Binele și răul moral

Fiecare dintre noi existăm doar pentru un scurt răstimp, iar în acest răstimp

explorăm doar o mica parte din întregul univers.Oamenii sunt ființe finite care îșî gândesc

comportamentul în termeni de bine și rău.Dar cum sunt definite aceste concepte? Cine

hotărăste ce este bine și ce este rău, ce este moral si ce este imoral?

Încă din vremea filozofului grec Socrate până în secolul al XX-lea, au existat

„numeroase polemici privitoare la ce ar trebui să se înţeleagă prin bunătate, precum şi la

criteriile după care să se definească binele şi răul.

Aceste concepte sunt relative pentru fiecare ființă umană, astfel ce poate fi

considerat drept un lucru bun, moral pentru cineva, pentru altcineva poate fi considerat

un lucru rău.Consider că această diferența de percepție a oamenilor se datorează mai

multor factori precum: societatea în care trăiesc , educația, mediul în care au fost

crescuți,religia de care apartin, dar cel mai important factor experiența personală a

fiecaruia.Consider că experiența fiecărui om este cea care determină în mod clar cum

acesta definește conceptele de bine și rău și cum aplică aceste concepte în viața sa.

Immanuel Kant , filozof german, unul dintre cei mai mari gânditori din perioada

iluminismului în Germania, a abordat problematica binelui și răului moral.Astfel, după

spusele lui Kant în opera “Religia doar în limitele rațiunii “ ca să știi ce este bine și ce

este rău în fața unei ființe superioare(Dumnezeu), înseamnă a știi ceea ce este bine sau

rău fața de ceilalți oameni.În virtutea acestei corelări o ființa bună este numai ființa

umană care și-a luat drept stimulent al judecății sale practice legea morală. (legea care ne

ordonă să facem bine și să evităm răul).Binele este realizat de omul care a reușit sa își

domine sensibilitatea.

Conform autorului omul este bun sau este rău în funcție de cum acesta își

subordoneaza imboldurile.În acest fel omul, chiar și cel mai bun, devine rău pentru că în

maxima sa inversează ordinea morală a imboldurilor, adică subordonează principiul legii

morale principiului iubirii de sine.Kant își susține această convingere aducând mai multe

argumente.

Astfel, conform spuselor autorului la originea binelui și răului se află

raționalitatea care necesită punerea în acțiune a liberului arbitru.Liberul arbitru preia în

maxima sa predispozițiile corespunzătoare predispoziției către bine sau rău.Kant susține

ca demnitatea are o importanță majoră deoarece realizarea sa necesită exercitarea

principiilor morale.Demnitatea devine posibilă datorită existenței în orice persoană a unei

fărâme de puritate ce favorizează manifestarea binelui, fărâmă ce rezistă coruperii.O

asemenea corupere a binelui din interiorul unei ființe umane, este reprezentată de iubirea

de sine.În concepția lui Kant iubirea de sine este principala sursa a răului.Așadar temeiul

răului s-ar afla in sensibilitatea umană și în înclinațiile naturale provenite aici.Răul apare

ca o lipsă morala ce atrage după sine vina morală de care omul poate fi făcut responsabil.

În natura umană, consideră Kant, există o tendința naturală către rău pentru că

este întreținută printr-un liber arbitru în ipostaza sa liberă, de care subiectul poate fi făcut

responsabil.Un om oricât de bun ar fi, la un anumit punct în viața sa , tinde sa facă rău

altei persoane, în vederea urmăririi propriului interes.Astfel în mod inconștient probabil

ce este bine pentru o persoană , este rău pentru o altă persoană.Un exemplu în acest sens

este urmatorul:să presupunem ca doua prietene bune sunt la cumpăraturi într-un

magazin , una are bani , iar alta nu.Amandouă prietenele remarcă o bluză ce le place

amândurora, iar cea care are bani o cumpară, realizând un bine pentru propria persoană,

însa nu conștientizează că a provocat un rău prietenei sale ce nu avea bani, aceasta

dezvoltand în propria-i ființa frustrări.

După cum afirmă și Kant , răul sau binele este în fapt dreptul fiecăruia de a alege pentru

sine.Ființa umană realizează un bine din datorie către propria persoană, pentru echilibrul

său psihic, pentru a se supune legii morale.Însa o multitudine de oameni realizează bine

din datorie fața de divinitate, acționează în conformitate cu scopul final al unei posibile

cauze.În cazul de fața oamenii realizează bine pentru „mântuire”, pentru ca în viața de

apoi să ajungă alături de Ființa supremă cărora i-au dedicat acțiunile din viața lor.Astfel,

atunci cand o persoană face un bine este probabil să nu realizeze acest lucru pentru ca

este o ființa cu adevărat bună ci pentru a fi împacat cu ideea ca nu „păcătuiește”.Astfel, se

deduce faptul că nu toate persoanele care înfaptuiesc un bine sunt ființe pur bune, și că

fac acest lucru doar din datorie față de divinitate.

Celor mai mulți oameni le pasă de semenii lor într-o masură mai mare sau mai

mică. La urma urmelor oamenii își creează propria moralitate, iar ca fundament al

acestei morale, nimic nu poate înlocui grija nemijlocită fața de semeni. Valoarea unei

societăți umane depinde de abilitatea sa de a dezvolta un cadru care poate diferenția

binele de rău.

În fine, în opera sa Kant explică geneza conceptelor de de rău și bine ,

argumentând faptul că la nivel rațional dar inconștient poate avea loc o inversiune a

răului cu binele , însă speranța pe care ne-o dă teoria morală kantiană este aceea că

datorită predispozițiilor umane atât către bine și către rău există posibilitatea

transformării de la rău la bine.

Așadar, consider că atât răul cât și binele sunt necesare ,deoarece binele se face

resimțit numai dacă există răul, deoarece dacă ar exista numai bine atunci acesta nu ar

mai avea nici o valoare morală, neavând cu ce să fie pus în comparație.Consider că

trebuie să existe o balanța echilibrată între aceste concepte morale, pentru funcționarea

adecvată a minții și mai ales a sufletului uman.