Bărbatul şi femeia. Însoţirea lor - Editura...

ÎNTRU SLAVA SFINTEI ŞI CELEI DE O FIINŢĂ, DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI ŞI NEDESPĂRŢITEI TREIMI

Părintele Ioan de la Rarău

Bărbatul şi femeia. Însoţirea lor

Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai târziu, dar, dacă reuşim să lăsăm urmaşilor cât mai multe cărţi sfinte, le lăsăm o zestre de mare valoare pentru ei şi pentru cei care vor veni după ei.

Protos. Nicodim Măndiţă

Difuzare:

Str. Menţiunii Nr. 7 Sector 2, Bucureşti

Tel./Fax: 021-2410673Mobil: 0733-580000

[email protected]

Cărţile pot fi comandate online la adresa www.edituraagapis.ro

sau de la librăria Editurii Agapis, din strada Menţiunii Nr. 7, Sector 2, Bucureşti

unde puteţi beneficia de oferte speciale.

Tipărit la T I P O G R A F I A Botoşaniwww.nektarios.ro

Mobil: 0733-580001

Editura Cartea Ortodoxă AlexandriaPărintele Ioan de la Rarău

Bărbatul şi femeia. Însoţirea lorISBN: 978-606-529-295-6

AgapisEDITURA



Se tipăreşte cu binecuvântareaPreasfinţitului Părinte GALACTION

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Editura CartEa OrtOdOxăColecţia „RUGUL APRINS“

5

CapitOlul i – CE EstE bărbatul?

FirEa bărbatului

Bărbatul este o taină minunată, fiind creat după chi-pul lui Dumnezeu Tatăl1 (Facerea 1,26). Adesea neînţeles şi greşit interpretat, în spatele unor aparenţe înşelătoare, el este capabil de cea mai înaltă frumuseţe sufletească, de a dărui dincolo de puterea femeii de a primi. Este puternic, dar şi vulnerabil, înrobitor, dar şi înrobit, frumos şi cumplit ca un înger. El este cea mai deosebită fiinţă de pe pămînt.

Dumnezeu l-a înzestrat pe bărbat cu raţiune, putere, hotărâre, curaj, viziunea de ansamblu şi darul stăpâni-rii. Prin darul stăpânirii el trebuie să gestioneze bine lucru-rile, să conducă şi să aibă responsabilitate. În familie, el nu trebuie să stăpânească în sensul tiranic, ci prin dragoste, având grijă de fericirea soţiei şi a copiilor. Însă de multe ori, bărbatul nu lucrează aceste daruri primite de la Dumnezeu.

Bărbatul, pentru a deveni cu adevărat bărbat, trebuie în primul rând să aibă conştiinţa firii bărbăteşti foarte pro-fundă şi completă.1 Bărbatul este „chip de slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava băr-

batului“ (I Corinteni 11, 7).

6


Există o specificitate a firii şi o vocaţie deosebită atât pentru bărbat cât şi pentru femeie, care decurg din fire. Însă există şi o necunoaştere importantă asupra acestor lucruri. De aceea, trebuie să se aşeze fiecare, bărbatul şi femeia, în propria fire. Pentru ca însoţirea bărbatului cu femeia să meargă bine, trebuie ca bărbatul să fie bărbat conştient de sine, iar pentru aceasta trebuie să pună în lucrare firea sa. Când cineva are conştiinţa de sine, are conştiinţa că există în faţa cuiva, în comuniune cu cineva, în comuniune cu persoanele din jur, în dialog cu lumea înconjurătoare şi în comuniune cu Dumnezeu.

Dacă însă cercetezi cu atenţie pe bărbat, vei constata că nu are conştiinţa sinelui, nu se poate exprima, nu a încer-cat şi nici nu s-a cunoscut pe sine mai în adâncul duhului, la nivelul cel mai ascuns al intenţiilor şi al pornirilor sale. Foarte mulţi bărbaţi sunt anulaţi de exterior, de autorita-tea părinţilor, a şcolilor, de autoritatea legilor, a învăţături-lor ş.a.m.d., fiind foarte puţini conştieţi de ei înşişi, pentru că se conformează unor lucruri, unor precepte exterioare.

Pentru a se cunoaşte pe sine bărbatul trebuie să-şi cunoască duhul2, căci duhul omului cunoaşte cel mai bine cele ale omului (I Corinteni 2,11)3.

2 Duhul omului, „duhul“ sufletului, sau al „minţii“, este partea cea mai dinlăuntru, căci, în ordinea sufletească, ceea ce este mai sus este ceea ce este mai lăuntric, mai intim. În Sfânta Scriptură termenii de suflet şi duh (spirit) sunt întrebuinţaţi şi unul pentru altul, denu-mind aceeaşi parte din om, cea spirituală, deci nu două principii dis-tincte, ci două puteri sau funcţii ale aceleiaşi naturi spirituale a omu-lui, sufletul fiind puterea vieţii organice, iar duhul puterea vieţii spirituale. Termenul de „inimă“ (duhovnicească, n. n.) tot la această parte se referă. De pildă, Sfântul Diadoh al Foticeii foloseşte, pen-tru locul intim din suflet, unde se ascunde harul de la Botez, când expresia „adâncul minţii“, când cuvântul „inimă“, când cuvântul „duh“.

3 „Cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el?“ (I Corinteni 2,11).

7


În duhul omului4, dacă omul are o viaţă păcătoasă, se află patimile şi diavolii, iar dacă are o viaţă curată, se găsesc virtuţile, Sfinţii, Îngerii, Maica Domnului şi Dumnezeu, altfel spus, tot ceea ce a săvârşit omul în viaţă5.

Creştinii ortodocşi sunt într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni, pentru că există datorită Harului Dumnezeiesc. Dar foarte mulţi oameni au un grad

4 Omul care se lasă legat de cele pământeşti, neridicându-se la o viaţă superioară, rămâne fizic sau trupesc; iar cel care se ridică la o viaţă religios-morală superioară, în duhul lui Hristos, este om spiritual sau duhovnicesc. Astfel, psihicul se numeşte suflet, dacă în viaţă nu depăşeşte naturalul, strict trupescul; iar sufletul se numeşte duh (spirit), dacă se ridică prin Har şi stăruinţă în bine la o viaţă ce depăşeşte naturalul. Prin aceasta se arată existenţa unei opozi-ţii între omul neduhovnicesc şi cel duhovnicesc (I Corinteni 2,14-15; 15, 45-46; Galateni 5, 16-17), dar este de remarcat şi de reţinut că opoziţia nu-i fiinţială sau structurală, şi nu are la bază două princi-pii deosebite, ci două chipuri de vieţuire ale sufletului. Deci diho-tomismul (omul are suflet şi trup nu şi duh după învăţătura gre-şită – trihotonism) naturii omeneşti se impune sub toate aspectele.

5 „Dintre cele trei aspecte ale sufletului (puterea raţională, puterea mânioasă şi puterea poftitoare), cel mai descoperit ne este raţiu-nea (logosul), aceasta având parcă rolul de revelare, cum îl are în raport cu Preasfânta Treime Logosul Divin. Mintea (nous), cu posibi-lităţile ei mai directe de cunoaştere, şi anume de cunoaştere a celor spirituale, ne este mai puţin descoperită. Aproape de tot acoperit ne este, la început, „duhul“, căci „duhul“ petrece în adâncurile noas-tre, cum petrece Duhul Sfânt în adâncurile Dumnezeirii (I Corinteni 2,11). Ca şi Duhul Sfânt, duhul nostru coboară în regiunile conşti-ente şi subconştiente ale vieţii noastre de suprafaţă, de contact cu lumea văzută, numai după ce ne-am pregătit raţiunea (logosul) pen-tru primirea Lui. „Inima“ (duhovnicească, n. n.) ne este închisă cât trăim într-o viaţă de învârtoşare şi păcat. Despre un astfel de om, se zice că este „om fără inimă“, sau „cu inima împietrită“, adică în stare de nelucrare. Iar viaţa „în duh“ lipseşte cu totul unui astfel de om. Acest om nu mai păstrează decât o „raţiune“ lipsită de adâncime.

„Inima“ ni se deschide, ni se face largă prin nădejdea în Dumnezeu, zice Sfântul Marcu Ascetul. Altfel, este îngustată, încuiată de griji.

8


scăzut de conştientizare a acestor comuniuni şi a comuni-cării cu ceilalţi. Este o conştientizare scăzută a persoanei umane cu ceea ce se petrece.

Pentru aceasta trebuie să avem «trezvia minţii», trezvia conştiinţei de sine, de care vorbesc Sfinţii Părinţi. Aceasta este o trezvie a duhului personal şi care se manifestă în capacitatea tot mai mare a omului de participare la reali-tate, de participare la întâlnirea cu celălalt.

Bărbatul trebuie să se pregătească de mic să fie capul familiei (I Corinteni11,3).

După căderea protopărinţilor noştri şi alungarea lor din Rai, Dumnezeu îi spune Evei: atrasă vei fi către băr-batul tău şi el te va stăpâni (Facerea 3,16). Femeia caută un sprijin în bărbat, un conducător, nădăjduind că este stă-pân pe situaţie. Din păcate, de cele mai multe ori, bărbatul dezamăgeşte aşteptările femeii, pentru că nu sunt împli-nite aceste daruri, al stăpânirii, al conducerii, al gestionă-rii, al responsabilităţii.

CalităţilE bărbatului

Darurile cu care Dumnezeu l-a inzestrat pe bărbat au trezit în el de multe ori superioritarea, mândria ca şi cum ar beneficia de nişte calităţi pe care le merită, care se dato-rează lui. Însă acestea trebuie să aducă asupra bărba-tului mai multă responsabilitate, mai multe îndatoriri.

Pe de altă parte, bărbăţia ar trebui privită din perspec-tiva Sfântului Maxim Mărturisitorul, ca deprindere de a se mişca şi activa viaţa naturală şi cea după duh şi de a stră-muta mişcarea neîncetată din suflet în jurul lui Dumnezeu.

9


Pentru a putea distinge calităţile bărbatului de cele ale femeii, dar şi atribuţiile fiecăruia, trebuie să ne referim la Facerea lumii. Iar pentru a înţelege cele scrise în Sfânta Scriptură, vom apela la tâlcuirile Sfântului Ioan Gură de Aur.

Adam, spune Sfântului Ioan Gură de Aur, din pricina marii sale neluări aminte, a călcat porunca dată lui şi a gus-tat din pom şi a căzut împreună cu femeia lui din Rai. De aceea, Dumnezeu a numit acest pom – pom al cunoaşterii binelui şi a răului. De ce l-a numit aşa? Pentru că omul nu cunoştea ce este binele şi răul. Faptul că nu ştia ne-o arată femeia în convorbirea ei cu şarpele:

– A zis Dumnezeu, spune femeia, să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi (Facerea 3,3). Deci ştia că, de va călca porunca, va fi pedepsită cu moartea. Şi l-a numit pom al cunoştinţei binelui şi răului, pentru că, după ce vor fi mâncat din el, aveau să piardă slava cea cerească şi să simtă că sunt goi-trupeşti (Facerea 2,7). Pomul acesta era o încercare a ascultării lor.

Cu toate că femeia a călcat prima porunca, nu este numai vina ei la această cădere. Şi bărbatul a călcat porunca Dumnezeiască de a nu mânca din pomul cunoş-tinţei binelui şi răului, fără să fie forţat. Ei se fac împreună răspunzători, în aceeaşi măsură. Întrucât dacă femeia ar fi avut o vină mai mare pentru că a fost prima ce a căzut în păcat, bărbatul o egalează prin faptul că nu are demnita-tea să-şi recunoască vina. Acest episod este explicat tot de Sfântului Ioan Gură de Aur: „Adam îşi alcătuieşte aproape o apărare şi îi spune lui Dumnezeu: Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat (Facerea 3, 12). „Ştiu, spune Adam“, parafrazează Sfântul Ioan Gură de Aur, „ştiu că am păcătuit, dar femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine şi despre care Tu ai spus: să-i facem lui ajutor potri-vit pentru el (Facerea 2,18), ea a fost pricina alunecării mele.

10


Oare, mă aşteptam eu să mă acopere cu această ruşine, toc-mai ea care a fost creată să-mi aducă mângâiere. Tu mi-ai dat-o. Tu ai adus-o la mine. Nu ştiu de cine a fost îndem-nată. Mi-a dat din pom şi am mâncat“. Cuvintele acestea par a fi o apărare, dar sunt lipsite de orice iertare.

– „Ce iertare meriţi“, spune Dumnezeu, „când ai uitat de porunca mea. Şi ai socotit mai bun darul femeii decât porunca mea. Da, femeia ţi-a dat să mănânci. Porunca mea şi frica de pedeapsă erau îndestulătoare să te facă să fugi, să nu mănânci din pom. Oare nu ştiai aceasta? Oare nu cunoşteai? Din grija ce v-o port, v-am spus-o mai îna-inte ca să nu cădeţi în această greşeală. Dacă femeia te-a ispitit să calci porunca, nici aşa nu eşti lipsit de vină. S-ar fi cuvenit să socoteşti mai vrednică de credinţă porunca ce ţi-am dat şi să refuzi nu numai tu mâncarea, ci să fi arătat şi femeii cât de mare este păcatul. Eşti doar capul femeii, iar ea a fost adusă pe lume pentru tine. Tu însă ai stricat rânduiala şi nu numai că nu ai îndreptat-o, dar te-ai lăsat târât şi tu. Ar fi trebuit ca trupul să urmeze capul. S-a întâmplat însă contrariu: capul a luat-o după trup, aşa că au ajuns cele de jos, sus“.

Astfel comentează Sfântul Ioan Gură de Aur evenimen-tele petrecute după căderea omului în păcat. Şi continuă:

„Dacă n-ai fi voit, femeia nu te-ar fi putut duce pe povârnişul acesta. Te-a rugat oare? Nu! Ţi-a vorbit oare? Nu! A căutat oare să te înşele? Nu! Ţi-a dat şi tu îndată, cu atâta uşurinţă ai mâncat fără să-ţi mai aduci aminte măcar de porunca mea, îi spune Dumnezeu lui Adam. Ba dimpotrivă, ai soco-tit că vreau să te înşel, că de aceasta nu ţi-am îngăduit să mănânci din pom, ca să nu ajungi mai mare. Cum poate avea temei că am căutat să te înşel, când Eu ţi-am dat atâ-tea binefaceri. Nu erau oare acestea semnul cel mai mare al facerii de bine că ţi-am spus mai dinainte să nu mănânci

11


din pom ca să nu cazi în nenorocirile în care ai căzut acum? Dar tu nu ai ţinut seama de nimic. Şi iată că pe pielea ta ai aflat cât de mare ţi-e păcatul. Deci nu da vina numai pe femeia ta, ci şi pe trândăvia ta“.

Se poate observa din spusele Sfântului Ioan Gură de Aur, că greşala primilor oameni este împărţită. Cu toate acestea, Dumnezeu este blând şi iubitor faţă de crea-ţia Sa care tocmai încălcase toată legea morală. Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis:

– Adame, unde eşti? „Uită-te“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, câtă putere au aceste cuvinte. Însuşi faptul că Dumnezeu l-a chemat arată marea şi nespusa lui iubire de oameni. Faptul că i-a dat lui Adam prilej să vorbească, lui, care era plin de ruşine şi nici nu îndrăznea să deschidă gura şi să mişte limba, arată marea bunătate a lui Dumnezeu. Iar faptul că l-a întrebat unde eşti, arată, pe lângă iubirea Sa de oameni şi tăria acestei iubiri. Aproape că îi spune: – Ce s-a întâmplat? Într-un loc te-am lăsat şi în alt loc te găsesc acum? Cu slavă te-am lăsat îmbrăcat şi gol te găsesc acum? Unde eşti? Cum ţi s-a întâmplat aceasta?“

Au urmat apoi efectele păcatului. Acestea au venit tot din iubirea lui Dumnezeu faţă de creaţia sa. În timp ce Dumnezeu îi spune şarpelui:

– Blestemat să fii tu între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale (Facerea 3, 14), iar lui Adam îi prezice:

– Blestemat va fi pământul pentru tine! (Facerea 3, 17). Iar Sfântului Ioan Gură de Aur parafrazează în continuare cuvintele lui Dumnezeu spunând: „Pentru ce ai ascultat de femeia ta şi ai mâncat din pom, pentru că ai pus înaintea poruncii mele sfatul ei şi nu ai voit să te abţii numai de la acest singur pom din care ţi-am poruncit să nu mănânci?

12


Oare ţi-am poruncit Eu să te abţii de la toţi pomii? Nu! De la unul singur numai şi nici atâta n-ai vrut, ci ai uitat porunca Mea şi ai ascultat de femeie, pentru aceasta vei cunoaşte prin fapte cât de mare păcat ai făcut“. „Să le audă cuvin-tele acestea bărbaţii, să le audă şi femeile“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „unul, ca să nu primească sfaturile rele ale femeilor, celălalt, ca să nu dea astfel de sfaturi“.

Observăm de unde vine această aparentă diferenţă dintre bărbat şi femeie. Adevărul este că nici nu ar tre-bui să se facă o comparaţie, pentru că aici este vorba despre o împreună-lucrare pe care cei doi trebuie s-o realizeze spre mântuirea amândurora. Ambii au căzut şi ambii trebuie să se ridice. Deci între bărbat şi femeie trebuie să fie o complectare reciprocă, care să-i ajute să crească spiritual şi nu să fie o competiţie, prin care să se arate cine este mai curajos, sau cine este mai sen-timental. Aşa se face că după secolele de la facerea lumii Sfântul Apostol Pavel avea să scrie despre atribuţiile care-i revin bărbatului în familie pe măsura calităţilor lui şi des-pre cele care îi revin femeii tot după vrednicia ei. Numai aşa vor putea birui cei doi şi se vor putea mântui. Numai dacă se completează unul pe altul. „Căci comuniunea per-fectă de viaţă există acolo unde nu mai sunt proprietari, contradicţiile de păreri au dispărut, iar orice tulburare, contestare şi ceartă au fost îndepărtate. Şi unde toate sunt comune: inimile, cugetele, trupurile, şi a celor prin care se hrănesc şi se îngrijesc trupurile. Comun este Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre pietate, comună este mântuirea. Comune sunt luptele, comune ostenelile“, ne spune Sfântul Vasile cel Mare.

13


ispita bărbatului

Ispita bărbatului este cea a abdicării de la această

vocaţie, a stăpânirii, a conducerii, a responsabilităţii.

„Pentru că a conduce, a avea responsabilitate, este cel mai

greu lucru. Trebuie să decidă în legătură cu soarta altora,

a femeii şi a copiilor. Desigur nu decide în mod arbitrar, în

mod abuziv, egocentric, decide ţinând seama de soţie şi

copii. Cea mai înaltă formă şi suport firesc al deciziei soţu-

lui trebuie să fie dragostea pentru ceilalţi membri ai fami-

liei. În decizia bărbatului trebuie să se manifeste jertfelni-

cia pentru celălalt. Dar asta nu înseamnă că nu este decizia

bărbatului. Iar femeia va obţine exact ce-şi doreşte dânsa,

la măsură mult mai mare, ca dar din partea bărbatului, nu

ca revendicare6. Astfel, încet, încet, se va realiza comuniu-

nea şi apoi dragostea. Bărbatul se jertfeşte pe sine atunci

când nu decide în interes propriu, egoist, ci decide din dra-

goste pentru ca femeia şi copiii lui să fie fericiţi. Decide ca

dar pentru femeia şi copiii lui. Şi femeia va primi darul, va

primi mai mult decât ar obţine dânsa prin revendicări, prin 6 Pentru aceasta cred că trebuie să fie şi un nivel apropiat al credinţei,

intelectual, cultural…

14


cicăleli şi prin certuri. Dar bărbatul, ca să fie la acest nivel, trebuie să fie o persoană matură, iubitoare, jertfitoare şi să-şi asume decizia7 şi responsabilitatea“8.

Responsabilitatea primară, primordială, fundamentală a reuşitei familiei este bărbatul – pentru că el are vocaţia de cap. Deci cine conduce, acela este responsabil.

Un părinte spunea că, din perspectivă evanghelică, e mai greu să fii bărbat decât femeie. Adică e mai uşor să te laşi condusă de bărbatul tău, care poartă o responsabilitate

7 Mulţi băieţi sunt crescuţi şi educaţi în duhul mamei, devenind copi-lăroşi, mămoşi, fără responsabilităţi, putere de conducere, putere de decizie, putere de muncă. Cele mai elocvente cazuri sunt băieţii fără taţi, sau neglijaţi de taţii lor. Aceştia, fiind sub duhul şi educaţia mamei, nu vor avea responsabilitate, viziune de ansamblu asupra problemelor, putere de decizie şi de finalizare. De multe ori mama se va „amesteca“ în treburile familiale ale băiatului ei şi ale fetei cu care s-a căsătorit, despărţindu-i. Mama simte că băiatul ei s-a unit cu soţia sa şi s-a despărţit de ea, deşi dragostea de mamă este dife-rită de dragostea de soţie şi de dragostea faţă de copil. Conştientă sau nu, soacra mare va lucra la despărţirea celor doi. Pentru aceasta ne spune Domnul nostru Iisus Hristos: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumne-zeu omul să nu despartă (Matei 19, 5-6). De aceea, nora va trebui să se poarte cu mare atenţie cu soacra mare, pentru a nu declanşa necru-ţătorul război. Pentru mamă, fiul va rămâne copilul ei până la moarte.

Într-un troleibuz foarte aglomerat, o mamă care era cu fiul ei, a reuşit să se urce. Troleibuzul a plecat din staţie, iar ea a început să strige cu disparare:

– Copilul! Copilul! Copilul! A rămas copilul jos! Şoferul a oprit brusc şi a strigat furios:

– Nu ţi-e ruşine, cucoană, să te urci şi să laşi copilul jos! Între timp apare pe culoar, copilul, un vlăjgan de 18 ani şi 85 de Kg.

8 Pr. Coman Constantin, Bărbatul trebuie să fie foarte bărbat şi femeia foarte femeie, Familia ortodoxă, CD., colecţia Părinţi contemporani, track 08, min. 0.01-1.11.

15


mai grea decât a ta. E mult mai greu să conduci cu price-pere decât să te laşi condusă de cel pe care Dumnezeu l-a rânduit să conducă.

„Dar zona cea mai vulnerabilă în care bărbatul îşi manifestă nestăpânirea de sine este cea a trupului în relaţie cu soţia sa. Şi atunci când soţia aşteaptă de la dân-sul un bărbat stăpânit de sine, constată că este foarte nestă-pânit de propriul său imbold trupesc. Aici va pierde exame-nul bărbatul în faţa soţiei sale şi nu va mai fi credibil. Nu va mai fi bărbatul pe care îl aştepta femeia lui, stăpân pe sine. Bărbatul care n-are stăpânirea de sine trupească, ne refe-rim la relaţia trupească cu femeia, dar şi la lăcomia pânte-celui, la somn şi la celelalte asemenea, va deveni cauza, pri-cina decăderii şi a femeii“9.

O cugetare înţeleaptă spune că nu te naşti bărbat, ci devii pe măsură ce lucrezi şi sporeşti darurile primite de la Dumnezeu.

lipsa masCulinităţii la bărbatul COntEmpOran

Cum se defineşte caracterul bărbatului contemporan? Care sunt problemele, dar perspectivele acestuia?10

9 Pr. Coman Constantin, op. cit., track 08, min. 2.02-2.11.10 Răspunde la aceste întrebări părintele Dmitri Smirnov, preşedintele

Departamentului Sinodal pentru relaţii cu forţele armate şi instituţi-ile de menţinere a ordinii publice şi prorector al Universităţii Umanis-tice Ortodoxe „Sfântul Tihon“ din Moscova. (Protoiereu Dmitri Smir-nov traducere şi adaptare: Ioana-Raluca Onofrei, sursa: pravmir.ru

Bărbatul şi femeia. Însoţirea lor - Editura...

Documents

Transcript of Bărbatul şi femeia. Însoţirea lor - Editura...