Muzeul Agriculturii prezintă :

DE LA TĂVĂLUG LA BATOZĂ

Omenirea a avut nevoie de opt mii de ani pentru a învăţa să treiere grâul “mecanizat”. Până la apariţia maşinilor de treierat (batozele), treieratul se făcea prin batere cu îmblăciul (o unealtă veche de pe vremea Egiptului antic, formată din două segmente de lemn rotund, unul mai lung, unite printr-o legătură de piele). Mai era o metodă, prin frecare pe o platformă din lemn cu un tăvălug (vălătug de piatră) tras de un animal puternic.

Separarea boabelor de pleavă şi alte “impurităţi” se făcea prin vânturare, după care se cerneau cu ciurul. Locul în care se făceau aceste operaţiuni se numea arie.

Prima maşină de treierat a fost inventată de scoţianul Andrew Melkle, în anul 1786. Ea avea ca utilitate separarea boabelor de paie şi pleavă. El montase maşina la o moară.

La scurt timp, un inginer englez s-a folosit de modelul scoţianului şi a realizat primul aparat de treier care separa cerealele de restul paielor, prin trecerea snopului între un cilindru rotativ şi o suprafaţă concavă, ambele fiind protejate cu fier. Aparatul de treier va fi principalul organ de lucru al viitoarelor batoze.

Primele maşini de treierat scuturau boabele din spic şi le separau destul de precar de restul paielor. Apoi, seminţele treceau prin vânturători. Pentru început, batozele şi vânturătorile de cereale erau acţionate manual, prin manivelă, şi aveau dimensiuni mici. Mai apoi, batozele au fost perfecţionate prin echiparea cu scuturători de paie, site şi ventilatoare. Acţionarea lor se făcea cu ajutorul animalelor, prin intermediul unor dispozitive care transformau efortul animalelor în mişcare de rotaţie, cu ajutorul platformelor rulante cu bandă de alergare sau a manejului. Dispozitivul este alcătuit din transmisii cu roti dinţate, care transformă mişcarea circulară în mişcare de rotaţie a unui arbore care acţiona batoza.

La începutul secolului al XX-lea, batozele erau maşini de treierat perfecţionate. Acţionarea lor se făcea cu ajutorul locomobilelor, a tractoarelor cu abur şi, mai târziu, cu tractoare echipate cu motoare cu ardere internă.

După ce combina autopropulsată a preluat rolul batozei, aceasta a devenit o parte din istoria agriculturii. Progresul trece pe linia moartă tot ceea ce devine perimat la un moment dat. Datoria noastră este să nu uităm trecutul şi să-l păstrăm, pe cât posibil, cât mai clar.

Batozele au locul lor în istoria modernă a agriculturii, iar oamenii trebuie să-şi amintească de existenţa lor. Acesta este rolul muzeelor, iar mass-media are menirea de a aduce aminte publicului de existenţa acestora.

La Muzeul Agriculturii din Slobozia se găseşte batoza M.A.V. , fabricată în anul 1920 la Budapesta şi achiziţionată din localitatea Breţcu, judeţul Covasna. Restaurată de către specialiştii muzeului, batoza este în stare de funcţionare, caracterizându-se prin robusteţe, fiabilitate, simplitate, fapt care îi atestă

calităţile de “regină” a treieratului din perioada interbelică. Batoza a participat ani la rând la demonstraţiile de treierat făcute în faţa publicului la diferite târguri şi expoziţii internationale, dar şi la filmările unor pelicule importante ale filmografiei româneşti. Porţile muzeului sunt deschise zilnic, vizitatorii putând remarca valorosul exponat în cadrul colecţiei de maşini agricole.

Muzeograf Adrian Stroe

Foto : Ştefan Olteanu