BIZANTINOLOGIE - ucmr.org.ro

45
Ctlin Cerntescu
Aspecte muzicale ale Prohodului Domnului între sec. XIV-XV
Manuscrisele muzicale de tipul Akolouthia de dup jumtatea
sec. al XIV-lea încep s încorporeze câteva strofe din Prohodul Domnului, de obicei câte una din fiecare stare, apoi Slav...i acum... cu reluarea strofei în variant calofonic, amplu ornamentat. Aceste tropare sunt grupate laolalt cu cele închinate praznicelor Adormirii Maicii Domnului, Tierii Capului Sf. Ioan Boteztorului sau altor sfini apostoli, ierarhi i mucenici.
Aa cum am artat, din cele câteva codice scrise la cumpna secolelor XIV-XV, imnul începe numai în trei dintre ele cu textul Μεγαλνομν σε (ms. gr. EBE 2456, ms. gr. Sinai 1293 i ms. gr. Padova 1137), în restul surselor debutând cu strofa ζω εν τφω (vezi supra), relevând dou versiuni muzicale distincte, dar nu foarte diferite (vezi Anexa 2).
Ms. gr. Sf. Sava 602 (Papadichie, sec. XIV), una dintre cele mai vechi surse muzicale ale Prohodului, face parte din grupul caracterizat de incipitul ζω εν τφω (f. 82v). Rânduiala descris relativ succint relev o practic cu totul deosebit, care ilustreaz probabil tradiia monastic ierusalimitean. Modul în care se combin stihurile Amomosului i cele ale Epitafului respect indicaiile din tipicoanele vremii. Dup refrenul evloghitariilor (Ευλογητς ει, Κριε),
BIZANTINOLOGIE
46
interpretat în ehul I plagal probabil de domestic1 απ’ξω2, adic în registrul acut3, corul cânt în registrul normal (και ο χορς, χαμηλ) primul stih al Psalmului 118 (Μακριοι οι μωμοι εν οδ, οι πορευμενοι εν νμω Κυρου) împreun cu strofa iniial a primei stri din megalinariile Maicii Domnului (Μακαρζομν σε Θεοτκε Παρθνε, την αειμακριστον και παναμμητον και Μητρα του Θεο ημν). Dup strofa cu notaie muzical închinat Nsctoarei de Dumnezeu, urmeaz textele troparelor închinate Mântuitorului, Sfântului Ioan Boteztorul, unui ierarh sau unui sfânt, însemnând c i la celelalte praznice cântrile se combinau într-un mod asemntor. Aceast organizare poate reprezenta în acelai timp un indicator al vechimii Prohodului Maicii Domnului, care îl precede pe al Domnului Hristos.
Ms. gr. Sf. Sava 602, f. 82v.
1 Vezi ms. gr. EBE 906, f. 153v, ms. gr. Barberinus 392, f. 106r. 2 Evanghelia Spyrakou menioneaz c termenul απ’ξω, însoit de obicei de completarea εις διπλασμν, însemna c domesticul cânta melodia la octava superioar. O explicaie plauzibil ar fi c la majoritatea slujbelor, împreun cu psalii din strana stâng cântau i copii, orfanii de pe lâng Marea Biseric a lui Hristos din Constantinopol, care erau de regul hirotesii citei la vârsta de opt ani i primeau o educaie muzical aleas. Orfanii trebuiau s pregteasc sptmânal împreun cu unul dintre domestici antifoanele tradiionale de rând. Tot alturi de domestici luau parte la banchetele imperiale oferite de autocrator, interpretând alturi de corul din strana stâng piese destul de dificile din punct de vedere tehnic. Vezi Evanghelia Spyrakou, Οι Χορο Ψαλτν κατ την βυζαντιν παρδοση, Μελται 14, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008, p. 151, 197-203. 3 Vezi Spyridonos Antonopoulos, The Life and Works of Manuel Chrysaphes the Lampadarios, and the Figure of Composer in Late Byzantium, vol. 2, Tez de doctorat nepublicat, 2014, University of London, p. 39.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
47
La finele fiecrei stri, slava treimic (Δξα Πατρ και Υι και Αγω Πνεματι) apare notat în trei versiuni, cu câte o scurt cratim, continuându-se cu reluarea în aceeai manier a unui fragment din textul primului tropar. De menionat este lipsa cântrii i acum... Fin- alul strofei din încheierea strii era destinat interpretrii solistice (Συγκατβασιν δοξζουσαι την σην), dup cum precizeaz indicaia de la f. 83v: Ετα καλλιφωνζει ο βουλλομνος κθεως τα του ει των μακαρισμν. Και απολει η πρτη στ[ση] (Dup aceea, cel ce voiete glsuiete frumos pe fiecare dintre makarisme [megalinarii]. i se încheie prima stare).
Ms. gr. Sf. Sava 602, f. 83v. Potrivit aceluiai codice, dup ectenia mic, domesticul cânt
în ehul I plagal trifonic (de la Di/Sol; vezi ff. 83v-84r), în octava superioar (απ’ ξω), strofa φριξεν η γ, pe care o repet în registrul normal i corul, împreun cu stihul nr. 73 din Amomos (Αι χειρς σου εποησν με και επλασν με. Συντισν με και μαθσομαι τας εντολς σου), de unde se poate deduce c la starea I au fost cântate 72 de tropare cu stihuri, fr a le socoti i pe cele repetate. Finalul strii secunde de dup Slav... urmeaz tiparul strii I.
48
Sfârindu-se ectenia mic, domesticul din strana dreapt începe s cânte în acelai chip starea a III-a1 cu strofa Ηλιε της δξης, tot în ehul I plagal trifonic, care se repet împreun cu stihul nr. 132 din Psalmul 118 (πβλεψον πεμ και ελησν με κατ το κρμα των αγαπντων το ονομ σου), însemnând c la starea a II-a au fost cântate 60 de strofe de strofe cu stihuri2. Schimbarea sau allagma la ehul al III-lea se produce de abia dup stihul nr. 149 (Της φωνς μου κουσον, Κριε, κατ το ελες σου, κατ το κριμ σου ζησν με), când apare strofa Αι γενεα πσαι. Alte allagmata se întâlnesc dup stihul nr. 161 (ρχοντες κατεδωξν με δωρεν, και απ των λγων σου εδειλασεν η καρδα μου): κατφλεκτε βτε..., Γην την παναγαν... 3, în ehul III (f. 86r), apoi Ζωηφρε πανμνητε..., δηγτρια πναγνε...4 în ehul IV plagal trifonic (f. 86v), urmate de textele câtorva tropare prosomiace. Ultimele dou tropare sunt însoite de Slav...i acum..., în manier aparent silabic, apoi se revine în ehul trei prin interpretarea απ’ξω a formulei intonaionale Λγε i a strofei Αι γενεα πσαι (f. 87r), urmate de troparul calofonic de încheiere, Μακαρζομν σε πσαι α γενεα Θεοτκε.
Celelalte codexuri muzicale din aceast perioad care cuprind cântrile Prohodului, majoritatea de sorginte constantinopolitan, reflectând deci o practic de catedral, aduc lmuriri interesante i chiar propun uoare modificri de coninut. inând cont de faptul c imnul era integrat primei pri a Utreniei, este de presupus c rânduiala era oficiat în ritul catedral în narthex, adic în pridvorul bisericii5. Atât manuscrisele EBE 899 (Papadichie, sf. sec. XIV- înc. sec. XV), EBE 906 (Akolouthia, sf. sec. XIV- înc. sec. XV), cât i ms. gr. Barberinus 392 (Papadichie, sf. sec. XIV- înc. sec. XV) confirm c incipitul evloghitariilor era cântat de domestic, iar stihul psalmic i prima strof erau cântate de ctre cor. Ms. gr. EBE 899 consemneaz c la aceeai srbtoare, dup strofa ζω εν τφω se cânt
1 Aici apare numai indicaia τρτη στσις απ’ξω. Vezi ms. gr. EBE 899, f. 188v. 2 Diviziunea celor trei stri ale Prohodului este condiionat de modul în care se împarte Amomosul în tot atâtea stri. Pentru acest aspect se poate consulta Evanghelos Antoniadis, „Περ το σματικο το βυζαντινο κοσμικο τπου τν κολουθιν”, în Θεολογα Τμος ΚΑ (21), nr. 2, 1950, p. 199-200. 3 Vezi Sofronios Evstratiadis, op. cit., p. 273, 662-663. 4 Ibidem, p. 274 5 Vezi Demetrios Pallas, op. cit., p. 62, precum i Alexander Lingas, „The First Antiphon of Byzantine Cathedral Rite Matins: From Popular Psalmody to Kalophonia”, în L. Dobszay (ed.), Cantus Planus: Papers of the Meeting Held at Esztergom and Visegrád, Hungarian Academy of Sciences, Budapesta, 2001, p. 494.
49
Μεγαλνομν σε, ζωοδτα Χριστ. Sub rândul de neume din ms. gr. EBE 899 apar mici variaiuni melodice înscrise cu rou.
Ms. gr. EBE 899, f. 183r. Primul stih din Amomos i incipitul strii I.
Dup epuizarea strofelor strii I, în manuscrisele menionate
apar Slav...i acum... în idiomul calofonic. Spre deosebire de ms. gr. Sf. Sava 602, încheierea strii readuce de aceast dat un fragment din troparul Μεγαλνομν σε, ζωοδτα Χριστ în manier amplu ornamentat. Pentru a demonstra isosilabia i omotonia troparelor sau poate dorind s repare o simpl omisiune, copistul ms. gr. Barberinus 392 a suprapus textul acestui tropar peste cel închinat Maicii Domnului, ilustrând o coinciden melodico-ritmic perfect.
Ms. gr. Barberinus 392, f. 109r.
50
Reluarea calofonic solistic a ultimului stih din strofa I, Συγκατβασιν δοξζουσαι την σην, pornete din difonia ehului I (ter ascendend) i încheie starea I.
Ms. gr. EBE 899, f. 185v. Ultimul stih din strofa I, cu indicaia de interpretare din difonia ehului.
La starea a doua, ms. gr. EBE 906 arat c domesticul celui
de-al doilea cor cânt strofa φριξεν η γ, adaugându-i i troparul ξιον εστν μακαρζειν σε τον Θεν Λγον (f. 156v), care lipsete atât din ms. gr. Sf. Sava 602, cât i din ms. gr. EBE 899 sau ms. gr. Barberinus 392.
Ms. gr. EBE 906, f. 156v. Primele dou strofe din starea a II-a a Prohodului Domnului.
51
Incipitul acestui al doilea tropar reapare dup Slav...i acum... numai în ms. gr. EBE 906 (f. 158r) i ms. gr. EBE 899 (f. 189v).
Ms. gr. EBE 899, f. 189v. Reluarea calofonic a primei pri
din troparul iniial al strii a II-a. Starea se încheie cu coda strofei I, Και την δυναστεαν του
δου καθελντα, interpretat solistic.
Ms. gr. EBE 906, f. 158v. Încheierea strii II cu coda primei
strofe. Α treia stare lipsete din ms. gr. EBE 906, care este
incomplet1. Aflm, îns, informaii suficiente în ms. gr. EBE 899. Între strofa Ηλιε της δξης cântat de domestic π’ ξω în ehul I plagal trifonic, i stihul πβλεψον πεμ...(f. 189r), apare indicaia εσωτρα φων, adic cu voce „joas”, în registrul firesc al psalilor.
În dreptul stihului nr. 149, Της φωνς μου κουσον, Κριε... se afl cuvântul λλαγμα i indicaia ehului III. Stihul este urmat de
1 Aa cum observ Diane Touliatos, a doua stare se continu cu stihul nr. 36 al Amomosului de la rânduiala înmormântrii mirenilor, lipsind câteva file între ff. 158 i 159. Vezi Diane H. Touliatos-Miles, A Descriptive Catalogue of the Musical Manuscript Collection of the National Library of Greece: Byzantine Chant and Other Music Repertory Recovered, Ashgate Publishing Limited, Farnham, 2010, p. 86.
52
strofa Αι γενεα πσαι i de textele a 13 tropare numite τερα προσμια (f. 189v), adic tropare prosomiace sau contrafacta.
Cellalte allagmata sunt însoite de meniuni auctoriale. La f. 190r este menionat: τερα λλγματα. Τα του ν γοις πατρς ημν Γερμανο πατριρχου Κωνσrαντινουπλεως (Alte schimbri. Aceasta, a celui între sfini printele nostru Ghermanos, patriarhul Constantinopolului).
Însemnarea este urmat de stihul nr. 161, ρχοντες
κατεδωξν με δωρεν... i de troparele κατφλεκτε βτε..., Βτον
καιομνην..., Γην την παναγαν..., notate cu neume. Textele altor patru tropare încheie aceast seciune a allagmei (ff. 190v- 191r). În urmtoarea seciune de la 191r apar înc dou cântri atribuite lui Ghermanos. Primul tropar Ζωηφρε πανμνητε... este notat în ehul al IV-lea plagal, iar cel de-al doilea, Υμν σου την σταρωσν, în ehul al IV-lea plagal trifonic. Dou meniuni interesante apar ctre finalul strii, dup Slav...i acum....
Înainte de reluarea fragmentului din strofa Α γενεα πσαι, codexul noteaz c domesticul, susinut de isonari, cânt pasajul în registrul acut, la octav, în ehul III, ( Δομστικος μετ τν βαστακτν1 π’ ξω διπλασμς. Vezi f. 192r; ms. gr. Barberinus 392, f. 121r), iar coda Μακαρζομν σε este cântat de ctre tot corul la octava inferioar, adic în registrul mediu în ehul IV plagal (Eις τον σω διπλασμν οι ολοι π χορο; vezi f. 192v, precum i ms. gr. Barberinus 392, f. 121v).
Ms. gr. EBE 899, f. 192r. Indicarea interpretrii la octava superioar
prin notarea heptafoniei ehului. Acest repertoriu, cu micile sale variaiuni, va rezista în
coleciile muzicale pân în secolul al XVII-lea, supravieuind cu mult cderii Constantinopolului, îns va fi din ce în ce mai slab reprezentat în antologii. Printre puinele manuscrise care îl conin se numr ms. gr. EBE 2406 (Papadichie, copist Matei monahul domesticul, anul 1453) - ff. 179r-184r, ff. 363r-366v, ms. gr. Sinai 1529 (Akolouthia,
1 Se refer la isonari, numii vastaktes. Vezi Spyridonos Antonopoulos, op. cit., p. 43.
53
sec. XVI) - ff. 128r-137v, ms. gr. Sinai 1506 (Stihirar al Triodului, sf. sec. XVI-înc. sec. XVII) – ff. 363r-366r.
Imnul Prohodului în tradiia muzical cretan Între sec. XV-XVII se constat o preocupare de adoptare a
cântrilor interpretate la ceremonia Epitafului i în zone în care ar fi fost de ateptat ca influena bizantin s fie destul de limitat. Aa este, de pild, cazul Cretei care, dei s-a aflat sub administraie veneian vreme de aproape jumtate de mileniu (1211-1669), se dovedete a fi un centru destul de bine racordat la practicile muzicale constantinopolitane1, muzicienii insulari preluând probabil repertoriul Prohodului din capitala imperiului.
Cu toate acestea, imnul din manuscrisele muzicale produse de muzicienii cretani debuteaz invariabil cu strofa Μεγαλνομν σε, ζωοδτα Χριστ, în acord cu majoritatea codexurilor liturgice. În cadrul cercetrii de fa, din cele câteva sute de codexuri psaltice analizate am identificat numai trei cu acest incipit (ms. gr. EBE 2456, ms. gr. Sinai 1293, ms. gr. Padova 1137). Printre altele am constatat c imnurile megalinariilor din ms. gr. EBE 2456 (Antologie, sec. XV)2 se întâlnesc într-o dispunere identic în ms. gr. Sinai 1293 (Antologie, sec. XV, autograf Ioannis Plousiadinos Preotul). Asemnrile de form i de coninut sunt izbitoare, conducându-m ctre concluzia c
1 Pentru formarea unei imagini asupra culturii muzicale insulare se poate consulta Nicolae Gheorghi, „Between Byzantium and Venice. Western Music in Crete”, în Latest Advances in Acoustics and Music. Proceedings of the 13th WSEAS International Conference on Acoustics & Music: Theory' Applications (AMTA '12), "G. Enescu" University, Iasi, June 13-15,2012, WSEAS Press, p. 85-90, precum i Emmanouil Giannopoulos, op. cit. 2 Muzicologii au opinii distincte privind datarea acestui codice, oscilând între sec. XIV i XV. De exemplu, în timp ce Achilleas Chaldaiakis consider c este scris în sec. XIV (Achilleas Chaldaiakis, Πολυλεος στη βυζαντιν και μεταβυζαντιν μελοποια, Μελται 5, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2003, p. 54), Evanghelia Spyrakou opineaz c timpul scrierii este a doua jumtate a sec. XIV (op. cit., p. 26), iar Grigorios Stathis îl plaseaz în sec. XV (Grigorios Stathis, Οι αναγραμματισμο και τα μαθματα της Βυζαντινς μελοποιας, Μελται 3, Ediia a V-a, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2003, p. 277).
54
Plousiadinos este i copistul ms. gr. 2456 de la Biblioteca Naional a Greciei.
Ms. gr. Sinai 1293, f. 146r. Ms. gr. EBE 2456, f. 108r. Meniunile din aceste manuscrise vin în completarea
informaiilor de pân acum. Însemnarea de la f. 108r a ms. gr. EBE 2456 arat c megalinariile Prohodului se cântau împreun cu Amomosul în locul polieleului:
μωμος ψαλλμενος εις την Θεσωμον τφον του Κυρου
μωv 'Ιησου Χριστου, εις την Κομησιν της πνυ πανγνου αυτο Μητρς, εις την αποτομν [της Κεφαλς] του Τιμου Προδρμου, εις τους αποστλους, εις ιερρχας, εις μρτυρας καi εις οσους.
Ψλλεται δε αντ του πολυελου.
Din punct de vedere melodic, alegerea unui incipit distinct
afecteaz în versiunea de fa finalul strofei I. De aceast dat, coda interpretat solistic nu mai este Συγκατβασιν δοξζουσαι την σην, ci, dup cum este firesc, ultimul stih al strofei Μεγαλνομν σε, adic Τν νδοξον δοξζομεν ταφν, care în ambele manuscrise poart indicaia ehului III (ms. gr. EBE 2456, f. 110r; ms. gr. Sinai 1293, f. 148r), prsind cadrul modal anterior.
55
Ms. gr. EBE 2456, f. 110r. Coda strii I, interpretat în ehul III.
i starea a doua debuteaz în alt manier, cu strofa ξιον
εστν care, comparativ cu ms. gr. EBE 906, prezint mici diferene de text. În schimb, restul cântrilor i starea a III-a sunt identice cu cele din varianta mai rspândit.
Cele dou codexuri ale lui Plousiadinos mrturisesc, aadar, c imnul Epitafului a ptruns chiar i în tradiia muzical cretan. i manuscrisele psaltice produse între sfâritul sec. XVI i pe parcursul celui urmtor de ctre muzicieni locali de calibru precum Benediktos Episkopopoulos (1540-1615), Dimitrios Tamias (1585-1662), Kosma Varanis (înc. sec. XVII) sau Gherasimos Yalinas (jum. sec. XVII) conin câteva dovezi relevante în acest sens1. Stihira Τν λιον κρψαντα, alctuit de ctre marele logothet Gheorghios Akropolitis (ms. gr. Sinai 1540, f. 3r), precum i cântrile Prohodului din ms. gr. Sinai 1506 (Stihirar al Triodului, sf. sec. XVI-înc. sec. XVII) sau din ms. gr. 1137 din Biblioteca Universitii din Padova (Antologie, autograf Kosma Varanis, înc. sec. XVII)2 indic o familiarizare a insularilor cu aceast rânduial i relev chiar o tendin de propunere a unor variante melodice alternative. Aceast demers înnoitor se constat mai cu seam la începutul veacului al XVII-lea la Kosma Varanis care semneaz o variant inedit a cântrilor Prohodului (Anexa 3), identificat pân în prezent într-un singur codex, ms. gr. Padova 1137, ff. 108r-113v3. Incipitul descrie strofele imnului Epitaf drept stihiri doxastice care se cânt la srbtorile sfinilor i
1 Pentru o istorie cuprinztoare a muzicii de tradiie bizantin în Creta, se poate consulta Emmanouil Giannopoulos, νθηση της Ψαλτικς Τχνης στην Κρτη (1566-1669), Μελται 11, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2004. 2 Ibidem, p. 690. 3 Manuscrisul este descris integral în Emmanouil Giannopoulos, op. cit., p. 685-697. Îi mulumesc pe aceast cale profesorului Giannopoulos pentru punerea la dispoziie a unei copii digitale a Prohodului compus de Varanis.
56
makaristaria1, dup cum au fost scrise (compuse) de ctre Kosma (f. 108r):
Δοξαστικ ψαλλμενα ες πντας τος γιους τινα κα
ψλλονται εις τα μακαριστρια. Αρχεται δομστικος του δεξιο χορο, καθς παρ’ μο Κοσμ γρφονται.
Ms. gr. Padova 1137, f. 108r. Incipitul Prohodului Domnului compus
de Kosma Varanis. Remarcabil este c între aceste piese nu se mai regsesc
stihurile din Amomos, ceea ar putea indica fie o eliminare a lor din practica de stran, fie faptul c nu se mai cântau într-un mod ornamentat, ci se recitau înaintea fiecrui tropar, caz în care transcrierea lor în cadrul unei partituri muzicale ar fi fost nejustificat sau redundant.
Dup refrenul evloghitariilor, Ευλογητς ει, Κριε, urmeaz direct strofa strii I, Μεγαλνομν σε, ζωοδτα Χριστ, precum i strofa iniial a Prohodului Maicii Domnului. Dup Slav... în variant calofonic (f. 108v) urmeaz i acum... în variant moderat ornamentat (f. 109r) i reluarea integral a strofei I, Μεγαλνομν σε. Ca i în ms. gr. EBE 906, la starea a II-a apar dou tropare, φριξεν η γ i ξιον εστν, tot în ehul I plagal.
1 Termenul makaristaria se refer la megalinariile diverselor srbtori. Vezi Sevasty Mazera-Mamaly, Τα Μεγαλυνρια Θεοτοκα της Ψαλτικς Τχνης, Μελται 16, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008, p. 91-92.
57
Ms. gr. Padova 1137, f. 110r. Cele dou tropare incipiente ale
strii a II-a. Slav..., i acum... (f. 111r) ale strii secunde respect
procedeele compoziionale evideniate la starea I, prima cântare fiind extins prin adugarea unei cratime iar a doua fiind moderat ornamentat. Analog, strofa iniial reapare pe post de imn conclusiv într-o form deosebit de elaborat. A treia stare debuteaz direct cu troparul Α γενεα πσαι în ehul III.
Ms. gr. Padova 1137, f. 112v. Incipitul strii a III-a.
Dup allagma în acelai eh, Ζωηφρε πανμνητε, închinat
Maicii Domnului (f. 113r), nu mai întâlnim nici Slav... i acum..., nici strofa I în form variat, imnul încheindu-se brusc.
Din puinele evidene rmase nu se poate cunoate dac Prohodul lui Kosma Varanis a substituit cu succes versiunea constantinopolitan în Creta i nici dac s-a bucurat de o larg difuzare. El rmâne îns dovada exersrii talentului componistic într-o
58
zon geografic în care mentalul bizantin a coexistat cu cel apusean, anunând un curent novator care va preface fundamental repertorii aparent imuabile.
Între sec. XVI i XVII sursele muzicale încep s incud din ce în ce mai rar cântrile Prohodului. În schimb, textul imnului continu s fie copiat în tipicoane i mai ales în antologiile liturgice de tip Triod sau Triod - Penticostar (vezi manuscrisele gr. Sinai 746, 757, 761).
Înnoiri i simplificri ale structurii i melodiilor Epitafului Ctre jumtatea secolului al XVII-lea apar noi melodii ale
Prohodului, repertoriul complex din veacurile precedente reducându- se la troparele iniiale ale celor trei stri. În acelai timp, indicaiile interpretative sunt înlocuite cu altele mai puin elaborate ori dispar definitiv. Fr a fi atribuite vreunui autor, aceste noi imnuri împrumut pasaje muzicale din vechile megalinarii din perioada bizantin. De asemenea, megalinariile Prohodului Adormirii Maicii Domnului sau ale altor sfini sunt excluse din coleciile muzicale.
Printre primele antologii care conin noile troparele incipiente ale celor trei stri se numr ms. gr. Iviron 1074 (Anastasimatar – Irmologhion, anul 1682)1, autograf al lui Kosma Iviritul i Macedonul (cca. 1615-1692), domesticul mnstirii athonite Iviron.
Ms. gr. Iviron 1074, f. 52r. Incipiturile strofelor Prohodului compuse
probabil de Kosma Iviritul. Gheorghios Zisimos este de prere c aceast versiune a
imnului ar fi alctuit de Kosma2, îns, în lipsa unor dovezi solide cum
1 Se cuvin aduse mulumiri domnului prof. dr. tefan Aurel tefan pentru facilitarea accesului la acest manuscris. 2 Gheorghios Zisimos, Κοσμς Ιβηρτης και Μακεδν, Δομστικος της Μονς των Ιβρων, Tez de doctorat, Universitatea Naional i Kapodistrian din Atena, 2007, p. 99.
59
ar fi, de pild, o mrturie olograf de revendicare a cântrilor, presupusa paternitate a creaiei trebuie privit cu rezerve pân la o eventual confirmare.
Kosma ar putea fi totui creditat pentru dou variante ale troparului conclusiv Α γενεα πσαι de la starea a III-a, distincte de cele din ms. gr. Iviron 1074 ori din alte surse muzicale. În ms. gr. EBE 3467 (Ceasuri Împrteti, Sptmâna Ptimirilor, sec. XVIII, necatalogat pân în prezent), troparul din debutul strii a III-a este notat în trei feluri, ultimele dou versiuni fiind atribuite unui anume Kosma, cel mai probabil muzicianul din lavra Ivironului. Aspectul simplificat al scriiturii scoate din discuie o posibil atribuire a acestor cântri lui Kosma Varanis, a crui compoziie se înscrie în tiparul vechilor forme.
Ms. gr. EBE 3467, f. 66r-v.
Finalurile alternative ale lui Kosma nu sunt singurele de acest fel întâlnite în codexuri. În ms. gr. BNR 17474 (Antologie, sec. XVIII), la sfâritul strii a III-a este notat o variant a strofei Αι γενεα πσαι care difer de toate cele identificate pân în prezent.
Ms. gr. BNR 17474, f. 60r.
60
τερον ψαλλμενον αλλεοτρπου εις το τλ[ος]. Alta, care se cânt în alt chip la sfârit.
Probabil în primul deceniu al sec. XVIII, ieromonahul Filothei sin Agi Jipei, celebrul antologist al Psaltichiei rumneti, noteaz în ms. gr. Iviron 1160 o variant de limb greac a Prohodului1 uor diferit de cea care circula în vremea sa. Pot presupune c modificarea cadenelor din încheierea troparului primei stri i simplificarea formulaic din incipitul strii a doua îi aparin întrucât nu le-am mai aflat-o în nicio colecie muzical.
Ms. gr. Iviron 1160, f. 274r.
Prohodul prelucrat de Filothei sin Agi Jipei. Ca fapt inedit, Filothei insereaz aceste cântri encomiastice
între troparul Οτε οι νδοξαι μαθητα (Când slviii ucenici) din Joia Mare i slava Αναστσεως ημρα (Ziua Învierii) din Dumnica Învierii, fr s le ataeze evloghitarii. Este notabil meniunea Εις του Αμμου dinaintea troparelor, care sugereaz c i la Curtea Ungrovlahiei strofele Prohodului se combinau cu stihurile Psalmului 118, potrivit tradiiei bizantine. Filothei va încerca s pstreze linia
1 În cadrul polihronionului lui Hrysafi în ehul IV este amintit numele mitropolitului Theodosie al Ungrovlahiei (f. 280r), mort la 27 ianuarie 1708, ceea ce înseamn c autograful lui Filothei este anterior acestei date.
61
melodic a acestor cântri i pentru traducerile sale de limb român din ms. rom. BARB 61 (Psaltichie rumneasc, anul 1713).
În pofida multiplelor ipostaze muzicale, varianta Prohodului care a circulat cel mai intens în codexurile muzicale pân spre jumtatea sec. XVIII este cel întâlnit ms. gr. Sinai 1263 (Stihirar al Triodului i Penticostarului tip Hrisaf cel Nou, sf. sec. XVII – încep. sec. XVIII), caracterizat de o melodie asemntoare cu cea din autograful lui Kosma Iviritul. Ca i în vechea structur, poemul este plasat între refrenul iniial al evloghitariilor i continuarea lor1. Noutatea const în creterea numrului strofelor model (trei pentru starea I, trei pentru starea a II-a i patru pentru starea a III-a)2 i înlocuirea vechilor evloghitarii anonime cu cele alctuite de Hrysaf cel Nou (cca. 1650-1685).
1 O practic distinct în ceea ce privete momentul cântrii Prohodului apare în ms. gr. Egerton 2391 din Biblioteca Naional a Marii Britanii (Antologie, a doua jum. a sec. XVII - înc. sec. XVIII). În acest codice troparele celor trei stri poart denumirea generic de irmoase (ειρμο του Επιταφου, f. 119r) i sunt scrise dup evloghitariile Învierii Domnului. Vezi Emmanouil Giannopoulos, Τα Χειργραφα Βυζαντινς Μουσικς - Αγγλα, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008, p. 127. 2 Imnul se regsete într-o form asemntoare în ms. gr. BNR 17542 (Antologie, sec. XVIII, autograf Evanghelinos Skopelitis), ff. 169v-171r, precum i în ms. gr. EBE 946, ff. 349v-350r.
62
Ms. gr. Sinai 1263, f. 103 r-v. Incipiturile celor trei stri ale Prohodului. Merit menionat c, spre finalul sec. XVIII, cele trei strofe vor
fi incluse de ctre Petros Lampadarios Peloponnesios (1735-1778) în Irmologhionul Catavasier, fiind plasate dup evloghitariile Învierii1. Demersul nu este, îns, unul novator fiindc Filothei Jipa realizase acest lucru înc din anul 1713 cu traducerile de limb român, inserându-le in prima parte a Psaltichiei, pe care o numete Catavasiari.
Comparând compoziiile din ms. gr. Sinai 1263 cu cele din
Irmologhionul standard al lui Petros Lampadarios2 se pot surprinde diferene considerabile, mai ales în cazul primelor dou stri, care nu pot fi explicate satisfctor numai prin preocuparea lui Petros de a transcrie mai precis melodia, ci mai degrab prin intenia de a impune noi linii melodice (a se vedea, spre exemplificare, incipitul strii a II-a), intenie confirmat în contextul de fa i de înlocuirea evloghitariilor lui Hrysaf cel Nou cu ale sale.
1 Vezi ms. gr. Sinai 1286 (Irmologhion Catavasier, sf. sec. XVIII, ff. 100r-v), suppl. gr. BNF 1139 (Irmologhion Catavasier, autograf Petros Vyzantios, 1782, ff. 52r-v). Unele colecii pot s cuprind fie toate cele trei strofe iniiale, fie numai dou, cum este cazul Add. MS 16971 (ff. 88r-v) din Biblioteca Naional a Regatului Unit, unde nu întâlnim decât troparele iniiale ale primelor dou stri. 2 Pentru o comparaie ampl între versiunile lui Kosma Iviritul, Filothei sin Agi Jipei, varianta anonim din ms. gr. Sinai 1263 i cea a lui Petros Peloponnisios , vezi Anexa 4.
63
Suppl. gr. BNF 1139, Irmologhion Catavasier, autograf Petros Vyzantios, 1782, ff. 52r-v
Interesant este c în ms. gr. Sinai 1287 (Irmologhion
Catavasier, sf. sec. XVIII), autograf al lui Petros Vyzantios, cele trei tropare prelucrate de Petros Lampadarios sunt suplimentate cu alte cinci, distribuite inegal, câte dou pentru prima i ultima stare i numai unul pentru starea a doua (ff. 70v-71r). Între troparele aceleiai stri se pot observa disimilariti, mai ales în zonele mediane i finale. Cel mai probabil, autorul acestor diversificri ale tiparelor propuse de Lampadarios este chiar Vyzantios.
64
Strofele celor trei stri în form variat.
65
Megalinariile lui Petros Peloponnesios rmân singurele creaii din vechea sistim care au ptruns în noua grafie1 prin erminia viitorului protopsalt Grigorios Levitis, realizat între anii 1816 i 18172, îns fr variaiunile adugate de Petros Vyzantios. Acest mic repertoriu va fi tradus i de ctre Macarie Ieromonahul i inclus în Irmologhionul su3.
Traducerea lui Filothei sin Agi Jipei O prim posibil meniune a cântrii Prohodului în ara
Româneasc apare în cea de-a doua jumtate a secolului al XVII-lea. Arhidiaconul sirian Paul de Alep care a vizitat rile Române între 1653 i 1669, noteaz în jurnalul su de cltorie c în Sâmbta Mare a anului 1654 clerul i poporul „s-au trezit în puterea nopii i au ieit [din biseric] în zori, pentru Punerea în
Mormânt. Au ocolit cu toii mnstirea, trecând prin piee”4. Clericul nu precizeaz, îns, dac la ceremonia amintit au fost cântate imnuri i nici limba de cult în care s-a oficiat ritualul. Totui, meniunarea momentului zilei în care avea loc ceremonia este deosebit de important.
Cel care introduce pentru prima dat melodia Prohodului în repertoriul scris al cântrilor de limb român este Filothei sin Agi Jipei (sf. sec. XVII-încep. sec. XVIII), protopsaltul Mitropoliei rii Româneti. Cele trei tropare, adaptate dup o variant de limb greac prelucrat tot de Filothei (vezi ms. gr. Iviron 1160, f. 274r),
1 Un studiu cuprinztor despre variantele de limb elin în noua grafie îi aparine lui John Plemmenos. Vezi articolul „Προφορικτητα και ψαλτικ τχνη: Η γνεση και διαμρφωση της «κοινς εκδοχς»”, în «Απ Χορο και Ομοθυμαδν». Εξελξεις και Προοπτικς της Διεπιστημονικς ρευνας για την Ψαλτικ. Πρακτικ 2ου Διεθνος Μουσικολογικο Συνεδρου 9 - 11 Ιουνου 2016, Βλος. Τμος Εισηγσεων, editori Konstantinos Karagounis i Kostis Drighianakis, p. 307-339. 2 Vezi ms. gr. ΒΚPs Φκελος Α’ (Irmologhion Catavasier, exegez Grigorios Levitis, 1816-1817), ff. 106v-107r i Ειρμολγιον των Καταβασιν Πτρου του Πελοποννησου μετ του συντμου Ειρμολογου Πτρου Πρωτοψλτοu του Βυζαντου, Tipografia Britanic a lui Isaac de Castro din Galata, Constantinopol, 1825, p. 215-216. 3 Macarie Ieromonahul, Irmológhion sau Catavasieri musicesc, Viena, 1823, p. 184-185. 4 Paul din Alep. Jurnal de cltorie în Moldova i Valahia, trad. de Ioana Feodorov, Editura Academiei Române Bucureti i Muzeul Brilei, Editura Istros, 2014, p. 262. Vezi i Cltori strini despre rile Române, vol. VI, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1976, p. 128.
66
apar la f. 25r în Psaltichia rumneasc (ms. rom. BARB 61, definitivat în decembrie 1713), fiind apoi copiate de Ioan sin Radului Duma Braoveanul în anul 1751 (ms. rom. BARB 4305, f. 286r). Manuscrisele pe care le-am consultat pân în prezent par s confirme c Filothei se înscrie printre primii compilatori care integreaz imnul Epitafului într-o colecie de tip Catavasier1.
Ms. rom. BARB 61, f. 25r. Incipiturile Prohodului Domnului, traduse de Filothei Jipa.
Adaptarea autorului Psaltichiei nu a fost, îns, niciodat
exighisit în Noua Metod. inând cont de puinele copii în care a circulat colecia lui Filothei, se poate deduce c imnul Epitafului prelucrat i apoi tradus de muzicianul autohton nu a avut o difuzare prea larg.
În zilele noastre, traducerea lui Filothei a fost popularizat prin facsimilele i transcrierile incluse de ctre Sebastian Barbu-Bucur în primul volum al unei serii care trateaz in extenso problema Psaltichiei rumneti, aprut în anul 19812 i distins cu premiul Uniunii Compozitorilor i Muzicologilor din România în acelai an3, precum i cu premiul Ciprian Porumbescu, decernat de Academia Republicii Socialiste România în anul 19834.
1 Mai târziu, Petros Peloponnisios va face acelai lucru, fixând definitiv locul strofelor Prohodului în acest tip de codex. 2 Sebastian, Barbu-Bucur, „Filothei sin Agi Jipei. Psaltichie rumneasc. I. Catavasier” în colecia Izvoare ale muzicii româneti, vol VII A, Editura Muzical, Bucureti, 1981, p. 109 (facsimila) i 256 (transcrierea). 3 Constantin Catrina, Sebastian Barbu-Bucur, octogenar, Editura SemnE, Bucureti, 2010, p. 105. 4 Ibidem, p. 93.
67
O versiune inedit a Prohodului în vechea sistim De la traducerea lui Filothei Jipa pân la începutul secolului al
XIX-lea, în manuscrisele muzicale nu mai apar versiuni noi de limb român ale Prohodului. De abia în anul 1803, un monah muzician va nota imnul integral cu ajutorul semiografiei psaltice de tranziie.
Meritul descoperirii acestui Prohod inedit de limb român îi revine muzicologului Sebastian Barbu-Bucur. Cântarea se afl în ms. rom. 3666/1977 (fost 215) din Muzeul Mnstirii Cernica, un anastasimatar copiat în 1803 de Iannuarie Protosinghelul dup traducerea lui Mihalache Moldovlahul, cel care tlmcise în 1767 colecia omonim a lui Petros Peloponnesios, dup cum afirm profesorul Barbu-Bucur1. Unul dintre primii muzicieni care a vzut manuscrisul chiar în prezena copistului i, probabil, a remarcat i Prohodul cuprins în el, este Anton Pann, dup cum însui mrturisete în prefaa Bazului teoretic i practic2. La f. 240v a codexului de la Cernica (p. 457, potrivit numerotrii printelui Barbu- Bucur), Iannuarie a lsat o însemnare autograf:
Sfârit i lui Dum(n)ezeu mrire, Celui ce m-au îndemnat de a începe i a sfîri m-au ajutat. Scrisu-s-au aceast d(u)h(o)vniceasc psaltichie prin sârguina i osteneala smeritului i mai micului i nevrednicului între monah(i) Iannuarie P(o)p(o)v(i)ci3 la anul ,αωγ (1803) în sfînta lavr a paiseti obti.
Dei printele Barbu-Bucur atrage atenia c expresia paiseti obti se poate referi i la centrele monastice de la Cernica sau Cldruani, nu neaprat la mnstirea Neam4, ali cercettori
1 Sebastian Barbu-Bucur, Mihalache Moldovlahul, compozitor de Muzic Bizantin i precursor al reformei chrisantice – sec. XVIII. Anastasimatar, vol. I, Editura Muzical, Bucureti, 2008, p. 37. 2 „[…] Ianuarie Protosinghelul [...] pe la anul 1821 mi-a artat un Anastasimatar foarte frumos potrivit în limba româneasc i un Doxasticar, asemenea vrednic de toat lauda”. Vezi Anton Pann, Bazul teoretic i practic al muzicii bisericeti sau Gramatica melodic, Bucureti, 1846, p. XXIX. 3 Posibil ca literele PPVCI s fie abrevierea numelui de familie. Adrian Sîrbu este de prere c ar fi o abreviere din limba greac i c se refer la funcia
de protopresbiter (Ππβ). Vezi Adrian Sîrbu, «Υφος» και «υφ» στην ψαλτικ παρδοση της Μολδαβας, με μφαση στο 18ο αινα ως σμερα, Tez de doctorat, Salonic, 2019, p. 287, nota 218. 4 Sebastian Barbu-Bucur, 2013, „Un Anastasimatar necunoscut scris de Ianuarie Monahul”, în Simpozionul internaional de muzicologie bizantin - 300 de ani de românire, editori Nicolae Gheorghi, Costin Moisil, Daniel Suceava, Editura Universitii Naionale de Muzic din Bucureti, 2013, p. 42.
68
consider c Anastasimatarul a fost totui copiat în lavra Sf. Paisie Velicicovski1.
Prohodul Domnului se gsete între filele 250r i 278r ale codicelui. Imnului îi lipsesc titlul i indicaia ehului pentru prima stare, sugerând c poate muzicianul nu a apucat s îi încheie lucrul la aceast oper. De altfel, tieturile, corecturile i numeroasele variante notate pe margine indic faptul c asupra cântrilor s-a intervenit de cel puin câteva ori.
Incipiturile celor trei stri sunt traduse i prelucrate dup varianta de limb greac a lui Petros Peloponnesios (vezi Anexa 6), în timp ce restul strofelor sunt caracterizate de o oarecare libertate de adaptare a liniei melodice. Întrucât copistul nu indic niciun autor al traducerii, aa cum face pentru alte cântri, este posibil ca el însui s fi adaptat imnul la graiul românesc.
Structura Prohodului respect împrirea din primele tiprituri ale Triodului de limb greac. Astfel, starea I numr 75 de strofe (ff. 250r-262r), starea a II-a are 62 de strofe (ff. 262r-272r), iar starea a III-a are 48 (ff. 272r-278v). Remarcabil este precedarea troparelor de ctre stihurile Psalmului 118, pentru prima dat într-o variant muzical de limb român.
Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 250r. Incipitul primei stri a Prohodului de limb român.
1 Adrian Sîrbu, op. cit., p. 288.
69
Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 262r. Incipitul strii a doua.
Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 262r. Incipitul strii a treia, cu finaluri alternative notate marginal.
În urma traducerii au rezultat stihuri de lungimi diferite în
cadrul troparelor aceleiai stri, aspect care l-a determinat pe traductor s întrebuineze procedee muzicale dintre cele mai diverse pentru potrivirea melodiei la textul românesc. Una dintre problemele de adaptare aprute este cea a surplusului de silabe, necesitând utilizarea unor mecanisme precum repetarea sau anticiparea unor trepte, dublarea unor formule sau adaptarea liber1.
1 Vezi descrierea acestor metode de traducere în Ctlin Cerntescu, Tradiia muzical a irmoaselor calofonice în limba român (secolele XVIII-XXI), Tez de doctorat nepublicat, Universitatea Naional de Muzic din Bucureti, 2019, p. 168-177.
70
Dup cum sesizeaz muzicologul Sebastian Barbu-Bucur, sistemul cadenial este uor afectat de aceste msuri adaptative, de multe ori finalis-ul unor strofe situându-se pe o treapt mai sus decât modelul (ex.: strofa nr. 11 din prima stare cadeneaz pe Ke, nu pe Di, precum celelalte tropare).
Prohodul Domnului se continu în manuscris cu evloghitariile în limba greac, dovad a plurilingvismului cultural i muzical caracteristic obtilor paisiene, promovat de la numirea Sf. Paisie ca stare al mnstirilor Secu i Neam (1775-1779) i pân spre jumtatea veacului al XIX-lea.
O exegez în Noua Metod a Prohodului lui Iannuarie Protosinghelul
Comparând traducerea din Anastasimatarul copiat de
Iannuarie cu Prohodul Domnului tonisit mai târziu în Noua Metod de Visarion Protopsaltul (1794-1844) în ms. rom. BMN 4 (Prohodul Domnului, autograf Visarion Protopsaltul, jum. sec. XIX), am remarcat mai întâi materialul lexical identic, cu foarte puine excepii, apoi conturul melodic asemntor1. Singura concluzie la care am putut ajunge este c Visarion a avut cu siguran acces la manuscrisul lui Iannuarie, ceea ce înseamn c cel din urm s-a aflat probabil pentru un timp în obtea nemean. Ne aflm, aadar, în prezena unei adaptri în noua notaie a Prohodului lui Iannuarie, Visarion aezând pe note chiar i stihurile Psalmului 118 i intervenind la rândul su asupra unor pasaje, în încercare de a crea impresia de unitate formulaic. De aceea, protopsaltul nemean modific incipiturile a cror melodie începe la Iannuarie sub tetrafonia ehului, adic sub Ke/La, i chiar ine seama de însemnrile marginale din colecia de la Cernica2. Aa procedeaz, de pild, cu strofa nr. 7 din starea I, alegând s exighiseasc mai degrab incipitul alternativ notat ulterior decât secvena iniial original.
1 Vezi i ms. rom. 86m din Biblioteca Mnstirii Stavropoleos (Antologie, sec. XIX), ff. 6r-49v, precum i Prohodul din Antologhion Paisian. Tomul I. Perioada Triodului, ediie îngrijit de monahul Filotheu Blan, Editura Sophia, Bucureti, 2005, p. 433-547. 2 Nu a exclude ipoteza existenei unei alte copii a Prohodului lui Iannuarie, actualizat conform adnotrilor sale, înc nedescoperit, pe care Visarion ar fi putut-o folosi pentru exegez.
71
Ms. rom. BMN 4, f. 6r. Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 251r.
Posibil cea mai convingtoare dovad a faptului c Visarion a
exighisit varianta lui Iannuarie este relevat de compararea ipostazelor strofei nr. 62 din prima stare, în ambele notaii.
În manuscrisul de la Cernica, alturi de clasicul incipit moderat ornamentat, se poate observa notat marginal o linie melodic aparent silabic ce evit cadenarea pe tetrafonia ehului i staioneaz în mod repetat cu o tera mai jos, pe Ga/Fa, sugerând un pasaj caracteristic ehului al II-lea inferior. Surprinztor, Visarion renun i el la tiparul formulaic întrebuinat anterior strofei în cauz i insereaz câteva pasaje cromatice, alternând ehul al II-lea cu plagalul su.
Ms. rom. BMN 4, f. 25r. Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 260r.
Incipitul urmtoarei strofe din versiunea lui Iannuarie
debuteaz în aceeai manier, Visarion urmând i el acelai mers melodic.
Parcurgerea întregului material muzical relev situaii similare, de aceea consider c abordarea lui Visarion nu este nicidecum produsul unei coincidene, ci o prob suficient de solid încât s valideze prezumia exegezei versiunii lui Iannuarie.
72
Concluzii Rezultat al unui proces de cristalizare de lung durat, ale
crui prime rezultate devin vizibile ctre jumtatea sec. XIV, Prohodul Domnului reprezint un produs imnografic care, prin fora deosebit de ptrundere în ritualul religios standard din Sâmbta Mare, arat remarcabile valene poetice i, mai ales, muzicale. Oficializat prin includerea sa în tipriturile de limb greac ale Triodului, imnul a devenit emblema ceremoniei îngroprii Domnului Iisus Hristos. Transformrile pe care le-a suferit Prohodul de-a lungul veacurilor atât din punct de vedere al rânduielii, cât i din punct de vedere muzical, au culminat cu limpezirea liniei muzicale i simplificarea indicaiilor interpretative (eliminarea sau omiterea interveniilor domesticului sau canonarhului, a alternanei cor-solist, etc.), în special sub condeiele muzicienilor dintre secolele XVII i XVIII.
Tradus în limba român i inclus în prima psaltichie româneasc de ctre Filothei Jipa, apoi copiat de braoveanul Ioan Duma, imnul a fost probabil cântat cel puin în stranele conduse de aceti doi muzicieni, cea a bisericii Curii Domneti, respectiv cea a bisericii „Sf. Nicolae” din cheii Braovului.
Pentru mai bine de jumtate de veac, perioad cuprins între copia lui Duma (1751) i versiunea integral din manuscrisul caligrafiat de Iannuarie Protosinghelul (1803), documentele muzicale de limb român nu consemneaz alte încercri de compunere sau mcar de adaptare a Prohodului, cunoscute pân acum. Absena oricrui demers în acest sens este surprinztoare, mai ales c varianta prelucrat de Petros Peloponnesios îi croise cu siguran loc în Principate, cel puin în ultimele dou decenii ale secolului al XVIII-lea.
Dup mai bine de dou veacuri, varianta lui Iannuarie vede lumina tiparului în condiii grafice excelente, constituindu-se într-un important instrument de lucru pentru cei pasionai de sound-ul muzicii post-bizantine produse local. Ecourile acestei versiuni se pot auzi i astzi prin râvna corurilor care îi propun s abordeze repertorii vechi i interpreteaz în Vinerea Mare Prohodul lui Visarion Protopsaltul, în fapt o exegez în Noua Metod a cântrilor îngroprii Domnului din manuscrisul de la Cernica.
73
74
75
Stihir dup Evanghelia a V-a din Joia Patimilor când se
scoate Sfânta Cruce:
76
„Astzi a fost rstignit pe lemnul Crucii Cel ce a aezat pmântul peste ape. Cu coroan de spini a fost încununat Împratul îngerilor. Cu porfir mincinoas a fost îmbrcat Cel ce îmbrac Cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu sulia a fost împuns Fiul Fecioarei. Închinmu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arat-ne nou i slvit Învierea Ta”
Imnografie – cu ajutorul creia ne rugm. Una dintre creaiile imnografice cele mai preioase ale bisericii
Ortodoxe este cea a Prohodului Domnului, adic Denia de Vineri din Sptmâna Patimilor sau Sptmâna Mare, care de fapt este Utrenia din ziua de Sâmbt.
„Dintre toate zilele Sptmânii Patimilor, neîntrecut în frumusee rmâne ziua de Vineri. În aceast zi se retriete de ctre credincioi jertfa Mântuitorului pe Cruce. În cadrul Utreniei Sâmbetei cei Mari (Denia de Vineri seara) se cânt Prohodul, acel poem lung de cântri bisericeti care rememoreaz scene din viaa Mântuitorului, începând cu prinderea Sa în Grdina Ghetsimani i sfârind cu punerea în mormânt [...]. Aceast slujb este cea mai cunoscut, mai popular i mai iubit de credincioi”1.
Referindu-se la slujba Prohodului i la cea a Învierii, evlaviosul poet cretin Vasile Voiculescu spunea: „Mai desfttoare decât orice gal de oper din câte am vzut [...] mi-au rmas pentru totdeauna Deniile Patilor, cu marea i minunata Vineri, când cântam Prohodul. Cu luni de zile înainte îl învam împreun cu mama, fr greeal. Ocolirea bisericii, slujba triumfal a Învierii au pus pecei pe o amintire ce n-a vrea s o pierd niciodat”2.
Moment culminant al Sptmânii Patimilor, slujba Prohodului Domnului ne ajut s retrim evenimentele petrecute la Ierusalim în Sfânta i Marea Vineri, prin care s-a dobândit mântuirea neamului omenesc. Jertfa Mântuitorului este dovada supremei iubiri a lui Dumnezeu fa de fptura Sa. Rstignirea, Moartea i Îngroparea Domnului ne stau mrturie i despre adânca smerenie a lui Hristos
1 † Nifon, Arhiepiscopul Târgovitei, „Sptmâna Patimilor în tradiia ortodox”, postfa la Prohodul Domnului, Târgovite, 2002, p. 79. 2 Gânduri albe, Editura Cartea Româneasc, Bucureti, 1986, pp. 454-455, apud† Epifanie, Episcopul Buzului i Vrancei, prefa la Prohodul Domnului, Editura Episcopiei Buzului i Vrancei, 2006, p. 5.
77
Care „S-a smerit pe Sine, asculttor fcându-Se pân la moarte i înc moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8).
Potrivit tradiiei, slujba Prohodului îi are originea în rânduielile mnstirilor din Constantinopol.
Cel întâi român care a încercat aceast cale/ scabroas i dificil a fost Ioan Pralea din Iai/ care, între altele a tradus i amândou Prohoadele,/ al Domnului i al Maicii Domnului cu msurile originalului grecesc; dar limbajul su fiind un erg/ ridicol, ce nu s-au putut adopta s se cânte în Bi/seric. Mai în urm dasclul Macarie, dup cererea/ rposatului episcop de Buzu Chesarie, a refcut Pro/hodul Domnului într-un limbagiu serios i cuviincios/ unei asemenea cântri, i acela este care se cânt/ pân astzi în biserici i este i singura cântare/ msurat în românete, i pe care eu l-am refcut din nou.//
Dup acetia, dasclul Anton Pann, cântre i rimator de anecdote populare între altele, a fcut/ pe psaltichie i prosomiile celor opt glasuri, îns/ tot precum erau lucrate cele de dasclul Macarie/, încât i de ast dat melodia original rmase tot ascuns printre rânduri. Cu toate acestea, massa/ cântreilor români i seminaritii necunoscând/ limba greac, pre acestea le au de norm i înc/ din acestea abia înva numai câte una dou de la/ fiecare glas; astfel c încet, încet, cei mai muli/ dintre dânii s-au deprtat cu totul de la adevratele melodii eclesiastice i cânt care cum îi vine/, încât putem zice c aceasta este prima cauz care/ a rcit i deprtat pe popor de la biseric, i/ prob la aceasta este c bisericile care au cântrei/ buni chiar i astzi sunt mai frecventate de popor decât cele ce au cântrei proti/.
Aceast necalculabil pagub sufleteasc vzând/ eu, i totodat vzând c nimeni nu ia iniiativa/ de a umplea aceast mare lacun în sistemul cânt/rilor noastre bisericeti, am zis: Cruce ajut i/ apucând pana în mân m-am pus pe lucru; i cu ajutorul Sfintei Cruci i cu ostenele nu puine/, am izbutit a face tipurile prosomiilor celor opt glasuri a se cânta întocma ca în grecete. Dar îndat/ am vzut c aceste tipuri puin vor folosi, dac celelalte cântri aa cum sunt nu se pot aplica la/ acestea i m-am decis a face toate stihirile posomiace ale Duminicilor i srbtorilor de peste an, ca s se cânte regulat dup tipuri ca i în gre/cete. i luptând cu dificulti enorme, am terminat în acest volum cântrile cele mai indispen/sabile din Triod, Penticostar i Octoih i câteva din Minee. i dac aceast lucrare va fi bine pri/mit, eu voi continua în acelai mod de a lucra i alte cântri srbtorale/.
78
În aceast cale înc ne mai calcat întru a/tâta întindere de veri un alt român, am întâmpinat/ dificulti foarte mari la fiecare pas, atât din/ cauza lipsei de accent la silaba propenultim, cât/ i mai multe din cauza prolicsitii limbii române, provenit din necapacitatea ei de a forma vorbe/ compuse ca cea greceasc, cci vorbele compuse/ în grecete dau în românete calitate de silabe/ îndoit i întreit, încât nu încpeau toate silabele în scurtat spaiu al melodiei i a trebuit s aleg/ numai vorbele care încpeau i care da i accentual/ cerut de nota melodiei, i înelesul textului. Cei/ cunosctori de ambele limbi vor vedea cât de scrupulous/ am fost de a da înelesul originalului în aceast/ traducie metric, adesea mai inteligibil i de cât/ în prosa veche. Îns, cu toat silina mea de a face/ cât s-ar fi putut mai bine, totui recunosc c am tre/buin de mare indulgen din partea celor compe/teni pe care îi rog frete s treac cu vede/rea oarecare inversiuni de sintax i transpozi//iuni de vorbe, pe care nici cu un chip nu le-am putut/ încongiura/.
Avem o deplin conviciune, c aceast carte va/ da o no(u)
impulsiune muzicii bisericeti i o va de/tepta din amorirea în care zace. Albina muzical/ va fi indispensabil a fiecrui cântre ce-i/ respect sacra sa profesiune, i sperm c, încet/, încet ea îi va deprinde cu regula i îi va scoate din anarhia neregulei cu care s-au deprins din copilrie i care a produs degradarea muzicii bise/riceti. Aceast carte va fi înc i mai mult in/dispensabil seminaritilor, cari, dup ce vor cu/noate cele opt glasuri principale într-însa ei vor/ înva variile flecsiuni, care decoreaz pe fiecare/ din glasuri; ele se pot înva i reine cu mult/ înlesnire, fiind compuse cu acea simplicitate antic/ care farmec auzul. În fine, sperm ca aceast/ prim opera în felul su va fi bine primit i sus/inut de toi cei cunosctori de muzica cea dulce/ i venerabil a Bisericii noastre, cu aceeai bun/voin cu care eu am lucrat-o, neavând alt spri/jin i conductor decât numai pe Sfânta Cruce/, al crei ajutor l-am invocat de la început i c/reia pururea cu respect închinându-m, în genunchi ador/ pe Hristos cel ce S-a rstignit pre dânsa/.
Scris-am în Bucureti la anul mântuirii 1875/. Autorul.* *Din prefaa crii Albina muzical, Ghenadie, fost Episcop de
Arge, Bucureti, Tipografia Toma Teodorescu, 1875, p. IV-VII.
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
BIBLIOGRAFIE
Biblioteca Academiei Române din Bucureti Ms. rom. BARB 61 (Psaltichie rumneasc, anul 1713, autograf Filothei sin Agi Jipei);
ms. rom. BARB 4305 (Psaltichie rumneasc, 1751, copist Ioan Duma Braoveanu). Biblioteca Apostolic a Vaticanului Ms. gr. Barberinus 392 (Papadichie, sf. sec. XIV- înc. sec. XV); ms. Vat. gr. 731 (Miscelaneu, sec. III-XIV); ms. Vat. gr. 1072 (Orologhion et alia, sec. XII); ms. Vat. Palatinus gr. 367 (Miscelaneu, sec. XIII).
Biblioteca Konstantinos Psachos a Universitii Naionale i Kapodistriene din Atena Ms. gr. ΒΚPs Φκελος Α’ (Irmologhion Catavasier, exegez Grigorios Levitis, 1816-
1817). Biblioteca Mnstirii Cernica Ms. rom. 3666/1977 (fost 215, Anastasimatar, copist Iannuarie Protosinghelul, 1803).
Biblioteca Mnstirii Dionysiou din Sf. Munte Athos Ms. gr. Dionysiou 172 (Stihirar, sec. XII).
Biblioteca Mnstirii Iviron din Sf. Munte Athos Ms. gr. Iviron 1074 (Anastasimatar – Irmologhion, anul 1682, autograf Kosma Iviritul i Macedonul); ms. gr. Iviron 1160 (Antologie, înc. sec. XVIII, autograf Filothei sin Agi
Jipei între 157r i 348v).
Biblioteca Mnstirii Marea Lavr din Sf. Munte Athos Ms. gr. Lavra Γ 67 (Stihirar, sec. XII); ms. gr. Lavra Γ 72 (Stihirar, sec. XII).
Biblioteca Mnstirii Neam Ms. rom. BMN 4 (Prohodul Domnului, autograf Visarion Protopsaltul, jum. sec. XIX).
Biblioteca Mnstirii Rousanou - Meteora Ms. gr. Rousanou 19 (Akolouthia, anul 1380/1381).
89
Biblioteca Mnstirii „Sf. Ecaterina” Sinai din Egipt Ms. gr. Sinai 734-735 (Stihirar al Triodului, sec. X); ms. gr. Sinai 740 (Triod, sec. XIII); ms. gr. Sinai 743 (Triod, sec. XV); ms. gr. Sinai 745 (Triod, sec. XIV-XV); ms. gr. Sinai 746 (Triod, anul 1519); ms. gr. Sinai 747 (Triod, sec. XV); ms. gr. Sinai 750 (Triod, sec.
XV); ms. gr. Sinai 752 (Triod, anul 1492); ms. gr. Sinai 753 (Triod, sec. XV); ms. gr. Sinai 754 (Stihirar al Triodului i Penticostarului, anul 1177); ms. gr. Sinai 756 (Triod i Penticostar, anul 1205); ms. gr. Sinai 757 (Triod, sec. XVI); ms. gr. Sinai 761 (Triod i
Penticostar, sec. XV); ms. gr. Sinai 764 (Triod i Penticostar, sec. XV); ms. gr. Sinai 1097 (Tipicon savait, anul 1213); ms. gr. Sinai 1098 (Tipicon savait, anul 1392); ms. gr. Sinai 1099 (Tipicon savait, sec XIV); Sinai 1241 (Stihirar al Triodului i Penticostarului,
sec. XII); ms. gr. Sinai 1244 (Stihirar al Triodului i Penticostarului, sec. XIII); Sinai gr. 1246 (Stihirar al Triodului, 1680, copist Nectarie Ieromonahul Sinaitul); ms. gr. Sinai 1263 (Stihirar al Triodului i Penticostarului tip Hrisaf cel Nou, sf. sec. XVII-înc. sec.
XVIII); ms. gr. Sinai 1286 (Irmologhion Catavasier Petros Lampadarios Peloponnesios, sf. sec. XVIII); ms. gr. Sinai 1287 (Irmologhion Catavasier, autograf Petros Vyzantios, jum. sec. XVIII); ms. gr. Sinai 1312 (Papadichie-Antologie a Mathimatarului, jum. sec.
XV, autograf Ioannis Plousiadinos); ms. gr. Sinai 1478 (Stihirar al Triodului i Penticostarului, anul 1690, Kosma Iviritul); ms. gr. Sinai 1493 (Stihirar al Triodului, sec. XV); ms. gr. Sinai 1506 (Stihirar al Triodului, sf. sec. XVI-înc. sec. XVII); ms. gr. Sinai
1529 (Akolouthia, sec. XVI); ms. gr. Sinai 1540 (Triod, autograf Gherasimos Yalinas i Dimitrios Tamias); ms. gr. Sinai 1563 (Antologie Vecernie-Utrenie-Liturghie-Stihirar,
autograf Kosma Varanis, cca. 1630).
Biblioteca Mnstirii Stavropoleos Ms. rom. 86m (Antologie, sec. XIX).
Biblioteca Medicea Laurenziana - Florena, Italia Ms. gr. Plut. 10.15 (Tipicon ierusalimitean savait, sec. XIV).
Biblioteca Muzeului Benaki din Atena, Grecia Ms. gr. Benaki TA 44 (Miscelaneu, s. XVI).
Biblioteca Patriarhiei Ortodoxe Greceti din Ierusalim Ms. gr. Hagios Sabas 312 (Tipicon, înc. sec. XIII); ms. gr. Hagios Sabas 602 (Papadichie, sec. XIV); ms. gr. Hagios Sabas 610 (Stihirar, sec. XI); ms. gr. Panagios
Taphos 528 (Stihirar, sec. XII); ms. gr. Panagios Taphos 533 (Stihirar, sec. XII);
Biblioteca Naional a Franei Ms. gr. Coislin 38 (Tipiconul Marii Lavre, 1431); ms. gr. BNF 400 (Miscelaneu, sec.
XIV); Suppl. gr. BNF 516 (Miscelaneu, sec. XIV); ms. gr. BNF 1569 (Tipiconul mnstirii Stoudion i Mineiul lunii Iunie, sec. XII); suppl. gr. BNF 1139 (Irmologhion Catavasier, autograf Petros Vyzantios, 1782); ms. gr. BNF 3041 (Miscelaneu, sec. XIV).
Biblioteca Naional a Greciei Ms. gr. EBE 899 (Papadichie, sf. sec. XIV- înc. sec. XV); ms. gr. EBE 906 (Akolouthia, sf. sec. XIV- înc. sec. XV); ms. gr. EBE 946 (Irmologhion Balasie Preotul, sec. XVII-
XVIII); ms. gr. EBE 2406 (Papadichie, copist Matei monahul domesticul, anul 1453); ms. gr. EBE 2456 (Antologie, sec. XV); ms. gr. EBE 2458 (Akolouthia, anul 1336); ms. gr. EBE 3467 (Ceasuri Împrteti, Sptmâna Ptimirilor, sec. XVIII).
Biblioteca Naional a Marii Britanii Add. MS 32011 (Euchologion, sec. XIII); Add. MS 11861 (Euchologion – selecii, sec.
XVI).
Biblioteca Naional a României Ms. gr. BNR 17542 (Antologie, sec. XVIII, autograf Evanghelinos Skopelitis); ms. gr. BNR 17474 (Antologie, sec. XVIII).
Biblioteca Universitii din Padova Ms. gr. Padova 1137 (Antologie, autograf Kosma Varanis, înc. sec. XVII).
90
II. CRI I ARTICOLE
ALEXANDROU, Dymara, Σγκριση των Βακχν του Ευριπδη με τον Χριστ πσχοντα,
Lucrare de licen, Universitatea „Aristotel” din Salonic, 2011. ALEXIOU, Margaret, The Ritual Lament in greek Tradition, Ediia a II-a, revizuit de
Dimitrios Yatromanolakis i Panagiotis Roilos, Rowman & Littlefield Publishers, 2002. ANTONAKOS, Angelika, The Early Christian Passion Cycle. Word, Raza, and Emotion.
Tez de doctorat, Atena, 2009. ANTONIADIS, Evanghelos, „Περ το σματικο το βυζαντινο κοσμικο τπου τν κολουθιν”, în Θεολογα, Τμος ΚΑ(21), nr. 2, 1950, p. 180-200.
ANTONOPOULOS, Spyridonos, The Life and Works of Manuel Chrysaphes the Lampadarios, and the Figure of Composer in Late Byzantium, vol. 2, Tez de doctorat
nepublicat, 2014, University of London. BARBU-BUCUR, Sebastian, Filothei sin Agi Jipei. Psaltichie rumneasc. I. Catavasier, colecia Izvoare ale muzicii româneti, vol VII A, Editura Muzical,
Bucureti, 1981. _____, Mihalache Moldovlahul, compozitor de Muzic Bizantin i precursor al reformei chrisantice – sec. XVIII. Anastasimatar, vol. I, Editura Muzical, Bucureti,
2008.
BELTING, Hans, „An Image and Its Function in the Liturgy: The Man of Sorrows in Byzantium”, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35, Dumbarton Oaks Center for
Byzantine Studies, Washington, 1980-1981, p. 1-16. BILIOU, Athanasia, Τα Εγκωμα στη Λειτουργικ μας παρδοση (τα δεδομνα της αγιορετικης παρδοσης), Tez de doctorat, Universitatea „Aristotel” din Salonic, 2011. BOGDANOS, Theodore, „Liturgical Drama in Byzantine Literature”, în Comparative
Drama, vol. 10, nr. 3, Western Michigan University, 1976, p. 200-215. BOUDOURIS, Anghelos, Οι μουσικο χορο τς Μεγλης του Χριστο Εκκλησας κατ τους κτω χρνους, Constantinopol, 1935.
BÓVEDA, Francisco Javier García, Πθος και Aνστασις: ιστορικ εξλιξη της βυζαντινς Υμνογραφας της Mεγλης Eβδομδας και της Eβδομδας της Dιακαινησμου, Tez de doctorat, Universitatea „Aristotel” din Salonic, 2007.
CABROL, Fernand, Les églises de Jérusalem, la discipline et la liturgie au IVe siècle. Étude sur la "Peregrinatio Silviae", Librria Religioas H. Oudin, Paris, 1893. CATRINA, Constantin, Sebastian Barbu-Bucur, octogenar, Editura SemnE, Bucureti,
2010. Cltori strini despre rile Române, vol. VI, Editura tiinific i Enciclopedic,
Bucureti, 1976. CERNTESCU, Ctlin, Tradiia muzical a irmoaselor calofonice în limba român (secolele XVIII-XXI), Tez de doctorat nepublicat, Universitatea Naional de Muzic
din Bucureti, 2019. CHALDAIAKIS, Achilleas, Πολυλεος στη βυζαντιν και μεταβυζαντιν μελοποια,
Μελται 5, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2003. DETORAKIS, Theoharis, „Ανκδοτα μεγαλυνρια του Μεγλου Σαββτου”, în Επετηρς
Εταιρεας Βυζαντινν Σπουδν, ΜΖ (1987-1989), p. 221-246. DE MATONS, José Grosdidier, Romanos le Mélode, Hymnes, vol. I (Sources
Chrétiennes 99), Les Éditions du Cerf, Paris, 1964. DIMITRIEVSKIJ, Alexei, Opisanie liturgieskich rukopisej, vol. I - Τυπικ, Kiev, 1895. _____, Opisanie liturgieskich rukopisej, vol. III - Τυπικ, Petrograd, 1917. DOUGLASS, Robert, Jesus before Pilate, a monograph of the crucifixion, including the
reports, letters and acts of pontius Pilate concerning the trial and crucifixion of Jesus of Nazareth, Indianapolis, 1891.
91
ELLIOTT, J. K., The Apocryphal New Testament. A Collection of Apocryphal Christian
Literature in an English Translation, Oxford University Press, 2005.
EVSTRATIADIS, Sofronios, „Η ακολουθα του Μεγλου Σββατου και τα Μεγαλυνρια του Επιταφου”, în Να Σιν, vol. 32, Ierusalim, 1937, p. 16-23, 145-152, 209-226, 273-
288, 337-353, 455-480, 529-545, 593-608, 657-673. FIRMIN-DIDOT, Ambroise (editor), Fragmenta Euripidis, iterum edidit, perditorum tragicorum omnium nunc primum collegit F. G. Wagner: Accedunt indices locupletissimi.
Christus patiens. Ezechieli et christianorum poetarum reliquiae dramaticae. Ex codic. emendavit et annotatione critica instraxit Fr. Dübner¸ Institutul Tipografic Regal al
Franei, Paris, 1846. GHEORGHI, Nicolae, „Between Byzantium and Venice. Western Music in Crete”, în Latest Advances in Acoustics and Music. Proceedings of the 13th WSEAS International Conference on Acoustics & Music: Theory' Applications (AMTA '12), "G. Enescu"
University, Iasi, June 13-15,2012, WSEAS Press, p. 85-90. GIANNOPOULOS, Emmanouil, νθηση της Ψαλτικς Τχνης στην Κρτη (1566- 1669), Μελται 11, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2004.
HATCH MARSHALL, Mary, „The Dramatic Tradition Established by the Liturgical Plays”, în PMLA, Vol. 56, Nr. 4, 1941, p. 962-991.
IONESCU, Gheorghe C., „Prohodul - Laudele Îngroprii Domnului. Studiu comparat”, în
Studii i cercetri de istoria artei, Seria Teatru, muzic, cinematografie, tomul 37, Editura Academiei Române, Bucureti, 1990, p. 17-39. JANERAS, Sebastia, Le vendredi saint dans la tradition liturgique byzantine. Structure
et histoire de ses offices (Studia Anselmiana 99/ Analecta Liturgica 13), Pontificio
Ateneo S. Anselmo, Roma, 1988. KLENTOS, John Eugene, Byzantine Liturgy in twelfth-century Constantinople: An
analysis of the Synaxarion of the Monastery of the Theotokos Evergetis (codex Athens Ethnike Bibbliothike 788), Tez de doctorat, Universitatea Notre Dame Indiana, 1995. LA PIANA, George „The Byzantine Theater”, în Specumul. A Journal of Medieval
Studies, vol. XI, nr. 2, April 1936, p. 171-211. LAVRIOTOU, Spyridonos; EVSTRATIADOS, Sofronios, Κατλογος τον κωδικν της Μεγστης Λαρας (Της εν Αγω ρει), Librairie ancienne Honoré Champion, Paris,
1925. LINGAS, Alexander Leonidas, Sunday Matins in the Byzantine Cathedral Rite: Music and Liturgy, Tez de doctorat, Universitatea British Columbia, 1996.
_____, „The First Antiphon of Byzantine Cathedral Rite Matins: From Popular Psalmody to Kalophonia”, în L. Dobszay (ed.), Cantus Planus: Papers of the Meeting Held at Esztergom and Visegrád, Hungarian Academy of Sciences, Budapesta, 2001, p. 479–
500. MAAS, Paul; TRYPANIS, C. A. (editori), Sancti Romani Melodi Cantica. Cantica Genuina, Clarendon Press, Oxford, 1963.
MAGUIRE, Henry, „The Depiction of Sorrow in Middle Byzantine Art”, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 31, Dumbarton Oaks Center for Byzantine Studies, Washington, 1977,
p. 123-174. MARAVAL, Pierre, Égérie. Journal de voyage (Itinéraire). Sources Chrétiennes 296,
Éditions du Cerf, Paris, 1982. MAZERA-MAMALY, Sevasty, Τα Μεγαλυνρια Θεοτοκα της Ψαλτικς Τχνης, Μελται
16, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008. MEYENDORFF, Paul (ed.), On the Divine Liturgy. St. Germanus of Constantinople
(Popular Patristic Series 8), St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, Ney York, 1984. MITSAKIS, Kariophillis, Βυζαντιν υμνογραφα. Απ την Καιν Διαθκη ως την Εικονομαχα, Editura Grigori, Atena, 1986.
92
MYERS, Gregory, „Slavonic witnesses to Evergetine liturgy and music: the order of the Washing of Feet on Great and Holy Thursday”, în Work and worship at the Theotokos Evergetis. 1050-1200 (Belfast Byzantine Text and Translations, 6.2), editori Margaret
Mullett i Anthony Kirby, Belfast Byzantine Enterprises, 1997, p. 367-385. NIKOLAKOPOULOS, Konstantin, Imnografia ortodox la început i astzi. Dicionar de termini liturgici i imnologici, trad. de diac. Alexandru Ioni, Editura Basilica, Bucureti,
2015. PALLAS, Demetrios I., Die Passion und Bestattung Christi in Byzanz. Der Ritus - das Bild, Institutul de Studii Bizantine i Greac Modern, Munchen, 1965. PANN, Anton, Bazul teoretic i practic al muzicii bisericeti sau Gramatica melodic ,
Bucureti, 1845. PANTELAKIS, Emmanouil, „Να εγκμια του Επιταφου (A’)”, în Θεολογα, Τμος ΙΔ’
(14), nr. 3, Atena, 1936, p. 225-250. _____, „Nα Εγκομα του Επιτφιου (Β’)”, în Θεολογα, Τμος ΙΔ’ (14), nr. 4, 1963, p.
310-329. PAPADOPOULOS, Gheorghios, Συμβολα εις την ιστοραν της παρ’ ημν εκκλησιαστικς
μουσικς, Atena, 1890. _____, Ιστορικ Επισκπησις της Βυζαντινς εκκλησιαστικς μουσικς απ των αποστολικν χρονν μχρι τν καθ’ ημς, Atena, 1904.
PETRESCU, I. D., „Cuviosul Roman cântreul”, în Predania, anul I, nr. 3, 15 martie
1937, p. 3-5. PLEMMENOS, John, „Προφορικτητα και ψαλτικ τχνη: Η γνεση και διαμρφωση της «κοινς εκδοχς»”, în «Απ Χορο και Ομοθυμαδν». Εξελξεις και Προοπτικς της Διεπιστημονικς ρευνας για την Ψαλτικ. Πρακτικ 2ου Διεθνος Μουσικολογικο Συνεδρου 9 - 11 Ιουνου 2016, Βλος. Τμος Εισηγσεων, editori Konstantinos
Karagounis i Kostis Drighianakis, p. 307-339. POPESCU, Nicolae M., Ediia Prohodului Ieromonahului Macarie i ediiile altora,
Tipografia Crilor Bisericeti, Bucureti, 1908.
RAASTED, Jørgen, „The Evergetis Synaxarion as a chant source: what and how did they sing in a Greek monastery around AD 1050?”, în Work and worship at the Theotokos Evergetis. 1050-1200 (Belfast Byzantine Text and Translations, 6.2), editori
Margaret Mullett i Anthony Kirby, Belfast Byzantine Enterprises, 1997, p. 356-366. SMOLDON, Wm. L., „The Easter Sepulchre Music-Drama Author(s)”, în Music & Letters, Vol. 27, Nr. 1, Oxford University Press, 1946, p. 1-17.
SPYRAKOU, Evanghelia, Οι Χορο Ψαλτν κατ την βυζαντιν παρδοση, Μελται 14,
Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008. STATHIS, Grigorios, Οι αναγραμματισμο και τα μαθματα της Βυζαντινς μελοποιας,
Μελται 3, Ediia a V-a, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2003. _____, &Tau

BIZANTINOLOGIE - ucmr.org.ro

Documents

Transcript of BIZANTINOLOGIE - ucmr.org.ro