UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI, TIMISOARA

FACULTATEA DE TEHNOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTAREINGINERIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

REFERAT: BIOMUL ACVATIC

1

CUPRINS

Introducere…........................................…………………………………………….1Biomul acvatic: Prezentare generala. Caracteristici…………………...................1Dunărea.......................................................................................................................4Delta Dunării………………………………………………………………………...5Strategia UE pentru regiunea Dunării......................................................................9

2

INTRODUCERE

Apa reprezintă o resursă limitată, dar extrem de importantă pentru orice dezvoltare, fie ea economică, socială, culturală etc. Este, în acelaşi timp, o resursă regenerabilă, fiind supusă unui proces de reîmprospătare, ca urmare a unui ciclu natural. Insa, apa este o resursă limitată cantitativ, lucru extrem de important în zonele sărace în apă. De aceea, ea poate fi şi este considerată ca o resursă strategică. Nu in ultimul rând, apa este esenţială pentru viaţa de pe planetă.

BIOMUL ACVATIC

Biomul este o comunitate biotica caracterizata prin existenta unor populaţii dominante de plante si animale care trăiesc într-un anumit climat specific de regula unor zone geografice mai extinse. Biomul poate fi privit ca o asociaţie de biocenoze adiacente din punct de vedere geografic ceea ce le conferă particularitati distincte. Majoritatea biomilor sunt denumiţi după tipul vegetaţiei dominante.

Delimitarea spaţiala a ecosistemului se realizează pe continent si in apele interioare pe baza delimitării substratului specific după criterii fizico-geografice, luându-se in considerare si extinderea spectrelor de formare biotice sau a combinaţiilor de specii, adică flora si fauna. Deci in întreaga ecosfera deosebim doua categorii principale de zone ecologice:

Ecosisteme terestre Ecosisteme acvatice

Ecosistemele acvatice includ ecosistemele dulcicole si cele marine. Ecosistemele dulcicole sunt in lacuri râuri, care acoperă 2-3% din suprafaţa Terrei. Iar ecosistemele marine sunt in oceane si mari si acoperă circa 71% din suprafaţa Terrei. Toate marile si oceanele luate împreuna formeaza Oceanul planetar. În general, tarmul uscatului coboara treptat în mare, formând platforma continentala. Acesta se continua cu o panta mai abrupta numita povârnis sau abrupt continental, care coboara pâna la adâncimea de 1500 – 2000 de metri dupa care urmeaza fundul oceanului, situat la aproximativ 6000-11000 m. Din suprafata totala a pantelor si a povârnisurilor, acoperite de apele marilor si oceanelor, doar 7,1% apartine platformei continentale care este si cea mai abundent populata, iar restul este împartit între abruptul continental (19,2%) si profundal (73,7%), ambele sarace în organisme vii.

Densitatea apei pure la temperatura de 0ºC si la o presiune de o atmosfera este de 775 ori mai mare decât a aerului aflat în aceleasi conditii, avantajând organismele acvatice la plutire. Densitatea materiei vii are valoarea medie de 1,03 apropiata de cea a apei marine superficiale. Vâscozitatea apei este de aproximativ 60 ori mai mare decât a aerului aflat în conditii identice, defavorizând deplasarea animalelor în mediul acvatic. Gradul de densitate si de vâscozitate depinde de concentratia sarurilor minerale solvite în apa marilor.

3

Transparenta apei difera de la o mare la alta, în functie de numarul microorganismelor, a impuritatilor si de chimismul apei. În general, transparenta apelor marine variaza între 50-60 m. În apropierea continentelor, transparenta este mai mica, datorita atât dezvoltarii accentuate a planctonului cât si descompunerii lui, imprimând apelor de lânga tarm o culoare verzuie. Apele din largul oceanelor au o culoare albasta verzuie sau albastruie de diferite intensitati si nuante.

Luminozitatea marilor si oceanelor variaza dupa puritatea, transparenta, adâncimea si chimismul apei. O parte din razele solare sunt reflectate, iar restul patrund în apa pâna la anumite adâncimi. Razele solare patrunse în apa se descompun în cele sapte radiatii componente, care cu adâncimea sunt absorbite selectiv. Cele dintâi absorbite sunt rediatiile rosii care dispar la 30 m adâncime. Între 200 si 1000 m patund numai rediatiile verzi si albastre. De la aproximativ 200 m, sau în apele mai transparente de la 400 m domneste întunericul.

Temperatura apei variaza cu adâncimea si cu latitudinea, în functie de care oceanele prezinta urmatoarea stratificare termica : termosfera, termoclina si stratul profund. Termosfera sau troposfera marina cuprinde stratul superior de apa supus unui continuu proces de omogenizare termica sub influienta curentilor verticali si a valurilor.

Mai puţin de 1% din resursele acvatice ale planetei sunt disponibile pentru consumul uman. Mai mult de 1,2 miliarde de oameni nu au acces la o sursă de apă potabilă sigura. Comparând cu situaţia din unele părţi ale globului, statutul resurselor de apă din Europa este relativ favorabil: continentul nu se confruntă cu o scădere generală/totală a apei şi, problemele extreme, ca secetele şi inundaţiile, sînt mai puţin frecvente. Totuşi, după o examinare mai îndeaproape rezultă că apa Europei are o calitate deloc satisfăcătoare.

20% din toată cantitatea apei la nivelul Uniunii Europene este serios ameninţată de poluare. Sursele de ape subterane acoperă doar 65% din totalul apei potabile necesare Europei 60% din oraşele europene supraexploatează resursele de apă subterană. 50% din zonele umede sunt pe cale de dispariţie datorită supraexploatării apelor subterane

Suprafeţele irigate au crescut comparativ cu anul 1985 cu 20% în sudul Europei. Deficitul de apă dulce, prezis de specialişti pentru secolul viitor, va avea consecinţe dezastruoase în unele regiuni ale lumii, ameninţând industria alimentară, sănătatea populaţiei şi, nu în ultima instanţă, securitatea naţională. Degradarea apelor de suprafaţă şi a celor subterane intens poluate, reducerea volumului necesar pentru aprovizionare cu apă potabilă sunt cauze de alarmare pentru majoritatea populaţiei de pe glob. În septembrie 2002, la Summit-ul Mondial privind Dezvoltarea Durabila de la Johannesburg a fost lansată Iniţiativa globală în domeniul apelor: "Apa - pentru viată, sănătate, bunăstare, dezvoltare economică şi siguranţă" şi Iniţiativa Acvatică Europeană. Conform acestor iniţiative se preconizează reducerea până în anul 2015 a numărului populaţiei care nu are acces la apă potabilă de calitate şi canalizare adecvată.

DUNAREA

Dunarea este al doilea fluviu ca marime din Europa, dupa Volga, izvorand din Muntii Padurea Neagra, Germania. Cele doua paraiase Brigach si Breg isi amesteca apele pornind catre est, intr-o lunga si aventuroasa calatorie, de aproximativ 2860 km catre Marea Neagra.

4

La punctul de izvor al fluviului, se afla un complex statuar, reprezentand doua femei, o mama, simbolizand Europa, ce ii arata fiicei sale , Dunarea calea pe care trebuie s-o urmeze .

Dunarea, traverseaza si in acelasi timp uneste, 4 capitale - Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad si 10 state europene: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Iugoslavia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina.

De la izvoarele sale, din Muntii Padurea Neagra si pana la varsare, strabate variate forme de relief care imprima cursului Dunarii cand un aspect de fluviu navalnic de munte, cand un aspect de fluviu de ses, cu ape linistite. De-a lungul a mai bine de doua milioane de ani isi implineste cursul, infruntand mai multe culmi muntoase ale sistemului alpino - carpatic, daltuind peisaje de o rara frumusete, impodobite de om cu numeroase castele medievale sau cu asezari pierdute in vegetatie.

Pe teritoriul Romaniei, cursul inferior al Dunarii, se desfasoara pe o distanta de 1075 km intre localitatile Bazias si Sulina, facand granita cu Serbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km), Republica Moldova (0,6 km) si Ucraina (53,9 km), colectand majoritatea raurilor din Romania cu exceptia celor din Dobrogea.

Datorita faptului ca traverseaza o multitudine de regiuni naturale, cursul inferior al Dunarii este impartit in cinci sectoare: defileul carparic, sectorul sud-pontic, sectorul pontic oriental cu balti, sectorul predobrogean si sectorul deltaic. Transporta anual circa 60 milioane tone aluviuni si 200 miliarde m³ de apa. Prezinta importanta deosebita pentru: navigatie, hidroenergie, piscicultura, fiind totodata si o importanta sursa de apa pentru agricultura, industrie si populatie.

DELTA DUNARII

Delta Dunării, rezultat complex al interacţiunii dintre Dunăre şi mare, se găseşte în prezent, în cea mai mare măsură, sub influenţa activităţii fluviului. Delta Dunării este situauă în partea de est a României şi la extremitatea sud-estică a Ucrainei şi se prezintă în forma clasică a literei delta, avînd forma unui con plat cu vârful în punctul de separare a braţelor fluviului în zona strâmtorilor dintre Orlovka şi Isaccea. La est de acest punct, valea se lărgeşte marcând delta propriu-zisă care, înainte ca fluviul să se verse în Marea Neagră, se extinde pe o suprafaţă de 100 km lungime x 100 km lăţime, iar de aici se continuă în interiorul mării pe o distanţă de aproximativ 10-15 km.

Fiind înconjurată la nord de Podişul Bugeacului, la vest de Podişul Dobrogei de Nord şi parţial de Podişul Bugeacului, iar la est şi sud-est de Marea Neagră, zona de vărsare a Dunării se individualizează ca ca unitate fizico-geografică aparte şi este formată din Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre de la nordul şi sudul deltei propriu-zise) şi sectorul maritim din faţa deltei.Sectorul maritim din faţa deltei este zona în care se produce amestecul apelor fluviale cu cele marine. El se întinde în general până la izobatele de 20-25 m.Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre periferice) are o suprafaţă de aproximativ 564.000 ha dintre care 442.300 ha pe teritoriul României şi 124.000 ha pe teritoriul Ucrainei.Fluviul se desparte în trei braţe principale de la nord spre sud, după cum urmează: Braţul Chilia, Braţul Sulina, şi braţul Sf. Gheorghe. La nivel scăzut al fluviului, acestea transportă 60%, 21%, şi respectiv 19% din apele Dunării, iar la nivel ridicat, 72%, 11% şi 17%. In perioada de creştere a

5

apelor, din cauza insuficientei capacităţi de transport a întregului volum de apă pe cele trei braţe de vărsare. In delta fluvială predomină prafuri, argile, mâluri şi turbe. Este caracteristică prezenţa foarte redusă nisipurilor, pe cand in delta fluvio-maritima predomina nisipurile organice.

Din totalitatea elementelor fizico-geografice, morfo-hidrografice este aceea care exprimă cel mai bine specificul fizico-geografic al zonei de vărsare a Dunării. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât însăşi raionarea fizico-geografică se suprapune evident peste raionarea morfo-hidrografică.

Zona de vărsare a Dunării este din alcatuita patru mari subunităţi:1. Delta propriuzisă, între zona lacustră Ialpug-Catlabug-Chitai şi complexul lagunar Razelm-

Sinoe (383 000 ha).2. Zona lacustră Ialpug-Catalpug-Chitai, la nord de braţul Chilia (86 000 ha).3. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, inclusiv grindul Chituc (95 000 ha).4. Setorul maritim din faţa deltei

Delta Dunării este un adevărat mozaic de elemente morfo-hidrografice. In cadrul acestora se deosebesc două mari categorii: 1) pozitive (grindurile fluviale, cordoanele litorale, grindurile maritime complexe, litoralul deltei) şi 2) negative. Reteaua hidrografica principala este constituită din brsţele fluviale. Braţele principale sunt Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe. Reteaua hidrografica secundara este formată din sahale, gârle, canale, jepşe şi periboine. Sahalele sunt foste braţe ale Dunării, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare.Gârlele, ca şi sahalele sunt elemente de reţea hidrografică naturală, caracterizate prin dimensiuni mult mai mici.Jepşele sunt elemente depresionare de formă alungită care au rol de reţea hidrografică numai în timpul apelor mari.Periboinele sunt mici spărturi de litoral. Lacurile de delta, considerate tip aparte, pentru caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaică dintre braţele principale. Cele mai importante lacuri de deltă se găsesc în zona cuprinsă între braţul Chilia şi Razelm. Ele sunt: Tatanir, Furtuna, Matiţa, Merhei, Babina, Trei Iezere şi Bogdaproste în Ostrovul Letea, Obretinul tăiat de Canalul Sulina, Gorgova, Isacova, Roşu, Puiu şi Lumina în Ostrovul Sf. Gheorghe iar în Ostrovul Dranov lacul cu acelaşi nume. Suprafaţa lor nu depinde decât în mică măsură de variaţia nivelului apelor Dunării. Lagunele maritime sunt foste golguri barate de cordoane litorale, având încă legătură cu marea. In afară de cele mai mari, respectiv Razelm, Goloviţa, Zmeica, şi Sinoe.Mlaştinile sunt suprafeţe acoperite permanent sau aproape permanent cu apă, dar aceasta nu este suficient de adâncă, astfel încât sunt invadate de stuf şi vegetaţie de baltă. Japşele sunt acele depresiuni alungite, cu un relief aproape plat, lipsite aproape complet de neregularităţii, dar având o secţiune transversală concavă. Sectorul maritim din fata deltei se întinde pe o fâşie lată de 10-15 km, aproximativ până la izobatele 20-25 m. Din punct de vedere morfologic este o câmpie litorală submersă, sector marginal prelitoral al platformei continentale din nord-vestul bazinului Mării Negre.

6

Circulaţia apelor se face în special sub influenţa vânturilor şi este caracterizată atât de prezenţa unor curenţi a căror direcţie generală este de la nord-est spre sud-vest, cât şi de existenţa unor curenţi turbionari la sudul proeminenţelor litoralului deltei.

Delta Dunării, ca unitate fizico-geografică aparte, se individualizează şi din punct de vedere climatic. Elementele climatice fiind generate în special de radiaţia solară şi circulaţia atmosferică, prezintă caractere specifice datorită atât existenţei marilor întinderi de apă, cât şi vecinătăţii cu marea.Delta Dunării se găseşte într-o zonă de interferenţă a traseelor de deplasare a maselor de aer, care se formează deasupra Oceanului Atlantic, bazinul Mediteranean şi continentul Eurasiatic. Caracterul continental al climei devine mai puţin predominant, pe măsura apropierii de litoral.

In Delta Dunării, condiţiile biologice deosebit de favorabile create de prezenţa permanentă sau aproape permanentă a apei, face ca vegetaţia să se dezvolte luxuriant. Predominanţa elementului acvatic atrage după sine o dezvoltare predominantă a vegetaţiei de baltă îndeosebi a vegetaţiei palustre dure, din care caracteristic pentru Delta Dunării este în primul rând stuful.Intr-adevăr aici se găseşte cea mai compactă suprafaţă stuficolă de pe glob (circa 240 000 ha).Prezenţa şi dezvoltarea vegetaţiei sunt în directă dependenţă de variaţia în timp şi spaţiu a regimului hidric. De aceea în Delta Dunării, între repartiţia vegetaţiei şi cea a elementelor morfo-hidrologice există deseori o vizibilă concordanţă. De asemenea, ghiolurile, mlaştinile, japşele, grindurile fluviatile, litoralul sau sectorul marin din faţa delte, constituind biotopuri şi biocenoze aparte, au fiecare dintre ele o vegetaţie specifică. Vegetaţia din Delta Dunării este în general de trei categorii: acvatică, palustră şi de uscat.1. Vegetaţia acvatică se află în grupa complexelor de biotopi de gârle, mlaştini şi lacuri. Ele ocupă porţiunile cele mai adânci ale depresiunilor din acest sector al deltei.Dintre plantele submerse, cele mai frecvent întâlnite sunt diferitele specii de Potamogeton, brădiş, sârmuliţă sau vârjoaică, coada calului, otrăţel, formaţiuni de caracee şi altele. Plantele submerse au o largă dezvoltare atât în ghioluri şi gârle puţin adânci, cât şi în mlaştini.Dintre plantele cu frunze plutitoare, cel mai frecvent întâlnite sunt nufărul alb şi nufărul galben, plutniţa, ciulini de baltă, broscăriţa, rizacul etc. Plantele cu frunze plutitoare sunt răspândite atât în ghioluri cât şi pe marginea gârlelor şi canalelor.2. Vegetaţia palustră, este caracteristică pentru zonele mlăştinoase; ea este dezvoltată cu precădere în delta dintre zona lacustră Ialpug-Catlabuc-Chitai şi complexul lagunar Razelm-Sinoe. In cadrul acestei vegetaţii predomină stufărişurile, ea fiind formată în principal din stuf, papură, pipirig, rogoz etc.3. Vegetaţia de uscat. Vegetaţia de uscat din Delta Dunării este de mai multe feluri: păduri amestecate (păduri de şleau), păduri de sălcii păşuni şi culturi agricole.

Ca şi vegetaţia, fauna Deltei Dunării este deosebit de bogată. Numeroaselor specii ale faunei locale li se adaugă numeroasele elemente ihtiologice marine pătrunse în apele deltei pentru ecloziune şi hrană, cât şi numeroasele specii de păsări migratoare, deoarece prin această regiune trec cinci căi principale de migraţie. Datorită condiţiilor biologice favorabile, cât şi a unei relative izolări, se găsesc aici multe specii de păsări care în alte regiuni de pe glob ori au dispărut tiganusul, gasca cu gatul rosu, lopatarul etc, ori sunt pe cale de dispariţie cormoranul pitic, pelicanul alb si pelicanul cret, pasarea ogorului etc. Bogăţia de faună se manifestă şi în mediu acvatic şi pe uscat, datorându-se atât întrepătrunderi apei cu uscatul, cât şi a vecinătăţii apelor Dunării cu cele marine.

7

Cele mai importante categorii de faună, întâlnite în Delta Dunării sunt: Fauna de peşti. Fauna piscicolă din Delta Dunării este remarcabil de bogată în specii, cuprinzând 75 de specii. Majoritatea sunt specii de apă dulce (în număr de 44), celelalte fiind specii migratoare care aparţin faunei din Marea Neagră şi care trec prin Delta Dunării în special în timpul perioadei de migraţie. Cam 30% din specii sunt exploatate prin pescuitul comercial intensiv, dezvoltat foarte mult în ultimii 20 de ani. Ca urmare a "transformărilor" (regularizări şi adaptări ale cursurilor de apă, poldere etc.) care au avut loc în ultimele decenii în jurul şi în interiorul Deltei Dunării, marea majoritate a populaţiilor de peşti sunt într-o situaţie critică şi deosebit de critică.Paralel cu aceste modificări în privinţa volumolui pescuitului, s-a înregistrat şi o modificare a compoziţiei speciilor. Speciile valoroase din punct de vedere comercial, cum ar fi: crapul, somnul, ştiuca şi, în mai mică măsură, bibanul şi şalăul, au scăzut în foarte mare măsură. Pe de altă parte, populaţii ale speciilor cu valoare comercială mai mică au cunoscut o dezvoltare exponenţială. Ca regulă generală, s-a înregistrat o descreştere a populaţiilor peştilor de pradă în beneficiul ne-prădătorilor, şi o înlocuire a crapului cu bibanul.

Din cauza construirii de eleşteie, canale artificiale, a unei reţele de diguri pentru prevenirea inundaţiilor şi a fermelor piscicole intensive, libera circulaţie a peştilor prin ecosistem este obstrucţionată. Rezultatul este că peştii întâmpină dificultăţi în găsirea drumului către zonele inundate sezonier, pentru deponerea icrelor, în final actul reproducerii producânduse în zone neadecvate din punct de vedere ecologic şi de aici, o rată de supravieţuire juvenilă mult diminuată.Broaste şi reptile. In Delta Dunării datorită diversităţii peisajului de asemeni se întâlnesc şi specii de broaste ca broasca de lac, broasca raioasa, brotacelul etc., multe şopârle dintre care cea mai importantă este şopârla de nisip, considerată ca specie foarte rară, precum şi şerpi, printre care mai importanţi din cauza rarităţii lor sunt vipera de nisip şi alte specii de şerpi rari ca sarpele rau, singurul sarpe constricot din Romania. Aceşti şerpi se întâlnesc în mod deosebit în stepele aride din zonele grindurilor din pădurea Letea şi Caraorman, grindul Sărăturile, grindul Chituc, grindul Lupilor, precum şi în câmpurile din jurul Cetăţii Histria.

Pasarile. Păsările reprezintă una dintre cele mai mari bogăţii faunistice a Deltei Dunării, unde în terenurile umede, lucii de apă, zone mlăştinoase, marile întinderi ale câmpurilor de stuf şi apădurilor de şleau, oferă arii extinse de hrănire şi cuibărit pentru populaţiile de păsări din zona de vărsare a Dunării. Aceste zone, deşi reduse în mod considerabil faţă de întinderile lor de odinioară, sunt încă destul de vaste în comparaţie cu marea majoritate a celorlalte terenuri umede din Europa.In Delta Dunării au fost observate peste 300 de specii de păsări. Din punct de vedere al dinamicii ornitofaunei Delta Dunădii şi în special litoralul Mării Negre dintre Baia Musura şi Gura Portiţa reprezintă unul din cele mai importante locuri (căi de migraţie) pentru majoritatea păsărilor din jumătatea estică a Europei şi chiar din nord-vestul Asiei, pe aici migrând sau venind ca oaspeţi de iarnă specii ca: lebăda cântătoare, lebăda siberiană, gâsca cu gât roşu, ploierul nordic multe specii din genul piciorongilor, etc.

Mamiferele. In Delta Dunării şi în special în delta dintre braţele Chilia şi Sf. Gheorghe se găsesc numeroase specii, ca mistreţul, specie colonială care trăieşte în turme, cu o etologie (ierarhii sociale) foarte evoluată. Alte specii de mamifere cu frecvenţă mai ridicată sunt: iepurele, vulpea, pisica sălbatică, dihorul, alte mamifere răpitoare din zona forestieră sunt şi nurca şi hermelina, dintre ierbivorele mari întâlnite în zonele forestiere şi în general la limita acestora este căprioara. In zonele

8

de stepă sunt întâlnite specii ca enotul şi şacalul, foarte rar, în stepele aride se întâlneşte şi dihorul de stepă precum şi micromamifere ca orbetele. In zonele lacustre se pot întâlni bizamul şi vidra.

Pierderea zonelor de mlaştină de apă dulce din coloniile cuibăritoare va influenţa cu siguranţă numărul de păsări de apă care ar putea creşte acolo.O altă cauză probabilă a scăderii numărului de păsări de apă este deteriorarea calităţii terenurilor umede din Delta Dunării, prin lucrării de amenajare, acestea suprapunându-se peste o modificare a compoziţiei chimice a apei, cauzată de poluarea a Dunării, în mod special cu nutrienţi, cum ar fi nitrogenul şi fosforul, exagerbată de drenajul luncilor inundabile ale Dunării şi, în consecinţă, a reducerii capacităţii lor de a îndepărta nutrienţii din apele curgătoare. Printre efectele eutrofizării s-ar putea număra scăderea abundenţei peştelui, sărăcirea comunităţilor de nevertebrate şi de pierdere a macrofitelor submerse. Ca impact direct al activităţilor umane asupra populaţiilor de păsări este şi păşunatul, care devine distructiv atunci când se petrece intensiv şi în zone unde sunt colonii cu cuiburi instalate pe sol. Porcii consumă ouăle şi puii iar vitele calcă puii şi pontele, în acest caz aceste zone fiind necesar să aibă un nivel de protecţie special. In concluzie menţinerea şi refacerea populaţiilor de păsări din Delta Dunării vor depinde, în ultimă instanţă, de modul în care sunt organizate activităţile umane. Acestea vor trebui planificate având în vedere impactul lor asupra habitatelor pentru păsări şi comportamentul acestora faţă de hrană.

STRATEGIA UE PENTRU REGIUNEA DUNĂRII

Pe 8 decembrie 2010 Comisia Europeană a aprobat şi a publicat Strategia UE pentru regiunea Dunării, concretizate într-o Comunicare şi un Plan de Acţiune. Documentele discutate şi agreate la nivel comunitar şi care formează nucleul cooperării regionale la Dunăre, reprezintă efortul concentrat de elaborare al statelor riverane, care, alături de Comisia Europeană, au analizat şi au evaluat nevoile reale ale regiunii Dunării şi au propus un document agreat, atât la nivel politic, cât şi tehnic. Aşadar, Strategia Dunării este un proiect al Uniunii Europene la care sunt invitate să participe şi statele terţe riverane.

Cele patru axe prioritare ale Strategiei sunt: conectivitatea (transport intermodal, cultură şi turism, reţele de energie), protecţia mediului (managementul resurselor de apă, protecţia biodiversităţii şi managementul riscurilor), creşterea prosperităţii regiunii Dunării (educaţie, cercetare, competitivitate) şi îmbunătăţirea sistemului de guvernare (capacitate instituţională şi securitate internă).

Beneficii majore pentru România aduse de Strategia Dunării:

Dezvoltarea calităţii vieţii, prin creşterea competitivităţii şi a atractivităţii oraşelor şi satelor de la Dunăre;

Obţinerea de avantaje economice prin încheierea de parteneriate de business şi prin cooperări „încrucişate” între sectorul public şi cel privat;

Organizarea de forumuri economice anuale; Atragerea de investiţii în domenii strategice precum infrastructurile de transport, mediu şi

energie.

Protecţia mediului în regiunea DunăriiAcest pilon se concentrează pe trei zone prioritare, pentru:

9

• refacerea şi menţinerea calităţii apelor;• gestionarea riscurilor de mediu;• conservarea biodiversităţii, a peisajelor şi a calităţii aerului şia solului.Aceste obiective trebuie integrate în alte politici. De exemplu, infrastructura de transport are un impact pozitiv asupra creşterii, dar, planificată în mod necorespunzător, ar putea avea un impact negativ asupra biodiversităţii şi a calităţii aerului şi apei.

Gestionarea apei Acest aspect este de importanţă centrală pentru regiune şi se referă la apă din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Printre provocări se numără: reducerea poluării cu substanţe organice, cu nutrienţi şi cu substanţe periculoase, precum şi îndepărtarea acestora sau adaptarea la întreruperile provocate de căile de transport.

Riscuri de mediuExistă numeroase locuri cu riscuri naturale şi industriale în bazinul dunărean; dacă mai adăugăm şi problemele generate de schimbările climatice, este evident că analiza potenţialului de risc, starea de pregătire şi mecanismele de intervenţie rapidă ocupă toate un loc central în cadrul Strategiei. Situaţia de urgenţă cauzată de poluarea cu nămol roşu din 2010 a subliniat importanţa vitală a unei colaborări rapide şi eficace.

EcosistemulRegiunea Dunării este un ecosistem cu interlegături şi interdependenţe, care oferă bunuri şi servicii ecologice nepreţuite (alimente, fibre şi apă proaspătă, reglarea cantităţii de apădintr-un anumit teritoriu şi protejarea solului). În această regiune se află o mare parte a zonelor sălbatice ale Europei şi oferă conexiuni ecologice esenţiale pentru sănătatea mediului european în ansamblu. Dezvoltarea industrială, despăduririle şi poluarea apasă însă greu asupra regiunii. Printre acţiunile propuse se numără: realizarea unor fâşii tampon de-a lungul fluviului pentru captarea nutrienţilor; utilizarea tehnologiilor de ultimă oră pentru tratarea locurilor cu deşeuri periculoase; valorificarea deplină a datelor rezultate din proiectul Danube Floodrisk, sprijinirea restabilirii zonelor mlăştinoase ca mod de a spori protecţia împotriva inundaţiilor şi implementarea reţelei zonelor protejate, Danubeparks.

10

BIBLIOGRAFIE:

http://www.mae.ro/strategia-dunarii

http://ec.europa.eu/regional_policy/videos/video-details.cfm?vid=564&LAN=ES

Curs IPA 1 „Ecologie” SL. Dr. Ing. Despina Maria Bordean

11