Biserica Neagră

Adresă: Curtea Johannes Honterus 2, Brașov 500025 Deschidere: 1542 Program: Luni ÎnchisMarți 10:00-19:00Miercuri 10:00-19:00Joi 10:00-19:00Vineri 10:00-19:00Sâmbătă 10:00-19:00Duminică 12:00-19:00

Tarif:

  Adulți 8,00 RON

  Studenți 5,00 RON

  Elevi 3,00 RON

  Copii (până la 7 ani) intrare liberă

 Persoane cu dizabilităţi  (cu legitimație) 

intrare liberă

Biserica Neagră reprezinta unul dintre simbolurile oraşului Braşov, este biserica parohială a Bisericii Evanghelice C.A. din România. Numele actual l-a primit după ce, în 1689, incendiul care a cuprins tot oraşul a tranformat-o într-o ruină. Iniţial ea purtase hramul Sfintei Maria. După Reformă a fost cunoscută ca "Biserica Mare", însă denumirea populară de după incendiu,„Biserica Neagră“, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea.

Biserica Neagră este cea mai mare constucţie sacrală din România, cea mai mare biserică-hală la răsărit de Viena şi unul dintre cele mai mari lăcaşe de cult medievale de la domul Sf. Ştefan din Viena pînă la Hagia Sophia din Constantinopol. 

Orga Buchholz, construită în perioada romantismului timpuriu, este cea mai mare orgă mecanică din România. Sunetul ei atrage în fiecare an organişti atât din ţară cât şi din străinătate, care îşi doresc să concerteze aici. La data construirii ei, se număra printre cele mai mari orgi din Europa.

Cu excepţia Turciei, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. În turnul Bisericii Negre se află cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de cca. 6.000 kg.

În interior, vizitatorul poate descoperi nenumărate obiecte de artă: critselniţa (1472), pictura murală a Sf. Maria (1476), stranele din secolele XVIII-XIX care atestă activitatea intensă a breslelelor braşovene, altarul neogotic (1866) alături de multe alte piese din aur şi pietre funerare ale personalităţilor braşovene. În partea din spate a bisercii se află două expoziţii deschise permanent, care povestesc despre istoria Bisericii Negre şi despre viaţa reformatorului Johannes

Honterus.

Până de curând tezaurul de parament al locaşului a fost în mare măsură trecut cu vederea, până când, în 2002, specialiştii i-au descoperit valoarea. Cuprinzând piese vestimentare din perioada Evului Mediu, el nu este cu nimic mai prejos decât marile colecţii din Danzig, Halberstadt, Brandenburg şi Stralsund, dar în prezent nu este disponibil publicului. În anii următori tezaurul va fi însă restaurat de către specialişti.

Istoric

Biserica Neagră de astăzi se înalţă pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Construcţia ei a început în anul 1383, când Braşovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală şi economică puternică, fiind cel mai însemnat oraş comercial şi industrial la graniţa dintre apus şi răsărit.

Invazia turcilor din 1421 a întrerupt lucrările de construcţie a bisericii, oraşul fiind nevoit să se concentreze asupra fortificaţiilor, dar au fost continuate mai târziu după un plan mult simplificat. Din cauza unui cutremur de proporţii în 1471, turnul sudic nu a fost construit până la înălţimea intenţionată. 1477 poate fi considerat anul încheierii lucrărilor de construcţie a bisericii, în 1499 se menţionează o orgă nouă, iar mai târziu s-au mai efectuat lucrări la turn prin care i s-au adăugat un ceas şi clopote în 1514.

Parohia braşoveană a primit hramul Sfintei Maria, fapt dovedit şi astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porţii sudice.

La jumătatea secolului al XVI-lea, reforma bisericească a pătruns în Transilvania şi s-a răspândit în mare parte datorită umanistului şi pedagogului Johannes Honterus (1498-1549). În 1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică în Biserica Neagră, iar în timpul aceleiaşi mişcări s-au îndepărtat şi altarele secundare.

De-a lungul secolelor XVI-XVII biserica a fost afectată de multe cutremure astfel încât, la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost nevoie de lucrări de restaurare.

Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a cuprins şi biserica parohială, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră. Apoi au început lucrări de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc. Tot în această perioadă s-au construit şi galeriile pentru ca biserica să poată face faţă numărului tot mai mare de enoriaşi care luau parte la slujbe. Lucrările au fost încheiate în 1722, odată cu noua inaugurare.

Între anii 1836 şi 1839, firma berlineză Buchholz înalţă pe galeria vestică o orgă nouă de dimesiuni mari (aproximativ 4000 de tuburi, 4 manuale şi pedalier, 76 de registre).

Între 1865 şi 1866, firma vieneză Schönthaler ridică altarul neogotic după planurile inginerului din localitate, Peter Bartesch, şi realizează stranele din cor. În anul 1898, statuia lui Honterus se amplasează în faţa turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean.

După Primul Război Mondial, galeria pentru orgă a fost extinsă şi s-a consolidat bolta corului. Mai târziu au fost refăcute şi fialele contraforturilor din cor.

În 1937 s-a înfiinţat mişcarea "Pentru Biserica noastră Neagră" care a facilitat lucrări ample de renovare a corului şi refacerea statuetelor de pe contraforturile acestuia. Din aceeaşi perioadă datează şi instalaţia de încălzire cu aer cald şi băncile cu spătar mobil din nava principală.

În 1969-1977 s-au efectuat lucrări de renovare extinse cu sprijinul Direcţiei Naţionale pentru Monumente, care au fost direcţionate în special spre restaurarea acoperişului şi faţadei sudice. Între anii 1981 şi 1987 a fost renovat şi amenajat interiorul pentru ca biserica să poată fi folosită în slujbe. Din 1987 până în 1999 au avut loc lucrări de restaurare a părţii nordice, a faţadei sudice şi a turnului, iar în 2001 s-a încheiat restaurarea orgii Buchholz.

Construcţie

Biserica Neagră este o biserică-hală în stil gotic târziu, fiind formată din cor, naos şi turn. Lungimea totală a construcţiei este de 89 m din care 31 m sunt reprezentaţi de cor, 42 m de naos şi 16 m de baza turnului.

Corul se încheie printr-o secţiune de nouă laturi a unui hexadecagon. Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de înălţime egală. Pe latura sudică se află o intrare mică, destinată iniţial preoţior, iar pe latura nordică a corului se găseşte sacristia. Exteriorul corului este susţinut de 15 contraforturi, pe fiecare dintre ele fiind ridicată câte o statuetă sub un baldachin. Contraforturile sunt prevăzute cu fiale în partea superioară.

Naosul este format din trei nave de înălţime egală şi este împărţit de cele cinci perechi de coloane în şase travee. În navele laterale, la aproximativ jumătatea înălţimii acestora, se găsesc galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii. Naosul are patru portale, iar cel sudic conduce mai întâi într-un vestibul.

Din cele două turnuri ale planului iniţial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălţime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe braţul transversal al crucii. Deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele ceasului din turn. Portalul principal al bisericii se află pe latura sudică şi este îmbogăţit cu sculpturi ornamentale.

Zidurile exterioare şi vârfurile bolţilor au 21 m înălţime. Coama acoperişului aparţinând naosului se ridică la 42 m, iar cel al corului la aproximativ 38 m. 

Lăţimea interioară a corului este de 16,5 m, cea a naosului de aproape 23 m din care nava centrală reprezintă 10 m, navelor laterale revenindu-le câte 7 m. Partea turnului are 30 m, iar în exterior, între cele două scări în spirală, măsoară 31 m. Incluzând şi zidurile exterioare, naosul are 26 m în lăţime şi luând în considerare şi contraforturile are în total aproximativ 30 m. Cea mai mare lăţime de la hala de intrare sudică până la contrafortul arcului de triumf (contrafortul fricii) pe latura nordică măsoară aproape 38 m; laturile exterioare ale celor două contraforturi se află la o distanţă de 35 m una faţă de cealaltă. În final, lăţimea exterioară a corului, incluzând şi

contrafoturile, este de 22,5 m. Zidurile corului au o grosime de 1,20 m, cele ale naosului 1,40 m, iar ale turnului 3,40-3,60 m.

Suprafaţa totală a bisericii ocupă 2500 m², iar blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 m³. Suprafaţa acoperişului bisericii măsoară aproximativ 4500 m². Biserica Neagră se află la 589 m deasupra nivelului marii.

Orgi

Prima orgă a Bisericii Sf. Maria/Bisericii Negre atestată documentar a fost construită în anul 1499. Se presupune că au existat orgi şi înainte. Deja în anul 1427 este menţionat pentru prima dată un organist la Braşov. În Biserica Neagră se află astăzi două instrumente: orga Buchholz în stil romantic timpuriu, care este şi instrumentul principal, şi orga Hesse care se află în cor, un instrument folosit pentru acompaniament.

Orga Buchholz a fost construită între 1836 şi 1839 de către constructorul de orgi Carl August Buchholz din Berlin. Ea are patru manuale, un pedalier, 76 de registre dintre care 63 sunt registre sonore şi 3.993 de tuburi. Astfel, la vremea construirii ei, era una dintre cele mai mari şi mai importante orgi din Europa. Orga s-a păstrat în starea iniţială datorită faptului că tuburile originale nu s-au pierdut şi nu au fost înlocuite, iar micile modificări întreprinse în timp au fost anulate mai târziu. Acordajul şi presiunea vântului au fost aduse la starea iniţială.

Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate: cositor englezesc curat şi aliaj berlinez de cositor (75%) şi plumb (25%), metal de orgă corespunzător, lemn de rasinoase, molid, stejar fără noduri, arcuri de alamă, piele de calitate înaltă etc. Clapele sunt acoperite cu fildeş, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numele registrelor sunt inscripţionate pe porţelan şi acoperite cu sticlă. Ornamentele (consolele, turnurile şi frontoanele) sunt prevăzute cu sculpturi deosebite din lemn de tei aurit.

Orga din corul Bisericii Negre a fost contruită în anul 1861 pentru comunitatea de saşi din Lechinţa în nordul Transilvaniei, de către constructorul Carl Hesse din Viena. De acolo a fost adusa în 1970 la Posmuş şi 80 de ani mai târziu a fost transportată în stare degradată la Braşov. În 1997 a fost restaurată în mod exemplar de firma Stemmer/Zumikon şi este folosită de atunci în concerte şi în timpul slujbelor religioase.

Orga are un manual şi un pedalier adăugat, 8 registre după model italian, cu voci de flaut calde si cu o mixtură compusă din trei registre separate și este acordată la 440 Hz, în vreme ce orga Buchholz este acordată la aproximativ 450 Hz.

Instrumentele de orchestră, în special cele de suflat, pot fi acompaniate doar la orga Hesse. În Transilvania s-au păstrat mai multe orgi Hesse, cum ar fi cea din Moşna, Sibiu şi Biertan.

Colecţia de covoare

Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Chiar și un necunoscător ar fi impresionat de mulțimea de nunațe și modele a acestui decor neobișnuit, în vreme ce expertul va fi fascinat.

De ce sunt însă expuse aceste produse anatoliene, osmane într-o biserica creştină din sud-estul Europei? Cum au ajuns de fapt acolo? Răspunsul la aceste întrebări nu este unul ușor pentru că nu există surse istorice. S-a pregătit astfel drumul pentru un "folclor istoric." Și astăzi se mai vehiculează multe păreri neconfirmate în legătură cu proveniența covoarelor. Este însă cunoscut faptul că se regăsesc deja la începutul secolului al XVI-lea numeroase mențiuni referitoare la covoarele turcești în registrele de vamă ale orașului Brașov (taxa de vamă era de 20% din valoarea mărfii).

În toate țările din răsărit, covoarele erau folosite în scop decorativ sau ca simbol al statului în primărie și în biserici, unde se decorau stranele și locurile patricienilor și ale conducătorilor breslelor. Ca să încapă în stranele înguste ele se tăiau adesea pe lungime, ceea ce demosntra că nu erau apreciate în mod deosebit.

Se presupune că după Reforma care se împotrivea picturilor iconografice, covoarele au fost cele ce împodobeau pereţii bisericii reformatoare, în locul icoanelor cu sfinţi şi al altarelor îndepărtate. Pe unele dintre ele se găsesc inscripţii care menţionează faptul că au fost dăruite bisericii.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea şi la începutul sec. al XIX-lea s-a pierdut din aprecierea acordata acestor piese de artă textilă, însă în acelaşi timp cunoscătorii le-au descoperit estetica şi au început să le colecţioneze. Cumpărătorii au pornit să cutreiere Transilvania şi au prădat multe colecţii. Datorită poziţiei mai conservatoare însă, comunităţile bisericeşti săseşti care aveau un număr considerabil de covoare au avut mai puţin de suferit de pe urma acestei tendinţe decât, de exemplu, multe biserici reformate maghiare sau decât aristocraţii în ale căror case putea fi găsit de asemenea un număr considerabil de covoare orientale. Abia in sec. XX s-au răspândit informaţii în legătură cu vânzarea covoarelor din bisericile săseşti.

Într-un raport de inventar al Bisericii Negre din anii 1830 erau menţionate doar 39 de covoare, dar la sfârşitul secolului erau peste 110. Pentru că nu există documente scrise, acest fapt s-ar putea explica doar prin trecerea neconsemnată a covoarelor din posesia persoanelor private şi a breslelor după dizolvarea acestora (în 1876) în posesia bisericii.

La sfârşitul sec. al XIX-lea, Prezbiteriul (Consiliul Bisericesc) al Bisericii Negre îl însărcină pe profesorul de arte E. Kühlbrandt cu inventarierea obiectelor de artă ale bisericii, printre care şi a covoarelor. Kühlbrandt intră în legătură cu cel mai renumit expert în covoare al vremii, Prof. A. Riedl din Viena, care recunoscu valoarea colecţiei şi îndemnă spre o depozitare propice şi specializată. În tot acest timp, în alte locaţii, covoarele erau depozitate şi scoase la licitaţii publice. Marea expoziţie de meşteşug din Budapesta, 1914, unde au fost trimise şi 39 de covoare din Braşov, a contribuit la creşterea interesului pentru produsele de artă exotice. Cu această ocazie, covoarele au fost spălate pentru prima oară şi restaurate parţial. Astăzi colecţia cuprinde 156 de exemplare, printre care şi unele fragmente. 

Clasificare şi datare

Nici astăzi specialiştii nu sunt mereu siguri în privinţa tipurilor de covoare şi a datării lor.

Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca „transilvănene“, pentru că s-au păstrat în număr mare şi în multe variante pe teritoriul Transilvaniei. Această grupă este formată în pricipal din aşa-numitele covoare cu nişă dublă.

Urmează covoarele cu nişă şi covoarele de rugăciune care de diferenţiază doar prin decoraţiile centrale. 

Altă grupă sunt covoarele „albe“, printe care se numără covoarele „Cintamani“, „Pasăre“ şi „Scorpion“, al căror nume derivează din motivele evidente. Trebuie remarcat faptul că şi pentru modelul covoarelor „pasăre“ şi „scorpion“ se recurge la motive florale stilizate. O grupă impresionantă este cea a covoarelor-coloană cu motive arhitectonice. Pe lângă acestea s-a mai păstrat şi un număr mic de covoare pe care se recunosc numele unor renumiţi pictori ai Renaşterii şi ai Manierismului, cum ar fi Lotto, Ghirlandaio, Holbein etc., în ale căror picturi se poate observa genul acesta de covoare.

Perioada în care au fost ţesute se întinde până în sec. al XV-lea, majoritatea provenind din sec. XVII şi XVIII, iar sec. al XIX-lea nemafiind reprezentat. Colecţia de covoare a Bisericii Negre este, după cea a muzeului Top Kapi din Istanbul, cea mai mare din lume. Cele mai multe covoare sunt in stare bună până la excelentă. Acest lucru se datorează în primul rând fostului atelier bisericesc de covoare de stat, aflat sub conducerea lui Era Nussbächer, şi care a contribut în mod esenţial la această acţiune.

Ca urmare este publicat volumul „Covoare anatolice în Transilvania”, de Ştefan Ionescu. Aceasta este prima lucrare de proporţii după remarcabila „Covoare anatolice în Transilvania”, de Emil Schmutzler, apărută în 1933. Ea nu prezintă doar covoarele Bisericii Negre – fotografiile acestora sunt pentru prima dată publicate în număr complet – , ci şi despre cele mai semnnificative colecţii din Transilvania în general.

Tezaur cultural

Altarul principal-1866

Până la reformă, biserica a purtat hramul Sf. Maria. Din acest motiv se presupune că altarul medieval care s-a pierdut ar fi avut o tematică mariologică. Pictura principală a actualului altar are ca temă o imagine a predicii de pe munte, ce ocupă un loc central în credinţa în harul lui Dumnezeu şi în doctrina evanghelică. Altarul neogotic formează împreună cu stranele corului o unitate conceptuală.

Amvonul-1696

Predecesorul acestuia s-a pierdut în marele incendiu. Maistrul măcelar Laurenz Bömches a susţinut ridicarea celui nou, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile-oglindă ale amvonului.

Cristelniţa-1472

Cristelniţa este unul dintre puţinele obiecte rămase din perioada de dinainte de incendiu şi în acelaşi timp un exemplu valoros al artei de turnătorie medievală. Scrierea gotică minusculă destăinuie numele dănuitorului: Parohul Johannes Reudel. În protuberanţa boltită din piciorul cristelniţei se pune mangal pentru încălzirea apei de botez.

Altarul din Feldioara-sec.15

Un fragment din retablul altarului transilvănean care s-a păstrat. Din Feldioara el a ajuns in posesia Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei, iar de acolo în Biserica Neagră. Pe tablă sunt pictate scene din viaţa lui Hristos.

Portalurile gotice-1477

Pe aripile portalului sudic, decorate cu motive vegetale gotice, este inscripţionat anul 1477 alături de personaje fantastice. Dacă aceasta este data acceptată a lucrării atunci portalurile sunt – alături de cristelniţă – un alt element original al bisericii, care a supravieţuit incendiului din 1689.

Pictura în ulei de Fritz Schullerus-1898 

Pe zidul din drepta faţă, lângă cor, se află pictura în ulei de Fritz Schullerus. Este reprezentat acel moment fictiv în care maimarii sfatului braşovean depun jurământul pe „Cartea Reformei” de Johannes Honterus şi pecetluiesc reforma în oraş. Prin stilul său, tabloul se apropie mult de pictura istorica a anilor 1890 din München, care cultiva un realism expresiv.

Pictura în ulei „Nunta din Cana”

Reprezentarea modernă îi aparţine pictorului braşovean Hans Eder (1883-1955) şi îl înfăţişează pe Isus după ce a înfăptuit prima sa minune: transformarea apei în vin. 

Fresca Mariei deasupra celui de-al doilea lintou al portalului sudic

Pictura îi înfăţişează pe Maria şi pe pruncul Isus alături de Sf. Katharina şi Sf. Barbara. Poziţionarea unui motiv meditativ deasupra intrării corespunde cu tematicile timpanelor bisericeşti. În cazul celor două blazoane este vorba despre cel al Regelui Matthias şi al soţiei sale, Beatrix de Aragon. Prezenţa lor în pictură ar putea indica faptul că Regele Matthias

Corvinus ar fi fost dănuitorul picturii pentru asigurarea relaţiei bună dintre oraşul Braşov şi Rege.

Stranele breslei tâmplarilor brașoveni(1746-1748)

Unul dintre cele mai frumoase exemple de strane executate după incendiu și, în același timp, o piesă prin care tâmplarii își dovedeau iscusința.

Ciclul de virtuți pe stranele breslei tâmplarilor brașoveni(pe la   1715)

Pe latura din față a stranelor sunt evidențiate zece virtuți, ca semn al credinței protestante a locuitorilor. Mai multe dintre stranele din biserică au fost realizate după marele incendiu.

Blazonul Brașovului și blazonul familiei Hunyadi(blazoane picatate, sec. 18)

Pe una dintre coloanele navei principale este sculptat blazoanul orașului Brașov și cel al familiei Hunyadi. S-ar putea crede că blazoanele se aflau în biserică încă dinainte de incendiu, dar starea lor actuală indică mai degrabă spre o tendință barocă.

Pietrele funerare

În încăperea de sub turnul nordic se află pietrele funerare care fuseseră îndepărtate la momentul instalării sistemului de încălzire prin pardoseală. Imaginile celor ce au murit sunt înrămate în ornamente cu fructe, pline de viață și memento mori, respectiv motive vanitas, în al căror limbaj simbolistic se regăsește imaginea dihotomică a morții din perioada Barocului timpuriu în Transilvania. În aceeași încăpere sunt adăpostite și câteva dintre statuile din exterior, pentru a fi protejate de intemperii.

Statuia Honterus de Harro Magnussen-1898

Statuia este o reprezentare idealistă a reformatorului, umanistului, tipografului și pionierului sistemului școlar, Johannes Honterus (1498-1549). Poziția sa și cartea pe care o ține în mână sunt în perfectă concordanță cu împrejurimile: cu o carte în mână, savantul indică spre liceul brașovean cu tradiție. Honterus coresponda cu Melanchton, reprezentantul umanismului în învățământ, și încuraja reorganizarea sistemului școlar. În același timp era și fondatorul primei tipografii în care au fost editate materiale reformatoare, materiale didactice și volume ale clasicilor antici ai reformei educației din Transilvania. În perioada reformei, vechile școli teologice latine au fost transformate în școli protestante. Cele doua reliefuri din bronz de pe soclu îl reprezintă pe Honterus în tipografie și la împărtășanie.

Statueta zidarului de pe Biserica Neagra

Pe latura de nord a Bisericii Negre se afla o statuie enigmatica infatisand un tanar zidar care se apleaca spre baza contrafortului pe care este amplasat. In afara de aceasta statuie, pe contrafortii naosului se aflau odinioara si alte statui, care din cauza

degradarii lor au fost adapostite in interiorul bisericii: o femeie ingenunchiata, un leu, un vultur si un razboinic cruciat. Statuia tanarului zidar este singura dintre acest grup, care a fost innoita. Aceasta statuie reprezinta omagiul adus de colegii sai pietrari tanarului care si-a gasit sfarsitul in timpul lucrarilor de constructie a Bisericii (sec. XV). Despre acest tanar aplecat legenda povesteste ca ar fi fost cea mai talentata calfa care a lucrat la constructia bisericii si ca isi intrecea chiar si mesterul. Din invidie si teama de a nu fi indepartat din functia lui, mesterul, intr-o seara cand calfa verifica munca facuta peste zi la respectivul contrafort, a impins-o de pe schela. Ulterior mesterul s-a cait de fapta sa, s-a autodenuntat si a fost executat. Probabil ca tanarul si-a gasit sfarsitul chiar la baza contrafortului pe care astazi se afla statueta sa.

Turnul Negru din Brașov

Adresă: Prund-Schei, BrașovAcces: pe Dupa Ziduri, coborand dinspre Maternitate sau venind dinspre Livada Postei si Biblioteca Judeteana George Baritiu.Programul de vizitare al Turnului Negru din Brasov este de marti pana duminica intre orele 10:00 si 18:00 (ultimul bilet se elibereaza la 17:30). Luni este inchis.Tarife vizitare Turnul Negru:- adulti: 7 ron- prescolari, elevi, studenti: 1.5 ron- pensionari: 4 ron- persoane cu handicap: gratuit.

Turnul Negru este unul dintre cele patru turnuri de observație ale Cetății Brașovului construit ca o fortificație independentă amplasată în afara zidurilor cetății, înaltă de peste 11 metri. Situat la mică distanță de Bastionul Fierarilor, pe o stâncă a dealului Warthe, Turnul Negru din Brașov domina Șcheii cu dimensiunile sale, el trebuind să împiedice apropierea dușmanilor de zidurile orașului, care aici erau la mai puțin de 5 m de stâncă (abia în 1819 - 1820 trecerea a fost lărgită). Ocupând o suprafață de 50 mp, turnul are 11 m în înălțime, iar zidurile sale măsoară la bază 2 m grosime. Prezintă șase goluri de tragere pe fiecare față a sa, dispuse pe trei rânduri de atac. În interior are trei galerii etajate și, mai demult, turnul poseda un sistem de legătură cu Cetatea printr-un pod mobil ce se lăsa până la Bastionul Fierarilor.

Turnul datează din secolul XV, fiind construit concomitent cu Turnul Alb. Totuși, prima mențiune documentară a turnului datează din 1541. Acoperișul inițial nu se mai păstrează, fiind distrus de trăznet, la 23 iulie 1559, și de incendiul din 1689 - care au înegrit zidurile turnului și i-a dat denumirea de azi. A mai fost distrus de trăznet în 1696, dar a fost refăcut, așa cum ne arată o stampă din 1735. În timpul epidemiei de ciumă din 1756, se pare că Turnul Negru a fost folosit ultima dată ca adăpost și punct de pază pentru paznicii cordonului sanitar din jurul orașului. În caz de primejdie, un lanț gros de fier între stâncă și bastion oprea comunicația cu Dupăzidurile de Jos. Acoperișul, existent încă la 1796, datorită vitregiilor timpului, a făcut la 1827 obiectul unei cereri de restaurare, dar, întrucât nu aducea venituri orașului, cererea nu a fost aprobată. Abia în 1900 s-a pus problema restaurării monumentului, efectuându-se o consolidare a zidurilor la partea lor superioară în anul 1901. În noaptea de 3 spre 4 iulie 1991, zidul sudic al turnului s-a

prăbușit după o ploaie torențială. Restaurarea a avut loc însă de abia în 1996. Astăzi deține un punct muzeal.

Canalul şi Bastionul Graft la Turnul Alb

Bastionul Graft din Brașov sau Bastionul Poartă (germană Torbastei), cum s-a mai numit din pricina formei sale, a fost construit între anii 1515 - 1521, apărat și întreținut pe costurile breslei șelarilor, fiind menit să facă legătura între oștenii din cetate și Turnul Alb. Poziția sa, aflată aproape la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, a făcut ca bastionul să sporească posibilitățile de apărare a acelei zone.

În secolul al XVI-lea zidul de nord-vest al cetății este dublat de încă un zid exterior. Tot atunci au fost captate apele care veneau din Șchei într-un canal (pe germană Graft), care curgea la poalele zidului nou construit. Bastionul Graft a fost proiectat așadar ca o punte peste canal. El avea la bază o grosime de circa 4 metri și era structurat pe două etaje și un pod, dotate cu goluri de tragere și guri de păcură păstrate până astăzi. Accesul spre Turnul Alb era asigurat printr-un pod care urca panta pana in dreptul intrarii in Turnul Alb de unde aparatorii coborau o scara pentru a permite intrarea in turn.

Din cauza unei inundații mari, în urma unei ploi torențiale la 24 august 1809, zidul exterior de incintă a fost mult slăbit prin spălarea fundațiilor (datorită zidurilor orașului, toată cantitatea de precipitații din Șchei trebuia să se scurgă de-a lungul canalului Graft). De aceea, arhitecții orașului au găsit o soluție prin construirea a trei arcade de sprijin, peste pârâu, în 1822. În secolul XX, când zidul a fost străpuns pentru a asigura a doua ieșire a cinematografului Corso (astăzi Royal) și cu ocazia construcției unei case de locuit pentru fabricantul Friederich Czell, două dintre arcade au dispărut, o dată cu porțiunea de zid care le sprijinea. Inscripția de pe peretele nordic al Bastionului Graft, inițial în opt rânduri și - astăzi - în mare parte ilizibilă, nu a mai putut fi restaurată, deoarece nu s-a identificat nici o copie a ei. Renovat în 2004 - 2005, înăuntrul bastionului s-a amenajat o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov cu tematica „Meșteșugarii din Brașov - apărători ai cetății” și un magazin de produse meșteșugărești, desființat mai apoi. Expozitia, aflată la etajul al doilea al bastionului, cuprinde arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, panouri informative cu facsimile din documente și fotografii/litografii ale fortificațiilor medievale ale Brașovului. De asemenea, a fost refăcut și traseul către Turnul Alb, printr-o serie de trepte ce urcă pieptiș panta dealului Warthe.

Dincolo de a fi doar o altă alee din oraş, iubită de braşoveni şi nu numai pentru că e numai bună pentru a scăpa de aglomeraţia din urbe, în zona cunoscută ca După Ziduri e scrisă o bucăţică din istoria Braşovului. Zidul acesta de apărare, care avea 8 turnuri, e construit pe la 1500 şi tot atunci este săpat Canalul Graft, cu rol de apărare, fireşte.

Turnul Alb, vizibil şi de pe Aleea de sub Tâmpa dar şi de pe Calea Poienii care merge spre Poiana Braşov, era legat de Bastionul Graft printr-un pod mobil. Astăzi câteva trepte bune fac legătura între cele două. Turnul Alb e cocoţat pe un deal aşa că panorama asupra Braşovului e tare faină de aici însă ţine minte că ambele au program de vizitare, până la ora 18.00.

Astăzi Bastionul Poarta, aşa cum mai este numit, este vizitabil după renovarea din 2004, pentru că adăposteşte o expoziţie numită Meşteşugarii din Braşov – apărători ai cetăţii. În schimbul unui bilet de 4 RON (Luni: 12.00 – 18.00; Marţi-Duminica: 11.00 – 18.00) vezi tot soiul de arme, armuri şi muniţii folosite pentru apărarea cetăţii. Pentru mai multe, mergi la Muzeul de Istorie, la Casa Sfatului din renumita piaţă cu acelaşi nume.

Poarta Ecaterinei-una din portile de intrare in cetatea medievala a Brasovului

Poarta Ecaterinei (în germană Katharinentor) a fost construită, pentru a facilita accesul șcheienilor în Brașov.

Localizare: la mijlocul laturii dintre Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porți din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, distrusă de inundația din 24 august 1526, cât și în urma năvălirilor turcești. Aceasta se întindea de la actualul Corp S al Universității „Transilvania”, unde era moara porții, până dincolo de actuala Poartă Șchei. Fiind situată la capătul străzii Caterinei - care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo - poarta a primit denumirea de Ecaterina. În 1559 a fost ridicat și turnul porții, care se vede și astăzi. De formă pătrată, pe trei nivele, construcția are în partea superioară patru turnulețe ce simbolizau „Jus Gladii”, un privilegiu medieval care dădea conducătorilor brașoveni dreptul de a aplica pedeapsa supremă. Bolta turnului e pictată în stilul Renașterii, iar arhitectura acestuia este unică în lume, făcând din el o prețioasă bijuterie artistică. Documentele menționează că pentru fiecare din cele opt guri de tragere ale turnului fuseseră aduse bombarde de la Praga. Turnul Porții - astăzi mare parte în pământ - a suferit stricăciuni importante din cauza cutremurelor și incendiilor din 1689 și 1738. Nemairăspunzând cerințelor negustorimii române din Șchei, poarta (cu excepția turnului) a fost dărâmată în 1827, un an mai târziu construindu-se actuala Poartă Șchei.

Astăzi, turnul porții renovat adăpostește expoziții periodice de artă și istorie.

Turnul Alb din Brasov

Program: marti pana duminica intre orele 10:00 si 18:00 (ultimul bilet se elibereaza la 17:30). Luni este inchis. La fel ca toate celelalte muzee care apartin Muzeului de Istorie din Brasov.

Tarif: - adulti: 7 ron- prescolari, elevi, studenti: 1.5 ron- pensionari: 4 ron- persoane cu handicap: gratuit

Prima Şcoală RomâneascăAdresa: Piața Unirii 2-3, Brașov

Orar de vizita: zilnic intre orele 9:00 si 17:00

Tarif: Taxa de intrare la Prima Scoala Romaneasca este de 5 lei pentru adulti si 3 lei pentru elevi.

Muzeul primei şcoli romaneşti este adăpostit în clădirea vechii şcoli romaneşti din curtea Bisericii Sf. Nicolae. Prima dată amintita în documente în 1495. A fost refăcută în stil baroc, aşa cum arata şi astăzi, noua construcţie datează din anii 1760-1761. În sălile de clasă ale vechii şcoli se găsesc urme ale activităţii Diaconului Coresi, cel mai mare cărturar şi tipograf roman din secolul al 16-lea. Editor şi traducător de cărţi în limba romana, folosind graiurile din sudul Transilvaniei şi nordul Ţării Româneşti, el a pus bazele literaturii romane scrise şi totodată ale limbii noastre literare.

Bastionul PostăvarilorAdresa: Aleea Tiberiu Brediceanu, Brașov

Preț intrare Orar de vizităTarif: normal – 4 RON          redus – 3 RON 

Iarnă: Marți - Duminica: 9:00 - 17:00

            Luni: închis

Vară:  Marți - Duminica: 9:00 - 18:00

            Luni: închis

Bastionul Postăvarilor a fost unul dintre cele mai puternice puncte de apărare a cetăţii. Situat în colţul de est al cetăţii, conceput în formă de elipsă, bastionul, restaurat în anii trecuţi, poate fi văzut şi astăzi. Grosimea zidurilor este de 2 m, diametrul de 16 m, înălţimea de 12,7 m. Iniţial, bastionul a aparţinut breslei aurarilor care, aşa cum se atesta într-un document, l-a înzestrat cu 10 bombarde comandate la Praga şi cu 16 archebuze. În 1640 acesta este încredinţat postăvarilor de către aurarii care preiau un alt punct de apărare.

Bastionul Ţesătorilor

Adresă: Strada George Coșbuc 9, Brașov 500015Orar: Luni ÎnchisMarți 10:00-18:00Miercuri 10:00-18:00Joi 10:00-18:00Vineri 10:00-18:00Sâmbătă 10:00-18:00Duminică 10:00-18:00

Pret bilete:- adulti: 7 lei- prescolari, elevi, studenti, pensionari: 4 lei

Situat în colţul de sud-vest al cetăţii Braşov, Bastionul Ţesătorilor ocupa o suprafaţă de 1.616 mp. Zidurile sale au o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Construit pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruţat de marele incendiu de la 1689, se păstrează în formă sa originală. Cele dintâi lucrări de construcţie au avut loc între 1421 şi 1436, fiind ridicate primele două nivele.

Strada Sforii-cea mai ingusta strada din Europa

O stradă din Brașov care are o lățime medie de doar 123 de centimetri este catalogată drept cea mai îngustă stradă din Europa.

Localizare: Ulița se află chiar în cetatea Brașovului și leagă străzile Poarta Schei și Cerbului. Dacă te vei plimba pe una dintre cele două amintite mai sus, doar un indicator cu o sâgeată îți arată că treci printr-o intersecție. Altfel, mai mult ca sigur că nici nu o vei observa.

Istoria străzii este una la fel de interesantă. Aceasta a fost construită încă din secolul XVII, fiind inițial realizată pentru a facilita accesul pompierilor în caz de nevoie. Strada măsoară la cel mai îngust punct al său doar 111 centimetri iar în cel mai lat numai 135 de centimetri. Una dintre legendele acestei străzi care are o lungime de 80 de metri spune că aici obișnuiau să se întâlnească tinerii îndrăgostiți.