Blile

Blile

Strapungerile trupului prea ne-au durut, prea mult privirile ne-au sfisiat.

Frigurile baltilor in noi au crescut ca o trestie, ca un pacat.

Neputinciosi, am privit rotirile atitor ochi imprejurul fruntii, am rasadit in namol scrisnirile si-

am coborit pina la noi muntii.

Toate caderile apelor, toate, ca dupa noaptea fluxului frint, ne-au zdrentuit cite-o stea in coate, ne-au incercanat cu praf si pamint.

Fiecarui gind i-am alungat ceasul,

fiecarei ore gitul i-am rupt.

Peste-o zi ori, poate, doua, ne vom schimba pasul,

frigurile baltilor prea ne-au supt.

Demena

In mahalaua mea, o fata nebuna,

ca o rabufnire molateca,

in fiecare noapte tragea cu prastia-n luna,

cind orele doua cersea, lunateca.

Fiecare piatra era un gind in care ochii isi storceau lumina; catarata pe colturi de cer, plingind, chemari bolborosea.

Picioarele-i dansau in semiluna

sub adormirile trupului din somn plecat -

deasupra mahalalei, fata nebuna

isi presara trupul innegurat.

Cite gropite ii numarau sinii, toate cu friguri i se umpleau.

Fata aceea asmutea ciinii si-mpreuna ca o haita latrau.

Efigii de cear

In parcul acela imens, intr-o seara, oamenii vineti, fara plamini, scriau lapidar, cu ambele miini, un cuvint pe un petec de ceara.

Cuvintul acela suna : ftizie.

Fiecare insa-l scria diferit, cu acelasi condei de lemn innegrit si-aceeasi nesanatoasa betie.

Cei ce-asteptau sa le vina rindul

mureau fara cei dinaintea lor.

Ca un pumnal, condeiul

se indrepta spre pieptul tuturor,

in locul plaminului sec, strapungindu-l.

Cind oamenii vineti piereau, umbrele lor, aiurind, se-ntorceau in sanatoriul din parcul imens si gol.Fiul mlatinei

Eu sunt poetul

Ben.

Corlaciu, al doilea drac si cel mai puternic, umblu cu talpile pline de smoala, mereu ursuz si nemernic.

Mama mea a fost o broasca testoasa, m-a facut cu trestia cea mai inalta, am fost alaptat de-o broasca riioasa, culcusul mi-a fost tot o balta.

Eu sunt poetul

Ben.

Corlaciu, care-am crescut prin mlastini clocite, cer am avut un fund de apa rascolit de trestii prea invechite.

Un singur nufar mi s-a prins de git, odata, demult, intr-o seara: nu ma vazuse cit sunt de urit si cald s~a cuibarit la subsoara.Florreasa

Zimbea tiganca florareasa, zimbea absent, betivilor atrofiati - ce trist zimbea -intr-un decor de fum si dans de

Orient, c-un cosulet pe bratul gol, la masa mea.

Gemeau doi sini, inabusit, si se zbateau sub rochia de pergament catifelat.

Coapsele, la fiecare pas, se arcuiau sfios, ca fetelor de maritat.

Ma-mbia sa-i cumpar flori tiganca florareasa si, feciorelnic, rusinata, imi zimbi.

Pe ea as fi luat-o si-as fi dus-o-acasa,

dar

nici ce bausem nu aveam cu ce plati.ndeprtare

Sfarimati paharele astea murdare, prietenii mei, prietenii betiilor.

Noaptea asta-i a calatoriilor, fantastice calatorii lunare.

Alungati tiganii, mesele fringeti, imbratisati o alta

Gioconda cu inima voastra vagabonda, si-n loc sa mai cintati, sa plingeti.

Prietenul vostru, sfisiat de boala, pe umerii frunzelor e dus departe, spre tainele negre din carte, spre trista toamna tavernala.

Prietenul vostru,

Regele

Noptii,

prietenul meu.

Poetul,

a scuipat in ochii supti ai mortii.Joc de Hydrargir

Pat imi facusem din masa aceea,

grea, pentru adormire dupa crugul zilelor.

In ultimul pahar dansul baccililor ca un exod lunar se arcuia.

Cinlecul violei in pieptul osos se inabusea murind cu plaminii, mai palida, uscata, pielea miinii, pe ultimul pahar, tremura.

Cei din urma prieteni, baccilii, scinceau lugubra melodie a ultimei toamne; acompaniindu-i, gura mea.

Doamne, te injura si ochii, dementi, rideau.

Mercurul termometrului spart se scalda in vinul inchegat al ultimei nopti -in singele altei neindurate morti.

Sfirsitul, indepartatul sfirsit, zabovea prin aluviunile coastelor rarite.Manifest liric

Oamenii spun ca

Europa e centrul de gravitatie al culturii.

Totusi, eu as pleca spre

Cape-Town sau, in cel mai grav caz, oriunde in afara meridianelor acestui continent.

De altfel oamenii sunt obisnuiti sa se creada - fiecare-n parte ~ buricul

Pamintului.

ca negresit realitatea trebuie sa fie cu totul alta.

O sticla cu vin inca si inca una,

ca venim dintre oameni ilustri si bogati

care ne-au spus ca nu meritam sa fim decit dezbracati

si carora le este totuna

ca dormim pe maidan, linga o casa

cu sapte etaje si-o servitoare timoasa.

Astazi am gasit niste bani

pe strada - sau, daca vreti, i-am furat;

insa n-am sa maninc, fiinca scrie

undeva ca n-am voie, deoarece-s deocheat

si-mi place sa ma joc cu paduchi si tigani.

Mai adu, mai adu. mai adu,

si nu te uita c-am slabit intr-atit;

daca vrei, poti sa ma prinzi si de git

ori sa m-arunci triumfal sub tejghea,

numai adu o sticla si bea,

ca si cum ai putea sa-ntelegi

de unde venim si plecam zile-ntregi.

Sa nu-ti fie frica de moarte,

ca nu te cunoaste si chiar de te-ar sti

nu ti-ar suride si nu te-ar privi,

asa cum doar eu o cunosc si-o dezleg,

nebun, cum ma credeti, si prost,

de mi-e sila de mine, de voi si de ciinele

pe care-l iubesc si care-mi curata miinile.

Vrei sa bei cu mine sau nu vrei?

iti pot arunca vinul din mila unei femei

care sustine ca ea

ma iubeste si nu e catea.

Cum ploua, priveste cum ploua!

Hai, rizi ca si mine si treci de te culca sub masa cea noua, sa nu-i simti tiriiala si bratele reci.

Venim dintre oameni si-i greu sa fii prafuit si descult si plouat; hai, dormi pina miine, caci miine are sa te stearga ciinele meu pe care-l iubesc si il bat.Pentru omul meu liber

Totdeauna, omule liber, ma vei iubi,

asa cum iubeste saracul piinea si soarele,

fiindca suntem amindoi din acelasi graunte

si fiindca singura religie-adevarata e munca.

Noi ne cunoastem, fara sa ne fi vazut vreodata; cind ne-ntilnim, ne-mpartim unul altuia viata si, cu un sarut cit o confluenta de larg, zarile-n coltul buzelor noastre se sparg.

Ma vei iubi, omule liber, aprig si cald, asa cum iubesc eu calatoriile prin inima ta, cum asteapta fecioara saminta copilului nou, pe care sa-l poarte la sinul sau roditor ca pamintul.

Bratele noastre cuprind longitudini, meridiane, si toate anotimpurile vin spre noi ca un fluviu, inteligenta si munca sunt singurele noastre arme, prietenia, singura noastra avere.

Pentru tine, omul meu liber ca timpul,

voi azvirli cu prastia cuvintele cele mai pline,

voi rasuci universul ca un compas -

si punctele, care pe harta inseamna hotar,

am sa le sterg dintre noi, ca pe un simplu popas.Pisica

E-asa de galbena si-atita e de lenta pisica asta, ca femeia mea; cind da din coada, ii miroase-a menta si umbletul si ultima ei stea.

Fluida, ca un cerc in apa serii, imi spala miinile si miorlaie prelung de cite ori incerc sa o alung din casa asta plina de mizerii.

Adorm sleit, cu ea la capatii -daca mi-i frig imi sufla pe obraz, sopteste nu stiu ce, ca un poem, iar eu o-njur si pling, ca mi-i necaz.

Aduce vrabii, sa mincam - si pui, ba citeodata chiar o piine-ntreaga; hoteste calca-n casele oricui ne fura luna asta umeda si bleaga.

O plimb cu mine, printre oameni multi, cari ne privesc, ne-arunca dracilor si rid, iar noi suntem desculti si dam cu tifla in morala lor.

Pisica asta noaptea ma desteapta cind simte ca m-afund in elesteu, imi linge, ca o iasma, palma dreapta si-mi spune ca l-a prins pe

Dumnezeu.

E-asa de ratacita, parca nu e decit o umbra alungata peste tot, iar cind priveste-n flacara galbuie imi vine ochii din orbite sa mi-i scot.

In zori se uita ca si cum ceva i-ar fi strapuns pupila aramie -o fi nebuna ori stiu eu, ca prea imi seamana si prea e zurbagie.Prezicere

Atit de-nfrigurata pleoapelor pojghita

tremura in somnul albastru - cafeniu.

E tirziu, fetita,

e tirziu -

si steaua mea si ingerul se joaca de-a pustiu.

Oare luna asta-i beata crita, de-i e mersul ca un orolog stricat?

Dc-atit coniac baut, s-o fi uscat si fundul sticlelor zvirlite pe podea.

E tirziul ca un pas, pe care nimenea nu-l mai vira-n nascatoare sau in altceva.

Ceru-i ca butoiul fara fund, coniacul asta-i negru si rotund sau ca steaua-n forma de omleta.

Ochiul doamnei i. s-a schimbat - moneta, pirueta noptii singera-n calcii.

Unde-i omul care va tisni intii ca un guturai erotic peste pat sau impins sub masa, ca si dinele batut la coada si pupat in bot?

x, y, z -

ecuatie proasta ca o femeie; vergina, iapa aeriana sau ied; aceeasi betie pe calea lactee.

Bobi de riie adunati ciorchine, poetul ii stoarce de zeama - vin; noapte cu flori, o inima si - cine stie citc frunze, aghiazma si cit pelin.

Zamislire perpendiculara, ca "luna aceea de la

Trebizonda" -erotica luna a lui

Geo

Dumitrescu, omul cu dintii si palmele de ceara, cel mai ofticos dintre prietenii mei.Regsire

Ei,

Doamne, de ce

Ti-i plina cupa?

Nu vrei sa bei cu mine, ratacitul?

Doar singelc

Tau se zbate-ntre peretii ei, stors din stele, pentru mine, istovitul.

Tiganii astia te stiu, dar nu te cunosc, poti sa bei si sa plingi: haide, bea.

Masa e tare, dar fruntea ti-o poti odihni, poti si sa dormi fara frica, masa-i a mea.Schimbare

Ce palizi suntem si ce supti, ca o noapte friguroasa ochii ni-s, parca-am fi calcat prin vis. parca-am fi din luna rupti.

Barbile-n pamint ni s-au infipt ca un arbore tepos si fara rod.

Uite-adincurile cum ne rod, ploile, priveste, cum ne sug!

Parca baltilor le-am fi sugari, parca trestiile-n piept le-adapostim, in toate noptile mai rau orbim, supti de-aceiasi, dinspre sud, tintari.

Ca un tuci calit, orbitele

ne-au incercanat privirea si ne-au frint,

leganindu-ne in contra-vint

cu aripele, aripele.Viziune

Rostogoleste-mi ochii, pina-n fund.

Si da-i de-a dura, da-i tara popas!

Vreau intuneric, sa-mi inund cu unda lui, ca-n jocul de compas, privirea vulpilor ce-mi rontaiesc alunele din piept.

Vezi balta ceea, dinainte - drept

in furca cerului - si vezi

cum apa vinata tisneste-artezian?

In dreapta - uita-te - asa-i

ca stelele s-au adunat ca vitele-n cirezi

si vin incet la strunga zorilor?

Priveste-n stinga, niste dungi galbui: acolo dorm, sleiti de-atita drum aerian, serpii zarilor - cu doua capete.

Solzii lor nu stau in vazul orisicui, numai cei ce stiu sa plinga si sa bea ii pot zari cind bobii-s in triunghi (incolo, nu-i gaseste nimenea).

Si, cind te uiti in foc meridian, desprinzi obrajii mohoriti ai lunei: asa-s de necajiti, de galbeni si de supti, ca parca-s dintr-un somn cu nedormire rupti.

Mai scoate sticla cu coniac din sin, ca sa-i stropim coloare rumena de zi.

A doua noapte nu stiu cind va fi, cum nu stiu jocul bobilor, nici cui i se va stinge para ochiului.