MOANŢĂ ALINA DANIELA

BASCHET SPORT ADAPTAT

EDITURA CARTEA UNIVERSITARĂ 2006

CUVÂNT ÎNAINTE

Adaptarea unui sport pentru practicanţii cu nevoi speciale nu este aşa cum ar părea la o privire grăbită o simplificare reducţionistă a regulamentelor ce guvernează o disciplină sportivă. Atunci când este abordată cu seriozitate şi profesionalism, ca în cazul lucrării de faţă, sportul adaptat împinge către o regândire, către o redescoperire a esenţei sportului respectiv.

Am putea spune ca acţiunea îşi află echivalentul în opera traducătorilor marilor opere literare, solicitând reinventarea şi apoi rescrierea în sistemul referenţial al altui limbaj, într-o gamă diferită de nuanţe, a mesajului şi semnificaţiilor esenţiale ale sportului de la care s-a pornit.

S-a spus cu dreptate despre toţi marii performeri ai sportului că întrecerea esenţiala pentru ei este cea cu ei înşişi. Este desigur forma cea mai dură şi mai stimulatoare pe care o poate avea o întrecere, echivalentul autoportretului în arta plastică daca permiteţi să continuăm comparaţia cu domeniul artistic. În această formă, a permanentei încercări de autodepăşire, ea este prezentă în cazul fiecărui sportiv cu dizabilităţi intelectuale care concurează în competiţiile Special Olympics. Quintesenţa întrecerii este deci păstrată întreagă, cu toate beneficiile şi stimulentele ei, în întrecerile de sport adaptat, în mod deosebit în cele baschetbalistice.

Apropiată prin pasiune şi profesie de lumea baschetului, autoarea lucrării se apleacă cu o nedisimulată sensibilitate interioară asupra problematicii baschetului adaptat. Este traducătoare avizată a regulamentului de baschet Special Olympics, susţinând prin acţiuni de voluntariat, atât iniţierea şi perfecţionarea antrenorilor de baschet din România privind baschetul pentru sportivi cu dizabilităţi intelectuale cât şi în desfăşurarea efectivă a competiţiilor de baschet Special Olympics în România, în principal cele din ¨Săptămâna Baschetului European¨ desfăşurate sub egida FIBA Europe.

3

În cadrul de o nobilă generozitate, al parteneriatului privilegiat, prin care, Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti oferă Fundaţiei Special Olympics din România, între altele, asistenţă de specialitate privind dezvoltarea sporturilor adaptate. Alina Moanţă coordonează competiţiile interne de baschet şi este antrenor coordonator pentru echipele care participă la competiţii internaţionale.

Sportul adaptat are prin această lucrare un reper esenţial care oferă un fundament solid oricăror întreprinderi viitoare în domeniul baschetului adaptat. Cartea este utilă atât profesioniştilor din domeniul sportului care vor hotărî să treacă bariera prejudecăţilor către baschetul adaptat cât şi voluntarilor şi membrilor de familie care vor putea să dea sprijinului lor pornit din cele mai nobile porniri umane, susţinerea tehnică necesară desfăşurării unei competiţii cât mai stimulative pentru sportivii cu dizabilităţi intelectuale.

Viorel Mocanu,

Director Sportiv Fundaţia Special Olympics din România

4

CUPRINSCUPRINS

1. PROBLEMATICA RETARDULUI MINTAL (Moanţă A., Goia D.)

7

Intelectul de limită 10Deficienţa mintală gradul I (debilitatea mintală) 12Deficienţa mintală de gradul II (imbecilitatea) 17Deficienţa de gradul III (idioţia) 19

2. INTEGRAREA SOCIALĂ A COPILULUI DEFICIENT MINTAL 23

3. REGULAMENTUL JOCULUI DE BASCHET PENTRU PERSOANE CU DISABILITĂŢI MINTALE 31

Jocul de baschet 5x5 pentru persoane cu disabilităţi mintale 32

Jocul de baschet 3x3 pentru persoane cu disabilităţi mintale 34

Întreceri unificate 38Competiţii de abilităţi individuale 38

4. MODELUL DE JOC LA COPIII CU DEFICIENŢE MINTALE 47

5. METODICA INSTRUIRII 56Tehnica fără minge 59Tehnica cu minge 67Tactica individuală în atac 87Tactica individuală în apărare 92Tactica colectivă în atac 93Tactica colectivă în apărare 10

0Tactica colectivă de echipă în atac 10

5Tactica colectivă de echipă în apărare 11

6

5

Bibliografie

6

1. PROBLEMATICA RETARDULUI1. PROBLEMATICA RETARDULUI MINTALMINTAL

DEFICIENŢĂ – orice pierdere de substanţă, orice dereglare de structură sau funcţie psihologică, fiziologică sau anatomică1.

Deficienţa implică exteriorizarea stării patologice la nivelul unui organ oarecare.

Principalele categorii de deficienţe sunt cele intelectuale, psihice, de limbaj şi vorbire, auditive, oculare, viscerale, ale aparatului de susţinere, estetice, ale funcţiilor generale etc.

INCAPACITATE – diminuarea sau pierderea (ca rezultat al unei deficienţe a aptitudinii de a se achita de o activitate în condiţiile sau după aşteptările considerate ca normale pentru fiinţa umană. Formele şi nivelurile de incapacitate vizează persoana în integritatea trăsăturilor ei caracteristice.

Sistemul incapacităţilor traduce sistemul consecinţelor deficienţelor în termeni de aptitudini funcţionale şi de activităţi, ceea ce implică obiectivarea experienţei morbide.

Principalele categorii de incapacităţi sunt cele de comportament, comunicare, igienă personală, deplasare, control al membrelor, dexteritate motrică, aptitudini speciale, situaţii particulare.

HANDICAP – dezavantaj, rezultând dintr-o deficienţă sau incapacitate , care împiedică sau pune în imposibilitate pe individ să-şi îndeplinească un rol normal (în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali).

Handicapurile se referă la interacţiunea individului cu mediul reprezentând, astfel, socializarea experienţei morbide. Handicapul rezultă din imposibilitatea sau din incapacitatea de a răspunde aşteptării sau normelor mediului specific al subiectului şi se referă, îndeosebi, la dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea funcţiilor vitale, esenţiale: de orientare, de 1 Popescu G., Pleşa, O. (1998)

8

independenţă fizică, de mobilitate, de integrare socio-profesională şi autonomie economică

RETARDUL MINTAL (ÎNTÂRZIERE MINTALĂ)Retardul mintal este o dizabilitate caracterizată printr-o

semnificativă limitare a capacităţilor intelectuale şi a comportamentului adaptiv.

Retardul mintal cuprinde toate afecţiunile care reprezintă un deficit intelectual cu caracter permanent, datorat unor cauze care au acţionat în perioada dezvoltării intrauterine a creierului, afecţiuni care nu mai evoluează. Copilul cu întârziere mintală prezintă o întârziere în dezvoltarea psihomotorie. El va vorbi şi va merge mai târziu decât copilul normal.

Întârzierile mintale, după DSM-IV (Diagnostic and Statistical manual of Mental Disorders) sunt definite după următoarele criterii:

a) Scădere semnificativă a performanţei intelectuale obiectivată printr-un test de inteligenţă care relevă QI mai mic de 70.

b) Deficit al funcţiei adaptative manifestat în cel puţin două din următoarele domenii:

- comunicare;- îngrijirea propriei persoane;- integrare familială;- integrare socială;- pregătire şcolară;- activitate profesională

c) Debut sub 18 ani.

Cauzele retardului mintal:• Prenatale - înainte de naştere• Natale - din a 28-a săptămâna de sarcina pana la 28

de zile după naştere• Postnatale - oricând înainte de vârsta de 18 ani

9

Inteligenţa se referă la capacitatea generală mintală. Inteligenţa este măsurată prin coeficientul de inteligenţă (IQ).

Clasificarea nivelelor de inteligenţă este următoarea:QI > 130 foarte înaltQI = 120 - 129 înaltQI = 110 - 119 normal superiorQI = 90 – 109 mediuQI = 80 – 89 normal inferiorQI = 70 – 79 limităQI ≤ 69 întârziere mintală

La baza clasificării întârzierilor mintale stau următoarele:

- mărimea deficitului intelectual;- nivelul maxim al dezvoltării mintale pe care-l poate

atinge la maturitate;- nivelul dezvoltării limbajului (scris şi citit)- nivelul maxim de independenţă socială pe care îl

poate atinge

Clasificările întârzierilor mintale, diferă în funcţie de autor, valoarea QI fiind principalul criteriu.

Arcan, P., Ciumăgeanu, D. Iordăchescu, F., Dobrescu, I.val QI val QI

Intelectul de limită55 - 75

Intelectul de limită 70 – 79

Deficienţa mintală gradul I (debilitatea mintală)

35 - 55Întârzierea mintală uşoară (debilitatea mintală)

50 - 69

Deficienţa mintală de gradul II (imbecilitatea)

35Întârziere mintală moderată 35 - 49

Deficienţa de gradul III (idioţia)

20 - 25Întârziere mintală severă

20 - 34

Întârziere mintală sub 20

10

profundăINTELECTUL DE LIMITĂINTELECTUL DE LIMITĂ

Intelectul de limită - („dull”, „back-Ward” – limba engleză, „peu-doué”, „débile léger” – limba franceză) – este caracterizat prin dificultăţi vizibile în realizarea operaţiilor de gândire, dar mai ales în sfera raţionamentelor ipotetico-deductive. Aceşti copii reuşesc în final să-şi depăşească dificultăţile cognitive, obţinând o integrare socială şi profesională de nivel mediu.

Copiii au un QI = 55-75, dezvoltarea lor intelectuală rămâne în jurul vârstei de 12-13 ani, se pot însuşi deprinderi de scriere şi de citire, dar gândirea nu ajunge în stadiul operaţiilor formale, rămânând la nivelul gândirii concrete.

Această categorie de copii este şcolarizată, îşi însuşesc o serie întreagă de meserii bazate pe muncă fizică, reuşind să dobândească un anumit grad de autonomie socială. Se consideră că această deficienţă este consecinţa unor medii educaţionale nefavorabile.

Caracteristici somaticePrintre cele mai frecvente semne somatice se

întâlnesc: o dezvoltare somatică insuficientă atât ponderal cât şi statutal, semne de rahitism de tip scheletar, anemie carenţială, tulburări discrinice.

Stigmate neurologiceÎn funcţie de cauza şi intensitatea factorilor

etiopatogenici care au acţionat asupra SNC, pot fi decelerate: tulburări motorii, de tip paretic sau paralitic; tulburări cerebeloase minore; tulburări extrapiramidale în caz de encefalopatie prin imcopatibilitate de Rh sau sechele de encefalită bazală; diverse leziuni de nervi cranieni; hipotrofii sau atrofii musculare în boli musculare ereditare.

Tabloul psihopatologic

11

Semne definitorii după care pot fi identificate aceste persoane:

dau răspunsuri inegale ca nivel de realizare; folosesc destul de rar genul proxim în cazul definirii

diferitelor noţiuni; realizează în etape un răspuns corect, necesitând

întrebări suplimentare şi o atitudine încurajatoare şi apropiată din partea examinatorului;

în activitatea de învăţare, sunt capabili să folosească ajutorul primit, dând dovadă de suficientă plasticitate şi mobilitate nervoasă.

Copilul liminar rezolvă sarcinile şcolare doar până la un anumit nivel de complexitate şi abstractizare. Până la acest nivel, el prezintă în mod sistematic insuccese şcolare.

Acest copil prezintă următoarele dificultăţi şcolare: dislexie, disgrafie, discalculie, discernământ şcolar. Din acestea pot rezulta: eşecul şcolar parţial sau generalizat (condiţionări şcolare negative, indisciplină, agitaţie, fuga de la şcoală), sentimentul de culpabilitate şi insecuritate (anxietate cu diferite expresii, instabilitate afectivă, impulsivitate, agresivitate), sentiment de inferioritate, devalorizarea Eului.

Structurarea preceptiv - motrică a spaţiului este tulburată: nu se respectă forma, mărimea, proporţia, orientarea, poziţia relativă, lipseşte coordonarea vizual-motrică mai ales la sarcinile de grafomotricitate.

Acestor simptome li se asociază frecvent o imaturitate social-afectivă, manifestată în dificultăţi de colaborare, de stabilire a relaţiilor interpersonale şi în infantilism afectiv.

În performanţele intelectuale prezintă fluctuaţii. Mecanismele gândirii sunt blocate frecvent prin factori de ordin afectiv şi social. Raţionamentele progresive sunt esenţiale în diferenţierea diagnostică a liminariilor faţă de debilii mintali a cărei construcţie genetică rămâne neterminată.

Factorul verbal întâmpină dificultăţi în realizarea activităţilor de analiză, sinteză, comparaţie, abstractizare, clasificare cu conţinut semantic şi simbolic. La nivelul verbal-abstract, operaţiile mintale devin imprecise, nesigure şi inerte.

12

Factorul de integrare şi cel de organizare a structurii cognitiv-operaţionale sunt slab reprezentaţi.Integrarea şcolară şi problemele recuperării şcolare şi sociale a copiilor liminari.

Integrarea şcolară nu se poate face decât dacă aceşti copii liminari sunt trataţi individual, cu metode şi programe speciale, adecvate posibilităţilor şi deficienţelor pe care le prezintă.

Începând din clasele a V-a şi a VI-a, în instruirea şi educarea copiilor liminari trebuie să se pună accentul pe aspectele practice şi de formare a competenţei sociale.

Viaţa arată că după depăşirea obstacolului „şcoală”, în profesie şi în viaţă, copilul liminar reuşeşte să se integreze destul de bine, ştergându-se în mod evident diferenţele dintre ei şi copilul normal.

DEFICIENŢA MINTALĂ GRADUL I DEFICIENŢA MINTALĂ GRADUL I (DEBILITATEA MINTALĂ)(DEBILITATEA MINTALĂ)

Deficienţa mintală de gradul I - („mental deficiency”, „feebleminded” – limba engleză, „débile” – limba franceză) reprezintă o insuficienţă mai mult sau mai puţin marcată a dezvoltării inteligenţei, lăsându-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială, fără însă să-i permită să-şi asume total responsabilitatea conduitelor sale, deoarece el este incapabil să prevadă implicaţiile.

După gradul insuficienţei mintale distingem debilii mintali severi, mijlocii şi lejeri.

Copiii au un QI = 35-55, dezvoltarea intelectuală rămâne în jurul vârstei de 9-10 ani, instruirea poate fi realizată la nivelul claselor I – IV, dar ritmul de transmitere şi asimilare este mult mai bun, aceşti copii îşi pot însuşi o serie de meserii care să solicite acţiuni motrice simple care să le permită un anumit grad de autonomie socială.

Caracteristici somatice

13

Deseori se notează o construcţie somatică displastică, disarmonică, hipostatutară, cu disproporţie între lungimea extremităţilor şi talie. Se mai întâlnesc şi aspecte dismorfice facio-craniene: microcefalie, hidrocefalie, craniostenoze. Pot fi găsite simptome precum hepatomegalie, splenomegalie, tulburări urinare, manifestări hematologice, deteriorări osoase, anomalii genitale.

Stigmate şi particularităţi neurologiceSe înregistrează o neîndemânare, mişcări inutile,

sincezii, instabilitate psihomotorie. Se mai întâlnesc leziuni cu expresia clinică neurologică ce constă în grade de diferite intensităţi a unor sindroame piramidale, extrapiramidale, cerebeloase, motilităţii oculare extrinsece.

La copiii debili mintali au fost determinate o serie de particularităţi ale activităţii nervoase superioare. Formarea reflexelor condiţionate prezintă oscilaţii intense şi persistente sub aspectul timpului de latenţă, al forţei şi al duratei reacţiei. Diferenţierile se dezinhibă uşor sub influenţa unor agenţi exteriori ce acţionează înaintea apariţiei stimulului diferenţiator.

În literatura de specialitate există date care pun în evidenţă relaţia dintre deficienţa mintală şi activitatea electrică a scoarţei cerebrale la aceşti copii.

Tabloul psihopatologic

Debilii mintali prezintă o serie de particularităţi specifice atât în ceea ce priveşte procesele de cunoaştere, cât şi în domeniul motricităţii şi afectivităţii.

Cercetările au relevat următoarele particularităţi ale percepţiilor:

deficienţe ale analizei şi sintezei;sinteza elementelor analizate este cu greu efectuată

pe plan perceptiv;durata necesară analizei şi sintezei în percepţie este

mai mare;perceperea în mod clar, într-un timp limitat, a unui

număr mic de elemente;

14

orientarea în spaţiu este dificilă datorită îngustimii câmpului perceptiv şi a capacităţii reduse de a stabili relaţia dintre obiecte;

capacitatea de analiză şi sinteză se îmbunătăţeşte sub influenţa procesului terapeutic, dar rămâne totuşi sub nivelul atins de copiii normali;

la copiii cu leziuni cerebrale există o tulburare a capacităţii de a desprinde figura din fond faţă de debilii de tip familial;

constanţa percepţiei de formă şi mărime se realizează într-un ritm foarte lent şi cu multe dificultăţi;

lipsă de flexibilitate a activităţii cognitive, în general, a activităţii perceptuale, în mod special.

Trăsăturile specifice ale gândirii debilului mintal sunt următoarele:

predominarea funcţiilor de achiziţie comparativ cu funcţiile de elaborare; gândirea este reproductivă;

predominarea gândirii concrete şi practice faţă de gândirea abstractă şi speculativă;

deficienţele de intelect apar şi în operaţiile elementare de analiză, sinteză şi comparare;

debilul mintal stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările;

procesul de generalizare se realizează la un nivel scăzut;

înţelegerea care constă în integrarea cunoştinţelor noi în sistemul anterior elaborat apare cu greu, din cauza modului defectuos în care se realizează această integrare;

capacitatea redusă de a folosi cunoştinţele vechi în înţelegerea şi rezolvarea unor situaţii diferite influenţează întregul proces de cunoaştere.

În cazul limbajului putem vorbi de câteva fapte caracteristice:

primul cuvânt apare în medie la vârsta de 2 ani, faţă de copilul normal la un an;

15

utilizarea propoziţiei apare în comunicare abia la 3 ani, faţă de 1,7 ani;

limbajul se dezvoltă cu întârziere, sub toate aspectele sale.

Deficienţele limbajului apar sub diferite aspecte: al perceperii şi înţelegerii vorbirii interlocutorului, al volumului vocabularului, al expresivităţii vorbirii, al articulării şi ritmului vorbirii, al mijloacelor de comunicare.

Memoria debilului mintal prezintă câteva trăsături specifice:

întinderea memoriei este mai redusă decât a copilului normal;

memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar;

rigiditatea fixării şi reproducerii cunoştinţelor; lipsa de fidelitate a memoriei; nu pot oferi indicaţii demne de încredere în legătură

cu obiectele văzute sau în legătură cu întâmplările la care au asistat, din cauza sugestibilităţii lor pronunţate;

în memorarea voluntară şi cea involuntară nu se găsesc diferenţe între copiii normali şi debilii mintali de tip familial;

au nevoie de un număr mai mare de repetiţii decât copiii normali, pentru a reţine un material verbal.

Deficienţele motricităţii prezintă următoarele caracteristici:

viteza mişcărilor atât în desfăşurare cât şi ca timp de reacţie este mai scăzută;

precizia mişcărilor este şi ea scăzută; dificultăţi în imitarea mişcărilor; indicaţiile verbale îi ajută în mică măsură în

organizarea şi corectarea comportamentului motor; reglarea forţei musculare este deficitară datorită mai

laes insuficienţei senzaţiilor kinestezice;

16

contractura anumitor grupe de muşchi nu se realizează dintr-o dată, ci numai după o perioadă de sinkinezii, în care adeseori se cuprind şi muşchii antagonişti;

întâmpină dificultăţi în relaxarea voluntară a anumitor grupe de muşchi şi la trecerea de la o mişcare la alta;

se observă, mai frecvent decât la copiii normali, lateralitate manuală stângă sau ambidextră;

dacă se asigură condiţii de antrenament, mobilitatea se poate ameliora în mod simţitor;

unii copii sunt hiperkinezicci şi alţii hipokinezici.

Activitatea voluntară prezintă deficienţe în toate momentele desfăşurării sale:

scopurile fixate de debilul mintal sunt scopuri apropiate, generate de trebuinţele şi de interesele momentane;

efectul succesului sau insuccesului asupra activităţii ulterioare depinde nu numai de nivelul intelectual, ci şi de unele particularităţi ale personalităţii;

manifestă o tendinţă de a nu întrerupe activitatea începută sau de a reveni la ea;

dificultăţile întâlnite în executarea unei activităţi decurg din insuficienta atenţie pe care ei o acordă instrucţiei ce li se dă;

apar frecvent manifestări de negativism, ca efect al capacităţii reduse de lucru a scoarţei cerebrale.

Afectivitatea este totdeauna perturbată fie că debilitatea constituie un teren pe care acţionează condiţiile educative defectuoase, fie că proasta apreciere a situaţiilor, defectul de verbalizare, marea emotivitate, sentimentul de inferioritate, perturbă succesiunea diferitelor etape ale dezvoltării afective.

Integrarea familială şi socio-profesionalăPrezenţa unui copil debil mintal într-o familie reprezintă

un fapt de grea încercare. Numeroşi părinţi nu reuşesc să se împace cu acest gând. Copiii debili mintali, în condiţiile unei atitudini realiste a familiei, reuşesc să se integreze în familie.

17

Ei pot urma şcoala ajutătoare unde îşi însuşesc citit-scrisul şi calculul elementar la nivelul a 4-5 clase din şcoala generală.

Debilul mintal are posibilitatea să-şi însuşească o profesie pe care o poate exercita cu succes.

DEFICIENŢA MINTALĂ DE GRADUL IIDEFICIENŢA MINTALĂ DE GRADUL II (IMBECILITATEA)(IMBECILITATEA)

„Deficienţa mintală de gradul II” („imbecile”, „imbecility”, „stupidness” – limba engleză, „imbécile”, „imbécilité” – limba franceză) este o deficienţă mintală gravă, situându-se sub raportul gradului între debilitate mintală şi idioţie. Imbecilul are posibilitatea însuşirii într-un anumit grad a formei orale a limbajului.

Copiii au un QI = 35, dezvoltarea intelectuală rămâne în jurul vârstei de 6-7 ani, limbajul vorbit rămâne la nivelul de vârstei de 3 ani, se pot însuşi o serie de deprinderi de autoservire, dar starea lor generală va fi de semidependenţă socială. Pot presta, sub supravegherea persoanelor normale, o serie de activităţi.

Caracteristici somaticeFrecvenţa malformaţiilor somatice este, de regulă,

ridicată, şi anume:aspectul displastic facio-cranian;malformaţii viscerale: hepato-megalie, hernii ale

peretelui abdominal; tulburări de dezvoltare somatică cu deficit pondero-

statutal, disproporţii evidente între lungimea corpului şi a membrelor;

modificări ale cutano-mucoaselor;modificări osteo-articulare;anomali genitale.

18

Stigmate neurologiceCaracteristic acestei forme clinice este tulburarea de

motricitate. Imbecilul nu poate executa o mişcare izolată, mişcările sunt stângace şi lipsite de fineţe prezentând numeroase sincinezii mai ales la nivelul membrelor superioare.

Mai întâlnim şi o serie de sindroame neurologice bine conturate, ca: microcefalie, hidrocefalie, craniostenoze, displazii faciale, anomalii cranio-faciale însoţite cu malformaţii ale organelor senzoriale.

Sunt întâlnite sindroame neurologice motorii, tulburări extrapiramidale şi spinocerebeloase, vestibulare şi atingeri de nervi cranieni, toate acestea întregind tabloul deficienţei de gradul II.

Tabloul psihopatologicPe plan intelectual, imbecilii ajung să-şi însuşească

sistemul simbolic al limbajului în vederea comunicării. Vorbirea lor este însă imperfectă. Prezintă numeroase defecte de articulaţie, iar inteligibilitatea este redusă. Vocabularul este restrîns la cuvintele uzuale.

Nu reuşesc să-şi însuşească citit-scrisul, iar atunci când reuşesc, deprinderea este mecanică, se bazează pe unele mecanisme de globalizare şi este parţială şi prin aceasta imperfectă. Imbecilii au o gândire concretă, situaţională restrângându-se la rezolvări mecanice.

Nu reuşesc nici să înţeleagă relaţiile spaţiale şi nu pot să achiziţioneze noţiunea de număr. afectivitatea imbecililor este întotdeauna foarte imatură şi labilă. Imaginile parentale constituie singurul lor sistem de referinţă, singura experienţă relaţională, din aceasta decurgând infantilismul lor marcant.

Atenţia este caracterizată prin instabilitate; atunci când este interesat, pentru scurtă vreme, imbecilul se poate concentra.

Memoria este, de regulă, diminuată, însă uneori poate să fie hipertrofiată, excepţională.

19

Încadrarea socială şi familialăImbecilul este incapabil de a se autoconduce în relaţiile

cu lumea şi cu el însuşi, de aceea el rămâne un asistat permanent, însă mult mai puţin imperativ ca idiotul.

Inserţia socială a imbecilului depinde într-o mare măsură de afectivitatea sa: unii imbecili stabili pot să se supună la o disciplină socială elementară, alţii prezintă o mare labilitate şi manifestări psihopatice care fac necesară internarea.

Efortul educativ are o ţintă bine precizată de la început, obţinerea unei maturizări sociale şi a unei deprinderi de muncă care să facă posibilă integrarea într-o activitate productivă simplă, în cadrul unui atelier de muncă protejată sau în cadrul gospodăriei familiei.

DEFICIENŢA DE GRADUL III DEFICIENŢA DE GRADUL III (IDIOŢIA)(IDIOŢIA)

Deficienţa de gradul III – (gr. „idioteia”, care înseamnă simplitate, ignoranţă). Idioţii nu-şi însuşesc limbajul, deşi ei pot scoate o serie de sunete şi chiar silabe.

Copiii au un QI = 20-25, nivelul dezvoltării intelectuale rămâne în jurul vârstei de 2 ani, îşi pot însuşi anumite deprinderi de autoservire, dar dependenţa lor socială rămâne totală.

Caracteristici somaticeIdiotul are o stagnare a dezvoltării, prezentând

numeroase atingeri malformative embrionare precoce. Majoritatea idioţilor sunt hipotrofici ponderostatutali. Deosebit de frecvent sunt întâlnite malformaţiile cefalice, faciale, ale trunchiului şi extremităţilor care sunt denumite stigmate.

Sunt întâlnite toate dismorfismele: malformaţii craniene, faciale, ale cavităţii bucale, scheletice.

20

Slaba rezistenţă la infecţii intercurente explică mortalitatea ridicată întâlnită în rândul idioţilor. Media lor de vârstă este de 19 ani.

Stigmate neurologiceÎntâlnim frecvent cele mai variate atingeri lezionale de

intensităţi marcate, ca: tetraplegiile spastice, hemiplegii, paraplegii, sindroame coreoatetozice duble, sindroame cochleo-vestibulare, manifestări epileptice. Alteori se găsesc manifestări clinice ale suferinţelor neuromusculare.

Tabloul psihopatologicStructura psihomotrică este rudimentară, nediferenţiată

şi nu constă decât în balansări uniforme, contorsiuni, grimase, impulsiuni motrice subite.

Afectele, tendinţele sexuale, gesturile de trezire, apar ca simple acte automate sau reflexe. Întreaga viaţă afectivă rămâne legată de instincte primitive brutale, de aderenţa narcisistă la corp, la zonele sale erogene.

Performanţe. Integrare socialăDin punct de vedere al integrării sociale putem distinge

idioţia completă şi idioţia parţială.Idiotul complet nu prezintă decât instincte de

conservare. Este fără limbaj, scoate sunete nearticulate, ţipete, uneori ecolalie. Comportamentul lui este alcătuit din acte pur reflexe. Afectivitatea sa rămâne la nivelul pur autoerotic.

Idiotul incomplet prezintă o afectivitate mai puţin rudimentară, întâlnindu-se la el chiar o tendinţă afectivă către anturaj. „Dresarea” funcţiilor sale vegetative şi motrice este posibilă. În limbaj rămâne la monosilabe.

Prezenţa unui copil idiot într-o familie reprezintă o mare dramă, care tulbură adânc atât echilibrul interior al ei cât şi relaţiile acesteia cu societatea. Se recomandă scoaterea copilului din mediul familial şi plasarea lui într-o instituţie de asistenţă socială pentru irecuperabili.

21

Primele două categorii de deficienţi (gradul I şi II) sunt cuprinse în şcolile speciale (şcoli ajutătoare). Putem vorbi de educaţie fizică în sensul familiar. Educaţia fizică îşi propune rezolvarea unor obiective:

educarea atitudinii corporale globale şi segmentare îndepărtându-se starea de instalarea a acesteia;

uniformizarea stării de tonicitate a musculaturii segmentelor pentru prevenirea sincineziilor;

dezvoltarea coordonării segmentare simetrice şi asimetrice;

dezvoltarea capacităţii de percepţie spaţială şi temporară;

însuşirea anumitor ramuri de sport şi a cunoştinţelor aferente acestora.

SINDROMUL DOWN – reprezintă cel mai frecvent sindrom cromozomial şi cea mai frecventă cauză de retard mintal.

Particularităţile persoanelor cu Sindrom Down:• hipotonia• echilibrul deficitar• probleme cu inima si plămânii• instabilitate atlanto-axială

BIBLIOGRAFIEBIBLIOGRAFIE1. Albu, Adriana; Albu Constantin (2000) – Asistenţa

psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic. Editura Polirom, Bucureşti;

2. Arcan, Petru; Ciumăgeanu, Dumitru (1980) - Copilul deficient mintal, Editura Falca, Timişoara;

3. Bota, Cornelia (2000) - Ergofiziologie, Editura Globus, Bucureşti;

4. Ciofu Eugen P.; Ciofu Carmen si colab. (2001) - Tratat de pediatrie - Editia I - Ed. Medicala, Bucuresti;

5. Dodan Mariana (1997) – Valenţele compensatorii ale terapiei prin dans, în Revista semestrială nr. 1 – „Recuperarea şi integrarea persoanelor cu handicap”;

22

6. Eberhard, Y., (1998) – Mieux connaitre les perssonnes handicapés mentales, Revue EPS, Nr. 299

7. Iordăchescu, Florin (1998) – Pediatrie . Vol. I şi II, Editura Naţional, Bucureşti;

8. Matthew, Gerald; Deary, Ian; Whiteman, Martha (2005) – Psihologia personalităţii. Trăsături, cauze, consecinţe. Editura Polirom, Bucureşti;

9. Păunescu, C;, Muşu, I. (1990) – Recuperarea medico-pedagogică a copilului handicapat mintal, Ed. Medicală, Bucureşti

10. Popescu, Gabriela; Ovidiu Pleşa (1998) – Handicap, readaptare, integrare – Ghid fundamental pentru protecţia specială, recuperarea şi integrarea socio-profesională a persoanelor cu dificultate, Editura Pro Humanitate, Bucureşti;

11. Radu, I.D., (2000) – Educaţia psihomotorie a deficienţilor mintal. Îndrumător metodic, Editura Pro Humanitate, Bucureşti;

12. Roşca, Mariana (1967) - Psihologia deficienţilor mintali, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

13. Soare, Doina (2004) - Posibilităţi de îmbunătăţire a pregătirii elevului deficient mintal pentru muncă şi viaţă prin activităţile de educaţie fizică şi sport. În Ştiinţa sportului, anul XIV, nr. 40;

23

2. INTEGRAREA SOCIALĂ A2. INTEGRAREA SOCIALĂ A COPILULUI DEFICIENT MINTALCOPILULUI DEFICIENT MINTAL

Copilăria este o perioadă de dezvoltare care înseamnă o continuă, intensă şi rapidă schimbare.

Copilăria este perioada în care resursele umane se dezvoltă fizic şi mintal. Copiii învaţă prin interacţiunea cu ceilalţi, cine sunt ei şi despre diferenţele de genuri şi roluri, ei învaţă să se exprime, să-şi facă prieteni, să se bucure de viaţă şi să fie o parte a comunităţii. Toate acestea sunt doar câteva aspecte ce ar trebui să oglindească imaginea oricărui copil.

Uneori se întâmplă ca viaţa să fie nedreaptă, unii dintre copii să fie lipsiţi de anumite capacităţi care să le împiedice accesul la bucuriile fireşti ale existenţei.

În aceste condiţii copilul cu deficienţă mintală pare a fi reprezentantul uneia dintre cele mai dezavantajate categorii sociale.

Societatea contemporană implică adaptări permanente ale copilului deficient mintal pentru pregătirea lui pentru viaţă, pentru integrarea lui socio-profesională.

Astfel, cunoaşterea particularităţilor psihologice, cauzele care determină deficienţa mintală, metodologia de identificare şi diagnosticare, reglementările de ordin legislativ, posibilităţile de integrare socio-educativă a deficientului mintal sunt condiţii ale realizării de programe complexe de intervenţie personalizată.

Educaţia specialăIntegrarea este definită ca „ansamblu de măsuri care

se aplică diverselor categorii de populaţie şi urmăreşte înlăturarea segregării sub toate formele” (Biroul Internaţional al Educaţiei UNESCO).

Ea este concepută ca scop al educaţiei speciale.Ţinând cont de domeniile în care se petrece acţiune,

integrarea poate căpăta mai multe aspecte:- integrarea şcolară – referitoare la adaptarea oricărui

copil la cerinţele şcolare;

24

- integrarea profesională – având ca finalitate autonomia şi independenţa personală, socială, economică, financiară a oricărui individ;

- integrarea socială – care presupune acceptarea şi participarea copilului sau a persoanei la diferitele forme de viaţă comunitară cu asumarea de roluri în cadrul acesteia şi stabilirea de relaţii sociale în grupul social în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea socială.

Educaţia integrată reprezintă abordări complementare, care se sprijină reciproc, în favoarea acordării de servicii pentru persoanele deficient. Ea poate fi realizată numai prin eforturile comune ale persoanelor cu deficienţe, familiile lor şi comunitatea împreună cu serviciile corespunzătoare de sănătate, educaţie şi învăţământ, profesionale şi sociale.

Educaţia integrată are ca scop egalizarea şanselor pentru toţi copiii, asigurarea demnităţii personale în medii şi colective diferite, care cer şi impun anumite criterii, cerinţe, condiţii de respectat.

Astfel educaţia integrată poate fi abordată din perspective diverse:

- psihologică;- pedagogică;- medicală;- sociologică.La momentul actual, sistemul românesc de politici

educative şi sociale se află în punctul de căutare a unor alternative optime de integrare a copiilor cu cerinţe educative speciale. În faţa acestei probleme se află două puncte de vedere care susţin pe de o parte educaţia în comun (învăţământul public) şi pe de altă parte educaţia separat (învăţământul special).

Educaţia în comun situează pe primul loc principiul integrării sociale şi ţine cont de faptul că integrarea socială a deficientului mintal trebuie să se realizeze de la vârstele mici şi treptat.

Indivizii cu handicap tind să se constituie în grupuri închise, şcoala specială consolidând tendinţa de izolare în

25

cadrul şcolii existând puţine mijloace şi cu eficienţă minimă pentru combaterea cestei tendinţe. De aceea se impune ca identificarea timpurie a copilului cu anumite deficienţe să fie dublată de plasarea acestuia în mediul colegilor normali dezvoltaţi, astfel încât posibilităţile şi eficienţa procesului de integrare să fie mai mari.

Educaţia în şcoli speciale evidenţiază problemele tehnice şi inexistenţa resurselor necesare. Ca şi condiţie a integrării, copilul cu deficienţe mintale trebuie să-şi reeduce unele funcţii, să corecteze, să recupereze o serie de deficite înainte de a se integra. Anumite achiziţii educaţionale ale copiilor cu deficienţe nu se pot desfăşura în cadrul claselor normale acestea nefăcând obiectul învăţământului pentru ceilalţi copii, în această situaţie trebuind să se ţină seama de faptul că însuşirea unor tehnici speciale trebuie să se realizeze înaintea asimilării comune.

De aceea, este absolut necesară delimitarea clară a tipurilor de deficienţă a copiilor şi realizarea unui contact permanent cu copii de aceeaşi vârstă care să faciliteze deschiderea către comunitate şi integrarea celor cu un coeficient de inteligenţă liminar (cât mai apropiat de normalitate) în şcolile de învăţământ public.

Învăţământul specialReprezintă o formă de educaţie deschisă care permite

atât intrări de la nivelul învăţământului general cât şi ieşiri din acest sistem pentru copiii care înregistrează progrese pe linie de recuperare – compensare.

Obiectivele învăţământului special vizează:- valorificarea la maximum a potenţialului biologic şi

psihic al copilului deficient mintal;- stimularea şi corectarea dezvoltării fizice şi

intelectuale;- pregătirea pentru integrarea socio-profesională.Structura învăţământului special:- grădiniţa specială – pentru copii a căror deficienţă

mintală a fost depistată de timpuriu;

26

- şcoala specială – pentru copiii cu deficienţă mintală de vârstă şcolară, cu durata de 8 ani;

- şcoala profesională specială – în vederea integrării profesionale a deficientului mintal, cu durată de 4 ani.

Practica şcolară a demonstrat faptul că integrarea copiilor cu deficienţe în mediul şcolar şi social este determinat de rezolvarea problemelor de învăţare.

Astfel, în funcţie de valoarea individuală şi socială a experienţelor de învăţare, importanţa grupului şcolar pentru integrare, percepţiile şi reprezentările sociale asupra rolului şcolii într-o societate sau comunitate, se pot identifica următoarele perspective2:

- perspectiva individuală – pune accentul pe identificarea şi evidenţierea problemelor specifice de învăţare ale fiecărei categorii de copii cu cerinţe speciale, efectele negative ale etichetelor aparţinând diagnosticului medical şi psihopedagogic ce acţionează la cadrele didactice, colegii de clasă, părinţi sau alte persoane din societate o serie de prejudecăţi şi stereotipuri atitudinale, comportamintale şi chiar verbale, periclitând buna relaţionare şi comunicare între toţi actorii actului educaţional. O serie de stereotipuri cognitive tind să asocieze sau să înlocuiască persoana cu eticheta şi cu tot ceea ce presupune interpretarea acestei etichete sub aspect relaţional, comportamintal, intelectual sau educaţional, conducând fie la reacţii de hiperprotecţie sau de milă, fie la reacţii de respingere, dispreţ, marginalizare şi izolare faţă de elevul cu diferite tipuri de deficienţe sau cu dificultăţi de învăţare şi care intră în categoria copiilor cu cerinţe educative speciale.

De aceea, în situaţii acceptării educaţiei integrate sau în condiţiile activităţilor educative cu un elev care prezintă o serie de cerinţe speciale sub raportul potenţialului său de învăţare şi profesionalizare, fiecare specialist este responsabil de o reevaluare a atitudinilor şi prejudecăţilor sale faţă de această nouă experienţă şi să trateze elevul cu cerinţe

2 Neamţu, C., Gherguţ, A., 2000

27

speciale nu ca pe un elev „altfel decât ceilalţi”, acordându-i aceeaşi atenţie şi valoare ca oricărui elev din clasa respectivă.

- perspectiva de grup – se referă la situaţiile elevului cu ceilalţi colegi de clasă şi la modalităţile de rezolvare în grup a problemelor de învăţare sau la modalităţile de intercunoaştere între copiii cu cerinţe educative speciale şi ceilalţi elevi din clasă ca o condiţie a acceptării şi recunoaşterii reciproce a valorii lor în grupul din care fac parte.

- perspectiva curriculară – evidenţiază unele aspecte referitoare la flexibilizarea conţinuturilor şi adaptarea mijloacelor de învăţare, asigurarea eficienţei învăţării pornind de la particularităţile individuale ale fiecărui elev, rezolvarea dificultăţilor de învăţare prin folosirea unor tehnici de învăţare specifice învăţământului integrat (învăţare interactivă, negocierea obiectivelor, modalităţi de sprijinire a elevilor la orele de clasă sau în afara ei prin intermediul profesorilor de sprijin, profesorilor itineranţi, profesorilor consultanţi sau a unor elevi din clasă, evaluarea continuă etc.) Această perspectivă porneşte de la premisa că orice copil poate întâmpina dificultăţi în şcoală, iar rezolvarea curentă a acestor dificultăţi constituie o modalitate de ameliorare a procesului de predare-învăţare şi crearea unor condiţii mai bune de pregătire pentru toţi copiii.

Având în vedere perspectivele enumerate anterior şi considerând învăţarea ca un fenomen dinamic şi complex, pot fi enumerate o serie de elemente definitorii ale strategiilor învăţării interactive care pot completa lista strategiilor devenite deja clasice:

- valorificarea experienţelor zilnice ale elevilor prin crearea unor situaţii/scenarii tip - fiecare elev poate avea o experienţă diferită cu privire la unul şi acelaşi eveniment, fenomen, care poate fi împărtăşită şi celorlalţi colegi;

- valorificarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor în desfăşurarea lecţiilor noi şi rezolvarea unor sarcini de lucru în perechi sau grupuri mici;

- utilizarea situaţiilor de joc în învăţare (jocuri de rol, dramatizare, jocul didactic etc);

28

- folosirea problematizării pe secvenţe didactice şi aplicarea practică a rezultatelor prin metode şi procedee de expresie ca desenul, povestirea, lucrul manual, modelajul etc.;

- implicarea elevilor în activităţi care presupun cooperarea pentru rezolvarea unor probleme şi unde pot învăţa să asculte, să negocieze şi să accepte opinia sau părerea celuilalt, indiferent de statutul şi rolul pe care îl deţin în grupul respectiv.

În procesul integrării copiilor cu deficienţă mintală în şcolile de masă accentul nu trebuie pus pe formele de organizare ale claselor, ci pe măsurile anticipative, centrate pe problemele specifice fiecărui copil, care pot sprijini integrarea organică a copiilor cu probleme de adaptare în fluxul normal din şcoala obişnuită, ştiut fiind faptul că mulţi copii cu eşec şcolar repetat ajung să fie suspectaţi şi ulterior fals declaraţi deficienţi mintali.

Pentru a favoriza integrarea copiilor cu deficienţă mintală în structurile învăţământului de masă şi ulterior în comunităţile din care fac parte, este nevoie de aplicarea unor măsuri cu caracter profilactic, ameliorativ sau de sprijinire/protejare cum ar fi:

- iniţierea şi aplicarea, în familie sau grădiniţă a unor măsuri de stimulare generală şi terapie specializată (în plan senzorial, psihomotor, de limbaj, autonomie personală, viaţa şi educaţia în familie etc.), în perioada vârstei preşcolare, pentru toţi copiii cu deficienţă mintală reală sau pseudodeficienţă mintală;

- pregătirea atentă a debutului şcolar al tuturor copiilor, mai ales al celor cu dificultăţi de comunicare şi relaţionare, în activitatea grafică, în orientare etc. Această măsură revine grupei pregătitoare din învăţământul preşcolar, care trebuie să-şi fixeze ca obiectiv general pregătirea intensivă a debutului şcolar, iar în cazurile de întârzieri accentuate, să recomande amânarea cu încă un an a debutului şcolar, dar cu obligaţia pregătirii intensive a acestui debut, care pentru unii copii este destul de anevoios;

- copiii care continuă să întâmpine dificultăţi de învăţare şi adaptare chiar şi după parcurgerea perioadei de

29

pregătirea debutului şcolar vor putea fi integraţi individual sau în grupuri restrânse în clasele primare obişnuite, beneficiind de toate facilităţile integrării (în special de intervenţia profesorului de sprijin şi frecventarea unor programe speciale de recuperare şi adaptare şcolară).

Integrarea copiilor cu deficienţă mintală în clasele mai mari sau la finalul procesului de şcolarizare întâmpină probleme, solicitările depăşind capacitatea de utilizare a gândirii formale a copiilor. Soluţia este reprezentată de integrarea acestor copii în şcolile de ucenici, unde pot învăţa o meserie cu cerere pe piaţa muncii, cu posibilităţi de angajare în unităţi productive aparţinând unor asociaţii de tip familial sau mici ateliere meşteşugăreşti.

BIBLIOGRAFIEBIBLIOGRAFIE1. Adler, A., (1995) – Psihologia şcolarului greu educabil,

Editura IRI, Bucureşti;2. Cristea, Sorin (1998) - Dicţionar de termeni pedagogici,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;3. Cucoş, Constantin (1999) – Psihopedagogie pentru

examene de definitivare şi grade didactice. Editura Polirom, Bucureşti;

4. Dragnea, C-tin Adrian; Bota, Aura (1999) - Teoria activităţilor motrice (educaţie fizică, sport, activitate de timp liber, kinetoterapie, activitate de expresie corporală), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

5. Dragnea, A.; Stănescu, M.; Patriksson, G. (2002) – Educaţia fizică şi sportul factori de integrare socială (Note de curs), ANEFS, Bucureşti;

6. Dragnea, Adrian; Bota, Aura; Teodorescu, Silvia; Stănescu, Monica; Şerbănoiu, Sorin; Tudor, Virgil (2006) – Educaţie fizică şi sport, teorie şi didactică, Ed. FEST, Bucureşti;

7. Ezechil, Liliana (2002) - Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

8. Gherguţ, Alois (2005) – Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice. Editura Polirom, Bucureşti;

9. Gherguţ, Alois (2006) – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiale şi incluzive în educaţie. Editura Polirom, Bucureşti;

30

10. Jinga, Ioan; Istrate, Elena (2006) – Manual de pedagogie. Editura All, Bucureşti;

11. Malim, Tony (2000) – Perspective în psihologie. Editura Tehnică, Bucureşti;

12. McConkey, Roy; Bernard de Costa, Ana Maria; Holdsworth, Janet; Jönsson, Ture (2002) - Să înţelegem şi să răspundem la cerinţele elevilor din clasele incluzive (traducere), Editura Ro Media, Bucureşti;

13. Mic dicţionar enciclopedic, (1986) Ediţia a III-a, revizuită şi adăugată, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

14. Nuţu, Adrian (2004) - Abilităţi în comunicare, Editura SPER, Bucureşti;

15. Neamţu, C-tin., Gherguţ, Alois (2000) – Psihopedagogie specială, Bucureşti, Editura Polirom;

16. Păunescu, C. (1983) – Copilul deficient – cunoaşterea şi educarea lui, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

17. Păunescu, C., Muşu, I., (1997) – Psihopedagogie specială integrată, Editura Pro Humanitate, Bucureşti;

18. Păunescu, C., (1999) – Terapia educaţională a persoanelor cu disfuncţii intelective, Editura All, Bucureşti;

19. Popescu G.; Pleşa, O. (1998) – Handicap, readaptare, integrare – Ghid fundamental pentru protecţia specială, recuperarea şi integrarea socio-profesională a persoanelor cu dificultate, Bucureşti, Editura Pro-Humanitate;

20. Radu, Gh., (coord.) (1999) – Introducere în psihopedagogia şcolarilor cu handicap, Editura Pro Humanitate, Bucureşti;

21. Sima, Ioan (1998) - Psihopedagogie specială – studii şi cercetări, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

22. Stănescu, Monica (2002) - Didactica educaţiei fizice - note de curs pentru anul III, ANEFS, Bucureşti;

23. Şchiopu, Ursula (1997) - "Dicţionar de psihologie". Editura Babel;

24. Şoitu, Laurenţiu (1997) - Pedagogia comunicării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

25. Teodorescu, Silvia; Bota, Aura; Stănescu, Monica (2003) - Educaţia fizică şi sport adaptat pentru persoane cu deficienţe senzoriale, mintale şi defavorizate social, Editura Semne, Bucureşti;

26. Verza, E., (1998) – Psihopedagogia specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

27. Vinţanu, Nicolae (2001) - Pedagogie – note de curs pentru anul II, ANEFS, Bucureşti;

31

3. REGULAMENTUL JOCULUI DE3. REGULAMENTUL JOCULUI DE BASCHET PENTRU PERSOANE CUBASCHET PENTRU PERSOANE CU

DISABILITĂŢI MINTALEDISABILITĂŢI MINTALE

În România, întreaga activitate de sport pentru persoanele cu handicap se desfăşoară în conformitate cu Legea 69/2000 – Legea educaţiei fizice şi sportului.

Mişcarea Special Olympics a apărut în România în anul 1991, la iniţiativa unui grup de voluntari americani. Aceştia au organizat pentru prima oara Jocurile Special Olympics în tara noastră.

Actualmente, Special Olympics organizează pe durata întregului an antrenamente si competiţii sportive cu o gamă largă de probe pentru copiii si adulţii cu retard mintal.

Jocurile Mondiale de vara si de iarna sunt similare cu Jocurile Olimpice si se desfăşoară din 4 în 4 ani. Respectând cu stricteţe tradiţii, ceremonii şi activităţi proprii mişcării olimpice, aceste competiţii Special Olympics sunt recunoscute de Comitetul Internaţional Olimpic.

Regulamentul de desfăşurare a competiţiilor de baschet pentru persoanele cu deficienţe mintale prezentat în continuare este extras din „Regulamentul Oficial al Special Olympics” şi este valabil în competiţiile de baschet Special Olympics şi are la bază „Regulamentul Federaţiei Internaţionale de Baschet” ( FIBA), căruia i-au fost aduse anumite modificări.

În cadrul acestui regulament sunt prevăzute atât competiţii pentru echipe cât şi întreceri de abilităţi individuale.

Competiţii pe echipe1. Joc 5x5 pe tot terenul 2. Joc pe jumătate de teren 3x33. Joc 5x5 pe tot terenul - întreceri unificate4. Joc pe jumătate de teren 3x3 – întreceri unificate

32

Întrecere de abilităţi individualePentru sportivii cu un nivel scăzut al abilităţilor sportive,

sunt prevăzute anumite probe, în care aceştia se pot întrece. De asemenea, rezultatul acestor probe constituie un

prim criteriu de împărţire a sportivilor în urma căruia echipele vor desfăşura 1-2 jocuri care vor stabili grupele în care aceştia se vor întrece în următoarea fază a competiţiei în jocul de baschet 3x3 sau 5x5.

JOCUL DE BASCHET 5X5 PENTRUJOCUL DE BASCHET 5X5 PENTRU PERSOANE CU DISABILITĂŢI MINTALEPERSOANE CU DISABILITĂŢI MINTALE

TERENUL DE JOC ŞI ECHIPAMENTULSuprafaţa terenului de joc este cea prevăzută de

Regulamentul FIBA – 28/15 metri.Mingea de baschet folosită în competiţiile persoanelor

cu disabilităţi intelectuale este mingea nr. 7 (greutate 567-650 grame, circumferinţa 74,9 – 78 cm). În competiţiile feminine si în întrecerile copiilor cu vârsta sub 15 ani se poate folosi o minge de baschet nr. 6 (greutatea 510 – 567 grame, circumferinţa 72,4 – 73,7 cm).

Panoul de baschet, incluzând coşul şi fileul se află la o înălţime de 3,05 metri de la sol. Pentru competiţiile copiilor cu vârsta sub 15 ani se poate folosi un cos de baschet situat la o înălţime de 2,44 metri de la sol.

Presiunea: mingea trebuie umflată cu aer la o presiune astfel încât dacă este lăsată să cadă pe o suprafaţă de la o înălţime de aproximativ 1,80 metri să ricoşeze la o înălţime de 1,20 -1,40 metri.

Echipamentul va fi reprezentat de un tricou de aceeaşi culoare pentru toţi componenţii unei echipe pe care va fi inscripţionat pe spatele şi pe faţa tricoului numărul de joc, acesta având o înălţime de cel puţin 20 cm pe spate si 10 cm înălţime pe fata tricoului. Lăţimea liniilor care descriu cifrele nu trebuie să aibă mai puţin de 2 cm grosime. Numerele înscrise pe tricou vor fi de la 4 la 15.

33

FORMAREA ECHIPELORPentru formarea echipelor, antrenorul trebuie să

cunoască rezultatele obţinute de fiecare jucător în parte la „Testul Abilităţilor la Baschet”, care testează driblingul, aruncarea şi pasa. Testarea si notarea nu se vor face intr-un cadru competiţional.

Punctajul echipei va fi determinat însumând primele şapte punctaje obţinute de membrii echipei si împărţind rezultatul la şapte.

Acest punctaj, aşa cum am precizat şi anterior va constitui un prim criteriu de împărţire a sportivilor în urma căruia echipele vor desfăşura 1-2 jocuri care vor stabili grupele în care aceştia se vor întrece în următoarea fază a competiţiei în cadrul jocului.

În această fază, echipele vor juca unul sau mai multe jocuri, fiecare joc durând cel puţin 6 minute. Regulamentul prevede că în cadrul acestui joc, fiecare membru al echipei va juca.

ADAPTĂRI ALE REGULAMENTULUIRegulamentul prevede anumite modificări în cadrul

jocurilor desfăşurate pentru persoanele cu disabilităţi mintale, adaptări care pot fi adoptate integral sau parţial, acest lucru fiind la latitudinea organizatorilor.

Un joc poate cuprinde patru reprize, fiecare de câte sase minute.

Un jucător poate face doua păşiri peste ceea ce este permis. Daca jucătorul îşi creează un avantaj şi trece de apărare ca urmare a paşilor in plus, comite o abatere şi aceasta va fi sancţionată imediat prin pierderea posesiei mingii.

Fiecare echipa are dreptul la patru time-out-uri pe durata unui joc.

Dacă după expirarea timpului de joc scorul este egal, se desfăşoară atâtea reprize de prelungiri cu durata de 3 min. până se departajează o echipă. În cadrul acestor reprize de prelungiri, antrenorii nu vor beneficia de time-out.

34

Abaterea de trei secunde se sancţionează atunci când exista un control al echipei in suprafaţa de joc a adversarilor (terenul de atac).

Cel care executa aruncarea liberă trebuie sa elibereze mingea in 10 secunde din momentul in care i se indica locul de unde s-o facă de către un oficial.

O echipa este formata din cinci jucători. Fiecare echipa mai are dreptul la 5 jucători înlocuitori.

Nu este regulamentar ca jucătorul sa dribleze de doua ori (se considera încheierea unui dribling in momentul in care jucătorul are controlul mingii cu ambele mâini).

JOCUL DE BASCHET 3X3 PENTRUJOCUL DE BASCHET 3X3 PENTRU PERSOANE CU DISABILITĂŢI MINTALEPERSOANE CU DISABILITĂŢI MINTALE

SCOPUL JOCULUI DE BASCHET 3X3 Angrenarea unui număr cât mai mare de jucători şi

echipe care sa participe la competiţiile de baschet ale copiilor cu disabilităţi mintale.

Este o modalitate prin care cei care au un nivel al abilitaţilor sportive mai scăzut să progreseze spre jocul pe toată suprafaţa de joc.

Trebuie făcute eforturi ca regulamentul referitor la jocul de baschet să fie respectat întocmai.

TERENUL DE JOC ŞI ECHIPAMENTULJocul 3x3 se va desfăşura pe jumătate de teren de

baschet, terenul fiind încadrat de linia de fund, de liniile laterale şi de linia la centru.

Celelalte precizări ale regulamentului la acest capitol sunt identice cu cele ale jocului 5x5.

FORMAREA ECHIPELORAntrenorul trebuie să cunoască înainte de începerea

competiţiei scorurile obţinute de fiecare jucător în parte la „Testul Abilitaţilor la Baschet”, care testează driblingul,

35

aruncarea şi pasa, testare ce se va realiza într-un cadru competiţional.

Punctajul echipei va fi determinat însumând primele patru cele mai bune punctaje obţinute de membrii echipei şi împărţind rezultatul la patru.

Acest punctaj, ca şi la jocul 5x5, va constitui un prim criteriu de împărţire a sportivilor în urma căruia echipele vor desfăşura 1-2 jocuri care vor stabili grupele în care aceştia se vor întrece în următoarea fază a competiţiei în cadrul jocului.

În această fază, echipele vor juca unul sau mai multe jocuri, fiecare joc durând cel puţin 6 minute. Regulamentul prevede că în cadrul acestui joc, fiecare membru al echipei va juca.

ADAPTĂRI ALE REGULAMENTULUI O echipa poate avea cel mult cinci jucători dintre care

trei pe teren şi doi de rezervă. Baschetul pe jumătate de teren (3x3) se joacă cu trei

jucători în fiecare echipă. Fiecare echipă este obligata să înceapă meciul cu trei jucători, altfel întrecerea este amânată.

Meciul se va desfăşura pe o perioada de 20 de minute sau până ce o echipă marchează 20 de puncte. Înscrierea unui cos se consideră doua puncte, excepţie făcând acele aruncări la coş care se realizează din afara suprafeţei de 6,25m, care dacă sunt reuşite duc la obţinerea a trei puncte de către cei care au marcat.

Timpul de joc va fi cronometrat cu un cronometru cu dublu stoper. El va fi oprit ori de cate ori mingea nu va mai fi in joc ( fault, time-out, coş, nereguli)

Jocul va începe prin stabilirea celor care vor fi iniţial în posesia mingii, metoda folosita fiind datul cu banul. Nu se va sări la minge.

Atunci când după expirarea timpului regulamentar de joc cele două echipe sunt la egalitate se acordă prelungiri. Acestea vor începe prin aruncarea banului pentru a stabili care echipă va deţine posesia balonului. Înaintea primei sau a următoarelor reprize de prelungiri se va acorda pauză de câte un minut. Prelungirile vor dura trei minute. În timpul ultimului

36

minut de prelungiri cronometrul se va opri dacă mingea nu mai este în joc.

După orice fluier al arbitrului (minge moartă), mingea se va afla în posesia arbitrului. Mingea este considerată moartă atunci când fluieră arbitrul pentru a sancţiona o greşeala personală sau o abatere.

Echipele îşi schimbă posesia mingii după fiecare coş. Aruncarea liberă la coş se va realiza dintr-un punct

special însemnat, situat în suprafaţa de restricţie. În momentul în care se execută aruncarea toţi jucătorii vor fi în spatele marginilor care delimitează zona de restricţie, cu excepţia celui care execută aruncarea. După ce mingea a fost repusă în joc, orice jucător aflat în ofensivă poate arunca la coş.

Înlocuirile pot fi făcute atunci când mingea se găseşte în afara jocului. Când una dintre echipe face o schimbare atunci trebuie să i se ofere şi celeilalte echipe posibilitatea să facă o înlocuire. Arbitrii vor fi informaţi de schimbările produse la fel ca şi jucătorii echipei adverse.

Sunt permise doua time-out-uri de 60 de secunde pentru fiecare echipă în parte şi atunci cronometrul va fi oprit. Daca unul dintre jucători este rănit atunci arbitrul trebuie să solicite time-out. Arbitrul poate ori cronometrul ori de câte ori este nevoie şi consideră că este necesar să facă acest lucru. De exemplu, nu este indicat ca ceasul să meargă atât timp cât mingea sare în afara suprafeţei de joc, pentru că acest lucru ar constitui un dezavantaj pentru cei aflaţi în joc. Consecvent, jocul trebuie oprit.

O minge reţinută este atunci când unul dintre membrii echipei adverse ţine mingea cu ambele mâini atât de ferm încât nu ar putea fi deposedat decât cu forţa.

Pe acele terenuri unde suportul pentru cos se afla în suprafaţa de joc, un jucător care atinge suportul nu este considerat a fi în afara jocului exceptând situaţia când acest jucător deţine mingea. Dacă mingea atinge suportul, sau un jucător posesor al mingii atinge suportul, jucătorul este considerat ca aflându-se în afara jocului şi se va sancţiona cu pierderea posesiei mingii.

37

Oficialii vor acorda time-out la cererea jucătorilor sau a arbitrilor atunci când aceştia semnalizează verbal sau cu ajutorul mâinii.

O greşeală personală (fault) se referă la încălcarea regulilor implicând contact personal cu un adversar sau un comportament lipsit de sportivitate (greşeala tehnica). Este atribuit celui care l-a comis.

In urma oricărui tip de greşeala (personala, tehnică) cealaltă echipa va intra în posesia mingii şi va arunca din perimetrul zonei de restricţie din punctul special marcat. Dacă un jucător este faultat atunci când arunca la coş, dar înscrie coşul, acesta este validat.

Nu există limite ale faulturilor la nivel individual sau la nivelul echipei în cadrul competiţiilor 3 la 3. Cu toate acestea, neregulile vor duce la avertismente orientate spre jucător sau antrenor. Dacă în continuare nu se respectă regulile sau se comit faulturi intenţionate atunci se va trece la eliminarea jucătorului de pe teren de către arbitru.

Un jucător care joaca în atac, inclusiv pivotul, nu poate rămâne în perimetrul zonei de aruncări libere decât pentru trei secunde. Sancţiunea pentru aceasta infracţiune este pierderea posesiei mingii.

Un jucător care execută o aruncare liberă are la dispoziţie cinci secunde pentru a executa aruncarea la coş. Penalizarea pentru depăşirea acestei perioade de cinci secunde constă în pierderea posesiei mingii.

Este neregulamentar ca jucătorii să dribleze de doua ori (se considera încheierea unui dribling în momentul în care jucătorul are controlul mingii cu ambele mâini).

Jucătorii pot face două păşiri peste limita admisă. Cu toate acestea, dacă jucătorul înscrie sau trece de apărare ca urmare a acestor paşi atunci se afla în avantaj şi va fi sancţionat.

38

ÎNTRECERI UNIFICATEÎNTRECERI UNIFICATE

Practicarea jocului de baschet sub forma echipelor unificate are o serie de beneficii, atât asupra copiilor cu dizabilităţi cât şi asupra partenerilor acestora:

• dezvoltarea abilităţilor sportive a persoanelor cu dizabilitate mintală şi a partenerilor acestora

• realizarea unei experienţe competiţionale• participarea comunităţii la activităţile competiţionale• educaţie publică şi implicarea familiilor în activităţile

sportive cu efect în îmbunătăţirea capacităţii de înţelegere a persoanelor cu retard mintal Se pot desfăşura întreceri unificate atât în jocul de

baschet 3x3 pe jumătate de teren cât şi 5x5 pe tot terenul. Pentru desfăşurarea competiţiilor la întreceri unificate trebuie respectate următoarele reguli:

Echipele trebuie să fie alcătuite dintr-un număr bine proporţionat de jucători şi parteneri. În timpul competiţiei, echipele nu trebuie să depăşească trei jucători şi doi parteneri (doi jucători şi un partener pentru jocul 3x3).

Fiecare echipă trebuie să aibă un antrenor care să se ocupe de echipă în timpul competiţiilor.

În timpul jocului partenerii nu trebuie să înscrie mai mult de 75% din totalul de puncte. Într-un meci, jucătorii ca şi grup şi partenerii ca şi grup trebuie să înscrie cel puţin 25% din totalul punctelor obţinute. Dacă nu se respectă aceste condiţii atunci jocul se anulează.

COMPETIŢII DE ABILITĂŢI INDIVIDUALECOMPETIŢII DE ABILITĂŢI INDIVIDUALE

Aceste competiţii sunt importante pentru sportivii cu un nivel scăzut al abilităţilor sportive. Se adresează celor care cunosc deja jocul. Ele se pot constitui şi în criterii de apreciere a sportivilor în urma căruia echipele vor desfăşura 1-2 jocuri care vor stabili grupele în care aceştia se vor întrece în următoarea fază a competiţiei în jocul de baschet 3x3 sau 5x5.

39

Aceste probe sunt:Dribling pe 10 metri, Pase la punct fix,Aruncări la cos.Scorul final al jucătorului va fi suma scorurilor obţinute

de jucător la fiecare dintre cele trei probe mai sus menţionate.Jucătorii vor fi grupaţi pe baza rezultatelor obţinute la

cele trei probe.Fiecare proba are la bază o diagramă care sugerează

numărul şi poziţia fiecărui voluntar sau persoană implicată în execuţia ei. Este important să fie menţinut constant numărul voluntarilor implicaţi pentru a oferi consistenţă competiţiei.

PASE LA ŢINTAScop. Măsurarea abilitaţii jucători şi de a pasa mingea

de baschet.Materiale necesare. Două mingi de baschet (pentru

competiţiile feminine şi cele pentru juniori se va folosi o minge de baschet mai mică cu circumferinţa de 72,4cm şi greutatea de 510-567g), un perete plat, cretă şi un metru.

Descriere. Cu ajutorului cretei se va marca pe perete un pătrat cu latura de un metru. Pătratul va fi desenat la un metru distanta de podea. La o distanta de 2,4 m de perete se va desena cu ajutorul cretei un pătrat cu latura de 3 metri.Jucătorul va sta in interiorul pătratului cu latura de 3 metri.Jucătorul are dreptul la cinci execuţii.

Notare. Jucătorul obţine 3 puncte dacă nimereşte în interiorul

pătratului de pe perete. Jucătorul obţine 2 puncte dacă nimereşte liniile

pătratului. Jucătorul primeşte 1 punct daca loveşte peretele, dar

nu nimereşte nici pătratul, nici liniile acestuia. Jucătorul primeşte 1 punct dacă prinde mingea în aer

sau după ce aceasta a sărit o dată sau de mai multe ori, jucătorul aflându-se în pătratul său în momentul prinderii.

40

Jucătorul nu primeşte nici un punct dacă mingea atinge podeaua înainte de a atinge peretele.

Scorul jucătorului va fi suma punctelor obţinute de jucător în urma celor 5 pase.

LEGENDA:V = VoluntarO = OficialJ = Jucător

Minge

DRIBLINGMateriale necesare. Un perimetru al suprafeţei de joc

(de preferat de-a lungul liniilor de margine), şase jaloane, bandă adezivă şi patru mingi de baschet – una pe care jucătorul o primeşte iniţial, două de rezervă în cazul în care mingea părăseşte suprafaţa de joc şi încă o minge pentru a continua testul.

1 m

1 m

1 m

3 m

3 m

OV

J

2,4 m

XXXXXXXX12345678

Tabela de scor

Masa oficiala

41

Descrierea testului. Timpul: 60 de secunde pentru o încercare.

Jucătorului i se dă instrucţiunea de a dribla trecând alternativ în dreapta şi apoi în stânga celor 6 jaloane aşezate în linie, la doi metri depărtare, într-o cursă de 12m. Jucătorul poate începe fie din stânga, fie din dreapta primului obstacol, dar trebuie să treacă alternativ de fiecare obstacol. Când trece de ultimul obstacol şi ajunge la linia de sosire prinde mingea se întoarce la linia de start aşează mingea jos şi reia execuţia. Jucătorul continua până când trec 60 de secunde. Dacă jucătorul scapă mingea cronometrul nu se va opri. Jucătorul recuperează mingea sau ia cea mai apropiată minge de rezervă şi îşi continuă traseul.

Notarea. Se acordă câte un punct ori de câte ori jucătorul depăşeşte jumătatea distanţei dintre două obstacole. (de exemplu, dacă jucătorul driblează cu succes de la linia de start, trecând cu bine de întregul rând de jaloane şi aduce mingea la linia de sosire, atletul va obţine cinci puncte. Jucătorul trebuie să dribleze corect şi să aibă controlul total asupra mingii în deplasarea lui de la o jumătate a distanţei dintre jaloane la jumătatea distanţei dintre alte jaloane.)

Scorul jucătorului urmăreşte numărul jaloanelor pe care atletul le-a depăşit cu succes în 60 de secunde.

Mod de desfăşurare. Testul va fi aplicat de către voluntari care nu pot interveni în modul de acţiune al jucătorilor. Voluntarul A va vorbi despre instrucţiunile testului, iar voluntarul B va face o proba demonstrativa. Voluntarul A va înmâna jucătorului care va fi supus testării mingea de baschet, se va asigura că acesta este pregătit să înceapă şi îi va da startul, numărând de câte jaloane a reuşit să treacă atletul în 60 de secunde. Voluntarii B şi C care se ocupă de mingiile de rezervă le vor recupera pe cele care părăsesc suprafaţa de joc sau le vor da jucătorilor mingi de rezervă de câte ori este nevoie. Voluntarul D va tine scorul. Voluntarii se vor ocupa doar de administrarea testului.

42

LEGENDA:

J = Jucător Minge

ARUNCARE LA COSMateriale necesare. Două mingi de baschet, cretă sau

bandă adezivă, metru şi un panou cu inel. Descrierea testului. Se marchează şase puncte pe

podea. Pentru a stabili unde anume se vor afla acestea se va lua ca punct de reper un punct aflat în fata coşului de baschet.

Distantele la care se găsesc aceste puncte sunt următoarele:

Nr. 1 – nr. 2 = 1,6m lateral dreapta şi stânga faţă de panou, la 1 m faţă de proiecţia panoului pe sol

Nr. 3 – nr. 4 = 1,6m lateral dreapta şi stânga faţă de panou, la 1,5 m faţă de proiecţia panoului pe sol

Nr. 5 – nr. 6 = 1,6m lateral dreapta şi stânga faţă de panou, la 2,0 m faţă de proiecţia panoului pe sol

Jucătorul are două încercări de a înscrie din fiecare dintre cele şase puncte. Se începe de la punctul nr. 2, apoi nr. 4, nr. 6, nr. 1, nr. 3 si nr. 5.

2 m 2 m 2 m 2 m 2 m 2 m

SOSIRESTART

J

3 m

alte mingii

43

NotareaPentru fiecare coş înscris de la punctele nr. 1 si nr. 2,

jucătorul obţine doua puncte. Pentru fiecare coş înscris de la punctele nr. 3 si nr. 4,

jucătorul obţine trei puncte.Pentru fiecare coş înscris de la punctele nr. 5 si nr. 6,

jucătorul obţine patru puncte.Pentru fiecare încercare a jucătorului care nu se

finalizează cu înscrierea unui coş, dar în urma căreia mingea atinge panoul sau inelul coşului, atletul obţine un punct.

Rezultatul la această probă al jucătorului va fi suma punctelor obţinute în urma celor 12 aruncări.

Rezultatul final al jucătorului va fi suma scorurilor obţinute de jucător la cele trei probe din cadrul competiţiei de abilitaţi individuale.

LEGENDA:Voluntar

Oficial

V

O

1,6 m

O V

Masa oficiala

XXXXXXXX12345678

Tabela de scor

44

ABILITĂŢI DE A JUCA ÎN ECHIPA DE BASCHETMateriale necesare. Două mingi de baschet, metru,

cretă sau bandă adezivă, un cos de baschet (pentru competiţiile juniorilor, se poate folosi un coş aflat la o înălţime de 2.44m deasupra podelelor), hârtii pentru înregistrarea scorurilor, panou.

Dimensiunile traseului. Se marchează patru puncte pe suprafaţa de teren,

similare cu poziţiile de apărare ale jucătorilor in sistemul 2-1-2, jucătorii aflându-se la o distanta de 4 m unii faţă de ceilalţi (conform diagramei).

Poziţia jucătorului nr. 5 se marchează la doi metri faţă de coşul de baschet.

Echipele trebuie să completeze un formular înainte de începerea jocului şi să poarte tricouri sau uniforme numerotate.

Reguli. Două echipe de câte cinci jucători vor fi poziţionate la marginile opuse ale suprafeţei de teren. Jocul are doua jumătăţi, fiecare constând din câte cinci reprize. Jucătorilor li se va da posibilitatea să treacă prin fiecare din cele cinci poziţii în cadrul fiecărei jumătăţi.

Fiecare membru din cadrul primei echipe de cinci jucători încearcă să prindă mingea şi s-o arunce cât mai precis spre jucătorul aflat în următoarea poziţie. Pentru a începe repriza oficialul va pasa mingea jucătorului care se găseşte în poziţia nr. 1.

Jucătorul din poziţia nr. 1 va pasa mingea spre jucătorul aflat în poziţia nr. 2. Jucătorul din poziţia nr. 2 va pasa mingea spre jucătorul aflat în poziţia nr. 3. Această secvenţa de pase continuă până când mingea prin rotaţie ajunge la jucătorul aflat în poziţia nr. 5.

Jucătorii pot pasa mingea cum vor, dar trebuie să respecte ordinea numerică. Este permisă şi acea pasă în care mingea va atinge o singura dată podeaua. Daca mingea

1,5 m 1 m

4 m

1 m

4 m

4 m

1,5 m2 m

45

pasată nu ajungă la jucător atunci ea poate fi recuperată de jucător sau de unul dintre oficiali. Cu toate acestea, jucătorul trebuie să se întoarcă la poziţia sa pentru a putea pasa mai departe mingea următorului jucător.

O pasă corectă este cea care ajunge direct la jucător. Când mingea ajunge la jucătorul din poziţia nr. 5 el/ea încearcă să înscrie. Nu se permit slam dunk-urile. Dacă se va înscrie prin slam dunk punctul nu va fi validat. Jucătorilor aflaţi în poziţia nr. 5 li se oferă o singură posibilitate de a înscrie. După încercarea jucătorului aflat în poziţia 5 de a înscrie se încheie repriza. După ce prima echipă şi-a încheiat repriza, urmează cea de-a doua echipa. Jucătorii îşi vor schimba poziţia prin rotaţie respectând ordinea numerică, după fiecare repriză.

Jocul alternează între cele două echipe după încheierea fiecărei runde. După ce fiecare echipă a trecut prin cinci reprize, prima jumătate a jocului se încheie.

Urmează o pauză de cinci minute.Echipele îşi vor schimba locul în teren după prima

jumătate şi vor începe să joace alte cinci reprize în cea de-a doua jumătate.

Înlocuirile sunt permise abia după ce s-a încheiat complet o repriză.

Antrenorii vor rămâne pe marginea terenului. Ei le pot da jucătorilor instrucţiuni verbale sau de alt tip. Jucătorii cu probleme de auz pot primi asistenţă în a se poziţiona.

Notarea.Echipa primeşte câte un punct pentru fiecare pasă

corectă.Echipa primeşte câte un punct pentru fiecare prindere

cu succes a mingii.Echipa primeşte două puncte pentru fiecare coş

înscris.Se va acorda un punct ca bonus pentru fiecare repriză

de pasare şi prindere încheiata cu succes.Maximul de puncte pe care le poate obţine o singură

echipa într-una dintre jumătăţile jocului este de 55.

46

Scorul final al echipei va fi suma scorurilor obţinute în cele zece runde.

Echipa cu cel mai mare scor este echipa câştigătoare.Daca echipele se găsesc la egalitate după timpul

regulamentar, atunci se vor juca reprize suplimentare. Echipa care înscrie prima cele mai multe puncte într-o repriza este câştigătoare.

47

4. MODELUL DE JOC LA COPIII CU4. MODELUL DE JOC LA COPIII CU DEFICIENŢE MINTALEDEFICIENŢE MINTALE

În întrecerile pentru copii cu deficienţe mintale, şi în particular ale celor organizate de Special Olympics, categoriile de vârstă, pentru participarea în competiţii sunt diferite faţă de cele ale persoanelor fără handicap.

În sporturile de echipă, categoriile la care se desfăşoară competiţii sunt următoarele:

15 şi sub 15 16-21 22 şi peste

ÎNCEPĂTORI – până la 15 ani

CONŢINUT Tehnica jocului cu mingea

Ţinerea mingii simetrică cu două mâini la piept şi de deasupra capului şi asimetrică cu o mână de deasupra capului

Prinderea mingii cu două mâini de pe loc şi din deplasare

Pasarea mingii cu două mâini de la piept, cu două mâini cu pământul, cu două mâini de deasupra capului.

Driblingul de pe loc, din deplasare, înalt, mediu, jos, cu schimbare de direcţie cu trecerea mingii prin faţă şi cu piruetă.

Oprirea într-un timp Pivotarea prin întoarcere şi prin păşire Aruncarea la coş de pe loc cu o mână de deasupra

capului, aruncarea la coş din dribling cu o mână de deasupra capului. Tehnica jocului fără minge

Poziţia fundamentală şi deplasări variate în poziţie fundamentală, jocul de picioare şi lucrul de braţe, structuri de procedee tehnice cu deplasări variate

48

Schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare şi pe un picior. Tactica individuală

În atac Demarcajul Ieşirea la minge cu oprire într-un timp Depăşirea cu păşire încrucişată Recuperarea ofensivă la aruncarea proprie şi la

aruncarea coechipierilorÎn apărare

Marcajul normal al jucătorului cu minge, închiderea depăşirii,

Acţiuni de intervenţie la minge în cadrul marcajului: intercepţia, smulgerea, scoaterea mingii din dribling

Recuperarea defensivă Tactica colectivă de 2-3 jucători

În atac Dă şi du-te Atacul în superioritate numerică 2x1

În apărare Apărarea în inferioritate numerică 1x2

Tactica de echipă 5x5 În atac

Contraatacul cu dribling pe centru şi cu pasă directă la vârful de contraatac

Atacul fără jucători pivoţi (în semicerc) În apărare

Apărarea zonă şi apărarea om la om.

MODELUL DE JOCJocul de baschet la nivelul începători trebuie să fie

orientat spre integrarea în cadrul jocului a elementelor şi procedeelor tehnice învăţate sub forma unor acţiuni tactice simple. După intrarea în posesia mingii, principala preocupare a jucătorilor trebuie să fie transmiterea mingii la jucătorul din faţă (se poate folosi şi pasa lungă cu o mână de la umăr la vârful de contraatac) sau înaintarea în dribling în terenul

49

advers şi finalizarea prin acţiuni tactice individuale, în special prin depăşire şi pătrundere.

În atac jucătorii se vor aşeza în semicerc prin pase şi deplasări se vor demarca şi vor acţiona spre coş în funcţie de situaţie. Se va urmări lărgirea spaţiului de joc pentru a favoriza jocul 1x1 şi pasarea la coechipierul liber.

În apărarea om la om se urmăreşte realizarea marcajului normal pe tot terenul, punându-se accent pe apărarea dribleurului, închiderea depăşirii, scoaterea mingii din dribling, apărarea aruncărilor şi lupta pentru recuperarea mingiilor ricoşate.

Apărarea zonă se foloseşte mai mult deoarece este mult mai simplu ca jucătorii, după pierderea posesiei mingii să se retragă într-o anumită zonă în care să aplice procedeele şi acţiunile tactice de apărare.

Cu toate că cel mai des folosită în competiţii este apărarea zonă, nu trebuie neglijată instruirea şi folosirea în anumite momente ale jocului apărarea om la om care pe de o parte realizează bazele unei apărări eficiente în zonă şi pe de altă parte în anumite momente ale jocului poate ridica probleme echipei adverse.

OBIECTIVELE INSTRUIRIIInstruirea jucătorilor trebuie să ţină cont de diagnosticul

medical al fiecărui jucător, având ca principale coordonate, următoarele:

Influenţarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor adaptat particularităţilor fiecărui jucător.;

Dezvoltarea motricităţii globale şi formarea cât mai corectă a deprinderilor motrice de bază: alergarea, săritura, aruncarea;

Dezvoltarea capacităţilor motrice de bază: viteza, îndemânarea, rezistenţa, forţa, adaptat particularităţilor specifice fiecărui jucător,

Învăţarea procedeelor tehnice fundamentale de atac şi apărare; învăţarea structurilor de procedee tehnice fundamentale, legarea procedeelor tehnice învăţate şi

50

aplicarea lor în acţiunile tactice fundamentale şi în jocul bilateral;

Învăţarea şi respectarea, în condiţii de joc a principalelor reguli ale jocului: începerea jocului, paşi, dublu dribling, greşeala personală, întoarcerea mingii în terenul din spate, repunerea mingii din lateral şi de la linia de fund.

Dezvoltarea spiritului de competitivitate şi combativitate, a plăcerii şi a nevoii de a se juca, a deprinderilor de disciplină, dezvoltarea şi integrarea copilului în colectivitate.

CERINŢE METODICE Accentul va fi pus pe formarea deprinderilor motrice

de bază (mers, alergare, săritură, aruncare etc.), dar şi pe dezvoltarea calităţilor motrice viteza şi capacităţi coordinative;

Din punctul de vedere al exersării, se va pune accentul pe calitatea, nu pe cantitate acesteia. Se impune însuşirea cât mai corectă a mecanismului de bază al deprinderilor motrice care intră în structura procedeelor tehnice: ţinerea, prinderea şi pasarea mingii, driblingul, oprirea, pivotarea, aruncarea la coş, adaptat particularităţilor de creştere şi dezvoltare ale fiecărui jucător.

Exerciţiile trebuie să capete formă de joc, având ca punct de plecare regulile jocului competiţional; în cadrul jocurilor pregătitoare vor fi incluse structuri de procedee tehnice;

Jucătorii trebuie să primească instrucţiuni adecvate si încurajări pe parcursul desfăşurării exerciţiilor şi în timpul competiţiei;

În instruire se va folosi atât metoda analitică cât şi cea globală. Metoda analitică pentru învăţarea şi corectarea deprinderilor tehnice şi metoda globală (jocul) pentru a verifica comportamentul individual şi colectiv.

Jocul trebuie să se desfăşoare într-o formă liberă, principiile de joc (atac-apărare) prezentate de antrenor trebuie să fie simple la început, gesturile şi mişcările nu trebuie să fie excesiv de tehnice.

Regulile de joc trebuie să se introducă treptat, paralel cu învăţarea procedeelor tehnice

51

Instruirea să ţină cont de capacitatea de înţelegere a copilului, obligându-l ca acţiunile sale să fie rodul propriei gândiri şi iniţiativei proprii;

Se vor încuraja atitudinile conştiente, creative, pe bază de dialog şi comunicare între copii şi copii-profesor.

MIJLOACE FOLOSITEÎn instruirea la acest nivel conform conţinutului

programei, se vor folosi mijloace aparţinând următoarelor grupe de mijloace:

- jocuri de mişcare;- ştafete, concursuri;- jocuri pregătitoare;- jocuri simplificate;- structuri complexe pentru dribling, pase, aruncări;- complexe tehnice de atac şi apărare;- exerciţii cu desfăşurare pe jumătate şi pe tot terenul cu

şi fără adversar- jocuri şcoală, jocuri de verificare, jocuri oficiale.

AVANSAŢI – 16 – 21 ani şi peste 22

CONŢINUT Tehnica jocului cu mingea

Ţinerea mingii în priză simetrică cu două mâini la piept şi de deasupra capului şi asimetrică cu o mână de deasupra capului

Prinderea mingii cu două mâini de pe loc şi din deplasare

Pasarea mingii cu două mâini de la piept, cu două mâini cu pământul, cu două mâini de deasupra capului, cu o mână din dribling, fente de pase, pasa cu o mână de la umăr de pe loc şi din deplasare.

Driblingul de pe loc, din deplasare, înalt, mediu, jos, cu schimbare de ritm, cu schimbare de direcţie cu trecerea

52

mingii prin faţă, cu trecerea mingii pe la spate şi printre picioare, cu piruetă, ambidextrie în dribling.

Oprirea într-un timp şi în doi timpi cu prinderea mingii din dribling şi prinderea mingii din pasă

Pivotarea prin întoarcere şi prin păşire precedată de oprire într-un timp şi în doi timpi

Aruncarea la coş de pe loc cu o mână de deasupra capului, aruncarea la coş din dribling cu o mână de deasupra capului, fente de aruncare, aruncarea la coş din alergare cu o mână de deasupra capului, aruncarea la coş din săritură precedată de oprire într-un timp şi în doi timpi de la distanţă mică. Tehnica jocului fără minge

Poziţia fundamentală şi deplasări variate în poziţie fundamentală, alternarea deplasărilor, jocul de picioare şi lucrul de braţe în funcţie de poziţia mingii, structuri de procedee tehnice cu deplasări variate

Schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare şi pe un picior şi cu piruetă Tactica individuală

În atac Demarcajul Ieşirea la minge cu oprire într-un timp şi în doi timpi Poziţia triplei ameninţări Depăşirea cu pas încrucişat, depăşirea deschisă Pătrunderea de pe partea mingii şi de pe partea

opusă mingii prin faţa apărătorului Recuperarea ofensivă la aruncarea proprie şi la

aruncarea coechipierilorÎn apărare

Marcajul normal al jucătorului cu minge, închiderea depăşirii. Marcajul jucătorului care nu a driblat, care driblează, care a oprit driblingul.

Acţiuni de intervenţie la minge în cadrul marcajului: intercepţia, smulgerea, scoaterea mingii din dribling, capacul.

Recuperarea defensivă cu execuţia blocajului defensiv Tactica colectivă de 2-3 jucători

53

În atac Dă şi du-te Încrucişarea în dribling şi pe jucător static Atacul în superioritate numerică 2x1, 3x2 Dublajul

În apărare Apărarea în inferioritate numerică 1x2, 2x3 Închiderea culoarului de pătrundere Alunecarea Flotarea

Tactica de echipă 5x5 În atac

Contraatacul cu dribling pe centru şi cu pase pe lateral

Atacul fără jucători pivoţi (în semicerc) cu intrarea pe rând a unui jucător în interior sau sistemul de atac cu jucător pivot 2-2-1.

În apărare Apărarea om la om normală şi agresivă

MODELUL JOCULUIJocul de baschet la nivelul avansaţi trebuie să fie

orientat spre integrarea în cadrul jocului a elementelor şi procedeelor tehnice învăţate sub forma unor acţiuni tactice simple în cadrul unui sistem de joc.

Ca urmare, ca şi caracteristică principală a jocului este desfăşurarea contraatacului ca sistem de joc, jucătorii îndeplinind sarcini în cadrul contraatacului: recuperator, lansator, vârf. Tipul de contraatac folosit cel mai frecvent, este cel cu dribling pe centru.

În atac se pot folosi sistemele de joc în semicerc sau cu un jucător pe post de centru – pivot.

Apărarea zonă se foloseşte cel mai mult deoarece atât din punct de vedere al efortului fizic şi psihic cât şi din punct de vedere al cunoştinţelor tehnico-tactice este mai accesibilă.

Modelul de joc pentru avansaţi presupune o instruire prealabilă a jucătorilor cu handicap mintal care să realizeze obişnuirea acestora cu regulamentul şi spiritul jocului

54

OBIECTIVELE PREGĂTIRIIContinuarea influenţării dezvoltării fizice a copiilor,

dezvoltarea a musculaturii, creşterea tonusului muscular şi a capacităţii cardio-respiratorii;

Dezvoltarea motricităţii globale şi formarea corectă a deprinderilor motrice de bază: alergarea, săritura, aruncarea şi a motricităţii specifice;

Dezvoltarea vitezei de execuţie a procedeelor tehnice, a capacităţilor coordinative (îndemânarea);

Consolidarea procedeelor tehnice fundamentale de atac şi apărare şi învăţarea unor procedee noi;

Consolidarea acţiunilor tactice individuale fundamentale de atac şi apărare;

Învăţarea şi consolidarea acţiunilor tactice colective de atac şi apărare şi integrarea lor în jocul bilateral;

Învăţarea şi respectarea, în condiţii de joc a principalelor reguli ale jocului: începerea jocului, paşi, dublu dribling, greşeala personală, întoarcerea mingii în terenul din spate, repunerea mingii din lateral şi de la linia de fund.

Dezvoltarea spiritului de competitivitate şi combativitate, a plăcerii şi a nevoii de a se juca, a deprinderilor de disciplină, dezvoltarea şi integrarea copilului în colectivitate.

CERINŢE METODICE Repetarea elementelor tehnice şi acţiunilor tactice

care se învaţă în cadrul unor cicluri de antrenamente în vederea asimilării acesteia.

Exersarea va urmări următoarea eşalonare:

- Exersarea în condiţii uşurate;

- Exersarea acţiunilor în condiţii stabile şi în condiţii apropiate de joc;

- Exersarea acţiunilor în condiţii variate şi în condiţii de joc

55

Stabilirea structurilor tehnice de acţionare optime, adaptate particularităţilor jucătorilor necesare învăţării şi consolidării fiecărui procedeu sau acţiuni;

Jucătorii să execute cu eficienţă acţiunile pe care la stăpânesc iar reuşita lor să le dezvolte încrederea în sine;

Întărirea coeziunii şi spiritului de echipă, valorificarea capacităţii de performanţă colectivă, disponibilităţi psihice colective, motivaţii, cooperări.

MIJLOACE FOLOSITE exerciţii conţinând structuri de elemente şi procedee

tehnice desfăşurate pe ½ şi pe tot terenul exerciţii variate cu plecări din diferite poziţii; jocuri de mişcare, ştafete, concursuri; jocuri pregătitoare, jocuri simplificate; structuri complexe pentru perfecţionarea elementelor şi

procedeelor tehnice cu desfăşurare pe ½ de teren şi pe tot terenul executate fără adversar sau cu prezenţa adversarului;

complexe tehnice de atac şi apărare; jocuri şcoală, jocuri de verificare, jocuri oficiale.

56

5. METODICA INSTRUIRII5. METODICA INSTRUIRII

INDICAŢII METODICE GENERALEFolosirea jocului de baschet la copii cu deficienţe

mintale nu are ca scop formarea unor jucători cu o tehnică impecabilă sau absolut corectă din punct de vedere biomecanic, sau practicarea unui joc în cadrul competiţiilor care să evidenţieze valori tehnico-tactice ale jucătorilor şi echipelor.

Scopul principal al jocului de baschet este acela de a forma copiilor deprinderi psihomotrice şi cognitive transferabile în activitatea lor cotidiană, de a uşura demersul părinţilor, profesorilor şi al lor înşişi în integrarea lor socială şi de a ameliora deficienţele sau incapacităţilor asociate retardului mintal.

Activitatea competiţională cu elemente din jocul de baschet este cea care vine şi răspunde cu succes tuturor acestor deziderate, asigurând într-o formă plăcută şi atractivă nevoia copiilor de mişcare, acţionând multilateral asupra organismului pentru realizarea dezvoltării calităţilor motrice sau pentru formarea şi fixarea deprinderilor motrice, creând totodată o stare emoţională corespunzătoare.

Instruirea în jocul de baschet trebuie să împletească metodele analitice şi globale de însuşire a elementelor şi procedeelor tehnice cu forme atractive de desfăşurare ale jocurilor şi ale altor activităţi competiţionale.

Astfel, în cadrul instruirii trebuie să ţinem cont de următoarele indicaţii metodice:

Adaptarea conţinutului instruirii la posibilităţile subiecţilor şi reducerea acestuia la elemente şi procedee simple.

Formarea reprezentării mişcării trebuie să aibă la bază mai puţin explicaţia şi mai mult demonstraţia şi efectuarea mişcărilor (elemente şi procedee tehnice).

Standardizarea lecţiilor de pregătire practică pentru fixarea elementelor şi evoluţia progresivă a conţinutului

57

instruirii având la bază reguli simple de realizare şi combinare a execuţiilor.

Folosirea elementelor distractive şi de emulaţie pe tot parcursul instruirii.

Ajustarea programelor metodice de învăţare şi perfecţionare a elementelor şi procedeelor specifice jocului de baschet conform capacităţii individuale de înţelegere şi execuţie a acestora.

Cunoaşterea şi utilizarea terminologiei specifice în timpul antrenamentelor şi jocurilor.

Evitarea execuţiilor ce necesită o coordonare fină a mişcărilor, echilibru sau precizie crescută.

Evitarea eliminării subiecţilor datorită unor execuţii incorecte sau a unei nereuşite

Încurajarea permanentă a reuşitelor, crearea unei atmosfere de concurs şi recompensarea cu încurajări verbale a acestora.

Instituirea unei atmosfere destinse, de încurajare în realizarea sarcinilor motrice, de colaborare.

Efectele jocului de baschet asupra organismului sunt potenţate de accesibilitatea practicării jocului, posibilitatea practicării acestuia cu efective variabile de jucători, a satisfacerii nevoii de întrecere în cadrul unui climat emoţional ridicat.

Ţinând cont de cele prezentate anterior, de caracteristicile somatice, motrice şi psihice ale copiilor cu deficienţă mintală, de efectele practicării jocului de baschet, de caracteristicile competiţiilor specifice acestei categorii, de conţinutul jocului de baschet la grupele de începători şi avansaţi, sunt prezentate în continuare cele mai indicate exerciţii pentru învăţarea jocului de baschet la copiii cu deficienţă mintală.

Efectele practicării jocului de baschet asupra copilului deficient mintal

Practicarea jocului de baschet contribuie nu numai la îmbogăţirea bagajului psihomotric al copiilor dar şi la îmbunătăţirea imaginii de sine, a încrederii în forţele proprii,

58

favorizând fenomenele de facilitare socială, comunicare, cooperare, deci cu efecte în sfera lor socială.

Abilitarea copilului deficient mintal sau a copiilor cu cerinţe educative speciale în general, trebuie să pornească de la fundamentele motricităţii, pentru a ajunge, progresiv la dezvoltarea limbajului, gândirii, afectivităţii, înlesnind achiziţia şcolară.

Practicarea jocului de baschet poate determina la copilul deficient mintal:

îmbunătăţirea coordonării segmentelor corpului şi a coordonării oculo-motorii şi auditiv-verbale;

cunoaşterea schemei corporale şi coordonarea propriilor deplasări, gesturi în diferite împrejurări

formarea şi exersarea îndemânării, supleţei, abilităţii motrice ale funcţiilor motrice ale mâinilor şi picioarelor şi ale întregului organism;

dezvoltarea calităţilor motrice cu efecte asupra îmbunătăţirii mişcărilor segmentare şi ale corpului în general;

îmbunătăţirea actului respirator; formarea unor deprinderi motrice generale de mişcare şi

a unor deprinderi motrice specifice ramurilor sportive practicate;

formarea şi dezvoltarea abilităţilor spaţiale organizarea, structurarea, capacităţii de orientare

temporală. creşterea atenţiei şi a gradului de concentrare a atenţiei

şi a capacităţii de a acţiona motric la apariţia sau schimbarea unui stimul

formarea şi consolidarea noţiunilor de spaţiu şi timp; poziţia relativă a diferitelor obiecte şi relaţiile care le caracterizează;

însuşirea şi îmbogăţirea vocabularului elevilor cu noţiuni şi structuri verbale exprimând denumiri de mişcări şi acţiuni, terminologia şi unele expresii specifice;

cunoaşterea regulamentului de desfăşurare a jocului;

59

formarea capacităţilor de participare la activităţile colective integrându-se într-o grupă sau echipă, în funcţie de locul şi rolul său;

formarea şi cultivarea conştiinţei de sine prin dezvoltarea, siguranţei, satisfacţiei şi încrederii în propriile posibilităţi, a independenţei, perseverenţei, încrederii în forţele proprii, răbdare, ordine, spirit de cooperare, colaborare, răspundere;

respectarea diverselor ordini şi reguli care asigură eficacitatea unei activităţi colective.

favorizarea formării şi consolidării elementelor personalităţii care să contribuie la autonomie, cooperare în realizări colective şi responsabilitate în activitate.

TEHNICA FĂRĂ MINGETEHNICA FĂRĂ MINGE

Poziţia fundamentalăPoziţia fundamentală este elementul tehnic care se

regăseşte în execuţia tuturor celorlalte elemente şi procedee tehnice din jocul de baschet.

Adoptarea unei poziţii fundamentale corecte uşurează şi eficientizează execuţia elementelor şi procedeelor tehnice. Pentru aceasta, jucătorul trebuie să adopte:

o poziţie echilibrată care să-i faciliteze mişcarea să aibă genunchii îndoiţi, braţele lateral şi capul sus

pentru a cuprinde o arie cât mai largă o poziţie fundamentală cât mai joasă greutatea să fie repartizată pe ambele picioare

Procedeele de execuţie ale poziţiei fundamentale sunt:- poziţie fundamentală înaltă - specifică execuţiilor tehnice

din atac- poziţie fundamentală medie - poziţie fundamentală joasă - specifică execuţiilor tehnice

din apărare

60

Exerciţii de pe loc Găsirea poziţiei optime (stabilirea bazei de susţinere); Sărituri cu aterizare în poziţie fundamentală cu accent pe balansul vertical:

- fără schimbarea planului de aterizare;- cu schimbarea planului de aterizare.

Exerciţii din deplasare Din alergare, la semnal, oprire în poziţie fundamentală; Din alergare, la semnal, săritură cu aterizare în poziţie fundamentală: pe direcţia de deplasare sau cu schimbare de plan faţă de direcţia de deplasare. Pe perechi, faţă în faţă, cu mâinile sprijinite de umerii partenerului, deplasare în poziţie fundamentală; Pe perechi, menţinând o poziţie fundamentală joasă, jucătorii încearcă să atingă unul celuilalt genunchii (“leapşa cu atingerea genunchilor”).

Structuri de procedee tehnice Din poziţie fundamentală, jucătorii execută deplasări cu paşi adăugaţi înainte, înapoi, lateral, oblic înainte, oblic înapoi, sărituri cu desprindere de pe două picioare, de pe un picior, ghemuiri la diferite semne şi semnale ale profesorului.

Deplasarea

Elementele de mişcare în teren (deplasările) au ca scop rezolvarea rapidă şi eficientă a situaţiilor de joc - schimbări de direcţie, frânări, deplasarea în vederea intrării în posesia mingii, fente, sărituri.

Dintre aceste deplasări, specific jocului de baschet este pasul adăugat, de aceea în continuare sunt prezentate exerciţii în eşalonare metodică pentru învăţarea şi perfecţionarea pasului adăugat.

61

Pasul adăugat se poate executa pe diferite direcţii. Dificultatea în învăţare apare la schimbarea direcţiei în timpul deplasării cu pas adăugat.Execuţii individuale Lucrul individual: din poziţie fundamentală se execută paşi adăugaţi înainte, înapoi, oblic înainte, oblic înapoi şi lateral. Individual, elevul execută deplasare în poziţie fundamentală pe diferite distanţe (3-4m). Pe perechi, lucrul în oglindă, jucătorii execută deplasare cu paşi adăugaţi, la început numai lateral, apoi şi spre înainte şi spre înapoi;

Structuri de procedee tehnice Copiii plecând de pe colţurile terenului, pe jumătate de teren, execută:1 – sprint paralel cu linia laterală a terenului,2 – retragere cu spatele până sub panou;3 – sprint până la centrul terenului;4 – deplasare cu pas adăugat oblic înapoi, conform figurii

Schimbarea de direcţie

Schimbarea de direcţie asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta, fără a mai fi nevoit să se oprească.

Procedeele de schimbare de direcţie sunt:- schimbare de direcţie cu frânare pe un picior- schimbare de direcţie cu frânare pe ambele picioare

Exerciţii individuale Deplasare pe un traseu prestabilit, cu efectuarea de schimbări de direcţie la diferite semne şi semnale.

62

Deplasare pe traseul micului maraton.

Exerciţii în perechi sau în grup. “Leapşa în doi” pe tot terenul sau pe suprafaţă limitată de teren. “Leapşa pe perechi”. Copiii se ţin câte doi de mână, joacă leapşa cu celelalte perechi similar alcătuite, pe tot terenul sau pe suprafaţă limitată de teren. Ştafetă pe jumătate de teren, jucătorii deplasându-se cu schimbări de direcţie, pe traseul indicat în figură cu obligativitatea atingerii jalonului în momentul realizării schimbării de direcţie.

Structuri de procedee tehnice Alergare – schimbare de direcţie – sprint – oprire – retragere cu spatele. Deplasare cu paşi adăugaţi lateral – sprint – schimbare de direcţie – sprint. Deplasare cu pas adăugat cu spatele, la semnal – sprint.

Pirueta

Pirueta este un element tehnic fără minge care se foloseşte de pe loc sau din deplasare, ca element de schimbare de direcţie. Pentru realizarea eficientă a schimbării

63

de direcţie jucătorul trebuie să adopte o poziţie fundamentală cât mai joasă.

Nu este indicat să se înveţe pirueta la copii cu deficienţe de echilibru.

Exerciţii individuale Deplasare pe toată suprafaţa terenului, cu efectuarea de schimbări de direcţie folosind pirueta. Deplasare cu schimbări de direcţie folosind pirueta, executate în dreptul unor obiecte sau la semnalul profesorului.

Structuri de procedee tehnice Alergare – piruetă 1800 – alergare cu spatele. Alergare – schimbare de direcţie cu piruetă – sprint. Alergare – schimbare de direcţie cu piruetă – săritură cu desprindere de pe două picioare – sprint. Alergare – schimbare de direcţie cu piruetă – sprint – prinderea mingii – aruncare la coş. Pasă – deplasare – schimbare de direcţie cu piruetă – prinderea mingii aruncare la coş.

Săritura

Săritura ca element tehnic fără minge al jocului de baschet constituie componenta tehnică mai ales a acţiunilor tactice individuale şi colective: recuperarea ofensivă şi defensivă.

Deosebim următoarele procedee de execuţie:- cu desprindere de pe loc- cu elan- cu desprindere de pe 2 picioare- cu desprindere de pe un picior

Exerciţii individuale De pe loc, sărituri cu desprindere de pe două picioare, cu atingerea unui reper.

64

Săritură cu desprindere de pe un picior, cu atingerea unui reper. Sărituri repetate de pe două picioare pe două picioare, la semnal, săritură cu ridicarea genunchilor la piept. Sărituri cu desprindere de pe un picior, cu atingerea panoului sau a plasei inelului. Pe partea dreaptă a panoului se execută desprindere de pe piciorul stâng, pe partea stângă se execută desprindere de pe piciorul drept.

Exerciţii pe perechi sau în grup Sărituri cu desprindere de pe două picioare cu braţele ridicate şi atingerea palmelor între parteneri. Pe perechi, deplasare cu paşi adăugaţi lateral, la semnal sărituri cu braţele ridicate şi atingerea palmelor între parteneri.

Structuri de procedee tehnice Joc de braţe şi lucru de picioare, la semnal 2 sărituri cu braţele sus şi reluarea “jocului apărătorului”. Joc de braţe şi lucru de picioare, la semnal săritură cu braţele sus – sprint pe 5,10,15m. Aruncare mingii în panou, săritură – prindere – aruncare la coş – săritură – prindere.

Jocul de picioare şi lucrul de braţe

„Jocul de picioare şi lucrul de braţe” reprezintă un complex de procedee tehnice de deplasare cu paşi adăugaţi înainte, înapoi, lateral însoţite de lucrul activ al braţelor, în funcţie de situaţiile tactice în care se află jucătorul apărător: împiedicarea intrării în posesia mingii, împiedicarea pasei, capac, control asupra driblingului adversarului sau de către toată echipa mai ales în apărarea zonă.

Exerciţii individuale Deplasare laterală în poziţie fundamentală cu paşi adăugaţi, cu schimbarea sensului de deplasare.

65

Deplasare laterală pe traseul micului maraton (pe tot terenul sau pe ½ de teren)

Exerciţii pe perechi sau în grup “Leapşa pe perechi” cu atingerea gleznelor sau a genunchilor. Pe perechi, joc de picioare şi lucru de braţe executat “în oglindă”.

Structuri de procedee tehnice Pe perechi atacant – apărător, atacantul execută demarcaj folosind procedeele tehnice ale jocului fără minge (schimbări de direcţie, schimbări de ritm, opriri-porniri bruşte), căutând să ajungă demarcat într-o anumită zonă din teren stabilită în prealabil (colţul terenului, suprafaţa de restricţie). Apărătorul, folosind jocul de braţe şi lucrul de picioare, încearcă să-l împiedice. În grup, copiii execută joc de picioare şi lucru de braţe, la indicaţiile verbale sau vizuale ale profesorului situat în faţa grupului.

Jocuri pregătitoare şi elemente de întrecere pentru tehnica jocului fără minge:

De-a prinselea cu ajutor – profesorul alege un jucător care alergând, trebuie să-i prindă pe ceilalţi. Când un jucător este în primejdie de a fi prins, un alt jucător îl poate ajuta, venind la el şi luându-l de mână, ambii jucători ne mai putând fi prinşi. Se consideră prins, jucătorul care a fost atins de urmăritor, înainte ca acesta să formeze pereche cu un coechipier. Jucătorul prins devine urmăritor. După ce urmăritorul a trecut pe lângă o pereche, aceştia trebuie să se despartă.

Ştafetă cu alergare cu plecare din diferite poziţii: stând, stând încrucişat, aşezat, aşezat încrucişat, culcat facial, dorsal, lateral, pe 3, 5, 10, 15, 20, 30m;

Ştafete cu pas adăugat înainte, înapoi, lateral, cu deplasare în triunghi, pătrat, romb, pe ½ şi pe tot terenul;

66

Ştafetă cu joc de picioare şi lucru de braţe, pe perechi, în oglindă;

Ştafete combinate, cu plecări din diferite poziţii, cu alergare înainte, înapoi, joc de picioare şi lucru de braţe, sărituri;

Leapşa în doi cu alergare pe suprafaţă limitată, pe ½ de teren sau pe tot terenul;

1x1 marcaj-demarcaj pe suprafaţă limitată, pe ½ de teren sau pe tot terenul.

„Exploratorul” - Jucătorii împărţiţi în două grupe, se deplasează pe jumătate de teren, pe liniile terenului de baschet pe următorul traseu: de la colţul terenului, pe linia laterală – linia de centru, ocolind cercul central prin semicercul din terenul echipei proprii – linia laterală – linia de fund până la intersecţia cu suprafaţa de restricţie – pe laturile suprafeţei de restricţie până în partea opusă – linia de fund până la colţ – predând ştafeta coechipierului care execută acelaşi traseu dar în sens invers. Se pot adopta diferite variante de deplasare: mers, mers pe vârfuri, mers pe călcâie, pe partea interioară sau exterioară a labei piciorului), uşoară alergare, alergare cu genunchii sus în scopul corectării unor deficienţe posturale sau a formării şi perfecţionării deprinderilor motrice de bază.

Cursa pe numere – Jucătorii se află în şir, în aşezat, numerotaţi în adâncime. Antrenorul strigă un număr, jucătorii respectivi se ridică, execută sprint, până la o linie trasată (de ex. 10m) pe sol, se întorc la locul lor şi se aşează pe sol. Echipa a cărui jucător revine primul în poziţia iniţială acumulează 1 punct. Câştigă echipa care ajunge prima la 10 puncte. Se pot folosi diferite tipuri de deplasări (în ghemuit, sărituri pe 1 picior sau pe 2 picioare), pe diferite distanţe.

1234

67

Cursa spate în spate – Jucătorii pe perechi, spate în spate, de braţe apucat, cu umărul pe direcţie, se deplasează folosind pasul adăugat lateral până la o linie trasată pe sol (de ex. 10m), amândoi jucătorii trebuind să depăşească această linie cu ambele picioare, şi se întorc la linia de sosire. Câştigă echipa care ajunge prima înapoi la linia de sosire. Dacă avem un colectiv numeros, putem organiza întrecerea sub formă de ştafetă

TEHNICA CU MINGETEHNICA CU MINGE

“Şcoala mingii”

Exerciţii de jonglerie cu mingea Trecerea mingii în jurul capului, şoldurilor, genunchilor, gleznelor. Trecerea mingii printre picioare în formă de “8”. Copiii în poziţie fundamentală joasă, mingea ţinută cu două mâini antero-posterior, între picioare: schimbarea prizei prin răsucirea dreapta-stânga a trunchiului Aruncarea mingii în sus şi prinderea ei în ghemuit. De pe loc, trecerea mingii dinainte spre înapoi şi invers, mingea ricoşând din sol printre picioare. Din deplasare, trecerea mingii rostogolite printre picioare la fiecare pas. Din aşezat, picioarele susţinute la 450, trecerea mingii în jurul genunchilor. Din aceeaşi poziţie, trecerea alternativă a mingii în jurul genunchilor şi a şoldului. Picioarele rămân permanent susţinute la 450.

Ştafete cu transmiterea şi transportul mingiilor “Semănatul şi culesul mingiilor”. “Mingea peste pod” – 4-8 jucători sunt aliniaţi la o distanţă de o lungime de braţ pe şiruri, înapoia unei linii trasate pe sol. Mingea se află la primul jucător din şir, care la semnalul

68

profesorului trebuie să o transmită pe deasupra capului jucătorului din spate, ş.a.m.d. până la ultimul jucător. Când mingea ajunge la ultimul jucător, acesta aleargă prin lateral şi se aşează în faţa şirului. Toţi ceilalţi jucători fac un pas în spate, astfel încât primul jucător să fie înapoia liniei trasate pe sol şi distanţe dintre jucători să se menţină la o lungime de braţ. Câştigă echipa al cărei jucător din capul coloanei a revenit primul la locul său şi ţine mingea ridicată cu două mâini deasupra capului. “Mingea prin tunel” – din aceeaşi formaţie ca la jocul anterior, dar mingea este transmisă cu două mâini înapoi printre picioare. Ştafetă cu transportul mingii sub braţ. Ştafetă cu transportul mingii cu ţinerea acesteia cu două mâini la piept, deasupra capului, la spate. Ştafetă cu transportul mingii cu ţinerea acesteia cu o mână în echilibru pe palmă, cu braţul întins (înainte, lateral, sus).

Ştafete cu transportul mai multor mingi: cu două mingii (este indicată folosirea unor mingi mai mici

şi mai uşoare): transportul mingiilor ţinute sub braţ; transportul mingiilor ţinute cu braţele întinse lateral; o minge ţinută cu două mâini la piept (deasupra capului, la spate), cealaltă condusă cu piciorul; o minge ţinută cu două mâini la piept (deasupra capului, la spate), cealaltă ţinută între glezne sau între genunchi; deplasare prin sărituri pe două picioare; cu trei mingii (este indicată folosirea unor mingi mai mici şi

mai uşoare): două mingii ţinute în braţe, cea de-a treia condusă cu piciorul; două mingii ţinute în echilibru pe palme, cea de-a treia ţinută între antebraţe;

69

Ţinerea, prinderea şi pasarea mingii

În eşalonarea metodică a învăţării ţinerii, prinderii şi pasării mingii se deosebesc următoarele etape:

- exerciţii de acomodare cu mingea – „Şcoala mingii”- exerciţii specifice pentru ţinerea mingii- exerciţii specifice pentru prinderea mingii- exerciţii pentru învăţarea pasei de pe loc- exerciţii pentru învăţarea paselor de pe loc urmate de

deplasare- exerciţii pentru învăţarea paselor din deplasare

Fiecare dintre cele trei elemente prezintă procedee specifice de execuţie.

Ţinerea şi prinderea mingiiProcedee de ţinere a mingii:

- cu o mână - în apucat- în echilibru

- cu două mâini – în priză simetrică - la piept- în dreptul capului- în dreptul bazinului

- în priză asimetrică - în dreptul umărului- deasupra capului

Procedee de prindere a mingii:- cu o mână- cu două mâini- de pe loc- din deplasare- din săritură

Exerciţii individuale Alunecarea palmelor şi degetelor pe mingea aflată pe sol. Ridicarea mingii de pe sol, controlul prizei corecte şi mişcări ale articulaţiilor pumnilor Preluarea mingii din mâinile partenerului şi controlul ţinerii ei.

70

Aruncarea mingii în sus - prindere (pe loc, apoi din săritură) şi controlul prizei corecte. Prinderea mingii după ricoşarea acesteia din sol; Mingea ţinută cu două mâini deasupra capului, elevul îi dă drumul să cadă şi o prinde cât mai aproape de sol. Controlul prizei corecte. Executarea diferitelor fente: de pasare, de aruncare la coş, de plecare în dribling.

Exerciţii pe perechi sau în grup Copiii în şir, transmiterea şi preluarea mingii din mâna partenerului. Controlul prizei. Copiii dispuşi pe două linii faţă în faţă (în stând sau în aşezat), transmiterea mingii rostogolite pe sol, şi preluarea acesteia în priză simetrică cu două mâini la piept. Se pot folosi şi alte formaţii: pe perechi, în şir, în triunghi, în pătrat.

Pasarea mingiiProcedeele tehnice de pasare sunt diverse, la copiii cu

disabilităţi mintale cele utilizate fiind procedeele fundamentale de pasare:- cu două mâini – de la piept

- cu pământul- de deasupra capului

- cu o mână - de la umăr- de pe loc, din deplasare, din săritură

Pasarea mingii de pe loc Pe perechi, copiii situaţi la 3-4m distanţă unul faţă de celălalt, pase în doi cu două mâini de la piept. Pasarea mingii în formaţii cu căpitan: în linie, în semicerc, în cerc, în şir (cu ghemuire după pasare)

71

Pase în triunghi, în pătrat, în stea

Pasa de pe loc urmată de deplasare Suveică simplă

cu deplasare la coada şirului propriu; cu deplasare la coada şirului la care s-a pasat;

Suveica dublă

Pasa în triunghi, sau în pătrat urmată de deplasare spre dreapta, spre stânga cu schimbarea sensului de pasare la semnal cu deplasare la coada şirului propriu; cu deplasare la coada şirului la care s-a pasat; cu deplasare la şirul opus celui căruia s-a pasat; cu ocolirea celorlalte şiruri şi revenire la şirul propriu.

Formaţii cu căpitan pentru execuţia pasei urmate de deplasare:

un şir cu un căpitan;

72

două şiruri cu un căpitan;

Structuri de procedee tehnice Ieşire la minge – prindere – oprire – pasă – deplasare

=

Ieşire la minge – prindere – oprire – fentă – pasă – deplasare. Ieşire la minge – prindere – oprire – dribling – oprire – pasă –deplasare. Ieşire la minge – prindere – oprire – pivotare - dribling – oprire – pasă –deplasare. Prindere – oprire – dribling – oprire – aruncare la coş. Dribling – oprire – pasă – deplasare – prindere – oprire – aruncare la coş. Dribling – oprire – pivotare – pasă.

=

=

Pasa din deplasare

73

Copiii aşezaţi în şir, aleargă spre profesor, primesc şi repasează mingea din deplasare şi se deplasează, ocolind profesorul la coada şirului.

Copiii dispuşi în două cercuri apropiate aleargă în sensuri diferite şi se pasează mingea între cele două cercuri.

Pase în cerc cu căpitan.

Pase în doi din deplasare.

Suveica simplă cu pase din deplasare.

74

Pase în trei fără schimb de locuri.

Pase în trei cu încrucişare (criss-cross)

Pase din deplasare.

Etapa condiţiilor de joc Joc 5x5 pe suprafaţă limitată, fără finalizare: “Care echipă reuşeşte mai multe pase consecutive?”;

75

Jocuri pregătitoare pentru pase: Mingea la căpitan în linie, în şir, în semicerc, în cerc,

cu două şiruri – concurs între 2-3 echipe formate din 5-6 jucători. Care grupă termină mai repede executând fiecare jucător câte 2 pase la căpitan. Formaţia de minge la căpitan este prezentată la pasarea mingii de pe loc;

Ştafetă cu pase în doi; Pasă în ordine numerică – jucătorii împrăştiaţi pe o

suprafaţă limitată (de ex. 8-10 jucători în suprafaţa de 6,25m) primesc numere (de la 1 la 10). Jucătorul nr. 1 are mingea, strigă „doi” iar jucătorul cu nr. 2 trebuie să se deplaseze în faţa jucătorului cu minge şi să prindă mingea, urmând să strige numărul următor;

Pasa la numărul strigat – din aceeaşi formaţie, pe teren limitat, jucătorii strigă ce număr doresc, urmând ca cel care are numărul strigat să se deplaseze în faţa jucătorului şi să primească mingea.;

Pasă la numele strigat – ca în jocul anterior dar dacă jucătorii se cunosc între ei, aceştia pot striga numele, nu un număr de ordine;

Ţinerea mingii 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 cu diferite procedee de pasare pe suprafaţă limitată, pe ½ de teren sau pe tot terenul – jucătorii împărţiţi în 2 echipe, pasează mingea la jucătorul demarcat. Se numărul de pese pe care le realizează fiecare echipă. Echipa care ajunge la un total de 21 de pase câştigă;

Cine pasează mai repede 10, 20, 30 de pase cu diferite procedee de pasare;

Cine execută mai multe pase în 10, 20, 30 de secunde cu diferite procedee de pasare.

Adună mingiile – pe jumătate de teren de baschet, două echipe stau fiecare la câte un colţ al terenului. Pe teren sunt împrăştiate cât mai multe mingii de diferite greutăţi şi dimensiuni. La semnalul profesorului, jucătorii trebuie să alerge şi că culeagă toate mingiile care sunt împrăştiate pe teren, şi să le ducă în colţul echipei sale. Fiecare jucător nu are voie să ducă la colţul terenului său decât câte o minge.

76

Când toate mingiile au fost adunate de pe teren, se numără mingiile adunate de fiecare echipă. Câştigă echipa care a adunat mai multe mingii. Jucătorii nu au voie să se atingă între ei, pentru evitarea accidentelor.

Loveşte ţinta - jucătorii împărţiţi în 2 echipe, în spatele liniei de fund, cu un jalon situat la nivelul liniei de aruncări libere (5,80m) şi un jucător în spatele jalonului la o distanţă de 1,5 – 2 m faţă de acesta. Primul jucător din şir cu minge, rostogoleşte mingea către jalon încercând să-l atingă. După ce mingea a trecut de jalon, aceasta este recuperată de jucătorul din spate care aleargă, o predă următorului jucător din şir şi se duce la coada şirului. Cel care a efectuat aruncarea se deplasează în spatele jalonului. Câştigă echipa care atinge cel mai repede de 5 ori jalonul.

Opreşte mingea - jucătorii sunt aşezaţi în cerc la o distanţă de un braţ unul faţă de celălalt. Mingea trebuie să fie rostogolită de la un jucător la celălalt şi nu trebuie să scape în afara cercului. Jucătorul care scapă mingea este eliminat sau acumulează 1 punct. Câştigă jucătorii care la sfârşitul jocului acumulează cele mai puţine puncte, sau ultimii 3 jucători rămaşi în joc (dacă se optează pentru eliminarea jucătorilor).

Driblingul

Procedee de execuţie a driblingului:- cu mâna dreaptă, cu mâna stângă- înalt, mediu, jos- înainte, înapoi, lateral- cu variaţii de ritm- cu schimbare de direcţie cu trecerea mingii prin faţă, cu piruetă, pe la spate, printre picioare

Exerciţii individuale Dribling pe loc: cu mâna dreaptă, cu mâna stângă, înalt, mediu, jos

77

Dribling din mers şi din uşoară alergare: cu mâna dreaptă, cu mâna stângă, înainte, cu spatele, lateral, înalt, mediu, jos Dribling cu deplasare în ghemuit Dribling cu variaţii de ritm la diferite semne şi semnale Dribling cu ocolire de jaloane. Dribling cu încercuire de jaloane Dribling cu schimbare de direcţie la diferite semne şi semnale “Micul maraton” în dribling Dribling cu schimbări de direcţie cu trecerea mingii prin faţă, cu piruetă, pe la spate, printre picioare

Structuri de procedee tehnice Dribling – oprire - pasă Dribling – oprire – pivotare – pasă Dribling – aruncare la coş din dribling. Dribling – pasă din deplasare – dribling – aruncare la coş din dribling.

Pase în doi, cu încrucişare, cu dribling.

Jocuri pregătitoare pentru dribling:Ştafete cu dribling pe ½ şi pe tot terenul:

cu mâna dreaptă dus-întors; cu măna stângă dus-întors; cu mâna dreaptă dus, cu mâna stângă întors; dribling înainte – dribling cu spatele; dribling cu modificări de poziţii ale corpului:

semigenuflexiune, ghemuit; dribling cu ocoliri sau încercuiri de jaloane

R

78

dribling cu schimbări de direcţie;Ştafete cu dribling cu două mingi;

în linie dreaptă; cu ocolirea unor jaloane;

Jocuri Ţine ritmul - pe loc, profesorul imprimă jucătorilor un

anumit ritm în care aceştia sunt obligaţi să dribleze. Jucătorii trebuie să dribleze în acelaşi timp, păstrând ritmul. Dacă un jucător scapă mingea de sub control sau pierde ritmul este eliminat şi continuă ceilalţi jucători

Fereşte jalonul - pe jumătate de teren de baschet, sau pe o suprafaţă limitată, sunt împrăştiate mai multe jaloane (10-15). Jucătorii se deplasează rostogolind mingea cu o mână, încercând să nu atingă jaloanele. Jucătorul care atinge un jalon sau scapă mingea în afara terenului, este eliminat. Câştigă jucătorul care rămâne ultimul în teren

Statuia – jucătorii pe jumătate de teren, driblează. La semnalul auditiv sau vizual al profesorului aceştia trebuie să se oprească din dribling ţinând mingea în ambele mâini. Cei care nu reuşesc, acumulează 1 punct. Câştigă jucătorul sau jucătorii care la sfârşitul jocului au cele mai puţine puncte.

Semaforul - jucătorii pe jumătate de teren, driblează pe loc. La semnalul auditiv al profesorului „verde”, jucătorii se deplasează în dribling în alergare uşoară. La semnalul „roşu”, jucătorii driblează pe loc. Cei care nu se opresc sau nu pornesc la indicaţia profesorului, acumulează 1 punct. Câştigă jucătorul sau jucătorii care la sfârşitul jocului au cele mai puţine puncte.

Schimbă colţul - jucătorii sunt aşezaţi pe colţurile terenului cu câte o minge pe fiecare colţ (într-un pătrat cu latura de 1m), 1 jucător se află în cercul central. La semnal, jucătorii din colţ trebuie să schimbe locul în dribling, iar cel din mijloc trebuie să ocupe un pătrat dintr-un colţ liber. Jucătorul care nu ocupă un colţ rămâne în centru şi acumulează 1 punct. Câştigă jucătorul care ajunge de cele mai puţine ori în cercul central.

79

Pescarul - jucătorii sunt aşezaţi la cele 2 linii de fund ale terenului cu minge. Pe linia de centru a terenului, se află un jucător, „pescarul”. La semnalul profesorului, jucătorii cu minge încearcă să ajungă la linia de fund din partea cealaltă fără a fi atinşi de pescar. Cel atins devine pescar şi acumulează 1 punct. Câştigă jucătorul sau jucătorii care la sfârşitul jocului au cele mai puţine puncte.

Oprirea

Oprirea este un element tehnic cu mingea ce este precedat de prinderea mingii.

Procedeele de oprire sunt:- într-un timp- în doi timpi- precedată de prinderea mingii din dribling- precedată de prinderea mingii din pasă

Exerciţii individuale Fără minge, uşoare sărituri, la semnal aterizare în poziţie fundamentală, cu sau fără schimbare de plan Aruncarea mingii în sus – săritură – prindere – oprire. Prinderea – oprire, după ricoşarea acesteia din sol.

Structuri de procedee tehnice Un jucător pasează, celălalt execută ieşire la minge – prindere – oprire – pasă.

Formaţie cu căpitan, cu aplicarea structurii: ieşire la minge – prindere – oprire – pasă – deplasare.

80

Ieşire la minge – prindere - pivotare 1800 – pasă – deplasare.

Dribling – oprire – pivotare – pasă – deplasare.

Etapa condiţiilor de joc Joc 5x5 fără finalizare, cu aplicarea structurii: prindere de minge – oprire – pivotare – pasă sau prindere – oprire – pivotare – dribling - pasă;

Pivotarea

Pivotarea este elementul tehnic cu mingea care îi oferă posibilitatea jucătorului de a proteja mingea de adversar sau de a determina o nouă direcţie de acţiune fără a comite abatere de „paşi”.

Procedeele tehnice de pivotare sunt:- prin păşire- prin întoarcere- ofensivă- defensivă

Exerciţii fără minge Păşiri înainte, înapoi, lateral cu revenire în poziţie fundamentală. Întoarceri prin păşiri repetate, la indicaţia profesorului.

Exerciţii individuale

81

Aruncarea mingii în sus şi puţin înainte – deplasare – săritură – prinderea mingii – oprire – pivotare. Pivotare cu schimbarea locului de ţinere a mingii (elemente de protecţie).

Exerciţii în grup Formaţii de “minge la căpitan, cu execuţia opririi şi a

pivotării: în linie; în semicerc; în cerc.

Structuri de procedee tehnice Dribling – oprire – pivotare – pasă

Ieşire la minge – prindere – oprire – dribling – oprire – pivotare – pasă – deplasare la coada şirului opus unde s-a pasat

Dribling – oprire – pivotare – aruncare la coş.

R

82

Ieşire la minge – prindere – oprire – aruncare la coş

Aruncarea la coş

Aruncarea la coş este elementul tehnic care concretizează acţiunile colective şi individuale ale jucătorilor atacanţi.

Principalele procedee de aruncare la coş sunt:- de pe loc- din deplasare: din dribling şi din alergare- din săritură

Procedeele de aruncare la coş din deplasare şi din săritură au la bază tehnica de aruncare a mingii cu o mână de deasupra capului de pe loc.

Chiar dacă jucătorii cu disabilităţi mintale nu vor ajunge în final să folosească o tehnică corectă a aruncării la coş, se va căuta ca aceştia să tindă să-şi însuşească bazele generale ale mişcării folosite în tehnica aruncării la coş cu o mână de deasupra capului.

ARUNCAREA LA COŞ DE PE LOC

FIG. 70

R

83

Aruncare la coş de pe loc din apropierea panoului (1m), din unghi de 450, din cele trei unghiuri de bază.NOTĂ: Accentul va fi pus pe însuşirea cât mai corectă a mecanismului de execuţie a aruncării la coş. Aruncare la coş de pe loc, din cele trei unghiuri de mai sus cu mărirea distanţei de aruncare la coş. Exerciţiu cu două şiruri: aruncători – pasatori. Exerciţiu cu trei şiruri: aruncători – pasatori – recuperatori. Concursuri de aruncări la coş:

“Cine înscrie mai repede 10 coşuri?” “Cine înscrie mai multe coşuri din 10 aruncări?” “Cine înscrie mai repede 3 coşuri consecutive?” “Cine înscrie mai repede 5 coşuri din 5 poziţii diferite?”

Structuri de procedee tehnice Deplasare – prindere – oprire – aruncare la coş.

Dribling – oprire – pivotare – aruncare la coş. Deplasare – prindere de minge – oprire – fentă de depăşire – plecare în dribling în partea opusă fentei – oprire – aruncare la coş de pe loc.

ARUNCAREA LA COŞ DIN DRIBLINGExerciţii pentru învăţarea aruncării la coş din dribling Din apropierea coşului (1,5m), din unghi de 450 faţă de panou, cu mingea ţinută în priză asimetrică du două mâini, se execută păşire pe piciorul stând, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se va face pe ambele picioare. De la o distanţă de 2,5m faţă de coş, se execută păşire mai lungă cu piciorul drept, apoi. cu stângul, desprindere în

R

84

săritură, aruncare la coş şi aterizare simultană pe ambele picioare. De la o distanţă de circa 3m faţă de coş, se execută păşire cu piciorul stând, simultan cu execuţia unui singur dribling, apoi păşire mai lungă cu piciorul drept şi prinderea mingii, păşire pe piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele picioare De la o distanţă de circa 7 m faţă de coş, se execută dribling, păşire mai lungă cu piciorul drept şi prinderea mingii, păşire pe piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele picioare.

Structuri de procedee tehnice Aruncarea mingii în sus şi înainte – prindere – oprire – dribling – aruncare la coş din dribling. Dribling – oprire – pivotare – pasă – deplasare cu schimbare de direcţie – prinderea mingii – dribling – aruncare la coş din dribling.

Ieşire la minge – prindere – oprire – fentă de aruncare –– dribling – aruncare la coş din dribling.

Pase în doi din deplasare, finalizare aruncare la coş din dribling.

RR

R

85

ARUNCAREA LA COŞ DIN ALERGAREExerciţii pentru învăţarea aruncării la coş din alergare De pe loc, simultan cu păşirea mai lungă pe piciorul drept – prinderea mingii, păşire cu piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele picioare.

Succesiunea prinderii mingii urmează metodologia: minge luată din mâinile profesorului (sau elev

distribuitor); minge uşor aruncată în sus de profesor; minge aruncată în sus şi înainte de executant; minge pasată din lateral de către profesor.

Alergare – prinderea mingii printr-o păşire mai lungă pe piciorul drept, păşire cu piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele picioare.

Structuri de procedee tehnice Schimbare de direcţie – prindere – aruncare la coş din alergare.

Dribling – pasă – deplasare – prinderea mingii – aruncare la coş din alergare.

R

R

86

ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ Din unghi de 450 faţă de panou, la distanţă de aproximativ 1m, desprindere în săritură, aruncare la coş din săritură. Accentul va fi pus asupra momentului de aruncare care succede punctul maxim al săriturii. Acelaşi lucru, din cele 3 unghiuri de bază: lateral dreapta şi stânga în unghi de 450 faţă de panou şi din faţă. Acelaşi lucru, cu mărirea treptată a distanţei (2-4m). Din cele 3 unghiuri de bază, aruncarea mingii în sus şi puţin înainte – prindere – oprire – aruncare la coş din săritură. După aruncare, executantul îşi recuperează mingea şi schimbă poziţia de aruncare.

Dribling – oprire – aruncare la coş din săritură – din cele trei unghiuri de bază

Execuţia aruncării la coş din săritură precedată de prinderea mingii din pasă venită de la un jucător – recuperator. După aruncare, jucătorul trece la coada şirului următor. Exerciţiul cu două şiruri: aruncător-pasator şi cu trei şiruri (ca la aruncarea la coş de pe loc).

Structuri de procedee tehnice Dribling – oprire – aruncare la coş din săritură.

R

87

Schimbare de direcţie – prindere – oprire – aruncare la coş din săritură. Dribling – pasă – schimbare de direcţie – prindere de minge – oprire – aruncare la coş din săritură. Pase în doi din deplasare cu finalizare aruncare la coş din săritură. Pase în trei fără şi cu schimb de locuri cu finalizare aruncare la coş din săritură.

Jocuri pregătitoare pentru aruncările la coş: Loveşte ţinta - jucătorii împărţiţi în 2 grupe, fiecare

grupă la câte un panou, aruncă la coş de la o distanţă de 3-4m faţă de inel. După aruncare fiecare jucător îşi recuperează mingea şi o înmânează următorului jucător. Se acordă puncte astfel: 2 puncte pentru coş, 1 punct pentru atingerea inelului) Câştigă echipa care adună mai multe puncte după ce fiecare jucător din echipă aruncă de 3 ori.

Atacul coşului - jucătorii împărţiţi în grupe de câte 3, câte 2 grupe la linia de centru cu faţa către coş. La semnal jucătorii trebuie să dribleze şi să arunce la coş. Cine înscrie se întoarce la centru. Cine ratează, trebuie să recupereze şi să arunce la coş, încercând să înscrie, dar nu mai mult de 3 aruncări. Câştigă echipa ai căror jucători se întorc cel mai repede la linia de centru.

Cine înscrie mai repede 1, 3, 5, 10 coşuri; Cel mai bun din 5, 10 aruncări libere; Obligă-l să înscrie; Cel mai bun din 3 procedee; Cel mai bun din 5 poziţii; Cel mai bun din 5 poziţii la 3 distanţe; Cel mai bun din 5 aruncări din dribling; Cine înscrie mai repede 2, 3, 5 aruncări consecutive.

TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN ATACTACTICA INDIVIDUALĂ ÎN ATAC

88

Aşa cum am prezentat şi în modelele de joc pentru începători şi avansaţi, tactica jocului este simplă, acesta conţinând acţiuni tactice individuale simple în atac şi apărare, asamblate într-o tactică de echipă care are la bază în atac contraatacul şi în apărare apărarea zonă.

Demarcajul

Se vor folosi următoarele structuri pregătitoare pentru acţiunea de demarcaj: deplasări succedate de opriri şi prinderea mingii; de primirea mingii şi efectuarea de dribling; sau aruncări la coş etc; schimbare de direcţie – deplasare – oprire – piruetă şi continuarea deplasării; alergare – piruetă – prindere – pasă sau aruncare la coş; alergare cu plecări false şi schimbare de direcţie.

Etapa condiţiilor apropiate de joc. 1x1 alergare cu desprindere de lângă adversar prin surprinderea apărătorului; 1x1 alergare cu schimbare de direcţie şi surprinderea apărătorului pe picior greşit; 1x1 joc permanent de picioare, pivotare şi deplasare; 1x1 “leapşa” pe suprafaţă limitată (1/2 teren şi tot terenul); 1x1 demarcaj în funcţie de zona în care acţionează jucătorul în atac (postul ocupat); demaraj în funcţie de jucătorul cu minge, pe grupe de trei jucători unul în posesia mingii, ceilalţi în relaţia atacant – apărător. Jucătorul în atac la fiecare demarcare va primi mingea; idem trei atacanţi contra doi apărători şi patru contra trei; joc 2x1 şi 3x2, atac în superioritate numerică; joc 2x2; 3x3 de “câştigă mingea”; joc 5x5 pe ½ teren “mingea salvează”; “pasă în ordine numerică”; “pasă la numărul strigat”.

89

Etapa condiţiilor de joc se introduce acţiunea de demarcaj în cadrul dispozitivului de atac în semicerc sau cu jucător pivot (4 + 1). Joc 5x5 pe tot terenul fără dribling; Joc 5x5 pe ½ sau pe tot terenul

Depăşirea

Se vor folosi următoarele structuri pregătitoare pentru acţiunea de depăşire: fentă de aruncare – pornire în dribling – oprire – pasă

fentă de aruncare – porniri în dribling şi aruncare la coş. Aruncarea mingii în sus şi înainte – prindere – oprire – pasă sau plecare în dribling. Ieşire la minge – prindere – oprire – fentă de pasă stânga şi aruncare la coş sau pasă spre dreapta. Ieşire la minge – prindere – oprire – plecare în dribling şi aruncare la coş (plecare pe dreapta şi apoi pe partea stângă).

Dribling – schimbare de direcţie – depăşire şi aruncare la coş.

Pentru ca aceste structuri să fie cât mai apropiate de condiţiile de joc se recomandă ca în faţa elevilor care execută depăşirea să se plaseze diferite jaloane, care să ţină locul apărătorului, în dreptul cărora primesc mingea şi efectuează depăşirea.

90

Etapa condiţiilor apropiate de joc. Jucătorul fără minge: ieşire la minge – prindere – oprire – depăşire. Jucătorul cu minge: dribling – oprire – pasă şi trecere cu rămânere un moment – gen apărător – în faţa jucătorului 1 care depăşeşte. Pasă – schimbare de direcţie – prindere şi pasă din alergare – deplasare – prindere – oprire – depăşire.

Dribling – oprire – pasă – schimbare de direcţie – deplasare – oprire – prindere - fentă de aruncare – depăşire. Jucătorul care a pasat mingea după pasă devine apărător.

Etapa condiţiilor de joc se încadrează acţiunea de depăşire în sistemul de atac, în semicerc sau cu jucător pivot. Joc 5 x 5 cu temă pe ½ teren şi pe tot terenul:

R

R

91

Pătrunderea

Se vor folosi următoarele structuri pregătitoare pentru acţiunea de pătrundere: schimbare de direcţie – pătrundere – prindere – pasă.

dribling – oprire – pasă – pătrundere (pase în doi cu schimb de locuri)

Schimbare de direcţie – pătrundere spre coş – prindere – aruncare la început din dribling apoi din alergare sau din săritură.

Etapa condiţiilor apropiate de jocSe execută exerciţiile complexe menţionate mai sus în

prezenţa apărătorului precum şi jocuri pe 1/2 şi pe tot terenul: joc 1x1, 2x2, 3x3;

92

joc 2 x1; 3x2;. joc 5x5 pe jumătate şi pe tot terenul

Etapa condiţiilor de joc se introduce acţiunea de pătrundere în sistemul de atac preconizat, se asamblează pătrunderea în cadrul tacticii colective de echipă. Pătrundere în cadrul sistemului de atac în semicerc (pătrunde jucătorul intermediar şi jucătorul colţ ) .a. Pătrunderea jucătorului extremă – intermediar

b. Pătrunderea jucătorului de pe colţ

Pătrundere în cadrul sistemului de atac cu jucător pivot - pătrunde jucătorul intermediar sau jucătorul pivot.

Joc 2x2, 3x3, 5x5 pe ½ teren şi pe tot terenul

93

TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN APĂRARETACTICA INDIVIDUALĂ ÎN APĂRARE

Marcajul

Se vor folosi următoarele structuri pregătitoare pentru acţiunea de marcaj: Colectivul aşezat în semicerc, linie sau şiruri execută deplasări înainte, înapoi, şi lateral din poziţie fundamentală, la indicaţia profesorului sau la diferite semne vizuale sau auditive; Sprint înainte 3-4m – oprire – retragere cu spatele şi joc de picioare şi lucru de braţe; Deplasare laterală dreapta-stânga Alergare dreapta şi stânga cu schimbare de direcţie – retragere cu spatele – alergare laterală dreapta-stânga – săritură la panou – oprire – pivotare – deplasare înainte; Ştafete sau exerciţii sub formă de concurs cu elemente de mişcare în teren;

Etapa condiţiilor apropiate de joc 1x1 “jocul în oglindă; 1x1 “leapşa”; 1x1 pe ½ de teren sau pe tot terenul, atacantul execută demarcaj, apărătorul marcaj; 1x1 şi 2x2 cu minge pe ju7mătate sau pe tot terenul; 1x1 pe ½ de teren sau pe tot terenul marcarea jucătorului care driblează; 5x5 pe ½ de teren cu temă:

- “Cine ţine mingea mau mult”;- “Pase în ordine numerică fără aruncare la coş”- “Joc fără dribling”;

Etapa condiţiilor apropiate de joc Joc 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ şi pe tot terenul

TACTICA COLECTIVĂ ÎN ATACTACTICA COLECTIVĂ ÎN ATAC

94

Învăţarea combinaţiilor de atac se face în strânsă legătură cu combinaţiile de apărare şi invers (în paralel), după ce copiii şi-au însuşit un bagaj tehnic minimal (pasa, aruncarea, driblingul, schimbarea de direcţie, oprirea, fenta, pivotarea şi jocul de picioare şi lucrul de braţe).

Învăţarea combinaţiilor de atac şi apărare presupune neapărat însuşirea acţiunilor individuale (la un nivel satisfăcător) pătrunderea, depăşirea, urmărirea şi recuperarea mingii la panou.

Jocurile 2x2 şi 3x3 reprezintă mijloace foarte eficace de învăţare şi perfecţionare a combinaţiilor de atac şi apărare.

Dă şi du-te

Structuri pregătitoare Ieşire la minge – prindere – oprire – pasă; Ieşire la minge – prindere – oprire – fentă – pasă Pasă – schimbare de direcţie – alergare – prinderea mingii – oprire – pasă Schimbare de direcţie – alergare – prindere – aruncare. Pasă – schimbare de direcţie – alergare – prindere – aruncare la coş

Învăţarea acţiunii tactice colective dă şi du-te “Dă şi du-te” cu acţiune finală din diferite poziţii – exerciţii pe jumătate de teren

R

95

Exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul

repetarea combinaţiei în condiţii de adversitate: cu adversar la jucătorul care efectuează pătrunderea cu adversar la jucătorul care efectuează pasa de

angajare cu adversar la ambii atacanţi

Etapa condiţiilor de jocCorespunde încadrării combinaţiei în sistemul de joc.

Aplicarea combinaţiei de “dă şi du-te” în sistemul de atac în semicerc.

RR

R

96

Aplicarea combinaţiei de “dă şi du-te” în sistemul 4+1 (cu jucător pivot)

Jocuri 5x5 pe ½ de teren şi pe tot

terenul

Încrucişarea simplă

Învăţarea încrucişării este prevăzută în eşalonarea metodică generală a învăţării jocului după învăţarea acţiunii tactice colective dă şi du-te.

Structuri pregătitoare pasă – schimbare de direcţie – alergare – prindere – oprire – pasă; ieşire la minge – prindere – oprire – pasă – alergare spre coş precedată de schimbare de direcţie; fentă de aruncare – pasă – schimbare de direcţie – alergare; fentă de aruncare – pasă – schimbare de direcţie – alergare – aruncare la coş;

Învăţarea acţiunii tactice colective încrucişare simplă încrucişare simplă în dribling. Jucătorul cu minge este cel care trece primul, încrucişarea fiind realizată prin spate de către cel de-al doilea jucător.

97

încrucişare simplă pe jucător fix (centru)

Exerciţiu complex pe tot terenul cu încrucişare simplă

Acelaşi exerciţii, trebuie executate în prezenţa adversarului, păstrându-se aceeaşi gradare a dificultăţii datorate prezenţei apărătorului ca şi la dă şi du-te:

cu adversar la jucătorul care efectuează pătrunderea cu adversar la jucătorul care efectuează pasa de

angajare cu adversar la ambii atacanţi

Etapa condiţiilor de jocAceastă etapă corespunde încadrării combinaţiei în

sistemul de atac. Aplicarea încrucişării în sistemul de atac în semicerc

R

RR

98

Aplicarea încrucişării în atacul 4 + 1

Jocuri 5x5 pe ½ de teren şi pe tot terenul, cu aplicarea încrucişării. Joc liber cu aplicarea încrucişării în funcţie de tema tactică.

Atacul în superioritate numerică

Reprezintă o situaţie tactică frecvent întâlnită în desfăşurarea jocului de baschet, mai ales în faza de finalizare a contraatacului. Rezolvarea ei impune o serie de sarcini cu caracter tactic, determinate de relaţia 2x1, 3x1 sau 3x2, 4x3 după cum urmează:

2x1Atacantul 1 driblează spre

coş. Intrat în zona de mare periculozitate din apropierea coşului el va fi atacat de apărătorul care va încerca oprirea lui din acţiune, moment care va coincide cu execuţia unei pase către coechipierul său 2, aflat în acţiune de dublaj ofensiv şi care va finaliza atacul aruncând din apropierea coşului. Cei doi atacanţi (1 şi 2) vor circula ocupând planuri şi culoare diferite.

A

12

99

3x2Jucătorul cu minge(1)

driblează în mare viteză spre coş pe linia mediană. Coechipierii săi (2 şi 3) îl dublează ofensiv sau defensiv, ocupând planuri şi culoare diferite.

În apropierea coşului, apărătorul A, iese din dispozitivul defensiv, pentru a-l opri pe 1 din dribling. Această împerechere în relaţia atacant-apărător îi va scoate pe A şi 1 din atacul “3 contra 2”. Pasa executată către atacantul 2 complet demarcat şi în situaţia de a finaliza dintr-o foarte bună poziţie faţă de coş îl va determina pe celălalt apărător (B) să-şi părăsească plasamentul iniţial şi să-l atace decisiv. Atacantul 2 rezolvă această situaţie de atac “2 contra 1” prin pasa executată lui 3 în apropierea coşului, care va finaliza acest atac în superioritate numerică.

Structuri pregătitoare Pase în doi şi în trei din deplasare fără schimb de locuri cu finalizare aruncare la coş din dribling, din alergare sau din săritură Pase în doi şi în trei din deplasare cu schimb de locuri cu finalizare aruncare la coş din dribling, din alergare sau din săritură Exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul desfăşurate în viteză maximă

Învăţarea acţiunii tactice colective atacul în superioritate numerică Pase în trei din deplasare, cu sau fără schimb de locuri, jucătorul care aruncă devine apărător. Ceilalţi doi, recuperează mingea şi devin atacanţi la coşul opus, jucând relaţia 2x1. 2 jucători atacanţi pasează mingea în apropierea spaţiului de restricţie iar 3 jucători aflaţi în apărare caută să intre în

A

1

23

B

100

posesia mingii. Imediat ce unul din ei intră în posesia mingii, ceilalţi aleargă pe contraatac devenind vârfuri de contraatac;

acelaşi exerciţiu cu retragerea jucătorilor care au pierdut posesia mingii în apărare; 3x2 pe tot terenul. Atacanţii greşesc intenţionat, apărătorii

lansează contraatacul. Cei doi jucători cere au pasat devin apărători.

Etapa condiţiilor de joc joc 2x2, 3x3 pe tot terenul joc şcoală 5x5: contraatac reuşit = 4 puncte;

TACTICA COLECTIVĂ ÎN APĂRARETACTICA COLECTIVĂ ÎN APĂRARE

Alunecarea

Structuri pregătitoare deplasări în poziţie fundamentală înainte, înapoi, lateral la diferite semne şi semnale; deplasare în poziţie fundamentală, sprint, retragere cu spatele, deplasare în poziţie fundamentală; deplasare în poziţie fundamentală între 2 linii paralele trasate pe sol la o distanţă de 3-4 m una faţă de cealaltă;

Învăţarea acţiunii tactice colective alunecarea

101

pe perechi, 2 atacanţi 2 apărători, atacanţii execută încrucişare fără minge, apărătorii se apără executând alunecare şi păstrându-şi adversarul direct.

2 perechi, atacanţi - apărători - încrucişări în dribling executate pe tot terenul - apărătorii alunecă unul pe lângă altul, păstrându-şi adversarul direct (nu se face schimbare de adversar)Etapa condiţiilor de joc Joc 2x2, 3x3 cu minge; în atac demarcaj, schimbări de locuri, încrucişări, blocaje. joc 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ şi pe tot terenul, atacanţii executând circulaţia organizată de opt în trei, patru, cinci jucători iar apărătorii execută alunecarea, Joc 5x5 pe ½ de teren.

Aglomerarea

AGLOMERAREA reprezintă o combinaţie prin care sunt adaptate la specificul apărării om la om, reguli ale sistemului de apărare în zonă, plasamentul jucătorilor care "aglomerează" fiind determinat de circulaţia mingii manevrate de adversari.

Această combinaţie tactică este foarte utilă la echipele formate din copii cu dizabilităţi mintale, posibilităţile fizice şi tehnico-tactice ale acestora fiind reduse. Aglomerarea unei zone în apărare, de cele mai multe ori zona de sub coş, poate împiedica adversari de a întreprinde acţiuni ofensive cu finalizare în condiţii de superioritate numerică de sub coş.

În această combinaţie tactică defensivă, apărătorii a doi sau trei atacanţi îşi urmăresc permanent, însă de la o distanţă

102

mult mărită, adversarii direcţi în deplasările lor, fără a părăsi o zonă bine determinată din apropierea coşului, în scopul întăririi apărării acestei zone. Ori de câte ori adversarul direct al unuia dintre aceşti apărători care "aglomerează" pătrunde în suprafaţa din apropierea coşului, el este preluat în marcaj activ de apărătorul său.

Pregătirea acestei combinaţii se face în jocuri de relaţie 2x2, 3x3, 5x5 pe ½ de teren, jucătorii apărători primind permanent indicaţii de a nu-şi părăsi zona repartizată şi de a marca agresiv atacantul atunci când acesta a intrat în zona lui

Apărarea în inferioritate numerică

APĂRAREA ÎN INFERIORITATE NUMERICĂ este situaţia tactică în care un număr mai mic de apărători, faţă de numărul atacanţilor, încearcă să satisfacă cerinţele apărării.

Cele mai frecvente situaţii sunt:- un apărător şi doi atacanţi;- doi apărător şi trei atacanţi;- trei apărător şi patru atacanţi;

În situaţia un apărător şi doi atacanţi, sarcina apărătorului este de a se plasa pe linia mediană a coşului, la jumătatea spaţiului de 3” şi de a apăra coşul. Acţiunile apărătorului nu sunt decisive, acesta apărând permanent coşul. Sarcina lui este de a întârzia acţiunea atacanţilor pentru a permite coechipierilor să se replieze, sau dacă aceştia au ajuns sub coş de a împiedica aruncarea la coş.

103

În situaţia doi apărători şi trei atacanţi, apărătorii se vor aşeza în scară, cel avansat va fi de partea atacantului aflat în posesia mingii, iar al doilea se va aşeza în aşa fel încât să poată supraveghea pe ceilalţi doi atacanţi fără minge şi să dubleze în permanenţă pe coechipier.

Sarcina apărătorului avansat este de a marca agresiv jucătorul cu minge şi de a închide unghiurile de pasare, dându-i posibilitatea coechipierului să anticipeze pasa pe care o va efectua atacantul. Dacă s-a realizat o pasă către cel de-al doilea atacant, acest atacant va fi marcat agresiv de cel de-al doilea apărător, primul apărător retrăgându-se şi ocupând o poziţie între ceilalţi doi atacanţi fără minge.

Cei doi apărători caută să întârzie acţiunile atacanţilor permiţând replierea coechipierilor, marcând permanent agresiv atacantul cu minge, dar totodată apărând coşul, prin situarea permanentă a unuia dintre cei doi apărători pe linia coşului.

La apărarea în inferioritate numerică, un rol important îl are jocul de braţe şi picioare, deplasările cu pas adăugat şi alergare laterală şi ritmul de deplasare al apărătorilor. Jucătorii apărători nu trebuie să acţioneze decisiv, ci vor schiţa fente de ieşire la un atacant şi deplasare la celălalt (se foloseşte tactica de hărţuire).

Structuri pregătitoare exerciţiile prin care se pregăteşte apărarea în inferioritate numerică sunt cele prezentate la jocul de picioare şi lucrul de braţe, marcajul ca acţiune tactică individuală şi toate celelalte exerciţii pentru acţiuni tactice colective de apărare pase în doi cu un apărător – distanţa între atacanţi 3-4 m. Jucătorul apărător dacă atinge mingea sau o interceptează, devine atacant iar atacantul care a greşit devine apărător. pase în 3 cu doi apărători – atacanţii în triunghi, distanţa între ei 3-4m, pasează mingea în funcţie de acţiunile apărătorilor. Acest exerciţiu este foarte bun pentru apărare

104

pentru învăţarea retragerii între ceilalţi doi atacanţi, după ce jucătorul pe care atacantul l-a marcat a reuşit să paseze mingea.Învăţarea acţiunii tactice colective apărare în inferioritate numerică 1x2 - de la linia de centru, doi atacanţi execută pase în doi din deplasare. Apărătorul se retrage în zona de sub coş (pe linia mediană a coşului cu joc activ de picioare şi lucru de braţe, căutând să întârzie acţiunea atacanţilor. Apărătorul nu va ieşi decisiv şi nici nu se va apropia prea mult de jucătorul posesor de minge.

2x3 - trei atacanţi şi doi apărători aşezaţi în scară; apărătorii prin joc activ de picioare şi lucru de braţe vor căuta să apere spaţiul de sub coş, vor fi atenţi la dublaj, nu vor acţiona decisiv, ci vor efectua un marcaj de hărţuire cu numeroase fente de ieşire spre atacant, respectând regulile prezentate anterior.

Etapa condiţiilor de joc Joc 2x1, pe tot terenul. 2 atacanţi atacă un apărător, coechipierul apărătorului aşteptând în afara ternului terminarea acţiunii. După recuperarea mingii de către apărare (intercepţie sau coş primit), apărătorul pasează coechipierului care intră în teren, execută pase în doi din deplasare către coşul opus şi joacă relaţia 2x1 împotriva unui alt apărător. Acelaşi exerciţiu pentru relaţia 3x2, grupele fiind formate din 3 jucători: 2 jucători se apără, al treilea aşteaptă în afara terenului.

105

După ce atât atacanţii cât şi apărătorii au învăţat regulile de apărare în inferioritate numerică, pentru creşterea vitezei de execuţie, se poate ca cel de-al doilea (în cazul relaţiei 2x1) sau cel de-al treilea (3x2) apărător să intre şi el în apărare la semnalul apărătorului, având rolul apărătorului care se repliază. Mai departe se joacă relaţia 2x2 sau 3x3.

TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN ATACTACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN ATAC

ContraataculContraatacul reprezintă trecerea organizată şi în

viteză, din apărare în atac, cu scopul de a surprinde apărătorii în inferioritate numerică. Cu alte cuvinte, contraatacul înseamnă a ataca înainte ca apărarea să fie organizată.

Fazele de desfăşurare ale contraatacului sunt:1. intrarea în posesia mingii;2. desfăşurarea contraatacului;3. finalizarea şi eventual recuperarea la panou.Contraatacul este primul sistem de atac pe care trebuie

să-l înveţe copiii, el fiind o trecere logică şi naturală a jucătorilor care intră în posesia mingii, din apărare în atac.

Tipuri de contraatac:- contraatac direct - cu pasă lungă la vârful de contraatac

- cu dribling pe centru sau pe lateral- contraatac cu un intermediar - cu un vârf

- cu două vârfuri- contraatac cu doi intermediari - cu un vârf

- cu două vârfuri

106

Cele mai folosite tipuri de contraatac în jocurile echipelor formate din copii cu deficienţă mintală sunt cele directe sau cu un intermediar.

Exerciţii pregătitoare Pase din deplasare cu finalizare aruncare la coş din dribling sau din alergare.

Varianta cu pase numai într-o parte

Varianta cu pase alternativ dreapta – stânga

Pase în doi din deplasare cu finalizare aruncare la coş din alergare. Se va utiliza un număr minim de pase: 3-4

R

107

Pase în trei din deplasare cu aruncare la coş din alergare.

Pase în trei cu schimb de locuri cu finalizare aruncare la coş din alergare (criss-cross).

Învăţarea propriu-zisă a contraatacului

108

Pentru contraatac cu dribling: dribling – finalizare – sprint – prindere – aruncare la coş din alergare. – se poate desfăşura pe 1/21 de teren sau pe tot terenul. La început, exerciţiul se va desfăşura fără adversar, apoi cu adversar care va pleca întârziat, la semnalul profesorului.

Pentru contraatac cu pasă directă la vârful de contraatac: alergare pe contraatac – prinderea mingii – aruncare la coş din alergare – recuperare – pasă lungă cu o mână de la umăr.

Pentru contraatac cu un intermediar: pasă – alergare – prinderea mingii – aruncare la coş din alergare.

R

R R

109

Pentru contraatac cu un intermediar şi pasă lungă: exerciţiu complex pe tot terenul cu pase din deplasare şi finalizare aruncare la coş din alergare sau din săritură.

Pentru contraatac cu doi intermediari: pasă la jucătorul din centru – pasă la jucătorul de pe colţ, jucătorul care a pasat primul mingea sprintează, primeşte mingea şi aruncă la coş din dribling sau din alergare.

RR

RR

110

Pentru contraatac cu doi intermediari: pasă la jucătorul de la centru, care pentru primirea mingii trebuie să treacă în terenul de apărare pentru a evita abaterea de teren, reprimire – pasă la jucătorul de pe colţ – reprimire – aruncare la coş din dribling sau din alergare.

Pentru contraatac cu un intermediar, cu dribling pe centru: recuperarea mingii – pasă la jucător lateral – dribling pe centru – aruncare la coş din săritură sau pasă la unul dintre vârfuri care finalizează prin aruncare la coş din dribling sau din alergare.

2-3 jucători apărători marchează atacanţi imaginari. Antrenorul aruncă la coş, iar cei 3 jucători acţionează instantaneu: jucătorul care intră în posesia mingii îi lansează pe ceilalţi care pleacă pe contraatac.

111

In învăţarea şi repetarea exerciţiilor pentru contraatac trebuiesc realizate condiţiile de desfăşurare şi finalizare similare jocului – finalizare în situaţie de superioritate numerică 2x1, 3x2.

Etapa condiţiilor de joc joc 2x1, 3x2, cu desfăşurare pe tot terenul. joc 2x2, 3x3 pe tot terenul joc 5x5pe tot terenul cu temă contraatacul: coşurile înscrise pe contraatac valorează 3 puncte, toate celelalte coşuri înscrise valorează 1 punct.

Atacul poziţional împotriva apărării om la om

Atacul şi apărare sunt faze fundamentale ale jocului a căror învăţare presupune repetarea simultană a acestora. În practica antrenamentului se folosesc exerciţiile „cu temă” atât pentru atac cât şi pentru apărare pentru repetarea acelor acţiuni care sunt considerate necesare de antrenor pentru învăţarea jocului.

Cu toate că apărarea om la om este puţin utilizată de către echipele formate din jucători cu deficienţe mintale, aceasta reprezintă baza învăţării apărării zonă.

112

Ca urmare, consider necesară specificarea principalelor etape ale învăţării sistemului de atac împotriva apărării om la om în cazul instruirii unor copii care stăpânesc fundamentele tehnico-tactice ale jocului şi în special jocul în relaţie 1x1.

Învăţarea unui sistem de atac poate să urmeze următoarele etape:

Aşezarea în dispozitiv şi precizarea sarcinilor pe posturi: se face în funcţie de prezenţa jucătorilor de talie şi de disponibilităţile tehnico-tactice ale jucătorilor.

Aşezare cu un jucător pivot 4+1.Posturile: 2 jucători fundaşi, 2

jucători extremă, 1 jucător de talie centru sau pivot.

Jucătorul pivot, acţionează în apropierea coşului, fiind principalul recuperator şi finalizator al echipei.

Jucătorii extremă sau jucătorii de colţ, angajează şi combină cu fundaşii, aruncă de la semidistanţă şi distanţă, execută pătrunderi şi depăşiri.

Jucătorii fundaşi sau pătrunzători, angajează jucătorul pivot, combină cu jucătorul pivot şi cu extremele, trebuie să aibă o bună precizie în aruncările de la semidistanţă şi distanţă, asigură echilibrul defensiv.

Circulaţia jucătorilor: trebuie să fie ofensivă – cu direcţie de coş şi laterală de pregătirea finalizării. Trebuie evitată aglomerarea jucătorilor pe o parte a terenului. Ca urmare orice circulaţie ofensivă a unui jucător periferic va determina o circulaţie de compensaţie din partea jucătorului cel mai apropiat. Permanent unul dintre jucătorii fundaşi trebuie asigure echilibrul defensiv.

113

Circulaţia mingii: trebuie să se facă în adâncime, către jucătorul centru, pasele fiind precedate de fente. Mingea trebuie să circule din om în om, fără a trece peste mai multe planuri de apărare. Trei jucători cu două mingi. Jucătorul pivot este angajat alternativ cu două mingi (prin pasă cu pământul sau cu priză înaltă.

Exerciţiu de pasă pentru angajarea jucătorului pivot cu apariţie din partea opusă mingii (după fiecare pasă jucătorii pivoţi îşi schimbă locurile

Exerciţiu în care se introduce şi circulaţia de jucători

Introducerea acţiunilor tactice individuale şi colective în cadrul sistemului Exerciţiu pentru angajarea jucătorului pivot şi aruncare la coş cu întoarcere, executată de pivot

114

Fundaşul execută depăşire, pivotul recuperează.

Fundaşul execută depăşire şi angajează pivotul, care aruncă la coş.

Exerciţiu de pătrundere între jucătorii fundaşi, cu aruncare la coş. Pivotul eliberează culoarul de aruncare la coş şi efectuează recuperare.

Exerciţiu pentru angajarea jucătorului pivot cu apariţie din partea opusă mingii şi aruncare la coş cu întoarcere

R

115

Exerciţiu de încrucişare simplă pe pivot.

Exersarea în condiţii de joc joc pe ½ de teren, 3x3 sau 4x4 cu un jucător care nu are adversar “Ţinerea mingii cu angajarea jucătorului pivot.” Câştigă echipa care a angajat de mai multe ori jucătorul pivot

cinci atacanţi pe jumătate de teren fără apărători – circulaţie de minge şi de jucători (circulaţie ofensivă şi de compensaţie); 5x4, jucătorul pivot în atac fără adversar; 5x5 pe jumătate de teren cu apărători semiactivi 5x5 joc pe jumătate de teren. 5x5 pe tot terenul

Atacul poziţional împotriva apărării zonă

116

Atacul poziţional împotriva apărării zonă trebuie să respecte următoarele principii:

- poziţia jucătorilor în atac va fi în funcţie de dispozitivul de apărare. Atacanţii se vor poziţiona în spaţiile ramase libere dintre doi apărători aflaţi în zonă.

- prioritate vor avea pasele, nu driblingul; pasele vor alterna între jucătorii interiori şi jucătorii exteriori, din aproape în aproape; nu sunt indicate pasele lungi care traversează mai multe planuri de apărare;

- se vor folosi fente de aruncare la coş, de pasare, pentru destabilizarea apărării şi pentru determinarea culoarului de pasare;

- circulaţia jucătorilor va fi determinată de circulaţia şi locul mingii;

- circulaţia mingii şi a jucătorilor trebuie să determine o superioritate numerică pe o parte a terenului;

- surpriza poate fi determinată prin pătrunderea unui jucător de pe partea opusă a mingii.

Atacul poziţional împotriva apărării 2-1-2 jucătorii interiori, vor circula în funcţie de circulaţia mingii, putând fi angajaţi de către jucătorii interiori. După intrarea în posesia mingii, prima acţiune a acestora va fi de a ataca coşul. Dacă nu pot între prinde o acţiune de finalizare, repasează mingea la unul dintre jucătorii exteriori care este demarcat.

Posibilităţi de acţionare: dacă mingea este la jucătorul situat in low-post (pivot), pe aceeaşi parte aflându-se şi cel de-al doilea

117

jucător de talie, acesta din urmă, poate fi angajat de către jucătorul pivot

Dacă unul dintre jucătorii exteriori efectuează o traversare, astfel încât să se determine superioritatea numerică pe o parte a terenului, atunci jucătorul pivot (low-post), după ce mingea a ajuns la jucătorul de pe colţ, traversează la marginea opusă a suprafeţei de restricţie. Surpriza este realizată de jucătorul de pe partea opusă, care apare pe spaţiu liber, şi finalizând.

TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN APĂRARETACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN APĂRARE

Apărarea om la omStructuri pregătitoare

Structurile pregătitoare pentru apărarea om la om şi zonă trebuie să formeze jucătorului deprinderea de a se replia şi a-şi ocupa locul în dispozitivul de apărare sau de a face marcaj la atacantul repartizat. Acest lucru se poate realiza prin exerciţii cu desfăşurare pe ½ şi pe tot terenul. colectivul în formaţie de linie, semicerc sau cerc execută deplasare cu paşi adăugaţi din poziţie fundamentală, înainte, înapoi, lateral sub conducerea profesorului la semne şi semnale; în linie sau în şir deplasare cu alergare cu spatele pe lungimea terenului; alergare cu spatele combinată cu piruete şi alergare cu schimbări de direcţie; deplasare laterală în poziţie fundamentală combinată cu schimbări de direcţie; sprinturi alternate cu alergare cu spatele;

118

sărituri la panou – piruetă – alergare cu spatele; în perechi faţă în faţă deplasările apărătorului în oglindă (un apărător se deplasează în diferite direcţii, celălalt îl imită în deplasări); exerciţii cu un jucător în faţă care execută dribling în diferite sensuri, grupul de apărători se va deplasa în funcţie de deplasările jucătorului în dribling; ştafete combinate pe jumătate de teren sau pe tot terenul folosind jocul de braţe şi picioare şi deplasările apărătorului din poziţie fundamentală; joc de braţe şi picioare în triunghi, în pătrat, în romb, în plic, în exerciţii pe ½ de teren; joc de picioare şi lucru de braţe – sprint pe tot terenul – sărituri la panou – alergare cu spatele; joc de picioare şi lucru de braţe pe ½ de teren (10-15-30 sec) - sprint pe lungimea terenului – alergare cu spatele

Învăţarea retragerii în apărarePentru învăţarea retragerii în apărare, în timpul jocurilor

2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe tot terenul, trebuie avut în vedere ca: jucătorii din ultimul plan de atac (echilibrul defensiv) să anticipeze retragerea din momentul în care mingea se află în traiectorie către coş; până la organizarea apărării, jucătorii care s-au repliat au sarcină tactică principală apărarea coşului şi întârzierea acţiunilor atacanţilor, care să permită replierea coechipierilor; apărarea se limitează în apropierea coşului pe măsură ce se retrag toţi apărătorii ajungându-se treptat în apărare om la om sau zonă. Organizarea apărării începe dinspre planul coşului către linia de centru

Utilizarea acţiunilor tactice individuale şi colective în cadrul sistemelor de apărare

119

joc 1x1 atacantul se deplasează de la un coş la celălalt cu schimbări de direcţie, apărătorul caută să împiedice depăşirea menţinând plasamentul corect între adversar şi coşul propriu; joc 1x1 pe spaţiu limitat, atacantul driblează, apărătorul menţine plasamentul corect între adversar şi coş încercând să-l conducă spre marginile laterale ale terenului, încearcă să scoată mingea din dribling sau dacă l-a oprit din dribling încearcă smulgerea mingii sau “ţinerea mingii”; joc 2x2, pe ½ de teren, atacanţii execută circulaţie de minge, pătrunderi, depăşiri şi aruncări la coş, apărătorii caută să anihileze aceste acţiuni prin marcaj individual; joc 3x3 pe ½ de teren, atacanţii folosind acţiuni individuale de atac iar apărătorii marcaj şi urmărire la panou; joc “cine câştigă mingea” 3x3, 4x4, 5x5, pe ½ de teren şi pe tot terenul în care atacanţii execută circulaţie de minge şi circulaţie de jucători (fără aruncare la coş) apărătorii caută să intre în posesia mingii; joc 5x5 pe ½ de teren sau pe tot terenul în care atacul finalizează cu aruncare la coş din acţiuni individuale (pătrunderi, depăşiri) iar apărarea execută marcajul individual şi acţiuni individuale de apărare. joc 2x2, 3x3 pe ½ de teren, atacanţii execută circulaţie continuă de jucători şi de minge, apărătorii îşi urmăresc adversarul direct, evitând blocarea prin alunecare; joc 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ de teren; unul dintre atacanţi ocupă postul de jucător pivot, atacul execută acţiuni individuale şi angajarea jucătorului pivot iar apărarea execută marcaj la jucătorul pivot şi aglomerare la jucătorul pivot; joc 5x5 pe jumătate de teren, atacul aşezat în dispozitiv de potcoavă execută circulaţie de minge şi de jucători cu pătrunderi şi depăşiri iar apărarea execută acţiuni corespunzătoare de marcaj şi întrajutorare; joc pe tot terenul în care în paralel cu acţiunile amintite se va pune accent pe retragerea în apărare, oprirea contraatacului, apărarea în inferioritate numerică. Şi odată cu ocuparea dispozitivului în sistemul de apărare om la om se vor aplica în funcţie de situaţie acţiunile individuale şi colective.

120

Repetare în condiţii de joc joc “câştigă mingea” 2x2, 3x3, 4x4, 5x5, pe jumătate de teren şi pe tot terenul în care echipa aflată în apărare urmăreşte intrarea în posesia mingii printr-un joc corect de braţe şi picioare.

5x5 pe ½ de teren. Învăţarea se face concomitent cu învăţarea atacului organizat. Se dau teme pentru atac şi apărare

TEME PENTRU ATACSARCINI PENTRU

APĂRĂTORI

ocuparea dispozitivului preluarea atacanţilor circulaţie de minge şi de

jucători circulaţie individuală în

apărare (poziţie fundamentală, plasament, distanţe) cu luptă pentru câştigarea mingii

finalizări cu acţiuni individuale

apărare împotriva aruncărilor de la semidistanţă, pătrunderi, depăşiri

recuperări în atac recuperări în apărare

Se dau în permanenţă indicaţii şi se fac corectări

Joc 5x5 pe tot terenul în care se fac permanente corectări şi autocorectări în legătură cu succesiunea sarcinilor prioritare ale sistemului de apărare om la om

Apărarea zonă

121

Este o apărare cu caracter colectiv nuanţat, în care se apără un spaţiu bine determinat pentru fiecare apărător în parte.

Zonele sunt:- ofensive, atunci când prima linie de apărare sunt mai

mulţi apărători: 1-2-2, 1-3-1- defensive când sunt aşezaţi mai mulţi apărători în cea

de-a doua linie: 2–3, 2-2-1, 2-1-2.

Structuri pregătitoare şi învăţarea retragerii în apărare nu implică exerciţii diferite faţă de cele prezentate la apărarea om la om.

Învăţarea sistemului de apărare zonă 2-1-2 Pe ½ de teren, cei 5 apărători sunt plasaţi în apărare pe cele 5 zone ale zonei 2-1-2.

Profesorul în posesia mingii, driblează pe ½ de teren în lateral până la colţurile terenului şi în adâncime, în zonele vulnerabile )între extreme şi centru, între extreme şi fundaşi în lateral) corectând în permanenţă deplasările apărătorilor şi dublajele pentru a acoperi suprafeţele vulnerabile.

Se introduc treptat 1, 2, 3 atacanţi care execută dirijat circulaţie de minge în afara zonei şi circulaţie de minge şi jucători în interiorul zonei. 5x5 pe ½ de teren cu temă pentru apărare: realizarea dublajelor laterale şi în adâncime

122

Joc 5x5 pe ½ de teren Joc 5x5 pe tot terenul: învăţarea retragerii în apărare zonă astfel:

retragerea unui jucător de la echilibru defensiv în zona periculoasă de sub coş

retragerea a doi jucători cu aşezarea lor în scară

retragerea a trei jucători cu aşezarea lor în triunghi cu baza spre coş

retragerea celor cinci jucători şi aşezarea lor în zonele repartizate iniţial

BIBLIOGRAFIEBIBLIOGRAFIE1. Baumgartner, D. (1974) - Techniques for Great Outside

Schooting", Richmond, Indiana 2. Beard, B. (1985) - Basic basketball. The complete player.

M. Kesend Publishing Ltd., N.Y.;3. Bosc, G., Grosgeorge, B (1978)– L’entraineur de basketball,

Editura Vigot, Paris; 4. Brown, L.; Ferigno, V.; Santana, I. (2000) - Training for

speed, agility and quickness", Editura Human Kinetics, Illinois;5. Cerghit, Ioan (2006) – Metode de învăţământ. Editura

Polirom, Bucureşti; 6. Ciolcă, Corina E. (2005) - Jocul de mişcare în kinetoterapie,

Editura Universitară, Bucureşti; 7. Colibaba-Evuleţ,D.; Bota, I. (1998) - Jocuri sportive, Editura

Aldin, Bucureşti; 8. Errais, B. ; Weisz, A. (1980) - Tehnique pedagogie du tir eu

baschetball. Editura Amphora, Paris;

123

9. Errais Borhane; Weisz Alain (1994) – Basket-ball moderne. Sistemes offensifs et defensifs, Editura Amphora, Paris;

10. Ghiţescu, Gabriel, I. (2002) – Baschet. Exerciţii pentru învăţarea tehnicii şi tacticii individuale. Editura Semne, Bucureşti;

11. Ghiţescu, Gabriel, I. (2002) – Baschet. Editura Arvin, Bucureşti;

12. Ghiţescu, Gabriel, I., Moanţă Alina, D. (2005) – Baschet. Fundamente teoretice şi metodice. ANEFS, Bucureşti;

13. Hollander, Z. (1997) - The pro basketball encyclopedia. Editura Crown Book, L.A.

14. Karl, G.; Stotts, T.; Johnson, P. (1997) - 101 basketball rebounding drills, Editura Coaches Choice Books, Illinois;

15. Krause, V., Jerry (1994) - Basketball Skills & Drills, Leisure Press Champaign, Illinois;

16. Le Fevre, D.N. (2002) – Best new games. Illinois Human Kinetic, Champaign;

17. Moanţă, Alina, D. (2000) – Pregătirea fizică în jocul de baschet. Pro-Editura, Bucureşti;

18. Moanţă, Alina, D. (2005) – Baschet. Metodică. Editura Alpha, Buzău;

19. Mocan, S. (1996) – Jocurile de mişcare şi întrecere – mijloace de creştere a eficienţei lecţiei de educaţie fizică. Analele Universităţii Oradea, Educaţie Fizică şi Sport, Tom VI;

20. Negulescu, Corneliu, Popescu, Florentina, Moanţă, Alina, Preda, Cosmin (1997) – Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului de baschet. MI, ANEFS, Bucureşti;

21. Paye, Burrall (1997) – The adjustable area man to man press. Harding Press, Haworth, New Jersey;

22. Pim Ralph, L. (1994) - Winning basketball. Contemporary Books, Chicago;

23. Predescu, Teodora; Moanţă, Alina Daniela (2001) - Baschetul în şcoală – Instruire-învăţare, Editura Semne, Bucureşti;

24. Predescu, Teodora; Ghiţescu, Gabriel (2001) - Baschet - pregătirea echipelor de performanţă. Editura Semne, Bucureşti; Stănescu Monica (2002) – Educaţie fizică pentru preşcolari şi şcolari mici. Editura Semne, Bucuresti;

25. Sabău, E. (2003) - Jocurile de mişcare. Fundamente teoretice şi metodice. Editura Arvin Press, Bucureşti;

26. Stănescu, Monica; Ciolcă, Corina; Urzeală, Constanţa – (2004) - Jocul de mişcare - metodă şi mijloc de instruire în educaţie fizică şi sport, Editura Cartea Universitară, Bucureşti;

124

27. Urzeală, Constanţa (2005) - Jocul de mişcare - metodă şi mijloc de formare a deprinderilor motrice fundamentale, Editura Cartea Universitară, Bucureşti;

28. Wooten, M. (1992) - Coaching basketball succesfully, Champaing, Illinois, SUA;

29. www.specialolympics.org30. www.fibaeurope.com

125