RAPORT SPECIAL

RENTROP & STRATONManagement agricol www.agroromania.manager.ro

Bolile și dăunătorii culturilor agricole

Sfaturi și soluții practice

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Bdul Națiunile Unite nr. 4, bloc 107A, etajul 1, sector 5, București

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din acest material nu poate fi reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace, mecanice sau electronice, fotocopiere, înregistrare audio sau video, fără permisiunea în scris din partea editorului. Autorii sau editorii nu sunt responsabili pentru nicio pierdere ocazionată vreunei persoane fizice sau juridice care acţionează sau se abţine de la acţiuni ca urmare a citirii materialelor publicate în această lucrare.

Raport Special – Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor © 2014 RENTROP & STRATON Lucrare editată de: RENTROP & STRATON recunoscut CNCSIS conform Deciziei nr. 284/2007 Preşedinte: George Straton Director General: Florin Câmpeanu Director Creaţie-Producţie: Cristina Straton Director Economic: Mariana Neţoiu Director Comercial: Mirela Mirabela Pienescu Director Financiar: Antoaneta Paraschiv Serviciul Clienţi Tel.: 021.209.45.45 Fax: 021.408.28.99 E-mail: info@rs.ro RAPAGR001 Puteţi consulta şi celelalte lucrări editate de RENTROP & STRATON la: www.rs.ro

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

Dăunătorii și bolile la culturi apar mai ales în contextul factorilor de stres asupra

plantelor. Așadar, regula numărul unu pentru culturi sănătoase înseamnă observare și condiții

propice pentru ca plantele să se dezvolte sănătos și viguros.

Este indicată folosirea îngrășământului organic pentru a crește nivelul de substanțe

nutritive, structura solului și capacitatea de reținere a apei. Toamna este bine ca plantele ofilite,

frunzele bolnave sau orice alte resturi care rămân pe pământ după recoltare, să fie adunate și arse.

Așa se evită ca în sezonul rece să apară insectele dăunătoare care ar putea ataca plantele în

sezonul cald.

Rotaţia culturilor este una dintre cele mai vechi practici agricole. Prin această metodă,

cultivatorul asigură fertilitatea terenurilor agricole şi capacitatea maximă de producţie vegetală cu

ajutorul plantelor cultivate. Scopul rotaţiei culturilor este de a

rezolva o mare parte din problemele agrotehnice: reduce daunele

provocate de insecte, astfel impactul negativ asupra plantelor este

minim şi păstrează un echilibru între nutrienţii din sol.

Leguminoasele anuale contribuie la conservarea terenurilor, deoarece oferă azotul fixat

biologic prin simbiozele fixatoare de azot. Sunt incluse: mazărea, fasolea, soia, lintea, năutul,

lupinul, bobul, măzărichea, latirul şi fasoliţă. De asemenenea, reduc bolile şi dăunătorii, iar

pentru culturile ulterioare de cereale păioase şi prăşitoare favorizează dezvoltarea unor plante cu

sistem autoimun de apărare. Prăşitoarele au un rol de optimizare asupra culturilor successive

prin efectul prăşilelor care elimină, în special, buruienile culturilor agricole, dar pot favoriza

3

Rotaţia culturilor – metoda ecologică de combatere a bolilor şi

dăunătorilor

Plantele cultivate care ajută la protecţia solului

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

dezvoltarea unor familii de buruieni cu organe subterane puternice (Exemplu: Costreiul –

Sorghum Halepense, buruiană dăunătoare pentru culturi pe soluri secetoase).

Cerealele păioase duc la apariţia unor “plante problemă” în cultură, cum ar fi “orzul

sălbatic”(Hordeum vulgare), necesitând erbicidare intensă. Plantele tehnice se cultivă după

cereale păioase şi plante prăşitoare, sunt bune premergătoare pentru culturi de primăvară. Unele

plante tehnice din familia Brassicae (rapiţa, colza, muştarul) reduc populaţia de agenţi de dăunare

(microorganisme fitopatogene din sol, insecte dăunatoare). Leguminoasele perene se cultivă de

obicei dupa prăşitoare şi cereale păioase. În aceasta grupă se încadrează lucerna, trifoiul, spaceta

şi ghizdeiul.

Concluzia este că, pentru a avea plante sănătoase, este necesar să practicaţi rotaţia

culturilor.

Viermii de pământ, nematozi – categorie de dăunători foarte periculoasă pentru culturile

de legume, în sere şi solarii. Aceştia atacă în special organele subterane ale legumelor (exemple:

tomate, castraveţi, ardei, vinete, pepeni, salată etc.)

Melcii – sunt răspândiţi în toată lumea şi devin activi în procesul de dăunare, dacă au

suficientă umiditate, încă din primăvară, la puţin timp după înfiinţarea culturilor. Melcii sunt

dăunători polifagi, dar preferă în special specii de legume ca: salată, varză, conopidă, ştevie,

dovlecei, morcovi etc. Prezenţa lor este semnalată de găuri cu formă neregulată pe frunze sau alte

părţi ale plantei. În zonele roase, planta se poate infecta cu ciuperci sau bacterii. În România, cel

mai periculos este limaxul.

Păianjenii sau acarienii – modul prin care aceştia atacă planta este absorbţia sucului

celular prin înţepătură. Pot provoca chiar moartea plantei prin necrozare. Se înmulţesc în sezonul

cald şi se găsesc în câmp, grădini, solarii, sere etc.

4

Categoriile de dăunatori pentru culturile agricole şi legumicole

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

Insectele dăunătoare – cumulează cele mai multe specii. Distrug plantele atunci când

atacă şi le mănâncă organele (rădăcini, tulpini, frunze, fructe, lăstari tineri şi chiar tulpini aflate în

faze mai avansate) sau le slăbesc rezistenţa la boli, ciuperci şi alţi dăunători. Cele mai cunoscute

insecte pentru culturile agricole şi legumicole: afidele, musculiţele albe, păduchii (lânoşi, ţestoşi

etc), acarienii, thripsul, fungus gnat, fluturii de varză, gândacul de dovlecel, musculiţa

morcovului, viermii de roşii(viermele cu corn şi viermele fructului) etc. Există însă, insecte

benefice care nu produc pagube de luat în seamă pentru ciclul de viaţă al plantei. De exemplu, o

insectă poate fi dăunătoare doar în stadiul de larvă, iar în stadiul de adult să fie benefică plantei.

De aceea, recomandarea este de a se păstra un echilibru între numărul insectelor dăunătoare şi al

celor benefice. Pentru a atrage insectele benefice, mulţi cultivatori utilizează plantele companion

(asociere de plante care combat dăunătorii şi atrag insecte benefice).

Păsările sălbatice - grauri, vrăbii, ciori, gâşte sălbatice, produc pagube mai ales la culturi

horticole, dar şi la culturile de câmp (Ex: Graurul – Sturnus vulgaris).

Rozătoarele - şoareci, hârciogi, şobolani care produc pagube în culturi sau în depozite.

Pentru a preveni apariţia dăunătorilor în culturile agricole şi legumicole, specialiştii

recomandă aplicarea unor metode de combatere în 2 situaţii: înainte de înfiinţarea culturii şi

depozitarea produselor.

În momentul de faţă există 5 metode de combatere a dăunătorilor:

1. METODĂ AGROTEHNICĂ presupune efectuarea lucrărilor agricole de cultivare:

arat, semănat, prăşit, grăpat etc. prin care sunt combătuţi dăunătorii din sol în sezonul rece, prin

aşezarea lor în subteran adânc, unde nu pot avea condiţii de dezvoltare. De asemenea, soluţia

agrotehnică se bazează pe folosirea sămânţei cu boabe care să nu conţină dăunători la semănat,

astfel încât înmulţirea lor în culturi să nu existe.

2. METODĂ MECANICĂ presupune scuturarea pomilor din livezi de dăunători cum ar

fi gărgăriţă florilor de măr sau strângerea cuiburilor de omizi, de preferat imediat după apariţia

lor, vara.

5

5 metode de combatere a dăunătorilor

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

3. METODĂ CHIMICĂ presupune combaterea dăunătorilor prin folosirea de substanţe

chimice pe culture şi utilizând o cantitate redusă pe fructe sau plante de consum, poate apare

riscul de toxicitate pentru consumatori.

În funcţie de categoria dăunătorilor, se aplică următoarele substanţe chimice:

Nematocide - combaterea viermilor de pământ (nematozilor;

Moluscoide - combaterea molustelor (melcul Limax);

Insecticide - combaterea insectelor;

Acaricide - combaterea acarienilor;

Rodenticide - combaterea rozătoarelor (şoarecilor şi şobolanilor);

Corvicide - combaterea ciorilor.

4. METODĂ BIOLOGICĂ presupune utilizarea de vietăţi din ecosistemul agricol, cum

ar fi: insecte, ciuperci, bacterii etc, cu scopul de a combate

dăunătorii culturilor: musculiţa albă de seră, păianjenul

roşu şi purecii. Această metodă înlocuieşte cu succes

metoda chimică.

Musculiţă albă de seră este dăunătoare pentru

legumicultură, mai ales pentru culturile de tomate din

cauza secreţiilor dulci pe care le depune pe frunze,

favorizând dezvoltarea fumaginei.

Păianjenul roşu poate fi combătut prin utilizarea metodei chimice, însă acest parazit

produce pagube pentru toate speciile de legume cultivate. Pentru acest dăunător polifag,

cultivatorii folosesc un prădător, tot din categoria acarienilor, cu un colorit roşu-orange, denumit

ştiinţific Phytoseiulus persimilis.

Purecii apar atât în culturile de câmp, cât şi în culturile din spaţii închise şi protejate,

având o rezistenţă crescută la pesticide. Cele mai des întâlnite specii sunt: Puricele verde al

piersicului (Myzus persicae) şi Puricele negru (Aphis fabae).

5. METODĂ INTEGRATĂ a apărut că urmare a utilizării excesive de substanţe

chimice, a impactului negativ provenit de la fenomenul de poluare şi deşeuri. Aşa cum sugerează

6

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

şi denumirea, metodă integrează toate mijloacele prezentate mai sus: agrotehnică, chimică,

biologică şi mecanică. Practic, prin metodă integrată s-a creat un sistem de reglare şi combatere a

dăunătorilor. Chiar dacă apariţia ei este strâns legată de consumul abuziv de pesticide,

combaterea integrată nu exclude utilizarea metodei chimice. În baza conceptului integrat pentru

combaterea dăunătorilor, au fost elaborate şi structurate 4 etape:

a. evidenţă complexului de boli şi dăunători pe culture;

b. estimarea densităţii numerice a fiecărei specii;

c. prognoza apariţiei dăunătorilor în masă pe teritoriul examinat;

d. avertizarea tratamentelor, la depăşirea PED a stadiilor dăunătoare.

Boala unei plante agricole poate fi: tulburarea respiraţei, transpiraţie, asimilaţie,

fotosinteză şi a alte procese vitale provocate de organizme patogene, de condiţi nefavorabile etc.

Se poate manifesta prin diferite simptome sau caracteristici exterioare (putrezire, pătare, necroze,

ofilire, deformare, tumori, exrescenţe etc.). Bolile plantelor pot fi neinfecţioase şi infecţioase.

Bolile neinfecţioase sunt cauzate de condiţile nefavorabile de sol şi climatice

(insuficienţă, sau excesul de substanţe nutritive, de cultură, de umezeală) sau de vătămările

mecanice ale plantelor precum ruperea, stricarea de grindină etc. La plantele atacate de acest tip

de boli se poate schimba culoarea frunzelor, pot apărea diferite pete, poate crăpa coaja, în cele din

urmă plantele se vestejesc. Adesea, dacă sunt înlăturate cauzele provocatoare de boli, acestea

dispar treptat.

Bolile infecţioase ale plantelor sunt provocate de organizme vii: ciuperci, bacterii,

virusuri, precum şi de organizme micoplazmice. Ele pot fi transmise de la o plantă la alta. Dacă

boala atacă o anumită parte a organizmului plantei, ea se poate manifesta sub formă de creşterea

anormală a ţesuturilor, pete, putregai, mortificarea scoarţei. În cazul unei boli generale, când

provocatorul se răspândeşte prin intermediul sistemului vascular, plantele se ofilesc. Cauza bolii

se poate determina după semnele exterioare şi prin analiză microscopică.

7

Bolile la plante

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

Bolile infectioase pot fi transmise de ciuperci si bacterii care sunt transportate de vânt,

ploaie, păsări, insecte sau chiar oameni. Pe de altă parte, virusurile pot fi transmise doar prin seva

plantelor bolnave.

Făinarea-mărului este răspîndită mai mult în regiunea de sud a

ţării. Făinarea-mărului se manifestă de la inceputul dezmuguririi

mugurilor florali, apoi pe mugurii vegetativi de pe producţiile scurte de

rod, apoi pe mugurii vegetativi de pe lăstarii atacaţi din anul anterior.

Atacul se extinde, manifestându-se pe frunze, pe inflorescenţe, pe

lăstari şi foarte rar pe fructe (crăpături ale epidermei). În pepiniere ea uneori atacă toţi pueţii.

Rapănul mărului şi părului sunt boli criptogamice răspîndite în regiunile cu o cantitate

mare de precipitaţii, care cad vara şi mai ales primăvara. Boala atacă organele verzi ale plantei.

Pe frunze apar pete catifelate negre-verzui, din aceasta cauză ele se usucă şi cad inainte de vreme.

Fructele se deformează şi crapă.

Putregaiul-cenuşiu este cea mai dăunătoare boală a fragului. În anii cu multă umezeală

din cauza lui se pierde uneori peste jumătate de recoltă.

Bolile plantelor legumicole. Varza, napul, ridichia şi buruenele cruşeţeaua, traista-

ciobanului etc. sunt atacate de aşa-numita hernie-a-verzei. Boală provocată de o ciupercă şi

manifestată prin apariţia pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. Plantele

atacate cresc mai incet, în timpul călduros al zilei frunzele lor pălesc.

Mana-tomatelor este provocată de ciuperca fitoftora şi atacă fructele, frunzele şi

tulpinele. Se manifestă sub formă de pete cafenii. Cel mai des sunt atacate fructele, în anii cu

multă umezeală pierzându-se pană la 60...80% din recoltă. Boala poate trece de la tomate la

cartof, la care ciuperca atacă curpenii şi tuberculii.

8

Bolile culturilor pomicole şi ale arbuştilor fructiferi

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

Cancerul-cartofului o boală foarte periculoasă, cunoscută şi sub denumirea de râia

neagră-a-cartofului. Ciuperca ce o provoacă atacă mai ales turberculii şi stolonii, mai rar

tulpinele. Pe tuberculii atacaţi se formează nişte excrescenţe mari (la început de culoare albă, apoi

devin cenuşii şi încep să putrezească). Provocatorul bolii se păstrează mult timp în sol.

Bacterioza-castraveţilor atacă frunzele (formează pe ele pete brune-cenuşii colţuroase) şi fructele,

care se acoperă cu ulceraţii şi capătă, de regulă, o formă de cîrlig.

Virozele sunt boli infecţioase provocate de virusuri. Ele produc diverse decolororări şi

pătări ale frunzelor şi degenerarea întregii plante. Este o boală foarte des intâlnită în special în

cazul citricelor şi viţei de vie. Fiind o afecţiune destul de agresivă şi foarte greu tratabilă (chiar

netratabilă), se recurge la distrugerea prin ardere a plantei bolnave pentru evitarea contaminării

celorlalte.

Bacteriozele sunt boli ale plantelor determinate de bacterii. Ele provoacă pătări,

mucegăiri, putreziri ale diverselor părţi ale plantei sau chiar diverse cancere. Este bine că aceste

boli să fie prevenite prin aerisiri zilnice, udări cu apă nu prea rece şi nu foarte dese iarna, pentru

că fiind netratabile şi contagioase, plantele bolnave se sacrifică.

9

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

Rugina produsă de ciuperci din genurile Uromyces, Puccinia, Phragmidium apare cel

mai des la nivelul frunzelor, lăstarilor tineri şi florilor. Se manifestă prin apariţia pe părţile lor

inferioare a unor pustule pudrate brun-negricioase. Plantele bolnave se veştejesc şi se usucă.

Pentru conbaterea bolilor şi a dăunatorilor se aplică urmatoarele metode agrotehnice,

fizico-mecanice, chimice şi biologice: stropirea plantelor cu preparate speciale (chimice şi

biologice), destinate pentru lupta contra ciupercilor şi bacterilor, distrugerea resturilor vegetale,

buruenilor şi gazdelor intermediare, folosirea unui material de semănat şi sadit sănătos,

respectarea termenelor optime de semănare, aplicarea asolamentelor, folosirea soiurilor

rezistenţei la boli, tratarea seminţelor, coardelor de viţă-de-vie etc.

Pentru combaterea buruienilor, în absenţa erbicidelor se foloseşte prăşitul (mecanic sau

manual) împreună cu mai multe metode agrotehnice. Astfel, metoda provocaţiei şi metoda

epuizării sunt mijloace eficace de eliminare a buruienilor din culturi, pentru care fermierii

folosesc raţional şi planificat lucrările solului.

Este important ca între două intrări în câmp să existe cel puţin câteva zile ploioase, care

vor stimula germinaţia. De asemenea, intervalul nu trebuie să fie prea mare, pentru a nu lăsa

buruienile apărute să înflorească. Acestea trebuie distruse în primele etape de vegetaţie. Pentru

eficacitate maximă, lucrarea cu grapa cu discuri se repetă de 4-5 ori.

10

Măsurile de combatere a bolilor plantelor agricole

Studiu de caz – Combaterea buruienilor prin metode

agrotehnice

Metoda provocării, ideală pentru combaterea buruienilor cu înmulţire prin

seminţe

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor

O altă variantă a metodei epuizării constă în alternarea discuirii cu o arătură adâncă,

pentru distrugerea speciilor cu organe vegetative care se dezvoltă în profunzime.

Metodele agrotehnice descrise se pot aplica în cazul culturilor prăşitoare (porumb, floarea

soarelui), sau în cazul livezilor şi podgoriilor în care solul se menţine ca ogor negru.

Dezavantajul metodelor agrotehnice de combatere a buruienilor constă în consumul de

timp şi combustibil, precum şi în efectele negative asupra structurii solului (compactarea solului).

Buruienile care pot fi combătute prin metoda epuizării

- pir târâtor (Agropyron repens)

- pir gros (Cynodon dactylon)

- costrei (Sorghum halepense)

- trestie (Phragmites communis)

- papură (Typha latifolia)

- pipirig (Juncus inflexux)

- urda vacii (Cardaria draba)

- pălămidă (Cirsium arvense)

- volbură (Convolvulus arvensis)

- alior (Euphorbia cyparissias)

- susai (Sonchus arvensis)

- mărul lupului (Aristolochia clematitis)

- sângele voinicului (Lathyrus tuberosus)

- linariţă (Linaria vulgaris)

- boz (Sambucus ebulus)

- coada calului (Equisetum arvense)

- măcriş (Rumex acetosella)

O metodă combinată a celor două se poate folosi vara, după recoltarea rapiţei şi cerealelor

păioase, sau după recoltarea furajerelor precum mazăre, borceag. Imediat după recoltare se

execută o arătură normală, după care, la intervale scurte de timp, se execută două discuiri,

pe direcţii perpendiculare.

11

Metoda epuizării combate buruienile cu înmulţire vegetativă