Cărăbuşul de aramăDe LUCIAN BLAGA

Din belşugul de verdeaţăcărăbuşul de aramăvine din turnătoria verii, să-l luăm în seamă.

Zgomotos ca o reptilăprintre vreascuri se avîntă,să arate că-i din lumeacelor ce nu prea cuvîntă.

Prinse veste de viaţace se-ncinge, rug, în umbraunde ne-am întins, tu basmul,eu ardorile şi ţundra.

Cărăbuş te ia cu iureş.Te încearcă pe la glezne.Îl alungi, el vine iarăşi.Pe-altă parte e mai lesne.

Ca suveica rîndunicaţese pînzele de vară.Ah, ce cald e! Va să plouăecvatorial pe seară.

Susur mare de lăcusteşi de gîze fără număr.Cărăbuşul de aramăs-a oprit pe caldu-ţi umăr.

Mişcă? Stă să-nchege gînduri?Se destinde? Se descalţă?Parc-ar şti că de pe umărnumai zborul mai înalţă.

Şi o ia către stăpînuliulie, cuptorul - astru,să ne ducă fericireaspre uitare în albastru.

Părinţii De LUCIAN BLAGA

Coboară-n lut părinţii, rînd pe rînd,în timp ce-n noi mai cresc grădinile.Ei vor să fie rădăcinile,prin cari ne prelungim pe subt pămînt.

Se-ntind domol părinţii pe subt pietre,în timp ce în lumini mai adăstăm,în timp ce fericiri ne-mprumutămşi suferinţi şi apă vie pe la vetre.