BIG BOOK

CUPRINS

Cuvant introductiv la editia in limba romanaOpinia unui medic Povestea lui Bill Exista o solutie

Alte date privind alcoolismul Noi, agnosticii

Cum functioneaza metoda noastra Transpunerea in fapte

Intrajutorarea Pentru sotiile alcoolicilor

Viata familie de acum inainte Pentru patroni

O imagine a viitorului d-voastra Cei 12 pasi ai alcoolicilor anonimi

Cosmarul doctorului Bob

Anexe : I. Traditia AA

II. Experienta spirituala III. Parerea medicilor despre AA

IV. Premiul Lasker V. Parerea clericilor despre AA

VI. Cum se poate lua legatura cu AA-ul

2

CUVANT INTRODUCTIV LA EDITIA IN LIMBA ROMANA

Cartea pe care o tineti acum in mana, publicata in original in 1939, pe cand numarul membrilor A.A. se ridica abia la vreo suta, a fost tradusa de atunci in treizeci si noua de limbi. La inceputul anului 2000 ( termenul stabilit pentru publicarea prezentei editii ), numarul total al membrilor Comunitatii A.A. din intreaga lume era estimat la peste doua milioane, cu 98.000 de grupuri, in 150 de tari. Aceasta traducere contine textul de baza al programului A.A. de restabilire din boala alcoolismului, program al carui mesaj a ramas neschimbat de peste cinci decade. Desi anumite informatii si expresii care apar in text reflecta realitatile istorice si sociale din Statele Unite de acum o jumatate de secol, esenta programului A.A. ramane, se pare, remarcabil de limpede in traduceri; principiile sale fundamentale, indiferent de limba in care sunt exprimate, sunt aplicate cu succes de catre persoane de ambele sexe, de toate varstele si de toate nationalitatile, pe intregul glob. Diferentele lingvistice, precum si cele de ocupatie, de clasa sociala, sex sau rasa, care ridica de multe ori bariere formidabile in alte sfere de activitate umana, par a nu prezenta nici un obstacol in calea transmiterii mesajului A.A., un mesaj bazat pe experienta comuna in suferinta; acest mesaj izvoraste dintr-o comunitate a iubirii care nu tine cont de deosebirile legate fie de obarsie, fie de situatia sociala sau materiala.

OPINIA UNUI MEDIC

Noi, Alcoolicii Anonimi, consideram ca parerea unui medic asupra programului de refacere a sanatatii, descris in aceasta carte, i-ar putea interesa pe cititorii nostri. Desigur, o marturie convingatoare nu poate veni decat din partea medicilor, care au acordat ingrijirea necesara membrilor A.A. suferinzi si care sunt martorii insanatosirii noastre. Un bine cunoscut medic, director al unui spital de renume national, specialist in tratarea alcoolismului si a dependentei de droguri, a inmanat Alcoolicilor Anonimi urmatoarea scrisoare.

3

Spre a servi la nevoie:Sunt specialist in tratamentul alcoolismului, de multi ani. La

sfarsitul anului 1934, am tratat un pacient care, desi fusese un om de afaceri competent, cu un venit considerabil, era alcoolic intr-un stadiu pe care am ajuns sa-1 consider ca fara speranta. In timpul celei de-a treia internari pentru tratament, acest om si-a insusit anumite idei in legatura cu o posibila cale de refacere a sanatatii. Ca parte a programului sau de insanatosire, a inceput sa-si prezinte conceptiile altor alcoolici, insistand ca si ei sa faca la fel, la randul lor, cu altii. Acest procedeu a stat la baza asocierii lor si a familiilor lor intr-o comunitate care creste numeric rapid. Vechiul meu pacient, impreuna cu alti peste o suta de alcoolici, par a se fi restabilit. Personal, cunosc numeroase cazuri de alcoolici pentru care alte metode s-au dovedit complet ineficace. Aceste fapte sunt deosebit de importante din punct de vedere medical; gratie posibilitatilor extraordinare de crestere inerente acestui grup, s-ar putea sa ne aflam in zorii unei epoci noi din analele alcoolismului. Este foarte posibil ca acesti oameni sa posede un remediu pentru mii de situatii similare. Puteti avea incredere deplina in tot ce povestesc ei despre sine. Al dumneavoastra sincer, William D. Silkworth, Doctor in medicina

Medicul, care ne-a dat aceasta scrisoare la rugamintea noastra, a avut bunatatea sa adauge si punctul sau personal de vedere intr-un alt text, pe care il vom reproduce in continuare. In aceasta declaratie, el confirma ceea ce noi, cei care am indurat tortura alcoolismului, trebuie sa credem, si anume, ca organismul alcoolicului este aproape tot atat de anormal ca si spiritul sau. Nu ne putuse convinge nimeni cu vorbe despre faptul ca nu puteam controla bautul doar pentru ca traiam intr-un haos psihologic sau pentru ca dezertaseram din realitate ori pentru ca eram cam scrantiti la cap. Intr-o anumita masura, toate acestea erau adevarate; de fapt, pentru unii dintre noi, chiar intr-o mare masura. Dar suntem siguri ca si corpul ne era la fel de bolnav. In ce ne priveste, orice descriere a alcoolicului in care nu se mentioneaza factorul fizic, este incompleta. Teoria medicului, care afirma ca suntem alergici la alcool, prezinta interes pentru noi. Parerea noastra de profani in materie de medicina in legatura cu

4

aceasta idee nu inseamna mare lucru. Dar, ca fosti bautori problema, putem spune ca interpretarea aceasta are sens. Ea explica multe dintre lucrurile care altfel ar ramane un mister. Este adevarat ca formulam o solutie pe baze spirituale si altruiste pentru problema noastra, dar suntem in favoarea spitalizarii pentru alcoolicul care este foarte agitat sau cu mintea incetosata. Cel mai adesea, limpezirea totala a mintii omului se dovedeste a fi de o importanta majora inainte ca el sa poata fi abordat, deoarece prin aceasta i se da o sansa sporita de a intelege si a accepta ce avem noi de oferit.

Medicul scrie urmatoarele:Subiectul prezentat in aceasta carte mi se pare a fi de o

importanta capitala pentru cei bolnavi de alcoolism. Spun aceasta dupa multi ani de experienta ca medic si ca director al unuia dintre cele mai vechi spitale din tara, in care sunt tratati alcoolicii si cei cu dependenta la narcotice. De aceea, am acceptat cu reala placere, cand mi s-a cerut sa contribui cu cateva cuvinte la un subiect care este tratat in aceste pagini cu o remarcabila maiestrie a detaliului. Noi, medicii, ne-am dat seama de multa vreme ca o anumita forma de psihologie morala era ceva imperios necesar pentru alcoolici, dar aplicarea ei prezenta niste dificultati de neinteles. Poate ca din cauza standardelor noastre ultramoderne si a abordarii strict stiintifice a tuturor problemelor, nu suntem echipati adecvat pentru punerea in practica a acelor forte ale binelui care se afla in afara cunostintelor noastre sintetice. Cu multi ani in urma, unul dintre principalii autori ai acestei carti se gasea sub ingrijirea noastra in acest spital si, in timpul internarii, si-a insusit cateva idei pe care le-a pus imediat in practica. Mai tarziu, a cerut permisiunea de a-si spune povestea altor pacienti internati aici si, cu oarecare indoieli, i-am acordat-o. Cazurile respective, pe care le-am urmarit indeaproape, sunt dintre cele mai interesante; de fapt, unele sunt chiar uimitoare. Altruismul acestor oameni, pe care am ajuns sa-i cunosc astfel, totala absenta a oricarui interes pecuniar si spiritul lor de comunitate, sunt o adevarata sursa de inspiratie pentru cineva care trudeste de mult timp in extenuantul domeniu al tratarii alcoolismului. Acesti oameni au incredere in sine si, mai ales, intr-o Putere care smulge alcoolicii din ghearele mortii.

5

Desigur, inainte ca masurile psihologice sa le poata fi de maxim ajutor, alcoolicii trebuie eliberati mai intai din nevoia fizica de alcool si aceasta cere adesea proceduri spitalicesti specifice. Asa cum am sugerat acum cativa ani, cred ca actiunea alcoolului asupra acestor alcoolici cronici este manifestarea unei alergii; ca fenomenul de nevoie apriga de alcool este limitat la aceasta categorie si nu apare nici o data la bautorii normali, temperati. Aceste persoane alergice nu pot folosi alcoolul niciodata fara pericol, sub absolut nici o forma; si, odata ce s-au deprins la bautura si descopera ca nu se mai pot dezvata, odata ce si-au pierdut increderea de sine si in lucrurile omenesti pe care nu se mai pot baza, problemele lor se acumuleaza si devin uluitor de greu de rezolvat. Sfaturile, indemnurile, apelul la sentimente ajuta mult prea rar. Mesajul care sa trezeasca si sa mentina interesul acestor alcoolici trebuie sa aiba profunzime si greutate. Majoritatea dintre ei trebuie sa-si sprijine idealurile pe o putere superioara lor insisi, pentru a-si putea reface viata. Daca unii cititori au impresia ca cele spuse aici suna a sentimentalisme de psihiatru-director de spital, il invit sa vina sa lucreze cot la cot cu noi o vreme, sa vada pe viu tragediile si disperarea sotiilor si a copiilor; odata ce rezolvarea acestor probleme va deveni o parte integranta a muncii lor cotidiene si chiar a orelor lor de somn, nici cei mai cinici dintre critici nu se vor mai mira de ce am acceptat si de ce incurajez aceasta miscare. Consider, dupa multi ani de experienta, ca nu am gasit nimic care sa contribuie la reabilitarea acestor oameni mai mult decat o face miscarea altruista care se dezvolta acum printre ei. In esenta, barbatii si femeile beau pentru ca le place efectul produs de alcool. Senzatia betiei este atat de inselatoare, incat - desi recunosc ca le face rau - dupa o vreme, ei nu mai pot distinge adevarul de amagire. Viata lor alcoolica li se pare a fi singura viata normala. Sunt nervosi, iritati si nemultumiti, daca nu pot regasi senzatia de destindere si de confort care se instaleaza imediat dupa cateva paharele - paharele pe care ei ii vad pe altii bandu-le fara nici un fel de consecinte sanctionabile. Dupa ce cedeaza dorintei de a bea ( cum se li se intampla multora ) si se dezvolta fenomenul de nevoie apriga de alcool, trec prin binecunoscutele stadii ale betiilor in lant, din care ies plini de remuscari, cu decizia ferma de

6

a nu se mai atinge de bautura. Aceasta se repeta de multe ori iar daca o astfel de persoana nu trece printr-o schimbare psihica totala, ii raman foarte putine sperante de insanatosire. Pe de alta parte, oricat de straniu le poate parea celor care nu inteleg fenomenul, odata ce a aparut schimbarea psihica, persoana care paruse pierduta si care avusese atatea probleme, de nu credea ca le mai putea rezolva vreodata, se pomeneste brusc capabila de a-si controla fara dificultate dorinta de alcool si aceasta, pentru ca singurul efort necesar consta in respectarea catorva reguli simple. Multi oameni au plans in fata mea, facand un apel sincer si disperat:

"- Domnule doctor, nu mai pot continua asa! Am toate motivele sa vreau sa traiesc! Trebuie sa incetez bautul, dar nu pot! Trebuie sa ma ajutati!"

Confruntat cu o asemenea problema, medicul cinstit cu sine simte probabil ca nu este la inaltimea situatiei. Desi da tot ce are mai bun, adesea nu este destul. El simte, ca, pentru a se produce esentiala transformare psihica, este nevoie de ceva mai mult decat puterea umana. Cu toate ca numarul total al reabilitarilor rezultate din efortul psihiatriei este considerabil, noi, medicii, trebuie sa admitem ca influenta noastra asupra problemei in ansamblu nu este cine stie ce semnificativa. Multe tipuri de alcoolici nu reactioneaza la abordarea psihologica obisnuita. Nu sunt de parerea celor care considera ca alcoolismul ar fi exclusiv o problema de control mintal. Am tratat multi oameni care, de exemplu, lucrasera luni de zile la rezolvarea unei probleme sau la pregatirea unei tranzactii care urma sa se incheie favorabil la o anumita data. Cam cu o zi inainte de data respectiva, au baut un paharel si, imediat s-a instalat nevoia irezistibila de alcool, anuland orice alt interes, astfel incat nu s-au prezentat la intalnirea cea importanta. Acesti oameni nu bausera ca sa evadeze din realitate; bausera ca sa astampere o sete de alcool ce depasea orice putere de control mintal. Exista multe situatii, nascute din fenomenul nevoii arzatoare de alcool, care ii imping pe oameni la sinucidere, ei nemaiputand continua lupta. Clasificarea alcoolicilor este, se pare, dificila iar intratul in amanunte nu constituie obiectivul acestei carti. Exista, desigur, psihopatii, care sunt instabili psihic. Ei ne sunt binecunoscuti

7

tuturor, fiind aceia care "se lasa de baut pentru totdeauna", sunt rosi de remuscari, isi iau multe angajamente, dar niciodata o hotarare. Exista genul de oameni carora le lipseste bunavointa de a recunoaste ca nu pot bea alcool. Acestia isi planuiesc cat si cum sa bea. Schimba mereu bauturile si mediul ambiant. Exista aceia care cred ca, dupa o perioada de ne baut, pot bea din nou, fara nici un risc. Exista depresivii, care sunt probabil cel mai putin intelesi de prieteni si despre care se poate scrie un capitol intreg. Apoi, exista oamenii normali din toate punctele de vedere, cu exceptia efectului pe care il are alcoolul asupra lor. Ei sunt, cel mai adesea, competenti, inteligenti, prietenosi. Toti acestia, precum si multi altii, prezinta un simptom comun: sunt incapabili de a bea fara sa dezvolte nevoia irezistibila de alcool. Fenomenul, cum am sugerat deja, poate fi manifestarea unei alergii, care ii distruge pe acesti oameni ca o categorie aparte. Nici un tratament cunoscut nu a pus vreodata capat pentru totdeauna acestui fenomen. Singurul remediu pe care il pot sugera este abstinenta totala de la alcool. Aceasta afirmatie ne arunca imediat intr-o controversa infierbantata. S-au scris multe pagini pro si contra; dar, in mediile medicale, opinia generala pare a fi aceea ca majoritatea alcoolicilor cronici sunt fara speranta. Care este, atunci, solutia? Cred ca as putea raspunde cel mai bine relatand una dintre experientele mele. Cam cu un an inainte de aceasta experienta a fost internat la noi un om pentru tratarea alcoolismului sau cronic. Se recuperase doar partial dintr-o hemoragie gastrica si parea sa prezinte un caz de deteriorare mintala patologica. Pierduse tot ce avusese vreo valoare in viata sa si s-ar putea spune ca nu mai traia decat pentru a bea. Recunostea si credea sincer ca nu mai exista nici o speranta pentru el. Dupa dezalcoolizare, s-a constatat ca nu se produsese nici o vatamare permanenta a creierului. A acceptat planul expus in aceasta carte. Un an mai tarziu, a revenit sa ma vada si am avut o senzatie foarte ciudata. Il cunosteam dupa nume si i-am recunoscut cateva dintre trasaturi, dar orice asemanare se oprea aici. O epava scuturata de tremuraturi, disperata si nervoasa, se transformase intr-un om din care radiau multumirea si increderea de sine. Am stat de vorba cu el un timp, dar nu ma puteam convinge ca il mai cunoscusem inainte - si cu acest sentiment ne-

8

am despartit atunci. De la acea vizita, a trecut timp indelungat, iar el nu s-a mai intors la alcool. Cand simt nevoia de o incurajare sufleteasca, ma gandesc adesea la un alt caz, adus la noi de catre un medic de vaza din New York. Pacientul isi pusese singur diagnosticul si, considerandu-se intr-o situatie fara speranta, se ascunsese intr-un hambar parasit, hotarat sa moara. A fost salvat de grupul care pornise sa-1 caute si mi-a fost adus intr-o stare disperata. Dupa reabilitarea fizica, a stat de vorba cu mine si mi-a declarat deschis ca avea convingerea ca tratamentul era un efort irosit, daca nu-i puteam garanta ceva ce nimeni nu-i garantase vreodata si anume, ca in viitor va avea "vointa" de a rezista impulsului de a bea. Problema alcoolismului sau era atat de complexa iar depresia atat de profunda, incat am simtit ca singura speranta se afla in ceea ce, la vremea aceea, numeam "psihologia morala", dar ma indoiam de eficacitatea metodei in cazul lui. Si totusi, s-a lasat convins de ideile continute in aceasta carte. Nu s-a mai atins de bautura de foarte multi ani. Il vad din cand in cand. Este un frumos exemplu de fiinta umana, un om pe care iti doresti sa-1 cunosti. Recomand fiecarui alcoolic, cu toata seriozitatea, sa citeasca aceasta carte. Si, chiar daca o incepe cu ganduri de sfidare, poate o va termina cu o rugaciune. William D. Silkworth, Doctor in medicina

POVESTEA LUI BILL

Febra razboiului pusese stapinire pe oraselul din Anglia Noua (SUA) in care am fost cantonati noi, ofiterii tineri din Pittsburg si ne simteam flatati de faptul ca localnicii ne-au cazat la ei in case, facindu-ne sa ne simtim eroi. Am gasit aici dragoste, aplauze, razboi; momentele sublime alternau cu intervale comice. Am simtit in sfirsit ca traiesc si, printre toate noile senzatii, am descoperit si alcoolul. Uitasem avertismentele si prejudecatile parintilor mei in legatura cu bautul. Dupa un timp, ne-am imbarcat pentru "Dincolo de Ocean". Ma simteam foarte singur si am recurs din nou la alcool.

Am debarcat in Anglia. Intr-un moment de respiro am vizitat Catedrala Winchester. Foarte impresionat, m-am plimbat in jurul ei. Atentia mi-a fost atrasa de un epitaf de pe un mormint vechi:

9

" Aici zace un grenadier din HampshireCare si-a gasit moartea Bind sticle mici de bere rece.Un soldat bun nu poate fi uitat,Fie ca moare de glonteSau de pahar."

Amenintator avertisment pe care insa nu l-am luat in seama. M-am reintors acasa la 22 de ani, veteran al razboaielor straine.

Ma credeam menit pentru a conduce, caci oare nu in semn de apreciere a calitatilor mele imi dadusera oamenii din baterie acel cadou special? Imi imaginam ca talentul meu de conducator imi va aduce postul de director la mari intreprinderi, iar eu le voi conduce in cea mai deplina siguranta.

Am urmat dreptul la seral si m-am angajat la o agentie de asigurari. Pornisem pe drumul catre succes. Voi dovedi lumii intregi cit de important sint. Munca m-a ajutat sa ajung la Wall Street si putin cite putin am devenit interesat de afaceri. Multa lume pierdea bani dar unii se imbogateau. De ce sa nu fiu si eu printre cei ce se imbogatesc? Am inceput sa studiez economia, comertul si dreptul. Fiind un alcoolic potential era cit pe ce sa cad la examenul de stiinte legale. La unul din examenele finale eram atit de beat, incit nu mai puteam nici sa scriu. Desi nu ajunsesem inca sa beau zilnic, sotia mea a inceput sa fie ingrijorata. Am avut discutii indelungate, in care pentru a-i linisti presimtirile, ii spuneam ca geniile si-au dus la capat cele mai mari proiecte la betie; ca in aceasta stare au fost elaborate cele mai importante concepte de gindire filosofica.

La terminarea facultatii de drept, mi-am dat seama ca avocatia nu ma atragea. Economia si lumea finantelor din Wall Street ma prinsesera deja in mrejele lor. Afaceristii si oamenii financiari erau eroii mei. Din aliajul de bautura si speculatii financiare am inceput sa creez arma care, intr-o zi mai tirziu, avea sa se intoarca asemenea unui bumerang impotriva mea si sa ma taie pina la os. Traind modest, sotia mea si cu mine am reusit sa punem 1000 dolari deoparte. I-am bagat in diferite actiuni care la data aceea erau ieftine si nepopulare. Am intuit cu precizie ca intr-o zi vor avea o mare crestere in valoare. Nu am

10

reusit sa-mi conving prietenii afaceristi sa ma trimita sa studiez fabricile si conducerile lor dar eu si sotia am decis sa ne ducem oricum. Am dezvoltat teoria ca cei mai multi au pierdut bani in afaceri din cauza lipsei de cunoastere a faptelor. Mai tirziu am aflat ca mai sint si alte motive. Mi-am dat demisia si am plecat, impreuna cu sotia pe o motocicleta, cu un cort, paturi, un rind de haine de schimb si trei uriase volume de documentare financiara ingramadite in atas. Prietenii nostri se gindeau sa ne duca in fata unei comisii medicale pentru testarea facultatilor noastre mintale. Probabil ca aveau dreptate. Am facut citeva mici afaceri care ne-au adus niste bani, dar odata am fost nevoiti sa lucram o luna intreaga la o ferma pentru a evita terminarea micului capital. Aceasta a fost munca noastra cinstita facuta de mine pentru un timp indelungat. Am acoperit toata coasta de est a SUA intr-un an. La intoarcere, rapoartele mele catre Wall Street mi-au adus o pozitie avantajoasa si accesul la deconturi mari. Exersarea unei optiuni a mai adus alti bani ajungind la un profit de citeva mii pe acel an.

In urmatorii citiva ani, soarta a aruncat bani si aplauze in drumul meu. Ma ajunsesem. Sfaturile si ideile mele erau ascultate ca pe o melodie seducatoare a milioanelor de hirtie. Avintul economic al anilor 20 era in plina floare. Bautura capatase un rol important si remontant in viata mea. Era galagie mare in saloanele de jazz din cartierul de sus. Toata lumea bea si arunca banii pe fereastra. Zeflemistii puteau sa zeflemeasca, nici nu-mi pasa. Ma inconjurasem de un cerc de prieteni de "vreme buna".

Bautul meu capata proportii din ce in ce mai serioase, continuind toata ziua si aproape toata noaptea. Mustrarile prietenilor s-au unit toate intr-un singur glas si astfel am devenit un lup singuratic. Apartamentul nostru somptuos a fost martorul multor scene nefericite. N-am fost niciodata intr-adevar infidel, caci loialitatea fata de sotia mea, ajutata uneori de o stare de betie extrema, m-au ajutat sa scap de asemenea belele.

In 1929, am contractat febra jocului de golf. Ne-am mutat imediat la tara, sotia mea pentru a ma aplauda de pe margine in timp ce au incercam sa-l intrec pe Walter Hagen. Bautura m-a ajuns din urma, inainte de a ajunge eu campion. Incepusem sa am tremuraturi nervoase dimineata. Golful imi permitea sa beau

11

si ziua si noaptea. Simteam o placere deosebita sa execut caramboluri pe traseul exclusivist care, pe vremea cind eram copil, imi insipirase atita veneratie. Prinsesem un ten impecabil ce-l poti vedea la oameni ajunsi. Functionarul bancii locale privea cu scepticism sumele mari pe care le scoteam sau depuneam la banca.

Deodata, in octombrie 1929, a izbucnit iadul la Bursa din New York. Dupa una din acele zile infernale, m-am dus impleticindu-ma de la barul hotelulului la Oficiul de Schimb. Era ora opt seara cinci ore dupa ce bursa s-a inchis. Teleimprimatorul inca mergea. Priveam la o banda de citiva centimetri care purta inscriptia XYZ 32. Fusese 52 de dolari azi dimineata. Eram terminat si, la fel ca mine, multi dintre prieteni. Ziarele povesteau despre oameni care se sinucideau, sarind din zgirie-norii cartierului financiar. Lucrul acesta ma dezgusta. Eu nu voi sari. M-am intors la bar. Prietenii mei pierdusera citeva milioane de la ora 10. Si ce daca? Si miine mai e o zi. In timp ce beam, simteam cum creste in mine vechea hotarire patimasa de a cistiga.

In dimineata urmatoare i-am telefonat unui prieten din Montreal. El a ramas cu o gramada de bani si mi-am spus ca ar fi mai bine daca ne-am duce in Canada pina trece depresiunea. Primavara urmatoare deja traiam in stilul obisnuit. Ma simteam ca Napoleon dupa intoarcerea de pe insula Elba. Pentru mine nu va exista insula Sfinta Elena! Dar bautura m-a ajuns iar din urma si prietenul meu generos s-a vazut nevoit sa se descotoroseasca de mine. De data asta nu m-am mai putut reface.

Ne-am intors in tara si ne-am instalat la parintii sotiei. Mi-am gasit o slujba pe care am pierdut-o ca urmare a unui taraboi cu un sofer de taxi. Nimeni n-avea cum ghici ca in urmatorii cinci ani nu voi mai avea nici o slujba stabila si nici un moment in care sa nu fiu beat. Sotia mea s-a angajat la un magazin si, in fiecare seara, cind sosea epuizata acasa, ma gasea beat. Am devenit un chibit nedorit la usile caselor de afaceri.

Bautura incetase sa mai fie un lux: devenise o necesitate. Gin "de cada" doua sticle pe zi, de multe ori trei, devenise o obisnuinta. Uneori, o mica afacere imi aducea o suma cu care imi plateam datoriile la baruri si magazinul de delicatese. Si tot asa la

12

nesfirsit, pina cind, am inceput sa ma trezesc diminetile tremurind ingrozitor. Ca sa pot lua micul dejun, trebuia mai intii sa beau o stacana cu gin urmata de sticle de bere. Totusi, inca mai credeam ca imi pot controla bautul si erau perioade de abstinenta care reinnoiau sperante sotiei mele.

Incetul cu incetul, lucrurile s-au inrautatit. Am pierdut casa din cauza ratelor neplatite, soacra a murit, iar sotia si socrul s-au imbolnavit.

Apoi, mi s-a ivit o sansa de refacere a situatiei materiale. In 1932, actiunile erau la punctul cel mai scazut si am format un grup de cumparatori. Urma sa mi se dea o parte generoasa din profit. Apoi am intrat intr-o betie indelungata si sansa a disparut.

M-am trezit. Trebuia sa ma opresc. Mi-am dat seama ca nu imi mai ajunge un prim pahar. M-am hotarit s-o termin cu bautul pentru totdeauna. Si inainte mai promisesem marea cu sarea, dar de data aceasta, sotia mea a observat cu bucurie ca eram hotarit sa-mi tin promisiunea. Si asa ziceam si eu.

La scurt timp dupa aceea m-am intors acasa beat. Nu ma certasem cu nimeni. Unde-mi fusese taria de caracter? Pur si simplu nu stiu. De fapt, nu-mi pasase. Cineva a pus un pahar in fata mea si l-am baut. Innebunisem? Incepeam sa-mi pun problema, caci o asemenea lipsa de prevedere nu putea fi decit nebunie.

Mi-am reinnoit promisiunea si am incercat din nou. A trecut un timp si, incetul cu incetul, increderea in mine a fost inlocuita de o siguranta ingimfata. Puteam ride de distileriile de spirtoare. Acum aveam taria necesara! Intr-o zi am intrat intr-o cafenea sa dau un telefon. M-am trezit intrebindu-ma, batind cu pumnul in masa, cum e posibil. In timp ce alcoolul mi se urca la cap, imi spuneam ca data viitoare n-o sa mai beau, dar de data asta sa ma imbat cel putin cum trebuie. Si chiar asa s-a si intimplat.

Nu voi uita niciodata remuscarile, oroarea si sentimentul fara iesire pe care le-am trait dimineata urmatoare. Imi pierdusem puterea de a mai lupta. Mintea imi alerga nebuna si o catastrofa parea iminenta. Cu greu am gasit curajul sa traversez strada, caci lumina era inca slaba si-mi era teama sa nu cad in mijlocul drumului si sa ma calce vreun camion. La un bar de noapte, am baut vreo zece halbe de bere, pentru a-mi calma

13

nervii incordati. Citisem intr-un ziar de dimineata ca situatia economica ajunsese din nou in iad. Ca si mine. Apoi o ceata a inceput sa mi se aseze pe creier. Ginul le va rezolva pe toate. Deci, doua sticle de tarie, si uitarea.

Corpul si creierul trebuie sa fie doua mecanisme extraordinare caci ale mele au mai rezistat in aceasta agonie inca doi ani. Uneori, cuprins de teroarea si nebunia de dimineata, furam din poseta saracacioasa a sotiei. Iarasi si iarasi ma clatinam in fata ferestrei deschise sau in fata unui cabinet medical in care stiam ca au si otrava, injurindu-ma ca sint un las. Plecam la tara, apoi ne reintorceam la oras, in incercari disperate de a schimba mediul, poate - poate Si a venit noaptea in care tortura fizica si mentala au atins un asemenea grad incit simteam ca voi trece prin fereastra cu cercevea cu tot. Nu stiu cum am reusit sa tirasc salteaua la parter, ca sa n-am de unde sari daca totusi o sa-mi vina sa ma arunc pe geam. A aparut un doctor si mi-a dat un sedativ puternic. Ziua urmatoare am inceput sa amestec alcoolul cu sedativul. Acest nou tip de coctail m-a terminat repede. Sanatatea mea incepea sa-i ingrijoreze pe cei din jur si pe mine. In timp ce beam, mincam foarte putin sau deloc si pierdusem cam 20 de kilograme.

Cumnatul meu este medic si, prin grija lui si a mamei mele, am fost internat intr-un spital cunoscut in tara pentru refacerea mintala si fizica a alcoolicilor. Acolo am fost supus asa-numitului tratament cu belladona si creierul mi s-a limpezit. Am urmat hidroterapie si am facut exercitii fizice usoare care m-au ajutat mult in refacere. Dar peste toate, am intilnit un doctor intelegator si bun, care mi-a explicat ca, desi in mod sigur eram egoist si nechibzuit, totusi am fost si bolnav, atit mental cit si fizic.

M-am simtit usurat cind am aflat ca, la alcoolici, vointa este slabita enorm cind este pusa sa lupte cu bautura, chiar daca ramine puternica in alte privinte. Mi se explica incredibila comportare in fata dorintei disperate de a nu mai bea. Intelegind acum ce se intimplase, am repornit la drum cu sperante innoite. Timp de trei sau patru luni mi-au mers toate stralucit. Ieseam cu regularitate in oras si chiar am reusit sa cistig ceva bani. In mod sigur, acesta era raspunsul cunoaste-te pe tine insuti.

14

Dar nu acesta era raspunsul, pentru ca a venit ziua in care m-am imbatat din nou. Curba declinului sanatatii mele morale si fizice a luat o forma abrupta. Dupa un timp, m-am intors la spital. Acesta era sfirsitul Cortina. Sotia mea, obosita si disperata, a fost informata ca totul se va sfirsi cu un atac de cord in timpul unui delirum tremens sau cu pierderea mintilor in cel mult un an. In curind va trebui sa ma cedeze sau unui azil sau unui cimitir.

Mie nu-mi era necesar sa mi se spuna acest lucru. Il stiam si chiar eram bucuros ca se va intimpla asa. Mindria mea primea o lovitura devastatoare. Eu, care aveam o parere atit de buna despre mine insumi si despre capacitatile mele de a depasi greutatile, am fost incoltit in cele din urma. Urma sa plonjez in nefiinta, urmind procesiunea fara de sfirsit a betivanilor. Ma gindeam la sotia mea, saraca. Am avut totusi si multe clipe de fericire. Ce n-as da sa pot repara ceva. Dar acum e prea tirziu.

Nu pot descrie in cuvinte insingurarea si disperarea pe care le-am simtit in acea mlastina a autocompatimirii. Ma simteam cuprins din toate partile de nisipuri miscatoare. Imi gasisem nasul. Fusesem coplesit. Alcoolul era stapinul meu.

Tremurind, am parasit spitalul. Eram un om sfirsit. Frica m-a tinut departe de pahar pentru o vreme. Apoi, a venit acea perfida nebunie a primului pahar. Si de aniversarea Zilei Armistitiului din 1934, eram din nou beat. Toti din jurul meu se resemnasera cu realitatea ca ori ma vor interna pe viata la vreun azil, ori ma voi prabusi in continuare catre un sfirsit mizerabil. Ce negru este intunericul dinaintea zorilor! In realitate acesta era inceputul ultimei mele betii. In curind urma sa fiu catapultat in ceea ce as numi a patra dimensiune a existentei. Urma sa intilnesc fericire, pace si un mod de a fi util, intr-un mod de viata care, pe timp ce trece, devine din ce in ce mai incredibil de minunat.

Era pe la sfirsitul acelui sumbru noiembrie. Eram in bucatarie si beam, satisfacut ca aveam ascunse prin casa suficiente sticle de tarie pentru noaptea si ziua ce urmau. Tocmai ma intrebam daca sa ascund o sticla la capul patului pentru a o bea miine dimineata ca sa ma pot da jos din pat.

Gindurile mi-au fost intrerupte de telefon. Era un vechi prieten din scoala, care cu voce vesela ma intreba daca poate trece sa ma vada. Era nebaut. Nu-mi mai aminteam sa-l fi vazut

15

in aceasta stare de multi ani. Eram mirat. Zvonurile pe care le auzisem erau ca fusese internat pe viata pentru nebunie cauzata de consumul exagerat de alcool. Ma intrebam cum a reusit sa scape. Evident ca am acceptat sa vina la cina, caci voi putea bea pe fata, chipurile ca sa-i tin companie. Nici nu ma gindeam la starea lui buna ci doar voiam sa reinvii spiritul unor zile mai bune. Odata, am inchiriat un avion ca sa ajungem mai repede la un chef! Sosirea lui avea sa fie o oaza in acest desert mohorit al inutilitatii. Exact asta o oaza! Asa sint bautorii.

Usa s-a deschis si l-am privit. Era proaspat barbierit si ceva stralucea, gindesc in ochii lui. Am intrebat ce patise. Nu mai era el insusi.

Hai spune, ce-i cu tine? l-am intrebat.M-a privit drept in ochi. Zimbind, mi-a spus simplu: "Am

devenit religios".Eram uluit. Deci asta era vara trecuta, acu citeva luni un

nebun alcoolic, iar acum suspectam un credincios nebun. Privirea sa era plina de stralucire. Da, batrinul meu prieten se pocaise. Dar lasa-l sa predice! Oricum, bautura pe care o am prin casa va tine mai mult decit il va tine pe el predica.

Dar ce a spus el n-a fost deloc o tirada de predicator. Mi-a povestit cum au venit doi oameni la tribunal, convingind pe judecator sa-i suspende pedeapsa. I-au povestit despre o simpla idee religioasa si despre un program practic de actiune. Aceasta se intimplase acum doua luni si rezultatele ei graitoare. Reusita era evidenta. Venise sa-mi impartaseasca din experienta sa, daca doream s-o ascult. Eram socat, dar ma interesa. In mod sigur ma interesasera cele auzite de la el. Imi trebuiau pentru ca eram disperat.

A vorbit citeva ore. Memoriile copilariei reveneau in mintea mea. Aproape ca auzeam vocea preotului, cind stateam in Duminecile linistite acolo departe pe deal; juramintul de temperanta oferit si pe care nu l-am semnat niciodata; neincrederea naturala a bunicului meu in unele fete bisericesti si faptele lor; dar si negarea dreptului preotului de a-i spune cum sa asculte; curajul de a vorbi despre cele de mai sus chiar si inainte de a muri; toate aceste amintiri ieseau la suprafata din trecut.

16

Ziua aceea din timpul razboiului petrecuta la vechea catedrala Winchester imi veni in minte din nou.

Am crezut intotdeauna intr-o putere superioara decit a mea. Am reflectat adesea la aceste lucruri. Nu am fost un ateu. Ateii sint putini la numar pentru ca necesita credinta oarba in afirmatia nefireasca ca acest univers s-a nascut din nimic si alearga in spatiu fara suflet si fara directie. Eroii mei intelectuali, chimistii, astronomii si chiar evolutionistii, au sugerat legi si forte vaste in actiune. Impotriva indicatiilor contrare, aveam putina indoiala ca un scop enorm si o ordine stateau la baza. Cum putea fi o lege asa de precisa si neschimbatoare fara sa existe inteligenta? Pur si simplu trebuia sa cred in Spiritul Universal fara limite in timp si spatiu. Dar mai departe de aici nu am mers.

Cu preotii si religiile lumii nu m-am inteles niciodata. Cind ei vorbeau despre un Dumnezeu personal cu mine, un Dumnezeu ce era dragoste, si avea o putere si directie superioara, deveneam iritat si mintea mi se inchidea dintr-o data intr-o astfel de teorie.

Pe Cristos il recunosteam cu siguranta ca pe un om mare care nu era imitat nici pe departe de cei ce-l revendicau. Invatatura din morala era cu totul excelenta. Pentru mine am adoptat acele parti care pareau convenabile si nu prea greu de urmat, restul am dat la o parte.

Razboaiele ce au fost luptate, mistuirile si sicanele facilitate de disputele religioase, ma imbolnaveau. Cu toata sinceritatea ma indoiam, daca pusa in balanta, religia a adus ceva bun. Judecind dupa ce am vazut in Europa si dupa aceea, puterea lui Dumnezeu in afacerile umane era de neglijat, Fraternitatile Omului era o gluma proasta. Daca Diavolul exista el era Conducatorul Universal si cu siguranta eram al lui (ma poseda).

Dar prietenul meu statea in fata mea si declara fara ezitare ca Dumnezeu a facut pentru el ceea ce nu a putut sa faca pentru sine. Vointa lui umana l-a parasit. Doctorii l-au pronuntat incurabil. Comunitatea era cit pe aici sa-l comita. Ca si mine, el a admis infringere totala. Apoi, fara indoiala, el a fost inviat din morti, scos dintr-o data din gramada de gunoi si ridicat la o viata mai buna decit orice traise el pina atunci.

17

Oare pornise din el aceasta putere? Evident, nu. In el, ca si in mine nu zacea nici un stro de putere si aceasta inca nu era nimic.

Aceasta m-a pus la pamint. Incepusera sa arate ca si cum oamenii religiosi aveau dreptate la urma urmelor.

Se petrecea aici ceva in sufletul uman, ceva care realizase imposibilul. Am inceput sa-mi schimb punctul de vedere despre miracole in clipa in care am inteles aceasta. Nu mai avea importanta trecutul, cum o fi fost el: in fata mea, la masa din bucatarie sedea miracolul insusi. Si tot ce spunea el era adevarul-adevarat.

Am observat la prietenul meu mai mult decit o reorganizare interioara. Ea era pe baze complet diferite decit se putea crede. Iar radacinile sale se prinsesera intr-un pamint, nou.

I-am marturisit ca, in ciuda exemplului viu pe care il reprezenta el, ramasesera cu mine vestigiie vechii mele prejudecati.

Cuvintul Dumnezeu inca stirnea o antipatie inexplicabila. Cind se exprima posibilitatea ca ar putea exista un Dumnezeu personal, antipatia se intensifica. Nu-mi place ideea. Acceptam concepte ca Inteligenta Creativa, Minte Universal sau Spirit al Naturii, dar rezistam ideii de Imparat al Cerurilor, oricit de placut ar fi fost leaganul lui. De atunci am vorbit cu o multime de oameni ce gindeau in acest fel.

Prietenul meu mi-a sugerat atunci ceea ce parea o idee novatoare:

" - De ce nu incerci sa ai un punct de vedere personal despre Dumnezeu?"

Sugestia prietenului meu a fost ca o lovitura in moalele capului. A topit intregul munte de gheata intelectuala la umbra caruia traisem si tremurasem atitia ani. In sfirsit, stateam in plina caldura si lumina a soarelui.

Tot ce mi se cerea era sa am bunavointa de a crede intr-o putere mai mare decit a mea. Pentru inceput nu mi se cerea nimic mai mult. Vedeam ca maturizarea putea porni de la acest punct. Pe baza bunavointei totale as putea construi ceea ce vad in prietenul meu. Voi putea oare? Evident ca da!

18

Astfel, m-am convins ca Dumnezeu este preocupat cu noi, oamenii, cind il vrem intr-adevar. In sfirsit, vedeam, simteam, aveam incredere. Simteam cum imi cad de pe ochi ceturile mindriei si prejudecatilor care ma orbisera. Vedeam o noua lume.

Intelegeam, in sfirsit, semnificatia impresiei pe care o avusese asupra mea vizita catedralei, de ce ma impresionase atit. Pentru un scurt moment am avut nevoie si l-am vrut pe Dumnezeu. A fost o umila dorinta de a-l avea pe Dumnezeu si El a venit.

Dar curind senzatia prezentei sale a fost stearsa de lumea zgomotoasa din jur, dar mai ales de dezordinea mea interioara. Si incepind din acel moment, a fost asa tot timpul. Cit de orb am fost!

M-am reinternat la spital, pentru a ma separa fortat de acool, si aceasta pentru ultima oara. Tratamentul era necesar pentru ca dadeam semne de delirum tremens.

Acolo m-am oferit cu umilinta lui Dumnezeu, asa cum mi l-am inchipuit sa faca cu mine dupa voia sa. Am eliminat orice rezerva in ceea ce priveste grija si directia Sa. Am recunoscut pentru prima data ca eu insumi sint un nimic; fara El as fi pierdut. Fara mila mi-am privit si defectele si am acceptat sa le indrept cu ajutorul Prietenului nou-gasit. De atunci nu m-am mai atins de bautura.

Fostul meu coleg de scoala ma vizita si l-am pus la curent cu problemele si deficientele mele. Impreuna am intocmit o lista de persoane pe care le-am ranit si fata de care aveam resentimente. Mi-am exprimat intreaga dorinta de a-i aborda si de a-mi recunoaste greselile. Nu trebuie sa fiu niciodata critic cu el. Trebuia sa indrept aceste probleme folosind tot ceea ce-mi statea in puteri.

Urma sa-mi testez modul de gindire prin aceasta noua cunoastere a Dumenzeului din interiorul meu. Tot ce mi se paruse normal pina acum in modul de a fi, trebuia sa fie anormal. Daca urma sa am indoieli, trebuia sa stau linistit si sa caut in sfatul lui Dumenzeu puterea si modul de rezolvare a problemelor. Intotdeauna va trebui sa vad cum pot aplica aceste principii pentru a ajuta pe altii si niciodata nu va trebui sa ma gindesc la mine, daca ceea ce cer pentru mine nu este in beneficiul altora.

19

Doar ajutindu-i pe altii voi avea ceea ce-mi este vital, iar rasplata va fi imensa.

Prietenul m-a asigurat ca daca actionez in acest mod si daca voi intra intr-o noua relatie cu Creatorul meu viata mea se va schimba intr-un sens care imi va rezolva toate problemele. Cerintele esentiale erau credinta in Dumnezeu plus bunavointa, cinste si modestie pentru a crea si mentine o noua ordine a lucrurilor.

Simplu, dar nu usor; trebuia sa platesc un pret pentru aceasta: distrugerea egocentrismului. Trebuia sa cedez toate acestea Facatorului Lumii care prezideaza peste noi toti.

Aceste propuneri erau drastice si revolutionare, dar in momentul in care le-am acceptat pe deplin, am simtit ca un soc electric care m-a strapuns prin tot corpul. Era un simtamint al victoriei, urmat de o pace si seninatate cum n-am mai cunoscut niciodata. Simteam incredere deplina. Ma simteam ridicat si purtat ca de o mare adiere calda si curata a muntilor. Dumnezeu vine la multi in mod gradat, dar impactul lui pentru mine a fost rapid si profund.

Pentru moment m-am simtit alarmat si am chemat in ajutor pe prietenul meu medicul, care asistase la ultimele mele suferinte. L-am intebat daca nu cumva imi pierdusem mintile. A ascultat cu uimire ce i-am spus.

Intr-un tirziu a dat din cap si a zis:"- S-a intimplat ceva cu tine, ceva ce nu inteleg. Dar agatate

de ceea ce ai descoperit. Orice e mai bun decit tot ce-ai facut pina acum". De atunci, bunul meu doctor a mai fost martor la asemenea evenimente la multi alti oameni. El stie ca asa ceva este posibil si se intimpla in realitate.

In timp ce stateam internat in spital, mi-a trecut prin minte ca exista pe lume mii de alcoolici fara speranta care ar fi bucurosi sa aiba si ei ceea ce mi s-a oferit pe gratis mie. M-am gindit ca i-as putea ajuta pe unii dintre ei. Iar ei, la rindul lor, ar putea ajuta pe altii.

Prietenul meu subliniase necesitatea absoluta de a demonstra aceste principii in tot ceea ce fac. In mod concret, era imperativ sa ajut pe altii asa cum ma ajutase el pe mine. Credinta fara actiune este moarta, mi-a spus el. Si cit de adevarat este

20

aceasta pentru un alcoolic! Pentru ca daca un alcoolic nu reuseste sa-si perfectioneze si dezvolte viata spirituala prin intrajutorare si sacrificiu de sine, nu va putea supravietui anumitor incercari si lovituri ale vietii care l-ar putea surprinde in viitor. Daca nu ar ajuta alti alcoolici, in mod sigur va bea din nou, iar daca va bea, in mod sigur va muri. Si cu aceasta va muri si increderea. Asa sintem noi.

Sotia mea si cu mine ne-am abandonat cu entuziasm ideii de a ajuta alti alcoolici sa gaseasca solutia problemei lor. Am avut noroc pentru ca fostii mei asociati au ramas neincrezatori pentru un an si jumatate, timp in care am avut putin de lucru. Nu ma simteam prea bine. Eram coplesit de valuri de autocompatimire si resentimente. Au fost momente cind aceste valuri aproape ca m-au adus inapoi la bautura, dar am aflat repede ca atunci cind toate celelalte metode esueaza, ajutarea unui alt alcoolic imi salva ziua. De multe ori, cuprins de disperare, ma reintorceam la spital. Dupa o discutie avuta acolo cu cite un alcoolic, ma simteam fantastic de bine, de remontat si din nou pe picioarele mele. Este un proiect de viata care se dovedeste valabil in mijlocul unei grave tulburari.

Aceasta intr-ajutorare ne-a adus repede multi prietenei si programul a crescut cu (noi) grupul din care este o bucurie sa faci parte. Acum simtim in sfirsit bucuria de a trai, chiar daca sintem sub stres sau avem diferite dificultati. Am vazut cum sute de familii au inceput s-o ia pe un drum care intr-adevar ducea undeva; am fost martorul indreptarii unor situatii familiale aproape imposibile. Am vazut oameni condamnati parasind azilul si recistigindu-si locul in familie si societate. Oameni de afaceri si profesional si-au recistigat statutul. Nu exista printre noi aproape nici o forma de necaz si mizerie care nu a fost invinsa. Intr-un oras vestic si suburbiile sale exista o mie de alcoolici incluzind familiile lor. Ne intilnim frecvent pentru ca noii veniti sa gaseasca grupul pe care-l cauta. La aceste intilniri informative poti adesea vedea 50 pina la 200 persoane. Crestem in numar si putere.

In 1990, A.A. era compus din aproximativ 88,000 de grupuri.

Un alcoolic activ este o creatura dizgratioasa. Luptele pe care le ducem cu ei sint deopotriva incordate, comice, tragice.

21

Unul dintre bolnavi, saracul, s-a sinucis acasa la mine. Nu putea sau nu voia sa vada modul nostru de a trai.

Si totusi, tot ceea ce facem este acompaniat de o mare doza de bucurie, de voie buna. Multi ar putea crede ca rostim vorbe goale si ca sintem cam usurateci. Dar dincolo de aceasta aparenta, se afla o onestitate extrema. Credinta trebuie sa functioneze in noi si prin noi 24 de ore pe zi, sau vom pieri.

Majoritatea ne-am convins ca nu mai trebuie sa cautam "Tarimul Fagaduintei". Il avem in noi insine si in acest moment. Cu fiecare discutie simpla cu prietenii, in bucataria casei noastre, se multiplica pe sine insusi intr-un cerc de pace, de bune intentii si de bunavointa fata de om, care cuprinde pamintul.

Bill W., co-fondator al A.A., a murit la 24 ianuarie 1971.

EXISTA O SOLUTIE

Noi, Alcoolicii Anonimi, cunoastem mii de barbati si de femei care au fost odata la fel de disperati ca si Bill. Aproape toti s-au facut bine. Si-au rezolvat problema cu bautul.

Sintem americani obisnuiti. Noi reprezentam toate regiunile tarii, diverse domenii de activitate umana, la fel ca si multe apartenente politice, economice si religioase. In mod normal, nu ne-ar lega nimic, date fiind diferentele dintre noi. Dar exista intre noi o adeziune, o prietenie de o minunatie de nedescris. Sintem precum calatorii de pe un vapor scapat dintr-un naufragiu, cind camaraderia, bucuria si democratia sint raspindite de la pupa pina la prova. Insa, spre deosebire de emotiile celor scapati din naufragiu, bucuria noastra izvorita din evitarea dezastrului nu se stinge dupa ce ne reluam fiecare drumul sau in viata. Sentimentul ca am trecut impreuna prin aceeasi incercare este unul dintre elementele care ne leaga. Dar, singur sentimentul acesta nu ne-ar fi apropiat atit cit sintem.

Ceea ce este extraordinar, pentru fiecare dintre noi, este ca am descoperit o solutie comuna. Avem o cale de iesire cu care sintem absolut de acord si care ne uneste intr-o actiune prieteneasca, armonioasa. In ce consta marea veste pe care o transmite aceasta carte celor care sufera de alcoolism.

22

Boala de acest gen - noi am ajuns la convingerea ca este o boala - afecteaza anturajul suferindului mai rau decit oricare alta. Un bolnav de cancer atrage mila tuturor, si nu minie sau sentimente ranite. Nu e la fel in cazul alcoolismului, deoarece aceasta maladie aduce cu sine distrugerea a tot ce este important in viata. Ea ii afecteaza pe toti cei aflati in preajma suferindului. Sursa de neintelegeri si de resentimente cumplite, alcoolismul aduce insecuritatea financiara, dezgustul patronilor si al prietenilor; compromite fericirea copiilor nevinovati, a sotiilor si parintilor; seamana tristetea in familii - lista nenorocirilor ramine deschisa.

Speram ca aceasta carte sa-i informeze si sa-i mingiie pe cei care sint sau ar putea fi atinsi de acest flagel. Caci sint multi.

Nici psihiatri foarte competenti care au avut de-a face cu noi n-au reusit sa convinga un alcoolic sa discutam cazul fara retineri. Lucru straniu, sotiile noastre, parintii si prietenii nostri intimi ne gasesc si mai inabordabili decit sintem pentru psihiatri si alti medici.

In schimb, ex-bautorul care a gasit solutia noastra si care e bine inarmat cu date despre sine poate - in general - sa cistige intreaga incredere a altui alcoolic in citeva ore. Dar, cita vreme aceasta intelegere nu exista, nu este nimic de facut, sau aproape nimic.

Faptul ca omul este abordat de o persoana care a trecut deja prin aceeasi dificultate, ca o aude vorbind fara indoiala in cunostinta de cauza, ca vede in comportamentul ei ca detine un raspuns real, ca poate constata ca acea persoana nu-si da aere de superioritate, nici nu face pe sfinta, precum si faptul ca nu are de-a face cu taxe de platit, nici cu persoane ce urmaresc vreun interes ori cu persoane carora sa fie nevoit sa le faca pe plac, nici cu predici de indurat - in sfirsit, toate la un loc fac ca aceasta abordare sa fie mai eficace. Dupa o astfel de abordare, multi sint aceia care isi iau patul lor si umbla.

Nici unul dintre noi nu-si face o vocatie din acest gen de munca si nu credem ca am fi mai de folos daca am proceda asa. Sintem convinsi ca eliminarea bauturii nu este decit un inceput. Este mult mai important sa nu punem principiile in aplicare acasa, la lucru in afaceri. Ne petrecem o mare parte din timpul liber intr-

23

un efort pe care il vom descrie mai tirziu, in aceasta carte. Unii au sansa de a-si putea consacra aproape tot timpul acestei activitati.

Daca mergem pe drumul acesta, e destul de sigur ca va iesi bine totul, dar pina aici abia daca am atins problema. Aceia dintre noi care locuiesc in marile orase sint descurajati de faptul ca, foarte pe aproape, sute de alcoolici sint dati uitarii in fiecare zi. Multi s-ar putea face bine daca ar avea sansa pe care am avut-o noi. Si atunci, cum sa le oferim ceea ce ne-a fost dat pe gratis?

Deci, ne-am hotarit sa publicam anonim o carte care sa explice problema asa cum o vedem noi si in care sa imbinam toata experientea si toate cunostintele noastre. Orice persoana framintata de problema alcoolismului ar trebui sa gaseasca aici sugestii pentru un program de actiune eficace.

Va fi nevoie sa includem in cartea noastra chestiuni de ordin medical, psihiatric, social si religios. Sintem constienti de faptul ca aceste subiecte ar putea produce controverse. Nimic nu ne-ar face mai mare placere decit sa putem scrie o carte care sa nu contina nici un motiv de constestare sau de polemica. Vom face tot ce ne sta in puteri ca sa ne realizam idealul. Majoritatea credem ca toleranta fata de defectele si punctele de vedere ale altuia si resptectul fata de opinia celuilalt sint atitudini care ne permit sa-i fim de un mult mai mare ajutor. Insasi viata noastra, de fosti bautori, depinde de grija noastra constanta fata de altii si de modul in care le-am putea fi de folos.

Poate ca v-ati pus deja intrebarea cum de am ajuns sa ne imbolnavim atit de grav din cauza bauturii. Fara indoiala ca doriti sa stiti cum si de, in ciuda opiniei contrare a expertilor, ne-am recuperat dintr-o conditie fizica si mintala disperata. Daca sinteti alcoolic si vreti sa va recuperati, s-ar putea sa va aflati pe punctul de a intreba: "Ce trebuie sa fac?"

Obiectivul acestei carti este de a da raspunsuri precise unor astfel de intrebari. Va vom spune ce am facut noi. Inainte de a intra in amanunte, ar fi bine sa va precizam punctul nostru de vedere, pe scurt, in privinta anumitor lucruri.

De cite ori nu ni s-a spus: " Eu ma pot lasa de baut oricind vreau. De ce nu poate si el?" " Daca nu poti bea cu masura, mai bine te-ai lasa de tot." " Cel de colo nu se poate controla cind bea." " De ce nu incerci sa bei bere sau vin?" " Nu mai bea tarie."

24

" Fara indoiala, n-are vointa." "Daca ar vrea, s-ar lasa de baut de dragul ei." " Medicul i-a spus c-o sa moara daca mai bea, dar el iar a luat-o pe ulei".

Acestea sint observatii facute foarte des, in mod obisnuit, la adresa bautorilor. In dosul lor se ascunde un ocean de necunoastere si neintelegere, un punct de vedere total diferit de al noastru in privinta alcoolului.

Un bautor moderat renunta la bautura fara nici o greutate, daca are motiv s-o faca. A bea sau a nu bea reprezinta o problema pentru el.

Exista apoi cazul celui care bea abuziv. Probabil ca a baut timp destul de indelungat iar sanatatea fizica si cea mintala ii sint afectate. Dupa ce I-a redus citiva ani din viata???

Si totusi, are un motiv suficient de serios, precum o sanatate subreda, o noua relatie sentimentala, o shimbare de mediu sau inca o atentionare severa din partea medicului sau, acest bautor va reusi sa se lase de tot de baut, fie sa bea moderat, cu toate ca ii va fi greu si suparator, uneori avind chiar nevoie de asistenta medicala.

Ce sa spunem despre alcoolicul veritabil? Poate ca la inceput este un bautor moderat; in continuare, poate deveni sau nu bautor abuziv, dar la un anume stadiu in aceasta evolutie, ajunge la momentul in care nu se mai poate opri, din clipa in care a inceput sa bea.

Comportamentul lui te lasa perplex mai ales cind si-a pierdut controlul. Face gesturi absurde, inexplicabile si uneori chiar tragice, cind este sub influenta alcoolului. Te face sa te gindesti la Dr. Jekyll si Dl. Hyde. Rareori e doar afumat. De obicei, e asa de beat incit fie ca se poarta ca un nebun, fie ca e pur si simplu de nerecunoscut. Poate fi unul dintre cei mai de treaba oameni de pe pamint, dar cum da de bautura, cel mai adesea devine dezgustator si chiar un pericol social. Are darul de a se imbata cind te astepti cel mai putin, cum ar fi atunci cind trebuie sa ia o decizie importanta sau sa-si tina o promisiune facuta. E adesea plin de bun simt si echilibrat, dar nu cind e vorba despre alcool; in aceasta privinta, devine egoist si necinstit. Tot asa de des, poate fi un om talentat, cu aptitudini deosebite, cu o cariera promitatoare pentru viitor. Foarte dotat, isi pune toata energia in

25

slujba acestui viitor stralucit pentru sine si ai sai, apoi, printr-o suita de betii fara noima, distruge tot ce a construit. Dupa halul de betie in care s-a culcat, ai zice ca va dormi ne-ntors cel putin vreo doisprezece ore. Dar se trezeste devreme si cauta cu infrigurare sticla ascunsa in ajun. Cind are bani, isi ascunde sticlele prin toata casa, de teama ca i se vor lua proviziile ca sa fie turnate in chiuveta. Pe masura ce lucrurile se agraveaza, bolnavul incepe sa ia sedative puternice, in cantitati din ce in ce mai mari, pe care le amesteca cu alcoolul ca sa se dreaga si ca sa poata merge la serviciu. Apoi vine ziua in care nu mai poate pleca la lucru si ramine acasa, ca sa bea in continuare. Poate ca se va duce la doctor, care ii va da morfina sau alt calmant ca sa-l repuna pe picioare. Dupa care, incept internarile prin spitale si sanatorii.

Acest portret al alcoolicului, pe care l-am schitat aici, este departe de a fi complet; comportamentele variaza de la un bolnav la altul. Dar cele schitate reprezinta o descriere generala a comportamentului alcoolicului.

De ce se poarta astfel un alcoolic? Dupa ce sute de experiente I-au dovedit ca un singur pahar poate declansa dezastrul, cu toate suferintele si umilirile pe care le aduce acesta, atunci de ce bea el paharul funest? De ce nu se poate abtine? Ce s-a intimplat cu bunul lui simt, cu vointa, pe care le mai dovedeste uneori in alte domenii?

Oare vom putea raspunde vreodata definitiv la aceste intrebari? Opiniile sint foarte impartite in privinta factorilor care explica de ce are alcoolicul aceste reactii diferite de ale oamenilor normali. Nu putem inca explica de ce, odata depasit un anume stadiu, nu mai exista aproape nimic de facut pentru suferind. Aceasta ramine o enigma.

Stim ca alcoolicul care se abtine de la bautura - si abstinenta lui poate dura luni, chiar ani de zile - are reactii normale, asemanatoare cu ale oamenilor normali. Afirmam categoric ca, daca acest bautor se atinge din nou de alcool, se va produce un fenomen fizic si mintal care, virtual, il va impiedica sa se insanatoseasca. Alcoolicii care au trait aceasta experienta vor putea confirma din plin ceea ce afirmam aici.

26

Observatiile noastre ar ramine fara adresa si pur si simplu teoretice, daca omul de care vorbim nu s-ar mai atinge niciodata de paharul care sa declanseze ciclul infernal aflat de asemenea in discutie aici. Ceea ce ne face sa credem ca e vorba mai mult de ceva psihic decit fizic. Daca-l vom intreba pe alcoolic ce l-a convins sa bea si sa se imbete ultima data, s-ar putea sa obtinem toate felurile de scuze. Unele argumente si justificari pot fi plauzibile, dar nimic nu dovedeste ca merita sa fie indurate toate ravagiile unei betii. Motivele invocate de alcoolic seamana cu cele ale unui om care, ca sa nu mai simta durerea de cap, se loveste peste craniu cu ciocanul. Daca incercati sa-l convingeti sa vada cit de absurde sint rationamentele sale, alcoolicul isi va bate joc de dumneavoastra sau va deveni irascibil si va refuza sa vorbeasca.

Uneori, bolnavul va spune adevarul; si, oricit ar parea de straniu, nu stie mai mult decit stiti dumneavoastra ce anume l-a impins spre acel prim pahar. Unii bautori vin cu scuze de care sint multumiti, dar, in adincul sufletului, nici ei nu stiu de ce beau astfel. Odata atinsi de acest rau, ei ramin niste derutati. Pe de o parte, sint obsedati de ideea ca, intr-o zi, vor gasi o iesire; pe de alta parte, se framinta cu banuiala ca au pierdut partida.

Prea putini sint aceia care ar putea masura cit de adevarat este acest lucru. Familia si prietenii bolnavului simt vag ca el este anormal, dar toti asteapta ziua in care omul se va lepada de letargia aceasta si-si va regasi puterea vointei.

Tragicul adevar este ca, daca intr-adevar avem de-a face cu un alcoolic, acea zi s-ar putea sa nu mai vina niciodata. Situatia ii scapa, nu mai e stapin pe nimic. Fiecare alcoolic atinge stadiul in care nici cel mai mare efort de vointa nu-l mai ajuta sa se lase de baut. In aproape toate cazurile, acest tragic moment apare mult mai repede decit poate banui cineva.

Ne vedem obligati sa recunoastem ca majoritatea dintre noi, alcoolicii, din motive necunoscute, ne-am peirdut libertatea de alegere in fata alcoolului; pretinsa noastra vointa nu mai exista, ca sa zicem asa. Uneori, sintem incapabili sa ne reamintim destul suferintele si umilirile indurate cu o luna sau chiar cu o saptamina in urma. Sintem fara aparare in fata primului pahar.

Pur si simplu nu ne vin in minte consecintele aproape sigure pe care le va produce un singur pahar de bere. Dar si daca ni le-

27

am aminti, ele sint undeva in ceata si sint repede inlocuite cu ideea veche si depasita ca, de data aceasta, vom bea ca toata lumea. Ne lipseste acel instinct care te face, de exemplu, sa nu atingi soba incinsa, ca sa nu te arzi.

" De data asta n-o sa ma frig si iata cum o sa fac!" se autoconvinge alcoolicul, prin cea mai obisnuita metoda. Uneori, nici nu gindeste deloc. De cite ori, dupa unprim pahar baut fara griji, nu ne-am intrebat, la al treilea sau al patrulea: " Pentru numele lui Dumnezeu, cum de-am luat-o iar de la inceput?" Apoi, ne spuneam imediat: " O sa ma opresc dupa al saselea" sau "Oricum, nici n-are rost sa ma mai opresc."

Cind acest mod de a gindi s-a instalat bine in spiritul bautorului alcoolic, probabil ca orice ajutor omenesc a devenit inutil, iar bolnavul va muri din cauza aceasta sau isi va pierde mintile treptat, daca nu este pus sub lacat inainte. Aceste fapre, socante si brutale, au fost confirmate de o multime de alcoolici, de-a lungul istoriei. Fara mila si bunatatea lui Dumnezeu, am mai putea numara mii de astfel de exemple. Exista atitia bautori care ar vrea sa se lase de baut, dar nu pot.

Exista o solutie. Celor mai multi dintre noi ne displace sa ne facem un inventar, sa ne calcam pe amorul propriu, sa ne recunoastem defectele, toate atit de necesare unui proces reusit de restabilire deplina. Insa, vedem ca acestea I-au ajutat pe altii si am inteles ca viata, asa cum o traiseram noi, era inutila si lipsita de orice speranta. De aceea, atunci cind am fost abordati de cei care isi rezolvasera problema cu bautul, nu ne mai ramasese nimic altceva de facut decit sa apucam lada cu uneltele spirituale care ni se oferea. Pe scurt, am descoperit paradisul si ne-am simtit propulsati intr-o a patra dimensiune a existentei pe care nu ne-o putuseram imafina vreodata.

Esentialul este acest intreg adevar: am trait experiente spirituale profunde si reale, care ne-au modificat complet atitudinea fata de viata, fata de oameni, ca si fata de Dumnezeu si universul sau. Viata noastra este acum centrata pe certitudinea absoluta ca acest Creator a intrat in viata si in inimile noastre print-o minune. El a inceput sa faca pentru noi lucruri pe care nu le-am fi putut face niciodata singuri, prin puterea noastra.

28

Daca sinteti un alcoolic tot atit de grav atins cit am fost si noi, avem convingerea ca jumatatile de masura nu va vor ajuta la nimic in cazul in care veti vrea sa va rezolvati problema. Noi ajunseseram la punctul in care veti vrea sa rezolvati problema. Noi ajunseseram la punctul in care veti vrea sa rezolvati problema. Noi ajunseseram la punctul in care viata devenise imposibil de trait si daca am atins stadiul in care orice ajutor omenesc este inutl, nu ne mai ramineau decit doua solutii: sa mergem pina la capat, astupind cu toate puterile gura constiintei care ne spunea ca situatia era intolerabila sau sa acceptam ajutor spiritual. Am ales a doua solutie pentru ca doream sincer sa ne facem bine si pentru ca eram pregatiti sa facem eforturile necesare.

Iata povestea unui om de afaceri american binecunoscut pentru talentul, judecata si personalitatea sa de exceptie. Cu toate acestea a ratacit din clinica in clinica, ani de zile la rind. A consultat cei mai mari psihiatri ai Statelor Unite. A plecatapoi in Europa, pentru a-l intilni pe celebrul Dr. Jung, psihiatru, care l-a tratat prin metoda sa. Desi experientele sale anterioare il facusera sceptic, bolnavul dovedea o incredere neobisnuita la incheierea tratamentului. Se afla intr-o forma fizica si mintala exceptionala. Credea, mai ales, ca si-a insusit o asemenea cunoastere a mecanismelor sale spirituale pina la cele mai ascunse resurse, incit orice recidiva parea exclusa. Si totusi, la scurt timp dupa aceea, s-a reapucat de baut. Era descumpanit mai ales de faptul ca n-avea nici o explicatie satisfacatoare pentru aceasta recidiva.

S-a intors la medicul sau celebru pe care il admira imens si i-a cerut sa-i spuna clar, in fata, de ce nu se putea vindeca. El dorea, mai mult decit orice, sa redevina stapin pe sine. Controla atit de bine, de echilibrat, de rational, de alte probleme. Dar nu reusea sa se controleze pe sine in fata alcoolului. Cum se explica aceasta?

Il implora pe medic sa-i spuna intregul adevar si acesta i l-a spus. Dupa opinia sa, cazul era absolut disperat; nu-si va mai regasi locul in societate niciodata si, daca tinea sa traiasca mult, urma sa se lase incuiat intr-o celula sau pazit de o garda personala. Asa i-a vorbit renumitul medic.

29

Dar acest om traieste si acum si inca liber; nu e nici intr-o celula si nici nu are nevoie de o garda personala. Poate umbla oriunde pe acest pamint, pe unde umbla toti oamenii liberi si e in afara de orice pericol, cu conditia sa accepte adoptarea unei anumite conduite.

Unii dintre cititorii afectati de alcoolism poate cred ca se pot descurca fara ajutorul spiritual. Va relatam aici continuarea conversatiei pe care prietenul nostru a avut-o doctorul sau. Acesta i-a spus: " - Ai mintea unui alcoolic cronic. In toata experienta mea nu am vazut nici un caz in care, mintal, am ajuns in starea in care te afli si care sa-si fi revenit." Prietenul meu simte cum se naruie tot cerul. " - Ba da ", a fost replica doctorului. " Exista exceptii ale cazului in care te afli, care s-au intimplat inca din trecutul indepartat. Sint alcoolici care au trecut prin ceea ce noi numim experiente spiritualevitale. Pentru mine, asemenea cazuri reprezinta adevarate fenomene. Ele apar in cazul unor enorme deplasari si rearanjari emotionale. Idei, emotii si atitudini care constituiau inainte forta de ghidare a vietii acestor oameni sint brusc aruncate deoparte si un set complet nou de conceptii si motivatii incepe sa-i domine. De fapt, am incercat eu insumi sa produc in dumneata asemenea rearanjari emotionale. Metodele pe care le folosesc au succes la multi pacienti, dar niciodata nu au reusit la alcoolici atit de grav atinsi de boala ca dumneata."

Auzind acestea, prietenul nostru paru ca vede o geana de cer senin printre norii negri care il apasau caci oricum el fusese un membru bun al bisericii. Aceasta speranta i-a fost insa repede spulberata de catre medic, care i-a spus ca, desi lumea mai spera, totusi convingerile religioase oricit de sincere si de temeinice, nu-i vor putea oferi impulsul necesar unei experiente spirituale vitale.

Aceasta era teribila dilema in care se afla prietenul nostru, cind a avut extraordinara experienta atit de necesara, care l-a eliberat.

Fiecare dintre noi, la rindul sau, a cautat aceasta iesire, cu disperarea omului care se ineaca. Ceea ce la inceput parea o trestie fragila, s-a dovedit a fi o mina puternica, a lui Dumnezeu.

30

Ne-a fost data o noua viata, sau, mai bine zis, "un nou mod de viata", care functioneaza perfect in cazul nostru.

In cartea sa " Feluri de Experienta Religioasa", distinsul psiholog american William James indica o multime de cai prin care omul l-a descoperit pe Dumnezeu. Noi nu dorim sa convingem pe nimeni ca exista numai o cale pe care credinta poate fi gasita. Daca ceea ce am invatat, simtit si vazut inseamna ceva cit de cit, atunci inseamna ca noi toti, fara deosebire de rasa, crez ori culoare sintem copiii unui Creator prezent cu care noi putem forma o legatura in termeni simpli si usor de inteles chiar din momentul in care sintem de acord sa incercam cu destula sinceritate. Cei ce au afiliatii religioase nu vor gasi in cele mai de sus nimic care sa le contrazica credintele si obiceiurile ceremoniale. Nu exista frictiune intre noi si aceasta privinta.

Pe noi nu ne intereseaza cu ce culte bisericesti se identifica membrii nostri ca indivizi. Aceasta trebuie sa fie cu totul o afacere personala in care fiecare decide pentru sine in lumina asocierii din trecut sau unei alegeri prezente. Nu toti ai nostri apartin vreunei dominatii, dar cei mai multi dintre noi prefera o apartenenta.

In urmatorul capitol, apare o explicatie a alcoolismului, asa cum noi l-am inteles, apoi urmeaza un capitol adresat agnosticului. Multi care au apartinut acestei clase se afla astazi printre membrii nostri. Destul de surprinzator noi gasim ca aceste convingeri nu sint obstacole pentru o experienta spirituala.

Mai departe, despre cum ne-am recapatat sanatatea. Acestea sint urmate de patruzecisidoua experiente personale (nu toate sint incorporate in traducerea romaneasca).

Fiecare individ, in povestile personale, descrie in felul lui si din punctul lui de vedere cum a stabilit relatia sa cu Dumnezeu. Acestea prezinta un sincer profil al membrilor nostri si o idee clara a ceea ce s-a intimplat in realitate in viata lor.

Noi speram ca aceste marturisiri nu vor fi considerate de prost gust. Traim cu speranta ca multi disperati si dornici sincer de ajutor, vor citi aceste pagini. Sintem convinsi ca, daca ne vom deschide sincer sufletul in fata acestor suferinzi, cu problema noastra comuna, vor reusi sa recunoasca: "Da. Si eu sint ca ei; trebuie sa ma agat si eu de aceasta mina."

31

MAI MULT DESPRE ALCOOLISM

Majoritatea dintre noi, nu am vrut sa recunoastem ca sintem intr-adevar alcoolici. Nimanui nu-i convine sa admita ca este diferit fizic si mental de cei din jurul sau. De aceea nu e de mirare ca viata noastra in timpul cind beam a fost caracterizata de nenumarate incercari ratate de a demonstra ca noi putem bea ca si ceilalti oameni. Cea mai puternica obsesie a unui om care bea anormal este ideea ca intr-o zi, intr-un fel el va putea sa controleze si sa simta placerea bautului. Este de-a dreptul uimitor cum persista aceasta iluzie. Ea ii urmareste pe multi pina la portile azilurilor sau ale cimitirelor.

Am invatat ca trebuie sa recunoastem pina in adincul sufletului nostru sintem alcoolici. Acesta este primul pas spre revenirea la sanatate. Trebuie sa distrugem iluzia ca sintem ca ceilalti oameni sau ca am putea fi.

Noi, alcoolicii sintem barbati si femei care ne-am pierdut capacitatea de a controla bautul. Stim ca nici un om intr-adevar alcoolic nu va putea niciodata sa-si recapete puterea de control asupra alcoolului. Au fost momente in viata fiecaruia dintre noi in care paream ca ne-am recapatat puterea de control dar, aceste perioade de obicei foarte scurte erau urmate inevitabil de o scadere si mai puternica a controlului. Cu timpul am ajuns la o demoralizare care stirnea mila si neintelegerea celorlalti. Toti pina la unul ne-am convins ca alcoolicii ca noi se afla in ghearele unei boli progresive. Privind perioade mai lungi de timp, starea noastra se inrautateste, nu se amelioreaza.

Sintem ca niste infirmi de picioare; niciodata nu vor mai fi create altele in loc. La fel, nu exista nici un tratament care sa transforme alcoolici ca noi in oameni obisnuiti.Am incercat toate remediile imaginabile. In anumite cazuri s-au observat scurte reveniri, din pacate urmate de caderi si mai rele. Medicii familiarizati cu alcoolismul sint de comun acord ca transformarea unui alcoolic in bautor normal nu este posibila. Poate ca stiina va descoperi intr-o zi o modalitate, dar ziua aceea inca n-a sosit.

32

Contrar tuturor celor spuse aici, multi dintre cei care sint intr-adevar alcoolici nu accepta sa se considere in aceasta clasa. Cu toate deceptiile ce urmeaza dupa incercarile nereusite, ei continua sa incerce sa se dovedeasca exceptii ale regulii, deci nu sint alcoolici. Daca cineva care nu-si poate controla bautul reuseste sa ne arate ca poate bea "ca un domn", ne scoatem palaria in fata lui. Numai noi stim cit de tare si de mult am incercat sa bem ca si ceilalti.

Iata, citeva din metodele folosite: sa bem doar bere, sa limitam numarul paharelor, sa nu bem niciodata singuri, sa nu bem niciodata dimineata, sa bem doar acasa, sa nu tinem bautura in casa, sa nu bem niciodata in timpul orelor de serviciu, sa bem doar vin, acceptind sa ne dam demisia daca ne imbatam, sa plecam in excursii in locuri izolate, sa nu plecam nicaieri, sa promitem ca nu vom mai bea (cu sau fara juraminte solemne), sa practicam multe exercitii fizice, sa citim carti din care sa extragem solutii si dupa care sa ne ghidam in viata, sa ne internam la spitale si sanatorii pentru refacere, sa acceptam internarea in azile am putea prelungi lista la infinit.

Nu vrem sa categorisim pe nimeni ca alcoolic, dar puteti sa va diagnosticati singur destul de usor. Duceti-va la un bar si incercati sa va controlati bautul. Incercati sa beti si apoi sa va opriti brusc. Incercati-o de mai multe ori. Daca sinteti sincer cu dumneavoastra, nu va trece mult pina va decideti. Merita sacrificiul unei stari rele de tremuraturi pentru a va putea da seama complet de starea in care va aflati.

Desi nu o putem dovedi, credem ca la inceputurile carierei noastre alcoolice, multi dintre noi am fi putut inceta bautul. Neplacerea este ca putini alcoolici doresc sa se opreasca atunci cind mai este inca timp. Cunoastem citeva cazuri de oameni care aratau semne clare de alcoolism, care au putut stopa bautul pentru perioade lungi de timp datorita unei dorinte foarte puternice de a face asta. Iata unul.

In jurul virstei de 30 de ani, betiile sale se inmultisera. Era nervos in fiecare dimineata de dupa chefuri si nu se putea linisti decit cu inca putin alcool. Avea ambitii mari profesionale, dar si-a dat seama ca daca bea, nu va ajunge niciunde. Odata ce incepea, nu se mai putea opri din baut. Si-a propus ca pina nu-si va

33

realiza telurile profesionale si va iesi la pensie, sa nu mai puna strop de alcool in gura. Fiind un om de exceptie, a reusit sa nu mai bea deloc timp de 25 de ani, si a iesit la pensie la 55 de ani dupa o carierea profesionala fericita si plina de succese. Apoi a cazut victima capcanei in care cade practic fiecare alcoolic amagirea ca aceasta lunga perioada de abstinenta si autodisciplina il asigura ca el poate bea la fel ca alti oameni. Si-a pus papucii de casa si a scos sticla. Dupa doua luni s-a trezit in spital, intrigat si umilit. Pentru un timp a incercat sa reduca numarul paharelor, dar si in aceasta perioada a aterizat de citeva ori la spital. Apoi, reunindu-si toate fortele, a incercat sa se opreasca complet. Si a descoperit ca de data aceasta nu mai putea. Cum strinsese multi bani, a incercat toate metodele care ii stateau la dispozitie. Si toate incercarile au dat gres. Desi la iesirea la pensie fusese un om robust, sanatatea i s-a deteriorat rapid si a murit dupa patru ani.

Acest caz are o morala foarte puternica. Majoritatea dintre noi au crezut ca daca ne pastram abstinenta pentru o lunga perioada de timp, vom putea bea normal dupa aceea. Dar iata un om care a descoperit ca dupa 25 de ani de abstinenta se gasea in acelasi loc in privinta alcoolului in care a fost la virsta de 30 de ani. Mereu, mereu ni se demonstreaza acest adevar: " Odata ce cineva ajunge alcoolic, alcoolic ramine pentru toata viata." Reapucindu-ne de baut dupa o perioada de abstinenta, in scurt timp ajungem la fel de rau cum eram inainte. Daca dorim sa ne oprim din baut, nu mai are rost sa ezitam in nici un fel nici sa pastram vreo speranta ascunsa ca intr-o zi vom putea fi imuni la alcool.

Experienta acestui om ar putea incuraja pe cei mai tineri sa creada ca ei se pot opri ca si el, bazindu-se pe vointa proprie. Ne indoim ca vor reusi s-o faca multi, pentru ca nici unul dintre ei nu vrea de fapt sa se lase de baut, iar in starea in care se afla, cu stilul intortocheat de a gindi caracteristic acestei boli, cu greu vor gasi calea de invingere a bolii. Multi dintre noi care aveam sub treizeci de ani si care am baut dependent doar putin timp am descoperit ca sintem la fel de neajutorati ca si cei care au baut timp de douazeci de ani.

34

Nu este necesar sa bei timp indelungat si nici in cantitatile pe care le-au consumat unii dintre noi pentru a fi afectat in mod grav. Acest lucru este adevarat mai ales la femei. Multe femei care sint doar potential alcoolice de multe ori nu au nevoie de citiva ani pentru a trece pragul catre bautul alcoolic. Unii bautori, care s-ar simti groaznic de insultati daca li s-ar spune ca sint alcoolici, ramin uimiti cind descopera ca sint incapabili sa puna capat bautului. Noi, care sintem familiarizati cu simptomele, observam printre tineri multi potentiali alcoolici. Dar cum sa-i facem sa-si dea seama de realitate?

Constatarea era adevarata in momentul aparitiei acestei carti. Dar un sondaj efectuat in 1986 printre membrii A.A. americani si canadieni a aratat ca un procent de 20% sint tineri sub 30 de ani.

Privind inapoi, ne dam seama ca am baut inca multi ani dupa ce am trecut de punctul in care ne puteam lasa de alcool bazindu-ne numai pe propria noastra vointa. De va intreba cineva daca nu cumva a intrat deja in zona periculoasa, spuneti-i sa incerce sa nu bea timp de un an strop de alcool. Daca este intr-adevar alcoolic, si foarte avansat, nu va avea sanse de succes. La inceputurile noastre de bautori, ni s-a intimplat sa ne abtinem de la bautura oe perioade de un an si mai bine, ceea ce nu ne-a impiedicat sa devenim mai tirziu bautori inraiti. Chiar daca sinteti capabil sa va abtineti de la bautura pe perioade lungi, aceasta nu inseamna ca nu sinteti alcoolic potential. Credem ca putini dintre cei care pot recunoaste cinstit ca ii intereseaza cele scrise aici vor putea sa se abtina de la bautura pe perioade de lungimea unui an. Unii se vor imbata chiar in ziua urmatoare dupa ce au luat hotarirea; majoritatea dupa citeva saptamini.

Pentru cei care nu pot bea moderat, se pune problema cum sa se opreasca definitiv. Desigur, presupunem ca cel ce citeste aceste rinduri doreste s-o faca. Sansa ca o asemenea persoana sa se poata lasa de baut pe alte baze decit cele spirituale depinde de cit de adinc i s-a distrus deja puterea de a alege intre a bea si a nu bea. Multi dintre noi simteau ca avem inca un caracter puternic. Simteam o necesitate imperioasa de a ne lasa de baut pentru totdeauna. Si totusi am descoperit ca este imposibil. Aceasta este trasatura derutanta a bolii asa cum am cunoscut-o

35

noi incapacitatea extrema de a sta departe de pahar indiferent de cit de mare este necesitatea sau dorinta.

Cum sa-l ajutam pe cititor sa determine in mod satisfacator daca este sau nu unul dintre noi? Experimentul cu abstinenta pentru o perioada de timp este de ajutor, dar credem ca putem face un serviciu mai mare suferinzilor alcoolici si poate personalului medical implicat in ingrijirea acestora. Vom descrie citeva din starile mintale care preced o recidiva la baut, pentru ca evident aici este cheia problemei.

Ce fel de ginduri domina un alcoolic care repeta in infinit experimentul disperat al primului pahar? Prietenii care tocmai au stat de vorba cu el dupa o betie care le-a adus divortul sau desfacerea contractului de munca ramin perplecsi cind il vad cum se indreapta direct catre un bar. De ce o face? Oare la ce se gindeste el?

Primul nostru exemplu este un prieten pe care-l numim Jim. Acest om are o sotie incintatoare si familie. A mostenit o agentie de vinzari de masini foarte profitabila. Are un record impecabil din timpul Razboiului 2 Mondial. Este un bun afacerist. Este un om inteligent; la prima vedere este normal, putin cam nervos. N-a baut pina la 35 de ani. In citiva ani, a devenit atit de violent cind se afla sub influenta alcoolului incit a trebuie internat. La iesirea din spital a luat legatura cu noi.

I-am povestit ce am aflat despre alcoolism si raspunsurile pe care le-am gasit. A inceput sa urmeze terapia. Familia s-a reunit si a inceput sa lucreze ca vinzator in aceeasi intreprindere pe care a pierdut-o din cauza bauturii. Totul parea ca merge bine, dar el n-a incercat sa-si dezvolte latura spirituala a personalitatii. Spre consternarea sa, s-a apucat iar de baut. Dupa fiecare dintre betiile care au urmat intr-o succesiune rapida, am stat de vorba cu el, revazind cu grija cele intimplate. A fost de acord ca intr-adevar este alcoolic si ca starea sa este graca. Stia ca daca va continua sa bea, urmeaza o noua internare. Mai mult, isi dadea seama ca isi va pierde familia de care era foarte legat.

Si totusi, s-a imbatat din nou. L-am rugat sa ne povesteasca exact cele intimplate. Redam in continuare povestirea sa.

" M-am dus la serviciu marti dimineata. Tin minte ca ma simteam iritat de faptul ca eram simplu salariat la intreprinderea

36

pe care a detinut-o odata. Am avut un schimb de replici cu seful meu, dar nimic serios. Apoi, m-am hotarit sa ma duc cu masina sa o arat unui cumparator din provincie. Pe drum mi s-a facut foame, asa ca m-am oprit la un restaurant ce servea bauturi. N-aveam deloc intentia sa beau. Intrasem doar pentru o gustare rece. De asemenea, am avut presimtirea ca voi gasi un cumparator aici pentru ca localul imi era cunoscut de ani de zile. Mincasem aici de multe ori de-a lungul lunilor de abstinenta. Am cerut o gustare si un pahar de lapte. Inca nici un gind in alcool. Am comandat inca o portie si un pahar de lapte.

" Dintr-o data mi-a trecut prin cap gindul ca daca as turna o picatura de coniac in paharul de lapte, nu-mi va putea face rau, ca nu-i pe stomacul gol. Am cerut coniac si l-am amestecat cu lapte. Vag imi dadeam seama ca nu era prea inteligent ce faceam dar ma simteam la adapost cu stomacul plin. Experimentul s-a terminat atit de bine incit am mai comandat un coniac si un pahar de lapte. Nici dupa aceea nu mi-a fost rau, asa ca am mai comandat unul".

Asa a inceput inca o deplasare a lui Jim la spital. Era constient de pericolul internarii pe viata, de posibilitatea pierderii familiei si a postului, ca sa nu mai vorbim despre acea intensa suferinta fizica si mentala pe care i-a cauzat-o intotdeauna bautura. Stia multe lucruri despre el, ca alcoolic. Si totusi, toate argumentele contra bautului au fost anulate de ideea naiva ca poate bea coniac, daca il amesteca in lapte.

Oricum ar dori altcineva sa defineasca acest cuvint, noi numim modul de gindire descris mai sus ca cea mai curata nebunie. Cum altfel s-ar putea numi aceasta lipsa a simtului proportiilor si a capacitatii de a gindi limpede?

Ati putea crede ca acesta este un caz extrem, dar noi nu-l consideram astfel. Acest mod de a gindi ne-a caracterizat pe fiecare in parte. Uneori ne-am gindit mai mult decit Jim asupra consecintelor. Dar intotdeauna am simtit acel bizar fenomen mintal caci paralel cu judecata corecta, in creier ni se dezvolta si un pretext idiot, banal pentru a pune mina pe acel prim pahar. Iar judecata corecta nu era in stare sa ne tina in friu. Ideea nebuna cistiga. Evident, eram sinceri si seriosi dimineata urmatoare cind ne intrebam cum oare s-a putut intimpla.

37

Au fost cazuri in care ne-am imbatat in mod deliberat, justificindu-ne cu nervi, furie, ingrijorare, deprimare, gelozie sau altele de acest gen. Dar, in lumina a ceea ce se intimpla intotdeauna dupa aceea, si cind incepeam astfel o betie trebuie sa recunoastem justificarea pentru imbatare era dovada de nebunie. Acum ne dam seama ca de foarte putine ori ne-am gindit serios, in momentele in care premeditam bautul, la teribilele consecinte care urmeaza negresit, din clipa in care am inceput sa bem dinadins si nu numai ocazional.

Comportamentul nostru fata de acel prim pahar este la fel de absurd si de neinteles ca al unui tip care, sa zicem, a gasit o pasiune pentru traversatul strazilor doar prin locuri nepermise. Saltul prin fata masinilor lansate in plina viteza ii provoaca o placere nebuneasca. Timp de citiva ani simte placere deosebita in acest "sport", in ciuda avertismentelor prietenesti. Pina acum l-ati etichetat drept un tip cu idei cam bizare despre notiunea de "distractie". Apoi norocul il cam paraseste si este lovit de mai multe ori, una dupa alta de vehicule. In mod normal, ar fi timpul s-o lase balta. Curind dupa aceea are un accident si se trezeste cu o fractura a craniului. Dupa o saptamina de la parasirea spitalului, un troleibuz ii rupe o mina. Va promite sa nu mai traverseze strada decit pe la marcaje, dar dupa citeva saptamini isi rupe ambele picioare.

Si aceasta conduita continua ani buni, cu permanentele sale promisiuni de a fi prudent; merge pina la juramintele de a nu mai iesi in strada. In final, va fi incapabil de a mai munci, sotia da divortul iar el ajunge de risul celor din jur. Incearca toate mijloacele care ii trec prin minte pentru a-si scoate din cap ideea traversarilor prin locuri nepermise. Se intrneaza la psihiatrie, sperind ca astfel sa-si schimbe in bine felul de a fi. Dar in ziua externarii, sare prin fata unei masini de pompieri care-i rupe coloana vertebrala. Nu-i asa ca un astfel de om este complet nebun?

Credeti ca ilustrarea noastra este prea ridicola? Noi, care am trecut prin acest iad trebuie sa recunoastem ca, daca am inlocui alcoolismul cu traversatul prin locuri nepermise, descrierea de mai sus s-ar potrivi pina in cele mai mici amanunte. Oricit de inteligenti, de prevazatori am dovedit ca sintem in alte privinte,

38

comportarea noastra a aratat o nebunie ciudata acolo unde s-a amestecat alcoolul. Limbajul pare cam dur dar oare nu este asa?

S-ar putea sa ginditi: "Da, ceea ce spuneti este adevarat, dar la noi nu ni se potriveste in intregime. Recunoastem si noi simptomele descrise, dar nu am ajuns atit de departe ca unii dintre voi, si nici nu vom ajunge, pentru ca acum, dupa cele ce ne-ati spus, am inteles ce se intimpla cu noi, si ne vom pazi. Nu am pierdut inca totul si nici nu intentionam sa lasam alcoolul sa ne mai ia ceva. Multam de informatie". Acestea sint adevarate despre anumiti nealcoolici care desi beau necugetat de mult in prezent, se pot opri sau pot modera bautul pentru ca creierul si trupul lor n-au fost inca deteriorate in masura in care au fost ale noastre. Dar cei la care alcoolismul este deja real sau numai potential sint in mod absolut incapabili de a se opri din baut pe baza cunoasterii de sine. Dorim sa subliniem fara incetare acest adevar pentru a-l trezi la realitate pe cititorul nostru alcoolic asa cum ne-a trezit pe noi amara noastra experienta.

Sa mai prezentam un caz. Fred este asociat intr-o firma de contabilitate. Salariul este bun, are o casa frumoasa, casatoria este si asta tatal unor copii promitatori, deja in facultate. Este un tip atit de deschis si de simpatic incit are prieteni peste tot. Face parte din categoria de oameni care au tot ce-si doresc. Daca vreodata a existat un om de afaceri cu succes, acela-i Fred. Dupa aparente, este un tip constant, echilibrat. Si totusi, este alcoolic. L-am intilnit prima data acum un an, internat la spital, pentru a-si reveni dintr-o stare nervoasa extrema. Trecea pentru prima oara prin asa ceva si se simtea rusinat. Departe de a recunoaste ca este alcoolic, isi motiva prezenta la spital ca pentru calmarea nervilor. Dupa parerea doctorului starea pacientului era mult mai grava. Deprimarea in legatura cu situatia sa a durat citeva zile. A luat hotarirea de a se lasa de baut pentru totdeauna. Nu i-a trecut deloc prin cap gindul ca, in ciuda caracterului sau puternic si a pozitiei sale sociale sigure, s-ar putea sa nu reuseasca ce si-a propus. Era incapabil sa se imagineze pe sine in chip de alcoolic si cu atit mai putin sa accepte un remediu spiritual al problemei sale. I-am povestit ceea ce stiam noi despre alcoolism. S-a aratat interesat si a recunoscut ca are unele dintre simptomele descrise,

39

dar nu voia in ruptul capului sa admita ca el nu mai poate face nimic in ceea ce-l priveste. Era convins ca experienta umilitoare si ceea ce a aflat de la noi il vor ajuta sa-si pastreze abstinenta pentru tot restul vietii. Cunoasterea de sine va rindui totul cum trebuie.

O vreme n-am mai stiut nimic despre Fred. Dar intr-o zi am aflat ca din nou se internase la spital. De data aceasta tremura destul de puternic. Curind si-a exprimat dorinta de a ne vedea. Ce ne-a povestit a fost foarte instructiv, pentru ca venea de la un om definitiv convins ca trebuie sa se lase de baut; de la un om care nu mai gasea nici o scuza pentru bautul sau si a carui judecata era splendida in toate celelalte aspecte ale vietii, la fel ca si deciziile sale, si care cu toate acestea acum era darimat.

Iata ce ne-a povestit: " Ce mi-ati spus voi despre alcoolism m-a impresionat puternic si am crezut sincer ca eu nu voi mai bea din nou. Am apreciat corect ideile despre subtila nebunie care precede acel prim pahar, dar eram convins ca dupa cele aflate asa ceva nu mi s-ar mai putea intimpla mie. Credeam ca nu sint asa de avansat in boala ca si voi si ca, daca am avut de obicei succes in rezolvarea celorlalte probleme pers