Beatrice Kiseleff - Sfidarea Paranormalului

7/25/2019 Beatrice Kiseleff - Sfidarea Paranormalului

http://slidepdf.com/reader/full/beatrice-kiseleff-sfidarea-paranormalului 1/56

Beatrice Kiseleff

Sfidarea paranormalului

CUPRINS: FOR Ţ A CREATOARE A G Â NDULUI. 3 SOCIET ĂŢ I SECRETE. 6 Societ ăţ i esoterice. 7 OAMENII ÎN NEGRU. 11

Nemuritorii. 12 „Protectorii”. 14 FR Â NTURI DE ETERNITATE. 18 OAMENI CU PUTERI NEOBIŞNUITE. 22 Contemporani legendari. 23 Sfidarea paranormalului. 26 ST Ă RI MODIFICATE ALE CONŞ TIIN Ţ EI. 29 Medita ţ ia. 34 Transa. 35 Levita ţ ia. 36 Proiecţ ia astrală . 38 Experienţ a mor ţ ii aparente. 43 Biloca ţ ia. 45 Hipnoza. 48 Telepatia. 56 DINCOLO DE NOI. 67 Reflexul de supravieţ uire. 69 Mă rturii din pragul mor ţ ii. 71 APLICA Ţ II CONCRETE ALE FENOMENELOR PSI. 74 Teleportarea. 74 Psihokinezia. 78

Magnetismul şi radiestezia. 82 Psihometria. 85

Gâ ndirea poate construi tot ceea ce vrem, tot ceea ce-l cerem să producă .Uneori, simpla nă zuinţă inconştient ă este suficient ă pentru ca for ţ a creatoare a acestei vagi dorinţ e să se materializeze în jurul nostru, în principiu, for ţ a



creatoare a gâ ndului poate fi folosit ă în avantajul propriu, dar, scă pat ă de subcontrol, riscă să se întoarcă împotriva noastr ă . Gâ ndirea, acest lucru invizibil, nedefinit, poate avea proiecţ ii suficient deputernice pentru a însufleţ i materia, în „Colocviul de la Veneţ ia” – carte apă rut ă la editura Felin, 1987 – se ridică problema transformă rii gâ ndirii în acţ iune.

Iat ă ce spune Jeanne Guesne: „în aceast ă nouă stare a fiinţ ei (trecerea spremoarte, n.n.), o constatare este fundamentală : cel mai neînsemnat gâ nd sematerializează instantaneu, adică , dacă v ă gâ ndiţ i la o «pisică » sau la un«trandafir», acestea apar pe loc. Dar acela şi lucru se înt â mplă şi dacă v ă gâ ndiţ ila un «şarpe» sau la un «leu».” Celebra „Carte tibetană a mor ţ ilor” este plină de spaima unormaterializă ri terifiante. Vechii egipteni erau înfricoşa ţ i şi ei de numeroşiimonştri cu corp de animal din împă r ăţ ia mor ţ ilor, de care însă numai aceiacare în via ţă se f ă cuser ă vinova ţ i de mari pă cate aveau a se teme. Este depresupus că la baza celor două tradiţ ii, total independente, au existat nişteexperienţ e autentice ale aceleia şi realit ăţ i. Tradiţ ia sufit ă , mai cu seamă prin Ibn Arabi („prinţ ul misticiimusulmane”), recunoa şte puterea for ţ ei creatoare a gâ ndirii, însă numai lamistici, care, prin marea lor energie spirituală , pot produce, cu adev ă rat,obiectele dorite, în acest caz, este vorba de crea ţ ii benefice, deşi misticamusulmană a sufiţ ilor afirmă şi posibilitatea proiecţ iilor negative. Astfel, se pot materializa vorbele sau chiar faptele, după cum esteconsemnat în tradiţ iile conform că rora, după moarte, faptele se întrupează şi îlinterpelează pe cel care le-a comis. Omul care a f ă cut fapte bune este lă satliniştit în mormâ ntul lui, iar acela care a comis fapte rele este chinuit. Clarviziunea mediumurilor funcţ ionează , într-o oarecare mă sur ă , după

principiul transformă rii simbolice a viselor. Visele sunt rareori premonitorii; îngeneral, ele reprezint ă preocupă rile noastre, problemele cotidiene puse în scenă după un scenariu ce ofer ă adesea şi soluţ iile lor. Acest program, al că ruirealizator şi spectator exclusiv suntem, nu este altceva decâ t proiectareanoastr ă , transpunerea în simboluri. Jean-Robert Pasche – care a creat, la Geneva, un Centru de studii şicercet ă ri ale viselor – analizâ nd un numă r foarte mare de vise proprii, ca şi peacelea ale unor colaboratori, afirma în „Leş Reves ou la connais-sanceinterieure”: „Personajele din vise nu sunt altceva decâ t reprezent ă ri ale noastre.

Animalele, copiii, locurile în care se petrec visele reprezint ă o parte distinct ă apsihicului nostru”. Teorie confirmat ă , de altfel şi de alte personalit ăţ i înmaterie. Se pare că exist ă totodat ă o legă tur ă între aceast ă for ţă creatoare şianumite fenomene calificate ast ă zi drept divinatorii, telepatice sau de viziune însincronicitate. N-ar fi imposibil să existe anumite societ ăţ i secrete care să dirijeze totulpe Pă mâ nt. Cu at â t mai mult cu câ t uneori s-au observat fenomene ciudate înpreajma unor asemenea societ ăţ i (Templierii). Se crede că ar exista chiar o



asocia ţ ie interna ţ ională (Oamenii în negru) care împiedică omenirea să ajungă la anumite taine ale ştiinţ ei pentru care nu este încă pregă tit ă . At â t ştiinţ a, câ t şi tradiţ ia consemnează existenţ a unor oameni cu calit ăţ ideosebite, între care se pot numă ra fiinţ e nemuritoare (Ahasverus, Ghilgameş,Protectorul, Regele Lumii). Exist ă fenomene, cum ar fi premoniţ iile sau re-

editarea misterioasă a unor înt â mplă ri petrecute de demult, care ar putea fiexplicate prin existenţ a unui fel de „film” pă str ă tor al tuturor evenimentelortrecute, dar şi viitoare, care poate fi derulat înainte sau înapoi şi consultat deoameni av â nd calit ăţ i speciale (Apollonius din Tyane, de pildă , a refuzat să seurce într-o ambarca ţ iune, afirmâ nd că se va scufunda, ceea ce s-a şiînt â mplat). Se cunosc persoane ce manifest ă la un moment dat performanţ eexcepţ ionale, cum a fost doamna Blawatsky, care, dintr-o femeie obişnuit ă , s-atransformat brusc şi inexplicabil într-o persoană de o mare erudiţ ie, cunoscâ ndşi vorbind limbi pe care nu le înv ăţ ase niciodat ă . În categoria calit ăţ ilor nebă nuite ale creierului nostru se înscriu deasemenea şi st ă rile modificate ale conştiinţ ei, care confer ă omului posibilitateade a că lă tori pe întortocheatele că i ale inconştientului, de a afla surse noi de

vindecare şi tratament prin hipnoză sau autohipnoză , de a transmite ladistanţă gâ nduri (telepatia) sau materie (teleportarea), precum şi de disciplinarea spiritului cu ajutorul medita ţ iei – o formă deosebit ă de concentrare, al transei

– starea de medita ţ ie în care eul îşi pă r ă seşte învelişul carnal, put â nd că lă toriîn astral, ori al levita ţ iei -capacitatea de a ridica diverse corpuri f ă r ă a le atingeşi de a pluti în spa ţ iu. Stimularea unor anumite zone ale creierului duce la disociereapersonalit ăţ ii, la instalarea st ă rii de vis, la impresia de deja vu sau poateprovoca experienţ e cu caracter mistic. Aceea şi for ţă a creierului nostru poate

produce biloca ţ ia – prezenţ a simultană a unei persoane în două locuri deodat ă ,dar şi telekinezia – îndoirea unor metale, pornirea unor dispozitive f ă r ă a leatinge. Sunt cunoscute şi fenomenele generate de propriet ăţ ile magnetice alefiinţ ei umane, cum ar fi radiestezia – depistarea izvoarelor subterane şi pungilor de minereu cu o nuieluşă sau pendulul cu ajutorul că ruia poate fi dedus sexulf ă tului din pâ ntecele mamei. Toate acestea reprezint ă partea umbrit ă acreierului nostru, a că rei for ţă de nebă nuit ne este încă necunoscut ă şi a că reiexplorare poate conduce la rezultate remarcabile. SOCIET ĂŢ I SECRETE. Poate că , dacă am reuşi să pă trundem prin tunelele spa ţ iale – a şanumitele „worm holes” – am putea stabili o comunicare cu alte fiinţ e inteligente,f ă r ă a folosi vreun mijloc cunoscut pâ nă acum de ştiinţă . După cum, nu esteimposibil să se fi stabilit deja, mai demult, contacte între unele societ ăţ i secreteşi inteligenţ e ale altor planete, despre care să nu ştim! Arthur Machen afirma că , dacă Cristofor Columb ar fi fost cu adev ă rat ungeniu, după ce a descoperit America s-ar fi întors singur, spunâ nd că nu a gă sit nimic. Oameni de acest gen exist ă , ei se mulţ umesc să activeze f ă r ă a facecunoscute rezultatele muncii lor.



Conform cercet ă rilor lui Caltell asupra inteligenţ ei umane, se pare că IQ.-Ul scade brusc după ce a atins indicele 200. Unii se întreabă chiar dacă are

vreun rost încercarea de a depăşi acest nivel. La un moment dat, se credea că nu pot exista deodat ă mai mult de o mie de inteligenţ e care să depăşească acest indice. Şi dacă aceast ă mie de inteligenţ e absolut excepţ ionale s-ar constitui în

societ ăţ i secrete?! Cu siguranţă că civiliza ţ iile înaintate ale trecutului au avut societ ăţ isecrete. Civiliza ţ iile au dispă rut, dar, într-o formă sau alta, societ ăţ ile secreteau supravieţ uit. Exist ă idei care nu apar în mod spontan într-un creier decâ t o singur ă dat ă în istoria omenirii. Aceste idei sunt conservate din vremuri imemoriale, decă tre iniţ ia ţ i şi sunt comunicate, din câ nd în câ nd, oamenilor, ca să nu dispar ă definitiv. Celebrul psiholog specialist în comportamente umane C. Daly Kingpretinde că a înt â lnit iniţ ia ţ i a că ror ştiinţă se întoarce în timp pâ nă în perioada Egiptului antic. Guenon, în lucrarea „Le regne de la quantite et des signes des temps”,apă rut ă la editura Gallimard în colecţ ia „Idees”, afirma în legă tur ă cu iniţ ierea:„Face parte din lucrurile care nu le sunt la îndemâ nă celor din grupurileoficiale. De aceea, o neagă , a şa cum neagă orice îi depăşeşte în vreun fel,pentru că toate studiile şi cercet ă rile lor pornesc de la un punct de vedere falsşi nu pot duce, în cele din urmă , decâ t la negarea a tot ceea ce nu-l inclus înacest punct de vedere. Aceşti oameni sunt at â t de convinşi de superioritatealor, încâ t nu admit că ar putea exista ceva care să îi surclaseze. Desigur, înacest fel şi orbii ar fi îndrept ăţ iţ i să nege existenţ a luminii, pretinzâ ndu-sesuperiori oamenilor normali.” Tradiţ ia este conservat ă în locuri tainice. Asemenea locuri s-ar afla în

deşertul Gobi şi în peninsula Yucatan. Se mai vorbeşte, de asemenea, despreinforma ţ ii înscrise în textura Spa ţ iu-Timp, care pot fi recuperate prinextinderea facult ăţ ilor paranormale despre care vorbeşte Rudolf Steiner. Informa ţ ia tradiţ ională pare a fi fost înscrisă şi în codul nostru genetic.Nu se ştie încă dacă acest pachet de informa ţ ii privind tradiţ ia este transmis încodul genetic prin ereditate mendeliană (cum se petrece cu caractereleobişnuite) sau după o alt ă lege, necunoscut ă ştiinţ ei. Cert este însă că pă str ă mîn genele noastre memoria str ă moşilor îndepă rta ţ i, care poate fi scoasă lasuprafa ţă . A iniţ ia pe cineva nu înseamnă a-l ţ ine nişte cursuri, ci a-l aduce înconştient ceea ce ştie deja, f ă r ă să -şi dea seama. De aceea, tradiţ ia esteindestructibilă şi va fi prezent ă în noi at â ta timp câ t va exista fiinţ a umană .Iniţ ierea nu este, a şadar, legat ă de ritualurile societ ăţ ilor primitive; ea este unfenomen foarte rar, care se limitează , probabil, la vreo sut ă de candida ţ i pegenera ţ ie. Majoritatea fiinţ elor umane tr ă iesc şi mor f ă r ă să fie conştiente cecomori ascund în ele. Societ ăţ i esoterice.



Societatea numit ă iniţ ial „Order of The Golden Dawn în The Outer”(„Ordinul zorilor aurii al comunică rii în exterior”) a fost fondat ă oficial la lmartie 1888, primind girul SDA – Sapiens Donabitur Astris, o societategermană secret ă compusă mai cu seamă din alchimişti, care îi salvase via ţ a luiGoethe atunci câ nd medicii se declaraser ă neputincioşi. Societatea mai exista

încă în secolul al XX-lea, fiind în legă tur ă cu „cercurile cosmice” organizate deŞtefan George, care S-au combă tut pe Hitler (după unele surse, contele vonStauffenberg, cel care a înf ă ptuit atentatul din 20 iulie 1944, f ă cea parte dinaceste „cercuri cosmice”). Societatea şi-a datorat existenţ a unei înt â mplă ri. Reverendul englez A.

Woodford se plimba, în anul 1888, de-a lungul str ă zii Farrington din Londra.La un anticar a gă sit un manuscris cifrat însoţ it de o scrisoare în limbagermană , în care era stipulat că , dacă cineva va putea descifra înscrisul, să ialegă tura cu SDA, prin intermediul doamnei Sprengel. Reverendul, francmason fiind, a împă rt ăşit descoperirea unor prieteni,dr. Woodman şi dr. Winn Westcott, ambii eminenţ i erudiţ i şi cabalişti, deţ inâ ndposturi înalte în ierarhia masonică (dr. Westcott era de profesie medic legist şi

judecă tor de instrucţ ie). Cei doi au reuşit să descifreze destul de uşormanuscrisul. Primind instrucţ iuni din partea doamnei Sprengel să -şi continuemunca, au apelat la un alt francmason, un personaj ciudat, Samuel LiddelMathers, că să torit cu sora lui Henri Bergson. Era un om cu o cultur ă surprinză toare, dar cu idei destul de neclare. El a întocmit „RitualurileMathers”, cu extrase dintr-un document al că rui original era în limba germană şi din alte documente pe care le poseda, precum şi din mesajele primite dedoamna Mathers prin intermediul clarviziunii. Acesta a constituit documentulsupus apoi SDA pentru primirea aprobă rii de a fonda societatea.

A şadar, societatea era compusă la început din dr. Woodman, dr. Winn Wescott şi Samuel Liddell Mathers, conte de MacGregor, care susţ inea că ar fireîncarnarea a şase nobili şi magicieni scoţ ieni. Înfiinţ area societ ăţ ii „Order of The Golden Dawn în The Outer” a fostanunţ at ă oficial în 1889. Era pentru prima şi ultima dat ă câ nd o autoritateesoterică (SDA) îşi dă dea girul pentru fondarea unei societ ăţ i de comunicare cuexteriorul. Din ea au f ă cut parte personalit ăţ i a că ror cultur ă şi inteligenţă sunt indiscutabile: poetul Yeats – care va primi Premiul Nobel pentru literatur ă –

Arthur Machen, Algemon Blackwood, Sax Rohmer, istoricul A. E. Waite, celebra actriţă Florence Farr şi mulţ i alţ ii. Cele mai str ă lucite spirite din Anglia vremiif ă ceau parte din Golden Dawn. Loja principală se afla la Londra, iar MareImperator era Yeats, dar au fiinţ at loji şi în alte provincii din Anglia, precum şila Paris, unde Mathers locuia în majoritatea timpului. Ordinul avea două niveluri: primul, împă r ţ it în nouă grade, unde se f ă cea instruirea, iar al doilea, f ă r ă grade şi trepte, care se ocupa de cercetare. În gradul înt â i se înv ăţ a limba enochiană a lui John Dee, alchimie — Şi mai ales o formulă care, dacă era corect pronunţ at ă , te ajuta să devii invizibil. Aceasta suna astfel: „Ol sonuf vaorsag goho iad balt, lonsh calz



vonpho. Sobra Z-ol ror l ta nazps”, ceea ce nu seamă nă cu nici o limbă cunoscut ă . Cel care o rostea era înconjurat de un elipsoid de invizibilitate,înscris la o distanţă medie de 45 de centimetri de corp. De la al doilea grad alprimului nivel, candidatul putea vindeca orice boală mentală şi oriceslă biciune. Membrii societ ăţ ii cunoşteau ‘ vreo 50 de tratamente care, se pare,

dă deau rezultate foarte bune. La 29 octombrie 1896, Mathers publica un manifest în care afirma că mai exist ă şi un al treilea nivel al societ ăţ ii, format din supraoameni. Iat ă textul: „Sunt oameni şi tr ă iesc pe acest Pă mâ nt, dar posedă ‘J puterisupraomeneşti. Câ nd i-am înt â lnit în locuri frecventate, nimic din aparenţ a şi

vestimenta ţ ia lor nu-l deosebea de oamenii obişnuiţ i. Numai că aveau o să nă tate transcendentală şi o vigoare fizică deosebit ă .

Aparenţ a fizică ar ă ta că ar fi posedat elixirul vieţ ii îndelungate. , Dar, dacă înt â lnirea se petrecea în locuri nefrecventate, ei purtau robesimbolice şi însemnele rangului lor.” Din acea clipă , Mathers a devenit obiectul unei persecuţ ii care a dus, încele din urmă , la moartea sa, în anul 1917. Pe de alt ă parte, manifestul lui aatras în societate figuri foarte controversate, cum a fost celebrul AleisterCrowley. Personaj absolut sinistru, după cum ne asigur ă Bergier în volumul să u„Că r ţ i blestemate”, Crowley a apă rut într-o zi a anului 1900 la Loja din Londra,purt â nd o mască neagr ă şi un costum ecosez. A declarat că este trimisul luiMathers şi a venit să preia conducerea Lojei. Reacţ ia a fost violent ă . Yeats,imperatorul Lojei, l-a internat pe Mathers la ospiciu şi l-a expulzat pe Crowley,iar A. E. Waite a pus sub semnul întrebă rii existenţ a celui de-al treilea nivel şi a superiorilor necunoscuţ i.

În 1903, Waite şi un numă r de prieteni ai să i au demisionat din acestordin pentru a constitui un altul, numit tot Golden Dawn. Ordinul lui Mathersa mai funcţ ionat pâ nă în 1905, câ nd s-au retras Yeats, Arthur Machen şi Win

Westcott. Mathers a luat cu sine ansamblul ritualurilor, permiţâ nd reproducereaanumitor fenomene. Orice tentativ ă de a le publica s-a dovedit infructuoasă ,deoarece fie au luat foc manuscrisele, fie posesorul lor a că zut bolnav şi în celedin urmă a murit. Unii susţ in că persecutorul lui principal ar fi fost Crowley,deşi acesta, aparent, nu era decâ t un megaloman lipsit de importanţă . Dacă manuscrisele lui Mathers au dispă rut, a r ă mas în schimb o serie deritualuri sau cursuri ţ inute la Golden Dawn şi publicate în SUA de dr. IsraelRegardie, la începutul anului 1971, „The Golden Dawn and Its Inner Teachings”

– R. G. Torrens BA. Aceast ă carte prezint ă avantajul de a fi scrisă în modra ţ ional, la sf â r şitul fiecă rui capitol (48 în total) exist â nd o scurt ă bibliografie. Sunt şi alte mă rturii despre Golden Dawn. În r â ndul membrilor acestuiordin se numă rau nu numai mari scriitori, dar şi fizicieni, matematicieni,exper ţ i militari, medici. Este evident că toţ i cei ce au f ă cut parte din GoldenDawn au ieşit îmbogăţ iţ i spiritual, insist â nd ulterior asupra frumuseţ ii,



plenitudinii şi noului sens al vieţ ii pe care l-au dobâ ndit. Gustav Meyrich scria:„Acum ştiu că exist ă o trezire a eului nemuritor”.

OAMENII IN NEGRU. S-a spus nu o dat ă că exist ă o asocia ţ ie interna ţ ională care face tot ce-lst ă în putinţă ca să împiedice omenirea să acceadă la anumite secrete ale

ştiinţ ei pentru care nu este încă pregă tit ă . Asocia ţ ia oamenilor în negru, cum onumeşte Bergier, ar exercita aceast ă activitate încă din vremea Egiptului antic.

Autori de talia lui! C. Daly King fac aluzie la grupă rile contemporane careposedau şi: foloseau secretele „Că r ţ ii lui Thoth”. King pretinde că Orage şiGurdjieff erau membri în asemenea grupă ri. După pă rerea lui C. Daly King,„numai o organiza ţ ie compusă din persoane calificate şi eficiente putea faceiniţ ierea în aceste tehnici şi numai în interiorul unei , asemenea organiza ţ ii ar fiputut fi pregă tit discipolul potrivit.” i Dacă o astfel de organiza ţ ie exist ă cuadev ă rat, atunci ea posedă „Cartea lui Thoth” – sau ceea ce a mai r ă mas din ea.Întrucâ t, dacă egiptenii aplicau papirusurilor valoroase un procedeu special deconservare, nu ar fi absurd ca un astfel de sul să fi putut ajunge pâ nă în • secolul al XlX-lea, câ nd putea fi fotografiat (dacă nu cumva organiza ţ iacunoştea procedeul fotografierii încă înainte de secolul al XIXlea, ceea ce nu arfi exclus: cumnatul lui Cromwell şi şeful poliţ iei sale : secrete a folosit, se pare, într-un cabinet special, o tehnică analoagă ^fotografiei.). În piramidele egiptene funcţ ionau adev ă rate şcoli de iniţ iere, cum a fostMarea Şcoală . Specialitatea ei consta în cunoa şterea obiectiv ă a Universuluireal. Referindu-se la aceasta, C. Daly King spunea: „Marea Şcoală pusese lapunct o ştiinţă pe care nu o mai posedă m: ştiinţ a opticii psihologice. Aceastapermitea studierea oglinzilor care nu reflectau decâ t ceea ce era negativ în

persoana care se privea în ele. O astfel de oglindă se numea ankh-el-maat,oglinda adev ă rului. Candidatul admis la Marea Şcoală nu vedea nimic înoglindă , deoarece era purificat, eliminâ nd tot ceea ce era r ă u în el. Unasemenea candidat era numit „Maestrul oglinzilor pure.” Anumite secrete ar putea fi într-adev ă r periculoase, netrebuind să fiecunoscute încă de omenire. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să credemtoate legendele; un papirus despre care se spunea că ar ascunde toate tainelecerului şi ale pă mâ ntului nu conţ inea, de fapt, decâ t ecua ţ ii de gradul înt â i. S-ar putea deci ca adversarii „Că r ţ ii lui Thoth” să exagereze. După cum, nu ar fiimposibil să aibă dreptate! Bergier redă istoria modului în care a gă sit Nefer-ka-ptah „Cartea lui

Thoth”. Papirusul egiptean din care a fost extrasă datează de 33 de secole.Nefer-ka-ptah a dat de urma „Că r ţ ii lui Thoth” datorit ă unui preot antic. Cartea ar fi fost pă zit ă de şerpi, scorpioni şi, mai ales, de un şarpe nemuritor. Eraînchisă în mai multe recipiente, introduse unele în altele, care ză ceau pe fundulunui r â u. Îndrumat de un preot al lui Isis, Nefer-ka-ptah a reuşit să scoat ă cartea cu ajutorul unui dispozitiv magic, a t ă iat şarpele nemuritor în două şi aîngropat în nisip cele două jumă t ăţ i, destul de departe una de cealalt ă ca să nu



se poat ă reuni. Apoi a citit prima pagină din Carte şi a înţ eles cerul, pă mâ ntul,abisul, munţ ii şi marea, limbajul pă să rilor, peştilor şi animalelor. A citit-o pe adoua şi a v ă zut Soarele str ă lucind pe cerul nopţ ii, iar în jurul lui mari forme dezei. A intrat apoi în casă , a luat un papirus curat şi un vas cu bere, a scrisformulele secrete din „Cartea lui Thoth” pe papirus şi a spă lat ceea ce scrisese

cu berea pe care a bă ut-o după aceea. Astfel, ştiinţ a acelei că r ţ i a r ă mas în el. Dar Thoth s-a întors din Casa Mor ţ ilor şi s-a r ă zbunat cumplit. Nefer-ka-ptah, fiul şi soţ ia lui au murit. El a fost înmormâ ntat cu onorurile cuvenite şisecretul lui Thoth a fost îngropat o dat ă cu el. „Cartea lui Thoth” a mai apă ruttotuşi de-a lungul secolelor. Una dintre legende susţ inea că Apollonius din

Tyane a gă sit mumia lui Nefer-kap-tah cu mâ inile legate în jurul „Că r ţ ii lui Thoth”. Nemuritorii. Cea mai cunoscut ă legendă pe aceast ă temă este aceea a evreuluir ă t ă citor, Ahasverus, care, în ultimii cinci sute de ani, a apă rut, de exemplu, laHamburg în anul 1542. Îl regă sim în Spania în 1575, la Viena în 1599, la Ypres

în 1623, la Bruxelles în 1640, la Paris în 1644, la Newcastle în 1790 şi la SaltLake City în 1868, câ nd a dat un interviu unui reporter mormon, O’Gradi, de la „Desert News”. Însă cea mai veche menţ iune despre imortalitate care provine dinOrientul Apropiat este epopeea sumeriană Ghilgameş. În Asia, potrivit tradiţ iei chineze, în secolul al doilea din era creştină ,alchimistul Wei-Po-Yang a descoperit elixirul vieţ ii f ă r ă de moarte – f ă câ ndu-lnemuritor pe un discipol de-al să u (şi pe câ inele acestuia, care bă useînt â mplă tor din licoare). Alchimiştii chinezi consider ă că aurul esteindispensabil pentru un astfel de elixir.

În secolul al XVIII-lea, „Lexicul universal” al lui Zedler aminteşte depanaceu aqua – care la analiză se prezint ă ca apa, dar prelungeşte via ţ a şi

vindecă multe boli. Un tratat din 1570, atribuit lui Paracelsus, vorbeşte despre o tinc-tur ă ,

Tinctura Phisicorum, cu care medicii egipteni au reuşit să tr ă iască 150 de ani.Un oarecare Salomon Trismosin a reîntinerit în mai multe r â nduri (fa ţ a şi pă rulşi-au recă pă tat culoarea şi supleţ ea, iar coloana vertebrală i s-a îndreptat),întrebat pâ nă câ nd vrea să tr ă iască , ar fi r ă spuns: „Pâ nă la Judecata de Apoi”,în secolul al XlX-lea exista o societate secret ă (SDA) care deţ inea acest elixir, cucare l-ar fi vindecat pe Goethe. Se spune că tot o asemenea societate i-aprelungit via ţ a fostului cancelar german Konrad Adenauer. Deci n-ar fi exclusă existenţ a unor nemuritori care pot interveni în anumite situa ţ ii în via ţ anoastr ă . O sect ă californiană scria în „Le Counier de l’Immortalite”: „Orice esteposibil, chiar şi nemurirea. Va veni o zi în care oamenii se vor mira că str ă moşiilor erau at â t de ignoranţ i încâ t au tr ă it mii de genera ţ ii în umbra falseiconvingeri că moartea ar fi inevitabilă .”



Exist ă nenumă rate legende despre regi care dorm (regele Arthur laRichmond Castle, Yorkshire; regele ceh Wenzel în muntele Blanik; FredericBarbarossa în munţ ii Turingiei). Legenda creştină a „celor 7 adormiţ i din Efes”se regă seşte în Coran. Nemuritorii apar şi în Câ ntecul Nibelungilor, poemuleroic medieval german ce relatează evenimente istorice din secolele V-VI d. Hr.,

introducâ nd însă personaje şi episoade mitice. În China, nemuritorii se aflau în fruntea societ ăţ ilor secrete – mai ales acelei numite Dragonul de smarald – pe care nici Gă rzile Roşii ale lui Mao nu aureuşit să le distrugă . Protectorii. Toate tradiţ iile omenirii amintesc de ei. Indiferent ce nume poart ă ,Protectorul este personajul care intervine în momente critice pentru a salvaomenirea de la dezastru. Nu trebuie confundat cu Mesia, nu este vreun sf â ntsau alt ă personalitate religioasă . El este simbolul care st ă la baza ordinelorcavalereşti. Cavalerii Templieri, de pildă , se considerau urma şii direcţ i aiProtectorului. De la Sumer încoace, poate chiar mai dinainte, apare în toatemiturile. În legendele sumeriene este cunoscut sub numele de Ghilgameş. O

versiune complet ă , intitulat ă „Epopeea lui Ghilgameş”, a fost gă sit ă în biblioteca regelui Assurbanipal, înscrisă pe t ă bliţ e de argilă arsă şi dat â nd dinsecolul al IlI-lea î. Hr. Exist ă şi alte versiuni, unele av â nd o vechime de 8 000de ani, dar acestea sunt incomplete. Regele Ghilgameş era considerat două treimi zeu şi o treime om, fiindnemuritor. El str ă bate oceanele şi vorbeşte despre un potop universal. Apoi, un

bă tr â n supravieţ uitor al deluviului, Utnapishtim, care îi dest ă inuie secretulnemuririi pentru a-l salva pe prietenul să u Enkidu: „Nu exist ă nimic etern pe

Pă mâ nt, dar în adâ ncurile mă rii se află un arbore asemă nă tor cu mă ceşul;dacă un om reuşeşte să -l gă sească şi să mă nâ nce din fructele lui, va dobâ nditinereţ ea veşnică .” în America de Sud se credea că Quetzalcoatl („Şarpele cupene”) ar veni din stele. La maya şi (triburi de amerindieni din AmericaCentrală ), Protectorul se aseamă nă cu Ghilgameş şi Cavalerul alb descris înnumeroase legende medievale. În tradiţ ia asiatică , Protectorul este Regele Lumii, care intervine înanumite situa ţ ii pentru a salva omenirea. Sub aceast ă formă apare şi într-olegendă europeană de la sf â r şitul secolului al XlX-lea, redat ă în opera lui Saint-

Yves d’Alveydre. Legenda stabileşte originea Regelui Lumii la Agartha (n-ar fiimposibil ca acest loc să se afle în Asia, unde majoritatea popula ţ iei ştie despreexistenţ a şi întinderea acestui regat). D’Alveydre, el însuşi un personaj ciudat,ale că rui oper ă şi documente au dispă rut în mod misterios, pretindea că aprimit un emisar din partea Protectorului şi că s-a str ă duit să r ă spâ ndească unmesaj venit din Asia. D’Alveydre leagă mitul Protectorului de existenţ a unor ţă rinecunoscute (lumi paralele din alte dimensiuni ale Pă mâ ntului). „Regele lumii,conducă torul care pă strează aspira ţ iile spirituale ale omenirii, îşi instalează regatul unde consider ă că ar corespunde cel mai bine necesit ăţ ilor epocii. Dacă



exist ă o geografie sacr ă , ea nu devine astfel decâ t în urma instală rii acestui regeacolo. Din Egipt a trecut în China, de acolo în Irlanda, apoi în Delfi, iar acum,cine ştie. Poate pe o alt ă planet ă ”, afirma Frieda Wion în „Regatul necunoscut”. Lat ă o înt â mplare care s-a petrecut în Franţ a, în timpul ocupa ţ ieigermane, câ nd la Lyon se afla un puternic centru al Rezistenţ ei. La începutul

anului 1944, a apă rut un personaj care se prezenta drept Cavalerul alb şiafirma că ar combate nazismul prin magie albă . Gestapo-ul a aflat că excentricul personaj va fi prezent într-o vilă de la periferia Lyonului, într-oanume zi din luna mai 1944. Agenţ ii Gestapo-ului l-au v ă zut intr â nd înclă direa pusă sub observa ţ ie, dar la zece minute după aceea, câ nd au pă trunspe urmele lui, nu au gă sit pe nimeni. Casa nu avea vreo trecere secret ă şi nici oalt ă ieşire. Raportul Gestapo-ului a clasat incidentul drept un „caz inexplicabil”. Şi în ordinele cavalereşti exist ă un arhetip al Protectorului: preotul loansau Maestrul secret al Templului. Acest arhetip apare şi în islamism, iar HenriCorbin, în „Pă mâ ntul ceresc şi corpurile învierii”, consemnează : „Câ nd vei afladin tratatele înţ elepţ ilor antici că exist ă o lume lipsit ă de dimensiuni (.) şi că aceasta, guvernat ă din lumea sferelor, are ora şe al că ror numă r este imposibilde evaluat (Profetul însuşi a menţ ionat două dintre ele, Jabalqua şi Jarbasa),nu te gr ă bi să strigi că este o minciună , pentru că aceast ă lume a fost atinsă şicontemplat ă de pelerinii spiritului şi acolo au gă sit tot ceea ce constituiaobiectul dorinţ ei lor.” în tradiţ ia evreiască se proclamă Maestrul Numelui, iarultima sa încarnare istorică s-a numit Sabbatai Zvi. Şi evreii deţ ineaumanuscrise anunţâ nd venirea apropiat ă a Protectorului pe pă mâ nt. Acestatrebuia să apar ă pe un pod de hâ rtie, aluzie destul de ciudat ă , care f ă ceaprobabil referire la textele sacre. Protectorul, deşi poate că lă tori în lumi paralele, îşi petrece majoritatea

timpului aici, pe Pă mâ nt, ca să -l adune pe cei aleşi. Nu ar fi imposibil casociet ăţ i cum a fost aceea a Templierilor, dar şi unele societ ăţ i islamicecorespondente, să fi fost reprezentante ale Protectorului în anumite epoci şilocuri. În Anglia exist ă o societate secret ă numit ă Ordinul Graalului. Sediul ei seaflă , începâ nd din secolul al XlV-lea, într-o aba ţ ie din Ţ ara Galilor, situat ă într-un sat al că rui nume nu figurează pe hart ă . Legenda face din acest ordinadev ă ratul reprezentant al Angliei (care se numeşte „Logres”, în opoziţ ie cu„na ţ iunea micilor negustora şi”). Conducă torul Ordinului Graalului era înacela şi timp şi Pendragon (conducă tor spiritual al celţ ilor), purt â nd un inel cuun ametist cristalizat în forma treptelor unei scă ri, în anul 1940, ameninţ ate cudezastrul, unele obiecte ce apar ţ ineau ordinului, purt â nd marca sf â ntului losefdin Arimateea, au fost scoase din Anglia şi încredinţ ate scriitorului JohnBuchnan, guvernatorul de atunci al Canadei. După ce a trecut ameninţ area, laînceputul anului 1941, obiectele au revenit la aba ţ ia Ordinului Graalului.Printre intervenţ iile directe ale Protectorului este menţ ionat adesea valul deincendii izbucnite la Londra în anul marii ciume din secolul al XlV-lea. Casele



în care se aflau cei bolnavi au ars cu o flacă r ă ciudat ă , asemă nă toare cu aceeaa unui foc de artificii, punâ nd astfel capă t propagă rii molimei. Deplasă rile Protectorului nu pot fi limitate la o zonă anume; el se mişcă pe cele cinci continente ale Pă mâ ntului, ca şi pe alte Pă mâ nturi, folosindu-se demijloace necunoscute nouă . S-ar putea ca aceste deplasă ri să explice şi ciudata

afirma ţ ie despre că lă toria lui Hristos în Tibet. După documente chineze şi tibetane, un personaj important a vizitat

Tibetul în aceea şi perioadă în care a tr ă it Hristos. Dar acest personaj nu s-adovedit niciodat ă a fi lisus. S-ar putea să fi fost Protectorul, despre care s-augă sit dovezi că ar fi că lă torit, în evul mediu şi în America de Sud. Oamenii în negru 17 De la Ghilgameş la Cavalerul alb, apariţ ia Protectorului acoper ă un arcde timp de vreo 6 000 de ani. Seniorii lui Dzyan, care au adus omenirii focul,arcul şi ciocanul, sunt chiar mai îndepă rta ţ i în timp decâ t Ghilgameş. Iar înepoca noastr ă îl putem asimila cu o serie de „profeţ i” contemporani (cum ar fiPak Subud din Indonezia sau conducă torii Soga-Gokkai din Japonia). Câ nd împă ratul Japoniei a renunţ at la „divinitatea” sa, prin capitulareadin 1945, actul a avut o consecinţă neprev ă zut ă . Un mare numă r dedocumente din mâ nă stiri, rezervate numai familiei imperiale, au fost puse ladispoziţ ia cercet ă torilor, în unele cazuri fiind chiar publicate. Se pare că elearuncă o lumină at â t asupra vizitelor Protectorului, câ t şi asupra contactelor cuextraterestrii. În California exist ă numeroase secte care se revendică ale Protectorului.

Totuşi, în cele 60 de secole de existenţă , Protectorul nu a fondat vreo religie; nuacesta este scopul să u, ci acela de a interveni, la nevoie, în anumite momentedin istoria omenirii. Puterea lui este limi- ‘ tat ă , sau poate că nu vrea să se

folosească de ea integral, că ci dacă toate problemele omului ar fi rezolvateprintr-o intervenţ ie supranaturală , acesta nu ar mai evolua, nu s-ar maturiza. În timpul celui de-al doilea r ă zboi mondial, legendele de acest gen s-auînmulţ it. Una dintre ele, foarte ciudat ă , provenea din Safed, satul cabaliştilordin Israel, în 1941, câ nd era a şteptat ă o victorie a naziştilor în Orientul

Apropiat, a apă rut Protectorul la Safed şi a spus că viitorul este nesigur, pentrucă valoarea cabalistică a cuvintelor „Siria” şi „URSS” este egală . „Dar, a adă ugat el, voi interveni ca Rusia şi nu Siria, să fie invadat ă .” în Africa, i se atribuiauputeri supranaturale lui Patrice Lumumba. Cavalerul alb a apă rut şi a dispă rut într-un climat de înfr â ngere şiopresiune, încă din timpul „R ă zboiului de şase zile” (1967), arabii a şteapt ă

venirea unui profet care să inverseze situa ţ ia. FR ÎNTURI DE ETERNITATEPă rintele Emetti, şeful catedrei de muzică arhaică (prepolifo-nică ) de laUniversitatea din Veneţ ia, a f ă cut prin anii ‘70 o înregistrare epocală cucronovizorul să u – un aparat pus la punct de el şi de alţ i câţ iva savanţ i dintoat ă lumea. Pe acest aparat el a reuşit să capteze sunetul şi imaginile uneitragedii antice, care s-a jucat în anul 169 î. Hr.: „Tieste”, de Quintus Ennius –



tragedie pierdut ă aproape în întregime. Nu r ă mă seser ă decâ t 25 de fragmente,citate de trei autori latini: Probius, Nonius şi Cicero. Cronovizorul a restituittextul integral şi acompaniamentul să u muzical, recit ă ri câ ntate după stiluldoric. Se ştie de asemenea că aparatul retransmisese şi o scenă dintr-o pia ţă din Roma, obţ inâ ndu-se informa ţ ii din trecutul apropiat. Dar pă rintele Emetti a

captat pe aparatul să u şi planurile unor hoţ i care pregă teau o spargere.Prevenind poliţ ia, jaful a putut fi împiedicat. Preotul benedictin a prezentataceste fapte la Tarent, av â nd autorizarea Vaticanului. Ziarul italian „Oggi„consemna înt â mplarea, iar profesorul Senkowski a tradus articolul în limbagermană , însoţ indu-l de comentarii. Mama lui Pierre Monier, un t â nă r ofiţ erucis în timpul Primului R ă zboi Mondial, a întreprins după instaurarea pă cii unpelerinaj la locul bă t ă liei în care că zuse fiul ei. Acolo a avut strania impresie că aude şi vede scene din timpul luptei, într-o şedinţă de spiritism ulterioar ă ,Pierre i-a explicat că nu fusese o halucina ţ ie, ci un fenomen natural. „Umbrelenoastre au r ă mas acolo, pe câ mpul de bă t ă lie, i-a explicat el. Sunetul şarjelorfuribunde mai r ă sună încă , steagurile flutur ă în v â nt. Dar acestea nu suntdecâ t nişte imagini care au r ă mas întipă rite şi nu realitatea obiectiv ă . Deşifenomenul respectiv este încă necunoscut pentru ştiinţ a voastr ă (.), îl veţ iînţ elege destul de cur â nd”. Pierre a revenit asupra acestui subiect, explicâ ndfaptul că , printre miile de clişee înregistrate în acela şi loc, o emisie de unde dinpartea celor afla ţ i la fa ţ a locului poate provoca selectarea tabloului dorit şireproducerea lui (similar accesă rii memoriei unui computer). „Un fel detelepatie, pe care a ş numi-o materială , între două grupe de unde, caredeclanşează , asemenea unui resort, scena pusă în mişcare de unde analoageacelora în care a fost inundat ă atunci câ nd s-a format.” Acest fenomen poate fi provocat şi de anumite condiţ ii atmosferice

deosebite, periodice sau excepţ ionale; astfel pot fi explicate unele apariţ ii defantome, cum ar fi defilarea infanteriştilor v ă zuţ i în mod regulat, primă vara înzori sau în amurg, lâ ngă Frango Kastelli, vechea fort ă rea ţă veneţ iană în ruină din sudul Cretei. Locuitorii din ţ inut numesc aceast ă armat ă a umbrelorDrusulites, adică „oamenii de rouă ”. Apariţ ia este confirmat ă de numeroşimartori. Armata poate fi traversat ă f ă r ă a opune vreo rezistenţă , ca şi cum nuar fi nimic pe locul respectiv. Imaginea dispare progresiv, pe straturi, mai înt â ipicioarele, apoi bustul, ca în cele din urmă , înainte de a se şterge complet, să nu se mai vadă decâ t căştile şi lă ncile. Louis Pauwels, în „Nouvelles histoires extraordinaires”, relatează cum unconservator de la Biblioteca na ţ ională , Jean-Pierre Seguin, declara într-unarticol apă rut în ziarul „Le Monde” că ar dispune de aproape o sut ă depublica ţ ii care confirmă apariţ ii de trupe, oameni, animale şi diferite obiecteproiectate uneori pe cer. Pauwels descrie, pe scurt, bă t ă lia din 11 septembrie1587, dintre două armate, deasupra parohiei de la Sarlat. Pe 27 ianuarie 1795, aproape de Ujest (Silezia), a apă rut brusc, în plincâ mp, în fa ţ a a 50 de ţă rani, un corp de infanterie dispus pe trei coloane,precedat de doi ofiţ eri care purtau drapele roşii. La un moment dat, trupa s-a



oprit şi cei din prima linie au tras în direcţ ia ţă ranilor, dar nu s-a auzit nici unzgomot şi nu s-a produs nici un accident. Fumul s-a împr ăştiat, iar solda ţ ii audispă rut a şa cum apă ruser ă . Scena s-a repetat pe 3 februarie, în fa ţ a a 400 depersoane, apoi pe data de 15 ale aceleia şi luni, în fa ţ a a 30 de persoane. Deaceast ă dat ă a fost prevenit generalul Sass, care s-a dus la fa ţ a locului cu un

deta şament. Armata-fantomă a apă rut din nou. Un ofiţ er înarmat a ieşit înînt â mpinarea lor, somâ ndu-l. Deoarece solda ţ ii nu a r ă spuns, a tras asupra lor. Armata-fantomă a dispă rut. Printre alte bă t ă lii-fantomă descrise de Pauwels este şi una care s-adesf ăşurat în cinci reprize, în Anglia anului 1642, pe locul unde, cu două luniînainte, se purtase efectiv lupta. Trimişii lui Carol I al Angliei au reuşit chiar să identifice, printre nă lucile combatante, camarazi care pieriser ă în bă t ă lie. O situa ţ ie de acela şi gen, dar mult mai ciudat ă , s-a petrecut în 1574,câ nd cinci solda ţ i de gardă din ora şul Utrecht au asistat în miez de noapte la olupt ă feroce purtat ă undeva la orizont. Confruntarea respectiv ă urma să aibă loc 12 zile mai t â rziu. Francois Brune, în „Leş morts nous parlent”, scrie că a cunoscutpersonal pe cineva că ruia i s-a înt â mplat ceva asemă nă tor, dar într-un contexttotal diferit. O doamnă , fiind în vizit ă la un prieten, medium, a vrut să filmeze ogr ă dină la care se ajungea cobor â nd o scar ă . A fost uluit ă câ nd, uit â ndu-seprin vizor ca să fixeze imaginea, s-a v ă zut pe ea însăşi cobor â nd scara, a şa cumf ă cuse cu câ teva minute mai înainte. L ă sâ nd brusc camera de luat vederi în

jos, a privit spre scar ă cu ochiul liber, dar pe trepte nu a v ă zut nimic. Şi-aîntrebat prietenii dacă observaser ă pe cineva cobor â nd scara. R ă spunsul a fostnegativ; de altfel, nici nu mai era nimeni în casă în afar ă de cei care se aflaulâ ngă ea. Totuşi, la developarea filmului, pe peliculă apă rea imaginea ei, de la

talie în jos (din cauza mişcă rii bruşte a aparatului, câ nd îl lă sase în jos ca să privească direct scara). Undele remanente s-au manifestat, se pare, în toate epocile. F ă r ă îndoială că este vorba de un mecanism fizic, pe care nu-l cunoa ştem încă .

Acela şi lucru este valabil şi pentru sunete. Dacă ţă ranii din Silezia nu au auzitzgomotul puştilor, spectatorii bă t ă liei de la Edge Hill, din Anglia, auzeau clar

bă t ă ile tobelor, bubuitul tunurilor, pă că nitul muschetelor, precum şi strigă telede agonie ale solda ţ ilor muribunzi. Uneori nu se aud decâ t zgomotele, cum este cazul cu Hoarda să lbatică ,ce poate fi auzit ă lâ ngă ruinele castelului Rodenstein, din munţ ii Odenwald, lasud de Hesse. Mă rturiile datează încă din 1750. De fiecare dat ă câ nd esteiminent vreun r ă zboi sau alt ă catastrof ă major ă , se aud zgomote de tr ă suri, detrupe mă r şă luind, de cai galopâ nd. Fr â nturi de eternitate în timpul lungii perioade de r ă zboaie civile chineze(1905-l949), fenomene acustice ji optice inexplicabile au dus la apariţ iafrecvent ă a unor st ă ri de panică sau violenţă în masă absolut incontrolabile(aici, un civil este decapitat în plină stradă ).



Fenomenul este at â t de bine cunoscut, încâ t existau monarhi europenicare, în perioade de tensiuni interna ţ ionale, întrebau dacă s-a auzit celebrahoardă . Brune afirmă chiar că , în ajunul r ă zboiului de Yom Kippur (1973),profesorul Schiebeler, un pasionat de parapsihologic din Germania, a auzitpersonal Hoarda să lbatică .

OAMENI CU PUTERI NEOBIŞNUITE. Oameni înzestra ţ i cu puteri neobişnuite au fost menţ iona ţ i adeseori de-alungul istoriei. Printre ei se numă r ă şi filosoful grec Apollonius din Tyane(Cappadocia), pe care Voltaire îl plasa, ca importanţă istorică , mai presus deHristos. Apollonius s-a nă scut în anul 17, în Grecia, în anul 66 a fost exilat laRoma. A că lă torit mult, a vizitat un ora ş numit Ircash, unde a v ă zut un modelde sistem solar realizat din safir, care se deplasa f ă r ă nici un suport în domulunui templu şi patru „roţ i vii”, un dispozitiv cu care erau transportate mesajelezeilor. Aceştia, după cum afirma el, erau fiinţ e umane superinteligente care seretr ă seser ă de pe Pă mâ nt (într-o lume paralelă , după câ te se pare) după ceorganizaser ă civiliza ţ ia omenirii. Apollonius manifesta calit ăţ i paranormale. Avea puterea de a atrage foculdin eter; probabil că era vorba de un fenomen asemă nă tor cu „focul secret” alalchimiştilor sau cu ceea ce evreii numesc „Gloria lui Dumnezeu” – ceva întreenergia chimică şi cea nuclear ă . Apollonius a refuzat să urce la bordul unui vas, declar â nd că acestaurmează să se scufunde, ceea ce s-a şi înt â mplat. Acuzat de vr ă jitorie, câ nd aajuns la tribunal s-a f ă cut nev ă zut în fa ţ a instanţ ei, reuşind astfel să pă r ă sească Palatul de Justiţ ie. A scris multe scrisori, majoritatea cifrate, dintrecare unele s-au pă strat (95 dintre ele sunt citate aproape în toate că r ţ ile despre

Apollonius). Din opera lui n-au r ă mas decâ t fragmente: o carte despre sacrificii(în care sf ă tuieşte să nu se aducă sacrificii zeilor), o carte despre ghicit care se

baza pe înv ăţă turile însuşite în India şi nu avea nimic de-a face cu astrologia.Şi mai sunt relat ă rile biografului lui Apollonius, Philostratus (175-245). Dacă Apollonius, care a tr ă it pe vremea lui Hristos, ar mai putea ficonsiderat un personaj legendar, Armâ nd Robin, decedat în anul 1962, esteevident un personaj istoric. Aparent, este uşor să întreprinzi o anchet ă înlegă tur ă cu un contemporan, care a tr ă it şi a murit în Franţ a zilelor noastre.

Totuşi, informa ţ iile referitoare la Armâ nd Robin sunt total contradictorii, chiarşi în ceea ce priveşte aspectul să u fizic, nemaivorbind despre mentalitatea şiideile sale politice, ceea ce îl plasează tot în r â ndul personajelor legendare. Contemporani legendari. Prin anii ‘50, vine la Paris un t â nă r breton numit Armâ nd Robin. Eldovedeşte un talent prodigios pentru înv ăţ area limbilor str ă ine şi îşi însuşeşte

vreo 26 în mod at â t de str ă lucit, încâ t este considerat unul dintre cei mai bunipoeţ i de limbă bulgar ă şi cel mai mare poet în swahili din secolul XX. Compunepoeme foarte frumoase în limba franceză , publicate de editura Gallimard, dar,lucru ciudat, volumul şi manuscrisul cu versurile respective au dispă rut.



Robin poseda calit ăţ i parapsihice deosebite: telepatie, clarviziune,prezicerea viitorului. In Parisul anului 1961 – câ nd Hrusciov a dezv ă luit cazulde spionaj la mare înă lţ ime al avionului american U2, rupâ nd după aceearela ţ iile cu SUA – nişte agenţ i de poliţ ie s-au nă pustit asupra lui Robin

bă t â ndu-l crunt. Transportat la un comisariat de poliţ ie, Robin a decedat pe o

banchet ă din sala de a şteptare. Descrierile fizice nu corespund unei singure persoane. Ideile lui politice

variază de la extrema dreapt ă la extrema st â ngă , iar mă rturiile despre persoana lui sunt contradictorii. Jacques Bergier, în „Viză pentru un alt pă mâ nt”, trage concluzia că Robina fost de fapt o funcţ ie şi nu un personaj. Un rol într-o grupare secret ă – adică mai mulţ i oameni care au reprezentat aceast ă funcţ ie în perioada respectiv ă .Numai a şa s-ar putea explica marea varietate de aspecte ale personajului. O alt ă fiinţă misterioasă a fost doamna Blavatsky (Helena Petrovna),nă scut ă în anul 1831, în Rusia. Via ţ a ei a fost un adev ă rat roman de aventuri,încă de la botez, patrafirul preotului ia foc. La v â rsta de cinci ani îşiînspă imâ nta tovar ăşii de joacă hipnotizâ ndu-l. La 15 ani, dă dea semne declarviziune, descoperind criminalii pe care nu-l putea depista poliţ ia. Urmă rit ă de autorit ăţ i, este în pericol să fie închisă . Fuge la Cairo, unde tr ă ieşte cu unmagician de origine copt ă , ce îi dest ă inuie existenţ a unei că r ţ i blestemate,„Stanţ ele lui Dzyan”, pe care, cu ajutorul calit ăţ ilor sale de clarviziune, ostudiază de la distanţă . Cartea, al că rei original se afla în Tibet, revela secretede pe alt ă planet ă , cu o vechime de sute de milioane de ani. Mai t â rziu, doamna Blavatsky a pretins că ar fi deţ inut chiar un exemplar în sanscrit ă din aceast ă carte (pe care l-ar fi primit din India). Duce o via ţă de aventurier ă . St ă o perioadă la Paris, apare apoi la

Londra, iar în America intr ă în contact cu mormonii şi studiază voodoo,ajungâ nd chiar să colinde Vestul Să lbatic. La întoarcerea la Londra afirmă că acunoscut un personaj misterios (Kout Houmi Lai Sing), indicat prin iniţ ialeleKH, cu care a purtat o corespondenţă ce i-a permis să devină o erudit ă ,că pă t â nd o cultur ă vast ă (de la cunoştinţ e din domeniul lingvistic – a fost prima care a studiat semantica sanscritei arhaice – pâ nă la fizica şi matematică ), înplus, KH i-ar fi încredinţ at un secret legat de folosirea energiei atomice de că trearmat ă (şi aceasta cu vreo 140 de ani în urmă !). Doamna Blavatsky pretindea că toate cunoştinţ ele sale proveneau din„Stanţ ele lui Dzyan”. În 1855 se află la Calcutta, încearcă apoi să pă trundă în

Tibet, dar este respinsă categoric. De atunci începe să primească ameninţă ri că ,dacă nu va restitui „Stanţ ele lui Dzyan”, i se va înt â mpla o nenorocire, într-adev ă r, în 1860 cade grav bolnav ă . Timp de trei ani va fugi prin Europa ca şicum ar fi fost urmă rit ă de o nă lucă . În 1870, încearcă să ţ ină o conferinţă de presă la Londra. Un nebun trageîn ea cu pistolul, declar â nd după aceea că a fost condiţ ionat telepatic,înspă imâ ntat ă , doamna Blavatsky organizează o alt ă conferinţă ; de presă pentru a prezenta „Stanţ ele lui Dzyan”, sper â nd că în acest fel va scă pa de



ameninţă ri. Dar manuscrisul dispare din seiful marelui hotel, unde fusesedepus. Atunci, doamna Blavatsky este convinsă că lupt ă împotriva uneisociet ăţ i secrete extraordinar de puternice, care doreşte să interzică accesulumanit ăţ ii la astfel de informa ţ ii. Cunoscâ ndu-l în America pe pretinsul colonel Henry Steel Olcott,

fondează împreună „Clubul miracolelor”, apoi o societate numit ă iniţ ial„Societatea egiptologică ”, dar că reia, în 1875, îi va schimba numele în„Societatea teosofică ”. Societatea avea, printre altele, misiunea de a incineraresturile pă mâ nteşti ale unui membru marcant al ei, baronul Palin. Ceremoniaera o premier ă în America şi a fost nevoie de o aprobare specială pentruconstruirea unui crematoriu, îndat ă ce baronul a fost pus în cuptor, bra ţ uldrept i s-a ridicat, în semn de „protest”, că tre cer (menţ ionă m totuşi că acestaeste un fenomen obişnuit, arderea producâ nd câ teodat ă ridicarea mortului.), înaceea şi clipă a izbucnit într-un teatru din Brooklyn un imens incendiu, în careau pierit două sute de newyorkezi. După câ tva timp, colonelul Olcott şi doamna Blavatsky se hot ă r ă sc să plece în Asia ca să ia contact cu Marii Maeştri ai Lojii Albe. Misiunea este luat ă în serios de guvernul SUA, a şa încâ t, în momentul plecă rii (1878), preşedinteleRutherford Hayes îi desemnează pe cei doi ca trimişii să i speciali şi le dă ordinecu semnă tura sa şi pa şapoarte diplomatice. Datorit ă acestor documente vorreuşi, mai t â rziu, să nu fie închişi de că tre englezi ca spioni ruşi în India. Pe 16 februarie 1879, expediţ ia ajunge în India, unde este primit ă dePandit Schiamii Krishnavarma şi de alţ i iniţ ia ţ i, în timpul recepţ iei, le-au fostfurate documentele şi banii. Poliţ ia engleză a gă sit banii, dar nu şi actele.

Acesta a fost începutul unui r ă zboi neiert ă tor. Arest ă rile şi percheziţ iile sesucced neîncetat, colonelul Olcott protestează , arat ă scrisorile de acreditare ale

preşedintelui SUA şi scrie: „Administra ţ ia britanică din India a primit nişterapoarte false în privinţ a noastr ă , bazate pe ignoranţă sau rea-voinţă şi am fostpuşi sub o supraveghere care a atras atenţ ia întregii ţă ri, f ă câ ndu-l pe localnicisă creadă că , dacă ar fi prieteni cu noi, aceasta le-ar atrage dezaprobareafuncţ ionarilor superiori şi le-ar putea dă una. Intenţ iile lă udabile ale societ ăţ iinoastre au fost serios afectate, iar noi am fost victimele unor zvonuri false.” După aceea, persecuţ ia poliţ iei a scă zut, dar s-au înmulţ it ameninţă rile:dacă doamna Blavatsky se încă păţâ na să continue să vorbească despre„Stanţ ele lui Dzyan”, trebuia să se a ştepte la ce era mai r ă u.Omul care aduce ploaia. Un alt personaj real a fost americanul Charles Mallory Hatfield (1880-l958). El putea produce ploaia dintr-un fum obţ inut prin anumite reacţ iichimice, pe care nu le-a dest ă inuit însă nimă nui. În anul 1902 era comis-voiajor şi vindea ma şini de cusut. Nu avea studii,dar citise mult. Calm şi modest, pretindea întotdeauna că se folosea defenomene naturale pe care nu le înţ elegea prea bine. Primul contract pentru producerea ploii l-a încheiat în anul 1903, laperiferia Los Angeles-ului. În 25 de ani a încheiat 500 de contracte, la preţ uri



variind între 50 şi 10 000 de dolari, în funcţ ie de posibilit ăţ ile financiare aleclientului. Nu a dat niciodat ă greş. Câ nd municipalitatea din Los Angeles i-acerut să umple un bazin de retenţ ie, pentru 4 000 de dolari, el a f ă cut să crească nivelul apei din acesta cu şase metri. Iar zvonul despre capacitatea luiHatfield s-a r ă spâ ndit în toat ă lumea.

În Alaska, în 1906, secaser ă unele torente. Nemaiput â nd folosi procedeulclasic de spă lare la extragerea aurului, care necesita mult ă apă , minerii i-auoferit lui Hatfield 10 000 de dolari în aur ca să le rezolve problema. La 36 de oredupă Hatfield a venit şi ploaia salvatoare. Sudul Indiei fiind afectat în 1922 de o mare secet ă , Hatfield a intervenitpentru salvarea recoltelor. Toate rezervoarele au fost umplute cu apă şi Hatfields-a bucurat de notorietate mondială . A reuşit ca, la numai trei ore de la începerea opera ţ iunilor, să obţ ină precipita ţ ii chiar şi în deşertul Mohave din California, unde se spune că nuplouă niciodat ă . Acest miracol nu s-a mai repetat pâ nă în zilele noastre. Hatfield a murit la 22 ianuarie 1958, în California, în pofida unei

jumă t ăţ i de secol de verifică ri şi a celor 2 000 de experienţ e reuşite, ştiinţ a arefuzat să creadă în metoda lui de a produce ploaia. Din ce în ce mai multe congrese ştiinţ ifice ajung la concluzia că anumitedescoperiri ar trebui interzise, pentru a salva omenirea de la pieire. Într-o bună zi, s-ar putea însă ca toate fenomenele inexplicabile ast ă zi să -şi gă sească argumenta ţ ia logică . Profesorul Mihail Mihailovici Filippov a fost un spirit enciclopedic. Elcunoştea, f ă r ă îndoială , tot ce se putea şti în anul 1903 în domeniul ştiinţ ei şi a f ă cut o descoperire epocală . Din pă cate, aceasta l-a costat via ţ a. În noaptea de 17 spre 18 octombrie 1903, savantul rus a fost gă sit mort

în laboratorul să u. Fusese asasinat din ordinul Ohranei, poliţ ia secret ă aţ arului Nicolae al II-lea. Toate dosarele lui, între care se gă sea şi manuscrisulunei că r ţ i ce ar fi fost, dacă ar fi v ă zut lumina tiparului, a trei sute unapublicat ă de marele om, au fost confiscate de poliţ ie. Iar ţ arul a dispusdistrugerea laboratorului şi arderea tuturor hâ rtiilor care apar ţ inuser ă savantului. Despre conţ inutul că r ţ ii, pe care o intitulase „Revoluţ ia ştiinţ ei sausf â r şitul r ă zboaielor”, Filippov le scrisese unor prieteni, informâ ndu-l totodat ă despre extraordinara descoperire pe care o f ă cuse: gă sise mijlocul de atransmite efectul unei explozii la distanţă ! „Pot transmite printr-un fascicul deunde scurte toat ă for ţ a unei explozii, declara el într-una dintre aceste scrisori.Unda exploziv ă se transmite integral de-a lungul undei electromagneticepurt ă toare, ceea ce ar face posibil ca efectul unui foc de armă tras la Moscovasă se manifeste la Constantinopol. Experienţ ele pe care le-am f ă cut dovedesc că efectul poate fi propagat la mii de kilometri distanţă .” V ă puteţ i închipui ce repercusiuni ar fi avut publicarea acestui procedeu?Pentru a avea o imagine câ t mai complet ă , gâ ndiţ i-v ă ce-ar fi însemnat aceast ă tehnică at â t în Primul, câ t şi în Al Doilea R ă zboi Mondial. Privind astfel



lucrurile, s-ar putea ca ţ arul Nicolae al II-lea, ordonâ nd asasinarea lui Filippovşi distrugerea operei sale, să fi salvat omenirea de la pieire. Filippov a publicat „Exploatarea spa ţ iului cosmic cu rachete cu reacţ ie”, a lui Ţ iolkovski, contribuind, indirect, la na şterea aeronauticii moderne. Tot el atradus în limba franceză „Bazele chimiei”, a lui Mendeleev, carte în care se

gă seşte vestitul tablou periodic al elementelor. Era un marxist convins, care l-ainfluenţ at puternic pe Lenin; se pare chiar că fraza „Comunismul este putereasovietelor plus electrificarea” i-ar fi apar ţ inut. Filippov nu a fost numai unsavant, ci şi un important scriitor rus. Deşi a murit la numai 45 de ani, a avuto mare prolificitate. A editat o enciclopedie şi o revist ă – la care i-a atras pe toţ isavanţ ii ruşi -în care erau publicate şi articole apar ţ inâ nd unor scriitori ca

Aleksei Tolstoi şi Maxim Gorki. Ast ă zi, principiul invenţ iei sale este cunoscut: energia furnizat ă de oexplozie într-un tub şi comprimat ă în argonul gazos poate deveni intensluminoasă . Concentrat ă într-un fascicul, ea poate fi transmisă în acest fel lamare distanţă . Filippov nu cunoştea laserul, dar studia undele ultrascurte, pe care leproducea cu ajutorul unui generator de scâ ntei. Or, nici pâ nă în 1971 nu eraucunoscute în întregime propriet ăţ ile acestui gen de unde, în timp ce Filippovreuşise să convertească energia unei explozii într-un fascicul îngust de undeultrascurte. Invenţ ii de genul aceleia a lui Filippov ar putea distruge o civiliza ţ ie, darar putea avea şi aplica ţ ii benefice pentru oameni. Gorki, care a publicat odiscuţ ie cu Filippov, sublinia că îl frapase în mod deosebit posibilitatea folosiriitransmiterii energiei la distanţă pentru industrializarea unor ţă ri nedezvoltate.Glenn Seaborg, preşedintele Comisiei americane pentru Energia Atomică ,

evoca, în 1970, exact acela şi lucru: importanţ a unei energii care ar veni din cerpe un fascicul de unde, permiţâ nd dezvoltarea economică rapidă a unei ţă ri încurs de dezvoltare, f ă r ă cheltuieli financiare şi f ă r ă a polua mediul ambiant. ST Ă RI MODIFICATE ALE CONŞ TIIN Ţ EI. St ă rile neobişnuite ale conştiinţ ei sau st ă rile modificate ale conştiinţ ei(SMC) sunt st ă ri în care activitatea electrică a creierului nostru sufer ă importante modifică ri. Ele au fost studiate de psihologul american StanislavGrof, fondatorul psihologiei transpersonale, autorul că r ţ ii „Noile dimensiuni aleconştiinţ ei”. SMC ne permit să ne depăşim personalitatea, să transcendemlimitele normale ale spa ţ iului şi timpului. După definiţ ia lui Grof, ele sunt:medita ţ ia, st ă rile mistice, transa, relaxarea, creativitatea, intuiţ ia, hipnoza,

visele, experienţ ele psi (telepatia, clarviziunea sau premoniţ ia). Conştiinţ aobişnuit ă , „via ţ a de zi cu zi”, nu este, a şadar, decâ t un caz particular dintr-unregistru de imense posibilit ăţ i. De mii de ani, toate culturile planetei noastre folosesc aceast ă varietatecvasiinfinit ă de st ă ri pentru a că lă tori prin meandrele inconştientului şi a aflasursele tuturor vindecă rilor. Un mare numă r de terapii (relaxarea Jacobson,antrenamentul autogen al lui Schultz, metoda Vitroz, hipnoza ericksoniană ),



precum şi tehnici de dezvoltare personală (metoda Coue, gâ ndirea pozitiv ă ,metoda Silva) folosesc st ă rile hipnotice sau soporifice. Cu puţ in antrenamenteste posibilă practicarea autohipnozei sau autosoporologiei şi de unul singur,f ă r ă ajutorul medicului. Multora dintre noi li s-a înt â mplat să tr ă iască o stare ciudat ă , ca de beţ ie,

f ă r ă a fi folosit stupefiante sau a fi bă ut vreun strop de alcool. Unii au tr ă itexperienţ a levita ţ iei, alţ ii au avut impresia că sunt purta ţ i, ca halucina ţ i, prinmulţ imea care iese de la un meci de fotbal sau de la un concert rock. Uniipsihologi consider ă aceste fenomene ca apar ţ inâ nd familiei de st ă ri secundaresau st ă ri stranii ale conştiinţ ei. Nu este uşor să le identifică m: activitateacerebrală , mă surat ă la elec-troencefalograf, nu prezint ă nici o diferenţă fa ţă destarea „normală ”. Exist ă totuşi trei criterii după care pot fi recunoscute asemenea st ă ri:pierderea noţ iunii de timp, a limitelor conştiinţ ei şi a limitelor propriului trup. L â nă la sf â r şitul secolului trecut, aceste st ă ri stranii erau interpretate, îngeneral, ca o experienţă religioasă (extaz mistic sau posedare de că tre diavol).Societatea noastr ă are tendinţ a fie să le ignore, fie să le califice dreptmanifest ă ri ale isteriei. Puţ ini sunt oamenii de ştiinţă care le studiază în modserios. Cu toate acestea, ele sunt fenomene obişnuite: 30-40% dintre americaniafirmă că au tr ă it o asemenea experienţă . St ă rile secundare ale conştiinţ ei sunt însoţ ite de o senza ţ ie de pace şiarmonie, pe care Freud o numea „sentiment oceanic”. Termenul i-a fost sugerat de Romain Rolland, care prin „oceanic” înţ elegea nelimitat, f ă r ă frontiere.„Persoana este transportat ă dincolo de ea însăşi”, rezuma prof. Yves Pelicier,şeful serviciului de psihiatrie de la spitalul Necker din Paris. „Sesizează armonia lumii, cunoa şte o impresie de fuziune, de beatitudine, extaz, cum

simte probabil f ă tul la sâ nul mamei sale, ceea ce lasă o amintire deosebit ă defericire; o stare opusă aceleia create de angoasă , care duce la disperare.” Câ ndacest sentiment de absolut durează mai mult, intervine o senza ţ ie dededublare, impresia deta şă rii de mediul înconjur ă tor. Conform unui studiu realizat de profesorul Jean-Pierre Valla, psihiatru la Universitatea din Montreal, exist ă întotdeauna un factor declanşator. După pă rerea revistei „Ca m’interesse”, cele mai citate cazuri sunt: cele artistice (27%)

– emoţ ia în fa ţ a unui tablou sau a unui film; „sindromul Stendhal”, pe care-lresimt numeroşi turişti la Florenţ a, fascina ţ i de at â ta frumuseţ e; fenomenele destres extrem, ca în fa ţ a iminenţ ei mor ţ ii sau a află rii decesului unei persoaneapropiate (25%); contemplarea naturii (20%). Câ t despre experienţ a religioasă ,ea nu joacă un rol decâ t în 5,5% dintre cazuri. În general, aceste experienţ e stranii nu se uit ă . Ele sunt de domeniultr ă irilor, al realit ăţ ii psihice, nu al visului. Pentru unii, ele sunt o dovadă aexistenţ ei lui Dumnezeu, a sufletului, a vieţ ii de după moarte, suscit â nd totfelul de credinţ e, în funcţ ie de nivelul de instruire şi de cultur ă al persoaneirespective. „în societ ăţ ile tradiţ ionale, st ă rile stranii ale conştiinţ ei suntreglementate de un ansamblu de ritualuri”, după cum constata medicul şi



etnologul Alain Epelboin, cercet ă tor la CNRS (Centre Na ţ ionale de RecherchesScientif â ques). Exist ă numeroase criterii după care se poate distinge delirul de st ă rilesecundare ale conştiinţ ei. In limba latină , delirare înseamnă „a ieşi de pe liniadreapt ă ”, iar în sens figurat, a emite idei în totală opoziţ ie cu realitatea sau

evidenţ a. Prima deosebire dintre st ă rile secundare ale conştiinţ ei şi delir esterelativa lor frecvenţă . St ă rile secundare sunt fenomene curente, după pă rereaprofesorului Jean Pierre Valla, în timp ce bolile mentale, ca schizofrenia, atingcam două persoane dintr-o mie. O alt ă caracteristică distinctiv ă este durata. St ă rile secundare durează între câ teva secunde şi câ teva ore, în timp ce episoadele delirante se prelungesczile în şir, chiar luni şi de cele mai multe ori recidivează . Ultima deosebire este factorul declanşator. Dacă st ă rile secundare îşi ausursa în mediul ambiant, izvorul delirului se află în istoria persoanei: „Elr ă spunde necesit ăţ ii bolnavului de a-şi interpreta starea proast ă , de a motivaciudăţ enia lumii, declara prof. Pelicier. În funcţ ie de cultur ă , grad de instruire,credinţ e, persoana elaborează adesea o explica ţ ie absurdă şi este absolutconvinsă că aceasta este reală .” Câ nd ideile delirante sunt împă rt ăşite şi acceptate de un grup sau de osocietate întreagă , nu mai sunt considerate ca manifest ă ri patologice. Noţ iuneade comportament normal sau anormal variază a şadar în funcţ ie de cultur ă .„Delirul poate lua diferite forme şi evoluează cu timpul – subliniază dr. MichelSteyaert, psihiatru. A crede în fantome nu înseamnă neapă rat că eşti psihopat,mai cu seamă dacă eşti scoţ ian.” „Sentimentul oceanic” intervine atunci câ ndavem impresia că fiinţ a noastr ă este contopit ă cu Universul. Acest sentiment

poate fi deosebit de puternic dacă ne află m sub apă . Scufundă torul nu maiaude nici un zgomot în afara respira ţ iei sale; procentul de oxigen din sâ ngecreşte, luminozitatea se reduce. Toate concur ă la producerea unei st ă rimodificate de conştiinţă , de armonie, de fuziune cu tot ceea ce îl înconjoar ă . >• Timpul: se contract ă sau se dilat ă . Câ nd mergem vreme îndelungat ă , spiritul vagabondează şi pierdemnoţ iunea timpului. Putem avea impresia că se accelerează , se încetineşte sauchiar se opreşte. Modificarea reperelor care ne permit să ne situă m în realitateeste caracteristică st ă rilor secundare ale conştiinţ ei. Un drum mă rginit dearbori se poate transforma în mintea noastr ă într-un tunel de lumină ,reprezentare a timpului. ^ Trupul: nu-l mai simţ im limitele în timpul medita ţ iei sau al relax ă rii ne„destindem”. Pierdem conştiinţ a limitelor corpului. Aceasta debutează uneoriprintr-o impresie de dedublare sau de levita ţ ie. În starea secundar ă , imagineacorpului nostru, care se bazează at â t pe percepţ ii interne, câ t şi pe informa ţ iiprimite prin simţ uri, este profund modificat ă . > Experienţ a mor ţ ii iminente.



Numeroase persoane care au tr ă it experienţ a mor ţ ii iminente (Near DeathExperiment – NDE) relatează despre o că lă torie extatică . Cine tr ă ieşte oasemenea stare are senza ţ ia că şi-a pă r ă sit trupul, iar la capă tul unui tunel îiapare o lumină salvatoare. Impresiile NDE sunt arhetipuri comune întregiiomeniri.

Circa 40% dintre cei care au atins pragul mor ţ ii afirmă că le-au tr ă it.„Cartea tibetană a mor ţ ilor” descria asemenea experienţ e. În stare de comă , în locul informa ţ iilor obişnuite pe care le primim dinexterior, sunt percepute senza ţ ii luminoase care ne dau impresia că pă trundemîntr-un tunel.Unii specialişti afirmă însă că în creier este perceput pericolul mor ţ ii iminente,iar spiritul interpretează viziunile respective ca pe o trecere în lumea de dincolo. Impresia că formă m un tot cu mulţ imea la un meci de fotbal, la un mareconcert rock, la o ceremonie religioasă , mulţ imea devine foarte receptiv ă la oricesugestie venit ă de la un conducă tor. Bubuitul monoton al tobei, sloganurilerepetate la un miting politic, litaniile de la o slujbă religioasă , strigă telesuporterilor produc un efect hipnotic cunoscut sub numele de fenomenulmulţ imii. Senza ţ ia de levita ţ ie. Cei ce declar ă că au levitat sunt convinşi de ceea ce spun. Mă rturiile nuapar ţ in unor mitomani sau unor persoane care delirează . Senza ţ ia de levita ţ iesurvine atunci câ nd informa ţ iile senzoriale, care contribuie la conştientizareacorpului, dispar: în momentul în care adormim sau în timpul unei şedinţ e derelaxare. Atunci, creierul ia corpul imaginar drept corpul real. În acel moment,suntem convinşi că sufletul că lă toreşte. Aceasta nu este decâ t o formă aexperienţ ei din afara corpului sau a dedublă rii.

Halucina ţ iile se nasc în subconştient. A vedea sau a auzi lucruri inexistente înseamnă a avea halucina ţ ii. Deşisunt bizare şi par a nu exista, perceperea lor este perfect normală . Halucina ţ iareprezint ă proiecţ ia lumii noastre interioare în exterior. Viziunile sau vocile pecare le auzim pot fi provocate de insomnie, de consumul excesiv de alcool saude ingerarea de droguri, cum ar fi LSD-ul, precum şi de bolile mentale.Halucina ţ iile şi visele sunt singurele mij-loce de a satisface dorinţ ele refulate, înunele cazuri, ele exprimă o destructurare profundă a personalit ăţ ii, vecină cuschizofrenia. ^” De la visele premonitorii la sentimentul de deja vu Deşi suntnumeroase persoane care pretind că au vise premonitorii, oamenii de ştiinţă consider ă că un asemenea vis nu este decâ t o coincidenţă . Este imposibil, după pă rerea lor, să vezi viitorul în vis. O impresie apropiat ă de astfel de vise estesentimentul de deja vu, convingerea că martorul a tr ă it în trecut o situa ţ iesimilar ă . Totul este absolut identic, împrejur ă rile, culoarea, parfumul, pâ nă şireplicile rostite. Acest fenomen – numit paramnezie – nu este de domeniulpatologicului; el poate fi explicat printr-un control insuficient al memoriei,pacientul luâ nd percepţ iile prezente drept amintiri.



afirmă Rampa. Mai mult, textele sacre indiene vorbesc despre oameni care au vizitat, în timpurile îndepă rtate, Luna, Soarele sau stelele. În astral, timpul nu contează , put â nd fi str ă bă tute spa ţ ii nesf â r şite cu

viteza gâ ndului. Nu au importanţă nici temperatura, nici lipsa atmosferei. Iat ă ce relatează Rampa: „In Tibet, că lă torim mult, nu prin levita ţ ie, ci prin proiecţ ie

astrală , tehnică pe care o controlă m în întregime. Atunci, eul pă r ă seşte trupul,r ă mâ nâ nd legat de el prin Cordonul de argint, în acest caz, eşti liber să mergiunde vrei, cu viteza gâ ndului. Uneori, cei ce întreprind o astfel de că lă torieresimt un şoc, care provine din lipsa experienţ ei. Aproape oricine a avut într-o

bună zi senza ţ ia că adoarme, ca apoi, f ă r ă vreun motiv aparent, să se trezească brusc, cu o cutremurare puternică .” Aceast ă impresie, afirmă Rampa, estecauzat ă de Cordonul de argint, care se contract ă brusc şi corpul astral estereadus instantaneu în învelişul să u carnal. Eul pluteşte foarte sus deasupratrupului, ca un balon la capă tul unei sfori. Un zgomot sau alt factor exterior îlpoate for ţ a să reintre în trup cu o viteză excesiv ă . Cel ce doarme se trezeşte cuo tresă rire, av â nd senza ţ ia că a că zut de undeva de sus. Tibetanii cred că , înainte de „că dere”, omul putea că lă tori prin spa ţ iu şipractica telepatia, levita ţ ia, clarviziunea. Aceast ă „că dere” s-ar fi datorat tocmaifolosirii abuzive de că tre om a puterilor oculte în scopuri egoiste, în loc de a lepune în slujba dezvolt ă rii speciei umane. După unele legende tibetane, la începuturile lumii, oamenii comunicauprin telepatie. Dialectele triburilor nu erau folosite decâ t de că tre membriiaceleia şi comunit ăţ i. Limbajul telepatic, înţ elegâ nd prin acesta comunicareadirect ă a gâ ndurilor, era perceput însă de toţ i oamenii, indiferent de limba lormaternă . Este interesant de remarcat că unii antropologi consider ă ca

indispensabilă folosirea telepatiei în cadrul popula ţ iilor apar ţ inâ nd specieiHomo sapiens neanderthalensis, care, din cauza unei conforma ţ ii specifice acavit ăţ ii bucale şi a laringelui, nu putea avea un limbaj rapid şi inteligibil,nereuşind să pronunţ e vocalele A, I şi U. Centrii de control ai corpului. Pentru a înţ elege cum se poate realiza că lă toria în astral, trebuie să explică m mai înt â i mecanismul uman. Acesta este compus din nouă centri decontrol. Ocultistul mediu nu menţ ionează decâ t şapte, rezu-mă ndu-se doar laplanurile material şi terestru. Ochiul nu percepe decâ t o parte infimă din corpul omenesc. Privind uncorp, omul nu vede diver şii centri, de care sunt legate por ţ iunile echivalenteSuper-Fiinţ ei sau Adhyatma, cum este numit ă în sanscrit ă . A şadar, exist ă şapte centri tereştri sau chakras. În v â rful capului se află ceea ce este numitadesea „lotusul cu o mie de petale”: Sahasrara chakra – centrul (releul) cel maiapropiat de spiritualitate, deci cel mai susceptibil de a fi deranjat. Mai jos, înregiunea cefei, se află Ajna chakra, al doilea centru ca importanţă , fiind încontact cu Adhyatma. Acesta este chakra spiritului. Chakra nu are decâ t ofuncţ ie electrică – fiind comparabilă cu ceea ce se înt â mplă la stabilirea unei



legă turi telefonice, receptorul jucâ nd doar rolul de instrument care redă ceea cese transmite de la celă lalt capă t al firului. Mai jos, de-a lungul coloanei vertebrale, se gă seşte cea de-a treia chakra,numit ă Visutha, centrul care controlează mişcă rile gurii. Releul urmă tor, carecontrolează pipă itul, se numeşte Anahata chakra. Manipura chakra este

principiul Focului, Swadkishatana chakra este principiul Apei şi, în fine,Mooladhara chakra, cel de-al şaptelea, este principiul Pă mâ ntului. Acesta estelă ca şul Kundalini, care guvernează via ţ a şi for ţ a vitală a oamenilor. Rolul să ueste echivalent cu acela al focului ce transformă apa dintr-un cazan în vapori,

vapori care acţ ionează „turbine” şi produc electricitatea necesar ă elementelorcorpului omenesc. Dacă focul acesta se stinge, nu mai exist ă nici o sursă deenergie. Fiecare zonă din corpul terestru corespunde unei anume zone a corpuluiastral, cu care omul se află în comunicare permanent ă prin intermediul acestor chakra. Adesea, indivizi că rora li s-a amputat un picior sau o mâ nă se plâ ng că îi doare membrul t ă iat. Aceasta este cea mai bună dovadă că piciorul fizicamputat este în legă tur ă cu piciorul astral, care nu poate fi t ă iat. Cele două corpuri sunt sincronizate cu direcţ ia fluxului Kunddini. Fiinţ ele umane sunt str ă bă tute de un curent de aceea şi natur ă cu unulelectric, av â nd acelea şi propriet ăţ i. La oameni, cele două fire sunt cunoscutesub numele de Ida şi Pingala. Ele nu sunt, propriu-zis, nişte fire conductoare,ci mai cur â nd nişte tuburi. Ida ocupă partea st â ngă , iar Pingala pe cea dreapt ă .

Aceste două surse creează energia necesar ă funcţ ionă rii pasive a Kunddini. Elepot fi considerate gardienii care pă zesc să nă tatea Kunddini, iar chakm – releesau centri de telecomandă .

Aura curentul for ţ ei vitale se aseamă nă cu un tub de neon. Observat câ teva

secunde, se constat ă că lumina lui nu este fix ă , ci emite vibra ţ ii, pulsa ţ ii carecorespund gâ ndirii subiectului. O persoană capabilă să observe aceste lucruri ar putea vedea cumcontururile corpului iau o tent ă albă struie, asemă nă toare fumului unei ţ igă ri cese consumă singur ă . Acest fum albă strui înf ăşoar ă suprafa ţ a trupului cu unstrat av â nd o grosime uniformă , în funcţ ie de să nă tatea şi for ţ a subiectului. Lao persoană în v â rst ă poate avea grosimea de un centimetru, la una robust ă poate atinge cinci, şapte sau chiar zece centimetri. Aceasta este radia ţ ia eterică a corpului. Persoanele dotate cu calit ăţ i deosebite de clarviziune pot observa că dincentrul capului unui subiect porneşte un joc de lumini asemă nă toare uneif â nt â ni arteziene, ale că rei bule variază în funcţ ie de gâ ndurile omului, iardeasupra capului poate fi v ă zut un nimb, un halo, o aureolă , un disc de aur alecă rui str ă lucire şi nuanţ e depind de gradul de spiritualitate şi de evoluţ ie alesubiectului. Dacă subiectul este înzestrat cu o deosebit ă senzualitate, aura vaavea o nuanţă roşcat ă ; dacă este mai înclinat spre spiritualitate, aura va fi deun verde oxidat.



Interpretarea acestor înt â mplă ri nu este universală , ea difer ă în funcţ iede cultur ă . Studiile nu relev ă existenţ a vreunui profil de personalitate mai

vulnerabil decâ t altul. Psihologul britanic Suzanne Blackmore, pasionat ă defenomenele paranormale, pe care caut ă să le explice în mod ra ţ ional, consider ă însă că asemenea studii nu sunt concludente.

St ă rile atipice ale somnului. Se pare că nu este absolut necesar să te afli în pragul mor ţ ii pentru o„ieşire” din corp. Catherine Lemaire, psihoterapeut, a studiat îndeaproape acest fenomen, punâ nd accentul pe aspectul să u oniric. În mod normal, visele survin în perioada somnului profund, a şa-numitparadoxal, precedat şi urmat în mod obişnuit de somnul lent, câ nd amintirile

viselor sunt confuze, uneori complet şterse. Or, se înt â mplă câ teodat ă casomnul paradoxal şi visele care-l caracterizează să se manifeste f ă r ă fazeconexe. Atunci se vorbeşte de hipnagogie (adică visul survine înainte deadormire) şi hipnopompie (câ nd visul se desf ăşoar ă la trezire), în aceste st ă riatipice de somn, visul lasă o amintire incredibil de reală şi spectaculoasă . Unastfel de episod poate surveni în timpul zilei, adesea într-o stare de oboseală avansat ă datorat ă lipsei de somn, şi, de cele mai multe ori, asemeneahalucina ţ ii sunt greu de distins de o experienţă obiectiv ă . Frontiera dintre vis şirealitate se poate estompa şi în cursul unei „paralizii a somnului”, câ nd are loctrezirea bruscă , în timp ce trupul r ă mâ ne într-o stare de somn paradoxal, adică deconectat de comenzile motrice ale creierului. St ă ri modificate ale conştiinţ ei — Că lă toriile în afara trupului, susţ ine Suzanne Blackmore, pot interveniatunci câ nd organele de simţ , în special ochii, nu mai sunt puse în legă tur ă cucentrii cerebrali ai percepţ iei. Subiectul ar trebui să reconstituie realitatea cu

ajutorul memoriei şi al imagina ţ iei. Aceste ipoteze ţ in seama de un aspectimportant din relat ă rile că lă toriilor în afara trupului: amestecul de detaliiexacte cu cele false. Pentru a încerca aceast ă stare şi a atinge extazulrugă ciunii, marii mistici se privează de somn. St ă rile extraordinare deconştiinţă trebuie să aibă o interpretare inteligibilă pentru a nu producedezechilibre. Drept cadru de referinţă poate servi religia, sincretismul spiritualal New Age-ului. Deşi că lă toria în afara trupului este o constant ă a NDE, ea nu estesuficient ă pentru definirea fenomenului. Experienţ a este, în general, mult mai

bogat ă câ nd via ţ a este în pericol – poate pentru că , în acest caz, intr ă în jocdiverse mecanisme cerebrale. Deoarece NDE survine adesea în camerele dereanimare sau în să lile de opera ţ ie, cercet ă torii s-au întrebat dacă nu cumvastarea este provocat ă de anumite medicamente, cum ar fi ketamina, unanestezic puternic, folosit pâ nă în anii 1980-l990 pentru a adormi copiii caresuferiser ă arsuri grave sau în cazurile de intervenţ ii chirurgicale urgente. Ketamina era folosit ă şi de animatorii americani ai mişcă rii psihe-delice,care se foloseau de puterea ei halucinogenă pentru a explora limiteleimagina ţ iei. Substanţ a provoacă o experienţă mentală identică NDE-ului, foarte



bine descrisă de dr. Timothy Leary. Dar în perioada în care apostoliipsihedelicului experimentau cele mai violente droguri nu era cunoscut NDE!Prima lucrare pe aceast ă temă a fost „Via ţ a după via ţă ” a lui Raymond Moody,apă rut ă abia în anul 1975. Biloca ţ ia.

Capacitatea de a te afla în două locuri deodat ă este cunoscut ă subdenumirea de dedublare sau biloca ţ ie. Înt â mplă ri de acest gen au fostconsemnate documentar încă din antichitate. Apollonius din Tyane a asistat, se pare, prin intermediul clarviziu-nii, laasasinarea împă ratului roman Domiţ ian, ce a avut loc la data de 18 septembrie96 d. Hr. Un caz binecunoscut este acela al că lugă rului Alfonso de Liguori, care,fiind întemniţ at la Arenzo, la distanţă de patru zile de Roma, în urma a cincizile de post, pe 21 septembrie 1774, a că zut într-un somn cataleptic. Câ nd s-atrezit a povestit că asistase la ultimele clipe ale papei Clement al XlV-lea, caretocmai decedase. Abia peste câ teva zile ştirea mor ţ ii papei a fost confirmat ă deun mesager, care declara că Alfonso de Liguori fusese v ă zut rugâ ndu-se înimediata apropiere a suveranului pontif, în ultimele clipe de via ţă ale acestuia. Cel mai cunoscut caz de biloca ţ ie este acela al înv ăţă toarei Emilia Sagee,nă scut ă la 3 ianuarie 1813, la Dijon (Franţ a), în 1845 f ă cea parte din corpulprofesoral al unui institut de domnişoare (fiice ale unor familii de aristocra ţ i dinNeuwelcke, Letonia). De la un timp, elevele au început să spună că o vedeau peprofesoar ă în două locuri deodat ă . Conducerea şcolii nu a luat în seamă laînceput sesizarea lor, consider â nd-o drept fabula ţ ie, într-o zi însă , în timpulorei de broderie, pe câ nd elevele fuseser ă lă sate în grija unei supraveghetoare,toate cele 42 de fete, care o urmă reau prin fereastr ă pe profesoara lor culegâ nd

flori în gr ă dină , au constatat cu surprindere că supraveghetoarea îşi pă r ă siselocul, iar pe scaunul lă sat gol de aceasta apă ruse doamna Emilia, carecontinua şi să culeagă flori în gr ă dină ! Două fete mai curajoase s-au apropiatde apariţ ie încercâ nd să o atingă , iar una dintre ele şi-a trecut mâ na prinimaginea ei, ceea ce a f ă cut ca materializarea să dispar ă . Aceasta nu a fostsingura împrejurare în care profesoara se dedublase. Odat ă , una dintreimaginile ei scria pe tablă , iar cea de-a doua, aflat ă în imediata apropiere, mima gesturile celei dint â i. Alt ă dat ă , în timp ce o ajuta pe una dintre eleve să seîmbrace în fa ţ a oglinzii, fata a v ă zut profilâ ndu-se pe luciul acesteia două imagini ale profesoarei, în urma dovezilor incontestabile, conducerea şcolii afost nevoit ă să o concedieze pe Emilia Sagee, pentru a nu speria copiii. Un alt caz interesant de dedublare a avut loc cu un secol în urmă . S. H.Beard a realizat o serie de experienţ e în epoca victoriană , încercâ nd să apar ă înfa ţ a logodnicei sale, I. S. Verity. Iniţ ial a adormit în timp ce se concentra şi nuşi-a mai amintit dacă a reuşit sau nu. Dar, a doua zi, domnişoara Verity i-aspus că l-a v ă zut în toiul nopţ ii, îmbr ă cat în că ma şă de noapte, lâ ngă patulsă u. Lucru confirmat, de altfel şi de sora acesteia, pe care o trezise ca să -l fie



martor ă . Beard a repetat de mai multe ori experienţ a, ajungâ nd să -şi controlezeperfect dedublarea. Un alt caz cunoscut este cel al maiorului englez Şir Carne Raschse.Înainte de vacanţ a parlamentar ă de Pa şti a anului 1905, îmbolnă -vindu-se degripă , deputatul nu a putut participa la o şedinţă a Camerei Comunelor la care

ţ inuse foarte mult să fie prezent. Cu toate acestea, în timpul şedinţ ei a fost v ă zut st â nd pe locul lui obişnuit de că tre doi deputa ţ i, unul dintre eisemnalâ ndu-l prezenţ a unui al treilea. Primul care îl remarcase s-a ridicat depe scaun îndrept â ndu-se spre el, dar a constatat cu surprindere că Raschsedispă ruse f ă r ă urmă . Ştiindu-l grav bolnav, Şir Gilbert Parker şi Şir ArthurHayter au ţ inut să -l felicite pentru faptul că , deşi suferind, nu lipsise de laşedinţă . Ducâ ndu-se la el acasă , familia, care ştia că bolnavul nu se mişcasedin pat, a r ă mas stupefiat ă . Un alt caz este acela al australianului Louis Rodgers. Nu se ştie precisanul na şterii sale, dar a decedat în 1942. Rodgers emigrase în Australia în1931, unde se manifestase ca medium. Deşi nu deranja pe nimeni, se spuneacă ar fi fost v ă zut în mai multe locuri deodat ă , locuri ce se aflau la distanţ eapreciabile unele de altele (l 000 de kilometri), în cele din urmă , dr. MartinSpencer, directorul Institutului de Cercet ă ri Fizice din Australia, a întreprins oanchet ă , crezâ nd că este vorba de o escrocherie. Rodgers a că zut de acord să nu pă r ă sească trei să pt ă mâ ni ora şul Melbourne, vreme în care a fost pus subsupravegherea poliţ iei. Totuşi, în acest timp el a apă rut la Sydney, unde a luato camer ă la hotel. Detectivul particular însă rcinat cu supravegherea lui i-atelefonat lui Spencer: „Rodgers este aici, la Sydney”. „M-ar surprinde, i-ar ă spuns Spencer, pentru că tocmai se pregă teşte să ia masa cu mine laMelbourne.”

A urmat o nebunie generală , în cele din urmă , Rodgers a acceptat să fiesupus încă unui test, cu condiţ ia ca după aceea să fie lă sat în pace. Pe 12aprilie 1937, la pr â nz, fiind închis în biroul doctorului Spencer, la Melbourne,cu mai mulţ i martori de fa ţă , Rodgers i-a cerut lui Spencer să -l dea o parolă .Spencer i-a dat parola „Lilas”. Apoi au r ă mas în a şteptare. După o vreme, auprimit un telefon prin care era anunţ at ă prezenţ a lui Rodgers la Sydney, iar laora 17, un apel din Sydney: „Aici este Rodgers, a r ă sunat vocea din telefon.Parola este Lilas!”. După cum i se promisese, investiga ţ iile nu au mai continuat. S-ar putea face tot felul de specula ţ ii, că ar fi avut un frate geamă n sau ososie. Totuşi, amprentele digitale din camera de hotel din Sydney îi apar ţ ineau.Rodgers a murit în 1942, pe câ mpul de lupt ă , luâ nd secretul biloca ţ iei cu el. Hipnoza „Stare asemă nă toare cu somnul sau somnambulismul,provocat ă artificial, prin sugestie, în timpul că reia controlul conştient asuprapropriei comport ă ri şi contactul cu realitatea slă besc, acţ iunile celui hipnotizatfiind supuse voinţ ei hipnotizatorului.” Practicat ă încă din antichitate, după cum o dovedeşte o imagine gravat ă pe o monedă egipteană din timpul lui Ramses al II-lea, hipnoza a cunoscut o



mare vogă de-a lungul timpurilor. Vestitul alchimist Paracelsus i-a oferit bazateoretică , dovedind că toţ i oamenii au un câ mp magnetic str ă bă tut de fluidemagnetice. Hipnoza i-a sedus apoi pe Freud şi pe alţ i cercet ă tori de la începutulsecolului al XX-lea, impunâ n-du-se ca metodă terapeutică în domeniulpsihiatriei după 1860.

Prezentarea acestei ciudate st ă ri a avut loc în anul 1792, câ nd Franz- Anton Mesmer (nă scut în 1734, cu studii f ă cute la Viena), care trecea drept unpersonaj cu puteri misterioase, a organizat o şedinţă la care au fost invitateregina Maria-Antoaneta, o serie de doamne din înalta societate şi câ tevacurtezane. Mesmer a venit îmbr ă cat în mov. A invitat doamnele într-un salon,a şezâ ndu-le în jurul unui bazin plin cu apă în care plutea pilitur ă de fier,oferindu-le câ te o mică tijă de aramă . Experienţ a a fost at â t de şocant ă , încâ tdoamnele au f ă cut o criză de isterie care a pus capă t şedinţ ei, după cum scria,în 1994, revista franceză „Mysteres”. Teza de doctorat a lui Mesmer a dezbă tut tema: „Influenţ a planetelorasupra bolilor oamenilor”. El îşi trata pacienţ ii prin pase, a şezâ ndu-l în jurulunui hâ rdă u cu apă în care plutea pilitur ă de fier. „Fluidul” emanat provoca,după câ te se pare, convulsii care aveau proprietatea de a vindeca, în 1890Freud s-a interesat de aceast ă metodă . Deşi folosit ă din cele mai vechi timpuri de vr ă jitoarele care că deau întransă şi de şamanii ce intrau în legă tur ă cu spiritele, nimeni nu ştie, pâ nă ast ă zi, cum funcţ ionează şi este aproape imposibil să fie formulat ă o definiţ ie afenomenului. S-a constatat însă valoarea ei curativ ă . Cu ajutorul hipnozei pot fi

vindecate nenumă rate tulbur ă ri, de la impotenţă la eczeme. Se fac chiar şiopera ţ ii sub hipnoză – metoda a fost folosit ă de chirurgii belgieni. Deocamdat ă s-a renunţ at la ea, din cauza riscului de a ieşi brusc din starea de transă în

timpul opera ţ iei. După 50 de ani de ignorare, în timpul celui de-Al Doilea R ă zboi Mondial(1943) hipnoza a cunoscut un nou av â nt, în momentul în care mii de solda ţ itraumatiza ţ i au fost trata ţ i şi vindeca ţ i (peste 70%) cu ajutorul acestei metode,ceea ce a f ă cut posibilă recuperarea acestora pentru câ mpul de lupt ă . Unii medici o prezint ă ca pe o stare deosebit ă a conştientului, distinct ă de somn, vis şi starea de veghe. Alţ ii avansează ipoteza Că ar fi un „vis lucid”,în care conştientul se estompează , lă sâ nd loc inconştientului. Dar nimeni nupoate spune exact despre ce este vorba. Adversarii lor îi învinuiesc pehipnotizatori de escrocherie, violarea subconştientului, manipulare. Eiconsider ă că vindecă rile nu ar fi de durat ă , deoarece hipnoza nu face decâ t să substituie un simptom altuia. Totuşi, în 1999, în Statele Unite, 60% dintrepacienţ ii cu probleme psihice o experimentaser ă , iar medicii din Franţ a nu ezit ă să o folosească , în serviciul de psihiatrie al spitalului parizian „Saint-Antoine”se practică hipnoza, ca şi în spitalul militar „Percy” din Lyon, în secţ ia de arsurigrave. La Versailles, un medic şi-a pă r ă sit specialitatea de ORL-lst pentru adeschide un centru anti-fumat pe bază de hipnoză . La Toulouse, Rouen, Brest,



Bordeaux, spitalele au servicii de specialitate, fiind folosit ă chiar şi înmaternit ăţ i. Hipnoza este folosit ă în India ca anestezic, iar în Anglia ca analgezic. Estepracticat ă şi în psihoterapie, pentru regresiile de memorie, în scopul localiză riiunui blocaj psihologic. In Elveţ ia este folosit ă la antrenamentele sportivilor. In

acest caz, hipnoza relev ă capacit ăţ i ascunse ale corpului uman. Pentru a seantrena autonom, pacientul trebuie să deprindă autohipnoza. Aceste practici nu sunt recunoscute în mod oficial de medicină , dar sunttolerate. Şi aceasta, deşi hipnoza poate provoca st ă ri maladive: letargie,catalepsie, pierderea cunoştinţ ei, a echilibrului. Un hipnotizator face apel la tehnici vizuale, dar şi auditive, tactile şiolfactive. Dacă nu sunt bine practicate, acestea pot duce la sinucideri colective

– cum s-a înt â mplat în cazurile r ă sună toare ale unor mari secte americane. Gerald Arca ş, medic francez hipnoterapeut, declar ă că se ocupă mai alesde problemele neurotice. Aceste manifest ă ri ale corpului dovedesc, în general,că mentalul se află în impas. Or, hipnoza permite „subconştientului” să preia

ştafeta conştientului pentru a obţ ine o mai bună gestionare a problemelor pecare le-a generat chiar el, pentru că , în aceast ă situa ţ ie, medicina nu mai poateface nimic. Ea pune pacientul într-o stare modificat ă a conştiinţ ei, care nu estenici veghe, nici somn şi în care subiectul este în legă tur ă cu inconştientul să u,ceea ce-l permite să -l reducă puterea acţ iunilor. Nu este întotdeauna indicat să fie suprimat ă durerea – în unele cazuri eafiind foarte utilă ca semnal al unor afecţ iuni grave. A face să dispar ă durereaprin hipnoză îi poate dovedi însă pacientului că me-diumul hipnoterapeutdispune de resursele necesare pentru a obţ ine rezultatele dorite. > Legă tura dintre conştient şi subconştient.

Pentru a înţ elege hipnotismul, spune Lobsang Rampa, trebuie să înţ elegem care este legă tura dintre conştient şi subconştient. „In fiecare dintre noi coexist ă două fiinţ e, afirmă el. Prima este o entitatemai activ ă , reprezent â nd o zecime din noi, că reia îi place să cerceteze şi să pună ordine în toate. A doua entitate, subconştientul, s-ar putea asemă na cuun uria ş binevoitor care nu este în stare să ra ţ ioneze. Conştientul este dotat culogică şi ra ţ iune, dar nu are memorie. Toate evenimentele existenţ ei noastre,chiar şi cele de dinainte de st ă ri modificate ale conştiinţ ei a ne na şte, suntînregistrate şi pă strate în subconştient şi, în anumite forme de hipnoză , pot fiscoase la iveală pentru a fi examinate”. Creierul, în ansamblu, se aseamă nă cu o bibliotecă imensă . La intrare seaflă o bibliotecar ă care ştie unde se gă seşte fiecare carte. Nu e necesar să fi citit toate că r ţ ile din bibliotecă , dar, consult â nd fişele, poate pune la dispoziţ iacititorilor materialele care tratează subiectul solicitat. Conştientul este dotat cu ra ţ iune şi adaptat unei anumite forme delogică , dar nu este înzestrat cu memorie. In schimb, el poate stimulasubconştientul ca să -l furnizeze informa ţ iile pe care acesta le pă strează încelulele memoriei, între conştient şi subconştient exist ă ceva ca un ecran care



blochează informa ţ iile aduse de conştient. Din cauza acestui ecran, conştientulnu poate „scotoci” în subconştient, ceea ce este bine, altfel s-ar putea influenţ areciproc. Dacă memoria ar fi asociat ă ra ţ iunii, atunci unele informa ţ ii ar fideformate. Conştientul este capabil să se concentreze numai asupra uneisingure idei. Gâ ndirea fiind extraordinar de rapidă şi gâ ndul schimbâ ndu-se

fulger ă tor, se creează impresia gâ ndirii simultane la două lucruri, dar înrealitate un singur lucru poate reţ ine atenţ ia. Subconştientul este lipsit de discernă mâ nt, nu este înzestrat nici cura ţ iune, nici cu logică , dar, dacă s-ar reuşi trecerea for ţ at ă a unei sugestii prinecranul care desparte conştientul de subconştient, atunci acesta din urmă arputea fi constr â ns să se comporte după dorinţă . Concentrarea atenţ iei,conştient, asupra unei idei, intensifică puterea de sugestie. Spunâ ndu-l-se uneipersoane că va fi hipnotizat ă , ea va crede, pentru că în aceest moment ecranul

va fi îndepă rtat. Exist ă mulţ i oameni care sunt convinşi că nu pot fi hipnotiza ţ i. Negâ ndpredispoziţ ia la hipnoză , nu fac decâ t s-o înt ă rească , pentru că , în confruntarea dintre voinţă şi imagina ţ ie, ultima este aceea care iese întotdeaunaînvingă toare. Hipnotizatorul trebuie să dispună de un mijloc de a atrage atenţ iapersoanei ce urmează a fi hipnotizat ă , în a şa fel încâ t conştientul ei, care nupoate aborda decâ t o problemă în acela şi timp, să poat ă fi st ă pâ nit; după aceeaeste uşor să fie strecurate sugestiile în subconştient. În general, pentru a solicita atenţ ia cuiva, hipnotizatorul dispune de o

bucat ă de cristal sau de un alt obiect de acest gen; el cere subiectului să -şiconcentreze atenţ ia, în mod conştient, asupra acelui obiect str ă lucitor, pentru a neutraliza conştientul, f ă câ ndu-l să nu observe ceea ce se petrece în spatele lui.

Acest mijloc de adormire a fost folosit, la începutul secolului al XlX-lea, dechirurgul englez James Braid, care a gă sit şi termenul de „hipnoză ” (dingrecescul hypnos = somn), explicâ nd că starea respectiv ă nu este provocat ă deputerea hipnotizatorului, ci de un fenomen aparte intervenit în sistemul nervos. Hipnotizatorul ţ ine obiectul str ă lucitor sau un deget la nivelul frunţ iisubiectului, pentru ca, în momentul în care acesta îşi ridică privirea, să seproducă o oarecare tensiune. Muşchii oculari şi pleoapele se contract ă pentru a putea privi în poziţ ia aceasta anormală : muşchii oculari, care sunt cei mai slabidin corpul omenesc, obosesc mult mai repede decâ t ceilalţ i, în câ teva minute,ochiul începe să lă crimeze. Atunci, hipnotizatorul îi spune că ochii îi suntobosiţ i şi că îi este somn. Subiectul, dornic să închidă ochii, pe care-l simteobosiţ i, ajutat de monotonia glasului care îi repet ă neîncetat acest lucru, selasă cu totul în voia hipnotizatorului, cobor â nd total garda subconştientului.Cască , simte nevoia să doarmă . După ce acest exerciţ iu va fi f ă cut de mai multeori, subiectul va putea fi mai uşor sugestionat şi astfel se va lă sa hipnotizat. Subconştientul fiind total lipsit de simţ critic, nu va ridica nici o obiecţ ie.

Astfel, hipnotizatorul poate asista o femeie, f ă câ nd-o să nască f ă r ă dureri, saupoate convinge orice persoană să suporte o opera ţ ie, folosind hipnoza în loc de



anestezic. S-au observat şi alte efecte ale hipnozei. Armâ nd Mă rie Jacques deChastenet, marchiz de Puysegur, ofiţ er de artilerie, care avea un cabinetpropriu, povesteşte urmă torul caz. Îngrijindu-l pe Victor Race, un ţă ran caresuferea de tulbur ă ri respiratorii, în urma paselor magnetice, pacientul cadeîntr-un somn bizar şi, complet adormit, începe să -şi diagnosticheze boala şi să

prescrie tratamentul adecvat! Şi nu numai at â t: cu timpul, Victor începe să diagnosticheze, de la distanţă şi bolile altor pacienţ i, recomandâ n-du-letratamentul. Puysegur numeşte aceast ă stare „somnambulism artificial”. El adovedit că pentru vindecarea pacienţ ilor nu este necesar ă provocarea crizelorde isterie şi a convulsiilor, demonstr â nd importanţ a dialogului dintremagnetizator şi magnetizat. Astfel, a pus bazele teoriilor psihologice în contrastcu cele fiziologice. Parapsiho-logi americani celebri – J. B. Rhine, Jeana Dixon,Brian Weiss, Raymond Moody – au suspus regresiei hipnotice pacienţ i caredeclaraser ă anterior sentimentul tr ă irii unei vieţ i anterioare, dâ nd amă nuntehipnotizatorului despre aceasta şi comport â ndu-se ca atare. Exist ă centre de studii de parapsihologie şi terapie hipnotică în toat ă lumea: SUA, Franţ a, Anglia, Rusia, Cehia, China, Japonia, ca şi în Româ nia, înlumea medicală sunt cunoscute rezultatele profesorilor Gheorghe Marinescu,State Dr ă gă nescu sau Arthur Kreindler, care au folosit hipnoza nu numaipentru tratarea unor nevroze şi st ă ri depresive, ci şi pentru depistarea unor„focare reactive” în antecedentele subiecţ ilor cu tulbur ă ri neuropsihice, după cum sublinia, în anul 1999, într-un numă r din „Magazin interna ţ ional”,doctorul Geta Elena Gheorghe.

Autohipnoza. O alt ă metodă cu ajutorul că reia care omul se poate debarasa de uneleslă biciuni sau deprinderi neplă cute şi dă ună toare (fumatul, alcoolismul) este

autohipnoza. În fiecare individ exist ă a şadar cele două entit ăţ i – conştientul şisubconştientul. Ele pot fi f ă cute să lucreze una pentru cealalt ă . Subconştientul, în condiţ ii normale, nu este accesibil tuturor formelor decunoa ştere. Cei mai mulţ i dintre oameni nu îşi amintesc cum s-au nă scut, deşiaceast ă amintire se află undeva în subconştient, în condiţ ii speciale, o persoană hipnotizat ă îşi poate aminti însă chiar lucruri de dinainte de a se na şte. O persoană care se autohipnotizează eliberează puteri nebă nuite şifacult ăţ i pe care le posedă oricine f ă r ă să ştie. Iat ă cum se poate obţ ine aceasta.

V ă închideţ i într-o camer ă cu jaluzelele trase, ne sf ă tuieşte Lobsang Rampa,av â nd deasupra capului o veioză , stingeţ i toate celelalte lumini şi v ă a şeza ţ i îna şa fel încâ t să fie nevoie să ridica ţ i puţ in capul ca să vedeţ i veioza. Trebuie să fiţ i lungit comod pe pat şi să v ă îndrepta ţ i privirea spre sursa de lumină . Sta ţ inemişcat câ teva minute, respira ţ i câ t mai liniştit cu putinţă şi lă sa ţ i gâ ndurilesă r ă t ă cească în voie. După un minut sau două , v ă spuneţ i că toţ i muşchii vi se

vor destinde, închipuiţ i-v ă că trupul dvs. este un mare ora ş, iar celuleletrupului sunt ocupate de o mulţ ime de omuleţ i. Nişte foarte mici muncitori cepun în funcţ iune muşchii şi tendoanele, care vin în ajutorul celulelor dvs.,



f ă câ ndu-v ă să tr ă iţ i. Acum doriţ i însă să v ă des-tindeţ i şi nu vreţ i să fiţ ideranja ţ i de aceşti lucr ă tori, care v-ar putea contracta vreun muşchi sau arface să tresar ă vreun nerv. Deci, concentr â ndu-v ă gâ ndirea asupra degetelor de la piciorul drept, lespuneţ i acestor omuleţ i să pă r ă sească degetele şi să plece unul câ te unul, să

defileze prin laba piciorului, prin gleznă , să urce prin pulpa piciorului, pâ nă lagenunchi. După plecarea lor, piciorul dvs. drept va fi moale, f ă r ă vlagă , complet destins. Apoi urmează să se destindă pulpa piciorului şi gamba, pe care le veţ isimţ i grele, amor ţ ite, perfect relaxate. După ce v ă veţ i asigura că într-adev ă r dreptul este destins, continua ţ i cupiciorul st â ng, apoi cu mâ inile, începâ nd tot cu degetele şi a şa mai departe.Dacă reuşiţ i să v ă destindeţ i şi v ă elibera ţ i de orice v-ar putea sustrage, de oricezgomot din interior, veţ i putea deschide uşa subconştientului şi veţ i că pă ta noicapacit ăţ i de cunoa ştere. Câ nd veţ i fi total destins, inspira ţ i adâ nc, uşor, umpleţ i-v ă plă mâ nii cuaer. Reţ ineţ i-v ă câ teva clipe respira ţ ia, apoi expira ţ i foarte lent, timp de câ tevasecunde. Pentru aceasta nu trebuie să depuneţ i nici un efort, ci doar să respira ţ i liniştit, normal. Relua ţ i de mai multe ori exerciţ iul, reţ ineţ i-v ă r ă suflarea, asculta ţ i cum

v ă bate inima, apoi expira ţ i lent. Veţ i simţ i cum se îngreunează capul, muşchiifaciali se vor destinde şi veţ i avea senza ţ ia unei st ă ri plă cute. Odihniţ i-v ă ,încercâ nd să r ă mâ neţ i câ t mai calm, să v ă destindeţ i întreaga fiinţă . Înainte de a trece la hipnoza propriu-zisă , va trebui să fiţ i sigur că sunteţ iîntr-adev ă r destins, pentru că la primele două încercă ri veţ i avea impresia uneitulbur ă ri. După aceea, totul vi se va pă rea normal. St ă ri modificate ale conştiinţ ei.

Nu trebuie să v ă gr ă biţ i, totul trebuie f ă cut cu r ă bdare, f ă r ă eforturi preamari, ca să nu intervină îndoiala, ezitarea şi oboseala muscular ă . Câ nd a ţ i obţ inut acest lucru, ridica ţ i-v ă ochii că tre veioza de deasupracapului, în a şa fel încâ t să nu faceţ i nici un efort deosebit. Priviţ i-o, ea trebuiesă v ă adoarmă . V ă spuneţ i că vreţ i ca pleoapele să vi se închidă câ nd veţ itermina de numă rat pâ nă la zece şi începeţ i să numă ra ţ i foarte rar. Acest exerciţ iu creează un reflex condiţ ionat, pentru ca, la viitoareleşedinţ e de autohipnotism, să nu mai înt â mpina ţ i nici o dificultate în a v ă destinde; va fi suficient să numă ra ţ i ca să că deţ i într-o stare hipnotică , însă ,pentru a reuşi să atingeţ i f ă r ă efort primul stadiu al transei trebuie să exersa ţ iasiduu. Să presupunem că doriţ i să fiţ i un om cu o voinţă puternică , opersonalitate dominant ă , în stare să -l influenţ a ţ i pe cei din jur. Trebuie să ştiţ isă vizualiza ţ i acest lucru. Să v ă gâ ndiţ i la „noul dvs. eu”, să studia ţ i nouapostur ă a şa cum studiază un actor rolul unui personaj în pielea că ruia vrea să intre. Cu câ t v ă veţ i imagina mai intens ceea ce veţ i dori să fiţ i, cu at â t mairepede veţ i realiza acest lucru, în timpul zilei, va trebui să v ă gâ ndiţ i la calit ăţ ilepe care veţ i dori să le aveţ i sau la viciile de care vreţ i să v ă debarasa ţ i şi să v ă



repeta ţ i că , la o anumit ă or ă , de preferinţă seara, câ nd veţ i intra în transă ,calit ăţ ile pe care le doriţ i vor apă rea mai clar. Şi bă utul excesiv şi fumatul pot fi vindecate prin autohipnoză . Nu trebuiedecâ t să v ă convingeţ i subconştientul că aveţ i oroare de ţ igă ri sau de alcool şi

veţ i reuşi să scă pa ţ i incredibil de uşor de aceste vicii. Totuşi, puţ ini oameni

reuşesc să se lase de fumat, la aceast ă situa ţ ie contribuind însuşi faptul că peste tot se spune că este greu să te la şi de fumat, ceea ce, prin repetabilitate,operează ca un fel de hipnoză . Dar, a şa cum hipnotismul inconştient v-a f ă cutsă credeţ i că nu v ă puteţ i lă sa de fumat, hipnotismul conştient poate reuşi să

v ă facă să nu mai aprindeţ i niciodat ă o ţ igar ă . Atenţ ie însă , oricâ t am repetadorinţ a, at â t timp câ t ideea nu va intra în subconştientul nostru, nu vom reuşisă facem ceea ce ne-am propus. Riscă m chiar să accentuă m latura neplă cut ă . Telepatia. Misteriosul fenomen al telepatiei se înscrie printre manifest ă rileparapsihologice. După câ te se pare, el este comun tuturor oamenilor, deşi semanifest ă mai frecvent la anumiţ i indivizi dota ţ i, în ciuda cercet ă rilor

întreprinse pentru a-l explica, pâ nă acum nu s-a gă sit nici o formulă satisf ă că toare. E. Myers, un cercet ă tor din secolul al XlX-lea, considera că telepa-tia estetransmiterea unei impresii de la un spirit la altul, f ă r ă să treacă prin cele cincisimţ uri. Etimologia greacă a cuv â ntului îl defineşte clar: „Ceea ce se simte, sepercepe şi se manifest ă de la distanţă ”. Dicţ ionarul explicativ al limbii româ ne îldefineşte astfel: „Facultate psihologică (contestat ă de unii) atribuit ă unoroameni de a percepe fenomene care nu sunt în raza simţ urilor, precum şi de atransmite gâ ndul la mare distanţă , f ă r ă intermediul organelor de simţ

obişnuite; percepere a fenomenelor şi a gâ ndurilor de la distanţă ”. Nu se ştie dacă este vorba despre o funcţ ie neexploatat ă a fiinţ ei umane,despre reminiscenţ ele unei aptitudini pierdute sau, poate, ale unei calit ăţ i carenu este absolut necesar ă pentru evoluţ ia speciei. Fenomenul este menţ ionat din cele mai vechi timpuri. Biblia atest ă că profetul Eliseu avea capacitatea de a surprinde cele mai tainice discuţ ii, ceea cei-a permis să ştie că regele Siriei avea să atace Israelul. Filosoful grec Democrita încercat să explice telepatia dezvolt â nd teoria corpusculilor. Herodot relatează cea mai spectaculoasă înt â mplare din antichitate:regele Lydiei, Cresus (546-500 î. Hr.), era îngrozit de puterea crescâ ndă aPersiei. Vr â nd să consulte un oracol, ca să afle dacă era oportun să o înfrunte,face mai înt â i un test de credibilitate, a şa că trimite şapte mesageri la tot at âţ iaghicitori din Grecia şi Egipt, cu indica ţ ia de a pune fiecă ruia dintre ei, în cea dea o suta zi, urmă toarea întrebare: „Ce face în clipa aceasta regele Cresus, fiullui Aliates?”. Nu s-a pă strat decâ t unul dintre r ă spunsuri, acela al Pythiei dinDelphi, pe care Cresus l-a considerat drept singurul relevant: „Simţ urile melepercep mirosul unei broa şte ţ estoase puse la foc cu carne de miel. St ă ri modificate ale conştiinţ ei 57



Vasul – o că ldare cu capac – este din aramă .” într-adev ă r, pentru aîncerca for ţ a de clarviziune a oracolelor, în cea de a o suta zi de la plecareamesagerilor, Cresus f ă cea ceea ce a prev ă zut oracolul. Pythia nu s-a înşelat nici în privinţ a r ă zboiului lui Cresus cu per şii, câ nda afirmat că o mare putere va fi distrusă , numai că , în stilul ei şibilinic, n-a

precizat că , de fapt, era vorba de cea a lui Cresus. Experienţ a lui Cresus a fostprima din domeniul telepatiei despre care avem dovezi. Cicero, în tratatul „Despre ghicit”, povesteşte cum doi prieteni, că lă torindspre Megata, au fost caza ţ i în două hanuri diferite, în timpul nopţ ii, unul dintreei îl vede în vis pe celă lalt care-l cerea ajutor, spunâ ndu-l că va fi ucis. Setrezeşte, consider ă că a fost un vis ca toate visele şi adoarme la loc. Visul revineînsă , iar prietenul îl roagă , de aceast ă dat ă , să -l r ă zbune şi îi dest ă inuie că uciga şul să u este chiar hangiul, care i-a aruncat trupul într-o că ruţă şi l-aacoperit cu gunoaie. A şa că , dacă îl va urmă ri pe acesta câ nd se duce să aruncegunoaiele la groapa de la marginea ora şului, îl va putea descoperi. Impresionat,omul se duce la poarta ora şului, unde, după o vreme, trece o că ruţă în caredescoper ă cadavrul prietenului să u. Hangiul a fost arestat şi a mă rturisit că ,într-adev ă r, îşi ucisese clientul pentru a-l jefui. Fericitul Augustin povesteşte cum unul dintre elevii să i, vr â nd să dovedească puterea ghicirii gâ ndurilor, i-a recitat cartaginezului Albiciero

versurile la care se gâ ndea acesta în clipa respectiv ă . Revista „Arme Zero” din 1994, într-un articol amplu despre telepatie,redă o serie de cazuri contemporane. Intre altele este expusă înt â mplarea a doifra ţ i gemeni (telepatia între gemeni este proverbială ). Unul dintre fra ţ i, Maurice,are o vedenie nea şteptat ă . El vede un tren deraind, pasageri r ă niţ i şi pe fratelesă u geamă n, Robin, care nu păţ ise nimic. După câ teva ore, află că într-adev ă r

avusese loc un accident feroviar, iar fratele lui scă pase ca prin minune.Maurice şi Robin Gibb au fost membri ai vestitului grup muzical „Bee Gees”. Îndiverse interviuri, ei au declarat că avuseser ă şi alte experienţ e paranormalede-a lungul vieţ ii lor. Deşi se ştie că fenomenul telepatic exist ă efectiv şi nimeni nu-l contest ă ,nu se cunoa şte aproape nimic despre modul în care funcţ ionează , ca şi desprealte facult ăţ i ale creierului, de altfel, în legă tur ă cu telepa-tia s-au emisnumeroase ipoteze. Aproape fiecare cercet ă tor are teoria sa proprie, o explica ţ iemai mult sau mai puţ in plauzibilă . După unii, telepatia şi facult ăţ ile extrasenzoriale sunt înnă scute, dar seaflă în declin, din cauza rela ţ iilor sociale complexe pe care le impune civiliza ţ ianoastr ă . E. White afirmă că în triburile primitive toţ i membrii clanuluicomunică între ei prin telepatie (deoarece sunt uniţ i prin acelea şi necesit ăţ i,dorinţ e şi temeri). Au un fel de mental colectiv în genul unor societ ăţ i animale,ca unele insecte sau ca delfinii, de pildă . White este convins de asemenea că şiîn civiliza ţ iile antice telepatia era utilizat ă frecvent. În numeroase comunit ăţ i nordice, telepatia este un act obişnuit.Locuitorii caselor izolate din Scandinavia sunt capabili să presimt ă sosirea unui



vizitator cu câ teva ore mai înainte, ceea ce le permite să se pregă tească pentrua-l înt â mpina cum se cuvine. Ei numesc acest fenomen „Vardogr”. Neurologii consider ă telepatia o caracteristică a orică rei fiinţ e umane,nefiind necesar decâ t să se pună în funcţ iune mecanismul să u. Dar cum?Misticii cred că trebuie să faci să lucreze spiritul, fiziologii, că trebuie

manipulat ă zona cerebrală corespunză toare activit ăţ ii telepatice. DoctorulSergheiev, de la Institutul de Fiziologie din Sankt Petersburg, mă sur â ndencefalografic activitatea cerebrală a unor foarte cunoscuţ i mediumi ruşi, aconstatat că , atunci câ nd are loc o transmisie mentală , partea posterioar ă acreierului emite o tensiune electrică de 50 de ori superioar ă celei normale.

Aceste experienţ e i-au f ă cut pe unii autori să considere că funcţ ia telepatică sesituează în zona diencefalică şi se manifest ă atunci câ nd subiectul doarme sause află într-o stare alterat ă a conştiinţ ei. Primele cercet ă ri, deşi nu pot fi numite chiar „ştiinţ ifice”, au fost f ă cute înFranţ a şi Germania, în secolul al XVIII-lea, în jurul experienţ elor lui Mesmer,magnetismului animal, capacit ăţ ii de a citi gâ ndurile, că r ţ ilor ascunse sauposibilit ăţ ii de a regă si obiecte cu ochii lega ţ i, f ă r ă a avea informa ţ ii senzoriale.Schelling, Fichte, Hegel şi Schopenhauer, toţ i filosofi celebri ai secolului al XlX-lea, au încercat să definească telepatia. Aceste tentative de studiu au datna ştere spiritismului, la modă pe vremea aceea şi au dus la crearea SpiritualSociety for Psychical Research, societate care a f ă cut experienţ e pentru aexplica telepatia şi modul ei de funcţ ionare. În 1900, Usher şi Burt, folosind diagramele şi jocurile de că r ţ i, au obţ inut o serie de rezultate concludente. Unul tr ă ia la Londra, celă lalt la Bristol; ei auf ă cut şase încercă ri, în şase nopţ i consecutive, în 1912 a fost f ă cut ă primacercetare americană beneficiind de un buget consecvent; totuşi, concluziile

doctorului Cooper, de la Universitatea Stanford, California, nu s-au bucuratdecâ t de un slab interes. Cele mai spectaculoase rezultate din epocă au fostobţ inute în Olanda, în 1920, de doctorii Heymans, Bragmans şi Winberg, înurma experienţ elor în care subiectul trebuia să ghicească litere şi numereîncadrate. Din 187 de rezultate bune, 60 au fost reţ inute ca sigure, fiindexclusă posibilitatea de a se datora hazardului. Cu toate acestea, oamenii deştiinţă au avut numeroase obiecţ ii privind modul în care a fost condusexperimentul şi lipsa unui control adecvat. Puţ in după aceea, în 1925-l926,profesorii Eastbrooks şi McDougall, de la Harvard, au f ă cut experienţ e cu jocuride că r ţ i. Din totalul de l 660 de probe stabilite, ei au selectat 938, deşi pentrucalculul probabilit ăţ ii ar fi fost sufidentedoar 830. Şansele de a fi înt â mplare şinu telepatie erau de l la 10 milioane. Scriitorul american Upton Sinclair publica, în 1930, o important ă lucraredespre telepatie, „Mental Radio”, în care relata experienţ ele pe care leîntreprinsese ani de zile împreună cu soţ ia sa, obţ inâ nd rezultate probatoare înceea ce priveşte transmiterea gâ ndurilor la distanţă . Acesta nu reprezenta unlucru nou în sine, dar faptul că Albert Einstein prefa ţ ase cartea era un termende referinţă pentru toţ i cercet ă torii domeniului parapsihologici. Aceştia au fost



încuraja ţ i de faptul că celebrul fizician reclama o cercetare aprofundat ă afenomenului şi afirma că „rezultatele experienţ elor telepatice expuse exhaustivşi cu minuţ iozitate în aceast ă carte merg mult mai departe decâ t îşi poateimagina un cercet ă tor ştiinţ ific”. Einstein, ca majoritatea colegilor să i, era sceptic în privinţ a

parapsihologici, într-o scrisoare că tre doctorul Ehrenwald, el s-a dezis de celeafirmate: „N-am scris aceast ă prefa ţă decâ t din prietenie pentru autor. Deşi numi-am manifestat lipsa de încredere, totuşi nu am fost necinstit. Admit că suntsceptic, deşi îi respect teoriile. Dacă telepatia nu se modifică nici în funcţ ie detimp, nici de distanţă – comenta Einstein – asta înseamnă că ar scă pa legilorfizicii, ceea ce este absurd, pentru că totul în aceast ă lume este guvernat deaceste legi”. La sf â r şitul anului 1934, profesorul Rhine publica „Reception extra-sensorielle” (ed. Paidos), care a produs un şoc în r â ndul cercet ă torilor. Pentruprima dat ă , cu toate garanţ iile ştiinţ ifice, el considera telepatia drept unfenomen observabil, deşi nereproductibil în mod sistematic. Crearea, în 1932, a unui laborator permanent de parapsihologic laUniversitatea americană din Duke, Carolina de Nord, a marcat punctul depornire pentru crearea multor centre de cercet ă ri în întreaga lume, pâ nă în anii‘80. Din pă cate, din cauza conjuncturii economice şi politice dificile, cea maimare parte a ţă rilor au lă sat pe planul doi cercet ă rile din domeniul telepatiei. Începâ nd din anii ‘40, cercet ă rile în acest domeniu s-au dezvoltat maiales în spatele Cortinei de Fier. Milan Ryzl, chimist din Praga şi Leonid Vasiliev,fiziolog din Leningrad, au f ă cut experienţ e pe subiecţ i sub hipnoză , ambiiobţ inâ nd rezultate impresionante. Lucr ă rile celui de-al doilea au confirmatipoteza rusească a bioplasmei, ca explica ţ ie a fenomenului extrasenzorial.

Aceste rezultate nu au fost cunoscute decâ t prin anii ‘60. Lucrarea lui Puskhinşi Dubrov aduce informa ţ ii ample în legă tur ă cu aceste lucruri. Cum s-a mai înt â mplat şi în alte domenii de pionierat şi în parapsihologicau apă rut escrocherii – publicarea unor rezultate „senza ţ ionale” false – ceea cea f ă cut ca parapsihologii să fie discredita ţ i în mediul ştiinţ ific. Una dintre celemai celebre escrocherii a fost anunţ ul că în Statele Unite s-ar fi realizattransmisii telepatice în scopuri militare între submarinul atomic „Nautilus” şiun laborator al companiei constructoare, Westinghouse. O informa ţ ie incorect ă ,strecurat ă în revista franceză de popularizare a ştiinţ ei „Science et vie”, a trecut mult ă vreme drept certitudine şi a servit ca punct de referinţă în numeroaselucr ă ri pe aceast ă temă . Anchetele au stabilit după aceea falsul, dar r ă zboiulpsihologic între Est şi Vest începuse deja: sovieticii şi-au dezvoltat cercet ă rileproprii pe baza acestui raport apocrif şi au obţ inut rezultate spectaculoase.

Americanii, care n-au vrut să r ă mâ nă mai prejos, au consacrat şi ei o parte din bugetul lor militar cercet ă rilor în acest domeniu. Astronautul american Edgar Mitchell a comunicat mental, de pe modulullunar, cu patru persoane r ă mase pe Pă mâ nt. Mitchell a folosit în acest senscă r ţ ile lui Zener, extrase la înt â mplare după un cod numeric aleatoriu. El se



concentra câ te 15 secunde asupra fiecă rui simbol şi 25 de secunde ca să le verifice. Astronautul a înaintat un raport prin care atesta că obţ inuse rezultatedespre care s-a stabilit că nu s-ar datora hazardului, intensitatea comunică riimentale nediminuâ nd cu distanţ a. Psihologul englez W. Carington obţ inuserezultate asemă nă toare în 1939, cu o sut ă de subiecţ i plasa ţ i în Olanda, Marea

Britanic şi Statele Unite. Lista experienţ elor privind mă surarea şi utilizarea telepatiei esteinterminabilă şi explica ţ iile sunt din ce în ce mai numeroase. Aceast ă ştiinţă şi-a extins câ mpul de acţ iune, pe de o parte datorit ă fizicii cuantice, pe de alta,avalanşei de r ă spunsuri pe care le ofer ă filosofii mistici adepţ ilor lor. Fizicianul argentinian Eduardo Balanovsky, cercet ă tor la Imperial Collegede la Universitatea din Londra, a recenzat în cartea sa, „Leş phenomenesparanormaux”, practic toate ipotezele acceptabile pentru fizica contemporană .Printre ele este şi aceea că telepatia ar putea rezulta din focalizarea razelorcosmice ori din generarea şi utilizarea fasciculelor de protoni sau a grupurilorde particule, antrenâ nd o modificare a câ mpului de gravita ţ ie, că ar participa la o a cincea for ţă naturală , nedefinit ă încă , sau că ar rezulta dinelectromagnetismul neluat în seamă deocamdat ă în experienţ e. Fizicianul Richard Feynman avansează o ipoteză originală , aceea apozitronilor, microparticule necunoscute, care ar fi vectorii telepatiei. Dar niciun cercet ă tor nu a demonstrat încă existenţ a fizică a acestor particule, nici peaceea a „tahionilor”, inventa ţ i de un alt fizician, Gerald Feinberg, particulecapabile să se deplaseze mai repede decâ t lumina şi deci mai rapide decâ ttimpul terestru. O alt ă propunere la modă prin anul 1994 era aceea a lui RupertScheldrake, în domeniul morfogenetic: câ mpuri de for ţă nonenerge-tică , un fel

de memorie colectiv ă , care funcţ ionează dincolo de spa ţ iu şi timp, legâ nd întreele diferitele manifest ă ri ale naturii. Mai sunt şi alte teorii, cum ar fi cea a unuiunivers holografic sau a coincidenţ elor semnificative şi a sincronicit ăţ ii,propusă de Jung. Toate acestea consider ă universul ca un ansamblu ale că ruielemente sunt unite între ele printr-o formă de energie a că rei natur ă nu estecunoscut ă . Şir John Eccles, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1963, arelansat teoriile metafizice. El susţ ine că omul tr ă ieşte în trei lumi: cea fizică ,cea mentală şi cea socială . Telepatia ar fi transmiterea direct ă a celei „mentale”de la un individ la altul. La aceasta se refer ă celebrul epistemolog StephanLupasco atunci câ nd vorbeşte de cele trei materii: fizică , biologică şi psihică .Cercet ă rile din acest domeniu se află încă în faza de pionierat. Dar va veni ziuaîn care telepatia va fi definit ă şi utilizat ă în scopuri practice.

Toţ i copiii sunt telepa ţ i. Numeroşi cercet ă tori sunt de pă rere că toţ i copiii dispun de facult ăţ i pecare adulţ ii le-au pierdut. Ei se joacă adesea cu prieteni invizibili şi aud discuţ iipe care nu le percepe nimeni altcineva. Acest fenomen este atribuit, în general,imagina ţ iei şi fanteziei proprii copilă riei. O dovadă a calit ăţ ilor telepatice ale



copiilor este însă aceea că r ă spund la anumite întrebă ri înainte de a fiformulate verbal sau că fac lucruri înainte de a li se cere să le facă . Freud avea însă o alt ă pă rere: „Cred în transmiterea gâ ndurilor, dar mă îndoiesc de magie”. El a fost convins de realitatea acestui fenomen de că treprofesorul Gilbert Muray de la Oxford, adeptul teoriei potrivit că reia copiii au o

mare aptitudine pentru telepatie, folosind-o ca mijloc de comunicare pâ nă câ ndînva ţă să vorbească . Prin anii 70, neuropsihi-atrul american Eric BertholdSchwartz, care a scris despre fenomenul paranormal din experienţ a cu propriiicopii, considera că telepatia este firească în copilă rie şi că exist ă puternicelegă turi telepatice între mamă şi fiu/fiică . După pă rerea doctorului Schwartz,mecanismeleinhibitoare (ta ţ ii, religia, profesorii, societatea) acţ ionează asupraadolescentului şi a adultului, dar nu şi asupra copilului. Şi doctorul Stevenson,foarte cunoscut pentru lucr ă rile sale despre reîncarnare, a studiat mai multecazuri de comunicare telepatică între mamă şi copiii să i, pe care le-a doveditîntotdeauna cu o rigoare ştiinţ ifică , de cercet ă tor. Cea mai îndr ă znea ţă teorieeste însă aceea a doctorului Thomas Verry, autorul că r ţ ii „Via ţ a secret ă acopilului înainte de a se na şte” (Grasset, 1982), susţ inut ă de numeroşipsihologi şi psihiatri, care afirmă că , după şase luni, f ă tul este în legă tur ă cugâ ndurile, visele şi sentimentele mamei şi poate fi afectat de ele. ^ Halucina ţ iile telepatice. Putem primi un mesaj prin intermediul unei halucina ţ ii. Astfel, subiectulia cunoştinţă de un eveniment care acţ ionează direct asupra sentimentelor sale.

Acest lucru se petrece adesea în starea de semive-ghe, put â nd fi perceput unaccident care are loc la kilometri distanţă sau chiar un eveniment care se vapetrece în viitor.

^ Visele telepatice. Un mesaj poate fi captat şi prin intermediul unui vis telepatic, simbolicsau realist, în situa ţ ii în care emiţă torul tr ă ieşte un moment intens al existenţ eisale sau înainte de a muri. O persoană are în timpul nopţ ii un vis foarte veridic,în care cineva foarte apropiat conduce o ma şină . Vehiculul cade într-opr ă pastie. In acea clipă , cel care visa se trezeşte brusc, înspă imâ ntat, cur ă suflarea t ă iat ă . Diminea ţ a, i se aduce la cunoştinţă că fratele să u a avut unaccident de automobil. Subiectul, conform anchetei întreprinse, a tr ă it acestgen de experienţă pentru prima şi ultima dat ă în via ţ a sa. După pă rereacercet ă torilor, fenomenul telepatic se manifest ă în 65% din cazuri în vis şinumai în 35% din cazuri în stare de veghe. ^ Sugestia telepatică . Subiectul este plasat într-o stare hipnotică f ă r ă a folosi tehnicileconvenţ ionale, într-o asemenea stare, receptorul percepe cu mai mare acurateţ emesajele emiţă torului, în cursul unor astfel de experienţ e, Hipnotizatorulfrancez Christian Chris a pretins că poate comunica prin telepatie cu mediumulRegine X., închisă într-o cuşcă ce o izola de orice transmisie electronică . Dar



experimentul, efectuat sub control la Facultatea de Ştiinţ e din Nisa, areprezentat un eşec. Emiţă torul dă un ordin mental, pe care subiectul îl execut ă . De exemplu,gust ă sare, ardei iute sau zahă r, pe care receptorul le identifică . Se crede că hipnoza inhibă unele zone ale cortexului, care atunci emit pe o frecvenţă

mentală mai joasă , însoţ it ă de o scă dere a atenţ iei, de o stagnare a stimulă rilorsenzoriale obişnuite şi favorizează stimulii psihici extrasenzoriali. St ă ri modificate ale conştiinţ ei

Telepatici în laborator. Câ nd procesul telepatic se desf ăşoar ă în condiţ ii experimentale, în scopulobţ inerii de rezultate, studiul şi analiza sa reprezint ă telepatia experimentală şieste f ă cut ă în laboratoarele parapsihologice. Telepatia experimentală foloseşte că r ţ ile lui Zener, că r ţ i obişnuite sau cuanimale, bile colorate, desene sau mesaje de orice fel. Pentru a evaluarezultatele obţ inute în timpul acestor experienţ e, se recurge la statistici,stabilindu-se dacă sunt sau nu semnificative. Se fac înregistr ă ri encefalograficela trimiterea de mesaje cu un puternic conţ inut emoţ ional: fotografii cucatastrofe, asasinate, diferite simbolurile de pe faimoasele „cartele ESP” folositedej. B. Rhine în experienţ ele sale din domeniul telepatiei. Sfidarea paranormalului calamit ăţ i. Dacă atunci câ nd nu sunt transmiseimaginile apar altera ţ ii pe encefalogramă , avem dovada că receptorul le-a captat inconştient. Pot fi realizate experienţ e şi în timp ce subiectul visează . El este plasatîntr-o anumit ă casă şi echipat cu un instrument care monitorizează mişcă rileoculare. Câ nd ochii lui încep să producă mişcă rile caracteristice fazei REM,emiţă torul începe să trimit ă diferite mesaje. După aceea, receptorul este trezit

şi se se analizează rezultatele. Este recomandabil să aibă loc câ t mai puţ ine intervenţ ii umane în cursulexperienţ elor telepatice, pentru a fi înlă turat orice risc de manipulare, chiar şiinvoluntar ă . Pentru bilele de culoare sunt folosite globuri transparente, identicecu acelea folosite în jocurile de noroc. Exist ă aparate speciale ce permitfolosirea că r ţ ilor de joc, care, după ce sunt amestecate, sunt scoase f ă r ă intervenţ ia participanţ ilor. Tot a şa se procedează şi cu desenele. DINCOLO DE NOISub efectul ketaminei, pacienţ ii se simt într-o mă sur ă at â t de mare separa ţ i detrupul lor, încâ t nu mai percep durerea opera ţ iei. Dar substanţ a duce şi ladisocierea personalit ăţ ii, efect pe care medicii încearcă să -l evite. Nouagenera ţ ie de anestezice a eliminat acest inconvenient, deşi, ca şi ketamina, dauimpresia de pă r ă sire a trupului, de traversare a unui tunel. Psihiatrul englez Karl Jansen a studiat mecanismul de acţ iune alketaminei. Aceast ă substanţă se fixează pe un receptor de neuroni, N-Metil-Daspartat (NMDA), care este blocat. El este activat de o moleculă naturală ,glutamatul, cel mai important neurotransmiţă tor exci-tator al sistemului nervoscentral. Neuronii de glutamat sunt situa ţ i mai ales în cortex şi hipocamp,



forma ţ iunea cerebrală implicat ă în procesul memoriei şi în emoţ ii, careînregistrează semnalele provenind din numeroase pă r ţ i ale creierului.Glutamatul joacă un rol vital în toate procesele cognitive la care participă cortexul: gâ ndirea, memoria şi percepţ ia. Receptorul NMDA este o structur ă molecular ă important ă , situat ă la

suprafa ţ a a numeroşi neuroni. El cuprinde mai multe locuri de recepţ ie şicomandă un canal prin care pă trund ionii de calciu în neuron, declanşâ nd ocascadă de reacţ ii chimice complexe. Acest receptor este implicat în ceea cenumim potenţ area pe termen lung, fenomen legat de memorie. Câ nd în organism survine o lipsă de oxigen, o reducere de flux sanguin, oscă dere a zahă rului din sâ nge sau în cazul unei crize de epilepsie, glutamatuleste eliberat în cantit ăţ i excesive. Or, într-o doză puternică , aceast ă moleculă este tonică pentru neuroni. Dacă ketamina provoacă NDE, blocâ nd receptoriiNMDA, mai mult ca sigur că şi în cazul supraproducerii de glutamat creierultrebuie să dispună de un mijloc de protecţ ie natural care să blochezereceptorul, pentru a evita o supraexcitare fatală a neuronilor. Acest mijloc, cares-ar putea gă si la originea NDE nemedicamentos ce se produce în anumite st ă ricritice, r ă mâ ne să fie descoperit. Mult timp s-a bă nuit şi despre alţ i neurotransmiţă tori – endor-fmele, deexemplu – că ar fi responsabili ai NDE. Aceste molecule apropiate de opiumsunt secretate din abundenţă în stare de moarte iminent ă . Dar ele nu provoacă nici halucina ţ ii, nici disociere. Deşi nu se află direct la originea NDE, f ă r ă îndoială că endorfinele sunt implicate în starea de fericire care însoţ eşte îngeneral fenomenul. Mai mult, ele par să blocheze celulele inhibitoare aleactivit ăţ ii hipocampului, în mă sura în care aceast ă forma ţ iune cerebrală joacă un rol fundamental în procesul de memorizare, dezinhibarea sa ar putea

explica actualizarea simultană a numeroase amintiri. Suzanne Blackmore cita o experienţă realizat ă de dr. Meduna, unpsihiatru care i-a f ă cut pe pacienţ ii să i şi pe alţ i subiecţ i să inhaleze diverseamestecuri gazoase compuse din oxigen şi gaz carbonic. La o parte dintre ei,cantitatea redusă de oxigen sau procentul crescut de gaz carbonic a provocat

vederea unei lumini str ă lucitoare, a unui tunel, impresia de ieşire din timp şievocarea amintirilor din trecut. Unii s-au speriat, alţ ii au că zut în extaz. Unfenomen asemă nă tor se produce la r ă niţ ii care pierd mult sâ nge sau care sesufocă , apare la îneca ţ ii salva ţ i în extremis. Câ nd pericolul mor ţ ii survine

brusc, oamenii tind să -şi vizualizeze filmul vieţ ii. Poate că este un mod deapă rare psihică în fa ţ a inexorabilului, deoarece aceste persoane nu au timp să se pregă tească , a şa cum se înt â mplă cu victimele unei boli îndelungate. Poate fiinvocat şi un argument de ordin fiziologic: dis-funcţ ia hipocampului sub efectulpriv ă rii de oxigen, al stresului sau al pierderii de sâ nge. Aceast ă tulburarepoate provoca o criză de epilepsie, care suscit ă senza ţ ii ciudate. Câ nd o criză atinge lobul temporal al creierului, ea declanşează ceea ce numim o „stare de

vis”, amintiri sub formă de halucina ţ ii şi impresia de „deja vu”. Legă tura dintreaceste percepţ ii tulbur ă toare şi excitarea unor pă r ţ i ale creierului este



prima dat ă într-o asemenea situa ţ ie au reuşit după aceea să repeteperformanţ a în afara orică rui pericol. Pentru unii, a devenit chiar obişnuinţă . Dr. Raymond Moody jr., care a discutat cu peste o mie de persoane ce autrecut prin moarte clinică , spune că ele „rareori prezint ă acea spaimă de moartepe care o resimţ im cei mai mulţ i dintre noi.

Sentimente ca teama şi panica sunt înlocuite de pace, uşurare şi o mai bună înţ elegere fa ţă de ceilalţ i.” O persoană care a tr ă it o asemenea experienţă , în urma unui ataccardiac, povestea: „Nu mai simţ eam frică . Nici panică . Doar linişte. După câ teva momente, am intrat într-un tunel întunecat, la capă tul că ruia se vedea olumină str ă lucitoare. Luminozitatea creştea, pe mă sur ă ce înaintam. Trecâ ndprin acea baie de lumină , m-am regă sit, deodat ă , într-un loc diferit; totul erască ldat într-o lumină aurie, de o frumuseţ e unică . Domnea o atmosfer ă de olinişte desă v â r şit ă , de mulţ umire şi iubire. Iar eu mă simţ eam integrat în ea.” O femeie care a tr ă it aceea şi experienţă relata: „Eram pe punctul de amuri. Dar, deodat ă , s-a petrecut ceva neobişnuit, în fa ţ a mea se deschidea unspa ţ iu imens, cu o for ţă de atracţ ie at â t de mare, încâ t am renunţ at să mai lupt pentru via ţă , doar ca să v ă d ce se afla dincolo. Am început să alunec printr-untunel lung, format din raze luminoase. Dar nu era numai lumină , ci un transfer intens de energie, la capă tul că ruia lumina era mult mai puternică . Pe mă sur ă ce înaintam, am putut vedea ce se afla acolo. Nu exist ă cuvinte care să poat ă descrie sentimentul pe care l-am tr ă it câ nd am v ă zut acea lume gigantică şiinfinit ă de linişte, dragoste, energie şi frumuseţ e.” Lafayette Ron Hubbard, ofiţ er american de marină şi explorator, era şi untalentat scriitor de SE în timpul r ă zboiului, în urma unei r ă ni primite într-olupt ă cu japonezii, Hubbard a tr ă it experienţ a mor ţ ii clinice. A fost reanimat şi,

după cum declara el, în acel moment fusese mai conştient ca niciodat ă în via ţ alui şi avusese percepţ ii şi senza ţ ii pe care nu şi le-a putut explica în întregimeniciodat ă după aceea. Aceast ă înt â mplare l-a f ă cut ca, după r ă zboi, să se ocupeîn mod serios de înţ elegerea sistemului nervos omenesc. El a conceput o nouă teorie, pe care a numit-o dianetica. Dianetica este un fel de psihanaliză care permite cuiva exersarea unuitalent f ă r ă nici o pregă tire anterioar ă . Teoria generală a dianeticii admite, ca şiFreud, existenţ a subconştientului, dar în timp ce subconştientul freudian esteextrem de viclean – fiind copiat după diavol – subconştientul lui Hubbard esteformat numai din înregistr ă ri şi deci incapabil să înţ eleagă sensurile acţ iunilorumane. După pă rerea lui Hubbard, subconştientul se formează foarte detimpuriu, chiar din perioada foetusului. Dacă am reuşi să debarasă m un creierde toate „înregistr ă rile” sale, am obţ ine o „tabula rasa”, un subiect lipsit deorice complex, perfect să nă tos psihic, embrionul unei rase noi, apropiat ă desupraoameni. Acest lucru s-ar putea realiza printr-o simplă discuţ ie cusubiectul, folosind tehnicile lui Hubbard descrise în revista americană „Astounding Science Fiction” sau în cartea sa „Dianetics”, care a devenit best-



seller imediat după apariţ ie. Prin anul 1955, nenumă ra ţ i americani se tratauprin dianetică , metoda ajungâ nd să concureze cu psihanaliza, în ceea cepriveşte amintirile foetusului, se pare că Hubbard a avut dreptate. Deşi nu seştie cum reuşeşte f ă tul să audă ceea ce se petrece în jurul lui, nefiind încă înzestrat cu un sistem auditiv, totuşi este bine stabilit acum că o face.

Consider â nd că dianetică nu poate trata decâ t traumele psihice cauzatede evenimentele din via ţ a terestr ă şi nu şi pe cele dintr-o via ţă anterioar ă ,Hubbard a mai creat o disciplină : scientologia. În 1971, scien-tologia a datna ştere unei mişcă ri mondiale care dispune de mari resurse materiale. În afar ă de „Dianetică ” şi „Scientologie”, Hubbard a mai scris şi alte că r ţ i,una dintre ele, „Excalibur”, fiind o culegere de amintiri din vieţ ile saleanterioare. Acestea provin, după cum susţ ine el, de la o mare civiliza ţ iegalactică a că rei colonie pierdut ă am fi noi, Pă mâ ntul. Charles Manşon, uciga şul lui Sharon Ţ a ţ e, pretindea că este unreprezentant al scientologiei, lucru negat de scientologi. Hubbard însuşi declara că l-a denunţ at pe Manşon FBI-ului ca pe un individ periculos. Scientologiisunt acuza ţ i că ar încerca să st ă pâ nească lumea, în 1968, o asocia ţ ie engleză care lupta pentru o medicină mai ra ţ ională , condamnâ nd medicina paralelă , îidenunţ a. Drept urmare, scientologii au întemeiat o asocia ţ ie care să le aperedrepturile. APLICA Ţ II CONCRETE ALE FENOMENELOR PSI. Teleportarea. Dezintegrarea unui corp şi recompunerea lui, instantaneu, la mii dekilometri distanţă – iat ă un vis încă irealizabil al omenirii. Deşi teleportareaunor obiecte mari sau a oamenilor a r ă mas o utopie, teleportarea cuantică înlaborator a devenit o realitate pentru fotoni, particule individuale de lumină .

Mecanica cuantică este o ramur ă a fizicii inventat ă în primul sfert alsecolului al XX-lea, pentru a explica procesele ce se petrec la nivelul atomilorindividuali. Progresul tehnologic i-a ajutat pe cercet ă tori să întreprindă maimulte experimente care nu demonstrează numai aspectele fundamentale,uneori bizare, ale mecanicii cuantice, ci, cum este cazul cu teleportarea, auaplica ţ ii şi în realizarea unor lucruri care pă reau de neconceput mai înainte. Procedeul teleport ă rii funcţ ionează cam a şa: un dispozitiv scanează obiectul original ca să extragă toate datele necesare. Un transmiţă tor trimiteinforma ţ ia la sta ţ ia receptoare, unde este folosit ă pentru obţ inerea unei repliciexacte a originalului, în unele cazuri, este transportat la sta ţ ia receptoare chiarmaterialul din care este f ă cut originalul, ca un fel de „energie”; în alte cazuri,replica este ref ă cut ă din atomii şi moleculele prezente la sta ţ ia de recepţ ie. Deci, un foton poate fi transmis la kilometri f ă r ă nici un suport material.Particulele acţ ionează unele asupra altora instantaneu şi la distanţă , în mare,situa ţ ia este urmă toarea: două particule care au interacţ ionat la un momentdat, oricâ t de puţ in, r ă mâ n unite pentru totdeauna printr-o legă tur ă misterioasă . A şa că , o acţ iune exercitat ă asupra uneia dintre ele o influenţ ează neapă rat şi pe cealalt ă , chiar dacă se află la mii de kilometri depă rtare.



Einstein, care a dedus aceast ă situa ţ ie împreună cu Podolski şi Rosenberg(EPR), f ă r ă să o poat ă experimenta, din lipsa tehnologiei necesare, a crezut,eronat, că ar exista o entitate ascunsă care efectuează acest lucru, pe care elnu o cunoştea încă . La începutul anilor ‘80, dispunâ nd de tehnologia modernă , fizicienii au

putut reface experienţ a EPR, iar echipa lui Alain Aspect, de la Orsay (Franţ a), afost prima care a dovedit că particulele interacţ ionează la mare distanţă f ă r ă nici o entitate ascunsă . Aceste particule au capacitatea de a comunica între ele.Ca să realiză m teleportarea, obiectul ar trebui dezintegrat la punctul de plecareşi apoi recompus instantaneu la punctul de sosire. Înainte de teleportarea materiei, cercet ă torii au f ă cut să că lă torească înprimul r â nd informa ţ iile, care sunt imateriale. Bineînţ eles că ele circulau dejade la un capă t la altul al planetei sau al sistemului nostru solar, prin undeleradio. Dar acestea nu reprezint ă o teleportare propriu-zisă . In acest caz,comunicarea parcurge un drum cunoscut de fizicieni, deplasâ ndu-se cu o

viteză , în cel mai bun caz, egală cu aceea a luminii. Teleportarea datelor este

însă altceva, nu se ştie cum că lă toresc. Tot ceea ce se cunoa şte deocamdat ă este că nu folosesc nici un mijloc material. În decembrie 1997, câ nd cercet ă torii au aflat că profesorul AntonZeilinger din Austria afirma că a teleportat un foton, nu le-a venit să creadă .După cum afirma el, „fotonul a dispă rut într-un colţ al camerei ca să reapar ă instantaneu la câţ iva metri mai departe”. Aceasta a fost dovada că materiapoate că lă tori instantaneu. După un an, experienţ a lui Jeff Kimble, mai puţ inspectaculoasă , dar tot at â t de important ă , a constat în teleportarea unei raze delumină , adică a mai multor fotoni, demonstr â nd că este teleportabilă şi o marecantitate de informa ţ ie.

Schematic, pentru a teleporta materia, teleport ă m informa ţ ia necesar ă construirii acestei materii. Un electron este o densitate de energie asimilabilă informa ţ iei. Concret, dacă se teleportează o linguriţă , ea trebuie descompusă pâ nă la structura atomică . Practic, se teleportează „schema” obiectului propriu-zis împreună cu toate elementele care-l permit receptorului să reconstituielinguriţ a. La drept vorbind, ea nu mai este aceea şi. Dar dacă nu s-au strecuratgreşeli de montare, este imposibil să deosebeşti cele două obiecte unul decelă lalt. Cercet ă torii de la Centrul Na ţ ional de Studii Spa ţ iale (CNES) şi de laUniversitatea din Insula Reunion (teritoriu francez din Oceanul Indian) auînzestrat baza lor din localitatea insular ă Grand Basin cu prima legă tur ă TESF(transport de energie f ă r ă fir) opera ţ ională din lume. Teleportarea electricit ăţ ii, după cum spune Lionel Ollive, autorul unuiarticol pe aceast ă temă din „Science et Avenir”, este uşor de realizat din punctde vedere fizic. Desigur, nu este vorba de o teleportare instantanee, care ar fiimposibilă , deoarece „energia se deplasează totuşi pe calea undelor”. Că lă toria,care se face cu viteza luminii, presupune trei opera ţ iuni relativ simple:



conversia electricit ăţ ii în unde, transmiterea undelor şi reconversia lor înelectricitate, după receptare. Conversia electricit ăţ ii în unde se înt â mplă şi câ nd aprindem lumina:electricitatea este transformat ă într-o undă ultrascurt ă luminoasă . Curentulajunge în bec şi aprinde filamentul metalic în vid. Acest filament produce o

undă ultrascurt ă între 0,4 şi 0,8 milimicroni, lumina vizibilă . Dar pentru a facesă că lă torească electricitatea trebuie utilizate microunde cu o lungime maimare (circa 12 cm), practic insensibile la perturbă rile atmosferice. A doua etapă , transmiterea, nu prezint ă nici ea dificult ăţ i: orice undă transport ă energie. Undele sonore, de exemplu, posedă o energie proprie: ele facsă vibreze timpanul. Undele seismice conţ in o energie suficient de puternică pentru a distruge imobilele. La nivelul globului, undele electromagnetice(lumina, de pildă ) sunt compuse din energie cuantică , fotonii. Urmă rindcantitatea de energie a fotonilor, se disting radia ţ iile hertziene (cel mai puţ inenergetice), lumina infraroşie, vizibilă şi ultraviolet ă , pâ nă la razele X şi gamma,care sunt periculoase. Microundele fac parte din razele hertziene.

Transportarea energiei prin microunde este larg folosit ă , în cazul deplasă riienergiei f ă r ă fir, electricitatea se transformă într-o rază de microunde, similar ă razei laser, dar invizibilă . Fasciculul este dirijat spre o antenă de recepţ iecompusă din mii de radiopile. Omul de ştiinţă francez Guy Pignolet este de pă rere că ştiinţ a ar fi fostcapabilă , încă din anii ‘60, să „producă electricitate pornind de la microunde şiredresâ nd curentul produs printr-o antenă ca o diodă de înalt ă frecvenţă pentru a-l transforma în curent continuu”. Elementul care combină o antenă deînalt ă frecvenţă şi componenta redresoare se numeşte radiopilă . O radiopilă produce puţ ină electricitate, dar asociind zeci, sute, mii, milioane de asemenea

radiopile se obţ ine numă rul de megawa ţ i dorit. Ideea transport ă rii energiei f ă r ă fir datează din secolul al XlX-lea, câ nd afost imaginat ă de Nikola Tesla, fizicianul american de origine croat ă . El aconstruit la începutul secolului al XX-lea, în Long Island (New York), un turn detransmisie; dar cunoştinţ ele TESF fiind limitate, proiectul a fost abandonat. Ela fost relansat, în anii ‘60, cu centralele solare orbitale. Plasate în jurulPă mâ ntului, giganticele panouri solare au convertit lumina Soarelui înelectricitate, care a fost transmisă după aceea spre sol sub forma unor fasciculede microunde. NASA a f ă cut, în 1975, o experienţă cu o antenă de ascultare aspa ţ iului cosmic; emiţă torul se afla la un kilometru de receptor şi a fostrecuperat ă 82% din energia expediat ă . Performanţ a era remarcabilă , deoarecela electricitatea care că lă toreşte pe fir exist ă o pierdere de energie de circa 15%.

Transmiterea de microunde prin fascicule şi-a dovedit eficacitatea,materializâ ndu-se în ma şini şi avioane dirijate prin microunde. Dar cea mai realist ă aplicare a teleport ă rii cuantice, în afara cercet ă riidin domeniul fizicii pure, este aceea a calculului cuantic. Un computer digitalconvenţ ional operează cu biţ i, care au valoarea O şi l, însă un computer cuanticfoloseşte biţ ii cuantici, numiţ i qubiţ i. Aceştia pot fi suprapunerea cuantică a lui



partea cealalt ă a unui geam special. Crezâ nd că nu-l vede nimeni, copiii auînceput să îndoaie obiectele încovoindu-le, apă sâ ndu-le. Rezultatul a fost că oamenii de ştiinţă au decretat că nici unul dintre obiecte nu a fost îndoit decâ tprin mijloace normale. Aceasta nu înseamnă că nu exist ă şi persoane care au cu adev ă rat

capacitatea de a deplasa sau a deforma obiecte numai prin simpla concentrare. Jean-Pierre Girard f ă cuse nenumă rate experienţ e de psiho-kinezie, deplasâ ndplă ci de alamă câ nd se afla singur, dar nu reuşea să facă acest lucru înprezenţ a cuiva, în cele din urmă , reuşeşte să îndoaie nişte bare metalice. Iat ă cum relatează Nicolas Maillari, autorul unui articol din revista „Mysteres”,desf ăşurarea lucrurilor: „Jean-Pierre Girard, a şezat la masă , în fa ţ a noastr ă şisub ochiul impar ţ ial al camerei de luat vederi, ia o bar ă de pe masa pe careerau pregă tite mai multe bare metalice de dimensiuni variabile şi, ţ inâ nd-o cumâ na st â ngă , dă impresia că îi mâ ngâ ie cu dreapta aura invizibilă pentru ochiicelorlalţ i. După două ore, fenomenul se produce. Bara începe să se îndoaieîncet, sub ochii uimiţ i ai privitorilor. Tot atunci a f ă cut şi o scamatorie,deplasâ nd nişte ochelari de pe masă , f ă câ ndu-l să cadă , în cele din urmă , pepodea”. A doua zi, la o observare minuţ ioasă a imaginilor, la masa de montaj, peo secvenţă s-a v ă zut str ă lucind un fir care era legat de mâ na lui Girard. Decidobor â rea ochelarilor fusese doar un truc. Întrebat, Girard a r ă spuns că este o supapă de siguranţă care-l permitesă se decompreseze după munca încordat ă la care este supus în laborator. „Dar am reuşit totuşi să schimb structura molecular ă a unor metale, lucru care ar figreu de trucat chiar dacă a ş vrea, neştiind cum ar trebui să procedez.” O micimpuls ajut ă tor, după cum spunea el, pe care îl practic uneori, „nu schimbă cu

nimic ceea ce a fost dovedit ştiinţ ific în laborator”. Jean-Pierre Girard a fost supus celor mai complicate experienţ e deparapsihologic întreprinse de Franţ a. A fost subiectul experienţ elor efectuate înlaboratoarele Centrului tehnic al aluminiului, în prezenţ a lui Louis Laprince-Ringuet, la Academia de Ştiinţ e, a lui Charles Crusard, de la Pechiney-Ugine-Kuhlmann, a maestrului Kiejmann, avocat, a lui Randi, iluzionist, a luiFrancois de Closets, jurnalist şi a altor specialişti aviza ţ i din Germania, Suedia,Elveţ ia. Una dintre experienţ e consta în îndoirea unei bare metalice închise într-un tub sigilat (experienţ a refuzat ă de Uri Geller). For ţ a muscular ă care trebuiesă fie exercitat ă asupra unei asemenea bare variază între 20 şi 30 de newtonipe metru. In cazul lui Girard, for ţ a lui atinge doar 26 – deci nimic spectaculos.Or, în cursul experienţ ei, mă sur ă torile extensometrice au dovedit că asupra

barei s-a exercitat o for ţă maximală de 70 de newtoni pe metru. Este clar că ,dacă ar fi trişat, ar trebui să fie considerat campionul lumii la for ţă atletică . Iarîn laboratorul de fizica solidelor din Goteborg (Suedia), sub ochiul atent alcercet ă torului Dick Mattuck, Jean-Pierre a reuşit să întindă , prelungind-o, oplacă de metal f ă r ă să o atingă . Pentru a reproduce mecanic acest fenomen, ar



Arheologie şi Etnologie al Universit ăţ ii din Cambridge. Unii susţ in că pendululpoate stabili sexul unui om. At â rnat deasupra capului, el va pendula înainte şiînapoi deasupra unui bă rbat, iar la femeie se va înv â rti în cerc. Aceast ă metodă este folosit ă cu succes şi la stabilirea sexului f ă tului dinpâ ntecele mamei. Se leagă o verighet ă de capă tul unui fir şi, ţ inâ ndu-l

deasupra ombilicului femeii gravide, pendulul va reacţ iona diferit în funcţ ie desexul f ă tului: dacă este masculin, pendulul se va mişca pe orizontală înainte şiînapoi, iar dacă este feminin, se va roti în plan orizontal. Lethbridge ra ţ ionează astfel: în ultimă instanţă , un pendul este doar ogreutate legat ă la capă tul unui fir, a şa că reacţ ia este a altcuiva, eventual asubconştientului „că ut ă torului”. Profesorul francez Rocard consider ă că sensibilitatea radiestezică s-ar datora magnetitei prezente în corpul omenesc,mai cu seamă în mâ ini, care ar sesiza varia ţ iile magnetismului terestru. Se parecă pendulul reacţ ionează diferit pentru fiecare fel de vibra ţ ie. Lethbridge a înlocuit metalul de la capă tul firului cu o bucăţ ică de lemn,iar firul l-a înf ăşurat în jurul unui creion, pentru a-l putea prelungi sau scurtadupă voie. Apoi a pus pe pă mâ nt o bucat ă de argint, ţ inâ nd pendulul deasupraei şi a început să lungească treptat firul pâ nă câ nd a ajuns la 56 cm (câ nd areacţ ionat pendulul). Tot Lethbridge relatează cum, ducâ ndu-se pe un teren, despre care seştia că deţ inea vestigii de pe vremea Tudorilor, a început să -l testeze cupendulul pentru a vedea ce gă seşte. Astfel, a constatat că plumbul acţ ionează asupra pendulului la o lungime de 56 cm, înv â rtindu-se în cerc. La acest indicea gă sit într-un loc, sub pă mâ nt, un ciob dintr-un vas de Rhineland (or, vaselede lut din secolul al XVII-lea erau smă lţ uite cu plumb). Continuâ nd că utarea, a gă sit o bucat ă de aramă şi alte obiecte din diferite metale, fiecare dintre ele

f ă câ nd să vibreze pendulul la o anumit ă lungime a firului. R ă mâ nea totuşi o problemă neelucidat ă : cum să faci distincţ ie întreplumb şi argint, câ nd ambele impresionau un pendul cu o lungime a firului de56 cm? S-a dovedit că pentru stabilire nu este suficient ă numai lungimeafirului, ci şi numă rul de rota ţ ii ale pendulului. Pentru plumb se roteşte de 16ori, după care revine la pendularea normală , înainte şi înapoi; pentru argint –de 22 de ori. Se pare că natura are un cod de identificare pentru fiecare substanţă . Şinu numai pentru acestea, ci şi pentru culori şi chiar pentru idei şi sentimente.Lungimea de 102 cm a firului reacţ ionează la mâ nie, dar şi la moarte, frig şiîntuneric. Lethbridge a f ă cut de nenumă rate ori experienţ ele şi r ă spunsurile au fostîntotdeauna acelea şi. Pendulul reacţ ionează la ideea de mâ ndrie, de via ţă , de pericol, tot at â tde prompt ca şi la substanţ e. Deasupra unei scrisori nedeschise, de exemplu,sesizează emoţ ia tr ă it ă de cel care a scris-o. Exist ă persoane senzitive care simt

vibra ţ iile direct, f ă r ă ajutorul nuielei sau al pendulului.



Aruncă torul cu suliţ a Steve Backley (câştigă torul medaliei de bronz laBarcelona, 1992 şi al medaliei de argint la Atlanta, 1996), după ce îşi scr â ntiseglezna cu câţ iva ani în urmă , nu mai putea să meargă . El a reuşit să -şipă streze condiţ ia fizică numai datorit ă „gimnasticii mintale”. St â nd pe unscaun, şi-a imaginat cum aruncă suliţ a pe fiecare din marile stadioane ale

lumii, exersâ nd o mie de asemenea vizualiză ri. „Câ nd s-a întors în competiţ ii arealizat performanţ e de necrezut. Prin exerciţ iul să u imaginar, şi-a stimulatreţ eaua de neuroni de legă tur ă , îmbună t ă -ţ indu-şi îndemâ narea”. Vizualizâ ndtiparele de legă tur ă . Le-a menţ inut”, explică Robertson. Acela şi lucru crede şi triatlonistul Nick Radkewich că s-a petrecut încreierul să u ca rezultat al vizualiză rii cursei cicliste. „Mi-am imaginat cursa,turnantele dificile. Era ca şi cum a ş fi fost spectator, privind cu ochii mei cursa,urmă rind traseul, v ă zâ nd desf ăşurarea ei.” Aceste vizualiză ri mentale pot înt ă ricircuitele neuronale; milioane de neuroni acţ ionează concordant şi îndrumă mişcă ri complicate, cum sunt cele din lupte, f ă câ ndu-le să devină aproapeautomate. Lincoln Mcllravy, din echipa de lupte a Statelor Unite, categoria grea,nu are nici o îndoială că , gâ ndind mişcă rile, poţ i implica creierul, a şa că el reiaîn minte desf ăşurarea meciurilor ca să realizeze automatizarea mişcă rilor,ajungâ nd ca în timpul competiţ iei să acţ ioneze din instinct. Aplica ţ ii concrete ale fenomenelor psi. Exerciţ iul mental poate chiar să -l obosească pâ nă la epuizare pe cel care-l practică , după cum afirmă un alt atlet, Davidson, să ritor. El susţ ine că într-onoapte a vizualizat de at â tea ori în creier fiecare să ritur ă , pâ nă câ nd s-a simţ itepuizat. Aceasta reflect ă intensa concentrare pe care o presupune exerciţ iulmental. „Activitatea creierului poate fi literalmente sculptat ă , scrie Robertson în

cartea sa, punâ nd în funcţ iune sau întrerupâ nd diversele seturi de sinapse”.Pentru aceasta este trebuie folosit ă atenţ ia ca pe un ingredient important. „Cucâ t capeţ i mai mult ă îndemâ nare, cu at â t eşti mai puţ in conştient sau tegâ ndeşti mai puţ in la ceea ce faci, subliniază psihologul şi kinestezologulsportiv John Raglih de la Universitatea din Indiana. Astfel, lovitura, saltul,să ritura. Devin automate. Cu câ t exersezi mai mult o serie de mişcă ri precise,cu at â t este solicitat ă mai puţ in activitatea creierului în timpul execut ă rii lor”. Sunt toate acestea dovezi care vin în sprijinul ipotezelor paranormale?Sau doar îndemnuri la cercetare şi la o abordare lipsit ă de prejudecăţ i a unordomenii ce se vor dovedi, poate, în secolul al XXI-lea, capabile să aducă ocontribuţ ie major ă la dezvoltarea speciei şi civiliza ţ iei umane? R ă mâ ne ca timpul să dea r ă spuns la aceste întrebă ri.

Â

Beatrice Kiseleff - Sfidarea Paranormalului

Documents

Transcript of Beatrice Kiseleff - Sfidarea Paranormalului