Biserici de lemn in bazinul Crisul Repede

Proiect:

VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL BISERICI DE LEMN DIN BIHOR

Biserici de lemn în

bazinul Crişul Repede

Coordonatori:

Droj Gabriela Mancia Aurora Droj Laurentiu

Proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului

Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul

Financiar al Spaţiului Economic European.

Biserici de lemn în Bihor - Bazinul Crişul Repede

2

Biserici de lemn în bazinul Crişul Repede / coord.: Droj Gabriela. – Oradea : Duran's, 2010 Bibliogr. Index ISBN 978-973-1903-12-5

I. Droj, Gabriela (coord.)

726.54-035.3(498-35 Bihor)

Tipărit la Duran`s Trade SRL

Oradea, Str. Iasomiei nr. 4 0359 401 562

www.durans.ro


3

CUPRINS

ÎN LOC DE PREFAŢĂ................................................................................... 5BISERICI DE LEMN ÎN BIHOR – BAZINUL CRIŞUL REPEDE............... 9 BISERICILE DE LEMN DIN GHEGHIE, LUNCŞOARA, HOTAR ŞI JOSANI.............................................................................................................

27

BISERICILE STRĂMOŞEŞTI DE LEMN – DE LA SPAŢII „MULTIFUNCŢIONALE” LA SPAŢII PĂRĂGINITE, DINSPRE CENTRU SPRE PERIFERIA IDENTITĂŢII..................................................

47 CE ESTE O BISERICA DE LEMN?............................................................... 61 BISERICI ÎNARIPATE................................................................................... 78UTILIZAREA SCANĂRII LASER ÎN LUCRĂRI DE DOCUMENTARE A MONUMENTELOR ARHITECTURALE..................................................

82

METODE FOTOGRAMETRICE PENTRU RECONSTRUCŢIA MONUMENTELOR ARHITECTURALE......................................................

92

FINANŢAREA RESTAURĂRII ŞI CONSERVĂRII BISERICILOR DE LEMN DIN BUGETELE PUBLICE................................................................

103

MODALITĂŢI DE FINANŢARE A REABILITĂRII BISERICILOR DE LEMN CLASIFICATE CA MONUMENTE ISTORICE................................

110

DESCRIEREA BISERICILOR........................................................................ 118 BAROMETRU DE OPINIE............................................................................. 142 ALTE POZE..................................................................................................... 150 INDEX FIGURA.............................................................................................. 154


4


5

IN LOC DE PREFAŢĂ

VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL BISERICI DE LEMN DIN BIHOR

Proiect finanţat Guvernele Islandei, Principatului

Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul

Financiar al Spaţiului Economic European.

REZUMATUL PROIECTULUI

Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu preţios

atât pe plan naţional cât şi mondial. În România se păstrează peste

1200 de biserici de lemn construite înainte de 1900, din care 60 se

găsesc în judeţul Bihor. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă

pentru cultura românească. Din păcate însă comunităţile locale nu

sunt conştiente de tezaurul pe care-l deţin. Astfel în prezent bisericile

de lemn sunt lăsate în paragină, fie datorită motivului că costurile


6

financiare necesare conservării sunt peste resurse comunităţii locale,

fie există doar un dezinteres relativ la starea bisericilor de lemn, fie

în comunele bogate tendinţa este de abandonare a bisericii vechi

monument şi de a construi una nouă cu dimensiuni mai mari, de

multe ori cu o valoare estetică îndoielnică.

Scopul acestui proiect este

dezvoltarea conştiinţei civice şi a interesului public atât la

nivelul comunităţii locale cât şi la nivel regional pentru

conservarea, promovarea şi repunerea în valoare a bisericilor

de lemn din Bihor.

implicarea viitorilor specialişti în acţiuni de documentare şi

promovare a monumentelor arhitecturale precum şi în acţiuni

de conştientizare a populaţiei asupra importanţei conservării

patrimoniului cultural;

Obiectivele:

1. Documentarea pe teren a cinci biserici de lemn, de categorie B,

din zona Aleşdului prin:

documentarea pe teren a sitului, arhitecturii, picturii murale şi

inventarului,

întocmirea fişei monumentului.

2. Promovarea bisericilor de lemn din Bihor în ansamblul lor, şi

în particular a celor documentate, în cadrul acestui proiect.


7

editarea şi distribuirea de materiale tipărite: 1000 pliante, 50

afişe şi editarea unui studiu având ca tematică bisericile

de lemn din Bihor (100 bucăţi)

promovarea pe internet a monumentelor studiate.

3. Implicarea locuitorilor comunelor care deţin biserici de lemn,

în promovarea, conservarea şi valorificarea monumentelor

arhitecturale clasificate prin organizarea de întâlniri la

nivelul comunităţii locale.

4. Creşterea gradului de conştientizarea a tinerilor asupra

valorii bisericilor de lemn din Bihor şi necesitatea conservării

patrimoniului arhitectural, al regiunii prin:

activităţi educative formale: organizarea unui seminar pe

tema necesităţii conservării şi promovării bisericilor de lemn

la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai comunităţilor locale şi

ai cultelor religioase care deţin pe teritoriul lor biserici de

lemn,

activităţi educative non formale: implicarea studenţilor de

la arhitectură, topografie şi ştiinţe economice în activitatea de

documentare a cinci biserici de lemn din zona Aleşdului,

provocarea studenţilor de a lucra în echipe interdisciplinare

atât pe teren în scopul colectării de date cât şi în activităţi de

conştientizarea populaţiei asupra importanţei patrimoniului

cultural.


8

5. Identificarea surselor, necesităţilor şi a modalităţilor de

finanţare în vederea conservării bisericilor de lemn şi

prezentarea acestora către reprezentanţii tuturor comunităţilor

locale şi ai cultelor religioase care deţin pe teritoriul lor biserici

de lemn.

6. Creşterea vizibilităţii asociaţiei ACCENT - Asociaţia pentru

Cultură Educaţie şi Dezvoltare:

Realizarea unei secţiuni speciale pe site-ul Accent dedicat

proiectului şi bisericilor de lemn din Bihor,

Organizarea unei conferinţe publice dedicate bisericilor

de lemn din BIHOR

Partenerii: ACCENT - Asociaţia pentru Cultură Educaţie şi

Dezvoltare, Universitatea din Oradea prin Facultatea de Arhitectură

şi Construcţii şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi trei primării de

comune care deţin biserici de lemn (Măgeşti, Auşeu şi Ţeţchea)

Durata proiectului 12 luni

Valoarea totală a proiectului 11200 Euro din care suma solicitată

de la Fondul ONG 9900 Euro


9

BISERICI DE LEMN ÎN BIHOR – BAZINUL CRIŞUL REPEDE

Arh. A. Szabo, dr. G. Droj

Arhitectura medievală monumentală din România este o

arhitectură de a doua a generaţie, continuitatea ei după căderea

Imperiului Roman şi a perioadelor invaziilor se datorează arhitecturii

populare. Ca sursă primară, arhitectura casei de lemn a stat la baza

primelor manifestări ale arhitecturii culte şi care prin transfigurare la

nivel volumetric a putut să creeze soluţii monumentale. Prin aceasta

identificare ca sursă primară, arhitectura ţărănească lucrează ca

factor de memorie şi coerenţă în specificitatea şi continuitatea

imaginii arhitecturii culte.

Cele trei atribute ale monumentului ca valoare de artă

1. Unitatea compoziţională

2. Integritatea compoziţională

3. Coerenţa şi lizibilitatea mesajului

Aportul sursei populare la arhitectura cultă se recunoaşte în

predilecţia arhitecturii româneşti vechi pentru forme simple,

definibile geometric, simţul măsurii şi evitarea tendinţelor de

monumentalitate forţată. Acest aport este mai pregnant în Moldova,


10

conceptul popular fiind unul primordial la definirea modelelor. În

Ţara Românească, ruptura cu arhitectura cultă nu a fost radicală,

existând o continuitate demonstrată de unele prezenţe: complexul de

la Basarabi (sec. X), biserica din Dinogeţia (sec. XI ) sau biserica de

la Niculiţel (databilă sec. XI- XII )

Influenţele populare ce se resimt în Moldova sunt la nivel de

concept planimetric prin adiţionarea spaţiilor (imagini independente)

- fenomen care se diluează în Ţara Românească, unde tendinţa este

una de urmărire a gradării percepţiei spaţiului; sau la nivel de citire

a siluetei exterioare, tratarea acoperişurilor dau arhitecturii

moldoveneşti un aspect puternic local. Rigorile climei, precum şi

apariţia turlei, a dus la răsfrângerea acoperişului în corpuri

independente, desprinse din volumul acoperişului, dar care păstrează

continuitatea cornişei ( modalitate care nu poate fi confundată cu

sistemul gotic de acoperire independentă a corpurilor de diferite

înălţimi)

Arhitectura bisericilor de lemn subliniază relaţia indisolubilă

a ţăranului cu natura, printr-o organicitate care nu se regăseşte prea

des în arhitectura cultă. Generată în condiţiile perpetuării unei

străvechi tradiţii, evoluând într-o relativă izolare, această arhitectură

păstrează aspectul unitar al arhitecturii populare româneşti printr-o

veşnică regăsire a matricei stilistice


11

Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu

preţios atât pe plan naţional cât şi mondial.

În România se păstrează peste 1200 de biserici de lemn

construite înainte de anul 1900. Valoarea lor în ansamblu este

inestimabilă pentru cultura românească, bisericile de lemn fiind parte

integrantă din identitatea naţională.

Printre monumentele istorice, bisericile de lemn sunt

cenuşăresele spirituale ale României. E adevărat că problema

întreţinerii bisericilor de lemn nu este nouă dar nici nu a cunoscut o

asemenea amploare ca în prezent. În unele locuri Ministerul Culturii

a contribuit la salvarea bisericilor de lemn, în altele au fost enoriaşii

sau donatorii cei care au făcut fapte de laudă reparând şi acoperind

bisericile.

În prezent însă, majoritatea bisericilor de lemn sunt lăsate în

paragină, fie nevoile financiare necesare conservării sunt peste

resurse, restaurările fiind ameţitor de scumpe şi uneori exagerate, fie

există doar un dezinteres legat de starea bisericilor de lemn. În unele

comune bogate tendinţa este de abandonare a bisericii vechi-

monument şi de a construi una nouă mare şi de multe ori kitsch (fără

respectarea caracterului local).

Cât va rămâne din acest tezaur generaţiilor viitoare nu se

ştie, atâta timp cât, din păcate, numărul bisericilor de lemn continuă

să scadă, acestea fiind înlocuite, lăsate în ruină sau grav alterate


12

datorită intervenţiilor neautorizate cu materiale noi şi

necorespunzătoare.

Numărul mare de biserici de lemn împrăştiate prin văile şi

pe dealurile Transilvaniei au pus şi pun în continuare la grea

încercare cercetarea românească. Din acest motiv bisericile de lemn

din Transilvania au fost studiate pe regiuni istorice sau

administrative. Nici până astăzi nu există un studiu amplu şi

competent care să cuprindă întreaga Transilvanie, pentru simplul

motiv că, după un secol de cercetare, nu s-a terminat inventarierea

lor iar materialul adunat este dispersat şi neomogen.


13

Figura nr. 1 Biserici de lemn în BIHOR

Această situaţie se întâlneşte şi la nivelul judeţului Bihor

unde sunt cunoscute şi clasificate ca monumente de arhitectură de

categoria B, 60 de biserici de lemn. Spre deosebire de alte zone


14

etnografice din România, bisericile de lemn de pe Crişuri, Barcău şi

Crasna sunt mai puţin cunoscute, aceasta şi pentru că numărul

scrierilor despre ele este mai mic.

Astfel pe siturile web de promovare sau de informare

bisericile de lemn din Bihor sunt doar menţionate ca şi categorie de

biserici sau în cel mai bun caz înşirate cu denumirea, însă fără o

descriere sau o prezentare a acestora.

Figura nr. 2 Biserici de lemn în bazinul Crişul Repede

In secolul XX numărul bisericilor de lemn a scăzut de la un

an la altul. Coriolan Pătraru arăta în 1931, că în BIHOR erau 150

biserici de lemn, în 1970 mai existau 73, iar astăzi, doar 60. Toate

bisericile de lemn existente astăzi sunt clasificate ca monumente de


15

arhitectură de categoria B. În bazinul Crişului Repede, între Piatra

Craiului şi Oradea mai există astăzi doar 15 biserici de lemn

declarate monumente istorice şi de arhitectură.

Nr.

Cod LMI 2004

LOCALITATE DENUMIRE DATE/AUTOR

1. BH-II-m-B-

01119

Sat.Borşa,

com.Săcădat

Biserica ortodoxă

„Sf.Arhangheli Mihail

şi Gavriil”

1692

1837–pictată de

zugrav Ioan Lăpoşan

2. BH-II-m-A-

01120

Sat. Botean,

com.Ineu

Biserica ortodoxă


şi Gavriil”

1721

1802-pictată

3. BH-II-m-B-

01141

Sar.Delureni-

Beznea, com.Bratca

Biserica ortodoxă


şi Gavriil”

1723

modificări-1864

4. BH-II-m-B-

01095.1

Poiana Florilor,

Aleşd

Biserica din lemn

„Adormirea Maicii

Domnului” a

mănăstirii Sf.Ilie

Secolul XVIII

5. BH-II-m-B-

01146

Sat. Fâşca,

Com. Vârciorog

Biserica ortodoxă


şi Gavriil”

Sec.XVIII,modificată

în secolul XIX

6. BH-II-m-B-

01152

Sat.Gherghie,com.

Auşeu

Biserica ortodoxă

„Sf.Apostoli Petru şi

Pavel”

Sec.XVIII,pictată în

secolul XVIII

strămutată în 1714

din satul Luncşoara


16

7. BH-II-m-A-

01162

Sat. Hotar,

com.Ţeţchea

Biserica ortodoxă

„Sf.Gheorghe”

1714

-pictată de Dionisiu

Iuga în 1881

-zugrăvită de Muller

Karoly în 1883

- transformări în 1880

8. BH-II-m-B-

01164

Sat. Josani,

com Măgeşti

Biserica ortodoxă


şi Gavriil”

1768

9. BH-II-m-B-

01168

Sat.Lugaşu de Jos,

com Lugaşu de Jos

Biserica ortodoxă

„Buna Vestire”

1720

pictată în 1777 şi

1786

10

.

BH-II-m-B-

01170

Sat. Luncşoara, com.

Auşeu

Biserica ortodoxă „Sf.

Gheorghe”

Sec. XVIII

Pictată în sec. XIX

11

.

BH-II-m-A-

01185

Sat Peştiş,

com.Aleşd

Biserica ortodoxă

„Buna Vestire”

1797

12

.

BH-II-m-A-

011217

Sat Tilecuş, com.

Tileagd


Arhangheli Mihail şi

Gavriil”

1785

pictată de Mihai

Paholcek în 1793

13

.

BH-II-m-B-

01223

Sat Ţigăneşti de

Criş, com. Brusturi



Gavriil”

1600

modificări în secolul

XIX

14

.

BH-II-m-B-

01225

Sat Valea Crişului,

com. Bratca



Gavriil”

1783

pictată de Dionisiu

Iugo din Nicula în

1876

15

.

BH –II –m-B-

01229

Sat Vârciorog, com.

Vârciorog

Biserica ortodoxă


şi Gavriil”

Sec. XVIII


17

Arhitectura bisericilor de lemn de pe teritoriul României are

un aspect unitar, dar prin varietatea de detalii constructive şi

decorative este subliniată diversitatea zonală, definită de spiritul

etnografic.

Adaptat la abordarea monumentului aceste atribute se

materializează în:

1. Conceptul funcţional şi evoluţia in timp,

2. Partiul arhitectural ilustrând compoziţia arhitecturală

generală,

3. Compoziţia plasticii arhitecturale,

4. Trăsăturile sistemului constructiv,

5. Poziţia edificiului în situl original şi percepţia

perspectivelor originale,

6. Relaţia edificiului cu textura urbană contemporană

acestuia,

Bisericile de lemn din Ţara Crişurilor se aflau în mijlocul

satului pe o ridicătură de pământ, într-un loc de unde să domine

întreaga privelişte. Această aşezare a bisericii de lemn într-un loc de

unde să domine întreaga privelişte înconjurătoare poate avea

explicaţii multiple. Este vorba de o plasare foarte atentă în spaţiu,

într – un loc de unde să poată fi privită în toată măreţia ei de la mari

depărtări. Ea trebuie să se deosebească şi prin acest fapt de o locuinţă

ţărănească oarecare.


18

Multe biserici de lemn, în decursul veacurilor şi – au schimbat

locul în cadrul satului sau au fost mutate chiar dintr – o localitate în

alta. Astfel biserica de lemn din Gheghie a fost adusă din Luncşoara

la 1714, ceea din Josani a fost adusă fără a fi demontată de la Vadu

Crişului, cea din Subpiatră a fost adusă de la Lugaşul de Jos la anul

1770. În cadrul vetrei satului au fost mutate bisericile Vîrciorog,

Fişca, Ţigăneşti. Strămutarea bisericilor dintr – un loc în altul este şi

un factor de legătură cu casa ţărănească ce nu de puţine ori are

aceeaşi soartă. Un caz aparte îl prezintă localitatea Hotar, în acest

caz biserica a rămas pe loc şi s-a mutat vatra satului.

Cadrul natural al acestor biserici este întru totul adecvat

scopului pentru care au fost ridicate, întregind într – un chip

admirabil ansamblul armonios edificat. De aceea, ori de câte ori

aceste biserici de lemn sunt mutate dintr – un loc în altul îşi pierd din

valoarea artistică pe care au avut – o „in situ”.

Tipologia planimetrică

Caracteristica principală a bisericilor de lemn este legătura

lor directă cu conceptul casei ţărăneşti evidenţiată prin :

1. materia primă - lemnul finisat şi îmbinat după aceleaşi

tehnici, cu acelaşi tip de decoruri

2. sunt concepute în aceeaşi planimetrie simplă, preluând

elemente din conceptul unei case de locuit: existenţa a 3

încăperi amplasate pe un ax longitudinal (la case acestea sunt


19

dispuse transversal), care la biserici capătă funcţiunile de

pronaos, naos şi altar. O preluare din arhitectura laică este şi

prispa, amplasată pe latura scurtă, la intrare. Apropierea de

planul locuinţei este mai evidentă la anumite biserici , prin

amplasarea intrării pe laterale. (vezi biserica din Hotar)

Datorită sistemului constructiv şi a planimetriei simple

arhitectura bisericilor din lemn de pe teritoriul Romaniei are un

aspect unitar, dar prin varietatea de detalii constructive şi decorative

este subliniată diversitatea zonală, printre care şi zona Bihorului,

definită de spiritul etnografic

Astfel din punct de vedere al planului, bisericile de lemn din

bazinul Crişului Repede se încadrează în două tipuri distincte:

1. Cu navă dreptunghiulară şi o absidă poligonală ale cărei

laturi de nord şi de sud pornesc din extremităţile de nord – est

şi sud – est ale naosului. În cadrul acestui tip distingem două

variante:

a) cu absidă poligonală, în care cele două laturi apropiate

navei sunt în prelungirea pereţilor acestei încăperi

(Peştiş);

b) cu absidă poligonală, în care cele două laturi apropiate

navei sunt oblice faţă de restul planului dreptunghiular

(Bucuroaia, Păuşa, Calea Mare).


20

2. Al doilea tip de plan are nava dreptunghiulară, iar absida fie

dreptunghiulară, fie pătrată sau poligonală; este retrasă spre

interior faţă de linia pereţilor de sud şi de nord a navei. Şi în

acest caz deosebim mai multe variante:

a) cu absida poligonală (Josani, Gheghie, Borşa, Lugaşu

de Sus, Tilecuş, Hidişelul de Jos, Surduc, Botean,

Fâşca);

b) absida poligonală are extremitatea estică ascuţită

(Hotar);

c) cu absidă pătrată sau dreptunghiulară (Delureni, Valea

Crişului, Subpiatră, Vîrciorog);

d) atât absida cât şi tinda au plan poligonal (Luncşoara,

Ţigăneşti ).

Ambele tipuri de plan sunt fără îndoială derivate din planul

casei ţărăneşti tradiţionale. Planul dreptunghiular este

specific artei în lemn.

În ultimele secole tipul de plan 2 a luat amploare mai mare

decât tipul 1. Deosebit de interesant, tocmai prin raritatea sa, după

cât se pare întâlnită numai în Transilvania, este încheierea bârnelor

în muchie la extremitatea estică a bisericii din Hotar.

Un exemplar interesant, din păcate azi dispărut, a fost

biserica din Chistag unde se putea distinge o influenţă a planului

triconic specific Ţării Româneşti şi Moldovei.


21

Planimetric, compartimentările sunt simple prin seria de

spaţii: prispă, pronaos, naos şi altar, totul înscriindu-se într-un

dreptunghi alungit. Altarul apare cu o varietate de forme de la

dreptunghiular la poligonal.

Caracteristica principală constructivă o reprezintă tipul de

cioplire a bârnelor, aşezate în cununi orizontale şi îmbinate în

cheutori. Talpa construcţiei este aşezată pe o platforma de piatră de

râu. Acoperişul cu streşini late este din şindrilă, cu pantă mare din

care se desprinde turnul bisericii subliniat de tendinţa de elansare.

Şindrila pentru acoperiş o făceau fie maeştrii locali, fie că era

adusă din satele Munţilor Apuseni, unde erau meşteri specializaţi în

ramura respectivă. Pentru fixarea bârnelor, a căpriorilor, a şindrilei

se foloseau cuie din lemn de tisă care se procurau destul de greu, iar

mai târziu cuie de fier aduse de la fierăriile locale.

Decoraţia exterioară

Decoraţia este variată, cuprinzând ornamentică stilizată, de la

motivele mitice ale rozetei solare, la decoraţii zoomorfe şi simboluri

creştine. O decoraţie specifică, preluată şi la arhitectura de cult este

brâul - funie care înconjoară biserica. Cioplit în bârna orizontală de

la mijlocul peretelui, brâul iese în relief faţă de planul vertical al

fondului de bază cu circa 10 – 15 cm. Mai rar, el este confecţionat

separat dintr – o bucată de lemn şi prins apoi de perete prin cuie.

Unii cercetători ai artei populare explică prezenţa acestui motiv în


22

arhitectura populară românească ca o urmare firească a funiei ce lega

pe la mijloc adăposturile civilizaţiilor preistorice. Alţii susţin că ar fi

“rămăşiţă a unor credinţe în şarpele protector atât de răspândite în

vechime la multe popoare...”

Cu vremea meşterii acordă o atenţie deosebită ornamentării

stâlpilor, arcadelor sau ferestrelor de pe laturile de sud sau vest. Sunt

multe biserici de lemn care au “tîrnaţ” pe toate laturile ( Luncşoara-

Bihor, Ţigăneşti, Vîrciorog). Este interesant, însă, că în aceste cazuri

niciodată stâlpii de nord sau est nu sunt ornamentaţi câtuşi de puţin.

“Târnaţul” şi nava sunt adăpostite de un singur acoperiş, sprijinit pe

cununa de bârne din partea superioara a pereţilor. Spectaculoase prin

prezenţă şi decoraţii sunt consolele cu retrageri succesive.

Un alt element bogat în decoraţii este stâlpul prispei cu

contrafişe decorate prin capetele cuielor din lemn.

Iniţial pe suprafaţa plană a peretelui înseşi ferestrele aveau

valoare decorativă. De forma unor mici străvăzături cruciforme,

triunghiulare sau dreptunghiulare, cu partea de sus ascuţită, ele lăsau

să pătrundă în interior doar o uşoară rază de lumină. Exemple dintre

cele existente în secolul al XVIII – lea mai pot fi văzute sporadic

(Hotar, Rieni), căci cu timpul ele au fost substanţial modificate şi

mult mărite.

Mai rar păstrate, sunt decoraţiile foarte bogate ale uşilor de

intrare. La Hotar, decoraţia îmbină elementul frânghie cu elemente


23

stilizate de frunze şi scene biblice printre care şi răstignirea,

amplasată în axul compoziţional.

În cadrul elementelor decorative de exterior se înscrie şi

pictura prezentă la câteva biserici de lemn din Ţara Crişurilor, pe

peretele sudic al navei. Veacurile au şters aceste picturi exterioare,

încât azi se mai pot vedea cu greu frânturi de personaje sau simple

pete de culoare.

Decoraţia interioară

Interiorul bisericilor de lemn din Ţara Crişurilor prezintă o

mare varietate a motivelor decorative crestate sau sculptate. Unele

suprafeţe excelează de – a dreptul prin bogăţia ornamentelor, prin

eleganţa şi perfecţiunea execuţiei.

Arcurile dublou ce susţin greutatea bolţilor semicilindrice

sunt împodobite pe suprafaţa cea mai vizibilă cu rozete înscrise în

cercuri sau octogoane, cu brâuri reliefate, semicercuri sau triunghiuri

(Ceişoara, Gheghie). La fel ornamentate sunt şi grinzile tirant

(Câmpani de Pomezeu, Cociuba Mică, Corbeşti).

Deşi, multe mese de altar au fost înlocuite cu piese de

provenienţă orăşănească, în unele biserici de lemn se mai păstrează

încă arhaicele mese de piatră.

Din şirul pieselor mobile de uz culturic mai amintim, pentru

valoarea lor artistică deosebită, litierele şi potirele de lemn lucrate cu

strungul de lemn, crucile cu braţe trilobate de tip bizantin,


24

chivoturile de lemn, policandrele. Unul dintre cele mai frumoase

policandre de lemn se află la Gheghie.

Sub aspect iconografic bisericile de lemn din Ţara Crişurilor

nu se deosebesc decât prea puţin de celelalte biserici de lemn din

Transilvania. Doar spaţiile diferite, îndemânarea execuţiei şi

preferinţele zugravului pentru anumite elemente decorative

complementare dau nota de inedit picturii interioare a bisericilor din

această zonă.

Fondul tematic şi tehnicile de realizare, plasarea în spaţiu a

diferitelor scene s – au grefat pe o îndelungată tradiţie bizantină.

Splendida pictură murală păstrată de câteva secole la bisericile din

Muntenia şi Moldova şi – a lăsat şi ea amprenta hotărâtoare asupra

celei din vestul Transilvaniei.

Uşile “diaconeşti” sau “împărăteşti” sunt pictate direct pe

lemn sau pe o pânză aplicată ulterior pe o ramă de stinghii de brad ce

alcătuieşte uşa proriu – zisă.

Când spaţiul naosului este amplu, pereţii sunt zugrăviţi pe

două registre orizontale în aşa fel, încât baza registrului de jos să nu

depăşească totuşi marginea superioară a spătarelor scaunelor de

odihnă.

Varietatea de biserici dovedeşte tendinţa meşterilor populari

de căutare a unor forme noi, subliniid dorinţa de individualitate şi

armonie.


25

În concluzie:

Specificitatea monumentului ţine de modul său de a acţiona

asupra memoriei (Francoise Choay - Alegoria patrimoniului). Esenţa

monumentului se constituie din raportul său cu timpul trăit şi cu

memoria, altfel spus din funcţiunea sa antropologică (Francoise

Choay - Alegoria patrimoniului). Astfel, (conform definiţiei

monumentelor MADRID 1904) monumentele vii sunt cele care

continuă sa servească scopurilor pentru care au fost construite, iar

monumentele moarte sunt cele care nu mai servesc unui scop sau

destinaţia iniţială a devenit inutilă.

Naturalitatea s-a pierdut odata cu migraţia populaţiei rurale ,

obligatorie (sau forţată) în perioada comunistă şi/sau benevolă în

perioada postcomunistă şi care a dus la o ruptură de cultura satului,

mai mult, a dus la apariţia unei culturi suburbane din care exponentul

nu mai poate să se recunoască în evoluţia milenară, dar care nici nu

s-a adaptat la cultura urbană. A rezultat o subcultură care se

raportează doar la formal şi care nu mai raspunde nici culturii urbane

şi nici celei rurale

Cea mai simplă “ruptură” este perspectiva asupra

materialului din care se construieşte, funcţionalitatea tradiţională a

fost înlocuită cu o demostraţie facilă de forţă şi care se regăseşte la

nivel de material de construcţie, dimensiuni şi detalii rupte de

conceptul initial


26

In lipsa unei memorii colective viabile, imaginea bisericii de

lemn îşi pierde valoarea de coordonator al identitatii comunităţii, nu

mai lucrează ca mediator şi garant al originilor. Biserica se rupe de

contextul pe care l-a creat, devenind din monument al memoriei un

exponat al trecerii timpului, fără legatura cu realitatea imediată.

Demersul dorit este să se gasească o legătura cu

subconştientul colectiv respectiv cu imaginea satului tradiţional,

revenirea de la semnul superficial, la forma şi materialitatea

specifică arhitecturii tărăneşti, prin recostituirea unui spaţiu

reconoscibil prin recuperarea spiritului locului

Bibliografie selectivă

Avram A., Godea I. – Monumente istorice din Ţara Crişurilor, Editura Meridiane1975 Choay, F. -Alegoria patrimoniului , Seuil, 1992 Curinschi Vorona, G -Istoria arhitecturii in Romania, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997, Curinschi Vorona, G –Introducere în arhitectura comparată, Editura Tehnică, Bucureşti, 1991. Godea, I.-Monumente de arhitectură populară din nord vestul Romaniei Biserici de lemn din valea Crişului Repede, Oradea, 1974, vol II Ionescu, G. -Arhitectura populară în Romania, Editura Academiei, 1982; Petrescu, P. -Arhitectura ţărănească de lemn din Romania, Panoiu A. -Din arhitectura lemnului,: Editura Tehnică, Bucureşti, 1977


27

BISERICILE DE LEMN DIN GHEGHIE, LUNCŞOARA, HOTAR ŞI JOSANI

Prof. Univ. Dr. Ioan Godea

În valea Crişului Repede (j.Bihor) există încă un număr de 20

biserici de lemn declarate monumente istorice din zecile care au

existat odinioară. Au rămas puţine, dar ele sunt cu atât mai valoroase

pentru istoria şi civilizaţia acestor locuri.

Ştiinţa construirii în lemn, măiestria deosebită a atâtor

maistori ţărani din aceste sate, bogăţia elementelor de cultură

populară arhaică, prezenţa generoasă în cadrul acestor monumente

de arhitectură populară a faptelor de istorie locală în simbiotica lor

împletire cu istoria poporului român sunt câteva argumente care

justifică pe deplin o aplecare atentă asupra acestor atât de originale

creaţii ale poporului nostru1.

1 Pentru o analiză amplă a acestor biserici de lemn ca şi a altora din Ţara Crişurilor, Transilvania, România şi Europa vezi şi lucrările publicate în anii din urmă: Coriolan Petranu, Monumentele istorice ale judeţului Bihor, vol. I, Bisericile de lemn, Sibiu, 1932; I. Godea, Monumente de arhitectură populară din nord-vestul României, vol. I, Biserici de lemn din zona Barcău-Crasna, Oradea, 1972; Idem, vol. II, Biserici de lemn din valea Crişului Repede, Oradea, 1974; I. Godea, I. C. Panait, Monumente istorice bisericeşti din Eparhia Oradiei. Bisericile de lemn, Oradea, 1978; Al. Avram, I. Godea, Monumente istorice din Ţara Crişurilor, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1975; I. Godea, Biserici de lemn din


28

Înainte de a prezenta aceste biserici de lemn se cuvin a fi

menţionate măcar în parte câteva momente din viaţa şi demografia

acestor aşezări rurale.

GHEGHIE:

- 1406. Anul primei menţiuni documentare a satului - 1406 -

„possessio walachalis Gegen”, amintită ca făcând parte din

Domeniul Cetăţii Şinteului - 1552 satul avea patru „porţi” şi făcea

parte din domeniul familiei Dragffy. - 1773, amintit ca „sat

românesc”.

- 1784-1787 era comună cu mai mulţi proprietari, avea 64 case, 76

familii, 400 locuitori printre care un preot. - 1839 satul avea 195

locuitori „cu biserică”. - 1880 avea 129 locuitori, 175 în 1890 şi 177

în anul 1900. - 1901, după Borovsky, satul ar fi avut 198 locuitori.

LUNCŞOARA:

- 1214 prima menţiune documentară a satului - 1393 sunt amintiţi

cnezii Tatamer şi Maxim care stăpâneau Luncşoara de care mai

aparţineau şi alte şase sate româneşti. - 1435 se menţionează ca fiind

„possessio walachalis”, „de la început ţinut românesc”. - 1552 satul

România (nord-vestul Transilvaniei), Bucureşti, Ed. Meridiane, 1996; I. Godea, Biserici de lemn din Europa, Bucureşti, Ed. C.D. PRESS, 2008


29

este amintit în conscriere, având cinci „porţi” şi stăpân de pământ

familia Dragffy. - Satul nu figurează între satele care au plătit dijmă

papală. - 1773 amintit ca „sat românesc”. - Între 1784-1787 avea

anual circa 148 case, 175 familii, 984 locuitori dintre care doi preoţi.

- 1798. În Arhivele din Oradea se păstrează conscrierea urbarială a

localităţii Luncşoara din anul 1798. Din conscriere reiese că

ponderea obligaţiilor iobăgeşti a locuitorilor din acest sat o constituia

robota cu animalele. Sunt înscrişi în reglementarea urbarială un

număr de 112 capi de familie, fiind la acea vreme una din localităţile

rurale mari din valea Crişului Repede. - 1839 avea „509 locuitori cu

biserică”. - În 1880 avea 1041 locuitori, 1264 în 1890, 1316 în 1900.

- La 1901 în Luncşoara erau un număr de „299 case cu 1358

locuitori”.

HOTAR:

- 1508 prima menţiune documentară a satului. În 1552 nu apare

printre satele care şi-au adus contribuţia la Conciliul Tridentin.

- 1552 este trecut în conscriere cu două „porţi”, fiind proprietar de

pământ Georgius Szekely şi împreună cu satele Surduc, Sărand,

Chijic, Tilecuş şi Baramcutha (dispărut) avea cinci „porţi”, stăpân de

pământ fiind Nicolae Telegdi. - 1773 apare ca „sat românesc”, sub

denumirea de Hotar. - În 1787 satul Hotar avea 101 case, 116 familii,

628 locuitori şi doi preoţi, din care probabil unul funcţiona la


30

Subpiatră. - 1839 în localitate se aflau un număr de „208 locuitori, cu

biserică”. - În anul 1901 avea „165 case cu 940 locuitori.

JOSANI:

- 1508 anul primei menţiuni scrise despre satul Josani. - Se arată că

„primii locuitori au fost românii”. - 1552. În conscriere este trecut

alături de satele Dobricioneşti, Gălăşeni, Măgeşti, Cacuciul

Românesc, Şuncuiuş şi Butan, având în total un număr de 18 „porţi”,

stăpân de pământ fiind familia Telegdi. - 1622 devine posesiune a lui

Gavrilă Movilă alături de alte sate de pe domeniul Cetăţii Şinteului.

– 1750-1760 este trecut sub titlul de „possessiones” ca proprietate a

Capitlului de Oradea. - 1787 avea 44 case, 55 familii, 298 locuitori

fără preot. - 1839 la Josani erau „222 locuitori, cu biserică”. -

Numărul locuitorilor satului era în anul 1880 de 290, în 1890 de 342,

iar în 1900 de 326.2

BISERICILE DE LEMN

Mergând de la Oradea spre Cluj, încă înainte de a intra în

satul Gheghie se întrezăreşte de departe, peste case şi grădini, turnul

acestei biserici de lemn ridicată pe coama unui deal ce străjuieşte

2 I. Godea, Monumente de arhitectură populară din nord-vestul României, vol. II, Biserici de lemn din valea Crişului Repede, Ed. Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 1974 (în continuare prescurtat I.G.), p.61-86


31

satul dinspre răsărit, un turn proiectat pe covorul des al pădurii din

apropiere. Nici că se putea găsi un loc parcă mai plin de farmec şi

poezie ca această poieniţă: pădurea - locul de obârşie - şi obştea

satului, destinatarul în timp al monumentului. Până în ceasul amiezii

umbra pădurii îi estompează contururile. De abia când soarele se

pregăteşte să-şi culce razele în asfinţit, splendidele crestături ale

pridvorului de vest sunt inundate de lumină.

Şi bisericile din Luncşoara, Hotar şi Josani sunt aşezate pe

promontorii unde puteau fi văzute din toate părţile satului.

Din punct de vedere planimetric aceste biserici au multe

asemănări, ba chiar şi elemente identice cu alte biserici româneşti.

Există însă şi unele particularităţi locale absolut remarcabile.

Planul bisericii din Gheghie (Figura 3) se aseamănă cu

planurile altor biserici de lemn din Transilvania precum: Cuhea, Ieud

Deal, Şurdeşti şi Plopiş, toate din Maramureş.

Figura nr. 3 - Planul bisericii din Gheghie


32

Preluând o imagine din lumea contemporană, am asemui

planul bisericii de lemn din satul Luncşoara cu schiţa unei rachete

cosmice construită după strictele legi ale aerodinamicii. Nota aceasta

de curiozitate este dată desigur de existenţa pe latura de vest a

bisericii a pridvorului, spaţiu adăugat la o dată necunoscută.

În rest construcţia se înscrie în tipologia generală a bisericilor

de lemn din nord-vestul României. Ceea ce face ca această biserică

de lemn să se deosebească net de toate celelalte monumente istorice

de acest gen este planul poligonal al navei aşa cum se poate vedea în

imaginea alăturată (Figura 4).

Figura nr. 4 - Planul bisericii de lemn din satul Luncşoara

Planul bisericii din Hotar (Figura 5) este unul rarisim în

România. Argumentăm această afirmaţie referindu-ne în special la


33

planul absidei altarului, încheiat în vârf ascuţit pe axul longitudinal

al construcţiei.

Figura nr. 5 - Planul bisericii din Hotar

Din planul bisericii de lemn din Josani (Figura 6) se observă

că lăcaşul are de jur-împrejur un târnaţ ce pare să se fi adăugat în

cursul anului 1920 când biserica a fost amplu renovată.

Figura nr. 6 - Planul bisericii de lemn din Josani


34

La Gheghie prin ferestrele mici lumina se furişează cu greu

în interior. Şi mai întunecoasă trebuie să fi fost biserica înainte

vreme când ferestrele erau cu mult mai mici decât azi. Deschiderile

iniţiale nu depăşeau lăţimea unei bârne având doar înălţimea de 23

cm, iar lărgimea de 10 cm aşa cum se poate vedea şi la altă biserică

de lemn de pe Crişul Repede-Delureni.

Un arc dublou consolidează bolta semicilindrică a naosului.

În absidă este un tip de boltă ce se racordează planului poligonal al

pereţilor încăperii prin suprafeţe uşor curbate.

Biserica din Luncşoara este o construcţie masivă, ceea ce i-a

făcut pe meşteri să caute unele soluţii tehnice adecvate. Bârnele

pereţilor sunt îmbinate în cheotori în formă de „T” străpunse pe

verticală de cuie din lemn care întăresc stabilitatea construcţiei.

Colţurile teşite ale navei sunt şi ele, într-un fel, rezolvări care

au dus la consolidarea boltei naosului, boltă cu atât de mare

deschidere la bază (Figura7). Cele patru arcuri dublou, în extrados,

formează scheletul de susţinere a scândurilor de brad, uşoare, ale

cerimii. Stâlpii târnaţului ce înconjoară întreaga construcţie nu stau,

ca de obicei, într-o poziţie perfect verticală, ci în una oblică; capetele

de sus sunt prinse într-un fruntar plasat mai spre interiorul bisericii în

raport cu talpa târnaţului edificiului. În acest caz stâlpii îndeplinesc

funcţia contraforturilor de la bisericile de zid.


35

Figura nr. 7 - Planul bisericii de lemn din Luncşoara

Biserica de la Hotar (Figura 8) este construită din bârne

groase de gorun, la capete îmbinate în cheotori drepte cu crestături în

formă de „T”.


36

Figura nr. 8 - Biserica de la Hotar

De-a lungul existenţei sale de peste două secole şi jumătate,

biserica aceasta de lemn, a suferit cel puţin trei renovări la care se

adaugă recenta restaurare încheiată în anul 1969 de către specialiştii

Direcţiei monumentelor istorice. Chiar şi numai formele ferestrelor

de azi ale bisericii, ulterior mărite aproape toate, lasă a se constata

aceste transformări ulterioare. A mai rămas o singură fereastră din

cele iniţiale (de formă ovală), cu zăbrele de fier dispuse în cruce,

vergelele fiind ornamentate cu cerculeţe. Lângă această veche

fereastră se află şi o inscripţie crestată, indescifrabilă. Este una din

cele mai frumos proporţionate construcţii de acest gen din valea

Crişului Repede. Neavând târnaţ pe nici una din laturi, baza


37

acoperişului bisericii, pe o înălţime de circa un metru, este uşor

evazată spre a feri pereţii de umiditatea excesivă cauzată de apa

rezultată din precipitaţii.

La Josani sistemul de boltire este identic altor biserici din

zonă cu excepţia că la naos nu întâlnim o boltă perfect semicilindrică

ci una care, privită în secţiune verticală, se prezintă sub forma unui

arc frânt.

La toate cele patru biserici remarcăm o adecvată bogăţie de

elemente decorative începând cu crestăturile, sculpturile, consolele şi

cheotorile şi continuând cu pictura interioară în tehnica frescei,

icoanele pe sticlă şi pe lemn, ţesăturile ornamentale ce atârnă pe

pereţi şi mobilierul de interior.

La Gheghie preocuparea pentru frumos se exemplifică prin

brâul-torsadă ca motiv ornamental de mare efect plastic ce se

întâlneşte atât la pereţii navei cât şi la portalul tindei în asociere cu

două discuri de soare-rozetă, câte unul pentru fiecare din cei doi

stâlpi verticali ai portalului.

Stâlpilor, cu mijlocul profilat, de la prispa de vest li se alătură

arcuirile frumoase ale contrafişelor fixate în fruntar prin cuie din

lemn de tisă.

Solide îmbinări ale bârnelor pereţilor după modelul „coadă

de rândunică”, consolele profilate la colţuri, crucile de eroi fixate pe

bârne, se înscriu şi ele decorului prezentat mai sus.


38

Turnul face parte din „personalitatea” fiecărui locaş, căci de

fiecare dată maistorul i-a acordat o mare atenţie.

La Biserica din Hotar, de la turnuleţul situat deasupra

verticalei iconostasului, învelitoarea exterioară se bifurcă în

suprafeţe triunghiulare corespunzătoare cu numărul laturilor absidei

bisericii, adică şase.

Turnul nu este prea înalt, are balcon deschis mărginit la bază

cu balustradă de scânduri. Coiful, octogonal la poale, se prelungeşte

prin săgeata conică. Dacă, în general, bisericile de lemn din zonă au

la altar o boltă semicilindrică racordată pereţilor prin suprafeţe

arcuite, la absida, de plan hexagonal, are un tavan drept sprijinit pe o

bază, tot hexagonală, de la care coboară spre pereţi suprafeţele

boltite. Un arc dublou transversal susţine bolta semicilindrică a

navei. Cum scândurile boltei sunt destul de groase maistorul anonim

a crezut de cuviinţă ca la mijlocul tirantului să mai fixeze o bârnă ce

leagă tirantul de arc. Într-o parte şi alta a acestei bârne verticale sunt

contrafişe oblice de susţinere a arcului. Spre a înviora aspectul acesta

destul de greoi al cerimii, maistorul a „scris” pe aceste bârne o

întreagă gamă de crestături, de un ales efect decorativ fiind mai ales

liniile meandrice reliefate din planul suprafeţei de bază.

În anul 1880 în naos s-a mai adăugat un „cor” spre care duce

o scară din aceeaşi încăpere.


39

În exterior, la pereţii de sud şi de nord se pot vedea capetele

bârnelor peretelui despărţitor dintre tindă şi naos. Iniţial acest perete

era străpuns doar de un portal, dar mai târziu o bârnă orizontală a

fost tăiată lăsând loc unor goluri marcate de câte un grilaj de leţuri

prin care femeile pot vedea oficierea slujbei religioase.

Portalurile bisericilor de lemn din Bihor sunt printre cele mai

frumoase din Transilvania.

La biserica din Hotar se păstrează două ancadramente de

valoare absolut excepţională, unul la uşa de la intrare în tindă,

celălalt la peretele despărţitor dintre tindă şi naos. Sunt canaturi

masive, cu partea superioară cioplită în arc semicircular. Cel interior

are de o parte şi de alta trei „funii” paralele. Între ele se intercalează

o alta mai pronunţat reliefată şi care înconjoară întreg

ancadramentul. Paralel cu aceasta, o succesiune de ornamente

romboidale, cu contururi duble, umple spaţiul rămas până la muchia

exterioară. Căutarea unei simetrii cât mai perfecte, a unui echilibru

ornamental, au dus la cioplirea în partea superioară a unui motiv

central, tot în relief - potcoava - care circumscrie motivul cruciform

flancat de două „vârtejuri” crestate şi ele. În linii generale

ancadramentul uşii de la tindă urmează aceeaşi dispunere în spaţiu a

ornamentelor, altele fiind doar motivele: două „funii” continue între

care se intercalează două şiruri de motive fitomorfe - frunze de trifoi.


40

La biserica din Josani (unde pictura a dispărut cu desăvârşire)

decorul este ceva mai modest dar nu inexistent.

Dintre puţinele crestături în lemn amintim în mod special

consolele cu profiluri lobate. Balustrada de scânduri cu traforuri de

la târnaţul de pe latura de vest este o adăogire recentă. Deosebit de

pitoresc este şirul de şindrilă de la coama acoperişului, fiecare bucată

fiind cioplită într-o linie antropomorfă.

Pictura bisericilor de lemn bihorene a făcut obiectul unor

cercetări mai ample în ultimii ani, mai ales prin lucrările istoricului

de artă dr. Aurel Chiriac3.

Pictura de la biserica din Gheghie este de autentică valoare

artistică. Timpul şi fumul luminărilor au făcut ca în absidă şi tindă cu

greu să mai poată fi desluşite scenele în întregime. Iconostasul a fost

repictat probabil la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ciclul

iconografic este cel general răspândit la bisericile de lemn din zonă:

sus, la creştetul tâmplei, este zugrăvită „Răstignirea” sub care se

aşterne friza celor 12 apostoli dublată şi ea mai apoi de tot atâtea

scene inspirate din viaţa lui Iisus. Scenele de pe bolta naosului sunt

încadrate în „careuri” cromatice realizate prin răsucirea unor benzi

de culoare roşie, galbene, albastre şi albe. O seamă de motive

3 A Chiriac, Pictura bisericilor de lemn româneşti din Bihor în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, Oradea, Ed. Muzeului Ţării Crişurilor, 1999; Idem, David Zugravu, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998


41

adiacente temelor de inspiraţie biblică denotă o certă inspiraţie din

domeniul textilelor de casă caracteristice pentru acest sat sau pentru

cele din jur. Tricromia sugerează o transpunere până în mici detalii a

motivelor de pe alesăturile ţărăneşti. În locul unor imagini statice,

încremenite, zugravul, al cărui nume nu-l cunoaştem, preferă

mişcarea, vioiciunea în redarea figurilor aşa cum se întâmplă în

scena reprezentării lui Ilie ce urcă la ceruri în carul său de culoarea

purpurii. În opera acestui zugrav se observă o permanentă

preocupare spre ilustrarea psihologiei figurilor pentru tratarea lor

corectă din punct de vedere anatomic. Desenator talentat şi bun

colorist zugravul a lăsat în urmă-i o admirabilă realizare.

Mai adăugăm picturii din interior, icoanelor pe sticlă sau pe

lemn, mulţimea ştergarelor atârnate pe pereţii bisericii, din care

unele foarte vechi, şi vom avea imaginea de ansamblu a interiorului

acestui monument istoric şi de arhitectură populară.

La Luncşoara suprafeţele ample ale interiorului bisericii i-au

oferit meşterului zugrav cadru suficient de narare. În absidă fumul s-

a aşternut peste pictura veche într-un strat destul de gros, încât de

abia se mai pot distinge câteva detalii din figurile sfinţilor părinţi

încadrate de motive florale. Doar „Isus Pantocrator” de pe bolta

încăperii se poate mai bine distinge. Bolta naosului este dominată de

scena „Sf. Treimi”, înscrisă într-un cadru circular. În cele patru

colţuri sunt portretele evangheliştilor. Figuri stereotipe de mucenici


42

în costume militare decorează pereţii naosului de jur-împrejur.

Iconostasul este extrem de încărcat cu aplicaţii de scânduri traforate

şi apoi vopsite. Uşile de acces spre altar sunt ornamentate în stil

baroc.

Scenele din pronaos ne amintesc de sarcasmul şi hazul unor

asemenea imagini de la bisericile de lemn din judeţul Sălaj (precum

cele întâlnite la bisericile din Ceheiu, Derşida şi Chieşd). Fără a

insista prea mult asupra acestor scene le vom aminti în ordinea

înscrierii lor în spaţiul amintit: „Femeia care ia mana”, „Moartea cu

coasa” (peretele de est); „Adam şi Eva”, „Cum l-au omorât Cain pe

Abel”, „Sf. Ilie”, „Sodoma şi Gomora”, „Muerea lui Lot” (peretele

de sud); „Muerea ce-şi strică pruncii”, „Omul care doarme

duminica”, „Morarul”, „Cârciumarul” (peretele de vest); „Femeile

nebune”, „Femeile înţelepte” (peretele de nord-vest); „Susana”,

„Maria Magdalena”, „Ioana”, „Salomeea”, „Varvara” (peretele de

nord).

Lipsa crestăturilor în lemn (cu excepţia brâului exterior) este

compensată aşa cum arătam, de mulţimea scenelor pictate, a

icoanelor pe sticlă sau pe lemn.

Amintim apoi prezenţa la această biserică de lemn a unei

piese de factură diferită - e vorba despre o ladă pentru păstratul

veşmintelor bisericeşti, datând din secolul al XVIII-lea, pictată cu

motivul lalea de către meşterii slovaci din satele învecinate.


43

În pictura bisericii din Hotar se recunosc două faze distincte,

prima este reprezentată de pictura de pe iconostas şi datează probabil

de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar căreia i s-au făcut retuşuri

substanţiale în anul 1883 de către Müller Károly. Din punct de

vedere artistic pictura refăcută în 1883 nu este însă superioară celei

executate, aşa cum ne arată o altă inscripţie de pe iconostas: „...a II-a

oară la anno 1881 ...” şi care „...s-a finitu zugr. în 12 iulie prin

Dionisiu Iuga cantor de Nicolaeţ pictor...”. Iuga a pictat restul

pereţilor naosului acestei biserici.

Inscripţia completă privind această pictură este următoarea:

„Această sfântă biserică s-au pânzatu a doua oară la anul 1881 pe

timpul pre sfinţiei sale Ioan Meţianu episcopul Aradului, P.V.

domnul Teodor Filipu protopopu, D. Moisi Caba preotul locului,

Teodor Chirilă lăcuitoriu primariu şi s-a finitu zugrăvitul în 12 iulie

1881 prin Dionisiu Iuga cantor de Nicolaeţ pictor. Amin. Şi s-a

sfinţitu în 20 iulie 1881”.

Zugravul de la Nicula, care a mai pictat şi alte biserici din

Bihor, precum cele de la Valea Crişului şi Remeţi, a aşternut mai

întâi scenele pe pânză care apoi a lipit-o pe pereţi cu clei de oase.

Arta acestui zugrav este însă, departe de nivelul impresionant la care

consătenii săi pictori pe sticlă ajunseseră. Tavanul de la tindă, pictat

probabil mai târziu, e inundat de ghirlande de o slabă calitate

artistică.


44

În încheierea scurtei noastre prezentări a celor patru biserici

de lemn bihorene nu ne mai rămâne decât să facem câteva

comentarii care sperăm că vor lămuri istoricul acestor monumente.

Anul construirii bisericii de lemn din Gheghie este greu de

stabilit cu exactitate. Bătrânii satului spun că inscripţia (din care azi

nu se pot vedea decât câteva frânturi de la baza literelor) de deasupra

portalului, s-ar fi referit la anul aducerii bisericii acesteia din satul

învecinat Luncşoara, eveniment ce ar fi avut loc în 1714. Într-adevăr,

pe peretele vestic se află o altă inscripţie chirilică de unde rezultă

clar data „1714”. Mai jos de această inscripţie se află alta, tot

chirilică, indescifrabilă. Nu se poate citi nici inscripţia ce se află pe

peretele sudic al absidei, în exterior. În schimb pe acest perete, puţin

mai sus de inscripţia anterioară, se află crestat în bârnă un grupaj de

litere. Acceptând că ultima parte a grupajului ar însemna o alăturare

a literei chirilice „vede” (corespunzătoare cifrei 2) la semnul grafic

ce redă numărul 700 ar însemna că este vorba de anul 1702. Bazaţi

pe cele de mai sus rezultă că biserica aceasta de lemn îşi are

începuturile în pragul veacului al XVIII-lea, iar în 1714 a fost adusă

pe locul unde se află şi azi.

Biserica de lemn din satul Luncşoara, după spusele

localnicilor ar data din anul 1760, an pe care ei l-au găsit trecut într-o

însemnare veche făcută pe un molitvelnic împreună cu numele


45

meşterului dulgher ce ar fi condus lucrările de construcţie a bisericii,

pe nume Lup Ioan.

Am văzut, mai înainte că biserica de lemn din satul Gheghie

a fost adusă de la Luncşoara în anul 1714. Ori, este greu de crezut că

de la 1714 până la 1760 locuitorii satului Luncşoara să nu-şi fi

ridicat un locaş de cult. Acest lucru ne determină a pune sub semnul

întrebării veridicitatea notiţei de pe cartea respectivă, biserica

construindu-se cu siguranţă înainte de această dată, sau chiar înainte

de 1714, cu toate că şi în monografia din 1901 se specifică ca an de

construcţie 1771.

În secolul al XX-lea această biserică a fost renovată de două

ori – în 1927 (când s-a adăugat şi „corul” din naos) şi apoi în 1956;

de fiecare dată s-a înlocuit învelitoarea de şindrilă cu o alta nouă.

Pe bârna de sus a portalului de pe latura de sud a bisericii din

Hotar se află scris anul.

Pe grinda de sus a portalului de pe latura de sud se află scris

anul construirii bisericii „Văleat 1714”, cu scriere chirilică, iar mai

jos, cu litere latine şi cifre arabe: „An H. I. 1714”. Acest fapt ne face

să punem încă odată sub semnul întrebării datele indicate în

monografia din 1901, unde se arată că data construirii bisericii

acesteia de lemn nu se cunoaşte.

N-am putea încheia prezentarea acestei biserici fără să

amintim şi tradiţia care se păstrează în satul Hotar în legătură cu ea.


46

Se spune că pe la această biserică ar fi trecut şi „marele revoluţionar

şi luptător pentru eliberarea de sub jugul iobăgiei - Horea (Ursu) în

drum spre Viena şi că a avut aici o consfătuire cu iobagii din Hotar şi

jur. Preot era atunci Simuţ Ioan, care, înflăcărat de ideile de eliberare

de sub jugul iobăgiei, s-a pus în fruntea iobagilor îndemnându-i la

răscoală. Preotul Simuţ Ioan scăpat din faţa judecăţii a păstorit până

la moarte în parohia Hotar . De unde o fi luat Vascan Andrei această

informaţie nu ştim. De aceea ne mulţumim doar cu enunţarea ei fără

a insista asupra veridicităţii sale. Coriolan Petranu n-o menţionează.

Satul Josani a avut întotdeauna biserică, numai că locul ei era

altul decât cel de azi. Lăcaşul se afla undeva pe deal, acolo unde era

şi satul până în secolul al XVIII-lea. Dealul respectiv, pe care se afla

biserica, mai poartă şi azi numele de „Dealul bisericii” sau „Dealul

popii”. Potrivit aprobării din 7 martie 1798 a Capitlului din Oradea,

la cererea episcopului Ignatie Darabant, biserica aflată „in colle” (pe

deal) a fost mutată pe locul undei se află şi azi. Aminteam cu altă

ocazie modul în care a avut loc transportarea bisericii acesteia, adică

la fel ca aceea din Subpiatră, pe butuci şi cu tracţiune animală.

În interior sau exterior biserica nu are altă inscripţie decât pe

unul din clopote, datat 1740. Foarte probabil, atunci s-a adus

construcţia de la Vadu Crişului sau Cetea.


47

BISERICILE STRĂMOŞEŞTI DE LEMN – DE LA SPAŢII „MULTIFUNCŢIONALE” LA

SPAŢII PĂRĂGINITE, DINSPRE CENTRU SPRE PERIFERIA IDENTITĂŢII

istoric. Dr. Dumitru SIM

Biserica este instituţia care a coalizat toate energiile din

cadrul satului românesc, de aceea credem că ceea ce afirma Keith

Hitchins şi anume că, „în secolul al XVIII-lea religia ţinea sub

influenţa sa lumea de la sat”, este nu numai îndreptăţit, dar şi foarte

veridic. Se poate vorbi într-adevăr de „o dominantă religioasă a

sensibilităţii la începuturile timpurilor moderne”, vremuri în care

biserica nu numai ca instituţie, dar şi ca spaţiu sacru, va marca

comunităţile rurale, punându-şi pecetea asupra mentalităţilor, care la

rândul lor rămân marcate de ideea conform căreia „…în spatele

tuturor acţiunilor umane stau forţe adverse care înfruntă, răul luând

întotdeauna mii de chipuri spre a se manifesta, (şi n.n.) fiind mult

mai prezent ca binele”. Nu e de mirare astfel că şi consacrarea

acestui spaţiu să coincidă cu un centru recunoscut, cu un spaţiu

potenţiator.


48

Importanţa bisericii ca şi spaţiu sacru este marcată prin

consolidarea comunităţii săteşti în jurul acestui centru; el de obicei

coincide cu centrul spaţial al satului. Se încerca astfel prin imitaţie să

se impună ideea, că „punctul unde se întâlneşte cerul cu pământul”

trebuie însemnat central într-un spaţiu indiferent, pentru ca mai apoi,

să se impună şi să impună o anumită autoritate dată de situarea sa

centrală. Şi în zilele noastre, după multele schimbări de textură ale

localităţilor rurale, majoritatea edificiilor religioase şi-au păstrat o

poziţie spaţială privilegiată, centrală; această aşezare este mult mai

evidentă în secolele XVIII-XIX, atunci biserica satului este nu

”…numai loc de rugăciune, ci într-un fel chiar inima localităţii, şi

pentru a o sublinia mai bine, construcţia ei se înâlţa deasupra

căsuţelor locuitorilor”. Spre exemplu la Delureni, „cu turnul semeţ şi

proporţii apreciabile, de pe dealul din mijlocul satului biserica …

domină întreaga aşezare”, sau la Botean biserica se află „în mijlocul

satului pe deal”. Planurile cadastrale de sfârşit de secol XVIII şi cele

următoare, precum şi schiţele de „sistematizare” a localităţilor rurale

scot în evidenţă aceeaşi realitate.

Sub acest spectru al prezenţei divine, intermediate de spaţiul

sacru şi persoana capabilă să întreţină bunele relaţii ale comunităţii

cu Dumnezeu, preotul sătesc, biserica de lemn a satului premodern şi

modern bihorean se erija într-un adevărat „Axis Mundi”, centru al

vieţii „de aici” şi „de dincolo”. „Suflet” sculptat şi dăltuit în lemn,


49

zona noastră de interes fiind la vremea respectivă graţie tradiţiei şi

situaţiei administrativ-politice o civilizaţie a lemnului, biserica

obştească încheagă în jurul ei, atât ca şi centru spaţial cît şi ca scară

de accedere la viaţa veşnică, energiile întregii comunităţi.

Odată cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se deschide

perioada de apogeu a construcţiei bisericilor de lemn. Este însă şi

perioada în care construcţia acestora era limitată de către obligaţiile

feudale, în sensul că orice cerere de renovare sau de reconstrucţie a

unei biserici săteşti era acceptată sau respinsă în funcţie de

îndeplinirea sarcinilor iobăgeşti a locuitorilor, sau de bunul plac al

feudalului.

Sacrificiile făcute pentru construcţia bisericii, comunităţile

făcând uriaşe eforturi comparativ cu minusculele posibilităţi de

„aserviţi”, pentru dotarea cu toate „cele trebuincioase”, transpar cu

acuitate în tot felul de documente, de la cele oficiale până la cele

personale, cum ar fi adnotările pe marginile cărţilor de cult. Efortul

este comunitar. Inscripţiile confirmă această realitate. Pe unul din

pereţii bisericii de lemn de la Duşeşti se poate citi: „Această sfântă

biserică s-au ridicat cu strădania comunei Duşeşti”; pe pisania

bisercii de lemn din Brădet se consemnează: „…toţi brădetenii

bătrâni şi tineri s-au nevoit care cu ce au putut s-au nevoit de au

făcut această sfântă şi dumnezeiască biserică…”; biserica din Valea

Neagră de Jos are o inscripţie care confirmă, la rându-i, aceiaşi


50

realitate, „…şi s-au făcut în sat Valea Neagră de Jos (biserică n.n.) şi

toţi sătenii cu bătrâni şi cu tineri s-au nevoit la acest lucru

Dumnezeesc de s-au făcut”. Pe uşa de la intrarea în fosta biserică a

satului Ghighişeni (biserica a fost mutată succesiv în curtea

internatului de băieţi din Beiuş şi, mai târziu, într-o comună limitrofă

oraşului Oradea) stă scris faptul că, Biserica „ S-au făcut în sat în

Didişeni şi s-au făcut cu ajutorul lui Dumnezeu... şi a tot poporului din

Didişeni şi cu ajutorul lui... Petrileni şi Zăvoieni şi cu... a poporului

din.... care a dat pentru beserecă precum s-au îndurat....”.

Există, fără doar şi poate, cazuri şi mai disperate în care sunt

puşi ţăranii din Crişana pentru a avea o biserică a lor. Nu puţine au

fost cazurile când din cauza sărăciei, dar trecând dincolo de ceea ce

autorităţile impuneau ca reguli pentru acceptarea reparaţiilor sau

reconstrucţiilor de biserici, ţăranii au fost nevoiţi să fure pentru a

putea să îşi vadă visul împlinit. În această situaţie s-au aflat ţăranii

din Nermiş, domeniul Beliu. Ei sunt prinşi şi daţi în judecată pentru

că „au tăiat din pădurea domenială un număr de 200 de copaci,

stejari, necesari pentru construcţia bisericii ortodoxe”. Comunitatea

înafară bisericii, în mentalitatea epocii, nu putea exista fără a se

abate asupra sa „urgia dumenzeiască”.

Revenind la importanţa bisericii prin prezenţa acelor inerente

elemente intermediatoare, preot, pictură, odăjdii şi carte sfântă,

pentru a sublinia travaliu comunitar vom exemplifica prin eforturi


51

aproape colosale făcute comunităţile ţărăneşti pentru a asigura cărţile

necesare cultului. Într-o lume în care cartea era o raritate, preţul

acesteia era pe măsură. Să nu uităm că ne aflăm încă într-o perioadă

în care starea materială a poporului nu prea permitea achiziţionarea

de cărţi; cu toate acestea comunităţile bihorene fac eforturi ca în

bisericile lor cărţile să existe, căci într-o lume iletrizată „…cuvântul

(scris n.n.) răsună cu o forţă neobişnuită”, este capabil, deci, de a

stabili relaţii de inferioritate, de supunere. Preţurile între care se

putea cumpăra o carte la vremea respectivă variau între 80 de florini,

(atât au dat pe un exemplar al Îndreptării legii cei din Vaşcău la

sfârşitul secolului al XVII-lea) şi minim 7 florini (cât dau locuitorii

din Cetea pe un Liturghier în 1813); sau în cazul în care cel care

vindea cartea şi accepta plata în natură se putea cumpăra şi cu preţul

a doi boi (la acest preţ achiziţionează „popeştenii” - locuitorii din

Popeşti - la începutul secolului al XVIII-lea, un Triod). Memoria

cărţilor vechi ne arată cine a cumpărat în acele vremuri cărţile;

alături de preoţi sau de potentaţii locali se aflau ţăranii, dar nu ca

individualităţi, deşi apar şi sub această formă, ci mai ales ca o

colectivitate, ca grup social avid de scrieri sacre. De pildă, pe un

Apostol se poate urmări următoarea însemnare: „În anul D(omnu)lui

1713. Această s(fântă) Carte …, s-au luat de creştinii din satul Ţigăneşti

ajutorind şi Picleenii şi Cueşdani şi s-au luat cu 6 florinţi şi şase

măriaşi…”. În 1725 pe o carte de cult se scria de către protopopul loan


52

din Aştileu, „Cu mila lui Dumnezeu adecă toţi bulzanii satul to

dimpreună am cumpărat această sfântă. carte ce se cheamă Păucenie şi

o am dat să ne fie pomană satului a tot şi o am dat să fie a bisericii de

Bulzu… Iară cela popă ce va spune din această carte să ne

pomenească pe noi pe bulzani la toate slujbele...”. Pe un Antologhion

aparţinător satului bihorean Surduc stă scris că, la 1758, această carte

au cumpărat-o „surducanii…pentru a fi în veci moşie satului”. La

sfârşitul secolului al XIX-lea, preotul Popovici Ioan nota, „Această

sfântă carte anume Triodion au cumpărat satu anume Miersigani şi nu

o au plătit unul sau doi ci numai cine cât s-au îndurat cu inima”.

Biserica de lemn a satului nu era doar un spaţiu sacru,

veleităţile sale multiple şi adesea mundane rezultă atât din

importanta poziţionare a preotului, ca intermediar celest, dar şi ca

om cu carte şi lider local. Pentru comunităţile tradiţionale acest lucru

era indiscutabil. Biserica ca spaţiu şi preotul, ca intermediator divin,

putea fi: spaţiu de refugiu, spaţiu „conspirativ”, „notariat public” şi

„instituţie de credit”, „tribunal local”, „şcoală” sau „primărie”.

Evident că acest cumul funcţional era pentru vremurile respective

implicit comunităţii şi „inadmisibil” pentru statul modern laic.

Simpla prezenţă a preotului şi cantonarea actului în spaţiul

dominat de biserică făcea ca întocmirea unor acte sau, „derularea” unor

înţelegeri între membrii comunităţii( tocmirea unor păstori, paznici,

lăsarea „cu limbă de moarte” a testamentului…) ori între aceştia şi


53

indivizi extracomunitari să primească girul „autentificării”. Partea

cea mai densă a acestei activităţi preoţeşti este dată de stabilirea

patronajului asupra cărţii de cult. Fie că este vorba de donatori cărţi

individuali(preoţi, săteni, înalte feţe biserici) sau de grup(„pe neam”,

„pe viţă pe sămânţă”), de comunitate în ansamblul ei („săteneşte”)

s-a simţit nevoia fixării actului donator prin înscrierea pe una dintre

foile cărţii. Toate donaţiile sunt făcute „pă sama bisericii”, sau

cărţile sunt date „în mâna preotului”, „în faţa satului şi a biraelor”şi

emit anumite pretenţii cu rol de regulă.

Se ştie că, pentru lumea tradiţională, jurământul era „ un act ce

pune în discuţie sacrul”. În consecinţă jurământul în sine, dublat mai

apoi de prezenţa vectorului sacralităţii (preotul) şi de amplasarea într-un

spaţiu sacru, făcea ca acesta să fie perceput ca o puternică normă a cărei

încălcare aducea mânia divină. Exemple sunt multiple, iar „execuţia

testamentară”, „parafată” în biserică obligatorie.

Spuneam că biserica sătească prezintă şi valenţele unui mic

„institut de credit”. Comunitatea rurală, odată cu înaintea sa înspre

modernitate, reuşeşte să facă şi ea propriile economii. După ce se termina

dotarea bisericii cu toate cele de trebuinţă, sătenii împreună cu preotul

făceau un fond al parohiei ( bani rezultaţi din donaţii, din banii de tas şi

de lumânări, din dreptul de păşunare şi cosire a ierbii din cimitir…). Din

această rezervă monetară, pare-se, se împrumuta localnicilor sau altor

indivizi care aveau trebuinţă de aceşti bani. Pe una dintre filele unui


54

exemplar al Noului Testament, afla în posesia satului Borozel la 1785, se

nota: „Datorii de bani lui popa Nicoară din Cete la cine ce are la

Mermeze Mihai l florini şi o vică de grâu şi o jumătate şi 2 vici de bir.

La Andraş Toader l florin. La Petre 8 florini. La Triode Lup 6 florini.

La Laza 7 florini. La Bochiş Mitru l mărieş şi 2 petaci Cohanu, chizeş

pentru 5 florini şi la el 7 mărieşi. La Blaga Flore 2 mărieşi. La Modoc

Flore, 7 potorc. La Blaga Todor o furcitură de fân şi un mărieş”, toate

acestea conchide calcul „creditorului” se ridică la „Suma, 58 de florinţi

şi un mărieş şi un petac”. Peste mai bine de o jumătate de veac, în

localitatea bihoreană Pocola, între coperţile unei Evanghelii, se afla

consemnat „Contractu lui Flore Vasalie a Kotuni”, conform acestuia el a

rămas dator cu „35 de florinţi şi 30 de cr. şi 10 vici de grâu şi o vică de

ovăsu”, acestea reprezentând un „împrumut”, care nefiind returnat în

întregime „s-au împrotocăluit în Evanghelia bisericii pentru mai

mare dreptate”, şi probabil pentru ca să nu se uite „s-au dat în mâna lui

Birta Ştefan ca (şi n.n.) curator bisericii satului” şi „înaintea biraelor

satului”.

Legat de rosturile sale justiţiare trei termeni vin să

demonstreze această funcţie: perindele, belingeriu şi perindeu. Este

vorba despre un obiect menit ispăşirii unei pedepse. El apare la

bisericile din Totoreni, Căpâlna, Poiana, Surduc, Honţişor (Arad) şi

Bătarciu (Satu-Mare)i. Tradiţia menţionează acest obiect punitiv,

aşezat în târnaţul bisericii sau în curtea acesteia, în toată valea


55

superioară a Crişului Negru, iar aria lui de răspândire pare a fi fost

mult mai largă odată cu depărtarea în timp. Coriolan Petreanu reţine,

în legătură cu perindelele de la Totoreni( datate probabil 1697), că

acestea ar fi funcţionat conform tradiţiei ca, „închisori pentru femei

stricate”. Mărturiile luate de la oamenii vârstnici spun că: „Oamenii

erau judecaţi la biserică. Vinovaţii erau băgaţi în perindele( s.n.). Şi

cei care furau.”, şi „oamenii răi” nu numai femeile stricate. Existenţa

acestui obiect la biserica din satul Căpâlna este demonstrat de o

însemnare pe o carte veche de cult, unde, semnatarul acesteia,

Alexandru Popp menţionează că: „…Pe vremurile de atunci

(însemnarea se face la 1888 n.n.) oamenii nu şedeau necununaţi, nu

trăiau în concubinaj, nu curveau. Erau nişte perindele de pe care

făceau curvii îi băga cu capu şi cu brâncile în perindele şi-i băteau

pruncii peste picioare cu urzici şi nu-i vedeau(s.n.)”. În localitatea

Poiana la sfârşitul secolului al XIX-lea erau consemnate „…lângă

biserica satului perindele, juguri de lemn în care erau băgaţi

creştinii ce se purtau rău …(aici n.n.) erau bătuţi şi scuipaţi”.

Spaţiul bisericii are şi rosturi educative laice, aici preoţii sau

diecii, aceştia din urmă angajaţi de comunitatea sătească pentru a da

„învăţătură pruncilor celor mici”, vor duce o cruciadă a letrizării

fiind ajutaţi şi de demersurile duse, în aceiaşi direcţie, de către stat.

În spaţiul bisericii se lecturează, încă în secolul al XIX-lea se

menţin în acest loc „orele de lectură”, ore în care lumea satului


56

ascultă adevărurile biblice, sau altfel de învăţături din seria scrierilor

religioase, acestea fiind citite de către dieci. Acest lucru ne este

sesizat de o însemnare pe un exemplar al unui Triod copiat de „popa

Flore” în satul Giriş. Aici se nota: “Diecii care au cetit pre cărţi şi

au minţit să fie mâncaţi de o fiară cu trei capete”. Această însemnare

indică şi locul unde se desfăşoară lectura, nu într-un mod direct, dar

acesta este sesizabil din atitudinea pe care trebuie ca auditoriul să o

arboreze, şi anume:“…nimeni să nu şoptească sau să scuipe, ci să ia

aminte la ce citeşte citeţul, având mâinile pe piept şi capetele

aplecate, căutând cu ochii inimii la răsărit, să ne rugăm pentru

păcatele noastre aducându-ne aminte de moarte şi de munca cea

viitoare şi de viaţa veşnică”. Un copist de cărţi de cult din nord-

vestul României confirmă şi el existenţa bisericii ca „sală de

lectură”, motivându-şi rezumarea textului copiat „am scurtat pentru

neputinţa norodului celor de obşte,…, să le fie mai uşor noroadelor a

asculta nesupărăndu-se şi ascultarea cea cu dragoste primită la

Dumnezeu, a cărui slavă şi mărire”. Pe o Cazanie aflată în biserica din

Ogeşti judeţul Bihor, un alt copist, motiva la rându-i prescurtarea

textului mai „întâi pre unde au şi mărturii din sfânta Scriptură n-au fost

însemnate în ce loc şi în câte capete şi stihuri”, deoarece, considera el,

acest „lucru era foarte cu anevoie spuitorilor de cazanii şi mai şi

ascultătorilor”.


57

Un alt fapt, care vine să evidenţieze latura educativă a

bisericii, este prezenţa masivă în zona noastră a miscelaneelor, cărţi

de literatură religioasă cu caracter comprehensiv, care se adresează

unui mediu prin excelenţă oral, adică acestea sunt copiate sau tipărite

pentru a putea fi citite cu glas tare în faţa unui auditoriu.

Înainte de „a învăţa” carte în spaţiul dominat de biserică,

ţăranul a învăţat aici să „citească” imagini. Edificarea morală,

accederea la lege, se făcea, într-un procent mai mult decât

considerabil, prin intermediul predicilor, al pildelor, al „cuvintelor

bune”, însă nu mai puţin prin substratul pictural al bisericilor. Pictura

bisericilor era în definitiv o „biblia pauperum”, o poveste care poate

începe cu Geneza ori Răstignirea, şi care se continuă mai apoi cu:

apostolii, faptele lui Christos, păcatele oamenilor şi se termină cu

caznele şi suferinţele celor rânduiţi Satanei. Că imaginea avea acest

rol era un fapt cunoscut de către capii bisericii, de preoţi şi de

zugravi, ei neezitând să marjeze în comanda picturii de foarte multe

ori pe latura de edificare creştină, dar mai ales pe cea morală.

Prezenţa, aproape în toate bisericile, a scenelor reprezentând:

„Femeile nebune”, „Judecătorii legaţi cu lanţuri”, „Morarul care fură

făină”, „Omul leneş”, „Femeia care şi-a lepădat copilul”,

„Bosorcoaia”, şi multe alte astfel de personaje „locale”; precum şi a

unor terifiante imaginii ale Iadului, demonstrează profunda latură de

edificare morală. Imaginea Iadului era de multe ori atât de


58

edificatoare, încât, în cazul biserici de lemn din Surduc, a necesitat

acoperirea ei cu var, deoarece „…scenele respective umpleau de

groază femeile gravide”, comunitatea hotărând acoperirea lor.

Pictura bisericească, din zona de referinţă, nu este altceva „…decât

interpretarea justiţiei divine, o operă moralizatoare”, constată un

cercetător al acestei probleme. Jean Delumeau sesiza că, „diavolul

care bântuia satele… a inspirat mai puţină groază şi a fost mai

cumsecade decât cel al predicatorilor”, pictura murală din bisericile

de lemn ale Bihorului confirmă şi ele acest lucru.

Spaţiu cu multiple valenţe, dincolo de menirea sa de spaţiu

sacru, biserica premodernităţii din Crişana este în acelaşi timp şi

„casă poporală”, ţine loc şi de primărie, judecătorie şi „închisoare”,

„notariat” şi „instituţie de credit”, şcoală şi spaţiu de refugiu, dar şi

de spaţiu al memoriei(aici erau pomeniţi morţii comunităţii). Este

perceput, în mentalul colectiv, ca spaţiu bun şi sacru („sfânta

biserică”, „dumnezeească biserică”, „lăcaş sfânt”), coagulant la

nivelul comunităţii de creştini, spaţiu menit a asigura o oarecare

linişte sufletească unei populaţii, în marea ei parte, încercată de

numeroase greutăţi, fie ele de ordin social, dar mai ales economic,

fie de noile încercări venite din criza de adaptare la modernitate; în

ultimul caz biserica se prezintă ca spaţiul menit asigurării contactului

cu „trecutul luminos”, cu tradiţia protectoare.


59

Toate aceste aspecte ne edifică de ce era atât de importantă

biserica de lemn satului, dincolo de aspectele ce ţin, în contemporan,

de veleităţile sale artistice şi de patrimoniu. Acestea sunt, fără doar şi

poate, tot atâtea motive pentru care tot ce se va face pentru salvarea

lor, pentru scoatere lor din „ghearele” uitării şi morţii are de-a face

cu identitatea noastră locală, cu locul ocupat de noi în concertul

european al valorilor.

Bibliografie selectivă:

1. Keith Hitchins, Mit şi realitate în istoriografia românească,

Bucureşti, 1997

2. Sorin Mitu, Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni,

Bucureşti, 1997

3. Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile

paradigme ale cunoaşterii, Cluj-Napoca, 1996

4. Jacques Paul, Biserica şi cultura în Occident, Vol.

II.,Bucureşti

5. Doru Radosav ., Sentimentul religios la români. O

perspectivă istorică, Cluj-Napoca, 1997

6. Giovanni Cherubini, Ţăranul şi muncile câmpului, în Jaques

Le Goff (coordonator), Omul medieval, Editura Polirom, Iaşi,

1999


60

7. Ioan Godea, Monumente de arhitectură populară din Nord-

Vestul României. Biserici de lemn din valea Crişului Repede,

Oradea, 1974, vol II

8. Ioan Godea, Ioana Cristache Panait, Monumente istorice

româneşti din eparhia Oradiei, I, Biserici de lemn, Oradea,

1978

9. Titus Roşu, Însemnări şi inscripţii bihorene, vol I-II, Oradea,

1999

10. Florian Dudaş, Vechi cărţi româneşti călătoare, Bucureşti,

1987

11. Coriolan Petreanu, Monumente istorice ale judeţului Bihor,

vol. I, Bisericile de lemn, Sibiu, 1931

12. Cătălina Velculescu, Între scriere şi oralitate, Bucureşti,

1988

13. Aurel Chiriac, Istoricul cercetării picturii murale din Ţara

Crişurilor, în Biharea, V, 1977


61

CE ESTE O BISERICĂ DE LEMN? Arh. Cristian Puşcaş

Bisericile de lemn, ca orice alt bun patrimonial, reprezintă

actul de proprietate al culturii unei comunităţi, a unei societăţi în

general. Pentru arealul geografc al Crişanei, acest patrimoniu

reprezintă cu adevărat expresia supremă a identităţii culturale şi de

ce nu, umane a localnicilor.

Varietatea şi complexitatea bisericilor de lemn de pe

teritoriul judeţului Bihor a fost analizată şi studiată, în numeroase

studii elaborate de-a lungul timpului, Ioan Godea fiind doar una

dintre personalităţile care şi-au dedicat activitatea acestui tip de

patrimoniu arhitectural.

Cu toate că atenţia cercetărilor a fost în permanenţă

îndreptată asupra acestei tematici, totuşi prea puţine sunt exemplele

de intervenţie directă asupra unora sau altora dintre aceste edificii.

Din nefericire, chiar şi atunci când acest lucru s-a întâmplat,

intervenţiile au compromis de cele mai multe ori, în numele

academismului, iremediabil autenticitatea unui anume obiect.

Pornind de la premisa că în domeniul restaurării

monumentelor, produsul final al unui astfel de şantier este cu atât


62

mai reuşit cu cât intervenţia arhitectului (meşterului) este mai puţin

vizibilă, invocând şi argumentul specificităţii aparte a obiectului

asupra căruia se intervine, este deci de aşteptat ca în urma unei

intervenţii de restaurare a unei biserici de lemn, impactul cel mai

vizibil să fie în cel mai bun caz cel ce delimitează materialul lemnos

nou întrebuinţat de cel original (istoric). Mai mult, împingând la

limită acest raţionament, este de aşteptat ca în decursul a doar câţiva

ani, patina să se aşeze deasupra intervenţiei anterioare şi în cele din

urmă singurele mărturii ale şantierului să rezide dintr-un studiu atent

şi meticulos (dar nu neapărat profesionist) al obiectului considerat

patrimoniu.

Particularitatea şi specificitatea cazuisticii implică o

argumentare deosebit de aplicată şi care trebuie să ţină cont de o

seamă de factori de multe ori atipici în abordările uzuale de

restaurare. Este vorba în primul rând de caracterul vernacular al

patrimoniului despre care vorbim. Bisericile de lemn sunt în egală

măsură realizări arhitecturale valoroase dar şi produse de arhitectură

realizate de meşteri şi dulgheri locali.

Demersul lor constructiv urmărea cu siguranţă ridicarea în

bune condiţii a lăcaşului respectiv, decorarea şi înzestrarea lui cu

elemente artistice specifice, mai degrabă pentru simpla necesitate de

fiinţare şi îndeplinire a ritualului creştin specific al acestora şi

nicidecum din conştientizarea desăvârşirii unei opere de artă ce urma


63

să dăinuie şi să capete în timp semnificaţiile patrimoniale pe care noi

le acordăm astăzi.

Ori tocmai acest demers se reflectă fără echivoc în tehnicile

şi tehnologiile constructive adoptate, atribuind patrimoniului

architectural al bisericilor de lemn acea notă de sacralitate spirituală

ce depăşeşte frontierele simbolistice ale funcţiunii pe care aceste

obiecte le găzduiesc.

Conceptual, conservarea, restaurarea şi valorificarea

patrimoniului bisericilor de lemn din Crişana a cunoscut de-a lungul

timpului evoluţii interesante, generate de contexte economice,

politice şi sociale dintre cele mai diverse. Dacă pentru prima dată

anii ’60 - ’70 au fost cei care au dat semnalul unei atitudini coerente

în domeniul conservării acestui patrimoniu, de-abia primii ani ai

mileniului al III-lea au putut nota şi intervenţii concrete în această

direcţie. Cu toate acestea nu ar fi corect să omitem activitatea

instituţiei Muzeului Ţării Crişurilor, care de-a lungul anilor,

consecvent şi mai ale perseverent a avut, prin personalul de

specialitate, o activitate susţinută în această direcţie. Cu toate

acestea, de cele mai multe ori, demersul acestora se oprea doar la

nivelul teoretic al problematicii protejării acestui patrimoniu; nu

puţine fiind cazurile în care legislaţia în domeniu împiedica anumite

măsuri concrete de intervenţie. Primii ani ai secolului al XXI-lea

aduc însă în atenţia publicului, dar mai ales a specialiştilor în


64

domeniul reabilitării patrimoniului gravitatea acestei probleme, şi

necesitatea de intervenţie rapidă asupra câtor mai multe dintre

bisericile de lemn răsfirate în spaţiul geografic al judeţului Bihor.

Acest lucru se datorează în primul rând schimbării cadrului

legislativ, care deşi nu este dintre cele mai favorabile domeniului,

încurajează totuşi schimbarea atitudinii faţă de acest bun patrimonial,

dar în egală măsură asistăm şi la o sensibilizare generală a oamenilor

implicaţi în domeniu, sensibilizare provocată şi de deschiderile

culturale şi sociale pe care perioada postdecembristă le-a adus. Din

nefericire însă, avantajele deschiderii blocului comunist către cultura

şi societăţile vest europene au produs şi o serie de efecte negative

asupra acestei avuţii culturale. Mă refer în primul rând la

descătuşarea (materială, culturală, religioasă) populaţiei rurale după

decembrie 89, atunci când o dată cu drepturile de liberă circulaţie şi-

au recâştigat o serie de alte drepturi importante pentru om, dintre

care, poate cel mai important pentru populaţia de la sate a fost cel

referitor la libera expresie şi exprimare religioasă a individului.

Comunităţile locale s-au emancipat, şi-au trimis (lăsat) fiii să circule

liberi în lume, iar la întoarcere, odată cu bunăstarea financiară,

aceştia au adus şi gustul pentru o viaţă mai bună, mai caldă, mai

confortabilă, într-un cuvânt modernă.

În aceste condiţii, coroborat şi cu lipsa acută a unor

specialişti în domeniul proiectării de arhitectură eclesiastică,


65

rezultatele înţelegerii “modernismului” de către populaţia rurală se

pot “admira” în imediata vecinătate a vechilor biserici din lemn din

marea majoritate a satelor.

Această problemă suportă trei abordări esenţiale, pe care le

voi prezenta în cadrul pledoariei ce urmează. Este vorba în primul

rând de calitatea arhitecturală a noilor biserici ale satelor româneşti,

biserici care de cele mai multe ori nu sunt altceva decât răsunătoare

eşecuri arhitecturale.

În al doilea rând, din punct de vedere al conservării şi

protejării patrimoniului bisericilor de lemn, un aspect care deja

începe să afecteze în mod direct esenţa spiritualităţii vechilor lăcaşe

de cult, îl reprezintă apropierea fizică dintre noile lăcaşuri şi

cochetele biserici de lemn.

Din nefericire exemplele sunt numeroase, în listă făcându-şi

loc numele unor localităţi precum Cociuba Mică, Josani, Oşorhei,

Gheghie, Căpâlna, Duşeşti, Vălani de Pomezeu, Totoreni, Lazuri de

Beiuş, etc. (Figura 17)

Prin amplasament, prin dimensiuni dar şi prin stridenţa

finisajelor, noile biserici ortodoxe anihilează complet noţiunea de

peisaj cultural local, semnificaţia simbolică a vechilor bisericuţe atât

de uman şi firesc proporţionate.

Diversitatea „stilistică” a acestor noi edificii, aroganţa şi

sfidarea de care dau dovadă prin amplasament şi prin felul în care


66

înţeleg să (NU) comunice cu bisericile de lemn din vecinătate

trădează de fapt o criză identitară a localnicilor, o descătuşare a

personalităţii şi identităţii comunităţilor rurale. Dacă în fondul ei

această descătuşare este perfect justificabilă, formele pe care le

produce sfidează grav însăşi noţiunea de geniu a locului, însăşi

legătura pe care casa lui Dumnezeu, biserica satului, o realizează de

secole între om şi divinitate. Şi invariabil acest drum trece pe la

biserică. Invariabil omul iese cu „Doamne-ajută” din casă, invariabil

omul îşi face cruce atunci când trece pe lângă biserică, invariabil, la

apus, obosit dar mulţumit de bucatele pe care tot Dumnezeu le-a

aşezat înaintea lui, omul îi mulţumeşte şi îi slăveşte numele.

Dar când Dumnezeu l-a lăsat pe om să trudească pământul,

Dumnezeu i-a dat omului şi un loc de odihnă. Un loc în care omul

poate veni înaintea Lui să îi mulţumească pentru lucrurile bune din

viaţa lui. Un loc în care omul să îi ceară lui Dumnezeu ajutor sau

îndurare. Iar acest loc este biserica. Biserica satului. Acea biserică a

satului (obiectul) croită după chipul şi asemănarea omului, acea

biserică a satului (noţiunea) croită după chipul şi asemănarea lui

Dumnezeu. Iar biserica de lemn era pentru ţăranul român locul ideal

de întâlnire cu Dumnezeu. Analizând astăzi bisericile de lemn

reuşim să înţelegem felul în care păstrau şi valorificau scara umană,

în fond „sufletul uman”, ca şi echivalent nemăsurabil al noţiunii de

scară umană.


67

Smerenia cu care omul se apleca în uşa mică a bisericii

(Sebiş, Lazuri de Beiuş, Hotar, Totoreni, Luncşoara, Gheghie, etc.)

(Figura 18,19) pentru a putea intra în spaţiul sacru al acesteia,

dimensiunile atât de fireşti şi familiare ale spaţiului interior,

dimensiuni ce păstrează ambianţa caselor ţărăneşti, chiar lemnul ca

material de construcţie, atât de prezent în viaţa ţăranului, sunt toate

expresii fireşti ale „sufletului uman” transpus în obiectul destinat a fi

locul de întâlnire cu Dumnezeu. Biserica de lemn este pentru om,

însăşi chipul lui Dumnezeu pe pământ. Biseica de lemn nu era pentru

ţăran o construcţie (obiect de arhitectură) la care mergea să se

întâlnească cu Dumnezeu, ci biserica de lemn era însăşi Dumnezeu.

Dumnezeu aşa cum ţăranul îl ştia, aşa cum ţăranul trăia cu el în

fiecare zi, Dumnezeu aşa cum ţăranul era în relaţie cu El, în fiinţă cu

El: un Dumnezeu blând şi cald precum lemnul, un Dumnezeu cu

mâinile trudite, cu fruntea acoperită de sudoare, dar în acelaşi timp

un Dumnezeu în haine de sărbătoare, un Dumenzeu sfânt, drept şi

atotputernic. Ţăranul român nu venea la biserică pentru a-L întâlni

undeva în acel spaţiu pe Dumnezeu, ţăranul român atunci când venea

la biserică, venea la Dumnezeu. Venea la Dumnezeul odihnei

trupeşti şi la Dumnezeul odihnei sufleteşti, deopotrivă.

Prin venirea la biserică, omul fiinţează cu Dumnezeu. Şi atât.

Omul nu mai este însoţit de Dumnezeu aşa cum e la munca

câmpului, omul nu-L mai caută pe Dumnezeu ca atunci când se


68

aşează în pat, omul nu-L mai cere pe Dumenzeu ca partener de drum

ca atunci când iese din casă, ci omul este în Dumnezeu şi Dumnezeu

este în om atunci când acesta din urmă intră în biserică. Biserica este

Dumnezeu în măsura în care expresia ei arhitecturală este o simplă

materializare a „sufletului uman”. Biserica de lemn, prin excelenţă,

este un astfel de loc. Aici găsim doar omul şi pe Dumnezeu. Pe om

în Dumnezeu şi pe Dumnezeu în om. Obiectul este prea puţin

important pentru ţăranul român. De fapt, obiectul este important

pentru observatorii externi, cei care în obiect pot doar să întrevadă

chipul lui Dumnezeu aşa cum ţăranul îl vede, aşa cum ţăranul român

este în Dumnezeu, aşa cum ţăranul român fiinţează în Dumnezeu, şi

aşa cum Dumnezeu este în ţăranul român.

Dar atunci ce sunt bisericile noi? Unde este omul, ţăranul

român? Unde este Dumnezeul ţăranului român de odinioară? Mai

fiinţează omul în Dumnezeu şi Dumnezeu în om? Sau poate asistăm

la un nou tip de om, la un nou tip de Dumnezeu, şi implicit un nou

tip de fiinţare (existenţă) a ţăranului cu Dumnezeu? Cred că oricât de

multe direcţii se deschid prin răspunsurile pe care le suportă aceste

întrebări niciuna dintre ele nu va fi în favoarea acestei fiinţări dintre

om (ţăranul român) şi Dumnezeu. Cred că acea descătuşare a

ţăranului român este consecinţa încătuşarii prealabile la care acesta a

fost supus. Cred ca vorbim despre generaţii diferite, despre o

generaţie nouă „modernizată” peste noapte, scăpată dintre graniţele


69

limitărilor de tot soiul, şi despre o generaţie veche, incapabilă să mai

reacţioneze la agresiunea şi vehemenţa „modernităţii”. Iată de ce,

ceea ce părea în primii ani post decembrişti un simplu şi izolat

accident arhitectural şi urbanistic a devenit peste noapte o regulă

nescrisă şi obsesiv repetată în tot arealul nostru geografic.

Biserici noi, flagrant supradimensionale, catastrofal

interpretate stilistic, şi nu în ultimul rând sfidător implantate în sit,

anulează orice noţiune de scară umană „peisaj cultural” sau

„identitate locală”. Din nefericire acest fenomen aproape s-a

încheiat, mare parte a comunităţilor care la un moment dat au avut

forţa financiară necesară au săvârşit deja această crimă împotriva

fiinţării ţăranului cu Dumnezeu.

Dar în acelaşi timp, obsesiv deja, repet întrebarea: mai vrea

ţăranul român să fiinţeze cu Dumnezeu? Mai vrea ţăranul român să

fie în Dumnezeu? Mai vrea ţăranul român ca Dumnezeu să fie în el?

Sau poate, dimpotrivă, ţăranul român este acum un om modern,

potent şi detaşat de dumnezeirea ce i-a fost hărăzită? Oare nu cumva,

în „modernismul” ţăranului român regăsim tocmai acea descătuşare

ce îl face pe acesta să clădească şi deci să se fălească în faţa lui

Dumnezeu, invocând tocmai mulţumirea libertăţii câştigate prin

sânge?

Oare nu cumva noile biserici nu mai sunt Dumnezeu în

oameni şi oameni în Dumnezeu ci sunt idoli şi ofrande aduse


70

idolilor? Nu cumva aceste noi lăcaşuri sunt expresii ale nebuniei

oamenilor care cred că prin forţe proprii pot să aducă daruri lui

Dumnezeu? Din nou, răspunsul ce pare a se contura este unul

defavorabil omului. Şi dacă totuşi o face, cu siguranţă acestea nu

sunt după voia lui Dumnezeu. Aceste daruri nu vor fi altceva decât

expresii ale făţărniciei, consecinţe ale descătuşării faţă de

Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu i-a cerut ţăranului român astfel de

daruri, dar cred că Dumnezeu a îngăduit descătuşarea omului, pentru

ca acesta să poată veni din nou liber să fiinţeze cu El. Nicidecum

Dumnezeu nu avea nevoie de astfel de dovezi împietrite. În fapt,

asistăm la o falsă fiinţare a ţăranului cu Dumnezeu, în fapt suntem

martorii unei descătuşări (eliberări) a ţăranului român faţă de însuşi

Dumnezeu. Mai degrabă decât templele dedicate lui Dumnezeu,

aceste biserici noi sunt expresii ale libertăţii de conşţiinţă, ale

eliberării din fiinţarea cu Dumnezeu.

În setea ţăranului român de libertate, paradoxal, libertatea

religioasă fiind cel mai mult invocată, acesta şi-a însuşit aroganţa de

a se elibera chiar de Dumnezeu. Acel Dumnezeu la scară umană,

acel Dumnezeu al „sufletului ”, al ţăranului român.

Pentru a închide acest tablou al „modernismului” prost

înţeles în lumea satului bihorean (românesc) voi detalia acum cea de-

a treia abordare pe care acest subiect îl suportă.


71

Precizez încă de la început că dintre cele trei direcţii de

dezbatere, primele două, chiar dacă afectează (uneori flagrant) ideile

de „peisaj cultural” şi „identitate culturală locală”, totuşi nu ating în

mod direct biserica de lemn, ca obiect fizic, tangibil. Şi totuşi, prin

complexitatea fenomenului, şi prin consecinţele pe care cele două

problematici le implică, cea de-a treia cauză a degradării identităţii

culturale este cea care are cel mai devastator efect asupra

patrimoniului imobil însuşi.

Prin construirea noilor biserici, şi dincolo de situaţiile în care

acestea bruiază cadrul istoric, arhaic şi la scară umană al bisericilor

de lemn în apropierea cărora au fost ridicate, asistăm la un fenomen

aproape firesc de abandon şi renunţare la vechea biserică a satului.

Două sunt pierderile pe care le suferim în acest caz. În primul

rând este vorba despre deja dezbătutul subiect al îndepărtării omului

de la sat de Dumnezeu. Însă pe lângă această pierdere spirituală, pe

care în fond Dumnezeu este cel care o îngăduie, suntem şi martorii

unei pierderi fizice. Mă refer aici la pierderea obiectului în sine, la

pierderea fizică a unei biserici de lemn. Comunitatea îşi

concentrează întregul efort financiar înspre ridicarea noului sălaş,

lucrările uzuale de întreţinere ale vechii biserici a satului sunt

definitiv şi iremediabil abandonate, chiar interesul spiritual general

al comunităţii este întru totul focalizat către noul edificiu, în timp ce,


72

vechea biserică de lemn a satului este abandonată şi nu de puţine ori

tratată ca o povară pentru comunitatea respectivă.

Acest fenomen este atât de generalizat în comunităţile rurale

încât aproape nu mai există sat care să nu îşi fi abandonat biserica de

lemn în favoarea celei noi din zidărie de cărămidă şi structuri

moderne din beton armat. Consecinţele sunt dintre cele mai

devastatoare, cântecul de lebădă al patrimoniului bisericilor de lemn

fiind desavârşit în pierderea irecuperabilă a acestor dovezi ale

tradiţiilor culturale locale.

Închizând însă cercul acestor concepte evolutive, putem

afirma că există însă şi unele semne pozitive în sensul recuperării

acestui tip de patrimoniu. O susţinută activitate de inventariere a

acestor biserici a fost demarată în ultima perioadă de către Direcţia

pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural a judeţului

Bihor, de asemenea organitaţii nonguvernamentale în parteneriat cu

Facultatea de Arhitectură şi Construcţii au demarat şantiere de

relevee ale acestor biserici în vederea întocmirii unei baze de date

profesionist realizate. Mai mult, o serie de proiecte de arhitectură au

declanşat sau vor declanşa în viitorul apropiat o serie de şantiere de

reabilitare a unui număr de cinci biserici (Brăteşti, Copăceni,

Rotăreşti, Şoimi, Stânceşti). (Figura 20,21) Dincolo de aceste măsuri

concrete, o deosebită importanţă o reprezintă noua atitudine a

preoţilor parohi de la satele ce au în proprietate aceste biserici. Dacă


73

până nu demult, dorinţa acestora şi a comunităţilor pe care le

reprezentau era aceea de a clădi noi lăcaşuri de cult (de obicei în

vecinătatea bisericilor de lemn), acum aceştia îşi întorc privirile şi

sentimentele către vechile biserici ale satului, acordându-le din ce în

ce mai multă importanţă, înţelegând din ce în ce mai bine valoarea

patrimonială şi memorială pe care acestea le au. Un singur exemplu

este edificator: cele 54 de familii ale comunităţii locale din satul

bihorean Copăceni au ales ca în ciuda ofertei de vânzare a vechii

bisericuţe de lemn, aceasta să rămână acolo unde a fost ridicată; pe

culmea dealului ce străjuieşte satul. Dincolo de efortul financiar pe

care comunitatea este dispusă să îl facă pentru a salva de la

degradare biserica, este demn de remarcat ataşamentul şi valoarea

simbolică pe care lăcaşul de cult îl are pentru sătenii respectivi.

Fie că vorbim despre restaurarea propriu-zisă a unei biserici

de lemn, fie că vorbim despre măsurile de întreţinere curentă pe care

proprietarul trebuie să le parcurgă în mod constant, domeniul

protejării şi conservării patrimoniului rural al bisericilor de lemn

reprezintă un domeniu pe cât de delicat pe atât de expus

interpretărilor şi mai ales aplicărilor greşite ale interventiilor.

În general se observă două tipuri incorecte de intervenţie

asupra acestui tip de patrimoniu (ca de altfel asupra întregului

patrimoniu), fiecare dintre cele două tipuri putând afecta în mod

negativ autenticitatea obiectului de studiu.


74

În primul rând se pune în discuţie buna intenţie a celor care

interacţionează cu o biserică de lemn. Din păcate nu o dată, această

bună intenţie nu este însoţită şi de o ştiinţă a proiectării sau a

intervenţiei propriu-zise asupra lăcaşului de cult. Dacă însă în faza

de proiectare eventualele greşeli pot fi corectate, pe şantiere, de

multe ori, lucrurile scapă de sub control. Acest lucru are la bază fie

nepriceperea meşterilor, fie excesul de zel al acestora de a plusa în

valoarea muncii pe care o depun. De aceea, deosebit de important

este ca pe lângă aceşti meşteri (de cele mai multe ori localnici) să

existe întotdeauna unul sau mai mulţi specialişti care să controleze şi

să supervizeze execuţia propriu-zisă. Pe teritoriul judeţului Bihor,

unul dintre cele mai răsunătoare exemple negative îl reprezintă fără

îndoială biserica de lemn din satul Brădet. Beneficiind de un

extraordinar echilibru volumetric, dar şi de un amplasament parcă

special creat pentru o astfel de destinaţie funcţională, biserica suferă

la sfârşitul secolului al XX-lea – începutul secolului al XXI-lea o

intervenţie dintre cele mai nefericite. Tabla zincată este materialul

care îmbracă acum şarpanta monumentală a bisericuţei, pervertind

astfel cea mai pură expresie artistică populară într-o blasfemie la

adresa bunului simţ şi al respectului faţă de Dumnezeu. De altfel,

cazul bisericii din Brădet cunoaşte analogii şi cu alte biserici de

lemn, de fiecare dată însă, privitorul sensibil simţind cum metalul


75

rece şi atât de străin ţăranului român străpunge cea mai de preţ

moştenire a acestuia: biserica.

Pentru a ieşi însă din nota tristă a exemplului anterior, voi

pune acum în discuţie cazul bisericii de lemn de la Brăteşti (Figura

22, 23). Avem aici de-a face cu un exemplu într-adevăr fericit,

meşterul dulgher ce a lucrat la refacerea şarpantei, a reuşit ca pe baza

proiectului de arhitectură ce reconstituia în mod deosebit volumetria

acoperişului, să pună în operă întocmai sarcinile trasate prin proiect.

Măiestria de care a dat dovadă, simţul proporţiilor deosebit de bine

format şi modelat în timp au adus deasemenea un aport hotărâtor în

conturarea cu succes a exerciţiului de reabilitare şi restaurare a

edificiului.

Cel de-al doilea tip de intervenţie nefastă asupra unei biserici

de lemn are în vedere atitudinea de la început distructivă, fie a

proiectantului, fie, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori a

meşterilor care pun în operă proiectul de reabilitare. Dacă în ceea ce

priveşte partea de proiectare există o serie de filter prin care acesta

trece până în momentul emiterii autorizaţiei de construire, în cazul

meşterilor care lucrează fizic în şantier lucrurile pot scăpa foarte uşor

de sub control. Aprofundând însă acest capitol, trebuie amintit şi

caracterul şi specificul unei anumite perioade din istoria şi evoluţia

conceptelor de restaurare. Chiar dacă la vremea lor (perioada anilor

1960 - 1970) acele proiecte erau apreciate şi înţelese ca adevărate


76

reuşite inginereşti sau arhitecturale în domeniu, astăzi ele sunt

acceptate şi tolerate de specialişti numai prin prisma incapacităţii

comunităţilor care deţin astfel de exemple de a reinvesti într-o

corectă şi justă intervenţie de restaurare. În acest sens, bisericile de

lemn din satele Hidişelu de Jos, Copăceni, (Figura 24) ori din

localitatea Băile Felix sunt doar trei exemple ale unei atitudini în

restaurare care astăzi par adevărate agresiuni la adresa autenticităţii

lăcaşelor respective.

Cu siguranţă însă optica şi percepţia modului în care

proiectanţi şi meşteri în egală măsură trebuie să se apropie de cazul

unei biserici de lemn au suferit şi vor suferi modificări de-a lungul

timpului, funcţie de gradul nostru de înţelegere a valorilor pe care

acestea le poartă. Moştenirea pe care am primit-o, felul în care

înţelegem să o transmitem mai departe urmaşilor noştri, rămâne însă

un deziderat pentru toţi cei implicaţi în fenomenologia bisericilor de

lemn. Mai mult chiar, dincolo de interacţiunea directă cu obiectele

de patrimoniu în sine, sarcina specialiştilor implicaţi în conservarea

şi promovarea acestui patrimoniu trebuie să fie aceea de a

conştientiza şi sensibiliza “consumatorul” dar mai ales “utilizatorul”

acestui bun patrimonial comun. Altfel, procesul început şi deja

aproape încheiat al “modernizării” satului românesc, va trece fără

milă subiectul conservării şi reabilitării bisericilor de lemn în

manualele de istoria arhitecturii. De aceea, orice efort de valorificare


77

a acestuia, orice efort de sensibilizare şi conştientizare a oamenilor

care le folosesc şi le au în exploatare trebuie să sublinieze importanţa

lor simbolică, şi de ce nu, importanţa lor economică pentru

comunitatea respectivă. În caz contrar vom ajunge şi noi, şi copii

noştri să ne întrebăm: ce este o biserică de lemn?


78

BISERICI ÎNARIPATE

Conf. univ. dr. Ramona Novicov

Înainte de a aborda tema aleasă ce vizează reprezentările

plastice ale bisericilor de lemn bihorene aşa cum apar ele în opera

lui Niculiţă Papp, recurg la un text semnat de Augustin Ioan pentru a

fixa o anume perspectivă a interpretării imaginilor: « arhitectura de

cult de dimensiuni decente, bisericuţele –casă ale răsăritului ortodox

par a fi mai aproape de textul Evangheliilor. […] Muntele este al

slavei dumnezeieşti, arhetip al puterii dezmărginite. Pentru a putea fi

cunoscută şi acceptată în sfera umanului însă, el se completează cu

atributele peşterii şi, în fine, cu cele ale spaţiului tombal. Muntele

este al transcendenţei, tinde către ea ; peştera este spaţiul viului, al

căldurii, al umanului. Locuinţa omului arhaic, despre care Eliade

afirma că este aşezată în Centru şi la întretăierea nivelurilor cosmice

diferite, situându-l pe om în plină participare la ritmurile universale,

este o întruchipare a acestui arhetip dipolar : exteriorul tinde,

interiorul ascunde. Exteriorul participă, interiorul conţine.

Manifestare concretă a peratologiei, arhitectura dă seamă despre

dubla natură a omului: învăluită în Cosmosul la care participă, ea


79

învăluie la rându-i un microcosm. Pusă în altă cheie de lectură,

arhitectura este un al doilea trup, cel edificat, al omului. »

Am recurs la acest cadru larg de definire a spaţiului sacru

întrupat de bisericile de lemn româneşti pentru ca el accentuează

căldura dar şi misterul pe care ele îl conţin. Niculiţă Papp, fiu al

Bihorului, a fost fascinat de frumuseţea şi forţa plastică a acestor

bisericuţe pe care le-a descoperit cu pasul, în timp ce cutreiera satele

bihorenilor şi munţii moţilor.

Începutul acestei aventuri plastice de-o viaţă se situează

undeva pe la mijlocul anilor 30, când încă lumea satului românesc

nu se alterase în miezul spiritualităţii sale, când formele de viaţă

arhaice îşi păstrau încă funcţiile vitale nepervertite.

Născut în 1907, la Beiuş, a urmat cursurile prestigioaselor

Şcoli de „Belle Arte” din Cluj şi Bucureşti în perioada 1926-1931.

La Bucureşti a luat contact cu mişcarea amplă de reconsiderare a

lumii satului românesc prin audierea cursurilor profesorului Tzigara-

Samurcaş, ce făcea parte din cercul profesorului Dimitrie Gusti şi a

promotorilor stilului neo-românesc în arhitectură.

Revenit acasă, a descoperit , cu ochii proaspeţi al unui artist

cultivat în cel mai înalt mediu academic românesc, frumuseţea

nealterată şi extrem de bogată ca expresie plastică a satelor bihorene

şi a Ţării Moţilor.


80

De fapt, nu era o lume nouă. Crescuse în miezul ei, iar Munţii

Bihorului îi cunoştea ca-n palmă şi îi iubea cu pasiune. Era fascinat

mai ales de casele vechi, de bisericile de lemn ce păreau crescute

acolo, din pământ, şi de atmosfera plină de vitalitate a târgurilor

bihorene.

Din nenumăratele sale schiţe, s-au păstrat foarte puţine. Cele

mai vechi sunt datate 1938 (biserica din Pietroasa), 1947 (biserica

din Brădet), 1948 (biserica din Gurani). Apoi mai exista o schiţă a

bisericii din Gurani din 1969, a bisericii din Rieni din 1970 şi a

bisericii din Nicula din 1971.

Toate schiţele au fost precis datate, pentru că pictorul ştia că

ele au valoare de document, ştia că lumea satului va suferi o

profundă transformare şi dorea să păstreze cu rigoare imaginea unei

lumi perfect coerente şi omogene în substanţa ei existenţială.

Privindu-i imaginile, se observă armonia dintre

corectitudinea proporţiilor şi expresia plastică. In toate schiţele la

care facem referire, tehnica este una rapidă, ce permite execuţia la

faţa locului, adică creion şi acuarelă. Această tehnică presupune o

mâna sigură, îndelung exersată, un ochi atent, o ştiinţă fără greş a

compoziţiei. Desenul şi acuarela menţin o unică prospeţime a hârtiei-

suport, o lasă să respire, să vibreze. Golul , adică suprafaţa

neacoperită de culoare, are o valoare plastică în sine, el intră în

metabolismul întregii imagini, o dinamizează în mod subtil, îi


81

conferă acea prospeţime a imediatului clipei pe care o preţuiau atât

de mult impresioniştii.

O altă constantă a lucrărilor sale este prezenţa umană. Omul

dă scara şi sens obiectelor, arhitecturii, peisajului. Biserica este

plasată în amonte, în perspectivă monumentală. Spre ea omul urcă.

Pictorul surprinde acest urcuş spiritual prin mişcarea personajelor

anonime. Ele sunt umbratice, se confundă aproape cu peisajul. In

imaginile sale, biserica, peisajul şi omul par alcătuite din aceeaşi

plămadă, par făcute de aceeaşi mână divină, sunt încărcate cu aceeaşi

energie a cerului, a pământului, a adevărului.


82

UTILIZAREA SCANĂRII LASER ÎN LUCRĂRI DE DOCUMENTARE A MONUMENTELOR

ARHITECTURALE

ing. St.Suba, A. Buda, S.Nistor, N. Suba

În zilele noastre se pune accentul tot mai mare pe modelele

tridimensionale, parţial datorită costului mai scăzut pentru

achiziţionarea unor aparate pentru preluarea şi prelucrarea

informaţiilor, dar şi datorită gradului mare de lejeritate în alegerea

deciziilor privitoare atât la restaurarea clădirilor şi a monumentelor,

cât şi la calcule de volumetrie, respectiv în domeniul de proiectare a

infrastructurii.

Arhitectura, conservarea şi inventarierea clădirilor monument

istoric, arheologia, arhitectura peisagistică necesită altele preferă

date 3D de tip CAD pentru prezentarea situaţiei de facto a unui

obiect (clădire, teren, monument etc.), necesare în special procesul

de restaurare. Aceste date pot fi obţinute prin scanare laser şi a

diverselor aplicaţii dezvoltate în acest scop. Măsurătorile realizate

prin scanare laser terestră au la bază două principii fizice:

• Fascicolului laser emis se propagă în linii drepte

• Propagarea are loc cu o viteză constantă.


83

Având în vedere aceste două principii, măsurarea directă a

distanţelor presupune determinarea timpului de propagare al

fascicolului laser emis care străbate distanţa emiţător – suprafaţă

reflectantă/obiect reflectant şi înapoi. Aceste două principii stau la

baza multor aplicaţii ale practicii topografice moderne, ele fiind

implementate şi în staţiile totale. Pentru determinarea cu precizie a

distanţelor, asemeni staţiilor totale, laser scannerele trebuie să

măsoare şi unghiurile sub care fasciculul laser iese din aparat. Acest

lucru este obţinut prin măsurarea unghiurilor interne ale

instrumentului şi este stabilit din fabrică – nefiind necesară nici o

analiză ulterioară sau un software de reconstituire a geometriei

măsurătorii.

Spre deosebire de staţia totală, unde operatorul selectează

punct cu punct suprafaţa ce trebuie ridicată, un scanner laser permite

colectarea cu o acoperire compactă, densă şi automată a sute de mii

de puncte.


84

Staţie totală Trimble VX Scanner Leica HDS 3000

Figura nr. 9 – Aparate de măsură

Un scanner laser terestru presupune existenţa unui mecanism

de deviaţie a fasciculului laser în două direcţii diferite pentru a

examina o anumită regiune

a obiectului investigat.

Aceste două direcţii pot fi

considerate în plan vertical

şi în plan orizontal.

Fasciculul laser trece prin

unitatea electronică şi


85

loveşte elementul optic, care se comportă ca o oglidă şi care se

roteşte cu viteză mare. Fasciculul este deviat de elementul optic spre

obiectul de interes. Obiectul este iluminat punct cu punct şi apoi

fasciculul laser reflectat este detectat. Pentru fiecare punct scanat

este măsurată o distanţă spre o direcţie cunoscută. Coordonatele X,

Y, Z pot fi calculate pentru fiecare punct.

Pe perioada culegerii datelor, o atenţie specială trebuie

acordată selectării parametrilor ce caracterizează operaţiunea.

Trebuie luate în considerare următoarele aspecte: stabilirea câmpului

vizual; aria de acoperire dintr-o staţie; rezoluţia imaginii; timpul de

măsurare; diametrul şi deviaţia fascicolului laser.

Punctele 3D achiziţionate constituie reprezentarea 3D a

câmpului scanat. Nu se poate obţine o reprezentare 3D completă

dintr-un singur punct de staţie. Pentru a evita apariţia obstacolelor ce

împiedică culegerea completă a datelor dintr-o scenă, se recomandă

ca scanarea să se execute din mai multe puncte de staţie.

În scanarea laser datele nedorite pot proveni din diverse

surse. De exemplu, scannerele laser pot culege toate detaliile ce apar

în câmpul vizual, inclusiv trecătorii sau vehiculele. De asemenea, nu

toate detaliile statice colectate (exemplu vegetaţia, porţiuni din

construcţii, etc.) sunt semnificative. În plus, scannerele laser pot

colecta date false, date reflectate de suprafaţa oglinzii (inclusiv

picături de apă).


86

În această lucrare am prezentat o exemplificare a tehnicii

asupra bisericii de lemn militare din Oradea. Motivaţia alegerii este

dată de amplasarea acesteia, fără vegetaţie sau clădiri în imediata

apropiere. Din păcate nu a fost posibilă realizarea modelului 3D prin

această tehnică pentru niciuna din bisericile de lemn monument

inclusă în proiectul „valorificarea patrimoniului cultural popular –

Biserici de lemn in Bihor” datorită vegetaţiei înconjurătoare şi

implicit a imposibilităţii scanării laser.

Aparatul folosit în cazul acestei biserici a fost Trimble VX.

Datorită configuraţiei mixte ale obiectivului (zone mari, întinse, fără

detalii semnificative (acoperiş) şi zone cu detalii de interes (stâlpi,

zone sculptate)) s-a optat pentru paşi diferiţi de scanare, de la 1 cm

până la 15 cm pe orizontală/verticală, funcţie de zona scanată. De

asemenea, natura lucrării şi complexitatea acestuia a impus ca

scanarea să fie făcută din mai multe staţii, cu metoda de deteminare a

ariei printr-un poligon neregulat. O atenţie deosebită trebuie acordată

închiderii reţelei de ridicare din perimetrul obiectivului, experienţele

arătând că o neînchidere de orientare poate rezulta în poziţionarea

greşită a punctelor preluate din staţia respectivă, şi implicit, la

crearea eronată (necorespunzătoare cu realitatea) a modelului

tridimensional.


87

Figura nr. 10- Biserica din lemn – Nor de puncte şi reconstruire

După prelucrarea datelor obţinem coordonatele tuturor

punctelor scanate, un aşa-numit ”nor de puncte”. Procesul de

convertire a norului de puncte într-un model 3D utilizabil se numeşte

reconstruire sau modeling. Acest nor se consideră ca fiind un grid

nestructurat de puncte, pe care putem aplica un fel de învelitoare,

numită mesh. Mesh-ul poligonal este o colecţie de puncte de nod,

laturi şi feţe care dau formă unui obiect în modelarea computerizată

3D, feţele fiind alcătuite în majoritatea cazurilor din triunghiuri şi


88

dreptunghiuri. Acest mesh aplicat măsurătorilor ne creează un

model metric tridimensional, respectiv şi un negativ al obiectului

scanat. În cazul nostru s-a optat pentru crearea mesh-ului prin

metoda TIN (Triangular Irregular Network – Reţea Neregulată de

Triunghiuri), cu triunghiurile create în direcţia scanării.

Datele de scanare din teren au fost prelucrate, în acest caz cu

programul Trimble RealWorks. Metoda de interpolare, de generare a

mesh-urilor a fost de asemenea metoda anterioară – TIN, cu multiple

opţiuni de creare a triunghiurilor. Observaţiile noastre privind acest

caz au fost următoarele:

- din cauza imposibilităţii de a efectua scanarea obiectivului

perpendicular pe toate elementele acestuia (de expl. turn,

acoperiş), duce la neregularităţi în aceste zone, unde practic

programul este forţat ca, în lipsa detaliilor suficiente, să

„ghicească” suprafaţa de creat, indiferent de vederea impusă

pentru crearea mesh-ului – menţionăm că obstacolele naturale

şi artificiale ne-au împiedicat să ne distanţăm prea mult de

obiectiv şi să creştem „zona vizibilă”, lucru prin care puteam

elimina din aceste neajunsuri

- dat fiind volumul mare de detalii, respectiv viteza scăzută a

aparatului comparativ cu un scanner dedicat de teren, la

preluarea imaginilor am avut condiţii de lumină (şi chiar


89

meteo) diferite, care la crearea pozei inteligente

tridimensionale şi-a spus cuvântul

Pe modelul suprafaţă creat se pot suprapune imagini ale

monumentului obţinându-se astfel o reprezentare fidelă

tridimensională a clădirii. În figura de mai jos am prezentat faţada

estică a bisericii de lemn militare din Oradea. De remarcat este faptul

că zonele cu o densitate insuficientă de puncte, în baza căreia nu se

poate genera o suprafaţă unic determinată, nu permite nici

suprapunere de imagine.

Figura nr. 11 – Biserica militară


90

Tehnica scanării şi a modelării tridimensionale îşi găseşte o

largă aplicabilitate de căţiva ani buni încoace. Însă dezvoltarea

fundalului tehnologic atât în materie de aparatură de scanare,cât şi în

materie de putere de procesare a datelor prin dezvoltarea

calculatoarelor şi a software-lor dedicate, aduce noi posibilităţi de

exploatare a acestei tehnologii, împreună cu o scădere impresionantă

de preţ.

Modelele tridimensionale obţinute prin scanare pot fi folosite

pentru conservarea şi restaurarea obiectelor de cultură, a

basoreliefelor, a sculpturilor (pe plan mondial existând deja

asemenea proiecte, de expl. proiectul Michelangelo), şi prin aşa

numita tipărire 3D, se pot crea chiar machete tridimensionale.

Menţionăm şi faptul că această scanare înlocuieşte tradiţionalul

mulaj în ghips, care nu putea fi efectuat decât foarte rar sau chiar

deloc pe anumite artefacte scumpe sau delicate pentru a crea unor

replici ale acestora, respectiv era un proces anevoios în cazul unor

faţade întregi. O altă aplicabilitate o găsim în utilizarea modelelor

pentru calcule de volumetrie, proces îmbunătăţit considerabil cu

apariţia acestei tehnologii, şi dând posibilitatea chiar unor estimări

precise prealabile viitoarei exploatări. Utilizarea pozelor inteligente

este de asemenea un mare beneficiu pentru mai multe ramuri ale

industriei, sau chiar ale artei.


91

Pe lângă aplicabilitatea largă a acestei tehnologii, putem

afirma că aspectul lucrărilor noastre este mult îmbunătăţită, iar

investiţia făcută în materie de aparat şi software de prelucrare este

justificată de multitudinea posibilităţilor oferite de această

tehnologie.

BIBLIOGRAFIE 1. *** (2009), Trimble Navigation Limited, www.trimble.com,

10.2009 2. *** (2009), Leica Geosystems AG, www.leica.com, 10.2009 3. *** (2009), Wikimedia Foundation, www.wikipedia.org ,

10.2009


92

METODE FOTOGRAMETRICE PENTRU RECONSTRUCŢIA MONUMENTELOR

ARHITECTURALE Ing. Fetea Ioana

În ultimii ani grafica computerizată a făcut progrese enorme

în vizualizarea modelelor 3D. Multe tehnici s-au dezvoltat şi au dus

la o cerinţă, din ce în ce mai mare, pentru creşterea performanţelor

hardware. Este posibilă astăzi, vizualizarea de scene complexe 3D,

în timp real. Această evoluţie duce la o importantă cerere de modele

mai complexe şi mai realistice. Problema este că, deşi instrumentele

care sunt disponibile pentru modelări 3D, sunt din ce în ce mai

performante, sintetizarea realistică a modelelor este dificilă şi

consumatoare de timp.

De–a lungul multor ani extragerea măsurătorilor de mare

precizie, din imagini s-a făcut prin tehnici fotogrametrice. Aceste

tehnici fotogrametrice necesită în general calibrări foarte precise şi

nu au un grad mare de automatizare. Achiziţia detaliată a modelelor

este de aceea foarte mare consumatoare de timp. Pe lângă

tehnologiile complexe utilizate în acest domeniu, s-au dezvoltat

recent şi unele pachete de programe comerciale mai simple, care

permit extragerea de informaţii 3D din imagini.


93

Există diverse domenii de activitate pentru care sunt necesare

date referitoare la geometria obiectelor reale, atât în plan, cât şi în

spaţiu. Arhitectura, conservarea şi inventarierea clădirilor monument

istoric, arheologia, arhitectura peisagistică şi altele preferă date 3D

de tip CAD pentru prezentarea situaţiei de facto a unui obiect

(clădire, teren, monument etc.) Aceste date pot fi obţinute prin

metode fotogrametrice cu ajutorul diverselor aplicaţii dezvoltate în

acest scop. În această lucrare am prezentat o exemplificare a tehnicii

asupra bisericii SF Ladislau din Oradea. Motivaţia alegerii este dată

de amplasarea acesteia, fără vegetaţie sau clădiri în imediata

apropiere. Din păcate nu a fost posibilă realizarea modelului 3D prin

această tehnică pentru bisericile de lemn datorită vegetaţiei

încunjurătoare şi implicit a imposibilităţii fotografierii 360°.

CIPA (International Committee for Architectural

Photogrametry) în colaborare cu ICOMOS (International Council of

Monuments and Sites) şi cu alte instituţii de specialitate cum ar fi

ISPRS (International Society for Photogrammetry and Remote

Sensing) fac eforturi pentru a face cunoscute tehnicile care

facilitează studiul şi conservarea clădirilor monument istoric şi a

lucrărilor de artă. Fotogrametria este crucială în acest context, pentru

că ea permite reconstrucţia metrică şi morfologică a obiectului

examinat.


94

Comparativ cu fotogrametria aeriană, fotogrametria terestră

şi în particular cea arhitecturală nu se limitează doar la fotografii

preluate nadiral, respectiv cazul normal cu o camera specială.

Metodologia fotogrametriei terestre este diferită şi fotogramele se

utilizează tot mai des pentru aplicaţii diverse.

Îmbunătăţirea metodelor de măsurare a monumentelor şi

siturilor istorice are o contribuţie importantă în înregistrarea şi

monitorizarea moştenirilor culturale, pentru păstrarea şi restaurarea

monumentelor, obiectelor sau siturilor cu valoare arhitecturală sau

culturală, sau ca suport pentru cercetările arhitecturale, arheologice

şi altele.

Cu ajutorul pachetelor de programe pentru fotogrametria

terestră şi în particular cea arhitecturală pot fi prelucrate diferite

tipuri de fotograme: fotograme obţinute direct de camera CCD sau

rezultate prin scanarea diapozitivelor metrice sau nemetrice mici sau

medii. Calitatea imaginii influenţează direct rezultatul final.

Conform cu cerinţele arhitecturale sau dezvoltat diverse

pachete de programe care se bazează fie pe rectificarea digitală a

imaginii, fie pe măsurarea monoscopică a imaginilor multiple fie pe

măsurarea stereoscopică a imaginilor.

Multe părţi ale obiectelor arhitecturale pot fi considerate

plane. În acest caz, chiar dacă imaginea este înclinată, o perspectivă

unică este suficientă pentru a evalua o imagine metrică rectificată.


95

Avem nevoie de cel puţin 4 puncte definite de coordonatele lor sau

5 distanţe în planul obiectului.

Fotografiile faţadelor clădirilor ar trebui preluate cât mai

perpendicular pe planul de referinţă şi doar partea centrală ar trebui

considerată pentru o precizie bună.

Pachetele software CAD/CAM comercializate includ şi

instrumente pentru prelucrarea imaginii şi permit de asemenea

transformarea sau rectificarea imaginii. Dar acestea, spre deosebire

de programele fotogrametrice, rar iau în considerare distorsiunile

camerei. În cazul unei rectificări în perspectivă, pentru punctele din

afara celor de referinţă va avea loc o rotire. Evident, rectificarea nu

se mai face dacă obiectul nu este plan.

Sistemele fotogrametrice multi-imagine sunt create pentru

putea lucra cu două sau mai multe imagini îmbinate ale unui obiect

preluate din diferite unghiuri. În prezent, programele fotogrametrice

destinate acestui scop prelucrează date grafice de pe imagini

analogice sau digitale (preluate cu camere metrice sau nemetrice).

Pentru digitizarea imaginilor se folosesc scanere. Determinarea

distorsiunilor obiectivului este necesară pentru efectuarea calibrării

şi a prelucrării datelor.

Aceste sisteme sunt create pentru triangulaţia „multi-

imagine” care include în general şi compensarea simultan cu

calibrarea camerei utilizate. Principalele diferenţe dintre sisteme


96

constau în capacitatea modulelor de calcul de a combina parametri şi

informaţiile despre distanţe, direcţii şi suprafeţe.

Fişierele raster sunt transformate în suprafeţe obiect şi datele

grafice sunt proiectate într-un model 3D. Unele sisteme sunt

combinate cu module de ortorectificare digitală.

Etapele de bază într-un proiect de reconstrucţie a unui obiect

bazat pe un sistem fotogrametric multi-imagine sunt:

- preluarea imaginilor cu acoperire între ele, din diferite

unghiuri;

- încărcarea lor în program;

- marcarea pe fiecare imagine a punctelor caracteristicile

care se doresc pentru modelul final 3D;

- verificarea punctelor, prin indicarea celor care reprezintă

acelaşi punct pe imagini diferite;

- prelucrarea datelor pentru obţinerea modelului 3D;

- vizualizarea modelului 3D rezultat;

- extragerea măsurătorilor, coordonatelor, distanţelor şi

ariilor din program;

- exportarea modelului 3D pentru interpretare, animare în

CAD.


97

Figura nr. 12 - Modele wireframe (Biserica Sfântul Ladislau)

Măsurarea şi modelarea clădirilor monument istoric pentru

inventariere şi conservare presupune:

calibrarea camerei;

preluarea de imagini multiple în jurul clădirii cu unghiuri de

convergenţă bune;

reţea de puncte de reper, cunoscute în sistemul de coordonate

al obiectului, care să fie identificabile pe imagini (pentru

orientarea absolută a modelului);


98

măsurarea unei distanţe între două puncte obiect care apar pe

imagini (pentru aducerea în scară a obiectului).

Una dintre cele mai simple metode de obţinere a modelului

3D este aşadar utilizarea unei camere şi fotografierea din diferite

puncte de vedere. În mod realist, modelul 3D poate fi obţinut şi cu

un număr restrâns de imagini.

Poziţiile camerei din momentul preluării imaginilor definesc

geometria reţelei. Pentru a putea obţine rezultate bune s-a ţinut cont,

la preluarea imaginilor, de următoarele:

unghiurile de convergenţă dintre imagini să fie mai mari de 20o;

să se înregistreze mai mult de trei fotografii; să existe acoperiri între două imagini alăturate; să se înregistreze suficiente imagini de jur împrejurul

obiectului; să poată fi extrase punctele principale ale modelului din cel

puţin trei imagini. Factorii care influenţează precizia de determinare a

coordonatelor punctelor modelului sunt: rezoluţia imaginilor; calibrarea camerei; unghiurile dintre imagini; precizia de determinare a orientărilor; numărul imaginilor pe care este marcat fiecare punct; utilizarea punctelor de reper premarcate pe obiect.


99


100

a) vedere SEE b) vedere SE

Figura nr. 13 - Modelul Bisericii Sf. Ladislau (reprezentări prin suprafeţe)

a) vedere N b) vedere NE

Figura nr. 14 - Modelul Bisericii Sf. Ladislau (reprezentare prin suprafeţe texturate preluate din imagini)


101

Modelele pot fi "privite" din orice punct al spaţiului virtual,

în ansamblu sau în detaliu; muchiile invizibile pot fi îndepărtate din

imagine, suprafeţele pot fi colorate, luminate, umbrite, îmbrăcate în

texturi de material.

Imaginea modelului poate fi proiectată într-un fundal

realistic, se poate simula lumina solară, pot fi incluse in imagine

elemente de peisaj. Majoritatea facilităţilor de vizualizare nu

modifică în nici un fel modelul, ci doar modul în care poate fi

vizualizat pe ecran.

Concluzie

Datorită progreselor tehnologiei informatice din ultima

perioadă, modelarea şi vizualizarea în fotogrametria arhitecturală s-a

dezvoltat repede. Planurile simple ale faţadelor nu mai fac faţă

cererilor şi aplicaţiilor multor utilizatori. Acum se pot obţine cu

calculatorul personal modele, animaţii, aplicaţii interactive, care în

urmă cu câţiva ani necesitau staţii de lucru de mari performanţe.

Se deosebesc două concepte diferite. Unul de crearea

“realităţii virtuale” care necesită modele vectoriale pentru a descrie

situaţii neexistente sau ficţiuni şi “realitatea vizuală” care este o

combinaţie de vectori, suprafeţe şi imagini ale unui obiect existent.

O idee interesantă este aceea de a uni aceste două modele, arătând un

obiect virtual prin vizualizarea realităţii.


102

Conform preciziei rezultatului cerut, sunt multe metode de a

crea aceste modele ale structurii 3D. Ele se întind de la unirea

imaginilor orto-rectificate cu suprafeţe geometrice simplificate ale

faţadelor până la a obţine proiecţii sofisticate ale imaginilor originale

cu geometria complexă a unei clădiri.

In ceea ce priveşte modelul 3D al unei clădiri, un număr mare

de produse pot fi derivate din el, cum ar fi ortoimaginile la scară, şi

proiecţiile perspective din puncte arbitrare, acestea putând fi utilizate

cu succes pentru diverse aplicaţii din arhitectură, conservarea

monumentelor, întocmirea de sistemelor informatice pentru diverse

destinaţii.


103

FINANŢAREA RESTAURĂRII ŞI CONSERVĂRII BISERICILOR DE LEMN DIN

BUGETELE PUBLICE ec. Diana Claudia Sabău-Popa

ec. Daniela Zăpodeanu

Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu

preţios atât pe plan naţional cât şi internaţional. Până la începutul

secolului XX românii au creat şi s-au manifestat preponderent într-o

civilizaţie a lemnului, de o bogăţie, o varietate şi un rafinament

remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de

expresie.

În România se păstrează peste 1400 de biserici de lemn

construite înainte de anul 1918. Valoarea lor în ansamblu este

inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte, potrivit Legii

nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu

modificările şi completările ulterioare, din categoria monumentelor

istorice, grupa A (monumente istorice de valoare naţională şi

universală).

Totodată, potrivit Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului

de amenajare a teritoriului naţional (Secţiunea a III-a– Zone


104

Protejate), monumentele istorice pot fi împărţite în categorii

tipologice, bisericile de lemn încadrându-se în categoria

monumentelor arhitecturale.

Bisericile cu pictură murală din nordul Moldovei din prima

jumătate a secolului al XVI-lea, Ansamblul bisericilor de lemn din

Maramureş, Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania,

monumente ale patrimoniului cultural naţional al României sunt

incluse în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Iniţiativele de a salva bisericile de lemn din ţara noastră nu

sunt puţine. Ministerul Culturii a contribuit la salvarea unor biserici

de lemn de valoare. În altele locuri au fost enoriaşii sau donatorii cei

care au reparat şi acoperit bisericile. În unele sate, primăriile,

autorităţile judeţene, asociaţii culturale, organizaţii profesionale şi

chiar instituţii de învăţământ au făcut o investiţie de lungă durată

acoperind la timp lăcaşurile de lemn. În câteva locuri bisericile de

lemn au fost strămutate în oraşe, în curţi de spitale, episcopii, muzee

sau mănăstiri.

De la an la an numărul bisericilor de lemn părăsite creşte iar

interesul comunităţilor de a le întreţine scade. Din cele care încă sunt

în uz multe sunt grav alterate de modernizări inadecvate dacă nu

refăcute din materiale noi.

Finanţarea reabilitării acestor biserici de lemn se face cu

prioritate din Fondul Cultural Naţional gestionat de Ministerul


105

Culturii şi Patrimoniului Naţional. Administraţia Fondului Cultural

Naţional este o instituţie publică autonomă creată în anul 2005

pentru a oferi finanţări nerambursabile proiectelor culturale. Acest

finanţator public sprijină proiectele culturale din arii tematice

precum: activităţi muzeale, arte vizuale şi arhitectură, cultură scrisă,

educaţie culturală, intervenţie culturală, teatru, dans, muzică,

patrimoniu cultural naţional, patrimoniu imaterial, management

cultural şi formare profesională. Finanţările sunt oferite pentru

promovarea calităţii actului cultural şi pentru promovarea moştenirii

culturale.

Administraţia Fondului Cultural Naţional este finanţată din

venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Veniturile proprii ale Fondului Cultural Naţional provin, printre

altele, din următoarele surse:

a) o cotă de 5% din încasările realizate de operatorii

economici din vânzarea reproducerilor, copiilor sau mulajelor

realizate, în condiţiile legii, după bunuri culturale mobile

aflate în proprietate publică ori după monumente sau

componente ale monumentelor istorice aflate în proprietate

publică;

b) o cotă de 5% din încasările realizate de operatorii

economici din vânzarea, prin licitaţie publică, a bunurilor

culturale mobile;


106

c) o cotă de 2% din încasările realizate de agenţiile imobiliare

din vânzarea imobilelor monumente istorice;

d) o cotă de 40% din încasările realizate de operatorii

economici din comercializarea publicaţiilor interzise spre

vânzare minorilor;

e) o cotă de 2% din veniturile realizate de operatorii

economici care îşi desfăşoară integral activitatea respectivă în

incinta sau pe domeniul public aflat în spaţiul de protecţie al

monumentelor istorice proprietate publică;

f) o cotă de 3% din devizul general al investiţiilor autorizate

să se realizeze de către operatorii economici pentru

construcţiile amplasate în spaţiile de protecţie ale

monumentelor istorice proprietate publică;

g) fonduri obţinute în cadrul colaborării internaţionale;

h) donaţii, legate sau alte liberalităţi;

i) sponsorizări;

j) dobânda aferentă disponibilităţilor aflate în bugetul

Fondului Cultural Naţional;

În ceea ce priveşte conservarea şi promovarea bisericilor de

lemn, menţionăm că în 2007 a fost finanţat din Fondul Cultural

Naţional proiectul Intervenţii de primă necesitate asupra structurilor

portante istorice, iniţiat de către Asociaţia Restauratorilor de

monumente istorice din Transilvania. De asemenea, în 2006 a fost


107

finanţat din Fondul Cultural Naţional proiectul Protecţia valorilor

proprii de patrimoniu a structurilor portante istorice din lemn.

În O.G. nr. 2/30.01.2008 privind îmbunătăţirea sistemului de

finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale se

precizează că autoritatea finanţatoare (bugetul de stat sau bugetele

locale) constituie un fond pentru finanţarea nerambursabilă a

nevoilor culturale de urgenţă, reprezentând un procent de până la

8%, dar nu mai puţin de 2%. Acordarea de finanţări nerambursabile

este condiţionată de existenţa altor surse de finanţare, proprii sau

atrase de beneficiar. Autorităţile finanţatoare sunt obligate să

organizeze anual cel puţin o sesiune de selecţie de oferte culturale.

Tot în O.G. nr. 2/30.01.2008 , se mai precizează că în termen

de cel mult 30 de zile de la finalizarea acţiunii, proiectului sau

programului cultural, beneficiarul este obligat să depună la sediul

autorităţii finanţatoare documentele justificative pentru ultima tranşă

şi raportul final de activitate. Nerespectarea de către beneficiari a

obligaţiilor asumate prin contractele de acordare a finanţărilor

nerambursabile atrage obligarea acestora la restituirea parţială sau

integrală a sumelor primite, la care se adaugă dobânda legală

calculată la sumele acordate. Modul de utilizare a sumelor acordate

sub forma finanţărilor nerambursabile este supus controlului

autorităţii finanţatoare, precum şi celor cu atribuţii în domeniul

controlului financiar-fiscal.


108

Printre obiectivele asumate de Ministerul culturii prin programul de

guvernare 2010-2013 se regăsesc următoarele:

• Oprirea procesului de degradare a patrimoniului cultural

naţional;

• restaurarea, protejarea şi promovarea acestuia prin

dezvoltarea proiectelor integrate şi a reţelelor de cooperare

culturală, avand în vedere potenţialul patrimoniului cultural

de a susţine dezvoltarea socială şi economică

• Modernizarea, renovarea şi înzestrarea corespunzătoare a

infrastructurilor culturale în conformitate cu realităţile de pe

plan international.

• Promovarea patrimoniului naţional în cadrul turismului

cultural national şi internaţional.

În 2008 pentru consolidarea şi restaurarea monumentelor

istorice s-au cheltuit din bugetul de stat 38.874 lei şi din credite

externe 12.342 lei

În 2009, potrivit execuţiei preliminate, pentru consolidarea şi

restaurarea monumentelor istorice s-au cheltuit din bugetul de stat

42.603 lei.

Principalul program bugetar derulat în prezent domeniul

protejării şi valorificării bisericilor de lemn este Programul Naţional

de Restaurare a Monumentelor Istorice (cu componenta de

Restaurare a Bisericilor din lemn şi Componenta dedicată


109

intervenţiilor de urgenţă) vizează finanţarea cu prioritate a lucrărilor

de conservare şi de scoatere din pericol a monumentelor istorice

clasate în Lista Monumentelor Istorice. Programul este finanţat din

fondurile alocate Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional,

anual, de la bugetul de stat şi gestionat de Oficiul National al

Monumentelor Istorice. Sursele de finanţare şi ponderea fiecărei

surse în totalul finanţării sunt structurate astfel: bugetul de stat

98,8% şi venituri proprii 1,2%

Este important de menţionat faptul că se pregătesc de către

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional planuri de management

pentru fiecare dintre aceste monumente UNESCO şi alte monumente

importante asigurând astfel o planificare pe termen lung, care să

includă conservarea şi protecţia lor.

În contextul legislativ actual, toate entităţile implicate ar

putea juca un rol important în conservarea monumentelor

arheologice şi arhitecturale prin sensibilizarea publicului în privinţa

valorii acestor monumente culturale.

BIBLIOGRAFIE 1. *** www.afcn.ro 2. *** http ://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2010/ 27Ministerul_Culturii_ si_ Patrimoniului_National .pdf 3. *** http://www.cultura.ro/ 4. *** O.G. nr. 2/30.01.2008 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale


110

MODALITĂŢI DE FINANŢARE A

REABILITĂRII BISERICILOR DE LEMN CLASIFICATE

CA MONUMENTE ISTORICE Ec. Laurenţiu Droj

Dezvoltarea turismului este o alternativă de viitor pentru

punerea în valoare a patrimoniului istorico-arhitectural, cultural şi

natural al României şi în acest context al judeţului Bihor. Turismul

cultural şi de patrimoniu reprezintă unul dintre domeniile importante

ale turismului, situându-se atât înaintea pieţelor tradiţionale cât şi a

altor nişe turistice, cum ar fi cea rerezentată de arte. Cercetările

recente, atât europene, cât şi locale, au indicat că turiştii care practică

turismul cultural cheltuiesc cu 38 % mai mult pe zi şi au o durată a

sejurului cu 34% mai lungă decât turiştii care practică forme

tradiţionale de turism. În acest moment patrimoniul arhitectural a

atins un nivel de degradare avansat, impunându-se un plan de acţiune

pentru reabilitarea construcţiilor pentru exploatarea lor din punct de

vedere turistic, cultural şi social, fără a se pierde din valoarea lor

istorică şi arhitecturală. Conform studiilor existente, obiectivele

arhitecturale pot crea un pol de atracţie atât pentru turiştii români cât

şi străini, inclusiv pentru oamenii de afaceri.


111

Dezvoltarea turistică pe termen scurt a judeţului ar trebui să

se bazeze în mare pe turismul intern cu accent pe crearea de puncte

de atracţie noi pe lângă cele existente (noi tipuri de locuri de cazare,

programe pentru timpul liber, tipuri noi de servicii). Un element

important îl reprezintă completarea programului turiştilor atraşi de

Băile Felix cu vizite la alte obiective din judeţ (ex.: vizite la

bisericile de lemn, peşterile amenajate, platoul Padiş, muzee, târguri

şi evenimente). Acest lucru poate fi posibil, prin realizarea unor

colaborări, a unor produse comune care să cuprindă mai multe

puncte de atracţie şi care să crească interesul pentru a veni în zonă şi

totodată să atenueze disconfortul separat al unei singure atracţii.

Varietatea moştenirii istorice şi culturale a Judeţului ar putea

face posibilă dezvoltarea unor programe de turism cultural cel puţin

la fel de variate: vizite ale unor monumente istorice, ale zonelor

etnografice, ale vestigiilor arheologice, bisericilor de lemn şi nu

numai. La potenţialul existent în Bihor, este doar o problemă de

fantezie şi mobilizare să se dezvolte acest tip de turism. Desigur,

acest lucru nu este posibil fără investiţii majore pentru reabilitarea şi

punerea în valoare a monumentelor de arhitectură rezolvarea

problemelor care încă mai există în domeniu.

Comunităţile rurale se confruntă cu numeroase probleme

financiare, reabilitarea monumentelor nefiind din păcate prioritară


112

pentru administraţiile locale. În prezent însă ca urmare a fondurilor

structurale există modalităţi diverse de finanţări nerambursabile.

Principalele linii de finanţare disponibile pentru finanţarea

reabilitării monumentelor culturale din mediul rural sunt:

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală -

FEADR

Programul operaţional regional - POR

Programul operaţional de cooperare transfrontalieră

HURO

Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic

European (SEE)

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală -

FEADR

Printre cele mai populare măsuri de finaţare FEADR se

numără MĂSURA 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor,

îmbunătăţirea serviciilor de baza pentru economia şi populatia

rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.

Măsura 322 a fost solicitată de către administraţiile rurale

preponderant pentru realizarea dotărilor tehnico-edilitare ale

localităţilor şi este în prezent închisă pentru depunerea de proiecte

noi.


113

Printre obiectivele programului amintim: Creşterea

numărului de obiective de patrimoniu din spaţiul rural

sprijinite.

Beneficiarii eligibili:

– Autorităţi locale (Comune)

– ONG-uri, Aşezăminte culturale şi Instituţii de cult

Activităţi eligibile, pentru protejarea patrimoniului cultural

de interes local şi natural din spaţiul rural:

– Restaurarea, consolidarea şi conservarea obiectivelor

de patrimoniu cultural grupa B şi natural din spaţiul

rural

– Studii privind patrimoniul cultural (material şi

imaterial) din spaţiul rural cu posibilitatea de

valorificare a acestora şi punerea acestora la

dispoziţia comunităţii;

– Achiziţionare de echipamente pentru expunerea şi

protecţia patrimoniului cultural (ex. vitrine,

postamente, sisteme de alarmă etc.).


114

Programul operaţional regional - POR Obiectivul strategic al POR constă în sprijinirea unei dezvoltări

economice, sociale, durabile şi echilibrată teritorial, a tuturor

regiunilor României, potrivit nevoilor şi resurselor specifice, cu

accent pe sprijinirea dezvoltării durabile a polilor urbani de

creştere, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a infrastructurii

de bază, pentru a face din Regiunile României, în special cele mai

slab dezvoltate, locuri atractive pentru investiţii.

Dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării se va realiza

printr-o abordare integrată, bazată pe o combinare a investiţiilor

publice în infrastructura locală, politici active de stimulare a

activităţilor de afaceri şi sprijinirea valorificării resurselor locale, pe

mai multe axe prioritare tematice printre care Axa prioritară 5 –

Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului.

Principalele domenii majore de intervenţie ale acestei axe prioritare

sunt:

5.1. Restaurarea şi valorificarea durabilă a

patrimoniului cultural, precum şi crearea /

modernizarea infrastructurilor conexe

5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea

infrastructurii de turism pentru valorificarea


115

resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor

turistice

5.3. Promovarea potenţialului turistic şi crearea

infrastructurii necesare, în scopul creşterii

atractivităţii României ca destinaţie turistică.

Domeniul de intervenţie 5.1. Restaurarea şi valorificarea

durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea /

modernizarea infrastructurilor conexe

Obiectivele acestui domeniu major de intervenţie sunt:

� Creşterea importanţei turismului şi culturii, ca factor care

stimulează creşterea economică în regiuni, respectând

principiile dezvoltării durabile şi ale protecţiei mediului;

� Extinderea sezonului turistic;

� Creşterea numărului de turişti, prin valorificarea

potenţialului turistic cultural local şi regional pe piaţa

turistică naţională şi internaţională.

In cadrul acestui domeniu major de intervenţie se finanţează

proiecte care au ca obiectiv conservarea, restaurarea, consolidarea,

reabilitarea, protejarea monumentelor istorice inclusiv a bisericilor

de lemn.


116

Domeniul de intervenţie 5.3. Promovarea potenţialului

turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii

atractivităţii României ca destinaţie turistică.

.

Programul operaţional de cooperare transfrontalier HURO

Beneficiari eligibili:

– persoane juridice non-profit, de drept public sau

privat,

Localizare şi impact transfrontalier,

- activităţile trebuie implementate în aria compusă din

teritoriul celor opt judeţe care formează regiunea de frontieră,

În cadrul acestui program dezvoltarea şi promovarea

componentei culturale are o importanţă aparte, dar necesită o strânsă

colaborare cu un partener de pe partea maghiară.


117

Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE)

Beneficiari eligibili:

– organizaţii neguvernamentale fără scop lucrativ,

parteneri sociali, alte organizaţii independente

Obiective:

– Creşterea gradului de protecţie şi valorificare a

patrimoniului cultural şi natural şi de respectare a

legislaţiei din domeniu

– Promovarea patrimoniului cultural şi valorificarea sa

pentru dezvoltarea rurală şi urbană

Atragerea turiştilor este dependentă nu doar de calitatea

infrastructurii rutiere sau de infrastructura de cazare existentă la

nivelul localităţilor, dar şi de calitatea obictivelor turistice şi a

serviciilor conexe. Astfel, introducerea în circuitul turistic şi cultural

poate contribui mai mult la atragerea turiştilor decât construirea unei

pensiuni.


118

DESCRIEREA BISERICILOR


119

Biserica din Gheghie

Biserica ortodoxă “Sf

Apostoli Petru şi Pavel”, Cod

nr. BH-II-m-B-01152

Localitate Gheghie, com.

Auseu, str Principală nr 66A,

Judeţul Bihor, Cod poştal

417025

Materiale şi tehnici de

construcţie utilizate/ structura

Biserica este construită pe o

fundaţie din piatră de râu, din

bârne cu îmbinări în formă

coadă de rândunică. Planimetria bisericii este simplă, formată din

prispă, pronaos, naos şi altar de plan pentagonal. Naosul este

acoperit cu o boltă din scânduri consolidată cu arc dublou. Altarul

prezintă o boltă racordată la pereţi prin suprafeţe uşor curbate.

Acoperişul are învelitoare din şindrilă. Turnul este acoperit cu tablă

şi prezintă o evazare puternică la bază.


120

Intrarea se face pe latura de vest şi prezintă un ancadramente din

lemn sculptat

La exterior

Turnul înalt, înălţimea de la pământ la cruce:12m, altarul are formă

curbată spre răsărit,

lungimea de 3m,

lăţimea de 4.5m.

Cupola boltită din

lemn cu picturi de

pictor necunoscut.

Are două ferestre

spre răsărit de 50x40

cm. Naosul are lungimea de 4.98m şi lăţimea de 4.34m cu două

ferestre, pronaosul cu lungimea de 4.32m şi lăţimea de 3.36m cu o

singură fereastră. Pictura este simplă. Biserica este construită numai

din lemn, acoperită cu şindrilă.

In planul bisericii se distinge absida pentagonală, decroşată. Un brâu

decorativ, întrerupt în zona altarului şi a intrării . Sistemul de boltire

al naosului este in arc frânt, iar bolta altarului se racordează pereţilor

de răsărit prin trei calote.


121

Ancadramentul intrării prezintă decoraţie sculptată şi este formată

din casete din brâuri funie paralele care cuprind intre ele patru

decoraţii rozeta.

La interior

Decor pictat pe pereţi şi bolta care

prezintă o degradare avansată.

Decoraţiunile interioare sunt sub

forma unor foarte frumoase icoane

şi ţesături

Mobilier

In naos există un candelabru din

lemn cu vechime similară bisericii.

Icoane pe lemn cu rame decorate,

dar nu se cunoaşte vechimea lor.

In naos se găsesc 4 bănci din lemn

dispuse de a lungul pereţilor

despărţitori dintre pronaos şi naos

şi pe cei laterali ai bisericii.

Inscripţii


122

In stânga şi dreapta intrării principale există inscripţii cu caractere

chirilice. La intrare exista un afiş datând din 21 aprilie 1962 cu

privire la istoria clădirii.

Încadrare stilistică

Biserica de lemn de factura populară, tipică pentru zona Ţării

Crişurilor

Starea generală de conservare în momentul eliberării

Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric

Biserica a fost reabilitată în 1956 de către Direcţia de Cultură,

deoarece în urma acoperirii cu ţiglă din cauza greutăţii mari s - au

rupt cosoroabele de la faţada sudică, ameninţând cu prăbuşirea

întregii şarpante. În 1956 a fost înlocuit acoperişului de ţigla cu

şindrilă.

În prezent starea generală a clădirii este bună cu excepţia şindrilei

care trebuie schimbată.

Se prezintă o degradare avansată a picturii interioare.

Au fost intervenţii ulterioare asupra clădirii care contravin

reglementarilor asupra monumentelor din lemn printre care

amintim :+ instalaţie de curent electric.


123

Propuneri de restaurare, reabilitare, reconversie

Înlocuirea şindrilei.

Lucrări periodice de

întreţinere. Lucrări de

restaurare a picturii.

Clădirea nu este marcată cu

simbolul de monument

istoric.


124

Biserica din Hotar

Biserica ortodoxă “Sf. Gheorghe”

Cod nr. BH-II-m-B-01162

Localitate Hotar , com. Tetchea, Zona

cimitirului, Judeţul Bihor, Cod poştal

417605

Perioada - sec XVIII an: 1714

Biserica din stejar încrustat a fost

construită în 1714, este situată la

aproape un kilometru de vatra satului Hotar, în incinta cimitirului.

Cimitirul şi Biserica din lemn sunt probabil singurele indicii care

mai aduc aminte de locul unde, până la jumătatea secolului XVIII,

fuseseră aşezate gospodăriile

hotarenilor. În 1880, biserica a fost

extinsă prin adăugarea corului la naos.

Materiale şi tehnici de

construcţie utilizate/structura

Biserica este construită pe o

fundaţie din piatră de râu, din bârne de

gorun cu îmbinări în formă de T.

Planimetria bisericii este o excepţie


125

între Bisericile de lemn din Bihor, navei dreptunghiulare alăturându-

i-se o absidă hexagonală şi corul din naos care a fost adăugat prin

anul 1880. Planimetria este simplă, fără prispă, formată din pronaos,

naos şi altar de plan hexagonal.

Biserica este boltită cu scânduri din lemn, inclusiv în altar,

acest spaţiu din urmă prezentând racordări cu planurile verticale.

Tavanul naosului este susţinut de un arc dublou cu un tirant decorat

cu crestături şi contrafişe. Naosul prezintă un cor adăugat ulterior la

care se accesează din aceeaşi încăpere printr-o scară abruptă.

Acoperişul şi turnul au învelitoare din şindrilă şi prezintă o evazare

la bază. Intrarea se face pe latura de sud şi prezintă un ancadrament

din lemn sculptat.

Componente artistice

La exterior

Un brâu funie înconjoară

biserica, întrerupt doar în dreptul

intrării. Consolele au profiluri

lobate.

Ancadramentul intrării

prezintă decoraţie sculptată şi

este formată din două brâuri

funie paralele, curbate la partea superioară şi cuprind între ele o


126

succesiune de frunze trilobate. Deasupra uşii de intrare este amplasat

un crucifix cu inscripţionări pe deoparte şi alta.

La interior

Ancadrament

asemănător intrării

principale se regăseşte la

uşa dintre pronaos şi

naos.

Biserica este

pictată şi dl. Ioan Godea

prezintă 2 faze distincte

de pictura. Pictura interioară a fost realizată în 1881 de pictorul

Muller Kảroly, ea acoperind o altă pictură mai veche, probabil

realizată pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea Pictura este realizată

pe pânză lipită pe pereţii de lemn.

Mobilier

In prezent în

Biserică nu mai există nici

un obiect de mobilier sau

decoraţiuni interioare

originale.

Exista câteva


127

băncuţe, icoane, candelabrele precum şi o masa situată în mijlocul

naosului în faţa altarului.

Inscripţii

Deasupra intrării, pe partea

superioară a intrării principale există

inscripţii cu caractere chirilice şi

litere latine.

Încadrare stilistică -

Biserica de lemn de factură

populară, tipică pentru zona Ţării

Crişurilor

Starea generală de conservare în momentul eliberării.


Starea generală a clădirii este bună. Au fost executate lucrări de

reabilitare în 1969.


128


Lucrări periodice de întreţinere. Readucerea Bisericii la

forma iniţială, prin

reinstalarea mobilierului şi a

porţiilor împărăteşti precum şi

reornarea cu icoanele iniţiale.

Clădirea nu este marcată cu

simbolul de monument

istoric.


129

Biserica din Josani

Biserica ortodoxa “Sf.

Arhangheli”


Localitate Josani, com.

Mageşti, Strada Josani nr.

74, Judeţul Bihor, Cod

poştal 417341

Perioada - sec

XVIII an: 1768

1798 - este mutată pe locul

actual la cererea episcopului Ignatie Darabant (cf. Ioan Godea )

cca. 1920 - se adăuga prispa (cf. Ioan Godea )

Materiale şi tehnici de construcţie utilizate/structura

Biserica din stejar încrustat a fost construită în 1768 şi mutată pe

vatra actuală în 1798, la cca. 300-400 de metri de locul iniţial.

Mutarea s-a făcut fără a fi demontată, prin tracţiune animală. Atunci

a fost adăugată şi prispa de jur împrejurul bisericii. In anul 1920 este


130

înlocuită învelitoarea de şindrila cu una nouă de ţiglă, revenindu-se

la una de şindrila cu ocazia restaurării din anul 1970.


In planul bisericii se

distinge absida pentagonală,

decroşată. Un brâu, întrerupt

din loc in loc de suprafeţe plate

marcate cu puncte incizate,

înconjoară pereţii exteriori.

Consolele au profiluri lobate, iar în

ultimul şir de şindrile din învelitoare sunt crestaţi "ciocârlani".

Sistemul de boltire al naosului este în arc frânt, iar bolta altarului se

racordează pereţilor de răsărit prin trei calote. Biserica nu are

pictura, decoraţiunile interioare fiind sub forma unor foarte frumoase

icoane şi ţesături, iar cele exterioare sub forma brâului ce înconjoară

biserica, a unor console cu profil lobat şi a traforurilor scândurilor

pălimarului de la baza turnului. In perioada interbelică, pe iconostas

erau lipite xilografii de la Hasdate, care au fost înlăturate după

război. Biserica a rămas ornată cu Icoane vechi, cea mai celebră


131

reprezentând pe "Arhanghelul Mihail" fiind datată la 1806. În

prezent icoane au fost mutate în biserica nouă(nu au fost văzute). De

asemenea şi Porţile Împărăteşti au fost mutate in depozitul bisericii

noi (au fost văzute).

Mobilier

In prezent în Biserica nu mai există nici un obiect de mobilier sau

decoraţiuni interioare, conform declaraţiilor acestea au fost mutate în

Biserica nouă, dar nu au fost văzute.

Inscripţii

Deasupra intrării, pe partea exterioara a clădirii există

inscripţii sporadice cu litere chirilice. La intrare există un afiş datând

din anii ’80 cu privire

la istoria clădirii.

Încadrare stilistică -

Biserica de

lemn de factură

populară, tipică pentru

zona Tării Crişurilor


132

Starea generală de conservare în momentul eliberării Obligaţiei

privind folosinţa monu-mentului istoric

Starea generala a clădirii este bună, a fost reabilitată în 1970,

însă au fost mutate toate obiectele movabile în Biserica nouă sau

depozit.

Au fost intervenţii ulterioare asupra clădirii care contravin

reglementarilor asupra monumentelor din lemn printre care

amintim :

+ instalaţie de curent electric

+ instalaţie de alarmă şi senzori de mişcare


133


Readucerea Bisericii la forma iniţiala, prin reinstalarea

mobilierului şi a porţiilor împărăteşti precum şi reornarea cu icoanele

iniţiale. Clădirea nu este marcată cu simbolul de monument istoric.


134

Biserica din Luncşoara BISERICA ORTODOXA

„SF. GHEORGHE”


Localitate LUNCŞOARA,

COMUNA AUSEU, Strada

.SAT LUNCSOARA.nr.

53, Judetul Bihor, Cod

poştal 417031

Perioada SEC XVIII

Persoane şi evenimente asociate istoriei monumentului

Tradiţia orală din zonă spune că biserica actuală ar fi fost

construită în 1760 , de un meşter local Lup Ioan, utilizând lemnul din

pădurea din aproprierea satului, însă în documente nu este

consemnat nimic în ceea ce priveşte persoanele şi evenimentele

asociate construcţiei bisericii.


135

Materiale şi tehnici de constructie utilizate/structură

Biserica este ridicată din bârne orizontale din lemn de stejar

cioplit din barda, bârne îmbinate într-un stil original. Biserica este

aşezată pe un postament din piatră de râu. La marginea

postamentului se află o bârna orizontală din lemn ce păstrează

conturul bisericii, pe care se află stâlpii exteriori (14 în total) din

lemn cioplit, prevăzuţi cu contrafişe dispuşi la o distanţă de 30 cm

de pereţii exteriori ai bisericii, stâlpi pe care se descarcă încărcarea

din acoperiş. Din punct de vedere planimetric, biserica se distinge

de marea majoritate a bisericilor de lemn, deoarece toate încăperile

bisericii sunt de plan poligonal-pronaos, naos şi absida altarului.

Acoperişul este realizat

peste tot corpul bisericii. Şarpanta

bisericii este din lemn cu

învelitoare din şindrilă. Panta

acoperişului respectă forma din

plan a pereţilor, astfel din modul

de dispunere al acoperişului

distingem conturul celor 3

încăperi-pronaos, naos şi absida

altarului, precum şi al prispei.


136

Intrarea în biserică se face pe latura din vest, în faţa intrării

există o prispă cu 8 stâlpi, prispa fiind construită ulterior. Prispa

adăposteşte singura intrare în biserică.

Deasupra pronaosului se ridică turla bisericii cu clopotniţa. Turnul

bisericii are baza dreptunghiulară, clopotniţa este prevăzută cu un

foişor deschis cu 2 arcade pe fiecare parte. Absida altarului este

poligonală, cu 5 laturi, pe latura estică şi sud - estică este prevăzută

cu ferestre mici cu ancadrament din lemn. La nivelul faţadelor

pronaosului şi naosului regăsim ferestre duble având grilaj de metal

(3 ferestre pe fiecare faţada) tot la nivelul faţadelor găsim un brâu

din lemn cioplit ce înconjoară

biserica


Brâu din lemn. Stâlpi cu

contrafişe.Modul de îmbinare al

bârnelor ce alcătuiesc pereţii bisericii

Ornamentele in lemn din uşa

prispei.Pentru interior nu s-a avut

acces


137

Mobilier In exterior, la

nivelul prispei se găsesc 2

bănci.Nu s-a avut acces in

interiorul bisericii.

Inscripţii

În exterior nu sunt inscripţii.

Încadrare stilistică

Biserica de lemn de

factură populară, tipică pentru

zona Ţării Crişurilor.

Starea generală de conservare în momentul eliberării


Biserica se afla intr-o stare relativ bună.


NU S-A PERMIS ACCESUL ÎN INTERIOR, deci nu se poate

spune nimic în ce priveşte restaurarea în interiorul bisericii, iar în

ceea ce priveşte exteriorul ei, biserica se păstrează într-o stare bună,

fiind necesare doar lucrări de întreţinere şi menţinerea ei într-o stare

de conservare.


138


139

Biserica de lemn Universitatea Oradea

Biserica de lemn Sf.

Arhangheli din

Letca

Cod nr. BH-II-m-A-

01031.02

Localitate

Oradea,Strada

.Universităţii. nr. 1,

Judeţul Bihor

Biserica

nobililor a fost

construită în a doua

parte a secolului al

XVIII-lea şi a servit ca lăcaş de închinăciune pentru credincioşii din

Letca, judeţul Sălaj până în anul 1991. După această dată, biserica

de lemn a fost strămutată în incinta Universităţii din Oradea, primind

destinaţia de paraclis al Facultăţii de Teologie şi biserică a

universităţii din localitate


140

Biserica a fost resfinţită la 4 octombrie 1993 de către

episcopul Ioan Mihălţan. Cu această ocazie a primit şi un al doilea

hram, Sfinţii Mucenici Constantin Brâncoveanu şi fiii săi.

Materiale şi tehnici de construcţie utilizate/structura

Biserica este aşezată pe un postament din piatră de râu,

ridicată din bârne orizontale din lemn de stejar cioplit. Biserica are

plan dreptunghiular, cu absida decroşată poligonală, cu cinci laturi -

are dimensiunile de 12/4.75 m. Aceste dimensiuni dezvăluie astfel în

mod concret tendinţa de lărgire din ce în ce mai generoasă a spaţiului

de rugăciune în interiorul locaşului de cult din lemn - tendinţă

manifestată pe parcursul a unui întreg secol. Edificiul este prevăzut

cu un turn clopotniţă cu foişor deschis pe arcade.

Acoperişul este realizat peste tot corpul bisericii ; şarpanta

bisericii este compusă din şindrilă

Divizată în 3 încăperi : pronaos, naos şi altar, proporţionate ,

intrarea e pe latura de vest, în faţa intrării prispa având 2 stâlpi

(element adăugat recent). Peste pronaos se afla ridicată turla cu

clopotniţa. Interiorul este luminat doar de 3 ferestre ( 2 pe latura

sudică şi una pe cea nordică). Ferestrele sunt pătrate (cu latura de

40cm) divizate în 4 în formă de cruce. Poarta de la intrare este

îngustă având dimensiuni de 1.6 / 1.2 m. Interiorul este decorat pe


141

pardoseau din lemn cu covoare şi preşuri, pereţi vopsiţi (desene pe

scânduri sumar lucrate), în mijlocul naos-ului din tavan este montat

un candelabru puternic colorat.


Modul de îmbinare al bârnelor ce alcătuiesc pereţii bisericii

Mobilier

Interiorul are doar 4 bănci (2 la pronaos şi 2 la naos), există pupitre

pentru preot şi cor. Inscripţii nu sunt

Starea generală de conservare în momentul eliberării Obligaţiei

privind folosinţa monumentului istoric

Biserica se afla intr-o stare relativ buna.


Momentan sunt necesare doar mici lucrări de întreţinere şi menţinere

Clădirea nu este marcată cu simbolul de monument istoric.


142

BAROMETRU DE OPINIE Ec. Laurenţiu Droj

Ec. Emil Chirilă

Studiul a fost efectuat în perioada 14.07– 18.07.2009, în

cadrul stagiului de practică organizat în proiectul

„VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

POPULAR – BISERICI DE LEMN IN BIHOR”, pe un eşantion

de 100 de persoane. Chestionarele au fost aplicate de către studenţii

Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea,

în localităţile Gheghie, Luncşoara, Josani şi Hotar – localităţi ce

deţin biserici de lemn încadrate în categoria monumente de

arhitectură.

Chestionarul a fost distribuit doar persoanelor care au fost

dispuse să colaboreze, deseori studenţii ciocnindu-se de reticenţa

celor din comună. În cazul în care sătenii au acceptat să discute

aceştia nu erau interesaţi de subiectul chestionarului ci de subiecte

politice şi economice îndeosebi legate de şomaj.

Analiza chestionarelor a subliniat faptul cunoscut şi anume

absenţa interesului asupra obiectivelor turistice şi a clădirilor

monument în general, respectiv asupra biserici de lemn din localitate


143

în particular. De remarcat este faptul că nu doar monumentele nu

sunt cunoscute dar nici un obiectiv turistic din regiunea studiată nu a

fost menţionat de majoritatea intervievaţilor:

Localitate Obiective turistice Procent

Gheghie Castelul 42,85%

Nu ştiu 7,4%

Hotar Camping 9,09% Barajul de acumulare de la Tetchea 9,09% Nu ştiu 36,36%

Josani Peştera 23,53% Păstrăvărie 5,88% Valea Lungă 17,64%

Luncşoara Valea Runcului 36,36% Valea Omului 54,54% Valea Ausorii 18,18% Valea Gepiş 9,09% Viuţa 9,09% Valea Şinteu (tabăra) 9,09%

Cei mai conştienţi de valoarea monumentelor din localitate

erau sătenii din Gheghie ( 42,85%). Nu doar locuitorii sunt cei care

nu cunosc valoarea atracţiilor turistice din zonă (incluzând aici şi

monumentele de arhitectură), acestea nu sunt cunoscute ori

promovate potenţialilor vizitatori.


144

Figura nr. 15-Gradul de cunoaştere al monumentelor

Cei mai mulţi locuitori ai comunelor studiate consideră că

obiectivele turistice din localitatea unde locuiesc nu sunt cunoscute

în mod corespunzător (vezi figura numărul 3), în acelaşi timp însă

consideră promovarea obiectivelor turistice ca fiind cea mai puţin

importantă modalitate de atragere a turiştilor în regiune.


145

Modalităţi de atragere a turiştilor

Mai multă curăţenie 13,60%

Mai multe pensiuni(unităţi de cazare) 13,21%

Renovarea clădirilor din centrul localităţii 11,88%

Promovarea pe internet a localităţii 12,20%

Construirea unor centre de agrement 12,10%

Căi de acces mai bune 13,50%

Promovarea obictivelor din apropierea localităţii 13,40%

Altele 11,01%

În unele comune tendinţa este de abandonare a bisericii vechi

– monument în favoarea unei biserici noi şi mult mai mare. Dovadă a

faptului că nici locuitorii comunelor nu îşi cunosc îndeajuns

obiectivele turistice este diagrama prezentă mai jos de unde reiese

faptul că bisericile noi sunt considerate mai frumoase.


146

Figura nr. 16

În absenţa evenimentelor şi a materialelor de promovare

numărul de turişti care vizitează obiectivele turistice din zonă este

foarte scăzut.

Figura nr. 17-Evaluarea numărului de turişti


147

Datorită numărului mic de turişti în zonă şi efectele pe care

aceştia le au asupra situaţiei economice a locuitorilor sunt aproape

inexistente.

Figura nr. 18-Impactul turismului asupra zonei

Este de menţionat faptul că deschiderea şi disponibilitatea

persoanelor intervievate a fost redusă datorită vârstei studenţilor care

au aplicat chestionarele, dar şi reticenţei faţă de persoanele care nu

sunt din localitate. După cum reiese din graficele de mai jos cei mai

mulţi locuitori dispuşi să completeze chestionarul aveau peste 50 de

ani, iar majoritatea erau de sex feminin.


148

Figura nr. 19- Statistici asupra eşantionului de populaţie

Majoritatea covârşitoare a celor care au fost intevievaţi au

studii medii sau studii incomplete.


149

Figura nr. 20- Statistici asupra eşantionului de populaţie(2)


150

ALTE POZE

Figura nr. 21– Bisericile (nouă şi veche) din Josani

Figura nr.22 - Portalul bisericii din Hotar

Figura nr.23– Portalul bisericii din Gheghie

Figura nr.24– Brăteşti – vedere după

intervenţie


152

Figura nr.25– Copăceni – vedere înainte de

intervenţie

Figura nr.26 – Brăteşti – vedere înainte de intervenţie

Figura nr.27– Brăteşti – vedere din timpul

intervenţiei

Figura nr.28– Copăceni – soclu din ciment şi chingi metalice de rigidizare, intervenţie din

perioada anilor 1970


153

Figura nr.29 – Biserica din Rieni

Figura nr.30 – Niculiţă Papp pe prispa

bisericii din Vârciorog

Figura nr.31 – Biserica din Gurani

Figura nr.32 – Biserica din Pietroasa

INDEX FIGURA Figura nr. 1 Biserici de lemn în BIHOR ........................................................................... 13 Figura nr. 2 Biserici de lemn în bazinul Crişul Repede .................................................... 14 Figura nr. 3 - Planul bisericii din Gheghie ........................................................................ 31 Figura nr. 4 - Planul bisericii de lemn din satul Luncşoara ................... 32 Figura nr. 5 - Planul bisericii din Hotar ............................................................................ 33 Figura nr. 6 - Planul bisericii de lemn din Josani ............................................................. 33 Figura nr. 7 - Planul bisericii de lemn din Luncşoara ....................................................... 35 Figura nr. 8 - Biserica de la Hotar ..................................................................................... 36 Figura nr. 9 – Aparate de măsură ...................................................................................... 84 Figura nr. 10- Biserica din lemn – Nor de puncte şi reconstruire ..................................... 87 Figura nr. 11 – Biserica militară ....................................................................................... 89 Figura nr. 12 - Modele wireframe (Biserica Sfântul Ladislau) ........................................ 97 Figura nr. 13 - Modelul Bisericii Sf. Ladislau (reprezentări prin suprafeţe) .................. 100 Figura nr. 14 - Modelul Bisericii Sf. Ladislau (reprezentare prin suprafeţe texturate

preluate din imagini) ............................................................................................... 100 Figura nr. 15-Gradul de cunoaştere al monumentelor .................................................... 144 Figura nr. 16 .................................................................................................................... 146 Figura nr. 17-Evaluarea numărului de turişti .................................................................. 146 Figura nr. 18-Impactul turismului asupra zonei .............................................................. 147 Figura nr. 19- Statistici asupra eşantionului de populaţie ............................................... 148 Figura nr. 20- Statistici asupra eşantionului de populaţie(2) .......................................... 149 Figura nr. 21– Bisericile (nouă şi veche) din Josani ....................................................... 151 Figura nr.22 - Portalul bisericii din Hotar ....................................................................... 151 Figura nr.23– Portalul bisericii din Gheghie ................................................................... 151 Figura nr.24– Brăteşti – vedere după intervenţie ............................................................ 151 Figura nr.25– Copăceni – vedere înainte de intervenţie ................................................. 152 Figura nr.26 – Brăteşti – vedere înainte de intervenţie ................................................... 152 Figura nr.27– Brăteşti – vedere din timpul intervenţiei .................................................. 152 Figura nr.28– Copăceni – soclu din ciment şi chingi metalice de rigidizare, intervenţie din

perioada anilor 1970 ............................................................................................... 152 Figura nr.29 – Biserica din Rieni .................................................................................... 153 Figura nr.30 – Niculiţă Papp pe prispa bisericii din Vârciorog ...................................... 153 Figura nr.31 – Biserica din Gurani ................................................................................. 153 Figura nr.32 – Biserica din Pietroasa .............................................................................. 153

Biserici de lemn in bazinul Crisul Repede

Documents

Transcript of Biserici de lemn in bazinul Crisul Repede