Basmul- Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga + caracterizare la sf. a lui Harap-Alb Basmul este specie a genului epic in proza , de mica intindere, care au naratiunea drept mod de expunere dominant. Basmul este o specie a prozei fantastice cu elemente supranaturale care simbolizeaza fortele binelui si ale raului, aflate in lupta pentru afirmarea adevarului si a dreptatii. In lupta dintre bine si rau, binele invinge intotdeauna. Particularitati: - specie a genului epic in proza; - elem. Fantastice si supranaturale coexista cu cele reale; - la actiune participa si elementele supranaturale miraculoase si fabuloase; - personajele sunt inzestrate cu puteri supranaturale; - obiectele si animalele sunt personificate; - sunt prezente formulele introductive (au rolul de a ne transpune in lumea fantastica a basmelor); medianelor (au rolul de mentine treaza atentia cititorului); formulele de incheiere (consfintesc voctoria binelui asupra raului inchid lumea fantastica a basmului si readuc cititorul in lumea reala); - naratiunea mod de expunere dominant ea se imbina cu descrierea si dialogul. Basmul poate fi popular si cult. In basmul popular personajele fabuloase si supranaturale se comporta ca oamenii dar umanizarea lor este conventionala. In basmul cult fantasticul este umanizat iar personajele au comportament, gesturi si mentalitati care amintesc de lumea noastra taraneasca. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga reprezinta o culme a basmului cult romanesc. Daca opera lui Ion Creanga, in ansamblu constituie o epopee a poporului raman, Povestea lui Harap-Alb ilustreaza talentul de povestitor genial a lui Ion Creanga. Considerat o capodopera, basmul lui I.Creanga porneste de la un model popular, consemnand intamplari care modeleaza un erou. Tema abordata de p[ovestitor este una morala, referitoare la conditia eroului, intruchipare a fortelor binelui care invinge intotdeauna. Subiectul este construit prin corelarea unor motive de sursa florclorica: calatoria, viclesugul, probele, impostorul, uzurparea identitatii,petirea, moartea si reinvierea eroului, nunta, triumful binelui. Momentele subiectului sunt bine evidentiate: in expozitiune aflam ca amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori si un frate pe nume Verde Imparat. Cel mai mic dintre fii porneste la drum spre curtea imparatului verde pentru ai urma la tron. Intriga precizaeaza motivul care declanseaza actiunea. Fiul cel mic incalca povetele tatalui si ia in serviciul sau un span care prin viclesug i se substituie. Desfasurarea actiunii cuprinde intamplarile inordine cronologica. Harap-alb devenit rob este obligat sa indeplineasca`sarcini periculoase dar iese invingator de fiecare data fiind ajutat de calul sau nazdravan si de Sfanta Duminica. Cea de a treia sarcina ii permite sa o cunoasca pe fata Imparatului Rosu de care se

indragosteste. Eroul s-a dus la curtea lui Ros Imparat ca s-o peteasca pe fiica acestuia pentru span. Punctul culminant reprezinta momentul de maxima tensiune in derularea actiunii. Fata imparatului Ros il respinge pe span si dezvaluie adevarul despre identitatea lui Harap-Alb. Atunci spanul ii taie capul. Deznodamantul clarifica lucrurile, consfiintind triumful binelui asupra raului. Spanul este ucis de calul nazdravan. Fata imparatului Ros il readuce la viata pe Harap-alb cu ajutorul apei vii. Urmeaza nunta celor doi tineri si succesiunea la tron a lui Harap-Alb. Finalul fericit, tipic basmului popular, se incheie cu o formula specifica: veselia a tinut ani intregi si a cum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi cine are bani bea sio mananca, iar cine nu, se uita si rabda. In realizarea basmului sau Ion Creanga porneste de la modele populare. Sunt de sursa florclorica urmatoarele elemente triumful binelui aspura raului, supunerea lui Harap-Alb de catre span precum si personajele: craiul Verde-Imparat, Imparatul Ros, harap-Alb, fata imparatului, Gerila, Setila, falmanzila, Ochila, Pasari-latiLungila, Sf. Duminica, calul nazdravan, regina furnicilor, regina albinelor, turturica. Nu trebuie omise elementele magice: apa vie, apa moarta, cele trei smicele. Fuziunea dintre real si fabulos este tot de natura florclorica. Meritul povestitorului este acela ca trecerea din lumea reala in cea fantastica se realizeaza in mod natural, fara bariera distincta intre cele doua planuri. Originalitatea basmului lui Creanga rezulta din arta povestirii particularitatilor fantasticului nota comica si limbajul. Arta povestirii se caracterizeaza prin ritmul rapid al actiunii prin individualizarea personjelor prin dialog. Povestitorul insista asupra detaliilor, nuanteaza miscarile si gesturile personajelor care capata individualizate si devin de neconfundat. Fantasticul este umanizat ca in basmele populare dar diferentierea fizica si morala a personajelor, limbajul specific unei lumi concrete, taranesti constituie marea originalitatii. De exemplu: imparatul Ros se comporta precum oamenii de la tara, atitudinea lui nefiind maiestoasa ci familiara, taraneasca. Harap-alb este si el aidoma unui flacau de la tara: plange, este slab de inger, mai fricos ca o femeie, are simtul umorului. Omeneste se poarta si insotitorii lui Harap-Alb. Caracteristica basmului lui Ion Creanga o constituie localizarea fantasticului. Prin detalii realiste, lumea fabuloasa coboara intr-un plan de existenta care poate fi localizat geografic si istoric. Iar personajele se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste. Nota comica- placerea prin care sunt supuse povestile constituie o trasatura definitorie a partii narative a lui Ion Creanga. Autorul este o persoana joviala si caruia ii place sa starneasca veselie. Sursele umorului la Creanga sunt variate. Intalnim numeroase zicale de tipul: La placinte/Inainte/Si la razboi/Inapoi/ Voinic tanar, cal batran/ Greu se-ngaduie la drum!.

Umorul este sustinut, deasemenea prin proverbe si zicatori hazlii: aparama de gaini ca de cani nu ma tem, cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. Nu trebuie omise poreclele, apel;ative;le caricaturale si diminutivele cu valoare argumentativa: Ochila, Setila, Tapul cel Ros, Buzila, mangositi, forfositi, buzisoare, bauturica. In privinta numelor, Ion Creanga procedeaza invers decat in amintiri din copilarie. Mai intai descrie apucaturile eroilor si apoi le spune numele. De exemplu, dupa ce infatiseaza o dihanie de om care striga cat lua guraca moare de frig, aflam ca omulacela avea nisteurechi clapauge s niste buzoaie groasesi dabalazate, iar numele lui era Gerila. In drumul sau Harap-Alb, vede alta dracovenie o namila de on ce manca bdrazdele de pe urma a 24 de pluguri si striga in gura mare ca moare de foame. Acesta este Flamanzila. Urmeaza o altaminunatie, o aratare de om care bause apa de la 24 de iazuri si o garla strigand in gura mare ca i se usuca gura de sete. Este vorba de Setila. Al patrulea personaj nazdravan este o schimonositura de om cu un singur ochi in frunte- vestitul Ochila. Cel mai nastrusnic dintre toti este Pasari-Lati-Lungila, care are o tripla insusire: vanator de pasari iscusit, cuprinde in brate pamantul iar cu mana ajunge la luna. O asemenea pocitanie de om trebuia sa aiba neaparat un nume compus din trei cuvinte, desi povestitorul nu-l foloseste intotdeauna intreg. In basm exista un personaj care nu are nume: Spanul, autorul ii spune in mod curent Spanul, transformandu-l in nume propriu cu valoare de simbol. In mentalitatea populara span inseamna om rau. Marca inconfundabila a artei narative a lui Creanga o reprezinta limbajul original. Limba utilizata de povestitor este preponderent populara, intalnim inscrierile lui Creanga, termeni regionali, expresii, ziceri tipice spatiului popular. Cuvintele cele mai numeroase sunt de origine populara, multe fiind regionalisme, dar particularitatea cea izbitoare o constituie exprimarea locutionala: da-i cu cinstea sa piara rusinea, frica pazeste bostanaria, omul sfinteste locul. Stilul creatiei lui I. Creanga are caracter oral. Oralitatea stilului cunoaste modalitati variate de realizare. Folosirea interjectiilor (hei-hei, na-na-na-, mai-mai-mai,), a expresiilor tipice vorbirii vii populare ( ce mai la deal la vale), repetarea pronumelui personal tu, (nici tu sat, nici tu targ, nici tu nimica). Intrebuintarea dativului etic (aici mi-ai fost?, mi-ti-o vede, mi-ti-l insfaca). Personajul principal din basm este Harap-Alb, un tanar destoinic, curajos, prietenos, cuminte si ascultator ca un flacau din Humulesti. Calatoria pe care o face reprezinta o initiere o experienta de cunoastere avand un rol important in razbunarea tanarului. Faptele lui Harap-Alb probele la care este supus raman in sfera umanului, desi este ajutat de personaje inzestrate cu puteri supranaturale. Cinstit din fire isi respecta cuvantul dat, nu-l tradeaza pe Spanul, chiar daca acesta ii uzurpa numele, invinge toate obstacolele intalnite, avand capacitatea de a si face prieteni adevarati.

In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea care se va implini prin casatoria cu fata de imparat. Intamplarile prin care trece eroul demonstreaza ca el isi poate asuma raspunderea inchegarii unei familii si conducerii unei imparatii. Deasemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnica, il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa sau trebuie sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla la necaz, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i deasemenea viata. Cum in viata reala omul are un prieten bun din lumea animala si anume cainele, tot asa in basmul nostru tanarul are drept prieten calul nazdravan dar si p[e Sfanta Duminica cea care ii daduse primele sfaturi in evolutia maturizarii sale. In parcurgerea probelor, Harap-Alb este umanizat, se teme, se plange de soarta lui, cere ajutorul acelor in care avea incredere, semn ca invatase din experienta cu Spanul. Binel facut in aceste imprejurari i se intoarce in cele din urma, schimba echilibrul vietii neutralizand in miscari succesive raul. Este o maodalitate de a gandi, conditia eroica, nu princonfruntarea directa cu raul ci printr-o multiplicare a binelui. Harap-alb nu se opune raului ci infrunta zmei si balauri spre a reface un echilibru al vietii care a fost distrus. Harap-Alb reuseste sa indeplineasca sarcinile care ii puneau viata in pericol cu ajutorul calului nazdravan si al Sf Duminici. Povestea lui Harap-Alb constituie o culme a creatiei artistice a lui Ion Creanga. Este un basm a carui idee esentiala e profund populara: cand stii ce e necazul inseamna ca te-ai lovit de greutatile vietii ca ai devenit priceput si moral. Povestea lui Harap-Alb este un basm cult in care autorul relateaza si arata curajul cu care Harap-Alb duce la bun sfarsit sarcina si reuseste sa treaca de orice obstacol, deasemenea autorul improvizeaza o imagine a vietii taranesti de alta data cu obiceiurile si traditiile ei, cu limbajul si comportamentul sau specific.