

facilitând astfel înaintarea. De asemenea, menţin echilibrul corporal şi aliniamentul lateral, corectând deplasările în plan orizontal generate de mişcările alternative ale braţelor. Bătăile asigură într-o mică măsură şi propulsia.

Acţiunea picioarelor (membrelor inferioare) este alternativă şi se realizează în plan vertical.

Deficienţe fizice segmentare pentru care exerciţiile de picioare craul (cu sau fără plută) au efecte terapeutice, insistând pe anumite indicaţii metodice:

2

• torticolis – pe parcursului deplasării cu sprijin pe plută şi lucru de picioare, capul pacientului se întoarce spre partea bolnavă şi se înclină spre cea sănătoasă:

• cifoza dorsală – capul se ridică energic pentru inspir în hiperextensie; • cifoza totală – capul se menţine în hiperextensie; • lordoza lombară – se înoată cu pluta sub abdomen; braţele meţin în echilibru

obiectul flotor sub nivelul apei; • cifo-lordoza – sunt corectate pe rând deficienţele; • scolioza în C – un braţ este sus, pe plută, celălalt lângă coapsă, menţinând

trunchiul în poziţie redresată; • scolioza în S – piciorul din partea convexităţii dorsale loveşte puternic în

faza descendentă;Mişcările de braţeDin punct de vedere biomecanic, în procedeul craul braţele lucrează alternativ ciclic  Structura de ansamblu a acţiunii braţelor este:

a) drumul acvatic, propulsiv, include trei faze: - intrarea braţului în apă şi prinderea apei în căuşul palmei. Braţul pătrunde

înainte, având cotul în uşoară flexie. Mâna, înclinată aproximativ 30-40º, „taie” suprafaţa apei, iar degetul mare ia primul contactul cu apa. Urmează extinderea braţului şi alunecarea spre înainte, pe sub apă. Apoi, se prinde apa în căuşul palmei – se realizează „sprijinul” pe apă;

- tracţiunea se execută pe un traseu semicircular, descris spre exterior şi în jos, spre interior şi în sus, cu deplasări minime spre înapoi. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a braţului.

Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a braţului.Acţiunea se încheie când mâna ajunge înaintea trunchiului (la nivelul medianei corpului), respectiv când între braţ şi corp există un unghi de 90º, iar între antebraţ şi braţ un unghi de aproximativ 100-110º;împingerea continuă tracţiunea pe un traseu aproape inversat, „în oglindă”. Palma presează apa în exterior, în jos şi spre înapoi, prin extinderea cotului şi deplasarea braţului lângă corp, cu palma orientată spre coapsă;b) drumul aerian (revenirea), presupune degajarea braţului din apă, întâi cu degetul mic. Pe durata vâslirii este descris un parcurs sinusoidal, asemănător literei S.Acţiunea terapeutică a mişcărilor de braţe:

• cifoza - în faza de revenire, braţele se ridică pronunţat; • spate plan – axa umerilor se răsuceşte progresiv; • lordoza lombară – vâslirile sunt mai adânci şi sunt executate cu amplitudine; • scolioza în S – braţul din partea convexităţii vâsleşte puternic, celălalt

moderat;

PROCEDEUL SPATEPROCEDEUL BRASPoziţia adoptată este decubit ventral

3

• corpul este întins pe apă şi înclinat sub un unghi mai mare faţă de orizontala apei decât la celelalte procedee;

• la nivelul umerilor se înregistrează un unghi de aproximativ 20º faţă de suprafaţa apei în momentul inspiraţiei;

• în expiraţie, când faţa este scufundată, poziţia se orizontalizează;• capul este scufundat atât cât o parte a sa să fie menţinută permanent peste

nivelul apei;• privirea este orientată înainte-jos;• trenul inferior este în imersie

Mişcările de braţe

La bras, spre deosebire de celelalte procedee tehnice:• rolul propulsiv al braţelor este mai mic, vâslirea realizându-se pe un

traseu scurt, fără împingere finală;• fazele mişcării de ansamblu - tracţiunea şi revenirea - se desfăşoară sub

nivelul apei.Mişcările se realizează simultan simetric pe durata a două faze: tracţiunea si revenirea. Pentru efectele benefice, mişcările de braţe în acest procedeu sunt indicate în:• spate rotund şi plan – se înoată bras delfinizat • valg – se înoată braţe bras, iar picioarele menţin între glezne un obiect flotor;

se înoată şi braţe bras cu picioarele încrucişatePROCEDEUL DELFINMişcările de picioareAcţiunea picioarelor este simultană şi se realizează în principal în plan vertical. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze:-descendentă, -ascendentă

Pentru efectele terapeutice, mişcările de picioare delfin, cu sau fără plută, sunt recomandate în:

• torticolis capul se întoarce spre partea bolnavă şi se înclină spre cea sănătoasă;

• cifoză totală – capul se menţine permanent în extensie; braţele pot fi ţinute şi la spate;

• lordoză lombară – se înoată cu braţele jos sau cu un obiect plutitor sub abdomen;

• cifo-lordoză sunt corectate pe rând cifoza dorsală şi apoi lordoza; • scolioză în C – cu un braţ sus, iar celălalt jos lângă coapsă sau la spate; • spate rotund - capul şi trunchiul menţinute în extensie; • spate cifotic - cu braţele la spate;

Mişcările de braţe. Ele au rol propulsiv, desfăşurându-se predominant lateral şi pe verticală, cu presiuni minime spre înapoi. Propulsia este dominată de forţa portantă, nu de forţa de rezistenţă.

INFLUENŢA ÎNOTULUI

4

 Înotul terapeutic poate fi definit ca arta de a armoniza funcţiile aparatului respirator cu mişcările coordonate ale segmentelor, într-un mediu atipic fiinţei umane – apa, pentru a asigura propulsia corpului şi echilibrul pe o suprafaţă instabilă. Importanţa terapeutică, igienică şi recreativă a înotului, efectele favorabile pe care le exercită asupra organismului sunt asigurate în principal prin asocierea cu factorii naturali de mediu - aer, apă, soare - contribuind la îmbunătăţirea stării generale de sănătate. Datorită influenţelor pe care le exercită asupra organismului, înotul este considerat unul dintre cele mai importante mijloace de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şi sportului, dar şi ale kinetoterapiei.

5